QUOTE(IoanV @ 13 Jan 2009, 09:39 PM)
Asa, si cum judeci tu motivele ontologice? Cind am intrebat asta brusc ai trecut spre verificabil
Ce
motive ontologice pot sa-mi spuna ce s-a intamplat acum doua mii de ani?!
Normal ca atunci cand faci o afirmatie caut metodele de a o verifica! Tu ma crezi pe cuvant, indiferent ce spun?
QUOTE
un manager bun este cel care intelege oamenii cu inima (nu cu emotii si sentimentalisme..), nu cu mintea..
Nu sunt de acord cu tine, dar nu insist mai mult pe subiectul asta.
QUOTE
ateii nu vor sa performeze cu inima, spun ca nu se poate
FALS!
Exista atei care vor sa
performeze cu inima si atei care nu vor; sunt atei care spun ca se poate si atei care spun ca nu se poate.
QUOTE
era vorba de Inteligenta Emotionala
Nu inteleg ce are inteligenta emotionala de-a face cu discutia despre ateism.
Ce am gasit pe net:
Inteligenţa emoţională este capacitatea personală de identificare şi gestionare eficientă a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale (carieră, familie, educaţie etc). Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor noastre, cu un minim de conflicte inter şi intra-personale. Chiar nu vad lagatura...
QUOTE
Arata-mi alternativele
Religia nu abordeaza unitar fiinta umana.
Ca sa poti crede trebuie sa renunti la ratiune in problemele de credinta. Numai suprimand ratiunea poti accepta "dovezile" religioase. Prin urmare, refuzi abordarea completa, unitara, in favoarea uneia fractionate: faci apel
numai la sentimentalisme. Daca esti obligat in vreun fel sa te confrunti cu rationamente care contrazic impresiile tale subiective, pentru a avita
disonanta cognitiva rejectezi rationamentele fara explicatii.
Disonanta cognitiva, ca sa explic, este perceptia incompatibilitatii intre doua perceptii, care pot fi definite ca orice element al cunosterii, incluzand :atitudinea, emotia, increderea, sau comportamentul. Atunci cand rationamentul intra in contradictie cu sentimentul, tu rezolvi problema suprimand rationamentul.
Teoria disonantei cognitive spune ca perceptiile contradictorii servesc ca o forta de conducere care
obliga mintea sa culeaga sau sa inventeze noi ganduri sau crezuri, sau sa le modifice pe cele existente, ca sa reduca astfel numarul de disonante (conflicte) intre perceptii. In termeni usuali, conflictul ne face sa nu ne simtim confortabili, si deci incercam sa ne debarasam de acel disconfort creandu-ne noi crezuri sau comportamente pentru a reconcilia intr-o anumita masura acest conflict. Exact asta faci si tu, pentru a te debarasa de disconfortul produs de contradictia dintre sentiment si ratiune.
In cazul meu o asemenea disonanta nu exista. Rational, nu cred in divinitatea lui Isus. Tot rational, personajul literar Isus nu mi se pare un model comportamental demn de urmat, iar "dovezile" care ii atesta existenta sunt viciate de erori logice. Sentimental, nu imi place acest Isus, fie el om real sau inventat. Nu exista nici o disonanta. Iar abordarea mea cuprinde ambele aspecte, si cel rational, si cel sentimental.
In privinta fiintei umane in general, nu ai justificat nici o secunda de ce singura cale de a o intelege este sa fii adeptul superstitiilor unui trib oriental de acum cateva mii de ani.
Am mai citat aici din Holbach:
Aveau oare oamenii nevoie de o revelatie supranaturala ca sa afle ca dreptatea este necesara pentru existenta societatii si ca nedreptatea creeaza doar o adunatura de dusmani, gata sa-si faca rau unul altuia? Este nevoie de cuvantul lui Dumnezeu pentru ca oamenii sa inteleaga ca fiintele care traiesc laolalta au nevoie de dragoste si de ajutor reciproc? Era oare nevoie de ajutor supranatural pentru ca oamenii sa descopere ca razbunarea este un rau si o incalcare a legilor tarii, care, daca sunt drepte, inlocuiesc in intregime razbunarea? Nu pricepe oare orice om caruia ii este draga viata ca viciile, excesele si voluptatea ne scurteaza zilele? Si, in sfarsit, oare experienta nu dovedeste oricarei fiinte rationale ca crima provoaca ura semenilor, ca omul vicios isi face rau lui insusi, pe cand virtutea genereaza dragoste si stima?