Teoretic se poate, daca reusesti sa conservi toate celelalte organe, in special creierul si sistemul nervos. La biologie, anatomie mai exact, prin clasa a VIII-a cred, am invatat ca in cazul mortii, creierul sufera procese chimice ireversibile daca inceteaza alimentarea cu oxigen. Prin urmare motivul pentru care nu pot resuscita un mort daca ii schimbi ficatul paradit este pentru ca sistemul nervos central, adica ala responsabil cu coordonarea tuturor proceselor din organism este defectat ca urmare a mortii. Practic ar trebui sa inlocuiesti si creierul si sistemul nervos daca vrei sa repornesti omul respectiv.
Dar transplanturi exista, iar progresele in domeniul transplanturilor este remarcabil.


Iti dai seama ca este un nonsens ce spui? Cum adica sa dai viata unor trupuri umane fara viata? Resuscitarea este posibila si se intampla. Daca te referi la readucerea la viata a unor oameni morti de cateva secunde se poate si se intampla foarte des.
Si nu are nicio legatura cu vreo presupusa "esenta divina". Nu ai nevoie de conceptul de "esenta divina a vietii" ca sa explici viata. Binenteles, nu ai nevoie de acest concept daca nu esti ignorant si "limitat in gandire" ca sa te citez.


Esti in eroare. Omul creaza fiinte vii de milioane de ani. Nici macar nu e greu. Masculul isi baga organul in femela si daca totul e in ordine, in noua luni iese viata prin acelasi loc prin care a intrat organul.

Cred ca vroia sa spuna cu totul altceva. Depinde foarte mult in ce organ isi baga organul.

Revenind la oile noastre (R., nu te ambala, e doar o figura de stil!), sa urmarim un scurt film (este si Romania pomenita, dar nu ca exemplu pozitiv):


Imagine If All Atheists Left America

Cred ca este o gresala, doar 0,1 % romani ateisti? adica din 20 milioane=20.000 de ateisti ????? Oricum filmul are ceva adevar in mesajul respectiv, totusi sunt si oameni credinciosi printre intelectuali, sa nu uitam ca religiozitatea nu ia impiedicat pe mari oameni de stiinta sa faca descoperirile respective. Eu cred ca atata vreme cat nu respecti dogma, poti sa ai o gandire libera, chiar daca nu esti un ateist convins, important este sa nu fi fortat sa crezi in religia tarii in care te nasti si traiesti.

La ultimul recensamant s-au declarat atei 8.524 de persoane (0,03% dintre cei care au raspuns) si "fara religie" 12.825 (0,05%). In total, 0,08%. Poti aproxima cu 0,1%

Mie mi se par mult prea putini, cred ca nu au avut curajul sa se declare ateisti.

Nu e neaparat vorba de curaj. La recensamantul asta si eu am fost bifat "crestin-ortodox"

Nu eram cand au venit recenzorii, si am aflat ca ai mei asa m-au declarat. Si nu imi intelegeau indignarea: "Cum adica nu esti crestin, ce, nu esti botezat?!"

Degeaba le-am explicat ca m-au botezat impotriva vointei mele, ca nu mi-am dat acordul si nu se pune, ca aderenta la crestinism tine de credinta fiecaruia si nu de un ritual la care participi fara sa iti poti exercita dreptul la optiune, pentru ei lucrurile sunt clare: "esti botezat, inseamna ca esti crestin"

pe considerente asemănătoare bat pe la uşi să ceară bani reprezentanţii bisericii, deşi n-o frecventezi şi nu "beneficiezi" de niciun serviciu. S-au ridicat sute de biserici peste tot după revoluţie, ca ciupercile după ploaie.

Ca să fie clar pentru toată lumea:

mulţimea tuturor evenimentelor şi fenomenelor care fac parte din realitatea obiectivă se împarte în:
1. submulţimea evenimentelor şi fenomenelor observabile
- care se la rândul ei se împarte în:
1.1. submulţimea evenimentelor şi fenomenelor repetabile
acestea fac obiectul ştiinţelor, li se poate aplica metoda ştiinţifică, se pot clasifica, corela, încadra în teorii mai mult sau mai puţin exacte
la rândul lor, pot fi împărţite în:
1.1.a) evenimente şi fenomene cunoscute;
1.1.b) evenimente şi fenomene necunoscute, dar observate;
1.1.c) evenimente şi fenomene încă neobservate;

1.2. submulţimea evenimentelor şi fenomenelor irepetabile
din cauza naturii lor unice ele scapă atât clasificării cât şi metodei ştiinţifice, nu pot fi demonstrate, dar pot fi observate, pur şi simplu, consemnate ca ciudăţenii, miracole, ozeneuri ş.a.

şi:
2. submulţimea evenimentelor şi fenomenelor neobservabile
- sunt excluse din domeniul cunoaşterii umane, aşa că nu putem afirma nimic despre ele în momentul de faţă.
2.1. evenimente şi fenomene care ar putea fi observate după ce perfecţionăm tehnologia;
2.2. evenimente şi fenomene care nu pot fi observate niciodată, sunt în afara conului evenimentelor în sens relativist;

Eu susţin că toate cele de la punctul 1 pot fi observate şi studiate de om folosind simţurile comune, aparatură de măsură sau amplificare; (nu e necesar al 6-lea simţ), acum sau în viitor. Deosebirea o fac cele de la punctul 1.2 pe care ştiinţa consacrată le ignoră şi care nu sunt deloc rare.

dacă nu e destul de clar o să încerc să dau exemple, dar şi aşa am avansat prea mult în offtopic. Am pornit de la Ateii. Ateii văd că neagă existenţa evenimentelor şi fenomenelor de tip 1.2. Exact la acestea mă refer atunci când spun că mintea umană are capacitatea de a le decela din noianul de informaţii şi le percepe ca adevăruri din realitate.

P.S. Cunoaşterea este un proces dinamic, în plus, această clasificare este relativă la observator, unele dintre aceste lucruri pot fi cunoscute de cineva, necunoscute de altcineva (observatorul poate fi un individ sau un grup) şi gradul de certitudine de asemenea.

Al doilea razboi mondial este un eveniment irepetabil. Poate fi sau nu abordat prin metoda stiintifica?
Este miracol sau ciudatenie?

Eu zic ca metoda se aplica si la evenimentele/fenomenele irepetabile. Ceea ce se poate repeta este experimentul; nu trebuie sa se repete neaparat fenomenul.

Evenimentele si fenomenele neobservabile in acest moment sunt excluse acum din domeniul cunoasterii umane si nu putem afirma acum nimic despre ele; insa vom putea face afirmatii in clipa in care le vom putea studia tot prin metoda stiintifica. Cat timp le abordam prin alte metode, ceea ce spunem despre aceste fenomene neobservabile nu este decat presupunere

Ca sa stim, ca sa fim siguri asupra adevarului unui lucru, trebuie sa avem o cheie de verificare.


Nu, ateii nu neaga existenta evenimentelor sau fenomenelor irepetabile.

"Cum adica nu esti crestin, ce, nu esti botezat?!" O logica cat se poate de corecta, tocmai de aceea ortodocsi isi boteaza copii cat sunt mici, ca sa fie siguri pe continuitatea religiei ortodoxe in familie. Din cate stiu la catolici botezul are loc pe la 14 ani, se considera ca atunci copilul isi exprima singur adeziunea la credinta respectiva cunoscand deja ceva din religia respectiva.

Adica si tu sustii ca eu sunt crestin? Si ortodox pe deasupra?

De vreme ce ai fost botezat, esti un crestin ortodox, necredincios. E ca o cetatenie fara drept de vot.

Asta-i perla zilei!



Demult nu mi-am mai inceput ziua cu o gluma atat de buna!

Te inseli cand spui ca sunt in eroare. As fi tentata sa afirm ca nu ai inteles nimic din ce am spus, dar voi considera din politete (nu vreau sa cred ca esti chiar atat de sarac cu duhul) ca esti doar malitios.

Spre stiinta ta, in timpul comunismului nomenclatura de partid si de stat , securistii nu-si botezeau copii. Asta nu pentru ca erau in totalitate atei, ci pentru faptul ca puteau sa fie dati afara din posturile lor , adica trimisi la "munca de jos" .

March, stiam ca multi nomenclaturisti si securisti evitau sa se afiseze prin biserici; totusi, ce legatura are asta cu ceea ce discutam cu marduk?

Multi oameni au declarat la referendum apartenenta religioasa in functie de botezul primit la naştere, insa botezul este doar un ritual, iar din punct de vedere al apartenentei la o credinta, nu inseamna absolut nimic.

Mormonii au obiceiul de a boteza oamenii post mortem. I-au botezat in masa pe toti evreii ucisi în Holocaust, precum si pe mama lui Barack Obama. Inseamna asta ca evreii aia si ca mama lui Barack Obama sunt acum mormoni? Nici pe departe. Botezul conteaza doar daca tu ii dai vreo importanta ritualului respectiv, altfel nu. Nu este niciun impediment sa crezi ca exista D-zeu si sa nu fii inca botezat, sau sa fii botezat si sa nu crezi. Calitatea de credincios ti-o confera credinta pe care o ai sau nu, si nu ritualul la care ai fost obligat sa participi.

shut up and listen... madă facă...

http://www.youtube.com/watch?v=ujcYw2QTPzM...ated&fmt=18

Shape cred ca melodia aceasta la care a participat si Mahavishnu Orchestra este mai indicata. Ce naiba faceai tu in anii '70 de cunosti muzica asta?

Spre stiinta ta, afla ca in vremea comunismului, unii dintre nomenclaturisti si securisti care in viata de zi cu zi erau niste atei convinsi, si-au botezat copii in secret. Multi dintre ei aveau chiar si duhovnici prin manastirile patriei socialiste.

cerşeam la mitropa... în pântece...

Poate prin Zet sau la Preoteasa.

Ia zi tu , care-s aia "unii" ? Cei care azi isi fac cruci cu ambele maini in biserici ? Ei erau atei si atunci si in ziua de azi ! Numai ca azi se inchina din oportunism.
Deci inca odata . Nomenclatura comunista ( si nu comunistii de rand ) nu si-a botezat copii nici macar in secret. Pentru ca erau spionata pana si in pat. Si apoi nu stia daca popa la care apela nu cumva era pe listele de plata ale "organului" !

Interesant ce zici, nomenclatura comunista oprimata de propriul regim... la asta nu m-as fi gandit. Dar ma intreb daca aia chiar vroiau sa isi boteze copiii si nu puteau de teama sa nu isi piarda functiile. Pai daca erau credinciosi, nu puteau sa se increada in zeul lor si sa lase "dracului" functiile?

In primul rand, de unde stii ca niciunul dintre membrii nomenclaturii comuniste nu si0a botezat (fie si in secret) copiii?

In al doilea rand, ce importanta are ce faceau respectivii, pentru topicul de fata?

In al treilea rand, nu toti comunistii sunt atei, asa cum nu toti ateii sunt comunisti. Hai sa lasam discutiile despre comunisti pentru topicurile de la Politica.



Legende...

Nu toti ateii fac aceleasi lucruri. Daca unul este criminal, nu inseamna ca toti fac aceleasi crime. Poti fi ateu si sa ai si conducerea unui stat pe mana fara sa faci ce a facut Hodgea.

Adevarul este ca PCR si BOR au colaborat excelent, mai ales impotriva greco-catolicilor... In orice caz, s-au sprijinit reciproc. Preotii-dizidenti au fost cazuri izolate, si departe de ierarhia superioara a BOR. Iar persecutiile le-au suferit nu pentru ca ar fi fost credinciosi, ci pentru ca s-au opus regimului. Prin asta s-au indepartat si de invatatura crestina, care nu spune nicaieri sa te revolti impotriva stapanirii, ci dimpotriva. Oricat de nedreapta ar fi.

Poate ca functiile vitale nu au incetat ci numai au fost reduse in asa masura incat acele animale "sa para" ca au murit... La fel ca la vietuitoarele care intra in hibernare; nu indraznesc sa-ti pomenesc despre yoghinii avansati, pentru ca probabil nu poti sa crezi in ruptul capului.

De ce functii vitale s-ar mai putea vorbi cand respectivele animale nu mai aveau pic de sange in sistemul circulator ? Este limpede ca toate functiile respective erau "shot down" in momentul respectiv. Corect, cand aceste functii sunt incetinite foarte mult, nu mai pot fi detectate decat cu aparatura speciala. Dar ce te faci cand si cele mai fine aparate indica faptul ca respiratie = 0, activitate electrica la nivelul creierului = 0, ritm cardiac = 0 ? Criteriul principal dupa care o persoana este declarata oficial ca fiind morta este moartea cerebrala, pentru ca functiile vitale ale organismului pot fi intretinute si artificial de diferite aparate. Pentru a se stabili acest lucru se fac cateva teste, printre care cele mai importante sunt electroencefalograma (EEG, pentru a se inregistra activitatea electrica a creierului) si CBF-ul (cerebral blood flow). Daca creierul nu mai indica nimic, persoana este deconectata de la aparatele care inca o mentin in viata si organele sale pot fi folosite pentru transplanturi, in cazul in care familia este de acord. Ideea e ca un creier care n-are sange e ca si un creier mort, incapabil sa mai coordoneze celelalte functii ale organismului, iar daca acestea nu sunt sustinute din exterior de diferite aparate, ce se mai poate spune despre persoana in cauza ?

Da, dar am putea-o analiza in alta masura, prin alte simturi, si poate rezultatele ar fi total altele. Uita-te totusi la filmul asta: http://www.ted.com/talks/lang/rum/jill_bol...of_insight.html si spune-mi la ce concluzii stiintifice ar fi ajuns omul daca, presupunand prin absurd, intreaga specie umana nu ar putea beneficia de activitatea emisferei stangi. Cum ar fi aratat "realitatea"? Poate, naiba stie, am fi realizat ca totusi poate exista identitate in afara materiei. Nu sub forma definitiei clasice a identitatii, evident.



Pai "lumea" transcedentala e prin definitie o "lume" care ne e innacesibila atat timp cat suntem vii, cat timp fizicul ne functioneaza normal. Atat timp cat notiunea de "intelect" e valabila, orice alta forma de "realitate" e inexistenta, logic.



Pai aici stii bine ca eu nu o sa te contrazic pentru ca, stii bine, nu le am deloc cu religia Eu nici nu ma gandesc ca ar putea exista "o entitate care sa te traga la raspundere".. mai degraba un alt set de "legi" unde fizica, chimia, biologia si asa mai departe nu au ce cauta. E greu sa-ti imaginezi ceva fara sa-ti folosesti creierul Iar subiectul nostru de discutie tocmai asta implica.. o "existenta" (daca e cazul) unde partea materiala (implicit creierul) nu exista. Deci daca exista, nu ne-o putem imagina in clipa asta, dar putem incerca..

De acord, însă realitatea obiectivă se întinde (mult) dincolo de certitudinile ştiinţei. Insist asupra aspectului că omul are capacitatea de a sesiza nuanţe imposibil de verificat. Creierul distinge între vechi-nou cu uşurinţă, e construit astfel. Chiar dacă nu poate dovedi, verifica, experimenta sau reproduce acele trăiri, pentru că şi alţi oameni au aceeaşi capacitate, îi pot face pe ceilalţi să înţeleagă acele trăiri. Raţiunea vine cu scepticismul ei şi înlătură aceste informaţii ca nerelevante. Un eveniment singular nu poate afecta viitorul speciei, individului, nu cauzează reacţii de autoapărare. Dar sentimentul de uimire rămâne...

Trebuie sa construiesti unul si mai fin!



In primul rand se vede ca nu esti prea hotarat daca creierul ala e mort de tot sau numai ca asa pare.
Asa stand lucrurile nu cred ca mai e cazul sa mai spun ceva.

Dar ti-am mai raspuns la asta: nu te contrazic. Da, este posibil ca realitatea obiectiva sa se intinda mult dincolo de certitudinile stiintei.
Asupra acestui punct nu avem nicio divergenta.

Ca de exemplu...?

Daca ti se pare ca ai sesizat ceva ce nu poti verifica, nu ai cum sa stii daca acel lucru este real sau numai o parere, o iluzie, o halucinatie etc. Pur si simplu despre lucrurile neverificabile (pe care le simtim) nu putem avea certitudini.

In primul rand analizeaza daca respectivele sunt informatii cu adevarat sau nu...

Uimirea apare in fata unui lucru nou, neasteptat. Dar uimirea nu ne ajuta sa aflam nimic despre acel lucru.

Sunt uimit ca dicutam inca despre lucruri ca uimirea atunci cand se pune problema de a verifica adevarul unei idei/fapte/teorii samd...

@ mothman

Am stat si m-am gandit mai bine si am ajuns la concluzia ca tot ce ai povestit tu despre experimentul acela nu poate fi decat pura imaginatie; n-am vrut sa-i spun minciuna pentru ca probabil te-ai gandit ca daca anumite tesuturi pot fi conservate pentru o anumita perioada in felul asta, procedeul s-ar putea aplica si pentru un intreg organism... viu.

Din pacate nu ar mai fi fost capabil sa ajunga la concluzii, in opinia mea, asta in ipoteza fericita in care ar fi supravietuit pana in zilele noastre si nu ar fi fost devorat de pradatori.
Numai din ceea ce se spune in film, eu deduc faptul ca este aproape imposibil sa iti coordonezi miscarile, sau sa te autoidnetifici in cazul in care nu iti functioneaza cum trebuie emisfera stanga. Am avut in familie 2 cazuri de accidente cerebrale. Stiu ce inseamna, oamenii loviti de asa ceva sunt mai neajutorati decat copiii. In concluzie, e 99,99% probabil sa nu mai fi avut ocazia sa ne punem intrebarea "cum ar fi aratat realitatea" daca nu functiona emisfera stanga.

http://www.muft.tv/watch/Video,Item,2204335146.html

Dogmatism / Empiricism:
The empiricist error consists not in the belief that experiment has a certain utility, which is obvious, but in thinking that there is a common measure between principial knowledge and experiment, and in attributing to the latter an absolute value, whereas in fact it can only have a bearing on modes, never on the very principles of Intellect and of Reality; this amounts to purely and simply denying the possibility of a knowledge other than the experimental and sensory. On the dogmatist side, on the contrary, it is necessary to guard against the danger of underestimating the role of experiment within the limits where it is valid, for even thought based on an awareness of principles can go astray on the level of applications, and that precisely through ignorance of certain possible modes, without such misapprehension however being able to affect knowledge in a global sense. It is self-evident that dogmatism – whether rightly or wrongly so called – has value only insofar as the immutability of its axioms derives from that of principles, hence of truth.

Doubt:
Doubt is nothing else but the void left by absent certainty and this void readily makes way for the false plenitude of error.

Sincer, nici acum nu imi dau seama care ar fi fenomenele despre care vorbesti. Uite, Big Bang-ul face parte din categoria fenomenelor in cauza si, cu toate astea, il putem cerceta gratie "urmelor" pe care acesta le-a lasat. Asadar, nu consider ca toate fenomenele irepetabile scapa in vreun fel sau altul analizei. Pe de alta parte, sper ca nu vorbesti de fenomenele extrasenzoriale: telepatie, clarviziune, precognitie, retrocognitie, pentru ca pentru astea nu exista nici chiar cea mai mica dovada cum ca ar exista. OZN-uri nici atat, iar miracole...


Am urmarit filmuletul. Tipa nu face decat sa descrie modul in care a perceput ea experienta hemoragiei respective, care probabil ca este un eveniment traumatic pentru intreg creierul. Cu alte cuvinte, nu vad de ce ar trebui automat sa interpretez cum ca in lipsa functionarii emisferei stangi a avut acces la unele chestii la care in mod normal n-ar fi avut, si sa nu interpretez ca evenimentul traumatic a distorsionat profund perceptia realitatii. Inclin spre distorsiune datorata patologiei creierului, si nu spre acces la lucruri nebanuite. Constiinta emerge din activitatea intregului encefal, nu are un sediu anume, iar un eveniment traumatic la nivel local e foarte posibil sa fie trait la nivel global. Desigur, nu sunt vreun doctor in neurostiinte si se prea poate sa ma insel, doar ca ma vad nevoit sa ma gandesc de doua ori inainte in momentul in care cineva imi furnizeaza informatii acumulate doar prin introspecie - si in urma unui eveniment care creaza probleme. In concluzie, o emisfera nu e mai buna decat doua. Cele doua se completeaza, si in lipsa celei dominante (stanga la dreptaci), e posibil sa nu fi stapanit deloc calculul matematic si sa fi fost incapabili de rationamente complicate, fapt ce ne-ar fi putut tine prizonieri prin pesteri chiar si acum.


Exista vreun motiv rational care ar face logica o astfel de..."existenta" ? Daca i-am gasi o justificare, ceva, poate ar mai merita sa ne batem capul cu ea, dar asa ? Asa cum am spus si ceva mai inainte, nu gasesc justificat un alt mod de a fi dupa ce incetam sa ne mai ducem existenta in forma asta. Cel mai probabil, transcendentul este o inventie ancestrala, o justificare pe care oamenii cavernelor au faurit-o gratie unor experiente pe care le-au pus cap la cap: experienta mortii, a visului, a inegalitatii, a raului, etc, care faceau sa para logica o continuare. Desigur, vorbesc de transcendent in varianta sa evoluata, cu care opereaza religiile monoteiste, pentru ca cel initial nu-i inventie, ci face clar partea din natura speciei. La ce ma refer ? Pur si simplu la explicatiile evolutioniste ale fenomenului religios, care trebuie sa fi adus unele avantaje speciei din moment ce a supravietuit. Sau, asa cum unele ipoteze par sa sugereze, ar putea fi un produs secundar al structurii psihice. Un fel de: "daca ai asta, automat sa te astepti si la asta". Desigur, fenomenul religios necesita dezbateri mult prea ample si n-are rost sa ne aventuram pana in panzele albe, dar cred eu ca poate fi explicat si prin prisma psihologiei evolutioniste. Ce inseamna acest lucru ? Inseamna ca "mama natura" ne-ar fi putut proiecta de asa natura, incat noi sa fim convinsi ca exista un Big Brother celest - si asta doar pentru ca ofera anumite avantaje adaptative. In cazul asta ce ar fi, daca nu un siretlic al naturii ?


Da, e un creier mort, dar doar dupa un timp anume se pune diagnosticul de moarte cerebrala propriu-zisa. Dar asta-i lingvistica. Asa am convenit noi sa numim un creier deteriorat ireversibil, spre deosebire de unul "proaspat" care, nedeteriorat fiind, mai poate reda personalitea celui in cauza daca se intervine prompt inainte de o perioada critica. Vei intelege acest aspect, aceasta subtilitate, daca vei accepta faptul ca nici unul, nici altul, nu au pic de activitate. Din ce vad eu, tu incerci sa te agati de chestia asta, cum ca vorbim de moartea cuiva doar cand cadavrul este descompus intr-o oarecare masura, pentru ca daca tehnologia ne va ajuta sa-l conservam perfect inca din primele clipe, vei considera ca omul nostru nu-i deloc mort, doar are "functiile vitale foarte incetinite". Moartea nu este un moment anume, ci este un proces. Tocmai din cauza faptului ca este un proces, si definitia mortii s-a mai schimbat pe masura ce tehnologia ne-a permis sa aduce inapoi persoane ce inainte erau considerate deja la poarta raiului.

Si totusi, nu mi-ai spus de ce consideri experimentul o minciuna.

Eu am sugerat deja, dar se pare ca tu nu ai fost destul de istet/informat ca sa-ti dai seama unde sta eroarea scenariului imaginat de tine.



Asa cum nici altcineva mai destept si mai frumos ca tine nu poate fi... Dovezi? Care dovezi? Doar tu esti etalonul/sablonul dupa care este facuta lumea.

Am ratat, drept pentru care fi buna si arata in ce anume consta eroarea din scenariul "imaginat" de mine. A, si daca vrei sa te faci inteleasa, fa si tu un mic efort si scrie mai mult de doua randuri.


Acu' ce faci, apelezi la lovituri sub centura cand iti expira argumentele ? Traiam cu impresia ca discutam la alt nivel.

Nothingness that results from complete denial of self is only a relative nothingness and not to be feared

Se intelege ca de aceea scrii tu mult; ca sa fie minciunile cat mai explicite.
Repet, eroarea este destul de evidenta(chiar daca nu am vazut-o de la inceput, in fond nici nu sunt de meserie pentru a avea cineva pretentii) incat nici nu se merita sa te mai intreb care este "sursa" informatiei tale. Dar daca te crezi asa corect, ca un ateu care se respecta, asa ca abis, amenhotep etc., si ca sa luminezi toti prostii, baga si tu link-uri, poze,... dovezi concrete. Ca degeaba depui efortul si explici in mai mult de doua randuri..., majoritatea ateilor a inteles acest lucru, numai tu (inca) nu.



Auzi, cum poti sa spui asa ceva cand eu aduceam argumente in plus la cele ce spuneai? Cred ca nu ai citit cu atentie...




La modul serios acum. Ce argumente ai impotriva existentei acelor lucruri inafara ca tu te afli oarecum inafara sferei lor?

abis:
sigur că nu numai mirarea... era doar un exemplu.

mothman:
nu, nu la ele mă refeream, dar în caz că ar exista, taman acolo s-ar încadra. Aşa că până la a dovedi că nu există, când ai tu însuţi o experienţă de genul ăsta e foarte posibil ca mintea să facă conexiunile necesare, în lipsa dovezilor. Nu te crede nimeni, nu poţi dovedi nimic.

Dacă emisfera stângă n-ar mai lăsa-o din când în când pe cea dreaptă să îşi spună părerea crezi că s-ar mai fi născut vreun mit? Vreo operă de artă? O poveste măcar? Sinergia celor două emisfere, cu toate funcţiile şi sarcinile creierului ne defineşte ca oameni, nu numai raţiunea.

Mintea sa faca conexiunile cu ce? Mintea functioneaza independent de minte?
Eu zic asa, cand "cand ai tu insuti o experienta de genul asta, e foarte posibil ca mintea" sa faca urmatoarea conexiune: "amice, iar te-ai imbatat, du-te si te culca" sau "prietene, ai o halucinatie, daca se repeta consulta un medic".
Ca sa nu apara discutii, cam astfel de conexiuni face mintea mea cand ma confrunt cu situatii inexplicabile.
Banuiesc ca tu Erwin sustii ca mintea face "conexiunile" cu mituri sau alte lucruri de genul asta. In final, indrazbesc eu sa afirm ca de fapt mintea face acele conexiuni pe care e "programata" sa le faca, prin backgroundul de cunostinte si patternuri pe care il are. De aceea miturile, viziunile, experientele mistice sunt atat de variate.
Parerea mea este ca daca ar exista un zeu unic, s-ar revela in cel mult cateva moduri diferite. Nu vad de ce ar alege in mod deliberat milioane de forme de revelare, de cele mai multe ori antagonice, in conditiile in care se presupune ca e omnibenevolent si vrea ca toata lumea sa creada in el si sa ajunga in rai...

Idealism / Realism:
Nothing is more false that the conventional opposition between “idealism” and “realism”, which insinuates in general that the “ideal” is not “real”, and inversely; as if an ideal situated outside reality had the smallest value, and as if reality were always situated on a lower level than what may be called an “ideal”. Anyone who holds this view is thinking in a quantitative and not in a qualitative mode. The current meaning of the terms is here in view, and not their specifically philosophical signification.

Proof:
All proof is relative by definition, since an absolute proof would be identical with the thing to be proved; a proof is always more or less separated from its object. There is something of its object, however, in the proof, and this something compels faith; in every manifestation of liberating truth there is an evidence to which we may or may not be sensitive, but which we grasp to the extent that our spirit recognizes in it some latent content of its own substance. The proof of the truth of the Invisible is the recollection which the expression of that truth actualizes in spirits that have remained true to their original vocation; the illuminative function devolves upon metaphysical argument, and also on symbols and miracles if account be taken of all the modes and imponderable factors of the intelligence or of the soul. To communicate Intellection to the receptive spirit is to remind it of what it is and at the same time of that Being through which it exists.

Absolute:
“In the Absolute, I am not, and you are not, and God (in His personal determination) is not, because He (the Absolute) is beyond the reach of all word and all thought.” {Sri Ramakrishna} The Absolute is not the Absolute inasmuch as it contains aspects, but inasmuch as It transcends them. If we were to be asked what the Absolute is, we would reply first of all that it is necessary and not merely possible Reality; absolute Reality, hence infinite and perfect, precisely; and we would add – in conformity with the level of the question asked – that the Absolute is that which, in the world, is reflected as the existence of things. Without the Absolute, there is no existence; the aspect of absoluteness of a thing is what distinguishes it from inexistence, if one may so put it. Compared to empty space, each grain of sand is a miracle.
The Absolute, or the Essence, intrinsically comprises Infinitude; it is as the Infinite that it radiates. Divine Radiation projects the Essence into the “void,” but without there being any “going out” whatsoever, for the Principle is immutable and indivisible, nothing can be taken away from it; by this projection on the surface of a nothingness that in itself is inexistent, the Essence is reflected in the mode of “forms” or “accidents.” But the “life” of the Infinite is not only centrifugal, it is also centripetal; it is alternately or simultaneously – depending on the relationships envisaged – Radiation and Reintegration; the latter is the apocatastatic “return” of forms and accidents into the Essence, without nevertheless there being anything added to the latter, for it is absolute Plenitude. Moreover, and even above all, Infinitude – like Perfection – is an intrinsic characteristic of the Absolute: it is as it were its inward life, or its love which by overflowing, so to speak prolongs itself and creates the world.
Only the definition of the Absolute as such is absolute, and every explanatory description belongs to relativity precisely on account of the differentiated nature of its content, which is not for that reason incorrect, to be sure, but rather, is limited and therefore replaceable; so that if one wishes to give an absolute definition of the Absolute, one has to say that God is One. “The testimony of Unity is one” (At-Tawhidu wahid), say the Sufis, and by this they mean that an expression, within the limits of its possibility, must be one with its content and its cause.

Absolute / Infinite:
In metaphysics, it is necessary to start from the idea that the Supreme Reality is absolute, and that being absolute it is infinite. That is absolute which allows of no augmentation or diminution, or of no repetition or division; it is therefore that which is at once solely itself and totally itself. And that is infinite which is not determined by any limiting factor and therefore does not end at any boundary; it is in the first place Potentiality or Possibility as such, and ipso facto the Possibility of things,
hence Virtuality. Without All-Possibility, there would be neither Creator nor creation, neither Maya nor Samsara. The Infinite is so to speak the intrinsic dimension of plenitude proper to the Absolute; to say Absolute is to say Infinite, the one being inconceivable without the other. We can symbolize the relation between these two aspects of Supreme Reality by the following images: in space, the absolute is the point, and the infinite is extension; in time, the absolute is the moment, and the infinite is duration. On the plane of matter, the absolute is the ether – the underlying and omnipresent primordial substance – whereas the infinite is the indefinite series of substances; on the plane of form, the absolute is the sphere – the simple, perfect and primordial form – and the infinite is the indefinite series of more or less complex forms; finally, on the plane of number, the absolute will be unity or unicity, and the infinite will be the unlimited series of numbers or possible quantities, or totality.
The distinction between the Absolute and the Infinite expresses the two fundamental aspects of the Real, that of essentiality and that of potentiality; this is the highest principial prefiguration of the masculine and feminine poles. Universal Radiation, thus Maya both divine and cosmic, springs from the second aspect, the Infinite, which coincides with All-Possibility.

Absolute / Infinite / Perfection:
The Absolute, imperceptible as such, makes itself visible through the existence of things; in an analogous manner, the Infinite reveals itself through their inexhaustible diversity; and similarly, Perfection manifests itself through the qualities of things, and in so doing, it communicates both the rigor of the Absolute and the radiance of the Infinite, for things have their musicality as well as their geometry.

Absolutely Relative:
The notion ‘relatively absolute’ could not imply that there is an ‘absolutely relative’, for this expression – aside from its intrinsic absurdity – is practically synonymous with ‘nothingness’.

Relatively Absolute:
We have alluded more than once to the seemingly contradictory, but metaphysically useful and even indispensable, idea of the “relatively absolute,” which is absolute in relation to what it rules, while pertaining to relativity in relation to the “Pure Absolute.” There could never be any symmetry between the relative and the Absolute; as a result, if there is clearly no such thing as the absolutely relative, there is nonetheless a “relatively absolute”, and this is Being as creator, revealer, and savior, who is absolute for the world, but not for the Essence: “Beyond-Being” or “Non-Being”. If God were the Absolute in every respect and without any hypostatic restriction, there could be no contact between Him and the world, and the world would not even exist; for in order to be able to create, speak, and act, it is necessary that God Himself make Himself “world” in some fashion, and He does so through the ontological self-limitation that gives rise to the “personal God”, the world itself being the most extreme and hence the most relative of self-limitations.
. . . in the sense – paradoxical but real – of the ‘relatively absolute’; hypostases are relative in respect of the Essence, but they are principial – hence in practice absolute – in respect of cosmic Manifestation. The Vedanta distinguishes between the ‘non-supreme’ Principle (Apara-Brahma) and the ‘supreme’ Principle (Para-Brahma); the first is not, as is the second, the Absolute in itself, but it is ‘practically’ the Absolute in relation to the world; it is thus ‘relatively absolute’. The personal God is ‘absolute’ without being intrinsically ‘the Absolute’.


Relativity:
Relativity has essentially two dimensions: distance and difference. It is by virtue of the “vertical” dimension of distance that in divinis Being becomes crystallized, so to speak, on this side of Beyond-Being and that, in consequence of this hypostatic
polarization, the world becomes separated from God; and it is again by virtue of this dimension that the intellective Substance engenders the animic Substance, which in turn engenders the material Substance. It is by virtue of the “horizontal” dimension of difference that the All-Powerfulness is distinguished from the All-Goodness, or that on earth a rose is distinguished from a water lily. The whole Universe is a tissue of these two dimensions: all phenomena can be explained by their infinitely varied combinations; what unites them is Existence and, in the last analysis, a Reality at once absolute and infinite, the only Reality there is.

Relativism:
Relativism sets out to reduce every element of absoluteness to a relativity, while making a quite illogical exception in favor of this reduction itself. In effect, relativism consists in declaring it to be true that there is no such thing as truth, or in declaring it to be absolutely true that nothing but the relatively true exists; one might just as well say that language does not exist, or write that there is no such thing as writing. In short, every idea is reduced to a relativity of some sort, whether psychological, historical, or social; but the assertion nullifies itself by the fact that it too presents itself as a psychological, historical, or social relativity. The assertion nullifies itself if it is true, and by nullifying itself logically proves thereby that it is false; its initial absurdity lies in the implicit claim to be unique in escaping, as if by enchantment, from a relativity that is declared alone to be possible. Relativism, even when it makes a show of admitting the interventions of an absolute in the relative, gives them such a quantitative air as to take away precisely their absoluteness; it seeks to destroy either the idea of truth, or that of intelligence, or both at once. To lend a relative character to what functionally stands for the absolute is to attribute absoluteness to the relative; to claim that knowledge as such can only be relative amounts to saying that human ignorance is absolute; to throw doubt on certitude is, logically, to avow that one knows “absolutely” nothing.

Probabil ca nu.

Un om complet isi foloseste, bineinteles, ambele emisfere. Insa preferabil ar fi sa nu interfereze functiunile afectivului si rationalului. De exemplu, nu te ajuta cu nimic afectivul atunci cand este vorba de a aprecia valoarea de adevar a unei propozitii, teze sau idei. Asa cum nici rationalul nu te ajuta sa apreciezi frumusetea unui curcubeu sau a unui rasarit de soare...

Cum scrie in biblie c-ar fi spus Isus, sa dam Cezarului ceea ce-i al Cezarului... Si sa nu incercam sa aflam daca ceva exista cu instrumentele afectivului, pentru ca probabilitatea de a ne (auto)insela este uriasa.

Aici gresesti. In numeroase cazuri chiar afectivul este cel care da sens sau valoarea unui enunt.

da... dar ne şi-nlănţuie... când dai sens prin afect exact asta faci: dai un sens, traiectorie prin voinţa ta unei posibile idei... şi asta înseamnă să o înscrii pe axa determinaţiei care actualizează în tine posibilitatea unei înlănţuiri cauză-efect care te acroşează şi poartă mai departe sămânţa unei noi determinaţii ce va germina, încolţi în alţii...