Cand este vorba despre arta, iti dau dreptate... Dar cand este vorba despre a stabili valoarea de adevar a unui enunt, nu cred ca gresesc.

pe ce plan stabileşti cu raţiunea valoarea de adevăr a unei propoziţii?

Myth:
A myth is a doctrinal content and not a concrete spiritual force, a “saving emanation.” The mythological wording of a traditional perspective is essentially determined by a spiritual and social interest which in an ultimate sense coincides with the truth; this it does by definition. The sacred wording contains in its own way the infinite Truth, failing which it could not serve an interest concerning that very Truth. The notion of myth usually evokes a picture of traditional stories charged with a wealth of symbolism and more or less devoid of historical foundation; however, in defining myth one should not lay undue stress on this supposed lack of historical basis, for the function of myth is such that once it has been properly understood the question of historicity ceases to have any practical importance. What guarantees the spiritual function of a sacred story is its symbolism on the one hand, and its traditional character on the other. In the case of stories belonging to the Mahayana, it is the Buddha who stands surety for the reality and hence for the efficacy of the story; that is to say, if he does not guarantee absolutely the historical truth of the facts, at least he guarantees the certainty of their spiritual truth, which takes precedence over the historical aspect, and he guarantees also their power of salvation which is the reason for the myth’s existence.

ai trăit vreun mit?

de acord să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, adică raţiunii cunoaşterea raţională şi afectivului cunoaşterea spirituală. Cred că e limpede acum unde vroiam să ajung, adică există o explicaţie suficient de raţională pentru credinţă, ea face parte din noi şi tocmai, că nu trebuie nici raţionalizată, nici despicat firul în 4 folosind raţiunea din moment ce ea se găseşte în emisfera opusă. Poate că probabilitatea de a ne auto-înşela este uriaşă, chiar aşa se întâmplă în cele mai multe cazuri. Dar nu avem de ales, până la a găsi dovezi şi certitudini, pentru a completa imaginea mentală, modelul despre lume, creierul astupă golurile cu ceva. Cutii negre în cazul ateilor, voinţa divină în cazul credincioşilor. Pe unii credincioşi îi înspăimântă ideea de cutie neagră. Ei zic că trebuie să fie "ceva supranatural" acolo. Eu zic că nu, e doar o realitate necunoscută şi că există probabilitatea nenulă de a "ghici" sau de a intui ce se află în acele cutii negre, fără a folosi logica raţională.

nu se găseşte în nici o emisferă... se poate doar exprima... asta nu înseamnă decât că creierul tău a fost făcut apt să exprime ce trebuie...

----------
Pe unii credincioşi îi înspăimântă ideea de cutie neagră. Ei zic că trebuie să fie "ceva supranatural" acolo. Eu zic că nu, e doar o realitate necunoscută şi că există probabilitatea nenulă de a "ghici" sau de a intui ce se află în acele cutii negre, fără a folosi logica raţională.
----------
vezi că şi la aveoane, cutia neagră nu-i aşa neagră... ceva supranatural? dar de supranatural-natural ai auzit? nu cred.., altfel nu mai aberai ca mai sus... când rupi supranaturalul de natural ce rezultă? îţi spun io: o afirmaţie stupidă de genul ăsta:
„Ei zic că trebuie să fie "ceva supranatural" acolo.”...

în realitate, atunci când supranaturalul se infuzează în natural, adică mereu, nu-l anulează ci prelungindu-se pe sine ia în braţe naturalul... şi aşa se face că trăim într-o lume supranatural-naturală!

Naturally Supernatural:
Let it be noted that, just as there is a “relatively absolute” – the logical absurdity of this formulation does not preclude its ontologically plausible meaning – so too is there a “naturally supernatural,” and this is precisely the permanent divine intervention, in virtue of immanence, in cosmic causality.

după definiţia de mai sus, nu pot spune că am trăit vreun mit. Dar cine face ca adevărurile spirituale să precede aspectele istorice dacă nu omul ca fiinţă sensibilă atât la fapte cât şi la sentimente? Pentru cine ar mai avea vreo putere miturile dacă n-ar mai exista sensibilitatea spiritului? Dacă toţi am fi strict raţionali ne-am mişca precum nişte roboţi, urmărind un lanţ cauzal predefinit, extrem de eficient şi perfect adaptaţi, chiar şi adaptarea s-ar face logic, cu algoritmi genetici ş.a. Dar, în om există şi un pic de nebunie, neuronii funcţionează la limita haosului. Doar echilibrul dintre raţional şi emoţional ne face să rămânem oameni.

adevărurile divine înseşi...

roboţi nu pot fi decât cei care cred că nu au deloc liber arbitru... în realitate există un tip de robot: omul pe care îl ia dracu în primire şi-i schimbă firmware-ul...

-----------
Doar echilibrul dintre raţional şi emoţional ne face să rămânem oameni.
-----------
cum poate fi vorba de echilibru între ce e în planuri diferite? dacă te defineşti prin neuroni atunci eşti asemenea unei maimuţe care s-ar ridica subit la stadiul raţional fără a avea vreun plan emotiv... un fel de maimuţă-robot...

nu, e portocalie, dar nu despre cutii din alea vorbeam, ci despre Matrioşca.



pentru că planurile, oricât ar fi de diferite, nu sunt decât aspecte ale aceleiaşi realităţi. E ca şi când ai proiecta un corp 3D în plan, pentru convenienţa reprezentării, dar realitatea e cea 3D, nu planurile. Sigur că nu e vorba doar de neuroni aici. Neuronii sunt o urmă de creion pe hârtie în timp ce spiritul este ceea ce semnifică desenul.

matrioşca-matr... măsură... măsura măsurii în măsura măsurii...

matr+ioşca... ioi iştenem, alt ungur!

----------
pentru că planurile, oricât ar fi de diferite, nu sunt decât aspecte ale aceleiaşi realităţi. E ca şi când ai proiecta un corp 3D în plan, pentru convenienţa reprezentării, dar realitatea e cea 3D, nu planurile. Sigur că nu e vorba doar de neuroni aici. Neuronii sunt o urmă de creion pe hârtie în timp ce spiritul este ceea ce semnifică desenul.
----------
conjectura conjecturii trecută din 3d în 1d naşte monştri în 2d... planurile care se intersectează sunt adumbririle 3d trecute într-un plan 2d subţiate la 1d... lumina cu care neuronii înscriu şi subscriu la penunmbra spiritului, lasă urme pe hârtia cenuşie a creierului înmuiată în cerneala peniţei lui Allah...

nu, numa' bănăţan! noapce bună!

tu acolo eşti înapoi cu 40 si ceva de minute, deci mai e timp să adormi în timp ce eu voi fi pe drum... spre mare... arătându-ţi răsăritul...

Religion:
First, religion is essentially discernment. It is discernment between God and the world, between the Real and the unreal, or between the Everlasting and the ephemeral.
Secondly: religion is union. It is union with God, the Great Spirit. Everything in religion has its foundation in one of these two elements: in discernment or in union.

Man is intelligence and will, and religion is discernment and concentration . . . Religion is discernment between the Everlasting and the ephemeral, and union with the Everlasting. In other words, religion is basically discernment and concentration; separation from evil, which is illusion, and union with the Divine Good, which is Truth and eternal Reality. A religion is an integral whole comparable to a living organism that develops according to necessary and exact laws; one might therefore call it a spiritual organism, or a social one in its most outward aspect. In any case, it is an organism and not a construction of arbitrary conventions; one cannot therefore legitimately consider the constituent elements of a religion independently of their inward unity, as if one were concerned with a mere collection of facts. Religions are like lamps of colored glass; now a lamp lights a dark place because it is luminous and not because it is red of blue or yellow or green. On the other hand, the color transmits the light, but on the other hand, it falsifies it; if it is true that without a given colored lamp one would see nothing, it is quite as true that visibility cannot be identified with any one color.

Pai asta incerc eu sa-ti spun: aia nu-i cunoastere! E imaginatie. E poezie. E ce vrei tu, dar cunoastere in niciun caz.

Bineinteles, a dat-o Actionmedia mai sus: cei inzestrati cu credinta au avut, in decursul istoriei, un avantaj evolutiv.

Nu face parte din noi din nastere, este dobandita cultural, pe fondul unei predispozitii genetice probabil.

Cine are aceasta parere, sa nu o faca...

Doar ca niciodata nu ai cum sa stii daca ceea ce crezi ca ai ghicit sau ai intuit corespunde realitatii.
Asta-i singura problema.

Faith is the participation of the will in the intelligence; just as on the physical plane man adapts his action to the physical facts which determine its nature, so also, on the spiritual plane, he should act in accordance with his convictions, by inward activity even more than by outward activity, for “before acting one must first be,” and our being is nothing else but our inward activity. The soul must be to the intelligence what beauty is to truth.

Faith is in fact nothing else than the “bhaktic” mode of Knowledge and of intellectual certainty, which means that Faith is a passive act of the intelligence, its immediate object being not the truth as such, but a symbol of the truth.

Insofar as Faith is a contemplative attitude, its subject is the intelligence; it can therefore be said to constitute a virtual Knowledge; but since its mode is passive, it must compensate this passivity by a complementary active attitude, that is to say, by an attitude of the will the substance of which is precisely confidence and fervor, by virtue of which the intelligence will receive spiritual certainties. Faith is a priori a natural disposition of the soul to admit the supernatural.

Faith is belief when the volitive element predominates over the intellectual; it is knowledge or gnosis when the intellectual
element predominates over the volitive. But there are also certitude and fervor, the latter being volitive and the former intellectual: fervor gives belief its spiritual quality; certitude is an intrinsic quality of gnosis. The term “faith” could not mean exclusively belief or fervor, nor exclusively knowledge or certitude; it cannot be said either that belief that it is all that is possible in the way of faith, or that knowledge is not faith at all.

Faith as such does not result from our thought, it is before it; it is even before us. In faith we are outside time.

Faith (divine archetype of):
The divine archetype of faith is the “yes” which God says to Himself; it is the Logos which on the one hand mirrors the Divine Infinity, and on the other hand refracts it.

Faith (mystery of):
The mystery of faith is in fact the possibility of an anticipatory perception in the absence of its content; that is, faith makes present its content by accepting it already, before the perception properly so-called. And if faith is a mystery, it is because its nature is inexpressible to the degree that it is profound, for it is not possible to convey fully by words this vision that is still blind and this blindness that already sees.

Faith / Knowledge:
There is no faith without any knowledge, nor knowledge without any faith. But, it is knowledge that has precedence: faith is an indirect and volitive mode of knowledge, but knowledge suffices unto itself and is not a mode of faith; nevertheless, being situated in relativity, knowledge requires an element of faith to the extent that it is a priori intellectual and not existential, mental and not cardiac, partial and not total; otherwise all metaphysical understanding would imply sanctity ipso facto. However, all transcendent certitude has something divine about it – but as certitude only, and not necessarily as the acquisition of a particular man. In other words: in a Semitic climate much importance is given to the incompatibility between knowledge and faith, and to the pre-eminence of the latter, to the point of holding the former in contempt and of forgetting that within Relativity the one goes hand in hand with the other. Knowledge is the adequate perception of the real, and faith is the conformity of will and sentiment to a truth imperfectly perceived by the intelligence; if the perception were perfect it would be impossible for the believer to lose his faith. Yet theoretical knowledge, even if perfect and hence unshakable, always requires a volitive element which contributes to the process of assimilation or integration, for we must “become what we are”; and this operative element, or this element of intensity, stems from faith. Inversely, in religious faith there is always an element of knowledge that determines it, for in order to believe, it is necessary to know what one must believe; moreover, in plenary faith there is an element of certitude which is not volitive, and whose presence we cannot prevent, whatever be our efforts to refuse all knowledge in order to benefit from the “obscure merit of faith.” It is only in God that knowledge can entirely dispense with that element of intensity necessary for realization or with the will for totalization; as for faith, its prototype in divinis is Life or Love; and in God alone are Life and Love independent of any motive justifying or determining them ab extra. It is by participation in this mystery that Saint Bernard could say: “I love because I love,” which is like a paraphrase of the saying of the Burning Bush “I am that I am”; “That which is.” It is knowledge, or the element truth, which gives faith all of its value, otherwise we could believe no matter what, so long as we believe; it is only through truth that the intensity of our faith has meaning.

Faith / Science:
Faith is the acceptance of that which we do not see, or rather, of that which transcends the experience of the average man; science is the experience of that which we do see, or at least of that whereof we can have an empirical knowledge.

Faith / Virtue / Rational Certainty:
Faith is the quality that converts into deeds – positive or negative depending on the case – the facts provided by truth; and virtue is the aptitude of our will and sensibility to conform ourselves to what truth and faith demand. Faith is to be distinguished from rational certitude in that it brings together the acceptance of the true with the love of the true and the will to realize it; thus it is a certitude that is not just mental, but that encompasses and engages every fiber of our being.

Faith / Intelligence:
Unlike an intelligence which is all for exactness but never satisfied in its play of formulations, and which passes from concept to concept, from symbol to symbol, without being able to make up its mind for this or for that, the faith of the heart is capable of being satisfied by the first symbol that providentially comes its way, and of living on it until the supreme Meeting. Faith as a quasi-ontological and premental certitude ranks higher than the discerning and speculative aspects of intelligence, but intelligence as pure Intellection ranks higher than that faith which is no more than an adherence of the sentiments; it is this ambivalence which is the source of numerous misunderstandings.

Inspiration / Reflection / Reasoning / Intellection:
Inspiration, like revelation, is a divine dictate, with the difference that in the second case the Spirit dictates a law-giving
and obligatory Message of overriding force, whereas in the first case the Message, whatever be its value, has no dogmatic import, and has an illustrative role within the framework of the fundamental Message. Reflection, like intellection, is an activity of the intelligence, with the difference that in the second case this activity springs from that immanent divine spark that is the Intellect, whereas in the first case the activity starts from the reason, which is capable only of logic and not of intellective intuition. The conditio sine qua non of reflection is that man reason on the basis of data that are both necessary and sufficient and with a view to a conclusion, the latter being the reason for the existence of the mental operation. From the point of view of knowledge properly so-called, reasoning is like the groping of a blind man, with the difference that – by removing obstacles – it may bring about a clearing of vision; it is blind and groping due to its indirect and discursive nature, but not necessarily in its function, for it may be no more than the description – or verbalization – of a vision which one possesses a priori, and in this case, it is not the mind that is groping, but the language. If we compare reasoning to a groping, it is in the sense that it
is not a vision, and not in order to deny its capacity of adequation and exploration; it is a means of knowledge, but this means is mediate and fragmentary like the sense of touch, which enables a blind man to find his way and even to feel the heat of the sun, but not to see.
As for intellection, on the one hand it necessarily expresses itself by means of reason and on the other hand it can make use of the latter as a support for actualization. These two factors enable theologians to reduce intellection to reasoning; that is to say, they deny it – while at the same time seeing in rationality an element that is more or less problematic if not contrary to faith – without seeking or being able to account for the fact that faith is itself an indirect, and in a way, anticipated mode of intellection.

Objectivity:
By “objectivity” must be understood not a knowledge that is limited to a purely empirical recording of data received from outside, but a perfect adequation of the knowing subject to the known object, which indeed is in keeping with the current meaning of the term. An intelligence or a knowledge is “objective” when it is capable of grasping the object as it is and not as it may be deformed by the subject. Objectivity is a kind of death of the subject in the face of the reality of the object; the subjective compensation of this extinction is the nobleness of character. One must not lose sight of the fact, moreover, that the transcendent Object is at the same time the immanent Subject, which is affirmed in the knowing subject, to the extent that the latter is capable of objectivity. Objectivity is none other than the truth, in which the subject and the object coincide, and in which the essential takes precedence over the accidental – or in which the Principle takes precedence over its manifestation – either by extinguishing it, or by reintegrating it, according to the diverse ontological aspects of relativity itself.

Pai tu nu realizezi ce spui... "Arta" asta o cam traiesti zilnic si din punctul meu de vedere nu are de-a face cu imaginatia. De exemplu, pe ce baza stabilesti tu valoarea de adevar a propozitiei "Gigel cu Petrica sunt buni prieteni." presupunand ca-i cunosti pe amandoi, fara sa te ajute cunoasterea afectiva sau spirituala, cum zicea Erwin.

Pai nu o pot stabili cu certitudine.

Daca ii cunosc pe amandoi si daca se comporta unul fata de altul ca doi buni prieteni, si ei se recunosc ca atare unul pe altul, ma comport si eu, in consecinta, ca si cum cei doi ar fi prieteni buni. Dar asta nu inseamna ca pot fi sigur 100% de prietenia dintre ei.


Stiu ca asta-i punctul tau de vedere. Insa nu vad niciun motiv pentru a fi si punctul meu de vedere.

Pai tocmai ce-ti spuneam; daca nu ai conoasterea afectiva sau spirituala si esti doar un robot care face rationamente, chiar nu ai certitudini in astfel de cazuri, care nu tin nici pe departe de domeniul artei.

sigur că nu-i cunoaştere ştiinţifică, de asta am precizat "spirituală" şi era în sensul definiţiei date de religie. Dar între cele două extreme, ştiinţa cu certitudinile ei maximale (care nu-i decât vârful icebergului sau culmea clopotului lui Gauss de care vorbeam mai devreme) şi "cunoaşterea" intangibilului, asimilarea misterului şi înţelegerea asupra a ceea ce este de neînţeles există o linie continuă, neîntreruptă. Nu trebuie să ai vreun scurt-circuit sau să fii căzut în misticism ca să observi că lumea e mai largă decât ceea ce se poate vedea şi dovedi cu certitudine, iar aspectul că unii plăsmuiesc liberi iar alţii iau din cărţi e unul secundar, oricare dintre noi, fie atei, fie credincioşi, avem nevoie de echilibru în cunoaşterea lumii, să ne bazăm pe ceva şi atunci când suntem faţă în faţă cu ceea ce ne dă peste cap logica obişnuită.

sunt şi evenimente de genul unei presimţiri al unui pericol pe care odată evitat îl poţi dovedi ca real, dacă rămâi în viaţă. Dacă nu, rămân alţii să găsească explicaţii raţionale.

Pai nimeni nu poate avea certitudini in astfel de cazuri. Chiar daca unii isi imagineaza ca au.

Cate cazuri de buni prieteni care nu s-au mai inteles s-au vazut? Nenumarate.



Nu-i nici cunoastere stiintifica, nici un alt fel de cunoastere.

Eu nu cred ca adoptarea unor teorii care ar putea sa fie farao prea mare legatura cu realitatea iti confera vreun echilibru ori ca te ajuta in cunoasterea lumii...

Pai tu confunzi o stare a unui moment cu evolutia care poate avea loc.

Sa-ti amintesc: enuntul era facut la timpul prezent, deci se referea strict la starea din acel moment si nu la momente viitoare. Este la fel cu modul in care emiti enunturi despre viteza unei masini pe baza citirii vitezometrului. Intr-un moment ai sa spui ca viteza este de 50km/h, in alt moment ca este de 150, iar in altul ca este zero, fara sa gresesti cu nimic.

nici eu, căci asta e o extremă, iar eu vorbesc despre intermediar. Şi cunoaşterea nu se limitează la cea ştiinţifică, demonstrabilă, de orice fel ar fi, înţeleg prin cunoaştere obţinerea de adevăruri despre realitate, aşa că nu vorbesc despre ce n-are legătură cu realitatea, ăla e misticism.

Ok, atunci restrang raspunsul la: nimeni nu poate avea certitudini in astfel de cazuri, ca sa fii tu multumita. Desi parerea mea este ca daca respectivii ajung sa nu mai fie atat de buni prieteni, probabil ca n-au fost cu adevarat niciodata.


Pai acele lucruri despre care vorbesti nu poti fi sigur ca sunt adevaruri, asta tot incerc sa-ti spun...

Uite, da-mi te rog cateva exemple de adevaruri despre realitate imposibil de cunoscut prin cunoastere stiintifica, demonstrabila, si care pot fi in schimb cunoscute prin metode spirituale.

Nu neaparat. Ci poate ca dau prea multa atentie rationalului care se grabeste sa traga imediat concluzii definitorii, asa cum procedezi si tu in acest caz de altfel, pe argumente stiintifice si probe tip "batista Desdemonei"...

Eu, dimpotriva, nu trag concluzii. Eu spun probabil ca, spun nu pot sti cu certitudine... Tu esti cea care trage concluzii cu pretentia de adevar.

Cum nu tragi concluzii?
Mai inainte erai foarte categoric cand spuneai:



Eu nu am citit in afirmatiile acestea ale tale expresia "probabil ca"...

Deci, concluzia mea cu pretentie de adevar este ca unii atei nu manifesta prea multe scrupule...

Pai vrei sa o repet in fiecare fraza?

Am spus foarte clar: nu pot stabili cu certitudine (daca cei doi sunt prieteni), nu pot fi sigur 100%, probabil ca n-au fost cu adevarat niciodata

Si da, am convingerea ca, in lipsa unui instrument de verificare, ceea ce prezinti ca pe o certitudine s-ar putea sa fie departe de realitate.


Sunt de acord. Unii atei (ca si unii credinciosi, dealtfel) nu manifesta prea multe scrupule. Dar lucrul asta nu are legatura cu discutia noastra.

Nu te mai ascunde dupa corcodus ca nu ai vorbit in numele tau propriu si personal. Ai tras concluzia in numele tuturor? Asta inseamna ca tu esti sigur 100% ca e asa cum zici tu si nu altfel, mai ales ca nu ai folosit cuvantul probabil, care, da, se cere daca doresti sa-ti exprimi incertitudinea. Pentru acest lucru nu-i trebuie nimanui nici un instrument exterior de verificare ca sa aprecieze cum esti tu, adica fara scrupule, ceea ce are legatura, asa-i, nu cu discutia de fata ci cu titlul topicului.

Bineinteles ca sunt sigur 100% de faptul ca atunci cand crezi un lucru care nu se poate demonstra, risti sa te inseli.


Ad hominem-ul nu-i un argument valabil intr-o discutie, deci ai ramas fara argumente.

Indiferent daca am sau nu scrupule, indiferent de calitatile (sau defectele) mele morale, ceea ce sustin este in continuare valabil.

Si nu, calitatile sau defectele mele nu au legatura cu topicul. Aici se discuta (sau asa ar trebui) despre ateism in general, nu despre persoana mea.

Ba este singurul lucru potrivit cand cineva deturneaza discutia cu intentii rele de la sensul ei initial.
Pentru ca nu despre riscul de a se insela cineva lipsit de cunoastere era vorba ci despre faptul ca altii chiar nu se pot insela




In fine, unii risca, dar nu despre asta era vorba.



Pai esti un reprezentant de frunte si nu poti trece neobservat; vrei nu vrei "calitatile" tale pot deveni motivul multor comentarii despre atei, cum dealtfel procedezi si tu cand este vorba despre crestini. Daca tu ti-ai ingaduit tot felul de fapte, e cumva obligatoriu sa gusti si tu sa vezi cum e.

Discutia era despre ce inseamna ateu si ateism. Faptul ca ai ales sa vorbesti despre alte lucruri ma indreptateste sa iti atribui ce epitete consider potrivite? Bine ca mi-ai spus...

Si marmota invelea ciocolata... Oricine se poate insela, atunci cand face afirmatii neverificabile.

Ma flatezi.
Nu sunt un reprezentant de frunte, sunt doar un ateu oarecare. Si nu-i obligatoriu ca majoritatea ateilor sa impartaseasca opiniile mele.

Ad Hominem. Din nou.
Daca cineva emite comentarii despre atei in general, pornind de la exemplul meu, nu face altceva decat o eroare logica (Hasty Generalization, in literatura de specialitate).

Daca asta este pozitia ta, trag concluzia ca nerespectand poruncile descrise in biblie ca apartinand lui Isus, nu esti crestina cu adevarat. Stii la ce ma refer, la "intoarce obrazul" etc.

Pai nu discutai despre asta, asa ca poti incepe sa-ti torni epitetele alea potrivite intai in capul tau.
Eu numai treceam pe aici(desi e topicul pe care in special credinciosii ar trebui sa discute) sa-ti spun ca greseai cand afirmai un anumit lucru cu tarie, si anume "nu te ajuta cu nimic afectivul atunci cand este vorba de a aprecia valoarea de adevar a unei propozitii, teze sau idei" cand oricum erai departe si off topic si de adevar si de ideea ca te-ai fi indoit cumva de cele pe care le spuneai.




Pai si ce, adica in domeniul afectivitatii lucrurile sunt de neverificat? In ceata mai stai... Intr-un fel te inteleg, asa cum esti, si probabil neputand avea incredere in primul rand in tine insuti, nici nu-ti poti imagina ca modelul tau nu este unul universal ca sa mai poti accepta si alta varianta de comportament.



Se vede ca esti cam slab de inger daca te simti flatat din atata lucru...
Si ce daca nu-i obligatoriu? Nici cei care se declara credinciosi nu-s obligati la maxime de similitudini intre ei si totusi sunt judecati de catre tine pe acest forum doar prin faptele reprobabile ale unora.



Cum ziceam, reciproca este valabila...
Probabil credeai ca trece neobservat faptul ca ti-ai asumat aceasta eroare in nenumarate randuri; nu cred ca o sa te mire ca in loc de prostie, unii au socotit a fi nesimtire pur si simplu.



Ioi, cate griji iti faci... Adica daca tu crezi ca eu intorc obrazul tu nu ai mai primi pe de alta parte nici un alt fel de reactii??

Mai citeste odata si ai sa vezi ca nu faceam decat sa raspund altcuiva... Asadar, daca era off-topic, nu eu l-am generat.

Probabil ca o sa consideri off-topic sa-mi explici cum poti verifica afirmatiile cuiva care spune "sunt prieten cu X", "il iubesc pe Y", "imi place Z" pot fi verificate, astfel incat sa poti fi sigur 100% ca sunt adevarate...

Ad Hominem.

Te inseli (sau denaturezi in mod voit adevarul).
Nu vei gasi nicaieri in cele peste 10.000 de postari ale mele de pe acest han vreo judecata incriminatoare la adresa tuturor credinciosilor, pornind de la faptele reprobabile ale unora dintre ei.

Ad Hominem.

Habar n-am daca as primi sau nu alte reactii, din alta parte; cert este ca cine raspunde in stilul tau incalca poruncile lui Isus, deci nu este crestin. Asa cum zicea Erwin, pe credinciosii adevarati ii poti deosebi de ceilalti dupa fapte.

Lasa ca ti-a placut sa fii off-topic, ca doar nu te obliga nimeni...




Pai nu cred ca trebuie sa verifice un strain ceea ce consimte cineva despre sine insusi. Cel putin in cazurile astea cel care afirma poate fi si sigur 100%. Ce treaba ar avea un strain sa se bage si sa-i spuna, "nu-i adevarat", "imposibil" si alte lucruri de genul asta?





Ba da, de cate ori se discuta de bine despre cei despre care se putea vorbi de bine, te gaseai tu imediat sa bagi poze cu popi la marile adunari ale comunistilor, sau linkuri catre faptele unor betivi, sau cum au napastuit pe altii etc. Ai fost rautacios intotdeauna facand asa. Nu te-a interesat decat sa scoti in evidenta mizeriile unora care intamplator poarta sutane, si fara a fi niste intamplari, exact atunci cand se vorbea despre virtutile celor sfinti.



Si daca? Pentru toate porcariile tale(off topicuri, mesaje cu caracter ateist etc.) facute pe "universul credintei" e nimica toata.



Ce sa spun, ca tare va pricepeti amandoi la cum trebuie sa fie credinciosii... Ca daca scrie ca trebuie intors obrazul, trebuie sa intorci de fapt fundul. Daca facea asa si Stefan cel Mare... In fine, dupa priceperea voastra, chiar nu ma intereseaza ce spuneti ca sunt...

Trebuia sa lamuresc omul, sa nu ramana cu o parere gresita. Imi reprosezi un gest altruist. Nu-i frumos...

Nu trebuie neaparat sa verifice un strain. Dar daca nu verifici ceea ce consimti despre tine insuti, poti gresi. Ai tot dreptul sa gresesti, insa e urat sa-i faci cu ou si cu otet pe cei care nu fac aceeasi greseala ca si tine.
Dar tu nu vorbeai numai despre ceea ce "consimte" fiecare despre el; m-ai intrebat ce cred despre X si Y care afirma ca sunt prieteni buni, si eu ti-am spus ca nu pot fi sigur 100% ca este adevarat ce spun. Bineinteles, asta nu exclude ca ii pot crede pe cuvant, pana la proba contrarie. Dar acest a crede nu inseamna siguranta.

Habar n-am, motivatiile oamenilor pot fi diverse. Prima care imi vine in minte este similara cu cea a celor care iti bat la usa sa-ti dea "vestea buna": vor sa-i ajute pe altii sa afle adevarul. Dar, bineinteles, pot fi si alte explicatii.

Verifica, te rog: am facut asta de cate ori s-a facut, direct sau voalat, legatura dintre ateism si comunism. Daca au fost rautaciosi cei care au facut acele apropouri am fost si eu rautacios. Daca nu, nu.

Imi place viziunea ta asupra poruncilor lui Isus. Deci, el zicea sa intorci obrazul, mai zicea ca daca iti cere cineva haina sa-i dai si camasa, ca daca vrea sa-l insotesti o mila tu sa-l insotesti doua... Acum vad si eu ca diferenta dintre vorbe si fapte nu-i mare doar la cei ale caror poze le-am pus pe aici, dar si la unii dintre interlocutorii de pe forum. Da-i inainte tot asa...

Iar pe Stefan cel Mare, de ce il aduci in discutie? Era betiv, afemeiat, ucidea fara judecata - deci un bun crestin, numai bun de pus in calendar. Noroc ca a construit si niste biserici - din banii tarii. Asta da, fapta de cinste... La vremea aia altii construiau universitati, lui cum de nu i-a dat prin cap sa faca vreuna?

Daca nu te intereseaza, atunci nu mai raspunde la asta - nu stiu ce esti, dar crestina adevarata, in niciun caz nu pari a fi...

N-am motive sa te cred altruist... Mai degraba zic ca incalci regulamentul din lipsa de caracter care te caracterizeaza.




Am verificat; ai fost primul care a dorit sa fie rautacios dintotdeauna...



Depinde de situatie... Oneori e mai buna o paruiala daca prietenul tau are nevoie de ea, desi el nu prea intelege lucrul asta.




Nu stii istorie daca stii de ce nu a facut; in orice caz, nu ca nu i-ar fi trecut prin cap...



Parerea unui ateu cu niste idei fixe despre ce inseamna sa fii crestin... La ce "academie" ai invatat tu cum e un crestin ...model...?

Regulamentul interzice si atacul la persoana, deci nu esti indreptatita sa arunci prima cu piatra.

N-ai verificat.
Nici marturia stramba impotriva aproapelui nu este dorita de Isus... Si continui sa pozezi in crestina...

Isus n-a spus asta, sa-ti bati prietenii daca ai impresia ca este nevoie; iar pe de alta parte, nu cred ne putem numi "prieteni" (sau este o oferta subtila aici? ), avand in vedere ca nu poti fi prieten cu cineva atat de rau cum spui ca sunt.

Istorie stiu mai multa decat unii, mai putina decat altii... Si sunt mereu gata sa aflu ceva nou de la cei care stiu mai multe decat mine. De ce n-a facut, desi i-a trecut prin cap? Partea cu alcoolul, femeile si uciderile n-ai comentat-o, inteleg ca esti de acord cu mine.

La Hanul Ancutei, citindu-va pe voi.

deci tu nici măcar nu poţi fi sigur că te îndoieşti... am înţeles...

Se intelege ca daca regulamentul interzice atacul la persoana este un lucru minunat, care iti ingaduie sa faci orice alta josnicie care intamplator nu-i interzisa prin regulament, cum ar fi minciunile, calomniile de tot felul, tradarile de neam si tara, deraierile de la subiect atunci cand nu-ti convin concluziile care ar trebui trase etc., golanii pentru care ai cheltuit mereu o gramada de energie. Si dupa toate fazele astea mai doresti si tratament cu manusi





Ma impresionezi de cad pe spate. Faci aceeasi activitate pe care se spune ca o fac si dracii cand aduc capetele de acuzare. E foarte interesant ca te intereseaza ce doreste Domnul dupa ce l-ai vorbit de rau; adica crezi ca o sa-ti dea dreptate tie...



Pai tu ai impresia ca ar trebui sa ne spuna el tot ce trebuie sa facem? In fine, adica de ce n-ai incerca sa mai bagi o soparla... Si nu-ti fa iluzii aiurea, ca daca am zis ca as certa un prieten, am spus-o pentru ca cu atat mai mult as putea sa o fac unui neprieten care-i pornit asupra altora cu intentii rele.



Pai de ce sa mai comentez? Tu si pe Iisus l-ai vorbit de rau, asa ca ce te-ar opri sa nu o faci pentru robul Domnului Stefan cel Mare? E clar ca ai sa-ti pastrezi pozitia lui gica-contra, asa ca nu o sa-mi cheltuiesc energiile de pomana ca sa traiesti tu o mare bucurie...



Pai ziceai candva ca ai crestini si la tine acasa. De la ei nu ai prins nimic, nimic? Orisicum, in opinia ta nici Iisus nu a fost crestin, asa ca pentru ce m-as framanta pentru atacul tau la declaratia mea de credinta?

Ad Hominem.

Violenta verbala este ultimul refugiu al celor ramasi fara argumente.

M-ar interesa daca as crede ca exista (asa cum se presupune ca ar trebui sa te intereseze pe tine, dar se pare ca in realitate nu te prea intereseaza; pe mine nu ma deranjeaza, este dreptul tau sa incalci ceea ce se spune ca ar fi poruncile divine). Ceea ce ma intriga, pe de-o parte, si ma amuza, pe de alta parte, este discrepanta dintre vorbele si faptele celor care se bat cu caramida in piept ca ar fi credinciosi.

Chiar tot nu, dar el ar fi trebuit sa te invete macar principiile de baza... Adica, daca el spune "daca iti da cineva o palma tu intoarce si obrazul celalalt" nu poti spune ca "tu m-ai indispus, deci pot sa-ti fac orice, ca Isus a spus cum sa reactionez la o palma primita, dar nu a spus nimic despre cum sa reactionez cand ma contrazice cineva"...

Dupa parerea mea, intentii rele nu are niciunul dintre noi. Fiecare isi expune doar punctul sau de vedere si il argumenteaza cum stie mai bine. Doar ca tu esti, probabil, putin mai colerica si iti sare tandara mai repede, si din acest motiv preferi sa cobori nivelul dialogului...

Pai nu a fost evreu?!

Pai nu-i niciun atac. Este doar o simpla constatare a diferentelor dintre teorie si practica.

Pai tu oricum interpretezi totul dupa cum te taie capul, chiar spuneai credinciosilor ca interpreteaza gresit Acuma ca te iei direct de mine dovedeste ca de fapt iti place sa te iei de viata altora, ca stii tu mai bine ce trebuie sa faca fiecare..., si adica asta nici nu trebuie sa ma deranjeze, ca de fapt cica nu ai ataca direct. Frectii! Tot ad hominem se numeste. Ai si tu pasiunile tale,; una ar fi sa demonstrezi ca esti mai catolic decat papa desi esti ateu.

Desigur, adevarul despre tine nu poate fi exprimat decat prin cuvinte deranjante; dar daca pe tine nu te-a deranjat sa vorbesti de rau chiar pe Iisus, adica de ce sa fii menajat??

Pai tu interpretezi ceva altfel decat te taie capul?!

Asta-i un fel de hotul care striga hotii... Eu ma iau de tine, ca si cum eu ti-as fi spus tie ca faci josnicii, minti, calomniezi, ca esti lipsita de caracter, ca ai idei fixe, ca esti rautacioasa, faci numai porcarii, esti nesimtita (sau proasta, depinde), ca esti slaba de inger, ca esti tradatoare de neam si tara... Partea asta cu tradarea de neam si tara e cea mai noua, pe celelalte mi le-ai mai spus. Chiar ma intreb de unde ai scos-o

Daca i-ai fi spus lui Stefan cel Mare direct ce parere ai tu despre domnia lui, care crezi ca ar fi fost concluzia finala??

Cea pe care am spus-o mai sus: ca ucidea fara judecata. Un bun crestin, nu?

Da, facea dreptate imediat, chiar daca tie nu-ti convenea. Asta e...

Daca ti se pare ca a-i omori pe cei care nu iti canta in struna e un act de dreptate crestineasca, eu ce mai pot sa adaug... Pacat ca n-ai avut norocul sa te nasti pe vremea lui Stefan cel Mare. Ai fi avut ocazia sa ai si copii cu un sfant din calendar. Ca oricum nu rata nicio purtatoare de fusta...

Lasand la o parte discutiile interminabile cu Rehael, am descoperit la fratii de peste Prut, crestin-ortodocsi ca si pe la noi, un blog delicios al unui preot cu sfaturi pentru tineri.

Cateva perle de intelepciune:

Întrebarea: Am o nedumerire cu privire la sărut. Este interzisă sărutarea viitoarei tale soţii?
Iată răspunsul scurt. Nu este permis
continuarea aici



În viaţa oamenilor, a popoarelor, intervin multe lucruri care încetul cu încetul devin obişnuite dar care nu sunt neapărat corecte. Unul din aceste lucruri sunt întâlnirile dintre băieţi şi fete înainte de căsătorie.
1. Întâlnirile nu au suport biblic.
2. Întâlnirile trezesc sentimente şi dorinţe care nu pot fi împlinite corect decât în căsătorie.
3. Întâlnirile îţi produc griji şi nelinişte.
4. Întâlnirile afectează negativ activitatea şi responsabilităţile tale. În loc să fii preocupat de Evanghelie şi apoi de responsabilităţile pe care le ai la şcoală, la serviciu, mintea ta toată ziua este preocupată de o anumită persoană sau de cuvintele care ţi-a spus, sau nu ţi-a spus, etc
5. Întâlnirile sunt piedică în cunoaşterea caracterului unei persoane.
6. Întâlnirile lucrează mai mult la ruinarea decât la zidirea relaţiei.
7. Întâlnirile avectează cumpătarea
8. Întâlnirile rănesc sentimentele. Dacă un băiat iniţiază întâlnire dar nu o cere pe fată în căsătorie îi răneşte sentimentele şi o pune în nedumerire cu privire la valoarea ei în ochii lui.
9. Întâlnirile de pun în zona de pericol.Întâlnirile îndelungate, sentimentele puternice, atingerile şi apoi sărutările vă pot face într-o zi să pierdeţi controlul şi să comiteţi adulter.
10. Întâlnirile aduc nume rău. Chiar dacă aţi ales să vă întâlniţi şi doar să discutaţi, chiar dacă vă puneţi anumite limite în relaţia voastră, întâlnirile vă vor face nume rău. Cine vă va crede că nu întreţineţi deja şi o relaţie sexuală imorală?
11. Întâlnirile tinerilor afectează negativ pe părinţii lor. Din moment ce încep întâlniri care se continue pentru o perioadă îndelungată, sau poate şi mai rău, când băiatul lor se întâlneşte azi cu o fată, mâine cu alta, etc., părinţii nu se poate să nu devină îngrijoraţi. Se pot aştepta la orice şi însăşi faptul că copilul lor petrece timp îndelungat cu o persoana de sex opus le aduce ruşine în faţa biserici şi a oamenilor.



Întrebare: Vă rog să mă sfătuiţi cum să procedez într-o problemă de care mă confrunt tot mai des. Sunt un tânăr de 21 de ani, necăsătorit (dar mă rog pentru o soţie) şi tot mai des văd cum într-un fel sau altul „se agaţă” de mine surorile (unele chiar nici nu le cunosc) şi după ce facem cunoştinţă insistă să le dau ID-ul sau numărul de telefon (desigur cu scopul ca să flirteze). Menţionez că nu mă consider o persoană timidă, ci, dimpotrivă, sunt comunicabil. Întrebarea mea este: Cum să procedez în astfel de situaţii şi ce să spun?
Raspuns: Este adevărat că sunt unele fete şi femei care arată o iniţiativă nesănătoasă în relaţiile cu bărbaţii. Acesta este un semn rău şi scoate în evidenţă o atitudine şi purtare uşuratică, asa cum spune si in biblie. Evită compania femeilor obraznice. Totuşi, astfel de femei nu sunt chiar aşa de multe şi mai ales în biserică.




Artele marţiale sunt un mijloc de a vesti tinerilor Evanghelia



Intrebare: De de Dumnezeu pedepseste copiii pentru pacatele parintilor?
Raspuns: Copiii nu se nasc puri, adică lipsiţi de păcat, ci se nasc cu o fire păcătoasă.



Mai multe, aici: http://www.moldovacrestina.net/

Noroc ca n-a dat pacatul sa te nasti in acele timpuri cand ai fi fost socotit imediat tradator de neam si tara de catre oricare sef de stat, nu numai de crestinul Stefan, si pedeapsa cea mai usoara ar fi fost exilul care nu prezenta totusi prea multa siguranta... Sau daca te-ar fi inchis intr-o casa de nebuni, nici acolo nu ai fi fost in siguranta, ca puteau sa vina tatarii si tot nu ai fi fost tratat crestineste, asa cum iti place tie de fapt...


LE: Pai iar trimiti mesaje off topic?
Cine? Tu? Vai de mine, nuuuuu!...

Uite, ca sa iti arat ca nu ii bag pe toti crestinii in aceeasi oala, iti prezint pe unul dintre cei fata de ale caror opinii nutresc cel mai profund respect: John Shelby Spong

Gasesti pe YouTube mai multe informatii.