QUOTE(rossi @ 27 Jan 2004, 03:55 AM)
Sunt ateu numai fiindca spiritul meu are nevoie de dovezi. Ateul este un om fara Dumnezeu, sa fie clar...Stiinta are prea putina importanta, mai mult cred ca dicteaza sufletul cand e vorba de a crede sau nu. Spiritul are nevoie de dovezi, nu CREIERUL!
De acord fara rezerve.
Din punctul meu de vedere, pot fi incadrate in categoria ateilor persoanele care trambiteaza ca ele cred in Dumnezeu dar se comporta ca si cand ar fi suverane in acest univers. Cateva exemple: patroni cu masina, casa, biroul pline de iconite care isi concediaza fara nici o ezitare angajatii in vreme de criza, cu toate ca exista alternative; sau, dimpotriva, saraci plini de invidie, rautate, meschinarie. Ori popi care alunga o femeie cu un copil care plange (apropo de o anumita parohie pe care Clopotel o recomanda userilor cu caldura, iau in calcul foarte serios o plangere la Patirarahie dupa ce o prietena s-a plans a doua oara ca evlavioasele in fuste lungi si batic au alungat-o pentru ca copilul plangea la Maslu! In conditiile in care Hristos a spus clar: "Lasati copiii sa vina la mine!". Cu buletinele si cipurile au facut gura, ca ele nu-l accepta pe Antihrist, fereasca Dumnezeu!). Alt popa: vine saracul si ii cere 100.000. N-are -banii sunt pentru pictura bisericii. Iti vine si greata, te gandeti, ba (aici cu greu ma abtin sa folosesc una din expreiile lui Shape), nu ti l-a trimis Dumnezeu pe omul ala? Tu cum rabzi seara sa bagi mancare in gura? Hai, n-ai 100.000 de mii, dar 20.000 de mii, o paine sau altceva ai.
Toti acesti "credinciosi" cu sufletul mort traiesc in ceea ce parintele Serafim Rose numeste "Paradis al nebunilor". Nu prea ne deosebim de nebunul din Evanghelie caruia i se spune
Nebune, in noaptea aceasta voi cere de la tine sufletul tau si cele ce-ai agonisit ale cui vor fi? Deontologeala moderna ne propune sa avem aceasta nebunie. Psalmii sunt de mare actualitate: Zis-a cel nebun in inima lui: "Nu este Dumnezeu". Iar in pilda celor zece fecioare, cinci dintre ele erau nebune.
Si am observat ca o categorie larga din cei care se declara atei nu se raporteaza la Dumnezeu, ci la atitutinea cotidiana celor care se numesc "credinciosi".
Mie imi place foarte mult pilda fariseului si a vamesului (fariseul statea drept, batos, in tepmplu si zicea
catre sine: "Iti multumesc, Doamne, ca sunt corect, pazesc poruncile, cinstesc sambata, dau zeciuiala, n-am furat, n-am mintit ca ticalosii, de pilda ca acest vames"...Langa el statea vamesul cu inima zdrobita, care nu cuteza sa-si ridice privirea din tarana si zicea plin de umilinta: "Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului!". Cred ca am mai spus: dupa mine,
fariseul biblic este
primul ateu (atestat oficial).
Intr-un anumit sens, ateu nu este (numai) cel care nu crede in Dumnezeu (declarativ). Ci, mai ales, cel care actioneaza ca si cand el ar fi instanta suprema din acest Cosmos. Vede Universul asta zdrobitor, atatea forte care il coplesesc, atatia factori necunsocuti in lantul cauzal, dar, in sufletul lui, se considera buricul Pamantului, al Cosmosului. Dimpotriva, atei declarati care au un fel de uimire, o contemplatie tacuta in fata acestui Univers urias, in fata abisului din interiorul si din exteriorul sau. Si se poarta in lume cu o anumita decenta, o anumita cuviinta proprie omului care intelege ca este chirias in aceasta lume.
De asemenea, credinta nu se rezuma la ratiune (si, aici, sunt de acord ca trebuie facuta distintia intre intelect si ratiune, filosofii iluministi europeni manifestand un reductionism simplist in ceea ce priveste ratiunea si relatia sa cu sufletul uman). Credinta nu se adreseaza numai ratiunii. Credinta are si un prunc (chiar si un copil conceput nenascut), de aceea este botezat pana implineste varsta de un an. Credinta are si un om handicapat psihic, ceva din sufletul lui il atrage spre Dumnezeu (sau, dimpotriva, manifesta respingere, uraste Biserica, alege sa bea, sa injure). Un copil este cinstit ca martir de catre Biserica dupa ce, la trei ani, a fost ucis de catre un soldat roman pentru ca a strigat alaturi de mama sa condamnata la moarte (mama care ii facuse semn sa taca, sa se ascunda, instinctul de conservare actiona fara doar si poate"- Si eu sunt crestin!". A murit strivit de un bocanc si este in rand cu sfantii martiri. Nu a avut ratiune in adevaratul sens al cuvantului, putere de deliberare, de a pune in cumpana daca exista sau nu Dumnezeu, dar sufletul sau a raspuns chemarii la mucenicie din partea Dumnezeului sau, o energie superioara instinctului de conservare animalic.
