Ma gandeam azi ce nedreptate ni s-a facut inca de pe bancile scolii cand ni se spunea in mod repetata: scrie o compunere, foloseste-ti fantezia, imaginatia. Si eh... cine facea metaforele cele mai iesite din comun era si recompensat cu nota mare. Nu vorbeste invidia din mine ca la vremea aia am scremut si eu niste chestii faine din cerebel...
Tot in scoala, dar mai tarziu, faceti comentariul literar la pozia sau romanul X. Oare ce-o vrut poetul sa spuna? La ce s-o referit. Si, pe baza a 2 (doua!) versuri se ajungea la cate 2-3 pagini de caiet studentesc in care se incerca o deslusire a vorbelor poetului. Io cred ca autorul o vrut sa spuna exact ce-o scris si nimic altceva ca daca voia sa scrie altceva se apuca de creat integrame. N-o vrut sa spuna absolut nimic decat ceea ce o scris si poate i-o puscat un cuvant mai deosebit la sfarsit sa rimeze sau sa aiba ritm.
Iesim de pe bancile scolii si viata e orice altceva decat imaginatie si fantezie. Oamenii se exprima in fraze simple: Ada aia! Fa aia! Nu-i fi-n veci bun de nimic! si exact aia vor sa spuna ce le iese pe gura. Degeaba cauti intelesuri ascunse, cum ca umilindu-te sau exploatandu-te POATE vrea sa te pregateasca de "viata" ca nu-i asa!
Termini scoala si, dintr-o data, codrul nu mai e frate cu romanul. Adica poate-o fi cu altii dar nu cu tine. Ii fi avand ceva sange de-alta natie si codrul o fi vreun super-senbil si te "miroase"?
Iesi de pe bancile scolii cu metafore in cap, cu atata iesi.