putem veni toti?
Azi la amiaza am mancat paste cochilii cu sos de rosii. Seara fripturi de vitel. Le-a batut bine, le-a sarat si piperat, le-am fript eu intr-o tigaie cu ulei, o ramurica de rozmarin si un juma de catel de usturoi. Garnitura o chifla cine a vrut, ca eu deja m-am obisnuit sa mananc fara.
Dupa fiecare pranz se mananca si branza (eu prefer stracchino, un tip de branza ce l-am descoperit aici, si gorgonzola) si fructe. Fiecare cina se incheie cu cate un blid mare de tot de salata verde cu rosii si/sau castraveti. Nu exista sa se sara peste mese si orarul de mancare se incearca sa se respecte cu strictete. Imi amintesc ca in romania copilariei mele se punea foarte putin accent pe ora mesei. Fiecare manca atunci cand ii era foame sau cand era gata mancarea. Tin minte ca o singura familie din vecini manca la ora fixa si noi radeam de pruncii lor ca ajungea sa-i strige mama-sa o data la masa si ei se carau ca stiau ca dupa ce se strange masa nu mai capata nimica
Zilele mele au o structura anume. Chiuveta imi e mereu goala si patul mereu aerisit si facut. Hainele spalate. Io satula si odihnita. Nu simt lipsa serviciului si acuma sa ma intorc la conditiile in care am lucrat mi-ar fi ca si a merge in puscarie. Deocamdata nu mi-e musai oricum...
Exista o diferenta foarte mare de mentalitate intre austrieci si italieni. Azi de exemplu am cunoscut 2 persoane, cunostinte de-ale soacrei mele, intr-o plimbarica de 3 ore (
) cu bicicleta si la una am fost acasa cealalta i-a zis soacrei sa vina s-o viziteze curand si sa ma aduca si pe mine
Austriecii te cheama la ei acasa daca esti instalator sau zugrav
Cumva satul asta aduce mult cu satul in care a trait bunica-mea si in cre am copilarit si eu partial, sat care de curand a devenit oras. Seamana prin dimensiuni si prin inca ceva... prin preocuparea oamenilor pentru casele lor. Si aici ca si acolo se pune mare accent si se investeste cea mai mare parte a energiei si a banilor in propriul camin. Cateodata ma gandesc, uitandu-ma la sat si la oameni, ca asa ar fi fost A, satul din ro, daca n-ar fi fost anii de comunism. Asa ar fi fost casele si asa ar fi fost oamenii: curati, calmi, prietenosi, saritori, cu case spatioase si mobilate la fix.
Zilele trecute am fost intr-un magazin si am ales 3 mobile si ne-am dus la casa sa le platim si hopala ca trebe comandate si o sa vina candva in noiembrie... hmmm... am zis ca nu. Pacat de timpul pierdut dar totusi nu. Incet incet va trebui sa ma obisnuiesc cu lipsa asta de nemtism de aici
Si ma tot gandeam ca oare de ce Universul sau al de sus sau ma rog... n-o vrut sa-mi iau eu biblioteca si divanul si masa de lucru... ca oare ce o avea in plan...? asa... si azi, vizitand una din fostele vecine ale soacrei mele, povestim si zice ca fiica-sa ce lucra la un magazin de mobila face ore suplimentare pentru ca lichideaza stocul si dau totul la pret redus cu ana la 65%. Am vorbit la telefon cu fiica-sa si sa vezi ca au si divane si biblioteci... hehe... maine la 10 is la ei la usa