in urma cu trei ore a murit M

Ohhhh.Condoleante.

Cand afli mai multe de sapun, sa zici si mie.
Be grateful even for death.

multumesc

Leirn eu studiez incet problema la modul teoretic, astfel incat atunci cand ajung sa ma apuc de treaba sa stiu totul si sigur c-o sa te tin la curent. Eu as dori sa fac doua tipuri de sapun. Unul de genul raposatului "cheia" pentru rufe si covoare de exemplu si altul pentru corp in care sa folosesc ulei de masline de exemplu.

Inmormantarea o sa fie luni, asa ca luni dimineata ma iau la drum si ma intorc marti. Mi-a fost cumva parca greu sa schimb tura de lucru dar la urma urmei am insistat ca noah ce-mipot face daca-i supar, sa ma dea afara? m-as bucura eu )

Aseara mi-am cusut o bluza neagra foarte simpla dintr-un material fain ce-mi sta de ceva ani prin dulap. Am si pantaloni negri asa ca-s ok, fara stres.

Azi am fost si am dat o mana de ajutor unei prietene care si-a facut niste renovari la casa si era cam dezorientata. M-am jucat fotbal cu pruncul ei de trei ani. Nu stiu cine a castigat ca nu mi-o fo tare clar nici unde erau portile si care a cui o fo.


p.s. ca sa vezi cum da universul mura-n gura, unul din link-urile cemi-au venit azi in email este despre... tadadada...! sapun!

dorinta mea ascunsa este sa fac sapun cu o planta de care sunt innanorata, se cheama Thymus citriodorus si in germana Zitronen Thymian, in romaneste nu stiu...

Cimbrisor i se spune. Are multe utilitati: ceai de tuse, condiment,planta aromatica pentru pus intre haine( impotriva moliilor), planta de ornament.
Soacra mea il folosea sa parfumeze borsul de putina, beai vara bors de ala rece si te imbata aroma cimbrisorului.
Nu vad de ce n-ar merge si la sapun...mama mea facea sapun de casa in care punea pelin si menta.Pelinul zicea ca are rol de dezinfectant, iar menta sa miroasa frumos. Si acum avem in podul casei sapun facut de ea...Parfumul a ramas intact, dupa niste ani buni!Cat am fost la tara acum o saptamna am spalat pentru tata complet eco, daca excludem faptul ca am folosit masina de spalat a mamei. Apa incalzita la soare ( era fierbinte!), fulgi de sapun de casa (dat pe razatoare), rufe uscate la soare...La o intrebare a ta mai veche pot sa raspund acum: la soare rufele se albesc , ies unele pete...bine, nu le lasa prea mult pe cele colorate pentru ca se decoloreaza.

Cele colorate le intind la umbra


ma doare burtica am baut prea multe cafele azi si ceai de menta. Acuma incerc sa contracarez cu un ceai de chimin. Am mancat doua turo rudi azi, o portie de köttbullar cu crochete de cartofi, 3 cafele cu lapte si cam atat.

Ieri noapte am stat pana la 2 cu Mi si-am povestit.

Da, concluzia zilei ar fi ca ma doare burtica...

s-a nascut Mia Si cu asta suntem completi.

Ma doare in continuare burtica, o sa-mi beau ceiucul mai departe.

Letting Go of What We Want

For those of us who have survived by controlling and surrendering, letting go may not come easily.
—Beyond Codependency

In recovery, we learn that it is important to identify what we want and need. Where does this concept leave us? With a large but clearly identified package of currently unmet wants and needs. We've taken the risk to stop denying and to start accepting what we want and need. The problem is, the want or need hangs there, unmet.

This can be a frustrating, painful, annoying, and sometimes obsession-producing place to be.

After identifying our needs, there is a next step in getting our wants and needs met. This step is one of the spiritual ironies of recovery. The next step is letting go of our wants and needs after we have taken painstaking steps to identify them.

We let them go, we give them up - on a mental, emotional, spiritual, and physical level. Sometimes, this means we need to give up. It is not always easy to get to this place, but this is usually where we need to go.

How often I have denied a want or need, then gone through the steps to identify my needs, only to become annoyed, frustrated, and challenged because I don't have what I want and don't know how to get it. If I then embark on a plan to control or influence getting that want or need met, I usually make things worse. Searching, trying to control the process, does not work. I must, I have learned to my dismay, let go.

Sometimes, I even have to go to the point of saying, "I don't want it. I realize it's important to me, but I cannot control obtaining that in my life. Now, I don't care anymore if I have it or not. In fact, I'm going to be absolutely happy without it and without any hope of getting it, because hoping to get it is making me nuts - the more I hope and try to get it, the more frustrated I feel because I'm not getting it."

I don't know why the process works this way.

I know only that this is how the process works for me. I have found no way around the concept of letting go.

We often can have what we really want and need, or something better. Letting go is part of what we do to get it.

Today, I will strive to let go of those wants and needs that are causing me frustration. I will enter them on my goal list, then struggle to let go. I will trust God to bring me the desires of my heart, in God's time and in God's way.

Avantajul cand ai doua cäshi este ca poti calatori doar cu poseta la tine. Nu mai tre sa ma gandesc sa-mi iau perie sau lenjerie de schimb sau orice altceva cand an deja si aici si acolo. Fain.

Cred ca mi-am gasit loc de munca, marti la amiaza ma duc sa vad cum sta chestiunea.

am reusit sa mananc putin azi. reusesc in fiecare zi daaaar kilele tot nu scad ale naibii! ia sa fac si mai multa miscare... sa vedem...

Tu esti rapida nu gluma E ceva ce ti-ar place mult ? Noroc !
Mai povestim o data joi dupa ce te intorci ca apoi am deja bagajele facute si la revedere .
Drum bun.

Eu cred ca faci tot ce poti la ora actuala in legatura cu kilele tale.Nu te agiti prea tare ? Poate ca ar trebui sa procedezi ca si cu fumatul .
Pe vremea cand mergeam la curs la Body form ne-a zis antrenoarea care face cursul asta de mai multe ori pe saptamana si in restul timpului e foarte sportiva ca depinde de formatul fiecaruia .Ea de exemplu ar putea face si noaptea sport ca va avea mereu un inceput de burtica daca te uiti bine la ea.

You are reading from the book The Language of Letting Go
In Between

Sometimes, to get from where we are to where we are going, we have to be willing to be in between.

One of the hardest parts of recovery is the concept of letting go of what is old and familiar, but what we don't want, and being willing to stand with our hands empty while we wait for God to fill them.

This may apply to feelings. We may have been full of hurt and anger. In some ways, these feelings may have become comfortably familiar. When we finally face and relinquish our grief, we may feel empty for a time. We are in between pain and the joy of serenity and acceptance.

Being in between can apply to relationships. To prepare ourselves for the new, we need to first let go of the old. This can be frightening. We may feel empty and lost for a time. We may feel all alone, wondering what is wrong with us for letting go of the proverbial bird in hand, when there is nothing in the bush.

Being in between can apply to many areas of life and recovery. We can be in between jobs, careers, homes, or goals. We can be in between behaviors as we let go of the old and are not certain what we will replace it with. This can apply to behaviors that have protected and served us well all of our life, such as caretaking and controlling.

We may have many feelings going on when we're in between: spurts of grief about what we have let go of or lost, and feelings of anxiety, fear, and apprehension about what's ahead. These are normal feelings for the in between place. Accept them. Feel them. Release them.

Being in between isn't fun, but it's necessary. It will not last forever. It may feel like we're standing still, but we're not. We're standing at the in between place. it's how we get from here to there. It is not the destination.

We are moving forward, even when we're in between.

Today, I will accept where I am as the ideal place for me to be. If I am in between, I will strive for the faith that this place is not without purpose, that it is moving me toward something good.

You are reading from the book The Language of Letting Go
Owning Our Power in Relationships

So much of what I call my codependency is fear and panic because I spent so much of my life feeling abused, trapped, and not knowing how to take care of myself in relationships.
—Anonymous

No matter how long we have been recovering, we may still tend to give up our power to others, whether they be authority figures, a new love, or a child.

When we do this, we experience the set of emotions and thoughts we call "the codependent crazies." We may feel angry, guilty, afraid, confused, and obsessed. We may feel dependent and needy or become overly controlling and rigid. We may return to familiar behaviors during stress. And for those of us who have codependency and adult children issues, relationships can mean stress.

We don't have to stay stuck in our codependency. We don't have to shame or blame ourselves, or the other person, for our condition. We simply need to remember to own our power.

Practice. Practice. Practice using your power to take care of yourself, no matter who you are dealing with, where you are, or what you are doing. This is what recovery means. This does not mean we try to control others; it does not mean we become abrasive or abusive. It means we own our power to take care of ourselves.

The thought of doing this may generate fears. That's normal! Take care of yourself anyway. The answers, and the power to do that, are within you now.

Start today. Start where you are. Start by taking care of who you are, at the present moment, to the best of your ability.

Today, I will focus on owning my power to take care of myself. I will not let fears, or a false sense of shame and guilt; stop me from taking care of myself.

azi mi-a placut lectia asta: http://www.missminimalist.com/2011/08/real...s+minimalist%29

pe langa ideea veganismului de care sunt, din nefericire, inca foaaarte departe in practica, celelalte idei mi se muleaza pe suflet.

o alta lectie de care am mare nevoie: http://zenhabits.net/basics/

Mi un somn din ala mare de tot. Ieri cand ne-am intors mi-am facut o supa de rosii eu si o caprese el. Am impartit cu colega mea. Pentru azi la pranz am aceeasi supa de rosii si pentru deseara o sa fac paste cu niste salam ce trebuie sa-l folosesc pentru ca expira curand.

O prietena care a ajuns sa mi se apropie ma invadeaza si asta nu-mi place. Trebuie sa am grija de mine, lectia este despre cum sa pun o limita si o s-o fac cat de curand. Aseara intr-o discutie cu cineva am primit claritatea in ceea ce o priveste. Ciudat cum de multe ori cand ceva ma supara nu imi pot da seama ce anume desi e foarte clar si sclipitor in fata ochilor mei. De ceva vreme fata asta nu mai are "as putea?" "s-ar putea?" sau "pot sa" sau "nu deranjez daca...". Si alaltaieri m-a intrebat cand mai am liber ca vine la mine in IT. Hmmmm. Si eu ma tot holbam la mesajul ei si stiam ca ma jeneaza ceva dar nu mi-am dat seama ce... pana aseara vorbind cu colega-mea mi-a spus ca si pe ea o deranjeaza cand cineva nu are "te rog" sau "as putea sa". Am zambit... aha! deci asta era ce ma deranja... )

Constat cu tot mai mare placere ca L are aceeasi orientare spre minimalism ca si mine. Vorbind ieri despre sufragerie - a carei mobilare va fi in viitorul destul de indepartat! - am decis la sugestia lui ca o s-o mobilam cu: sofa, masuta, tv si o lampa. I love my life!

Inmormantarea a decurs foarte civilizat. M-a impresionat frumusetea relatiei dintre doua cumnate (sotia si sora decedatului) si suportul pe care si l-au dat.

Cand s-a inchis sicriul, moment socant si dramatic mereu - angajatii de la pompe funebre au inchis usa la capela, inauntru a ramas doar unul din fii si nu s-a auzit nici batut de ciocan nici altceva. Sicriul nu a fost pus in pamant cu intr-un soi de dulap cu mai multe sertare, am vazut foarte multe de genul asta pe aici. Dupa inmormantare toata lumea s-a dus acasa, apropiatii au venit la domiciliul decedatului si au mancat fursecuri si au baut cafea si apoi s-au dus si ei. Am inteles din povestiri ca in sudul Italiei povestea e altfel, ca au inclusiv bocitoare

Bineinteles ca toata lumea de la familie la cunoscuti au fost curiosi cine sunt. Am banuit eu c-oi fi atractia comunitatii si m-am tinut dreapta stiind ca doar 1 singura data am de trecut prin situatia asta. M-au si bagat in fata L si fratii lui s-o tin pe mama-sa de sub brat in cortegiul funeral ceea ce am si facut. De acuma mi-a fi mai usor ca ma cunosc toti si nu mai tre sa stau sa explic nimanui cine sunt. O matusa (una din zecile cu care am stat la discutii) mi-a spus sa facem nunta si sa-i chemam ca ei vin cu drag si-s toti necomplicati ca nu-i intereseaza bautura, numai mancare sa fie si suprafata de dans

Stand de veghe (sau cum se spune) in capela, am simtit ca sufletul ii era acolo si am simtit si cand a plecat din incapere.

Astazi 3 august am luat o decizie si am jurat sa ma schimb.

Numai sa poti...
Eu iti doresc sa fii asa cum vrei tu, dar sa fii fericita!

postesc

Am fost jos cu nervii ieri. M-am tot gandit si cred ca greseala ce o fac eu este sa vad problemele ca si pedepse. De ce eu am avut parinti loviti in dunga si altii nu? Sau, mai bine zis, de ce nu am avut si eu parinti ne-loviti in dunga? Unde am gresit? Pentru ce am fost pedepsita? Si daca sora mea ma vede ca pe un monstru bolnav psihic cu singura preocupare de a strica relatii... care este lectia mea aici? E complicat...

Ieri dupa amiaza am fost in piata centrala la o expozitie de ceramica cu o familie milaneza ce a fost in urma cu doi ani oaspetii mei in hostel, acum au revenit pentru o saptamana pentru ca ea si copilul lor de 10 ani fac cate un curs de germana si el face trasee foarte faine cu bicicleta. Seara am fost sa mancam la un restaurant pe malul unui lac si am tot povestit, am invatat o gramada de la ei... Ramanem in contact sunt pe aceeasi lungime spirituala de unda cu mine si am nevoie, mare nevoie, sa ma inconjor cu oameni pozitivi.

de ceva vreme am renuntat sa mai citesc pe boarduri culinare. Mi se facea foame citind despre mancare si privind pozele. Acuma ma uit 1 data la 1-2 saptamani si musai inainte de pranz sau de cina nu intre ele

am renuntat curand la facebook. Ma coplesea.

am redus 2 prietenii care devenisera deja demult obositoare.

Am mancat la amiaza o salata mare de tot si 3 felii de salam. Pentru deseara mi-am pregatit o salata semi-calda de boabe de fasole. Boabele le-am fiert in oala sub presiune impreuna cu doua ramurele de cimbru productie proprie, am scurs zeama de pe ele. Peste 3 ceasuri o sa le incalzesc si o sa pun peste ele un dressing format din sare, piper, un catel de usturoi pisat, ulei de masline si otet de mere. Cand am fost copil numeam mancarea asta "puiuti"

N-am chef de lucru... ce noutate! )

Mai notez o idee si ma duc totusi sa-mi rezolv treaba. Am vorbit cu tipa de ieri despre scrierea creativa. Cum eu nu mai vorbesc nici o limba la nivelul la care sa ma pot exprima clar, concis si elegant in ea (nici macar limba romana...) o carte ce-as scri-o ar arata ca si o cuvertura peticita, cu fragmente in romana, in engleza, in germana si-n italiana. Pentru ca in functie de cu cine eram la momentul cand s-a intamplat un anume eveniment, gandesc in limba respectiva. Sandra mi-a spus sa urmez 2-3 reguli de baza: sa scriu cu mana - sa nu ridic pixul de pe hartie - sa scriu in ce limba imi vine gandul respectiv si sa vad ce o sa iasa.

OK, acuma la treaba!

interesanta cartea ta

despre sorella, chiar daca a avut vreun moment in care a gandit asa despre tine, sunt ocnvinsa ca nu e parerea ei constanta despre tine si ca atare nu are relevanta.

despre pedeapsa... si eu ma gandesc la asta uneori, ce-am gresit de am primit x. nu stiu daca ajuta la ceva intrebarea asta.

poate - zic si eu - problemele nu sunt pedepse ci cadouri? Cine suntem noi sa putem judeca ceea ce primim?

din pacate asta e parerea ei constanta despre mine, pe care o expune tuturor... suntem doua straine stii... ne-am vazut de 4 ori in ultimii zece ani... povestind psiholoagei mele ce se spune despre mine mai mult pe la spate dar si in fata - ea a exclamat: "Ei nu va cunosc!" Si asa si e. Cumva este ciudat ca oamenii cu care vin in contact imi fac o parerea buna despre mine... si "ai mei" ma cunosc atat de putin si atat de eronat... Cand a plecat Sandra mi s-a uitat in ochi si mi-a spus ca se bucura ca ne-am cunoscut

probabil vrea sa creada asta despre tine pentru ca o favorizeaza pe ea. adica intr-un fel sau altul ii e mai comod asa.
sunt convinsa ca daca voia, va vedeati mai des - ia gandeste-te. asa si cu fratelo al meu, ne vedem/auzim doar cand are el chef - daca ar vrea mai des, s-ar putea mai des . si da, frati crestem straini, dar nu din vina noastra din pacate. pentru a rezolva aceasta 'diferenta' e nevoie ca ambele parti sa vrea. Eu acum re-contruiesc relatia cu sora mea si pentru ca amandoua vrem, avem disponibilitatea si depunem eforturi, se vad si rezultatele. deci asta zic, nu cred ca vrea altceva, nu cred ca vrea progres. daca te considera asa, ti-a recomandat vreodata ceva spre vindecare? s-a oferit sa te ajute? sa te sprijine, sa te sustina, sa fie aproape de tine?

nu, dar mi-a spus sa schimb psiholoaga ca mai rau ma innebuneste

Ma bucur pentru tine si sora ta si spun asta cu o doza de invidie pozitiva. Eu am depus armele, am rupt contactul.


Nu-mi pot lua gandul de la fasolea mea ) cred ca ar fi trebuit sa pranzesc mai consistent... asa ca acuma o sa mananc cina la 18.00... ca austriecii

nu iei nimic intre mese? un fruct ceva? eu am 5-6 mese pe zi
n-as putea trai altfel. si totusi sa stii ca eu slabesc, ff incet dar ma duc in jos.


*Edit:despre mine si sorella - s-a putut pentru ca la un moment dat i-am facut, intr-un e-mail, o teorie cat toate zilele in care i-am spus printre altele de ce anume se vaita de ani de zile dar nu face nimic sa schimbe si de faptul ca imi promite mereu sa-mi trimita ceva dar in final se scuza ca nu a avut timp. i-am expplicat dezamagirile mele in raport cu atitudinea ei si am atins-o la corason. s-a schimbat atitudinea radical, ce sa zic, iar eu am facut si eu eforturi sa ii raspund la emailuri, sa-mi amintesc ccare de ce e bolnav si sa intreb de sanatate si de orice alte probleme, in sfarsit sa fiu aproape, desi suntem atat de departe fizic.

Feli am incercat si eu, tot felul de variante sa ma fac auzita... din pacate ei mi-au pus eticheta de "nebuna" si nu de azi de ieri si nu ma mai baga in seama decat cand se scandalizeaza pentru ce-am zis si ce-am facut avand in vedere ca fac lucrurile asa cum au eu nevoie sa le fac nu cum imi dicteaza niste legi nescrise de conservare volens-nolens a familiei. Cum am zis, am incetat sa ma mai straduiesc, sa mai vreau. Asta pentru ca in urma cu ceva vreme situatia a excalat si s-a ajuns la niste chestii urate despre care n-o sa scriu si nici macar n-o sa ma mai gandesc la ele.

Am decis sa las Universul sa-mi arate drumul. Si acuma, in faza asta, am nevoie de liniste si de cuvinte frumoase.

Intre mese nu mananc de obicei nimic, am incercat sa-mi simplific si modul de alimentatie, 3 mese pe zi imi ajung, incerc sa ma orientez spre ceea ce ne ofera sezonul si sa "gatesc" cu ingrediente putine. Constantele in alimentatia mea sunt usturoiul, piperul si frunzele de diverse plante verzi. Am redus mult si portiile pentru ca eu am inaltimea unui copil (1 metru si 48 de cm) asa ca nu pot sa mamanc portii de "oameni mari" si sa ma mir ca ma ingras

vrei sa-ti trimit niste poezii religioase pe care mi le trimite sorella in eforturile ei de a ma aduce 'pe calea cea buna' ?

pai nu ca vad ca nu-si fac efectul

poate isi face la tine
deci:

" Doamne , fa din suferinta
pod de aur , pod inalt .
Fa din lacrima velnita
ca-ntr-un pat adanc si cald.

Din lovirile nedrepte
faguri faca-se si vin .
Din infrangeri , scari si trepte ,
din caderi , urcus alpin .

Din veninul pus in cana
fa miresme ce nu pier .
Fa din fiecare rana
o cadelnita spre cer .

Si din fiece dezastru
si crepuscul stins in piept ,
Doamne , fa lastun albastru
si fa zambet intelept ! "
(Radu Gyr "Metanie")

nu stiu ce-i aia "velnita"...

invelitoare

da, cred ca diecare avem modul nostru de a comunica. A ta sora iti trimite poezii a mea ma vorbeste urat pe la spate... acuma la noi e chestiunea cu impartitul averii. Mie nu-mi trebe nimic, am zis ca-i donez la sora-mea tot, asa ca s-o dus la notar si m-o sunat ca solutia ce-o gasit-o e sa-i fac la tata imputernicire prin procura speciala sa ma reprezinte in chestia asta... si mi-o trimis modelul de procura pe fax si mie mi s-o blocat maxilarul cand am citit ce scria acolo... cum ca-l imputernicesc sa semneze pentru mine in chestiunea de donatie, sa ma reprezinte in fata justitiei (??!!?) si sa ia orice masuri crede de cuviinta in cazul in care legea ar pretinde asa ceva ... legea e fixa din cate stiu eu, pretinde sau nu pretinde...

M-am suparat pentru faptul ca ei n-au priceput ca eu nu am incredere in tata si ca am tot dreptul sa nu am incredere in cineva care ma minte si ma triseaza in toate modurile posibile.

Si m-am mai suparat ca s-au asteptat de semnez ceva ce nici ei nu ar fi semnat... eu nu am nevoie sa ma reprezinte nimeni in fata justitei, eu as fi vrut sa semneze un act de donatie in numele meu.

Acuma o sa-i donez cand m-oi duce-n romania candva si-o sa semnez cu mana mea. Pana atunci nu raspund la telefoane si emailurile le sterg fara sa le citesc. Mi-e scarba de asa o situatie.

pai cred ca problema la tine e ca inca te superi. asta arata ca inca ai asteptari de la ei, ca inca vrei ca ei sa te 'vada', sa te inteleaga, sa te cunoasca. da sorela ta unde se grabeste? adica cu mostenirile ma refer, astea au de gand sa plece undeva - mostenirile, i-e teama ca o sa vina dupa tine in austria - ele mostenirile ?

ei vor sa faca investitii si cata vreme chestiile-s si pe numele meu exista riscul ca eu sa imi cer partea si sa capat si din investitiile lor... de parca am luat vreodata o scobitoare de la ei...

am scris ca "m-am suparat". Acuma nu mai is suparata. Acuma imi vad de ale mele, sa mananc sa dorm sa ma spal sa meditez si sa socializez.

pai riscurile lor - treaba lor.

da cum, tu te si speli??

din cand in cand ... nu exagerez

mai ai fasoli? a mai ramas ceva sau ai papat tot?

Mai am un pic. N-am facut multe dar astea asa te umfla ca creca pana maine seara nu mai mi foame

La servici imi fac treaba foarte incet. Mai fac o booking mai trag un gat de internet si tot asa...

si io muncesc tot in ritmul tau
da cu fasolele ce faci pana maine, le pui la frigi sau le lasi afara? si le-ai salatit pe toate sau doar ce-ai mancat?

le-am salatit pe toate si le pun in frigider, is numai o mana de boabe care o sa le mananc maine ca si aperitiv la pranz

in ultimele 10 minute am mai verificat daca se poate face un booking si cica se poate.... noroc ca vor aia sa vina in octombrie ca la cum ma misc...

haha
io am terminat ne-munca pe ziua de azi, pup si ne mai vorbim luni probabil

Arrivederci bella!

You are reading from the book The Language of Letting Go
Solving Problems

Problems are made to be solved!

Some of us spend more time reacting to the fact that we have a problem than we do solving the problem. "Why is this happening to me?" . . . "Isn't life awful?" . . . "How come this had to happen?" . . . "Oh, dear. This is terrible." . . . "Why is God (the Universe, an agency, a person, or life) picking on me?"

Problems are inevitable. Some problems can be anticipated. Some are surprises. But the idea that problems occur regularly need never be a surprise.

The good news is that for every problem, there's a solution. Sometimes the solution is immediate. Sometimes, it takes awhile to discover. Sometimes, the solution involves letting go. Sometimes, the problem is ours to solve; sometimes it isn't. Sometimes, there is something we can clearly do to solve the problem; other times, we need to struggle, flounder, do our part, and then trust our Higher Power for help.

Sometimes, the problem is just part of life. Sometimes, the problem is important because we are learning something through the problem and its solution. Sometimes, problems end up working out for good in our life. They get us headed in a direction that is superior to one we may otherwise have taken.

Sometimes, problems just are; sometimes they are a warning sign that we are on the wrong track.

We can learn to accept problems as an inevitable part of life. We can learn to solve problems. We can learn to trust our ability to solve problems. We can learn to identify which problems are trying to lead us in a new direction, and which simply ask for solving.

We can learn to focus on the solution rather than on the problem, and maintain a positive attitude toward life and the inevitable flow of problems and solutions.

Today, I will learn to trust solutions, rather than be victimized by problems. I will not use problems to prove I am helpless, picked on, or martyred. I will not point to my problems to prove how awful life is. I will learn to trust the flow of problems and solutions. God, help me solve the problems I can solve today. Help me let go of the rest. Help me believe in my ability to tackle and solve problems. Help me trust the flow. For each problem, there is a solution.

azi mi-am cumparat un Pilates Airpad pe care mi l-am pus pe scaun. Avand in vedere ca sed atatea ore o sa-mi prinda bine sa-mi consoleze coloana. Mingea de pilates pentru sezut nu e practica intr-un birou.

am mancat un burger la McDonald si niste cartofi pai. Pentru deseara am doi malai fierti.

http://www.hillbillyhousewife.com/

http://www.flixxy.com/parahawking-over-nepal.htm

You are reading from the book The Language of Letting Go
Saying No

For many of us, the most difficult word to say is one of the shortest and easiest in the vocabulary: No. Go ahead, say it aloud: No.

No - simple to pronounce, hard to say. We're afraid people won't like us, or we feel guilty. We may believe that a "good" employee, child, parent, spouse, or Christian never says no.

The problem is, if we don't learn to say no, we stop liking ourselves and the people we always try to please. We may even punish others out of resentment.

When do we say no? When no is what we really mean.

When we learn to say no, we stop lying. People can trust us, and we can trust ourselves. All sorts of good things happen when we start saying what we mean.

If we're scared to say no, we can buy some time. We can take a break, rehearse the word, and go back and say no. We don't have to offer long explanations for our decisions.

When we can say no, we can say yes to the good. Our no's and our yes's begin to be taken seriously. We gain control of ourselves. And we learn a secret: "No" isn't really that hard to say.

Today, I will say no if that is what I mean.

You are reading from the book The Language of Letting Go
Saying Yes

Yesterday we talked about learning to say no. Today, let's discuss another important word: Yes.

We can learn to say yes to things that feel good, to what we want - for others and ourselves.

We can learn to say yes to fun. Yes to meetings, to calling a friend, asking for help.

We can learn to say yes to healthy relationships, to people and activities that are good for us.

We can learn to say yes to ourselves, what we want and need, our instincts, and the leading of our Higher Power.

We can learn to say yes when it feels right to help someone. We can learn to say yes to our feelings. We can learn to identify when we need to take a walk, take a nap, have our back rubbed, or buy ourselves flowers.

We can learn to say yes to work that is right for us.

We can learn to say yes to all that will nurture and nourish us. We can learn to say yes to the best life and love has to offer.

Today, I will say yes to all that feels good and right.

You are reading from the book The Language of Letting Go
Asking for What We Need

Decide what it is you want and need, and then go to the person you need it from and ask for it.

Sometimes, it takes hard work and much energy to get what we want and need. We have to go through the pains of identifying what we want, then struggle to believe that we deserve it. Then, we may have to experience the disappointment of asking someone, having the person refuse us, and figuring out what to do next.

Sometimes in life, getting what we want and need is not so difficult. Sometimes, all we need to do is ask.

We can go to another person, or our Higher Power, and ask for what we need.

But because of how difficult it can be, at times, to get what we want and need, we may get trapped in the mind set of believing it will always be that difficult. Sometimes, not wanting to go through the hassle, dreading the struggle, or out of fear, we may make getting what we want and need much more difficult than it needs to be.

We may get angry before we ask, deciding that we'll never get what we want, or anticipating the "fight" we'll have to endure. By the time we talk to someone about what we want, we may be so angry that we're demanding, not asking; thus our anger triggers a power play that didn't exist except in our mind.

Or we may get so worked up that we don't ask--or we waste far more energy than necessary fighting with ourselves, only to find out that the other person, or our Higher Power, is happy to give us what we want.

Sometimes, we have to fight and work and wait for what we want and need. Sometimes, we can get it just by asking or stating that this is what we want. Ask. If the answer is no, or not what we want, then we can decide what to do next.

Today, I will not set up a difficult situation that doesn't exist with other people, or my Higher Power, about getting what I want and need. If there is something I need from someone, I will ask first, before I struggle.

am vazut un reportaj azi noapte, o situatie cam cum este a mea si sfatul specialistului era sa let go si ca nu pot sa formulez pretentii sau asteptari ci dorinte.

Cum ii zice la "let go" in romaneste?