Cred că lui Cactus i-au plăcut poveștile cu Fonfăita și-aș vrea să se amuze acolo unde e acum, împreună cu noi. The Show must go on.
Când ierea mică, Fonfăita atita o fugit într-o zî până o asudat... S-o dus fuga la nana Marea:
- Nană Maaleaaaaa! La minie cule apă gin cap!
- Dară, ai asudat, c-ai fugit tăt fuga!
- Nană Malea, da ffî tu afuvi?!
- Nu, fata mea, că io șăd linișcită când îi așa gi cald! Stai șî tu o țîră la umbră, că-i cald gi să ce feară Dumniezău!
- Stau, da-mi poviftefci o povefte?
- Ce poveste?
- Aia cu Ileana!
- O fost odată ca niciodată... o fată frumoasă-frumoasă, ca nime-alta pă lume...
Gi la o vreme, Fonfăita o adurmit pă laviță... O trecut v-on ceas și iacă să face gimăta' la cinci și s-auge gin vecini strigând-o pă fată.
- Oare inge-i?! O vinit mă-sa după Fonfăita că ea nu-i șî nu-i! Trăbă să fie la nană Marea, că tăt p-acle stă tătă zâua!
- Scoală-ce fata mea, c-o vinit mumă-ta după cinie!
- Ha?... Mi-i fomn... f-o gătat poveftea?
- S-o gătat, ș-or trăit fericiț pân' la bătrâneță!
- No, fă-mi mai poviftefci ffî mânie!
- Da, fata mea, dacă ieșci cumince!
- Da' io miff cumince!
- Numa nu mai fugi atita!
- Nană Malea, la mine fă clecene on ghince!
- Nu-i bai, creșce altu, când pică să-l țâpi păstă casă să zîci: "cioară, cioară na ghincile meu gi lapce șî dă-m p-a teu gi fier!"
Noapce bună!