Jurnal de poiana-p2
Sfarsit si inceput, cuvinte care inlantuie si desprind, spuse din suflet sau simple intentii, margini care ascund un posibil continut neidentificabil. Printre nenumaratele moduri de a le rosti eu am ales proximitatea schimbarii radicale. Altii aleg sa repete speranta unei cautari sincere sau mimarea ei in slujba divertismentului sau vreunui oarecare avantaj.
Innoirea poate mirosi a primavara. Pentru mine ea e vantul unei furtuni inghetate care smulge din radacini o impamantenire fragila. Pregatita indelung, in alchimia sufletului, prin reactii de instrainare, nascuta ca dorinta de recuperare a unei acumulari haotice, intr-o forma cu totul noua se hraneste din dorinta unei rupturi terapeutice cu inertii proprii si cu asezari pripite.
Noutatea scrie intr-o limba indescifrabila la inceput, o traire care anunta , fara a dezvalui prea mult din ceea ce e pe cale sa se iveasca, contururi vagi penduland intre ruptura si reconstructie. Treptat apar chipuri familiare in forme noi si se lasa dezvaluite fascinatii nebanuite totul sub semnul mirarii care insoteste o schimbare brusca de directie. Metamorfoza dincolo de repetitia care renaste idealuri vechi in intamplari noi.
Ceea ce altora le este familiar, apropiat, devine simpla imagine a ratacirii si neintelegerii. Singuratatea troneaza senina privind cu ironie detasata la eforturile cuplului de a supravietui scindarii care ameninta din toate directiile. Pentru a te pune la adapost, pentru a ramane in interiorul noului inteles pe care mizezi cu scopul de a-ti afisa nebunia, incercarea de a deveni dumnezeu, ai nevoie de un sistem practic, de un edificiu al mortii sentimentului care sub pretextul unor neajunsuri iluzorii sa manifeste un scepticism generalizat.
Intai de toate trebuie sa scapi de ideea unui impreuna care te-ar elibera de sansa solitudinii in care lumea halucinant-ireala a visului tau isi consuma posibila implinire. Neajunsurile oricarei relatii nu servesc la nimic cata vreme trairea intr-o confuzie a despartirii permanente nu se insinueaza in tacere. Abia atunci incepi sa resimti orice apropiere ca pe o distanta si orice distanta ca pe o teama a apropierii.
O relatie sexuala nu inseamna nimic. Zece pot fi semnul unui pericol si dimineata unei dependente. Pericolul provine din inlantuire si imbratisare. A dormi cu o femeie e de 10 ori mai grav decat a face sex. Repetitia intalnirii naste un gen de contopire care nu are nimic de a face cu placerea orgasmica. Treptat, daca intarzie aproape, apare un transfer straniu, te regasesti in gesturi, ganduri, sentimente pe care celalalt le afiseaza ca intr-o oglinda. Asemanarea e deja semnul unei avarii majore si anuntul unei grave erori. Ii ceri exclusivitate. Te impaci cu ideea care iti gadila orgoliu ca e doar a ta.
Despartiri trecatoare udate de lacrimile dorului si gelozii rasarite in scenarii imaginare continua traseul unei nefericite contopiri care , in lipsa unor evenimente capabile sa dejoace inevitabilul, sfarseste definitiv intr-o familie care ti-ar ruina orice visare. Legatura cu ea si cu mostenitorii greu ar mai putea fi rupta, fara ca ruptura sa nu te sfasie pe tine insuti.
Dimpotriva a trai in betia sfarcurilor, la nivelul singurei intentii, sexul , a inlocui orgoliul de a nu fi inselat cu acela de a avea cat mai multe femei si dorinta de a avea totul de la o singura femeie cu aceea de a avea putin de la mai multe sunt tot atatea contramasuri. Bordelul -un substitut atunci cand succesul nu e pe masura asteptarilor. Dar poate cel mai important este sa intorci spatele evidentei sentimentului. Sa n-o regasesti in fiecare lucru, care sa se resimta greu de amprenta ei, in vreo traire deghizata in cuvinte, in vreun chip care sa-i poarte trasaturile sau in ardere interioara. Manipularea tensiunilor, accentuarea lor, refuzand impacarea cand incapatanarea unui `vreau` naste o prapastie. Refuzul unei imbratisari cand doar putina tandrete ar evita tacerea unui sentiment ranit cu indiferenta.
Marea problema sta in a te opune acelui Vreau pe care, din nefericire femeile stiu sa-l spuna foarte bine.
Acesta e inceputul. Rebeliunea urmeaza sa se intinda solemn amenintand sa cuprinda toate orizonturile. Melancolia izbucnita plenar, in mijlocul divertismentului, intrerupand brusc zambetul biruitor, care taie fumul dens al gesturilor nepotrivite pana la obscenitate, se va intinde, traversand socialul, pana la dumnezeu. Ambitii metafizice se revarsa, pregatite intai in insula asteptarii si recuperarii, unde ajuns dumnezeu si inarmat pana-n dinti te pregatesti si ataci Cetatea. Tinta nu poate fi decat asezarea scaunului pe acelasi nivel. Nu e vorba doar de tine ci de toti, regasindu-l pe celalalt in insula edificata intr-un nu rasunator, ridicat spasmodic ca o umbra uriasa, care stie sa refuze o vreme pentru o prielnica reintalnire eliberatoare. Unitatile fundamentale sunt gata sa iasa la lumina.
Daca dumnezeu exista esti condamnat. Jocul tau poate fi doar o treapta infantilizanta sau o gluma proasta. Daca nu exista esti nebun. Daca tu existi mai ai o sansa.
Insa despre toate astea, poate, in numerele viitoare...
Noapte. Tacerea unei priviri intalneste luminite indepartate. Apasarea absurdului din care se nasc palpairile unei respiratii neregulate. O usoara inchidere sa nu deranjam unduirea unei lacrimi.