...Am indraznit sa parcurg cu rabdare, pas cu pas, fiecare gand asezat in paginile acestui jurnal. Am ras cu pofta sau m-am intristat pe alocuri, dar mai ales am devenit nostalgic dupa vremuri pe care credeam ca le-am pierdut demult in negura vremii. Parca regret ca nu am descoperit mai din timp acest loc, desi nu cred ca as fi indraznit sa intervin prea des. De ce-o fac acum? M-ai facut un pic curios si mi-am zis ca merita sa-mi arunc o privire ca sa inteleg mai bine
omul din spatele randurilor.
Nu stiu... In timp ce citeam imi treceau prin cap o mie de ganduri... Acum parca am pierdut sirul... Da, cred ca in primul rand ma simt oarecum dezamagit ca nimeni nu ti-a urat La multi ani, aici in linistitul tau coltisor. Am s-o spun eu acum si te rog sa scuzi intarzierea... La multi si fericiti ani, iubita noastra
dascalita, si sa te bucuri de baiat si de fata de care esti pe cat de mandra pe atat de ingandurata, de parca puii tai nu-si iau zborul, ci... traverseaza strada!...
Nu stiu de ce, ma asteptam sa gasesc macar o fotografie cu ei. Poate ai avut tu un motiv... Sau poate ca nici nu te-ai gandit ... Deja incepusem sa-ti inteleg starea fiecarei zile dupa cum vorbeai de Ralu sau de Catitza!... Poate Catitza asta nazdravana nu va mai cadea de la balcon daca tu nu-i vei mai taia unghiile!...
Nu prea am fost de acord cu Felina...
"pe domnisoara ta invat-o ca femeia nu trebuie sa iubeasca, femeia doar trebuie sa se lase iubita, adorata de barbatul care-i convine". Poate a vrut sa spuna ca nu trebuie sa arate, dar sa nu iubeasca, ar fi pacat. Ce e mai sublim pe lume decat sa iubesti si sa te simti iubit? Ma rog... De fapt, orice sfat i-ai da, frumoasa ta Ralu va invata din propriile greseli! (N-am inteles in ce zodie este; deocamdata stiu ca sunteti 3 "fecioare" pe-acolo; tu, fii-tu si blandul tau tata - La multi ani si lor!)
La un moment dat spui:
Eu cred ca asta este o stare specifica voua, sotiilor-mame! E, pe de o parte un fel de refulare ca nu gasiti prea mare ajutor cand aveti nevoie de el, iar pe de alta parte impresia ca menirea voastra este de a roboti intr-una pana veti inchide ochii. Si totusi, vezi si tu cat e de rau cand nu trebuie sa mai faci ceea ce de altfel condamni uneori ca faci? Te surprinzi spunand " Nu mai pooot!", iar daca intr-un fel sau altul "ti se da" o pauza, te cutremuri si spui "Lumeeee, ce se petrece? E prea multa liniste in jurul meu si nu vreau!!" Nu stiu daca sunt capriciile datorate varstei sau capriciile care va caracterizeaza pe voi in general... Eu inclin sa cred ca ultima varianta e mai plauzibila, desi nici prima nu poate fi exclusa, mai ales cand - spuneti voi - va... iarta Dumnezeu (stii la ce ma refer!
)
Un alt fragment care m-a impresionat a fost cel al prietenei tale ramase vaduva. Este exact ce spuneam mai inainte. De multe ori in viata ne vine sa urlam la luna si sa spunem ca suntem napastuiti in timp ce altii au noroc cu carul, nu duc grija zilei de maine, sunt fericiti fiindca au o imagine cu care se mandresc. Toate sunt aparente, draga mea
dascalita. Sa nu fii in locul celor pe care-i invidiezi! Ce zbucium traiesc ei, nu vrei tu sa-l stii! Doar ca uneori rugile insistente ne sunt ascultate si ne pomenim dintr-o data eliberati de acea... povara. Si? Am prins oare fericirea de-un picior? Intotdeauna trebuie sa ne gandim de zece ori inainte de a ne dori un lucru, fiindca e posibil sa ni se intample... Valoarea unui Om, sau a uni prieten o descoperi abia dupa ce el nu mai exista. Da, ii cerem mereu acelui om mai mult si mereu ni se pare ca altul in locul lui ar fi mai de valoare, ca ar fi mai inspirat, mai bine imbracat, mai cu mult umor, mai cu gust in societate, mai cu cultura generala, etc... Cand nu mai e, fie ca moare, fie ca divorteaza, realizezi diferenta si plangi si plangi pana nu mai ai lacrimi, dar nu mai poti da timpul inapoi ca sa schimbi ceva si nici sa-i mai spui acelui om: "Doamne, cat de mult insemni pentru mine"
Rutina vietii ne zapaceste mintile. Zilnic alergam dupa ceva, zilnic constatam ca ramanem in urma fata de cerintele timpului; trebuie sa facem ceva sa nu ne vedem inlaturati de cei care vin din urma cu forte noi, cu entuziasm, cu notiuni "la zi", in timp ce noi ne ramolim si devenim inutili, incompatibili, incomozi!... Si in loc sa te aduni, te imprastii in cele patru zari, vii acasa si iti versi supararea pe singurul om care te intelege, te asteapta, te respecta! Tu cunosti oarecum intamplarea prin care-am trecut de curand. Nu stiu daca o pot numi o experienta trista sau nu, dar faptul ca m-am descoperit spunandu-i unei persoane straine cuvinte tandre, in timp ce sotiei mele am uitat de cand nu i-am mai spus, mi-a dat de gandit. Nu intelegeam de ce gandul imi fugea intr-o directie in timp ce in constiinta mea nu exista semnul egal fata de mama copiilor mei! Unde rataceam si de cand nu-i mai spusesem sotiei mele un cuvant tandru? Dar ea... ea de cand nu-mi mai spusese? Oare nu cumva tocmai de aceea am ratacit pentru un moment drumul? Ba eu cred ca da!
In sfarsit, te las acum si imi cer iertare daca am indraznit sa scriu... Poate daca n-ar fi fost ora atat de intarziata, as mai fi continuat, ca sunt multe subiecte care ar fi meritat puse in discutie, dar ma opresc aici. Cu gandul la tine, am revazut astazi poza de anul trecut a pustiului meu cel mic. Intelegand ca predai la a I-a, mi-am imaginat ca tot asa ar trebui sa fie admosfera si pe la tine!
Mult succes pe toate fronturile, iubita noastra
dascalita!