Încerc să-mi fac o idee despre ce bag mâine în bagaj. Şi am început să scot din dulap. Apoi să dau la o parte, aia out, aia out, aia out! La ce naiba îmi trebuie atâtea?!

Mda, cred că vorbesc cam mult.

O să-mi lipsească muzicile!

Am zis că tac...

Vreau sa-ti fac un cadou de plecare. (nu am vrut sa zic nimic rau prin asta)
Ce doresti?

Depinde... la ce te gândeai?

Ai tu un Cherry Poppin Daddies pe care îl ţii ascuns...

Da' să spui la ce te-ai gândit tu!

Biiine, vezi ca aştept. Nu în sensul că stau lipita de scaun, că trebuie să 'fug' undeva. În sensul că nu uit şi nu scapi!

#####......................########.............

....#######

.
.
.
.
.
.
.
.
.............

.........

--------.......
#
#
#
#
#
.........

Imaginile nu sunt in ordinea corecta. Ordinea o cauti tu.

Iti urez cea mai placuta calatorie!

Vacanta placuta, nefe!
Sa ne aduci amintiri frumoase

Nefe, drum bun si vacanta placuta.
Sa ne revii precum esti, ce pusca ta!

Referitor la impachetat pentru calatorie, am auzit o vorba inteleapta: ia jumatate din ce ai vrea ca bagaj si de 2 ori mai multi bani.
Sa ai o calatorie placuta (cat de placuta poate sa fie in conditiile date) si sa raportezi ca ai ajuns cu bine. Si sper sa ai timp la cafea sa ne povestesti si noua impresii zilnice. (O sa-ti para bine si tie, mai tarziu, sa ai un jurnal al aventurii tale )

Vacanta placuta!

Azi o să stau cuminte în colţul meu, cu tot cu cafea...
Mă ustură ochii.

Am recitit primul meu jurnal la Han. Începuse în 18 ianuarie 2004. Cât timp a trecut... Nu ştiu exact de ce am simţit nevoia să îl recitesc, poate am vrut să văd diferenţele, atunci-acum, poate am vrut să îmi amintesc ceva.
Cert e că există unele lucruri care se păstrează, care mă urmăresc, dulci-amare căutări.

Nuuuu, spălatul pe ochi e primul lucru pe care-l fac dimineaţa! Adică al doilea, că primul e să-mi lipesc nasul de geam şi să mă uit afară.

stai cuminte doar daca e gata bagajul...ca ceasul ticaie..acusica se face ora de plecare

drum bun si distractie maxima

Scarlett!

Bagajul e cam gata, am simplificat pe cât posibil. Pe la 3 plec de acasă.

Nu pot să sufăr plecările, despărţirile, sosirile şi alte din astea. Am îmbătrânit.

Pai ce, batranii nu pot sa sufere?

Chiar azi, dupa ce m-am trezit, am dat jaluzelele deoparte, m-am invelit, ca-mi era frig, mi-am pus castile (am constatat ca "another one bites the dust" adica am mai stricat o pereche de casti, am pus altele) si m-am uitat la blocul de vis-a-vis. La un balcon iesise un barbat mustacios, care vorbea cu cineva din sufragerie. Era nervos. El se uita spre "blocul meu", eu ma uitam la el. Deodata cineva da la o parte o perdea si intra pe balcon. Era o batranica mica-mica, a venit langa el. Ii venea pana la piept. Se uita incruntata. El o certa: "Hai, bre, ma lasi?". Ea... parea sa vrea sa zica ceva, dar se abtinea. Ai vazut cati batrani tac, desi au dreptate? Ei nu sufera?

Bătrânii, a?

Şi eu mă uit uneori la alte geamuri sau balcoane... Dar câteodată, când ies pe balcon, conştientizez brusc că probabil şi alţii se uită la mine. Şi mă întreb ce gândesc când mă văd, că uneori ţopăi, alteori cânt, uneori mă strâmb la flori , alteori mă ghemuiesc într-un colţ cu o cafea...

"Ia uite-o si pe nebuna asta!"

Dacă mai sună o dată telefonul, fac urât!

See you soon!

vreau sa va zic, ca neferitit o stat in vama ungureasca de la 9 aseara pina pe la 10 azi dimineata.
puii mei, am crezut ca s-a terminat cu cretinismele astea de anii '90.

S-or fi uitat la TV tâmpitii
Am trecut si eu prin asa ceva, am stat la Chisineu Cris 18 ore.
Bine ca macar am avut de mâncare si apa la noi...
(dar asta era prin vremea razboiului in YU, era plin de turci)

Sper ca a ajuns cu bine

Spuneai de Chişinău sa-ti spun una tare....legata de Capitala Moldovei ...in moldova in loc de chi se zice pi...CHIATRA ...SCHIN...si tradus Chisinau in Limba Romana ar fi Pisinau...

Chisineu Cris ma, la granita cu Ungaria

Uite ca de asta nu stiam...s-a mutat Chisinau ....e deja intrat in UE

si am stat o data 9 ore la Turnu (ca tot in Chisineu Cris iesi), da' prin '96 si aveam un import de facut.
la 5 fara un sfert or intrat d-abia in Austria

Ups, pai ajunge de-abia deseara.
Mach ihr ein Fußbad, des wird sie nötig haben, nach der Strapaze
Und Gruß von mir

De ce n-a luat avionul?
Nici nu vreau sa-mi imaginez ce nervi nervosi are Nefe la ora asta. Daca o mai avea energie si pentru enervat.

Da chiar, are nervi nervosi si picioroange umflate
Ce bine ca nu pleaca in America, ar lua-o hop ca are lichid in picioare

Imi pare rau ca ai avut asa o experienta. Sper sa nu lasi asta sa-ti strice vacanta insa.
Si ia avionul la intoarcere.

Eh, gata, a trecut. Bucura-te de ce urmeaza.

Nefe, bine ai venit!
Ai dreptate, la vama mai degraba baga ungurii strâmbe decât românii.
De multe ori pt ca pur si simplu n-au chef...
Ai platit dus-intors la Eurolines, sau doar cursa simpla?
Daca nu stii cu ce sa te-ntorci, iti recomand o firma serioasa, am calatorit cu ei de X-ori:
http://pletl.miloi.de/cgi-bin/show.pl?site...om=main&lang=de

Draga Nefe!
Am si io gramada de povesti cu vamesi unguri, ca ce fac pe trenuri nu e diferit de ce fac in vamile pentru masini dar NU vreau sa ma enervez acuma ca de maine intru in concediu, iti doresc sa savurezi din plin ordinea si curatenia nemtilor, verdele mai verde decat verde si sa te bucuri ca si cand stai intre zeci de masini tot poti respira aer curat

Caramelita....spaga nu merge...in forinti bineneteles...sau vei fi acuzat de DARE DE MITA

(continuarea; abia acum reuşesc să o aduc, pentru că nu am putut accesa Hanul)

Vă mulţumesc tuturor celor care aţi trecut pe aici.

Până nu uit, vama de la Nădlac arată ca o zonă de război. Asta e impresia pe care mi-a lăsat-o, prin mizerie, aglomeraţie... şi nu există nici o cafenea sau fast-food. Nimic. Până şi cele mai multe duty-free-uri sunt închise şi sporesc impresia dezolantă.

Cum spuneam, sâmbătă dimineaţă, pe la 10 şi un pic, am intrat la unguri. Trebuie să recunosc că m-a impresionat curăţenia de pe străzile din satele şi orăşelele prin care am trecut. Plus florile multe de la stradă, din curţi şi de la geamuri. Undeva, în apropiere de Szeged, am făcut un popas, să mâncăm la un restaurant (cine a vrut), să cumpărăm câte ceva şi să ne dezmorţim. Parcarea era curată, amenajată, nota 10 şi aici. Eu am făcut doar câţiva paşi, să-mi îndrept picioarele, pentru că poziţia aia şezând e foarte incomodă. După care m-am întors în autocar, unde mai aveam din cafeaua de acasă. Aveam loc undeva lângă uşa din mijloc, cu un puşti de 19 ani, aşa că în faţa noastră nu mai erau scaune, ci aveam un fel de măsuţă, pe care se putea pune cafeaua, o carte şi altele. Aş fi citit, dar mă usturau ochii destul de tare, având deja douã nopţi nedormite la activ. Şi mă gândeam cu groază că mă aşteaptă a treia. Cei mai mulţi erau încă jos; mie îmi stăruia în minte o melodie ... Şi mă întrebam oare cât timp o să pot păstra acordurile în minte, având în vedere că până mă întorc n-o s-o mai aud... Un cd-player mic era bun.
Cât am vãzut din Ungaria mi s-a părut monoton, un peisaj destul de banal. Lume foarte puţină pe unde am trecut şi mă întrebam de ce. Uitasem că e sâmbătă... După atâtea ore de stat pe loc, mi se părea foarte ciudat că eram în mişcare. La un moment dat, şoferul şi-a adus aminte că ne poate pune film (erau două ecrane mici, unul chiar în faţa mea) şi ne-a blagoslovit cu un SF. O aglmerare de sunete, efecte speciale, arme, buşituri, împuşcături, explozii - unii numesc asta film; pentru mine nu e decât o sursă de zgomot. Din când în când, reuşeam să aţipesc câte 5-10 minute. Tot nu eram în stare să citesc, ochii îmi cedau şi nici nu mă puteam concentra. După câteva pagini am renunţat. Luasem cu mine 'Iubita locotenentului francez', de Fowles. Gândurile mi se încălecau haotic, starea de nervi era undeva în urmă, doar oboseala persista şi, cum spuneam, gândurile... Unele dureros de plăcute, altele cu mii de semne de întrebare, iar altele de o luciditate enervantă. Mi-am adus aminte de ce întreba Hash: să te laşi dus de val sau să raţionezi? Care variantã e mai rea?
În autocar era şi o femeie cu o fetiţă de 8 luni; s-a oprit cu ea în dreptul meu, iar micuţa şi-a întins mâinile spre mine ( ). Pentru o clipă am uitat de toate celelalte.
Încercam să mă uit la ceas cât de rar, ca să ignor orele lungi de drum ce ni se aşterneau încă în faţă.

...

you are a saga too good to be true
it´s a saga that we have found each other
we might as well
never have met
or was our meeting
already determined long before we were born
who knows, not you
who knows, not me
we know nothing now
we know nothing today

Mda, mă duc la somn.

Ieri m-a chinuit o migrenă, toată ziua. Acum e ceva mai bine...

O să continui povestea despre drum, deşi parcă mi-a pierit cheful, aşa că se prea poate să fiu mai laconică. La austrieci a trebuit să coborâm şi să mergem ca vitele cu paşaportele în mână, la ştampilat. După vamă, la ceva vreme, am oprit din nou pentru mâncare, cafea, dezmorţeală. Era un popas care mi-a rămas în minte... foarte drăguţă clădirea care adăpostea un restaurant, un fast-food, cafenea, poate şi motel (nu sunt sigură), un magazin cu diverse. Aici mi-a rămas gândul la munţii de îngheţată dintr-o vitrină . Nu mi-era poftă, dar mi-a plăcut mult cum arăta. Iar interiorul, nu ştiu cum, emana disciplină şi cochetărie, în acelaşi timp. Da, era altceva. La intrare erau multe flori... Nu mai ştiu exact cât era ceasul, dar parcă se apropia înserarea şi era cam răcoare. Zona era una cu dealuri, de un verde ireal. Ceilalţi bântuiau prin magazin sau prin restaurant. Eu nu simţeam nevoia de nimic, aşa că m-am îndreptat spre marginea platoului şi m-am aşezat pe iarbă, spre dealuri. Câtă linişte... Erau parţial... parcelate (nu găsesc alt cuvânt acum, ştiu că sună ca dracu'), dar într-un fel atât de ordonat! Pînă la perfecţiune. Era şi un fel de vilă pe undeva, dar şi ea se încadra perfect, stătea cuminte, ca să zic aşa. Nu ştiu cum să explic, parcă şi dealurile alea erau disciplinate... Mi-am dat seama, brusc: prea multă perfecţiune pentru mine! Nu cred că pot să suport... Mă simţeam ca şi atunci când într-o cameră toate sunt prea la locul lor şi te apucă pofta să tragi un şut la un scaun sau la orice altceva, ca să dispară impresia aia de nemişcare, de inerţie. Da, acum îmi amintesc, se vedea apusul. Aş mai fi stat...

Ziceam că am stat lângă un puşti de vreo 19 ani. În general, socializez destul de rar în timpul călătoriilor. Nu îmi plac oamenii hipercomunicativi, care îşi povestesc viaţa unui străin, într-o jumătate de oră. Nu ştiu de ce... Iar dacă e să intru în vorbă cu cineva prefer să aleg eu. Nici cu băiatul ăsta n-am prea vorbit multe. Şi doar după o bună bucată de drum. Dar ceva mi-a atras atenţia la el. Avea un fel de tristeţe, de nostalgie nefirească la vârsta lui. Adică nu o tristeţe bolnăvicioasă şi strigătoare, ci una discretă, dacă pot spune asta. Avea un echilibru la care nu mă aşteptam. Când l-am văzut prima dată, m-am gândit că va fi un drum greu, că o fi gălăgios, enervant, va vrea să discute despre diverse tâmpenii ale 'generaţiei PRO'. Ei bine, nu! Nimic din toate astea... Din puţinul pe care l-am vorbit, am înţeles că părinţii lui nu mai erau împreună, tatăl în Germania, mama în România. Iar el stătea afară şi doar vara venea în România. E rupt între două lumi şi după .ro tânjeşte. Poate de aici lipsa lui de exuberanţă. Cine ştie prin ce a trecut... Cert e că au fost momente când, dintre noi doi, eu m-am simţit 'copilul'. Mi-a părut rău pentru el, s-a maturizat prea devreme. M-a întristat oarecum, pentru că ştiu cum e. Şi îmi pare rău că nu i-am luat nici un fel de date de contact (ce rece sună!), mi-ar fi plăcut să ştiu ce va fi cu el peste câţiva ani, dacă va reuşi să se adapteze aici, dacă va scăpa de umbra .ro, dacă se va întoarce, dacă va reuşi să facă ce vrea. Nici măcar numele nu i-l ştiu.

Dacă aş fi primar în .ro şi aş veni pe aici, i-aş întreba pe localnici (edili) ce fac cu praful, unde îl ascund?? Că nu e deloc. Asta chiar aş vrea să aflu...