Bun aşa.

Unde te doare, cu exactitate?

Rinichi, poveste veche. Dar acum cred că e şi pe la coloana oarece, nu cred că ştiu să explic exact.

Da' ştii cum se zice, nu moare aşa uşor.

Să te faci bine repede!

E un magazin in Buşteni, pe sigla căruia scrie:

..Sicrie..
Non Stop

O să las scris cui o fi să se ocupe.

Te pot incinera eu. Nu am facut asta niciodata si imi plac lucrurile noi.

Giiiiz!!!

Da, să ştii că ideea aia cu băgatul în pămînt nu m-a încîntat niciodată.

Am uitat: am şi o dorinţă, dacă tot... să arunci cenuşa în mare, că tot nu ştiu să înot!
Ştiu că e un gest depăşit, aşa, clişeistic, dar aş vrea.

Adina, di ce in mare, vrei sa te dezintegrezi de tot ? Lasa acolo, in borcan, e mai romantic.



Io am adus aici, la tine, o expresie a talentului meu chinuit de azi, in sensul ca nu e nici pe departe asa de aratos pe cat e de gustos, cred:

Tort cu ciocolata, rom si nuca:



L-am adus aici sa va mai scot gargaunii din cap si pentru ca poate fi o (un ?) "Temptation"

Kristin, eu am fost foooarte cuminte astazi

Aşa, Kristin, de parcă nu găsesc eu destule tentaţii şi singură!!
Da' recunosc că arată...
Tikky, zi şi tu dacă nu e nesuferită!

Adina, mai era putin si trebuia sa il postez la "Puzzle", cautand sa potrivesc piesele

Lasa, draga, tentatiile te tin in viata

Mai ai instalatori si maine ?

Instalatori? Nuu, asta îmi lipsea! O să am linişte o vreme... Dar săptămîna viitoare poate apar ăia cu geamurile, să vezi distracţie.

La sfîrşitul lui noiembrie 1940, românii spuneau: "De cînd am intrat în Pactul Tripartit, mîncăm ca nemţii, avem o armată ca a italienilor, un război civil ca în Spania şi un cutremur ca în Japonia."

Un fragment mic din 'Athenee Palace', pe care am terminat-o şi care e... rezonabilă. Nu e prea mult despre Bucureştiul la care mă gîndeam eu cînd am luat-o, ci despre naziştii nemţi şi români (legionarii) din Bucureştiul acelui an. Dar e o prezentare obiectivă, fără patimă, care mi-a plăcut; undeva între beletristică şi istorie, adică un stil uşor controversat.

Pta da daa daaaa dadadaa! Nu prea pot să mă mişc, dar pot fredona. Nu ştiu cum fac, dar numai la ore din astea reuşesc să ascult muzică foarte ritmată. Şi pe urmă mă mir că nu mi-e somn.

sway

Magazinul Bega e aşa... un fel de mall mai mic, unde şi-au deschis bişniţarii tot felul de bijuterii. Mai sînt şi cîteva chestii cu ţoale şi pantofi; cum altfel? Iar la parter, un 'ceva' cu muzică. O întreb pe tanti de acolo:

- Aveţi cumva Pink Martini?
- (mă rog, nu e chiar zîmbetul ei, care arăta mult mai cretin)
- Aaa, am înţeles, lăsaţi!
O fi zis că vreau ceva de băut.

O singură reacţie a cuiva poate anula toată strădania cu care s-a chinuit să îşi creeze o imagine... perfectă.

'Mic dejun cu rugăciuni', pianină, cîntăreţi, popi şi mîncare de ospăţ... în Parlament. De mare artă, sîntem un popor haios, totuşi.

Treceam azi pe lîngă un magazin de pantofi, iar pe vitrină era un afiş cu 'angajăm vînzătoare'. Şi, nu pentru prima dată, m-am gîndit: ce-ar fi să mă duc? Da, aş fi ca eroii din cărţile alea depăşite sau din filmele americane cu buget redus. Ar trebui să găsesc doar happy-end-ul. Problema e că nu ştiu cît aş rezista să fiu amabilă şi serioasă cînd ar veni vreuna care îşi face din cumpărarea pantofilor un scop în viaţă.
Da, nu ştiu dacă m-am gîndit la asta din teribilism sau din plictiseală sau din cauza unei senzaţii stupide care îmi dă tîrcoale. Oricum, n-am vorbit serios. Deşi uneori se mai întîmplă să alunec dintr-o extremă în alta. Mda, trist, oarecum.

Coffee.

Mi-ar plăcea să aud Squirrel Nut Zippers în boxe din alea mari, 'adevărate' sau live, dar nu afară, ci într-o sală.

Apropo de chestia aia cu pantofii ...
Am avut şi eu astfel de porniri, să le zicem jumătăţi de gânduri .... Ceva de genul - să lăsăm totul baltă, să renuntăm la complicaţii, la legăturile sociale invizibile care incep să ne sufoce ... o viată simplă, redusă la strictul necesar.
Dar aici nu încap jumătăţile de măsură - doar pustincii din creierul munţilor sunt poate cu adevărat eliberaţi de 'sforile' care ne limitează şi ne ghidează mişcările. Deşi ... nu mă văd în situaţia asta, n-aş supravieţui ....
sunt pierdută, sclavă pe viaţă... Acolo nu 'creşte' cafeaua

(Scuze, pentru aberaţii, am câteva nopţi nedormite sau parţial dormite la activ ... Am trecut să 'fur' nişte cafea de la tine).

Bine ai venit, denise .

Uite şi cafeaua.




Da, se pare că întoarcerea la chestii simple e mai grea decît ascensiunea spre complicat. E o exprimare ciudată, dar cred că se înţelege ce vreau să spun. Deşi, în cazul meu, pornirea asta nu a venit doar din dorinţa de lucruri simple, tihnite şamd. Nu, la mine are în spate o neadaptare la o situaţie care mă deranjează din ce în ce mai mult. Nu intru în detalii, că poate nu e locul potrivit. Spun doar că o fi venit momentul să îmi aduc aminte că în urmă cu nişte ani mi-am dat demisia şi am preferat să stau pe 'banca de rezerve' un an şi ceva, să o iau de la cea mai de jos treaptă, numai ca să văd cum funcţionează nişte lucruri şi abia apoi să intru în horă; şi asta de dragul lucrurilor făcute cum trebuie şi de acelaşi drag al independenţei. Cea de atunci chiar eram EU. Cred că m-am rătăcit un pic pe undeva şi ar fi cazul să mă adun. Şi o să reuşesc, deşi merge mai lent...
Boooon, dar să nu devenim teatrali! Îmi place teatrul, dar pe scenă. Nu pot să îi sufăr pe cei care joacă în afara ei.

Ai observat vreodată cît de plăcută e leneveala de duminică? Şi numai pentru că ŞTII că ăsta e rolul duminicilor şi că e o leneveală 'corectă' , nu una furată unei zile obişnuite. Nu spun că nu există şi plăcerea 'fructului oprit', dar acum vorbesc despre altceva.
Şi am început o carte care iar s-ar putea să nu fie ce mi-am închipuit. Adică personajele provin din Bangladesh şi mă întreb dacă nu am ajuns să citesc (fără să am intenţia şi fără să îmi dau seama) chestii care seamănă cu filmele indiene . Deşi, cartea pare destul de bine scrisă, cel puţin pînă acum.

O buna zi de duminica. Asa.
Am citit postarea Denisei, apoi a ta si tre sa ma bag in seama. Nu e chiar asa de cumplit sau de injositor sa lucrezi chiar intr-un magazin de pantofi sau alte articole. Devine frustant atunci cand " vii " de pe o pozitie superioara, cand ai o pregatire superioara dar de nevoie se poate si asta. Nu trebuie privita cu rezerva sau cu zambete in coltul gurii. Sint femei obligte sa faca asta pentru a-si intretine o familie. Ideal este sa lucram cu totii intr-un birou " ca in reclame "sa fim imbracate " trendy " sa parem niste business-women pline de succes si in tr-o permanenta ascensiune. Spe ce ? spre un program de nn ore, spre singuratatea unui apartament, spre o cafea amara-amara ....

Da Adina, lenea de duminica are ceva unic in ea, o placere deplina, e superba promisiunea unui somn dupa-amiaza cu (,) cartea pe perna si cu televizorul mergand fara sonor. Asa ca o dupa-amiaza cat mai placuta.

Vezi, de asta îmi era frică. Ai făcut exact greşeala pe care o prevedeam, deşi îmi spuneam 'nu o faceţi, ştiu că puteţi să nu o faceţi!'
Nu am gîndit nici o clipă că e ceva înjositor, nici nu am zîmbit cu superioritate. Refuzul meu de a mă înrola la aşa ceva vine din altceva, ce nu pot spune aici. În nici un caz nu e legat de 'aere'. Eu chiar am făcut cîndva lucrul ăsta, cum spuneam, am ales să încep de jos, chiar dacă mulţi m-au privit strîmb şi m-au dezaprobat. Am simţit nevoia să o fac, altfel aş fi realizat doar o treabă de mîntuială şi ar fi trebuit să mă sprijin de cineva, asta ca să mă exprim elegant. Deci, încă o dată spun, ai înţeles greşit.

Săru-mâna pentru cafea.

Ştii, gesturile astea drastice îşi au rolul lor, şi uneori sunt obligatorii. Implică însă anumite riscuri ... cu vremea nu poţi plăti preţul cu tot atâta seninătate ca acum .... ceva ani în urmă (nu mulţi, că nu suntem babe! ).
În schimb învăţăm alte metode: cum să 'păcăleşti' sistemul din interior, astel încât să nu faci anumite compromisuri ... Nu se poate mereu, rezistenţa activă sau pasiva nu dă mereu roade, mai trebuie să pui piciorul în prag, plăteşti preţul, ...dar nu mai dărâmi punţile. Şi mai învăţăm ceva (cel puţin ar trebui, eu incă mai tocesc la capitolul asta) - să ne afecteze mai puţin lucrurile pe care chiar nu le putem controla. Câtă vreme poţi face ceva merită să nu te dai bătut ... alteori însă trebuie doar să aştepţi un moment mai bun.

Şi mi-ai zis să nu devin teatrală.

Daaaa, duminica e liberă şi după lege şi după Biserică... Doar sentimetul de vinovăţie că nu am facut anumite lucruri în timpul sămptămânii îmi mai dă târcoale ... dar trece, la urma urma am rezolvat urgenţele ...

Eu am citit şi rumegat niste chestii de psihologie (cine m-o fi pus) şi am realizat ca 90% dintre noi suferă într-o măsură mai mare sau mai mică de depresie. Pentru bucureşteni, de exemplu, simplul drum la serviciu prin infernul traficului e un factor de stress care contribuie, alături de alţii la asta. Şi faptul că am rupt legăturile cu natura ... nu mai cunoaştem ritmul ei ... mă rog, un fel de înstrăinare, de exil al fiinţei.

şi doar cititul şi gândul la asta m-a deprimat. După cum vezi .... o iau prin bălării. În fine, unde vroiam să ajung ... Una dintre metode să lupţi cu depresia (ştiu ca sună rău, dar nimeni nu e scutit - că în prima fază e doar oboseală, sictir, tristeţte...e altceva) e să faci zilnic ceva care nu face parte din rutină (explică oarecum şi dorinta de evadare de care vorbeam).

Cum ar fi să te uiţi la filme indiene. (Nuuuuu, nu pot, altceva! ).

Pentru mine e deja neobişnuit ce voi face în continuare: somnul de după-amiază! Hai să-i spunem somnul de fumuseţe! Aşa că mă mulţumesc cu cafeaua ta virtuală şi o las pe cea reală pentru mai târziu.

Ştiu italienii ce ştiu când respectă cu sfinţenie siesta de după masă. Cred că noi uităm ce e tihna, momentele de linişte totală ...

Am aberat destul în grădina ta. Lenevire plăcută în continuare!


Edit:
@ dificila ... e exact pe dos ... în ce priveşte persoanele care lucrează într-un magazin. Nu spune nimeni de injosire, era chiar o doză de invidie, pornită de la impresia (greşită, aproape sigur) că viaţa e mai simplă, mai uşor de îndurat într-un loc unde nu există compromisuri de genul celor care ne deranjează pe noi, că e mai uşor în alb -negru decât cu atâtea nuanţe de griuri.

Nu te-am inteles gresit. Vorbeam la modul general si la al meu in particular. Am trecut prin asa ceva si toti cei care ma vedeau la respectivul loc de munca ( si era firma mea dar ei nu stiau) aveau o retinere manifestata prin cuvinte in final.Nu vreau sa ma fofilez si sa nu recunosc cat de greu imi pica, pentru ca asta e adevarul In sufletul meu stiam ca e mult sub valoarea mea, ca pot mult mai mult, si ma deranja snobismul lor. E greu sa servesti pe cineva, indiferent ce inseamna asta. Acum nu mai fac nimic. Pur si simplu astept, poate imi vine vreo idee salvatoare si reusesc sa fac ceea ce-mi place.
Traim intr-o lume in care aparentele conteaza si daca ambalajul e frumos in cutie poate fi si rahat atata timp cat e parfumat cu ceva de firma.
Crede-ma ca te inteleg foarte bine din pacate.

Am uitat sa intreb ?
Ce carte citesti ?

Măi, cu siguranţă e vreo confuzie. Eu chiar îi invidiez pe cei care sunt proprii lor stăpâni, de fapt, cred că nu sunt singura. De unde impresia asta că s-ar uita cineva de sus? Mi-aş dori să am curajul şi posibilitatea şi puterea şi priceperea să deschid şi mai ales să întreţin un magazin al meu - că e gogoşerie, tarabă cu cărţi sau magazin de pantofi... Numai să nu dau nimănui socoteală. Dar nu toţi suntem făcuţi pentru asta.


Sau vorbiţi de altceva ...şi mă bag eu aiurea ...

OK Denise. E vorba de a lucra pentru cineva care are asa ceva. In general niste parveniti, imbogatiti peste noapte care au impresia ca sint faraoni peste sclavi si in genere ii trateaza pe angajati ca atare. Partea umana se pierde atunci cand e vorba de bani si puterea , chiar aparenta daca e schimba total comportamentul unui om. Mai nou au pretentii de la angajati sa arate si bine, sa fie si destepti sa faca ca toti draci numai sa-i vanda marfa, uneori ii vezi in coltul magazinului cum studiaza comportamentul angajatului. Si pentru ce ? pentru un minim pe economie omul ala lucreaza cat 5 uneori.

Somn uşor, denise.

Difi, mie mereu mi s-a 'rupt' de ce cred alţii. A fost o chestie nativă, pînă la un moment dat, după care, în urma unor experienţe, chiar am avut confirmarea că nu are importanţă ce cred ei. Iar cei care sînt atît de înguşti la minte încît să judece după aparenţe nici măcar nu merită atenţie.
Dar, după cum spunea denise, cu vîrsta , poate că am devenit ceva mai înţeleaptă. În sensul că am învăţat să spun şi să fac anumite lucruri la momentul potrivit. Nu întotdeauna reuşesc, e drept, că tot mă mai mănîncă limba cînd nu trebuie , dar...
Revenind de unde am pornit, nu am spus nimic rău la adresa vînzătoarelor, ci doar la a unei anumite categorii de cliente. Aici era problema mea . Şi, mai în glumă, mai în serios, se prea poate ca într-o bună zi să fac, totuşi, un salt din ăsta. Pe de o parte, pentru că ideea aia salvatoare (de care spui tu) prea se lasă aşteptată. Şi, pe de altă parte, pentru că prea au toate un preţ. Adică, nu ştiu dacă sînt dispusă să plătesc aşteptarea asta prin a-mi cenzura diverse păreri, de exemplu.

Auu, pînă am scris eu, aţi fost şi voi pe aici.

'Brick Lane' se cheamă cartea.

@dificla
Eh, de-ăştia sunt peste tot, daca la niveluri 'cu pretentii' o fac mai voalat, nu inseamna ca nu sunt tot niste parveniti si ca in mometul in care au ceva putere ... parca le ia Dumnezeu mintile, uita ca sunt tot oameni.

Gata, am pecat, că-mi pică ochii ... Duminică plăcută în continuare!


Edit:Între timp a postat Adina - aşa e când se întâlnesc trei femei ... vorbesc toate odată şi nu se mai înţelege nimic. Eu renunţ, pentru când o să am mintea mai limpede.

Ma dau batuta, nu m-ai inteles :

Te-am înţeles . Adică dacă vorbeai cu mine, nu cu denise.

Măi, cu voi îmi piere somnul. Vă las să vorbiţi voi două, şi când m-oi trezi, poate înţeleg şi eu ceva ...

atunci sa bem un pic.
Apropo: vanzatoarea de la mine de la alimentara , cand intru ma intreaba : tu ce vrei ? si io tre sa vreau repede ceva ca de nu face urat.

Cred că fiecare dintre noi a vorbit cîte un pic din ce o doare şi au ieşit nişte... încrucişări.

Da, eu aş bea un gin.

Şi, dacă tot veni vorba, mă distrează bărbaţii care se uită aşa, ciudat, cînd o femeie spune că îi e poftă de ceva de băut. Şi mă refer acum la femeile care beau chiar rar, nu în fiecare zi. Nu înţeleg de ce le e greu să accepte că un pahar de ceva poate fi băut şi din poftă, pur şi simplu din poftă. Dar, nu... ei, care toarnă pe gît bere sau vin ca pe apă, brusc devin reticenţi cînd aud de alcool în raport cu o femeie.

Ai perfecta dreptate. Parca le pune dracu sare pe coada cand aud asta. Or fi monopolizat ei dreptul de a consuma alcohoale.Si brusc isi amintesc ca "alcoolul dauneaza....."Si daca totusi consumi in prezenta lor, brusc devin mai " apropiati, mai intimi...ca intre barbati.
Da lasa, noi sa fim sanatoase si hai sa bem.

Daa, let's drink, că tot e vremea mesei. Mă duc să văd ce mi-a ieşit prin bucătărie, apoi înapoi la leneveală.



Cînd zici că mai vii în TM?

E randul tau sa vii in Arad, eu chiar imi doresc asta asa ca.......nu te da ranita.....

Vezi pe HBO e un film fain.

Adica vii ?
Nu mai vb. prin semne ca iti trimit si io unu da nu-i la zambareti Oare care ?

Păi... vin!

Nu glumesc. Cand ? Te astept la gara si apoi....destrabalare , trai pe vatrai, viata la liber....

Nu ştiu, bre, zi tu cînd... Weekendul care vine? Sîmbătă? Sau?

E okei sambata, ramane stabilit atunci sa nu te intorci in gandire. Daca vrei poti oricand peste saptamana ca.....sintem stapanele timpului.....