rita

E ultima noapteeeee, e ultima noapte... de dragoste...

Yeeee, mi s-au întors cîntăreţii din vecini!! Zău că le-am simţit lipsa. Într-o zi s-ar putea să mă duc pînă la ei şi să le spun ceva de genul 'Salut, eu sînt aia care vă suportă la orice oră din zi sau noapte şi care are tendinţa să dea volumul mai tare, din telecomandă, cînd vă aude . Mă gîndeam că e momentul să ne cunoaştem .'
Mai devreme am dat peste 'Din prea multă dragoste', care e a-nu-ştiu-cîta-oară pe HBO, şi era scena în care tipa, în aşteptarea lui, trage o duşcă zdravănă dintr-o sticlă. Şi de fiecare dată cînd văd filmul mă întreb ce bea. După forma sticlei şi după culoarea lichidului (un albastru turbat), sînt doar două opţiuni: spirt sau detergent de vase (că scena e în bucătărie). Mda, nu ştiu cum să mă lămuresc. Dar îmi place Ashton Kutcher, e foarte natural.

Nununuuuu, cine ar ţine Blue Curacao în bucătărie, undeva lîngă chiuvetă??? Categoric nu! Filmul e drăguţ, îmi plac şi actorii... dar ăsta e un detaliu care mă macină!


Mi-e poftă de pricomigdale!

Cel mai plăcut moment al zilelor din perioada asta e între cinci şi ceva şi şase, cînd lumina se retrage încet spre culcare şi întunericul îşi face apariţia la fel de discret. Cred că am mai spus pe undeva că îmi place veşnica rocadă de dimineaţa şi de seara... nu ştiu de ce, nici nu mă interesează de ce, îmi place, pur şi simplu. Pe lîngă multe alte proaste obiceiuri, avem tendinţa să ne tot explicăm, de ce ne place aia, de ce nu ne place cealaltă, de ce facem sau nu ceva, mereu căutăm explicaţii, justificări, motive. Uneori îmi vine să strig lumii 'opriţi-vă, oameni buni, şi luaţi lucrurile aşa cum sînt, nu mai căutaţi să înţelegeţi, mulţumiţi-vă să simţiţi!'... dar fac şi eu ades aceeaşi greşeală, aşa că nu îmi permit să judec. Doar observ.
Seara, toate oraşele par mai prietenoase. Griul e mascat de luminile încă timide de la geamuri, cerul tinde să pară mai aproape, farurile maşinilor aduc şi ele o falsă intimitate pentru trecătorii mai puţin năvalnici ca cei de peste zi, privirile îşi permit vesele ocheade spre vitrinele colorate, paşii încetinesc leneş...
Ieri mergeam agale şi m-am trezit fredonînd 'I’m singing in the rain...', o pornire în contrast cu starea în care eram. Şi mi-am controlat pofta de a schiţa cîţiva paşi de dans. Oamenilor li se pare deja normal să vadă pe cineva vorbind singur pe stradă dar, cu siguranţă, te iau drept nebun dacă dansezi.
E bine ca tristeţile să alterneze cu veselia? Pe nepregătite? Poate că da. Se obţine un echilibru. Cred...
M-am oprit pe o bancă şi, preţ de cîteva duzini de gînduri, am privit lumea. Aş fi vrut o cafea, dar în jur nu erau decît cafenele care nu serveau 'to go'. Aş fi putut cere la pahar din ăla din plastic, dar însemna să fac conversaţie, să mă explic, să suport privirea superior-nejustificată a vreunui barman şi n-aveam chef; era un moment dintre alea în care, deşi eram în mijlocul oamenilor, nu îmi doream o mai mare apropiere de vreunul; mi-era suficient că sînt acolo.
'Frumoşii nebuni' au o naturaleţe şi o detaşare care mă vrăjeşte. Lumea e pentru ei doar un pretext, un covor pe care să facă tumbe mai comod. Cred că îi ador pentru că eu nu ştiu să fiu ca ei. Dar prin ei îmi încarc bateriile şi îmi amintesc să rîd atunci cînd uit. Asta îmi lipseşte aici: nu cunosc nici un 'frumos nebun'. Toată lumea e 'la locul ei', ca bibelourile în vitrinele din sufrageriile demodate. Şi mă apucă o poftă nebună să arunc măcar cu o pernă în ele. La fel cum uneori îmi vine să urc în primul tren, indiferent de destinaţie, şi să nu mă mai uit în urmă şi să nu-mi pese unde o să ajung.
'Prostii', ar spune cineva.
Ştii că singurătatea nu înseamnă tăcere? Nu. În singurătate, vorbesc gîndurile; nu doar vorbesc, ţopăie, plutesc, dansează haotic, precum fulgii de zăpadă, fără reguli, fără supunere. De asta, singurătatea e chiar gălăgioasă.
Frunza aia nouă de colocazie iar stă dreaptă-dreaptă, ca un soldat... Uite, n-am fost atentă dacă reacţionează la vreo muzică... Nu-mi dau seama în funcţie de ce îşi schimbă poziţia. Nu e vorba de lumină, asta e clar. Că veni vorba de soldat, anul ăsta nu o să văd parada militară de la 1 decembrie.
Oare sufletul se reinventează periodic? Eu mi l-am jucat la pocher şi l-am pierdut. Acum învăţ să trăiesc fără el.
Cred că am reuşit să mă ridic şi de data asta. Tot singură. Să vedem cît pot să stau aşa.

Bună dimineaţa, lume.

Buna dimineata

Mulţumesc.

azi

Ciao!
ce misto, stai cu nasul in calculator si iti imaginezi ca te uiti pe geam... in Bucuresti.

Da, e... plăcut, ca şi cînd beam la geamul biroului cîte o cafea şi vedeam oraşul. Seara era şi mai drăguţ, apăreau luminile.

...asa ?

Nu, nu aşa, luminile înseamnă culoare... măcar un pic de culoare. Poza aia are ceva sinistru.

un tip care imi place cum gindeste

Cred că m-am încăpăţînat să rămîn aici (la Han) atît de mult timp ca să nu uit cum e să vorbeşti cu oamenii. Dacă aş fi renunţat şi la asta, ar fi însemnat că renunţ de tot...

La 1920.

...

...

Uneori tind sa uit ca pe Elisabeta au circulat la un moment dat tramvaie.

Mi-ar fi plăcut să mă pot întoarce în timp.

...Din veacu-acesta să ieşim cumva
Prin geamuri sparte, aşa cum fac copiii...

There's a time and a place
For you to make your mark and show your face
There's a place in time
When you must step outside the line
(So understand what I mean)
There is a time and place for you to have your dream
But here and now may not be
The time and place for you and me
It's the finest line
A missed opportunity or the perfect time (...)

...Illusion never changed into something real...

Există un timp între momentul în care se naşte iluzia şi cel în care (posibil) ea e cît pe ce să devină realitate... timp care transformă circumstanţele şi deformează iluzia.

Aberez. La a treia cafea. Mi-e lene să continui treaba.
Norii de azi cred că sînt de zăpadă. Îi pîndesc, să văd cînd dau drumul fulgilor.
Sînt curioasă să văd, zilele următoare, cît sînt de deschişi la nou unii de pe aici (din TM, nu de la Han). Eu încerc...

foarte placuta senzatia data de poze!

Deci, urmare a unor împrejurări , m-am uitat la ştirile de la un post local de televiziune. Rezultatul: . Şi trebuie să găsesc o formulă serioasă prin care să le spun asta, peste cîteva zile.

îi şade bine Teatrului Naţional cu intrarea acoperită

Noaptea stă atîrnată la geamuri şi îndeamnă luminile din case să iasă la iveală. I-am urmat şi eu îndemnul, cu speranţa că lumina o să alunge gîndurile neastîmpărate care mă împung din cînd în cînd. Mi-am promis că o să uit vorbele care odată m-au încîntat, dar, arar, tot mă întreb de ce unii se joacă cu ele. Cu vorbele. Şi cu sentimentele. Şi nu primesc răspuns niciodată. Aşa rămîn nevindecate distanţele...
Dacă m-aş converti în copil, în seara asta aş putea fi veselă.

"... după cum şuşotesc zicătorile, la Istanbul pînă şi pietrele de pe drum întind mîna după peşcheş."

Azi am aflat că primăria din TM va cheltui nişte miliarde... destule... ca să organizeze în noaptea de anul nou un mega-show - lumini, balet, muzică, alea-alea - care să marcheze intrarea în UE! Iar pentru asta au angajat chiar un regizor, adică unul care să le spună ceva de genul "băi, reflectorul ăla să bată pe Catedrală, trupa aia intră pe scenă după ailaltă, artificiile alea roşii să vină după alea albastre etc etc etc." Mă, nene,... e stupid, pur şi simplu, stupid!
Oare cum ar fi ca o parte din miliardele alea să le dea măcar pentru adunat mizeriile de prin oraş? Că deja e jale. Nu vorbesc de alte chestii, "grele", nu, dar măcar asta să facă.
A nu ştiu cîta oară constat că, la fel ca în alte oraşe din ţara asta, singura problemă este stabilirea priorităţilor. Nu lipsa banilor, nici vorbă, doar stabilirea priorităţilor.
Iar povestea asta cu spectacolele pentru intrarea în UE...

Cred că sărim peste iarnă anul ăsta , azi au fost 16 grade!

Nu fi rea, o sa ninga!
intr-o buna zi

(sac! )

Ba să nu ningă, nu mai vreau să ningă...

Ce mai faci, domniţă? Matematicile-s bine, sănătoase?

Shhhhhhh! Le reneg!!!
Sau ele pe mine, nu conteaza....O sa incep sa cred ca e mai urata decat chimia si asta ar fi punctul culminant.
In rest, ma aburesc dintr-o cafea (decofeinizata ).

Tu? Ai trecut "Galapagos"-ul pe banca de rezerve, vad...

Aoleu! Păi chimia e frumoasă, bre! Matematicile sînt scîrboase...

Galapagosu'? Da, dacă nu mai vine iarna aici, nu mai plec. Caut o ţestoasă locală şi o călăresc prin Piaţa Operei .

Mi-ai făcut pohtă de cafea.

Excentrica lu' mama!

Sari pe-o cana! Gen .
Si tine-mi pumnii (nu, fara mate de data asta )!

Uite aşa mă faci tu să o iau, pîş-pîş, spre bucătărie . Mmmm, deja simt mirosul .

Bine, ţin pumnii, dar mîine să aflu efectul!

edit: "Ce naiba", io plătesc HBO ca să văd filme româneşti?!

Iti spun tot azi efectul : am citit subiectul, mi s-a parut prea greu pentru ora asta, asa ca am dormit. Daca-mi mai tii pumnii de multe ori, nici nu mai am nevoie de sunatoare!

Eşti tare, eşti cea mai tare!