Păi... dezarmată cu adevărat nu am fost niciodată, aia de sub avatar e o glumă.

Peste o săptămînă o să am ochelari noi.

Asta inseamna ca esti mai bine, asa-i?

Mulţumesc!

Da, dacă mă apucă pofta de cafea seara, clar sînt pe drumul cel bun.

Azi am ieşit iar singură, dar e greu... Urăsc să nu pot merge normal, să fiu privită ciudat, să depind de alţii şamd. Vremea a fost din nou superbă, deşi îmi pare ciudat să fie atît de primăvăratic în februarie.
Dacă astă seară reuşesc să nu iau medicamente, se fac două zile de cînd rezist fără ele. Să vedem...
Mă enervează inactivitatea. Şi încă nu a revenit cheful de citit, de scris, de aproape nimic. Cu scurte momente de excepţie. Parcă m-am prostit!
Şi cred că am nervi nervoşi...

Insanatosire grabnica

E normal sa ai nervi nervosi in starea ta. Iar privitul lumii nu te ajuta sa scapi de nervii nervosi. Stiu cum e. Cel mai mult, dupa accident, am urat faptul ca eram invalida si eram privita ca una... Si asta a durat multe luni. Groaznic sentiment.

Macar te poti misca de una singura. Chiar daca taras - grapis, dar e un pas important inainte pe care l-ai facut destul de repede. Incearca sa vezi partile bune: iti revii, vei fi tu iarasi cat de curand, ceea ce e minunat.

Plimbare placuta. Te astept sa te intorci

Aş bea un gin.

Mulţumesc, Adalyn. În realitate, nu l-am băut, doar îmi era poftă.

În sfîrşit, ieri am reuşit să vorbesc pe voice cu prietena mea din Portugalia, am şi văzut-o, inclusiv pe fetiţă ... E una dintre puţinele legături care nu au fost alterate de nimic, nici măcar de distanţă şi de timp. La fel cum ei sînt una dintre cele cîteva familii cu adevărat reuşite şi fericite pe care le cunosc.
Doar că m-a făcut să îmi pun din nou cam multe întrebări despre mine, unde am greşit, ce am greşit... de am ajuns în situaţia de acum. În plus, undeva mi-am pierdut entuziasmul, pofta de viaţă. Poate mereu am fost mai preocupată de alţii decît de mine. Şi poate a venit vremea să schimb ceva în privinţa asta.
Există momente în care singurătatea nu e bună. Şi există unele în care e necesară. Nu mă pot hotărî care dintre ele e acum.
Ce vreme ciudată, ieri a plouat zdravăn, acum e calm.
Mi-e dor să mă plimb de plăcere, nu de nevoia de a-mi pune oasele în mişcare.
Şi de căpşuni mi-e dor...

pune niste frisca peste, si un degetar de cognac.

February flowers.

Te simţi mai bine Adinioară?
Ţi-e sufletul ca şi crenguţele?

Heheee, aş vrea eu să fiu ca florile alea, dar încă nu...

sampania langa

S-au înmulţit specimenele care vînd diverse chestii din uşă în uşă. Mai devreme a venit unul care m-a întrebat dacă nu vreau lenjerie de pat, perdele şi tacîmuri. NU! NU VREAU! Acum cîteva zile venise una care oferea covoare, apoi doi tipi care cică adunau bani pentru nu-ştiu-ce-copil-bolnav-de-ceva, iar apoi o tipă cu un tip care aveau lumii ceva de spus despre Biblie, probabil sectanţi. Mda...

Iar e o vreme superbă. Mi-ar fi plăcut să stau mai aproape de un parc, să pot ieşi la aer, la soare... Deja mă simt prizonieră între toţi pereţii ăştia.
Vecinii mei şi-au reluat lălăiala cu acelaşi refren... "e ultima noapteeee". Da, se pare că unele lucruri nu se schimbă, doar circumstanţele sînt altele.

N-ai balcon? Sau nu-ti place sa-l folosesti?

(Aici sunt 3 grade si e un vant uraaaaat, nu-mi vine sa-mi misc fundul de pe canapea. Mi-ar fi placut sa fie soare azi.)

Nu poti iesi cumva undeva in spatele blocului sau in vreo gradina de pe langa tine? Ca sa nu mergi prea departe, sa nu-ti fie rau.. ufff...

Am balcon şi vara stau mult acolo, dar acum nu e acelaşi lucru...

Dar las' că mîine ies eu şi mă plimb!

Acum s-a înnorat un pic...

Aha...

Patesti si tu ca mine? Cand ma trezesc e soare si frumos, pana ma hotarasc sa ies din casa deja ploua Ah, lenea asta

Îmi place emisiunea lui Cousteau jr., de la National Geographic.

Citeam ceva despre C.I. şi... încep să fiu curioasă dacă am un dosar la secu' şi ce naiba scrie în el.

Si tu, Brutus?

Eu sper sa n-ai, nu de alta da' suna mai bine 'n-am dosar la secu'

Cum te mai simti?

Eh, eu încep să cred serios că am ceva, pentru că se cam spun pe nume unor lucruri legate de persoane cu care am avut de-a face în diverse circumstanţe. Poate într-o bună zi fac o cerere, totuşi, de curiozitate...

Azi m-am plimbat! Muuuuult! Pe o vreme superbă... Şi am rătăcit prin două librării, de unde n-am cumpărat decît un CD (Madeleine Peyroux ), apoi am fost într-o cafenea simpatică, unde am băut o vanilla coffee .
Acum sînt obosită...

Titlul albumului cumpărat ieri mi se pare genial: the half perfect world.

Îmi pare rău că ieri am uitat aparatul foto acasă... Şi azi se anunţă o zi la fel de senină, doar că azi nu o să pot umbla atît, pentru că de aseară am un muşchi supărat, poate doar dacă se potoleşte între timp.
Mmmm, mi-a ieşit cam dulce cafeaua şi mi-e lene să fac alta. Parţial pare să-mi fi revenit interesul pentru lume, pentru ce se întîmplă în jur, am luat ieri o grămadă de ziare, reviste... Pînă şi oraşul mi s-a părut mai prietenos. Sau poate, pur şi simplu, după ce realizezi că ai scăpat ca prin urechile acului, toate ţi se par ceva mai drăguţe. Sau îţi schimbi viziunea, priorităţile... ceva de genul ăsta.
Totuşi, cred că fac altă cafea.
(...)
Da, am mai făcut una.
Chiar îmi place Peyroux, e foarte plăcută, relaxantă. Mă mir că mi-a scăpat pînă acum. Cînta ieri într-o librărie, l-am întrebat pe vînzător cine cîntă, mi-a spus, mi-a arătat că şi au la vînzare, am luat!
Vremea asta primăvăratică mă face să-mi doresc să treacă mai repede februarie şi martie, să vină primăvara adevărată. Nu mai am răbdare.
Noua mea prietenă e foarte simpatică. Aeriană uneori, cu alte preocupări decît mine, altă generaţie... dar simpatică în felul ei.
Aaa, să nu uit! După-amiază trebuie să scot ochelarii cei noi.

Ce-mi place cînd vecinii găuresc ceva prin casă de la opt dimineaţa...

Un loc ideal pentru cafeaua de dimineaţă:




Am văzut o chestie interesantă despre inteligenţă. Faimoşii specialişti (urăsc formulările de genul "specialiştii au făcut şi au dres") au ajuns la concluzia că IQ-ul este doar măsura unei părţi a inteligenţei umane, respectiv cea care vizează abilităţile legate de ştiinţele exacte, să zicem, ca să nu intru în detalii. Însă, pe de altă parte, există inteligenţa emoţională, care nu are treabă cu IQ-ul. Care e mai importantă? Nu îmi dau seama... Cert e că am observat un lucru: mulţi dintre cei care se pricep la matematici, fizică şi alte din astea au mari deficienţe la inteligenţa emoţională. Şi invers. Şi atunci? Concluzia ar fi că e nevoie de un echilibru. Ca în multe alte probleme, cheia e faimosul echilibru.
Mda...
Nu am mai găsit cafea din aia spaniolească şi mă obişnuisem cu ea. Nu înţeleg de ce nu mai aduc.
Vorbea cineva de suflete-pereche. Există, cred că am mai spus asta, dar nu semnifică ce vrem noi să credem, le înţelegem greşit. Mai bine zis, ne încăpăţînăm să le atribuim un sens care ne convine, care ne satisface nevoia de certitudini în dragoste. E ceva mai complicat...
Azi o să fac o plimbare în piaţă. Sper. Temperaturile ridicate din ultimele zile mă păcălesc suficient ca să mă ducă cu gîndul că în piaţă o să găsesc flori. Flori de primăvară, de grădină, nu de seră. Da, e doar încă o reacţie condiţionată. Deşi ştiu asta, îi cedez. Afară sînt deja mai bine de 8 grade.
Mi-ar plăcea să merg în Portugalia, la L. Cine ştie, poate...
Termin cafeaua şi ies să văd lumea.

Inclin sa cred ca inteligenta emotionala are o mai mare importanta. Un "geniu" este, de cele mai multe ori, o persoana asociala. De aceea i se si atribuie, aproape automat, notiunea de "neinteles". La ce bun sa fii o enciclopedie ambulanta daca nu poti realiza ca esti fundamental uman?...




Cum e lumea?

Merci pentru cafea.

Lumea... e la locul ei, grăbită, agitată, uneori la pas... Şi e o vreme foarte plăcută, chiar cald, foarte cald.
N-am găsit flori, dar am dat peste prăjitură cu mac! Şi rebus, şi mere.

Mi-am amintit că în Mainz am văzut un magazin cu instrumente muzicale, adică am văzut doar vitrina, în care erau piane... şi îmi pare rău că n-am intrat în el niciodată, deşi am trecut de multe ori pe acolo.

Viaţa înseamnă mult mai mult decît nostalgia unei iubiri imposibile, visare, sentimente confuze şi meditaţii pe tema lor. Viaţa înseamnă şi o grămadă de lucruri concrete, fără de care nu se poate. Şi oameni mai înseamnă viaţa. Oameni, cu tot ce implică ei...
Cred că percepţia diferă în funcţie de vîrstă, asta e tot.

Iar plouă aici...

Şi ca să nu mă plictisesc, ăia de la etajul 10 mi-au inundat baia (eu stau la patru)...

Pauză: cafea, muzică, ploaie (afară, că apa din baie s-a oprit deocamdată)...

Ploaia dă casei un plus de intimitate, te simţi bine aşa, pitit după geam şi pîndind stropii care se sparg pe asfalt.
Fiecare song are povestea lui... Dacă închid ochii, pot reface în detaliu fiecare zi, fiecare primă audiţie, fiecare simţire... Reciteam ceva din vară şi am rămas cu ochii aţintiţi într-o imaginară oglindă în care se derula o poveste.
Un gînd stă lipit de geam. Nu ştiu al cui e. Poate a evadat dintre ale mele.
Cafea cu gust de jazz... Şi amintiri cu iz de vară în care plouă nebuneşte cu sentimente voalate.
Every man needs a woman sometimes...
Azi am încălecat pe un nor şi m-am întors în timp. Un lux asumat... Uneori nostalgia face bine. Dacă nu o cultivi, desigur.
Zgomotul ploii aduce a vis cu ochii deschişi. Cînd privirea e fixată în imaginar nu îţi vine să clipeşti. Oare de ce?
Aş vrea o pelerină mare, să rătăcesc prin ploaie, fără ţintă, fără grabă, fără să vorbesc cu nimeni.
Ştii cum e să simţi un pic de zaţ pe limbă? Nu e chiar rău... Oare zîmbetele se pot întîlni dacă nu se văd?
Time is made from honey, slow and sweet...
Cred că lacrimile sînt un fel de bule în care se ascund sentimentele care nu-şi găsesc jumătatea. Imaginează-ţi cum ar arăta o bulă din asta!
Plouă...

Da stii ce-i mai frumos sa stai pe geamul din masina si observi picaturile placute care cad incet...dar sa nu conduci ca atunci iti blestemi zilele...sa stai in spate si sa mai vezi si cerul innorat pregatit sa de-a o batalie apriga cu dimensiunea noastra...norii cenusi-alburi-negri...
Totul este apa picatura lacrima sentiment...

A ieşit un pic de soare. Să vedem cît ţine.

Una dintre puţinele nuanţe de albastru care îmi plac:

Azi: .

Şi am cumpărat flori.

Totuşi, mă întreb cînd o să merg normal; a trecut o lună...

ia uite! merge!
ti-ai revenit, ha?

Merg, deşi încă tot ca un pinguin... . Dacă ignor faptul că merg foarte încet, că la fiecare scară sau denivelare unde trebuie să ridic piciorul îmi vine să înjur, că oasele de la bazin le simt la mers de parcă sînt într-o menghină, că după două zile fără ketonal e jale... atunci, da, mi-am revenit. Totuşi, progrese sînt, dacă îmi amintesc că la spital mergeam la baie în scaunul cu rotile, iar în primele săptămîni luam două pastile pe zi şi tot mă ţineam de pereţi la mers... În fine, cred că e ok, doar că uneori nu am suficientă răbdare.
Azi m-am plimbat muuuuult, vreo două ore bune, singură! Încet, desigur.
DAR acum e coffee time!

p.s. Şi zilnic (sau aproape zilnic) cobor şi urc patru etaje pe scări.