Bună dimineaţa! Mulţumesc pentru 'frumoaşă', sună... hmmm... sunăăă, nu ştiu cum sună, dar îmi place!

Baloane de săpun n-am mai făcut de când eram mică. De fapt, mică sunt şi acum... Însă n-ar fi acelaşi lucru, rotocoalele de fum au un ceva al lor, ca şi fumatul de altfel. Am mai spus cred, nu m-a tentat niciodată să fumez (habar n-am de ce, nu m-am abţinut, pur şi simplu nu m-a atras), dar îmi place să mă uit la unii oameni care fumează. Pentru că au un soi de... eleganţă - da, ăsta e cuvântul! - când fumează, fie bărbaţi, fie femei. Nu sunt mulţi cei care o au, dar când dau de câte unul nu mă pot abţine să nu îi pândesc mişcările.


Azi am umblat desculţă, mmmm ce plăcut e!! Şi m-am alintat în faţa soarelui, să mă mai bronzeze un pic. Şi m-a prins o ploaie de vară, scurtă şi uşoară.

Dar sunt cam obosită, cred că fac o cafea.

Cine vrea să zăbovească la o cafea, să poftească.




Încă resimt oboseala, cred că îmbătrânesc...
Am rupt firul însemnărilor în ultimele două zile, trebuie să recuperez, altfel uit detaliile.

... Cine-a făcut spre noapte primul pas,
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas,
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând,
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând,
Cine a pierdut şi cine a câştigat
De toate înlănţuit sau dezlegat,
Cine a crezut mai mult în celălalt,
Sub cerul prea străin şi prea înalt...


... Baniciu are o voce atât de plăcută şi relaxantă. Nu ştiu să o descriu, pentru că nu mă pricep suficient la teorii muzicale, dar e perfect să îl asculţi în căşti când ţi-e o lene din asta indiferentă. Te laşi pe spate în scaun şi savurezi cafeaua. În astfel de dimineţi cafeaua e dumnezeiască, orice ar putea însemna asta.

... Iubito, câtă lume între noi,
Numărători de ploi din doi în doi...

Era în 1999, cred... trebuie să mă gândesc bine, mă omoară cifrele astea! Revedeam Bucureştiul după mulţi-mulţi ani şi nu în trecere într-o cafenea din apropierea gării, cum făceam de obicei. De data asta aveam să stau câteva zile bune. Încerc să-mi amintesc în detaliu unele impresii de atunci şi mă enervează că mi-a fost lene să le pun pe hârtie la vremea lor, pentru că acum unele s-au estompat deja. La fel cum altele abia acum sunt bune de scris.
Erau cerşetori şi aurolaci în gară, la metrou, în autobus, pe străzi, în magazine. La fel, câinii vagabonzi. Haite de câte opt-nouă, în plin centru. Te adulmecau flămânzi şi curioşi, unii chiar nerăbdători, parcă, să îţi atragă atenţia că eşti pe un teritoriu al lor şi nu e cazul să faci vreo mişcare greşită. Imaginea asta despre Bucureşti mi-a rămas întipărită în minte şi multă vreme nu am reuşit să scap de ea: câini hăituiţi de foame pe marile bulevarde şi oameni care se dădeau înapoi din calea lor. Şi mai era ceva. Teama de hoţii de buzunare. În magazine tronau anunţuri prin care ţi se atrăgea atenţia că se fură şi că trebuie să fii atent. În autobuse, troileibuse sau tramvaie vedeai acelaşi gen de afişe. Iar la metrou era de-a dreptul imposibil să nu te izbeşti nas în nas cu vreunul dintre aceiaşi hoţi de buzunare, deveniţi atât de faimoşi. Cât de greu putea fi pentru poliţie să le facă faţă, ca să se ajungă la aşa ceva? Mi se părea că descinsesem undeva în realismul magic al lui Marquez. Cât de inspirat ar fi fost aici! Aceste câteva clişee vizuale mi-au marcat pentru totdeauna impresiile despre Bucureşti. Oricât s-ar fi schimbat între timp, nu pot să şterg din memorie acele pelicule de realitate.
Cea mai plăcută amintire a acelui prim contact cu oraşul pe care am învăţat să îl accept este Bulevardul Magheru, undeva pe la Piaţa Romană. Era octombrie, ploua cu furie tomnatică, iar când am coborat dintr-un troleibus ce ne aducea de la gară a fost prima imagine de oraş normal pe care o vedeam. Mulţime de oameni grăbiţi, maşini ce alunecau înşirate pe bulevardul luminat, vitrine vesele şi cochete, nelipsitul McDonald’s, o ieşire de metrou şi o florărie...

Nu ştiu exact de ce, mă tentează nişte chestii comparative... poate într-un târziu voi reuşi.

În treacăt fie spus, Bucureştiul poate fi nesuferit, haotic, mizerabil, dar pe alocuri are acel ceva nedefinit, reminiscenţe cu parfum de Epocă, nostalgie orientală care nu se şterge şi care n-ar fi rea dacă nu ar fi cultivată inconştient. Dar îţi poate da o senzaţie foarte puternică de... nu ştiu cum să îi zic... un amestec de mosc, cafea la nisip, plimbări la Şosea, veri toride, adieri de efemer, şuete politice, mănuşi albe de damă, joben, şerbet... găsiţi voi un cuvânt care să le înglobeze, că eu nu pot. Uneori cuvintele sunt delicios de inutile, pentru că au ca adversar simţirea. Şi asta nu o poţi traduce. Iar dacă nu găseşti pe cineva care să simtă la fel e greu să te faci înţeles...

... din veacu-acesta să ieşim cumva
prin geamuri sparte, aşa cum fac copiii...



De partea cealaltă, Timişoara are o altă aromă, mai sobră, mai distinsă, mai elegantă, dar foarte rece. Te ţine la distanţă şi nu îi place să se exteriorizeze. Plăteşte tributul datorat modernizării premature şi disciplinei catolice. Totul are un rost, e practic, e ordonat, e la locul lui. Enervant de introvertit. Te obligă să te maturizezi, să nu fii copil nici o zi peste cât „trebuie”. Uneori e bine... Îţi dă o detaşare necesară, pentru că nu te implici şi poţi observa.

Ce invenţie minunată sertarele de la frigider! Am mai găsit un lapte condensat într-unul, pitit p'acolo, yeeeeeeee! Mi-era lene să cobor să iau şi fără el cafeaua era prea neagră, fadă. Şi azi am o lene monumentală, nu vreau să mai ies, nu vreau să văd magazinele, vreau să zac, să ascult muzică, să scriu, să dorm (asta nu prea o să-mi iasă), să bibilesc florile de pe balcon, să-mi aduc aminte tot felul de aiureli, să umblu desculţă pe parchet ca să mă răcoresc.

Hmmm... Te provoc la o auditie muzicala. De fapt... o incantare muzicala. Pot sa-ti trimit un song?

[edit]Prea tarziu. Am trimis deja.

Supeerb! Iar începutul e bestial...

Sunt nesuferită dacă mai vreau?

p.s. Să înţeleg că înţelegi mare parte din vorbăria pe care o împrăştii eu pe aici? Îmi place să cred că da.

Ma bucur ca ti-a placut.
Daca mai gasesc una care ti s-ar potrivi, ti-o trimit.

Plăcut, plăcut spui?? Eşti nesuferit de zgârcit la vorbă azi! Nu ştiu cum ai făcut de ai intuit, dar melodia aia e explozia stării mele de azi, e perfectă! Nu încerc să spun mai mult, cum ziceam, uneori cuvintele sunt handicapate. Dar... ghinionul lor, uite că funcţionează şi fără ele!

Câţiva nori s-au aşezat pe soarele de mai devreme. Plouă. Se potriveşte cu trompeta.

Atata am zis ca nu mai beau cafea... si tot degeaba. Am facut o pauza de vreo 2 saptamani dar cand intru pe Han si ajung la jurnalul tau ma ia o poftaa...
Si de cand ai schimbat si numele jurnalului, la revedere pauza de cafea!

E randul meu sa te invit la o cafea, eu tocmai mi-am pus una... cu mult lapte si fara zahar. Mie chiar nu-mi place cafeaua cu zahar.

Si fiind fumatoare, trebuie sa zic... din nou... nimic nu merge mai bine cu tigara decat o cafea calduta.

Mulţumesc.


Eu aş renunţa la zahăr, dar nu pot...

Ce culoare are tristeţea?

...cred ca e gri, nu poate avea alta culoare decat a cerului de toamna mohorata.

Dă-l încolo de gri! Am reuşit să dorm vreo jumătate de oră şi m-am revigorat. Ronţăi nectarine şi exersez un soi de step , ascultând Lisa E.

Am vrut să pun o poză în care cică dansez, da' arăt ca un pitic adormit în ea.

De la jumătatea aia de oră de picoteală, acum nu mai am somn. Aş citi ceva bun, ceva bun... nu ştiu ce. Mâine mă arunc într-o librărie!

Mda, trei luni se fac azi. Nu ştiu de ce dracu' le număr.
Urăsc să fiu întrebată: Şi, cum e, te-ai obişnuit? Mrrrrrrrrrr!!!!
Să mă obişnuiesc să ce, cu ce, de ce?! Stereotipuri peste stereotipuri...
Mă duc la orizontală.

M-am trezit la 7, să mă împuşte cinevaaa!!!!!!

Gânduri stinghere la prima cafea de azi...

Am visat ceva neplăcut, m-am trezit şi adio somn! Deşi mă simt ca un zombi, tot nu mai pot dormi. Cât aş vrea să mai pot să dorm dusă până la amiază...

Uffff, ce bine miroase cafeaua, dar frige şi încă nu mă pot atinge de ea. Adică pot, dar iar îmi ard limba, cum fac de obicei. Niciodată nu am răbdare să se răcească.

Lipseşte ceva... daaa, muzica! Melodia trimisă de Hash o asociez cu 'Frumoşii nebuni ai marilor oraşe', poate pentru că acolo e o beţie de cuvinte, iar aici o beţie de sunete. Şi în carte tipa are o trompetă pe care o chinuie şi care e pomenită des. Doar că trompeta Lisei E e mai disciplinată decât cuvintele lui Neagu. Of, Doamne, am ajuns să compar o carte cu o melodie, sunt ţicnită! Evohe!! (nu ştiu unde e accentul pe tastatură)

Ciudat, când am plecat am abandonat aproape toate lucrurile practice (cum ar fi chestia aia mare de făcut cafea, mixerul, multe alte drăcovenii de bucătărie etc etc), dar am luat 'Frumoşii nebuni...', de exemplu. Şi alte câteva cărţi de suflet, o inutilă statuetă cu Nefertiti, colecţia de rebusuri Flacăra, pozele (inclusiv alea de la nuntă, fac parte din trecutul nostru, nu văd de ce le-aş rupe, asta nu schimbă nimic), un dinozaur din pluş ... mda, sunt tare.

Hash, ce naiba cântă fata asta pe limba aia a ei, că sunt tare curioasă??!!

În sfârşit, pot pune gura pe cafea, e suficient de caldă-răcită. Oare cum aş putea scrie gestul ăla prin care guşti ceva, plescăi uşor să vezi dacă e cum ai vrea? Da, merge! Buuuun....

Sper să fi intrat destui bani de la idioţii ăia din Bucureşti, ca să pot cumpăra şi vreo carte.

Uite două fragmente din 'Frumoşii nebuni...':

"- Gata, Ed, declară Raminţki, hotărât, mă îmbrac şi pornim. Dar nu aşa cum îţi închipui tu, nu, o să mergem călări pe cele două vaci ale mele.
- Ai căpiat de-a binelea! făcut Ed, speriat. Ce dracu, sînt în uniformă!
- Schimbă-te. Şi dacă vrei, pune-şi şi o decoraţie. Sau pune-le pe toate. Beizadea Maori, se încinse Raminţki, Bucureştii, în istorie, au văzut sănii trase de cerbi, domnitori călărind pe asini, cu suita de boieri ţinînd în mîini oase goale, o să înghită şi paparuda asta. Păcat că n-avem temple pe roţi, ca-n India, am fi înhămat vacile la oiştea altarului, iar noi, cocoţaţi pe uşile împărăteşti, am fi sunat din cădelinţă pe toate străzile.
Sculară vacile, le puseră căpestre de sfoară - "cordiale felicitări, glumi sumbru Raminţki, azi vă înalţ la rangul de cai" - şi le împinseră afară din grajd. Noaptea bătea pămîntul cu funii de gheaţă, roasă de turbare, copacii trosneau între fălcile ei şi pe toată întinderea aceea, în care se sfîşiau parcă plămînii lunii, trecea plutind o cegă aurie - cineva, la marginea oceanului dezlănţuit, suferind de insomnie sau de singurătate, ţinea lumina aprinsă..."

"Luă o pară din fructieră şi muşcă din ea lacom. În cerul gurii lui se aprinse, cu miresme, un vînt subţire şi cu lună, o livadă din Argeş. Fulgerător şi numai la extremitatea simţurilor, zări spre fundul livezii o fîntînă veche şi, pe marginea ei, o fată cu sînii goi, probabil avidă de dragoste. Treaz şi bine odihnit, ar fi reţinut imaginea pînă cînd fata ar fi căpătat contur, fiindcă avea o dexteritate uimitoare de-a aduce cu faţa spre lumină şi adevăr siluetele de ceaţă care ne apar pe retină în clipa descîntată cînd ieşim din somn. Excelent dresor sau şarlatan rafinat, îşi concentra întreaga fiinţă ca să le poarte din drumul nesigur al închipuirii pînă-n zona acoperită de memorie. Şi cînd ele puneau piciorul aici şi din umbre se schimbau în desene însufleţite, cu identitate precisă, el respira larg, zîmbea răzbunător şi posesiv şi fixa ziua execuţiei, totul în baza legii: nici o femeie pînă la 30 de ani nu-şi va purta fotografia pe domeniile subconştientului meu fără a fi pedepsită."


Nu ştiu, e bestial... Dacă e să descriu cartea cu un singur cuvânt, acela e CINISM. Cel mai frumos cinism, dacă există aşa ceva.

ti-ai schimbat culoarea la par
ti-ai schimbat orasul cu 500 km
ti-ai schimbat numele la jurnal

vad ca esti in schimbari mari de tot..., unde o sa te opresti?

@Quantum, sper să nu mă opresc prea curând. Deşi, de fiecare dată când mi-am luat câte un avânt din ăsta am aterizat forţat şi am nimerit unde nu trebuia.

p.s. Ca s-o citez pe Misti, de oprit m-aş opri în Caraibe.

Toată ziua am bântuit prin căldură, cu treabă (asta e încă o expresie care mă scoate din pepeni, deci voi încerca să renunţ la ea).

Bune:
- mi-am luat o carte, deci weekendul ăsta sunt fericită!
- m-a mai prins soarele un pic, pe braţe şi pe decolteuri (faţă/spate), că în rest...
- am mâncat o îngheţată pi şentru, m-am uitat la porumbei (de parcă n-aş avea stolurile mele în cap) şi am găsit o ojă în nuanţa mea preferată de roşu

Ciudate:
- abia am găsit un ghid de conversaţie român-german şi ăla pe stradă, la unii din ăia care vând cărţi; la librărie am văzut în toate limbile pământului, numai în germană nu, mă rog... deşi nu ştiu cât o să-mi folosească, pentru că sunt unele cuvinte pe care io abia le pot silabisi, nu să le conversez!
- iar am aşteptat către o jumătate de oră după un nenorocit de tramvai; nu reuşesc să mă obişnuiesc cu ritmul ăsta şi pace!
- că tot vorbeam dimineaţă cu Misti de unele românisme, până am ieşit în oraş uitasem de ele, şi mă opresc la un BRD de aci, de jos, să plătesc mobilul; iar suava aia de la ghişeu îmi susură: facturile se plătesc doar între 2 şi 4; no shit, şi în rest ce dracu' faceţi, mă gândeam, vindeţi seminţe sau ce puşca mea?!
- m-am uitat ce trenuri am spre şi de la Satu Mare; la dus e ok, dar la înapoiere pleacă de acolo pe la 2 dimineaţa!!! cine o fi cretinul care s-a gândit că viaţa mi-ar fi neîmplinită dacă n-aş lua un tren la două dimineaţa spre TM??? şi bineînţeles că e singurul pe ruta aia...


Or mai fi fost, dar revin mai încolo, mă duc să-mi torn cafeaua, yeeee!

Cafeluţă? Sună bine, dar am băut azi deja două, mă opresc.

Da' de nişte caise ce zici?




Am rătăcit prin librărie vreo oră şi nu mă puteam hotărî ce să iau. Bine, dacă ar fi după mine, aş lua cel puţin juma' de librărie. La mine, asta e ca şi cu fructele şi legumele din piaţă, le-aş lua pe toate. La fel e cu ziarele şi revistele, când trec pe lângă un chioşc din ăsta mă apucă o poftă să le iau pe toate-toate! Revenind, am tot răsfoit diverse cărţi, dar nu sunt prea multe noutăţi faţă de ultima dată când am luat ceva. Până la urmă, am luat asta




... nu ştiu cât e de bună, dar de ea aveam chef.

Mmmmm, caise! Cartea mi-a plăcut la nebunie, sper să nu te dezamăgesc! E superplină de chestii bestiale! N-o s-o laşi din mână, te asigur!

Probabil că o să-mi placă, la fel ca Zile birmaneze, a lui Orwell.

M-am pleoştit şi trebuie să merg la cumpărături...

Urăsc weekendurile...
De fapt, ele n-au nici o vină, la fel cum nici oraşele din care fug nu sunt vinovate. Eu port cu mine şi în mine contrastele astea care o să mă epuizeze într-o bună zi.

Mă uitasem la nişte poze mai vechi. Acolo eram vie. Acum mă trădează ochii...

Mda, până dimineaţă îmi trece.

E al dracului de relaxantă melodia asta...

Vem vet, inte du
vem vet. inte jag
vi vet ingenting nu
vi vet inget idag
vem vet, inte du
vem vet. inte jag
vi vet ingenting nu
vi vet inget idag

Am încercat să pronunţ şi după multe încercări, odată cu ea în căşti, merge.

Ştiu, devin enervantă cu melodia asta, dar aşa fac când dau de un cântec care îmi place, îl ascult obsedant, după care îmi trece. Pentru o vreme. Şi cu unele cărţi fac la fel. Nu mă mai mir că sunt greu de înţeles. Eu mă accept aşa cum sunt, pentru alţii e mai greu...

Bună dimineaţa, lume... văzută printr-o ceaşcă de cafea!

Aseară nu mă simţeam bine, aşa că mi-am băgat picioarele în ele de cumpărături şi le-am amânat pe azi. Cumpărăturile fac parte din categoria 'cea mai nesuferită ocupaţie de pe planeta asta'. Inclusiv dacă e vorba de ţoale şi încălţăminte, că acolo intru în contact direct cu vânzătoarele, care ştiu ele mai bine ce ţi se potriveşte, nu contează că nu-ţi place, nuuuu, ele ştiu tot! Ca să nu mai pomenesc de probat, urăsc să probez haine! Hmm, constat că urăsc cam multe chestii, tre' să-mi revizuiesc atitudinea. Dar nu azi...
În fine, revenind la cumpărăturile de haleală, nu reuşesc să-i înţeleg pe ăia care vin în supermarket cu pruncii. Zburdă ăia pe acolo, de zici că-s în Disneyland, iar părinţii urlă după ei de la distanţă, cum fac şi la bloc, de la etajul şase. Şi mai îmi plac ăia care îşi lasă cărucioarele pe mijlocul aleilor dintre rafturi şi se duc glonţ la nu-ştiu-ce-or-fi-văzut-pe-vreun-raft şi se minunează şi musai să împartă revelaţia cu perechea, care e dusă cu pluta la un alt raft, aşa că tot la strigături apelează, iar tu stai ca boul şi aştepţi să-şi dea ei seama că au blocat drumul cu căruciorul. Dar bineînţeles că nu-şi dau seama, ci se comportă de parcă ar fi singurii de pe planetă şi când termină de admirat nu-ştiu-ce-ul vin senini, preiau cârma căruţului şi merg mai departe... Giiiiiizăăăăs, ăştia cred că sunt ceea ce se cheamă nişte oameni fericiţi, nimic nu-i perturbă, nu-i deranjează, ei ştiu una şi bună, tot înainte, ca ruşii!


Mă rog, mă duc să fac ardei umpluţi, adică să mă joc de-a gospodina. Mai ales că am vorbit cu Mara pe mess, care e undeva în tren spre Constanţa şi saliva când i-am spus ce planuri măreţe am pe ziua de azi, aşa că i-am promis să-i trimit pe mail nişte ardei când sunt gata.

p.s. vem vet, inte du
vem vet. inte jag

Iar a început vântul ăla ciudat... e soare, fără pic de nor, e cald, dar suflă un vânt uscat. Mă face să mă gândesc la Bărăgan sau la Dobrogea, nu ştiu exact de ce. Şi aici la mine e ceva în neregulă, de câte ori se porneşte vântul ăsta, îl aud prin toate încheieturile apartamentului. Şuieră. La propriu. Şi nu pricep cum... Ciudat.

Mă încearcă o migrenă.

Mi-am adus aminte că acum câteva zile m-au sunat ăia din Bucureşti să întrebe dacă mă duc la concertul lui Shakira. Nici vorbă, le-am spus! Aşa că au decis să trimită un om de acolo, cu tot cu fotograf parcă, iar pe ocolite mi-au dat de înţeles că poate binevoiesc să îi cazez la mine o noapte. No problem, dacă ăsta e preţul ca să scap de Shakira. Şi acum mi-am dat seama că n-am mai vorbit cu ei pe tema asta şi habar n-am dacă ăia mai vin au ba. Şi mă nervozează stilul ăsta jemonfuşist.

Iti amintesti, se inserase,
Umblam pe starzi intortocheate,
Mergeam firesc pana la urma
La Laptaria lui Enache.

Iubito, hai, prin poarta noptii,
Sa trecem si-o sa-mi dai dreptate,
Sa stam macar un ceas sau doua,
La Laptaria lui Enache.

Habar nu am, habar nu ai,
Ca timpul trece, se prea poate,
Pana la ziua sa ramanem,
Deci iarasi suntem pusi pe fapte.

Iti mai spuneam din cand in cand,
C-o sa ma pierd cu tine-n noapte,
Dar tot ne-oprim sa bem o bere,
La Laptaria lui Enache.

Erai usor infiorata,
E-adevarat, trecuse anu',
O, Doamne, cat de mult doreai
Sa cante Johny Raducanu.

Habar nu am, habar nu ai,
Ca timpul trece, se prea poate,
Pana la ziua sa ramanem,
Deci iarasi suntem pusi pe fapte.

La umbra ochilor tai mari,
Sa stau s-ascult e-o sarbatoare,
Am reusit s-avem un loc
Si asta este o mirare.

Si fiindca te doresc prea mult
Si casa mea nu-i prea departe,
Te iau de mana si te duc
Din Laptaria lui Enache.

Fără muzică nu înseamnă prea mult...

Cred că se fac două săptămâni de când (intenţionat) nu m-am mai uitat la ştiri. Am vrut să fac un soi de experiment. Şi e aşa cum bănuiam, nu le simt lipsa, nu m-am enervat că nu le-am văzut... Ziare am citit doar pe internet, în diagonală, iar reviste cred că am cumpărat doar două, dintre care una de calculatoare. În mod normal, până acum aş fi intrat în sevraj. Să fiu a draq dacă pricep ce se întâmplă cu mine, în privinţa asta. Oare chiar s-a terminat...? A durat aproape 11 ani.
Şi sunt suspect de calmă şi distantă.

Am început cartea. E slab scrisă, banal stil... Dar poate merită povestea în sine, să vedem.

Discuţia despre Han m-a făcut să privesc în urmă şi mi-am dat seama că mi-e dor de mulţi oameni care nu mai trec pe aici. În fond, oamenii m-au făcut să rămân, de fiecare dată când am vrut să plec.
Mi-am recitit şi o parte din jurnalul anterior, hehe...

Nu reuşesc să mă conving să ies la o plimbare. Măcar după nişte fructe. Sau ca să zac pe o terasă la o cafea. Îmi mai dau o jumătate de oră, să mă hotărăsc.
Offf, la sfârşitul verii trebuie să decid ce fac mai departe. Şi n-am nici cea mai mică idee, cel puţin nici una prea practică.
Nu ştiu ce s-a întâmplat cu soarele de ieri dimineaţă încoace, e temperat de un aer răcoros care îmi aduce aminte de septembrie. Îmi place, dar e cam devreme, nu? Ce o să se întâmple cu florile mele de pe balcon dacă eu o să fiu plecată o lună?

Nu-mi place rutina, aşa că nu m-am mai dus la plimbarea prin centrul oraşului. În schimb, am fost în piaţă şi mi-am luat porumb de fiert!!! Şi piersici, din nou! Iar pe masa mea tronează acum o vază mică cu un bucheţel de flori de vară, predominant margarete. Albe, roz şi galben. Există culori care nu-mi plac luate ca atare. De exemplu, rozul. Foarte puţine nuanţe de roz le pot privi cu plăcere, fără să mi se pară stridente. Dar alături de alb, să zicem, devine plăcut. La fel portocaliul, care e prea puternic, dar care împreună cu un roşu îţi scaldă ochii. Iar dacă se întrepătrund şi ies pastelurile... nu-mi mai doresc nimic. Iubesc pastelurile...

Sar de la una la alta, dar am uitat să spun că ardeii mei au ieşit foarte buni. Mi-am amintit pentru că tocmai am mâncat şi acum stau la nelipsita cafea, desigur. Nu mă laud, dar chiar şi mie îmi plac. Eu vorbesc foarte rar despre mâncare sau gătit, deşi îmi plac ambele. Dar cu măsură şi fără să îmi fie impuse. În plus, nu pot să nu îmi amintesc cum vorbeşte Misti despre mâncare. Are fata asta un talent, că nu ai cum să nu îţi imaginezi cu lux de detalii ce povesteşte şi nu scapi fără să ţi se facă poftă de ce spune ea! Mai e un gurmand la Han, Simon (da da, ştiu că mai tragi cu ochiul pe aici ), care cândva mai scria pe la Bucătărie şi care ştie să te facă să pohteşti.

Azi am fost la o piaţă o idee mai aproape de mine (Dacia, pentru cunoscători). Chiar şi în piaţă se simţea că e duminică... Dar am observat ceva ce nu-mi place, pe drum. Au început să fie tot mai vizibile şi pe străzile din TM hârtiile aruncate pe jos. Când am venit prima dată aici, m-a izbit curăţenia, mă şi miram la vremea aceea, mai ales că veneam din Bucureşti. Acum, parcă ar fi o competiţie, un fel de aliniere la un anumit standard al gunoaielor. Pare un lucru neînsemnat, dar nu e. Curăţenia e un fel de echivalent al respectului. Dacă dispare, se ajunge la un soi de familiaritate vulgară, vecină cu mitocănia.





Seamănă cu buchetul meu. N-aş putea trăi fără flori, muzică şi cărţi. În rest...

S-a făcut frig...

Nu ştiu unde tot pleacă somnul meu seara. Cred că am o rotiţă invers prin cap: toată ziua am fost moleşită, adormită, nesuferită, iar acum mi-e poftă de cafea, ascult muzică, ţopăi şi mănânc ciocolată.

Mă enervează ciocolata de la noi, e plină de zahăr. Dacă citeşti lista ingredientelor (ordinea înseamnă cantitatea, adică primul pe listă e în proporţie mai mare, chestie valabilă la orice produs alimentar), o să vezi că primul e zahărul, apoi vin arahidele (măi, să fie! io n-aş zice), abia după aceea vine untul de cacao. Deci ce mâncăm numai ciocolată nu e... Adică ce mănânc.
Că tot veni vorba, am văzut pe ambalajul unor batoane de ciocolată că scrie: "Poate conţine urme de arahide." Cum adică 'poate conţine'??? Au ajuns acolo prin telepatie, simpatie, empatie, au căzut în cazanul în care amestecau ciocolata, cum??? Ok, avertismentul e pentru ăia alergici, dar de ce poate avea resturile alea de arahide, io asta nu pricep!!! E cu arahide sau fără, şi basta!

Mda, am probleme existenţiale...

Alergia la alune este una din cele mai periculoase, doar urme de arahida poate face un alergic sa-si piarda respiratia (si incredibil dar da, se moare din asta). Atentionarea este si un disclaimer legal din partea fabricii care proceseaza SI produse cu alune, deci cross-contamination (tradu' tu pls) este posibila. (Ca sa explic mai pe larg - intr-o fabrica unde ciocolata curge non-stop prin tubaraie si trece prin cateva aparate de procesare care nu pot fi curatate in interior, pot ramane urme de la productia de ciocolata cu arahide care pot contamina cioco simpla).
Aproape ca pot paria ca firma de la care ai cumparat lucreaza cu vreo firma care are experienta americana - Nestle?

Ahaaaaaa, acum am priceput! Dar tot ca dracu' sună pe ambalaj. Nu mai ştiu despre ce firmă era vorba, că am văzut pe mai multe tipuri de ciocolată.


p.s. Bună dimineaţa!

Am pus de a doua cafea. Asta e, n-am reuşit să mă dezmeticesc după prima, deşi am dormit destul, de pe la 1 până la 8, chiar prea muuult! Poate tocmai de asta sunt bezmetică...
Ok, mai ascult vreo juma' de oră radioul ăla nenorocit, după care iau o pauză, au şi neuronii mei limitele lor. Deşi nu înţeleg de ce nu-şi urmăresc ei singuri campania aia, că doar pe internet ascult şi eu. Ia să le sugerez! Oricum nu va avea nici un efect, că nu ascultă timişorenii radio, la fel cum nu citesc ziare.

Am cam mult timp mort azi...

Am observat că a venit un nou val de literatură cu orientare sexuală. Cât mai multă maculatură despre relaţiile sexuale, despre pretinsa (nu ştiu dacă să pun ghilimele sau nu) dragoste carnală. Analizate si răsanalizate, întoarse pe toate feţele, împinse la grotesc, unele chiar sunt groteşti, e adevărat... Şi mă întreb câţi dintre cei care citesc cărţile astea (nu e vorba de manuale de sex, ci de literatură-literatură) chiar înţeleg mai mult despre raportarea sexuală la celălalt. Câţi îşi dau seama cu adevărat ce caută şi cîţi au curajul unui gest 'nebunesc' atunci când găsesc.
Cred că cei mai mulţi se rezumă la aspectul comercial, sunt şi ei la modă citind toate astea; sau se consideră dezinhibaţi, pentru că au reuşit să ia cartea de pe raft cu un rânjet cretin, care le trădează limitele; sau... ce mai contează?! Mă uitam azi, într-un magazin unde erau şi cărţi, la diverse persoane şi nu m-am putut abţine să nu-i studiez. Prost obicei, ştiu, dar e o faună atât de generoasă...

Mda, nu sunt chiar în apele mele, deşi nu am un motiv foarte concret şi imediat.

L.e. Oare să mai beau o cafea?

Mda, mă tot gândesc ce o să fac din toamnă, aşa că încerc un mic bilanţ:

- o bună perioadă am urât discuţiile alea cu ce vrei să fii când vei fi mare
- apoi am vrut să fac scrimă (citeam romanele de capă şi spadă)
- mai apoi am vrut să fiu miliţist, mai precis criminalist (exact, citeam romane poliţiste)
- a urmat perioada când mă vedeam ghid turistic (mda, descoperisem literatura de călătorie)
- o vreme i-am scos peri albi mamei, că mă visam să cânt la baterie sau chitară
- mereu am urât opţiunile: liceu pedagogic, liceu sanitar
- din spirit de frondă am făcut un liceu economic
- în continuare nu mi-era clar ce vreau, aşa că am dat la filologie
- ... am căzut, n-am avut rabdare să stau acasă un an, iar cu media cu care picasem mă puteam înscrie la adm publică... singura mea întrebare a fost: se face matematică? răspuns: nu! buuuuun, aici e de mine!!
- ultimul an, ultima perioadă de practică, pe o terasă din Satu Mare, un anunţ dintr-un ziar îmi atrage atenţia: angajăm redactor! fie ce-o fi, bună ziua, bla bla bla, da, adu mâine două materiale despre ce vrei tu, done! unul se publică... era în '95, iată-mă-s în 2006, oarecum scârbită, fără regrete, dar la cotitură...


Nu ştiu ce ar putea urma.

Am uitat câte ceva. Prin studenţie am încercat, pentru foarte-foarte scurt timp sa fac pe agentul publicitar, agentul comercial... nici o şansă, n-am răbdare şi tact pentru aşa ceva. Am încercat chiar şi secretariatul, am rezistat 4 zile mari şi late, după care am explodat, l-am trimis într-un loc cald (mă rog, în cuvinte mai puţin evidente) pe marţafoiul care se credea mare om de afaceri şi care nu avea pic de respect pentru nimeni în afară de disgraţioasa lui persoană.
De-a lungul anilor de presă m-au mai bântuit diverse idei. Avocatura, de exemplu, dar mi-a trecut relativ repede pofta de a face dreptul, cam în trei luni. Turismul (din nou), asta mă apuca periodic şi nici acum n-am scăpat de tot. Etnografia, oh, yeah! Pentru asta chiar mă apucasem de învăţat, şi zău că nu mai ştiu de la ce mi s-a tras... O mai fi fost ceva? Mda, mai anul trecut m-am apucat singură de HTML... trebuie să mai spun că nu e de mine?
Am senzaţia vagă că îmi scapă ceva...
Stând şi scriind toate astea, iar mă imaginez fumând. Hash, nu ştiu pe unde eşti, dar sunt sigură că înţelegi ce vreau să spun.

Ce-mi place când se opreşte apa şi nu te anunţă nimeni! Mda, măcar am apucat să fac cafeaua.

Oare cine îi dă voie lui Mircea Badea să mai apară la teve? E atât de obositor individul ăsta!

Şi dacă mai aud ceva despre Shakira...

Boon, de azi îmi scot mintea din vacanţă.

În fiecare zi de 18 mi-e frică. Şi sunt furioasă.

Would you save my soul tonight?

Etnografia, Nefe? Grozav ...
Nu stiu ce te sacaie la 18, dar ... daca pot face ceva, zi-i pe nume.

Mulţumesc, Fanta.

Da, etnografia. Cel care a reuşit să îmi trezească interesul a fost unul dintre profi, un tip extraordinar de inteligent şi de cult, dar şi un pic dus cu pluta deja, într-un fel simpatic, oarecum. Pe de o parte l-am urât pentru sutele de conjugări pe care ni le dădea la franceză, pe de alta îl adoram la cursurile de Cultură şi civilizaţie şi la cel de Limba română... era (sper că mai e) o veritabilă enciclopedie ambulantă. De la el am căpătat plăcerea pentru etimologia cuvintelor, de exemplu, şi mai apoi chestia cu etnografia. Dar pe vremea aia îmi zbura mintea la altele, prinsesem gustul ziarelor...
Că tot veni vorba, acum îmi amintesc tot felul, un alt prof, cel de literatură, mă bătea la cap să mă întorc la filologie. Mă vedea critic literar.
N-a fost să fie nici una, nici alta. A fost cum am vrut eu.

Bună dimineaţa, lume!

Mi-am dat seama de ce aveam o ciudată senzaţie de disconfort când eram în bucătărie şi aveam geamul deschis! Cum am mai spus, e genul de bucătărie al cărei geam dă spre spaţiul închis dintre blocuri sau scări, nu ştiu exact, că nu mă pricep... iar spaţiul ăla e relativ mic, iar spre el dau şi alte geamuri, de la alte apartamente. Altfel spus, poti vedea foarte bine ce face altul la el în bucătărie. Iar genul ăsta de intimitate forţată pe mine are darul să mă nervozeze. Vreau-nu vreau, trebuie să suport privirile curioase ale nu-ştiu-cui. Fie că sunt adormită dimineaţa, îmbrăcată sumar şi ca un zombie îmi fac o cafea, fie că dau năvală în bucătărie fredonând cine ştie ce, când uit că am ceva pe foc, fie că şed şi cuget la nemurire în timp ce mănânc...

Pai poti privi problema si in sens invers: si tu ii vezi pe ei

Pai da, dar eu nu mă uit spre geamurile lor! Dacă eu sunt aici de vreo trei luni şi până acum nu mi-am dat seama de asta! Ok, clar că nu oamenii sunt de vină, decât pentru curiozitatea lor, ci genul ăsta de construcţie gândit de vreun arhitect ratat.