ei, asta nu stiu, dar iti pot spune legenda lui si-ti dai tu seama singura
povestea asta o stie tot satul, de la mosii cu pipa in gura pana la pruncii ce rod coada matzului sub masa, ca pe la noi nu se intampla sezatoare sa nu spuie careva povestea feciorului de notar care o prins drag de florica lui ursu busuioc. doar de la dragostea lui a-nceput intemeierea satului nostru.
pe vremea aceea ne aveam salasul in alt tinut, unde tot porumbul facea cate trei sau patru stiuleti dodoloti si prunele cresteau infoiate ca tzatza vacii inainte de-a da vitelul peste dansa. si ursu busuioc, altfel om tare aspru si navalnic la fire se-nduiosa in fiece seara c-o sticla de palinca la bolda lui nechifor motatu' de i se lipeau neveste-sii florica ochii de praful ulitei pana nu mai avea lacrimi. frumoasa femeie florica asta, zdravana si alba ca un bulz de cas proaspat si se stia gati si imbraca numa' in panzeturi din cele mai fine. drept e ca si avea de unde, ca ficioru notarului cum afla ca-s pe gatate sulurile cele alese, cum se suia in barca si tragea de vasle pe firul apei de-i aducea sara la portita dinspre garla si mai tarziu in sura numa fineturi de in alb sau bumbac moale si pufos.
da s-a-ntamplat sa vie intr-o seara busuioc acasa, cu un ceas mai devreme si a gasit pe florica si pe feciorul notarului ascunsi dupa usa surii, tremurand si sughitand de sa se rupa fasia de olanda ce le acoperea trupurile infrigurate. busuioc, cand si-o dat seama ce-i vad ochii, o racnit una de pe data s-or scuturat toate prunele din sat si cocosii si-or incetat cantatul, ca erau ceasurile trei din noapte. apoi, dupa ce si-o lipit tandru dosul palmei de obrazul floricai, s-o opintit asa de grozav cu picioarele in fanul ravasit ca l-o azvarlit pe ficiorul notarului cu toata panza lui pana dincolo de gard in barca din care n-o mai ramas decat doua tandari si-o vasla. da n-o zacut mult si peste doua zile i-o facut notarul ficiorului sau o inmormantare tare mandra, cu un sobor de preoti si altul de jandarmi. pacat numai ca busuioc n-a mai apucat sa vada minunea.
omul isi suise inca de cu seara nevasta in car si-o tinut-o tot in goana cailor pana cand acestia or cazut morti de oboseala. acolo dupa ce a mai dezmierdat odata obrazul floricai, au ridicat casa, si-au ingradit ogor, intocmai ca in vechiul loc. numai sura n-au mai facut.
dupa catva timp au inceput sa vie spre ei, fara o vorba ca de ce si cum, tot mai multi oameni din sat. nimeni nu vorbea de spaima care-i alungase dar toti vazusera macar o data, in cate o seara cetoasa de toamna, pe feciorul notarului plutind, pe-o vasla veche si invelit numai intr-o fasie de olanda batuta de vant, spre casa lui busuioc.
au trecut multi ani pana ca cineva sa indrazneasca sa spuie pentru prima data povestea olandezului zburator fara ca nimeni sa scuipe in san cu teama. da-i drept ca satul era de-acuma mare, casele mandre si ogoarele bine lucrate, in ograda lui busuioc se adunasera, pe langa pruncii blonzi tot mai multi roscovani iar intr-o primavara, in fundul curtii rasari pe neasteptate si-o sura.
era fericit busuioc, cum nu-si inchipuise vreodata ca ar putea fi. numa sara, cateodata, plimbandu-si privirea spre valea lunga plantata cu pruni sfrijiti care se incapatanau sa nu dea nici un rod, stuchea cu amar in laturi si-si inmuia mustata in cana de lapte proaspat strivind in minte mereu aceleasi cuvinte: seaca vale, valea seaca ...
edit: daca e prea lung raspunsul asta
luati-l in considerare pe urmatorul
e si pentru mine o enigma