Am auzit ca la unele facultati de psihologie se da ca tema pt eseu intrebari de genul "Ce-ai face daca ai fi un cui?" Acum sunt tentata sa iau intrebarea ta cu accentul pe al doilea e din "vesela"... desi nu-mi face o mare placere sa iti scriu acum un eseu, aici, o sa scurtez pe cat posibil
Deci....
Sa fii vesela este o experienta de neuitat...dupa fiecare masa, esti spalata de maini gingase care se poarta cu tine ca si cand n-ar vrea sa te spargi.
Eu m-am nascut tava, din aceea in care se pun pe masa cele mai bune feluri, de la fripturi de porc, uneori chiar si intreg cu cate un mar in gura (stiti purcelusii aceia de lapte cu carnea frageda si gustoasa, nu?), la musaca, turnuri de cartofi copti si presarati cu condimente de-ti lasa gura apa, peste la cuptor cu cartofi ce se serveste cu vin alb, saramura de peste si mii si mii de feluri de mancare de numai in filme au fost unii dati sa vada.
Sunt destul de mandra sa va spun povestea mea, pt ca vedeti voi...nu sunt o tava oarecare. La anii mei, pot spune ca arat ca la inceputul vietii, ca atunci cand un fierar m-a scos din foc si m-a trecut direct in apa. Nu am fost lasata sa stau prea mult in atelierul fierarului, pt ca imediat am fost dusa la curtea regala, direct in bucataria plina de vase ca mine si de foarte multi bucatari care roiau peste tot facandu-si treburile lor de zi cu zi. Fiind noua, dar si, fara pic de modestie, cea mai frumoasa de acolo, caci am fost binecuvantata cu niste gravuri speciale de catre falnicul meu fierar, am sustinut, ca prima iesire in lume, cea mai gustoasa mancare, drept in fata regelui si a reginei.
Asa a inceput povestea mea, dar ca sa scurtez as vrea sa trec mai repede peste razboaiele prin care am trecut, peste pierderea suratelor mele in timpul acestor razboaie si cate si mai cate....Mi-a fost dat sa ajung, dupa bucataria regala, printr-un furt si apoi din mana in mana data pe din ce in ce mai multi bani, pe mainile unui critic de arta, care mi-a studiat fiecare centimentru din frumoasele mele gravuri, apoi am fost pusa intr-o vitrina langa alte obiecte de argint ca si mine, ce, spre deosebire de mine, isi pierdusera stralucirea.
Aici n-am fost niciodata folosita in scopul in care am fost menita, asa au trecut peste mine foarte multi ani si, iertata sa-mi fie memoria, am pierdut sirul numaratoarei, ani in care am fost permanent ingrijita si stersa de praful ce se asterna de pe o zi pe alta. Cert este ca...am fost mostenita de fiica acestui critic de arta, care, pare-se, si ea era o admiratoare a frumosului si la dansa am fost foarte bine primita si ingrijita, uneori, ma lua din vitrina si isi privea chipul in stralucirea mea. Am vazut multe la viata mea, dar ochii aelei fete, n-am sa-i uit nicicand....
Eh...si iata ca din vorba vorba, ajung sa povestesc mult prea multe detalii si poate sa va plictisesc cu povestea mea. Ca sa concluzionez, pt ca, sincera sa fiu, si eu am obosit, am fost mostenita din tata in fiica-in fiu-in fiica si asa mai departe pana am ajuns pe mainile unui bucatar de exceptie, care, in timp, si-a deschis un restaurant, iar pe mine ma scoate din vitrina doar atunci cand e vorba de oameni importanti, pt a face impresie buna, cred eu. Sunt mandra de mine, da! Si nu mi-e rusina s-o zic, pt ca am fost tratata cu atata dragoste de fiecare persoana prin mainile caruia am trecut si am fost ingrijita in asa fel incat sa-mi pastrez stralucirea si gravurile din nastere, vedeti voi...acum sunt niste metode mai moderne pt a pastra stralucirea unei vesele, asa ca, nu-mi fac griji, si tind sa cred ca voi mai trai, daca nu inca pe-atat, mai mult ca sigur mult mai mult.
Toate astea...as putea spune ca i le datorez bunului fierar, care m-a facut cu o indemanare de maestru pt asta ii sunt recunoscatoare.
Ma simt implinita si as putea muri oricand...
Cu acestea imi inchei povestea!
Va multumesc pt ca mi-ati ascultat-o!