QUOTE(Marduk @ 6 Dec 2009, 08:25 AM)
exista o legatura, atata vreme cat comunismul ingradeste libertatea de opinie si considera individul ca parte a unui proiect lipsit de personalitate.
De acord. Acum ceva ani, cum am mai spus, am studiat destul de mult regimurile totalitare asta implicand si o oarecare introducere in chestiunile ideologice, mai ales in comunism, pt. ca ideologiile de dreapta sunt mai sarace in amploare si profunzime.
Ei, la un moment dat, ajungi la concluzia ca marxismul, desi nu proclama crima ca fiind necesara, o implica. In comunism, ca de altfel in orice utopie, crima este inevitabila.
QUOTE
Condamnarea comunismului trebuia sa se fac exact ca si condamnarea nazismului, cu un proces international, Gorbaciov a reusit evitarea unui razboi si acest proces pe care sunt sigur ca occidentalii l-ar fi pregatit, in cazul in care ar mai fi ramas cineva dupa razboi.
Asta are legatura intradevar cu modul in care s-au prabusit regimurile comuniste in Europa de est. Nu doar ca nu a fost un razboi, dar tine si de chestiuni spcifice: prin negocieri cu Solidarnosc, Jaruzelski a permis organizarea unor alegeri libere care s-au soldat cu inlaturarea sa si a partidului de la putere; in Ungaria, comunismul a fost "prabusit" de esalonul 2 al partidului; in Cehoslovacia avem o revolutie de catifea.
Doar Romania si Bulgaria au fost mai obsedate de condamnarea comunismului, probabil pe fondul unei taceri stanjenitoare inainte de 1989 si a incapacitatii de a construi capitalismul si democratia.
Pe mine unul mai degraba ma deranjeaza obsesia asta anticomunista a prezentului. Mi se pare ca trece discutia despre realitatea romaneasca si viitorul nostru dintr-un plan al observatiei si al propunerilor concrete intr-unul foarte incarcat emotional, al antipatiei, vociferarii si al lipsei oricarui proiect coerent. De fapt, ce vreau sa spun e ca m-am saturat de anti. M-am saturat ca noi romanii sa ne definim prin ceea ce uram, in loc de ceea ce iubim si ce avem de gand sa facem.
Noi stim intotdeauna cu exactitate de cine sau de ce vrem sa scapam. Niciodata ce anuma sa punem la loc. De ce, in loc sa incercam sa convingem oamenii cine sau ce e rau, nu incercam sa le aratam ce e bine, ce e frumos si folositor. Poate du'aia au sa se prinda singuri incotro sa se indrepte.
Acum ceva ani, discutam cu un prieten despre alegerile din 1990. Eu deplangeam prostia romanilor de a-l fi votat pe Iliescu intr-o asemene proportie. El explica de ce s-a intamplat asta: pt. ca opozitia, bine intentionata asa um era, nu a avut niciun plan concret de viior: ei erau antiIliescu, anticomunisti si cam atat. Initial, am tratat cele spuse de om ca pe o incercare de a-si justifica fata de sine prostia de a-l vota atunci pe Iliescu. Cu timpul, mi-am dat seama ca nu era chiar asa.
Iliescu avea macar avantajul de a reprezenta aproximativ niste structuri cunoscute romanilor si el speculat o teama reala, aceea de o schimbare prea brusca. Ceilalti doreau sa o rupa radical cu trecutul. Dar fara a propune ceva, schimbarea nu poate fi identificata decat cu neantul. Or, un popor nu sare in neant decat sub amenintarea armei. Si atunci, antimosierismul lui Iliescu, hranit din spaimele imprimate in mintea romanilor de comunism, a fost mai usor de crezut de romani decat antiliescenismul opozitiei.
Astazi, intelectualii nostri ne propun un nou salt in neant. Daca stai si judeci, gandirea lor se apropie extraodrinar de logica materialismului dialectic. De fapt, ce ni se spune? Ca e suficient sa scuturam de pe noi mizeria comunismului, pt. a de veni europeni. Ca si cum fortele istoriei insasi ar duce Romania catre Europa, fara a fi necesar si un efort constructiv din partea noastra.
Ca si cum, lipsa comunismului ar fi echivalenta cu democratia si valorile europene.
