acuzat fara vina Mai ramasesera vreo zece-cincisprezece minute pina sa se termine ora de Educatie Fizica. Fara sa ma observe profesorul m-am strecurat afara din sala de sport si am alergat in viteza spre clasa.
Trebuia sa merg pe o alee in apropierea scolii ... o alee plina de castani. Imi trebuiau niste castane. Vazusem intr-o revista un 'decor cu castane' si ma tot gindeam sa incerc sa fac si eu ceva asemanator.
In clasa nu era nimeni inafara lui Hagiu. Statea ghemuit in banca lui cu o carte deschisa pe pupitru si ridea pe infundate.
Am intrat fara sa-i zic nici un cuvint si m-am indreptat spre banca mea. In ghiozdan aveam o sacosa pe care o luasem de acasa special pentru castane.
Totusi nu m-am putut abtine sa nu ma apropii de banca lui curioasa sa aflu ce il amuza in halul asta.
O carte de istorie de clasa a cincea era deschisa exact la lectia cu razboaiele dintre daci si romani. Hagiu privea Coloana lui Traian si ridea bine dispus.
Nu-mi dadeam seama ce e de ris, dar mai ales cum poate ride dupa toate cele ce i s-au intimplat in saptamina ce tocmai a trecut.
"De ce rizi ?", l-am intrebat direct.
Cu ochii in carte, fara sa se uite la mine, mi-a raspuns :
" Ce le-o fi inghetat fundul la soldatii romani, cu sandalele si hainele lor aiurea ... parca-i vad cum tremurau in zapada iar dacilor nici ca le pasa de iarna pentru ca aveau itari grosi si cusme de blana." Continua sa se amuze cu ochii in carte.
Incepusem sa rid si eu. Nu ma gindisem la faza cu zapada si sandalele ...
Imi era intr-un fel mila de Hagiu. Aveam in geanta un mar mare galben. L-am scos si i l-am pus pe pupitru.
Hagiu s-a uitat lung la mine. A intins mina sa-l ia dar nu a putut ... marul s-a rostogolit din mina. L-am ridicat de pe jos si cu un gest reflex l-am sters de uniforma.
I l-am intins din nou si de abia atunci i-am vazut degetele umflate si invinetite cu unghiile strivite sub care se vedeau bucati de singe inchegat...
Desi nu mi-a zis nimic banuiam de ce le are asa. In acel moment nu mi-a mai fost mila de el ...
Privirea mi-a cazut pe o a alta banca. Cineva lasase pe pupitru un echer de plastic si un raportor metalic de culoare metalizata.
Am luat raportorul si l-am folosit pe post de cutit.
Am taiat marul in mai multe felii si i le-am asezat pe banca. Hagiu a prins o felie intre degetul mare si podul palmei ... o miscare contorsionata pe care o executa cu greu ... si tot cu greu a dus felia la gura. O suvita subtire din zeama marului i se prelingea de la coltul buzelor spre barbie in timp ce il mesteca.
"El ti-a facut asta?", l-am intrebat, desi presimteam ca ceea ce banuiesc e adevarat.
Hagiu a dat afirmativ din cap apoi a adaugat
:" Mi-a pus degetele pe cant apoi mi le-a strins cu usa. Tot timpul mi-a dat in cap si in spate. Tipul cu care era in birou a facut la fel. Au dat in mine pina n-au mai putut." S-a oprit din povestit si si-a bagat din nou nasul in carte fara sa mai adauge nimic.
.........................................
Ma voi intoarce in timp si voi povesti intimplarea de la inceput.
Cine era Hagiu?
Un coleg de clasa. Singurul tigan din clasa noastra. Venise pe la jumatatea clasei a treia.
Nu stiam mare lucru despre el cu exceptia faptului ca e de loc din Constanta, sau mai bine zis ca acolo venise pe lume.
Nu era mai negru decit alti copii cu parul brunet de la scoala noastra. Nu era nici murdar dar nici foarte curat.
Nu invata stralucit dar nici corigent nu fusese. Singurul obiect la care excela era Geografia si cred ca dorinta de a calatori si de a vedea lumea il facea sa invete la acest obiect.
Nu era mai bataus decit alti baieti si desi se stia ca e tigan, dupa o perioada de inceput mai tensionata, restul baietilor il acceptasera in mijlocul lor fara sa-l mai priveasca cu suspiciune.
De citeva saptamini incepuse clasa a sasea si lucrurile ar fi trebuit sa nu-si intrerupa curgerea lor fireasca. Ar fi trebuit. Dar altcineva din mijlocul nostru a facut un fapt ce l-a afectat mult pe Hagiu.
In clasa noastra era si o fata care avea rude in Germania. In povestirea mea o voi numi
Nemţoaica. Rudele ei ii trimiteau tot felul de haine frumoase ... geci matlasate, tricouri cu imprimeuri multicolore, camasi cu buzunare fanteziste, fuste cu zeci de capse si fermoare ...
Saptamina trecuta fusese ploioasa si vremea se racise brusc desi era de abia inceputul lui octombrie.
Nemţoaica venise la scoala cu un pardesiu foarte modern, cusut din materiale in doua culori, cu o platca mare cu fermoar - ce se putea inchide pentru a forma o gluga, si niste nasturi triunghiulari sidefati. Un pardesiu pe care nu aveai cum sa-l vezi prin magazinele 'ceausiste' ...
Toti colegii ii admirasera tinuta ... doar Hagiu facuse misto de pardesiu si mai ales de nasturi ...
In acea zi aveam ora de sport. Cu totii am plecat la sala.
Cind ne-am intors in clasa am vazut-o pe Nemţoaică cu lacrimi in ochi luind de pe cuier pardesiul facut ferfenita. Cineva il taiase cu lama de sus in jos. De fapt nu mai era pardesiu ... doar niste fisii de material zdrenţuit.
Poate ca lucrurile nu ar fi decurs asa cum au decurs, si cum le voi povesti imediat, daca in continuare nu am fi avut ora cu o profesoara al carei sot lucra la Securitate.
Respectiva 'madamă' s-a sesizat ... si si-a sesizat sotul. In citeva minute si-a facut 'dumnealui' aparitia si a inceput o adevarata ancheta.
Unii copii se speriasera de-a binelea.
'Criminalul' ce 'asasinase' pardesiul trebuia descoperit cu orice pret.
Anchetatorul isi facea datoria si punind cap la coada informatiile date de colegii mei a ajuns la concluzia ca Hagiu, din invidie, ii taiase pardesiul Nemţoaicei.
Hagiu a negat... ba mai mult, a facut misto in continuare. Colegii mei zimbeau ascultind felul in care vorbea si cred ca pe undeva ii admirau curajul ca nu se lasa timorat de sotul profesoarei.
Anchetatorul a observat reactia celor din clasa. S-a infuriat si in gura mare a zis ca-l va face sa recunoasca fapta.
Apoi a tipat la el : "Tu ai taiat haina fetei, cioroiule!. Neam de ţigan murdar! Toţi sunteţi la fel ... nişte hoţi si criminali. Am sa scot ficaţii din tine şi-ai sa recunoşti ... loază nenorocită! ... Dacă mai trăia Hitler încă un an, curăţa pamântul de voi!.."
In clasa se facuse liniste. Brusc s-a oprit si el din tirada oratorica cu ochii inca injectati de singe si cu fata crispata.
Toti il priveau pe Hagiu. I-am vazut toata ura strinsa in ochi. Nu ura pentru felul in care i s-a vorbit ci ura pentru ca a fost invinuit pe nedrept.
Nu ma pricep cine stie ce la oameni, insa in acel moment am stiut ca Hagiu nu minte si ca nu el taiase pardesiul Nemţoaicei.
Anchetatorul a iesit din clasa luindu-l pe Hagiu pe sus. Nu e impropriu spus 'pe sus' pentru ca efectiv l-a prins de gulerul hainei si l-a ridicat in aer, desprinzindu-i picioarele de parchet.
Hagiu a lipsit de la scoala citeva zile.
Nu stiam exact ce se intimplase ... desi, cu totii, presupuneam.
In urmatoarea zi
profesoara zeloasa a intrat triumfatoare in clasa zicindu-ne ca Hagiu a recunoscut ce a facut. Probabil era mindra de
aptitudinile de anchetator ale sotului.
.......
Azi, dupa o absenta de patru zile, Hagiu venise din nou la scoala.
I-am privit din nou degetele invinetite si umflate, pielea de o culoare ciudata - intre vinat, rosu si galben, unghiile strivite ...
Mi s-a facut dintr-o data greata. Imi era greu sa accept ideea ca cineva din orasul nostru ar fi in stare sa schingiuiasca un copil, cineva care locuia la distanta de citeva case fata de casa in care locuiam eu ... cineva, imbracat cu costum, camasi bine calcate si cravata la git, ... cineva pe care il credeam ca face parte din lumea civilizata.
"De ce-ai spus ca tu ai facut-o din moment ce esti nevinovat?", l-am intrebat eu cu furia unui spectator ce priveste un film de groaza, sau un thriller, si in care ar vrea sa intervina pentru a salva pe cineva.
Hagiu s-a uitat la mine cu o privire mai tensionata decit un arc, apoi a izbucnit :
"Nu stii ce vorbesti! El dorea musai ca eu sa recunosc ca sunt vinovat. Sa scriu declaratia si sa o semnez.
Nu-l interesa adevarul .. il durea faptul ca-i vorbisem in zeflemea fata de voi... a femeii lui .. " A zis ceva in tiganeste, presupun ca o injuratura, apoi a continuat :
" Stii ce inseamna sa te dea cineva cu capul de pereti pina iti vine singe pe nas si sa-ti puna degetele in usa pentru ca asa-i place lui? Sa te faca in tot felul ... bou, criminal, borâtura ... Mai vrei sa-ti spun sau iti ajunge?! .." Daca as fi dorit ceva in acel moment, as fi dorit ca sa afle cine comisese fapta.
..............
Una din frumusetile vietii e ca adevarurile ies la suprafata dupa ani, uneori dupa zeci sau chiar sute de ani.
Exista o lege, mai presus decit toate legile facute de oameni, o lege ce aseaza evenimentele pe o traiectorie precisa, traiectorie pe care minciuna nu are loc.
In clasa a saptea Hagiu a fost dus la orfelinat pe motiv ca provine dintr-o familie destramata care nu are grija de el. Acest lucru era adevarat. Tatal disparuse de acasa iar mama plecase 'sa traiasca' cu altul, dupa cum ne povestise chiar el personal inainte de a-si lua la revedere de la noi.
Plecarea lui Hagiu a facut ca povara vinovatiei sa apese si mai mult pe sufletul unui alt coleg de clasa. Il voi numi
"Iona". Iona era un baiat dintr-o familie de pocăiţi. Tot timpul se tinea departe de restul clasei, considerindu-ne probabil niste pacatosi.
Iona fusese martor la evenimentul taierii pardesiului Nemţoaicei. Din cadrul usii il vazuse pe 'făptuitor'.
'Făptuitorul', concentrat in actul sau de razbunare, nu-l observase pe Iona.
Am incercat sa ma pun in postura lui Iona. Sa-i justific tacerea de doi ani de zile si apoi sa dau o explicatie logica izbucnirii lui de sinceritate.
Dar nu pot. Nu pot pentru ca acum nu mai pot intra in pielea unui copil de doisprezece sau treisprezece ani. Acum judec prin prisma unui om matur. O judecata, sau mai bine zis o analiza imperfecta din care lipseste tocmai trairea unui copil de la acea virsta.
Sub presiunea vinovatiei de "a fi stiut adevarul si de a fi tacut", Iona marturiseste parintilor cum au decurs evenimentele. Acestia vin la scoala si-i povestesc directorului.
Directorul incearca sa le scoata din cap ideea si le zice ca baiatul lor inventeaza sau minte.
Parintii lui Iona afirma ca baiatul lor zice adevarul.
Dar ce presupunea acest adevar?
Iona il vazuse pe faptas. Faptasul era baiatul unei familii de vaza din urbea noastra.
Acum, dupa ani si ani, realizez ca si in orasele mici se consuma tragedii mari.
Parintii lui Iona nu renunta si, neputind face altceva pentru a restabili adevarul, se duc la parintii adevaratului faptas. Faptasul era "M", unul din premiantii clasei.
Poate ca povestea pare schematica pina in acest punct.
Partea originala, asa cum rareori Realitatea poate oferi, incepe de aici.
Parintii lui "M" ii asculta pe parintii lui Iona si accepta ideea ca baiatul lor a facut reprobabila fapta.
Intr-o zi de inceput de iunie, cind clasa a saptea se apropia de sfirsit, parintii lui "M" si-au facut aparitia in clasa noastra. Fata de ei, si de toti colegii, "M" a recunoscut ca el a facut fisii pardesiul Nemţoaicei.
Nemţoaica il privea cu ochii ei mari si albastri nevenindu-i sa creada.
Susotelile presarate cu strigate de surpriza au umplut clasa.
Diriginta ne-a lasat sa ne consumam surpriza. Nu mai tin minte ce ne-a spus sau in ce fel a incercat sa gaseasca scuze si 'vina' fiecaruia din participantii la eveniment ... Iona, Hagiu, "M"...
Ce s-ar fi intimplat daca in acea zi Iona ar fi marturisit ce vazuse? ... daca "M" ar fi avut curajul sa spuna ce facuse? ... daca Hagiu nu ar fi recunoscut o vina de care nu era vinovat?
Acum, in momentul in care rememorez intamplarea, ma intreb o groaza de lucruri :
- ce s-ar fi intimplat daca dupa Educatie Fizica nu am fi avut ore cu respectiva profesoara al carei sot lucra la Securitate?
- ce s-ar fi intimplat daca 'anchetatorul' ar fi fost om,
om nu animal cu doua picioare?
- daca Hagiu nu ar fi fost tigan ar mai fi avut curaj 'anchetatorul' sa-i faca zob degetele si sa-i dea pumni in cap cu nemiluita?
- daca el, la rindul sau, ar fi avut copii, ar fi facut acest lucru? ... iar in analiza mea imperfecta nu trebuie sa uit un lucru : sotul profesoarei era steril si nici un tratament nu i-a putut vindeca boala, neavind niciodata copii.
- daca profesoara noastra ar fi avut ceva mai multa minte decit o ceapa degerata si nu ar fi telefonat agitata sotului ... de parca s-ar fi intimplat
o crima de gradul unu in clasa noastra, cum ar fi decurs lucrurile?
- daca noi, cei peste treizeci de copii, ne-am fi ridicat din banci si am fi protestat atunci cind 'anchetatorul' l-a bruscat in fata clasei pe Hagiu, ce s-ar fi intimplat? ... ne-ar fi dus pe toti la Militie?
Nu cred!
... cred ca s-ar fi dezumflat ca o minge, caci in afara aerelor datorate postului, nu mai avea nimic altceva.
Mobilul crimei lui "M" e de-a dreptul stupid. Dorise sa se razbune pe Nemţoaica pentru ca mama lui, ori de cite ori o prindea pe fata prin oras, o tragea de limba despre ce face fiul ei la scoala ... iar Nemţoaica stia sa povesteasca bine si cu lux de amanunte.
Ar trebui sa inchei povestea aici dar nu o voi incheia inainte de a spune ce s-a intimplat cu "M".
Nu. Nu a murit in vreun accident de circulatie, nici nu a contactat vreo boala incurabila ... cum adesea puteti citi prin carti ca se intimpla in astfel de cazuri.
Spre surprinderea tuturor, "M" a devenit preot. Nu dintr-o chemare spre aceasta meserie ci minat din spate de parintii lui care doreau sa aiba un preot in familie. "M" s-a intors in oras si tine slujbe la una din biserici.
Niciodata nu am intrat sa-l vad in aceasta postura.
Eram curioasa dar in acelasi timp imi era teama ca voi izbucni in ris, asa cum a izbucnit un alt fost coleg de liceu ce facuse tot felul de prostii impreuna cu "M" si gasca lor.
Nu-l consider pe "M" mai vinovat decit Iona, desi amindoi au partea lor de vina. Sunt convinsa ca "M" nu s-a gindit nici un moment in ce fel vor degenera evenimentele. Cine ar fi putut anticipa absurdul situatiei ce a urmat?
Ce pretentii se poate avea de la niste copii de doisprezece ani?
Adica se poate avea pretentii de la ei si sa nu se aiba pretentii de la niste oameni de treizeci si ceva de ani?
Caut sa imi reamintesc intimplarea in amanunt si o fac cu un sadism pe care incerc sa mi-l explic.
As dori ca orice
acuzator sa poata vedea, si prin
'a vedea' inteleg
'a simti in mod dureros', valul de minie din ochii
acuzatului invinuit pe nedrept ... dar mai ales sa experimenteze pe propria piele ce inseamna neputinta de a demonstra un adevar de care nimeni nu are nevoie.
Cel ce acuza se crede depozitarul tuturor datelor legate de acuzat. Se crede un fel de
atoatestiutor ce trebuie sa-si dovedeasca
stiinta. Nu conteaza ca invinuirile se bazeaza pe ipoteze subrede sau pe aparente suspect de vizibile pentru a nu fi puse sub semnul indoielii,
el,
acuzatorul, are un orgoliu ce trebuie satisfacut.
Atunci cind printr-un joc al sortii acuzatorul descopera ca toate acuzele lui au fost nefondate, exista oare sansa ca sa simta o minima remuscare sau macar o vaga parere de rau?
...
Nu astept raspuns la aceasta intrebare.