Odiseea primei amintiri ( 2 )
Voi sări īn timp pīna la vīrsta de 10 ani . Acum sīnt īn vacanţa de vară şi din cauză că am mīna īn ghips nu pot pleca īn tabără . Nu pot pleca la apă , nu pot īnota ... iar ăsta e un adevărat chin .
Īntre timp am īnvaţat să mănīnc şi să scriu (cīt de cīt ) cu mīna stīnga .
Am o stare de nedescris , amestec de blazare şi nervozitate
Poate din cauza asta mama mea s-a gīndit că ar fi cazul sa-mi onoreze o promisiune pe care mi-a facut-o de mai multe ori , şi anume că mă va duce īn satul īn care a locuit ea īn primii ei ani de īnvaţămīnt . Doi ani īnainte să se căsătorească , şi un an şi jumătate după . De multe ori povestea ce greu i-a fost să lase confortul oraşului şi să se acomodeze cu viaţa aspră dintr-un colţ uitat de lume .
Ştiam că locuise īn casa unei foste īnvăţătoare care era văduvă şi care ieşise la pensie .
Eram curioasă să văd casa in care locuisem şi eu pentru că īn subconştient nutream speranţa să găsesc acolo prima mea amintire .
Mama insista pe ideea că este imposibil , pentru ca am trăit acolo numai un an şi jumătate , iar la acea vīrsta copii nu au o memorie de lungă durată , spunea ea .
Oricum , ziua mult promisă a venit .
Este 15 august , iar in acel sat se ţine hramul bisericii ... de Sānta Mărie , cum īi zic localnicii .
Nu am ochi, nici urechi , pentru nimic altceva decīt casa mea . M-am trezit cu acest cuvīnt pe buze ... incredibil !
Doamna Mara ne aşteaptă in staţia de autobuz . Sīnt surprinsă de voiniciunea ei , desi este īn vīrstă .
După cīteva minute de mers alene am ajuns in faţa casei .
Intrăm īn casă . Mă mir că nu am nici un sentiment de emoţie . Totul este curat şi pus la punct .
Mă uit cu atentie pe pereţi īn căutarea a ceva care să mă ducă spre trecut . Nimic .Linişte totala a memoriei.
După mai multe minute , plictisită să ascult o discuţie care pe mine nu mă interesa absolut deloc , mă ridic şi pornesc să cercetez casa . O bucătărie , o sufragerie şi două dormitoare .
Unul din dormitoare este plasat exact la colţul casei . Intru şi mă aşez pe pat . Mă prinsese plictiseala ... şi eram dezamăgită .
M-am īntins pe pat .
Nu pot explica de ce aud cum īmi bate inima īntr-un fel anume . Ca īnaintea unui eveniment fericit . Īn acel moment privesc , de jos īn sus , prin fereastra īntredeschisă .
Doar o fracţiune de secundă ... atīt ... dar in chenarul ferestrei nu se zăreşte nici un copac .
Nu ştiu de unde īncăpăţīnarea mea īn a crede că prima mea amintire s-a născut īn camera aceasta . O idee mi se furişează īn creier .
Mă īntorc in sufragerie şi astept un moment prielnic ca să pun o īntrebare .
Cu un ton sigur intreb : ce s-a īntīmplat cu copacul de la colţ ?
Mama se uita mirată spre mine ...
Doamna Mara explica supărată că atunci cīnd au schimbat stīlpii de lemn cu cei de beton , inginerul de la IAR a cerut să se taie copacul pentru că nu puteau trage sīrmele .
"A ramas doar un biet trunchi " spune ea . " Vrei sa-l vezi ? "
Spun ca da ... şi mergem īn curte . Īn iarba necosită se zăreste un ciot . Ating bucata aceea uscată de lemn . E dovada amintirii mele . Unica dovadă palpabila .
"A fost un măr de toată frumuseţea " ... spune ea .
Mă ridic din iarbă şi mă duc īnapoi īn casă . Mă īntind pe pat şi privesc de jos īn sus prin cadrul ferestrei .
Amintirea mea prinde viaţă de la sine ... văd frunzele verzi şi picăturile de ploaie cum se preling de pe o frunză pe alta .
Aştept ca să cadă picaturile ... iar ele cad , ritmic , alungindu-se şi deformīndu- se , se preling undeva īn interiorul meu , răcoroase si calde īn acelaşi timp.
Cine ştie cīte persoane au privit cīndva la copacul acela , īnsă amintirea mea e unică , īmi aparţine numai mie ... s-a născut īn mintea mea şi se va stinge odată cu mine .Pot intra pe poarta acestei amintiri ori de cīte ori simt nevoia ... fără să cer voie de la cineva , fără să mă deranjeze cineva , fără să mă judece cineva
Si cred ca aşa este fiecare amintire pe care o purtăm cu noi ... o posibilitate de evadare īn perimetrul fiinţei noastre , a acelei fiinţe care am fost odată, cīndva , demult , care am vrea să mai fim ... dar care nu mai putem fi .
Spune-mi ce-ţi aminteşti , şi-ţi voi spune cine eşti .