Parerile de rau nu schimba raul in bine.
... dar ai suficient timp in fata pentru a invata sa-ti para cu adevarat rau.
Versiune completa:-X-
Pagini: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37
... 
Fatada Hotelului Abbasi ziua ...
... si noaptea
... asa cum se vede de pe strada Amadegah.
... 
... 
... Hotel Abbasi, de departe si de aproape
...
......................... 
... 
Poate ca ceea ce-mi place cel mai mult in Iran sunt aceste constructii moderne de culoarea nisipului. Executate din caramida obisnuita sau decorativa, cu intarsii metalice, chenare emailate sau medalioane din mozaic, simple sau cu dichis, zidurile acestea reprezinta o comuniune vie cu trecutul. Ii admir pe arhitectii ce au luptat contra betonului si au castigat batalia.
Cred ca e cazul sa-i las deoparte pe safavizi, pe Shah Abbas, pe calugarii franciscani si cei dominicani, pe calatorii europeni rataciti prin Isfahan, pe pictorii olandezi ce-si asezau sevaletele in josul raului Zayande Rud, pe dansatoarele cu sitar, pe miniaturistii ce trudeau la decorararea palatelor, pe dervisii in haine de culoarea nautului, pe negutatorii ce-si petreceau iernile la Calcutta, primaverile la Venetia si verile la Amsterdam, pe invatatii hipnotizati de creuzete, harti ceresti si formule complicate, pe printesele din haremuri, pe calaii platiti, poetii neplatiti si uneltitorii din umbra, pe toti acei pierde-vara de prin bazaruri, nepomeniti prin cronici ...
E vara. Fatada cu modele geometrice mi-a adus aminte de pietricelele colorate de pe malul apei .... de gradinita ... de copilarie, de verile acelea cu gust de cirese amare si coacaze negre, de porumb pe jar si inghetata caramel, de covrigi cu susan si pepene galben.
Au trecut secole de atunci. Nu m-as mira sa aflu ca Shah Abbas e mai tanar ca mine
.
Exista multe feluri de a scrie despre un subiect.
Unii scriu cu usurinta articole la comanda daca sunt bine remunerati. Banii pot constitui un stimulent si un scop. Altii nu pot inlantui doua cuvinte intr-o propozitie oricat de tentanta ar fi remuneratia pentru respectivul text.
Unii scriu din placerea de a scrie. De a scrie despre un subiect interesant, o cauza pentru care militeaza, o pasiune sau un eveniment important.
Deseori eu insami simt nevoia de a scrie despre locurile istorice vizitate, despre monumente, opere de arta, carti si scriitori, pictori mai putin cunoscuti, intamplari legate de istorie sau intamplari din viata personala ...
Zilele trecute am scris pe blog despre o pictorita catalana cu un stil mai deosebit. Imi plac tablourile ei si-mi propusesem ca in postarile viitoare sa prezint o serie din lucrarile executate de dansa.
Tablourile atasate primului text au placut si altora si am avut surpriza sa primesc vreo trei mailuri de la vechi cunostinte din 'virtual' pe care le dadusem disparute. Mi-au spus ca le-au placut picturile 'la nebunie' si 'peste poate' ... si-mi cereau sa continui seria prezentarilor sub forma unor texte ( in) fluviu.
Pe hardul compului am suficiente imagini cu picturile ei. Nu asta e problema. Ciudat insa ca, desi planuisem ce tablouri sa atasez blogurilor viitoare, si desi in mintea mea lucrurile sunt foarte clare, cuvintele refuza sa se aranjeze pe hartie in forma dorita.
Faptul ca mi s-a cerut sa scriu a actionat in mod negativ.
Am descoperit ca, pentru a scrie ceva de care sa fiu multumita - capodopere nu sunt in stare sa scriu, se subintelege - am nevoie de libertate. Nu ma simt libera atunci cand stiu ca cineva asteapta sa fac un lucru ... chiar daca nu am obligatia sa il fac, chiar daca nu sunt constransa sa-l fac ...
Unii scriu cu usurinta articole la comanda daca sunt bine remunerati. Banii pot constitui un stimulent si un scop. Altii nu pot inlantui doua cuvinte intr-o propozitie oricat de tentanta ar fi remuneratia pentru respectivul text.
Unii scriu din placerea de a scrie. De a scrie despre un subiect interesant, o cauza pentru care militeaza, o pasiune sau un eveniment important.
Deseori eu insami simt nevoia de a scrie despre locurile istorice vizitate, despre monumente, opere de arta, carti si scriitori, pictori mai putin cunoscuti, intamplari legate de istorie sau intamplari din viata personala ...
Zilele trecute am scris pe blog despre o pictorita catalana cu un stil mai deosebit. Imi plac tablourile ei si-mi propusesem ca in postarile viitoare sa prezint o serie din lucrarile executate de dansa.
Tablourile atasate primului text au placut si altora si am avut surpriza sa primesc vreo trei mailuri de la vechi cunostinte din 'virtual' pe care le dadusem disparute. Mi-au spus ca le-au placut picturile 'la nebunie' si 'peste poate'
... si-mi cereau sa continui seria prezentarilor sub forma unor texte ( in) fluviu.Pe hardul compului am suficiente imagini cu picturile ei. Nu asta e problema. Ciudat insa ca, desi planuisem ce tablouri sa atasez blogurilor viitoare, si desi in mintea mea lucrurile sunt foarte clare, cuvintele refuza sa se aranjeze pe hartie in forma dorita.
Faptul ca mi s-a cerut sa scriu a actionat in mod negativ.
Am descoperit ca, pentru a scrie ceva de care sa fiu multumita - capodopere nu sunt in stare sa scriu, se subintelege - am nevoie de libertate. Nu ma simt libera atunci cand stiu ca cineva asteapta sa fac un lucru ... chiar daca nu am obligatia sa il fac, chiar daca nu sunt constransa sa-l fac ...
QUOTE(exergy33 @ 30 May 2011, 04:34 PM) 
................. Nu ma simt libera atunci cand stiu ca cineva asteapta sa fac un lucru ... chiar daca nu am obligatia sa il fac, chiar daca nu sunt constransa sa-l fac ...
Arome
E iarasi vara. Vara ma indeamna la scris, caci, in subconstient, asociez anotimpul vacantei cu casa bunicilor. Acolo e punctul nodal prin care au trecut, trec, si vor trece absolut toate firele vietii. Tardiv am descoperit ca e asa.
In mod paradoxal mi-am dat seama ca persoana care si-a lasat cel mai adanc amprenta asupra personalitatii mele a fost bunica. Cei ce o cunoscusera pe bunica in copilarie, deci cei de seama cu dansa, afirmau ca ii seman foarte mult. Refuzam asemanarea din cauza ca, fizic, inafara culorii parului, 'asemanare' destul de discutabila, nu gaseam nimic cat de cat asemanator.
Bunica avea ochii de un albastru ciudat, in ape, ce se intunecau si se deschideau la culoare in functie de vreme. Eu nu-i am asa.
Daca ar fi sa asociez o unica aroma casei bunicilor nu as ezita nici o secunda. Tarhon.
Bunica folosea multe 'ierburi' si 'buruieni' la preparatul mancarurilor insa tarhonul avea un loc privilegiat in bucataria ei.
Amintirea borsurilor cu tarhon si smantana ma face si acum sa salivez. Dar nici sarmalele sau ardeii umpluti cu pipinci si tarhon nu erau mancaruri pe care aveam posibilitatea sa le mananc altundeva.
Sarmalele in foi de loboda, cu ciuperci calite in ulei, cu tarhon si piper macinat intr-o minuscula râşniţă din bronz, cu orez si crupe, reprezentau specialitatea dupa care ma dadeam in vant. Crupele erau de fapt boabe sfaramate de porumb pe care bunica le inmuia cu o zi inainte in apa sarata, sa fie mai usor de fiert.
O alta aroma ce-mi staruie in amintire e cea a gutuilor. Cand bunica aducea in casa primele gutui stiam ca a sosit toamna.
Din toamna si pana in primavara, aproape fara exceptie, in fiecare seara, bunica facea compot de gutui. Compotul de gutui era pe departe 'bautura' ei preferata.
Deci pentru mine înserarea are miros de gutui ... toamna are miros de gutui.
Diminetile le-as asocia cu aroma de cicoare. La inceput noi beam cacao cu lapte. Eu fiind alergica la laptele proaspat faceam cacao cu lapte praf.
Bunicii insa nu-i placea deloc nici cafeaua si nici cacaoa, asa ca isi facea lapte cu cicoare. Dupa un timp, placandu-mi mirosul, am trecut si eu 'la cicoare'. Intre timp aflasem de la bunica ca cicoarea e si o planta de leac.
Si ar mai fi nucul din gradina bunicilor. Nu vi se pare ciudat ca mai toti bunicii aveau in gradina, sau la poarta, sau in fata casei, un nuc?
Vara are, si va avea miros de nuci.
Bunica facea dulceata de nuci verzi dar si lichior din coaja verde de nuci - pe care il folosea in scopuri terapeutice. Nucile uscate le rasnea iar pudra o amesteca in aluatul pentru taiteii cu lapte.
Lua mult timp facutul si uscatul taiteilor, dar nici picata cu ceara bunica n-ar fi acceptat sa cumpere din comert macaroane, fidea si taitei 'artificiali'
Avea o masinarie ciudata cu care facea paste fainoase de diferite forme si marimi.
Aromele nucilor prajite, scortisoarei si vaniliei, se intretaiau cu reverente in bucataria bunicii.
Mai in gluma mai in serios bunica ne spunea ca o mancare trebuie sa miroase bine, iar o femeie si mai bine
. Ea nu considera parfumul un lux ci un accesoriu complementar personalitatii. Flacoanele ei de parfum, fie mici, transparente si suple, fie pântecoase, pictate cu auriu, reprezentau de fapt răvaşe codificate din perioada interbelica. Pipaindu-le, mirosindu-le, privindu-le de la doi centimetri distanta, puteam reconstitui cu ochii mintii o particica din 'lumea acelor timpuri'.
Primavara mirosea a căpşuni cu smântână, dar nu orice fel de capsuni. Bunica ne-a invatat sa mancam capsuni cu smantana si mamaliga, ... cred ca aceasta era una din putinele ei mancaruri preferate pe care le-a invatat de la 'români'. Pe noi ne distra etichetarea caci la acea varsta nu ne bateam capul sa aflam de unde provin bucatele pe cate le inghitim. Bunica insa avea o groaza de informatii despre orice aliment din cămară si bucatarie. Teoria ei, nu doar a ei, si anume ca bolile pot fi tamaduite exclusiv cu ajutorul plantelor, fructelor si legumelor, o gaseam pe placul nostru. Adio injectii si pastile !
Iarna reprezenta un impediment. Trei kilometri desparteau casa noastra de cea a bunicii, insa nu distanta ne incomoda cât faptul ca zapada dubla timpul necesar pentru a ajunge la dansa.
Dar 'ajunsul' ne era rasplatit din plin: clatite umplute cu brânză, sau cu urdă, date apoi la cuptor. Bunica punea in umplutura mărar uscat si miere de albine, iar atunci cand avea, si stafide.
In momentul in care deschidea cuptorul mirosul de marar navalea pur si simplu peste noi.
Cum as putea sa-ti descriu mirosul adormitor al mararului fierbinte si gustul clatitelor ce se topeau in gura in timp ce afara, pe cerul vânăt, fulgii translucenţi alunecau tăcuţi cu destinatia Pământ ?
E iarasi vara. Vara ma indeamna la scris, caci, in subconstient, asociez anotimpul vacantei cu casa bunicilor. Acolo e punctul nodal prin care au trecut, trec, si vor trece absolut toate firele vietii. Tardiv am descoperit ca e asa.
In mod paradoxal mi-am dat seama ca persoana care si-a lasat cel mai adanc amprenta asupra personalitatii mele a fost bunica. Cei ce o cunoscusera pe bunica in copilarie, deci cei de seama cu dansa, afirmau ca ii seman foarte mult. Refuzam asemanarea din cauza ca, fizic, inafara culorii parului, 'asemanare' destul de discutabila, nu gaseam nimic cat de cat asemanator.
Bunica avea ochii de un albastru ciudat, in ape, ce se intunecau si se deschideau la culoare in functie de vreme. Eu nu-i am asa.
Daca ar fi sa asociez o unica aroma casei bunicilor nu as ezita nici o secunda. Tarhon.
Bunica folosea multe 'ierburi' si 'buruieni' la preparatul mancarurilor insa tarhonul avea un loc privilegiat in bucataria ei.
Amintirea borsurilor cu tarhon si smantana ma face si acum sa salivez. Dar nici sarmalele sau ardeii umpluti cu pipinci si tarhon nu erau mancaruri pe care aveam posibilitatea sa le mananc altundeva.
Sarmalele in foi de loboda, cu ciuperci calite in ulei, cu tarhon si piper macinat intr-o minuscula râşniţă din bronz, cu orez si crupe, reprezentau specialitatea dupa care ma dadeam in vant. Crupele erau de fapt boabe sfaramate de porumb pe care bunica le inmuia cu o zi inainte in apa sarata, sa fie mai usor de fiert.
O alta aroma ce-mi staruie in amintire e cea a gutuilor. Cand bunica aducea in casa primele gutui stiam ca a sosit toamna.
Din toamna si pana in primavara, aproape fara exceptie, in fiecare seara, bunica facea compot de gutui. Compotul de gutui era pe departe 'bautura' ei preferata.
Deci pentru mine înserarea are miros de gutui ... toamna are miros de gutui.
Diminetile le-as asocia cu aroma de cicoare. La inceput noi beam cacao cu lapte. Eu fiind alergica la laptele proaspat faceam cacao cu lapte praf.
Bunicii insa nu-i placea deloc nici cafeaua si nici cacaoa, asa ca isi facea lapte cu cicoare. Dupa un timp, placandu-mi mirosul, am trecut si eu 'la cicoare'. Intre timp aflasem de la bunica ca cicoarea e si o planta de leac.
Si ar mai fi nucul din gradina bunicilor. Nu vi se pare ciudat ca mai toti bunicii aveau in gradina, sau la poarta, sau in fata casei, un nuc?
Vara are, si va avea miros de nuci.
Bunica facea dulceata de nuci verzi dar si lichior din coaja verde de nuci - pe care il folosea in scopuri terapeutice. Nucile uscate le rasnea iar pudra o amesteca in aluatul pentru taiteii cu lapte.
Lua mult timp facutul si uscatul taiteilor, dar nici picata cu ceara bunica n-ar fi acceptat sa cumpere din comert macaroane, fidea si taitei 'artificiali'
Avea o masinarie ciudata cu care facea paste fainoase de diferite forme si marimi.
Aromele nucilor prajite, scortisoarei si vaniliei, se intretaiau cu reverente in bucataria bunicii.
Mai in gluma mai in serios bunica ne spunea ca o mancare trebuie sa miroase bine, iar o femeie si mai bine
. Ea nu considera parfumul un lux ci un accesoriu complementar personalitatii. Flacoanele ei de parfum, fie mici, transparente si suple, fie pântecoase, pictate cu auriu, reprezentau de fapt răvaşe codificate din perioada interbelica. Pipaindu-le, mirosindu-le, privindu-le de la doi centimetri distanta, puteam reconstitui cu ochii mintii o particica din 'lumea acelor timpuri'.Primavara mirosea a căpşuni cu smântână, dar nu orice fel de capsuni. Bunica ne-a invatat sa mancam capsuni cu smantana si mamaliga, ... cred ca aceasta era una din putinele ei mancaruri preferate pe care le-a invatat de la 'români'. Pe noi ne distra etichetarea caci la acea varsta nu ne bateam capul sa aflam de unde provin bucatele pe cate le inghitim. Bunica insa avea o groaza de informatii despre orice aliment din cămară si bucatarie. Teoria ei, nu doar a ei, si anume ca bolile pot fi tamaduite exclusiv cu ajutorul plantelor, fructelor si legumelor, o gaseam pe placul nostru. Adio injectii si pastile !
Iarna reprezenta un impediment. Trei kilometri desparteau casa noastra de cea a bunicii, insa nu distanta ne incomoda cât faptul ca zapada dubla timpul necesar pentru a ajunge la dansa.
Dar 'ajunsul' ne era rasplatit din plin: clatite umplute cu brânză, sau cu urdă, date apoi la cuptor. Bunica punea in umplutura mărar uscat si miere de albine, iar atunci cand avea, si stafide.
In momentul in care deschidea cuptorul mirosul de marar navalea pur si simplu peste noi.
Cum as putea sa-ti descriu mirosul adormitor al mararului fierbinte si gustul clatitelor ce se topeau in gura in timp ce afara, pe cerul vânăt, fulgii translucenţi alunecau tăcuţi cu destinatia Pământ ?
popor de gurmanzi
Ana Blandiana spunea ca "suntem un popor vegetal", si poate ca suntem, in sensul dat de ea.
Am descoperit azi, in timp gateam pentru pranz, ca suntem un popor de gurmanzi.
Ca e asa o dovedesc cu prisos zicalele si proverbele arhicunoscute ...
mare branza!
paguba-n ciuperci
la placinte inainte, la razboi inapoi
a scos din el untul
lauda-ma gura ca sa-ti dau friptura
branza buna in burduf de caine
i-a ramas galusca-n gat
sunt varza
rosu ca sfecla
cu ochii cat cepele
(si) capul ca un dovleac
pica para malaiata in gura lui natafleata
in ajun nu se-ngrasa porcul
merele frumoase pot fi si viermanoase
cine s-a fript cu ciorba sufla si-n iaurt
freaca menta
pana cand nu bati laptele, nu iese untul
nu umbla cainii cu colaci in coada
cine fura azi un ou maine va fura un bou
pestele de la cap se impute
ieftin la tarate si scump la faina
frate ca frate da' branza-i pe bani
vrabia malai viseaza si calicul praznicul
bun e vinul, nu-i ca apa, nici friptura nu-i ca ceapa
nu strica orzul pe gaste
pestii mari se prind in apa adanca
se lupta pentru ciolan
are obrazul mai gros ca soricul
ieftin ca braga
cand o face plopul pere si rachita micsunele
dragostea trece prin stomac
pe buze miere si-n inima fiere
cu mintea ca o nuca seaca
mic si iute la manie ca ardeiul
incetul cu incetul se fabrica otetul
gaina batrana face zeama buna
a scoate castane din foc cu mana altuia
nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase
vinul bun n-are nevoie de lauda
da tarcoale ca pisica la oala cu smantana
ochii ca murele
buzele ca ciresele
sanii ca merele
fata ca laptele
parul de matasea porumbului
ochii ca cicoarea
buzele de fraga
obrazul moale ca puful de piersica
sanii cat lubenitele
mijlocul cat gatul ulciorului
parul mirosind a busuioc
foamea e cel mai bun bucatar
cu doua bucatarese ramane mancarea nesarata
cand ti-e drag de nevasta nu te uiti ce-ti pune pe masa
foaie verde loboda, gura lumii-i sloboda
Ana Blandiana spunea ca "suntem un popor vegetal", si poate ca suntem, in sensul dat de ea.
Am descoperit azi, in timp gateam pentru pranz, ca suntem un popor de gurmanzi.
Ca e asa o dovedesc cu prisos zicalele si proverbele arhicunoscute ...
mare branza!
paguba-n ciuperci
la placinte inainte, la razboi inapoi
a scos din el untul
lauda-ma gura ca sa-ti dau friptura
branza buna in burduf de caine
i-a ramas galusca-n gat
sunt varza
rosu ca sfecla
cu ochii cat cepele
(si) capul ca un dovleac
pica para malaiata in gura lui natafleata
in ajun nu se-ngrasa porcul
merele frumoase pot fi si viermanoase
cine s-a fript cu ciorba sufla si-n iaurt
freaca menta
pana cand nu bati laptele, nu iese untul
nu umbla cainii cu colaci in coada
cine fura azi un ou maine va fura un bou
pestele de la cap se impute
ieftin la tarate si scump la faina
frate ca frate da' branza-i pe bani
vrabia malai viseaza si calicul praznicul
bun e vinul, nu-i ca apa, nici friptura nu-i ca ceapa
nu strica orzul pe gaste
pestii mari se prind in apa adanca
se lupta pentru ciolan
are obrazul mai gros ca soricul
ieftin ca braga
cand o face plopul pere si rachita micsunele
dragostea trece prin stomac
pe buze miere si-n inima fiere
cu mintea ca o nuca seaca
mic si iute la manie ca ardeiul
incetul cu incetul se fabrica otetul
gaina batrana face zeama buna
a scoate castane din foc cu mana altuia
nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase
vinul bun n-are nevoie de lauda
da tarcoale ca pisica la oala cu smantana
ochii ca murele
buzele ca ciresele
sanii ca merele
fata ca laptele
parul de matasea porumbului
ochii ca cicoarea
buzele de fraga
obrazul moale ca puful de piersica
sanii cat lubenitele
mijlocul cat gatul ulciorului
parul mirosind a busuioc
foamea e cel mai bun bucatar
cu doua bucatarese ramane mancarea nesarata
cand ti-e drag de nevasta nu te uiti ce-ti pune pe masa
foaie verde loboda, gura lumii-i sloboda
Trebuie neaparat sa adaug o lista cu omisiuni
Deci :
nu te baga in borsul altuia
a pus-o de mamaliga
beat turta ( n-am reusit sa descopar logica acestei expresii
)
la pomul laudat sa nu te duci cu sacul
nu face nici macar cat o ceapa degerata
vinde gradinarului castraveti
poama buna!
ud ca o varza murata
si-a iesit din pepeni
batut ca o fleica
cu dintii ca fasolele
(si) fata ca un cartof
vinul bun face pe om nebun
i-a scurtat macaroana
vorba-i vorba, ciorba-i ciorba
Deci :
nu te baga in borsul altuia
a pus-o de mamaliga
beat turta ( n-am reusit sa descopar logica acestei expresii
)la pomul laudat sa nu te duci cu sacul
nu face nici macar cat o ceapa degerata
vinde gradinarului castraveti
poama buna!
ud ca o varza murata
si-a iesit din pepeni
batut ca o fleica
cu dintii ca fasolele
(si) fata ca un cartof
vinul bun face pe om nebun
i-a scurtat macaroana
vorba-i vorba, ciorba-i ciorba
Intamplator m-am lovit pe net de o carte publicata cu mult timp in urma de Adrian Paunescu. Cartea se numeste "De la Bârca la Viena şi înapoi" si tin minte ca, la vremea aparitiei, am remarcat-o in librarie tocmai datorita titlului ...
Aceasta reintalnire bibliofila mi-a dat prilejul sa 'filozofez' cateva minute pe marginea subiectului titlurilor de carti, caci, de ce sa nu recunoastem, un titlu incitant ne poate face sa citim o carte anosta. Mie mi s-a intamplat lucrul asta.
Stateam si ma intrebam: daca ar fi sa incep sa scriu un volum in acest moment, ce titlu i-as alege?
Mergand pe linia lui Paunescu as putea opta intre " De la Munchen la Paşcani" sau "De la Pittsburgh la Băneasa", sau as putea inventa un titlu intrigant de genul " Interstiţii si supersiţii", "Coeficientul de siguranţă in amor" , "De ce zboară gâştele?" , "Serenada pentru domnul senator" sau " Puşca fără calibru"
Acum, lasand gluma la o parte, ma tenteaza sa recomand cateva carti la care m-a atras deopotriva titlul si continutul. Fara vreo ierarhizare anume, iata-le:
"Trestia revoltata" de Nina Berberova
"Noaptea de Sânziene" de Mircea Eliade
"M-am născut pe Google" de Ionuţ Caragea
"Mandrie şi prejudecata" de Jane Austen ...
Aceasta reintalnire bibliofila mi-a dat prilejul sa 'filozofez' cateva minute pe marginea subiectului titlurilor de carti, caci, de ce sa nu recunoastem, un titlu incitant ne poate face sa citim o carte anosta. Mie mi s-a intamplat lucrul asta.
Stateam si ma intrebam: daca ar fi sa incep sa scriu un volum in acest moment, ce titlu i-as alege?
Mergand pe linia lui Paunescu as putea opta intre " De la Munchen la Paşcani" sau "De la Pittsburgh la Băneasa", sau as putea inventa un titlu intrigant de genul " Interstiţii si supersiţii", "Coeficientul de siguranţă in amor" , "De ce zboară gâştele?" , "Serenada pentru domnul senator" sau " Puşca fără calibru"
Acum, lasand gluma la o parte, ma tenteaza sa recomand cateva carti la care m-a atras deopotriva titlul si continutul. Fara vreo ierarhizare anume, iata-le:
"Trestia revoltata" de Nina Berberova
"Noaptea de Sânziene" de Mircea Eliade
"M-am născut pe Google" de Ionuţ Caragea
"Mandrie şi prejudecata" de Jane Austen ...
... ca tot veni vorba de carti.
Cu multi ani in urma citisem un roman interesant. Zilele trecute mi l-am reamintit si nu mi-e clar de ce mi l-am reamintit tocmai acum.
Pe vremea cand il lecturasem avusesem impresia ca ceva din acele pagini se leaga intr-un fel de universul lui Mircea Eliade. Autorul mi se parea un tip interesant, ca profil psihologic vreau sa spun. Cineva care il cunostea de foarte mult timp se oferise sa-mi faca cunostinta cu el. Dar evenimentele au decurs altfel decum le programasem si vacanta s-a sfarsit prea repede si n-am mai gasit cateva zile libere pentru a merge sa-l vizitam. Acum imi pare rau, si-mi pare rau inzecit.
Dar sa nu prelungesc suspansul.
E vorba de "Joia Femeilor", un roman pe alocuri autobiografic, pe alocuri imaginar. Autorul cartii nu-i un nume cunoscut. Nu cred ca multi dintre voi ati auzit de Constantin Badersca.
Titlul e incitant. De ce "joia femeilor" ? Exista o asemenea zi?
Intr-un sat din nordul Bucovinei s-a pastrat un obicei ciudat. Joia, nici un reprezentant al sexului tare nu avea dreptul sa intre in carciuma satului. Joia era ziua in care femeile puneau stapanire pe acest 'lacas' al barbatilor, beau si se distrau pentru toata saptamana.
Nici un barbat nu avea curajul sa intre pentru a cumpara o sticla de bautura. Stia ce-l asteapta. Va fi batjocorit si umilit de femei. Va fi dezbracat si, in pielea goala, va fi calarit de ele spre hazul celor de fata.
Constantin Badersca a fost o perioada profesor la scoala din acel sat. Satul e real, obiceiul descris e real, personajele principale ale cartii, de la primul la ultimul, sunt reale .
... dar ceea ce mi-a placut mie in textul literar e felul in care autorul transcede planurile naratiunii si felul in care sunt jonglate simbolurile.
Aceesi trecere de pe un plan pe altul e experimentata si in "Dubla conditie a caderii", considerat drept cel mai bun volum al autorului.
Azi imi propusesem sa caut pe net sa vad daca exista vreo posibilitate de a face rost de aceste carti in format electronic.
Am descoperit ca, in 1996, Constantin Badersca a murit.
Cu multi ani in urma citisem un roman interesant. Zilele trecute mi l-am reamintit si nu mi-e clar de ce mi l-am reamintit tocmai acum.
Pe vremea cand il lecturasem avusesem impresia ca ceva din acele pagini se leaga intr-un fel de universul lui Mircea Eliade. Autorul mi se parea un tip interesant, ca profil psihologic vreau sa spun. Cineva care il cunostea de foarte mult timp se oferise sa-mi faca cunostinta cu el. Dar evenimentele au decurs altfel decum le programasem si vacanta s-a sfarsit prea repede si n-am mai gasit cateva zile libere pentru a merge sa-l vizitam. Acum imi pare rau, si-mi pare rau inzecit.
Dar sa nu prelungesc suspansul.
E vorba de "Joia Femeilor", un roman pe alocuri autobiografic, pe alocuri imaginar. Autorul cartii nu-i un nume cunoscut. Nu cred ca multi dintre voi ati auzit de Constantin Badersca.
Titlul e incitant. De ce "joia femeilor" ? Exista o asemenea zi?
Intr-un sat din nordul Bucovinei s-a pastrat un obicei ciudat. Joia, nici un reprezentant al sexului tare nu avea dreptul sa intre in carciuma satului. Joia era ziua in care femeile puneau stapanire pe acest 'lacas' al barbatilor, beau si se distrau pentru toata saptamana.
Nici un barbat nu avea curajul sa intre pentru a cumpara o sticla de bautura. Stia ce-l asteapta. Va fi batjocorit si umilit de femei. Va fi dezbracat si, in pielea goala, va fi calarit de ele spre hazul celor de fata.
Constantin Badersca a fost o perioada profesor la scoala din acel sat. Satul e real, obiceiul descris e real, personajele principale ale cartii, de la primul la ultimul, sunt reale .
... dar ceea ce mi-a placut mie in textul literar e felul in care autorul transcede planurile naratiunii si felul in care sunt jonglate simbolurile.
Aceesi trecere de pe un plan pe altul e experimentata si in "Dubla conditie a caderii", considerat drept cel mai bun volum al autorului.
Azi imi propusesem sa caut pe net sa vad daca exista vreo posibilitate de a face rost de aceste carti in format electronic.
Am descoperit ca, in 1996, Constantin Badersca a murit.
Banii nu te pot invata sa traiesti.
Te pot educa, te pot ajuta (partial) sa te stilezi, iti asigura confortul, iti deschid noi orizonturi si-ti dau "semn verde" in anumite cercuri. Atat.
"Traitul vietii" e o chestiune ce implica complicate resorturi interioare si tine de talent.
... in dupa-amiaza asta am cunoscut un alt 'afon' cu bani.
Ma pregatesc intens de vacanta desi vacanta mea va incepe de abia peste patru-cinci saptamani.
Pana atunci vreau sa ma odihnesc ... ma asteapta calatorii obositoare. Nu-s agitata, asa cum am fost in alte dati, si nici nu mai simt emotia aceea mult asteptata pe care de obicei mi-o inducea necunoscutul.
Sunt in forma si am o stare de bine inexplicabila in timp ce sotul meu ma priveste cu circumspectie si ii e teama sa nu mi se intample ceva rau ...
Nu cred sa mi se intample. De multa vreme relele ma ocolesc ... si daca stau bine sa ma gandesc, s-ar putea sa fiu mai rea decat ele
.
Pana atunci vreau sa ma odihnesc
... ma asteapta calatorii obositoare. Nu-s agitata, asa cum am fost in alte dati, si nici nu mai simt emotia aceea mult asteptata pe care de obicei mi-o inducea necunoscutul.Sunt in forma si am o stare de bine inexplicabila in timp ce sotul meu ma priveste cu circumspectie si ii e teama sa nu mi se intample ceva rau ...
Nu cred sa mi se intample. De multa vreme relele ma ocolesc ... si daca stau bine sa ma gandesc, s-ar putea sa fiu mai rea decat ele
.
Poate in vacanta asta ne spui ceva despre evreii din Iran sau despre zoroastristristi si cultul mortilor, legaturi intre acest cult iranian, Tibet si indienii nord americani.
Despre zoroastrieni am scris mai demult, cu prilejul vacantei de No Ruz de la Yazd.
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=618220
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=619357
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=625670
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=626165
Despre evrei s-ar putea sa scriu candva ... cine stie.
Deocamdata timpul imi este ocupat de alte chestii.
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=618220
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=619357
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=625670
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=626165
Despre evrei s-ar putea sa scriu candva ... cine stie.
Deocamdata timpul imi este ocupat de alte chestii.
In ultima vreme am petrecut mai mult timp pe net, in special pe site-urile agentiilor de voiaj, activitate nu lipsita de surprize. Iata una.
1)Paris - 14.8 mil
2)Londra - 14 mil
3)Bangkok - 10.2 mil
4)Singapore - 9.7 mil
5)Kuala Lumpur - 8.9 mil
6)New York - 8.7 mil
7)Dubai - 7.6 mil
8)Istambul - 7.5 mil
9)Hong Kong - 7 mil
10)Shanghai - 6.7 mil
Acesta e clasamentul cu cele mai vizitate orase ale lumii. Cifrele reprezinta milioanele de turisti straini.
Recunosc ca am fost surprinsa ... doar doua orase europene, hai sa-i zicem 2+0.5 - daca includem si jumatate din Istambul, un modest loc 6 pentru metropola americana ... si cam atat.
Deci Asia detine principalele culoare turistice si capteaza majoritatea fluxului de vizitatori. Asta ar trebui sa dea serios de gandit.
Pe mine m-a socat sa gasesc Dubai-ul in top. Un oras fara vestigii, fara istorie, nascut peste noapte din nisip si irigat cu petrodolari ... si e trist ca orase precum Viena, Moscova, Roma sau Venetia, care reprezinta totusi ceva pentru cultura si arta lumii, sa nu se gaseasca macar in coada clasamentului 
.
1)Paris - 14.8 mil
2)Londra - 14 mil
3)Bangkok - 10.2 mil
4)Singapore - 9.7 mil
5)Kuala Lumpur - 8.9 mil
6)New York - 8.7 mil
7)Dubai - 7.6 mil
8)Istambul - 7.5 mil
9)Hong Kong - 7 mil
10)Shanghai - 6.7 mil
Acesta e clasamentul cu cele mai vizitate orase ale lumii. Cifrele reprezinta milioanele de turisti straini.
Recunosc ca am fost surprinsa ... doar doua orase europene, hai sa-i zicem 2+0.5 - daca includem si jumatate din Istambul, un modest loc 6 pentru metropola americana ... si cam atat.
Deci Asia detine principalele culoare turistice si capteaza majoritatea fluxului de vizitatori. Asta ar trebui sa dea serios de gandit.
Pe mine m-a socat sa gasesc Dubai-ul in top. Un oras fara vestigii, fara istorie, nascut peste noapte din nisip si irigat cu petrodolari
... si e trist ca orase precum Viena, Moscova, Roma sau Venetia, care reprezinta totusi ceva pentru cultura si arta lumii, sa nu se gaseasca macar in coada clasamentului .QUOTE(exergy33 @ 19 Jun 2011, 06:18 PM)
....Pe mine m-a socat sa gasesc Dubai-ul in top. Un oras fara vestigii, fara istorie, nascut peste noapte din nisip si irigat cu petrodolari ....
ar trebui sa vezi cat costa acolo un telefon mobil, un laptop, o bijuterie, un parfum, etc. atunci ai intelege de ce aleg "turistii" sa viziteze Dubaiul.
QUOTE(Marduk @ 19 Jun 2011, 06:23 PM)
ar trebui sa vezi cat costa acolo un telefon mobil, un laptop, o bijuterie, un parfum, etc. atunci ai intelege de ce aleg "turistii" sa viziteze Dubaiul.
Am vazut. Vreau sa spun ca am vazut cu ochii mei. A fost o perioada in care calatoream mai mult prin zona golfului iar insula Kish era una din destinatiile mele preferate.
Mi-am dat seama ce inseamna o zona FTZ (free trade zone) si intr-o prima faza m-au ametit hyper-supermarket-urile si mega-pasajele comerciale de acolo.
Cat despre marfurile ieftine pe care le poti cumpara in astfel de locuri pot spune cu siguranta un lucru : aproape toate reprezinta obiecte contrafacute, insa cu mare rafinament si atentie ... chiar unele firme si case de moda europene au avut probleme in a deosebi marfurile lor de cele contrafacute
Mi-am cumparat foarte putine obiecte din zona. Fac inventarul si constat ca le pot numara pe degetele de la o singura mana : un aparat foto, intradevar foarte ieftin dar pe care l-am abandonat dupa un an din cauza ca facea fotografii exact la nivelul pretului de achizitie, doua bluze, un costum de baie, nu o marca celebra, dar de care sunt multumita si acum, si un costum barbatesc dintr-o stofa ignifugabila ... pe sotul meu l-a atras din reclama tocmai acest amanunt, ca materialul nu arde.
... imi amintesc ca la prima vizita facusem o nota asa de discordanta pe aeroport, toti incarcati cu bagaje de dimensiuni astronomice si mii de cutii dupa ei, noi, doua persoane, cu o simpla geanta de voiaj pentru schimburi si alte cateva obiecte uzuale.
Se si gasisera cativa iranieni isteti, cu tone de bagaje, care sa ne propuna 'sa-i ajutam' sa se urce in avion, adica sa le luam noi o parte din ce aveau pentru ca tonajul transportat de ei nu le era acceptat nici la extra-load
.In sfarsit, eu personal nu mi-as cumpara un lap-top din Dubai.
Mi se parea de neinteles ca un oras istoric de talia Atenei, sau a Vienei, sa nu poata atrage 7-8 mil de turisti straini pe an.
Dar tinanad cont de faptul ca termenul 'turist' si-a alterat sensul, si ca exista o uriasa masa de turisti pe care ii doare drept in cot de vestigiile istorice ale unui oras sau de imprejurimile geografice extraordinare, in schimb se dau in vant dupa magazine, restaurante, cluburi de noapte, discoteci, etc ... toate devin de inteles.
M-am informat putin si am descoperit ca din patru iranieni care pleaca peste hotare, unul are ca destinatie Dubaiul.
Apropo de insula Kish ... spre deosebire de Emirate, insulele iraniene au obiective istorice nu chiar de aruncat.
Pe insula Kish exista un interesant rezervor de apa si un asa zis oras subteran, din piatra, cu cu o vechime de circa 800 de ani, ce facea parte din reteaua de apeducte (kariz-uri) construita pe insula in urma cu aproape 2000 de ani.
Ceea ce se vede la suprafata insulei, in proportie de 90 si mai mult la %, sunt constructii noi ridicate in perioada ultimului sah si apoi in cea de dupa revolutie - cand Iranul a investit masiv in insulele din Golful Persic pentru a intari elementul persan din zona.
Pe insula Qeshm se afla un castel al portughezilor ( finalizat in 1507), mai bine zis un fort militar unde au locuit militarii portughezi ce au controlat caile comerciale dinspre Europa spre sud-estul Asiei.
Merita vazute cele doua vai : Valea Fantana Muntelui ( Chah-kouh) si Valea Stelelor, ambele foarte ciudate, cu un aspect biblic, si din pacate extrem de putin mediatizate.
Dar ce folos! M-am enervat la culme, in prima vizita facuta prin tur; cand am vazut ca toata lumea e ahtiata sa faca cumparaturi si ca, ore la rand, 'turistii' marsaluiesc dintr-un pasaj comercial in altul ( si pasajele aleau au dimensiuni kilometrice), m-am hotarat sa ma rup de grup.
Nu ne-am incadrat in 'programul' lor si, pe cont propriu, fara nici un ghid, am reusit sa vizitam insula. Am vazut orasul subteran, Delfinariul ( cu un program artistic foarte bun ) si Parcul Pasarilo r( dar care avea si crocodili ...
din piatra). Dupa aceea am inchiriat o salupa si am vazut recifurile de corali, vizibile prin apa limpede si prin puntea din sticla a salupei, iar de acolo am mers la epava greceasca.Mai exista un Acvarium interesant (partial subacvatic - un fel de tunel cu pereti transparenti prin care pot fi admirati pestii in mediul lor natural de viata).
Ne-am plimbat mult pe plajele insulei. La prima ora a diminetii sunt ceva de vis. Liniste, lumina, briza marii ... ai impresia ca asisti la Geneza.
Mi-au placut in mod deosebit acei copaci cu radacinile iesite la suprafata. Radacinile par pietrificate, fosilizate ...
Din pacate nu am reusit sa vizitez Turnul Harireh (despre care vorbea Sa'adi in Golestan - Gradina Florilor)
... la a doua vizita am cumparat doar o cutie cu betisoare din lemn aromat. Inca nu le-am terminat de ars.
atunci când îmi vorbeşti în gând
scoate virgulele
scoate semnele de exclamare
scoate sufletul
... aşa te voi înţelege ... poate.
scoate virgulele
scoate semnele de exclamare
scoate sufletul
... aşa te voi înţelege ... poate.
Intotdeauna mi-a placut sa ma joc cu cuvintele. Jucarii gratuite ce nu-si pierdeau din farmec, ba dimpotriva, cu trecerea timpului isi sporeau puterea de atractie asupra mea.
Imi placea sa descopar ce inseamna, de unde vin si de ce unele au 'surori' ( .. adica sinonime).
Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
... cred ca intrebarea ne-a fost adresata tuturor
Atunci cand o colega de-a mamei mi-a pus intrebarea asta i-am raspuns fara ezitare ca vreau sa ma fac avocata.
A fost uimita caci, la cei cinci ani ai mei, nu prea credea ca stiu ce inseamna avocata.
Bineinteles ca nu stiam insa dadusem raspunsul impresionata de un film vazut in acea saptamana.
Nu stiu daca il vazusem la TVR sau la alta televiziune, nici in ce limba se vorbea in film, dar oricum tin minte ca nu se vorbea in romana si din cauza asta la fiecare cinci minute imi intrerupeam parintii sa-mi spuna ce se intampla .
Iata in mare povestea : unei tinere avocate proaspat iesite de pe bancile facultatii i se incredinteaza un caz. Primul ei caz. Un batran, vagabond, fara familie si locuinta, este acuzat ca, beat fiind, a ucis un om.
Batranul neaga insa evidentele nu sunt de partea lui.
Tanara avocata ajunge la un bun nivel de comunicare cu acest vagabond si ajunge sa fie convinsa ca nu el e criminalul.
In final ea reuseste sa-i demonstreze nevinovatia si sa-i descopere pe ucigasi, adica pe cei ce au inscenat crima atribuita batranului.
Daca pana atunci nici o meserie din cele cunoscute de mine nu mi se paruse interesanta, dupa vizionarea filmului a fost pentru prima data cand am simtit o atractie pentru ceea ce facuse avocata.
Acum imi dau seama ca de fapt nu profesia de avocat ma atrasese ci caracterul personajului feminin, faptul ca reusise imposibilul, ca reusise sa treaca de perceptiile sablonarde, ca era inteligenta, frumoasa, incoruptibila si stia ce vrea ...
Azi, constienta fiind ce inseamna avocatura, nici in ruptul capului nu mi-ar placea sa o profesez...
Apoi, in clasa intai, invatatoarea ne-a intrebat ce meserie am vrea sa avem si de ce.
Nu ma atragea nimic. Ma gandeam cu groaza ca atunci cand voi fi mare va trebui sa lucrez pentru a castiga bani. Mi-ar fi placut sa am bani fara sa trebuiasca sa muncesc .
Cand doamna invatatoare, mirata de raspunsul dat (mai putin faza cu banii ...), m-a intrebat ce-mi place totusi sa fac, i-am raspuns ca-mi place sa calatoresc.
Dar, in mentalitatea mea de 7ani, a calatori nu putea insemna o meserie.
Dansa ne-a vorbit cateva minute bune despre calatoriile facute de calatori si exploratori celebri care au descoperit continente si insule noi, popoare necunoscute, plante exotice, pasari si animale ciudate, au inventariat obiceiurile indigenilor, limbile lor, au studiat felul in care traiesc si credintele pe care le au ei, au descoperit pesteri, cascade, mine de aur, de diamante ... sau mai stiu eu ce.
Au intocmit harti, atlase geografice si botanice, au scris carti si tratate, au facut fotografii si filme documentare ...
Insa pe mine nu ma atragea sa merg intr-o astfel de calatorie-expeditie, adica pe post de explorator, sa fiu mereu cu ochii in patru, sa caut printre pietre si fire de iarba, sa analizez, studiez, clasez, inventariez ...
Imi placea sa calatoresc pe post de 'gura - casca' ... adica sa ma uit ... doar atat.
Dupa o vizita la muzeul de istorie, in vacanta dintre a III-a si-a IV-a, vazand exponatele de dinaintea erei noastre, am simtit ca mi-ar place sa fiu arheolog.
Nu era doar un gand sub influenta vizitei la muzeu, era ceva mai profund ce se producea la nivel afectiv.
Imi placea ... insa ma indoiam de faptul ca as fi in stare sa descopar vestigii.
Parintii s-au mirat de aceasta prima pasiune marturisita cu glas tare.
Daca anterior jucariile nu ma atrageau, cu exceptia cuburilor, jocurilor Lego si a stampilelor colorate, si cred ca nu ma atrageau si din cauza ca primeam prea multe, eu jucandu-ma predilect cu diverse capace, suruburi, cuie, pietre, robineti defecti, catarame, sticle goale de parfum si alte obiecte 'colectionate' de prin casa sau de pe afara, acum imi directionasem activitatile.
Din argila si huma faceam statuete care sa se asemene cu cele de prin cartile de istorie sau cu cele vazute in Magazinele Istorice la care parintii mei aveau abonament.
Faceam si tablite cu cuneiforme. Ma specializasem chiar
... caci imi ieseau foarte bine si eram mandra de ele.
Prin clasa a VI-a 'doamna de franceza' mi-a zis ca ma descurc bine la tradus. Intr-o ora pe la sfarsitul ultimului trimestru ne-a adus niste reviste si, pe rand, ne-a pus sa traducem in romana 'la prima vedere' si cu voce tare, citind doar in gand textul tiparit in franceza.
Ideea de a-mi castiga existenta traducand carti nu-mi displacea si, dupa incurajarile profesoarei, chiar ma simteam capabila sa transpun texte dintr-o limba in alta.
Se apropia clasa a opta si trebuia sa aleg un liceu: real sau uman ? ... aceasta era intrebarea.
Alegerea liceului conditiona intr-un fel alegerea viitoarei facultati.
Analizam la rece profesiile si descopeream pentru a suta oara ca nu ma atrag.
Medicina imi displacea intratat incat la auzul cuvantului doctor imi trecea pofta de mancare, iar la auzul celui de stomatolog mi se incretea pielea.
Contabilitatea si finantele le gaseam plictisitoare desi, sincera sa fiu, imi inchipuiam ca serviciul la o banca sau la un birou de contabilitate presupune doar o munca mecanica si niste hartoage scrise cu creionul chimic.
La aceasta impresie se adauga o discutie auzita in tren. Doua tipe bine, destul de tinere si fardate cu gust, discutau intre ele. La un moment dat una exclama : "draga, sa nu faci greseala sa te mariti cu un contabil. Toti sunt lipsiti de imaginatie si-s zgarciti".
Atunci cand cineva se lauda cu fratele student la ISE, nepoata de la ASE sau verisorul de la BCR, in sinea mea ii compatimeam pe acei oameni ...
Politehnica imi lasa impresia unui conglomerat de roti dintate, ziduri din beton armat, circuite licarind straniu, malaxoare, sarme, conducte si rezervoare, toate mirosind a clor, acetona si catran.
Viziunea ma descuraja, dar nu ma afecta deoarece in subconstient imi ziceam ca nu-mi va calca piciorul prin 'politehnica'.
Dreptul il scosesem de pe lista. Pentru mine a fi student la drept insemna a fi o persoana cu capacitati supranaturale de tocilar ... parca vedeam insiruirea de tomuri cu legi, anexe si revizuiri ce se cer memorate paragraf dupa paragraf.
Artele erau departe de mine, la propriu si la figurat. Daca la desen ma descurcam onorabil, la muzica eram un antitalent. In ciuda faptului ca eram si sunt afona, nu-mi displace sa audiez anumite genuri muzicale.
Totusi, in perioada liceului descoperisem abilitatea de a-mi face singura haine. Le desenam, alegeam materialele si apoi le croiam, cu sau fara sablon. De cusut nu ma pricepeam ... asa ca le duceam unei tipe care mi le cosea ... asta dupa ce analiza incruntata bucatile ce trebuiau 'asamblate' si explicatiile ce i le dadeam.
Impletitul de pulovere si bluze chiar se transformase intr-o mica pasiune si, cu cat lucram mai mult, cu atat viteza de executie crestea. Ornamentele puloverelor contineau margele din sticla, sarme argintii sau aurii, nasturi colorati, perle artificiale, bucati de catifea, matase, panza de sac si tot felul de improvizatii asa zis tehnice cu care-mi satisfaceam imaginatia.
Facusem si cateva incercari de a vopsi materiale ieftine, finet sau panza. Ma inspirasem dintr-un almanah, insa modelele si secretele amestecurilor de vopseluri, fie artificiale fie naturale, imi apartineau. Am stricat o oala mare de vreo 40 de litri, caci nu a mai putut fi folosita pentru mancare, dar am acumulat experienta.
Cu toate astea 'textilele' nu reprezentau pentru mine o posibila viitoare meserie.
In acea perioada aveam un prieten care ma tot batea la cap sa fac Filologie sau 'Ziaristica', caci, dupa parerea lui, as fi avut talent la scris. Scrisul nu mi se potrivea ca o manusa. Imi placea sa scriu ... insa doar din cand in cand.
Gandul ca as fi putut avea un loc de munca in care sa mi se ceara sa scriu zilnic imi scadea temperatura corpului.
Percepeam 'scrisul' ca pe un lucru ce trebuie facut exclusiv din placere si fara vreo remuneratie. In mintea mea scriitorii erau un fel de semizei.
Slava cerului ca nu mi-a trecut niciodata prin cap sa ma fac actrita.
Aveam colege care stateau ore in sir in fata oglinzii recitand versuri sau 'spunand' vreun rol, analizand mimica, dupa care incepeau sa-si descopere tot felul de defecte : ba ca ar avea nasul prea lung, ba ca buzele ar fi prea subtiri si lipsite de culoare, ba ca sprancenele ar fi asimetrice sau ca parul nu le-ar avantaja profilul. Parca in asta ar fi constat talentul actoricesc!
In perioada scolii generale si a liceului mi-am umplut timpul liber cu de toate ... cu lecturi, cu sedintele de la cercul de matematica si cel de desen, am scris din cand in cand la gazeta scolii sau prin altele, am fost prin vreo doua 'tabere de creatie', am jucat un trimestru in echipa de minibaschet si am facut putina gimnastica. Dar nici una din aceste activitati, variate , nu s-a transformat in pasiune.
Da, le faceam cu interes .. uneori cu mare placere ... dar nu reprezentau ceva pentru care as fi mers pana in panzele albe.
Hodoronc-tronc, spre sfarsitul clasei a VIII-a, am zis ca vreau sa dau examen la Liceul Pedagogic. Ambii parinti s-au opus spunand ca Liceul Pedagogic inseamna plafonare ( habar nu aveam ce insemna cuvantul in context) .... si ca nu sunt facuta pentru meseria de invatatoare deoarece imi lipseste calmul, sunt mereu agitata si nu ma pot cobori la nivelul unui copil de sase ani pentru a-i explica ceva.
Probabil ca concluziile le-au tras analizand comportamentul fata de sora mea careia, ce-i drept, nu aveam prea multa tragere de inima sa-i explic lucrurile pe care stiam ca le poate afla de una singura.
Nu cred ca as fi reusit la concurs pentru ca inainte de examenele scrise se dadeau niste probe practice care presupuneau printre altele si o proba la muzica ... ori eu eram la fel de muzicala ca si cutia acordeonului de la fanfara militara
.
Tatalui meu i-ar fi suras sa fiu inginera. Pe mama o ingrozea gandul ca daca voi fi inginera va trebui sa lucrez o viata in uzina. Fabrica, uzina, combinatul industrial, santierul ... toate acestea insemnau pentru ea niste machete ale Iadului.
Nici nu stiu cum, cred ca mai mult datorita hazardului, am ajuns la un liceu 'real'.
Tot ce a urmat dupa aceea, in mai mica sau in mai mare masura, a fost rodul unui sir de intamplari al caror sens as dori sa-l descifrez intr-o buna zi.
Imi placea sa descopar ce inseamna, de unde vin si de ce unele au 'surori' ( .. adica sinonime).
Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
... cred ca intrebarea ne-a fost adresata tuturor
Atunci cand o colega de-a mamei mi-a pus intrebarea asta i-am raspuns fara ezitare ca vreau sa ma fac avocata.
A fost uimita caci, la cei cinci ani ai mei, nu prea credea ca stiu ce inseamna avocata.
Bineinteles ca nu stiam insa dadusem raspunsul impresionata de un film vazut in acea saptamana.
Nu stiu daca il vazusem la TVR sau la alta televiziune, nici in ce limba se vorbea in film, dar oricum tin minte ca nu se vorbea in romana si din cauza asta la fiecare cinci minute imi intrerupeam parintii sa-mi spuna ce se intampla
. Iata in mare povestea : unei tinere avocate proaspat iesite de pe bancile facultatii i se incredinteaza un caz. Primul ei caz. Un batran, vagabond, fara familie si locuinta, este acuzat ca, beat fiind, a ucis un om.
Batranul neaga insa evidentele nu sunt de partea lui.
Tanara avocata ajunge la un bun nivel de comunicare cu acest vagabond si ajunge sa fie convinsa ca nu el e criminalul.
In final ea reuseste sa-i demonstreze nevinovatia si sa-i descopere pe ucigasi, adica pe cei ce au inscenat crima atribuita batranului.
Daca pana atunci nici o meserie din cele cunoscute de mine nu mi se paruse interesanta, dupa vizionarea filmului a fost pentru prima data cand am simtit o atractie pentru ceea ce facuse avocata.
Acum imi dau seama ca de fapt nu profesia de avocat ma atrasese ci caracterul personajului feminin, faptul ca reusise imposibilul, ca reusise sa treaca de perceptiile sablonarde, ca era inteligenta, frumoasa, incoruptibila si stia ce vrea ...
Azi, constienta fiind ce inseamna avocatura, nici in ruptul capului nu mi-ar placea sa o profesez...
Apoi, in clasa intai, invatatoarea ne-a intrebat ce meserie am vrea sa avem si de ce.
Nu ma atragea nimic. Ma gandeam cu groaza ca atunci cand voi fi mare va trebui sa lucrez pentru a castiga bani. Mi-ar fi placut sa am bani fara sa trebuiasca sa muncesc
. Cand doamna invatatoare, mirata de raspunsul dat (mai putin faza cu banii ...), m-a intrebat ce-mi place totusi sa fac, i-am raspuns ca-mi place sa calatoresc.
Dar, in mentalitatea mea de 7ani, a calatori nu putea insemna o meserie.
Dansa ne-a vorbit cateva minute bune despre calatoriile facute de calatori si exploratori celebri care au descoperit continente si insule noi, popoare necunoscute, plante exotice, pasari si animale ciudate, au inventariat obiceiurile indigenilor, limbile lor, au studiat felul in care traiesc si credintele pe care le au ei, au descoperit pesteri, cascade, mine de aur, de diamante ... sau mai stiu eu ce.
Au intocmit harti, atlase geografice si botanice, au scris carti si tratate, au facut fotografii si filme documentare ...
Insa pe mine nu ma atragea sa merg intr-o astfel de calatorie-expeditie, adica pe post de explorator, sa fiu mereu cu ochii in patru, sa caut printre pietre si fire de iarba, sa analizez, studiez, clasez, inventariez ...
Imi placea sa calatoresc pe post de 'gura - casca' ... adica sa ma uit ... doar atat.
Dupa o vizita la muzeul de istorie, in vacanta dintre a III-a si-a IV-a, vazand exponatele de dinaintea erei noastre, am simtit ca mi-ar place sa fiu arheolog.
Nu era doar un gand sub influenta vizitei la muzeu, era ceva mai profund ce se producea la nivel afectiv.
Imi placea ... insa ma indoiam de faptul ca as fi in stare sa descopar vestigii.
Parintii s-au mirat de aceasta prima pasiune marturisita cu glas tare.
Daca anterior jucariile nu ma atrageau, cu exceptia cuburilor, jocurilor Lego si a stampilelor colorate, si cred ca nu ma atrageau si din cauza ca primeam prea multe, eu jucandu-ma predilect cu diverse capace, suruburi, cuie, pietre, robineti defecti, catarame, sticle goale de parfum si alte obiecte 'colectionate' de prin casa sau de pe afara, acum imi directionasem activitatile.
Din argila si huma faceam statuete care sa se asemene cu cele de prin cartile de istorie sau cu cele vazute in Magazinele Istorice la care parintii mei aveau abonament.
Faceam si tablite cu cuneiforme. Ma specializasem chiar
... caci imi ieseau foarte bine si eram mandra de ele. Prin clasa a VI-a 'doamna de franceza' mi-a zis ca ma descurc bine la tradus. Intr-o ora pe la sfarsitul ultimului trimestru ne-a adus niste reviste si, pe rand, ne-a pus sa traducem in romana 'la prima vedere' si cu voce tare, citind doar in gand textul tiparit in franceza.
Ideea de a-mi castiga existenta traducand carti nu-mi displacea si, dupa incurajarile profesoarei, chiar ma simteam capabila sa transpun texte dintr-o limba in alta.
Se apropia clasa a opta si trebuia sa aleg un liceu: real sau uman ? ... aceasta era intrebarea.
Alegerea liceului conditiona intr-un fel alegerea viitoarei facultati.
Analizam la rece profesiile si descopeream pentru a suta oara ca nu ma atrag.
Medicina imi displacea intratat incat la auzul cuvantului doctor imi trecea pofta de mancare, iar la auzul celui de stomatolog mi se incretea pielea.
Contabilitatea si finantele le gaseam plictisitoare desi, sincera sa fiu, imi inchipuiam ca serviciul la o banca sau la un birou de contabilitate presupune doar o munca mecanica si niste hartoage scrise cu creionul chimic.
La aceasta impresie se adauga o discutie auzita in tren. Doua tipe bine, destul de tinere si fardate cu gust, discutau intre ele. La un moment dat una exclama : "draga, sa nu faci greseala sa te mariti cu un contabil. Toti sunt lipsiti de imaginatie si-s zgarciti".
Atunci cand cineva se lauda cu fratele student la ISE, nepoata de la ASE sau verisorul de la BCR, in sinea mea ii compatimeam pe acei oameni ...
Politehnica imi lasa impresia unui conglomerat de roti dintate, ziduri din beton armat, circuite licarind straniu, malaxoare, sarme, conducte si rezervoare, toate mirosind a clor, acetona si catran.
Viziunea ma descuraja, dar nu ma afecta deoarece in subconstient imi ziceam ca nu-mi va calca piciorul prin 'politehnica'.
Dreptul il scosesem de pe lista. Pentru mine a fi student la drept insemna a fi o persoana cu capacitati supranaturale de tocilar
... parca vedeam insiruirea de tomuri cu legi, anexe si revizuiri ce se cer memorate paragraf dupa paragraf. Artele erau departe de mine, la propriu si la figurat. Daca la desen ma descurcam onorabil, la muzica eram un antitalent. In ciuda faptului ca eram si sunt afona, nu-mi displace sa audiez anumite genuri muzicale.
Totusi, in perioada liceului descoperisem abilitatea de a-mi face singura haine. Le desenam, alegeam materialele si apoi le croiam, cu sau fara sablon. De cusut nu ma pricepeam ... asa ca le duceam unei tipe care mi le cosea ... asta dupa ce analiza incruntata bucatile ce trebuiau 'asamblate' si explicatiile ce i le dadeam.
Impletitul de pulovere si bluze chiar se transformase intr-o mica pasiune si, cu cat lucram mai mult, cu atat viteza de executie crestea. Ornamentele puloverelor contineau margele din sticla, sarme argintii sau aurii, nasturi colorati, perle artificiale, bucati de catifea, matase, panza de sac si tot felul de improvizatii asa zis tehnice cu care-mi satisfaceam imaginatia.
Facusem si cateva incercari de a vopsi materiale ieftine, finet sau panza. Ma inspirasem dintr-un almanah, insa modelele si secretele amestecurilor de vopseluri, fie artificiale fie naturale, imi apartineau. Am stricat o oala mare de vreo 40 de litri, caci nu a mai putut fi folosita pentru mancare, dar am acumulat experienta.
Cu toate astea 'textilele' nu reprezentau pentru mine o posibila viitoare meserie.
In acea perioada aveam un prieten care ma tot batea la cap sa fac Filologie sau 'Ziaristica', caci, dupa parerea lui, as fi avut talent la scris. Scrisul nu mi se potrivea ca o manusa. Imi placea sa scriu ... insa doar din cand in cand.
Gandul ca as fi putut avea un loc de munca in care sa mi se ceara sa scriu zilnic imi scadea temperatura corpului.
Percepeam 'scrisul' ca pe un lucru ce trebuie facut exclusiv din placere si fara vreo remuneratie. In mintea mea scriitorii erau un fel de semizei.
Slava cerului ca nu mi-a trecut niciodata prin cap sa ma fac actrita.
Aveam colege care stateau ore in sir in fata oglinzii recitand versuri sau 'spunand' vreun rol, analizand mimica, dupa care incepeau sa-si descopere tot felul de defecte : ba ca ar avea nasul prea lung, ba ca buzele ar fi prea subtiri si lipsite de culoare, ba ca sprancenele ar fi asimetrice sau ca parul nu le-ar avantaja profilul. Parca in asta ar fi constat talentul actoricesc!
In perioada scolii generale si a liceului mi-am umplut timpul liber cu de toate ... cu lecturi, cu sedintele de la cercul de matematica si cel de desen, am scris din cand in cand la gazeta scolii sau prin altele, am fost prin vreo doua 'tabere de creatie', am jucat un trimestru in echipa de minibaschet si am facut putina gimnastica. Dar nici una din aceste activitati, variate , nu s-a transformat in pasiune.
Da, le faceam cu interes .. uneori cu mare placere ... dar nu reprezentau ceva pentru care as fi mers pana in panzele albe.
Hodoronc-tronc, spre sfarsitul clasei a VIII-a, am zis ca vreau sa dau examen la Liceul Pedagogic. Ambii parinti s-au opus spunand ca Liceul Pedagogic inseamna plafonare ( habar nu aveam ce insemna cuvantul in context) .... si ca nu sunt facuta pentru meseria de invatatoare deoarece imi lipseste calmul, sunt mereu agitata si nu ma pot cobori la nivelul unui copil de sase ani pentru a-i explica ceva.
Probabil ca concluziile le-au tras analizand comportamentul fata de sora mea careia, ce-i drept, nu aveam prea multa tragere de inima sa-i explic lucrurile pe care stiam ca le poate afla de una singura.
Nu cred ca as fi reusit la concurs pentru ca inainte de examenele scrise se dadeau niste probe practice care presupuneau printre altele si o proba la muzica ... ori eu eram la fel de muzicala ca si cutia acordeonului de la fanfara militara
. Tatalui meu i-ar fi suras sa fiu inginera. Pe mama o ingrozea gandul ca daca voi fi inginera va trebui sa lucrez o viata in uzina. Fabrica, uzina, combinatul industrial, santierul ... toate acestea insemnau pentru ea niste machete ale Iadului.
Nici nu stiu cum, cred ca mai mult datorita hazardului, am ajuns la un liceu 'real'.
Tot ce a urmat dupa aceea, in mai mica sau in mai mare masura, a fost rodul unui sir de intamplari al caror sens as dori sa-l descifrez intr-o buna zi.
Am decis sa stau in barca mea si sa nu mai fac valuri prin alte jurnale , de aceea voi spune aici ceea ce am aflat despre transplanturile de organe de la copii la adulti, transplanturi despre care massmedia romaneasca si virtualul in limba romana sustin la unison ca nu este posibil.
Ba da. Este posibil. Asemenea transplanturi, copii ==> persoane adulte, s-au efectuat cu succes chiar si la noi in tara.
Iata cateva exemple.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/tr...oma-106816.html
http://www.niuzer.ro/topic/Mihai-Lucan.html
http://www.i-medic.ro/stiri/o-echipa-de-ch...acelasi-pacient
http://www.romanialibera.ro/actualitate/tr...oma-106816.html
Si un ultim exemplu ...
http://www.victor-socaciu.allby.ro/
, de aceea voi spune aici ceea ce am aflat despre transplanturile de organe de la copii la adulti, transplanturi despre care massmedia romaneasca si virtualul in limba romana sustin la unison ca nu este posibil. Ba da. Este posibil. Asemenea transplanturi, copii ==> persoane adulte, s-au efectuat cu succes chiar si la noi in tara.
Iata cateva exemple.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/tr...oma-106816.html
http://www.niuzer.ro/topic/Mihai-Lucan.html
http://www.i-medic.ro/stiri/o-echipa-de-ch...acelasi-pacient
QUOTE
O echipa de chirurgi clujeni va realiza un transplant dual de rinichi, la acelasi pacient
--------------------------------------------------------------------------------
Autor i-medic.ro
Rinichii unei fetiţe de opt ani, care a murit în urma unui accident de tren, vor fi donaţi unui tânăr de 30 de ani, care s-a dovedit a fi singurul pacient compatibil din punct de vedere imunologic. Operaţia va fi realizată de o echipă de medici de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj, condusă de profesorul Mihai Lucan.
'Nu mă pot opri să mulţumesc familiei copilului care în momentele acestea de durere extraordinară au reuşit să treacă peste durerea lor în încercarea de a ajuta alţi oameni', a spus medicul clujean, înainte de intrarea în operaţie.
Acesta a explicat că cei doi rinichi care vor fi transplantaţi pacientului, care suferă de insuficienţă renală cronică şi face dializă de doi ani, vor suplini funcţia unuia singur.
'Este vorba de un pacient cu insuficienţă renală cronică decompensată care este în hemodializă de doi ani. Ceea ce este particular şi într-un fel spectaculos este că amândoi rinichii merg la un singur primitor, deoarece donatorul, respectiv fetiţa care a decedat, are o masă corporală mică, iar rinichii sunt de dimensiuni mici şi dacă i-am fi transplantat separat nu am fi reuşit să ducem la bun sfârşit intenţia de a vindeca pacientul', a explicat Mihai Lucan.
Potrivit şefului ICUTR Cluj, transplantul va consta în plasarea ambilor rinichi în fosa iliacă dreaptă, iar pacientul va trăi probabil toată viaţa cu patru rinichi. Chirurgul a mai spus că atât fetiţa de opt ani, cât şi pacientul au o grupă de sânge mai rară, respectiv AB IV, ceea ce a dus la alegerea tânărului de 30 de ani dintre cei aflaţi pe lista de aşteptare, atât adulţi, cât şi copii.
Echipa de la ICUTR Cluj are la activ câteva experienţe de transplant dual, respectiv transplantarea concomitentă a unui rinichi şi a unui pancreas la acelaşi pacient sau transplantarea, la aceeaşi persoană, a unui rinichi după un transplant de inimă. De asemenea, echipa de chirurgi a operat în urmă cu câţiva ani un pacient care trăieşte cu cinci rinichi.
Categoria: Stiri interne; Data: 05 Apr 11 Sursa: Agerpres
--------------------------------------------------------------------------------
Autor i-medic.ro
Rinichii unei fetiţe de opt ani, care a murit în urma unui accident de tren, vor fi donaţi unui tânăr de 30 de ani, care s-a dovedit a fi singurul pacient compatibil din punct de vedere imunologic. Operaţia va fi realizată de o echipă de medici de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj, condusă de profesorul Mihai Lucan.
'Nu mă pot opri să mulţumesc familiei copilului care în momentele acestea de durere extraordinară au reuşit să treacă peste durerea lor în încercarea de a ajuta alţi oameni', a spus medicul clujean, înainte de intrarea în operaţie.
Acesta a explicat că cei doi rinichi care vor fi transplantaţi pacientului, care suferă de insuficienţă renală cronică şi face dializă de doi ani, vor suplini funcţia unuia singur.
'Este vorba de un pacient cu insuficienţă renală cronică decompensată care este în hemodializă de doi ani. Ceea ce este particular şi într-un fel spectaculos este că amândoi rinichii merg la un singur primitor, deoarece donatorul, respectiv fetiţa care a decedat, are o masă corporală mică, iar rinichii sunt de dimensiuni mici şi dacă i-am fi transplantat separat nu am fi reuşit să ducem la bun sfârşit intenţia de a vindeca pacientul', a explicat Mihai Lucan.
Potrivit şefului ICUTR Cluj, transplantul va consta în plasarea ambilor rinichi în fosa iliacă dreaptă, iar pacientul va trăi probabil toată viaţa cu patru rinichi. Chirurgul a mai spus că atât fetiţa de opt ani, cât şi pacientul au o grupă de sânge mai rară, respectiv AB IV, ceea ce a dus la alegerea tânărului de 30 de ani dintre cei aflaţi pe lista de aşteptare, atât adulţi, cât şi copii.
Echipa de la ICUTR Cluj are la activ câteva experienţe de transplant dual, respectiv transplantarea concomitentă a unui rinichi şi a unui pancreas la acelaşi pacient sau transplantarea, la aceeaşi persoană, a unui rinichi după un transplant de inimă. De asemenea, echipa de chirurgi a operat în urmă cu câţiva ani un pacient care trăieşte cu cinci rinichi.
Categoria: Stiri interne; Data: 05 Apr 11 Sursa: Agerpres
http://www.romanialibera.ro/actualitate/tr...oma-106816.html
QUOTE
24 Septembrie 2007
Trei vieti, salvate de o fetita in coma
Parintii unei fetite de numai 10 ani, aflata in moarte cerebrala, au fost de acord sa-i doneze organele.
» Ficatul si cei doi rinichi, prelevati ieri de o echipa de medici, vor salva trei vieti: una la Bucuresti si doua la Cluj
O echipa de medici din Bucuresti si Targu-Mures a intrat in operatie ieri dimineata, pentru a preleva ficatul si rinichii unei fetite in varsta de doar 10 ani."Fata a fost internata la noi, la sectia de Terapie Intensiva. stiu ca a venit un reprezentant al Comisiei pentru Transplant pentru Transilvania care a constatat moartea cerebrala si ca a vorbit cu parintii", a declarat ieri Ioan Figan, directorul Spitalului de Copii Cluj.
Fetita fusese ranita grav in data de 15 septembrie intr-un tragic accident rutier petrecut in judetul Alba, iar in data de 20 septembrie, spun doctorii, a intrat in moarte cerebrala. Dupa ce familia si-a dat acordul, ieri, ea a fost transportata de la Alba la Cluj cu un elicopter. Operatia a durat aproape trei ore, iar imediat dupa ficatul a fost trimis la Bucuresti.
Potrivit medicului Vlad Brasoveanu, chirurg in cadrul Institutului Clinic Fundeni, o alta echipa de doctori a procedat de ieri la transplantarea celor doi rinichi ai fetei la doi pacienti diferiti, care vor avea, astfel, o sansa la o viata normala.
Ficatul a fost dus la Institutul Clinic Fundeni, unde va fi transplantat de profesorul Irinel Popescu si echipa sa unui baietel tot de 10 ani. Medicii clujeni au terminat cu succes cele doua transplanturi, un tanar de 22 de ani si un baietel de 8, bolnavi de insuficienta renala, au fost operati.
In martie 2007, un alt baietel de noua ani din Cluj, aflat in moarte clinica, a salvat viata altor trei oameni, dintre care doi copii si un adult. Un micut internat la Spitalul Fundeni a primit ficatul, dupa ce se afla internat cu insuficienta hepatica si astepta un donator. Un copil de 14 ani si un tanar de 24 de ani au primit rinichii baietelului, in urma unor interventii chirurgicale simultane, la Institutul Clinic de Transplant Renal Cluj.
Doctorul Brasoveanu spune ca astfel de recoltari multiple de organe au loc in Romania de 10-15 ori pe an, mai ales pentru ca apartinatorii nu sunt de acord cu donarea organelor.
Trei vieti, salvate de o fetita in coma
Parintii unei fetite de numai 10 ani, aflata in moarte cerebrala, au fost de acord sa-i doneze organele.
» Ficatul si cei doi rinichi, prelevati ieri de o echipa de medici, vor salva trei vieti: una la Bucuresti si doua la Cluj
O echipa de medici din Bucuresti si Targu-Mures a intrat in operatie ieri dimineata, pentru a preleva ficatul si rinichii unei fetite in varsta de doar 10 ani."Fata a fost internata la noi, la sectia de Terapie Intensiva. stiu ca a venit un reprezentant al Comisiei pentru Transplant pentru Transilvania care a constatat moartea cerebrala si ca a vorbit cu parintii", a declarat ieri Ioan Figan, directorul Spitalului de Copii Cluj.
Fetita fusese ranita grav in data de 15 septembrie intr-un tragic accident rutier petrecut in judetul Alba, iar in data de 20 septembrie, spun doctorii, a intrat in moarte cerebrala. Dupa ce familia si-a dat acordul, ieri, ea a fost transportata de la Alba la Cluj cu un elicopter. Operatia a durat aproape trei ore, iar imediat dupa ficatul a fost trimis la Bucuresti.
Potrivit medicului Vlad Brasoveanu, chirurg in cadrul Institutului Clinic Fundeni, o alta echipa de doctori a procedat de ieri la transplantarea celor doi rinichi ai fetei la doi pacienti diferiti, care vor avea, astfel, o sansa la o viata normala.
Ficatul a fost dus la Institutul Clinic Fundeni, unde va fi transplantat de profesorul Irinel Popescu si echipa sa unui baietel tot de 10 ani. Medicii clujeni au terminat cu succes cele doua transplanturi, un tanar de 22 de ani si un baietel de 8, bolnavi de insuficienta renala, au fost operati.
In martie 2007, un alt baietel de noua ani din Cluj, aflat in moarte clinica, a salvat viata altor trei oameni, dintre care doi copii si un adult. Un micut internat la Spitalul Fundeni a primit ficatul, dupa ce se afla internat cu insuficienta hepatica si astepta un donator. Un copil de 14 ani si un tanar de 24 de ani au primit rinichii baietelului, in urma unor interventii chirurgicale simultane, la Institutul Clinic de Transplant Renal Cluj.
Doctorul Brasoveanu spune ca astfel de recoltari multiple de organe au loc in Romania de 10-15 ori pe an, mai ales pentru ca apartinatorii nu sunt de acord cu donarea organelor.
Si un ultim exemplu ...
QUOTE
Victor Socaciu: «Dragă Bogi, mulţumesc că trăiesc!»
01.03.2010
Mai întâi a scos o piesă în memoria fetiţei care i-a redat speranţa. Sâmbătă seară, la Cluj-Napoca, Victor Socaciu a dedicat un întreg album lui Bogi şi medicilor urologi care i-au transplantat rinichii care-l ţin în viaţă.
La Casa de Cultură a Studenţilor, 500 de clujeni l-au aşteptat cu sufletul la gură pe cântăreţ, la primul său concert după operaţia suferită acum şase luni.
Printre ei s-au aflat Mihai Luncan şi echipa sa de medici urologi, oameni speciali fără de care vocea lui Socaciu s-ar fi stins.
„Ţin să începem acest eveniment în semn de mulţumire faţă de o persoană absolut specială, domnul doctor Mihai Lucan. Se află şi el aici, alături de o parte din echipa de medici care m-au operat", a spus Socaciu în deschiderea evenimentului, în aplauzele spectatorilor.
În luna septembrie a anului trecut, când nu mai întrezărea nici o speranţă, aceşti oameni i-au readus zâmbetul pe buze. I-au transplantat ambii rinichi ai unei fetiţe de 10 ani care se afla în moarte cerebrală. Boglarka Fekete e fetiţa care trăieşte prin rinichii lui Socaciu.
Folkistul nu a rămas indiferent la gestul familiei fetei şi a dedicat întregul album memoriei acesteia.
„E o plecăciune făcută faţă de gestul extraordinar al părinţilor Agnes şi Barna Fekete", a spus el în mijlocul concertului. Binefăcătorii lui nu au fost la concert. Cinci sute de oameni i-au răsplătit însă cu aplauze şi au lăcrimat când Socaciu a cântat "Imn pentru Bogi".
01.03.2010
Mai întâi a scos o piesă în memoria fetiţei care i-a redat speranţa. Sâmbătă seară, la Cluj-Napoca, Victor Socaciu a dedicat un întreg album lui Bogi şi medicilor urologi care i-au transplantat rinichii care-l ţin în viaţă.
La Casa de Cultură a Studenţilor, 500 de clujeni l-au aşteptat cu sufletul la gură pe cântăreţ, la primul său concert după operaţia suferită acum şase luni.
Printre ei s-au aflat Mihai Luncan şi echipa sa de medici urologi, oameni speciali fără de care vocea lui Socaciu s-ar fi stins.
„Ţin să începem acest eveniment în semn de mulţumire faţă de o persoană absolut specială, domnul doctor Mihai Lucan. Se află şi el aici, alături de o parte din echipa de medici care m-au operat", a spus Socaciu în deschiderea evenimentului, în aplauzele spectatorilor.
În luna septembrie a anului trecut, când nu mai întrezărea nici o speranţă, aceşti oameni i-au readus zâmbetul pe buze. I-au transplantat ambii rinichi ai unei fetiţe de 10 ani care se afla în moarte cerebrală. Boglarka Fekete e fetiţa care trăieşte prin rinichii lui Socaciu.
Folkistul nu a rămas indiferent la gestul familiei fetei şi a dedicat întregul album memoriei acesteia.
„E o plecăciune făcută faţă de gestul extraordinar al părinţilor Agnes şi Barna Fekete", a spus el în mijlocul concertului. Binefăcătorii lui nu au fost la concert. Cinci sute de oameni i-au răsplătit însă cu aplauze şi au lăcrimat când Socaciu a cântat "Imn pentru Bogi".
http://www.victor-socaciu.allby.ro/
Am terminat si am predat tot ce am avut in lucru, de proiectat sau de corectat
Acum sunt libera ... libera ca pasarea cerului, ca sa folosesc o expresie consacrata.
Maine, indiferent daca va fi vreme buna sau furtuna, voi pleca intr-o excursie de 2-3 zile. Voi pleca acolo unde-mi propusesem sa ajung in acest an de No Ruz si n-am mai ajuns, din cauza ca, pe o portiune a drumului din acea zona, avusese loc o alunecare de pietris si aluviuni de pe crestele marginase, odata cu topirea ghetei si zapezilor.
Bun. Acum sunt cu sacul de voiaj pus la punct, cu bateriile incarcate (si la propriu si la figurat) si cu un mare chef de drumetie.
Sper sa ma intorc cu bine si sa-mi continui jurnalul de calatorie la Han.
Mai am in plan o calatorie de durata medie (8-10 zile) si una de durata lunga. Am atatea planuri incat ma indoiesc ca voi razbi in toate.
Nu mi-am facut o fisa organizatorica ... detest astfel de fise ... insa am punctat clar ceea ce-i mai important.
Ah! ... uitasem. Trebuie sa-mi pun la punct MP3 playerul si sa adaug ultimele piese muzicale preferate.
Acum sunt libera ... libera ca pasarea cerului, ca sa folosesc o expresie consacrata.
Maine, indiferent daca va fi vreme buna sau furtuna, voi pleca intr-o excursie de 2-3 zile. Voi pleca acolo unde-mi propusesem sa ajung in acest an de No Ruz si n-am mai ajuns, din cauza ca, pe o portiune a drumului din acea zona, avusese loc o alunecare de pietris si aluviuni de pe crestele marginase, odata cu topirea ghetei si zapezilor.
Bun. Acum sunt cu sacul de voiaj pus la punct, cu bateriile incarcate (si la propriu si la figurat) si cu un mare chef de drumetie.
Sper sa ma intorc cu bine si sa-mi continui jurnalul de calatorie la Han.
Mai am in plan o calatorie de durata medie (8-10 zile) si una de durata lunga. Am atatea planuri incat ma indoiesc ca voi razbi in toate.
Nu mi-am facut o fisa organizatorica ... detest astfel de fise ... insa am punctat clar ceea ce-i mai important.
Ah! ... uitasem. Trebuie sa-mi pun la punct MP3 playerul si sa adaug ultimele piese muzicale preferate.
Călătorie plăcută şi nu uita să ne-aduci şi nouă impresiile! 
Ai grija sa gasesti soferul potrivit, vacanta placuta si sa ne dai de veste, dar mai ales mai multe fotografii.
Erwin & Marduk, multumesc pentru urari ... a fost o calatorie calma, fara peripetii dar cu multa, multa buna dipozitie.
Dupa cum spuneam, excursia a fost una scurta, de doar doua-trei zile. Pana la urmatoarea calatorie voi incerca sa postez fotografiile facute si sa comentez momentele interesante ...
un loc cu statui ciudate
Am ajuns la punctul principal al destinatiei. E vorba de un spatiu ce a fost locuit cu cateva milenii inaintea erei noastre, spatiu localizat in apropierea satului Pirazmeyan/Pirazmian si devenit cunoscut sub denumirea "Shahr-e Yeri" ( in persana inseamna orasul Yeri - se pronunta in doua silabe, cu acentul pe ultimul "i" ).
Shahr-e Yeri se afla la o distanta de 32 km, sud-est, de orasul Mehskin Shahr, un mic orasel din provincia Ardebil.
De fapt Shahr-e Yeri reprezinta un intins site arheologic, partial escavat, cu numeroase menhire si stele funerare roase de vanturi, ploi, zapezi si razele solare necrutatoare. Vechimea unora depaseste 5000 ani.
Totusi o serie din ele au supravietuit intemperiilor, traficantilor de antichitati, dezaxatilor mintali si lipsei de interes a autoritatilor locale ...
In limba persana li se spune "sanghe sar afshan" ( sang = piatra, sar = cap, afshan = in picioare, cu capul sus, mandru ) ...
Denumirea de menhir(e) provine din limba bretona. ( men = piatra, hir = lung).
In sfarsit, aceste pietrele lungi sau pietre in picioare, pot fi vazute cu predilectie in Irlanda, Anglia si Franta ( deci arealul celtic), dar si in tarile scandinave, Cehia, Bulgaria, Italia si Grecia.
Intr-o postare viitoare voi divaga pe aceasta tema deoarece o gasesc interesanta si inedita.
Revin la subiect.
Complexul se intinde pe o suprafata de aproximativ 400 hectare si cuprinde urmatoarele :
- un spatiu funerar (cimitirul)
- ruinele unei fortarete
- ruinele a trei temple, unul mai nou si doua vechi
- ruinele unei resedinte mari, un posibil castel
- cateva dealuri cu ruine de locuinte
- doua pesteri "amenajate" de mana omului
Datarea cu carbon a ruinelor si artefactelor descoperite in fosta fortareata indica o vechime de 2800 ani, deci epoca fierului. Templul nou are o vechime de circa 3200 de ani, ceea ce inseamna ca a fost construit cu vreo 400-500 de ani inainte de constructia fortaretei.
Cele doua temple vechi si statuile sunt si mai vechi ... cifra ce se vehiculeaza cel mai des prin presa de limba persana e cea de 5000 ani vechime.
Interesant e faptul ca vestigiile indica o continuitate de habitat in Shahr-e Yeri de cel putin 4000 de ani, continuitate intrerupta prin sec VI-VII ien, cand acesti locuitori ciudati au disparut din zona.
Deci e foarte clar ca ei nu au fost arieni, arienii sosind in arealul actualului Iran mult mai tarziu. In mil V ien nu se pune problema existentei arienilor in spatiul geografic al actualului Iran.
Ma gandesc ca e posibil ca ei sa fi fost semiti. Nu am citit deocamdata o astfel de ipoteza dar mi se pare foarte plauzibila.
Aceste menhire (sper sa fie corect pluralul in limba romana ), cu dimensiuni intre 35 si 250 cm, mai au o caracteristica extrem de interesanta. Nici una din ele nu are gura.
Voi reveni.
... 
... 
foto1 ............................................... foto2 ................................ foto3
foto4
Pentru a vedea detaliile dati click pe imagini.
Dupa cum spuneam, excursia a fost una scurta, de doar doua-trei zile. Pana la urmatoarea calatorie voi incerca sa postez fotografiile facute si sa comentez momentele interesante ...
un loc cu statui ciudate
Am ajuns la punctul principal al destinatiei. E vorba de un spatiu ce a fost locuit cu cateva milenii inaintea erei noastre, spatiu localizat in apropierea satului Pirazmeyan/Pirazmian si devenit cunoscut sub denumirea "Shahr-e Yeri" ( in persana inseamna orasul Yeri - se pronunta in doua silabe, cu acentul pe ultimul "i" ).
Shahr-e Yeri se afla la o distanta de 32 km, sud-est, de orasul Mehskin Shahr, un mic orasel din provincia Ardebil.
De fapt Shahr-e Yeri reprezinta un intins site arheologic, partial escavat, cu numeroase menhire si stele funerare roase de vanturi, ploi, zapezi si razele solare necrutatoare. Vechimea unora depaseste 5000 ani.
Totusi o serie din ele au supravietuit intemperiilor, traficantilor de antichitati, dezaxatilor mintali si lipsei de interes a autoritatilor locale ...
In limba persana li se spune "sanghe sar afshan" ( sang = piatra, sar = cap, afshan = in picioare, cu capul sus, mandru ) ...
Denumirea de menhir(e) provine din limba bretona. ( men = piatra, hir = lung).
In sfarsit, aceste pietrele lungi sau pietre in picioare, pot fi vazute cu predilectie in Irlanda, Anglia si Franta ( deci arealul celtic), dar si in tarile scandinave, Cehia, Bulgaria, Italia si Grecia.
Intr-o postare viitoare voi divaga pe aceasta tema deoarece o gasesc interesanta si inedita.
Revin la subiect.
Complexul se intinde pe o suprafata de aproximativ 400 hectare si cuprinde urmatoarele :
- un spatiu funerar (cimitirul)
- ruinele unei fortarete
- ruinele a trei temple, unul mai nou si doua vechi
- ruinele unei resedinte mari, un posibil castel
- cateva dealuri cu ruine de locuinte
- doua pesteri "amenajate" de mana omului
Datarea cu carbon a ruinelor si artefactelor descoperite in fosta fortareata indica o vechime de 2800 ani, deci epoca fierului. Templul nou are o vechime de circa 3200 de ani, ceea ce inseamna ca a fost construit cu vreo 400-500 de ani inainte de constructia fortaretei.
Cele doua temple vechi si statuile sunt si mai vechi
... cifra ce se vehiculeaza cel mai des prin presa de limba persana e cea de 5000 ani vechime.Interesant e faptul ca vestigiile indica o continuitate de habitat in Shahr-e Yeri de cel putin 4000 de ani, continuitate intrerupta prin sec VI-VII ien, cand acesti locuitori ciudati au disparut din zona.
Deci e foarte clar ca ei nu au fost arieni, arienii sosind in arealul actualului Iran mult mai tarziu. In mil V ien nu se pune problema existentei arienilor in spatiul geografic al actualului Iran.
Ma gandesc ca e posibil ca ei sa fi fost semiti. Nu am citit deocamdata o astfel de ipoteza dar mi se pare foarte plauzibila.
Aceste menhire (sper sa fie corect pluralul in limba romana
), cu dimensiuni intre 35 si 250 cm, mai au o caracteristica extrem de interesanta. Nici una din ele nu are gura.Voi reveni.
... ... foto1 ............................................... foto2 ................................ foto3
foto4
Pentru a vedea detaliile dati click pe imagini.
QUOTE(exergy33 @ 16 Jul 2011, 11:09 AM)
....Ma gandesc ca e posibil ca ei sa fi fost semiti.....
Ar putea fi traci, cimerieni.
Shahr-e Yeri
... 
foto5 ............................................................ foto6
Pentru a va face o impresie despre marimea locului funerar si a ruinelor templelor am anexat inca doua fotografii.
In foto5, in fundal, se observa alt sir de pietre si stele funerare. Daca veti descarca imaginea veti putea vedea mai clar. In foto6 am incercat sa captez 'ramasitele' unui templu.
Cu ajutorul urmatoarelor imagini vreau sa scot in evidenta un aspect: cu exceptia catorva pietre funerare de dimensiuni mici, ce dupa toate probabilitatile reprezinta copii/suflete de copii , toate celelalte 'poarta' arme.
Fac o paranteza pentru a da cateva explicatii.
La inceput s-a crezut ca statuile/stelele/menhirele ar reprezenta femei. In favoarea acestei afirmatii statea coafura personajelor reprezentate. Toate au plete sau cozi interesant impletite/pieptanate. Partea de jos a podoabei capilare are o forma anume. Voi pune imagini in urmatoarea postare.
Acum ma intorc la ideea precedenta. Deci spuneam ca toate statuile de dimensiuni ceva mai mari poarta arme ... un fel de sabii incovoiate, hangeare ... nu stiu cum sa le numesc.
Mai tarziu arheologii au lansat ipoteza ca, indiferent de sex, toate persoanele adulte reprezentate in acest loc funerar poarta arme. Cele fara arme reprezinta copii.
Dupa fizionomie nu se poate face o distinctie clara intre femei si barbati. Toti au nasul extrem de lung, plete coafate in acelasi stil, nu au gura si nici alte elemente, ca de exemplu sani- cu ajutorul carora sa se poata spune clar ca e vorba de reprezentari feminine, dar nici mustati sau barba - care sa indice faptul ca ar fi vorba de personaje masculine .
...
...
... 
foto7 .............................................. foto8 ................................... foto9
Dau acum un prim pachet de informatii. Trebuie sa spun ca, despre acest oras Yeri, necunoscut chiar de marea masa a persanilor, nu exista prea multe date publicate in literatura de specialitate, ori pe 'interpretarile' facute pe blogurile de limba persana si cele din revistele cu 'de toate pentru toti' nu ma pot baza .
Se stie ca acesti locuitori au fost facuti vasali de catre regatul Urartu si ca au renuntat la religia lor in favoarea zeilor venerati de urartieni.
Aceste informatii parvin de pe o inscriptie descoperita in 1978 de arheologul Charles Burney pe o piatra din incinta noului templu. Tot el e cel ce a tradus-o.
Daca nu ma insel, piatra inscriptionata a fost luata de Burney pentru a fi cercetata in amanunt.
In 1979 are loc rasturnarea de la putere a sahului, revolutia si apoi razboiul de opt ani cu Irakul.
In aceasta perioada nu s-a intreprins nimic in Shahr-e Yeri, dar, traficantii de antichitati si localnicii doritori de a descoperi comori, au devastat si furat tot ceea ce li s-a parut ca are valoare si poate fi vandut peste granite. Un bonus trebuie acordat turistilor rusi care, cu camionetele, carau statui in Rusia sub ochii 'vigilentilor' graniceri (iranieni si rusi).
Cand lucrurile au intrat relativ in normal, dupa terminarea razboiului, niste arheologi iranieni s-au incumetat sa faca sapaturi si datari pe baza standardelor arheologice moderne. Dar a fost prea tarziu caci, dupa cum au marturisit ei insisi, cea mai mare parte a mormintelor au fost gasite goale ... adica furate.
Totusi in cateva morminte din zona unde am facut si eu fotografiile s-au descoperit diverse obiecte: nasturi din bronz aurit si argint aurit extrem de migalos prelucrati. De aici s-a tras concluzia ca si hainele oamenilor acelor timpuri trebuiau sa fi fost pe masura, caci nimeni nu coase nasturi de argint filigranat pe panza de sac.
S-au mai descoperit placi din aur prinse pe snur/bentita din piele si petrecute in jurul gatului. Deasemeni au fost descoperite siraguri din pietre semipretioase (posibil ca scheletele cu siraguri sa apartina femeilor), arme din fier si ramasite de ceramica. Aceste informatii le am dintr-un interviu dat televiziunii de catre arheologul sef al proiectului Shahr-e Yeri
Nu stiu unde au fost transportate obiectele descoperite, nici cum arata, caci niciodata televiziunea iraniana nu le-a aratat. Posibil sa nu fi fost curatate, restaurate si inventariate.
Bineinteles ca m-am intrebat cine au fost locuitorii din arealul actualei zone mediatizata sub numele de Shahr-e Yeri.
Daca au fost semiti, cimerieni, traci sau altceva .... e foarte greu de precizat.
Voi posta mai multe imagini pentru cei ce doresc sa faca o evaluare a subiectului.
Luind ca punct de reper informatia sigura ca locuitorii din Shahr-e Yeri au fost vasalii regatului Urartu, si ca disparitia lor coincide cu disparitia de pe scena politica a urartienilor ce au fost invadati in sec VI ien de catre sciti si mezi, pot trage urmatoarea concluzie : regatul Urartu le asigura securitatea sau locuitorii din orasul Yeri, si nu degeaba toate statuile au arme la sold, faceau parte din angrenajul militar al urartienilor.
Regatul Urartu s-a intins din zona lacului Van (actuala Turcie) pana in zona lacului Urumie/Urmia (actualul Iran), cu ramificatii inspre Caucaz si partea de nord-vest a Iranului de azi.
Urartienii sunt considerati de catre unii drept stramosii armenilor si s-au facut diverse speculatii si interpretari pe paralela lingvistica Urartu - Ararat.
... foto5 ............................................................ foto6
Pentru a va face o impresie despre marimea locului funerar si a ruinelor templelor am anexat inca doua fotografii.
In foto5, in fundal, se observa alt sir de pietre si stele funerare. Daca veti descarca imaginea veti putea vedea mai clar. In foto6 am incercat sa captez 'ramasitele' unui templu.
Cu ajutorul urmatoarelor imagini vreau sa scot in evidenta un aspect: cu exceptia catorva pietre funerare de dimensiuni mici, ce dupa toate probabilitatile reprezinta copii/suflete de copii
, toate celelalte 'poarta' arme. Fac o paranteza pentru a da cateva explicatii.
La inceput s-a crezut ca statuile/stelele/menhirele ar reprezenta femei. In favoarea acestei afirmatii statea coafura personajelor reprezentate. Toate au plete sau cozi interesant impletite/pieptanate. Partea de jos a podoabei capilare are o forma anume. Voi pune imagini in urmatoarea postare.
Acum ma intorc la ideea precedenta. Deci spuneam ca toate statuile de dimensiuni ceva mai mari poarta arme ... un fel de sabii incovoiate, hangeare ... nu stiu cum sa le numesc.
Mai tarziu arheologii au lansat ipoteza ca, indiferent de sex, toate persoanele adulte reprezentate in acest loc funerar poarta arme. Cele fara arme reprezinta copii.
Dupa fizionomie nu se poate face o distinctie clara intre femei si barbati. Toti au nasul extrem de lung, plete coafate in acelasi stil, nu au gura si nici alte elemente, ca de exemplu sani- cu ajutorul carora sa se poata spune clar ca e vorba de reprezentari feminine, dar nici mustati sau barba - care sa indice faptul ca ar fi vorba de personaje masculine
. ...
... ... foto7 .............................................. foto8 ................................... foto9
Dau acum un prim pachet de informatii. Trebuie sa spun ca, despre acest oras Yeri, necunoscut chiar de marea masa a persanilor, nu exista prea multe date publicate in literatura de specialitate, ori pe 'interpretarile' facute pe blogurile de limba persana si cele din revistele cu 'de toate pentru toti' nu ma pot baza
. Se stie ca acesti locuitori au fost facuti vasali de catre regatul Urartu si ca au renuntat la religia lor in favoarea zeilor venerati de urartieni.
Aceste informatii parvin de pe o inscriptie descoperita in 1978 de arheologul Charles Burney pe o piatra din incinta noului templu. Tot el e cel ce a tradus-o.
Daca nu ma insel, piatra inscriptionata a fost luata de Burney pentru a fi cercetata in amanunt.
In 1979 are loc rasturnarea de la putere a sahului, revolutia si apoi razboiul de opt ani cu Irakul.
In aceasta perioada nu s-a intreprins nimic in Shahr-e Yeri, dar, traficantii de antichitati si localnicii doritori de a descoperi comori, au devastat si furat tot ceea ce li s-a parut ca are valoare si poate fi vandut peste granite. Un bonus trebuie acordat turistilor rusi care, cu camionetele, carau statui in Rusia sub ochii 'vigilentilor' graniceri (iranieni si rusi).
Cand lucrurile au intrat relativ in normal, dupa terminarea razboiului, niste arheologi iranieni s-au incumetat sa faca sapaturi si datari pe baza standardelor arheologice moderne. Dar a fost prea tarziu caci, dupa cum au marturisit ei insisi, cea mai mare parte a mormintelor au fost gasite goale ... adica furate.
Totusi in cateva morminte din zona unde am facut si eu fotografiile s-au descoperit diverse obiecte: nasturi din bronz aurit si argint aurit extrem de migalos prelucrati. De aici s-a tras concluzia ca si hainele oamenilor acelor timpuri trebuiau sa fi fost pe masura, caci nimeni nu coase nasturi de argint filigranat pe panza de sac.
S-au mai descoperit placi din aur prinse pe snur/bentita din piele si petrecute in jurul gatului. Deasemeni au fost descoperite siraguri din pietre semipretioase (posibil ca scheletele cu siraguri sa apartina femeilor), arme din fier si ramasite de ceramica. Aceste informatii le am dintr-un interviu dat televiziunii de catre arheologul sef al proiectului Shahr-e Yeri
Nu stiu unde au fost transportate obiectele descoperite, nici cum arata, caci niciodata televiziunea iraniana nu le-a aratat. Posibil sa nu fi fost curatate, restaurate si inventariate.
Bineinteles ca m-am intrebat cine au fost locuitorii din arealul actualei zone mediatizata sub numele de Shahr-e Yeri.
Daca au fost semiti, cimerieni, traci sau altceva .... e foarte greu de precizat.
Voi posta mai multe imagini pentru cei ce doresc sa faca o evaluare a subiectului.
Luind ca punct de reper informatia sigura ca locuitorii din Shahr-e Yeri au fost vasalii regatului Urartu, si ca disparitia lor coincide cu disparitia de pe scena politica a urartienilor ce au fost invadati in sec VI ien de catre sciti si mezi, pot trage urmatoarea concluzie : regatul Urartu le asigura securitatea sau locuitorii din orasul Yeri, si nu degeaba toate statuile au arme la sold, faceau parte din angrenajul militar al urartienilor.
Regatul Urartu s-a intins din zona lacului Van (actuala Turcie) pana in zona lacului Urumie/Urmia (actualul Iran), cu ramificatii inspre Caucaz si partea de nord-vest a Iranului de azi.
Urartienii sunt considerati de catre unii drept stramosii armenilor si s-au facut diverse speculatii si interpretari pe paralela lingvistica Urartu - Ararat.
mama, tatal si copilul
. 
. 
. 
foto10 .................................... foto11 ............................. foto12 .............................foto13
Spuneam ca interpretarea pietrelor funerare (menhirelor) de la Shahr-e Yeri e relativ dificila si din cauza ca nu se poate preciza cu exactitate sexul personajelor reprezentate.
Totusi, dupa ce am facut cateva ture kilometrice printre siragurile de pietre si statui, si dupa ce m-am uitat din toate partile la ele, am reusit sa identific trei sau patru tipuri distincte.
Nefiind istoric, nici arheolog, sa nu va luati dupa interpretarile mele ...
Le-am grupat in trei categorii de baza si spre exemplificare postez cate o imagine caracteristica fiecarei categorii in parte.
Deci iata cum ar suna clasificarea :
foto10 - imagine generica pentru reprezentari de copii sugari, sau copii foarte mici, care nu pot prinde la sold o arma ( cateva pietre chiar mi-au sugerat imaginea unui fat infasat ... sau o fi fost halucinatii datorate caldurii si pustietatii ? ! )
foto11 - mi se pare cumva feminina statueta aceasta, in ciuda armei prinsa la cingatoare, iar daca compar coafura ei cu cea a statuetei din figura 13, nu observ nici o diferenta. La fel ca si altii am remarcat faptul ca marea majoritate a statuilor sunt 'coafate' in mod identic.
foto12 - pare sa fie un "EL". E vorba de o menhira sfaramata.
Dar ca sa nu las loc "scepticismelor" m-am gandit sa postez o fotografie de familie: mama, tata si copilul! (foto13)... si sper sa fiti de acord cu mine.
Personajul din dreapta imaginii, pe care l-am denumit "mama", are capul tesit si o coafura putin mai deosebita fata de restul statuilor. Ochii sunt reprezentati parca in alt stil.
Personajul din centru, pe care l-am denumit "copilul", poarta si el sabie.
"Tatal", pozitionat in stanga imaginii, e mai inalt cu cativa centimetri ... si bineinteles ca e inarmat.
Toti trei au nasurile extrem de lungi si toti trei, la fel ca restul tututor statuilor, absolut fara nici o exceptie, nu au gura.
Oare de ce oamenii din Yeri reprezentau figuri umane lipsite de gura?
Imi trec prin cap atatea posibile explicatii ca as putea scrie peste noapte o carte ...
Expresivitatea lor, chiar si dupa milenii, chiar in ciuda simplitatii si executiei rudimentare, m-a urmarit ore bune dupa ce m-am despartit de ei ... EI, oamenii din Yeri, despre care deocamdata nu se stie mare lucru.
. . . foto10 .................................... foto11 ............................. foto12 .............................foto13
Spuneam ca interpretarea pietrelor funerare (menhirelor) de la Shahr-e Yeri e relativ dificila si din cauza ca nu se poate preciza cu exactitate sexul personajelor reprezentate.
Totusi, dupa ce am facut cateva ture kilometrice printre siragurile de pietre si statui, si dupa ce m-am uitat din toate partile la ele, am reusit sa identific trei sau patru tipuri distincte.
Nefiind istoric, nici arheolog, sa nu va luati dupa interpretarile mele
... Le-am grupat in trei categorii de baza si spre exemplificare postez cate o imagine caracteristica fiecarei categorii in parte.
Deci iata cum ar suna clasificarea :
foto10 - imagine generica pentru reprezentari de copii sugari, sau copii foarte mici, care nu pot prinde la sold o arma ( cateva pietre chiar mi-au sugerat imaginea unui fat infasat ... sau o fi fost halucinatii datorate caldurii si pustietatii ? !
) foto11 - mi se pare cumva feminina statueta aceasta, in ciuda armei prinsa la cingatoare, iar daca compar coafura ei cu cea a statuetei din figura 13, nu observ nici o diferenta. La fel ca si altii am remarcat faptul ca marea majoritate a statuilor sunt 'coafate' in mod identic.
foto12 - pare sa fie un "EL". E vorba de o menhira sfaramata.
Dar ca sa nu las loc "scepticismelor" m-am gandit sa postez o fotografie de familie: mama, tata si copilul! (foto13)... si sper sa fiti de acord cu mine.
Personajul din dreapta imaginii, pe care l-am denumit "mama", are capul tesit si o coafura putin mai deosebita fata de restul statuilor. Ochii sunt reprezentati parca in alt stil.
Personajul din centru, pe care l-am denumit "copilul", poarta si el sabie.
"Tatal", pozitionat in stanga imaginii, e mai inalt cu cativa centimetri ... si bineinteles ca e inarmat.
Toti trei au nasurile extrem de lungi si toti trei, la fel ca restul tututor statuilor, absolut fara nici o exceptie, nu au gura.
Oare de ce oamenii din Yeri reprezentau figuri umane lipsite de gura?
Imi trec prin cap atatea posibile explicatii ca as putea scrie peste noapte o carte
... Expresivitatea lor, chiar si dupa milenii, chiar in ciuda simplitatii si executiei rudimentare, m-a urmarit ore bune dupa ce m-am despartit de ei ... EI, oamenii din Yeri, despre care deocamdata nu se stie mare lucru.
la fel de stranii ca statuile din insula Paştelui...
Poate că nu sunt reprezentări ale oamenilor ci ale unui zeu şi atunci se explică regularitatea "fizionomiei". Prin analogie cu pietrele de mormânt actuale, mărimea indică mai degrabă "bunăstarea" celor îngropaţi. Aşa cum creştinii pun o cruce, ei puneau imaginea zeului (al morţii, reînvierii etc)...
Poate că nu sunt reprezentări ale oamenilor ci ale unui zeu şi atunci se explică regularitatea "fizionomiei". Prin analogie cu pietrele de mormânt actuale, mărimea indică mai degrabă "bunăstarea" celor îngropaţi. Aşa cum creştinii pun o cruce, ei puneau imaginea zeului (al morţii, reînvierii etc)...
... 
... 
foto14 ................................................. foto15 ........................................... foto16
Nu cred sa fie vorba de reprezentari de zei. Ai dreptate. Au ceva straniu in fizionomie, nefiresc ..
Totusi mie, la fata locului, mi-a lasat impresia unui cimitir foarte normal unde niste oameni obisnuiti, nestiutori in ale scrisului, au tinut sa dea informatii despre sexul celor ingropati, eventual si varsta ...
Acum am altele pe cap
, dar peste cateva zile voi face o paralela intre aceste statui/menhire si altele, oarecum asemanatoare, descoperite prin varii locuri geografice.Pun cateva fotografii noi.
In foto 14 cred ca e vorba de o jumatate dintr-o piatra de altar. Ca dimensiune cred ca ajunge la 1.5m.
In aceasta ultima fotografie am vrut sa prind in cadru cat mai mult din dimensiunea locului marcat de pietre si statui. In partea din stanga a imaginii se poate observa pana unde 'merge' sirul de bolovani. E una din imaginile mele preferate si ma bate gandul sa-mi fac un poster cu ea
.
Yeri ... am auzit prima oara acest nume cu vreo zece ani in urma. Apoi am vazut niste fotografii facute acolo. Apoi s-a trezit in mine gandul ca, intr-o buna zi, sa merg sa vizitez locul. Dar pe lista de prioritati existau atatea altele. Dorinta a ramas totusi intr-o stare latenta. In ultimii trei - patru ani m-am gandit serios ca trebuie sa merg neaparat pana la Shahr-e Yeri dar mereu a intervenit cate ceva. La asta se adauga si faptul ca drumul nu e accesibil in orice anotimp. Chiar daca se afla la doar 32 km de Meshkin Shahr, drumul principal fiind asfaltat si de o foarte buna calitate, insa de la drumul principal si pana in asa-zisul sat Pyrazmeyan ( fara scoala, moschee, baie, brutarie ... populat doar de cateva familii de batrani ce asteapta sa moara acolo unde s-au nascut, refuzand sa-si urmeze copiii la oras) trebuie mers vreo 2-3 km pe un drum neasfaltat, cu pietre, gropi si noroi (in zilele ploioase).
Dar supliciul nu se termina aici caci, din sat si pana la situl arheologic, mai trebuie parcursi vreo cativa kilometri pe un acelasi tip de drum, oarecum mai bun, acoperit cu prundis compactat.
In ultimul an pot spune ca dorinta s-a transformat intr-o mica obsesie ... dar si intr-un fel de teama.
Mi-ar fi parut rau sa fi plecat din Iran fara sa fi ajuns la Shahr-e Yeri.
Acum ca l-am vizitat ma simt foarte bine ... ca si cum as fi incheiat niste socoteli foarte vechi cu cineva caruia ii eram datoare .
Dar supliciul nu se termina aici caci, din sat si pana la situl arheologic, mai trebuie parcursi vreo cativa kilometri pe un acelasi tip de drum, oarecum mai bun, acoperit cu prundis compactat.
In ultimul an pot spune ca dorinta s-a transformat intr-o mica obsesie ... dar si intr-un fel de teama.
Mi-ar fi parut rau sa fi plecat din Iran fara sa fi ajuns la Shahr-e Yeri.
Acum ca l-am vizitat ma simt foarte bine ... ca si cum as fi incheiat niste socoteli foarte vechi cu cineva caruia ii eram datoare
.
Pleci din Iran? Vacante frumoase in continuare.
M-am uitat cu atentie la pietrele fotografiate de tine, un lucru mi-e clar, aceste pietre sunt foarte vechi, el ar putea fi incadrate ca, sunt de fapt, basoreliefuri, ce apartin perioadei anterioare sculpturii moderne asa cum o cunoastem. Acel popor trebuie sa fi preluat sau inventat aceasta forma de reprezentare prezenta in tot orientul mijlociu si in Egipt. Calatorie placuta in continuare.
Cred ca au trecut mai bine de doi ani de cand am inceput sa citesc in mod organizat texte referitoare la megaliti, stele funerare, menhire si pietre ciudate.
Pe siturile iraniene, in persana sau in engleza, am avut surpriza sa descopar ca si iranienii au "Savestii" lor ... "Savesti" ce emit teorii care mai de care mai fantasmagorice.
Totusi, prin desisul acela de informatii reale, bine documentate, amestecate insa cu interpretari fanteziste, alambicate si distorsionate, condimentate cu minciuni de ti-e mai mare dragul sa le citesti, am descoperit si lucruri utile.
De exemplu am descoperit ca nu numai la Yeri pietrele funerare sunt lipsite de gura. In foarte multe alte locuri, din Indonezia si pana in Franta, din Iran si pana in Irlanda, au fost descoperite astfel de menhire.
Astazi ma voi ocupa doar de arealul locuit de doua popoare de ginta latina, exclusiv Romania - careia mi-am propus sa-i dedic un post separat.
Deci voi posta linkuri cu texte si imagini din Franta si Italia si voi sublinia in rosu ideile ce mi s-au parut importante.
http://www.jrank.org/history/pages/6535/Statue-menhirs.html
http://www.jrank.org/history/pages/6535/St...l#ixzz1SlaNe6PP
a curved-ended stick ... exact ca in foto 11
the hair, which often continues onto the edges and back of the stone ... dupa cum se observa din toate fotografiile mele, oamenii din Shahr-e Yeri puneau mare pret pe podoaba capilara
http://www.jrank.org/history/pages/6535/St...l#ixzz1Slalc7JB
Ideea cu o posibila legatura intre vechii locuitori ai Sardiniei si "oamenii marii" ce au invadat Egiptul pe timpul faraonului Ramses III merita sa fie cercetata.
Cum arata menhirele sau menhirii din Italia, mai precis din Sardinia?
Intrati aici si veti vedea: http://www.sardiniapoint.it/8630.html
In micul orasel Laconi de pe insula Sardinia exista un muzeu al acestor pietre lungi.
http://www.luoghimisteriosi.it/sardegna_laconi.html
La adresele date in continuare puteti vedea cateva imagini. Nu ratati linkul al doilea, cel cu expozitia. Sunt niste exponate superbe, cu forme geometrice simple si de invidiat. Expozitia va fi deschisa in perioada 10 iulie - 28 noiembrie la Musée du Pic Saint-Loup.
Deci atentie maxima pentru cei ce locuiesc in zona .
http://www.languedoc-france.info/list_dolmens.htm
http://www.loupic.com/Exposition-Des-pierres-qui-nous.html
http://lithos-perigord.org/spip.php?article797
Pentru incheiere propun o vizita virtuala, tot in Franta, tot cu niste imagini deosebit de sugestive.
http://www.travelfranceonline.com/Aveyron/...es_menhirs.html
Gordin, si tie o vacanta cat mai relaxanta.
Marduk, in mod cert ca unele din statui sunt mai vechi de 2800-3000 de ani, unii arheologi afirma chiar ca ar fi mai vechi de 5000 de ani.
Pe siturile iraniene, in persana sau in engleza, am avut surpriza sa descopar ca si iranienii au "Savestii" lor
... "Savesti" ce emit teorii care mai de care mai fantasmagorice. Totusi, prin desisul acela de informatii reale, bine documentate, amestecate insa cu interpretari fanteziste, alambicate si distorsionate, condimentate cu minciuni de ti-e mai mare dragul sa le citesti, am descoperit si lucruri utile.
De exemplu am descoperit ca nu numai la Yeri pietrele funerare sunt lipsite de gura. In foarte multe alte locuri, din Indonezia si pana in Franta, din Iran si pana in Irlanda, au fost descoperite astfel de menhire.
Astazi ma voi ocupa doar de arealul locuit de doua popoare de ginta latina, exclusiv Romania - careia mi-am propus sa-i dedic un post separat.
Deci voi posta linkuri cu texte si imagini din Franta si Italia si voi sublinia in rosu ideile ce mi s-au parut importante.
http://www.jrank.org/history/pages/6535/Statue-menhirs.html
QUOTE
Statue-menhir carving may be in relief, leaving features standing in rounded profile, or in sunken relief, or may consist simply of incised lines. The features depicted usually follow a standardized pattern. Lower limbs are rarely shown, but are generally naked when they are shown. Upper limbs, by contrast, are commonly depicted, as is the face, with prominently rounded chin, and the hair, which often continues onto the edges and back of the stone. Occasional elements of clothing or equipment are also shown. The most common is a belt or girdle, sometimes attached to a shoulder strap. Some of the figures grasp in their hands a curved-ended stick resembling a shepherd's crook; others hold axes or bows; but the most famous piece of equipment represented on these stones is the copper dagger, frequently shown hanging from a cord around the neck.
http://www.jrank.org/history/pages/6535/St...l#ixzz1SlaNe6PP
a curved-ended stick ... exact ca in foto 11
the hair, which often continues onto the edges and back of the stone ... dupa cum se observa din toate fotografiile mele, oamenii din Shahr-e Yeri puneau mare pret pe podoaba capilara
QUOTE
In sharp contrast to the statue-menhirs of southern France and the Alpine region are those of Corsica and Sardinia. These date to the second and first millennia b.c. The Sardinian examples generally have little carving, and are merely roughly shaped standing pillars. The earliest of the Corsican statue-menhirs, on the other hand, resemble those of the mainland; they are flat slabs of stone carved with schematic triangular faces and occasional weapons. In date, however, they are probably later than the mainland examples, since the weapons depicted include daggers with T-shaped hilts and cruciform handled swords of Middle or Late Bronze Age type. One theory made these Corsican statue-menhirs the work of Corsican warriors fighting against an invasion of Sardinian "Shardana" during the late second millennium b.c. The "Shardana" are mentioned in Egyptian accounts of the reign of Rameses III as one of the Sea Peoples who invaded Egypt in the twelfth century b.c. There is, however, no firm connection, despite the similarity of name, between the Shardana of Egyptian records and the island of Sardinia.
http://www.jrank.org/history/pages/6535/St...l#ixzz1Slalc7JB
Ideea cu o posibila legatura intre vechii locuitori ai Sardiniei si "oamenii marii" ce au invadat Egiptul pe timpul faraonului Ramses III merita sa fie cercetata.
Cum arata menhirele sau menhirii din Italia, mai precis din Sardinia?
Intrati aici si veti vedea: http://www.sardiniapoint.it/8630.html
In micul orasel Laconi de pe insula Sardinia exista un muzeu al acestor pietre lungi.
http://www.luoghimisteriosi.it/sardegna_laconi.html
La adresele date in continuare puteti vedea cateva imagini. Nu ratati linkul al doilea, cel cu expozitia. Sunt niste exponate superbe, cu forme geometrice simple si de invidiat. Expozitia va fi deschisa in perioada 10 iulie - 28 noiembrie la Musée du Pic Saint-Loup.
Deci atentie maxima pentru cei ce locuiesc in zona
.http://www.languedoc-france.info/list_dolmens.htm
http://www.loupic.com/Exposition-Des-pierres-qui-nous.html
http://lithos-perigord.org/spip.php?article797
Pentru incheiere propun o vizita virtuala, tot in Franta, tot cu niste imagini deosebit de sugestive.
http://www.travelfranceonline.com/Aveyron/...es_menhirs.html
Gordin, si tie o vacanta cat mai relaxanta.
Marduk, in mod cert ca unele din statui sunt mai vechi de 2800-3000 de ani, unii arheologi afirma chiar ca ar fi mai vechi de 5000 de ani.
Dar nu numai in sudul Europei pot fi intalnite aceste "pietre lungi". Spatiul britanic, in special Irlanda si Scotia, abunda in ele. Pot fi vazute pe marginea drumurilor, in adancul padurilor, pe panta vreunui deal, pe tarmul oceanului sau chiar in mijlocul ogoarelor.
De la bun inceput denumirea "menhir" nu mi-a mers la inima din cauza ca nu se armonizeaza fonetic cu limba romana. Ma tot straduiam sa caut un echivalent cand deodata mi-a fulgerat prin (bruma de) minte o idee ... mai bine zis o expresie: stane de piatra.
Imediat m-am gandit la povestile cu vrajitoarele si vrajitorii ce-i transformau pe oameni in stana de piatra si m-am intrebat daca nu cumva aceste povesti nu au fost inspirate si de descoperirea menhirelor antropomorfe de catre sateni.
Conform DEX-ului cuvantul stana a patruns in limba romana prin filiera slavona.
Megalitii se deosebesc de menhire in primul rand datorita dimensiunilor geometrice ce deseori depasesc 2m.
Mai rar se intampla ca megalitii (mega = mare, lithos = piatra), adica "pietrele mari" sa aiba forme antropomorfe evidente sau detalii atent cizelate. Menhirele/menhirii/stanele de piatra au de obicei dimensiuni cuprinse intre (0,5-1,5)m si au fost 'prelucrate' mai migalos de catre oamenii epocii pietrei, ai epocii bronzului si a celei a fierului.
Dau cateva linkuri surori cu imagini de pe taramuri 'anglo-saxone'...
http://www.stonepages.com/scotland/scotland.html
( cautati Calanais (Callanish I), Clach an Trushal, Cnoc Ceann ŕ Gharaidh (Callanish II) )
http://www.stonepages.com/ireland/ireland.html
(cautati Ballycrovane, Punchestown, Drombeg )
Am avut o surpriza in toata regula, pot spune chiar ca imi auzeam cum imi bate inima in timpane, atunci cand am descoperit acest loc din Scotia ... Hill o'Many Stanes
Sa fi insemnand "dealul cu multe stane (de piatra)" ?
http://en.wikipedia.org/wiki/Hill_O_Many_Stanes
De la bun inceput denumirea "menhir" nu mi-a mers la inima din cauza ca nu se armonizeaza fonetic cu limba romana. Ma tot straduiam sa caut un echivalent cand deodata mi-a fulgerat prin (bruma de) minte o idee
... mai bine zis o expresie: stane de piatra. Imediat m-am gandit la povestile cu vrajitoarele si vrajitorii ce-i transformau pe oameni in stana de piatra si m-am intrebat daca nu cumva aceste povesti nu au fost inspirate si de descoperirea menhirelor antropomorfe de catre sateni.
Conform DEX-ului cuvantul stana a patruns in limba romana prin filiera slavona.
Megalitii se deosebesc de menhire in primul rand datorita dimensiunilor geometrice ce deseori depasesc 2m.
Mai rar se intampla ca megalitii (mega = mare, lithos = piatra), adica "pietrele mari" sa aiba forme antropomorfe evidente sau detalii atent cizelate. Menhirele/menhirii/stanele de piatra au de obicei dimensiuni cuprinse intre (0,5-1,5)m si au fost 'prelucrate' mai migalos de catre oamenii epocii pietrei, ai epocii bronzului si a celei a fierului.
Dau cateva linkuri surori cu imagini de pe taramuri 'anglo-saxone'...
http://www.stonepages.com/scotland/scotland.html
( cautati Calanais (Callanish I), Clach an Trushal, Cnoc Ceann ŕ Gharaidh (Callanish II) )
http://www.stonepages.com/ireland/ireland.html
(cautati Ballycrovane, Punchestown, Drombeg )
Am avut o surpriza in toata regula, pot spune chiar ca imi auzeam cum imi bate inima in timpane, atunci cand am descoperit acest loc din Scotia ... Hill o'Many Stanes
Sa fi insemnand "dealul cu multe stane (de piatra)" ?
http://en.wikipedia.org/wiki/Hill_O_Many_Stanes
Scrutam zarea de pe platoul cu pietre funerare de la Shahr-e Yari si-mi ziceam in gand de una singura ca locul denumit "la Mama Huciului" trebuia sa fi fost prin apropiere.
Stane de piatra si vant ... vantul care adia usor, abia simtindu-l pe fata, scotea sunete asemanatoare cu niste vaiere ... ca si cum in departare cineva se tanguia.
Soferul ce ne adusese pana acolo a ramas uimit de existenta locului. Avea si de ce.
Noi cautam sa luam un taximetrist localnic pentru traseu lung, bazandu-ne pe faptul ca o asemenea persoana cunoaste bine imprejurimile.
Respectivul ne spusese ca se nascuse si crescuse intr-un sat situat la o distanta de 80 km de Meshkin Shahr, iar noi ne-am zis ca situl arheologic Yeri, situat la 32 km de Meshin Shahr, ii este cunoscut.
Da' de unde!
De abia cand am ajuns la vreo 50 km de oras, tin minte ca vazusem placa indicatoare cu diverse distante, tipul ne-a anuntat cu nonsalanta ca nu stie unde se afla acel loc ... ba mai mult ... ne-a intrebat daca suntem siguri ca un asemenea loc, cu statui si pietre, exista in realitate in zona ?!
Sunt prea 'hârşita' de astfel de situatii ca sa mai reactionez violent si sa ma cert. Sotul meu s-a suparat pe loc si aproape ca s-a pornit la o cearta 'gospodareasca' cu soferul. I-am facut semn ca nu are nici un rost sa-si consume nervii pentru asta. Stiam ca nu-i un traseu complicat.
Deci inarmata cu multa rabdare i-am spus ca stiu precis de existenta locului si ca de pe Internet am descarcat cateva fotografii facute acolo de catre altii. Mi-a parut rau ca nu pusesem fotografiile pe celular. In ultimul timp, in mod frecvent imi introduc in baza foto a celularului imaginile cu obiectivele pe care doresc sa le vizitez pentru ca am descoperit un fapt. De extrem de multe ori denumirea unui castel, moschee, loc turistic, ruina, pod, turn, etc data pe Internet nu coincide cu denumirea utilizata de localnici. Am descoperit pe parcurs ce util e ca mai intai sa arati satenior imaginea locului pe care vrei sa-l vizitezi si de abia dupa aceea sa formulezi intrebarea.
Norocul nostru ca pe partea inverzita paralela cu drumul mergea la pas un taran. L-a lamurit pe sofer pe unde trebuie sa mearga si, dupa vreo jumatate de ora, ne-am odihnit oasele langa menhirele din Shahr-e Yeri.
Anterior, locul principal, cu grosul statuilor, fusese acoperit cu o copertina metalica. Furtuna din primavara nu numai ca a distrus copertina, dar a adus aluviuni sub forma de mal si pietris, aluviuni ce au ingropat partial statuile mici.
Ghinionul s-a abatut mereu asupra acestor stane de piatra inarmate, cu parul lung si lipsite de gura.
In perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008 Iranul a trecut printr-o inzapezire crunta ce a blocat efectiv viata mai multor provincii. O saptamana si mai bine aeroporturile au fost inchise, o serie de drumuri principale, cu exceptia celor din sud, au fost inaccesibile din cauza zapezilor si a pericolului avalanselor, zeci de mii de oameni au innoptat in locuri amenajate de catre Semiluna Rosie in moschei, scoli, saloane de sport, ...
Cateva zile la rand Iranul a inregistrat cele mai scazute temperaturi din ultimii 50-60 de ani.
Expresia 'a fost un ger de-au crapat pietrele' s-a dovedit adevarata. Gerul a frânt pur si simplu o serie de statui de aici... zeci de statui.
Ceea ce am reusit sa vedem la fata locului reprezinta de fapt ceea ce a mai ramas dupa ger, furtuna, furturile traficantilor de antichitati ce au operat nestingheriti in perioada razboiului cu Irakul, si dupa ce arheologii au transferat cele mai reprezentative piese in laboratoarele de restaurare.
Vestea buna e ca statul si autoritatile locale au hotarat sa construiasca un muzeu chiar in acest loc indepartat, in care sa expuna toate artefactele descoperite in zona. Bineinteles ca intreaga zona va fi amenajata corespunzator ... cu locuri de parcare, restaurante, cofetarie, ceainarie, grupuri sanitare, punct de prin ajutor medical, etc ... drum asfaltat pana in satul Pirazmeyan si din sat pana la situl arheologic ... dar mi-e teama ca aceste schimbari vor rapi din frumusetea panoramei.
Locul acesta, asa cum l-am admirat cu nesat in aceasta vara, ne-a facut sa ne simtim rupti de istorie si timp.
Pana si soferul neincrezator in existenta statuilor a ingenuncheat rand pe rand in fata celor mai interesante si le-a cercetat in amanuntime. Era foarte miscat de ceea ce vedea si parca-i era rusine sa se exteiorizeze fata de noi.
Ma uitam la mainile lui si felul cum isi trecea degetele de-a lungul sabiei prinse la soldul unei menhire cu capul spart si ma gandeam ca l-a fel va fi trebuit sa fi facut si cel, sau poate ca cea, ce a cizelat piatra aceea transformand-o in statuia pe care o priveam acum.
Oare cate mii de ani au trecut de cand sufletul acelui mester s-a preschimbat in vant iar trupul in pamant?
Stane de piatra si vant ... vantul care adia usor, abia simtindu-l pe fata, scotea sunete asemanatoare cu niste vaiere ... ca si cum in departare cineva se tanguia.
Soferul ce ne adusese pana acolo a ramas uimit de existenta locului. Avea si de ce.
Noi cautam sa luam un taximetrist localnic pentru traseu lung, bazandu-ne pe faptul ca o asemenea persoana cunoaste bine imprejurimile.
Respectivul ne spusese ca se nascuse si crescuse intr-un sat situat la o distanta de 80 km de Meshkin Shahr, iar noi ne-am zis ca situl arheologic Yeri, situat la 32 km de Meshin Shahr, ii este cunoscut.
Da' de unde!
De abia cand am ajuns la vreo 50 km de oras, tin minte ca vazusem placa indicatoare cu diverse distante, tipul ne-a anuntat cu nonsalanta ca nu stie unde se afla acel loc ... ba mai mult ... ne-a intrebat daca suntem siguri ca un asemenea loc, cu statui si pietre, exista in realitate in zona ?!
Sunt prea 'hârşita' de astfel de situatii ca sa mai reactionez violent si sa ma cert. Sotul meu s-a suparat pe loc si aproape ca s-a pornit la o cearta 'gospodareasca' cu soferul. I-am facut semn ca nu are nici un rost sa-si consume nervii pentru asta. Stiam ca nu-i un traseu complicat.
Deci inarmata cu multa rabdare i-am spus ca stiu precis de existenta locului si ca de pe Internet am descarcat cateva fotografii facute acolo de catre altii. Mi-a parut rau ca nu pusesem fotografiile pe celular. In ultimul timp, in mod frecvent imi introduc in baza foto a celularului imaginile cu obiectivele pe care doresc sa le vizitez pentru ca am descoperit un fapt. De extrem de multe ori denumirea unui castel, moschee, loc turistic, ruina, pod, turn, etc data pe Internet nu coincide cu denumirea utilizata de localnici. Am descoperit pe parcurs ce util e ca mai intai sa arati satenior imaginea locului pe care vrei sa-l vizitezi si de abia dupa aceea sa formulezi intrebarea.
Norocul nostru ca pe partea inverzita paralela cu drumul mergea la pas un taran. L-a lamurit pe sofer pe unde trebuie sa mearga si, dupa vreo jumatate de ora, ne-am odihnit oasele langa menhirele din Shahr-e Yeri.
Anterior, locul principal, cu grosul statuilor, fusese acoperit cu o copertina metalica. Furtuna din primavara nu numai ca a distrus copertina, dar a adus aluviuni sub forma de mal si pietris, aluviuni ce au ingropat partial statuile mici.
Ghinionul s-a abatut mereu asupra acestor stane de piatra inarmate, cu parul lung si lipsite de gura.
In perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008 Iranul a trecut printr-o inzapezire crunta ce a blocat efectiv viata mai multor provincii. O saptamana si mai bine aeroporturile au fost inchise, o serie de drumuri principale, cu exceptia celor din sud, au fost inaccesibile din cauza zapezilor si a pericolului avalanselor, zeci de mii de oameni au innoptat in locuri amenajate de catre Semiluna Rosie in moschei, scoli, saloane de sport, ...
Cateva zile la rand Iranul a inregistrat cele mai scazute temperaturi din ultimii 50-60 de ani.
Expresia 'a fost un ger de-au crapat pietrele' s-a dovedit adevarata. Gerul a frânt pur si simplu o serie de statui de aici... zeci de statui.
Ceea ce am reusit sa vedem la fata locului reprezinta de fapt ceea ce a mai ramas dupa ger, furtuna, furturile traficantilor de antichitati ce au operat nestingheriti in perioada razboiului cu Irakul, si dupa ce arheologii au transferat cele mai reprezentative piese in laboratoarele de restaurare.
Vestea buna e ca statul si autoritatile locale au hotarat sa construiasca un muzeu chiar in acest loc indepartat, in care sa expuna toate artefactele descoperite in zona. Bineinteles ca intreaga zona va fi amenajata corespunzator ... cu locuri de parcare, restaurante, cofetarie, ceainarie, grupuri sanitare, punct de prin ajutor medical, etc ... drum asfaltat pana in satul Pirazmeyan si din sat pana la situl arheologic ... dar mi-e teama ca aceste schimbari vor rapi din frumusetea panoramei.
Locul acesta, asa cum l-am admirat cu nesat in aceasta vara, ne-a facut sa ne simtim rupti de istorie si timp.
Pana si soferul neincrezator in existenta statuilor a ingenuncheat rand pe rand in fata celor mai interesante si le-a cercetat in amanuntime. Era foarte miscat de ceea ce vedea si parca-i era rusine sa se exteiorizeze fata de noi.
Ma uitam la mainile lui si felul cum isi trecea degetele de-a lungul sabiei prinse la soldul unei menhire cu capul spart si ma gandeam ca l-a fel va fi trebuit sa fi facut si cel, sau poate ca cea, ce a cizelat piatra aceea transformand-o in statuia pe care o priveam acum.
Oare cate mii de ani au trecut de cand sufletul acelui mester s-a preschimbat in vant iar trupul in pamant?
Calatoria a mai avut un moment oarecum comic, dar care m-a binedispus mult in acea zi.
In apropiere de oras am zarit niste ruine. Soferul stia de existenta ruinelor dar nu stia exact ce-i cu ele ... din ce perioada sunt si ce reprezinta. Pe parcurs m-am convins ca nu doar soferul. Mi s-a parut inexplicanil ca vreo sase persoane la rand, localnici si destul de in varsta, sa nu ne poata da amanunte despre acele ruine, cu exceptia numelui sub care sunt cunoscute in zona: Kohneh Qaleh (Vechea Fortareata sau Vechiul Castel)
Le-am inconjurat si am ajuns intr-un loc prin care se putea intra in 'darapanatura' ... caci asa aratau de la distanta.
Am pasit intr-o incinta cu putina iaraba, niste flori orbitor de galbene si cateva vaci ce pasteau nestingherite. Ne-a izbit un miros puternic de balegar.
Nu cunosc denumirea plantei din imagine, insa, dupa parerea mea, se aseamana cu coada soricelului. Mi-a fost imposibil sa-mi dau seama ce miros are pentru ca mirosul de balegar anihila orice alt miros ...
Soferul ramasese in masina.
Dupa cativa pasi sotul mi-a declarat ca abandoneaza incursiunea in incinta , ca si asa nu-i nimic de vazut, si ca merge sa faca un tur al zonei sa vada daca exista prin apropiere vreo ceainarie.
Deci singura, si cu mare atentie, am pasit pas cu pas pe terenul 'minat' cu balegar.
Am fotografiat ceea ce se vedea jur imprejurul meu fara sa dau importanta vacilor ... dar la un moment dat m-am trezit inconjurata de ele ...
Povestea are continuare .
... 
In apropiere de oras am zarit niste ruine. Soferul stia de existenta ruinelor dar nu stia exact ce-i cu ele ... din ce perioada sunt si ce reprezinta. Pe parcurs m-am convins ca nu doar soferul. Mi s-a parut inexplicanil ca vreo sase persoane la rand, localnici si destul de in varsta, sa nu ne poata da amanunte despre acele ruine, cu exceptia numelui sub care sunt cunoscute in zona: Kohneh Qaleh (Vechea Fortareata sau Vechiul Castel)
Le-am inconjurat si am ajuns intr-un loc prin care se putea intra in 'darapanatura' ... caci asa aratau de la distanta.
Am pasit intr-o incinta cu putina iaraba, niste flori orbitor de galbene si cateva vaci ce pasteau nestingherite. Ne-a izbit un miros puternic de balegar.
Nu cunosc denumirea plantei din imagine, insa, dupa parerea mea, se aseamana cu coada soricelului. Mi-a fost imposibil sa-mi dau seama ce miros are pentru ca mirosul de balegar anihila orice alt miros ...
Soferul ramasese in masina.
Dupa cativa pasi sotul mi-a declarat ca abandoneaza incursiunea in incinta
, ca si asa nu-i nimic de vazut, si ca merge sa faca un tur al zonei sa vada daca exista prin apropiere vreo ceainarie. Deci singura, si cu mare atentie, am pasit pas cu pas pe terenul 'minat' cu balegar.
Am fotografiat ceea ce se vedea jur imprejurul meu fara sa dau importanta vacilor ... dar la un moment dat m-am trezit inconjurata de ele
... Povestea are continuare
. ...
Am inaintat cu grija pana in mijlocul imprejmuirii si de acolo am fotografiat (in) cele patru puncte cardinale.
Vacutele, vreo patru la numar, se apropiasera de mine ... probabil ca intruziunea mea le stingherea pasunatul.
Pe latura de rasarit am depistat un turn in ruina. De pe locul in care eram l-am fotografiat si m-am decis sa ma apropii ca sa-l pot capta mai bine. Calea mi-a fost barata de o vaca de culoare deschisa.
Chiar in acel moment am observat ca se apropie un barbat, potrivit de statura, la vreo treizeci de ani, imbracat cu niste haine nici murdare si nici prea curate, cu o punga de nailon in mana.
Privirea mi-a fost atrasa de punga. In primul moment am avut impresia ca are in punga niste conopida ... apoi am realizat ca sunt ciuperci. Niste ciuperci albe, mai mari decat pumnul.
Tipul s-a oprit si m-a masurat o secunda cu privirea. Cred ca-si daduse seama ca nu sunt iranianca ... si de aceea n-a zis nimic ... nici macar o formula uzuala de salut. Dar a luat un vreasc de jos si a inceput sa mane vitele. Ele in loc sa se imprastie au inceput sa se invarta in cerc in jurul nostru.
Era ca intr-o scena de comedie. M-a bufnit rasul si i-am zis sa le lase in pace ca nu are nici un rost.
Vazand ca-i vorbesc in persana tipul mi-a raspuns imediat si mi-a zis ca vacile lui nu-s periculoase.
Credea ca vin de pe Marte, probabil,...
In sfarsit, eu inainte, el dupa mine, si doua vaci dupa noi, ne-am apropiat de turn.
Am facut mai multe fotografii la rand si tipul, cu o mimica demna de un premiu pentru actorie, se incrunta sau se mira teatral de fiecare data cand apasam pe declansator.
Probabil ca in gand isi spunea : "uite-o si pe vacuta asta straina. Oare ce fotografiaza? ... ca nu-i nimic de fotografiat!"
S-a apropiat la o jumatate de metru de mine si efectiv si-a concentrat privirea pe aparatul foto ... doar doar o vedea ce imagini iau in cadru. Poate ca-si inchipuia ca in locul in care stau s-a deschis o poarta magica prin care vad un palat poleit cu aur, iar el, nu.
Dupa ce am terminat cu fotografiatul m-am intors spre dansul si l-am intrebat daca stie ceva despre aceste ruine.
Nu stia mai mult decat ceilalti ... ca ar fi ruinele unei fortarete ... dar din ce dinastie si care shah sau rege a construit-o, nu stia, insa oamenii din zona cred ca-i vorba de o constructie sassanida.
In sfarsit m-am decis sa destram misterul, si sa-l dumiresc ce mi s-a parut extrem de interesant la turnul cu pricina, si i-am zis ca dantelaria de pe turn e asemanatoare in linii mari cu dantelaria unui turn dintr-o alta fortareata de lut. Iranul are mai multe fortarete de lut trecute in patrimoniul istoric.
I-am zis ca la Meybod, in provincia Yazd, se afla Kale-e Narin sau Kale-e Narenj, un castel-fortareata de pe timpul mezilor. Acolo vazusem un turn cu o 'fatada' interesanta.
Nu mai stiam daca pe memory card mai aveam fotografiile facute la Maybod, caci multe imagini captate in urma cu trei ani la Yazd le stersesem.
Spre norocul meu pastrasem o fotografie cu turnul fortaretei ... asa ca i-am aratat-o.
S-a uitat lung, cand la ruina din fata ochilor, cand la fotografia cu Qale-e Narenj.
Acest model, sau mai bine zis pattern, se regaseste in toate cetatile mezilor ... se regaseste apoi la sassanizi ... se regaseste pe covoarele tesute (kilimuri) de sotiile oierilor ce populeaza provinciile Kermanshah, Sanandaj si Hamadan.
Informatii exacte despre aceste ruine ar trebui sa se gaseasca in monografia provinciei Ardebil sau intr-un carte despre cetatile si forturile persilor. Din pacate serverul de la biblioteca era defect, nu se puteau imprumuta si nici restitui carti, si nici nu se putea utiliza baza de date.
Ramane sa ma documentez mai serios dupa ce ma voi intoarce din calatorie.
Am studiat cu atentie modul in care au imbinat lutul cu piatra, cum au folosit drugi din lemn pentru a spori rezistenta zidurilor, cum au conceput cetatea - cu doua ziduri de aparare ( descarcati a doua imagine din postul anterior pentru a vedea detaliile, in cazul in care va intereseaza), in ce fel au construit ferestruicile si cum au pozitionat fortareata, in imediata vecinatate a muntelui ...
Vacutele, vreo patru la numar, se apropiasera de mine ... probabil ca intruziunea mea le stingherea pasunatul.
Pe latura de rasarit am depistat un turn in ruina. De pe locul in care eram l-am fotografiat si m-am decis sa ma apropii ca sa-l pot capta mai bine. Calea mi-a fost barata de o vaca de culoare deschisa.
Chiar in acel moment am observat ca se apropie un barbat, potrivit de statura, la vreo treizeci de ani, imbracat cu niste haine nici murdare si nici prea curate, cu o punga de nailon in mana.
Privirea mi-a fost atrasa de punga. In primul moment am avut impresia ca are in punga niste conopida ... apoi am realizat ca sunt ciuperci. Niste ciuperci albe, mai mari decat pumnul.
Tipul s-a oprit si m-a masurat o secunda cu privirea. Cred ca-si daduse seama ca nu sunt iranianca ... si de aceea n-a zis nimic ... nici macar o formula uzuala de salut. Dar a luat un vreasc de jos si a inceput sa mane vitele. Ele in loc sa se imprastie au inceput sa se invarta in cerc in jurul nostru.
Era ca intr-o scena de comedie. M-a bufnit rasul si i-am zis sa le lase in pace ca nu are nici un rost.
Vazand ca-i vorbesc in persana tipul mi-a raspuns imediat si mi-a zis ca vacile lui nu-s periculoase.
Credea ca vin de pe Marte, probabil,...
In sfarsit, eu inainte, el dupa mine, si doua vaci dupa noi, ne-am apropiat de turn.
Am facut mai multe fotografii la rand si tipul, cu o mimica demna de un premiu pentru actorie, se incrunta sau se mira teatral de fiecare data cand apasam pe declansator.
Probabil ca in gand isi spunea : "uite-o si pe vacuta asta straina. Oare ce fotografiaza? ... ca nu-i nimic de fotografiat!"
S-a apropiat la o jumatate de metru de mine si efectiv si-a concentrat privirea pe aparatul foto ... doar doar o vedea ce imagini iau in cadru. Poate ca-si inchipuia ca in locul in care stau s-a deschis o poarta magica prin care vad un palat poleit cu aur, iar el, nu.
Dupa ce am terminat cu fotografiatul m-am intors spre dansul si l-am intrebat daca stie ceva despre aceste ruine.
Nu stia mai mult decat ceilalti ... ca ar fi ruinele unei fortarete ... dar din ce dinastie si care shah sau rege a construit-o, nu stia, insa oamenii din zona cred ca-i vorba de o constructie sassanida.
In sfarsit m-am decis sa destram misterul, si sa-l dumiresc ce mi s-a parut extrem de interesant la turnul cu pricina, si i-am zis ca dantelaria de pe turn e asemanatoare in linii mari cu dantelaria unui turn dintr-o alta fortareata de lut. Iranul are mai multe fortarete de lut trecute in patrimoniul istoric.
I-am zis ca la Meybod, in provincia Yazd, se afla Kale-e Narin sau Kale-e Narenj, un castel-fortareata de pe timpul mezilor. Acolo vazusem un turn cu o 'fatada' interesanta.
Nu mai stiam daca pe memory card mai aveam fotografiile facute la Maybod, caci multe imagini captate in urma cu trei ani la Yazd le stersesem.
Spre norocul meu pastrasem o fotografie cu turnul fortaretei ... asa ca i-am aratat-o.
S-a uitat lung, cand la ruina din fata ochilor, cand la fotografia cu Qale-e Narenj.
Acest model, sau mai bine zis pattern, se regaseste in toate cetatile mezilor ... se regaseste apoi la sassanizi ... se regaseste pe covoarele tesute (kilimuri) de sotiile oierilor ce populeaza provinciile Kermanshah, Sanandaj si Hamadan.
Informatii exacte despre aceste ruine ar trebui sa se gaseasca in monografia provinciei Ardebil sau intr-un carte despre cetatile si forturile persilor. Din pacate serverul de la biblioteca era defect, nu se puteau imprumuta si nici restitui carti, si nici nu se putea utiliza baza de date.
Ramane sa ma documentez mai serios dupa ce ma voi intoarce din calatorie.
Am studiat cu atentie modul in care au imbinat lutul cu piatra, cum au folosit drugi din lemn pentru a spori rezistenta zidurilor, cum au conceput cetatea - cu doua ziduri de aparare ( descarcati a doua imagine din postul anterior pentru a vedea detaliile, in cazul in care va intereseaza), in ce fel au construit ferestruicile si cum au pozitionat fortareata, in imediata vecinatate a muntelui ...
Ruinele fortaretei de lut sunt intr-o stare groaznica de paragina. E evident faptul ca nimeni nu le-a acordat importanta.
Acum sa spun si niste lucruri care stiu ca vor face deliciul unora care se agita pe la forumul de politica .
In apropiere se afla intradevar o ceainarie. O cladire modesta dar, spre totala mea surprindere, foarte curata si mobilata in stil modern.
In interior cateva mese si scaune cu design italian, din plastic incasabil si inox, straluceau in lumina ce venea prin ferestrele mari si extrem de curate. Cred ca senzatia de curatenie era indusa in special de sticla curata, fara urme de zgarieturi, murdarie si praf si de podeaua mozaicata in nuante fumurii-argintii.
Pe terasa se juca o fetita de vreo zece ani. Am intrebat-o in ce directie trebuie sa mergem pentru a ajunge la inscriptia in piatra din timpul regelui Shapur al II-lea.
Mi-a zis ca acea inscriptie nu mai exista pentru ca a luat-o apa.
N-am comentat nimic crezand ca dansa vorbeste aiurea ... dar de fapt stia foarte bine ce spunea.
Batranul proprietar al ceainariei a confirmat.
Mi se pare incredibil tot ce s-a intamplat cu acest petrograph tradus de iranologul Nelson Richard Frye, despre care am vorbit putin aici:
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=702366
Piatra inscriptionata fusese incastrata in stanca si, la vremea aceea, mentiona trecatorilor evenimentul inaltarii unui castel.
In ultimii ani orasul Meshkin Shahr s-a extins destul de mult. Asa se face ca stanca respectiva a ajuns sa faca parte din 'interiorul' orasului.
Niste "destepti" de la primarie au acceptat un proiect in care reteaua de canalizare a apelor menajere trecea exact pe sub rondul cu stanca si inscriptia. Daca va puteti inchipui asa ceva!
Din cauza lucrarilor neadecvate, care nu au tinut cont de proprietatile pamantului din zona, in urma unor ploi abundente, reteaua de canalizare s-a surpat iar apele reziduale au luat cu ele piatra.
Batranul spunea ca au venit niste persoane de la Teheran care au incercat s-o recupereze dar n-au gasit-o ...
Interesant e ultimul paragraf de pe petrograph (l-am luat din articolul cu traducerea efectuata de Richard Frye). Iata cum suna :
" [You] whom it may not please, then you make a castle that is better of this".
Imi pare nespus de rau ca am ajuns prea tarziu si ca nu am putut fotografia petrographul caci in acea inscriptie a fost utilizat un cuvant vechi, vechi chiar si pentru iranieni : dezh.
Se pronunta "dej" si inseamna cetate.
Cuvantul asta a ajuns sa nu-mi dea pace pentru ca traiesc cu impresia ca exista o legatura intre etimologia numele orasul Dej din Romania si limba veche persana.
In sfarsit, povestile triste despre monumente istorice lasate de izbeliste sunt la ordinea zilei pe aici.
La rubrica "incredibil dar adevarat" ar trebui sa adaug inca una.
Tot batranul cu ceainaria mi-a spus ca pe timpul cand era tanar, am presupus ca asta se intampla in urma cu vreo 40 sau 50 de ani in urma , peretii fortaretei, cu exceptia laturii nordice, erau aproape intacti. Pe atunci intre fortareata si oras se interpuneau vreo doi trei kilometri de spatiu liber, nelocuit.
Distanta a fost benefica caci nu vantul, ploile si ninsorile au distrus fortareata ci factorul uman.
Oamenii din vechime au realizat lucruri extrem de durabile, chiar daca numai din lut si piatra.
Nu e gluma ca un castel din lut sa reziste 2000 de ani! Sa reziste intr-o zona cu conditii vitrege de clima, cu ninsori abundente si vanturi aspre, asa cum sunt cele din muntii Azerbajanului.
Cand a inceput razboiul cu Irakul, si odata cu el mobilizarea voluntarilor, din cauza ca poligonul militar era prea mic, soldatii si voluntarii au fost dusi sa faca pregatire ghiciti unde? ... da, in fortareata aceasta.
Escaladau zidurile, trageau la tinta, aruncau grenade in incinta, invatau sa foloseasca mastile de gaze lacrimogeme "in conditii reale" ...
Nu-i de mirare ca zidurile nu au rezistat.
Am aflat ca numele original al acestei fortarete sau castel fortuit este Arshoq.
Fortareata Arshoq ... sau mai bine zis ceea ce a mai ramas din ea
... acum transformata in loc de pasunat pentru vite!
Meshkin Shahr nu s-a chemat dintotdeauna asa.
Primul nume, sub care dealtfel apare pe hartile intocmite in timpul dinastiei sassanide (ultima dinastie persana inainte de invazia arabilor si islamizarea Persiei), il reprezinta numele "Khiyav".
Apoi, mai exact in timpul dinastiei selgiucide din perioada de domnie a sultanului turkmen Alp Arslan/Alb Arslan, orasul apare mentionat sub alt nume : "Varavi" ... uneori "Orovi".
In nenumaratele sale razboiaie, inclusiv cu Bizantul, Alp Arslan il captureaza pe Peshkin - print goergian de rang superior. Capturarea are loc cu ocazia unei incursiuni in Caucaz.
In timpul captivitatii acest print Peshkin, devenit ulterior Beshkin din cauza ca in limba oficiala araba uzitata la curte nu exista litera "P" (aceasta litera existand insa in alfabetul persan), a trecut de la crestinism la islam, de buna-voie.
Drept gratificatie sultanul Arp Arslan i-a pus la dispozitie orasul, o garnizoana de soldati si vreo doua sute de servitori. Imediat dupa aceea orasul Varavi apare in cronici sub un nume nou : Beshkin Shahr, adica "Orasul lui Beshkin".
Comutarea fonetica reprezinta un lucru frecvent in limba persana insa, aici, in acest caz particular, comutarea "b" -> "m" s-a produs datorita limbii turce azere vorbita in provincie. Alt exemplu ce-mi vine acum in minte il reprezinta muntele Sabalan al carui nume original a fost "Savalan". Satenii folosesc numele original insa in majoritatea referintelor si hartilor moderne am intalnit denumirea Sabalan.
Si iata cum Barbara a devenit Varvara
Acum, dupa ce am incheiat 'pictorialul' acesta rustic, pot pleca linistita intr-o noua runda de vacanta.
Acum sa spun si niste lucruri care stiu ca vor face deliciul unora care se agita pe la forumul de politica
. In apropiere se afla intradevar o ceainarie. O cladire modesta dar, spre totala mea surprindere, foarte curata si mobilata in stil modern.
In interior cateva mese si scaune cu design italian, din plastic incasabil si inox, straluceau in lumina ce venea prin ferestrele mari si extrem de curate. Cred ca senzatia de curatenie era indusa in special de sticla curata, fara urme de zgarieturi, murdarie si praf si de podeaua mozaicata in nuante fumurii-argintii.
Pe terasa se juca o fetita de vreo zece ani. Am intrebat-o in ce directie trebuie sa mergem pentru a ajunge la inscriptia in piatra din timpul regelui Shapur al II-lea.
Mi-a zis ca acea inscriptie nu mai exista pentru ca a luat-o apa.
N-am comentat nimic crezand ca dansa vorbeste aiurea ... dar de fapt stia foarte bine ce spunea.
Batranul proprietar al ceainariei a confirmat.
Mi se pare incredibil tot ce s-a intamplat cu acest petrograph tradus de iranologul Nelson Richard Frye, despre care am vorbit putin aici:
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=702366
Piatra inscriptionata fusese incastrata in stanca si, la vremea aceea, mentiona trecatorilor evenimentul inaltarii unui castel.
In ultimii ani orasul Meshkin Shahr s-a extins destul de mult. Asa se face ca stanca respectiva a ajuns sa faca parte din 'interiorul' orasului.
Niste "destepti" de la primarie au acceptat un proiect in care reteaua de canalizare a apelor menajere trecea exact pe sub rondul cu stanca si inscriptia. Daca va puteti inchipui asa ceva!
Din cauza lucrarilor neadecvate, care nu au tinut cont de proprietatile pamantului din zona, in urma unor ploi abundente, reteaua de canalizare s-a surpat iar apele reziduale au luat cu ele piatra.
Batranul spunea ca au venit niste persoane de la Teheran care au incercat s-o recupereze dar n-au gasit-o ...
Interesant e ultimul paragraf de pe petrograph (l-am luat din articolul cu traducerea efectuata de Richard Frye). Iata cum suna :
" [You] whom it may not please, then you make a castle that is better of this".
Imi pare nespus de rau ca am ajuns prea tarziu si ca nu am putut fotografia petrographul caci in acea inscriptie a fost utilizat un cuvant vechi, vechi chiar si pentru iranieni : dezh.
Se pronunta "dej" si inseamna cetate.
Cuvantul asta a ajuns sa nu-mi dea pace pentru ca traiesc cu impresia ca exista o legatura intre etimologia numele orasul Dej din Romania si limba veche persana.
In sfarsit, povestile triste despre monumente istorice lasate de izbeliste sunt la ordinea zilei pe aici.
La rubrica "incredibil dar adevarat" ar trebui sa adaug inca una.
Tot batranul cu ceainaria mi-a spus ca pe timpul cand era tanar, am presupus ca asta se intampla in urma cu vreo 40 sau 50 de ani in urma
, peretii fortaretei, cu exceptia laturii nordice, erau aproape intacti. Pe atunci intre fortareata si oras se interpuneau vreo doi trei kilometri de spatiu liber, nelocuit. Distanta a fost benefica caci nu vantul, ploile si ninsorile au distrus fortareata ci factorul uman.
Oamenii din vechime au realizat lucruri extrem de durabile, chiar daca numai din lut si piatra.
Nu e gluma ca un castel din lut sa reziste 2000 de ani! Sa reziste intr-o zona cu conditii vitrege de clima, cu ninsori abundente si vanturi aspre, asa cum sunt cele din muntii Azerbajanului.
Cand a inceput razboiul cu Irakul, si odata cu el mobilizarea voluntarilor, din cauza ca poligonul militar era prea mic, soldatii si voluntarii au fost dusi sa faca pregatire ghiciti unde? ... da, in fortareata aceasta.
Escaladau zidurile, trageau la tinta, aruncau grenade in incinta, invatau sa foloseasca mastile de gaze lacrimogeme "in conditii reale" ...
Nu-i de mirare ca zidurile nu au rezistat.
Am aflat ca numele original al acestei fortarete sau castel fortuit este Arshoq.
Fortareata Arshoq ... sau mai bine zis ceea ce a mai ramas din ea
... acum transformata in loc de pasunat pentru vite! Meshkin Shahr nu s-a chemat dintotdeauna asa.
Primul nume, sub care dealtfel apare pe hartile intocmite in timpul dinastiei sassanide (ultima dinastie persana inainte de invazia arabilor si islamizarea Persiei), il reprezinta numele "Khiyav".
Apoi, mai exact in timpul dinastiei selgiucide din perioada de domnie a sultanului turkmen Alp Arslan/Alb Arslan, orasul apare mentionat sub alt nume : "Varavi" ... uneori "Orovi".
In nenumaratele sale razboiaie, inclusiv cu Bizantul, Alp Arslan il captureaza pe Peshkin - print goergian de rang superior. Capturarea are loc cu ocazia unei incursiuni in Caucaz.
In timpul captivitatii acest print Peshkin, devenit ulterior Beshkin din cauza ca in limba oficiala araba uzitata la curte nu exista litera "P" (aceasta litera existand insa in alfabetul persan), a trecut de la crestinism la islam, de buna-voie.
Drept gratificatie sultanul Arp Arslan i-a pus la dispozitie orasul, o garnizoana de soldati si vreo doua sute de servitori. Imediat dupa aceea orasul Varavi apare in cronici sub un nume nou : Beshkin Shahr, adica "Orasul lui Beshkin".
Comutarea fonetica reprezinta un lucru frecvent in limba persana insa, aici, in acest caz particular, comutarea "b" -> "m" s-a produs datorita limbii turce azere vorbita in provincie. Alt exemplu ce-mi vine acum in minte il reprezinta muntele Sabalan al carui nume original a fost "Savalan". Satenii folosesc numele original insa in majoritatea referintelor si hartilor moderne am intalnit denumirea Sabalan.
Si iata cum Barbara a devenit Varvara
Acum, dupa ce am incheiat 'pictorialul' acesta rustic, pot pleca linistita intr-o noua runda de vacanta.
Afara e cald, cald de tot, si din cauza temperaturilor de cuptor m-am intors mai repede decat imi propusesem. In plus de asta a inceput si Ramazanul. Deci ce lucru mai bun as putea face decat sa stau la racoare, sa citesc, sa ascult muzica sau sa ma uit la filmele trecute pe lista de prioritati, si, din cand in cand, sa postez in jurnal?
Cu cateva zile in urma am revizitat Palatul Golestan, restaurat in mare parte. Desi lucrarile inca nu s-au terminat, si desi unele saloane sunt deocamdata inchise, totusi m-am simtit bine in gradina acum pusa la punct si am facut o calatorie in timp plimbandu-ma prin restul saloanelor si pavilioanelor ce au fost reamenajate dupa desenele si fotografiile de epoca.
Pret de cateva saptamani, sau poate chiar luni, voi merge pas la pas prin Golestan, considerat cel mai vechi monument al Teheranului ... desi nu e. In Teheran exista monumente mai vechi decat acest palat, insa Golestanul reprezinta cel mai vechi monument de anvergura al capitalei si, la vremea sa, a reprezentat cea mai inalta constructie.
Ceea ce-i da unicitate e modul in care au fost decorate fatadele. Nicaieri in alta parte in Iran nu se intalnesc astfel de mozaicuri - o fuziune ciudata intre arta iraniana din perioada islamica, pictura naiva ... si elemente de arta moderna, geometrizate.
Venind de pe alee, si intrand in incinta, primul lucru cu care am dat ochii a fost corpul de cladire din pe care tocmai il priviti.
In aceasta postare am introdus doar fotografii cu "fatade geometrice". Despre restul ma voi ocupa pe parcurs.
foto1
Acum nu am chef de lectii de istorie, nici de cele de arhitectura si arta, si nici nu am chemare sa enumar toate saloanele si pavilioanele. Ramane pentru alta data.
Daca nu va interveni ceva neasteptat in programul zilei de azi voi reveni mai spre noapte.
In timpul safavizilor, shahul Tamasp I construieste o citadela in Teheran. Pe vremea aceea Teheranul era un insignifiant targ de provincie. In interiorul citadelei locuiau cateva familii de nobili cu servitorii si corpurile de garda.
Cei ce vor alege Teheranul drept capitala vor fi Qajarii (1785-1925)- dinastie pe care eu nu o agreez deloc. De aceea voi incerca sa vorbesc mai putin despre qajari, pentru ca voi fi tentata sa-i vorbesc mai mult de rau si va veti face o impresie gresita despre ei, dar voi incerca sa suplinesc lipsa de informatii cu fotografii si linkuri ...
... decoratia acestui perete mi-a adus aminte de un ora de lucru manual din clasa I ... va mai aduceti aminte de jocul "sa tesem frumos? "
foto2
In schimb peretele pe care tocmai il priviti pare a fi desenat dupa un model fractalier ...
foto3
Cu cateva zile in urma am revizitat Palatul Golestan, restaurat in mare parte. Desi lucrarile inca nu s-au terminat, si desi unele saloane sunt deocamdata inchise, totusi m-am simtit bine in gradina acum pusa la punct si am facut o calatorie in timp plimbandu-ma prin restul saloanelor si pavilioanelor ce au fost reamenajate dupa desenele si fotografiile de epoca.
Pret de cateva saptamani, sau poate chiar luni, voi merge pas la pas prin Golestan, considerat cel mai vechi monument al Teheranului ... desi nu e. In Teheran exista monumente mai vechi decat acest palat, insa Golestanul reprezinta cel mai vechi monument de anvergura al capitalei si, la vremea sa, a reprezentat cea mai inalta constructie.
Ceea ce-i da unicitate e modul in care au fost decorate fatadele. Nicaieri in alta parte in Iran nu se intalnesc astfel de mozaicuri - o fuziune ciudata intre arta iraniana din perioada islamica, pictura naiva ... si elemente de arta moderna, geometrizate.
Venind de pe alee, si intrand in incinta, primul lucru cu care am dat ochii a fost corpul de cladire din pe care tocmai il priviti.
In aceasta postare am introdus doar fotografii cu "fatade geometrice". Despre restul ma voi ocupa pe parcurs.
foto1
Acum nu am chef de lectii de istorie, nici de cele de arhitectura si arta, si nici nu am chemare sa enumar toate saloanele si pavilioanele. Ramane pentru alta data.
Daca nu va interveni ceva neasteptat in programul zilei de azi voi reveni mai spre noapte.
In timpul safavizilor, shahul Tamasp I construieste o citadela in Teheran. Pe vremea aceea Teheranul era un insignifiant targ de provincie. In interiorul citadelei locuiau cateva familii de nobili cu servitorii si corpurile de garda.
Cei ce vor alege Teheranul drept capitala vor fi Qajarii (1785-1925)- dinastie pe care eu nu o agreez deloc. De aceea voi incerca sa vorbesc mai putin despre qajari, pentru ca voi fi tentata sa-i vorbesc mai mult de rau si va veti face o impresie gresita despre ei, dar voi incerca sa suplinesc lipsa de informatii cu fotografii si linkuri ...
... decoratia acestui perete mi-a adus aminte de un ora de lucru manual din clasa I ... va mai aduceti aminte de jocul "sa tesem frumos? "
foto2
In schimb peretele pe care tocmai il priviti pare a fi desenat dupa un model fractalier ...
foto3
Deci spuneam ca Palatul Golestan a fost ridicat intr-o citadela safavida. In limba persana acestui tip de citadela, adeseori facuta din lut, i se spune "argh".
Dar nu safavizii au construit palatul.
Cea mai veche parte a complexului apartine dinastiei Zand. Qajarii insa si-au adus cel mai mare aport construind de fapt palatul propriuzis si transformandu-l in resedinta regala. Dinastia Pahlavi a distrus o parte din palat, in special dormitoarele haremului si superba gradina destinata doamnelor de la curte (harem care in timpul dinastiei Pahlavi ramasese gol, neutilizabil) dar si o parte din cladirile administrative, pentru a crea spatiu in vederea construirii unor cladiri moderne, europene, destinate viitoarelor ministere.
Sa nu uit sa amintesc faptul ca ambii shahi ai dinastiei Pahlavi, Reza Khan aka Reza Shah si Mohammmad Reza Shah, au fost incoronati ln acest palat.
Dar in timpul dinastiei Pahlavi (1925-1979) s-au adaugat cateva corpuri noi si s-au renovat cele vechi. Un exemplu ar fi pavilionul special construit pentru a o gazdui pe regina Elisabeta a II-a a Angliei in timpul vizitei sale din 1956 in Iran.
Dar cine au fost Qajarii?
Qajarii faceau parte din ramura Karagoz a confederatiei de triburi Qaraqalpaq, triburi turcmene/turkmene ce au patruns in zona in timpul invaziei mongole (in limbile turcice "qara" sau "kara" inseamna negru).
Ei au facut parte din gruparea Qezelbashilor, sau Qizilbashilor, acele triburi turcice inarmate ce au asigurat forta militara a imperiului safavid si carora, ca sa ma exprim concis si neliterar, Shah AbbasI le-a cam 'taiat macaroana' .
Am mai povestit cate ceva despre Qajari asa ca nu vad nici un rost sa ma repet.
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=655526
Ii voi aminti totusi pe cei mai importanti shahi ... (dupa parerea mea "toti o apa si-un pamant" ).
Agha Mohammad Khan (crudul intemeietor al dinastiei) - contemporan cu Alexandru Ipsilanti si Constantin Mavrocordat.
Fath Ali Shah (cu o barba neagra lunga pana la brau, usor de recunoscut dintr-o mie de shahi) - contemporan cu Tudor Vladimirescu si Napoleon Bonaparte.
Nasser Din Shah (fotograf impatimit) - contemporan cu "pasoptistii" si Razboiul de Independenta din 1877)
Mozaffar Din Shah (afemeiat notoriu) - contemporan cu regele Carol I
Acestea fiind spuse trec la fotografii.
Postarea de fata o dedic gradinii palatului, de fapt un parc in toata regula traversat pe axa centrala de un drum de apa punctat de trei havuzuri circulare cu arteziene (tasnitoare).
Alte doua havuzuri mai mici si unul foarte lung, deasemeni cu tasnitoare, pot fi vazute in partea laterala.
...
foto4 .................................................... foto5
... 
foto6 ....................................................... foto7
Aceste imagini le-am captat din doua puncte terminale opuse situate pe axa centrala a gradinii.
Ceea ce se vede in foto4 reprezinta fostul corp administrativ al palatului (pavilionul cu coloane), corp ce gazduia o serie de saloane de primire a ambasadorilor, inaltilor demnitari, intelectualilor, militarilor de rang superior, negustorilor, demnitarilor din provincie si al oamenilor de incredere ai shahului.
Foto6, captata exact din fata pavilionului cu coloane, pe care am retusat-o putin marindu-i luminozitatea, se vrea o imagine in oglinda a celei din foto4.
Deci cam asa arata traseul cu havuzuri de pe axa principala a parcului.
Ma voi apropia de pavilionul cu coloane ... si chiar daca imaginea e stramba (m-am dezechilibrat si era aproape sa cad in apa de pe marginea bazinului ) e totusi o imagine la care tin ... verdele apei e exact asa cum se vede aici. Nu am photoshopat nimic.
In foto7 am modificat putin unghiul pentru a oferi privirii urmatorul punct al vizitei. Poate fi observat in partea din stanga a fundalului.
Dar nu safavizii au construit palatul.
Cea mai veche parte a complexului apartine dinastiei Zand. Qajarii insa si-au adus cel mai mare aport construind de fapt palatul propriuzis si transformandu-l in resedinta regala. Dinastia Pahlavi a distrus o parte din palat, in special dormitoarele haremului si superba gradina destinata doamnelor de la curte (harem care in timpul dinastiei Pahlavi ramasese gol, neutilizabil) dar si o parte din cladirile administrative, pentru a crea spatiu in vederea construirii unor cladiri moderne, europene, destinate viitoarelor ministere.
Sa nu uit sa amintesc faptul ca ambii shahi ai dinastiei Pahlavi, Reza Khan aka Reza Shah si Mohammmad Reza Shah, au fost incoronati ln acest palat.
Dar in timpul dinastiei Pahlavi (1925-1979) s-au adaugat cateva corpuri noi si s-au renovat cele vechi. Un exemplu ar fi pavilionul special construit pentru a o gazdui pe regina Elisabeta a II-a a Angliei in timpul vizitei sale din 1956 in Iran.
Dar cine au fost Qajarii?
Qajarii faceau parte din ramura Karagoz a confederatiei de triburi Qaraqalpaq, triburi turcmene/turkmene ce au patruns in zona in timpul invaziei mongole (in limbile turcice "qara" sau "kara" inseamna negru).
Ei au facut parte din gruparea Qezelbashilor, sau Qizilbashilor, acele triburi turcice inarmate ce au asigurat forta militara a imperiului safavid si carora, ca sa ma exprim concis si neliterar, Shah AbbasI le-a cam 'taiat macaroana'
. Am mai povestit cate ceva despre Qajari asa ca nu vad nici un rost sa ma repet.
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=655526
Ii voi aminti totusi pe cei mai importanti shahi ... (dupa parerea mea "toti o apa si-un pamant" ).
Agha Mohammad Khan (crudul intemeietor al dinastiei) - contemporan cu Alexandru Ipsilanti si Constantin Mavrocordat.
Fath Ali Shah (cu o barba neagra lunga pana la brau, usor de recunoscut dintr-o mie de shahi) - contemporan cu Tudor Vladimirescu si Napoleon Bonaparte.
Nasser Din Shah (fotograf impatimit) - contemporan cu "pasoptistii" si Razboiul de Independenta din 1877)
Mozaffar Din Shah (afemeiat notoriu) - contemporan cu regele Carol I
Acestea fiind spuse trec la fotografii.
Postarea de fata o dedic gradinii palatului, de fapt un parc in toata regula traversat pe axa centrala de un drum de apa punctat de trei havuzuri circulare cu arteziene (tasnitoare).
Alte doua havuzuri mai mici si unul foarte lung, deasemeni cu tasnitoare, pot fi vazute in partea laterala.
... foto4 .................................................... foto5
... foto6 ....................................................... foto7
Aceste imagini le-am captat din doua puncte terminale opuse situate pe axa centrala a gradinii.
Ceea ce se vede in foto4 reprezinta fostul corp administrativ al palatului (pavilionul cu coloane), corp ce gazduia o serie de saloane de primire a ambasadorilor, inaltilor demnitari, intelectualilor, militarilor de rang superior, negustorilor, demnitarilor din provincie si al oamenilor de incredere ai shahului.
Foto6, captata exact din fata pavilionului cu coloane, pe care am retusat-o putin marindu-i luminozitatea, se vrea o imagine in oglinda a celei din foto4.
Deci cam asa arata traseul cu havuzuri de pe axa principala a parcului.
Ma voi apropia de pavilionul cu coloane ... si chiar daca imaginea e stramba (m-am dezechilibrat si era aproape sa cad in apa de pe marginea bazinului
) e totusi o imagine la care tin ... verdele apei e exact asa cum se vede aici. Nu am photoshopat nimic. In foto7 am modificat putin unghiul pentru a oferi privirii urmatorul punct al vizitei. Poate fi observat in partea din stanga a fundalului.
Reiau traseul intrerupt la fotografia cu numarul 7.
...
... 
foto8 ....................................foto9 ...................................... foto10
Margand drept inainte ajungem in fata unui perete cu trei deschideri din care cele doua, laterale, sunt strajuite de cate o pereche de pisici ... persane, evident (foto8)
Urcam treptele si intram in cea mai veche parte a Palatului Golestan. Acest colt cu mozaicuri geometrice si florale, dar si cu mozaicuri de tip medalion ( ce mie personal, ca design de baza, mi se par de inspiratie franceza), e denumit Khalvat-e Karim Khani (foto9).
Denumirea e mai dificil de tradus.
Karim Khani indica faptul ca a fost construit in timpul lui Karim Khan Zand, cel mai important shah din dinastia Zand - dinastie anterioara Qajarilor.
Khalvat inseamna linistit, neaglomerat, intim ...
Aceasta terasa acoperita a fost locul preferat al lui Nasser al-Din Shah si se zice ca petrecea zilnic cateva ore aici.
Iata de ce, dupa moartea sa, si dupa initial fusese ingropat in cimitirul familiei din suburbia Shahr-e Ray, urmasii au decis sa-i mute piatra funerara aici, in locul atat de indragit de catre dansul (foto10).
Ce as putea spune despre Nasser Din Shah ?
Voi incepe cu punctele pozitive ...
In primul rand vreau sa spun ca a fost un fotograf impatimit, intratat de impatimit incat a pus bazele unui atelier foto chiar in incinta palatului. El in persoana fotografia si isi developa fotografiile. Avea cateva aparate foto aduse din Europa, aparate ce pot fi vazute in Aks Khane (Casa cu fotografii), adica in fostul atelier acum amenajat ca muzeu. In periplul meu virtual voi ajunge si acolo.
Nasser Din Shah e considerat pionierul artei fotografice din Iran si unul din promotorii ei.
Nu degeaba aristocratii europeni l-au poreclit "regele fotograf"
Deasemeni el e singurul shah din istoria Persiei si a Iranului modern ce si-a scris memoriile ... si le-a scris intr-un stil ce denota ca avea talent literar.
Memoriile au la baza cele trei calatorii facute in Europa in 1873, 1878 si 1889, intalnirea cu regina Victoria a Angliei si cu Moses Montefiori - liederul spiritual al evreilor - caruia i-a sugerat sa cumpere suprafete mari de pamant pe care apoi evreii sa-si intemeieze un stat al lor, si creionarea extrem de atenta a lumii europene, in special modernitatea societatii si nivelul tehnic.
El introduce pentru prima oara in Persia serviciul telegrafic si sponsorizeaza tiparirea primului ziar dupa modelul gazetelor din vest.
Cunostea franceza si engleza la nivel mediu, atat cat sa poata citi cartile din biblioteca sau sa intretina o conversatie simpla, fara pretentii, insa nu vorbea aceste limbi in mod fluent.
Nasser Din Shah fusese un bun caligraf, asa cum o dovedesc lucrarile de "khosh nevisi" (scriere frumoasa) pastrate in arhiva regala. Pe deasupra mai si picta, si nu a fost lipsit de talent daca e sa ma pronunt analizandu-i desenele in penita si tus , dar ceea ce-i foarte important e ca dansul l-a trimis pe Kamal-ol Molk sa faca studii in Europa.
Kamal-ol Molk a devenit primul pictor iranian modern. O serie din tablourile lui Kamal-ol Molk le-am putut vedea in muzeul palatului. Anterior ii mai vazusem cateva lucrari la Muzeul de Arta Contemporana din Teheran si la Palatul Niavaran.
Trec la punctele negative.
A fost un shah ce si-a inceput domnia intr-un stil democratic, a continuat-o in mod dictatorial si a murit asasinat.
A domnit extrem de mult: patruzeci si opt de ani. In clasamentul celor mai longevivi shahi, in ceea ce priveste perioada de domnie, ocupa pozitia a treia dupa Shapur II (dinastia sassanida) si Tamasp I (dinastia safavida).
A dat ordin sa fie exterminati iranienii ce faceau parte din secta Baha'i si la ordinul lui armata a omorat la gramada barbati, femei si copii, inclusiv copii sugari.
S-a opus sistematic reformelor administrative si financiare si prin aceasta politica a scazut puterea economica a tarii ingreunand viata oamenilor simpli.
A pus la cale asasinarea lui Amir Kabir, mare vizir, prieten din copilarie si cumnat ... sora sahului fiind sotia lui Amir Kabir. Am povestit pe larg episodul in la est de Eden, jurnal intrerupt pe care sper sa-l continui candva.
Amir Kabir a fost singurul vizir/ministru/cancelar cu adevarat reformator de pe tot parcursul istoric dominat de qajari. Amir Kabir e cel ce a infiintat Dar-ul Fonoon, prima institutie de invatamant tehnic superior din Iran, a impus notiunea de buget si a instituit patente si licente tehnice pentru inovatori si mestesugari.
Eu cred ca prietenia de lunga durata cu Amir Kabir l-a facut pe Nasser Din Shah sa se apropie de lumea tehnicii.
In sfarsit, istoria se razbuna.
Dupa cum spuneam, Nasser Din Shah va fi asasinat, si va fi asasinat de un om cu acelasi nume ca si asasinul platit pentru a-l asasina pe Amir Kabir.
Tronul va fi preluat de fiul sau, Mozaffar Din Shah, un om lipsit de talent si cu un atrofiat simt al realitatii.
... ... foto8 ....................................foto9 ...................................... foto10
Margand drept inainte ajungem in fata unui perete cu trei deschideri din care cele doua, laterale, sunt strajuite de cate o pereche de pisici ... persane, evident
(foto8) Urcam treptele si intram in cea mai veche parte a Palatului Golestan. Acest colt cu mozaicuri geometrice si florale, dar si cu mozaicuri de tip medalion ( ce mie personal, ca design de baza, mi se par de inspiratie franceza), e denumit Khalvat-e Karim Khani (foto9).
Denumirea e mai dificil de tradus.
Karim Khani indica faptul ca a fost construit in timpul lui Karim Khan Zand, cel mai important shah din dinastia Zand - dinastie anterioara Qajarilor.
Khalvat inseamna linistit, neaglomerat, intim ...
Aceasta terasa acoperita a fost locul preferat al lui Nasser al-Din Shah si se zice ca petrecea zilnic cateva ore aici.
Iata de ce, dupa moartea sa, si dupa initial fusese ingropat in cimitirul familiei din suburbia Shahr-e Ray, urmasii au decis sa-i mute piatra funerara aici, in locul atat de indragit de catre dansul (foto10).
Ce as putea spune despre Nasser Din Shah ?
Voi incepe cu punctele pozitive ...
In primul rand vreau sa spun ca a fost un fotograf impatimit, intratat de impatimit incat a pus bazele unui atelier foto chiar in incinta palatului. El in persoana fotografia si isi developa fotografiile. Avea cateva aparate foto aduse din Europa, aparate ce pot fi vazute in Aks Khane (Casa cu fotografii), adica in fostul atelier acum amenajat ca muzeu. In periplul meu virtual voi ajunge si acolo.
Nasser Din Shah e considerat pionierul artei fotografice din Iran si unul din promotorii ei.
Nu degeaba aristocratii europeni l-au poreclit "regele fotograf"
Deasemeni el e singurul shah din istoria Persiei si a Iranului modern ce si-a scris memoriile ... si le-a scris intr-un stil ce denota ca avea talent literar.
Memoriile au la baza cele trei calatorii facute in Europa in 1873, 1878 si 1889, intalnirea cu regina Victoria a Angliei si cu Moses Montefiori - liederul spiritual al evreilor - caruia i-a sugerat sa cumpere suprafete mari de pamant pe care apoi evreii sa-si intemeieze un stat al lor, si creionarea extrem de atenta a lumii europene, in special modernitatea societatii si nivelul tehnic.
El introduce pentru prima oara in Persia serviciul telegrafic si sponsorizeaza tiparirea primului ziar dupa modelul gazetelor din vest.
Cunostea franceza si engleza la nivel mediu, atat cat sa poata citi cartile din biblioteca sau sa intretina o conversatie simpla, fara pretentii, insa nu vorbea aceste limbi in mod fluent.
Nasser Din Shah fusese un bun caligraf, asa cum o dovedesc lucrarile de "khosh nevisi" (scriere frumoasa) pastrate in arhiva regala. Pe deasupra mai si picta, si nu a fost lipsit de talent daca e sa ma pronunt analizandu-i desenele in penita si tus
, dar ceea ce-i foarte important e ca dansul l-a trimis pe Kamal-ol Molk sa faca studii in Europa. Kamal-ol Molk a devenit primul pictor iranian modern. O serie din tablourile lui Kamal-ol Molk le-am putut vedea in muzeul palatului. Anterior ii mai vazusem cateva lucrari la Muzeul de Arta Contemporana din Teheran si la Palatul Niavaran.
Trec la punctele negative.
A fost un shah ce si-a inceput domnia intr-un stil democratic, a continuat-o in mod dictatorial si a murit asasinat.
A domnit extrem de mult: patruzeci si opt de ani. In clasamentul celor mai longevivi shahi, in ceea ce priveste perioada de domnie, ocupa pozitia a treia dupa Shapur II (dinastia sassanida) si Tamasp I (dinastia safavida).
A dat ordin sa fie exterminati iranienii ce faceau parte din secta Baha'i si la ordinul lui armata a omorat la gramada barbati, femei si copii, inclusiv copii sugari.
S-a opus sistematic reformelor administrative si financiare si prin aceasta politica a scazut puterea economica a tarii ingreunand viata oamenilor simpli.
A pus la cale asasinarea lui Amir Kabir, mare vizir, prieten din copilarie si cumnat ... sora sahului fiind sotia lui Amir Kabir. Am povestit pe larg episodul in la est de Eden, jurnal intrerupt pe care sper sa-l continui candva.
Amir Kabir a fost singurul vizir/ministru/cancelar cu adevarat reformator de pe tot parcursul istoric dominat de qajari. Amir Kabir e cel ce a infiintat Dar-ul Fonoon, prima institutie de invatamant tehnic superior din Iran, a impus notiunea de buget si a instituit patente si licente tehnice pentru inovatori si mestesugari.
Eu cred ca prietenia de lunga durata cu Amir Kabir l-a facut pe Nasser Din Shah sa se apropie de lumea tehnicii.
In sfarsit, istoria se razbuna.
Dupa cum spuneam, Nasser Din Shah va fi asasinat, si va fi asasinat de un om cu acelasi nume ca si asasinul platit pentru a-l asasina pe Amir Kabir.
Tronul va fi preluat de fiul sau, Mozaffar Din Shah, un om lipsit de talent si cu un atrofiat simt al realitatii.
Sa povestesc si un episod mai comic din biografia lui Nasser Din Shah.
In efortul sau de a se apropia de puterile europene, in 1890 shahul ii concesioneaza unui om de afaceri britanic cultivarea, prelucrarea si comertul tutunului pe tot teritoriul Persiei.
Clerul, inca de pe atunci ostil oricaror influente din vest - si nu ca le-ar fi pasat lor de sanatatea oamenilor, caci daca le-ar fi pasat ar fi reactionat in mod asemanator in ceea ce privea consumul de opium - riposteaza prin Mirza Shirazi, un ayatollah viclean si uns cu toate alifiile.
Mirza Shirazi va da o fatwa prin care interzicea fumatul si afirma ca fumatul, cultivarea si vanzarea tutunului reprezinta fapte imorale iar cei ce le vor practica sunt la randul lor imorali si vor fi pedepsiti.
O fatwa nu poate fi data de oricare cleric shiit. El trebuie neaparat sa aiba titlul de ayatollah. Sunnitii nu au astfel de functii clericale in ierarhia lor.
Partea comico-tragica e ca sotiile legitime si concubinele (legitime) lui Nasser Din Shah intra in acel salon al palatului special amenajat pentru fumat. Pe atunci in Persia se fuma qelian/ghalyan. Deci intra si sparg toate vasele de qelian ( narghilea in limba romana).
Gestul il paralizeaza pe batranul sah, mai ales dupa ce afla ca respectivul cleric le invatase sa procedeze in acest mod.
Dar purtatea "doamnelor" nu se va potoli. Ele il vor urmari zi si noapte pe shah si nu-l vor lasa sa fumeze. Terorizat de femei, Nasser Din Shah va fi nevoit sa se ascunda prin pivnitele cu alimente, sau prin alte cotloane, unde servitori de incredere ii aduceau ustensilele necesare fumatului.
Aceasta atitudine a haremului il va zdruncina psihic si va ajunge la concluzia ca o tara seculara are doar de castigat. Sunt de-a dreptul uluitoare paginile de jurnal in care necazurile provocate de sotii il conduc spre revelatii politice
Sase ani mai tarziu va scapa de chinul pricinuit de sotiile si concubinele ce formasera o veritabila liga anti-fumat ... dupa cum am amintit anterior, va fi asasinat.
... 
... 
foto11 .................................................. foto12 ................................ foto13
Revin la interiorul coltului de palat denumit Khalvat-e Karim Khani.
Ce se poate vedea aici?
In primul rand poate fi admirata piatra mortuara a lui Nasser Din Shah, de fapt o statuie din marmura de mari dimensiuni, protejata de o vitrina din sticla securit (foto11), deasupra careia arde mereu o lumanare (foto13). Nu am inteles de unde preferinta aceasta crestina (s-ar putea sa fi fost o dorinta cu radacini in calatoriile sale europene) ... e adevarat ca, spre deosebire de sunniti, shiitii aprind ocazional lumanari pe morminte si au chiar morminte cu locuri speciale, ca niste mici vitrine din sticla, in care pun lumanari, dar sincera sa fiu nu am vazut pana acum mormantul unei personalitati de religie musulmana la care, zi si noapte, sa arda lumina.
Se mai poate vedea un pat din piatra. Pe acest pat se puneau paturi si perne, nu se statea pe piatra goala (foto12)
Intre piatra de mormant si patul din piatra se afla un havuz care, pe vremuri, era functional, adica plin de apa si cu o arteziana de mica intensitate (foto12).
E ciudat ca la prima vizita, desi imbibata de imaginile absorbite din sclipitoarele saloane de diamant, briliant, oglinzi, etc, am retinut cu destula claritate cum arata Khalvat-e Karim Khani ... prima vizita am facut-o foarte demult, pe neasteptate, fara sa am aparatul foto cu mine.
La a doua, in ciuda faptului ca palatul se transformase in santier de restaurare, am reusit sa fac unele fotografii. Le-am pus cu trei sau patru ani in urma in jurnal.
Iata de ce postez mai multe imagini din acest loc intunecos, racoros, cu decoratii geometrice extrem de stilizate ... si cu elemente de pridvor romanesc.
Cred ca data viitoare va trebui sa vorbesc putin si despre sotiile shahilor qajari .
In efortul sau de a se apropia de puterile europene, in 1890 shahul ii concesioneaza unui om de afaceri britanic cultivarea, prelucrarea si comertul tutunului pe tot teritoriul Persiei.
Clerul, inca de pe atunci ostil oricaror influente din vest - si nu ca le-ar fi pasat lor de sanatatea oamenilor, caci daca le-ar fi pasat ar fi reactionat in mod asemanator in ceea ce privea consumul de opium - riposteaza prin Mirza Shirazi, un ayatollah viclean si uns cu toate alifiile.
Mirza Shirazi va da o fatwa prin care interzicea fumatul si afirma ca fumatul, cultivarea si vanzarea tutunului reprezinta fapte imorale iar cei ce le vor practica sunt la randul lor imorali si vor fi pedepsiti.
O fatwa nu poate fi data de oricare cleric shiit. El trebuie neaparat sa aiba titlul de ayatollah. Sunnitii nu au astfel de functii clericale in ierarhia lor.
Partea comico-tragica e ca sotiile legitime si concubinele (legitime) lui Nasser Din Shah intra in acel salon al palatului special amenajat pentru fumat. Pe atunci in Persia se fuma qelian/ghalyan. Deci intra si sparg toate vasele de qelian ( narghilea in limba romana).
Gestul il paralizeaza pe batranul sah, mai ales dupa ce afla ca respectivul cleric le invatase sa procedeze in acest mod.
Dar purtatea "doamnelor" nu se va potoli. Ele il vor urmari zi si noapte pe shah si nu-l vor lasa sa fumeze. Terorizat de femei, Nasser Din Shah va fi nevoit sa se ascunda prin pivnitele cu alimente, sau prin alte cotloane, unde servitori de incredere ii aduceau ustensilele necesare fumatului.
Aceasta atitudine a haremului il va zdruncina psihic si va ajunge la concluzia ca o tara seculara are doar de castigat. Sunt de-a dreptul uluitoare paginile de jurnal in care necazurile provocate de sotii il conduc spre revelatii politice
Sase ani mai tarziu va scapa de chinul pricinuit de sotiile si concubinele ce formasera o veritabila liga anti-fumat ... dupa cum am amintit anterior, va fi asasinat.
... ... foto11 .................................................. foto12 ................................ foto13
Revin la interiorul coltului de palat denumit Khalvat-e Karim Khani.
Ce se poate vedea aici?
In primul rand poate fi admirata piatra mortuara a lui Nasser Din Shah, de fapt o statuie din marmura de mari dimensiuni, protejata de o vitrina din sticla securit (foto11), deasupra careia arde mereu o lumanare (foto13). Nu am inteles de unde preferinta aceasta crestina (s-ar putea sa fi fost o dorinta cu radacini in calatoriile sale europene) ... e adevarat ca, spre deosebire de sunniti, shiitii aprind ocazional lumanari pe morminte si au chiar morminte cu locuri speciale, ca niste mici vitrine din sticla, in care pun lumanari, dar sincera sa fiu nu am vazut pana acum mormantul unei personalitati de religie musulmana la care, zi si noapte, sa arda lumina.
Se mai poate vedea un pat din piatra. Pe acest pat se puneau paturi si perne, nu se statea pe piatra goala
(foto12)Intre piatra de mormant si patul din piatra se afla un havuz care, pe vremuri, era functional, adica plin de apa si cu o arteziana de mica intensitate (foto12).
E ciudat ca la prima vizita, desi imbibata de imaginile absorbite din sclipitoarele saloane de diamant, briliant, oglinzi, etc, am retinut cu destula claritate cum arata Khalvat-e Karim Khani ... prima vizita am facut-o foarte demult, pe neasteptate, fara sa am aparatul foto cu mine.
La a doua, in ciuda faptului ca palatul se transformase in santier de restaurare, am reusit sa fac unele fotografii. Le-am pus cu trei sau patru ani in urma in jurnal.
Iata de ce postez mai multe imagini din acest loc intunecos, racoros, cu decoratii geometrice extrem de stilizate ... si cu elemente de pridvor romanesc.
Cred ca data viitoare va trebui sa vorbesc putin si despre sotiile shahilor qajari
.
Ma voi desparti de Khalvat-e Karim Khani cu aceste trei imagini, cea din mijloc fiind preferata mea .
... 
... 
foto14 .................................................... foto15 ......................................... foto16
Iata cum e decorata portiunea de terasa ce adaposteste piatra de mormant a lui Nasser Din Shah.
Paleta cromatica compusa din verde, galben, alb si negru e putin mai speciala, la fel cum speciale sunt si formele geometrice deosebit de simplificate.
In fundal, dar si la marginea capului, pot fi vazute mozaicuri 'in medalion'.
Voi iesi din nou in lumina soarelui pentru a merge spre urmatorul punct: Pavilionul Soarelui.
Inainte de a ma indeparta vreau sa atrag atentia asupra fatadei. Desi qajarii au fost etnici turcmeni ( ramura Karagoz - familia Qaraqalpac) ei au adoptat "Leul si Soarele" drept efigie si element de stindard.
Da. Putini straini stiu cine au fost si cum au dominat qajarii. Fenomenul qajar nu-i analizat cu suficienta sinceritate de catre istoricii iranieni. Asta-i parerea mea.
Dupa cativa ani de stat in Iran, ajutata si de sansa, am patruns in adancul epocii qajare. Am inteles ca vreo cateva zeci de mii de seminomazi turcmeni, traitori in corturi si crescatori de animale, au dominat un secol si jumatate cateva milioane de iranieni ce aveau o societate urbana, una rurala foarte bine organizata, si oameni cu carte ce s-au pus in serviciile administrative si militare ale noilor guvernanti.
O minoritate aflata mai jos pe scara valorilor culturale, dar viguroasa in ceea ce privea forta militara, a dominat o majoritate cu un bagaj cultural greu, insa slabita financiar, militar si moral.
De fapt qajarii nu semnifica numele unei dinastii ci numele unor etnici.
Pentru a accede la tron, conditie neaparata, ambii parinti trebuiau sa fi fost "qajari" de origine.
Fiul unui shah ce avea o mama ne-qajara, chiar daca era intaiul nascut pe linie barbateasca dintr-o mama ce fusese sotia legitima (aghdi) a tatalui, si chiar daca mama provenea dintr-o familie nobila ( persana, armeana, georgiana, azera, araba, iudaica), nu putea accede la tron.
In schimb, fiul unei femei qajare ce fusese doar o concubina legitima (sigheh), chiar si in cazul in care nu provenea dintr-o familie nobila, putea accede la tron.
Titlul de print sau printesa qajara se mostenea in orice fel de situatii, cu conditia ca tatal sa fi fost print qajar.
O mama printesa qajara si un tata ne-qajar nu-i confereau copilului un titlu nobil.
Iata de ce in extrem de putine cazuri, pe timpul dinastiei qajare vreau sa zic, printesele qajare nu se casatoreau cu barbati ne-qajari.
M-am luminat in ceea ce-i priveste pe qajari datorita unei expozitii de fotografii. Atunci s-a daramat in mintea mea imaginea falsa pe care mi-o facusem despre printesele qajare.
Intrasem intr-o galerie de pictura din apropiere de Vanak. Galeria era mare si o sageata rosie indica drumul spre un coridor semiobscur.
Deasupra sagetii se afla un poster, mai bine zis un colaj cu cateva imagini si explicatii.
Pe atunci nu stiam sa citesc in persana, insa imaginile imi sugerau ca ar fi vorba de refugiatii armeni din timpul pogromului din Turcia.
Curioasa am strabatut holul si m-am trezit in fata a zeci de fotografii cu oameni ce mie imi pareau refugiati sau familii de oieri in transhumanta.
Noroc ca fotografiile aveau explicatii bilingve.
Nu-mi venea sa cred ! ... era vorba de nobili qajari.
M-am intrebat atunci : daca nobilii si printesele qajare din perioada anilor 1850 -1900 se imbracau asa, atunci cum se imbracau si cum aratau oamenii din popor.
Pentru cei ce au rabdare si interes dau aceste linkuri cu imagini:
mama lui Nasser din Shah
sora lui Naser Din Shah si sotia lui Amir Kabir - marele vizir
un veritabil album foto ce apartine unei familii de nobili qajari ... nu e de ratat !!!
favorita lui Nasser Din Shah ... fotografiata de shah in persoana
http://blogu.lu/exergy/files/2011/08/11_qajar.jpg
http://blogu.lu/exergy/files/2011/08/12_qajar.jpg
mama lui Nasser Din Shah
printesa Shams, sotia lui Nasser Din Shah, impreuna cu tatal si unchiul ei … atat de departe de modelul european de printesa
Mozaffar Din Shah impreuna cu fiii … in fundal se observa un cort traditional turcmen
http://blogu.lu/exergy/?p=1350&preview=true
Imbracamintea femeilor indica clar faptul ca e vorba de imbracamintea traditionala, ancestrala, a triburilor din care faceau parte, imbracaminte conforma cu conditiile de viata.
Deci femeile purtau pantaloni si o fusta scurta pe deasupra, caci o astfel de imbracaminte le dadea posibilitatea sa calareasca si sa se ocupe de animale.
Diferenta intre un etnic qajar, om simplu, si un nobil qajar, nu consta in stiinta sau distinctie, ci in bani si forta militara.
Ambii erau la fel de prost imbracati si la fel de 'scoliti'.
La inceputul epocii qajarii marea majoritate a qajarilor de la curte erau analfabeti. Toata munca administrativa, de protocol, de cancelarie si arhivare, adica tot ceea ce impunea cunoasterea scrisului si cititului, era facuta de etnici persani, azeri si armeni.
Daca in perioada safavida a sec 16-17 nu numai printesele si fiicele curtenilor, dar si dansatoarele de la curte erau literate, la inceputul anilor 1900 destule din fiicelor nobililor qajari si din femeilor din harem erau analfabete.
Printre ele s-au numarat si femei culte, desigur, femei ce au scris memorii si carti si au fost active in miscarea constitutionala (mashruteh).
V-am prevenit de la inceput ca nu-i pot vedea pe qajari intr-o lumina pozitiva si ca nu pot fi impartiala in ceea ce-i priveste, dar incerc
Vreau sa mai spun ca desi au pornit din corturi si de la turmele de animale, qajarii au evoluat mult de-a lungul timpului.
Ei se credeau superiori persanilor, fiind obsedati de calitatea sangelui ce le curge prin vine, insa in acelasi timp realizau ca sunt inferior europenilor.
Toti shahii qajari au fost fascinti de tehnica si au intuit corect ca tehnologia va reprezenta adevarata putere a viitorului si ca un popor fara tehnologie va trebui mereu sa-si plece capul in fata popoarelor ce o poseda.
Trag si eu concluzii din cele vazute si citite, nu e neaparat nevoie sa ma credeti pe cuvant .... dar puteti verifica ceea ce spun.
Intemeietorul dinastiei, Agha Mohammad Khan Qajar, a fost obsedat de pustile si tunurile fabricate de europeni. A facut tot posibilul sa-si armeze trupele cu arme performante.
Fathali Shah Qajar avea o pasiune ascunsa pentru ceasuri, busole si binocluri. In toate picturile pe care le-am vazut pana acum in decor apare si un ceas
Nasser Din Shah fusese impatimit de arta fotografiatului. Deschide primul atelier foto din Iran si totodata introduce servicii de telegrafie.
Amir Kabir, mare vizir = prim ministru, in perioada lui Nasser Din Shah, deschide prima institutie de invatamant superior cu profil tehnic din Iran, introduce notiunea de buget, face prima campanie de vaccinare impotriva variolei din Orientul Mijlociu, ii sprijina pe inventatori, inovatori si mestesugari prin legea patentelor si licentelor.
Mozaffar Din Shah, fiul lui Nasser Din Shah, se indragosteste de cinema. Pune bazele primului studio cinematografic din Iran (1901) prin intermediul lui Mirza Khan Akkas Bashi-fotograful sau personal. Akkas Bashi va fi primul iranian/persan producator de film si totodata cameraman. El va filma ceremoniile de la palat si unele ceremonii religioase la care a participat shahul, realizand astfel primele filme documentare din Iran.
Fakhr-ed-Dowleh fiica lui Mozaffar din Shah, introduce (pe banii ei) primele taximetre in Teheran ... masini albe, marca Fiat
A fost supranumita de catre popor Ashraf Khanoum, adica Doamna cea Mare.
Dupa 1880 in special, multi din nobilii qajari isi trimit baietii la studii peste hotare (Franta, Austria, Germania, Anglia, Italia, Rusia, scolile franceze din Liban, Belgia, Suedia chiar). Nu doar la studii de medicina, filozofie si drept, ci si la cele tehnice : cai ferate, geologie, industrie petroliera, arhitectura, mecanica ... mai tarziu electrotehnica, aviatie, industrie navala, etc.
Asa se face ca in momentul in care Reza Khan a preluat puterea printr-o lovitura militara, indepartandu-i de la putere pe qajari, si cand a trebuit sa intocmeasca noul cabinet si sa-si puna la punct corpul diplomatic, vrand-nevrand, a trebuit sa apeleze la serviciile printilor qajari sau al celorlalti qajari cu studii serioase facute peste hotare.
Patru decenii mai tarziu, daca e sa se analizeze compozitia oamenilor importanti din perioada de domnie a lui Mohammad Reza Pahlavi (fiul lui Reza Khan), situatia nu se schimbase prea mult.
Un procent important din cabinetele ministeriale, corpul diplomatic, directorii de departamente, institutii si intreprinderi, directorii de ziare si edituri, primari si prefecti, generali si ofiteri superiori din cadrul fortelor armate, precum si alti functionari cu posturi cheie, era format din copiii, nepotii si stranepotii printilor si printeselor qajare.
Pe drept cuvant afirma qajarii ca ei au construit Iranul modern ...
. ... ... foto14 .................................................... foto15 ......................................... foto16
Iata cum e decorata portiunea de terasa ce adaposteste piatra de mormant a lui Nasser Din Shah.
Paleta cromatica compusa din verde, galben, alb si negru e putin mai speciala, la fel cum speciale sunt si formele geometrice deosebit de simplificate.
In fundal, dar si la marginea capului, pot fi vazute mozaicuri 'in medalion'.
Voi iesi din nou in lumina soarelui pentru a merge spre urmatorul punct: Pavilionul Soarelui.
Inainte de a ma indeparta vreau sa atrag atentia asupra fatadei. Desi qajarii au fost etnici turcmeni ( ramura Karagoz - familia Qaraqalpac) ei au adoptat "Leul si Soarele" drept efigie si element de stindard.
Da. Putini straini stiu cine au fost si cum au dominat qajarii. Fenomenul qajar nu-i analizat cu suficienta sinceritate de catre istoricii iranieni. Asta-i parerea mea.
Dupa cativa ani de stat in Iran, ajutata si de sansa, am patruns in adancul epocii qajare. Am inteles ca vreo cateva zeci de mii de seminomazi turcmeni, traitori in corturi si crescatori de animale, au dominat un secol si jumatate cateva milioane de iranieni ce aveau o societate urbana, una rurala foarte bine organizata, si oameni cu carte ce s-au pus in serviciile administrative si militare ale noilor guvernanti.
O minoritate aflata mai jos pe scara valorilor culturale, dar viguroasa in ceea ce privea forta militara, a dominat o majoritate cu un bagaj cultural greu, insa slabita financiar, militar si moral.
De fapt qajarii nu semnifica numele unei dinastii ci numele unor etnici.
Pentru a accede la tron, conditie neaparata, ambii parinti trebuiau sa fi fost "qajari" de origine.
Fiul unui shah ce avea o mama ne-qajara, chiar daca era intaiul nascut pe linie barbateasca dintr-o mama ce fusese sotia legitima (aghdi) a tatalui, si chiar daca mama provenea dintr-o familie nobila ( persana, armeana, georgiana, azera, araba, iudaica), nu putea accede la tron.
In schimb, fiul unei femei qajare ce fusese doar o concubina legitima (sigheh), chiar si in cazul in care nu provenea dintr-o familie nobila, putea accede la tron.
Titlul de print sau printesa qajara se mostenea in orice fel de situatii, cu conditia ca tatal sa fi fost print qajar.
O mama printesa qajara si un tata ne-qajar nu-i confereau copilului un titlu nobil.
Iata de ce in extrem de putine cazuri, pe timpul dinastiei qajare vreau sa zic, printesele qajare nu se casatoreau cu barbati ne-qajari.
M-am luminat in ceea ce-i priveste pe qajari datorita unei expozitii de fotografii. Atunci s-a daramat in mintea mea imaginea falsa pe care mi-o facusem despre printesele qajare.
Intrasem intr-o galerie de pictura din apropiere de Vanak. Galeria era mare si o sageata rosie indica drumul spre un coridor semiobscur.
Deasupra sagetii se afla un poster, mai bine zis un colaj cu cateva imagini si explicatii.
Pe atunci nu stiam sa citesc in persana, insa imaginile imi sugerau ca ar fi vorba de refugiatii armeni din timpul pogromului din Turcia.
Curioasa am strabatut holul si m-am trezit in fata a zeci de fotografii cu oameni ce mie imi pareau refugiati sau familii de oieri in transhumanta.
Noroc ca fotografiile aveau explicatii bilingve.
Nu-mi venea sa cred ! ... era vorba de nobili qajari.
M-am intrebat atunci : daca nobilii si printesele qajare din perioada anilor 1850 -1900 se imbracau asa, atunci cum se imbracau si cum aratau oamenii din popor.
Pentru cei ce au rabdare si interes dau aceste linkuri cu imagini:
mama lui Nasser din Shah
sora lui Naser Din Shah si sotia lui Amir Kabir - marele vizir
un veritabil album foto ce apartine unei familii de nobili qajari ... nu e de ratat !!!
favorita lui Nasser Din Shah ... fotografiata de shah in persoana
http://blogu.lu/exergy/files/2011/08/11_qajar.jpg
http://blogu.lu/exergy/files/2011/08/12_qajar.jpg
mama lui Nasser Din Shah
printesa Shams, sotia lui Nasser Din Shah, impreuna cu tatal si unchiul ei … atat de departe de modelul european de printesa
Mozaffar Din Shah impreuna cu fiii … in fundal se observa un cort traditional turcmen
http://blogu.lu/exergy/?p=1350&preview=true
Imbracamintea femeilor indica clar faptul ca e vorba de imbracamintea traditionala, ancestrala, a triburilor din care faceau parte, imbracaminte conforma cu conditiile de viata.
Deci femeile purtau pantaloni si o fusta scurta pe deasupra, caci o astfel de imbracaminte le dadea posibilitatea sa calareasca si sa se ocupe de animale.
Diferenta intre un etnic qajar, om simplu, si un nobil qajar, nu consta in stiinta sau distinctie, ci in bani si forta militara.
Ambii erau la fel de prost imbracati si la fel de 'scoliti'.
La inceputul epocii qajarii marea majoritate a qajarilor de la curte erau analfabeti. Toata munca administrativa, de protocol, de cancelarie si arhivare, adica tot ceea ce impunea cunoasterea scrisului si cititului, era facuta de etnici persani, azeri si armeni.
Daca in perioada safavida a sec 16-17 nu numai printesele si fiicele curtenilor, dar si dansatoarele de la curte erau literate, la inceputul anilor 1900 destule din fiicelor nobililor qajari si din femeilor din harem erau analfabete.
Printre ele s-au numarat si femei culte, desigur, femei ce au scris memorii si carti si au fost active in miscarea constitutionala (mashruteh).
V-am prevenit de la inceput ca nu-i pot vedea pe qajari intr-o lumina pozitiva si ca nu pot fi impartiala in ceea ce-i priveste, dar incerc
Vreau sa mai spun ca desi au pornit din corturi si de la turmele de animale, qajarii au evoluat mult de-a lungul timpului.
Ei se credeau superiori persanilor, fiind obsedati de calitatea sangelui ce le curge prin vine, insa in acelasi timp realizau ca sunt inferior europenilor.
Toti shahii qajari au fost fascinti de tehnica si au intuit corect ca tehnologia va reprezenta adevarata putere a viitorului si ca un popor fara tehnologie va trebui mereu sa-si plece capul in fata popoarelor ce o poseda.
Trag si eu concluzii din cele vazute si citite, nu e neaparat nevoie sa ma credeti pe cuvant
.... dar puteti verifica ceea ce spun. Intemeietorul dinastiei, Agha Mohammad Khan Qajar, a fost obsedat de pustile si tunurile fabricate de europeni. A facut tot posibilul sa-si armeze trupele cu arme performante.
Fathali Shah Qajar avea o pasiune ascunsa pentru ceasuri, busole si binocluri. In toate picturile pe care le-am vazut pana acum in decor apare si un ceas
Nasser Din Shah fusese impatimit de arta fotografiatului. Deschide primul atelier foto din Iran si totodata introduce servicii de telegrafie.
Amir Kabir, mare vizir = prim ministru, in perioada lui Nasser Din Shah, deschide prima institutie de invatamant superior cu profil tehnic din Iran, introduce notiunea de buget, face prima campanie de vaccinare impotriva variolei din Orientul Mijlociu, ii sprijina pe inventatori, inovatori si mestesugari prin legea patentelor si licentelor.
Mozaffar Din Shah, fiul lui Nasser Din Shah, se indragosteste de cinema. Pune bazele primului studio cinematografic din Iran (1901) prin intermediul lui Mirza Khan Akkas Bashi-fotograful sau personal. Akkas Bashi va fi primul iranian/persan producator de film si totodata cameraman. El va filma ceremoniile de la palat si unele ceremonii religioase la care a participat shahul, realizand astfel primele filme documentare din Iran.
Fakhr-ed-Dowleh fiica lui Mozaffar din Shah, introduce (pe banii ei) primele taximetre in Teheran ... masini albe, marca Fiat
A fost supranumita de catre popor Ashraf Khanoum, adica Doamna cea Mare.
Dupa 1880 in special, multi din nobilii qajari isi trimit baietii la studii peste hotare (Franta, Austria, Germania, Anglia, Italia, Rusia, scolile franceze din Liban, Belgia, Suedia chiar). Nu doar la studii de medicina, filozofie si drept, ci si la cele tehnice : cai ferate, geologie, industrie petroliera, arhitectura, mecanica ... mai tarziu electrotehnica, aviatie, industrie navala, etc.
Asa se face ca in momentul in care Reza Khan a preluat puterea printr-o lovitura militara, indepartandu-i de la putere pe qajari, si cand a trebuit sa intocmeasca noul cabinet si sa-si puna la punct corpul diplomatic, vrand-nevrand, a trebuit sa apeleze la serviciile printilor qajari sau al celorlalti qajari cu studii serioase facute peste hotare.
Patru decenii mai tarziu, daca e sa se analizeze compozitia oamenilor importanti din perioada de domnie a lui Mohammad Reza Pahlavi (fiul lui Reza Khan), situatia nu se schimbase prea mult.
Un procent important din cabinetele ministeriale, corpul diplomatic, directorii de departamente, institutii si intreprinderi, directorii de ziare si edituri, primari si prefecti, generali si ofiteri superiori din cadrul fortelor armate, precum si alti functionari cu posturi cheie, era format din copiii, nepotii si stranepotii printilor si printeselor qajare.
Pe drept cuvant afirma qajarii ca ei au construit Iranul modern ...
Pe fundal pare a fi imagine unui om, pana acum nu am mai vazut, or poate mi-a scapat, imagini de oameni pe zidurile cladirilor ornate cu mozaic.
Da, ai vazut bine. E vorba de un soldat cu pusca ce vegheaza piatra funerara.
Aceste mozaicuri in medalion reprezinta de fapt o inovatie in arhitectura persana ... apar prima data la Palatul Golestan iar mai apoi pe poarta orasului Qazvin si in unele resedinte din Shiraz. Sunt foarte rare si mai putin cunoscute. In curtea palatului am vazut iranieni deosebit de surprinsi de existenta unor astfel de reprezentari mozaicate si pictate.
Dupa ce voi termina cu Shams-ol-Emareh voi pune imagini cu 'reprezentarile umane' din incinta palatului.
Am foarte multe si trebuie sa sortez doar cateva ... dificila treaba
Shams-ol-Emareh (Pavilionul Soarelui sau Edificiul Soarelui) e cea mai inalta constructie din incinta Palatului Golestan, si, dupa cum spuneam, la vremea inaugurarii, a reprezentat cea mai inalta cladire din Teheran.
Are povestea ei ...
... 
... 
foto17 .................................................. foto18 .......................................... foto19
Cu mai multi ani inainte sa faca prima calatorie in Europa (in 1873), Nasser Din Shah a comandat niste carti despre tarile pe care intentiona sa le viziteze. Dorea sa se informeze despre obiceiurile oamenilor, imbracamintea, gastronomia, istoria, arta si bunele maniere.
Dar dintre toate cartile cel mai mult l-au captivat albumele si cartile de arhitectura. Dupa ce le-a studiat pe indelete i-a venit ideea sa ridice un corp de palat in care sa se imbine arhitectura persana cu cea europeana, deci o fuziune intre est si vest .
Shahul dorea o cladire inalta, asemanatoare celor despre care citise in carti, unde el cu familia, asemenea monarhilor europeni, sa se refugieze in clipele de liniste pentru a admira panorama orasului.
Cateva schite preliminare au fost facute de de shah in persoana, dealtfel el isi adusese si in alte dati contributia la decorarea palatului, insa proiectul constructiei a fost conceput de mai marele arhitectilor din capitala.
Pavilionul are un parter inalt, trei etaje cu apartamente si saloane, si doua turnuri cu foisor. Intre ele a fost intercalat un mic turn cu ceas.
Pavilionul a fost ridicat si finisat (exteriorul si interioarele) intr-un timp record pentru tehnologia epocii ... doar doi ani (1865-1867).
Intregul ansamblu aduce de departe cu o pagoda, si, in general, aminteste de stilul arhitectonic al pavilioanelor regale din Japonia, China, Coreea si Nepal. Parerea mea de neavizat in ale arhitecturii ...
foto20
In realitate acest corp de cladire e inspirat din arhitectura persana preislamica.
Decorarea fatadelor si a interioarelor s-a facut apeland la tehnici mixte : mozaicuri clasice si mozaicuri cu medalioane pictate, lucratura in oglinzi (aineh kari), lucratura in ghips - stuco (gachi bori), lucratura in marmura, pictura murala, lemnarie cu intarsii metalice ...
Aceste mozaicuri in medalion reprezinta de fapt o inovatie in arhitectura persana ... apar prima data la Palatul Golestan iar mai apoi pe poarta orasului Qazvin si in unele resedinte din Shiraz. Sunt foarte rare si mai putin cunoscute. In curtea palatului am vazut iranieni deosebit de surprinsi de existenta unor astfel de reprezentari mozaicate si pictate.
Dupa ce voi termina cu Shams-ol-Emareh voi pune imagini cu 'reprezentarile umane' din incinta palatului.
Am foarte multe si trebuie sa sortez doar cateva ... dificila treaba
Shams-ol-Emareh (Pavilionul Soarelui sau Edificiul Soarelui) e cea mai inalta constructie din incinta Palatului Golestan, si, dupa cum spuneam, la vremea inaugurarii, a reprezentat cea mai inalta cladire din Teheran.
Are povestea ei ...
... ... foto17 .................................................. foto18 .......................................... foto19
Cu mai multi ani inainte sa faca prima calatorie in Europa (in 1873), Nasser Din Shah a comandat niste carti despre tarile pe care intentiona sa le viziteze. Dorea sa se informeze despre obiceiurile oamenilor, imbracamintea, gastronomia, istoria, arta si bunele maniere.
Dar dintre toate cartile cel mai mult l-au captivat albumele si cartile de arhitectura. Dupa ce le-a studiat pe indelete i-a venit ideea sa ridice un corp de palat in care sa se imbine arhitectura persana cu cea europeana, deci o fuziune intre est si vest
. Shahul dorea o cladire inalta, asemanatoare celor despre care citise in carti, unde el cu familia, asemenea monarhilor europeni, sa se refugieze in clipele de liniste pentru a admira panorama orasului.
Cateva schite preliminare au fost facute de de shah in persoana, dealtfel el isi adusese si in alte dati contributia la decorarea palatului, insa proiectul constructiei a fost conceput de mai marele arhitectilor din capitala.
Pavilionul are un parter inalt, trei etaje cu apartamente si saloane, si doua turnuri cu foisor. Intre ele a fost intercalat un mic turn cu ceas.
Pavilionul a fost ridicat si finisat (exteriorul si interioarele) intr-un timp record pentru tehnologia epocii ... doar doi ani (1865-1867).
Intregul ansamblu aduce de departe cu o pagoda, si, in general, aminteste de stilul arhitectonic al pavilioanelor regale din Japonia, China, Coreea si Nepal. Parerea mea de neavizat in ale arhitecturii ...
foto20
In realitate acest corp de cladire e inspirat din arhitectura persana preislamica.
Decorarea fatadelor si a interioarelor s-a facut apeland la tehnici mixte : mozaicuri clasice si mozaicuri cu medalioane pictate, lucratura in oglinzi (aineh kari), lucratura in ghips - stuco (gachi bori), lucratura in marmura, pictura murala, lemnarie cu intarsii metalice ...
De ieri am inceput sa citesc jurnalul de calatorie al lui Nasser-al Din Shah, mai mult din curiozitatea de a vedea Europa prin ochii unui shah, ai unui musulman, ai unui om contemporan cu regina Victoria a Angliei .
Prima calatorie a insemnat un veritabil tur de forta: 138 de zile cu vaporul, caleasca si trenul. Iata etapele si traseul.
TEHRAN TO ASTRAKHAN ; 26 DAYS.
RUSSIA ; 14 DAYS.
PRUSSIA, GERMANY, BELGIUM ; 20 DAYS.
ENGLAND ; 18 DAYS.
FRANCE, SWITZERLAND ; 19 DAYS
ITALY ; AUSTRIA ; 19 DAYS.
TURKEY : 11 DAYS.
GEORGIA ; RETURN ; 11 DAYS.
Din cauza ca am descoperit pagini povestite cand cu umor, cand cu amaraciune, dar mereu cu o curiozitate neascunsa, sanatoasa, si cu un foarte ascutit simt al realitatii, m-am decis sa postez extrase din jurnal.
Pentru a ilustra paragrafele alese azi voi apela la imaginea unui salon cu oglinzi de la parterul pavilionului Shams-ol-Emareh.
_*_*_*_
Deci prima etapa a calatoriei a reprezentat-o traversarea Marii Caspice - cu vaporul, calatoria de la Astrakhan la Saratov-pe raul Volga, apoi traversarea Rusiei prin Moscova si Sankt Petersburg - cu trenul.
Dar iata care a fost traseul in detaliu. Numerele din text indica pagina de jurnal.
TEHRAN TO ASTRAKHAN ; 26 DAYS.
Leave Tehran, 1 ; reach Qazwin, 6 ; arrive at Rasht, 13 ; reach Enzeli (Anzali),
16 : embark for Astrakhan, 17 ; accident to Russian Admiral, 20 ;
anchor at Quarantine-ground off the Volga ; ascend river in boats, 22.
RUSSIA ; 14 DAYS.
Astrakhan. Aspect of the delta, 23 ; reach Astrakhan ; triumphal
arch ; bread and salt, 25 ; palaces, 26 ; bath and fire-brigade, 27 ;
theatre ; levee, 28 ; mosques, 29 ; museum, 30 ; leave by water for
Tsaritsin, 30 ; aspect of Volga, 31 ; Tsaritsin, 31 ; railway to
Moscow, 32.
Moscow. Arrive at Moscow ; lodged in the Kremlin, 35 ; Kremlin
described, 3G ; theatre 37 ; lower apartments and museum of the
Kremlin, 38 ; Lazarof College ; ball ; fire brigade ; Ethnographic
Museum, 40 ; leave for St. Pertersburg by rail, 41.
St. Petersburg. Arrive ; lodged in the Winter Palace, 43 ;
theatre, 44 ; review, 55 ; Prince of Oldenburg, 46 ; ball of the
nobles, 47 ; the Hermitage, 48 ; state banquet, 49 ; Michael theatre,
50 ; visits, 51 ; the Hermitage again, 53 ; bank ; mint, 55 ; state ball,
56 ; Cronstadt, 57 ; Peterhof, 59 ; fireworks, 61 ; Tsarskoi-selo, 63 ;
leave for Prussia, 66.
Primele impresii ...
Atrakhan
pentru prima oara in viata cu trenul
primul spectacol de balet vazut la Moscova ...
Sankt Petersburg si curiozitatea legata de chestiunile tehnice ...
. Prima calatorie a insemnat un veritabil tur de forta: 138 de zile cu vaporul, caleasca si trenul. Iata etapele si traseul.
TEHRAN TO ASTRAKHAN ; 26 DAYS.
RUSSIA ; 14 DAYS.
PRUSSIA, GERMANY, BELGIUM ; 20 DAYS.
ENGLAND ; 18 DAYS.
FRANCE, SWITZERLAND ; 19 DAYS
ITALY ; AUSTRIA ; 19 DAYS.
TURKEY : 11 DAYS.
GEORGIA ; RETURN ; 11 DAYS.
Din cauza ca am descoperit pagini povestite cand cu umor, cand cu amaraciune, dar mereu cu o curiozitate neascunsa, sanatoasa, si cu un foarte ascutit simt al realitatii, m-am decis sa postez extrase din jurnal.
Pentru a ilustra paragrafele alese azi voi apela la imaginea unui salon cu oglinzi de la parterul pavilionului Shams-ol-Emareh.
_*_*_*_
Deci prima etapa a calatoriei a reprezentat-o traversarea Marii Caspice - cu vaporul, calatoria de la Astrakhan la Saratov-pe raul Volga, apoi traversarea Rusiei prin Moscova si Sankt Petersburg - cu trenul.
Dar iata care a fost traseul in detaliu. Numerele din text indica pagina de jurnal.
TEHRAN TO ASTRAKHAN ; 26 DAYS.
Leave Tehran, 1 ; reach Qazwin, 6 ; arrive at Rasht, 13 ; reach Enzeli (Anzali),
16 : embark for Astrakhan, 17 ; accident to Russian Admiral, 20 ;
anchor at Quarantine-ground off the Volga ; ascend river in boats, 22.
RUSSIA ; 14 DAYS.
Astrakhan. Aspect of the delta, 23 ; reach Astrakhan ; triumphal
arch ; bread and salt, 25 ; palaces, 26 ; bath and fire-brigade, 27 ;
theatre ; levee, 28 ; mosques, 29 ; museum, 30 ; leave by water for
Tsaritsin, 30 ; aspect of Volga, 31 ; Tsaritsin, 31 ; railway to
Moscow, 32.
Moscow. Arrive at Moscow ; lodged in the Kremlin, 35 ; Kremlin
described, 3G ; theatre 37 ; lower apartments and museum of the
Kremlin, 38 ; Lazarof College ; ball ; fire brigade ; Ethnographic
Museum, 40 ; leave for St. Pertersburg by rail, 41.
St. Petersburg. Arrive ; lodged in the Winter Palace, 43 ;
theatre, 44 ; review, 55 ; Prince of Oldenburg, 46 ; ball of the
nobles, 47 ; the Hermitage, 48 ; state banquet, 49 ; Michael theatre,
50 ; visits, 51 ; the Hermitage again, 53 ; bank ; mint, 55 ; state ball,
56 ; Cronstadt, 57 ; Peterhof, 59 ; fireworks, 61 ; Tsarskoi-selo, 63 ;
leave for Prussia, 66.
Primele impresii ...
Atrakhan
QUOTE
Next I proceeded to an establishment where are preserved various relies of Peter, the Great, Emperor of Russia. I saw there two large boats built by Peter the Great with his own hands, and more especially one of them that is ornamented with very fine carvings. There, too,- are portraits of Peter and Catherine. An immense glass tumbler was also shown, out of which it is well known that Peter the Great drank wine with Prince Menschikoff, ancestor of the very Prince Menschikoff who is in attendance on us. There was also a large chair presented by Catherine to the Governor of Hajji- Tarkhan of her day : and further, a law book, which Catherine sent for the inhabitants of Hajji-Tarkhan. Again, there were the carpenter's tools of Peter, his saw, chisel, axe, with which he built vessels.
pentru prima oara in viata cu trenul
QUOTE
From the wharf, for a certain distance, the railroad was illuminated on both sides. Our railway carriages are a special train of saloons for the use of the Emperor, very handsome, spacious, and beautifully fitted up. They contained many different apartments, dining-saloons, sleeping-carriages, reception-saloons, all furnished with lamps, tables, chairs, sofas, and couches.
They all communicated with one another, so that one could go and come from end to end of the train. Those of our suite who accompanied us on board the " Constantine " were placed in the same saloon with ourselves ; our princes and the rest following in a separate train. This is the first time we travel on a railway, and very nice and comfortable it is : it goes five leagues in an hour.
Early in the morning (17th" May) it became evident that during the night we had been passing through a beautiful country; for, whichever way we looked out over the land, we saw green fields, meadows, flowers, grass, tented tribes, mares, sheep, swine, &c., and every two or three leagues a handsome, populous village. These parts are celebrated for their productiveness. Everywhere we looked we saw sown fields that required no irrigation, or else grass lands. We crossed a large and handsome bridge over a stream, full of water, that flows into the river Don. Every now and then we passed over smaller bridges ia great numbers. At distances of two or three miles were guard-houses for the care of the road ; and a few leagues apart were stations. A "station" is a place where the trains stop to have their wheels greased, and where the passengers take coffee and refreshments ; so that it really is a post-house. These stations are prettily built ; and at each of them there are always several carriages for the conveyance of passengers and merchandize.
They all communicated with one another, so that one could go and come from end to end of the train. Those of our suite who accompanied us on board the " Constantine " were placed in the same saloon with ourselves ; our princes and the rest following in a separate train. This is the first time we travel on a railway, and very nice and comfortable it is : it goes five leagues in an hour.
Early in the morning (17th" May) it became evident that during the night we had been passing through a beautiful country; for, whichever way we looked out over the land, we saw green fields, meadows, flowers, grass, tented tribes, mares, sheep, swine, &c., and every two or three leagues a handsome, populous village. These parts are celebrated for their productiveness. Everywhere we looked we saw sown fields that required no irrigation, or else grass lands. We crossed a large and handsome bridge over a stream, full of water, that flows into the river Don. Every now and then we passed over smaller bridges ia great numbers. At distances of two or three miles were guard-houses for the care of the road ; and a few leagues apart were stations. A "station" is a place where the trains stop to have their wheels greased, and where the passengers take coffee and refreshments ; so that it really is a post-house. These stations are prettily built ; and at each of them there are always several carriages for the conveyance of passengers and merchandize.
primul spectacol de balet vazut la Moscova ...
QUOTE
The theatre is of large size, and was built by the Emperor Nicholas. It has six tiers of seats, and all of them were crowded with women and men. A large chandeHer is hung in the middle of the theatre. Prince Dolgoruki, the Governor of Moscow, sat in our box.
The curtain rose, and a strange world made its appearance. A large number of dancing- women set-to dancing.
This dancing and performance is called a ballet, i.e., a performance and dance without speaking. In its course they both dance and perform in various ways, which it is not possible to describe. Opposite the audience and below the stage there were also a great number of musicians who unceasingly sounded their instruments. Every now and then a light, produced by electricity and variously coloured, was thrown from the corners on to the stage ; this had a very pleasing effect. The dancers, too, every now and then changed their costumes. Such dancers as danced well were applauded by the audience clapping their hands, and crying "bis," i.e., "encore." At the conclusion of one act the curtain fell ; and after a quarter of an hour, when people had reposed somewhat, the curtain again rose and another act was performed.
The curtain rose, and a strange world made its appearance. A large number of dancing- women set-to dancing.
This dancing and performance is called a ballet, i.e., a performance and dance without speaking. In its course they both dance and perform in various ways, which it is not possible to describe. Opposite the audience and below the stage there were also a great number of musicians who unceasingly sounded their instruments. Every now and then a light, produced by electricity and variously coloured, was thrown from the corners on to the stage ; this had a very pleasing effect. The dancers, too, every now and then changed their costumes. Such dancers as danced well were applauded by the audience clapping their hands, and crying "bis," i.e., "encore." At the conclusion of one act the curtain fell ; and after a quarter of an hour, when people had reposed somewhat, the curtain again rose and another act was performed.
Sankt Petersburg si curiozitatea legata de chestiunile tehnice ...
QUOTE
Nearing St. Petersburg, we put on our state costume, ready for our arrival. When the train stopped at the terminus. His Most Exalted Majesty the Emperor, with the Nawwab ^ the Heir- Apparent, and his other sons, as also the whole of the princes of the Imperial House, the Commanders-in-Chief, and Generals of the army, were there. His Most Exalted Majesty the Emperor Alexander II., Autocrat of all the Russias, received us with the perfection of warmth and friendship. The Nawwab the Grand Duke Nicholas, Commander-in-Chief of all the Russian forces and brother of His Most Exalted Majesty the Emperor, handed in a state of the forces stationed at (St.) Peter (sburg). The Nawwab the Grand Duke Constantine Nicholaievich, another brother of His Most Exalted Majesty the Emperor, was also present. In short, giving our hand into the hand of the Emperor, we walked forward on foot. Very many officials in uniform lined the passage, and we thus reached the head of the street known by the name of Newsky, which is a very wide and long street, with houses three and five stories high on both sides.
On each side of the streets there are stone pavements, while the middle is of wood, which makes no noise when carriages pass over it. Whenever a vehicle passes over a stone pavement, a disagreable sound arises therefrom ; but they roll along over the wood noiselessly and with great comfort.
On each side of the streets there are stone pavements, while the middle is of wood, which makes no noise when carriages pass over it. Whenever a vehicle passes over a stone pavement, a disagreable sound arises therefrom ; but they roll along over the wood noiselessly and with great comfort.
Etapa a doua cuprinde Prusia, Germania si Belgia. Programul detaliat al vizitei pe parcursul celor 20 de zile.
PRUSSIA, GERMANY, BELGIUM ; 20 DAYS.
Railway. " Hole in a mountain ; " frontier reached, 68 ; Prussian
station, 69 ; Konigsberg, 70 ; Frische-Haff, 72 ; Custrin, 73 ; reach
Berlin, 73.
Berlin. Palace, 74 ; Potsdam, 76 ; Whitsunday ; relics of Frederick
the Great, 77 ; mill in ruins, 78 ; palace of Prince Charles, 79 ; state
banquet ; theatre, 80 ; Zoological Gardens, 81 ; cemetery, 84 ; the
Empress, 82 ; Aquarium, 85 ; dinner, 87 ; theatre ; coronation of the
Emperor, 85 ; review, 88 ; dine with the Empress, 89 ; gala night at
theatre ; Sardanapalus, 89 ; lion of Holstein, 89 ; Order of Black
Eagle, 90 ; Charlotte Pavilion ; Orangery ; Babelbrig, 91; Frederick
the Great's tomb, 92 ; Crown Prince's house, 92 ; Parliament ; the
Ecole-des-Cadets, 93 ; Prince Bismarck's house ; Museum ; visit
of adieu, 94 ; Aquarium again, 95 ; leave for Cologne, 95 ; M. Krupp's
factory, 96.
Rhine Country. Reach Cologne, 97 ; cathedral, 97 ; Botanical Gar-
dens, 98 ; Zoological Gardens, 99 ; Coblentz, 100 ; "Wiesbaden, 101 ;
Mr. Blundberg's garden, 103 ; Prince Nicholas of Nassau, 104 ;
Frankfort-on-the-Main, 105 ; the Palms, 106 ; Zoological Gardens,107 ;
tomb of the Duchess of Nassau, 108 ; the Kur-Saal, 108 ; Emperor
of Russia at Darmstadt, 110 ; Heidelberg ; Carlsruhe ; Baden troops,
111 ; Palace at Carlsruhe, 112 ; Baden-Baden, 113 ; Chapel and tomb,
of Prince of Roumania, 115 ; palace, 116 ; steam down the Rhine,
118 ; Coblentz, 120 ; Bonn ; Cologne ; by rail to Spa, 120 ; Aix-la-
Chapelle ; frontier of Belgium, 121.
Belgium. Spa, 122 ; Peter tiie Great ; footstep of St. Mark, 124 ;
procession of the Virgin ; theatre, 126 ; Liege, 129 ; arrive at Brus-
sels ; the King, 130 ; arrival of the English Officials iy waiting, 131 ;
theatre, 132 ; cathedral ; museum ; Chateau of Laken, 134 ; Zoolo-
gical Garden ; Hotel de Ville, 135 ; state banquet, 136 ; leave Brus-
sels ; Ostend ; embark on board the ' Vigilant,' 137 ; cross the
straits, 138 \ Channel squadron ; arrive at Dover, 139 ; reach London,
141.
primele impresii din Prusia ..
primire oficiala facuta de 'greii' Europei
vizita la celebrele uzine de armament Krupp
PRUSSIA, GERMANY, BELGIUM ; 20 DAYS.
Railway. " Hole in a mountain ; " frontier reached, 68 ; Prussian
station, 69 ; Konigsberg, 70 ; Frische-Haff, 72 ; Custrin, 73 ; reach
Berlin, 73.
Berlin. Palace, 74 ; Potsdam, 76 ; Whitsunday ; relics of Frederick
the Great, 77 ; mill in ruins, 78 ; palace of Prince Charles, 79 ; state
banquet ; theatre, 80 ; Zoological Gardens, 81 ; cemetery, 84 ; the
Empress, 82 ; Aquarium, 85 ; dinner, 87 ; theatre ; coronation of the
Emperor, 85 ; review, 88 ; dine with the Empress, 89 ; gala night at
theatre ; Sardanapalus, 89 ; lion of Holstein, 89 ; Order of Black
Eagle, 90 ; Charlotte Pavilion ; Orangery ; Babelbrig, 91; Frederick
the Great's tomb, 92 ; Crown Prince's house, 92 ; Parliament ; the
Ecole-des-Cadets, 93 ; Prince Bismarck's house ; Museum ; visit
of adieu, 94 ; Aquarium again, 95 ; leave for Cologne, 95 ; M. Krupp's
factory, 96.
Rhine Country. Reach Cologne, 97 ; cathedral, 97 ; Botanical Gar-
dens, 98 ; Zoological Gardens, 99 ; Coblentz, 100 ; "Wiesbaden, 101 ;
Mr. Blundberg's garden, 103 ; Prince Nicholas of Nassau, 104 ;
Frankfort-on-the-Main, 105 ; the Palms, 106 ; Zoological Gardens,107 ;
tomb of the Duchess of Nassau, 108 ; the Kur-Saal, 108 ; Emperor
of Russia at Darmstadt, 110 ; Heidelberg ; Carlsruhe ; Baden troops,
111 ; Palace at Carlsruhe, 112 ; Baden-Baden, 113 ; Chapel and tomb,
of Prince of Roumania, 115 ; palace, 116 ; steam down the Rhine,
118 ; Coblentz, 120 ; Bonn ; Cologne ; by rail to Spa, 120 ; Aix-la-
Chapelle ; frontier of Belgium, 121.
Belgium. Spa, 122 ; Peter tiie Great ; footstep of St. Mark, 124 ;
procession of the Virgin ; theatre, 126 ; Liege, 129 ; arrive at Brus-
sels ; the King, 130 ; arrival of the English Officials iy waiting, 131 ;
theatre, 132 ; cathedral ; museum ; Chateau of Laken, 134 ; Zoolo-
gical Garden ; Hotel de Ville, 135 ; state banquet, 136 ; leave Brus-
sels ; Ostend ; embark on board the ' Vigilant,' 137 ; cross the
straits, 138 \ Channel squadron ; arrive at Dover, 139 ; reach London,
141.
primele impresii din Prusia ..
QUOTE
Again we started. As the Prussian trains travel very fast, it was hut two hours and a half since leaving the Pussian frontier hefore we arrived at Konigsherg, a city of Prussia, and very near to the Baltic Sea. A large river passes through this city which is named the Pregel.
Merchant steamers come up from the sea to the middle of the city, and return in like manner. It is a small city, but pretty ; its population is 95,000 souls.
We have today seen in the Prussian territory the cultivation of rape, which has a yellow flower of a very charming tint. It is sown for its oil (colza oil), which is much used for the lubrication of machinery on railways, and the like. It was very extensively cultivated, and it gave a peculiar charm to the landscape. Naturally, the whole country is a meadow, with forests of fir and yews, though in much less quantities than in Russia.
[...]
Many very pretty avenues of willows and great poplars were seen, which are places of promenade for carriages and pedestrians. We passed many streams, large and small, but all bridged over, and so went by the town of Marienburg, through which the Vistula, a great river, flows. Numbers of vessels ply on this stream. It has an iron bridge over it of very great length.
At the stations and guardhouses along our line of road we saw very pretty gardens, and cultivations, and many pretty flowers. The jasmine of Shirwan, called by the Franks the lilac, was everywhere in flower. As far as the eye could reach, all was cultivation, human improvements, rivers, guardhouses, hotels, avenues, forests, flowers, meadows. Many oxen were seen, resembling those of Mazandaran
Merchant steamers come up from the sea to the middle of the city, and return in like manner. It is a small city, but pretty ; its population is 95,000 souls.
We have today seen in the Prussian territory the cultivation of rape, which has a yellow flower of a very charming tint. It is sown for its oil (colza oil), which is much used for the lubrication of machinery on railways, and the like. It was very extensively cultivated, and it gave a peculiar charm to the landscape. Naturally, the whole country is a meadow, with forests of fir and yews, though in much less quantities than in Russia.
[...]
Many very pretty avenues of willows and great poplars were seen, which are places of promenade for carriages and pedestrians. We passed many streams, large and small, but all bridged over, and so went by the town of Marienburg, through which the Vistula, a great river, flows. Numbers of vessels ply on this stream. It has an iron bridge over it of very great length.
At the stations and guardhouses along our line of road we saw very pretty gardens, and cultivations, and many pretty flowers. The jasmine of Shirwan, called by the Franks the lilac, was everywhere in flower. As far as the eye could reach, all was cultivation, human improvements, rivers, guardhouses, hotels, avenues, forests, flowers, meadows. Many oxen were seen, resembling those of Mazandaran
primire oficiala facuta de 'greii' Europei
QUOTE
At last we reached the station, and alighted. His Most Exalted Majesty the Emperor of Germany, William, the Nawwab the Heir-Apparent, his son, the Nawwab Prince Charles, his brother, Frederick-Charles, son of a brother of the Emperor and captor of Metz, together with other princes of the royal family, such as Prince Hohenzollern, a youngster, and the very prince respecting whom the war between Germany and France occurred, as the French were not willing that he should become king of Spain; also Prince Bismarck, the famous Chancellor of Germany, Marshal Roon, the Minister of War and Premier of Prussia, and General Moltke, now Marshal and Generalissimo, very celebrated, and much spoken of, and other generals and officials, with a battalion of the Guards, a band, a cavalry regiment, and others, as also a concourse of people beyond all compute on the roads, were there to receive us. They gave us a most cordial reception.
[...]
We reached home. This evening the Emperor gave a special banquet in this very palace where our quarters are. Our princes, the Prussian princes, our Grand- Vazir, Prince Bismarck, Marshal Moltke, Marshal Roon, and others, were present, as also Marshal Wrangel, with whom we conversed. He is a short and very old man, ninety years of age, but full of mental vigour. He served everywhere in the wars of the first Napoleon.
[...]
We reached home. This evening the Emperor gave a special banquet in this very palace where our quarters are. Our princes, the Prussian princes, our Grand- Vazir, Prince Bismarck, Marshal Moltke, Marshal Roon, and others, were present, as also Marshal Wrangel, with whom we conversed. He is a short and very old man, ninety years of age, but full of mental vigour. He served everywhere in the wars of the first Napoleon.
vizita la celebrele uzine de armament Krupp
QUOTE
We passed the city of Hanover, which is very pretty, and then the cities and regions of Westphalia, which are charming spots. Here we saw a few mountains and high hills, and crossed numerous rivers, one very large, and at an hour to sunset we arrived at the works of M. Krupp, who came himself to the railway (to meet us).
He is a tall, thin old man.
He has himself, in a certain span of time, created the whole of these works. The cannon of every government does he furnish from hence. Guns of every description, such as large cannon for forts, cannon for ships, and cannon for field use in campaigns, are all manufactured here.
His plant and workshops, of which steam is the motive power, resemhle a mighty city. He employs 15,000 workmen, for the whole of whom he has erected houses and lodgings, paying them salaries and wages.
After deducting his expenditure, his own yearly income amounts to 800,000 tumans (320,000L).
We went to the shop of the steam hammers. They are singular hammers, like mountains ; and, worked by steam, fulfil the office of forging cannons. They make these of any pattern they desire. When the hammer strikes the gun, the earth floor of the workshop emits a sound and trembles. It was a marvellous thing. We went all over the works, and they turned out some large and some small cannon.
We then went to a house which he had prepared, and there we dined. He gave us an excellent dinner. In the conservatory of this house we saw a tree, the leaves of which were two ells (seven feet) long, and half an ell (twenty one inches) wide.
The steam-hammers, in spite of their great distance from this room, made the earth shake here as though in an earth-quake. M. Krupp made us a present of a most magnificent breech-loading six-pounder cannon, with all its appliances.
He is a tall, thin old man.
He has himself, in a certain span of time, created the whole of these works. The cannon of every government does he furnish from hence. Guns of every description, such as large cannon for forts, cannon for ships, and cannon for field use in campaigns, are all manufactured here.
His plant and workshops, of which steam is the motive power, resemhle a mighty city. He employs 15,000 workmen, for the whole of whom he has erected houses and lodgings, paying them salaries and wages.
After deducting his expenditure, his own yearly income amounts to 800,000 tumans (320,000L).
We went to the shop of the steam hammers. They are singular hammers, like mountains ; and, worked by steam, fulfil the office of forging cannons. They make these of any pattern they desire. When the hammer strikes the gun, the earth floor of the workshop emits a sound and trembles. It was a marvellous thing. We went all over the works, and they turned out some large and some small cannon.
We then went to a house which he had prepared, and there we dined. He gave us an excellent dinner. In the conservatory of this house we saw a tree, the leaves of which were two ells (seven feet) long, and half an ell (twenty one inches) wide.
The steam-hammers, in spite of their great distance from this room, made the earth shake here as though in an earth-quake. M. Krupp made us a present of a most magnificent breech-loading six-pounder cannon, with all its appliances.
Germania l-a cucerit pe Nasser din Shah
plimbari si dineuri
din nou peisajele montane ce-i amintesc shahului de nordul Iranului si orasele muntoase de pe tarmul Marii Caspice ...
... iar la Baden o surpriza legata de Romania. Capela familiei printului Sturdza
QUOTE
We next reached Coblentz.
The train stopped ; the Governor of the place, with others, came to an audience. The guns of the town fired a salute. It is a large place. We crossed the Rhine by a bridge, the river here being narrow, with hills on either side. The bank of the river is all villages, towns, cultivations of vines, cherry-trees, and the like.
The cherries were ripe and the trees laden with fruit.
Each vine was bound to a stout stake. The whole hill-side and the plain is one continuous vineyard, the famous Rhein-wein being produced from these very vines. On either side of the river is there a railway, and continually do the [?]. There are also roads for carriages, waggons, and pedestrians, well made and kept. The whole region is a garden. All the mountains and plains are grapevines, fruit-trees, flower-gardens, and avenues ; with towns and cities at frequent intervals. One wonders, and is never tired with admiring. Every now and then a beautiful solitary pavilion, with large and small summer-houses, in the best taste and of the most graceful forms, are seen erected on the river's side, or up on a hill over-looking the stream, like a paradise. Some ruins of old castles were also noticed on the mountains and on the river bank. The going and coming of the trains, the buildings, the verdure and flowers, whether natural or artificial, put one beside one's self.
For several leagues our road was (through a country) similar to that witnessed on our first visit to the land of Gilan and the river Sefid-rud. Sometimes our trains passed over the tops of the roofs of houses in streets of villages.
In fine, it was indescribable. After a while the mountains and valleys terminated, and the river flowed on our right.
By degrees we left the river at a distance, and we turned in the direction of Wiesbaden, where at length we arrived.
[...]
After taking leave, we again joined the train and arrived at Heidelberg, the first place within the dominions of the Grand-Duke of Baden. Here the train stopped, and a few individuals of the Governor and some Professors of the Colleges of Baden were introduced.
One of the Professors made a speech in Persian. Then we proceeded to the city of Carlsruhe, the capital of the Grand-Duke of Baden. He himself, with the whole of the grandees of his State, Ministers, Commanders, and others, was at the station (to meet me). I alighted; military honours were observed, there being a band, and a company of the (Grand-) Duke's troops drawn up, which we inspected. The nature of the uniform, the musket, the cap, and everything else, of these troops of Baden, were similar to those of the Prussians ; only their caps bore a distinguishing mark for Baden.
In the French war the Baden contingent showed great firmness ; twenty thousand men having been furnished. Now, in time of peace, they are but ten to fifteen thousand (under arms).
Carlsruhe, the capital of Baden, is a beautiful city and prosperous. Its population is thirty-seven thousand. Its streets are long and straight. All the produce of this region is independent of irrigation.
The train stopped ; the Governor of the place, with others, came to an audience. The guns of the town fired a salute. It is a large place. We crossed the Rhine by a bridge, the river here being narrow, with hills on either side. The bank of the river is all villages, towns, cultivations of vines, cherry-trees, and the like.
The cherries were ripe and the trees laden with fruit.
Each vine was bound to a stout stake. The whole hill-side and the plain is one continuous vineyard, the famous Rhein-wein being produced from these very vines. On either side of the river is there a railway, and continually do the [?]. There are also roads for carriages, waggons, and pedestrians, well made and kept. The whole region is a garden. All the mountains and plains are grapevines, fruit-trees, flower-gardens, and avenues ; with towns and cities at frequent intervals. One wonders, and is never tired with admiring. Every now and then a beautiful solitary pavilion, with large and small summer-houses, in the best taste and of the most graceful forms, are seen erected on the river's side, or up on a hill over-looking the stream, like a paradise. Some ruins of old castles were also noticed on the mountains and on the river bank. The going and coming of the trains, the buildings, the verdure and flowers, whether natural or artificial, put one beside one's self.
For several leagues our road was (through a country) similar to that witnessed on our first visit to the land of Gilan and the river Sefid-rud. Sometimes our trains passed over the tops of the roofs of houses in streets of villages.
In fine, it was indescribable. After a while the mountains and valleys terminated, and the river flowed on our right.
By degrees we left the river at a distance, and we turned in the direction of Wiesbaden, where at length we arrived.
[...]
After taking leave, we again joined the train and arrived at Heidelberg, the first place within the dominions of the Grand-Duke of Baden. Here the train stopped, and a few individuals of the Governor and some Professors of the Colleges of Baden were introduced.
One of the Professors made a speech in Persian. Then we proceeded to the city of Carlsruhe, the capital of the Grand-Duke of Baden. He himself, with the whole of the grandees of his State, Ministers, Commanders, and others, was at the station (to meet me). I alighted; military honours were observed, there being a band, and a company of the (Grand-) Duke's troops drawn up, which we inspected. The nature of the uniform, the musket, the cap, and everything else, of these troops of Baden, were similar to those of the Prussians ; only their caps bore a distinguishing mark for Baden.
In the French war the Baden contingent showed great firmness ; twenty thousand men having been furnished. Now, in time of peace, they are but ten to fifteen thousand (under arms).
Carlsruhe, the capital of Baden, is a beautiful city and prosperous. Its population is thirty-seven thousand. Its streets are long and straight. All the produce of this region is independent of irrigation.
plimbari si dineuri
QUOTE
I and the (Grand-) Duke mounted together in a carriage and drove off, being followed by the others. The weather is always cloudy. Women and men in great numbers stood on both sides of the horseway in the streets, very respectful and quiet. The (Grand-) Duke himself is a very handsome, noble, and courteous man.
He has a yellow beard, very long and thick; his face is fair and rosy ; his eyes are large, his body robust. We talked together for a while in French, until we arrived in a square fronting the ancient, ancestral palace of the (Grand-) Duke. The square was very pretty, with flower-gardens and fountains.
Some regular cavalry marched before us. We alighted in front of the palace ; the wife of the (Grand-) Duke came forward, to whom we gave our hand. The wife of the (Grand-) Duke's brother, who is a Russian lady princess of distinction, by name Marie, and niece or cousin of the Emperor of Russia, was also present. She wore magnificent jewels on the head. We shook hands with her also ; and then went upstairs.
It is a beautiful palace, full of ornaments and furniture, ... The (Grand-) Duke led us away to a private chamber that was specially assigned to us. We rested awhile and changed our costume, going thence to the dining-room, where all were assembled. The (Grand-) Duke was seated on our right, and his wife on our left. We had an excellent dinner ; after which we walked about a bit, and then went down to the lower garden of the palace, which contained some beautiful flowers. All were there with us ;
He has a yellow beard, very long and thick; his face is fair and rosy ; his eyes are large, his body robust. We talked together for a while in French, until we arrived in a square fronting the ancient, ancestral palace of the (Grand-) Duke. The square was very pretty, with flower-gardens and fountains.
Some regular cavalry marched before us. We alighted in front of the palace ; the wife of the (Grand-) Duke came forward, to whom we gave our hand. The wife of the (Grand-) Duke's brother, who is a Russian lady princess of distinction, by name Marie, and niece or cousin of the Emperor of Russia, was also present. She wore magnificent jewels on the head. We shook hands with her also ; and then went upstairs.
It is a beautiful palace, full of ornaments and furniture, ... The (Grand-) Duke led us away to a private chamber that was specially assigned to us. We rested awhile and changed our costume, going thence to the dining-room, where all were assembled. The (Grand-) Duke was seated on our right, and his wife on our left. We had an excellent dinner ; after which we walked about a bit, and then went down to the lower garden of the palace, which contained some beautiful flowers. All were there with us ;
din nou peisajele montane ce-i amintesc shahului de nordul Iranului si orasele muntoase de pe tarmul Marii Caspice ...
QUOTE
As we passed by Darmstadt, everywhere to our left the mountains and forests were near at hand ; while to our right was a level country. But at first the mountains to our left were like hills and had not much forest. As we went further and got near to Baden (-Baden), the forests were denser and the hills somewhat higher. The whole, surface of the plains and mountains here was green with grass, and the climate very cool, like a summer mountain-station.
We arrived at the town of Baden-Baden after sunset. It is a town in a valley, having mountains all round, with meadows, woods, and green crops, exactly like the mountains of Kalardasht in Mazandaran.
The weather was cloudy and misty, very cold, and every now and then heavy rain fell; which is very similar to the climate of Ashraf and Safi-abad in Mazandaran. Wealthy people from Firangistan (Europe) have here built detached residences of great magnificence and beauty ; for, during the summer season, the greater portion of the pleasure-seekers congregate here. It has a climate like that of Paradise ; a river, like that of Shahristanak, that issues from a valley and flows through the town. In verity it is not a town with the contemplation of which one can tire.
For lovers, pleasure-hunters, ... it is a capital nook.
Pretty women and graceful ladies continually promenade about its avenues, lawns, and hills, on foot, on horseback, and in carriages. In truth, it is a fairy abode. It has a fine church for those of the Roman faith, and there are those who are Protestants.
The whole town is lighted with gas. There are mineral hot-baths and others. To the very tolls of the mountains there are winding, tortuous carriage-roads every-where, as well as avenues by which carriages travel in every direction.
Prince Menschikoff, who was in attendance upon us in Russia, has here a beautiful seat, a wife,
and all the appliances of life. He was here himself. He came, and we conversed. The wife of the Prince, too, was presented. In short, our quarters were in a very charming hotel.
We arrived at the town of Baden-Baden after sunset. It is a town in a valley, having mountains all round, with meadows, woods, and green crops, exactly like the mountains of Kalardasht in Mazandaran.
The weather was cloudy and misty, very cold, and every now and then heavy rain fell; which is very similar to the climate of Ashraf and Safi-abad in Mazandaran. Wealthy people from Firangistan (Europe) have here built detached residences of great magnificence and beauty ; for, during the summer season, the greater portion of the pleasure-seekers congregate here. It has a climate like that of Paradise ; a river, like that of Shahristanak, that issues from a valley and flows through the town. In verity it is not a town with the contemplation of which one can tire.
For lovers, pleasure-hunters, ... it is a capital nook.
Pretty women and graceful ladies continually promenade about its avenues, lawns, and hills, on foot, on horseback, and in carriages. In truth, it is a fairy abode. It has a fine church for those of the Roman faith, and there are those who are Protestants.
The whole town is lighted with gas. There are mineral hot-baths and others. To the very tolls of the mountains there are winding, tortuous carriage-roads every-where, as well as avenues by which carriages travel in every direction.
Prince Menschikoff, who was in attendance upon us in Russia, has here a beautiful seat, a wife,
and all the appliances of life. He was here himself. He came, and we conversed. The wife of the Prince, too, was presented. In short, our quarters were in a very charming hotel.
... iar la Baden o surpriza legata de Romania. Capela familiei printului Sturdza
QUOTE
Prince Gortchakof, the Russian Premier, had also arrived here yesterday for travel and pleasure.
He came to an audience, at which the Grand-Vazir was also present. We sat and had a long conversation. He left, and I went to a bath. It was a beautiful bath ; with a stove, had they made it warm. It had a small basin of marble. We went into the water ; came out ; dressed ; and went home.
After a short interval had elapsed the (Grand-) Duke arrived. Mounting an open carriage together, we went for a drive. The General likewise was with us. The weather was cloudy and very cold ; rain also fell occasionally.
I had come out of the bath in a state of perspiration, and had not put on an overcoat. As we drove about I was very cold. All went about, on hill and down dale, passing through charming sites, until we arrived at the summit of an eminence where there was a church.
Here we alighted and entered the church. It was an edifice erected by the former Prince of Roumania, i.e., of Wallachia and Moldavia, in memory of a young son of his who had died. The Prince and his wife now live in this town. They have had a beautiful marble statue of their son executed, whose tomb is in one corner of the church, and a marble group is over his tomb. Opposite to that is another tomb which they have prepared for themselves, that they may be buried there after their deaths. Statues in marble of the prince and of his wife are placed upon this tomb, that of the prince pointing with its hand to the tomb of the son.
The church is built in coloured marbles, and is a beautiful edifice. Its cupola appears to be gilt outside, like that of the tomb of the daughter of Michael, the brother of Nicholas, Emperor of Russia, that we had seen at Wiesbaden.
He came to an audience, at which the Grand-Vazir was also present. We sat and had a long conversation. He left, and I went to a bath. It was a beautiful bath ; with a stove, had they made it warm. It had a small basin of marble. We went into the water ; came out ; dressed ; and went home.
After a short interval had elapsed the (Grand-) Duke arrived. Mounting an open carriage together, we went for a drive. The General likewise was with us. The weather was cloudy and very cold ; rain also fell occasionally.
I had come out of the bath in a state of perspiration, and had not put on an overcoat. As we drove about I was very cold. All went about, on hill and down dale, passing through charming sites, until we arrived at the summit of an eminence where there was a church.
Here we alighted and entered the church. It was an edifice erected by the former Prince of Roumania, i.e., of Wallachia and Moldavia, in memory of a young son of his who had died. The Prince and his wife now live in this town. They have had a beautiful marble statue of their son executed, whose tomb is in one corner of the church, and a marble group is over his tomb. Opposite to that is another tomb which they have prepared for themselves, that they may be buried there after their deaths. Statues in marble of the prince and of his wife are placed upon this tomb, that of the prince pointing with its hand to the tomb of the son.
The church is built in coloured marbles, and is a beautiful edifice. Its cupola appears to be gilt outside, like that of the tomb of the daughter of Michael, the brother of Nicholas, Emperor of Russia, that we had seen at Wiesbaden.
intermezzo belgian
o procesiune religioasa
primirea oficiala
... despre libertate
atentia pe care Nasser Din Shah a acordat-o de fiecare data tablourilor, portelanurilor, pieselor de mobilier si corpurilor de iluminat vazute in palatele aristocratilor europeni
Din pacate nu stiu cum arata palatul in care a fost gazduit shahul de catre regele Leopold II al Belgiei dar va pot arata cum arata salonul cu vitralii de la parterul Pavilionului Soarelui (Shams-ol-Emareh) de la Palatul Golestan din Teheran
Pe cei ce doresc sa vada panorama ii invit sa dea un click aici.
QUOTE
We then went on, and shortly reached a small stream with a little bridge over it, which forms the frontier between Belgium and Germany. But what a difference has the All-Wise and Almighty Creator placed between the two nations and the two countries !
Man's mind is lost in amazement thereat. In one moment a total change came over the people, the language, the religion, the appearance of the land and water, mountains, and plains ; all were different, nothing here resembling what is in Germany.
The mountains are rather more lofty and more wooded, the air is colder, the tongue of all is French, the people more tranquil, the arrangement and uniform of the troops and citizens utterly different.
The whole population of Belgium speak French, but have a special dialect of their own; they are chiefly of the Romish faith. This nation has more liberty than is enjoyed in Germany. Their sovereign is King Leopold II and their capital is named Brussels. From Wiesbaden to Spa, by boat and by rail, we travelled in a little more than eight hours.
Man's mind is lost in amazement thereat. In one moment a total change came over the people, the language, the religion, the appearance of the land and water, mountains, and plains ; all were different, nothing here resembling what is in Germany.
The mountains are rather more lofty and more wooded, the air is colder, the tongue of all is French, the people more tranquil, the arrangement and uniform of the troops and citizens utterly different.
The whole population of Belgium speak French, but have a special dialect of their own; they are chiefly of the Romish faith. This nation has more liberty than is enjoyed in Germany. Their sovereign is King Leopold II and their capital is named Brussels. From Wiesbaden to Spa, by boat and by rail, we travelled in a little more than eight hours.
o procesiune religioasa
QUOTE
The weather is cloudy, and rain is falling. The sun is never seen in these parts. To-day is a festival of the Franks.
A body of damsels and women, after passing along the street that faces our hotel, went into the church. They had stuck up lamps in all the streets; also, bringing out many shrubs grown in vases, and strewing the streets with fresh-cut grass, they escorted the chief priest with many honours to the church.
About two hundred pretty maidens, all engagingly dressed in white, with white head-dresses, and carrying each a nosegay of flowers, followed by another company of younger girls to the number of two to three hundred, each holding in her hand a stick with a nosegay attached to it, and by a third company of charming little children, girls and boys, nicely dressed, and each carrying a stick with a taper bound to it, or a gold-embroidered velvet banner, carried the portrait of Her Holiness Miryam (the Virgin Mary), on whom be peace ; and sang with a sweet melody, repeating litanies.
Behind these was an ornamented wooden frame, with the figures of Jesus and Mary on it, upon both of whom be peace, and with the space below it unoccupied. Meanwhile, the priest walked out on foot, and four individuals took up this frame and supported it over the priest like an umbrella.
A body of damsels and women, after passing along the street that faces our hotel, went into the church. They had stuck up lamps in all the streets; also, bringing out many shrubs grown in vases, and strewing the streets with fresh-cut grass, they escorted the chief priest with many honours to the church.
About two hundred pretty maidens, all engagingly dressed in white, with white head-dresses, and carrying each a nosegay of flowers, followed by another company of younger girls to the number of two to three hundred, each holding in her hand a stick with a nosegay attached to it, and by a third company of charming little children, girls and boys, nicely dressed, and each carrying a stick with a taper bound to it, or a gold-embroidered velvet banner, carried the portrait of Her Holiness Miryam (the Virgin Mary), on whom be peace ; and sang with a sweet melody, repeating litanies.
Behind these was an ornamented wooden frame, with the figures of Jesus and Mary on it, upon both of whom be peace, and with the space below it unoccupied. Meanwhile, the priest walked out on foot, and four individuals took up this frame and supported it over the priest like an umbrella.
primirea oficiala
QUOTE
At length, after four hours, or perhaps three hours, after leaving Liege we arrived at Brussels, the capital of Belgium. At the station His Most Exalted Majesty King Leopold II., together with his brother, the Count of Flanders, the whole of the military officers, the civil functionaries, and others were present.
The mutual gratulations of etiquette were gone through. The King presented those of his suite ; we also presented those of ours.
Taking our seats in an open carriage, we drove off, I and the King conversing together. On both sides of our road a large concourse of people stood, and incessantly did I and the King salute them. In return they shouted ur-rahs, and ran along with us.
We came to a royal palace situated in the centre of the city. We went upstairs, where, on the first floor, the King, having shown us our apartments, retired to his own residence in the back apartments of this same palace. I sent the Order of my own Portrait to His Majesty, and shortly followed myself to return his visit. The King's wife came forward to meet me, and we sat down ; after a space I returned to my apartments.
[...]
The King is a man thirty-eight years of age, tall, somewhat thin, and with a long yellow beard. During the period when he was Heir-Apparent he travelled to India, to Constantinople, to Egypt, and to the Syrias.
He is the grandson of Louis Philippe, the former King of the French, whose daughter was the King's mother ; and he is cousin to the actual Sovereign of England, son of her maternal uncle. He has three daughters, but has no son ; and his brother, the Count of Flanders, is his Heir-Presumptive, who is somewhat younger in years than the King.
The wife of the King's brother is a lady-princess of Prussia, while the King's wife is an Austrian lady-princess, being a Hungarian by birth.
The mutual gratulations of etiquette were gone through. The King presented those of his suite ; we also presented those of ours.
Taking our seats in an open carriage, we drove off, I and the King conversing together. On both sides of our road a large concourse of people stood, and incessantly did I and the King salute them. In return they shouted ur-rahs, and ran along with us.
We came to a royal palace situated in the centre of the city. We went upstairs, where, on the first floor, the King, having shown us our apartments, retired to his own residence in the back apartments of this same palace. I sent the Order of my own Portrait to His Majesty, and shortly followed myself to return his visit. The King's wife came forward to meet me, and we sat down ; after a space I returned to my apartments.
[...]
The King is a man thirty-eight years of age, tall, somewhat thin, and with a long yellow beard. During the period when he was Heir-Apparent he travelled to India, to Constantinople, to Egypt, and to the Syrias.
He is the grandson of Louis Philippe, the former King of the French, whose daughter was the King's mother ; and he is cousin to the actual Sovereign of England, son of her maternal uncle. He has three daughters, but has no son ; and his brother, the Count of Flanders, is his Heir-Presumptive, who is somewhat younger in years than the King.
The wife of the King's brother is a lady-princess of Prussia, while the King's wife is an Austrian lady-princess, being a Hungarian by birth.
... despre libertate
QUOTE
The Kingdom of Belgium is very free, the ordering of all matters being in the hands of the Parliament, where the Deputies meet together and give judgment. The Parliament House is a sumptuous edifice, and is in the city. It was in active session (when we arrived), the members being assembled.
The editors of the public papers in this country are extremely free. Whatever they may write, they are in fear of no one.
The editors of the public papers in this country are extremely free. Whatever they may write, they are in fear of no one.
atentia pe care Nasser Din Shah a acordat-o de fiecare data tablourilor, portelanurilor, pieselor de mobilier si corpurilor de iluminat vazute in palatele aristocratilor europeni
QUOTE
The greater part of our attendants are quartered in an hotel. This palace, in which I have my apartments, is a very handsome palace, ornamented with beautiful pictures and portraits ; though it is small, but well designed. It has many handsome and large chandeliers, its furniture is rich, and it is well supplied with tables, chairs, and the like, all good.
The street lamps are lighted with gas and are numerous.
The street lamps are lighted with gas and are numerous.
Din pacate nu stiu cum arata palatul in care a fost gazduit shahul de catre regele Leopold II al Belgiei dar va pot arata cum arata salonul cu vitralii de la parterul Pavilionului Soarelui (Shams-ol-Emareh) de la Palatul Golestan din Teheran
Pe cei ce doresc sa vada panorama ii invit sa dea un click aici.
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.