Ajutor - Cauta - Forumisti - Calendar
Versiune completa:-X-
HanuAncutei.com - ARTA de a conversa > Odaia Prietenilor > Peripetii la Gura Sobei > Povestea Mea
Pagini: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37
exergy33
Povesti sunt ... numai ca povestitorul e momentan ocupat cu alte probleme sad.gif din pacate, si nu e vorba de aceasta minora ca importanta despre care pomenesc aici.

Am o rugaminte.
In ultimele zile blogul meu nu a aparut la adresa obisnuita (cred ca a fost vorba de o problema a serverului platformei blogu.lu), apoi mi-au aparut doar postarile de dinaintea lui august 2012, iar acum ca-mi apare integral blogul am surpriza sa constat ca toate postarile din perioada august 2012 si pana in clipa de fata sunt fara imagini. Nu stiu unde au disparut si ma intreb daca nu cumva problema tine de computerul meu sau de reteaua de internet pe care o folosesc.

As vrea sa stiu daca si altii il vizualizeaza asa cum il vizualizez eu (adica fara imagini) sau daca il vad 'in stare buna'.
Multumesc pentru eventualele raspunsuri.
Felina
eu nu vad pozele, desi inainte le vedeam. in acelasi timp de multe ori de la servici nu reusesc sa vad anumite poze...
Marduk
Nu se vad fotografiile, poate fi o legatura intre locul in care iti ti fotografiile si blogul tau.
exergy33
Multumesc pentru ajutor smile.gif

Am contactat blogu.lu si am primit un mail cu lamuririle necesare.

QUOTE
Bună -X- smile.gif ,

Ieri dimineață hard-ul pe care stătea blogul tău nu a mai suportat și a crăpat. Din păcate hard-ul care a preluat automat sarcina și trebuia să fie 100% identic rămăsese agățat undeva prin 2012.

Ieri noapte ți-am pus blog-ul înapoi din backup-uri, cu data de 20 aprilie, ora 0. În continuare observ că nu ți se încarcă imaginile recente (ultimii 2 ani), deși ele există fizic pe server. De problema asta se va ocupa mâine colegul meu responsabil cu blogu.lu.

Situatia nu e tocmai roz dar sper sa se rezolve pentru ca nu ma vad in stare sa reincarc una cate una toate imaginile in postarile din ultimii doi ani.
Am constatat ca si unele postari anterioare lui 2012 imi apar fara imagini.

Nu vreau sa ma gandesc pe moment la aceste lucruri ... deci ma voi reintoarce la cartea pe care tocmai am inceput-o.


exergy33
Acum ca mi s-au rezolvat problemele pot sa ma apuc linistita de scris smile.gif

Sunt extrem de placut impresionata de promptitudinea celor de la blogu.lu, adica fara cuvinte.
exergy33
Nu obisnuiesc sa pun in jurnal texte scrise de altii, cu exceptia poetilor mei preferati smile.gif, dar acesta descoperit pe blogu.lu/florentin mi-a placut prin alternanta dintre discursul poetic si doza moderata de cinism.

QUOTE
Indragostit de cine nu trebuie

Ieși la întâlniri cu o fată care nu citește. Caut-o într-un cotlon cât mai ascuns al unei bodegi de duzină. Găsește-o înconjurată de fum, mirosind a alcool și luminată de diversele culori ale globului de discotecă. Oriunde o găsești, găsește-o zâmbind. Asigură-te că persistă atunci când oamenii care vorbesc cu ea se uită în altă parte. Deschide discuția cu ea, folosindu-te de trivialități nonsentimentale. Folosește replici de agățat. Scoate-o afară când noaptea este în toi. Ignoră atingerea oboselii. Sărut-o în ploaie sub lumina slabă a unui bec stradal, pentru că ai văzut asta într-un film. Fă o remarcă la lipsa de semnificație a acestui lucru. Du-o în apartamentul tău. Termină seara făcând dragoste. Fă dragoste cu ea!

Lasă “contractul” pe care l-ai scris nerăbdător să evolueze încet și neconfortabil într-o relație. Găsește puncte comune și interese pe care le împărtășiți, cum ar fi sushi sau muzica folk. Construiește un bastion indestructibil pe fundația asta! Apoi, fă-l un bastion sacru. Retrage-te sub umbrela sa protectoare ori de câte ori aerul devine apăsător sau serile prea lungi. Vorbește cu ea despre “nimic”. Gândește puțin. Lasă lunile să treacă neobservate. Roag-o să se mute la tine. Las-o să redecoreze. Intră în certuri despre lucruri minuscule, cum ar fi faptul că perdeaua de la duș trebuie să rămână naibii trasă ca să nu mucegăiască. Lasă un an să treacă neobservat.

Îți dai seama că ar trebui, cel mai probabil, să te însori, pentru că altfel vei fi pierdut o grămadă de timp aiurea. Du-o la cină, la un restaurant situat la etajul 45 al unui zgârie nori, un restaurant care depășește cu mult mijloacele tale financiare. Asigură-te că ai și o priveliște bună a orașului. Mielușește, cere-I chelnerului să îi aducă un pahar de șampanie cu un inel în el. Când îl observă, cere-o cu tot entuziasmul de care dispui și cu toată sinceritatea pe care o storci din tine. Nu te îngrijora prea tare, dacă vei simți că inima ta tocmai a trecut printr-un panou de sticlă. Totodata, nu fi îngrijorat nici dacă nu simți nimic. Dacă sunt aplauze, lasă-le să fie. Dacă plânge, zâmbește ca și cum nu ai fi fost niciodată mai fericit. Dacă nu plânge, tu zâmbește la fel de tare.

Lasă anii să treacă, nebăgați în seama. Fă-ți o carieră, ia-ți un job. Cumpără o casă. Fă și doi copii. Încearcă să îi crești cât mai bine. Eșuează frecvent. Cazi într-o indiferență plictisită. Cazi într-o tristețe indiferentă. Ai o criză a vârstei mijlocii. Pune-ți întrebări asupra nerealizărilor tale. Simte-te uneori mulțumit, dar de cele mai multe ori gol pe dinăuntru. Simte-te, în timpul plimbărilor, ca și cum nu te-ai mai întoarce din drum sau ca și cum ai putea să te lași purtat de vânt. Contractează o boală terminală. Mori, dar doar după ce observi că fata care nu citește nu ți-a făcut niciodată inima să tresară cu vreo pasiune semnificativă, că nimeni nu va scrie o poveste despre viața voastră, că și ea va muri, cu un mic regret că nimic nu s-a ales de capacitatea ei de a iubi.

Fă toate astea, dracului, pentru că nimic nu e mai tâmpit pe lume decât o fată care citește. Fă-o, îți spun, pentru că o viață în purgatoriu este mai bună decât o viață în iad. Fă-o, pentru că o fată care citește este în posesia unui vocabular care poate descrie nemulțumirea amorfă a unei vieți neîmplinite – un vocabular care explică frumusețea lumii și o face o necesitate accesibilă, în loc de o minunăție extraterestră. O fată care citește pune stăpânire pe un vocabular care distinge între frumoasa și urâta retorică a cuiva care nu o poate iubi, și disperarea nearticulată a cuiva care o iubește prea mult. Un vocabular, la naiba, care face din gândirea mea sofisticată, un truc ieftin.

Fă-o, pentru că o fata care citește înțelege sintaxa. Literatura a învățat-o că momentele de tandrețe vin la intervale sporadice și previzibile. O fată care citește stie că viața nu este un drum drept; ea știe, și pe bună dreptate cere, ca fericirea să vină în tandem cu dezamăgirea. O fată care și-a citit sintaxa simte pauzele neregulate – legate de minciuni. O fată care citește percepe diferența între un moment părintesc de furie și obiceiurile cuiva al cărui cinism amar va merge mai departe de orice simț al dreptății sau mai departe de orice scop, mai departe decât momentul în care ea și-a pus lucrurile într-o valiză și a spus un “ADIO” îndoielnic și a decis că eu sunt o elipsă și nu un ciclu.

Fii cu o fată care nu citește, pentru că fata care citește cunoaște importanța intrigii. Ea poate să traseze granițele prologului și să ascută crestele climaxului. Le simte în ea. Dar, deasupra altor lucruri, o fată care citește cunoaște semnificația unui sfârșit. Ea este conștientă de sfârșit. A spus adio miilor de eroi, cu doar o grimasă de tristețe. Așa că nu spera la mai mult!

Nu fi cu o fată care citește, pentru că sunt povestitoare. O să fii cu Joyce, cu Nabokov, cu Woolf. Tu, cea din bibliotecă, cea de pe platforma de la metrou, cea din colțul cafenelei, cea din fața ferestrei. Tu, cea care îmi faci viața atât de a dracului. Tu, fata care citești, mă faci să vreau să fiu tot ce nu sunt. Dar sunt slab și te voi dezamăgi, pentru că tu ai visat la cineva care e mai bun decât sunt eu. Nu vei accepta viața despre care ți-am vorbit la începutul piesei. Tu vei accepta doar pasiunea, perfecțiunea și o viată demnă de povestit. Nimic mai puțin. Deci, la naiba cu tine, fată care citești. Urcă-te în următorul tren și ia-l și pe Hemingway cu tine. Sau, poate, stai și salvează-mi viața!


Marduk
Frumos.
exergy33
De multa vreme nu am mai scris in jurnal o poveste adevarata ... adica o poveste pe care sa o scriu fara sa vad tastatura, sa o scriu cu placere, in goana, ca si cum in urmatoarea secunda s-ar termina cuvintele de care as avea nevoie sa o duc pana la capat.

Povesti am destule. Cred ca e singurul lucru de care nu am ramas pana acum in pana ... smile.gif
Dar care din ele ?
Nu ma pot hotari care caci pentru fiecare poveste imi trebuie o stare anume. Ori starea aceasta, in care cuvintele ma cauta pe mine si nu eu pe ele, desi imi da tarcoale, refuza deocamdata sa se instaleze in sufletul meu.
... dar cu siguranta va veni!
exergy33
Precum zapada in desert

Chiar daca e vorba de o carte pe jumatate de fictiune m-a facut sa inteleg de ce sunt atat de legata de Omar Khayyam smile.gif ... si intr-un fel m-a facut sa ma inteleg pe mine, cu toate deciziile ilogice pe care le-am luat uneori.

exergy33
[...]

Imi simteam mainile amortite si nu intelegeam de unde venea mirosul acela de pamant reavan, de muschi de padure si ciuperci, de roua si polen, de cremene si pelin ...
In zadar incercam sa-mi trag mana de sub cap. Intepenita, refuza sa se miste si simteam prin venele gatului cum un sir nesfarsit de furnici au luat locul sangelui si defileaza nestingherite cu destinatia "creier".

De abia la a patra fortare am fost in stare sa-mi zmulg mana de sub cap iar in acel moment corpul mi s-a rostogolit si m-am trezit ca privesc intinderea nemarginita a cerului pe care il percepeam pentru intaia oara ca pe un ocean primordial.
Culoarea lui de un albastru foarte deschis, nepatata de nici un nor, iriza o lumina argintie ce-mi intepa retina.

Oare ce caut aici? Unde sunt ?
Intrebarile erau firesti insa ma gaseam in imposibilitatea de a le gasi un raspuns.

Mirosul de pelin era puternic si-mi facea bine. Asteptam ca aroma lui sa ma vindece sau, cel putin, sa-mi limpezeasca volbura gandurilor.
Nu-mi aminteam nimic, sau mai bine zis ceea ce-mi aminteam pe moment se reducea la informatia ca pelinul era folosit in trecut la producerea absintului.
Am schitat un zambet si imediat am simtit furnicaturi dureroase in muschii faciali. Ceva asemanator cu ce simtisem in copilarie cand, pentru prima oara, stomatologul mi-a injectat anestezic ca sa-mi scoata o masea, si senzatia neplacuta ce a urmat dupa aceea cand efectul anestezicului incepuse sa-si reduca din intensitate.

Am reusit sa ma ridic intr-un cot. Cateva papadii galbene se aflau chiar sub mana mea. Privirea a alunecat in alt plan si am privit inainte. Colina din fata, la nu cine stie ce mare distanta, era acoperita de un covor floral galben inrouat. Irizarile minusculelor picaturi rivalizau cu briliantele; ba mai mult, cred ca le intreceau in frumusete.
Ce de-a papadii! am exclamat in gand patrunsa de intensitatea galbenului pur.
Dar nu era vorba de papadii ci de rapita. Eram sigura ca-i vorba de rapita caci recunosteam plantele ce crescusera inalte, mai bine de un cot.

Undeva, nu stiu daca lateral sau in spate, se auzeau doua voci aspre. Cei doi vorbeau sacadat si desi vantul imi era favorabil, caci imi aducea la ureche conversatia lor, nu puteam deslusi cuvintele.
Curioasa m-am rasucit si am ramas naucita de imagine. In spatele meu un formidabil castel din piatra, o fortareata mai bine zis, acoperea tot orizontul vizual.
Din prima secunda mi-am dat seama ca nu-i vorba de o fortareata din Iran, caci zidurile masive de un cenusiu metalic aveau o incontestabila prestanta europeana. Dar cu toate astea nu eram in stare sa identific obiectivul istoric si nici sa-mi amintesc cum de ajunsesem acolo.

Banuiam ca in spate e o padure caci mirosul inconfundabil de ciuperci si lemn umed il cunosteam prea bine din anii copilariei; padurea orasului nostru nu ma infricosa deloc si de aceea devenise unul din locurile in care ma simteam bine. Mai ales primavara cand infloreau brandusele si, mai tarziu, lacramioarele salbatice.

Vocile celor doi, inganate de un susur ciudat, ca si cum cineva ar fi leganat niste sticla pisata, se auzea din ce in ce mai aproape.
Cateva cuvinte fusesera rostite foarte clar. Mi se parea ca sunt in ceha sau poate in poloneza. Nu eram sigura dar recunosteam ca apartineau unei limbi slave.
Am mai ascultat cateva secunde. Acum mi-era clar ca cei doi veneau calare caci auzeam fornaitul cailor. Fosnetul ce le acompania vocile in departare s-a transformat intr-un usor zanganit metalic.

Nu stiam ce sa cred. Farama de minte pe care o mai aveam se blocase intr-un punct cautand o ancora in realitate.
Dar nu exista nici o ancora, doar castelul fortuit ce obtura linia orizontului, banuita padure, colina cu rapita si apa lenesa a unui rau ce se strecura in departare printre alte coline verzi cu forme neregulate.

Cuvintele ajungeau la mine cu o claritate inspaimantatoare. Ei erau foarte aproape si stiam ca nu va dura mai mult de cateva minute ca sa urce cornisa si sa ajunga pe platoul unde fusese zidit castelul.
Vorbeau de razboi si razbunare. In timp ce vorbea, unul din ei lovea nervos cu sabia in tufisurile de pe margine.

Trebuia sa ajung la castel sau sa ma refugiez undeva. Dar unde?
Castelul parea parasit iar portile din lemn masiv cu tinte metalice si un blazon patinat erau inchise cu drugi prinsi in belciuge de fier.

Am dat sa ma ridic. Trupul insa nu ma asculta. Singura miscare pe care o puteam face era sa ma ridic intr-un cot ca apoi sa ma rostogolesc la stanga sau la dreapta.
Nu cumva eram ranita?
Intrebarea, absurda ce-i drept, mi s-a parut pe moment foarte logica.
Mi-am privit bratele si picioarele, pe care spre marea mea bucurie le-am descoperit intregi, si n-am zarit pe haine sau pe pamant urme de sange.

Nu am mai avut timp pentru nici o iniatiativa.
Cei doi, calare, stateau exact in fata mea. Amandoi purtau armuri metalice peste o imbracaminte visinie din catifea si amandoi aveau vizierele lasate.
Coifurile lor straluceau rece in lumina rasaritului de soare. Un soare de vara tarzie incarcat de erotismul romanelor publicate in perioada interbelica, nici desuet nici prea libertin.

Cel din stanga a zis ceva. Vorbea intr-o limba straina dar ciudat ca intelegeam perfect ce spune.
Intelegeam insa nu-i puteam raspunde. Cuvintele ori mi se oprisera in gatlej ori limba refuza sa se miste, si efortul meu de a articula pana si un "a" nu a fost dus la bun sfarsit.
Si-a ridicat viziera si m-a privit.
I-am intalnit ochii caprui. Nu privea cu ura, nici cu cruzime, ci doar cu raceala cavalerului credincios nobilului sau.

Si cel de-al doilea si-a manat calul mai aproape de mine. Mana inmanusata mi-a atras atentia prin broderia delicata. O frunza de trifoi argintie impodobea partea ce-i ascundea incheietura.
A descalecat si si-a ridicat viziera. Avea ochii ca pilitura de fier, poate o idee mai spre albastru, si in timp ce ma privea i-a facut un semn tovarasului sau.

Nu stiam ce avea sa se intample. Nici nu vroiam sa stiu.
Am inchis ochii si am asteptat tot raul de pe lume. M-am rasucit cu spatele spre ei si mi-am afundat fata in iarba verde.
Ca prin vis auzeam zgomotul facut de pasii lor si zanganitul armurilor.
Dar peste zgomotul pasilor se suprapunea un fel de muzica. Da, auzeam o muzica vesela. Nu era nicidecum vorba de o halucinatie auditiva.

Am miscat bratul si perna minuscula pe care dorm de o viata mi-a alunecat de sub cap.
In sufragerie sotul meu se juca cu un casetofon cumparat cu "n" ani in urma.
O melodie in limba rusa, cantata de o femeie pe care mi-o inchipuiam frumoasa, m-a invaluit linistitor. Mi-era cunoscuta melodia dar nu-mi aminteam de unde.
Semana cu o melodie de-a Allei Pugaciova sau ma inselam?

Pe jumatate ametita de visul ce se terminase brusc m-am ridicat si m-am dus in sufragerie.
Sotul meu scosese din nu stiu ce geamantan niste casete preistorice din era paleozoica a studentiei smile.gif
Printre ele si una inregistrata de mine. Asta chiar reprezenta o surpriza pentru ca nu-mi aminteam de respectiva caseta decolorata de trecerea timpului ... dar imi aminteam ca inregistrasem cateva melodii de la televiziunea moscovita, pe care o prindeam in conditii excelente la Iasi, ba chiar imi aminteam si decorul emisunii aceleia saptamanale dedicata muzicii de estrada.
Melodia care mi-a frant visul, salvandu-ma dintr-o situatie periculoasa dar lasand neterminata povestea, era tocmai melodia optimista pe care intr-o prima faza am crezut ca e interpretata de Alla Pugaciova.
Dar ascultand-o din nou mi-am dat seama ca nu e ... as zice mai degraba ca a fost interpretata de o cantareata din duzina de cantarete ce incercau sa o imite pe Alla Pugaciova.

Si ascultand impreuna melodiile ne-am luat cu rememorarea amintirilor si nici nu ne-am dat seama ca se facuse aproape de unsprezece si uitasem cu totul sa pun sa fiarba apa pentru ceai smile.gif




exergy33
incendiu


la o aruncătură de gând
neliniștea se preface-n scrum.
totul arde în creuzetul prezentului :
ani
ploi cu miros de gutui
idealuri scolărești împăturite cu grijă
în buzunarul uniformei.

fagi, mesteceni, frasini, arțari
săruturi care întotdeauna lăsau loc de mai bine
cărți cu î din i
aburul cafelei de dimineață
ritmul șovăielnic al setarului
puful păpădiilor zăpăcite de vântul poznaș
plapuma de mătase galben lămâi cu care-mi acopeream visele.

vocea stewardeselor, una peste alta, într-un cor halucinant,
anunțând melodios aterizarea.

toate drumurile ... care nu duceau la Roma.

podul, râul, pădurea
eu însămi plus încă o jumătate din mine
pe care am rătăcit-o cândva.
exergy33
Vara inseamna si dor de duca ... la mare, la munte, la bunici, pe coclauri, la strand sau aiurea prin imprejurimile orasului.
De aceea m-am gandit sa va duc undeva, tot in vestul Iranului, intr-un oras al carui nume si istorie se leaga de numele lui Hulagu Han smile.gif

Deci va invit la Maragheh/Maraghe/Maraga/Maraqe ... si cred ca nu am epuizat multitudinea de nume.
Atasez acestei invitatii o imagine a cupolei Qafarieh/Ghaffarieh, una din cele patru cupole emblematice ale orasului caci, trebuie neaparat sa spun, iranienii numesc acest oras orasul celor patru cupole.




Hulagu Han, nepotul lui Ginghis Han si fratele lui Kubilai/Kublai Han, a fost cel ce a transformat orasul in capitala a dinastiei Ilkhanide.

Hulagu Han (1218-1285) reprezinta o personalitate controversata, asa cum, dupa parerea mea, o reprezinta toti conducatorii mongoli ce au venit sa cucereasca pamantul Persiei ca apoi, atrasi de un magnetism ce nu tine de fizica, au sfarsit prin a ramane pe loc.
Nomadismul lor, devenit aproape o trasatura genetica, a suferit distorsionari majore.

Hulagu Han a fost fiul lui Tolui, unul din fiii lui Ginghis Han. Mama lui , printesa Sorghaghtani, a fost fiica lui Ong Han (Wang Khan), un chinez crestin Nestorian, consilier de incredere si frate de cruce cu Ginghis Han.
Aceasta printesa a fost o femeie inteligenta si buna cunoscatoare a intrigilor de tot felul. Dovedind o abilitate de invidiat ea a reusit sa obtina inalte dregatorii in statul mongol pentru toti fiii ei.

Cred ca educatia primita din partea mamei a facut ca Hulagu Han sa aiba un comportament bun cu crestinii. Sotia lui favorita, Dokuz Khatum, a fost crestina. Dar nu numai sotia ...

Continuarea in episodul urmator.

exergy33
Reiau firul povestirii.
Anterior spusesem ca mama lui Hulagu Han, printesa Sorghaghtani, a fost crestina. Sotia lui preferata, Dokuz Khatum, a fost crestina. Una din capeteniile de osti cele mai de incredere a fost Kitbuqa - o femeie crestina cu o biografie interesanta. Dansa a fost persoana care a cucerit Siria si a coodonat atacul armatei mongole asupra Egiptului. In paranteza fie spus, aceasta Kitbuqa merita o mai mare atentie din partea mea si sper ca in vacanta aceasta sa pornesc pe urmele ei, prin cronici si povesti populare, si sa-i descopar personalitatea.

In timpul lui Hulagu Han patriarhul Yaballaha al III-lea ( Raban Markos inainte de a fi investit ) si-a asezat sediul patriarhiei in orasul Maragheh datorita protectiei ce i-a fost oferita de catre acest han mongol.


... ... ...

... de remarcat acelasi albastru de peruzea al mozaicurilor care va aduce peste alte trei secole faima Isfahanului.


Dar sa ma reintorc la Maragheh, oras vechi situat la o distanta de doar 130 km fata de Tabriz (capitala provinciei Azerbaijanul de Est) si 30 km fata de Lacul Uroumieh (Urmia), si sa postez noi imagini. Aztazi doar cateva detalii de la Gonbad-e Ghaffarieh, monument istoric construit de catre sultanul Bahadur Han (ultimul monarh al dinastiei Ilkhanide din Persia) in partea de nord vest a orasului, pe malul râului Sufi Chay.

Spuneam ca Maragheh e supranumit in persana drept "orasul celor patru cupole / shahr-e chahar gonbad ".
Sa le prezint rand pe rand :
- Gonbad-e Ghaffarieh/Qafarieh - dinastia Ilkhanida
- Gonbad-e Sorkh ( Cupola Rosie) - dinastia Selgiucida
- Gonbad-e Qabud (Cupola Vânătă) - dinastia Selgiucida
- Gonbad-e Modavar sau Borj-e Modavar ( la doar cativa pasi de Cupola Vânătă) - dinastia Selgiucida.

Ramane ca pe parcurs sa prezint toate cupolele (gonbad) ale acestei foste capitale a ilkhanizilor.
exergy33

Gonbad-e Sorkh (Cupola Rosie)
reprezinta un alt monument istoric ce e localizat in partea de sud vest a orasului Maragheh/Maraqe.
Respectiva constructie, ridicata in 543 AH (Anul Hegirei) - 1165 AD, e considerata printre cele mai vechi monumente de arta islamica de pe teritoriul Provinciei Azerbaijanul de Est ( Tabriz).
O inscriptie in piatra din interiorul turnului spune ca din ordinul lui Abdelaziz Bin Mohammad, guvernator al provinciei ce la acea data se afla sub dominatie selgiucida, si prin stradania arhitectului Bani Bakr Mohammad, a fost ridicata aceasta constructie al carei joc de caramizi in relief merita toata atentia.


... ...


... ...

Caramizile in relief au fost decorate cu mozaicuri de culoare turcoaz insa cu trecerea timpului ele s-au deteriorat si au cazut. Doar pe alocuri mai pot fi vazute cateva cioburi colorate. Interesant ca decoratiile de pe fateta principala, unde se afla usa de intrare, au rezistat mai bine intemperiilor.
Pot spune ca, desi realizata doar din caramizi, m-a uimit faptul cat de bine s-a pastrat peste secole intr-o locatie geografica in care cutremurele sunt la ordinea zilei.





Constructia are forma paralelipipedica, ceea ce reprezinta o inovatie in arhitectura islamica, si apartine ca stil uneia din cele mai vechi scoli de arhitectura persana : scoala Razi.





Stilul arhitectural Razi imprumuta elemente din arhitectura persana preislamica si se caracterizeaza prin robustete, soliditate, parti componente in unghiuri ( nu peretii circulari obisnuiti in arhitectura islamica a lacaselor religioase ), si nu in ultimul rand o mare inventivitate in aranjamentul caramizilor.
In limba persana exista un termen tehnic denumit ajor-nama ( fatada din caramizi ... sau caramizi pentru fatada) iar studentii de la Arhitectura au un curs special dedicat tehnicilor de utilizare a acestor caramizi, atat cu scopul de a asigura rezistenta constructiei cat si pentru a-i spori gradul estetic.

Gasisem mai demult la biblioteca o carte in persana dedicata exclusiv constructiilor mai sus pomenite, cu ilustratii color din abundenta, dar si cu reprezentari geometrice stilizate intalnite pe cele mai reprezentative monumente, din care am xerografiat foarte multe.

... nu am de gand sa ma apuc de constructii, in nici un caz, insa am realizat faptul ca modelele/aranjamentele din caramizi se preteaza foarte bine pentru imprimeuri textile ... pentru creatii de moda in general.
Cine stie. Poate ca le voi folosi candva ... undeva wink.gif
exergy33
A venit rândul celei mai importante cupole a orasului : Cupola Vânătă aka Gonbad-e Kabud (Kabood). La doar câțiva pași distanță se află Gonbad-e Modavar sau Borj-e Modavar ( Turnul Rotund), un monument de mai mică importanță.

Pacat ca aceasta mostra fermecatoare a arhitecturii secolelor trecute a fost inconjurata de noile constructii, unele urâte până la lacrimi, si spatiul dimprejurul ei a fost lăsat în grija nimănui ... aceasta e senzația pe care am trăit-o la fața locului atunci când am pășit pe prundișul mărunt și aproape sa fac un atac de nervi la vazul coșurilor de gunoi metalice, vopsite in rosu, cu care a fost înconjurată.
Am tăiat cât am putut din fotografii aceste aspecte și am încercat să prezint doar monumentul ca atare.



... ...



In referințele oficiale, acceptate de cea mai mare parte a specialistilor, Gonbad-e Kabud e prezentata drept o construcție din perioada selgiucida insa trebuie spus ca unii specialisti considera ca ea a fost ridicata ceva mai târziu, probabil in prima perioada de dominatie mongolă a Persiei, deci inainte ca Hulahu Han, nepotul lui Ginghis Han, sa stabileasca capitala Ilkhanizilor la Maragheh.





Decorația ca o dantelărie cu motive geometrice complicate a tuturor celor zece fațete ale construcției este cu adevarat deosebită.
La fața locului mi s-a parut superbă .... asemănătoare cumva cu o mantie regală.

Se cunoaște faptul că această construcție religioasă avusese o cupolă îmbrăcată in mozaic de culoare albastru închis (vânăt), dar intemperiile si anii au deteriorat-o astfel încât la oră actuală nu a mai rămas nimic care să amintească de ea.
Imediat sub cupolă se poate vedea însă brâul cu fragmente din inscripții coranice de culoare turcoaz.

Voi reveni pe marginea subiectului.
exergy33
Deci sa continui cu Gonbad-e Kabud (Borj-e Kabud) si interesanta dantelarie din caramizi si lut ce impodobeste toate fețele constructiei.



... ... ...


Mici parți au supravietuit intemperiilor (foto 4) si arată ca, inițial, fațada construcției a fost concepută ca un sofisticat model geometric, cu noduri multiple, ca si cum sfori bicolore in relief - turcoaz si nisipii - au fost aranjate după un model anume.






Cupola Vânătă (sau Tunul Vânăt) are doua nivele : unul subteran (foto1) - pe care nu am reușit să-l vad deoarece ușa era închisă (și am înțeles că e permanent închisă pentru vizitatorii obișnuiți fără acreditări de la diverse jurnale, posturi radio-TV, universităti sau fundații culturale), și unul suprateran cu înălțimea de aprox 15 m de la nivelul solului - în care am intrat și am fotografiat.
Voi posta fotografiile data viitoare.

In foto 3 se observă partea de sus din Borj-e Modavar (Turnul Rotund) construit tot in perioada de dominatie a selgiucizilor.

Chiar daca construcția e atribuita selgiucizilor ea e cunoscuta si sub numele de "mausoleul mamei lui Hulagu Han". E vorba de prințesa crestină nestoriană Sorghaghtani, fiica lui Ong (Wang) Khan.
Dinastia turco-persană a Selgiucizilor a precedat dinastia Ilkhanida a descendenților lui Ginghis Han.
Cine vrea sa localizeze mai bine pe axa timpului aceste dinastii, să facă ca mine smile.gif ... adică sa nu uite că prima și a doua cruciadă au fost purtate cu această dinastie ...
Marele Imperiu Selgiuc (Seljuq) își trage denumirea de la Seljuq Bey (Selgiuc Beg), un turc oghuz ce fost comandant in armata khazarilor.
exergy33
... ... ...


Deci am urcat scarile ce duceau in turn ( imaginea postata pe 5 iunie ) si am intrat inauntru.
Nimic deosebit. O structura simpla de lemn ce sustine un acoperis provizoriu, cupola originala de culoare albastra - vinetie degradandu-se si diparand de-a lungul timpului, si niste pereti din caramida cu unele fisuri provocate de cutremurele nu putine la numar care s-au manifestat in aceasta zona nord-vestica a Iranului
In unele locuri, mai ales unde caramizile se erodasera in profunzime, am vazut straturi de culoare foarte rosiatica si m-am intrebat care e cauza ... oare s-au folosit ingrediente anume (secrete) in fabricarea lutului din care au fost confectionat aceste caramizi?

Gasisem undeva pe net un articol interesant despre legatura dintre aceste fisuri. rolul formei geometrice poligonale a constructiei si modul de imbinare al caramizilor, elemente au condus la rezistenta antiseismica foarte buna a acestor constructii ridicate in perioada selgiucida.

Vreau sa spun ca in afara de turnurile si cupolele din orasul Maragheh mai exista si altele, adevarati mastadonti din caramida cu inaltimi de peste 15-20 m , ce au rezistat cu brio timpului si seismelor.
As aminti aici alte cateva pe care am avut norocul sa le vizitez : Seh Gonbad ( Trei Cupole) din Urumieh, Gonbad-e Alewian (Cupola sau Turnul Alevitilor) din Hamedan, Gonbad-e Soltanieh din Zanjan, Complexul Chelebi Oghli din Zanjan ( ridicat de un fost invatacel al renumitului poet persan Rumi aka Moulavi/Mowlana ) ...

Nu am reusit insa sa vad Turnul Toghrol din Rey (in apropiere de Teheran), turnurile gemene Kharragan de langa Qazvin, Turnul Aliabad din Kashmar si Turnul din Firuzabad (ambele in Provincia Khorasan), Turnul Ghorban din Hamedan ... pentru ca ghidul turului nostru nu ne-a dus acolo ... in schimb le-a dus pe doamne sa cumpere prajituri si zaharicale la un magazin elegant in vecinatatea mausoleului poetului Baba Taher - ocazie cu care am pierdut aproape doua ore, caci atat a durat operatiunea de shopping smile.gif

... si cate altele de mai mica importanta or fi existand si nici macar nu am habar de ele !

Deci ma voi desparti de cupolele orasului Maragheh cu imaginea aceasta : Gonbad-e Kabud in lumina soarelui amiezii, inainte de restaurare.
Am inteles ca acum e inconjurata de schele si daca lucrarile vor decurge conform graficului operatiunea se va termina inainte de No Ruz (21 Martie).





Urmatorul episod va fi alocat unui asezamant mai deosebit si singurul de acest tip pe care am avut ocazia sa vizitez pana acum in Iran.
exergy33
Pana sa-mi fac ordine printre fotografii, si sa ma hotarasc ce anume se merita a fi postat, propun o poveste ...

____________________________________________

viața începe în fiecare zi smile.gif




Extraordinar ! … exclamase dânsul cu voce tare presându-și degetele osoase pe gâtul intepenit de trei ore de asteptare pe banca incomoda de langa arteziana decorata cu ingerasi din ghips.
In trei ore nici o femeie interesanta nu a trecut pe aici.
Da, vremurile s-au schimbat. Categoric ca ne apropiem de sfarsitul lumii.

Isi amintea de fermecatoarele aparitii feminine pe vremea cand era adolescent si razboiul de abia incepuse.
Aparitii de vis cu parul strans in cocuri sofisticate, sau cu zulufi rebeli, invesmantate in rochii fluide, vaporoase, indraznete chiar, cu voci cristaline ce vibrau descrescendo si lasau in urmă dâre de parfumuri discrete egalate doar de ploile repezi de vara ce răpeau intr-o clipa mireasma narciselor, liliacului, trandafirilor si iasomiei.

Isi intoarse capul distras de zgomotul pasilor.
Uite-o si pe asta ! Doar piercingul ii lipsea – isi zise in gând privind o secunda nasul acvilin, putin prea mare, strapuns de o veriga metalica decorata cu un cristal Swarovski.

Parcul pustiu la amiaza il deprima. Isi amintea cum chiuleau de la scoala ca sa le vada pe domnisoarele de la Scoala Normala sau, mai tarziu, de ceaiurile pe muzica de patefon si primele scrisorele de dragoste.
Reflectă nostalgic … dragostea dă buzna atunci când o aștepți cel mai puțin. E un fenomen total independent de rațiune, un fenomen a cărui singură explicație plauzibilă, dacă accepti ideea că ar exista una, e că se intruchipează haotic respectând legile reacțiilor spontane. Paradoxul e tocmai aici. Dragostea functioneaza dupa niste principii imuabile. De aceea nu poate fi impusa, nici oprita. Se exercită fără autorizația personală, împotriva propriei tale ființe, parcă spre a-i face în ciudă sau a o pedepsi. De aceea sfidează normele morale, de vârstă, de religie, de pozitie socială, tabuurile si ingradirile de orice fel.

Pe banca de alaturi se asezasera doua femei trecute de prima tinerete. Râsetele lor stridente ii perforau timpanul. Cuvintele intrerupte de râsete ii provocau furnicaturi pe piele. Se simtea prost ascultandu-le vulgaritățile.
Cea blonda si grasa imbracase niste pantaloni cu talia joasa ce-i lasau la vedere pernițele de grasime din jurul taliei si o jumatate din tatuajul de pe șold. Prietena ei spargea toate canoanele cromatice caci in vestimentatie si accesorii puteai identifica mai toate culorile primare, secundare si terțiare.
S-a ridicat de pe banca, a facut cativa pasi, indecis daca sa iasa din parc sau sa mai ramana, ca in cele din urma sa se reașeze intr-un loc umbros ferit de privirile rarilor trecatori.

Aici era mult mai bine. Rotogolul amintirilor e o povara prea grea atunci cand nu-l poti imparti cu nimeni. Rotogolul lui de amintiri cântarea tone de singuratate, de exil, de incompatibilitate si neputinta de a se contopi cu societatea in care mereu visase sa traiasca. Dar mai ales purta greutatea unei vinovății de care nu-l putea absolvi nimeni.

Razboiul se incheiase insa răul de abia din acel moment avea sa prinda contur, un contur sumbru schitat in taina de cei 'trei mari' ce-si dadusera intalnire la Yalta.
Plecase in vest inainte ca sa nu se mai poata pleca legal. Comunismul il cunoscuse numai din programele de stiri si revistele citite mai mult in fuga la sfarsit de saptamana.
Avea tot ceea ce altii isi doreau si cu toate astea nu avea nimic din ceea ce el insusi isi dorise, desi, aparent, obtinuse. Lasase in urma o lume al carei loc gol nu putuse fi umplut de nici o alta lume.

Pe bordura de lânga mesele de șah o fata energica, machiata prea strident, executa simultan patru actiuni : sărea pe bordura, mânca inghetata, vorbea la celular si cu talpa pantofului il mângâia pe cățelusul alb ce-o urma vesel din urma.
Generatia viitorului, a conchis pentru sine bătrânul nostalgic. Titanium, polietilena, Internet, globalizare, Gucci, hamburger, Coca Cola, Ecstasy ….
A mai privit-o scurt inca o data spre a se convinge ca o etichetase corect. Da, fata asta era sanatoasa la minte si trup, in ciuda faptului ca se manifesta cam zgomotos, fara sa-i pese de cei doi baieti care o priveau amuzati cum se joaca cu cățelul.

Undeva in parcarea din spate se auzeau ritmuri lascive de blues. Muzica dădea o nota de prospetime bancilor cu vopseaua scorojita si destindea trasaturile incordate ale trecatorilor grabiti sa ajunga in statia de troleibuz.
Se lăsă purtat de notele muzicale.

Un copil cu șapcă colorata pedala asiduu o bicicleta cu coarnele răsucite. Să fi avut vreo patru cinci ani. Respecta cu strictete un traseu in forma de 8 dar isi schimba viteza de deplasare punând din cand in cand frâne bruște.

Gândurile l-au prins iarasi in volbura lor. Simțea in aerul prăfos aceeasi bucurie adolescentina din ziua in care si-a dat bacalaureatul.
Numai ca pe atunci in parc canta fanfara, femeile purtau rochii din creton cu nasturi sidefati si afisau un aer plin de incredere.

Zbang ! Un adidas cât o palma a aterizat exact pe genunchii lui.
Copilul se oprise cu bicicleta la mica distanta nemaiîndrăznind sa se apropie de batranul cu figura de bancher care se incruntase o secunda in directia de unde zburase obiectul de incaltaminte.

- Vai, imi pare sincer rau!
Vocea aceea cu timbru cald, usor răgușit, îi lovise frontal zidul amintirilor.
Cât de mult semana cu o alta voce a tinereții sale.
Imediat a auzit-o din nou ;
- Cere-i scuze domnului si hai sa plecam acasa ca te-ai jucat destul azi.
Apoi i se adresa lui :
- Va rog s-o iertati pe strănepoțica mea dar cred ca eu sunt de vina pentru ca nu i-am legat cum trebuie șireturile.

Batranul privi avid creatura din față cu o emoție ce-l sufocase si-i adusese tot sangele in obrajii ridați.
Abia putu sa îngâne : Adeline …

Femeia ramasese țintuită locului cu adidasul intr-o mână si cu cealalta mână sprijinindu-se pe capul copilului.

- Tu ești?! Nu-mi vine sa cred … murmura ca pentru sine.

Bătrânul o privi speriat. Fără îndoiala ca era Adeline … Adeline, fata de care fusesera indragostiti verisorii lui.
Imaginea de atunci se suprapunea peste cea de acum si cele doua Adeline, la distanta de saizeci de ani, ii zambeau simultan si-i vorbeau in fraze ce-si amestecau cuvintele facandu-le neinteligibile.

"Adeline – cea de atunci", asa cum o tinea minte ultima oara la receptia Domnului G, comenta cu naturalete evenimentele politice. Rochia din moar verde ii punea in evidenta parul blond in timp ce ochii intunecati, ca taciunele, pareau la nelalocul lor pe chipul balai.
Ceea ce atragea atentia asupra ei era eleganța exprimarii, a gesturilor mărunte acompaniate de vocea cu timbru inconfundabil, catifelat si grav totodata.

"Adeline – cea de acum" il privea cu aceiasi ochi intunecati. Parul argintiu coafat in cateva bucle savante, asimetrice si extrem de moderne, era inca bogat si cu firul lucios.
O privea pe Adeline cu privirea lacoma a arheologului ce descopera dupa ani de cautari un obiect extrem de râvnit, insa in momentul in care il descopera nu indrazneste sa-l atinga ca nu cumva sa-i pericliteze integritatea.
O privea pe octogenara Adeline ce se incăpățânase sa-si pastreze farmecul si nu renunțase la nici un accesoriu al eleganței, vrând sa demonstreze parca oricui ca vârsta nu o împiedică sa se bucure de viață.

Ramasese la fel de inalta si dreapta iar fusta din crep negru, lunga pana aproape de glezne, ii conferea o suplețe tinerească. Purta o bluza eleganta gri-perle, extrem de simpla, la baza gatului, ce lasa se se intrevada un lantisor fin din aur alb cu un semn zodiacal.
Lobul urechilor era impodobit cu doua smaralde discrete, taiate cabochon, intr-o montura delicata de briliante. Parul emana o aroma de cafea proaspat râșnită si ciocolata amaruie.
La varsta ei Adeline nu renuntase la pantofii cu toc. E drept ca nu aveau decat câțiva centimetri insa pielea fina cenușie si modelul cu vârf ascutit le faceau pe trecatoarele "bicentenare" sa le remarce frumusetea.

Adeline facea parte din jocul de puzzle al unei lumi disparute.
Oare câți din generatia lor mai supraviețuiau încă ?

Se ridica in picioare si-i prinse cu delicatețe ambele mâini. Fu mirat de moliciunea pielii ei in contrast cu pielea lui pergamentoasa, aspra la pipăit, înțesată de vinișoare albastrii ca mucegaiul branzeturilor Roquefort.
Verigheta lui Adeline, nimic mai mult decât o sârmă aurita, ii reamintea ca o avea in față pe cea mai râvnită fata din orasul tinereții sale.
Cât de inciudat fusese ca-l refuzase la ultimul dans atunci la receptie … si cât de bulversat acum de aceasta incredibila întâlnire.

Teama inițiala se diluase. Adeline se comporta puțin cam ciudat, de parca se vazusera ultima oara cu cateva zile in urma la cofetaria din colț.
O urmă de anxietate persista totuși. Limba nu i se dezlega dar simtea efectiv cuvintele cum se lovesc zgomotos de coșul pieptului ca niste albine speriate prinse in spatele unui geam de sticla.

S-au asezat in tacere pe banca. Stranepoțica lui Adeline isi legase singura sireturile, se suise din nou pe bicicleta bucuroasa de faptul ca strabunica statea de vorba cu cineva iar dânsa e liberă să pedaleze in viteza printre rondurile de flori.
Pălăria colorata ii alunecase pe ceafa scoțând la iveală un smoc de par negru sârmos prins intr-un pieptene cu mărgeluțe rosii cât boabele de coacăze.

- Unde locuiesti acum ?
Adeline nu parea grabita sa-i dea un raspuns. Il privea cu o bucurie nedisimulata si-n ochi ii jucau boabe de lacrimi mai sclipitoare decat briliantele cerceilor.

- La Paris, a raspuns intr-un tarziu, desprinzandu-si mâinile din stransoarea mâinilor lui. De cincizeci si doi de ani locuiesc la Paris. Inainte am trait cu totii opt ani in Argentina. Acolo au murit mama si tata si tot acolo m-am casatorit cu un geolog. Cand i s-a terminat contractul ne-am mutat la Paris.
- La Paris ?! Unde anume in Paris?
- Palais Bourbon, Rue de Lille.
- Imposibil. Stăm in acelasi arondisment si nu ne-am vazut niciodata. De trei decenii locuiesc la o jumatate de ora distanta de tine. Cum de nu te-am văzut? Aveam impresia ca ii cunosc din vedere pe toti românii stabiliti in zona, pe cei din generația noastra vreau sa zic.

- As putea sa te intreb acelasi lucru. Cum de nu m-ai vazut in tot acest rastimp, cum de nu te-am intalnit la cumparaturi sau intr-o cafeneaua din cartier ? Nu e ciudat jocul destinului ?
Sa venim de la mii de kilometri pentru a ne auzi din nou glasurile dupa saizeci de ani … nu ți se pare de neinchipuit faptul ca saptamanal, poate chiar zilnic, am trecut pe acelasi bulevard fara sa presupunem nici o secunda ca am putea fi atât de aproape unul de celalalt ?

Sunt foarte obosita, a adăugat ea incet. Nu mai am douazeci de ani desi subconstientul meu a ramas intepenit acolo.
A scos grabita din poseta un stilou demodat, cu peniță, si a notat ceva pe spatele unei carti de vizita.
- Uite adresa mea si numarul de telefon. Oricand te astept cu plăcere sa-mi faci o vizita, dar cu o conditie : nu-mi vorbi niciodata despre trecut, despre ce s-a intamplat atunci … nu încerca sa-mi demonstrezi lucruri pe care le-am înțeles singura dupa o jumatate de veac.
Si mai ales nu incerca iarasi sa ma amagești. Nu vreau sa te cred din nou.

Batranul isi simtea gura uscata. Ochii ii ardeau in cap cu o intensitate insuportabila. Era coplesit de intalnire, șocat chiar.
Dupa aproape zece de ani de exil cineva ii spusese ca Adeline si familia ei murisera undeva in Baragan la muncă silnică.
Suferise ca un câine la gândul ca nu-si va putea cere niciodata iertare. Se simtea umilit de propria-i josnicie, de egoismul ce-i ghidase actiunile nechibzuite, de mizeria in care isi inglodase visele.
Suferinta sporea de la an la an si cu cât urca mai sus pe scara socio-profesionala cu atât mai mult se simtea sufocat de culpabilitate.

- Și daca nu voi respecta conditia? E dreptul meu sa-ti vorbesc si sa indrept, chiar daca tardiv, lucrurile. Nu voi incerca sa ma disculp dar vreau sa-ti vorbesc si sa-mi eliberez sufletul. Noi nu am divorțat niciodata. Oficial sunt încă soțul tau.
Crezi ca-mi poti refuza aceasta dorinta ? Ce se va intampla daca nu-ți voi respecta condiția ?

Ultima intrebarea a sunat nefiresc datorita tonului amenintator cu care se incheiase. Adeline a intors mirata capul.

- Gresesti. Doi ani am fost casatorita cu un om bun care-ți purta numele. Omul acela a murit in ziua in care a inceput sa planuiasca cum sa treaca granița cu avutul familiei mele.
Nu esti obligat sa accepti conditia dar ia în calcul faptul ca nu mai ai timp sa astepti alti șaizeci de ani pentru a descoperi de ce strănepoțica mea iti poarta numele.

Ca prin vis o auzi cum isi ia la revedere si se indeparteaza in directia copilului. Corpul nu mai asculta comenzile date de creier. In zadar incercase sa se ridice si s-o strige. Zacea inert pe banca de lemn incapabil sa-si miste membrele.

Orizontul se inmuiase subit. Cladirile se lichefiau si intrau in pamant una cate una. Un văl negru acoperea cu iuțeala cerul iar venele i se umflasera sub pielea pergamentoasa gata sa crape.
Batranul de abia respira. Delira oare ?
Viata lui nu putea semana cu un scenariu de film indian. Negatia nu-i folosea la nimic din moment ce realitatea confirma cruzimea si stupiditatea scenariului. Eroul principal era el insuși, un individ fara scrupule ce-si inchipuise cândva ca banii reprezintă ingredientul de baza in formula fericirii, caci fara bani nu poti fi cineva, nu ti se deschid usile dorite si nimeni nu-ti vede multiplele capacitati. Banii reprezentau catalizatorul societatii in care dorea sa intre, avea nevoie de ei pentru a fi acceptat in creuzetul magic al celor ce-si contabilizau valoarea umana in conturi bancare cu cat mai multe zeouri, derivate aproape toate din imensul zerou al sufletului.

Simtea cum pocneste in propria-i piele ca intr-o haina prea stramta din jaratec si limbi de foc.
Ii veni in minte ziua in care fugise cu multe din obiectele de valoare pe care care tatal Adelinei le pusese deoparte in eventualitatea unei schimbari precipitate de domiciliu intr-o tara neatinsa de flagelul rosu.
Peste doua luni avea sa abdice regele.
Dânșii ramasesera acolo … el ajunsese dincolo. Era tânăr, șarmant, liber, avea o diploma ce-i asigura prestigiul si bani suficienti pentru a-si croi viitorul mult visat.

In urechi ii rasunau vorbele babei Safta, slujnica bătrâna din casa parintilor Adelinei.
"Conașule, fii cu mare băgare de seamă, pe nefericirea altora nu-ti poti face casă. E ca si cum ai bate piroane de fier in păreți de fum. "
Zambise afabil desi il iritase faptul ca baba aia batrana il citise ca-n palma. Cum de-i banuise intentiile si cum de avusese curajul sa-i zica verde in față ce gândea ?!

Pesonajele trecutului, purtand măști grotesti ce le acopereu parțial chipul, prinsesera sa danseze in jurul său. Se apropiau privindu-l cu viclenie, șoptindu-i vorbe grele, apoi il loveau cu un lanț gros de fier drept in moalele capului. Simțea cum ii vibra creierul iar durerea loviturilor ii intuneca vederea.
Nu putea fi adevarat. Precis era un coșmar, unul din multele coșmaruri care-l aduseseră in pragul nebuniei.
Nu exista nici o Adeline. Adeline murise demult undeva in Baragan. Nu avea cum sa-l inculpe.
Era liber si tanar, era bogat si traia la Paris. Nu trebuia decat sa faca un efort pentru a deschide pleoapele ca sa se convinga ca se află in vila lui din Rue de Varenne.

Ar fi vrut sa strige dar in afara de o saliva vâscoasă, in gură nu se afla altceva. Înfricosat își duse mâna la buze. Cu degetele pipăia locul unde ar fi trebuit sa fie limba. Simți un loc loc gol cleios si nimic altceva.
Îngrozit de faptul ca-i lipseste limba o striga in gând pe Adeline. Chiar daca nu-i poate vorbi îi va scrie. Îi va povesti detaliat cum se chinuise in toti acesti ani. Nu spera sa-l ierte, ea insa trebuia sa afle ca el isi plătise greselile prin suferință.
Avea in buzunarul sacoului un pix. Trebuia sa-i scrie neaparat, chiar acum, nu-si permitea sa mai iroseasca nici o secunda.
Un strigat gâtuit ii intinsese la maximum coardele vocale. Îsi privi speriat bratele. Nu mai avea degete. Palmele i se topisera si franjuri inegale de piele arsă spanzurau din maneca sacoului.

***
Fata urmată de cațelul alb a alergat in directia bătrânului. Mișcarile spasmodice incetasera. Ochii sticlosi priveau fix cerul albastru de vara iar degetele i se infipsera in firele de iarba de sub banca de pe care alunecase.
A ingenuncheat si i-a atins usor gâtul. Simti pulsul slab ce-i confirma faptul ca batranul era inca in viață.
Cățelul gasise ceva in iarba si se invartea ca un titirez in locul cu pricina. Fara sa priveasca, fata ridicase bucata de carton alb si-o bagase mecanic in buzunarul de la spate al blugilor. De ar fi venit odata masina !

Ambulanța a sosit dupa opt minute din momentul telefonarii. L-au asezat pe brancarda cu grija. In timp ce se deplasau inspre sectia de urgență medicul de pe ambulanță i-a pipăit buzunarele in cautarea unui act de identitate.
- Hm! Francez. A mormait cumva nemultumit de descoperire. La varsta lui trebuia sa fi stat acasa. Nu stiu zău ce-i face pe occidentalii astia ramoliți sa-si petreaca vacanțele in Romania!
Daca as avea banii lor m-as duce in insulele Canare, in Bahamas, la Polul Nord sau oriunde altundeva … nicidecum n-as veni in Bucuresti.

Fata l-a privit mustrator. Cațelul a lătrat scurt.

- L-am auzit vorbind românește, i-a spus dânsa medicului. Sunt convinsa ca l-am auzit vorbind românește.
- Prostii, a replicat medicul. E francez getbeget. Uite ce scrie in pasaport, si i l-a intins demonstativ. Nascut in 1922 la Lyon.

Fata l-a respins cu dosul palmei. În sinea ei era convinsa ca batranul e român.
Ambulanța ajunsese la destinatie. L-au transportat intr-o camera cu perfuziile gata pregatite. Nu avea rost sa mai rămână langa necunoscutul din parc dar nici sa-l abandoneze n-o lasa inima.

***
Plutea intr-o apa rece si alba ca laptele. Curentii ii duceau trupul intr-un loc necunoscut. Nu avea cum sa se impotriveasca. Nu avea brațe cu care sa se agațe de ceva, nu avea limbă cu care sa strige dupa ajutor …
Incet incet apa devenea trasparenta si putea zari malurile râului. Malurile deveneau tot mai inguste. Trupul plutea inghesuit intre maluri ca intr-un sicriu cu miros de alge si scoici.
Sicriul avea geamuri ce-l lasau sa vada privelistea de afara. Niste plopi inalți dincolo de o fereastra semideschisa si o fată cu plete blonde. Nu putea fi Adeline. Adeline murise cu mulți ani in urma. Avusese din nou un coșmar iar fantoma din parc ce luase chipul Adelinei facea parte din cosmar.
Precis că fusese o criză si fusese dus din nou la spital.

Bâlgui cateva cuvinte fetei asezata pe marginea patului, o asistenta probabil, desi ii lipsea uniforma. Oricât se căznea nu reusea să vorbesca. Sunetele neinteligibile pe care le rostea anevoie ii consumau ultimii stropi de energie. Epuizat isi lasa capul pe pernă.
Fata îngână ceva intr-o franceza aproximativa apoi i se adresa românește :
- Nu-i asa ca sunteti roman?
El confirma cu o usoara inchidere a pleoapelor.

Îi intinse un carton alb.
- Cred ca e al dumneavoastra. L-am gasit la locul unde ați avut colaps.

Cu varful degetelor lua cartea de vizita. Numele Adelinei il sageta din inima si până in varful unghiilor.
Deci intalnirea din parc nu facea parte din cosmar !
Ar fi preferat sa faca. Ar fi dorit sa nu se fi întâlnit. Ar fi dorit sa nu fi aflat niciodata ca in momentul in care a parasit-o ca un laș Adeline astepta un copil.
Dar de ce nu-i spusese? E drept ca in saptamana dinaintea receptiei de la Domnul G se ciondanisera serios dar un copil insemna un alt motiv serios pentru a pune capat diferendelor.
Sau poate ca nici dânsa nu stiuse ?
Se trezise intr-o dimineata singura, fara soț, fara bani, fara sprijin, cu un copil nenascut si parintii ingroziti la gândul unei arestari iminente.

Vocea fetei il scoase din volbura gândurilor.
- Doriti sa telefonez la numarul scris de mână pe cartea de vizita ?

Nici el nu stia ce dorea. Era rupt intre doua lumi iar in falia ce le despărțea se scurgea propria-i existenta.
Fata astepta un raspuns. In cele din urma incuviinta inclinând usor capul sprijinit pe pernă.

O auzea cum vorbea incet in coltul de lânga usa si cum povestea insiruirea de evenimente. In pauzele dintre cuvinte ea urmarea cu privirea crapaturile fine de pe tavan si se legana alene cand pe un picior cand pe altul.

Obosit a inchis ochii. Se inserase de-a binelea. Simtea in nări aerul umed prevestitor de ploaie.
Afara se auzea lătratul unui cățel și o voce care admonesta pe cineva.
- Doamnă, nu puteți intra impreună cu câinele. Spuneți-i să rămână afara, va rog, aici e totuși un punct medical.
Nu mi-ați spus ce vă pot ajuta? Nu vă simțiți bine cumva?

Pe hol se facu dintr-o data liniste, doar undeva sus se auzea un scârțâit enervant ca un instrument muzical dezacordat.
- Am venit pentru persoana internata aici cu trei ore in urmă. Cea adusă din parc cu ambulanța.

Batrânul ciuli urechile. Inima incetase sa-i bata. Nu-i mai auzea ritmul, in schimb aerul inspirat producea un vuiet ce-l impiedica sa audă conversația.
- Aaa ! La domnul acela francez vă referiți ! Sunteti ruda cu dumnealui sau doar cunoștință ?
În așteptarea răspunsului tăcerea devenea insportabilă. Bătrânul număra secundele … unu doi trei patru …

Vocea Adelinei vibră inconfundabil pe holul mozaicat cu miros de alcool si cloroform.
- E soțul meu.

Se facu din nou liniste. Linistea fu despicata in doua de un fulger. Ii vazu lumina albastrie alunecînd in viteza pe pereti. Din inaltul cerului răsună un tunet al cărui ecou se prelungea amenințător. Urmă al doilea tunet, mai puternic decât primul.
Prin crăpătura fereastrei patrundea aerul ozonat. Cerul s-a deschis dintr-o dată si stropii de apă au atacat pamântul. Ii auzea cum se izbesc de asfaltul infierbântat, de pereti, de ferestre, de frunzișul copacilor si acoperișurile cladirilor.
Se intreba oare cât îi va mai fi îngăduit să trăiască. Noaptea următoare? Încă o zi? Un an? Cât? Oare cât i-a mai rămas pe răbojul timpului?

Acum, când Adeline era aici si îl fixa cu ochii ei umbrosi din cadrul ușii, ar fi dorit să trăiască o veșnicie.
Felina
uau
exergy33
Citesc o carte. Am ajuns de abia pe la jumatate si deja am descoperit multe secvente la care am ras cu lacrimi (lacrimi ... lacrimi smile.gif )
O recomand si pentru faptul ca actiunea are directa legatura cu Razboiul de Independenta (razboiul turco-rus) dar si pentru descrierea savuroasa a societatii otomane inainte de destramarea imperiului.

Asa ca am incarcat-o pentru eventualii cititori..
Boris Akunin, Gambit Turcesc


Am descoperit ca exista si o ecranizare insa nu ma prea tenteaza sa o vad ... mai ales ca scenariul e putin sau mai mult diferit de carte.
Frisky
Ar trebui sa aduni intr-o carte toate povestirile, Exergy. smile.gif
Erwin
QUOTE(Frisky @ 10 Jul 2014, 11:47 AM) *
Ar trebui sa aduni intr-o carte toate povestirile, Exergy. smile.gif


Subscriu! spoton.gif
Data'q
Când am văzut link-ul, gândul mi-a fugit imediat la tine...
Cla
"30 Beautiful Doors That Seem To Lead To Other Worlds" De ce ?? :biggrin.gif
exergy33
QUOTE(Data'q @ 17 Jul 2014, 12:03 PM) *
Când am văzut link-ul, gândul mi-a fugit imediat la tine...


smile.gif incantata de aducere aminte.
Portile, usile, ferestrele si vitraliile ... le-am fotografiat cu sutele in Iran si, in ultimii doi trei ani, in Romania.
Am un folder cu imagini gata sa plesneasca ...

@Cla
Ma bucur ca esti bine. Daca nu tii regim considera ca ti-am oferit o sticla de Chablis virtuala rolleyes.gif
exergy33
... ...



Promiteam ca va voi duce intr-un loc mai putin obisnuit smile.gif
Iata ca a venit ziua sa-mi indeplinesc promisiunea si sa prezint ruinele unui observator astronomic care. la vremea sa de glorie, a fost considerat printre cele mai bine echipate observatoare, fiind deservit simultan de peste zece astronomi de renume din Persia, Siria, Mesopotamia/Irak, Caucaz (orasul Tbilisi), Anatolia si China, plus o pleiada de invatacei care aspirau sa-si intreaca profesorii.

E vorba de Rasad Khane, adica de Observatorul Astronomic de la Maragheh, construit in mod special in timpul dinastiei Ilkhanide de catre Hulagu Han pentru renumitul polymath persan Tusi (1201-1274).
De unde se vede ca mongolii au pus pret pe stiinta si cercetare ... ceea ce nu prea se spune prin manualele de istorie tiparite in tarile europene sau pe continentul nord-american.

Acestea fiind spuse mai adaug faptul ca respectiva constructie, azi in ruina, avusese o suprafata de 340x135 m2 si fusese cladita pe o fundatie cu grosimi variabile de la 2 la 13 m.


...

Trec acum la prezentarea multilateralului savant Tusi, persan shiit ce facea parte din secta/gruparea Ismaelitilor - grupare de factura sufista ce a dat Persiei/Iranului multi oameni de valoare.
Nasir al Din, supranumit Tusi, dupa numele orasului Tus din Provincia Kharasan in care s-a nascut, reprezinta un nume de referinta in stiinta iraniana/persana, cat si in cea islamica.

Acest polymat inzestrat cu exceptionale calitati a studiat in copilarie Coranul, Hadithul si Jurisprudenta (Shiita): in adolescenta a dedicat mult timp matematicii, logicii, astronomiei si filozofiei ca apoi, in tinerete si la varsta maturitatii sa aprofundeze asa numitele "stiinte naturale " : fizica, chimia, biologia, medicina ...

Deasemeni a studiat arhitectura si "stiinta irigatiilor", dar si "shahr-sazi" ... stiinta care corespunde destul de bine urbanisticii.

Dintre cele 150 de titluri cunoscute - caci asemenea celorlalti mari savanti persani cum ar fi Avicenna/Ibn Sina, Razi, Al Farabi, si Tusi a scris nenumarate tratate - 25 sunt in persana iar restul in araba. Araba era la acea data limba oficiala in mediile stiintifice din intreaga lume islamica, medii care la acea data le surclasau pe cele din lumea europeana.

Tusi si-a facut o parte din studii la Nishapur, in timpul copilariei si primei perioade din adolescenta.
Aici l-a cunoscut pe renumitul sufist si poet persan Attar, un poet indragit de iranieni dar, din pacate, foarte putin cunoscut in occident.
Fac o paranteza pentru a spune ca poezia lui Attar are o caracteristica definitorie. Versurile lui oscileaza intre filozofie si ironie, asemenea celor scrise de Khayyam, si au un ritm anume ce se preteaza exccelent pentru a fi transpuse pe ritmuri muzicale.
Mi-a retinut atentia o cugetare vadit umoristica atribuita lui Attar : Dragostea pana si ursilor le suceste capul wink.gif

Dar sa revin la Tusi.
A doua perioada a adolescentei si tineretea si-o petrece studiind la Mosul (oras de pe teritoriul de azi al Irakului) cu cei mai renumiti invatati ai vremii.

Desi a studiat diverse stiinte, dragostea cea mare a lui Tusi a reprezentat-o trigonometria ( pe care o considera drept o ramura independenta a matematicii ) si astronomia (in care a excelat si datorita preciziei Tablelor Ilkhanide - un studiu deosebit de complex care a dus la elaborarea tabelelor astronomice in cauza).
Tabelele Ilkhanide concepute de Tusi se bazau pe un concept inovator : conceptul "Meridianului Prim". In raport cu acest 'prim meridian' savantul persan si-a aliniat corpurile ceresti.
Ideea lui Tusi a fost preluata apoi pentru a defini deja celebrul Meridian Greenwich.

Mai multe date biografice si informatii utile despre opera lui Tusi le puteti gasi accesand urmatoarele linkuri :

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nasir_al-Din_al-Tusi
http://en.wikipedia.org/wiki/Nasir_al-Din_al-Tusi
exergy33
... ... ...


Marea surpriza din Maragheh nu a constituit-o vreunul din monumentele sale istorice ci un mic muzeu de a carui existenta am aflat gratie Internetului doar cu cateva zile inainte de a pleca in vacanta.

Muzeul poarta numele unui poet persan despre care nu stiam absolut nimic, si nici nu e de mirare deoarece Ohadi (Owhadi, Awhadi) (1271-1338) a fost un poet de curte care a inaltat cu predilectie ode de slava sultanului, vizirului si mai marilor vremii.
La maturitate a scris (in persana) versuri filozofice, elegii si gazeluri.
S-a nascut la Maragheh insa familia s-a mutat apoi la Isfahan, dar in cele din urma poetul a revenit in orasul natal, loc unde a murit si a fost ingropat la loc de cinste.

Mausoleul si curtea interioara a muzeului care ii poarta numele le voi prezenta cu alta ocazie.
Azi ma voi opri doar in incinta Muzeului de Istorie Ohadi din Maragheh, un mic si cochet muzeu care, dupa Muzeul National de Istorie si Arheolohie din Teheran, detine cea mai valoroasa colectie de artefacte din perioada Ilkhanida.






Atat colectia, cat mai ales amenajarea moderna, aerisita, usor de vizitat a celor trei sali de dimensiuni modeste ce alcatuiesc spatiul vizitabil al muzeului, m-au incantat cu adevarat.

Se remarca sistemul de iluminat din pardoseala, vitrinele din inox si sticla securizata cu curburi foarte artistice, dar si explicatiile bilingve cu un font corespunzator, usor citibil, ce insotesc fara exceptie exponatele.

Muzeul detine deasemeni piese valoroase din perioada preislamica ( dinastia Partilor si cea a Sasanizilor) insa exponatele din perioada Ilkhanida sunt cele care ii atrag pe vizitatori.
Am remarcat in muzeu obiecte din timpul dinastiei Safavide, dinastie ce a urcat pe tron la trei secole si jumatate dupa apusul puterii urmasilor lui Ginghiz Han, plus o serie de vase, opaite si arme din alte dinastii islamice.

Roata Timpului se invarte fara incetare iar in urma-i raman povesti frumoase sau triste, cronici istorice si poezii, tratate de stiinta si tradari platite cu sange, monumente arhitectonice si obiecte de arta de o tulburatoare originalitate, morminte si taceri cu talc.


exergy33
Mi s-a intamplat o chestie care mi-a dat de gandit ...

Stateam ieri in fata compului si citeam pe sarite articole despre Basescu smile.gif
Cineva din spatele meu a aruncat o privire si i-a atras atentia figura presedintelui. M-a intrebat cine e si eu i-am raspuns, dupa care persoana in cauza mi-a adresat o intrebare :
- E tatar de origine?

!!!!

Sincera sa fiu niciodata nu mi-a trecut prin cap asa ceva ... dar tinand cont ca s-a nascut in Constanta mi-am zis ca e posibil. Am intrat pe net sa vad daca filiera tatara ma duce undeva si sa cad jos de pe scaun devil.gif . Prin diverse publicatii se faceau speculatii pe seama subiectului ... origine tatara, turca, cumana (?)

Acum ma intreb cum de o iranianca de vreo douazeci de ani, pe care politica si restul stiintelor sociale o preocupa in aceeasi masura in care pe mine ma preocupa proiectarea robotilor lunari, a realizat esenta fizionomiei lui Basescu si eu nu ?!!!
exergy33
smile.gif

Ce se poate vedea la Muzeul de Istorie, aka Muzeul Ohadi (cu accentul pe "i") din Maraghe ?
Multe lucruri interesante dar in primul rand o colectie de ceramica ilkhanida de nota 10.
Cu aceasta colectie voi incepe deci vizitarea muzeului.


... ...



Desi au fost la putere mai putin de un secol, Ilkhanizii - care in traducere inseamna "descendentii lui Il-Khan" - au lasat o amprenta covarsitoare asupra Persiei medievale, nu doar pe scena politica dar si in arhitectura si arta (ceramica, faianta decorativa, textile, manuscrise cu chenare pictate, bijuterii, obiecte de metal si arme cu decoratii sofisticate )

Dupa cum am mai spus anterior dinastia Ilkhanida (1256 - 1353) a fost constituita din urmasii din generatia a doua dupa Ginghis Han insa in Iran/Persia ea si-a exercitat puterea in special prin Hulagu Han, nepotul lui Ginghis Han, ce s-a autointitulat "Il-Khan", si apoi prin descendentii directi ai lui Hulagu care, surprinzator, s-a atasat de acest pamant si a 'sponsorizat', nu doar protejat, diversi oameni de stiinta, de litere, sau chiar artisti dornici sa creeze lucruri care sa smulga admiratia privitorilor.
Cel mai celebru exemplu e cel al savantului persan Tusi despre care am vorbit ceva mai inainte.





... ...



Ceramica smaltuita si cea pictata cu elemente decorative florale, zoomorfe, cu animale fantastice si chiar cu chipuri umane ( fapt ce la acea data era puternic infierat de islam), reprezinta un domeniu in care mesterii perioadei ilkhanide au excelat, fara nici o indoiala.
Reprezentarile figurative ale acestei perioade au fost atat de puternice incat ele pot fi regasite apoi in miniatura persana a epocii, ba chiar si in miniatura epocii Safavide, deci la trei sau patru secole distanta in timp rolleyes.gif
Asa se explica de ce in miniaturile persane apar personaje cu trasaturi mongoloide in ciuda faptului ca persanii/iranienii sunt arieni si au trasaturi faciale identice cu cele ale europenilor.
Ilkhanizii au avut la inceput propria lor religie, apoi unii au devenit budisti iar altii musulmani, insa islamizarea ilkhanizilor stationari in Persia nu a dus la stergerea peste noapte a etosului si folclorului lor.
Chiar si dupa islamizare ei si-au impodobit palatele, stindardele de lupta, armele si harsanementul cailor cu figura dragonului, deci un idol care conform Coranului nu avea ce cauta in habitatul unui musulman.

La fel sta si povestea cu vasele de ceremonie, platourile, fructierele, blidele simple si canile sau ulcioarele pentru apa ... obiecte pe care vedem diverse preprezentari umane, dragoni sau pasari fantastice.

Pentru postarea de azi am ales doar obiecte de ceramica din ultima perioada a dinastiei, dupa islamizare, obiecte usor de identificat datorita scrierii cu litere arabe.

La inceput am crezut ca prima farfurie le reprezinta pe cele patru anotimpuri si cele douasprezece semne zodiacale dar ... uitandu-ma cu atentie am constatat ca sunt doar opt semne/simboluri iar personajele pictate pe fundul farfuriei reprezinta niste barbati, nu femei, deci ipoteza mea interpretativa cade din start.
Oricum va invit sa admirati reprezentarea grafica a tuturor personajelor smile.gif





Cea de-a doua farfurie e posibil sa-i reprezinte pe Ginghis Han si fiul sau Oghedei, dupa spusele unuia din muzeografi care si-a dat toata silinta sa-mi prezinte cu lux de amanunte muzeul, fapt ce l-a cam nedumerit pe sotul meu deoarece el nu are o parere tocmai pozitiva vizavi de turcii azeri.

M-a incantat simplitatea reprezentarii, stilul decorativ, atmosfera de poveste degajata de aceasta farfurie veche de sapte secole.

Voi reveni cu alte exponate la fel de interesante si la fel de ravnite de catre renumitele muzee din lumea occidentala.
exergy33
Adaug in galeria virtuala a jurnalului alte exponate din colectia de arta Ilkhanida a Muzeului Ohadi. Pentru aceasta postare am ales cateva vase de ceramica decorate cu animale fantastice sau reale.


... ...

Farfuria aceasta imi aduce aminte de personajele unui desen animat din copilarie al carui nume nu mi-l pot aminti sorry.gif






Dar si restul exponatelor mi-au lasat o impresie ciudata deoarece am descoperit puncte comune cu ilustratiile din cartile de povesti pentru copii, in special ulcica smaltuita pentru baut apa (cu decoratie in relief) pe care se plimba un animal pe care nu reusesc sa-l identific ... daca va puteti inchipui asa ceva smile.gif

Desi nu mi-a iesit deloc bine, am inclus farfuria cu elefant in postarea de azi deoarece precizia, eleganta si acuratetea executiei duc cu gandul mai degraba la grafica moderna, nu la un blid mestesugit cu sapte secole in urma.

Dintre foartele multe piese de ceramica ilkhanida mi-a fost greu sa le aleg pe cele mai reprezentative ... insa sper ca incercarea mea sa obtina macar nota minima de trecere.

... ...



Ultima piesa despre care placuta insotitoare spune ca ar reprezenta o vaca (?), ci care banuiesc ca a fost utilizata drept sfesnic pentru o lumanare, desi la fel de bine ar fi putut fi o jucarie de lut, m-a dus instantaneu cu gandul la unele picturi realizate de Sadegh Tabrizi, renumit pictor si caligraf iranian despre care am vorbit mai demult pe blog.
exergy33
...


Revin la exponatele din ceramica ale muzeului. Pentru acest week-end am ales o dala din faianta smaltuita ce infatiseaza simbolul cuceritorilor mongoli : dragonul.
Influenta chineza, semiotica si ca stil de reprezentare vizuala, e evidenta chiar si pentru amatorii de istorie rolleyes.gif





In cea de a doua fotografie se pot vedea diverse placi emailate cu un design specific. Acestea sunt cunoscute sub numele de "steaua ilkhanida". Cu timpul steaua ilkhanida sau steaua in opt colturi a devenit un simbol al arhitecturii islamice.



Ramasesem undeva cu povestitul la portretul lui Hulagu Han, portretul psihologic ... bineinteles.
Acest han, nepot al Marelui Han (Ginghis Han) avea si o latura cruda, cruzimea fiind unul din atributele esentiale ale oricarui cuceritor mongol ce dorea sa pastreze ceea ce a cucerit.
Dar in acelasi timp Hulagu avea o latura pragmatica, administrativa, si o alta artistica.

Poate ca aceste informatii vor lua prin surprindere pe cei ce obisnuiesc sa citeasca carti de istorie, dar le dau aici tocmai cu scopul de a-i surprinde smile.gif

Se stie ca in acele timpuri hartia reprezenta un articol de lux, scump si greu de obtinut, deoarece ori se aducea din Imperiul Chinez, ori se fabrica la standarde calitative mai joase, insa cu mari cheltuieli, in Persia.
Totusi, prin politica economica dusa, prin scutirea de taxe si 'subventionarea' acestui produs - daca mi-e ingaduit sa ma exprim asa, Hulagu Han a reusit sa aduca pretul hartiei, si implicit al cartilor, la un nivel scazut ce era accesibil oricarui stiutor de carte din Persia. Este un lucru pe care nu multe manuale sau carti de istorie il amintesc.

Tot el a fost cel ce a avut grija sa se copie Cronica Regilor sau Shah Name scrisa de marele poet iranian Firdousi/Ferdowsi. Aceasta cronica in versuri se axeaza pe intamplari si personaje din asa numita 'perioada mitologica' a Iranului .... acum aceste manuscrise au valoare inestimabila.

Poetul a lucrat la ea multi ani (prima versiune a fost terminata in 995 sau 999, cea de a doua in 1010) si a folosit in scrierea sa cuvinte originale persane, multe aproape pierdute in urma islamizarii si a arabizarii fortate dar nereusite a locuitorilor vorbitori ai diverselor dialecte indo-iraniene, fapt unic in istoria literaturii iraniene.
Dupa trecerea valului care a dus la imbibarea limbii persane cu cuvinte arabe, din care multe au ramas in circulatie pana azi, sau sunt folosite alternativ cu cele persane, invatatii persani au reusit 'repersianizarea' oraselor datorita cartii lui Firdousi.
La sate lumea a continuat sa foloseasca dialectul sau limba locala, influenta limbii arabe fiind minora, insa limba literara persana a avut grav de suferit.

La peste doua secole dupa moartea poetului persan, un han mongol pe nume Hulagu Han sprijina financiar 'reeditarea' Cronicii Regilor si 'distributia' ei in principalele orase ale Persiei constient fiind de valoarea literara, dar si de document, a monumentalei opere scrisa de Firdousi.

Acestea fiind spuse iau o pauza sa pregatesc ceva de mancare smile.gif
exergy33
... ... ...


Dintre exponatele confectionate din metal am ales doar cateva.
In primul rand mi-a atras atentia vitrina cu opaițe smile.gif Acestea doua apartin perioadei preislamice, n-am retinut exact daca au fost facute in timpul dinastiei sasanide sau in epoca parților. De retinut opaițul cu reprezentarea antropomorfa a țapului de o sugestivitate aparte.

Sala monezilor, desi mica ca dimensiuni, a fost amenajata intr-un mod interesant. Monezi din mai multe perioade istorice au fost clasate tinandu-se cont de regii sau șahii care le-au pus in circulatie.

Lingura din bronz, ornamentata initial cu pietre semipretioase, apartine dinastiei ilkhanide. E vorba despre o lingura cu care mancau nobilii, bineinteles.
Locurile goale arata dimensiunile pietrelor semipretioase - agata, peruzea/turcoaz, cornalina, malachit sau jad - al caror joc geometric si coloristic a fost conceput pentru desfatarea acestor razboinici veniti din inima Asiei.
Ceea ce m-a intrigat e faptul ca si fundul lingurei a fost batut in pietre, nu doar coada smile.gif
Oare produce intradevar placere estetica mancatul unei supe sau al unui gulas cu o astfel de lingura in a carei adancitura au fost incrustate turcoaze ca cerul albastru de primavara?

Dar sa revin la opaițul care m-a fermecat pentru cateva minute ...







Merita privit si analizat din toate unghiurile.
Cu ocazia vizitei la Muzeul de Istorie Ohadi din Maragheh mi-am pus pentru prima oara intrebari referitoare la simbolistica opaitelor desi aceste piese nelipsite din casele persanilor inainte de inventarea lampilor cu petrol si a curentului electric le-am mai vazut si fotografiat prin alte muzee.
Le-as putea aduna intr-un folder.
Tot cu ocazia vizitei la muzeu mi-am reamintit de o scena din Marele Bazar din Isfahan la care am fost martora cu mai bine de patru ani in urma.

Un grup de turisti, nordici dupa aspect, dar care 'se targuiau' folosind engleza, il presau pe ghidul lor sa le gaseasca opaite din astea din bronz sau fier forjat si fiare de calcat cu carbuni.
Grupul era mic, vreo patru femei in jur de patruzeci cincizeci de ani imbracate in culori spalacite ce se asortau cumva cu figurile lor spalacite, si vreo trei sau patru barbati cam de aceiasi varsta.
Toti, barbati si femei, erau inalti si bine facuti. De asta mi-a atras atentia acel grup desi nu vocifera mai tare decat alte grupuri de straini pornite la shopping prin bazar.

Chestia nostima era ca fiecare Madam (caci asa sunt numite femeile straine de catre vanzatorii in varsta din bazar ) tinea in mana cel putin un fier de calcat masiv cu carbuni rolleyes.gif
In tot bazarul acela cu tot felul de minunatii, incepand cu covoare persane din lana naturala sau matase, de la obiecte din lemn lacuit (khatam kari), cupru emailat, vase din argint si cea mai fina sticlarie, termeh si brocart, obiecte din fildes sau piatra naturala, ele se gasisera sa cumpere tocmai fiarele in cauza devil.gif .
Bineinteles ca destui iranieni se uitau curiosi la grupul respectiv.
Un baiat cu mama lui s-au oprit si s-au uitat lung dupa sirul de turisti straini cu fiare de calcat in mana. Dupa ce au intrat intr-un alt magazin, baiatul ( sa fi avut sapte sau opt ani) a exclamat compatimitor : Saracii ! Sa fie asa de scump curentul electric in tara lor ?

No comment smile.gif
exergy33
... ... ...


Am ajuns la poarta Muzeului de Istorie Ohadi din Maragheh exact la ora pranzului si am avut neplacuta surpriza sa gasim muzeul inchis. Prin grijajul cu deschizaturi destul de generoase smile.gif am strecurat camera foto si am reusit sa captez imaginea leului, pe care l-am recunoscut din prima ca fiind un leu bakhtiar, dar si intrarea in gradina umbroasa din capatul curtii pe care o percepeam ca pe o placere interzisa in acea zi torida de august.

Surpriza de a vedea un leu bakhtiar a actionat ca un energizant, ca o bautura ce-ti reda fortele si capacitatea de a te concentra intr-o situatie limita.
Nu era afisat nici un program dar banuiam ca muzeul se va deschide dupa masa. Deci am plecat in oras sa vizitam alte monumente.

Ne-am intors in jur de ora trei si, intradevar, muzeul era deschis. Inauntru ne-au intampinat doua persoane, muzeografi, care dupa cum am mai spus au fost extrem de amabili.

Le-am zis ca fusesem anterior si ca nu ne-am asteptat ca muzeul sa fie inchis. E adevarat ca in Iran toate institutiile de stat au pauza de masa si rugaciune (namaz) timp de o ora ... si mai bine, dar niciodata nu am vazut vreun muzeu, obiectiv istoric sau cultural care sa se inchida la ora pranzului.

Dansii mi-au spus ca am dreptate dar ca ei trebuie sa se descurce cu un numar redus de personal si de aceea programul lor a fost adaptat dupa necesitati.
Curioasa am intrebat cati oameni lucreaza in institutie. Unul din muzeografi a inceput sa enumere : Pai suntem noi doi muzeografi, doi restauratori, doi portari, doi gradinari ...
Si doi directori, am adaugat eu, caci m-a luat gura pe dinainte.

Ei au inceput sa rada.
Nu, directori avem doar unul singur, a adaugat dansul bine dispus. Pe timp de vara ne mai vin studenti in practica dar acum din pacate nu avem nici unul.

Mi-am exprimat surpriza ca intr-un muzeu dedicat dinastiei ilhanide sa existe piese valoroase din alte epoci, si alte zone geografice, cum e si leul din curte pe care l-am apreciat ca fiind din epoca sasanida.

Muzeograful mi-a confirmat ca statuia din piatra ce reprezinta leul cu sabia si soarele, aici stilizat sub forma unui cerc fara raze, a fost realizat in timpurile sasanizilor. In sinea mea m-am bucurat ca am apreciat corect desi cunostintele mele de istorie si arheologie sunt undeva la un nivel mediu, nu mai mult.
Leii bakhtiari reprezinta insa unul din subiectele care m-au pasionat si despre care am scris mai demult aici la Han atunci cand am povestit despre viata pastorilor nomazi de pe teritoriul Iranului.
http://www.hanuancutei.com/forum/content-p.../-X-/page/1435/

Ma nedumirea insa blocul din piatra din fata leului. Apa lucea imbietoare iar formele geometrice decorative de pe bucata de piatra imi sugerau petalele unei flori.
Nu-mi puteam da seama de utilitatea exponatului in "viata" sa anterioara.







Muzeograful m-a lamurit ca in aceste bazine din piatra, vegheate de reprezentari statuare care sa le faca vizibile de la distanta, pastorii bakhtiari turnau sarea gema de prisos, pe care apoi o acopereau cu un strat de prundis si pamant.
Ei plecau mai departe insa sarea ramanea acolo si putea fi folosita de orice alt trib care trecea pe acea ruta de migratie si avea nevoie de sare pentru animalele din turma.

Am ramas asa ... pe ganduri. Ma gandeam cata sensibilitate trebuie sa fi avut acei oameni care pentru a depozita un drob de sare slefuiau piatra, dandu-i valoare artistica, nu doar utilitara, dar si valoare istorica. Parca ar fi vrut sa spuna urmasilor, sau altora ce le-ar fi urmat in timp si areal geografic, ca acolo nu au trait niste barbari.

Apoi mi-au venit in minte doua intamplari ... una din copilarie si alta de data recenta.

Era tot vara si ne aflam in vacanta. Excursia noastra decurgea cum nu se putea mai bine.
Am oprit masina intr-un sat undeva pe drumul dintre Campulung si Vatra Dornei in fata unei case ce avea o fantana frumoasa din lemn vopsit in mai multe culori, caci matusa mea dorea sa-si umple termosul cu apa rece.
Se intampla inainte de '89 si pe atunci nu se comercializa apa plata rolleyes.gif ... iar prin magazine, chiar daca se gasea apa minerala, aceasta era calda caci era tinuta pe rafuri obisnuite, foarte rar la frigider.

Casa cu etaj avea deasemeni o fatada foarte frumoasa cu niste chenare stilizate.
In sfarsit, pe vremea aceea eram eleva in clasele primare si chestiunile legate de arhitectura nu ma interesau in mod deosebit, dar aveam o buna memorie vizuala si le retineam usor mai ales daca imi placeau.
Stapana casei ne-a invitat in curte si o ajuta pe matusa mea sa scoata apa din fantana. Am intrat si am pasit pe iarba moale, deasa si lucioasa ca pe un covor persan de prima calitate!
Senzatia o pot reconstitui chiar si acum, dupa foarte multi ani. Plimbandu-ma asa cu ochii pe firele verzi aproape sa ma impiedic de o ladita din lemn care la prima vedere mi s-a parut un cufar mai mic. Vazuzem ceva asemanator la bunica mea. Numai ca aceasta lada avea niste decoratii galben mustar, din traforaj, care erau lipite pe lemnul vopsit in verde inchis. Din loc in loc apareau niste lalele stilizate trasate in linii fine cu vopsea alba ... plus o puzderie de puncte albe ce pareau niste fulgi de nea. Era foarte frumoasa. Acum imi dau seama ca reprezenta o opera de arta unica, nu ceva facut la serie.

M-am dat doi pasi in lateral ca sa descopar incuietoarea cufarului si exact in acel moment m-am ponenit in fata cu un caine gri cu coada zburlita.
A marait scurt si s-a uitat intrebator la mine. Spre norocul meu nu era un caine mare de care sa ma sperii. In general nu mi-e teama de caini. Cainele acela insa mi s-a parut chiar prietenos pentru ca imediat s-a asezat la picioarele mele.

M-am jucat putin cu el si apoi m-am reintors lnga fantana unde discutia era in toi si din franturi imi dadeam seama ca e vorba de o reteta secreta de afinata wub.gif
Cand descrierea etapelor de procesare a ajuns la final am intrebat-o pe stapana casei de unde a cumparat o cusca asa de frumoasa cainelui.
Mi-a zis ca a facut-o baiatul ei la scoala si ca un trimestru a muncit sa taie scandura, sa o geluiasca, sa o dea cu bait, sa o vopseasca si apoi sa o imbine. Plus ca zile intregi a durat pana ce a taiat cu rabdare decoratiile din placaj care imitau o dantela cu motive triunghiulare si alte zile pana ce a reusit sa le lipeasca si vopseasca.
Si a facut toate astea pentru ca in conceptia lui "cainele de la casa unor oameni gospodari trebuie sa aiba o cusca de gospodar" ...

Mi se parea ciudat, ca sa nu zic comic, ca cineva sa dea atata atentie custii unui caine. Ma gandeam ca trebuie sa tina foarte mult la acel animal daca i-a facut un asemenea culcus.

Femeia ne-a zis ca baiatul ei "nu are stare" si ca vopseste, pirograveaza si impodobeste toate obiectele din lemn de prin gospodarie.
Oare ce s-o fi intamplat cu creativitatea baiatului ?

A doua amintire o voi povesti data viitoare.
Frisky
Ca-ntotdeauna reamintirile tale sunt o lectura placuta. Regasesc frumusetea rece si precisa a matematicii in ceea ce scrii. Sa nu-mi ceri sa explic. E un sentiment. Cuvinte-n crestere spiralata sau sinusoide definite de formule vechi de secole sau nascute intr-un azi fara sfarsit. smile.gif
exergy33
Ma faci sa-mi analizez propozitiile pentru a vedea ce-am spus ... si in ce fel am spus smile.gif
Contrar a ceea ce se crede matematica nu e in contradictie cu literatura, iar cu muzica are o stransa legatura.
Erwin
Așa simt și eu, că ai rigoare și detalii exacte în povestire și îmi amintesc de un prieten bun care este la fel de precis în exprimare și de o întâmplare de pe vremea când abia terminasem liceul și am mers doar noi doi în drumeție. Ca să ne treacă timpul mai ușor povesteam diverse întâmplări. Prietenul meu s-a apucat să descrie cu lux de amănunte niște întâmplări trăite de niște cunoștințe sau neamuri de ale lui iar la un moment dat, pierzându-mi răbdarea, am vrut să scurtez povestea ca să aflu mai degrabă finalul ei. Prietenul s-a supărat, că ce altă treabă am fi avut în timpul ăsta? N-am mai aflat niciodată finalul! smile.gif
exergy33
A doua intamplare rememorata in incinta muzeului a fost una de data mult mai recenta.

Eram preocupata sa-mi finalizez lista cu obiectele pe care mi le propusesem sa le cumpar pentru a le darui in concediul pe care urma sa-l petrec in acel an in Romania. Nu stiu cum se facea ca pe masura ce cumparam unele adaugam altele noi pe lista in cauza devil.gif ... asa ca mi se parea ca nu o voi finaliza niciodata.

Urma sa merg intr-o zona comerciala amplasata langa muzeul din orasul in care locuiesc acum. In acea zona exista mai multe magazine in care se vand diverse obiecte de artizanat, piese vestimentare de inspiratie ethno, marochinarie de buna calitate lucrata manual, argintarie, miniaturi si tablouri, antichitati, etc.
Ma insotea o tipa iranianca cu care ma impac atunci cand e vorba sa facem cumparaturi.
Tot comentand prin fata vitrinelor si a preturilor cu multe zerouri ne-am oprit in fata unui butique ce expunea in vitrina o chestie interesanta lucrata in fildes si bronz.
Stapanul magazinului a observat ca suntem potentiali cumparatori si ne-a invitat inauntru. L-am intrebat cat costa obiectul si dansul, dupa ce ne-a cantarit din ochi cu o viteza de procesare a informatiilor demna de orice computer performant, ne-a raspuns sec : doua milioane de toumani.
Ce si-o fi zis ... astea sunt niste turiste straine, ia sa le dau un pret pe masura smile.gif
Daca ar fi intrebat un turist iranian i-ar fi spus doua sute de mii iar daca ar fi dorit sa cumpere un localnic cred ca tranzactia nu ar fi depasit o suta de mii de toumani.
Deja m-am obisnuit cu situatiile de genul asta si nu mai explodez asa cum explodam cu ani in urma cand imi dadeam seama ca cineva ma ia de fraiera.

Acum ca sa va dati seama ce inseamna doua milioane de toumani sau douazeci de milioane de riali, la paritatea de atunci a monedelor leu/dolar/rial, vreau sa spun ca respectivul vindea exponatul cu o suma in jur de doua mii de lei ...
Rialul reprezinta moneda oficiala a Iranului si apare pe bancnote, in tranzactii bancare sau facturi, dar in viata reala nimeni nu o foloseste caci, atunci cand se discuta despre preturi, toate lumea socoteste in toumani (1 touman = 10 riali) ... numai ca paradoxul e ca nu exista nici o bancnota sau moneda pe care sa scrie "touman". Toumanul e un concept, sau o moneda virtuala daca vreti .

Am iesit afara din magazin fara sa mai intrebam ce reprezinta obiectul in cauza. Mie mi se parea ca e o bomboniera sau un qand-dan (vas special pentru bucatile de zahar cubic ce se servesc la ceai) insa tovarasa mea de shopping credea ca aduce mai degraba cu o cutie de bijuterii.

Tot discutand pe marginea subiectului, chicotind pe seama pretului spus la plesneala, am intrat in alt magazin unde se vindeau covorase decorative, pantofi etno, genti, posete si rucsacuri de inspiratie traditionala. Unele erau tesute cu motive arhicunoscute de pe chilimuri, altele erau concepute ca o combinatie de piele si material tesut, iar cateva erau confectionate din materiale groase impodobite cu broderii manuale si margele.

Pe peretele de la intrare, exact in dreapta usii, am remarcat un fel de carpeta de forma dreptunghiulara ceva mai alungita, cu motive foarte frumos stilizate si o prelungire ceva mai ciudata.
Cerbi, lalele, randunele, oi, lupi, brazi, munti, nori , rauri ... toate pluteau acolo pe chilimul acela caramiziu.

Pretul era trecut pe eticheta ... un pret exorbitant ... undeva la peste trei mii de dolari ( aproximativ zece mii de lei).

L-am intrebat pe vanzatorul in varsta ce sedea la un birou impozant din lemn sculptat de ce e asa de scump covorasul; el s-a uitat mustrator la noi ... nu stiu daca din cauza ca susoteam si radeam pe infundate - ceea ce conform standardelorde conduita iraniene e considerat nepoliticos), dar eram inca sub efectul magazinului anterior vizitat - sau din cauza ca si-a dat seama ca are de-a face cu niste ageamii ... nu cunosc cum se formeaza pluralul feminin al cuvantului "ageamiu" .

In sfarsit, si-a pus ochelarii si ne-a rugat sa ne apropiem pentru explicatii.
Mai intai ca nu era vorba de nici un covoras smile.gif ... ceea ce priveam era un desag pentru sare (namak-dan in persana). Si pe deasupra mai era vorba de un unicat valoros.

Desagii pentru sare erau folositi de pastorii nomazi ce parcurgeau rute de migratie de ordinul sutelor de kilometri.
Fiecare grup de pastori (ashayeri in persana) avea catari, magari sau cai de munte ce carau sarea necesara pentru consumul zilnic.
Pentru a va vedea cum arata desagii va invit sa dati un click aici :http://www.marlamallett.com/bags-questions.htm


In al doilea rand am observat niste piese metalice cusute din loc in loc pe margine, fapt ce ne-a mirat pe amandoua.
Stapanul magazinului, care se vede ca nu era un simplu 'oarecare', caci detinea informatii complete despre tehnica de tesere, obiceiurile pastorilor, istoria Iranului, simbolistica tesaturilor, mitologie, religie, etc , ne-a povestit cu lux de amanunte ce 'se poate citi' de pe acel desag cu sare.

Vreau sa spun ca si hainele traditionale romanesti pot fi 'citite'. Iile, maramele, baticurile si fotele dau informatii despre starea sociala si materiala a posesoarei sau despre statutul ei social si matrimonial. Trebuie doar sa identifici simbolurile si sa le corelezi in mod corect.

Pretul exorbitant se datora faptului ca desagul de pe perete avea o vechime destul de mare ... in jur de sapte decenii.

L-am intrebat cum de stie vechimea, l-a dus la autentificare sau a platit sa i se faca niste teste ... unsure.gif

A zambit si ne-a spus ca nu e nevoie sa apeleze la teste moderne pentru ca, si cu ochii inchisi, cand pipaie si miroase smile.gif smile.gif smile.gif un covor sau o tesatura, stie in ce zona a Iranului a fost tesuta si aproximativ in ce perioada.

Desagul expus i-a fost adus de cineva care-i cunostea povestea, caci apartinuse unui stra-strabunic ce il primise in dar de la sotia lui in primul an de la casatorie. Din cauza asta se stia exact data cand a fost tesut.
Stra-strabunica celui ce l-a adus spre vanzare ramasese in sat, fiind insarcinata, dar i-a tesut proaspatului sot un desag de sare foarte frumos, ca un tablou abstract cu accente suprarealiste, cu o combinatie coloristica desavarsita, spre a-si aduce aminte de ea de fiecare data cand scotea cate un pumn de sare rolleyes.gif ... ingenioasa tanara sotie, nimic de zis !

Chiar in momentul in care ma intrebam ce reprezinta decoratiile metalice, stapanul magazinului a inceput a doua runda de explicatii.
Totul era atat de interesant si el poseda talentul povestitului, plus ca avea o voce usor ragusita si grava. care venea parca de peste secole.

Nu era vorba de monede metalice, cum am crezut initial, ci de nasturi de la vestoanele soldatilor rusi.
Acuma o sa va intrebati ce cautau naturii rusilor pe chilimurile ashayerilor Shahsavan ...
Sa va spun acum sau sa las povestirea neterminata pana data viitoare ? ... ca sa-l exasperez pe Erwin si pe Frisky laugh.gif

Pe scurt si cat mai la obiect ...
In timpul invaziei anglo-ruse a Iranului din 1941, pe frontul trancaucazian comandat de generalul Kozlov au murit multi soldati rusi, in special in zona Azerbaijanului. Cadavrele lor erau descoperite de pastorii din triburile shahsavan ce-si aveau rutele de migratie in partea de nord-vest a Iranului.
Despre acesti pastori am scris mai demult aici:
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=738638

In momentul descoperirii unele cadavre erau pe jumatate mancate de fiare salbatice sau putrezite.
In acele timpuri, si in pustietatea muntilor, autoritatea statului iranian si a shahului aproape ca nu exista, deci pastorii nu aveau cui raporta soldatii morti descoperiti prin prapastii.
Asa ca ii luau si-i ingropau. Nu-i puteau ingropa dupa ritul musulman (infasurati doar in giulgiu), caci stiau foarte bine ca soldatii rusi erau crestini (poate ca printre ei se aflau si musulmani din republicile asiatice), si din aceasta cauza ii ingropau cu hainele pe ei, fara sicriu si fara o ceremonie anume, doar spunand propozitia : Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

Amintisem anterior in jurnal ca dintre triburile de pastori nomazi de origine iranica/ariana sau de origine turcica, care de nevoie au acceptat religia islamica dar care in realitate si-au pastrat aproape nealterate normele de viata ancestrale, pastorii shahsavan si ceilalti pastori de origine turcica sunt considerati cei mai credinciosi.
Cu toate astea si acestia recurg la practici si simboluri pe care stramosii lor veniti din stepele Mongoliei si Asiei Centrale le-au utilizat in timpuri stravechi inainte de islamizare.
Una din aceste practici se refera la ritualul de inmormantare al unei persoane al carui trup a fost sfasiat de animale.

Ei aveau credinta ca daca vor lua fasii din imbracamintea celui in cauza, bijuterii sau chiar suvite de par, pe care sa le coase pe corturi, pe seaua cailor, pe obiecte de folosinta comuna sau chiar pe haine, pentru a le purta zilnic, sufletul mortului isi va gasi linistea. In caz contrar el se va intrupa in chip de jivina salbatica si le va ataca turmele si copiii.

De aceea unii pastori shahsavan, incalcand legea islamica, au taiat cativa nasturi de pe vestoanele soldatilor rusi cu trupurile ciopartite de coltii animalelor salbatice si apoi i-au cusut pe ornamentele corturilor, pe desagii de sare sau pe diverse obiecte din stana. Aveau sentimentul ca astfel vor fi protejati impotriva fortelor malefice.

Aproape o ora am stat in magazin si am ascultat informatiile ce se scurgeau una dupa alta, care mai de care mai interesanta, si sincera sa fiu nu m-am plictist deloc smile.gif

Am conversat cu batranul din magazin avand sentimentul ca il cunosc de multa vreme.
La sfarsit am dorit sa cumpar ceva, si chiar am descoperit o tolba/torba care mi-a placut din prima, plus ca se incadra in buget, si oricat am insistat batranul domn nu a acceptat sa-l platesc, desi ceea ce as fi dorit sa cumpar nu era tocmai ieftin.

Nu-mi place sa iau ceva pe gratis din magazinele iraniene, nici macar o bomboana de ciocolata, insa dansul n-a tinut cont de protestele mele, nu era un simplu ta'arof dupa cum bine mi-am dat seama, mi-a ambalat produsul, a pus inauntru cartea de vizita a magazinului si mi l-a inmanat de parca as fi fost obligata sa-l iau.
Asa ca am multumit si l-am luat ....
Erwin
Mulțumesc, Exergy, că nu ne-ai lăsat ca la dentist! devil.gif
O poveste minunată! spoton.gif
exergy33
Nu stiu cati mai citesc acest jurnal insa eu, in virtutea unei inertii, continui sa scriu.
Atata timp cat voi gasi ceva interesant de spus, si voi avea timp de povestit, voi scrie smile.gif

Azi adaug cateva imagini din gradina Muzeului Ohadi din Maragheh. In acea gradina sau curte interioara se afla mormantul poetului Ohadi dar ceea ce m-a incantat nu a fost monumentul dedicat lui ci toate obiectele imprastiate de-a lungul zidurilor ce imprejmuiesc incinta muzeului sau statuile din piatra de mici dimensiuni de care era aproape sa ma impiedic in timp ce coboram scarile sau schimbam directia pe alei.

... ...
...

Vase de lut, bucati de pietre funerare din perioada islamica timpurie, carucioare pentru transprtul obiectelor, diverse site dalti si razuitoare, rulete, scripeti, gratare din lemn si alte obiecte a caror utilitate nu am putut sa o identific, au fost asezate cu mare randuiala de studentii ce tocmai isi incheiasera practica studenteasca ce s-a finalizat cu un amplu workshop dedicat tehnicilor de restaurare.
Iata cateva exemple mai sus !

Coboram niste trepte in timp incercand sa-mi resetez aparatul foto cand ... deodata ... aproape sa cad peste statuia unui berbec pe jumatate ascuns sub crengile copacului. La primul contact vizual mi s-a parut atat de urat !
O alta chestie interesanta mi s-a parut ”pavajul” din jurul primei statui. Seamana cu niste trunchiuri retezate.


... ... ...

Evident ca e vorba de berbeci. Ciudat e ca sunt prezentati cu numele de "leii bakhtiarilor" smile.gif
Totul se trage de la faptul ca aceste pietre funerare descoperite in arealul de habitat si transhumanta al pastorilor bakhtiari au cazut sub raza de incidenta a leilor din piatra, mult mai numerosi la numar, mult mai mediatizati si mult mai bine cizelati.

Totusi am admirat felul admirabil in care se imbina primitivismul lor cu estetica ultimului secol.
Cu alte cuvinte, lumea se intoarce de acolo de unde a plecat !
exergy33
Zilele astea am cam lipsit de pe aici fiind ocupata cu "probleme de decor " smile.gif

Am imaginat mai multe variante pentru fiecare camera si in final m-am decis doar pentru unul din dormitoare. Perdelele au fost primele pe lista. Plecand la cumparaturi nici prin cap sa-mi treaca ca voi avea o super-surpriza. Am descoperit exact presul pe care il ceruse micuta Pariya sa i-l dau deoarece, dupa spusele ei, o facea sa se gandeasca la lucruri bune.
L-am cumparat imediat si l-am asezat in fata usii. Acum am impresia nefireasca ca timpul nu a trecut. E ca si cum ar fi acelasi pres, desi stiu bine ca nu e, dar ce mai conteaza !

E chiar ciudat ca un lucru atat de neinsemnat mi-a produs o astfel de neasteptata buna-dispozitie ...

In final o intrebare. Si-a pus cineva din voi fototapet lavabil sau fototapet tridimensional autocolant in camera ? Se comporta bine de-a lungul timpului ?
Descoperisem pe net mai multe firme specializate, printre care si aceasta, si tare ma tenteaza sa lansez o comanda pentru baie ... dar cu designul meu propriu rolleyes.gif
exergy33
...

Ieri dimineata la cativa pasi de la casa mea smile.gif





Ai zice ca esti in Finlanda sau Canada ... nu in Iran ! Iarna prea s-a grabit sa-si anunte aparitia insa cu toate astea eu sper ca Toamna va reveni sa-si reia drepturile smile.gif


exergy33
Pe cat de iarna a fost in urma cu trei zile, pe atat de vara a fost azi. De la ghete am trecut direct la sandale si nu-mi vine sa cred ca vremea s-a razvratit intr-o asa de nefireasca masura.
Azi au fost 23 C ... si pentru a fi in ton cu ambientul am cumparat o inghetata cu glazura din jeleu de capsuni smile.gif

In timpul liber mai citesc cateva retete din cartea de bucate a lui Radu Anton Roman, descarcata din greseala de pe net, si nu atat retetele ma indeamna sa o citesc cat stilul in care a fost scrisa.
La pagina 39, adica de trei ori treisprezece, mi-a lasat gura apa la o reteta de zacusca - mancare absolut necunoscuta iranienilor - si m-am amuzat pe seama acestui distih atribuit profesorului Aurel Manolescu:
"N-ai nici tu, nici Zarathustra
Bani sa-mi cumpere zacusca."

wink.gif
DDS
QUOTE(exergy33 @ 24 Oct 2014, 10:38 PM) *
Pe cat de iarna a fost in urma cu trei zile, pe atat de vara a fost azi. De la ghete am trecut direct la sandale si nu-mi vine sa cred ca vremea s-a razvratit intr-o asa de nefireasca masura.
Azi au fost 23 C ... si pentru a fi in ton cu ambientul am cumparat o inghetata cu glazura din jeleu de capsuni smile.gif

In timpul liber mai citesc cateva retete din cartea de bucate a lui Radu Anton Roman, descarcata din greseala de pe net, si nu atat retetele ma indeamna sa o citesc cat stilul in care a fost scrisa.
La pagina 39, adica de trei ori treisprezece, mi-a lasat gura apa la o reteta de zacusca - mancare absolut necunoscuta iranienilor - si m-am amuzat pe seama acestui distih atribuit profesorului Aurel Manolescu:
"N-ai nici tu, nici Zarathustra
Bani sa-mi cumpere zacusca."

wink.gif

Da, atat de mult imi place zacusca incat pot spune ca este nepretuita thumb_yello.gif
Dar, atentie cu inghetata glazurata sau chiar cu zacusca: o clipa pe buze - o viata pe solduri! :-)

Citind distihul tau mi-am adus si eu aminte de unu (o fi distih?:
"Trei Doamne-n viata am avut
Si toate trei au divortat."

Intr-o postare ceva mai sus se vorbea despre matematica si poezie. Poezia ESTE matematica iar matematica ESTE poezie iar acest lucru este explicat magistral de Solomon Marcus - matematician din Bacau. un intelectual veritabil pe plaiurile mioritice, autorul lucrarii "Poetica matematica". Iata si un link pentru ilustrare: Despre poezia matematicii cu savantul Solomon Marcus https://www.youtube.com/watch?v=0Q4dWr_-rSI&spfreload=10

Cred ca a iesit un ghiveci (sau zacusca ohyeah.gif) din postarea mea - am pornit de la legume si am ajuns la matematica si poezie. Dar sper sa fiu iertat...
exergy33
QUOTE(DDS @ 25 Oct 2014, 05:12 PM) *
Intr-o postare ceva mai sus se vorbea despre matematica si poezie. Poezia ESTE matematica iar matematica ESTE poezie iar acest lucru este explicat magistral de Solomon Marcus - matematician din Bacau. un intelectual veritabil pe plaiurile mioritice, autorul lucrarii "Poetica matematica". Iata si un link pentru ilustrare: Despre poezia matematicii cu savantul Solomon Marcus https://www.youtube.com/watch?v=0Q4dWr_-rSI&spfreload=10



Multumesc pentru vizita.
In primul moment citisem "solduri" nu "șolduri" smile.gif si nu ma puteam dumiri ce-ai vrut sa spui.
Nici un pericol din directia asta, ba chiar fac eforturi sa pun cateva kilograme, insa oricat de mult mananc nu se vede nimic.

In ceea ce priveste relatia de complementaritate dintre matematica si poezie, ce poate fi definita si ca o relatie bijectiva, voi raspunde cu un citat din Singuratatea matematicianului - un text incitant scris de academicianul Solomon Marcus.

QUOTE
Singurătatea matematicii şcolare

Rarele bucurii pe care mi le-a oferit matematica în adolescenţă au venit nu atât din viaţa şcolară propriu zisă, cât din ceea ce am putut afla în timpul meu liber. Mult mai puternică s-a dovedit atunci atracţia pentru literatură şi pentru filozofie, dar nu ca urmare a celor învăţate la şcoală, ci prin lecturile de acasă, din cărţi care nu făceau parte din programa şcolară. Prima revelaţie oferită de matematică am trăit-o abia la vârsta bacalaureatului, când am citit ceva despre geometriile neeuclidiene, dar nu din cărţile de şcoală. Am realizat, pentru prima oară, frustrarea căreia îi cad victimă cei mai mulţi copii şi adolescenţi. Au trecut de atunci peste 60 de ani; în tot acest timp, am urmărit evoluţia matematicii şcolare. Dincolo de unele ameliorări locale şi temporare, la vârsta de 11, 12, 13 ani se produce ruptura de pe urma căreia cei mai mulţi elevi resping matematica şi o consideră un fel de pedeapsă. Amintindu-ne de ceea ce scria revizorul şcolar Eminescu despre predarea matematicii în şcoală şi de însemnările lui Spiru Haret, putem conchide că matematica şcolară trăieşte, de un secol şi jumătate, într-o nemeritată singurătate.


„Faceţi tabula rasa din matematica şcolară!”


Am optat, într-un moment de mare derută din toamna anului 1944, pentru studiul matematicii. Chiar de la prima oră de curs, am primit de la Profesorul Miron Nicolescu îndemnul de a face tabula rasa din matematica şcolară. Desigur, aceste cuvinte nu puteau fi luate ad litteram, dar sensul lor profund îmi devenise clar. Era o confirmare a impresiei la care ajunsesem la terminarea liceului: adevărata matematică nu este aceea din manualele şcolare, chiar dacă unele cunoştinţe căpătate din ele sunt utile. Era o constatare negativă. Dar lecturile privind geometriile neeuclidiene şi primele ore de curs cu Profesorul Miron Nicolescu, cel care avea să-mi devină mentor şi părinte spiritual, au fost primii paşi spre o înţelegere a naturii reale a matematicii. Iniţierea în analiza matematică mi-a dezvăluit două aspecte esenţiale ale ei, atenţia acordată proceselor cu o infinitate de etape şi discrepanţa dintre ceea ce devine inteligibil prin matematica acestor procese şi ceea ce este vizibil, perceptibil pe cale directă. Dar mi-am dat imediat seama că aceste aspecte nu-mi erau necunoscute. Unde le mai întâlnisem? În poezia lumii, de la Eminescu, Arghezi, Blaga şi Barbu la Poe, Baudelaire, Mallarmé şi Rimbaud. Poezia are acces la infinitul existenţei, la „comportamentul ei asimptotic”. În acelaşi timp, întocmai ca şi matematica infinitului, poezia transgresează locul comun al existenţei cotidiene, pentru a ne pune în contact cu aspectele anti-intuitive, paradoxale, ale existenţei. În acest fel mi-am dat seama că veneam spre matematică marcat fiind de lecturile mele literare şi filozofice.
DDS
QUOTE(exergy33 @ 28 Oct 2014, 08:00 PM) *
Multumesc pentru vizita.
In primul moment citisem "solduri" nu "șolduri" smile.gif si nu ma puteam dumiri ce-ai vrut sa spui.
Nici un pericol din directia asta, ba chiar fac eforturi sa pun cateva kilograme, insa oricat de mult mananc nu se vede nimic.

In ceea ce priveste relatia de complementaritate dintre matematica si poezie, ce poate fi definita si ca o relatie bijectiva, voi raspunde cu un citat din Singuratatea matematicianului - un text incitant scris de academicianul Solomon Marcus.

Placerea a fost de partea mea!

Solomon Marcus are capacitatea de a exprima simplu si logic (ca un matematician rolleyes.gif ) ceea ce vrea sa transmita. Am toata admiratia pentru Domnia sa!

exergy33
Eu sunt relativ nou pe Hanuancutei si abia acum am citit postarea ta de mai sus viața începe în fiecare zi
Excelent! Este cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat astazi!
exergy33
Iti doresc ca in fiecare zi sa ti se intample lucruri placute ... in viata reala mai ales smile.gif

Pentru azi ceva ce mi-a placut in mod special.
QUOTE
* * *
înainte de a scrie un cuvânt
îmi găsesc totdeauna timp
să stau de vorbă cu el

~ Louis Savary ~

sursa

exergy33
Ultima oara am vorbit despre Palatul Niavaran cu cateva luni in urma, prilej cu care am postat fotografii facute la Biblioteca Regala. Scopul nu a constituit corpul de cladire al bibliotecii cat orele de arta ce se gasesc acolo.
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=753223

Cu mai multi ani in urma am postat in fuga cateva imagini captate in Pavilionul Saheb Qaranieh din incinta aceluiasi complex muzeal Niavaran - loc mult vizitat de turistii straini doritori sa cunoasca mai multe despre viata ultimului sah al Iranului. Tot acolo am facut o prezentare ceva mai documentata a intregului complex. Nu are rost sa ma repet deoarece cei ce doresc aceste informatii le pot gasi aici :
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=627583

Revin azi la Niavaran smile.gif
Cauza revenirii se datoreaza unei opere de arta al carei autor nu-l cunosc, caci de cate ori am vizitat muzeul ori am uitat sa intreb, ori traficul de vizitatori era atat de mare incat am renuntat sa astept ca ghizii de acolo sa-si termine turul in care erau angajati.



Patru Anotimpuri reprezinta dupa parerea mea o simbioza (aproape) perfecta intre arta persana traditionala si cea moderna.

Daca cladirea cu numele de Saheb Qaranieh (saheb inseamna stapan) nu are o fatada prea atragatoare, interioarele spulbera imediat scepticismul initial al vizitatorului.





In subsol, in fotografie se vede usa cu grilaj metalic, se afla unul din muzeele de arta vestica ale Teheranului.
E vorba de Muzeul Jahan Nama care, pe langa lucrari plastice ale unor autori celebri europeni sau americani, adaposteste deasemeni opere de arta realizate de pictori iranieni de renume international dar si piese arheologice primite in dar de regina Farah.
Sa nu uit sa spun ca toate operele de arta ale acestui muzeu reprezinta cadouri personale primite de regina, lucrari achizitionate de ea insasi, donatii ale unor artisti si cadouri oferite de ambasadorii unor state din perioada anterioara anului 1979.


... ...

Vitraliile reprezinta pe departe punctul forte al acestui pavilion.

Fotografiile acestea le-am facut in vacanta de No Ruz din 2012 (21 martie 2012) iar ceea ce se vede in fotografia din mijloc, oarecum in penumbra, reprezinta o varianta a mesei traditionale aranjate cu ocazia anului nou in stil iranian. Aceasta masa se numeste Haft Sin si are o simbolistica interesanta.
http://blogu.lu/exergy/index.php/2009/03/13/no-ruz-haft-sin/

Dar despre vitralii voi mai vorbi si in postarea viitoare.


exergy33
Desi pare o afirmatie hazardata eu cred ca incaperile, casele in general, pastreaza ceva din spiritul celor ce le-au locuit, din tensiunea evenimentelor si intamplarilor traite de locatarii lor.

Salonul secret, denumit si Camera Consiliului de Urgenta, reprezinta acea incapere, si totodata unica incapere din multele incaperi ale pavilioanelor ce compun complexul muzeal Niavaran, care inca de la prima vizita facuta in 1995 mi-a pus simturile in alerta.
La inceput am crezut ca gravitatea pe care o simteam in aer, perceptibila prin pori, s-ar datora semiintunericului incaperii si scaunelor cu spatar inalt aliniate ca niste soldati pe toate laturile unei mese lungi de consiliu.
Vitraliile cu design simplu, daca e sa le comparam cu cele din salonul principal al Pavilionului Saheb Qaraniyeh, sporeau senzatia de austeritate.
Vitraliile din acest pavilion, realizate toate dupa un pattern unic, atat coloristic cat si geometric, nu au o valoare istorica, ele fiind executate doar cu cateva decenii in urma.

Peste alti cativa ani am vizitat din nou pavilionul, ocazie cu care am facut niste fotografii ce mi-au iesit oribil rolleyes.gif , dar am avut satisfactia sa constat ca tensiunea simtita la prima vizita, in loc sa se spulbere, se intensifica.





Dupa o alta perioada de timp am ajuns din nou la Niavaran caci in vizita precedenta nu reusisem sa vad palatul principal deoarece se afla in renovare.
Cu aceasta ocazie am facut fotografiile pe care le-am postat aici in la Han.
In acea zi sentimentul ca peretii incperii pastreaza o energie negativa se accentuase suficient de mult incat sa ajung sa ma intreb daca nu cumva am cazut prada lecturilor despre evenimentele politice petrecute in spatele usilor inchise sau daca, fara sa vreau, ma autosugestionez si creez false impresii ...

Incordarea si starea de tensiune au pus complet stapanire pe mine. Daca nu era sotul meu, care nu avea nici cea mai vaga idee la ce ma gandeam eu in acele momente, si daca nu-mi spunea si el ca se simte ciudat in aceasta incapere, ca si cum ar fi amentintat, cred ca as fi fost convinsa ca am un psihic labil.
Dar faptul ca am descoperit ca si altcineva e marcat in acelasi fel de energia statica a incaperii m-a facut sa ma simt infinit mai bine si sa ma eliberez de falsele ipoteze pe care de abia acum incepusem sa le schitez intr-un cotlon al creierului.

Si cu toate astea, ba chiar as putea spune ca in ciuda sentimentului negativ ce pune stapanire pe mine, vizitarea salonului ai caror pereti au auzit zeci de lucruri secrete imi produce cea mai mare placere smile.gif

Imediat langa salonul secret, sau Camera Consiliului de Urgenta, se afla un cabinet de lucru decorat in culori inchise, cu mobilier de o austeritate prusaca, in care se retragea sahul sa mediteze atunci cand avea de luat decizii politice sensibile.




Cu ocazia ultimei vizite, facuta in martie 2012, am incercat sa privesc cu alti ochi pavilionul si salonul secret si sa ma detasez de cortegiul de emotii si tensiune generat in vizitele din anii precedenti.
Desi am incercat trebuie sa fiu sincera si sa recunosc ca nu am reusit.
exergy33
...

Azi e vineri, deci zi libera pentru mine smile.gif , si desi afara se anunta o zi superba cu un soare tomnatic si melancolic, fara vant si cu un cer albastru pe care se rasfira ca niste fuioare semitransparente dârele unor nori străvezii, am ales sa stau acasa si sa-mi pun putina ordine in folderele de pe laptop.

In arhiva am regasit aceste fotografii facute la complexul muzeal Niavaran in martie 2009. Cum trece timpul ... sunt tentata sa exclam, dar ma abtin si zambesc ecranului din față.

... ... ...


Nu am timp si nici dispozitia necesara sa ma pierd in detalii sau povesti insa invit pe oricine sa se energizeze in prag de iarna privind niste vitralii pe care lumina soarelui le face si mai vibrante.
Sunt aceleasi cu cele fotografiate in 2012 ... dar cata diferenta cromatica ! Nu atat datorata modelului aparatului folosit sau setarilor mele de amator cât luminii ce patrundea prin bucatile de sticla colorata.





Fotografiile postate azi au fost facute intr-o dupa-amiaza de martie, un martie cu copaci infrunziti si covoare de lalele prin toate parcurile Teheranului ... nu ca in ultimii trei patru ani consecutivi, cand din motive ce dau de gandit, luna martie, in special ziua de No Ruz (21 Martie), s-a transformat intr-un veritabil Craciun cu zapezi abundente ce blocheaza autostrazile si imbraca in alb tot ceea ce ar fi trebuit ca la această dată să fie verde.
Verde ...
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.