... ...
foto4 ........................................... foto5 ..................................foto6


Cateva imagini in avanpremiera pentru prea-albastra Moschee a Sahului din Isfahan.
Nu sunt retusate, Photoshopate sau prelucrate in vreun fel.
Albastrul e chiar asa de albastru precum se vede ...
Fotografiile le-am facut in curtea interioara aproape de ora pranzului.


(cu dedicatie)

Moscheea albastra din Isfahan a rezistat uimitor de bine vanturilor aride, ploilor repezi de primavara si al celor marunte de toamna, ninsorilor abundente si soarelui arzator. Culorile vii reprezinta o marturie de netagaduit a culmilor perfectiunii atinse de mestesugarii si artizanii din Isfahan . Ei au inventat un nou tip de mozaic ce a fost denumit Haft Rang ( Sapte Culori) ... mai ieftin, mai rezistent, mai estetic ...

Constructia a inceput in 1611 si s-a incheiat in 1629, la cateva luni dupa moartea lui Shah Abbas I.
Dupa cum spuneam, arhitectul sef al lucrarii a fost Sheykh Bahai, dar nici ceilalti arhitecti nu au fost mai prejos. Cei mai buni artizani mozaicari (kashi-karan), caligrafi (khosh-nevisan) specializati in pictura murala si miniaturisti - culminand cu maestrul Reza Abbasi (considerat un punct de referinta in arta miniaturii iraniene), zidari, tamplari si specialisti in monabatkari (sculptura si incizie in lemn), gradinari si peisagisti, geometri si topografi, designeri (kalam-kesh) si sute de muncitori fara nume si-au dat silinta in a face un lucru perfect.
Daca au reusit sau nu, ramane ca fiecare vizitator in parte sa-si dea verdictul.


... .
foto4.................................................foto5

In foto4 am incercat sa (sur)prind nuantele de albastru ... cupola decorata in albastru turcoaz (firuze-i in persana), peretii exteriori in albastru ahemenid ( mai recent am vazut ca in literatura de specialitate a fost introdus termenul 'persian blue' ) si minaretul intr-o combinatie de mai multe nuante de albastru.

Moscheea are o suprafata de 100X130 m2, o cupola cu inaltimea de 53m si patru minarete inalte de 42m.
Interiorul cupolei (foto5) nu mi-a reusit. E mult mai frumoasa decat am reusit s-o surprind eu ...


.....
foto6 .................................................foto7

In foto7 se pot vedea peretii din incaperea principala a moscheii (incaperea de sub cupola).

Peste tot albastru si iarasi alabastru ... un albastru care te face sa-ti lacrimeze ochii, sa te doara sufletul, sa ti se ingreuneze respiratia. E formidabila presiunea psihica creata de combinatiile de albastru.

In foto6 m-am oprit cu camera intr-un un colt dintr-o incapere inalta, alta din zecile de incaperi prin care m-am aventurat.
Medalionul alb din mijloc, incadrat de patru petale, reprezinta de fapt 'ravase' cu versete din Koran. Peste tot, partea superioara a peretilor a fost decorata cu versete scrise pe mozaic in caligrafie nastaliq.





Atat pentru azi. Sper sa revin cu noi imagini ...

Ce sa mai spun despre aceasta moschee, in afara unor informatii 'strict tehnice' ?
Ar fi multe de spus si mi-e greu sa le spun pe toate .

Ar fi de spus doua vorbe despre acustica fara cusur a salonului principal. Imamul poate vorbi pe un ton obisnuit si, fara ajutorul microfoanelor, vocea i se face auzita in tot perimetrul incintei. Tot asa se intampla si pe timpul dinastiei safavide.
Dar despre acustica voi vorbi pe indelete cand voi ajunge la Palatul Ali Qapu.
Arhitectii acelei epoci, in ceea ce priveste acustica, merita intradevar un 10 cu felicitari.

Mosheea are patru iwanuri, patru minarete si o curte interioara patrulaterala cu suprafata de 70x70 m2.
Aceasta cifra , "4", revine obsesiv in numarul colturilor si laturilor din decoratiile peretilor si cupolei din cauza ca, dupa cum am amintit mai devreme, arhitectul sef al lucrarii a fost misticul Sheykh Bahai. La dervisii si misticii persani cifra patru are intelesuri speciale, conotatii mistice si puteri supranaturale.
Dar ca sa fiu sincera, numarul de patru iwanuri reprezinta o mostenire arhitecturala lasata de dinastia precedenta, cea a selgiucizilor.

M-a frapat insa marimea curtii si nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca spatiul liber de dinaintea curtii interioare propriu zise, care face legatura intre toate spatiile destinate rugaciunii, avusese pe timpul lui Shah Abbas o utilitate foarte precisa : aici se adaposteau caii.
E pentru prima oara cand aflu ca si caii au avut acces intr-o moschee din Iran/Persia. Nu am mai auzit de astfel de cazuri. S-ar putea sa existe, nu zic nu ... insa eu nu am auzit.

Imi amintesc de marea moschee din Yazd unde partea superioara a usii de intrare era legata cu lanturi tocmai pentru a opri calaretii sa intre in moschee cu tot cu cal.

... ...
foto8

In fine. Revin la Isfahan.
La prima vedere poate parea un havuz obisnuit din piatra, insa acest havuz (foto8) are valoare istorica. E vechi de aproape patru sute de ani si e havuzul care, in zilele de sarbatoare din timpul lui Shah Abbas, era umplut cu suc de lamaie preparat dintr- un soi de lamai dulci cu o aroma extrem de placuta si persistenta. Aceste fructe sunt foarte sensibile. Nu rezista la temperaturi obisnuite mai mult de una-doua saptamani, insa, prin metode secrete cunoscute de pivnicierii de la curte, lamaile erau pastrate luni de zile pentru ocazii deosebite si pentru inaltii demnitari straini sositi in vizita la Isfahan.


Urmatoarele imagini sunt captate dintr-un spatiu pe nedrept neglijat. E vorba de asa zisa "moschee de iarna". Mi-au placut in mod deosebit aceste incaperi si, in ciuda faptului ca lumina venea din toate partile si nu mi-au reusit decat partial fotografiile, le postez totusi in varianta difuza .
Arcadele sunt solide, pardoseala e executata din dale simple din piatra, luminatoarele ( nur-geer) din tavan si de la partea superioara sunt ingenios concepute, ferestrele de la nivelul solului sunt inchise cu o dantelarie din caramizi iar usile de intrare .... nu exista.
E ciudata starea indusa de acest spatiu pe jumatate inchis, pe jumatate deschis.

......
foto9 ............................................... foto10

In decoratii creste simtitor procentul de galben si verde si din aceasta cauza, plus lumina infiltrata de pe oriunde, senzatia de luminozitate cre(e)aza o stare euforica ... ca si cum ai fi la adapost ... ca si cum nimic rau nu ti se poate intampla ... ca si cum nu ar exista nici o amenintare, de niciunde

...
foto11 ........................................................ foto12

Suneam ca persanii epocii safavide au inventat mozaicurile haft-rang / sapte culori. Aceasta tehnica "haft-ranghi" a facut posibila producerea lor la scara industriala.

Care sunt cele sapte culori ale mozaicurilor de la Isfahan?
In primul rand cele doua nuante predominante de albastru - albastru turcoaz si albastru ahemenid / blue persian sau abi-e johari (albastru ca cerneala), apoi verdele de grau incoltit, galbenul lamai si albul - culori ce controleaza echilibrul luminos al compozitiilor, si in cele din urma, dar nu lipsite de importanta, negrul si cremul (nohodi in persana - culoarea năutului) - culori cu ajutorul carora se ajusta sobrietatea si se tuşau spatiile destinate caligrafierii peretilor.

Ceva mai incolo voi reveni cu exemplificari in ceea ce priveste mozaicurile unde predomina cremul, caci e vorba de mozaicuri rare, cum sunt si cele utilizate la decorarea cupolei de la Moscheea Sheykh Lotf Allah, al doilea lacas religios din piata.



foto13 (detaliu mozaic Moscheea Sahului - Isfahan, aripa ' de iarna' )

Acest topic a fost editat de exergy33: 20 Mar 2011, 02:25 PM

... ... ...
foto14 ......................................................foto15

Asa dupa cum mi-am propus , am reusit ca inainte de No Ruz sa termin seria de postari dedicate acestei moschei ce a adus faima Isfahanului.
Voi lasa la despartire doua imagini. Prima vrea sa redea cupola ... chiar daca numai partial. E tot ce am reusit sa fotografiez din curte, printre crengile copacilor, cautand un unghi din care sa surprind ceva, caci lumina pranzului mi-a fost dusmanul number one.

Am inceput cu albastru si voi incheia tot cu albastru ...




Maine e 21 Martie, prima zi din calendarul solar iranian, No Ruz ...
E pentru prima data, cu exceptia primului an petrecut in Iran, cand nu plec nicaieri de No Ruz. Decizia de a sta acasa l-a luat prin surprindere pe sotul meu ( de vreo zece ani isi doreste sa petrecem singuri No Ruz-ul acasa).
Nu credea ca e posibil asa ceva ... nici eu nu credeam, dar uite ca ma simt obosita dupa perioada in care mi-am consumat nervii pentru a pune la punct calculatorul virusat.

In aceste cateva zile libere ce au trecut mi-am aranjat informatiile intr-o serie de foldere. Urmeaza ca sa-mi pun ordine si printre fotografii, sa citesc cateva carti in limba romana ( trecute de mult timp pe lista de urgente), sa urmaresc filme la televizor ( nu cred sa fie multi la numar cei ce au vazut asa de putine filme ca mine ... as putea lua premiul 'cinefilul lenes' ), sa scriu niste lucruri la care ma gandesc de o vreme ( sa le scriu pe hartie nu in format electronic) ...

Nu voi avea musafiri pentru ca toata lumea care ma cunoaste stie ca nu stau acasa de No Ruz. Nu am de gand sa merg in vizita la nimeni ... n-am stare pentru asa ceva.

Pana de Seezdabedar (1 Aprilie) sunt libera. Daca vremea va fi buna, si sper sa fie, am de gand sa vizitez un mic orasel din munti ... ca sa fiu mai exacta trebuie sa spun ca vreau sa ajung de fapt intr-un sat unde exista un cimitir foarte vechi, din epoca de piatra. Drumul din respectivul orasel si pana in sat nu e asfaltat, deci e foarte important sa fiu sigura ca s-au topit zapezile pe acolo si ca nu va ninge in zilele planuite pentru excursie, o excursie scurta de 2-3 zile.

Plus de asta imi trebuie un ghid cu o masina buna ( l-am gasit zilele trecute) pentru ca n-am de gand ca la varsta mea sa fac alpinism fortat pe stanci si sloiuri de gheata.

Daca voi ajunge acolo unde mi-am propus, mai mult ca sigur voi posta fotografii in jurnal ( cu conditia sa nu-mi blocheze Iranul sau serverul american al Hanului logarea pe forum).

Ma incanta faptul ca desi pe muntii din jur zapada exista in straturi groase, si va fi zapada pana pe la inceputul verii, afara e primavara in toata regula. E verde peste tot si dimineata niste pasari poposesc in balconul de la dormitor ... unde se cearta in triluri sofisticate.

Sa nu uit sa-mi pun celularul sub perna ... vreau sa le inregistrez maine la prima ora .

Palatul Ali Qapu ziua ... ... si noaptea ...


Profitand de faptul ca lucratorii de la spatiile verzi din piata au inchis artezienele pentru a curata bazinele de ambalajele de dulciuri si racoritoare aruncate de unii turisti , cativa copii au dat buzna in apa.

.... caldura mare



Deci, usor de ghicit, viitoarea escala va fi la acest palat aflat in ultima faza de restaurare si consolidare . Amanunte in postarile viitoare.

Palatul Ali Qapu a constituit locul de resedinta al sahului pe timp de mai multe decenii. A fost construit in mai multe etape, unele etaje adaugandu-se pe parcurs, si e destul de neclara cronologia de constructie. Cert e faptul ca in 1697 Shah Abbas I a sarbatorit anul nou solar iranian (No Ruz) in acest palat.

Nu stiu de ce in Wikipedia se spune ca ar avea sase etaje, eu am numarat doar patru, plus parterul. Pe vremea dinastiei safavide etajele aveau functii foarte stricte. La parter stateau servitorii, la etajul intai era pozitionata cancelaria si 'birourile' curtenilor de rang superior. Etajul II era rezervat camerelor de primire ale sahului si inaltilor demnitari. Oficialii straini, carturarii, prelatii crestini, negustorii de renume, calatorii de peste mari si tari si persanii veniti cu treburi la curte erau primiti aici.
La etajul III se aflau dormitoarele si saloanele femeilor din familia regala. Aceste saloane, din pacate inchise publicului, sunt foarte fin decorate, in nuante de ciocolata, culoarea nisipului, verde masliniu, albastru turcoaz si rosu de rodie.
La ultimul etaj se afla cel mai interesant salon denumit Salonul de Muzica, Camera de Muzica sau Salonul Acustic.
Salonul propriuzis e inconjurat de alte camere la fel de original decorate. Voi reveni cu imagini si detalii.

Intregul palat are o inaltime de 43m iar numele de Ali Qapu, dupa toate probabilitatile, a intrat in uz dupa ce Shah Abbas I a adaugat talarul cu 18 coloane inalte din lemn. Talarul, un fel de cerdac mai sofisticat, avea tavanul decorat cu placi din lemn aurit si pictat, insa acum, datorita intemperiilor, neglijentelor si atacurilor afganilor din timpul dinastiei Qajare, nu a mai ramas mare lucru.

Denumirea Ali Qapu e compusa din doua cuvinte din doua limbi diferite.
In dialectul turcilor azeri "qapu sau qapi" inseamna poarta. In limba araba "ali" e un termen ce desemneaza superlativul, superioritatea. Cred ca in limba romana denumirea Ali Qapu s-ar putea traduce astfel : Sublima Poarta.

Din acest talar, sahul, familia regala si curtenii urmareau jocurile de polo pe cai ce se desfasurau in piata cu ocazia diverselor sarbatori, urmareau parazile militare ( caii dresati) si diverse jocuri puse la punct de maestrul de ceremonii al palatului.
In cartea sa, calatorul francez Chardin a descris destul de bine palatul Ali Qapu si ceremoniile la care a asistat personal.

...


Azi postez doar doua imagini drept introducere. De remarcat sunt culorile folosite pentru a decora peretii si tavanul ... culori stinse din gama caramiziului si nisipului. Miniaturile din saloane si din holurile de acces dintre diversele parti ale palatului au fost pictate de Reza Abbasi (miniaturistul curtii regale) si de elevii acestuia.



Ca de obicei, unele amanunte mi-au sarit in ochi. Am observat imediat si aici leitmotivul femeii cu palarie de vanator ( palaria cu pana e tinuta in mana). La pavilionul Cehel Sotoun, construit de Shah Abbas al II-lea, exista reprezentari asemanatoare.
http://www.wereldreiziger.net/foto/iran/foto1052.html
http://www.wereldreiziger.net/foto/iran/foto1051.html
(linkuri in reluare)

Palatul Ali Qapu e deosebit si prin faptul ca zidurile au fost infrumusetate cu mai multe portrete de femei si barbati, unii si unele dintre ei in vesminte europene.
Acest tip de fresce contravin normelor impuse de islam caci islamul interzice reprezentarea chipurilor umane pe orice fel de suport ( lemn, panza, hartie, ziduri, sticla, portelan, covoare, incizie pe metale, os, pietre semipretioase, etc)

probabil în Maroc e mai lejer, pentru că am văzut tablouri înfăţişând oameni în diferite posturi, de exemplu cu ritualul servirii ceaiului. Mi-a plăcut mult un tablou vechi aflat într-un local.

Am impresia ca nu m-am exprimat suficient de limpede. Era vorba de normele impuse de islam, norme ce pe timpul lui Shah Abbas se respectau cu strictete in lumea araba. Persia facea inca de pe atunci o exceptie, prin miniaturistii de carti in primul rand, dar si prin cei ce pictau tablouri sau executau fresce. Cine studiaza atent arta islamica medievala e imposibil sa nu descopere faptul ca, la inceputuri, miniaturistii 'arabi' au fost fie miniaturisti persani, fie elevi ai unor miniaturisti persani de renume.

Si din aceasta cauza, pe langa multe altele, arabii nu-i considerau pe persani 'musulmani'. Persia era denumita Agemestan, adica tara agemilor. Agem sau ageam e un cuvant peiorativ in persana ce poate insemna pagan, barbar, fara religie...
Interesant e ca, la randul lor, poetii persani ii denumeau ageami pe arabi .

Dar ceea ce mi se pare notabil la toti sahii dinastiei safavide e faptul ca ei au infrumusetat palatele cu astfel de picturi murale. Palatul nu era o carte cu miniaturi interzise pe care sa o ascunzi undeva la vizita unui oaspete neasteptat sau a unui strain.
Palatul reprezenta un loc public pe unde se perindau oameni din multe tari, reprezenta un loc unde numerosi servitori si osteni 'patrulau zilnic'. Toti acestia povesteau familiei, prietenilor si cunostintelor ocazionale ceea ce vazusera cu ochii lor in palatele sahilor safavizi : scene cu oameni pictati pe pereti. Si nu orice fel de scene ci tocmai acel gen de scene ce reprezentau lucruri interzise de islam : consumarea bauturilor, dansul si muzica, jocurile de table sau sah, cupluri de indragostiti imbratisati, femei ... si iar femei.

De ce spuneam ca mi se pare notabil acest lucru?
Pentru ca mai marele dinastiei safavide, radacina ei, a fost Sheykh Safi - liderul religios al unei secte shiite, secta minoritara in Persia sunita de la acea vreme. Familia si adeptii lui (morid-ha in persana) traiau dupa reguli doctrinare extrem de stricte.
Toti sahii safavizi, indiferent cat de capabili sau neputinciosi ar fi fost, au avut un scop comun: impunerea shiismului drept religie oficiala. Si au reusit.
Ciudat si totodata e remarcabil faptul ca ei insisi nu au trait conform acestor reguli si nici nu au ascuns fata de popor si fata de tarile vecine modul lor de trai.

*********************************

Dar sa revin la Palatul Ali Qapu

Va invit in Salonul Acustic sau Camera de Muzica. Pana sa ajung in renumitul salon am urcat zeci de scari ce mi-au scos sufletul, atat la propriu cat si la figurat. De pe un coridor, privirea mi-a fost atrasa de o raza de lumina ce venea dintr-o camera intunecata in curs de restaurare. Cu ajutorul aparatului de filmat, facand Zoom pana la limita, am putut vedea ce se afla inauntru.
In foto1 am decupat o portiune de perete decorat cu gust si o fereastra interesanta.


... .........
foto1 .......................................................... foto2

Am patruns in Salonul de Muzica. Lumina invadase de sus incaperea. Acel tavan pictat in nuante de lemn ars si albastru turcoaz, aurit pe alocuri, trebuia sa fi fost minunat pe vremea lui Shah Abbas I. Dar chiar si asa, scorojit si acoperit de praf, e remarcabil. Persanii numesc muqarna acest tip de tavane (foto2 ).


... .......
foto3 ................................................................ foto4

Anterior spuneam ca arhitectii dinastiei safavide merita un 10 cu felicitari pentru acustica.
Salonul de muzica e un exemplu in acest sens. Peretii salonului reprezinta de fapt pereti falsi, sau dubli, cu decupaje foarte estetice ce imita forma diferitelor instrumente muzicale si a ulcioarelor de vin (foto3).
Toata lucratura de la exterior e executata in ghips si lemn, cu scopul de a controla intensitatea vibratiilor. Coloanele incaperii sunt goale pe dinauntru, tocmai pentru a nu 'inghiti' undele sonore. Numeroase arcade fac trecerea de la un punct la altul, si sa nu uit sa amintesc faptul ca salonul are o forma ciudata, de cruce.
Planul de baza cruciform nu a fost ales la intamplare, caci, in spatiile dintre ramurile crucii au fost amplasate camerele muzicienilor. Ei nu erau vazuti de invitatii sahului si la randul lor nu-i puteau vedea pe cei prezenti in salon. Discretie absoluta

Aceste camere au fost astfel concepute nu pentru discretie ci pentru a asigura o cat mai buna sonoritate muzicala. Sunetele se propagau si se amplificau in mod placut in intregul palat si de acolo in piata.





Muzica clasica persana presupune o serie de instrumente cu corzi de o sonoritate speciala. Aceste instrumente nu suna bine in orice fel de incapere si de aceea, din cele mai vechi timpuri, persanii organizau petrecerile pe terase, deci in spatii deschise, caci in spatii inchise acest gen de muzica ar fi provocat dureri de cap.
Cei ce se incumeta sa cante partituri din muzica clasica persana au foarte multe de invatat in ceea ce priveste armonizarea instrumentelor. Amintesc cateva instrumente de baza : tarul, sitarul (seh-tar in persana), kamancheh, santur, daf ...

In final las o piesa ce-mi place mult ...

http://www.4shared.com/audio/DHignT9r/Shah...rani_-_Yav.html

..... .............. .....



Inchei vizita la Palatul Ali Qapu cu imaginea treptelor ce mi-au produs febra musculara .

Niciodata nu-i voi intelege pe arhitectii astia ce au proiectat cladiri superbe cu scari oribile, incomode, fara balustrade ...
Nu e vorba doar de Ali Qapu. Cele patru resedinte istorice din Kashan (Casa Tabatabaei, Casa Abassian, Casa Amerian si Casa Burougerdi - despre trei dintre ele am vorbit pe larg in jurnalul "la est de Eden") fac concurenta in ceea ce priveste dificultatea accesarii.
Treptele domului din Sultanieh si ale Mausoleului Mollah Kashi (ambele in provincia Zanjan) au scos sufletul din mine.

Dar am postat imaginea acestor trepte pentru ca vreau sa ating trei puncte interesante.

Primul se refera la durabilitatea mozaicurilor cu care au fost placate/imbracate ele.
Mozaicurile actuale nu sunt de pe timpul safavizilor ci sunt de data mult mai recenta, aprox 1870-1880 (timpul dinastiei Qajare), perioada in care palatul a fost pe alocuri reparat.
Dar chiar si asa, mozaicurile merita atentie. Dupa aproape un secol si jumatate arata ca noi (vezi foto1). Culorile din fotografie sunt cele originale ... nu am photoshopat sau retusat nimic.
Oare ce substante si ce fel de coloranti puneau mozaicarii in caolin si la ce temperaturi 'coceau' materia incat au reusit sa produca ceva cu o durabilitate de invidiat?
Media zilnica de turisti ce au vizitat palatul in ultimii 50 de ani a depasit cifra de 1000 de persoane. Adica in medie 1000 de pantofi pe zi au avut contact cu suprafata mozaicata a scarilor.

Al doilea punct ii are in vedere pe vizitatorii copii, fie veniti cu scoala, fie veniti cu familia.
E ceva de groaza ce pot face ei cand scapa de sub supraveghere ... cum sar in toate directiile si cum se catara pe te miri unde.
Chiar aici, in incinta Palatului Ali Qapu, am vazut doi baieti (cred ca sub 10 ani) cum au infipt o cheie intr-un perete proaspat restaurat si au scrijelit pantofii femeii dintr-o miniatura de toata frumusetea.
In prima fotografie se poate vedea pervazul ferestrei si bucata de mozaic lipsa ... nu vreau sa zic ca e 'opera' unui copil, la fel de bine s-ar putea sa fi fost spart de un matur ... sau sa fi fost spart neintentionat. Vreau sa spun ca, in Iran, o serie de obiective cu trafic mare de vizitatori, cum ar fi vechile resedinte, palate, poduri, moschei si gradini in stil iranian, au fost distruse mai mult de turisti decat de intemperii si secole.

Al treilea punct, in legatura cu forma, panta si dimensiunile treptelor respective, imi comunica o serie de informatii referitoare la curtenii, servitorii si ostenii de la palat, adica referitoare la cei ce trebuiau sa le urce si coboare zilnic de nenumarate ori.

Nu pun la indoiala sanatatea de fier a acelor oameni

"Din efemerul unei emoţii se nasc adevăruri esenţiale, clipe de viaţă strălucitoare precum diamantele. Cred că specificitatea emoţiilor constă tocmai în fragilitatea lor! Ele pot apărea pe neaşteptate, printr-un tertip al relaţiei sau în prelungirea unei întîlniri, la chemarea unor semnale imperceptibile, trezite de mişcări abia simţite ale inimii."

Jacques Salome

Acest topic a fost editat de exergy33: 28 Mar 2011, 08:53 PM

............................
Moscheea Şahului ................................................ Moscheea Şeic Lotfallah


Mi se pare mie sau cupolele de moschei chiar seamana cu ouale impestritate din Bucovina, in special cele facute la Brodina?

Fotografiile nu-mi apartin. Le-am descoperit pe net gratie lui Google.

Mutatul intr-un nou camin virtual mi-a consumat din energie, dar dupa o noapte buna de somn voi continua periplul prin Isfahan. Urmatorul popas e usor de intuit : Moscheea Seykh Lotfallah.

.....
foto1 ........................................................ foto2



De fapt nu e o moschee in adevaratul sens al cuvantului, caci nu are minarete si iwanuri/eywanuri interioare - doua elemente arhitectonice indispensabile lacaselor de cult islamice.
Moscheea Sheykh Lotfallah, uneori denumita si Moscheea Regala, e deosebita din mai multe puncte de vedere. Le voi explica si le voi ilustra cu imagini.

Azi insa voi vorbi mai putin ca de obicei

Numele "Lotfallah", in traducere exacta, inseamna "bunavointa lui Alah". Dar nu acesta e sensul ce trebuie dat denumirii, caci, neaparat trebuie spus ca moscheea a fost denumita astfel in onoarea Seykhului Lotfallah, socrul si indrumatorul spiritual al lui Shah Abbas I.
Acest sheykh, libanez shiit de origine, a fost cel ce l-a recomandat sahului pe Sheykh Bahai (libanez deasemeni) - un veritabil homo universalis care, nu mi-e teama sa afirm, a imaginat si proiectat capitala imperiului safavid.

Constructia lacasului a inceput in 1602 si s-a incheiat in 1618/19, iar la moartea sheykhului, in 1622, a primit denumirea sub care e cunoscuta in prezent.

Arhitectul sef al lucrarii, cel ce a facut planurile constructiei, a fost [b][i]Sheykh Bahai[/i][/b]. Tot el a proiectat Moscheea Shahului, piata Naqshe Jahan, bulevardul Chahar Bagh si canalul Zarrin.
Lucrarile de executie au fost conduse de un alt arhitect foarte inspirat : Reza Isfahani. El a ales designul mozaicurilor si l-a angajat pe Reza Abbasi - celebrul miniaturist al curtii regale - sa execute caligrafia peretilor.

Ceea ce a iesit de pe urma acestor trei maestrii, plus munca a nenumarati alti designeri (kalam-kesh), mozaicari si zidari, a facut si face obiectul admiratiei vizitatorilor.




Iata fatada moscheii. E mult albastru la exterior si, cred ca si de aceea, contrastul coloristic cu interiorul devine foarte accentuat, caci interiorul e pe un fond dominant caramiziu-portocaliu stins.

In foto2 puteti vedea iwanul de la intrare, lucrat in forma de stalactite si caligrafiat de miniaturistul Reza Abbasi.
Mai vreau sa spun ca iwanul, desi cunoscut drept ca element specific arhitecturii islamice, nu reprezinta o inventie a islamului. El a fost copiat dupa palatele arsacizilor si partilor de catre arabii ce invadasera Persia, palate ce aveau iwanuri foarte frumos echilibrate geometric ( iwanul reprezinta de fapt un portal sub acoperis).
Meritul arhitectilor din perioada islamica e ca au dezvoltat elementul arhitectonic, complicand, stilizand, infrumusetand ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 30 Mar 2011, 08:25 AM

.......
foto3 ............................................... foto4


Revin cu imagini si explicatii.
Moscheea a fost pozitionata exact in fata Palatului Ali Qapu, pe o axa topografica comuna. In timpul safavizilor aceste doua constructii din Piata Naqsh-e Jahan erau legate printr-un tunel. Diverse surse afirma ca moscheea in cauza a fost gandita de Shah Abbas ca un dar pentru femeile din familia imperiala ( eu nu cred sa fi fost asa), si in general pentru femeile din harem. Ele puteau merge nestingherite la rugaciune, ferite de ochii 'muritorilor', nefiind obligate sa traverseze piata secondate de garzi.

( iar simt nevoia sa dezvalui din pacatele lui Shah Abbas insa ma voi abtine pentru ca nu vreau sa poluez frumusetea imaginilor cu amanunte biografice care fac parul maciuca )

Istoricii iranieni insa afirma ca moscheea nu a fost destinata exclusiv femeilor, caci, daca ar fi fost asa, la o distanta temporala de doar trei - patru secole, intr-un oras populat neintrerupt de la safavizi si pana azi, e imposibil sa nu fi ramas in traditia populara informatia ca Shah Abbas a construit o moschee special pentru femei.
Dar printre locuitorii din Isfahan nu s-a vehiculat o astfel de informatie, ba mai mult, numele de 'moschee regala' indica faptul ca ea reprezenta un loc destinat exclusiv membrilor familiei regale.

Respectivul tunel de care pomeneam, acum neutilizabil si partial surpat, era pazit de osteni iar usa de la intrare ( ce dadea inspre piata) era la randul ei era pazita zi si noapte de soldati.
Calatorii europeni nu au scris despre aceasta constructie. Probabil ca nu au vizitat-o. Cu toate astea Chardin o pomeneste in jurnalul sau ... si o pomeneste exact cu numele actual - Moscheea Sheykh Lotfallah.
De abia la sfarsitul dinastiei Qajare iranienii de rand au putut vedea minunatiile din interior.
Dintre toate moscheile din Isfahan mie imi place cel mai mult aceasta pseudo-moschee, din cauza coloritului, a formelor geometrice, a superbului ecou amplificat straniu de pereti si cupole, dar in primul rand a luminii.

Lumina e elementul arhitectonic cel mai important din Moscheea Sheykh Lotfallah .


Dar sa las vorbele la usa si sa intru.



Spuneam ca in realitate constructia nu e o moschee in sensul strict al cuvantului. E compusa din trei incaperi . La nivelul solului se afla un hol de intrare dinspre piata - nu mai lung de 10m - si lacasul de rugaciune propriu zi. La subsol se afla ceea ce persanii numesc "shabestan". Voi explica cand voi ajunge acolo

Acum ma voi ocupa doar de holul de la intrare. Holul are peretii imbracati in mozaicuri lucrate in doua culori predominante, albastru si galben, insa din cuza ferestrelor dantelate de la nivelul solului si ale luminoarelor de la partea superioara, prin care lumina se scurge si interfereaza intr-un mod ce frizeaza magicul, senzatia perceputa e cea de verde.

Eu am avut impresia ca trec agale printr-o padure intunecoasa. Apoi soarele a iesit din nori. Razele de lumina au prins sa joace pe pereti si am avut impresia ca arabescurile incep sa tremure, sa se unduiasca .. parca eram pe fundul unei mari cu alge verzi leganate de curenti.

Ma declar multumita de cateva fotografii facute pe acest coridor si in salonul principal, cu cupola. Nici cele cu detaliile fatadei nu mi-au iesit rau. Comparatiile nu au in vedere fotografii realizate de persoane profesioniste sau cu multa inspiratie ci au in vedere 'rebuturile' personale captate intr-o calatorie cu sase ani in urma ... in vacanta de vara a anului cand m-am inscris la Han

Acest topic a fost editat de exergy33: 31 Mar 2011, 08:53 PM

..... .....
foto5 ......................................................... foto6 ...................................... foto7

La capatul coridorului, spre dreapta, se afla o usa. Prin ea se intra in incaperea principala a asa numitei moschei. Spuneam anterior ca aceasta constructie nu respecta elementele constitutive de baza ale unei moschei pentru ca nu are iwan in interior (loc de predica pentru imam). nu are minarete si nu are curte interioara cu havuzuri sau un spatiu (baie) cu bazine speciale destinate pregatirii de rugaciune (spalatul mainilor, crestetului capului si al picioarelor).
Aceasta incapere de sub cupola e deosebita din mai multe puncte de vedere.
Mie mi s-a parut ca seamana cu o catedrala

Deci am intrat intr-o incapere cilindrica, un tub urias prevazut cu ferestre dantelate la partea superioara si un rand de ferestre mai mici (nur-ghir) sub cupola. Toate ferestrele sunt dispuse circular. Mi-au placut in mod deosebit arabescurile ferestrelor. Le-am indragit inca de la prima vizita, cu foarte multi ani in urma ...

Inaltimea incaperii ajunge la 34m.
Ecoul generat aici, amplificat in mod curios, e extraordinar ca intensitate. Fosnetul unei file de agenda, sau o vorba soptita, capata dimensiuni uriase pe scara decibelilor.

Al doilea aspect ce contribuie la unicitatea ei il reprezinta modul in care au fost decorati peretii.
Daca in celelalte moschei arhitectii au optat pentru mozaicurile haft ranghi (sapte culori), cu accentul pe albastru ahemenid si galben lamai, arhitectii acestui lacas au ales cu totul alte culori.
Mozaicurile din interior au un fond predominant caramiziu-crem-portocaliu stins, depinde de intensitatea luminii. Decoratiile si textele caligrafice sunt executate exclusiv in doua culori : albastru bleumarin si alb.

Al treilea aspect, mai putin mentionat prin alte texte, se refera la mesajele caligrafiate pe pereti. Nu iau in discutie ce versete din Coran au fost alese de mai marii proiectului, iau in discutie faptul ca, pe langa versete, au fost caligrafiate poezii scrise de Sheykh Bahai - arhitectul sef al lucrarii.
Nu stiu daca mai exista undeva in lume o moschee, geamgie sau lacas de cult islamic in care sa fie scrise pe pereti versuri laice

Cateva nume apar inscriptionate in interior : Sheykh Lotfallah (de unde se vede ca inca din timpul vietii reprezenta o personalitate in imperiul safavid - cineva l-a comparat cu Billy Graham ) , Reza Isfahani (arhitectul care a condus efectiv proiectul) si Ostad Banai ( miniaturistul ce a executat caligrafierea interiorului incaperii.





Al patrulea punct, daca nu primul, se refera la cupola. Atat la exterior cat si la interior cupola e deosebita.
Exteriorul cupolei e lucrat in mozaicuri pe fond crem (culoarea nautului), iar acest aspect exterior o scoate in evidenta.
Cupola, pe partea ei interioara, reprezinta o culme a rafinamentului artistilor din Isfahan. Ca forma geometrica aminteste penajul paunilor. Elementele decorative, aranjate pe linie crescatoare de la centru spre exterior, sunt executate in doua culori de baza : portocaliu stins/caramiziu si albastru bleumarin. Aici insa intervine o inovatie a artizanilor.
Despre ce e vorba?

Partea de culoare deschisa a fost glazurata in timp ce partea de culoare inchisa a mozaicului a fost pastrata mata. In contact cu lumina, cu unghiurile din care patrunde ea, partea de culoare deschisa si glazurata devine aurie. Unghiurile de reflexie si refractie a luminii dicteaza imaginea oferita de partea interioara a cupolei caci, in functie de ora si starea vremii, imaginea se schimba.
Facand pasi in interior, pe un traseu oarecum circular, am privit cupola ... un caleidoscop in miscare, aceasta a fost impresia traita acolo.

Linkuri :
http://zupi.com.br/images/uploads/360cities3.jpg
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Sheikh-L...and_ceiling.jpg

Acest topic a fost editat de exergy33: 1 Apr 2011, 12:21 PM

foto8

Cea mai mare parte a moscheilor din Iran au un subsol bine amenajat, deobicei decorat mult mai simplu, denumit "shabestan". Dar shabestan-ul nu reprezinta un spatiu caracteristic exclusiv moscheilor pentru ca, in realitate, el a fost derivat din arhitectura iraniana preislamica. Casele persanilor cu dare de mana aveau shabestan.
Acest spatiu subteran, prevazut cu guri de aerisire si turn de ventilatie, dar si cu un qanat cu apa rece( in zonele cu clima arida), a fost conceput pentru a fi utilizat pe timpul verii.
Racoarea shabestanului contrasteaza puternic cu caldura de afara.

Shabestanul moscheilor si-a gasit intrebuintari multiple. Datorita suprafetei foarte mari acest subsol putea oferi adapost zile intregi in cazuri limita.
Pe timpuri, calatorii ce nu mai gaseau loc in caravanserai, inoptau in subsolul moscheilor. In cazul furtunilor de nisip, al ploilor torentiale, inzapezirii, al sarbatorilor religioase sau al diverselor ocazii neasteptate, fluxul mare de calatori era dirijat spre moscheile orasului.
In cazul epidemiilor in moscheile din orase se instalau adevarate spitale ambulante unde medicii de la curte incercau prin toate mijloacele sa stopeze propagarea bolilor.

Moscheea nu inseamna doar un loc de rugaciune, pentru ca in afara unor incaperi prevazute pentru acest lucru ea mai are o serie de alte dependinte ce nu se gaseau in lacasele de cult crestine, mozaice sau buddiste.

Moscheile aveau canalizare, bazine (bai), toalete, abdar - khane (camere de serviciu de tip bucatarie unde se putea pregati mancare calda), shabestan si curti interioare spatioase care la nevoie puteau gazdui sute si chiar mii de oameni.
Moscheile reprezentau citadele in inima orasului, adaposturi la fel de bine echipate ca adaposturile militare, si nu ma insel daca afirm ca, de la bun inceput, au fost concepute si in acest scop.

Am masurat cu privirea shabestanul verde turcoaz al moscheii Sheykh Lotfallah. Cred ca lejer se puteau intinde acolo 200 de paturi de campanie.


.....
foto9 .......................................... foto10

Am iesit afara si am privit din nou fatada. Arabescurile complicate luceau in soare. Lujerele subtiri lasau impresia ca se catara pe pereti. Motivele se repetau uneori identic, alteori cu mici variatii ...
Mi-am amintit ca citisem undeva urmatoarea idee (citez din memorie):" Arhitectura si decoratiile monumentelor din Isfahan au ritm muzical. Muzicalitatea arhitecturala poate fi perceputa si de cei fara ureche muzicala. Muzicalitatea sunetelor tine exclusiv de spirit insa muzicalitatea formelor geometrice leaga mintea de spirit si forteaza inteligenta seaca sa treaca dincolo de granite. "

Cine au fost caligrafii si designerii acestor mozaicuri ( Trade Mark Isfahan ) ce au fost copiate apoi in intreaga lume islamica?
Cea mai mare parte a lor au fost sufişti, adica au apartinut unor ordine sufiste de dervisi. Nu voi intra in amanunte insa vreau sa spun ca doctrinele lor difera de cele ale 'shiismului ortodox' si ca, nu doar in Iran ci si in alte tari shiite, ei nu sunt priviti cu ochi tocmai buni de clerul oficial.

Vreau sa mai spun ca ei, in timp ce desenau si proiectau, ascultau muzica. Pe vremea aceea nu exista radio, TV, casetofon sau ipod, asa ca erau nevoiti sa plateasca grupuri de muzicieni care sa le cante ore in sir.
Am spus muzicieni, deci nu muzicanti, caci intre aceste doua categorii exista deosebiri de substanta, nu de talent.
Muzicienii safavizi, organizati in grupuri inchegate in jurul unui ostad (maestru), erau protejati de shah si khanii locali. Ei nu cantau la nunti, petreceri si zile onomastice. Muzica lor, si pe atunci si in ziua de azi, era considerata erfani/irfani ... adica mistica.
Muzica lor era destinata purei auditii si, in general, cantau pentru un auditoriu restrans, cult si rafinat, invitat in locuri special amenajate.

Se spune ca acesti designeri si caligrafi, imbatati de muzica, ajungeau la o stare speciala de eliberare a spiritului, vecina cu halucinatia.
Se mai spune ca unii dintre ei consumau vin vechi si afioun - o bautura preparata din mac.
E usor de remarcat asemanarea ofioun .. opium. In limba persana opiumul e denumit teriak, deci, inclin sa cred ca aceasta bautura a fost cunoscuta de europeni inainte de invazia araba a Persiei, caci, dupa invazie, arabii neavand litera P, persanii au fost nevoiti sa stalceasca o serie de cuvinte. In unele P-ul a fost inlocuit cu F, in contradictie cu arabii care l-au inlocuit cu B.
Alte cuvinte insa au ramas neschimbate.




Ma reintorc la mozaicurile fatadei si va invit sa aruncati o privire de ramas bun .

Trebuie sa ma gandesc cu ce sa continui.

Acest topic a fost editat de exergy33: 2 Apr 2011, 01:31 PM

Din nou pe malul raului Zayande Rud ... si o scurta plimbare, in spatiu si timp, pe Podul cu 33 de coloane sau Podul cu 33 de piloni.

Si-o se Pol, cum e denumit in persana ( si-o se inseamna 33), e cel mai lung pod din cele 11 poduri ale Isfahanului. Are o lungime de 295 m si o latime de 14m, cu doua pasaje laterale, acoperite, pentru pietoni, si un pasaj central, descoperit, pentru trasuri ci calareti. Asa a fost conceput acest pod la inceputul anilor 1600.
Are pontoane foarte mari ce au fost transformate in ceainarii.

.....

Un alt nume sub care e cunoscut podul il reprezinta numele celui ce a condus si controlat lucrarile de constructie. E vorba de Allah-Verdi Khan, comandant de osti si om de incredere al lui Shah Abbas I.

Allah-Verdi Khan Undiladze a fost un georgian ce initial a facut parte din corpul armat de ghulami a sahului. Voi reveni cu amanunte.

Acum insa sa povestesc despre acest pod ce, pentru multi, reprezinta efigia orasului Isfahan.




A fost pus in circulatie in anul 1602 si de atunci si pana azi a functionat in mod continuu. La ora actuala e destinat doar pietonilor.
Shah Abbas a dispus construirea acestui pod pentru a lega cartierul armenesc Julfa de cartierul musulmanilor bogati ce traiau pe malul opus, in imediata vecinatate a bulevardului Chahar Bagh. Se poate deduce ca sahul avea interes in acest sens caci negustorii si mestesugarii armeni contribuiau consistent la vistieria imperiului.

Initial podul avusese picturi murale ce reprezentau scene cu femei ce cantau la diferite instrumente muzicale, scene din gradini cu flori, animale si pasari exotice ....
In 1823 ele inca mai existau caci sir William Ousley le-a mentionat in notele de calatorie. Mai tarziu, nu stiu exact cand, pe la sfarsitul dinastiei Qajare (inainte de 1923), miniaturile au fost razuite pe motiv ca ar atenta la bunele moravuri ale trecatorilor.

Si uite cum, picturi vechi de secole, identice cu cele din palatele Ali Qapu si Cehel Sotoun, au disparut pentru totdeauna

Raul Zayandeh Rud a fost martorul mut al multor evenimente. De pe pod am privit stancile golase ce se profilau in spatele fantanii arteziene. Inserarea le creiona foarte precis pe un fundal doar pe jumatate luminos.




Nu e fotografie reusita din punct de vedere artistic ... insa mie imi readuce in memorie linistea acelor clipe de pe pod, mirosul apei si al vegetatiei, in special mirosul brazilor de pe malul armenesc.

Vantul e un maestru olfactiv ce nu tine seama de canoanele parfumierilor ... dar ii intrece .

Acest topic a fost editat de exergy33: 7 Apr 2011, 05:58 AM

Deci sa continui cu informatiile promise.

Allahverdi Khan Undiladze a fost omul de incredere al lui Shah AbbasI I. Aminteam de originea lui gruzina. El, asemeni multor alti baieti, a fost capturat de armata sahului ce facea incursiuni frecvente in Georgia/ Gruzia/ Iveria.
Acesti copii erau apoi antrenati in tabere speciale si cei mai buni dintre ei ajungeau in regimentele de ghulami.
Gulamii e un termen generic atribuit gruzinilor, armenilor si circasienilor/cerchezilor crestini ce trecusera la islam.
De fapt, in sens strict, ghulam sau qolam inseamna servitor de casa, om de incredere ... insa in contextul de fata termenul a fost atribuit garzilor speciale.

Allahverdi Khan a inceput ca simplu soldat intr-un regiment de ghulami si a sfarsit ca mare comandant de osti si consilier al sahului.
Inteligent, invatand pe parcurs aproape de unul singur, el este remarcat de shah.
Posturile avute de-a lungul anilor i-au confirmat capacitatile multilaterale. Allah-Verdi Khan a lucrat impreuna cu sir William Shirley si Robert Shirley pentru a moderniza armata, a condus lucrarile de constructie ale podului cu 33 de coloane, a reorganizat apararea granitelor imperiului safavid, a fost guvernatorul provinciei Fars (cu capitala la Shiraz)...

Shahul a creat regimentele de ghulami pentru a avea razboinici de incredere care, in caz de nevoie, sa se lupte cu Qizilbashii.
Nu am spus nimic despre Qizilbashi ( pronuntia turcica si araba) sau Qezelbashi (pronuntia persana).
Foarte pe scurt, iata cum au stat lucrurile.
Dinastia safavida are o constituenta mixta : turci azeri, kurzi, greci pontici, georgieni, persani ...
Pe teritoriul Iranului, de-a lungul istoriei, s-au asezat diferite triburi ale turcilor oghuzi : Ak Qoyunlu - din familia Turmelor Albe (turkmeni), Qara - Qoyunlu (turkmeni) - din familia Turmelor Negre si Qezelbashii - Fesurile Rosii sau Capetele Rosii (turci azeri si tadjici).

Qizilbashii au fost luptatori bine antrenati, cu o puternica constitutie fizica, ce zeci de ani au asigurat paza granitelor.
Dupa pararea mea, qizilbashii au insemnat pentru imperiul persan ceea ce au insemnat cazacii pentru imperiul tarist.
Shah Abbas I a fost cel care de-a lungul domniei a redus puterea qizilbasilor si a 'persianizat' tara, cancelaria emitind ordine si documente avand ca limba oficiala limba persana.

Ar mai fi de adaugat ceva ce mie personal mi s-a parut foarte interesant. Allahverdi Khan a avut doi fii : Imam - Quli Khan si Daud Khan.
Imam Quli Khan ( Emam Qoli Khan) a fost musulman iar Daud (David) Khan a fost crestin

Imam Quli Khan a contribuit la reorganizarea armatei, a fost guvernator al insulei Qeshm si a reusit sa recucereasca Bahrainul, luindu-l din mana portughezilor si atasandu-l din nou imperiului persan. Reia controlul asupra stramtorii Hormuz si, datorita sigurantei din zona, shahul da ordin sa se reconstruiasca portul Gameroon de la Golful Persic. Acel port va fi denumit Bandar Abbas (portul lui Abbas) ... si va transforma intr-un oras important, orasul Bandar-Abbas de azi.

Daud Khan a fost guvernator in Karabakh si printre altele a fost cunoscut drept protectorul misiunilor crestine din imperiu, acordand protectie si facilitati misionarilor, calugarilor si reprezentantilor diferitelor ordine catolice.
A fost casatorit cu sora lui Teimuraz I, regele Gruziei, intarind astfel legaturile Persiei cu zona Caucazului.

Familia Undiladze ajunsese una din cele mai influente familii ale imperiului safavid, averea ei starnind invidia celorlalti demnitari.

Foarte ciudat e ca Shah Abbas I nu s-a simtit in pericol si a avut incredere oarba in ei, in timp ce in proprii lui fii nu a avut incredere.

Dupa moartea sahului, succesorul acestuia, Shah Safi , masacreaza in intregime familia lui Imam-Quli Khan. Daud Khan se refugiaza in Gruzia. Fii ii sunt capturati si castrati din ordinul noului shah.
El reuseste sa fuga din Gruzia in Imperiul Otoman ... si din acel moment nu se mai stie nimic despre dansul.

Cu cat citesc mai mult despre dinastia safavida, cu atat mai mult mi se intareste convingerea ca a fost una din cele mai sangeroase dinastii ale imperiului persan ... nici pe departe ceea ce prezinta intr-un ambalaj sclipitor unii istoricii si scriitorii europeni.

Acest topic a fost editat de exergy33: 8 Apr 2011, 08:20 PM

Mai sunt cateva biserici in Isfahan despre care as dori sa amintesc, chiar daca nu au intrat in circuitul international. Turistii ce viziteaza catedrala Vank nu stiu ca in imediata apropiere, la 5-10 minute distanta de mers pe jos, se afla alte 4- 5 biserici construite in primele decenii ale anilor 1600. Asa am patit si eu la prima vizita. Dupa cateva saptamani, de la o cunostinta, am aflat de existenta monumentelor ce nu sunt trecute in pliantele de turism. Mi-a parut asa de rau ca vreo saptamana nu am putut manca ca lumea. Aveam o scuza. Prima vizita la Isfahan s-a intamplat demult, pe vremea cand nu aveam Internet ... dar mi-a prins bine, caci, de atunci pe mai departe, m-am invatat minte si inainte de orice calatorie rascolesc netul in cautare de informatii exacte despre obiectivele pe care mi-am propus sa le vizitez. Că nu ajung sa le vizitez pe toate, asta e altceva ... dar cel putin nu merg in zona cu ochii legati.

Deci, in cartierul Julfa din Isfahan, inafara catedralei Vank, exista si alte biserici, iar trei dintre ele sunt trecute pe lista de patrimoniu.



... ...
foto1 ........................................................ foto2 ........................................ foto3

Azi voi posta cateva imagini din incinta bisericii Sfanta Maria. Persanii o numesc K(e)lisaye Maryam-e Moqadas. Armenii o desemneaza prin numele de Surp Asdvazazin. Indiferent de nume aceasta biserica are un farmec special dat de zidurile maronii ce in lumina soarelui capata culoarea zaharului ars.

Am intrat pe poarta principala si am trecut prin fata unei cladiri administrative. Inauntru am vazut o femeie tanara elegant imbracata ce ne-a spus ca biserica este inchisa in timpul saptamanii si ca doar duminica, sau la ceremonii speciale ca nunti, botezuri sau inmormantari, e deschisa de catre preot. Mi-a parut rau deoarece doream sa revad cele patru picturi venetiene ... si speram sa le pot fotografia.

Dar sa spun cateva propozitii despre locul in care ati intrat acum pe cale virtuala.

Biserica Maryam-e Moqqadas ( Saint Mary Church) e mai veche decat catedrala Vank. Constructia ei a fost incheiata in anul 1613. Toate costurile pentru ridicarea lacasului au fost suportate de un negustor armean foarte bogat ce facea comert cu matase. E vorba de Avetik Babakian, persoana care intretinea legaturi comerciale cu orasele italiene : Venetia, Florenta, Genova, Bologna, ...
Mai tarziu, un alt negustor pe nume Grak, a adus patru picturi din Venetia.
Grak Aqa (Domnul Grak) impreuna cu familia apare in unul din tablouri, in partea de jos.
Cele patru tablouri ale scolii venetiene reprezinta o mica comoara. Eu le-am vazut mai demult, pe cand nu erau restaurate.

Niste specialisti de la Vatican, impreuna cu restauratorii iranieni, si-au propus sa le redea stralucirea initiala. Doream sa vad cum arata dupa restaurare. Nu le-am vazut ... dar ramane pentru data viitoare ... si sa sper sa mai existe o data viitoare .


In foto 2 am surprins cupola si clopotnita unei alte biserici de peste drum. Voi vorbi neaparat si despre ea, caci am revizitat-o cu placere.




In foto trei am captat o parte din curtea interioara. La umbra, cu un ceai aromat in fata, lumea mi s-a parut linistita si viata frumoasa.




De vina a fost si culoarea peretilor ce imi aduceau aminte de niste felii de chek cu scortisoara, de torturile de frisca pudrate cu praf de cacao si de un Cappuccino facut cu dichis, dar si atmosfera degajata in incinta ... aveam senzatia ca timpul a stat pe loc.
Daca in acel moment ar fi intrat pe poarta un calugar batran cu gluga neagra pe cap, un ostean imbracat in armura sau o domnita gruzina cu parul strans intr-o diadema... nu m-as fi mirat deloc .

Orice s-ar spune ... pana si zidurile au o memorie a lor.

Acest topic a fost editat de exergy33: 9 Apr 2011, 03:53 PM

Am ocolit biserica si am ajuns intr-un loc mai umbros. O familie de armeni din Rusia, cu doi baieti de 7- 8-9 ani, discutau in curte. Mi-am dat seama ca sunt cazati in incinta, probabil in cladirea din foto1.
Copiii faceau o galagie de speriat iar parintii vorbeau cu ei cand in limba rusa cand in armeana. In foto3 a 'cazut' unul dintre baieti.

Mi-am vazut de-ale mele si facut cateva fotografii ... ba chiar am filmat cateva minute.
Ne-am reintors in punctul din care pornisem si am avut o surpriza placuta. Mama copiilor impreuna cu doamna tanara de la intrare au asezat doua scaune albe din plastic, o masa plianta pe care au aranjat artistic un serviciu de ceai cu restul 'anexelor', dupa vechile tabieturi iraniene, si ne-au invitat sa servim.

Pe timpuri ceaiul nu se servea in cesti de portelan ci in pahare transparente, usor bombate la baza si apoi alungite, cu buza aurie si modele florale minuscule.
Persanii spun ca trebuie sa vezi culoarea ceaiului ... un ceai bun poate fi recunoscut dupa aroma, limpezime, culoare si gust.
Deci ceaiul trebuie sa fie perfect transparent, de culoare siropului de visine sau a zaharului ars, nicidecum negru ... nicidecum galben.
Paharul, pe care persanii in numest stacan, trebuie umplut pana la buza, iar ceaiul trebuie sa fie amar si foarte fierbinte.
Intr-un cuvant ei spun ca ceaiul trebuie sa fie " lab riz, lab suz, lab duz". Asta inseamna ca ceaiul trebuie sa se reverse pe buza paharului, sa-ti friga buzele si sa-ti coase buzele ( adica sa fie amar).
Ceaiul se toarna picatura cu picatura intr-o mica farfurie, denumita zir-stacan, pe care, initial, a fost asezat paharul. Inainte de a duce la gura farfuria cu ceai, se ia ceva dulce ... stafide, fructe uscate ( dude, caise, zarzare ...), fructe glasate, ghaz, bomboane traditionale ( si sunt cateva zeci de feluri) sau zahar cubic.

Vara, pe caldura, nimic nu face mai bine organismului decat un pahar cu ceai negru bine preparat. Cine se gandeste la inghetata, suc de fructe cu gheata sau alte racoritoare, nu stie ce vorbeste.

Cu ani in urma, la Yazd, am descoperit ce inseamna sa bei ceai fierbinte cand afara temperatura depaseste 45C.
Nu numai muschii, dar si neuronii, intra intr-o stare de dulce relaxare .

Acest topic a fost editat de exergy33: 12 Apr 2011, 05:53 PM

Peste drum de Kelisa-ye Maryam ( prezentata in postarea anterioara) se afla o alta biserica. E vorba de Kelisa-ye Beit-ol Lahm sau Biserica Bethlehem, cunoscuta datorita faptului ca are cea mai inalta cupola dintre toate lacasurile crestine din cartierul armenesc Julfa/Jolfa din Isfahan dar si datorita picturilor murale.

...

Am facut cateva fotografii in incinta insa nici una in interior, caci fotografiatul era interzis.
Dintr-un spatiu acoperit ce adapostea trei morminte am captat imaginea inserata in postarea de azi.




Ingrijitorul bisericii ( e vorba de tipul cu camasa albastra din fotografie) nu era o persoana 'cu scoala' , dar cu toate acestea, si spre surprinderea mea, ne-a dat informatii concise, corecte si bine argumentate, a facut corelatii cu multe lucruri legate de istoria tarilor europene, a tinuturilor caucaziene si a Persiei, fara sa devina obositor in explicatii, plus ca mi-a indicat cateva titluri de carti ( pro si contra Shah Abbas) pe care recunosc ca s-a meritat sa le citesc.

M-a mirat faptul ca stia sa citeasca si sa scrie in persana, armeana, araba si franceza - pe ultima o vorbea fluent, si foarte dezinvolt mi-a spus ca are doar studii liceale ( facute pe timpul sahului la un liceu unde jumatate din corpul profesoral il reprezentau armenii veniti din Europa) si ca ceea ce a invatat, a invatat singur, din pasiune si curiozitate.

Am o intrebare, de ce mi se pare ca bisericile, catedralele crestine din lumea islamica sunt mici, nesemnificative, prin comparatie cu moscheile din tarile islamice sau din lumea crestina?

Data trecuta am omis sa dau cateva informatii minime referitoare la biserica.
Am aflat ca biserica Bethlehem a fost fondata in 1628, ca a fost construita integral cu banii unui negustor foarte religios pe nume Petros Valijanian si ca interiorul a fost pictat de mai multi artisti printre care si Maestrul Minas/ Vartep Minas - cel ce a pictat fresce in catedrala Vank. Mi-am explicat in sfarsit de ce avusesem senzatia de deja-vu cand vizitasem pentru intaia oara aceasta biserica.

"Tenta" interiorului e asemanatoare cu cea a interiorului catedralei Vank, insa in biserica Bethlehem frescele sunt mai vii, cu teme biblice pictate intr-un stil aproape modern si cu o cupola inalta, punctata de opt ferestre intre care au fost inserate scene biblice.

Celelalte picturi murale au fost executate de Bogdan Soltanov (despre care am pomenit aici) si de Martiros/Mardiros, un alt talentat pictor armean de biserici.

Mai vazusem interiorul, dar ... La ultima vizita am suportat un adevarat şoc vizual. O echipa a curatat peretii si, dintr-o data, am realizat ca biserica Bethlehem are mult din arhitectura basilicilor italiene. Poate ca si datorita cupolei foarte inalte ... poate ca si datorita stilului pictural.

Oricum, am remarcat nuantele de rosu in combinatie cu un verde specific, luminos, plin de seva.
Rosul de Burgundia, rosul cardinal, rosul caramiziu ... mult rosu in aceasta biserica.
Combinatia rosu-verde m-a dus cu gandul la sotii Arnolfini si la van Eyck. Comparatia ma urmareste si acum, in momentul in care tastez aceste randuri.
Dar am remarcat si fresce cu Judecata de Apoi ce par iesite din atelierul lui Bosch, retusate putin de un suprarealist ... Victor Brauner de exemplu. E o interpretare personala a ceea ce am vazut asa ca va rog sa nu luati de buna toate aberatiile din jurnal.

Fotografiatul era interzis. Am observat cateva camere de supraveghere in circuit inchis si mi-am dat seama ca nu are rost sa insist pe langa supraveghetor sa ma lase sa fac fotografii.
Pe hard am adunat mai multe imagini cu interiorul bisericii si cu detaliile picturilor. Sunt imagini luate de pe diferite situri sau de pe blogurile altora, insa toate sunt facute inainte ca biserica sa fi fost curatata. Acum nu am timp sa le selectez, redimensionez si sa le incarc pentru a le posta in jurnal. Sper totusi că, mai tarziu, voi reveni pe tema picturilor murale din bisericile Isfahanului.
....

Nu stiu cum sta situatia in Egipt, Siria, Maroc, Liban, Irak sau Tunisia ... insa in Iran bisericile crestine, desi nu foarte mari ca spatiu, sunt considerate semnificative. Iranienii necrestini le viziteaza asiduu.

Citisem undeva că, in mod anume, crestinii din Iran zideau biserici cu faţade anoste pentru a nu trezi invidia musulmanilor. In schimb recuperau totul prin decorarea interioarelor.
Nu stiu cat de adevarata e teoria aceasta.
Personal am ajuns la alte concluzii. Sunt de acord ca bisericile din Isfahan, cu exceptia catedralei Vank, par mici daca sunt raportate la moscheile din vecinatate.
Problema trebuie privita in ansamblu.
In cartierele crestine ale Isfahanului am descoperit o groaza de biserici vechi de trei-patru secole, biserici ce nu sunt mediatizate si care ori nu sunt trecute in pliantele de turism, ori sunt mentionate fugitiv.

In Julfa, pe o raza mai mica de un kilometru, se afla sase biserici zidite inainte de 1650 ( Vank, Maryam, Bethlehem, St. James, St.Gregory - The Illuminator ... ). Mai sunt cateva in alte cartiere : manastirea St.Catherine - ordinul carmelitelor si St.John the Baptist ( ambele in cartierul Charsu), St.Minas (cartierul Tabriz din Isfahan), St. Sargis (cartierul Erevan), St.Nicolas (cartierul Laragel), St.Nerses (cartierul Kocer), St. Stephen (cartierul Yakobijan)...

E foarte simplu de tras o concluzie. Cu aproape patru secole in urma, o populatie minoritara de crestini ridica zeci de biserici ( existau pe atunci 24 de biserici crestine consemnate in notele de calatorie scrise de vizitatorii europeni). Tot in acea perioada, musulmanii majoritari ridica cateva moschei din care unele de dimensiuni 'megalopolice'.

Crestinii erau divizati. Fiecare grup isi construia biserica lui proprie. Asa au aparut zeci de bisericute : rasaritene, catolice ( fondate de dominicani, franciscani, jacobiti, carmelite, ...)
Armenii de rit rasaritean se strangeau in grupuri de interese. Cine e atent remarca faptul ca fiecare biserica de rit rasaritean din Isfahan a fost construita de catre un negustor bogat, negustor ce, probabil, facea legea in spatiul in care traia

Pentru doritori las doua linkuri cu informatii complemetare.
Deocamdata nu am ajuns aici, sper insa ca le voi putea vedea in realitate ... nu doar pe cale virtuala

http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=1177391
(a se remarca felul in care au construit catolicii)

http://www.irandoms.org/isfahan.htm

Am intrebat pentru ca otomanii aveau defint clar cum trebuiesc construite bisericile crestinilor din imperiu, ma gandesc ca si persanii aveau acstfel de prevederi. Mai nou exista o disputa pe tema asta in occident, musulmanii vor sa construiasca cateva moschei gigantice in comparatie cu ceea ce au construit pana acum in vest, dar occidentalii se opun unor astfel de proiecte.

Nu cred ca pe timpul dinastiei safavide sa fi existat restrictii cu privire la arhitectura lacaselor crestine, dar pentru un raspuns 100% corect trebuie sa ma informez.
Armenii din Julfa aveau un primar propriu ales dintre ei. Partitionarea pamantului dat gratuit de shah pentru constructia de locuinte s-a facut intre ei, fara interventia altor persoane. Ei si-au proiectat strazile, casele, bazarele si bisericile. In plus de asta aveau si un serviciu politienesc compus din Kalantari crestini. Acesti kalantari erau un fel de sherifi locali ce dadeau socoteala doar primarului din Julfa.
Europenii sositi din Istambul sau Alep fusesera uimiti de libertatile crestinilor din Persia. Insemnarile calatorilor, negustorilor si ambasadorilor accentueaza acest aspect, tocmai prin comparatie cu crestinii din imperiul otoman.
Nu vreau sa spun ca ar fi avut libertate totala, sau ca nu au intampinat greutati, dar dupa cateva decenii armenii s-au integrat in mecanismele sociale si economice, au castigat simpatia persanilor si increderea lor.
Restrictiile au aparut in perioada dinastiei Qajare, dinastie ce, dupa parerea mea, a distrus esenta imperiului persan.

Dar cred ca am vorbit destul despre biserici si moschei. E cazul sa trec la un obiectiv laic .
Iata de ce, foarte multe postari de acum incolo, ma voi plimba, si va voi plimba, printr-un vechi caravanserai restaurat cu mai multi ani in urma si transformat in hotel.

. . .

latura estică ....................................... sudică ....................... nordică ............................... vestică


Hotelul Abbasi e considerat cel mai interesant hotel din Iran si cel mai de lux hotel din Isfahan. Stralucirea si opulenta interioarelor lui ma oboseste. De aceea voi incepe prezentarea cu ceea ce-mi place cel mai mult : gradina interioara, de fapt un parc in adevaratul sens al cuvantului.




Nu a fost construit de Shah Abbas. Denumirea de Hotel Abbasi reprezinta o frauda culturala.
Iata povestea ...
Shahul Sultan Hossein avea o mama religioasa ce dorea sa ridice o scoala mare, de fapt un seminar religios, mai bine zis o madreseh (madrasa in araba).
Neavand suficiente fonduri ii propune fiului sa construiasca un caravanserai pe care sa il dea ei in administrare si cu castigurile obtinute de pe urma caravanseraiului sa ridice scoala visata.
Shahul ii indeplineste dorinta. Multa vreme acest caravanserai a fost cunoscut de negutatori sub denumirea de Madar-Shah Caravanserai (caravanseraiul mamei shahului), iar scoala construita de dansa in imediata vecinatate a ramas cu numele Madrese-e Madar-e Shah.
Shah Soltan Hossein (1694-1724), ultimul shah al dinastiei safavide, a fost detronat de invadatorii afgani ce au trecut Isfahanul prin foc si sabie, bineinteles dupa ce i-au jefuit bogatiile.

La inceputul anilor '60 , caravanseraiul in ruina a fost renovat, extins si redenumit.
Peste cele doua etaje initiale sau mai adaugat inca doua pe latura principala, s-a introdus canalizarea, curentul electric, liniile telefonice, aer conditionat, ascensoare ... s-au repictat peretii, s-au refacut mozaicurile, au fost inlocuite miniaturile si decorurile.
Ceea ce a iesit de pe urma acestei investitii va voi prezenta mai departe. Turistii l-au botezat 'Hotelul din 1001 de nopti' ...
Voi incepe cu gradina interioara patrulatera, inconjurata de cele patru laturi ale hotelului, gradină cu vegetatie luxurianta, havuzuri si alei umbrite ... un mic paradis botanic. Persanii excelau la acest capitol.
Arborii exotici sunt preferatii europenilor ... nu am facut exceptie .




Acest topic a fost editat de exergy33: 14 Apr 2011, 06:20 PM

Azi si maine am ceva mai mult timp asa ca nu voi pierde ocazia si ma voi ocupa de peisagistica parcului - gradina a incintei Hotelului Abbasi din Isfahan.
Reconstructia vechiului caravanserai a fost efectuata la inceputul anilor 1960 insa amenajarea spatiului verde a durat mai mult timp. Arborii nu cresc la comanda .

Peisagistii au incercat si au reusit sa recreeze atmosfera gradinilor persane traditionale : flori multicolore, arbori pitici, havuzuri colorate in albastru, pomi fructiferi, juburi de apa flancate de felinare, arbori exotici foarte inalti, vegetatie luxurianta si diversa ...

.......
foto 5................................................ foto 6

Stuful decorativ (foto5) poate fi intalnit oriunde de-a lungul celor patru laturi. Intr-un colt am descoperit un copac mai ciudat ... crengile ii erau infasurate in ceva ce semana cu vata pe bat trecuta prin cacao cu lapte. (foto 6)

... ...
foto 7 ...................................................... foto8 ................................... foto 9

Havuzul din foto 7 nu e un exemplu singular. Incinta are mai multe asemenea bazine de apa si fantani arteziene miniaturale ce ozoneaza atmosfera.
Pe langa arborii exotici (foto8) am intalnit si pomi fructiferi banali, cum e si marul din foto 9.
Vreau sa spun ca imaginile nu sunt retusate iar culorile astea 'tari', luminoase si foarte contrastante sunt culorile originale din gradina.
Faza comica e ca, la inceput, am crezut ca merele din copac sunt din plastic. Prea erau lucioase, uniforme ... si verzi.
M-am apropiat sa le studiez. Le-am pipait si nu fara surpriza am constatat ca sunt reale . Un chelner ce trecea pe acolo s-a uitat vreo doua secunde la mine si apoi, cu un ton extrem de serios, mi-a zis in engleza sa rup unul si sa-l musc ... apoi s-a adresat altui turist, iranian, ce mergea spre sala de gimnastica : " Extraordinari sunt strainii astia! Toti gandesc la fel. Isi inchipuie ca am legat in pomi fructe artificiale si pana nu le ating cu mana nu se lasa."

As fi vrut sa-i raspund ceva in persana dar m-am razgandit. I-as fi spus ca in Teheran, peste drum de sediul Bancii Nationale ( o constructie interesanta ce-mi place mult) sunt 'plantati' palmieri artificiali, din plastic. O chichita de-a primarului ...
Iarna ii poti vedea incarcati de straturi abundente de zapada ... si probabil ca alti straini, in vizita prin Iran, se mira de faptul ca exista palmierii ce rezista la ger .



... nelipsitul havuz pe marginea caruia, mai ales seara, obisnuiau persanii sa-si savureze ceaiul.

Acest topic a fost editat de exergy33: 15 Apr 2011, 11:12 AM

Azi am umblat mult pe afara; vremea excelenta m-a facut sa uit cat e ceasul. Acum, desi am chef sa scriu, realizez ca oboseala fizica imi incetinesta viteza de tastare ... nu ma simt in stare sa povestesc asa cum as fi vrut, deci voi lasa imaginile sa vorbeasca in locul meu.


... ...
foto 10 ................................................... foto 11 ................................... foto 12


Propun un stop-cadru dublu cu fatada hotelului pentru ca mi-a placut cum a iesit in lumina amurgului (foto 10).
La etaj se afla apartamentele (foto11) iar la parter diverse facilitati : saloane de gimnastica, sauna, jacuzzi, etc ... bineinteles ca separat pentru femei si barbati.



Alegerea celui de-al doilea stop-cadru are la baza doua motive. Primul ar fi paleta coloristica a vegetatiei din fundal iar cel de-al doilea, putin bizar, il constituie bluza fetei.
E confectionata din acelasi material ca si husa canapelei pe care stau ei doi (foto 12 - click pe imagine pentru detalii).
Ciudata coincidenta ...

... ...

foto 13 .................................................... foto 14 .......................................... foto 15


Inainte de apusul soarelui las alte cateva imagini din gradina hotelului.
Trunchiurile arborilor inalti, imbracate in vegetatie de culoare verde inchis, dau un farmec special aleilor laterale (fot 13). Ai impresia ca sunt pazite de vajnici soldati ai garzii imperiale. Mai e ceva ce mi-a atras atentia. Acolo sus am zarit un fruct pe care nu am reusit sa-l identific ( pentru detalii dati click pe imagine).

Palmierii decorativi aratau superb la asfintit (foto 14). Nu spun asta pentru ca m-ar impresiona arborii exotici ... nu ma impresioneaza. Insa acolo, la Hotel Abbasi, frunzele verzi si lucioase invaluite de lumina de miere a soarelui de iulie aveau un freamat interior ... o energie invizibila ... o vitalitate molipsitoare.

Ultima imagine (foto 15) am prelucrat-o putin. I-am marit luminozitatea si contrastul pentru a scoate in evidenta cupola din spatele fostului caravanserai/actualului hotel.
E vorba de scoala religioasa construita de mama shahului Sultan Hossein. Se observa schelele caci moscheea din incinta scolii e in curs de renovare.
Isfahanul are, sau a avut, cateva obiective importante construite de femei din familia imperiala, sotii de medici, prostituate, sotii de negustori, cantarete, sotii de nobili sau chiar persoane anonime . Respectivele doamne au construit din banii lor proprii ( zestre, mehrie - suma de bani pe care petitorul o da unei femei pentru a-i deveni sotie, 'salariul' perceput din partea sahului. Pentru cine nu stie vreau sa spun ca sotiile, mamele, bunicile si surorile shahilor safavizi primeau 'salarii' foarte mari ).
Ar trebui ca intr-o zi sa vorbesc si despre doamnele Isfahanului, despre scolile, caravanseraiurile, baile, moscheile ... si bordelurile de lux construite de ele. Poate ca la vara ...

Inchei cu un amanunt istoric.
Cand afganii au invadat Isfahanul, Shah Soltan Hossein s-a refugiat in scoala religioasa construita de mama lui. Credea ca acolo va fi in siguranta.
Madrese-e Madar-e Shah era o adevarata fortareata. Afganii insa patrund inauntru, il gasesc pe shah si il ucid la fata locului. Asa dispare de pe scena istoriei ultimul shah al dinastiei safavide.

Dupa aceea afganii incep sa jefuiasca capitala. Palatele Cehel Sotoun (Palatul cu 40 de coloane), Hasht Beheshti ( Opt Paradisuri), bazarele, moscheile, bisericile, caravanseraiurile, resedintele oamenilor cu stare si ale nobililor, ba chiar si casele oamenilor obisnuiti, sunt jefuite in cel mai crunt mod.

... au trebuit sa treaca decenii pentru ca fosta capitala a imperiului safavid sa revina la o viata normala dar niciodata dupa aceea Isfahanul nu a reusit sa ajunga la gloria castigata in trecut.

(fotomontajul dedicat Hotelului Abbasi din Isfahan incepe de aici )

Acest topic a fost editat de exergy33: 19 Apr 2011, 07:27 AM

Se lasa seara. Nu pot rata ocazia de a asista la aprinderea felinarelor (electrice) din gradina, a sistemului de iluminat (acvatic?) al havuzurilor si la felul in care se transforma totul in jur.

... ...
foto 16 ........................................... foto 17 ................................. foto 18

Realitatea imediata capata izul celor 1001 de nopti, de povesti cu padisahi neiertatori, printese istete, pirati si alchimisti de temut, cu duhuri si djini, cu marinari si mari viziri, cu negutatori si hoti de caravane, cu palate inimaginabil de frumoase, caravanseraiuri la margini de desert, moschei cu drumuri subterane, corabii scufundate, dervisi atotstiutori, gradini paradisiace, bazare multicolore si multisonore, fakiri, parfumuri subtile, alei tainice, minciuni, tradari, povesti de dragoste, sipete cu perle si pietre pretioase, camile, palmieri, catari, cai naravasi, elefanti, papagali, fructe exotice, mancaruri condimentate, arome atatatoare, melodii leganate, matasuri tesute cu fir de aur, gene lungi, surasuri cu subinteles, bucle de abanos, trupuri trase ca prin inel, arabescuri, mozaicuri, cupole, coloane, vitralii, trepte din marmura, nisip, oaze salvatoare, inele vrajite, elixiruri secrete, otravuri ucigatoare, lampi fermecate, covoare zburatoare ... tot acel amalgam de imagini si informatii ce compun ca un puzzle 'lumea orientala' din cartile copilariei .




Putini sunt cei ce cunosc faptul ca cel care a refacut acea lume, transformand ruinele unui caravanserai in celebrul hotel de azi, nu a fost iranian. A fost un francez ce a lasat urme de nesters in aceasta tara.
E vorba de arheologul si arhitectul Andre Godard.

Dansul a proiectat Universitatea din Teheran, Muzeul National din Teheran (Muzeul de Arheologie sau Muzeul Iran Bastam - fiind si primul sau director numit la inaugurarea din 1936 de catre Reza Khan) si Hotelul Abbasi din Isfahan.
In 1958 el propune refacerea caravanseraiului. Concepe forma finala a constructiei, proiecteaza structurile de baza, conduce pas cu pas reconstructia, supervizeaza lucrarile peisagistice si puncteaza liniile pe care trebuia mers pentru redecorarea interioarelor.
Va muri la putin timp dupa finalizarea lucrarilor, deci, se poate spune ca acest hotel reprezinta cantecul de lebada al lui Godard.

El a tras cu dintii sa se respecte stilul clasic persan si nu a facut rabat de la normele arhitecturale safavide, in timp ce iranienii faceau presiuni pentru 'modernizarea' si 'europenizarea' corpurilor de cladire ce urmau sa compuna hotelul.

Godard nu a renuntat nici la canalele de apa in cruce, ce strabateau renumitele gradini persane impartindu-le in patru parti egale, si nici la celelalte amanunte.
Aceste largi canale descoperite, denumite Farshadi, sunt captusite cu mozaic albastru turcoaz deschis la culoare, sporind luminozitatea spatiilor verzi.

La granita dintre noapte si zi se lasa o liniste aparte. Chipurile oamenilor se destind in mod miraculos ... ca si cum o mana nevazuta le-ar intinde ridurile si le ar fura gandurile negre.

Acest topic a fost editat de exergy33: 21 Apr 2011, 07:54 PM

Ce frumos suna

foto 19

@Gordin
Nu stiu cum suna ce-am scris ... insa stiu cum este gradina.
Pacat ca trebuie sa o parasesc. Luminile s-au aprins peste tot, parfumul florilor a devenit persistent iar aerul e improspatat de fantanile arteziene ai caror stropi lovesc ritmic apa din canale si bazine. Un susur muzical ma invaluie din toate partile.

Ma voi retrage inauntru, nu pentru a lua masa ... si nici pentru a dormi .
Voi fotografia interioarele si decorurile, si in ciuda faptului ca opulenta, luxul si stralucirea indoielnica a hotelului m-a obosit, voi posta imaginile in jurnal, caci numai astfel va veti putea face o impresie relativ corecta despre Hotelul Abbasi si despre arta dinastiei safavide.




Acum insa voi da stingerea ...


foto 20

Shab Bekheir ....
Noapte buna

Acest topic a fost editat de exergy33: 21 Apr 2011, 08:26 PM

... ...
foto1 ............................................. foto2 .................................... foto3

Daca e sa analizez interiorul hotelului ( saloane, lobby-uri, camere, restaurante, etc) dupa propriile norme estetice, pot spune ca il gasesc obositor de stralucitor, prea incarcat si uneori la limita kitschului. Asta poate ca si din cauza ca sunt adepta artei minimaliste. Apreciez un portelan sofisticat, o miniatura ce abunda in detalii si culori, o piesa de mobilier foarte incarcata sau un corp de iluminat inzorzonat ... cu conditia ca obiectele enumerate sa nu se gaseasca impreuna intr-o aceeasi camera si fiecare obiect sa fie asezat intr-un decor cat mai simplu, pentru a fi scos in evidenta.

La Hotelul Abbasi din Isfahan, cu cateva exceptii, esti pur si simplu ciuruit de agresivitatea decorurilor.
Prea multa lumina, prea multe oglinzi, prea multe piese decorative sofisticate, prea multe culori ... am avut senzatia ca nici aer suficient nu exista in jur.

Nu e vorba doar de peretii incarcati la refuz de miniaturi, de modele decorative executate in cioburi de oglinzi sau de panourile pictate, e vorba si de tavanele incarcate cromatic, de sistemele de iluminat supradimensionate ( ochiul este orbit de miile de luxi revarsati din policandre imense, veioze si aplice ) si de portelanurile cu flori proaspete care uneori pur si simplu se pierd, devin invizibile, in oceanul de lumina.

Stridenta oboseste mai ceva ca o zi de alergatura printre ruinele unei constructii pe jumatate acoperita de nisipurile desertului.

Pentru a putea suporta socul vizual m-am gandit sa impart imaginile pe categorii.
Voi incepe cu "tavanele".




Dupa cum se poate vedea, materiale diverse precum lemnul aurit, placile din lemn lacuit, cioburile de sticla colorata (ce imita mozaicurile), ghipsul si aschiile de oglinzi, au fost folosite de restauratorii caravanseraiului.
Ceea ce priviti acum sunt imagini captate in holul corpului principal al hotelului.
Hotelul are patru corpuri (patru laturi), fiecare fiind decorat intr-un stil propriu ce respecta o anume linie cromatica : alb, verde cenusiu, grena, turcoaz ...
Piecare aripa are cel putin un salon foarte mare si un restaurant. Voi enumera cateva, nu inainte de a spune ca restaurantele sunt independente, ca exista o accerba concurenta intre ele, si ca, inafara restaurantului traditional, toate celelalte restaurante ofera atat mancaruri iraniene cat si mancaruri din bucataria europeana, sud-est asiatica, sud-americana si africana.

Deci ar fi de trecut in revista urmatoarele saloane ( halls): Abbasi, Zarrin (Salonul Auriu), Pardis (Gradina Paradisului), Naqsh-e Jahan, Firoozeh (Salonul de Peruzea aka Salonul Turcoaz), Chehel Sotoun, Aeeneh (Salonul Oglinzilor) ...

La categoria restaurante as include : Restaurantul Ali Qapu (mi-a placut interiorul inspirat din arhitectura Palatului Ali Qapu, atmosfera intima data de faptul ca restaurantul e mic si deserturile din fructe ... habar nu ai ce pui in gura dar ramai cu un gust de 'data viitoare' - ca sa folosesc o expresie de-a lui Sorin), Restaurantul Cheashm Andaz (Panoramic) situat pe acoperis, Restaurantul Traditional (ce ofera doar mancaruri traditionale iraniene ... facute insa 'ca la carte', cu ustensile, cuptoare si vetre traditionale), Restaurantul Zarrin (n-am mancat nimic aici ... asa ca nu-mi pot da cu parerea), Restaurantul Gradina (The Garden Restaurant - cu mancaruri diverse si la preturi accesibile plus un personal extrem de prompt), Ceainaria Traditionala ... merita neaparat sa bei un ceai sau o cafea acolo, Restaurantul Cehel Sotoun ( imita arhitectura Palatului Cehel Sotoun/Palatul cu 40 de coloane ... prea incarcat si de aceea si senzatia ca mancarea nu aluneca bine pe gat ... te simti satul dupa doua imbucaturi si flamand imediat dupa ce ai iesit afara ) ... Restaurantul Naqshe Jahan ( ne-am intors din prag ... prea aglomerat, cu mii de cioburi de oglinzi si oglinzi masive care in combinatie cu lumina artificiala imi produc dureri de cap ... totusi pe altii - turistii arabi in special - am observat ca nu-i deranjeaza ...

Impresiile sunt personale asa ca nu sfatuiesc pe nimeni sa ia la modul serios etichetarile facute. S-ar putea ca altora sa le placa exact ceea ce mi-a displacut mie ...

.........

foto4 ............................................... foto5 .................................. foto6 ............................... foto7


Am ales patru interioare diferite urmand ca in postarile ulterioare sa inserez imagini cu detalii si sa dau unele explicatii.
In foto4 am surprins aranjamentul holului ce face trecerea dinspre gradina interioara si lobby-ul hotelului.
Miniaturi persane, panouri ornamentale sau tapiterii cu pauni incadrati de plante exotice, de fapt unul din motivele artei decorative din Isfahan - indraznesc sa spun ca a fost inspirat din arta moghula (India), aschii de oglinzi, pardoseala din piatra veritabila ... si multa, prea multa lumina.

In partea stanga a imaginii se poate vedea invitatia de a vizita expozitia vestimentara deschisa in salonul alaturat.


toate miniaturile din fotografia de fata reprezinta copii dupa miniaturi pictate in epoca safavida.

Am intrat din curiozitate ... desi banuiam cam ce piese sunt expuse.
Faza comica e ca am vazut o tunica, confectionata exact din acelasi material si cu acelasi randuri de nasturi, ca cea vazuta vara trecuta la Teheran ... numai ca de patru ori mai scumpa.
Nu zic nu ... de atunci preturile au crescut, dar nici chiar in halul asta. Cineva se pricepe sa faca bani cunoscand foarte bine gusturile turistelor din tarile vestice

Subsolul Muzeului de Arta Contemporana din Teheran gazduieste o expozitie permanenta cu obiecte vestimentare inspirate de imbracamintea traditionala din provinciile Iranului si din vestimentatia specifica diverselor dinastii istorice.
Unele piese sunt unicat, altele sunt fabricate in serie restransa ... insa toate lucrate impecabil si la preturi incredibil de mici pentru niste obiecte executate in mare proportie manual.

Scara si balustrada din foto 5, ambele din lemn, au fost copiate dupa cele existente la Palatul Hasht Beheshti (Opt Paradisuri) despre care mi-am propus sa vorbesc dupa ce voi incheia capitolul "Hotel Abbasi" .
Picturile de pe peretii laterali si de la etaj reprezinta prelucrari dupa frescele din acelasi palat ( ma refer la scenele cu grupurile de fete si tinere femei ce canta la diverse instrumente).

Un alt interior (foto6), prea incarcat dupa gustul meu, il reprezinta acest hol de trecere. Peretii sunt decorati prin tehnica Aeeneh Kari ( lucratura in oglinzi), luminile ard zi si noapte - desi nu e cazul, iar mocheta -covor mi se pare prea rosie ... acelasi rosu, uneori chiar mai tipator, a fost ales pentru tapiteria mobilierului ...

Ultimul instantaneu propus pentru azi, foto7, l-am surprins in lobby-ul principal al hotelului, tot acolo unde am fotografiat tavanele din postarea precedenta.
Am omis sa mentionez ca tavanul din fotografia in marime originala a fost lucrat in tehnica Tablo Toranj.

Trebuie neaparat sa spun un lucru important : nici una din miniaturile expuse in acest lobby, nici una din picturile si miniaturile hotelului, nici un obiect de portelan - din restaurante sau din cele expuse in vitrinele din diversele saloane, nici un covor si nici o decoratie executata in lemn, cupru sau alt material, nu reprezinta piese originale confectionate pe timpul dinastiei safavide. Toate piesele, de la prima la ultima, sunt replici minutioase dupa obiecte de arta pastrate in muzee ( Iran sau peste hotare).
Cine afirma contrariul, ori nu stie ce vorbeste, ori o face pentru a induce in mod intentionat in eroare turistii.

Mai mult decat atat, nu toate miniaturile din hotel le imita pe cele safavide. Am descoperit foarte multe copii dupa miniaturi originale din epoca Qajara.
La momentul potrivit voi exemplifica cu imagini.

Ma asteapta o saptamana extrem de incarcata asa ca nu stiu cand voi avea timp si chemare sa continui seria fotogramelor.
Nu-mi place sa intrerup un lucru inceput, insa n-am ce-i face ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 23 Apr 2011, 11:38 AM

...
foto8 ......................................... foto9

Sunt obosita ... insa nu intr-atat de mult incat sa nu postez un exemplu cu o alaturare nepotrivita, caci, dupa parerea mea, ecranul si miniatura Qajara se potrivesc ca nuca in perete.


Chenarul din plăcuţe de oglinzi, ce a fost lipit pe rama de lemn a tabloului, il consider de prost gust, asa cum de prost gust consider toate aceste 'sublinieri' stralucitoare cu care au fost 'fericite' miniaturile.
Nici acest tablou, copie dupa o miniatura din timpul dinastiei Qajare ( ce a succedat celei Safavide), si nici altele din aceeasi epoca, nu le agreez ... si asta nu din cauza ca am ce am eu cu Qajarii ( si am ) ci pentru faptul ca arta acelor timpuri nu ma face sa vibrez.

Am vazut extrem de multe tablouri, miniaturi, ilustratii si decoratii Qajare. Traiesc cu impresia ca, in special dupa 1850, miniaturile lor au ajuns intr-o forma denaturata in Balcani si apoi in Europa Centrala si ca au influentat ceea ce numesc eu "pictura de bâlci".




Dansatoarea din tablou reprezinta un standard de frumusete al acelor timpuri (vezi detaliile din foto 8), departe insa de standardele mele estetice.
Totusi aceasta dansatoare e acceptabila, pe alocuri placuta ... se subintelege ca voi reveni cu alte "standarde de frumusete", insa de abia atunci cand voi avea suficient timp la dispozitie ca sa (le) comentez pe larg.

Atat pentru azi ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 25 Apr 2011, 09:31 PM

..... .....
foto10 ................................... foto11 ...................... foto 12

Sunt golita de energie, ganduri, sentimente ... de multa vreme nu am avut o stare asa de aiurea.

Fara prea multe vorbe postez trei imagini cu detalii decorative din incinta Hotelului Abbasi din Isfahan : paunii despre care pomeneam in textele anterioare (foto 10) si mult_prea_obositoarele_ pentru _mine decoratii cu oglinzi (foto11 si foto 12). In limba persana sunt denumite Aeeneh Kari.




Daca in lumina zilei apar destul de acceptabile, cu conditia sa nu fie exagerat de masive si incarcate, atunci cand se aprind luminile ele se transforma in ceva de groaza ... socul optic e mai greu de suportat de catre un vizitator obisnuit.
Mereu m-am intrebat de ce toti sahii ce au urmat dinastiei safavide au avut predilectie pentru supradimensionatele decoratii cu oglinzi, pentru stralucirea artificiala, pentru iluminatul excesiv ...
Nici ultimul sah, Mohammad Reza Pahlavi, nu a facut exceptie desi sotia lui, regina Farah Diba, cu studii de arhitectura facute la Paris, s-a opus in repetate randuri decorurilor de prost gust.