mdeci
trupul meu
ce prieten de nadejde. cam am inceput sa-l ascult si sa-l ingrijesc a inceput sa infloreasca. si am aproape 40 de ani. noa

am invatat ca ma pot invata cu orice, inclusiv cu iubirea.
si ca toate starile trec. alea emotive. orice tristete si orice bucurie trece. serenitatea?

Esti tanara inca! La anii tai nu cere serenitate, ai suflet tanar si nelinistit, lady!Toate trairile trebuie experimentate, mai tarziu va veni si impacarea...
Ce fac copiii tai? Imi erau dragi "cugetarile" lor.

Dasca, plina tolba cu cugetari! Trebuie doar sa imi reiau eu obiceiul sa le scriu

...

"The american sniper" - omenii se pot distinge in trei categorii: oi, lupi si caini ciobanesti. oile sunt oamenii care nu vor sa creada ca raul exista si ca atare in cad prada f usor.


atinge - doar atinge - problemele mentale cu care revin soldatii din razboaie. nicidecum sa analizeze! e doar povestea cuiva. gandurile imi rataceau prin alte sfere in timp ce unul din mutii mei receptori auzeau impuscaturi. nimic captivant. slab spre f slab.


"The gambler" - are you in a 'f**k you' position? daca sefu te concediaza, poti sa-i raspunzi f**k you si sa iti vezi de viata linistit? in alte cuvinte... depinzi financiar de cineva? daca da, atunci nu te afli in pozitia 'f**k you'. si da, e bine sa te afli in pozitia asta, al dracu' de bine.

Asta e tot ce am putut extrage din filmul asta si ma declar multumita. Filmul - un total dezastru. Mi-a placut ideea de jocuri de noroc si de aia l-am ales. dar n-a fost nimic din bucuria jocurilor de noroc. o ciorba lunga despre nimic. atinge asa... ca o boare... ca o parere... o afectiune mentala... teoria all or nithing, ceva despre perfectionism... dar nu intra in nici un fel de detaliu, absolut. intr-un final norocul isi arata fata, dar actiunea filmului nu are de-a face cu jocurile de noroc. sumele care se vehiculeaza sunt ridicole si imposibile. se fac aluzii la miscari f inteligente, dar nu se da nici un fel de detaliu. iubirea isi arata si ea fata intr-o eruptie fara nici un sens. o tocanita de detoate cu ingrediente de proasta calitate. Mark ofera o performanta buna pe un scenariu de toata jena. Ce l-a facut sa accepte jocul intr-un film atat de prost?

The Dude mafrend, am nevoie de parerea ta asupra filmelor maentionate in postul precedent... unde esti?

Nu hanu nu-i bine merci.
Unul dintre cei mai activi useri ai sai tocmai a fost exmatriculat...si asta e in afara cotidianului, insa sa pretinzi ca nimic nu s-a intamplat, spune mult despre misterul "ultimului exil"


************


OK mafrend...Tie in mod particular iti datorez cateva explicatii:

"Pe drumul Zaad-ului, un calator a intalnit un om ce traia intr-un sat din apropiere. Indreptandu-si mana catre imensul ses, calatorul a intrebat, "Nu este acesta campul de batalie pe care regele Ahlam si-a infrant dusmanii?"

Omul i-a raspuns, "Acesta nu a fost niciodata un camp de batalie. In acest loc se inalta odata orasul Zaad, ce a ars pana la cenusa. Dar acum este un camp roditor, nu-i asa?"

Calatorul si acel om s-au despartit.

La nici o jumatate de mila, drumetul s-a gasit cu un alt om si, aratand catre camp din nou, a zis, "Asadar, in acest loc a fost odata orasul Zaad?"

Omul i-a replicat, "Nu a fost nicicand pe aici vreun oras. Dar a existat o mareata manastire distrusa de poporul din Tara de Sud."

Putin timp dupa aceea, pe acelasi drum al Zaad-ului, calatorul a intalnit un al treilea om si, inca o data, si-a intins mana catre uriasul ses, zicand, "Nu-i asa ca pe acest loc s-a ridicat candva o mare manastire?"

Omul, insa, i-a raspuns, "Niciodata nu a fost vreo manastire prin imprejurimi, dar parintii si bunicii nostri ne-au povestit ca aici a cazut odata un mare meteorit."

Calatorul si-a vazut de drum, plin de nedumerire in inima sa. A dat peste un batran si l-a salutat, zicandu-i, "Domnule, am intalnit pe acest drum trei oameni de-ai locului si i-am intrebat despre acest camp, dar fiecare dintre ei a negat spusele celui dinainte, si mi-a istorisit cu totul altceva decat ceilalti."

Batranul si-a ridicat capul si a raspuns, "Prietene, oricare si fiecare dintre acesti oameni ti-a spus ceea ce s-a petrecut in realitate, dar putini dintre noi sunt capabili sa lege faptele unul de altul, si sa ajunga astfel la adevar."

Ce s-a intamplat ??....Intr-adevar Nimic !!...un altfel de nimic:

Nu s-a petrecut nimic...Se mai petrece in genere ceva ??..Cand si cand abateri de la rutina, transformari fulgeratoare, abia perceptibile, acoperite de o neliniste haotica, si iarasi nimic altceva decat plutire in cerc....Nimic...Negustorii fac zarva...asta-i tot; iar pe cei care simt necesitatea de a se alatura altor deveniri ii poti numara in degetele mainii... si se tin de-o-parte...distanti...Fiecare cu ale lui




Ramas bun Felina...

https://www.youtube.com/watch?v=68nPXE8K1X4...7gv7EWwciSgY1ze

I am back. A trecut o viață. 7 ani. 7 ani in care am rasturnat totul. M-am si regasit de cateva ori intre timp. 🤣
Ultima oara m-am regasit acum doua luni. Noa

Tocmai am terminat o sesiune de pregatire la mate cu un baiat. Nu are talent si nici vocatie pt matematica. Recunoscuta ca fiind cea mai rabdatoare profesoara, eu totusi azi mi-am pierdut firea. Nu suficient incat sa zbier, dar suficient sa vreau sa imi zmulg parul din cap. Dar m-am abtinut. Elevul a plecat iar eu am ramas mirandu-ma de ce ar trebui sa fac eu cu el. Am nevoie de banii astia, dar situatia e mult mai complexa decat niste bani. Ce e corect moralmente sa fac? Daca povestesc pqrintilor ca nu mai am cum sa il ajut in continuare, cu siguranta o sa o ia personal. Poate ar trebui sa ii dau teme pt acasa pe care nu le va face. Doar daca ar lucra zilnic ar putea ramane pe linia de plutire. Poate in felul asta as iesi eu basma curata din aceasta situatie delicata.

De cand am parasit hanul, acum o viata, a trebuit sa imi schimb modul de a gandi. Nu a fost atat o schimbare, cat a fost o permitere a mea catre mine insami de a considera tot ceea ce consideram necesar de luat in considerare si analizat. Vad mul mul mai mult acum si am devenit cu mult mai precauta in privinta oamenilor.

Vroiam sa-ti zic ca au macar un cititor 😁 Si ca scrii tare fain, sper sa continui. Si ca te admir de numa’ 😎

Bine ai revenit, Felina!

Cu copiii trebuie să ai foarte foarte multă răbdare... Dar mintea este plastică, chiar dacă acum nu pare să fie capabil să învețe nimic, de fapt ar putea, condiția fiind să își dorească asta. Așa că trebuie convins (cu zăhărelul) că este interesul lui să se aplece mai mult asupra materiei, nu din obligație ci ca să nu rămână prost.

Am inteles! Te imbratisez! 🤗

Multumesc! 🤗

Acest elev pe care il pregatesc de un an si jumatate nu poate tine minte tabla inmultirii, de ex

Dacă nu este o cauză pierdută, cu probleme ce țin de medicină, ar trebui să reușească până la urmă. E o temă destul de grea, și mie când eram copil mi-a fost greu s-o învăț pe dinafară cum se cerea. Chiar și acum mi-e greu să fac socoteli în minte pentru că am la îndemână un calculator încă din liceu și nu m-am obosit.

Am auzit de școala Montessori, unde copiii învață prin jocuri interactive, poate metodele lor ar ajuta?

Parintii stiu de problema lui, nu au mers mai departe de medicul de familie, iar eu nu imi permit sa imi dau cu parerea, nu ma simt competenta. Cine sunt eu sa trag concluzia ca e o problema medicala si nu doar prostie? Nici parintii nu sunt straluciti, daca copilu' nu a fost inzestrat genetic? Ma simt blocata.

Mai suntem si prieteni de familie.

Nici eu nu stiu nici in ziua de azi cat fac 7x8, dar carculez repede in minte 8x8 e 64 si scad un 8 si imi da ce trebuie. Stiu ce spui cu tabla inmultirii pe de rost. Dar ce facem cand avem nevoie sa facem calcule? Si sunt numai calcule la mate. Nu ai cum sa progresezi fara sa intelegi cum functioneaza tabla inmultirii. Asta e un aspect.

Alt aspect ar fi ca nu isi aminteste un amarat de perimetru. Cam de cate ori sa ii predau perimetrul? Il tot invata din clasa a 3-a. Acum il invata si la fizica, nu doar la mate. Ma simt depasita de situatie.

Montesori e pentru copii de gradinita, pana sa intre la scoala. Cred ca deja folosesc aceste metode.

Mama lui il vrea bursier (cumva a reusit pana acum), dar matematia a devenit din ce in ce mai complexa iar el inca se poticneste la notiunile de baza. Stie teoria pe de rost, dar e incapabil sa o aplice sau sa o inteleaga cat de cat.

Ieri nu mai stia ce e aia o bisectoare.

Copilul asta e o enigma pt mine. Altfel e f cuminte, rrspectuos si ascultator cu mine (poate acasa e altfel). E obez. Are probleme cu concentrarea. Daca e obosit, cu siguranta nu mai stie nici cat fac 3x2, amesteca literele in cuvinte, confunda + cu - s.a.

Imi e drag si tare as vrea sa il ajut. Poate avea obezitatea o influenta asupra capacitatii de concentrare sau a memoriei? Copilul e obez din prima copilarie

Hmm... și pe mine mă depășește. Poate cineva care lucrează mai mult cu copiii, într-un fel sau altul, te poate ajuta mai mult.

Am descoperit ca îl doare în spatele frunții. I-am recomandat să meargă la oftalmolog, poate are nevoie de ochelari. Am vb și cu mama lui și i-am explicat cum sa ajunga la oftalmolog gratis. Sper într-o rezolvare.

În ultima vreme m-am izolat de adulți, m-am inconjurat de copii, cu care ma înteleg de minune, și de muncă. Am decis sa privesc puțin mai de la distanță relațiile mele cu adulții. Să le analizez mai detașat. Sufeream prea mult și nu înțelegeam de ce.
*
Am observat că relația cu C e toxică. În ce fel? Pai, în rarele noastre întâlniri online, pt că trăim in țări diferite, mă regăseam mereu într-o poziție defensiva, mereu încercând să îmi apăr alegerile, fără să am niciodată timp să îmi expun toate circumstanțele. Am observat același model de raportare la mine pe care l-am observat la majoritatea adulților cărora le-am permis să intre în intimitatea mea: și anume să caute cu orice preț să gasească CEVA - orice - în neregulă, CEVA de criticat. Am tras linie în cazul ei în momentul în care a gasit de cuviință să îmi dea lecții pentru copilul meu, copil la creșterea căruia nu a contribuit cu nimic.

*
Am recunoscut la un moment dat că acest sentiment neplăcut vine dintr-o continuă luptă cu avalanșe de critici pe care le primeam din toate părtile. Încercam de fiecare dată să explic poziția mea, viziunea mea și contextul în care am luat anumite decizii. Și obosisem teribil. Eram în eroare. Ma trezeam dintr-o ceață groasă care a durat 7 ani, în care am luptat cu fibromialgia, cu alergiile și astmul copilului, renovarea casei, educația corectă si amplă a copiilor, gospodăria, făcut bani. Anii au trecut, nevoile s-au modificat iar eu a trebuit să mă adaptez din mers la tot. Fără să pretind ajutor sau sprijin de la nimeni. M-am încrezut în divinitate și în munca mea.

Am observat că repet o greșeală, pentru că mă regăsesc în același gen de situație toxica cu noile persoane din viața mea. Am înțeles că trebuie să schimb ceva și cu greu mi-am găsit curajul să mă îndepărtez de oameni atunci când îmi incalcă barierele. Înca mă încadrez la categoria having soft boundaries. Înțeleg atât de puține în domeniul ăsta. Anul trecut în perioada Crăciunului am descoperit, mi s-a revelat o realitate pe care nu o puteam înțelege. Pe de-o parte niște atitudini atitudini pe care nu am de ce sa le accept, pe de alta niște greșeli ale mele din trecut pe care trebuie să mi le asum. E o perioada de uriașe transformări în mine. Am aflat, de fapt mi s-a revelat faptul ca de la naștere am anumite lacune dpdv al relaționării cu oamenii. Din pruncie am fost respinsă, probabil înca de la momentul conceperii. Am fost lăsată singură în casă de bebeluș suficient de mult încât am devenit un copil care plângea silențios. Aceasta e cea mai nouă informație, probabil ultima traumă pe care trebuie să mi-o vindec. Și mi-am dat voie astfel să mă retrag din relațiile apropiate, să pun distanță între mine și adulți pâna când îmi construiesc un sistem corect de raportare la ei. Mi s-a clarificat de ce am in jur doar relații toxice. In lumina ultimei revelații, de fapt eu sunt problema. Am fost programată să nu am boundaries. În timp eu am construit multe reguli pt oamenii din viața mea, dar am fost tot în eroare tot acesti ani (46). Trebuie să șterg totul cu buretele și să încep de la zero cu regulile în raport cu oamenii.

Deci, în raport cu oamenii sunt beb.
In viața romantica sunt adolescenta.

*

Mi se întrevede - cumva în ceața - și ideea că există MULTE persoane care se raportează și s-au raportat la mine în limitele bunului simț și în limitele normalului, respectându-mi regulile. Să îi identific în mod conștient

Am găsit o teorie cum că abuzurile și neglijarea din copilăria fragedă formează copilul să fie extrem de atent la persoanele abuzive. Practic în mintea copilului se crează un mecanism prin care, oricand se află în prezența altor persoane atenția îi cade instinctiv pe persoana care are puterea de a-i face rău, deci pe pericol. Crescând, acest mecanism se întărește și persoana în cauza ajunge să se focuseze magnetic pe persoanele practic periculoase, abuzive. Se crează această confuzie între acest magnetism și atracția romantică sau atracție de prietenie. Toate celelalte persoane vor intra într-o categorie "fara atracție", care nu înseamnă altceva decât că nu sunt periculoase, dar subiectul nu realizeaza asta, ci simte doar absența acelui magnetism pe care, evident, îl interpreteaza de o viată greșit.

Teal Swan mi-a adus această perspectivă acum mult timp, dar abia azi fac legătura cu situația mea. Abia acum se leagă totul. Mă simt entuziasmată pentru acest nou început.

*

Absolut necesar să menționez că nu urăsc pe nimeni și nu sunt supărată pe nimeni din prezentul și din trecutul meu, sunt împacată cu tot ce s-a întâmplat demult.

10 ani de cand am inceput acest jurnal. Pare ireal. A trecut o viata. Suferinta si bucurie, munca si palnificare, lupta.

Imprimanta merge, i-am dat de lucru pentru urmatoarele ore, sper nu mai mult de doua. O prietenea de nadejde, imprimanta asta semiprofesionista. Cu ea am facut cei mai usori bani din viata mea. In vara mi s-a stricat. trecuse bine de cei trei ani de garantie. Eram foarte prost cu banii, investisem absolut tot ce am putut aduna in centrale. Nu am dormit noaptea respectiva. Cred ca am si plans. Am facut atacuri de panica. Mi-au trecut. Apoi mi-am planificat o zi total libera, am aranjat sa am mancare si tot. In ziua progamata am eliberat masa cea mare si am deschis cel mai bun tutorial pe care l-am putut gasi. Am asezat pe masa imprimanta si trusa de surubelnite mici. Am inceput sa desfac si sa aliniez piesele si suruburile in ordinea in care le scoteam. Ca sa pot sa le pun inapoi, ca memoria nu ma tine. Si nu am mai demontat niciodata o masinarie. Exceptand ceasul mecanic de masa pe care l-am demontat cand aveam 7-8 ani si pe care nu am mai putut sa il montez la loc. Am demontat tot pana am ajuns la piesa care facea probleme. Tulumba care trage foile. Nu am putut sa o scot de acolo, dar am uns totul cat am putut mai bine. Am montat totul la loc. Mi-a luat toata ziua. Am montat totul la loc cum trebuie, pentru ca apoi a functionat cat sa traga putin dintr-o foaie, apoi sa se blocheze din nou. Am mai citit. Am aflat ca de fapt tulumbele astea, de plastic fiind, se uzeaza in timp si nu mai pot functiona cum trebuie. Si ca ar trebui inlocuita. Am incercat sa gasesc piesa sa o cumpar, dar nu am reusit. Am Abandonat proiectul, ramanand insa cu satisfactia ca mi-am invins toate fricile si am demontat-o si am montat-o la loc. Satisfactia ca am facut, practic, tot ce imi statea in putinta. E si asta ceva. La scurt timp am facut rost de bani si am cumparat alta. Cea veche e inca la birou, nu m-am indurat sa o arunc. Am mers la un servis de imprimante si am fost sfatuita sa o arunc la gunoi, nu se repara, nu se recicleaza. Pfff! Inca nu am suflet sa o arunc. Am cumparat una identica, pentru ca intre timp nimic din ce a aparut nou nu are toate functionalitatile de care am eu nevoie. A fost o aventura in sine toata povestea asta. Am invatat printre altele, ca imprimantele astea sunt cam de unica folosinta si ca tin cam atat cat zic ca au garantia, deci e necesar sa imi planific in buget peste doi ani o alta imprimanta, ca sa nu mai fiu luata prin surprindere.

Cateva chestii pe care trebuie sa mi le scot din cap, asa ca le voi asterne aici.

Prima.
Cealalta C. m-a sunat aseara, cu vocea mieroasa. Nu m-am invatat minte nici acum, asa ca ii raspund la intrebari. Intrebari despre mine, ca ce-am mai facut. Ce a mai auzit ca am facut. Am fost cat am putut de retinuta, dar tot am mai spus cate ceva. Cand am rostit "ceea ce e dificil in situatia mea de acum" m-a intrerupt spunand ca tutoror ne e dificil. Oare cat de mult mai suport tratamentul asta? e o fiinta pe care o ascult de 20 de ani despre cat de greu ii e cu x, y, z si in situatiile a, b, c. Si trebuie cumva sa imi reprogramez creierul sa pun o distanta seriaosa intre ea si mine, dar nu stiu cum, nu stiu cum se poate face asta in relatiile de familie. Sa intrerup orice contact m-ar aduce inevitabil in situatia de a da o explicatie copiilor - de ce? Si inca imi doresc sa pastrez niste aparente. Probabil gresesc, dar mai bine de atat deocamdata nu pot. As vrea intai sa construiesc niste relatii sanatoase si solide inainte [...].

Si apoi intrebarea de ce anume a avut nevoie profesorul X sa fie inlocuit la ora? Habar nu am, nu l-am intrebat.Am intrat intr-un colectiv si am fost rugata pana acum de 4 ori sa tin locul a 2 profesori, de trei ori nu am putut, a patra oara am acceptat pt ca aveam liber, pur si simplu si fara alte conotatii si implicatii. Acea subtila nuanta de suspiciune, nefondata. Suspiciune ca as putea avea ceva cu acel om, care e insurat. Cu fata unei prietene a mamei. Cat de mult ma raneste aceasta suspiciune? Mult. Sunt amara de aseara. Si ma raneste pentru ca am asteptarea sa fiu privita ca o fiinta decenta ce sunt. Si nu sunt privita asa. Simplul fapt ca apar intr-un colectiv aduce suspiciuni. Ar trebui sa inteleg ca am atat de multe calitati incat pot lua barbatul oricui. Asta ar trebui sa inteleg si sa nu ma doara nimic. Dar ma doare. Pentru ca de 10 ani nu am luat barbatul nimanui. Si realitatea e mai urata decat pot eu sa pun pe hartie. Pe scurt mi s-au facut avansuri puternice, dar nu am cedat pentru simplul fapt ca nu am cum sa imi tradez prietenele, pentru ca loialitatea mea fata de oamenii pe care i-am acceptat in viata mea este absoluta si nenegociabila. Cum s-ar simti o femeie care ar sti ca barbatul ei mi-a facut avansuri ani la rand? Nu am spus nimanui nimic, dar m-am indepartat de toata lumea. Cam asta e adevarul. Cat de mult doare? Teribil. Intrebarea e de ce inca imi mai pasa? Pentru ca nu sunt privita cu decenta. Intr-o lume ideala as fi privita ca o mama singura, care trebuie sa plateasca pentru orice lucru pe care nu il poate face singura si care trebuie sa tina piept avalanselor de avansuri de la orice barbat care ii face un serviciu platit. Dar nu traiesc intr-o lume ideala. Si pentru a imi pastra demnitatea, a trebuit sa imi gasesc resusrse sa tin piept acestor greutati fara sa pot vorbi despre ele. Daca as fi vorbit, consecintele ar fi fost uriase. Pentru ca eu daca vorbesc, o fac cu dovezi. Sunt o fire patimasa. Am decis de mult timp sa nu vorbesc pe tema asta si sa sufar in tacere. Am decis ca e mai intelept asa. Dar traim intr-o lume in care ipocrizia, gelozia, minciuna, tradarea, poftele trupesti, lipsa de respect fata de semeni, lacomia, nevoia de a domina comanda si stapanesc oamenii din jurul meu. E un spectacol grotesc la care nu pot lua parte. Normal ca ma indepartez. Mai nou spun raspicat adultilor noi pe care ii din viata mea ca ma inteleg de minune cu copiii, dar cu adultii nu. Ca sa nu existe asteptari. Dar am constatat ca, cu cat sunt mai directa in a-mi expune adevarul, cu atat sunt crezuta mai putin. Practic limbajul comun e minciuna, nimeni nu crede pe nimeni si e o intelegere mutuala cum ca nimeni nu spune de fapt ceea ce gandeste sau simte. Un teatru perpetuu. Si vin eu cu adevarul meu. Normal ca nu e crezut. Si totusi trebuie sa traiesc printre acesti oameni si mai mult, trebuie sa raspund intrebarilor copiilor, care vor sa inteleaga adultii. Iar eu trebuie sa gasesc niste raspunsuri care sa nu tradeze nivelul de disperare pe care il simt cateodata.

*

A doua chestie ar fi fost energia mea sexuala latenta, adormita. Dar acum nu mai am timp de scris.

Am facut cateva ore de mate in locul unor profesori care au lipsit si mi-a placut teribil. Copiii sunt cuminti la orele astea. La info sunt extrem de nedisciplinati. Pentru ca am inlocuit profesorul C. pt doua ore, familia mea e in alerta - daca e ceva intre mine si acest om care e insurat. Nu stiu ce sa mai simt, pe bune. Sunt i faza in care am trecut peste dezamagire, furie si mila de mine insami. Poate e cazul sa ma amuz. Faptul ca sunt divortata, arat bine, sunt vesela, pozitiva si placuta ma face un pericol pentru casniciile existente. Bine de stiut. Ma asteapta inca o avalansa de ura, iar eu vreau doar un job. Poate incep sa ma joc!
Deci! Ai mei sunt mandri de mine, se vede pe fata lor. Pentru ca sunt profesoara in zona. Se pot mandri cu mine. Bleah! Iar pe de alta parte proiecteaza lipsa lor de moralitate asupra mea. Bleah!


Popcorn?

Drama se accentueaza. Azi nu prea am nervi sa suport aberatii, l-am sunat pe T. sa imi explice. Norocul lui ca nu a raspuns. Poate il mai sun mai tarziu.

Am vb cu M. de dimineata si, printre altele, i-am expus si acea idee a lui T. , si am rugat-o sa imi explice. Asta dupa ce vorbisem pe alte subiecte, amuzante. Am lasat subiectul fierbinte la sf. Am insistat ca trebuie sa fi vorbit cu T. despre asta - a negat. Am rugat-o sa vorbeasca cu T. despre asta, sa il intree ce a vrut sa spuna, la ce se refera. Mi-a raspuns clar si raspicat ca nu o va face, nu va intreba. Interesant. Nu am putut sa nu observ ca i-a pierit veselia si cheful de vorbit. Dupa convorbire m-am tot gandit - nu are ce sa fie decat ca a fost ideea ei. Inca o femeie care ma defaimeaza. Arunca asa o umbra de indoiala asupra caracterului meu. Am de mai mult timp senzatia ca m-a vorbit de rau in fata lui Cs. Daca ar fi sa cred aceasta noua idee, foarte foarte multe intamplari s-au explica. Intamplari care mi-au marcat relatiile cu unii oameni dragi. Ce-ar fi sa fie asa? Viata bate filmul. Aici eu ma blochez. Cand mi se confirma despre X ca nu s-a purtat corect fata de mine, eu nu stiu ce sa fac. Ma rog sa primesc inspiratie, sa gasesc o cale si sa pastrez distanta corecta fata de X.


*

Bun. Acum sa analizam: de ce imediat ce am intrat (posibil temporar) in acest colectiv, au inceput zvonurile. Practic, la 30 de minute dupa ce am vb cu profesorul C., care m-a rugat sa ii tin 2 ore in ziuacutare (ma mai rugase de doua ori, dar nu am putut), la 30 de minute deci dupa acea discutie, m-am intalnit cu soacra lui, prietena de familie cu ai mei, care mi-a spus ca stie ca ii fac orele lui C. in ziua x. A mai zis cateva cuvinte frumoase (ma descoase admirativ de ani de zile), dupa care a intrerupt conversatia subit. Am socotit ca se grabea. La foarte putin timp am auzit ca sotia acestui coleg a trebuit sa plece in ziua x (sa fie dusa) undeva la o clinica de dezintoxicare (dependenta de alcool). Tot in jurul acelei zile mi s-au expus ingrijorarile, dar voalat si fara sa mi se ceara parerea. Practic eu intrand in acest colectiv am fost cuplata cu acest om. Omul e insurat. Eu pe el nu il cunosc. Adica stiu cine e, stiu ca e insurat cu fata acestor prieteni ai parintilor mei - pe parintii respectivi ii cunosc cat de cat, ii stiu de cand eram copil, dar pe fata lor si pe sotul ei nu ii cunosc, nu am schimmbat mai mult de 2-3 propozitii cu ea, iar cu el nu am schimbat mai mult de un salut pana sa intru in scoala. In scoala am vb despre angajarea mea si chestiuni de scoala, minimal. Deci eu nu ii cunosc. In schimb acesti parinti, la fel ca parintii mei, ma stiu si pe mine, si pe el, si pe sotia lui. Ce inseamna asta? S-a instalat o teama. Este ea fondata? Eu nu am stricat si nu am de gand sa stric o familie, nu am intrat in acest colectiv cu gandul sa imi caut partener, ci sa imi castig un venit. Totusi, de ce s-au alertat asa de rapid si fara motiv batranii? M-am gandit si am intors problema pe toate partile. Stii cum e cand te uiti la un film si iti dai seama ca un el si o ea vor sfarsi impreuna? Tu ca privitor la circumstantele amandorura, realizezi ca se vor cupla. Poate oamenii astia, batranii de care vorbesc, au observat (poate chiar mai de demult) o compatibilitate si o posibilitate, si au intrat in panica in momentul in care eu am intrat in colectivul scolii. Atat despre ce ii f grija pe unii.

*

Vineri am tinut patru ore in locul profesorului de geografie - nu stiu cine este domnul de geografie, astept cu sufletul la gura sa aud urmatoarele zvonuri!
Intr-o pauza am dat de proful C., care m-a salutat de aceasta data cu "Saru'mana" si mi-a zambit timid, fata de "Salut"-ul de dinainte. Oficial nu voi mai putea da ochii cu acest om fara sa ma inrosesc.

E timpul pentru o pauza de munte...

Am raspuns politicos, dar fara sa zambesc inapoi. De ceva timp mi-am construit o "poker face" pe care o folosesc in f multe situatii, mai ales cand interactionez cu barbati.

e interesanta asemanarea semantica dintre poker si yoker... engl. yoke vine din sanscrita...

In cele 4 ori in care am interactionat cu Dl.C. am observat ca isi fereste privirea dupa cateva clipe. Eu ma uit in ochii oamenilor cu care vreau sa colaborez. Iar el isi fereste privirea, isi intoarce usor capul spre dreapta in timp ce continua sa vorbeasca. Ultima oara s-a ridicat din fata calculatorului ca sa imi aduca niste fise pe care le trimisese la imprimanta - nu am putut sa nu observ ca era "bucuros".

Nu judec pe nimeni. Stiu ca prezenta mea poate fi tulburatoare cateodata. Stiu ca sunt perceputa ca fiind foarte atragatoare, desi eu nu simt asta, nu ma simt si nu m-am simtit niciodata atragatoare sau frumoasa. Dar stiu ca e asa. Mi s-a confirmat in multe randuri in ultimii ani. Poate de asta se albesc femeile cand se intampla sa am o convorbire cu barbatii lor. Cum spuneam nu judec pe nimeni. Cunosc atat de multe persoane care se gasesc in casnicii in care nu au avut relatii intime de ani de zile. O erectie e o erectie si atat, nu inseamna mare lucru. Personal sunt total abstinenta de mai bine de 4 ani. E foarte greu sa fii abstinent. Dar mult mai greu mi-a fost in timpul casniciei sa traiesc fara afectiune fizica. Asadar pot intelege ca un barbat casatorit sa aiba erectie in prezenta mea - am observat de multe ori, la multi barbati.

Traiesc la munte
S-au terminat pauzele! E timpul sa traiesc!

Detaliaza

Despre C. si sotia lui stiu tot felul de povesti care se intind pe parcursul a mai bine de 20 de ani. Cum persoanele care au povestit sunt conduse de duhul barfei si a denigrarii, nu consider adevarat nici 50%. Dar , o data cu aceste evenimente, brusc mi-am amintit toate povestile pe care le-am ascultat dezinteresata si oarecum neatenta toti acesti ani.

*

Dl. C. e mai inalt decat mine, subtirel si imbracat curat. Pe vremuri - imi amintesc - avea niste ochi albastri superbi. Ziua de azi il gaseste carunt, din albastreala ochilor i-a mai ramas un gri, iar fata ii e umbrita de doua cearcane care bat spre negru. La cearcane ma pricep, eu am avut toata viata. Ale lui sunt speciale. Timpul nu cruta pe nimeni - si eu am albit si am imbatranit, doar ca eu imi acopar albul cu vopsea de par. Altceva nu prea fac. Undeva intre 45 si 46 de ani am vazut o modificare clara in felul in care arat, o imbatranire. Am decis sa iau in greutate si poate asta ajuta putin la fata. Dar cu siguranta am imbatranit. Cu totii imbatranim.

ma refeream la joke/yoke...radacina e din sanscrita, a înjuga parca... desi yoga are sens si de uniune...

interesanta e si expresia noastra> ,,a da iama", in sanskr. Yama e zeul mortii... whatever....

la care munte? ala de e alb acu?

omul se schematizeaza (la propriu!) cu cat se apropie de marea trecere...

Tocmai am incheiat o discutie cu Cs. Mi s-au lamurit toate cele ce le simteam. Am fost incet-incet indepartata. Am aflat si de ce. Ca nu am EXECUTAT sfaturile lor. Adica nu mi-am trait ultimii ani dupa directivele si dorintele lor. E aberant. Mi s-a confirmat ca am fost ptivita cu superioritate. Simteam, am simtit asta de atata timp, dar azi mi s-a confirmat. S-a rasfirat o ceata pe care am simtit-o atatia ani. Si rautatea pornita dintr-o superioritate nefondata. Sunt divortata, singura cu doi copii, am venit aici in casa pe care am cumparat-o cu banii mei, cu un copil bolnav si eu foarte bolnava. Pentru ca am trait intr-o relatie abuziva prea mult timp. Am venit si am continuat sa fiu independenta, fara sa ma plang si fara sa astept nimic de la nimeni pentru ca urasc sa fiu povara cuiva. Am primit extraordinar de mult sprijin divin. Asta pe scurt. Nu ma simt inferioara nimanui, si nici superioara. Nu accept sa fiu tratata cu superioritate.

Inteleg acum mult mai clar ochii bulbucati cu care sunt privite realizarile mele. Practic e un soc pentru acesti oameni ca eu, in conditiile mele, sa dau inainte in viata. Fara sa ma umilesc, fara sa cer si fara sa fac compromisuri de genul sa ma culc cu x sau y pt favoruri. Am primit in schimb sprijin de sus. Si sunt constienta si recunoscatoare in fiecare zi.

Am tinut capre si am pus copilul pe picioare cu lapte proaspat de casa. Am renovat casa, am dublat spatiul locuibil, avem fiecare canera lui si avem si un living cu baie separata. Am construit o camera pt centrale si am instalat calorifere si doua centrale, una pe lemn, una pe gaz. Am instalat o butelie uriasa de gaz in curte. Fara ca nici macar sa am cu cine sa ma sfatuiesc, pt ca se pare ca si sfaturile costa - ori umilinta, ori tr sa platesti in natura - mai bine mor decat sa ma culc cu cineva pt un sfat sau un favor, indiferent de cat timp sunt abstinenta. Asta asa, in mare, aspectele cele mai vizibile.

Mi s-a confirmat rautatea cu care am fost tratata, gratuit si nenecesar. Poate o sa invat sa am incredere in ceea ce simt, dar loialitatea mea fata de cei apropiati m-a tinut mereu in loc cu un "daca" sau un "poate imi scapa mie ceva".

S-a incheiat inca un capitol. Am lacrimat unpic pe alocuri, dar acum am facut o baie si ma simt usoara si usurata. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Am visele mele, la care trebuie sa lucrez in continuare. Ieri m-am simtit cumva coplesita, pe de o parte de griji, pe de alta de teama ca nu voi reusi. Azi noapte nu am dormit bine, m-am trezit de multe ori, la cel mai mic zgomot. Dar mi-am revenit.

Bine te-am regasit!

Auzi, eu nu m-as framanta atat pentru ce crede/zice/se teme X si Y!

Fii mandra de ceea ce esti, de ceea ce ai putut face cu puterea ta de femeie, de mintea care nu te-a tradat ci te-a ajutat sa faci si sa ai ceea ce-ti trbuie!

Framantarile tale interioare raman, pentru ca asa esti tu, dar nu te simti vinovata de cea ce altii proiecteaza despre tine...au si ei traumele si neimplinirile lor!

Despre copilul cu care lucrezi...

-obezitatea aceea se impleteste cu niste elemente de TSA, dupa parerea mea. Ar fi Ok sa fie vazut de specialisti in autism.
-va invata in ritmul lui, si da, explica-i treaba aia de care te folosesti tu la inmultire, cu dublele pe care le poate memora (4x4, 6x6...) apoi adauga si creste dupa caz.Va dura pana o intelege...
- da-i teme scurte per care sa le faca
- foloseste sublinierea colorata: perimetrul cu aceeasi culoare mereu, inmultirile grele...va implica memoria vizuala.
-...fiecare om are drumul lui, parintii trebuie sa accepte asta...

Concluzia unei batrane dascalite:

Esti o super femeie, draga!

... n-am mai folosit laptopul de cand m-am pensionat, am uitat unde sunt diacriticile!

Dăscălița are dreptate, nu te lăsa influențată, mergi pe drumul tău. Vorba ceea: câinii latră, ursul trece.

Te imbratisez!




De acord. Sunt ganduri si stari pe care uneori nu stiu sa le gestionez. Apoi intervin consecintele pe termen mai lung - reputatia mea e importanta pentru viitorul copiilor mei.




E ciudat ca nu stiu sa ma simt mandra. Am o nevoie uriasa sa vad in ochii altcuiva mandria asta... e o nevoie a copilului din mine, un detaliu la care, atunci cand ma gandesc la el, ma aduce instant in lacrimi, ca si acum.




Corect. Incerc sa disting ce anume trebuie sa fac in asa fel incat sa imi usurez cat se poate viata si viitorul.




Multumesc pentru sfaturi! Am preluat inclusiv ideea cu sublinierea colorata

Intre timp s-au intamplat foarte multe. Mamica acestui copil a gasit ca nu e necesar sa trimita copilul la pregatire in saptamana altfel, decat odata, pe la sfarsitul saptamanii. A trebuit sa ii predau din nou perimetrele si ariile, mi-am pierdut nadejdea cand mi-a spus ca l+l+l+l=l la puterea a patra. Dupa sedinta am sunat-o pe mama lui si i-am explicat (pentru a nu stiu cata oara) sa nu mai sara copilul de la pregatire pt ca nu il ajuta in nici un fel. I-am explicat cat am putut de bine, detaliat. A inteles ceva? Nope. Apoi a decis sa opreasca colaborarea, deci l-a scos de la pregatire. Si eu m-am bucurat teribil! Ma storcea de toate energiile.

Daca i-as fi spus eu femeii ca nu il mai primesc, m-ar fi urat toata viata ei. Situatia e mai complexa decat pare la prima vedere. E al doilea an in care il pregatsc. Peste doi ani va da evaluarea nationala. Daca ramanea la mine si nu trecea examenul, vina ar fi ramas a mea. Eu eu vreau sa practic meseria asta tot restul vietii si nu am nevoie de reclama negativa.

In doua sedinte de cate doua ore fiecare trebuia sa il pregatesc la algebra, geometrie, fizica, franceza engleza si cateodata si alte materii la care avea un proiect de facut. Incet incet am reusit sa elimin celelalte materii pentru ca efectiv nu aveam timp in cele doua ore. Dar a insistat sa il mai ajut la fizica din cand in cand. In conditiile in care el nicodata nu isi aminteste un perimetru amarat, i-am explicat ca nu mai rup din sedinta de mate, pentru ca aba facem fata asa, sa cuprindem algebra si geometria. Ca nu e bine sa deranjeze aceste sedinte pentru ca copilul abia face fata asa. Si va ramane in urma la mate. Iar fizica e cu o lectie in urma matematicii. Deci fizica fara mate nu se poate. Cumva a acceptat, desi nu stiu cat a inteles din ce i-am explicat eu. Nu a acceptat sa il trimita la mine si o a treia zi pe saptamana, asa ca am impartit fizica in doua ore, lipite de sedintele de mate. deci trei ore odata. Vai, cat de greu mi-a fost! Ierminam sedinta asta lunga extenunata . Sunt atat de odihnita de o saptamana de cand nu a mai venit





Multumesc, te imbratisez din nou!

Stai linistita cu diacriticele! Eu voi scrie in continuare fara diacritice, ceea ce te sfatuiesc si pe tine - am impresia ca face parte din farmecul hanului

Multumesc, Erwin! Asa o sa fac oricum, asa fac de o viata. As vrea totusi sa evoluez suficient - emotional, psihologic - incat sa pot sa gestionez aceste situatii fara sa imi mai provoace suferinta asta profunda.

Drama se extinde. Echipa care lucreaza acum la exteriorul casei e condusa de tatal acestui copil. Ieri mi-a spus ca a auzit ca eu nu il suport si ca sa am grija, ca poate scoate carnetelul. Eu m-am prefacut ca nu inteleg. (carnetelul e un caiet de vraji aka farmece aka mosmoande, pentru care acest sat e cumva vestit, pentru ca multe familii au mostenit de la batrani acest carnetel - noul preot care a venit aici acum doua decade a reusit sa convinga multe familii, dar nu pe toate, sa ii predea spre distrugere acest carnetel mostenit). Mi-a zis ca poate deschide carnetelul si imi face 'ceva'. I-am spus, incercand sa imi ascund perplexitatea, sa imi faca, nu ar fi primul care imi face. A revenit spunand ca mie o sa imi faca de bine. I-am replicat ca deja imi face bine lucrand la casa, asa ca... sa nu se oboseasca. Apoi am plecat pentru ca aveam de lucru in alta localitate, iar de intors m-am intors pe intuneric, cand echipa plecase.

Azi de dimineata, cand le-am dus cafeaua, i-am spus ca am ramas rau dupa discutia de ieri si ca as vrea sa nu mai continuam partea a doua a lucrarii. A fost, desigur, socat, si a insistat sa ii explic ce discutie, ce caiet, ce problema. I-am spus ca mi-am pierdut linistea si bucuria de ieri de cand m-a amenintat cu carnetelul lui si ca e o gluma (stiam ca o sa imi spuna ca a fost o gluma) la care mi se termina mie umorul si ca nu pot continua lucrarea. Si ca daca vrea sa termine aceasta faza la care e acum, bine, daca nu - nu e nici o suparare, dar partea a doua nu mai vreau sa o faca. A inceput sa ii tremure vocea. I-am mai spus mai multe, cu blandetea mea caracteristica. Cateva detalii nu i-am spus: ca nu accept de la nimeni sa ma ameninte in curtea mea si ca protectorul meu e Dumnezeu si ca atare nu ma tem de nimeni si de nimic, dar cu siguranta nu vreau sa lucrez cu oameni care s-au infratit cu partea intunecata a lumii. Revin

Ideea pe care insist e ca nu ma asociez in cunostinta de cauza cu oameni care umbla cu vraji si farmece, indiferent daca ele sunt reale sau nu, indiferent daca sunt eficiente sau nu. Iar daca ma mai si ameninti, ce poate fi mai clar?

Sunt oameni in comunitatea asta care nu reusesc sa inteleaga, pentru nimic in lume, de ce eu inca mai supravietuiesc in conditiile in care eram pe moarte cand am ajuns aici, si pe langa asta mai si evoluez. Se spune ca eu am facut aici, de cand am venit, cat nu au facut altii o viata. Cum se face ca eu, bolnava incurabil, cu un copil cu probleme de sanatate, fara sprijin vizibil (pentru ca divinitatea nu e vizibila oricui, iar familia de origine nu locuieste in satul asta), am realizat atat de multe si sunt mereu cu zambetul pe buze si cu o vorba buna pentru oricine?

In trecut am facut niste compromisuri pe care sufletul meu nu le voia, dar nu intelegeam ca daca nu sunt de partea binelui, sunt de fapt de partea raului. La un moment dat am inteles profunditatea fiecarui gest si fiecarui gand si fiecarei decizii - lupta spirituala se duce in fiecare moment, asta inseamna de fapt ceea ce inseamna sa tii flacara aprinsa tot timpul (din textele crestine ). Revin

Bună, draga mea! Foarte bine ai făcut că nu l-ai lăsat pe individ să creadă că te temi! Asta e iar o dovadă că ești o femeie puternică!

Că oamenilor nu le vine să creadă că o femeie se poate susține singură, că poate crește copiii śi poateprospera din munca ei e ceva specific zonelor rurale, unde bărbatul încă se crede “cap al femeii”, iar tu … tocmai dărâmi acest mit. Mai sunt și femeile invidioase care nu pot crede că “ aia” a reuśit singură…

Despre amenințarea cu carnețelul ocult, e… sperietoarea lor, dacă altceva nu-s capabili…

Știi ceva, gura satului nu o astupă nimeni, iar reputația ta este în regulă. Copiii tăi văd, simt śi nu se vor lua după vorbe lipsite de fundament!

Știu că ești mai ok fără stresul acelei meditații, mai bine că s-a terminat!

Sus capul, fii mândră de tine, de copiii tăi și de ceea ce faci! În tine stă puterea, afișează atitudinea corectă: seninătate, bunătate, zâmbet, eleganța!

Mâine-poimâine parcă vedem că te vizitează Ben Fogle și face un episod din serialul lui.

http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=775838

Te imbratisez, Dasca!


Sa vezi cate s-au mai intamplat intre timp!