Ar avea material!




Shapeshifter, te exprimi mult prea elevat pentru puterea mea de intelegere

In primul rand: ce faci cu compotul de acum doi ani? Simplu: chemi colegii copiilor in vizita si ii intrebi ce compot le doreste sufletul


*

Cred ca am reusit sa ma intarc. Nevoia aia obsesiva de a vb cu mama in fiecare zi s-a diminuat considerabil si brusc, intr-o zi, cand nu mi-a raspuns la niste mesaje. De atunci comunicam in limitele normalului, zic eu. Mi-am permis de vreun an de zile sa ma las in voia acestei nevoi ca sa vad unde duce si cat o sa tina. S-a terminat, asa ca ma felicit pentru alegerea facuta atunci.

*

Individul care m-a amenintat cu vrajile acum face in asa fel incat sa strice prietenia dintre copiii nostri. Nu am avut nici o reactie, dar l-am pus in garda pe junior, care a inteles.

E adevarat ca mi-am dorit farte mult aceasta prietenie intre copiii nostri si in anii ce au trecut am cultivat-o si am intretinut-o cum m-am priceput mai bine. Dar e ceva mai mult de atat. In mintea mea am crezut ca si ei, parintii acestia, isi doresc acelasi lucru pentru copilul lor, sa aiba prieteni. Si, cel putin mama lui, a intretinut acesta prietenie. Dar desigur e ceva mai mult de atat.

Acest barbat mi-a facut avansuri mult timp, la un moment dat chiar agresiv. Am crezut ca a priceput ca nu se poate asa ceva. Se pare ca sunt barbati care nu accept, nu concep sa fie refuzati. Desi viata noastra aici, in aceasta comunitate mica, ar putea fi profund afectata de un asemenea gen de aventura. M-am gandit in mintea mea ca e evident ca nu orice femeie e dispusa sa aiba aventuri cu barbati insurati. Dar uneori orgoliul e peste masura de mare si nu mai tine cont nici macar de bunastarea copiilor proprii.

Am crezut ca voi putea evita o ruptura de genul asta cu felul meu bland si cu firea mea impaciuitoare si cu echilibrul meu obisnuit. Acum trebuie sa accept ca am facut tot ce mi-a stat in putinta si ca uneori nu conteaza, pentru ca nu pot decide si nu pot alege pentru altii. (revin)

Am miscat laptopul si mi s-a deconectat imprimanta


*

Mai unpic si am sedinta cu parintii

*

Am renuntat la una din pregatirile la engleza, pur si simplu nu fac fata, e prea mult de munca. Am renuntat la bani, asta nu mi s-a mai intamplat - sa renunt la munca pe bani. Dar poate ca a venit vremea sa inteleg ca eu sunt singura care poate decide cat de mult "e prea mult" pentru mine. Sunt ani si ani in care m-am intrebat cat de mult trebuie sa trag de mine din momentul in care simt ca nu mai pot? Raspunsul era evident pentru oricine are iubire de sine echilibrata. Revin

M-am incapatanat din februarie sa ma tin de predat si nu altceva. Nu se poate. Copiii, majoritatea, au nevoie de educatie din cea "de cei 7 ani de acasa". Initial mi-am spus ca e vorba doar de o lipsa de respect si disciplina. Dar e lipsa de educatie de acasa. Si am ajuns in punctul in care nu mai pot da inapoi - am inceput sa fac la clasa educatie de baza. E acel tip de educatie care lipseste la modul general din societate. Pe care parintii nu mai stiu sau nu mai au chef sa o faca, pentru ca necesita mult efort, conectare la nivel personal, atentie si dedicare.

Sunt inca confuza in legatura cu ce trebuie sa fac in continuare - invatamant, uber, programare sau altceva.

Inca doua persoane m-au lamurit: o domnisoara de la pregatire careia nu ii iau bani. Una din persoanele careia i-am oferit mult si careia e musai sa ii retrag din "beneficii" din cateva motive: isi lasa lenea sa o domine, se rasfata simtindu-se speciala, se simte indreptatita pe timpul si efortul meu, imi deranjeaza orele si c9ntinua sa faca niste gafe pentru care i-am tras atentia de mai.multe ori. Desigu ca e un copil-adolescent. Dar e exemplu clar de "Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in plasa". E cazul ma retrag cu acest caz de caritate la minimul 0e care il pot oferi.


A doua persoana este N. Merg cu el pe la programari, pe la spitale si unde mai e nevoie. Acum doua zile, inainte sa intram in spital, mi-a spus grijuliu "sa imi aranjez documentele bine, ca sa nu trebuiasca sa ma intorc la masina". Sa IMI aranjez documentele. Documentele lui. Wtf?!

Sunt confuza. Ma intreb oare de ce am ajuns in situatia asta? Cu un om care nu se deranjeaza sa miste pentru el. De ce ma.misc eu pt el? Sunt totusi singura cu tot pe cap si cei din jur nu par sa aiba nici un fel de ... instinct din asta de a ma proteja. Nope, mi se cere. Sa fac. Mm.

Si cand am parcat la magazin m-a rugat sa ii iau tigari, ca are niste bani. L-am intrebat de care, cica cele mai ieftine. L-am intrebat cam cat face cel mai ieftin. Cica 20 de lei. Zic bine, da-mi banii. Ceea ce l-a luat prin surprindere. S-a cautat de portofel si a scos banii. Prea l-am.obisnuit prost. Ma uimeste totusi usurinta cu care mi se cer anumite chestii - eu mi-as fi dorit sa fiu protejata, sa mi se spuna de catre toti din jur: nu, stai linistita, ai grija de copii, de sanatatea ta si de munca ta, deja faci prea mult. Nu mi se spune asta. Si trebuie singura sa imi setez limitele. Doar eu pot decide cat si cui dau din timpul, atentia si resursele mele materiale.

In legatura cu el nu am luat inca o decizie radicala, desi sunt foarte tentata sa o fac. M-am gandit la cateva scenarii.

Mai am despre M. Revin

M.c. isi permite sa imi vorbeasca despre "ce isi doreste el de la copiii mei". Gandul e bun, de bine. Dar cum, totusi? Niste copii in viata carora nu te-ai implicat cu nimic, exceptand ca ai pasat o suma de bani pentru dulciuri odata la doi ani, daca.

*Până nu pierd ideea*
Să scriu, deci


1. Vorbind cu ea, ma surprind spunând ca sunt extenuata dupa perioada de pregatiri intense la mate[...].

După ce s-a terminat acea discuÈ›ie, am rămas cu un sentiment neplăcut, cu toate că discuÈ›ia ”n sine a fost plăcută.

Un gând care mi-a apărut de atât de multe ori ”n ultima vreme, dar pe care l-am pierdut repede. E un gol care ramâne când iÈ›i exprimi un of È™i eÈ™ti ascultat, dar nu primeÈ™ti nimic ”napoi. Un gol rămas in aÈ™teptarea unei vorbe bune, blânde; sau poate o dojană pornită din grijă, sau poate un sfat asemenea. E golul lăsat acolo unde e prrsupusă ca fiind de la sine iubirea, dar ea nu e.

2. Imi e evident că am intrat ”ntr-o perioada ”n care imi analizez emoÈ›iile fine, cele mai intime, ceea ce nu am facut o viață. E o zonă care, se pare, deÈ›ine cheile multor uÈ™i pe carr ”ncă nu pot să intru.

Am observat undeva prin ianuarie un mecanism prin care, atunci când ma copleșesc niÈ™te emoÈ›ii cu care nu sunt confortabila, o parte din mine ma cuprinde ca ”ntr-o ”mbrățiÈ™are È™i apoi se pune ”n faÈ›a acelui miez copleÈ™it de o emoÈ›ie necunoscută, ca un scut - e partea mea brava, cea care stie să se descurce ”n orice situaÈ›ie de criza, care pastreaza controlul si ascunde, acoperă orice urma de emoÈ›ie care, ”n mod normal, m-ar arăta - fie È™i pentru câteva clipe - vulnerabila, atacabilă.

Am mult de analizat. Mi-am descoperit acest miez plin de emoții pe care nu le-am acceptat și nu le-am dat voie să se manifeste niciodată.

Am gasit hamzii pe internet pe un sait romanesc. Dar nu accepte decat plata in avans. Oare sa risc 30 de lei?😃

Interesant cat de usoara ma simt acum, cand suport consecintele unei decizii pe care am luat-o la craciun - consecintele sunt doar pozitive

Oficial masina de rufe nu mai merge. Anul trecut pe vremea asta am dus-o la reparat si, dupa ce a reparat-o si i-am platit cei 400 ceruti, mi-a spus ca o sa ma mai tina cateva luni, 2-3-4. Aiaiai! Tare m-am necajit atunci. Dar uite ca m-a mai tinut un an. Nu am in buget o masina de rufe noua, dar trebuie sa o cumpar. Si fac un gen de gimnastica mentala cu care sunt obisnuita... stresul mi se vede pe fata, copiii intreaba de ce sunt suparata... Pai nu sunt chiar de loc suparat. Doar ca lupta e incrancenata acum

Cumpără mașina! Fără ea viața e grea!
Bani nu sunt niciodată destui, mai ales când ai copii și nevoile lor primează!
Hai, fă comandă la Altex sau Emag și mâine o ai!

Dasca, am comandat-o si mi-a si ajuns. Am luat una romaneasca, am gasit o oferta frumoasa si nu am mai stat pe ganduri. Daca voi qvea surprize, asta e! Baietii care au adus masina s-au oferit sa o si instaleze, am fost super fericita, iti dai seama! Iar la final nu au vrut sa ia banii pe care ii pregatisem pt ei. Asta e de sus, sa nu ma mai vait ca nimeni nu imi face nimic fara bani�. (Multumesc!)

Pqrca am inviat de cand am masina instalata. A fost o zi grea, mi-au dat lacrimile de 5 ori, de doua ori m-au vazut copiii. Stiu ca e o faza trecatoare, dar simt mai acut ca niciodata pana acum faptul ca sunt singura. A fost o zi ametitoare, in care am vrut sa bifez o multime de chestiuni. Am vrut in mod strategic, pt ca stiu ca nu mai rezis la presiune si atunci singura solutie e sa rezolv problemele presante pe loc. Si au fost extra azi.

La medic pt trimitere oftalmologie si pt o adeverinta mie. Puteam sa aman, dar nu am nici o garantie ca mai reusesc sa rezolv pana in paste, asa ca am rezolvat-o.

Mesaj pt fetele de la prega, nu inainte sa iau cele cateva decizii in leg cu ele.

Gasit, aranjat in pagina si listat TOATE teoremele din triunghi.

Gasit formular european cv.

Gasit cv vechi din computerul vechi.

Tot ce tine de cv si de joburi imi da o stare de angoasa pe care stiam bine ca nu o voi putea domoli decat dupa ce gasesc documentele si mi le aranjez. A plecat si angoasa.
Am golit lada frigorifica si pana seara s-a topit gheata. Alta sursa de angoasa - mieii pot veni in orice zi iar eu aveam lada nepregatita. Am rezolvat, s-a dus si angoasa asta.

Mancare.

Mesaj parinti banchet.

Printat ce aveam de scos pt domnisoara invatatoate - alt stres pe motivul ca daca nu le scot curand, sigur voi uita si nu vreau sa fac o impresie proasta fata de aceasta persoana care imi da foarte mult de lucru si ma plateste generos intotdeauna.

Programare la oftalmolog.

Apoi in oras dupa masina de rufe.

Ce nu am bifat azi e curatenia la masina - in oras deja erau inchise spalatoriile, asa ca mi-am alocat 3 ore maine dimineata sa curat eu acasa masina in interior si copiii pe afara.

Presiunea datoriei pe care ma stresez singura sa o platesc mai devreme decat am convenit, dar si apropierea pastelui imi dau o stare ciudata, posibil contribuie la smiorcaiala de peste zi. Stiu ca sanatatea mea mentala e putin amenintata - sunt perfect constienta ca are legatura cu tot efortul pe care il fac zi de zi sa tin totul in armonie, dar nu am de ales. As putea sa nu fac tot ce fac. Dar nu pot. E un foc in mine care arde si care nu ma lasa sa ma dau batuta - nimic si nimanui nu ii pot da voie sa se intrepuna in planul meu de a avea o viata echilibrata si armonioasa, asa cum ar trebui sa am la varsta mea dupa o viata de munca, indiferent daca am pornit de la zero acum zece ani. Nimic nu ma poate opri. Adevarul e ca in fiecare zi fac pasi uriasi in planurile mele la care tin atat de mult. Si visul meu, viziunea mea la care muncesc neincetat de atunci a inceput sa se contureze si sa se observe si din afara. Oricat ar fi de greu, nu ma pot lasa acum moale. Musc din mine si musc din viitor cu fiecare zi care trece.

Azi m-a salutat primarul, eram in masina si el pe jos, m-a salutat facandu-mi cu mana - l-am salutat desigur inapoi, dar nu mi-am data seama cine a fost pana nu mi-a spus domnisoara mea (e deja domnisoara).

Sunt multe de spus, revin

Mai am putin si termin salata beuf, dar am nevoie de o pauza. Drama c9ntinua, dar nu am timp/inspiratie sa scriu

e de la salată... aia se face de crăciun... întâi nașterea apoi moartea... știu, zgârâie la ochi literele mici... dar așa scriau oamenii odată...

La noi se face si de Paste.
Nu inteleg ce vrei sa spui cu literele mici

Acum am terminat salata uriasa😆🤌
A fost pe final amestecata cu divizibilitate, centru de greutate, mediatoare, triunghiuri asemenea, dar si cu Sims. Ma declar franta 🙃😶

Hristos a înviat!

în evul mediu nu se scria cu litere mari la început de frază/propoziție...

ps: care-i treaba cu sims? ceva minetest?

Adevărat a înviat!

Nu mă zgârie la ochi literele mici.
Sims e un joc pe calculator

Drama continua, am fost amenintata in mai multe feluri, am stat nopti sa ma gandesc la ce si cum se intampla si ce anume sa fac, ce atitudine sa iau si cum sa ma comport ca sa revenim la normal. Azi voi afla daca se imbunatateste situatia sau nu. Sunt cumva nerabdatoare, pe de alta parte ma simt usurata? Ciudat.

Proiectele in derulare, precum si drama asta ma tin cu sufletul la hura.

Am observat ca momentele mele de calm sunt rare si ca, de fapt, eu ma simt cam coplesita de emotii tot timpul. Cumva tot timpul se gaseste ceva.

E sf clasei a opta, corect. De aici vin atat de multe emotii. Dar si de la investitiile pe care le fac, noapte de noapte analizes si re analizez avantajele si dezavantajele, riscurile, sansele de reusita etc. Faptul ca nu am un sistem de sprijin ma apasa teribil in perioada asta, si simt apasarea asta mai mult ca niciodata in viata asta. Am sprijin material, daca am nevoie. Si sprijin emotional si psihic putintel. Dar nu despre asta e vorba. Este vorba de suport social. Si aici.nu e vina j8manui. Sprijinul pe care l-as putea avea e din partea unor persoane care ma dispretuiesc. Penttu ce? Pentru ca, desigur, am ales sa traiesc putin in afara normelor si in afara sistemului. Am fost privita cu certitudinea ca nu voi realiza nimic dupa divort. An de an am priviy ochii mari care ma fixau la fiecare realizare. Inca primesc dispret de la oameni foarte apropiati mie - de exemplu pt faptul ca am facut taximetrie. Acum nu ma mai doare. Toata analiza pe care am facut-o aici m-a ajutat sa mi se clarifice in minte niste cauze si efecte. Cu cat am devenit mai rece si mai distanta, cu atat aceste persoane se agata de mine. Ma simt stabila din punctul asta de vedere, nu mai sufar cum sufeream acum 5 luni de ex, a eam o suferita pura si profunda pentru ca mi se parea ca sunt tratata incorect si fara dragoste. Sunt detasata acum si cu bucurie constat ca nu a mai.aparut acea suferinta de mult timp. Dispretul care mai razbate cand si cand in cate o discutie mi se 0are amuzant acum. Bine de la persoane care sunt tributarr unor idei fixe invechite si fara sens, la care te poti supune doar daca iti lipseste dragostea de oameni.

Din alte zone primesc respect deosebit pentru ca sunt "doamna profesor".

Din alte directii primesc "pe mama ta nimeni o o suporta".

Iar eu lucrez la planurile mele, practic singura mea problema e acum anxietatea pe care o simt de nerabdare sa vad anumite rezultate la proiectele la care lucrez.

Simt de multe ori nevoia sa alerg la cineva sa imi spun oful si sa am siguranta ca ma va apara, ca imi va fi scut - social, fizic. Acea persoana nu exista. Exista barbati in familia asta, dar nici unul care sa imi poata oferi asa ceva. E o nevoie care va ramane asa. Va trebui sa imi fiu in continuare salvator, aparator si protector.

Persoana care a spus pe grupul copiilor ca pe mine nu ma suporta nimeni e o tipa care nu indrazneste sa imi vorbeasca in fata pt ca nu are nici o sansa sa iasa invingatoare din orice discutie pe care o porneste. Discutiile ei sunt despre cine ce a spus despre cine, o continua cautare de scandal din nimic, iar cu mine nu are sanse cu asa ceva.

Am fost aleasa presedinte al comitetului de parinti pt faptul ca sunt f putini parinti la clasa asta, cativa lipseau iar ceilalti m-au propus pe mine pt ca ei nu au stiinta sau timpul necesar sa se ocupe. Acum problema e ca am.propus un loc pentru banchet, am.propus pe grupul parintilor si majoritatea au acceptat. Fiinta de mai sus nu agreeaza propunerea mea, dar nu si-a exprimat parerea pe grupul de dicat, ci incearca sa invrajbeasca copiii. Am sfatuit fetele sa nu raspunda la insultele catre mine sau catre ele in nici un fel. Aceasta drama e una mititica si marginala, dar adauga si ea. Incerc sa ma folosesc de aceasta oportunitate ca sa ii mai invat pe copii vum sa gestioneze situatii de genul si cum e cazul sa se tina departe de oameni de genul.

Am primi inainte de Paste un miel si dupa paste 5 puisori de la parintii fetei pe care o meditez gratis.

De la C am primit o suma mare de bani care sa ma ajute sa platesc masina de rufe. Pana la urma mi-am calcat pe orgoliu si i-am primit.

De la doamna A am primit o sedinta de pregatire gratis pe saptamana, sau cel putin asa pare. Pt azi m-a rugat sa ii tin doua ore de mate si desigur am spus da - desi e cam plina ziua, mi-am rearanjat putin programul si o sa ma duc la scoala. Am rrnuntat la gatit, am amanat pe maine, desi cine stie si maine ce va mai aparea. Azi voi lua ceva din oras, dupa ce iesim de la oftalmolog.

Vineri trebuie sa punem in pamant, habar nu am daca voi putea.

Drama continua.

Vin fetele la pregatire iar eu ma simt epuizata de toata drama ce ma inconjoara. Mi-am facut un ceai negru, poate poate prind puteri. Am 3 fete in trei etape diferite.

Actually
I totally love this place where I can whine as much as I want without shame�

Se intampla mult mai multe decat pot eu scrie.

Ma simt mai usoara, simt o usurare cumva, simt schimbare in energiile ce ma inconjoara. Lasand drama curenta la o parte, simt cum se elibereaza cerul de nori si se arata cerul splendid.

Azi am decis ca nu gatesc, comand.
Se inchid anumite capitole si se deschid altele.

Mă bucur de cerul tău înseninat!

În altă ordine de idei, dramă mi se pare că este pentru cei care nu te suportă, cum zici tu. Îți închipui ce-și rod unghiile de ciudă că-ți ies treburile?

Cândva credeam că dacă eu n-aș fi, soarele n-ar răsări… Am aflat la bătrânețe că:
- nu trebuie să fac totul
-și imperfecțiunea e omenească
- putem mânca și comandat, dacă nu e nu e timp de gătit
-odihna e esențială
….
Deci, ai grijă și de tine!

🤗🤗🤗



Nu imi inchipui, chiar nu inteleg, eu muncesc enorm, suficient incat sa nu am timp sa vad un film, cred ca ultimul film l-am vazut in peruoada Craciunului. Nu am luat partea nimanui, imi vad de muna si de proiectele mele cu seriozitate si determinare si perseverenta pt ca stiu ca pe partea cealalta ma asteapta saracia ai nu doresc. Probabil ai dreptate.



Multumesc mult! Cuvintele tale imi aduc multa bucurie!

The waiting game.
Astept. Pentru scenariul A in care o sa primesc acest job, am construite niste planuri pe 5 ani.

Daca nu il iau, incep munca la B, alt dosar si la o perioada de studiu, dupa care revin la planul A.

*

Ma asteapta o saptamana unica, mai relaxata in sensul ca nu mai lucrez la dosare si planificari, asa ca ma pot concentra pe curatenie, solar si aranjat prin curte.

Tr sa repar leaganul nr2
Si poate ajung sa pornesc masina 2 care are bateria moarta.

Etc

Ce idee, ca as avea o saptamana mai linistita!

Azi un elev a desenat un penis pe tabla. E cel care are 17 ani si e in clasa a VIII-a.
Altul, un copil din clasa a VI-a, de 11 ani, a venit foarte direct spre mine, dar aveam privirea taioasa, asa ca s-a oprit la timp in timp ce imi spune "ce frumoasa sunteti, doamna!". Sune convinsa ca voia sa vina f aproape de mine si doar privirea mea ucigasa l-a oprit. I-am spus sa se indeparteze ca a intrat in spatiul meu personal.

*

E ireal faptul ca am examen si nu am un cerc, un trib care sa ma incurajeze. Asa a fost intotdeauna, doar ca abia anul acesta realizez cat de anormal e. Acum vina e si a mea, ca am tinut secret, dar de ce am tinut secret? Pentru ca nu mai am incredere in nimeni, dar si ca sa evit discursurile superioare din partea lui x sau y. Acum ca nu mai traiesc pe modul supravietuire, vad si simt atat de multe.


*

Nu inteleg ce trebuie sa fac la scoala, sunt sfatuita sa ma obisnuiesc, copiii din ziua de azi asa sunt, dar eu nu, refuz sa ma obisnuiesc cu lipsa de respect crasa. Ma framant - cum as putea sa ma port si ce anume metode sa folosesc in asa fel incat sa am alte rezultate.

De cand am inceput sa pun absente, deja vad priviri intunecate in cancelarie. Absentele sunt repede motivate. Am fost sfatuita ca atunci cand pun absentele, nu e trebuie sa scriu la zi 04, ci doar 4. Nu mi se pare incorect, dar poate gresesc eu, poate am ramas cu forma asta din Irlanda.

Cred ca am o doza de paranoia, dar dupa cate s-au intamplat, nu stiu sa fiu altfel.

Noi la Institut primim copii în vizită cu Școala Altfel și Săptămâna Verde. Am avut de-a face cu copii de la grupa 0/clasa pregătitoare până la elevi de liceu. Unii sunt atenți, alții mai puțin, dar disciplinați, câtă vreme erau însoțiți de un profesor sau educator. Am avut în aceeași zi copii de la 2 clase de la 2 școli diferite. Unii erau atenți și cuminți cu mici excepții dar cealaltă clasă erau de la o școală sportivă. Băieții băteau mingea, nu au fost deloc atenți, doar vreo 3 fete. A trebuit să-mi scurtez mult prezentarea și i-am lăsat în pace. A trebuit să strig la ei ca să pot începe. Le-am zis că mă pot duce în birou și să-mi văd de treabă. Nu erau însoțiți de niciun profesor iar eu nu am avut nicio autoritate asupra lor, așa că m-am resemnat. Colegul meu a avut și el aceeași problemă dar el a lucrat mulți ani ca profesor de istorie și a știut cum să-i ia. Iar părinții, grupa de alaltăieri a fost cu mai mulți părinți, nu au mișcat niciun deget ca să-i disciplineze...

Pe de altă parte, când îi văd pe cei mici că sunt curioși și știu deja multe lucruri mă bucur și, după o zi de acest fel sau la festivalurile astro/știință, simt că mă încarc cu energie.

Trebuie o doză mare de răbdare și este destul de greu să găsești o modalitate prin care să-i disciplinezi. Dacă lucrurile scapă de sub control, nu știu ce poți face. Regulile de azi dau prea multă libertate copiiilor și prea puțină autoritate profesorilor.

Erwin🤗

Multumesc pt vizita, pt povestire si pt gandurile bune!

Desigur ca ti se umple sufletul de bucurie cand actul didactic s-a desfasurat frumos iar copiii au plecat cu mai.mult decat au venit.


Cunosc sentimentul si e foarte placut. Eu nu am la momentul acesta aceasta satisfactie decat cu clasele a V-a si a VI-a.

M-am tot gandit - data viitoare o sa le dau elevilor "veseli" coli si modele de origami. Practic acesti copii au pierdut de mult timp contactil cu materia si nu pot participa la ora pt ca nu inteleg nimic. In aceste conditii o ora trece greu iar ei nu au nimic de facut, dar au energia adolescentei si ii inteleg ca nu pot sta locului, neavand nimic interesant de facut. In plus am mai observat o dureroasa nevoie de atentie pe care eu o vad ca o lipsa de atentie din partea parintilor, care se intampla de ani si ani.

Am copii de a VII-a care ma striga sa vin sa imi arate ca au scris ce am dictat sau ce am scris pe tabla. Au comportament de clasa I si imi e chiar mila de ei. Sunt si fete, si baieti. Au nevoie ca cineva sa ii mangaie pe crestet si sa le spuna bravo! Le-am explicat cat am putut ca nu as avea timp sa mai predau daca as trece pe la fiecare sa ii verific si sa ii laud, ca asa ceva trebuia sa primeasca acasa si in ciclul primar si ca nu am cum sa fiu mama lor, a tututor. Pt ca chiar nu am cum, in timpul unei ore o data pe saptamana. Mi se rupe sufletul, nu dorm bine noaptea. Am avut o perioada mai buna, dar a fost atunci cand elevii problema au venit in numar mic la scoala, sau chiar au lipsit cu totii.

Ce altceva as pitea sa le ofer ca activitate? Sunt copii care nu au jici un interes, am vorbit cu fiecare in parte, sunt pierduti, nu au cu ce sa isi umple timpul. E ceva ce le place - sa fie impreuna, in gașcă. O sa ma gandesc ce le-as putea da de facut impreuna, ca sa ii tina interesati si ocupati si cat mai putin zgomotosi.

Informatician la scoala. Oare vum va fi? Am fel si fel de intrebari. Mai ales in legatura cu personalul, adica oamenii. Imi ptopun, stiu ca e necesar, esential sa ma pastre, cat mai rezervata, sa ascult si sa vorbesc cat mai.putin, si spre deloc despre viata mea personala. O sa trebuiasca sa imi fac un obicei sa scriu aici, ca sa nu simt nevoia sa impartasesc prin viu grai, sa ma descarc aici de orice gand.

Altfel, abia astept sa incep. Sunt aproape 8 ani de cand am lucrat doar de acasa. Mi-am aranjat intotdeauna programul in asa fel incat sa lucrez doar cand nu au fost copiii acasa, ca sa le pot acoperi nevoile. Acum voi pleca de acasa, dar numai prima parte a zilei. Copiii sunt mari acum, si destul de independenti, totul e mai usor, asa ca momentul e bun. Casa se incalzeste singura, multumita bazinului de gaz si centralei motănel, fara ea nu as fi putut lucra in afara casei.

Nu stiu la ce sa ma astept de la jobul asta, imi e groaza de oameni si de metehnele lor, nu mai vreau drame, gelozii si alte asemenea, habar nu am cum sa evit, singura idee pe care o am e sa nu leg prietenii, sa fiu f retinuta si sa raman un fel de mister.

Am doua zile la noul job si ma simt extenuata, dar implinita. Se lucreaza relaxat, dar programul e lung. Am f multe de invatat despre dinamica activitatilor si relatiilor de lucru, dar si fizic incaperile, birourile etc. Revin, tr sa dorm...

mda... mai nou pustii invata scratch... si tu faci parte dintre aceia care ii invata scratch?

Asa ar trebui, dar nu a mers internetul, acum l-am reparat, dupa ce m-au angajat informatician

deci daca nu te angajau, stateau fara net?

btw... daca vrei iti pot arata cum sa faci o instanta de scratch... e foarte simplu... iti pot arata mai multe legat de o solutie pt. scoala fara goolag... dac vrei bineinteles... in alte tari precum danemarca... au interzis goolagul si alte mizerii corporatiste... uite un exemplu> goolag classrom -> moodle... zoom->jitsi-meet etc
mattermost, rocket-chat, akkoma, mastodon, friendica...server email... etc...

Daca nu ma angajau, probabil ca asa stateau

da, as vrea sa imi arati cum sa fac instanta de scratch, cum facem? multumesc pentru bunavointa

ma bate gandul sa fac pentru vacanta de vara un cerc de informatica si stiinte, ramane de vazut daca o sa reusesc

Au fost niste saptamani ametitoare, cateva din motive ar fi
-noul post
-noul colectiv in care am intrat
-privirile oamenilor - multi profesori si cateva persoane din personalul auxiliar
-cateva termene urgente la niste chestiuni pe care nu le stiam
-biroul in care am aterizat - secretariatul
-programul de lucru nou

Sa le iau pe rand. Noul post, castigat in urma unui examen pt care nu am avut timp sau energie sa ma pregatesc. M-am trezit ca trebuie sa merg la lucru. Nu inainte sa mergem la bucuresti sa facem cumparaturi pt banchet. Am descoperit un loc fain in bucuresti, cu patinoar, cu muzica incet si inghetata incredibila.

Am avut emotii, iar de oboseala nu am reusit sa imi gestionez bine timpul - m-am ocupat de copii sa plece la scoala in regula, dar nu am mai reusit sa organizez ceva de mancare si pt mine, asa ca am mai cumparat. apoi dupamasa am avut nevoie de somn, asa ca nu am mai prea gatit. drept urmare am cumparat cam multe gata facute si desigur ca mi-am destabilizat bugetul, ajutata si de multe drumuri, dar si de diverse cheltuieli legate de sfarsitul de an scolar care se apropie.

Noul colectiv. Am fost primita placut, cu calm si caldura. Curand aveam sa observ ca sunt multe persoane care arata semne de intimidare in fata mea. Vorbim aici de profesori, secretara, contabila. Problema mea e ca nu stiu daca m-am comportat in regula, cu siguranta am incercat sa fiu cat mai tacuta, probabil am vorbit 10% din cat as fi avut de vorbit, dar e extrem de important sa fiu cat mai precauta. Tot mi se pare ca am vorbit si vorbesc prea mult. Am ramas cu impresia ca toata lumea are nevoie de mine, sunt privita ca un tech guru si sunt solicitata pentru fel si fel de nimicuri, dar se pare ca oamenii nu prea stiu cum e cu computerele. Am fost testata cu varii chestiuni, zic eu ca am facut fata, am intalnit priviri uimite.

Inca nu stiu daca sunt la locul meu aici, cert e ca ce a fost mai greu a trecut - in materie de adaptare la sarcinile postului.
Cat priveste oamenii, am multe de invatat.

E un mediu in care invat multe si despre mine, si despre relatiile interumane. E necesar sa imi amintesc iar si iar ca eu sunt la nivel de adolescenta cand vine vorba de raportarea la oameni. Si ca trebuie sa am multa rabdare cu mine si cu oamenii din jur.

Am avut placerea sa intalnesc priviri socate la auzul varstei mele - se pare ca par mai tanara cu 10-15 ani. A fost placuta aceasta surpriza. Stiam insa ce urmeaza.
Urmeaza gelozia femeilor. Deocamdata s-a aratat pe ici, pe colo. Momentan cred ca trebuie sa pastrez distanta si sa ma fac vazuta rar si sa fiu disponibila putin timp. Iar tendinta mea e de a cauta caldura, prietenie... aici am o mare lacuna si un mare deazavantaj, dar sunt determinata sa invat si sa ma dezvolt inspre ceea ce ar fi trebuit sa fiu deja.

biroul in care am aterizat a fost la inceput imposibil - secretariatul e locul in care intra multe persoane la orice ora din zi. in plus statiile de lucru erau la comun, cu diverse aplicatii instalate pe diverse statii de lucru, asa ca am avut surpriza sa fiu rugata sa las pe altcineva la calculator cate o ora, doua sau chiar cateva zile in sir. am lucrat intre timp la calculatorul directorului. intre timp mi s-a oferit o camera in care am facut ordine, am organizat in cutii fel si fel de obiecte din gestiunea informaticianului, apoi am adus un birou, un laptop si o imprimanta, am primit cheie si gata cu problemele de la secretariat. biroul e luminos (in contrast cu ce am avut in irl) si mobilierul de o culoare deschisa placuta ochilor mei. de curand am inceput sa imi pun muzica. inca ma adaptez la noul program de lucru si sunt ametita pentru ca nu am reusit sa ajustez toate activitatile vietii mele astfel incat sa am totul sub control ca de obicei, iar asta ma face sa nu stiu sigur inca daca imi convine sau nu linistea din biroul asta. cumva se intrezareste ideea ca am nevoie de companie, dar nu compania oferita de personalul auxiliar din aceasta scoala. am inceput sa visez la o alta scoala, in alta parte, un transfer, chestii - dar asta e o aberatie la momentul asta, sunt constienta ca inca nu am inteles ce se intampla cu mine, inca nu sunt dezmeticita. revin

programul nou de lucru imi pare ca m-a ametit cel mai mult, creierul meu nu mai e maleabil cum era acum 10-20 de ani.
gasesc dificil sa fiu plecata de langa copii atat de multe ore si inca nu am gasit o solutie, o modalitate in care sa imi adaptez programul.
greva a adaugat, desigur, un alt nivel de confuzie si dezorganizare.
imi e teama ca pierd copiii daca nu au activitati planificate si partial supravegheate. e o teama amuzanta, stiu ca nu isi are rostul, pot sa le planific oarecum timpul si daca nu sunt acasa, apoi ii pot suna peste zi sa le amintesc ce au de facut. cum de altfel am facut ori de cate ori am fost plecata mai mult timp, noutatea acum e ca sunt plecata zi de zi.

pe langa incarcatura emotionala, am doua certitudini
- din toamna, cand vor merge la scoala amandoi pt destul de multe ore pe zi, programul nostru va fi similar si va fi in regula
- pentru aceasta vara voi gasi o modalitate sa planific activitati diverse pentru ei, precum si o modalitate de a acoperi necesarul meselor, e doar o chestiune de timp, va veni ziua in care voi avea si dispozitia, dar si inspiratia necesare - sa am rabdare

peste toate aceste stari emotionale s-a suprapus o intamplare care mi-a adus o tulburare mai aparte - e posibil ca am intalnit o persoana interesanta care se arata interesata de mine la un nivel la care au inceput sa observe cei din jur. avand in vedere ca sunt la inceput de drum, ca am renuntat la toata intelegerea mea despre oameni in ianuarie, de faptul ca ma aflu in stadiul de adolescenta in raport cu relatiile romantice, pot afirma cu certitudine ca e prima mea experienta cu tenta romantica. ma descopar zi de zi in aceasta calatorie in care cantaresc cu cata atentie pot (ameteala ma mai incurca) ce anume reactii sunt autentice mie si care anume sunt deprinderi din viata mea de supravietuitor al nenumaratelor abuzuri inca de cand m-am nascut. analizez mult, mai ales cand ajung acasa. citesc mult pe internet si fac fel si fel de liste ad-hoc in telefon, atunci cand SIMT ceva, si simt zilnic. Nu am avut energia sa deschid laptopul de acasa pana ieri, iar pe han de pe telefon nu pot sa scriu pentru ca mi se pare scrisul mult prea mic si efortul necesar mult prea mare.

acest interes romantic pe care il am pentru aceasta persoana a inceput la un nivel circumstantial, dar a evoluat in ceva mai profund pentru ca imi da multe oportunutati de autoanaliza - ma descopar zi de zi. nu vreau sa ma grabesc, incerc sa imi ajustez mereu atitudinea pentru ca mecanismele de supravietuire apar instant si instinctiv ori de cate ori simt o emotie. si simt emotii greu de pus in cuvinte ori de cate ori reactionez cu aceasta persoana. mi-am observat emotiile cu mare atentie si am decis sa nu mai fug de ele. un exercitiu foarte greu pentru mine. in momentul in care ma inrosesc si imi infrang impulsul de a ocoli emotia respectiva realizez cat de ne-autentica sunt in defavoarea mea. viata asta m-a invatat ca nu am voie sa imi arat emotiile pentru ca e semn de slabiciune sau pentru ca ofera celor din jur o oportunitate sa ma atace sau pentru ca pot fi judecata foarte aspru, asa cum am fost mereu in copilarie, adoescenta si prima tinerete de catre cei mai apropiati oameni din viata mea - familia de origine, prietenii, sotul, familia sotului. sunt timpuri apuse si am o imensa nevoie de regasire. am momente in care nu inteleg cine sunt cand descopar cat de multe mecanisme de supravietuire folosesc. inteleg ca o multime din atitudinile mele mai masculine sunt doar mecanisme de supravietuire. recunosc, la fel, ca am intrat intr-o perioada din viata mea in care nu mai sunt necesare aceste mecanisme de supravietuire, ca universul m-a ghidat in aceasta directie si in aceasta zona din viata mea in care nu mai e nevoie nici de mecanismele de supravietuire, nici de lupta. inteleg ca lupta s-a sfarsit si ca pot inflori regasindu-ma. intotdeauna am avut oroare de aspectele masculine ale personalitatii mele iar acum descopar ca de fapt acele aspecte nu au facut niciodataq parte din mine, au fost doar niste mecanisme construite sa ma ajute sa supravietuiesc intr-o lume fara iubire fata de mine, plian de misoginism, dispret si ura fata de tot ce reprezint eu. simt ca mi s-a luat o mare greutate de pe umeri in momentul in care am inteles ca nu mai e nevoie sa fiu PUTERNICA, CURAJOASA si plina de INITIATIVA. caci nu mai e nevoie. stiu si simt ca pot trai si altfel, dar inca nu stiu cum va arata viata mea. simt bucurie si anxietatate in acelasi timp, la acest inceput de drum in care imi descopar o parte feminina despre care nu am stiut ca exista in mine.

(caci am invatat sa mi-o reprim inca de prin clasa a 6 cand niste colegi mi-au explicat ca, oricat de agresiva ar deveni o fata in fata unui viol, poate fi linistita foarte simplu, printr-o lovitura care sa o lase inconstienta. poate atunci am inceput sa devin mai masculina si oarecum agresiva in atitudine, afisand un curaj extraordinar si intimidant - un mecanism care m-a tinut in siguranta cateva zeci de ani, in lipsa protectiei firesti a unei familii sanatoase)

incerc sa deslusesc care e atitudinea corecta fata de aceasta atractie romantica a mea si, la sfarsitul fiecarei analize raspunsul e acelasi: sa fiu eu insami, sa imi asum emotile, starile si sentimentele, sa nu mai incerc sa ma ascund punand in fata masca unei persoane niciodata intimidate, niciodata nestiutoare, niciodata nesigura.
e ceva atat de nou pentru mine. sa simt si sa imi asum ceea ce simt, sa nu mai incerc sa controlez rezultatul unei interactiuni, sa las ceea ce vine natural sa fie.

nu pot spune ca m-am indragostit. nu pot spune ca sunt extrem de atrasa dpdv sexual. dar pot spune ca exista o atractie reciproca intre noi, de natura docamdata necunoscuta, care ne da amandorura emotii pe care nu stim sa le gestionam. observ si la el cate o impietrire ocazionala, cate o mutenie ne explicabila, cate o reactie total ne la locul ei, fara sens si de necontrolat. ma las in voia acestor emotii, fara sa astept nimic, fara sa pretind nimic. ma descopar si savurez niste stari pentru prima oara in viata mea. cu trecerea fiecarei zile mai aflu cate ceva despre personalitatea lui. am inceput sa avem momente de dezinvoltura in prezenta celuilalt, asa ca am descoperit surprinsa ca are un discurs frumos, elegant si rafinat. e o etapa pe care sunt determinata sa o savurez la maxim. sunt constienta ca e posibil sa descopar la aceasta persoana aspecte care sa nu imi placa sau sa nu imi convina de loc. nu astept nimic, nu proiectez nimic intentionat, dar imi mai pleaca mintea cateodata. un barbat caruia sa ii permit sa intre in viata mea particulara va trebui sa ma convinga ca e serios si merita. sunt absolut ingrozita de gandul ca poate din partea lui atractia e doar la nivel fizic. stiu ca nu e asa, stiu ca am destule calitati in afara de cele fizice, dar probabilitatea exista.

pentru ca m-am indepartat de toata lumea, intelegand ca relatiile mele cu cei din apropiere sunt toxice, dupa ce am invatat cam la ce distanta sa tin pe fiecare, am inceput sa simt cat de singura sunt. simt o apropiere placuta doar fata de anumite persoane de pe han, persoane cu care nu tin legatura zilnic din multe motive, dar principalul e distanta. si lipsa mea din viata oamenilor in ultimii ani, absenta justificata, dar absenta fara doar si poate.

daca acum o luna credeam cu fiecare fibra a fiintei mele ca imi lipseste un partener de sex, in ziua de azi stiu, am certitudinea ca de fapt imi lipseste apropierea unor adulti, imi lipseste prietenia mai mult ca orice. si imi dau lacrimile scriind asta. sunt teribil de insingurata. mai mult decat sex, mai mult decat un partener de viata, imi lipseste prietenia. constientizarea acestei lipse si acceptarea ei erau necesare pentru pasii urmatori. imi reconstruiesc aceasta viata caramida cu caramida. se spune ca de fapt cea mai mare nevoie a omului pe lumea asta este sa aiba macar un martor la aceasta mare si lunga calatorie pe care o denumim viata.

acum ca ma aflu intr-un colectiv de multi adulti, rasare intrebarea - cum ma simt? pai se ridica la suprafata o problema, si anume ca vreau sa fiu inconjurata de oameni macar o parte din zi, dar nu oricare oameni. practic fug de interactiunea cu ei, imi e groaza de povestitori la infinit, de vorbitori care nu asculta sau de ascultatori care nu inteleg. cum ar fi ca sunt pretentioasa. nu, nu e vorba de pretentii. caut caldura si comunicare in ambele directii. ceea ce e ironic e ca o persoana ar fi suficienta. una singura. poate aceasta constientizare a fost primul pas necesar. apoi trebuie sa fac tot posibilul sa imi reglez starile si comportamentul in asa fel incat sa nu fiu nici prea apropiata, nici prea independenta, nici prea calda, nici prea rece, nici prea prea - nici foarte foarte. ca sa pot citi si intelege fiecare om in parte, trebuie sa las timpul sa lucreze, caldura si prietenia nu se ofera, la fel cum nu se ofera nici increderea, ele trebuie castigate in timp.

analizand si observand, am inteles cateva persoane din acest colectiv ca fiind in pozitia sa aiba nevoie de mine, ca atare se poarta oarecum echilibrat cu mine. relatiile de lucru nu trebuie sa fie bazate pe prietenenie... de fapt prietenia la birou e o intamplare rara si astfel cu atat mai pretioasa. relatiile de munca trebuie sa ramana respectuoase, cu accent pe munca in echipa acolo unde se cere. caldura dupa care ravnesc eu trebuie sa vina din viata personala. singura caldura pe care o simt ca fiind neinteresata de la adulti este caldura persoanelor de pe han cu care mai interactionez aici sau pe fb, plus cateva persoane cu care interactionez rar pentru ca ne despart mii de km.

mai e caldura acestui barbat despre care vorbeam, care m-a primit in colectiv cu o prietenie si cu un sprijin pe care nu le-am inteles si inca nu le inteleg. in continuare imi sare in ajutor inainte ca eu sa ii cer. faptul ca m-a primit si m-a tratat ca pe o prietena buna m-a lasat fara cuvinte, chiar nu stiu ce sa inteleg din aceasta stare de fapt. de aceea am ramas foarte precauta si cumva stangace in raport cu el. m-am tot gandit. e posibil sa se poarte asa pentru ca deja stie foarte multe detalii despre viata mea. si din nou nu inteleg de ce s-ar purta prietenos cu mine fara sa aiba si un interes clar, curat sau ne curat. ramane de vazut.

din toata aceasta ameteala eu trebuie - macar cateva momente - sa ma scutur si sa imi amintesc ce imi doaream de la viata in ianuarie, cand am realizat cat de fucked-up sunt si ca trebuie sa sterg tot tot tot si sa o iau de la zero cu oamenii.

cum a fost? am decis sa merg unde sunt copii, pentru ca eu cu copiii ma inteleg bine si ii pot invata diverse cu placere. am fost la inspectorat si am fost indumata catre aceasta scoala unde nu mai aveau profesor de info. si asa am luat orele, indoita fiind daca o sa pot face fata, daca o sa imi placa sau daca o sa gasesc ideea extrem de proasta. eram perfect constienta ca trebuie sa schimb directia, sa incetez sa lucrez de acasa si sa caut sa ies in lume. cateva luni mai tarziu sunt informatician la aceasta scoala. in ianuarie nu speram la asa ceva. la un job stabil intr-un loc placut, cu oameni educati in care voi fi respectata pentru simplul fapt ca am cunostinte intr-un domeniu in care majoritatea nu se pricep. nici nu visam ca e posibil.

ieri m-am lasat coplesita de o nemultumire nedefinita, de senzatia de gol interior si de faptul ca as fi intr-o eroare totala pentru ca, desi sunt intr-un colectiv placut, nu rezonez cu oamenii. ca si cand acest colectiv ar trebui sa imi acopere mie toate nevoile personale. de fapt a fost vorba de o constientizare a faptului ca nu am caldura unei prietenii, asa cum nu am nici caldura unei relatii romantice. mi-a facut extrem de bine aceasta introspectie, iar faptul ca am gasit starea necesara sa scriu e un alt semn bun. trebuie sa imi amintesc din nou ca sunt la un inceput de drum si ca, daca ma voi devota eului meu autentic, tot restul va veni de la sine.

acest job imi asigura un trai decent, linistit, respectul multor persoane, sentimentul de utilitate si oportunitatea de a fi in preajma copiilor - toate acestea mi-au alungat o multime de anxietati si au facut loc nevoilor neimplinite pe care le-am reprimat atat de mult timp.

a trebuit sa permit suferintei de ieri sa se desfasoare, sa o simt in toata splendoarea ei, ca sa pot face apoi loc de ceea ce urmeaza.

sa imi amintesc prieteneste ca mi-am dorit sa deschid un club de informatica, iar postul meu in aceasta scoala imi permite sa tin cursuri - doar de mine depinde sa pun problema directiunii cat mai elegant si mai profitabil pentru toata lumea.

ieri am simtit ca nu pot face fata fara acea caldura a unei prietenii, ca nimic nu are sens si ca nu o sa mai gasesc energia sa continui fara acel sprijin emotional. acum nu mai simt asa. simt ca e doar un inceput de drum, ca e normal sa am zile in care nu am nici un fel de energie, ca am extrem de multe de invatat si ca voi putea trai frumos si voi putea extrage satisfactii din munca mea chiar si fara