Chiar si fara o prietenie ideala sau un partener de viata

Am avut azi, ca un fel de observatie fina din partea universului, patru interactiuni placute cu patru persoane care mi-au aratat caldura. Una din aceste persoane e o invatatatoare din noul colectiv. Alta a fost un curier, iar celelalte doua niste prietene din trecut. Parca mi s-au mai muiat supararile si cred ca am iertat ceea ce mi s-a gresit, asa ca a venit timpul sa reiau aceste prietenii, dar cu mare precautie. Obisnuiam sa accept mult prea multe, se pare ca mi s-a dus lipsa cat timp am stat retrasa, asa ca acum vom continua in termenii mei. O sa fiu mult mai atenta la modul general

Hai, că-mi era dor de tine! Bine ai revenit!
Știu că programul informaticianului dintr-o școală e…dificil.
Pe lângă problemele standard, Cati a noastră avea mult de lucru cu colegele mai atehnice, care mereu aveau o problemă cu “utilajele”.Vin examenele și vei fi solicitată maxim, chiar și la isj. Relațiile interumane pot fi ok, acum depinde și de tine. Noi la info ne mai strângeam la o cafea vorbită, doar când Cati a noastră era disponibilă. Vezi, zic “a noastră” pentru că o plăceam toți, era mereu dispusă să ajute/ explice…
Despre programul tău de acasă, răbdare! O să-ți faci o rutină și te vei adapta. Cred că poți cere și copiilor implicare, nu le poți face tu pe toate…
Odihnește-te în zilele astea libere și gătește pentru copii. Eu foloseam metoda caserolelor la congelator, găteam mereu câteva porții în plus, le congelam și când nu era timp, umblam la rezerve. Ciorbe, sosuri pentru paste, carne gătită, sarmale, etc. Multe feluri pot fi congelate.
Succes în noul job, ai încredere în tine și nu te lăsa! Ești o deșteaptă și poți. Nu uita că pe primul loc esți tu și copiii, restul lasă-le să curgă în voie.

Mă oprisem la pag.17, acum văd că ai scris mai mult.
Bătrâna dăscăliță îți s pune să le iei pe toate așa cum vin, pas cu pas. Relațiile interumane pot fi frumoase atâta timp cât nu ai așteptări prea mari. Este posibil să-ți faci prieteni, așa cum se poate să rămâi la stadiul de colegi. Relația sentimentală las-o să se infiripe în ritmul ei. Poate fi ceva frumos, așa că de ce nu?
Bucură-te de schimbare, reușita profesională și ai încredere în tine, ești o femeie pe cinste!

Felina dragă, cei mai buni prieteni pe care îi putem avea sunt cei pe care nu îi cunoaștem.

Îți las câteva idei în speranța că ți-ar putea semnala ceva relevant:

* interesul romantic față de un coleg de serviciu este unul dintre primele semne de burnout;
* politețea este atât de rară în viața noastră cu uneori o etichetăm greșit ca flirt;
* etica este cea mai bună politică.

Povesteai mai sus că sufletul tău este adolescentin și că îți dorești socializare.
Relațiile tale personale ar fi cu oameni care îți par la fel ca tine fiindcă te-ai putea simți în siguranță în preajma lor. Ați fi doi adolescenți care socializează.
Sună frumos și curat, dacă asta îți dorești doar tu știi. Dacă vrei un parteneriat cu un adult, sufletul tău are de recuperat distanța dintre fondul său adolescentin și realitatea vieții de adult pe care o trăiești.
Abordarea etică te va scuti de nevoia de a apela la sfătuitori. E avantajant pentru tine să le ceri oamenilor părerea de plăcere, nu de nevoie.

Omul cel politicos poate fi doar atât. Dacă vă împrieteniți, dă-i ani să se apropie. Ca femeie ai mai mult timp decât ar avea el în toate sensurile.
Lumea ta se va umple de oameni politicoși să tot alegi.

Dăscă, draga mea🤗🤗🤗

Ai avut dreptate, am fost atât de solicitată din toate direcțiile încât nu am mai avut energie să scriu aici. Cred totuși că ce a fost mai greu a trecut.

Pe scurt...
Rolul nu mi s-a explicat, au fost mereu urgențe de la isj, evaluările naționale, greva cu provocările ei, domnișoara cu examenele ei, pregătirile de dinainte de examene, flăcăul cu alergia sezonului, adaptarea din zbor la cerințele jobului, o jumătate de echipă care sabotează, conectarea cu informaticienii din zonă

Cu mâncarea m-a ajutat mama, să îi dea cerul sănătate!

Tu ai mereu cuvinte frumoase și calde pt mine 🤗❤

Mesajele ți le-am citit atunci, dar nu am avut energie să-ți răspund.

Am încredere în mine, știu că pot, o să rrvin pt că s-au întâmplat atât de multeeee

Fantasee, te îmbrățișez 🤗
Mulțumesc pentru că ți-ai făcut timp să îmi scrii - răspunsul meu vine târziu doar pt că nu am avut energie să scriu, a fost o perioadă de învățat întens, în regim de urgență, dar m-am gândit la ce mi-ai scris și apreciez foarte mult intervenția ta - chiar mi-ai dat niște idei la care să reflectez



Fără să pot înțelege pe ce se bazează raționamentul tău, cumva ai avut dreptate... totul e foarte complex și complicat. Am avut o cădere acum două săptămâni... am fost totuși destul de conștientă că se apropie o cădere majoră, așa că am luat măsuri și am revenit pe linia de plutire. Am observat cu disperare că jonglez cu imposibil de multe responsabilități și că sunt pe cale să mă prăbușesc... am tăiat în carne vie, nu am avut de ales... am fost nevoită să ridic niște boundaries cu niște colege, dar și să spun NU unor persoane apropiate. Nivelul de disrespect față de munca, timpul și eforturile mele era încă la nivel dezgustător. Încă mi se spune "dar de ce ești așa obosită, de ce ești ocupată și duminica?" - de la persoane care îmi dau de lucru duminica. Daaa, știu... sunt departe de un echilibru



Tu ești înțeleaptă - ai dreptate! Am studiat acest personaj atât cât mi-au permis circumstanțele - este de o politețe rară, plăcută, pornită dintr-o inteligență socială și emoțională aparte. Este policos cu absolut toată lumea. Cu toate astea flirtează cu mine atunci când conjunctura permite. Nu am cum să nu admir o asemenea prezență. Mi-a dat mult de gândit... în interacțiunile legate strict de muncă este extrem de reținut în cuvinte. Adică vorbește puțin spre deloc, cuvintele alese sunt întotdeauna puține și neutre. Am înțeles din atitudinea lui că ne desfășurăm activitatea pe un teren asemănător cu nisipul.mișcător. am înțeles că toată activitatea noastră dpdv social este plină de pericole. Mi-a luat două luni să pun în cuvinte: orice rostești poate și va fi folosit împotriva ta! Până am reușit eu să formulez acest principiu, am făcut deja câteva greșeli. O să revin asupra subiectului



Știi, e unul din cele mai valoroase sfaturi pe care le-am primit vreodată, spus atât clar și succint. Am nevoie majoră să integrez acest principiu în viața mea. Am reflectat mult la acest sfat și sper să îl fi integrat în setul meu de valori de bază.




Ai atins câteva puncte sensibile! Ai citit cu atenție ce am scris în urmă și chiar ai reflectat... mă simt văzută și înțeleasă... sper să înțelegi cât de mult cântărește!
Situația a evoluat, încă nu m-am dezmeticit, au fost schimbări peste schimbări intr-o succesiune dramatică. Revin



Am înțeles (de la tine) că e foarte important să nu mă grăbesc nici măcar în intenție. Interesant e că și la nivel instinctiv am simțit același lucru. E total diferit de abordarea pe care o aveam INAINTE. Am înțeles că m-am întors la mine însămi și mă pot baza pe instinctele mele de acum.

Poți să îmi explici "Ca femeie ai mai mult timp decât ar avea el"?
Am reflectat și nu înțeleg



În lumea mea s-au ivit tot felul de oameni plăcuți și politicoși, plus câțiva nepoliticoși și puși pe a-mi pune bețe în roate. Viața mea a fost atât de afectată de cei din a doua categorie încât nu am avut timp să îi studiez pe cei din prima categorie. Sunt dezechibrată. Lucrez zi și noapte la găsirea de soluții pentru a mă putea îndrepta spre un echilibru. Revin cu detalii pt că nu știu cât se înțelege așa la modul general, o să încerc să privesc de sus și să descriu ce se întâmplă. Am nevoie în continuare de ģhidare

Domnul cel politicos flirtează sau chiar e în relație cu o doamnă mai tânără din colectiv. Și este căsătorit! Deci... caz închis.

A fost și este în continuare cel mai atent dpdv profesional și personal, m-a ghidat cu și fără cuvinte cu cea mai mare atenție și delicatețe, fapt pentru care îi voi rămâne recunoscătoare toată viața.

*

Totul ar fi decurs lin dacă nu aș fi stârnit ura secretarei. Am știu cu siguranță că ar vrea să nu exist la puțin timp după ce mi-am intrat în rolul de informatician. E persoana care trebuia să îmi dea indrumarea la modul general, dar a făcut tot posibilul să amâne sau să evite să îmi dea informațiile pe care le ceream. Când sunt de fața directorii e toată un zâmbet și amabilă și oferă informația prompt și eficient. Când nu e nimeni în preajmă evită cu abilitate să colaboreze, iar câteodată devine agresivă în atitudine. Vineri i-am sugerat să ne uităm pe camerel de luat vederi pt că acolo se vede... s-a muiat toată.
Mi-a luat ceva timp să înțeleg această stare de fapt - femeia nu vrea să colaboreze cu mine. Au fost multe nopti în care nu am dormit și m-am frământat... când ne întâlnim prima oară în zi pe coridor mă măsoară cu o privire disprețuitoare de sus până jos și abia dacă îmi răspunde la salut. M-am obișnuit să nu salut decât daca își ridică privirea către chipul meu, asta atunci când sun eu cea care vine, respectând normele salutului acceptate social.
Am înțeles că uneori îmi dă informații eronate ca să nu îmi pot duce munca la bun sfârșit. De câteva săptămâni am decis să îmi câștig independența și am studiat și întrebat informaticienii până când am reușit să înțeleg că am acces la orice informație și cam care sunt sursele pe care trebuie să le consult.
Sunt cam 10 zile de când fostul informatician mi-a explicat următoarele:
- D nu mă suportă încă de când am luat orele de info (well... I could have used that info when I got the job...!)
- m-a recomandat pentr poziția de informatician sperând/crezând că nu voi face față și ca directorii actuali vor fi puși într-o maaaare dificultate - este modul în care el s-a gândit să se răzbune pe ei
- a făcut unpic spume (revin, tr să fug)

Spusesem că tu ca femeie ai mai mult timp decât ar avea el în contextul frazei anterioare, adică Dacă vă împrieteniți, dă-i ani să se apropie.

Prietenia este o relație autentică între două persoane egale. În prietenie nu contează cine ești, ci ce ești.
Dacă răspunsul la întrebarea ce ești? este de încredere în cazul ambelor persoane, încrederea reciprocă generează prietenii de durată.
Presupun că ai ales să fie caz închis pentru că nu îl consideri de încredere.

O femeie este obișnuită să demonstreze că este o persoană de încredere, mai ales prin statutul său de mamă, soție și lucrător.
Un bărbat este de obicei bănuit a nu fi de încredere până la proba contrarie. Este discriminatorie această percepție, în ambele cazuri, dar este realitatea grupului social din care facem parte majoritatea.
El te poate percepe de încredere, dar te testeză oricum cu un flirt. Cum reacționezi la faptul că el ar flirta cu altă femeie este, de asemenea, o parte a testului.
Abordarea etică: nu răspunzi la flirt, nu ești geloasă că flirtează cu altcineva. Tu ești un adult responsabil și de încredere fiindcă nu i-ai strica omului casa nici dacă el ar fi dispus să o facă.

Da, unii oameni stau prea mult timp în căsnicii nefericite și vor altceva cu altcineva.
Abordarea lașă e înșelat, sărit rapid în altă relație chiar dacă doar emoțională, adesea cu un om la fel de imatur emoțional.
Abordarea matură e încheiat relația nefericită, vindecare personală și replanificarea vieții personale.
Poate omul politicos chiar își caută altceva și nu ți s-a părut că ar flirta cu tine. Dar asta îl privește exclusiv, este dator să își clarifice relația curentă înainte de începe una cu o altă femeie.
Și, de obicei, clarificarea și vindecarea durează câțiva ani buni.

Și eu am nevoie de ghidare și mi-a plăcut mult ceea ce ai spus despre intenție.


Închei epopeea pe care ți-o scriu astăzi cu un comentariu despre ura secretarei.
Meseria ei este despre statut. Exprimă-ți public aprecierea față de ea, cu exemplu concret și sincer, și atât.
Chiar dacă alege să nu își revizuiască atitudinea, tu vei fi liberă de povara cu care încearcă să te tragă în jos. Poți alege să prioritizezi ce crezi tu despre alții.


Abia aștept să te citesc în continuare.

Song building with Archetype: @gojira - @NeuralDSP Plugin (Oh Yeah!)

[Continuare, am revenit pt câteva minute...]
Ziceam că tipul în locul căruia am venit a făcut niște spume cam la 2,5 luni după angajarea mea - a încercat să mă insulte fin... că să nu fiu leneșă, că să îmi iau odată jobul în serios, că să studiez cablurile, că de fapt nimeni nu ar fi vrut să mă angajeze de fapt, că x nu mă suportă, că y nu mă vrea acolo etc. L-am citit și, pe lăngă faptul că i-am spus că o să-i fiu forever recunoscătoare pt gidarea pe care mi-a dat-o, nefiind sub obligație, am adăugat că încrederea în mine nu arr cum să mi-o zdruncine, că de-a lungul anilor au încercat mulți, dar e liber să incerce.

Mi-a spus că sunt naivă... a doua zi și-a cerut scuze. M-a întrebat dacă m-a scâfit suficient încât să nu mai vb cu el. Am râs. I-am spus că nu am grețuri și că încercările lui de a mă insulta m-au lăsat rece. Și că deaigur că mai vb cu el.

A fost supărat că i-am stricat planul de răzbunare pe actualii directori. Adică a fost sigur că nu voi face față și dirrctorii vor fi puși în dificultate. Didnt happen. Well...

*

În altă ordine de idei... i-am arătat domnișoarei mele conversația pasiv-agresivă și mi-a spus că e incredibil de agresivă toată atitudinea lui și că fiecare afirmație e o încercare de insultă sau de intimidare sau de distrugere a încrederii în mine. Am rămas uimită, desigur... eu am văzut doar ici colo niște atacuri subtile. Sunt atât de obisnuită să mi se vorbească așa încât nu știu ce e normalitatea. Asta e normalitatea mea. Mi-a devenit clar că am f mult de muncă la mine... nu am un mecanism de apărare, am învățat doar să încaswz și să nu mă doară, mereu găsitnd o posibilă explicație pentru agresivitate, care să mă asigure că de fapt nu e cu intenție. Și e și a fost cu intenție...

Revin, am f multe pe suflet

Am recitit 😆
Aveam telefonul cu ecranul pe jumătate întunecat și vedeam destul de prost pe el. Am rezolvat cu telefonul, nu l-am putut repara, așa că am cumpărat altul, în rate, că banii jos de unde? Cea mai ieftină variantă de samsung, pt că iubesc samsung


*


Să recapitulăm: în ian am decis să șterg tot ce știu și cred despre oameni și să pornesc de la 0, ca o adolescentă ce abia a ieșit din copilărie, dintre povești și jucării, și a început să se uite în jur la oameni.

Știam că o iau de la zero cu oamenii, dar nu știam ce înseamnă și cum o să arate procesul (s-a dovedit dureros🙃).

Două direcții clare mi-am propus, cu toată neștiința:
1. Să mă îngijesc așa cum întotdeauna mi-am dorit, să îmi exprim și să îmi ocrotesc feminitatea, care s-a trezit la viață cu adevarat după ce am hotărât că nu mai vreau să fiu "puternică".
2. Și să nu mă mai feresc să îmi arăt emoțiile.

Nr. 1 m-a ajutat să înfloresc și să realizez cât de plăcut e să fiu eu în pielea mea, delicată, elegantă, frumos mirositoare. Am scos din pod haine demult uitate și am descoperit o mică garderobă de vară, cu rochii practice, dar elegante în același timp. Această redescoperire a feminității mele mi-a adus un anume tip de pace interioară, printre altele. Mi-a mai adus o mulțime de priviri și complimente, ceea ce e, desigur, plăcut. Mi-a mai adus și necazuri, dar despre asta nj voi vorbi acum.

Nr.2 m-a aruncat în procesul de evoluție și dezvoltare pentru care m-am rugat cerului în ianuarie. M-am dedicat feminității mele și descoperirii emoțiilor cu determinare maximă. Am descoperit cât de mult mai bune sunt zilele când mă prezint lumii în energia mea feminină... m-am îndrăgostit de starea aceasta și mi-am promis solemn să nu o mai părăsesc niciodată. Descoperirea emoțiilor e un drum anevoios, dar din nou mi-am promis să nu mă întorc la ce a fost: am descoperit un mecanism prin care îmi ignoram emoțiile de o groază de nedescris și răspundeam instant cu glume sau idei potrivite situației, cu o dexteritate de invidiat. Am fost o viață îngrozită să îmi trăiesc emoțiile în public, în fața oricui de fapt. E vorba de vulnerabilitate. Nu mi-am permis niciodată să mă arăt vulnerabilă, iar explicația e simplă, o știu acum, dar nu o să intru în detalii în acest moment. Deci am pornit printre oameni determinată să nu îmi mai suprim emoțiile, în schimb să le trăiesc, să le simt și să văd ce se întâmplă mai departe. Revin

Succes pe noul drum!
Trăiește-ți emoțiile, fii așa cum simți că ești și nu te teme de răutăți, invidie, etc. Ai grijă să nu le iei prea în serios…Ce vrei?! S-au trezit oamenii ăștia cu ceva ce nu au…comandat.😏Au cerut o informaticiană timorată, urâțică și prostuță și au primit o femeie dșteaptă, profsionistă și…fumușică!🧐, Acum se tem, na! Dacă li se descoperă ignoranța? Dacă se prind directorii că-i mai deșteaptă decât trebuie?,🤓🤪 De Don Juani, ce să zic?! Ei face ce știu mai bine…
Eu zic să iei fiecare zi cum e, să trăiești frumos pentru tine și ai tăi și lasă-i pe invidioși să se tulbure, tu fii senină și zâmbitoare.
Eu îți doresc vacanță frumoaasă, dacă ai, și vară liniștită!🤗

Am rămas în urmă cu răspunsurile...! Trebuie sa revin la zi

E caz închis tocmai pentru că se află într-o relație - nu mă privește de ce e în acea relație, motivele pot fi multe, simple sau complexe. Irelevant. Știu cât e de greu să te smulgi dintr-o relație de lungă durată și mai știu că la vârsta asta e aproape imposibil. Pragul de ~50 de ani, în cazul celor care au copii de vârsta căsatoriei și a studiilor superioare e o vârstă în care ești blocat din multe direcții, timpul, resursele materiale, energia fizică și mentală și răbdarea îți sunt epuizate zi de zi. E o vârstă care nu îți lasă loc de manevră într-un mecanism bine uns din miscarea căruia nu poți să nu mai faci parte, căci s-ar dărâma totul în jurul tău. în schimb îți lasă loc de visare.



În ce direcție ai nevoie de ghidare?

Cu secretara am făcut intuitiv exact ce descrii tu aici, dar chiar de la începuturi. Sunt aspecte pentru care chiar o admir și am exprimat public admirația mea în câteva rânduri.

Revin cu o continuare

Dăscă 🤗🤗😘

Te rog... lămurește-mă, ce ar putea să însemne mai deșteaptă decât trebuie?

Mulțumesc mult pt cuvinte și urări! Vacanța nu am deocamdată, sunt prea proaspătă😅 dar fac tot posibilul să le ofer copiilor o vacanța plină

Revin la poveste

Mai deșteaptă decât trebuie!🤣
Hai, măi, fată dragă!
Oamenilor ăstora le e teamă, ca în Hainele cele noi ale împâratului, că se va descoperi că ei sunt …goi, nu sunt de neînlocuit, cei mai pricepuți, deținătorii tuturor soluțiilor, etc. Iaca, ai apărut tu și deja știi ce și cum pe acolo, chiar dacă ei nu au vrut să!
Eu cred că va fi bine până la urmă! Fii cu zâmbetul la tine mereu, încearcă să fii bine tu cu tine.
Ce-ți fac copiii? Vacanța lor cum e? Acuș-acuș bate septembrie la ușă…

Felina și eu mă străduiesc să acord mai multă atenție celor care mă apreciază și mai puțină spre deloc celor care mă desconsideră. Mă sâcâie caracterul recurent al unor situații din viața mea.
Îmi regăsesc optimismul când îmi repet faptul că istoria este doar informație, nu șablon.



Dăscălița ai dreptate că neprietenoșii descriși de Felina par intimidați de inteligența ei.
Îmi pare că nici autonomia ei nu le pică bine, ea se descurcă fără să facă parte din vreo clică de-a lor.

O perspectivă pe care creierul meu nu o poate genera... nu înțeleg - încă un motiv să îmi întăresc convingerea că nu sunt încă suficient de echipată pt a trăi armonios printre oameni.


Copiii sunt bine! Am făcut tot posibilul să mergem unde și-au dorit, să avem musafirii pe care și i-au dorit, să gătim ce au dorit, să ieșim la restaurantele pe carr și le-au dorit etc. Printre altele am ajuns și la bucurești la o doamnă pneumolog pediatru și, la îndrumarea ei, vom începe un tratament nou.

Am o ambiție de nestăvilit și, propunându-mi să profit de orice oportunitate pentru ei, am făcut-o indiferent de starea mea de oboseală, înțelegând că sunt anumite oportunități cu care ne întâlnim rar în viață și nu puteam să nu le ofer acele experiențe.


După ultimii musafiri am picat. Era de așteptat. De oboseală nu mă mai pot concentra suficient și fac greșeli alimentare - uit să mă mai feresc de anumiți alergeni, așa că am tras ultimele zile. Durerea continuă și răspândită în tot corpul câteva zile la rând mă obligă să ma odihnesc, iar după ce creierul s-a odihnit nițel dar durerea nu a plecat, abia atunci îmi dau seama că mă alimentez greșit și trebuie să fiu din nou atentă la ce accept în dietă. În câteva zile de hrănit atent plus ceva medicamente și suplimente alimentarr îmi revin cât de cât.

Caracterul recurent al unor situații din viața noastră: mă bântuie și pe mine. Se spune că viața îți repetă aceeași lecție până când o înveți. Din acest punct de vedere mă simt repetentă și nu înțeleg ce anume trebuie să înțeleg... așa îmi mai petrec eu nopțile câteodată, reflectând și încercând să ajung la o concluzie.


Cât despre cele două colege - eu tot nu pot să înțeleg ce spuneți voi două, tu și Dăscă. Nu e mai bine pt toată lumea dacă mă descurc?

*

În altă ordine de idei
Am văzut ura din ochii acestor două persoane și am decis să mă retrag din viața lor. Cum adică? Păi am adoptat o altă viziune: dacă le privesc strict ca pe niște obiecte, nu o să mai aibă cum să mă tulbure. M-am regăsit folosind metoda grey rock fără intenție. Toți anii aceștia de studiu iată că îmi folosesc. Nu am așteptări de nici un fel - pozitive. Am așteptări să fiu sabotată și astfel îmi oeganizez activitatea luînd în considerare posibilitatea ca anumite documente să dispară, de ex. Cam fac foto la documentele pe care nu le pot înmâna personal directorilor. În general încerc să am un bk la tot. Nu o fac cu teamă, nu o fac cu un soi de paranoia - pur și simplu mi-am integrat in disciplina de lucru și aceste bk-puri.

Desigur că am observat la un moment dat forța de inerție - au început să vină spre mine cu dulcegării, zâmbete, glume și aparentă grijă. In acest caz învățându-mi lecția, am rămas neutră și fără nici o reacție interesantă sau cu urme de emoție de orice fel (grey rock). Peivesc și mă distrez oarecum văzând încercările lor. Sunt în stare pt prima oară în viața mea să aplic principiul "when people show you who they are, believe them the first time".

E un prag pe care l-am trecut, poate un examen pe care l-am ptomovat? Cert e că am început să primesc răspunsuri la următoarele straturi de angoasă. De expemplu am primit mesajul - scris în cuvine simple și clare - să nu mai caut validare în afara mea. Să fie o săptămână de când l-am primit? Și m-au trecut inițial fiorii, cumva. Pt că am fost f ocupată, nu am avut spațiu mental să analizez acest mesaj decât rareori în zile ce au urmat. Dar mesajul a lucrat. De la fiorii inițiali, azi privesc această afirmație ca fiind total logică, naturală și sănătoasă. Probabil un alt strat de brain wash a fost distrus. E de bine.

Cu toată suferința fizică pe care încă o resimt, cu toată ceața care învăluie capacitatea mea de concentrare, mă simt bine, liniștită, bucuroasă. Paradoxal cum această cumplită suferință fizică și ceață mentală poate să însoțească o stare de liniște și armonie interioară.

Am mai primit și alte ghidări, printre care și "first find the soul mate within you". Această afirmație e chintesența trendului "love yourself". Găsesc încă alte și alte nivele la care se poate coborâ și lucra interior.

*

Nu vreau să uit să menționez faptul că descoperirea unor tipare de reacție m-au făcut să mă simt umilită, înțelegând că am multe greșeli - neintenționate , dar greșeli făra tăgadă. Mă credeam fără greșeală în raport cu oamenii și mi s-a arătat că nu e chiar așa. De unde și umilința. Care umilință face mult bine sufletului. Am avut mult de reflectat și încă mai am. Din ianuarie de când am început această nouă etapă a vieții mele am avoluat, am învățăt mult și mă declar mulțumită de tot ce s-a înâmplat, inclusiv de umilințe și de neajunsurile venite de la colege. Ceața în legătură cu oamenii se rărește încetișor.


Am mai învățat și că, fată de oamenii care îmi arată lipsă de respect trebuie să păstrez diatanța. Adică să țin asemenea persoane la distanță. Funcționam atât de greșit: când întâlneam o asemenea persoană, rezistam eroic atacurilor în ideea că cu timpul voi demonstra că sunt o persoană care merită respect. Sunt atitudini și mecanisme învățate în fragedă copilărie, absolut necesare supraviețuirii mele. Interesant e că citesc de ani de zile psihologie pe tema asta, dar până de curând nu am putut să identific similarități cu situația mea. [...]

Felina așa se spune. Dovada învățării lecției nu poate fi falsificată, însă. Când o învățăm, într-un final, nu mai pare o lecție.
Învățarea înseamnă că în prezența aceluiași stimul reacționăm diferit. Că am absolvit aritmetica situației respective. Dar asta nu înseamnă că în programa următorului an școlar nu regăsim aritmetica, nivelul următor.
După ani de astfel de distracții sunt nevoită să concluzionez că viața este cel mai probabil doar bâlbâită și nici nu se pricepe prea bine la pedagogie. Sau doar insistă să bată teatrul.

Este logică estimarea ta că e mai bine pentru toată lumea dacă te descurci.
Dar oamenii sunt predispuși la comportament emoțional, nu logic... probabil și cele două colege sunt doar oameni care tot mai au vreun nivel de depășit.
Poate că ele au de învățat lecții de școală primară și observă faptul că tu, precoce, te pregătești de bac deja.
Compasiunea pentru cei care ne desconsideră este o aritmetică greu de deslușit, dar știm sigur că fiecărui om îi este foarte greu să își învețe lecțiile complet și la timp.

Te rog spune-mi niște titluri din cele citite. Îmi caut mereu materiale pentru programa din următorul an de autoeducație.

Bâlbâită? Oooof!
Eu mă feresc să trag o concluzie - pentru sănătatea mea mentală😄

Urmărind diverși gânditori contemporani am regăsit ideea ta, dar cumva privită și descrisă din alt unĝhi: cumva procesul de învățare, descoperire, redescoperire și autodescoperire nu are final.



Poate că e ce spui tu, poate că e răutate pură, sau potete e vorba de un război la nivel spiritual și aici e mult de discutat.
Compasiune pentru oamenii care au o problemă cu faptul că exist și respir nu îmi permit să mai am - și aș putea să îți explic de ce, dar nu am energia necesară azi [...]



Titluri? O să îți spun nume de persoane pe care le-am urmărit, le urmăresc în general sau le caut special pentru un anumit subiect care mă preocupă

Kerwin Rae
Melania Tonia Evans
Judge Lynn Toler
Joe.Drummer.Boy
Jordan Peterson
Matt Walsh
Doctor Ramani
Gabor Mate
Kanika Batra
Lee Hammock
Teal Swan

Omg, atât de multe s-au întâmplat, atât de multe de povestit, dar nu o să am timp, energie sau suficientă atenție - ca de obicei. Totuși, să încep măcar.

There is a shift in my perspective, decision-making process, understanding, internal harmony AND external results.

Independent de puterea mea de concentrare pe moment, oricare ar fi el, capacitatea mea de a observa natura greșită a unei interacțiuni umane a crescut. Nu disting oricând ce anume e greșit, dar simt și pun stop. Interesant e că întotdeauna am avut această capacitate de a observa că ceva e în neregulă, dar aveam un mecanism de evitare a unui răspuns pe măsură justificat de: orice om greșește, sigur nu a intenționat să, e doar o neînțelegere la mijloc și voi fi drăguță și voi trece cu vederea, plus ce anume aș putea face dacă aș decide că e ceva de făcut. Nu aveam un mecanism de a pune stop și de a cere o clarificare a situației. Nu era complicat de loc. Dar nu îmi propusesem niciodată să o fac, în ideea că a fi un bun cetățean în societate înseamnă să tolerezi și să ierți greșelile celor din jur, pentru că toți greșim. Și nu consideram posibilitatea existenței intenției. Ha!
Delicatețea mea exagerată. Am crezut că nu pot rezolva o situație conflictuală fără să îmi pierd delicatețea, care e parte din mine.

Am evoluat. Se poate!
Am subliniat faptul ca nu ii permit să mă trateze cu lipsă de respect.
Mi-a răspuns sec - cum că nu vede unde a făcut ceva nerespectuos. Ceea ce e ok.
Mai departe trebuia să apară un îmi cer scuze dacă te-am ofensat cu ceva, hai să discutăm pentru că nu îmi dau seama ce am făcut greșit. Așa se continuă o situație de genul între oamenii care se respectă reciproc. Nu a fost cazul.
I-am explicat totuși, chiar dacă nu mi-a cerut. I-am explicat punctual. Și adevărul a ieșit la suprafața. Adevărul e că e un individ care mă disprețuiește profund, dar care cumva s-a gândit că putem fi prieteni, el fiind dispus să facă toate eforturile pentru a mă ajuta să îmi schimb stilul, care nu îi e pe plac. Pam-pam!

Stiiiiu, nu are sens. De ce ai dori să continui o prietenie cu o persoană pe care o disprețuiești și care nu ți-a cerut niciodată nimic? Eu mă țin departe de oamenii al căror stil nu îmi e pe plac. Viața e simplă - ține-te la distanță de oamenii care nu îți plac, în special dacă nu ești constrâns la o comunicare ca în cazul membrilor familiei sau al colegilor de muncă.

Am identificat greșeala mea în legătură cu această persoană undeva în urmă cu mulți ani. Sunt semne de lipsă de respect chiar aici, în paginile acestui forum. Îmi aduc aminte cu exactitate ceea ce am simțit - ce am greșit a fost că nu am spus atunci nimic, neavând înțelegerea pe care o am acum.

E simplu, era simplu: nu permit nimănui să mă trateze așa. E o frază magică, o frază care are rol de sită de oameni - cei care dau doi lei pe tine vor spune răspicat că nu au intenționat și că vor să clarifice situația, cu grijă și considerație față de felul în care te simți. E ATÂT de simplu.

Ceilalți îți vor explica că nu ai dreptul să ceri respect pentru că èști plin dd defecte și demn de dispreț. Dar te vor vrea în continuare parte din viața lor.

Cam atât de simplu e. În sfârșit am înțeles!
Viața e frumoasă! Facem loc oamenilor care nu mă desconsideră.

*

Tot legat de acest progres în înțelegerea mea.

Mi-am creat din nou cont pe un sait de dating. Celelalte dăți l-am șters după 24 de h pt că m-am simțit copleșită de atenția pe care o primeam.

Am făcut acest cont din mai multe motive, dar e cert că e o mare diferență între atitudinea mea acum un an și atitudinea mea acum. În primul rând am făcut un efort să mă descriu puțin, suficient încât să se observe o parte din personalitatea mea, dar nu suficient încât să mă expun in vreun fel. Și a doua mare schimbare e că am exprimat două coordonate clare pentru bărbatul pe care îl caut. Și ce să vezi? Nu am mai primit 1000 de mesaje, ci doar trei. Și am răspuns doar unuia. Ca să aflu că nu corespunde la una din cele două coordonate. Dar ne-am împrietenit pe baza unor discuții plăcute. Nu există în mintea mea nici un dubiu - nu îi acord nici o șansă la mai mult de amiciție. Case closed.

Viața e frumoasă și totul se întâmplă cu rost.

Toate speciile de animale sunt proiecţii şi materializări ale formelor de conştiinţă umană.

Te rog, dezvoltă puțin, e interesantă teoria ta

Cât de multe s-au întâmplat și cât dd puțin timp a trecut!

Am renunțat la ideea de dating - am înțeles că și dacă găsesc persoane oarecum compatibile și interesante (am găsit 2), eu de fapt nu am timp nici măcar de convorbiri la tel, darămite de întâlniri. Deci rămâne pe mai târziu.

La școală am supraviețuit începutului de an școlar, cu încercări din toate părțile. Cu doi copii care au început școala în școli noi, probleme de adaptare, probleme de sănătate, muncă peste măsură la școală și frământări care mi-au tulburat capacitatea de a mă odihni corect (mă trezesc în toiul nopții, sunt prea încordată de tot ce se întâmplă).

Despre a fi mamă singură în condițiile date nu o să mai vorbesc decât atunci când voi avea puterea să adaug o nuanță de umor.

Dar pot vorbi de muncă.

Am lucrat toată vara -printre altele- la situația grădinarilor, iar acum la începutul anului școlar am finalizat situația complexă și complicată de lipsa instrucțiunilor și de lipsa corectitudinii introducerii cererilor înainte de a-mi fi pasate mie. Nu am răbdare să intru in detalii, cert e că eu nu aveam nici în clin, nici în mânecă cu acea activitate. Nu intră în nici un fel în responsabilitățile de informatician. Eu am lucrat în credință ceea ce mi s-a dat sau cerut. Și am făcut tot ce se putea cu ce am avut. Din nemulțumirea afișată de dir am fost nevoită să mă documentez și așa am aflat că nu era în fișa poatului meu, deci nici pe departe responsabilitatea mea. Cu grădi și încă câteva activități.

Oamenii ăștia nu înțeleg rolurile personalului didactic-auxiliar.

Le-am pus în față fișa postului informaticianului așa cum e publicată de ministerul învățământului - căci eu nu am primit o fișă a postului la angajare (mi-au spus candid că nu e necesară iar eu i-am crezut). Le-am cerut să mă lase să lucrez la ale mele - unități, rețele, laboratoare (am aproape 100 de unități în grijă, de ex, 5 clădiri și multe rețele - încă nu am avut timpul necesar să le inventariez în 4 luni, ceea ce e absurd).

Nu știu ce va fi, dar ceea ce s-a întâmplat e kafkian și mi-a dat material pentru o piesă de teatru.

Practic am făcut munca secretarei toată vara în proporție de 80-90% din timpul meu.

Există acea persoană care a manipulat pe toată lumea în privința acestei situații. Nici unul din ei nu văzuseră vreodată fișa postului informaticianului în școală. Ceea ce mie imi pare ilar. O persoană are puțină experiență de director. O altă persoană a avut ani la rând post directoral. Iar cealaltă persoană a mai lucrat în școală pe post de secretar. Toți au crezut că angajează informatician pe poziția omului bun la toate. Ce răsturnare de situație!

Sunt mai liniștită pentru că pot să mă ocup de ale mele acum, dar tot tensionată pentru că oamenii ăștia nu sunt cu picioarele pe pământ.

Când vezi un dir cu mătura în mână în școală trebuie să înțelegi că școala se administrează slab.

Vom vedea ce urmează! Eu sunt bucuroasă că am reușit să îmi creez un loc al meu, cu ceva rafturi să pot să îmi organizez stocul rămas moștenire, cu o masă mare de lucru pe care pot desface confortabil două unități odată și că în sfârșit sunt lăsată să îmi văd de atribuțiile pentru care mă plătește statul.

Tocmai am observat că mi-a dispărut zâmbetu și veselia specifică, semn că atacul a fost din categoria celor puternice. Mă rog să mă echilibrez și recentrez, ca să revin la my joyful self

Viața are surprize, mă testează teribil zilele astea. Gen am sau n-am încredere în mine? În valorile mele, în visele mele, chiar și atunci când pare că merg contra mulțimii

Defensless yet defended
Powerless yet powerful
Vulnerable yet protected

*

Azi m-am uita în ochii ei după ce i-am spus că e un Dumnezeu sus care vede tot - i s-au întunecat ochii într-atât încât nu i s-a mai văzut albul ochilor. Nici nu știam că e posibil

Trăiesc timpuri stranii, dar poate cele mai imprtante timpuri din viața mea de 47 de ani

Why cant people finish a conversation when they accuse me of something? Do they expect me to bow? Do they expect me to retreat, for fear of loosing my job? The money? Why is my fearlessness sooo infuriating for people? Is it because they are led by money? Ehy there are so many facades to a single event? How can people be good to me, but tell me not to trust their intentions? Should I be affraid of the people around me? Should I be affraid to defend my dignity? Should I be affraid to loose their fake friendships? Should I be affraid they will all turn against me when I know the true nature of a situation?

I need to choose: to be affraid or to stand in my truth

Uitându-mă-n urmă, suferințele mele de acum un an erau despre altceva. Am evoluat mult, am trecut peste niște etape importante dpdv al traumelor. Am vindecat atâtea!


Am cerut divinității să mă ajute să înțeleg oamenii și am.plecat în lume ca o adolescentă. Și am avut parte de tot felul de experiențe. Am crescut și în domeniul ăsta, pe un suiș abrupt, presărat cu pietriș alunecător. Am urcat și am alunecat mereu, dar nh m-am oprit din urcat, cu tălpile sângerânde, cu palmele asemenea. Am impresia că azi am atins o culme. O să îmi țin echilibrul? Au ba? O să fiu în stare să admir peisajul de la înălțime sau o să mă preocup cu pansatul rănilor și plânsul de milă? O să pot zâmbi spre soare sau voi fi prea ocupată cu ștersul lacrimilor până la apusul soarelui? O să mă ia amețeala de la înălțime și o să mă dezechilibrez, sau o să îmi adun puterile să mă țin în echilibru în timp ce mă odihnesc preț de un minut? Va urma. Va urma?

Îmi pare rău că oamenii cu care lucrezi nu sunt cum ar trebui, cum te-ai așteptat… din păcate nu-i poți tu schimba, știi asta.Poate ar trebui să faci tu o schimbare, să nu pui la suflet śi să-ți recapeți zâmbetul. E bine că ai clarificat termenii fișei postului tău, încearcă să fii mai calmă, vezi-ți de ale tale, de copii, de viață…E un job, de acolo îți câștigi pâinea, nu e viața ta acolo!

Să-ți spun ceva! Am recitit o arte din jurnalul meu de aici. Sincer mi-e cam rușine de cum făceam o dramă din multe chestii…Acum realizez că dacă am făcut ceva bine, acel ceva a fost în familia mea. Cu greutățile specifice acelei perioade de tranziție, cu bani puțini, am reuśit să-mi cresc copii bine, să-i ajut să învețe, le-am fost aproape în toate problemele lor. Să śtii că uneori regret că i-am lăsat singuri destul de des pentru că eu eram ocupată cu ścoala, munca, etc. Mi-a plăcut ce am făcut, e drept, dar tot cred că Ralu și băiatul meritau mai mult timp petrecut cu mine…Până la urmă a fost un job, viața mea este lângă ai mei…Soțul și copii îmi sunt acum TOT.
Poate greșesc, dar acesta este puncul meu de vedere acum, la 65 de ani.

Hai că te pup. Zâmbeśte śi dă cu tifla problemelor de la job. Cumva va fi, nu te stresa!

Dăscă, te îmbrățișez! 🤗🤗🤗
Mùlțumesc mult pentru cuvinte! Ca de obicei, înțelepciunea ta mă provoacă.

Tot ce s-a întâmplat în ultimele luni și tot ce spui tu mai sus trimite la o singură problematică - lipsa de încredere în mine. Parcă totul fierbe și se răscolește în jurul meu ca să mă trezească.




Da, se pare că laitmotivul vieții mele în raport cu acest colectiv în care lucrez a fost drama.

Și da, am și eu vina mea în tot ce se întâmplă. Nu am dormit nopți frământându-mă, încercând să înțeleg ce anume greșesc. Poate cu evenimentele de ieri se încheie această frământare.

Ca și tine, mi-au spus mai multe persoane să nu mai pun la suflet și să mă concentrez pe ce am (revin).

Dilema mea a fost în două puncte - cred că acum primesc claritate:
- primul punct ar fi că în sufletul meu nu am găsit puterea să accept că sunt persoane care vor încerca mereu să mă pună în situații limită. cumva în sufletul meu să trag această concluzie înseamnă să judec acea persoană, iar eu am un legământ cu divinitatea să nu judec pe nimeni. ceva e greșit în acest raționament. evident sunt căzută într-o extremă extrem de extremă. 😄 rațional, acum în acest moment, pricep că greșesc - nu știu cu ce să înlocuiesc această credință a mea, așa că cer cerului să îmi arate o altă cale.

- al doilea punct e frica. frica de neprevăzut. adică dacă fac pace cu starea de fapt pe care nu am vrut mult timp să o accept ca atare, (crezând că dacă încerc suficient o voi putea schimba,) atunci e clar că viitorul înseamnă un job în care nu va fi armonie în echipă. ceea ce înseamnă vigilență maximă din partea mea, dar și necesitatea de a îmi apăra drepturile tot timpul. sigur că în trecutul meu am fost pusă în situația da a-mi apăra drepturile și am făcut-o cu demnitate, dar am încercat să uit repede, să mă mint că lucrurile au intrat pe un făgaș normal odată ce am clarificat acea problemă. realitatea e că problemele acestea se vor repeta, iar eu trebuie să accept că am deranjat anumite persoane și ele vor rămâne deranjate pentru că nu au nici o intenție să creeze armonie în echipă. trebuie să internalizez această stare de fapt.

Persoanele pe care le-am deranjat și motivul:
- directorul adjunct a considerat că eu îi voi deveni amantă imediat ce m-am angajat (am înțeles asta de curând). nu mă va ierta niciodată că nu am dat curs acestui ...demers
- dir plin a așteptat mită pt că m-a angajat, dar a vrut ca eu să înțeleg printre rânduri. nu mă va ierta niciodată că nu m-am simțit să îi dau "daru' "
- secretara plănuise ca eu să îi fac munca oricând, oricum și la orice oră, neînțelegând care e rolul informaticianului și sperând că eu nu voi afla niciodată, nedându-mi nimeni o fișă a postului. nu mă va ierta niciodată că nu am cedat presiunilor de a fi ori sclavul ei, ori de a-mi da demisia. continuă și în ziua de azi cu minciunile în încercarea de a mă discredita. mi-a oprit banii de delegații, printre altele, crezând că eu voi confunda fondul de delegații cu banii de navetă
- contabila nu mă va ierta niciodată din două motive - că nu am acceptat să mă trateze ca pe servitoarea ei și că sunt, la fel ca ea, mamă singură și în mintea ei îi fac competiție.

Asta e starea de fapt. Lunile care au trecut am făcut tot posibilul să mă apropii de oamenii ăștia la nivel personal, să mă conectez cu ei și să arăt că vreau cu tot dinadinsul să lucrăm ca o echipă. le-am dat toate șansele din lume să treacă peste ce au vrut si au crezut inițial în raport cu mine și să revină la o stare de colaborare. evenimentele din ultimele zile mi-au demonstrat că nu au nici o intenție să facă asta, dimpotrivă chiar. Iar daroria mea e să găsesc resursele necesare să lucrez așa, în această stare de fapt și să nu las această stare de fapt să mă afecteze psihic sau emoțional. Știu că pot face asta, a fost mai greu să ajung în punctul în care să accept că nu e o situație care se va schimba, ci o stare de fapt.

În restul vieții mele e armonie, sunt mai apropiată de familia mea comparativ cu anii trecuți, financiar mă stabilizez încetul cu încetul, sănătatea mea e pe un traseu ascendent, copiii au trecut de faza inițială de adaptare la noile școli, familia extinsă e în starr de sănătate și înțelegere bună - și pentru toate acestea sunt recunoscătoare cerului în fiecare moment al vieții mele!

Sunt la fel, recunoscătoare pt prietenii de pe han, pentru fiecare cuvânt bun și fiecare gând bun indreptat spre mine, pentru prietenii de pe fb și interacțiunile de acolo.

Sunt recunoscătoare pentru tot colectivul de la școală - sunt oameni frumoși, cu care am interacționat frumos și care au început să îmi ia apărarea în lipsă. Sunt oameni care, încetul cu încetul au prins curaj și încredere că mă pot solicita cu orice problemă tehnică sau netehnică, pentru că nu îi voi respinge, nu îi voi umili și nu voi urla la ei diverse înjurături, așa cum erau ei obișnuiți de la informaticianul de dinaintea mea.

Sunt recunoscătoare pentru copiii din școală care mă salută și mă intreabă de vorbă dacă mă întâlnesc pe coridoare, pentru felul în care li se luminează fața când mă văd și care vin la mine atunci când ceva nu le mai funcționează 😁

Sunt recunoscătoare pentru copiii de la școala la care am predat, care se bucură vocal ori de câte ori mă văd și care mereu mă întreabă de vorbă și mai ales dacă nu mă întorc la ei la clasă ca prof de info😁

Da, sunt plină de recunoștintă.

Mai am.

Sunt recunoscătoare pentru strada pe care locuim. Pentru oamenii de pe strada noastră. Pentru peisajul mirific al satului și al zonei. Pentru drumurile asfaltate. Pentru terasele din zonă. Pentru obiectivele turistice atât de aproape de noi. Pentru persoanele care mă ajută la grădină. Pentru persoana care mă ajută la curățenie. Pentru casa aceasta minunată. Pentru tot ce am putut realiza.

Sunt conștientă că toate acestea îmi.pot fi luate oricând, că nimic nj e garantat și că tot ce am trăit până acum putea să nu fie deloc. Puteam să nu ies vie din acea căsnicie, puteam să ajung pe străzile dublinului sau la casa de nebuni. Cum să nu fiu recunoscătoate?

Ooooo! Așa, fată dragă, numără-ți binecuvântările și vezi că ieși pe plus! Ești ceea ce gândești, așa că nu mai lăsa gândurile negative să te frământe! Tu ești cu adevărat ce căreia îi zâmbesc colegii, elevii, nu ghimpele din coasta unor oameni mici la suflet.
Să auzim numai de bine și frumos!

Materia pe care o ştim, cu tot ceea ce cuprinde, este derivată dintr-o protomaterie plastică supra-senzorială; în această protomaterie fiinţa terestră primordială este reflectată şi „încarnată”; în hinduism acest adevăr este afirmat în mitul sacrificiului lui Puruşa. Datorită tendinţei de segmentare inerentă în această protomaterie, imaginea divină a fost spartă şi diversificată; dar creaturile erau încă, nu indivizi care s-au rupt unul pe altul în bucăţi, ci stări contemplative derivate din modele angelice şi, prin acest modele, din Numele divine.

În acest sens se poate spune că în Paradis, oile trăiau alături de lei; dar în asemenea caz doar prototipuri „hermafrodite” – ale formei sferice supra-senzoriale – sunt în cauză, posibilităţile divine „provenind” din calităţile „clemenţei” şi ale „rigorii”, ale „frumuseţii” şi ale „tăriei”, ale „înţelepciunii” şi ale „bucuriei”.

În acest hyle protomaterial a avut loc crearea speciilor şi a omului, o creaţie semămând cu „cristalizarea subită a unei soluţii chimice supra-saturate”. După „crearea Evei” – bipolarizarea „androginului” primordial – s-a întâmplat „căderea” adică „exteriorizarea” cuplului uman, care a adus după sine – deoarece în subtila şi luminoasa protomaterie, totul era legat împreună şi ca unu – exteriorizarea sau „materializarea” tuturor celorlalte creaturi, deci de asemenea a „cristalizării” lor în materia sensibilă, grea, opacă şi mortală.

”Materializarea” sau căderea, a survenit după exteriorizarea lumii interioare a androginului primordial şi sub influenţa şarpelui; individualism – un mod elementar de luciferianism a dus la încătuşarea în materie, cu toate calamităţile ulterioare, dar şi cu graţiile corespunzătoare.

Omul este o expresie a Intelectului şi animalele sunt particularizări ale Intelectului.

Toate creaturile au o semnificaţie, simbolizează lumile superioare sau inferioare, datorită unor caracteristici specifice şi reale, care l-au fost date de la început de creator şi în virtutea cărora Adam le-a dat numele. Aceste trăsături, în cazul vegetalelor şi animalelor definesc mai curând specia decât individul, spre deosebire de om care, fiind o persoană, este unică în felul ei, având conştiinţă şi libertate de alegere, deci de formare şi creaţie. Orice făptură simbolizează aşadar un sens care e real, intrinsec făpturii şi actelor respective, şi nu este o convenţie închipuită de om.

Creaturile sunt arhetipuri „încarnate” în materie, pornind din Intelectul Divin şi trecând prin planul subtil sau animic.

Creatura apare pe pământ, nu prin cădere din ceruri, ci prin treceri progresive – începând de la arhetip – de la lumea subtilă la cea materială, materializarea fiind adusă în cadrul unei aure vizibile comparabilă „sferelor de lumină” care introduc şi termină apariţiile celeste.

Shapeshifter🤗☺️
Îmi pare rău că nu am timpul, energia și spațiul mental să analizez în profunzime mesajul tău. La primele citiri îmi pare interesant, dar îmi e greu să extrag un înțeles la modul general sau în contextul acestei pagini. Știu că e o legătură, dar resursele mele nu îmi permit încă să fac o analiză serioasă. Dar să știi că mă bucură orice cuvânt scris aici. Hugs🤗🤗🤗

Dăscă 🤗
Trebuia să ies din starea aia cumva, iar enumerarea binecuvântărilor funcționează întotdeauna. Nu îți dai seama cât de mult contează trecerea ta pe aici! Te îmbrățișez cu drag!🤗🤗

Sunt un număr de stresori care au dispărut de pe capul meu odată cu înaintatrea în timp în acest job. Sunt anumite acțiuni pe care le-am făcut pentru prima dată în viață practic - le anticipasem și, deși am studiat printre picături cum trebuie făcut, îmi stăteau pe cerier, creând o stare de anxietate cu care trupul meu e atât de obișnuit încât pentru mine e o a doua natură.

Săptămâna care a trecut am bifat un număr de atribuții care îmi creau acea stare de anxietate, printre care instalarea unui fir de rețea și mufarea unui fir de rețea. Pe primul l-am cumpărat mufat, ca să pot lucra liniștită, dar apoi mi-am alocat două ore să învăț să mufez - a durat 10 minute. Toate bune și frumoase, dar am rămas cu starea de anxietate, deși nu mai am din lista mea de 7 chestii decât una, pentru care deja am studiat câteva aspecte esențiale, plus că nu cade sub obligația mea, pot merge la un servis de calculatoare fără probleme. Dar am ambiția să învăț să fac singură, e ceva ce întotdeauna mi-am dorit să știu să fac.

*

Aș vrea să ppt să ies din starea asta de încordare, mușchii îmi sunt încordați în proporție de 70%. Am trăit așa cea mai mare parte a vieții mele, dar credeam că m-am vindecat. Știu că am rămas așa de la ultima trădare de la servici. Oricum la servici lucrurile s-au calmat. Cineva a chemat inspecție și am fost și eu chemată la un mkment dat. Totul a decurs normal și firesc, nu am fost acuzată de nimic (pentru că nu e nimic în neregulă cu mine sau comportamentul meu, știam asta și de aceea nici nj m-am stresat de inspecție), în schimb s-a făcut o încurajare la modul general să lucrăm ca o echipă și să ne împărțim munca (logic) astfel încât să știm cine se ocupă de ce anume. Toată interacțiunea a fost elegantă și ideile transmise au fost impregnate cu bun simț, au fost repetate idei pe care eu le-am transmis echipe dinainte, dar care au foat respinse. Toată interacțiunea de la inspecție m-a uns pe suflet și mi-a dat mental liniște și energie să mai bifez din lista mea de activități pe care nu le mai făcusem. Toate bune și frumoase, doar că am rămas cu încordarea asta din care nu pot să ies. Un alt aspect e că mi-am luat unpic de concediu și nu sunt capabolă să mă relaxez - ăsta e un răspuns de la cptsd, îl cunosc, e a nu știu câta oară când trec prin așa ceva, doar că eu credeam că m-am vindecat. Dar fiecare tentativă de abuz pare că reînvie problema asta. E bine că sunt conștientă de ea.

*

Am în față (ignorând elegant durerile de mușchi care sunt încordați de atâtea zile zi și noapte) câteva zile frumoase și presărate cu niște provocări și mai frumoase, vremea e superbă și mă simt bine, iată! Aveam mare nevoie să scriu.

Și mai am nevoie să fiu mult mai atentă, acum că mi s-a mai eliberat spațiu mental, la felul în care cheltuiesc banii. Deja am început să gătesc mai mult și să îmi amintesc anumite rețete simple, delicioase și sănătoase (după decizia de a divorța, de la atâta nemulțumire care mi-a fost arătată ani la rând, am dezvoltat o fobie de gătit; la un moment dat am reînceput să gătesc, dar doar mâncare pt copii mici și foarte greu și încet am reînceput să fac anumite rețete atât de dragi mie).

Felina îți mulțumesc pentru listă. De primii patru nu mai auzisem și îi voi asculta un pic să-mi formez o părere.
Este interesantă ideea de război spiritual, am auzit-o pe Christina Lopes DTP MPH pe youtube explicând exerciții de protecție în această direcție.
Din câte știu, de ptsd nu scăpăm vreodată, dar poate deveni o unealtă utilă foarte complexă pe care o putem folosi în lecțiile următoare.

Înțeleg că ești un om sensibil și că îți auzi intuiția. Cum reacționezi la informația pe care o primești prin intermediul ei poate schimba atât starea ta de spirit generală, cât și comportamentul celorlalți.
Este normal să te enervezi când intuiești că ceilalți te atacă, frica este normală. Planul lor de a ataca și comportamentul lor subversiv sunt echilibrate și vallidate de frică. Câtă vreme simți frică și neliniște rezonezi cu ei și astfel trăiți o experiență comună. Poți alege să simți orice altceva și, progresiv, te vei distanța de zona de vibrație joasă în care zac neprietenii tăi.
Mie mi-a fost util să învăț să simt diferența dintre mine și ei: ei au nevoie de conflict, iar eu nu. Pot învăța din aspectele colaborative ale vieții mai mult și mai bine decât din cele conflictuale.

Meriți liniște și pace, relaxare.

M-ai făcut să mă gândesc la parfum când am citit lista cu lucrurile bune din viața ta. Nu știu de ce.
Dar simt nevoia să te întreb ce parfum folosești zilele astea și dacă ești fidelă unuia anume ... girly things.

Pe f scurt că sunt zob și zomb

S-a răsturnat situația.

Aparent de la faptul că ceea ce am făcut legat de VR nu a mai făcut nici o altă școală din țară.
Așa că acum "suntem singura școală din țară care ...". Suntem 😆

Pentru mine e o nimicură ce-am făcut. Situația e ilară pentru mine. Dar ce înțeleg eu din mecanismele acestei lumi?

Și acum mi se vorbește omenește și cu respect. O să-mi ia ceva timp să mă obișnuiesc.

Acum somn

După cum spuneam: va fi bine !🤗😘
Odihnește-te și lasă-i să creadă că “ uite ce am făcut noi”! Ei știu adevărul, dar cum să nu se împăuneze cu meritele?,! Oameni mici, de…
Să nu crezi că s-a terminat, îi roade invdia și, mai rău, se tem acum de tine!
Tu vezi-ți de viață, umple-ți sufletul cu validarea asta care a venit la timp, petrece-ți zilele libere de bugetar odihnindu-te cu voluptate!
Mie îmi plăcea să dorm la prânz, să citesc sau să văd filme ușurele, dulcegării de alea!☺️Mai o prăjitură, o cafea cu fetele, niște plimbări cu copiii, e aur curat pauza care vine la oboseala acumulată!

În altă ordine de idei, trăiește viața din plin, că una ai, îți zice bătrânica de mine! Eu mă împart între zilele minunate petrecute cu ai mei, vacanțele frumoas pe care nu mi le-am permis până acum și … mersul la doctori. Mereu se strică ceva în angrenajul corpului uman… stresul uzează!
Te îmbrățișez si să auzim numai de bne!🥰

Fanta🤗
Cu mare întârziere...

Parfumul meu preferat se schimbă foarte des, cam la 3-4 zile. Folosesc mai mult diverse deodorante pe care le cumpăr în număr mare când mă găsesc într-un loc care vinde așa ceva - cumpăr câte unul din fiecare parfum care îmi place. Și mai am diverse parfumuri de la avon - îmi place mult ce a scos Eva Mendez.

Nu dau multă atenție acestui aspect, nu sunt o femeie cochetă sau la modă, mer mult pe "ce îmi place", mă plictisesc repede de orice parfum și simt nevoia să schimb des

Dăscă🤗🤗

Am reflectat mult la ce mi-ai scris. Cuvintele tale au săpat în mine. Mă transform pe zi ce trece.

Am folosit vacanța să mă odihnesc, să gătesc ceva bun (dar fără să exagerez, cum am înclinația) - am făcut biscuiți cu copiii, am dormit, ne-am plimbat și cred că am văzut și un film, dacă îmi amintesc bine.

A trecut un an de când am pornit de la zero cu oamenii. Am vrut să înțeleg și să învăț, să văd mai bine realitatea și să evoluez pe acest plan, dar și pe aaltele.

Cu oamenii. Am învățat muuuult și multe. Cred că testul suprem (la lucru) a fost să găsesc curajul să spun celor din jur că "da, voi toți greșiți, iar eu am dreptate". Am decis să spun răspicat și mi-am.asumat consecințele. Au chemat inspecția și s-au făcit de râs pentru că au fost ușor atenționați că nu își fac datoria iar eu nu am primit nici o atenționare. Au trecut lunile și am început să văd și să dau atenție la ce văd și să am încredere în ceea ce văd. Suferințele au încetat și am fost cuprinsă de o liniște plăcută, rămânănd doaar cu o anxietate despre care o să vorbesc mai târziu.

S-au schimbat multe. Secretara s-a muiat prima și a început să facă echipă cu mine, puțin câte puțin. Contabila s-a șocat văzând că lucrăm împreună. Încet încet s-a muiat și ea și a început să facă echipă cu mine. Directoarea are zile și zile, câteodată colaborează, câteodată are venin în glas și fulgere în privire. Nu e prea fericită să vadă cum au evoluat lucrurile și mai încearcă să bage zânzanie între noi - se pricepe...

Privirea ei se schimbă repede în prezența mea, se tulbură după caâteva minute de colaborare... Sunt atât de obișnuită cu această schimbare în privirea oamenilor încât mult timp am încercat să mă conving că nu are legătură cu mine. Dar are. Prezența mea, calmul meu și grația mea, lipsa mea de nervi și lipsa mea de nepolitețe și răbdarea mea infinită deranjează. Zâmbetul meu deranjează. Politețea, amabilitatea și disponibilitatea mea deranjează. Lipsa mea de aroganță deranjează.

În plan mai apropiat am observat în liniște atitudinea celor apropiați, cu răbdare și puțin detașată. Am fost la fel și în reacții. Și în atitudine. Am descoperit amănunte, mi s-au revelat adevăruri.

Sunt tratată cu acea tulburare în privire de multe ori. Apoi aruncă cu bani spre mine. Banii sunt bineveniți, mai ales de la oameni care nu știu să le mărească valoarea. Simt și văd câteodată răutate în privirea lor, ca apoi, la următoarea întâlnire să observ vinovăție și o grijă exagerată.

Am reflectat mult. Laitmotivul ultimei decade a fost această atitudine de dispreț și neîncredere în nimic din ce a venit de la mine. Timpul le-a dovedit din nou și din nou că sunt mai serioasă, mai muncitoare, mai corectă, mai iubitoare și mai înțeleaptă decât ei toți la un loc. Au prognozat că voi ajunge rău, și eu, și copiii. Și după fiecare succes și realizare a mea, la puțin timp s-au întors la aceeași atitudine disprețuitoare și neîncrezătoare în mine.

Am refectat mult asupra situației...

Cu toții și-au dorit ca timpul să dovedească că sunt un om mic, slab și bun de nimic. Iar timpul a dovedit nu numai contrariul, ci și că sunt singura care încă, împotriva a tot ce a fost, respectă valorile familiei și îi tratează din nou și din nou cu blândețe și cu respect și le e mângâiere la greu.

Am primit răspunsul. Nu am fost un copil dorit. Mai mult de-atât... am fost lăsată singură bebeluș fiind în numetoase ocazii cu speranța secretă că voi pierii. Iubirea de frați nu a fost niciodată cultivată la noi. Și bănuiesc că ani la rând invidia, ura, râca au fost încurajate. Am fost urâtă de către frații mei și am fost aproape să mor în adolescență - de singurătate și de lipsa de afecțiune, de ura și disprețul cu care eram servită continuu. Cu toate astea nu am murit. Totul a continuat toți acești ani. De acolo această vinovăție în ochii lor.