Un nou jurnal al Felinei.
Lectură plăcută!

Cateva chestii pe care trebuie sa mi le scot din cap, asa ca le voi asterne aici.

Prima.
Cealalta C. m-a sunat aseara, cu vocea mieroasa. Nu m-am invatat minte nici acum, asa ca ii raspund la intrebari. Intrebari despre mine, ca ce-am mai facut. Ce a mai auzit ca am facut. Am fost cat am putut de retinuta, dar tot am mai spus cate ceva. Cand am rostit "ceea ce e dificil in situatia mea de acum" m-a intrerupt spunand ca tutoror ne e dificil. Oare cat de mult mai suport tratamentul asta? e o fiinta pe care o ascult de 20 de ani despre cat de greu ii e cu x, y, z si in situatiile a, b, c. Si trebuie cumva sa imi reprogramez creierul sa pun o distanta seriaosa intre ea si mine, dar nu stiu cum, nu stiu cum se poate face asta in relatiile de familie. Sa intrerup orice contact m-ar aduce inevitabil in situatia de a da o explicatie copiilor - de ce? Si inca imi doresc sa pastrez niste aparente. Probabil gresesc, dar mai bine de atat deocamdata nu pot. As vrea intai sa construiesc niste relatii sanatoase si solide inainte [...].

Si apoi intrebarea de ce anume a avut nevoie profesorul X sa fie inlocuit la ora? Habar nu am, nu l-am intrebat.Am intrat intr-un colectiv si am fost rugata pana acum de 4 ori sa tin locul a 2 profesori, de trei ori nu am putut, a patra oara am acceptat pt ca aveam liber, pur si simplu si fara alte conotatii si implicatii. Acea subtila nuanta de suspiciune, nefondata. Suspiciune ca as putea avea ceva cu acel om, care e insurat. Cu fata unei prietene a mamei. Cat de mult ma raneste aceasta suspiciune? Mult. Sunt amara de aseara. Si ma raneste pentru ca am asteptarea sa fiu privita ca o fiinta decenta ce sunt. Si nu sunt privita asa. Simplul fapt ca apar intr-un colectiv aduce suspiciuni. Ar trebui sa inteleg ca am atat de multe calitati incat pot lua barbatul oricui. Asta ar trebui sa inteleg si sa nu ma doara nimic. Dar ma doare. Pentru ca de 10 ani nu am luat barbatul nimanui. Si realitatea e mai urata decat pot eu sa pun pe hartie. Pe scurt mi s-au facut avansuri puternice, dar nu am cedat pentru simplul fapt ca nu am cum sa imi tradez prietenele, pentru ca loialitatea mea fata de oamenii pe care i-am acceptat in viata mea este absoluta si nenegociabila. Cum s-ar simti o femeie care ar sti ca barbatul ei mi-a facut avansuri ani la rand? Nu am spus nimanui nimic, dar m-am indepartat de toata lumea. Cam asta e adevarul. Cat de mult doare? Teribil. Intrebarea e de ce inca imi mai pasa? Pentru ca nu sunt privita cu decenta. Intr-o lume ideala as fi privita ca o mama singura, care trebuie sa plateasca pentru orice lucru pe care nu il poate face singura si care trebuie sa tina piept avalanselor de avansuri de la orice barbat care ii face un serviciu platit. Dar nu traiesc intr-o lume ideala. Si pentru a imi pastra demnitatea, a trebuit sa imi gasesc resusrse sa tin piept acestor greutati fara sa pot vorbi despre ele. Daca as fi vorbit, consecintele ar fi fost uriase. Pentru ca eu daca vorbesc, o fac cu dovezi. Sunt o fire patimasa. Am decis de mult timp sa nu vorbesc pe tema asta si sa sufar in tacere. Am decis ca e mai intelept asa. Dar traim intr-o lume in care ipocrizia, gelozia, minciuna, tradarea, poftele trupesti, lipsa de respect fata de semeni, lacomia, nevoia de a domina comanda si stapanesc oamenii din jurul meu. E un spectacol grotesc la care nu pot lua parte. Normal ca ma indepartez. Mai nou spun raspicat adultilor noi pe care ii din viata mea ca ma inteleg de minune cu copiii, dar cu adultii nu. Ca sa nu existe asteptari. Dar am constatat ca, cu cat sunt mai directa in a-mi expune adevarul, cu atat sunt crezuta mai putin. Practic limbajul comun e minciuna, nimeni nu crede pe nimeni si e o intelegere mutuala cum ca nimeni nu spune de fapt ceea ce gandeste sau simte. Un teatru perpetuu. Si vin eu cu adevarul meu. Normal ca nu e crezut. Si totusi trebuie sa traiesc printre acesti oameni si mai mult, trebuie sa raspund intrebarilor copiilor, care vor sa inteleaga adultii. Iar eu trebuie sa gasesc niste raspunsuri care sa nu tradeze nivelul de disperare pe care il simt cateodata.

*

A doua chestie ar fi fost energia mea sexuala latenta, adormita. Dar acum nu mai am timp de scris.

Am facut cateva ore de mate in locul unor profesori care au lipsit si mi-a placut teribil. Copiii sunt cuminti la orele astea. La info sunt extrem de nedisciplinati. Pentru ca am inlocuit profesorul C. pt doua ore, familia mea e in alerta - daca e ceva intre mine si acest om care e insurat. Nu stiu ce sa mai simt, pe bune. Sunt i faza in care am trecut peste dezamagire, furie si mila de mine insami. Poate e cazul sa ma amuz. Faptul ca sunt divortata, arat bine, sunt vesela, pozitiva si placuta ma face un pericol pentru casniciile existente. Bine de stiut. Ma asteapta inca o avalansa de ura, iar eu vreau doar un job. Poate incep sa ma joc!
Deci! Ai mei sunt mandri de mine, se vede pe fata lor. Pentru ca sunt profesoara in zona. Se pot mandri cu mine. Bleah! Iar pe de alta parte proiecteaza lipsa lor de moralitate asupra mea. Bleah!


Popcorn?

Drama se accentueaza. Azi nu prea am nervi sa suport aberatii, l-am sunat pe T. sa imi explice. Norocul lui ca nu a raspuns. Poate il mai sun mai tarziu.

Am vb cu M. de dimineata si, printre altele, i-am expus si acea idee a lui T. , si am rugat-o sa imi explice. Asta dupa ce vorbisem pe alte subiecte, amuzante. Am lasat subiectul fierbinte la sf. Am insistat ca trebuie sa fi vorbit cu T. despre asta - a negat. Am rugat-o sa vorbeasca cu T. despre asta, sa il intree ce a vrut sa spuna, la ce se refera. Mi-a raspuns clar si raspicat ca nu o va face, nu va intreba. Interesant. Nu am putut sa nu observ ca i-a pierit veselia si cheful de vorbit. Dupa convorbire m-am tot gandit - nu are ce sa fie decat ca a fost ideea ei. Inca o femeie care ma defaimeaza. Arunca asa o umbra de indoiala asupra caracterului meu. Am de mai mult timp senzatia ca m-a vorbit de rau in fata lui Cs. Daca ar fi sa cred aceasta noua idee, foarte foarte multe intamplari s-au explica. Intamplari care mi-au marcat relatiile cu unii oameni dragi. Ce-ar fi sa fie asa? Viata bate filmul. Aici eu ma blochez. Cand mi se confirma despre X ca nu s-a purtat corect fata de mine, eu nu stiu ce sa fac. Ma rog sa primesc inspiratie, sa gasesc o cale si sa pastrez distanta corecta fata de X.


*

Bun. Acum sa analizam: de ce imediat ce am intrat (posibil temporar) in acest colectiv, au inceput zvonurile. Practic, la 30 de minute dupa ce am vb cu profesorul C., care m-a rugat sa ii tin 2 ore in ziuacutare (ma mai rugase de doua ori, dar nu am putut), la 30 de minute deci dupa acea discutie, m-am intalnit cu soacra lui, prietena de familie cu ai mei, care mi-a spus ca stie ca ii fac orele lui C. in ziua x. A mai zis cateva cuvinte frumoase (ma descoase admirativ de ani de zile), dupa care a intrerupt conversatia subit. Am socotit ca se grabea. La foarte putin timp am auzit ca sotia acestui coleg a trebuit sa plece in ziua x (sa fie dusa) undeva la o clinica de dezintoxicare (dependenta de alcool). Tot in jurul acelei zile mi s-au expus ingrijorarile, dar voalat si fara sa mi se ceara parerea. Practic eu intrand in acest colectiv am fost cuplata cu acest om. Omul e insurat. Eu pe el nu il cunosc. Adica stiu cine e, stiu ca e insurat cu fata acestor prieteni ai parintilor mei - pe parintii respectivi ii cunosc cat de cat, ii stiu de cand eram copil, dar pe fata lor si pe sotul ei nu ii cunosc, nu am schimmbat mai mult de 2-3 propozitii cu ea, iar cu el nu am schimbat mai mult de un salut pana sa intru in scoala. In scoala am vb despre angajarea mea si chestiuni de scoala, minimal. Deci eu nu ii cunosc. In schimb acesti parinti, la fel ca parintii mei, ma stiu si pe mine, si pe el, si pe sotia lui. Ce inseamna asta? S-a instalat o teama. Este ea fondata? Eu nu am stricat si nu am de gand sa stric o familie, nu am intrat in acest colectiv cu gandul sa imi caut partener, ci sa imi castig un venit. Totusi, de ce s-au alertat asa de rapid si fara motiv batranii? M-am gandit si am intors problema pe toate partile. Stii cum e cand te uiti la un film si iti dai seama ca un el si o ea vor sfarsi impreuna? Tu ca privitor la circumstantele amandorura, realizezi ca se vor cupla. Poate oamenii astia, batranii de care vorbesc, au observat (poate chiar mai de demult) o compatibilitate si o posibilitate, si au intrat in panica in momentul in care eu am intrat in colectivul scolii. Atat despre ce ii f grija pe unii.

*

Vineri am tinut patru ore in locul profesorului de geografie - nu stiu cine este domnul de geografie, astept cu sufletul la gura sa aud urmatoarele zvonuri!
Intr-o pauza am dat de proful C., care m-a salutat de aceasta data cu "Saru'mana" si mi-a zambit timid, fata de "Salut"-ul de dinainte. Oficial nu voi mai putea da ochii cu acest om fara sa ma inrosesc.

Acest topic a fost editat de Felina: 6 Mar 2023, 03:08 PM

E timpul pentru o pauza de munte...

Am raspuns politicos, dar fara sa zambesc inapoi. De ceva timp mi-am construit o "poker face" pe care o folosesc in f multe situatii, mai ales cand interactionez cu barbati.

e interesanta asemanarea semantica dintre poker si yoker... engl. yoke vine din sanscrita...

In cele 4 ori in care am interactionat cu Dl.C. am observat ca isi fereste privirea dupa cateva clipe. Eu ma uit in ochii oamenilor cu care vreau sa colaborez. Iar el isi fereste privirea, isi intoarce usor capul spre dreapta in timp ce continua sa vorbeasca. Ultima oara s-a ridicat din fata calculatorului ca sa imi aduca niste fise pe care le trimisese la imprimanta - nu am putut sa nu observ ca era "bucuros".

Nu judec pe nimeni. Stiu ca prezenta mea poate fi tulburatoare cateodata. Stiu ca sunt perceputa ca fiind foarte atragatoare, desi eu nu simt asta, nu ma simt si nu m-am simtit niciodata atragatoare sau frumoasa. Dar stiu ca e asa. Mi s-a confirmat in multe randuri in ultimii ani. Poate de asta se albesc femeile cand se intampla sa am o convorbire cu barbatii lor. Cum spuneam nu judec pe nimeni. Cunosc atat de multe persoane care se gasesc in casnicii in care nu au avut relatii intime de ani de zile. O erectie e o erectie si atat, nu inseamna mare lucru. Personal sunt total abstinenta de mai bine de 4 ani. E foarte greu sa fii abstinent. Dar mult mai greu mi-a fost in timpul casniciei sa traiesc fara afectiune fizica. Asadar pot intelege ca un barbat casatorit sa aiba erectie in prezenta mea - am observat de multe ori, la multi barbati.

Traiesc la munte
S-au terminat pauzele! E timpul sa traiesc!

Acest topic a fost editat de Felina: 6 Mar 2023, 03:22 PM

Detaliaza

Despre C. si sotia lui stiu tot felul de povesti care se intind pe parcursul a mai bine de 20 de ani. Cum persoanele care au povestit sunt conduse de duhul barfei si a denigrarii, nu consider adevarat nici 50%. Dar , o data cu aceste evenimente, brusc mi-am amintit toate povestile pe care le-am ascultat dezinteresata si oarecum neatenta toti acesti ani.

*

Dl. C. e mai inalt decat mine, subtirel si imbracat curat. Pe vremuri - imi amintesc - avea niste ochi albastri superbi. Ziua de azi il gaseste carunt, din albastreala ochilor i-a mai ramas un gri, iar fata ii e umbrita de doua cearcane care bat spre negru. La cearcane ma pricep, eu am avut toata viata. Ale lui sunt speciale. Timpul nu cruta pe nimeni - si eu am albit si am imbatranit, doar ca eu imi acopar albul cu vopsea de par. Altceva nu prea fac. Undeva intre 45 si 46 de ani am vazut o modificare clara in felul in care arat, o imbatranire. Am decis sa iau in greutate si poate asta ajuta putin la fata. Dar cu siguranta am imbatranit. Cu totii imbatranim.

ma refeream la joke/yoke...radacina e din sanscrita, a înjuga parca... desi yoga are sens si de uniune...

interesanta e si expresia noastra> ,,a da iama", in sanskr. Yama e zeul mortii... whatever....

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 6 Mar 2023, 06:25 PM

la care munte? ala de e alb acu?

omul se schematizeaza (la propriu!) cu cat se apropie de marea trecere...

Tocmai am incheiat o discutie cu Cs. Mi s-au lamurit toate cele ce le simteam. Am fost incet-incet indepartata. Am aflat si de ce. Ca nu am EXECUTAT sfaturile lor. Adica nu mi-am trait ultimii ani dupa directivele si dorintele lor. E aberant. Mi s-a confirmat ca am fost ptivita cu superioritate. Simteam, am simtit asta de atata timp, dar azi mi s-a confirmat. S-a rasfirat o ceata pe care am simtit-o atatia ani. Si rautatea pornita dintr-o superioritate nefondata. Sunt divortata, singura cu doi copii, am venit aici in casa pe care am cumparat-o cu banii mei, cu un copil bolnav si eu foarte bolnava. Pentru ca am trait intr-o relatie abuziva prea mult timp. Am venit si am continuat sa fiu independenta, fara sa ma plang si fara sa astept nimic de la nimeni pentru ca urasc sa fiu povara cuiva. Am primit extraordinar de mult sprijin divin. Asta pe scurt. Nu ma simt inferioara nimanui, si nici superioara. Nu accept sa fiu tratata cu superioritate.

Inteleg acum mult mai clar ochii bulbucati cu care sunt privite realizarile mele. Practic e un soc pentru acesti oameni ca eu, in conditiile mele, sa dau inainte in viata. Fara sa ma umilesc, fara sa cer si fara sa fac compromisuri de genul sa ma culc cu x sau y pt favoruri. Am primit in schimb sprijin de sus. Si sunt constienta si recunoscatoare in fiecare zi.

Am tinut capre si am pus copilul pe picioare cu lapte proaspat de casa. Am renovat casa, am dublat spatiul locuibil, avem fiecare canera lui si avem si un living cu baie separata. Am construit o camera pt centrale si am instalat calorifere si doua centrale, una pe lemn, una pe gaz. Am instalat o butelie uriasa de gaz in curte. Fara ca nici macar sa am cu cine sa ma sfatuiesc, pt ca se pare ca si sfaturile costa - ori umilinta, ori tr sa platesti in natura - mai bine mor decat sa ma culc cu cineva pt un sfat sau un favor, indiferent de cat timp sunt abstinenta. Asta asa, in mare, aspectele cele mai vizibile.

Mi s-a confirmat rautatea cu care am fost tratata, gratuit si nenecesar. Poate o sa invat sa am incredere in ceea ce simt, dar loialitatea mea fata de cei apropiati m-a tinut mereu in loc cu un "daca" sau un "poate imi scapa mie ceva".

S-a incheiat inca un capitol. Am lacrimat unpic pe alocuri, dar acum am facut o baie si ma simt usoara si usurata. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Am visele mele, la care trebuie sa lucrez in continuare. Ieri m-am simtit cumva coplesita, pe de o parte de griji, pe de alta de teama ca nu voi reusi. Azi noapte nu am dormit bine, m-am trezit de multe ori, la cel mai mic zgomot. Dar mi-am revenit.

Bine te-am regasit!

Auzi, eu nu m-as framanta atat pentru ce crede/zice/se teme X si Y!

Fii mandra de ceea ce esti, de ceea ce ai putut face cu puterea ta de femeie, de mintea care nu te-a tradat ci te-a ajutat sa faci si sa ai ceea ce-ti trbuie!

Framantarile tale interioare raman, pentru ca asa esti tu, dar nu te simti vinovata de cea ce altii proiecteaza despre tine...au si ei traumele si neimplinirile lor!

Despre copilul cu care lucrezi...

-obezitatea aceea se impleteste cu niste elemente de TSA, dupa parerea mea. Ar fi Ok sa fie vazut de specialisti in autism.
-va invata in ritmul lui, si da, explica-i treaba aia de care te folosesti tu la inmultire, cu dublele pe care le poate memora (4x4, 6x6...) apoi adauga si creste dupa caz.Va dura pana o intelege...
- da-i teme scurte per care sa le faca
- foloseste sublinierea colorata: perimetrul cu aceeasi culoare mereu, inmultirile grele...va implica memoria vizuala.
-...fiecare om are drumul lui, parintii trebuie sa accepte asta...

Concluzia unei batrane dascalite:

Esti o super femeie, draga!

... n-am mai folosit laptopul de cand m-am pensionat, am uitat unde sunt diacriticile!

Dăscălița are dreptate, nu te lăsa influențată, mergi pe drumul tău. Vorba ceea: câinii latră, ursul trece.

Te imbratisez!




De acord. Sunt ganduri si stari pe care uneori nu stiu sa le gestionez. Apoi intervin consecintele pe termen mai lung - reputatia mea e importanta pentru viitorul copiilor mei.




E ciudat ca nu stiu sa ma simt mandra. Am o nevoie uriasa sa vad in ochii altcuiva mandria asta... e o nevoie a copilului din mine, un detaliu la care, atunci cand ma gandesc la el, ma aduce instant in lacrimi, ca si acum.




Corect. Incerc sa disting ce anume trebuie sa fac in asa fel incat sa imi usurez cat se poate viata si viitorul.




Multumesc pentru sfaturi! Am preluat inclusiv ideea cu sublinierea colorata

Intre timp s-au intamplat foarte multe. Mamica acestui copil a gasit ca nu e necesar sa trimita copilul la pregatire in saptamana altfel, decat odata, pe la sfarsitul saptamanii. A trebuit sa ii predau din nou perimetrele si ariile, mi-am pierdut nadejdea cand mi-a spus ca l+l+l+l=l la puterea a patra. Dupa sedinta am sunat-o pe mama lui si i-am explicat (pentru a nu stiu cata oara) sa nu mai sara copilul de la pregatire pt ca nu il ajuta in nici un fel. I-am explicat cat am putut de bine, detaliat. A inteles ceva? Nope. Apoi a decis sa opreasca colaborarea, deci l-a scos de la pregatire. Si eu m-am bucurat teribil! Ma storcea de toate energiile.

Daca i-as fi spus eu femeii ca nu il mai primesc, m-ar fi urat toata viata ei. Situatia e mai complexa decat pare la prima vedere. E al doilea an in care il pregatsc. Peste doi ani va da evaluarea nationala. Daca ramanea la mine si nu trecea examenul, vina ar fi ramas a mea. Eu eu vreau sa practic meseria asta tot restul vietii si nu am nevoie de reclama negativa.

In doua sedinte de cate doua ore fiecare trebuia sa il pregatesc la algebra, geometrie, fizica, franceza engleza si cateodata si alte materii la care avea un proiect de facut. Incet incet am reusit sa elimin celelalte materii pentru ca efectiv nu aveam timp in cele doua ore. Dar a insistat sa il mai ajut la fizica din cand in cand. In conditiile in care el nicodata nu isi aminteste un perimetru amarat, i-am explicat ca nu mai rup din sedinta de mate, pentru ca aba facem fata asa, sa cuprindem algebra si geometria. Ca nu e bine sa deranjeze aceste sedinte pentru ca copilul abia face fata asa. Si va ramane in urma la mate. Iar fizica e cu o lectie in urma matematicii. Deci fizica fara mate nu se poate. Cumva a acceptat, desi nu stiu cat a inteles din ce i-am explicat eu. Nu a acceptat sa il trimita la mine si o a treia zi pe saptamana, asa ca am impartit fizica in doua ore, lipite de sedintele de mate. deci trei ore odata. Vai, cat de greu mi-a fost! Ierminam sedinta asta lunga extenunata . Sunt atat de odihnita de o saptamana de cand nu a mai venit





Multumesc, te imbratisez din nou!

Stai linistita cu diacriticele! Eu voi scrie in continuare fara diacritice, ceea ce te sfatuiesc si pe tine - am impresia ca face parte din farmecul hanului

Multumesc, Erwin! Asa o sa fac oricum, asa fac de o viata. As vrea totusi sa evoluez suficient - emotional, psihologic - incat sa pot sa gestionez aceste situatii fara sa imi mai provoace suferinta asta profunda.

Drama se extinde. Echipa care lucreaza acum la exteriorul casei e condusa de tatal acestui copil. Ieri mi-a spus ca a auzit ca eu nu il suport si ca sa am grija, ca poate scoate carnetelul. Eu m-am prefacut ca nu inteleg. (carnetelul e un caiet de vraji aka farmece aka mosmoande, pentru care acest sat e cumva vestit, pentru ca multe familii au mostenit de la batrani acest carnetel - noul preot care a venit aici acum doua decade a reusit sa convinga multe familii, dar nu pe toate, sa ii predea spre distrugere acest carnetel mostenit). Mi-a zis ca poate deschide carnetelul si imi face 'ceva'. I-am spus, incercand sa imi ascund perplexitatea, sa imi faca, nu ar fi primul care imi face. A revenit spunand ca mie o sa imi faca de bine. I-am replicat ca deja imi face bine lucrand la casa, asa ca... sa nu se oboseasca. Apoi am plecat pentru ca aveam de lucru in alta localitate, iar de intors m-am intors pe intuneric, cand echipa plecase.

Azi de dimineata, cand le-am dus cafeaua, i-am spus ca am ramas rau dupa discutia de ieri si ca as vrea sa nu mai continuam partea a doua a lucrarii. A fost, desigur, socat, si a insistat sa ii explic ce discutie, ce caiet, ce problema. I-am spus ca mi-am pierdut linistea si bucuria de ieri de cand m-a amenintat cu carnetelul lui si ca e o gluma (stiam ca o sa imi spuna ca a fost o gluma) la care mi se termina mie umorul si ca nu pot continua lucrarea. Si ca daca vrea sa termine aceasta faza la care e acum, bine, daca nu - nu e nici o suparare, dar partea a doua nu mai vreau sa o faca. A inceput sa ii tremure vocea. I-am mai spus mai multe, cu blandetea mea caracteristica. Cateva detalii nu i-am spus: ca nu accept de la nimeni sa ma ameninte in curtea mea si ca protectorul meu e Dumnezeu si ca atare nu ma tem de nimeni si de nimic, dar cu siguranta nu vreau sa lucrez cu oameni care s-au infratit cu partea intunecata a lumii. Revin

Ideea pe care insist e ca nu ma asociez in cunostinta de cauza cu oameni care umbla cu vraji si farmece, indiferent daca ele sunt reale sau nu, indiferent daca sunt eficiente sau nu. Iar daca ma mai si ameninti, ce poate fi mai clar?

Sunt oameni in comunitatea asta care nu reusesc sa inteleaga, pentru nimic in lume, de ce eu inca mai supravietuiesc in conditiile in care eram pe moarte cand am ajuns aici, si pe langa asta mai si evoluez. Se spune ca eu am facut aici, de cand am venit, cat nu au facut altii o viata. Cum se face ca eu, bolnava incurabil, cu un copil cu probleme de sanatate, fara sprijin vizibil (pentru ca divinitatea nu e vizibila oricui, iar familia de origine nu locuieste in satul asta), am realizat atat de multe si sunt mereu cu zambetul pe buze si cu o vorba buna pentru oricine?

In trecut am facut niste compromisuri pe care sufletul meu nu le voia, dar nu intelegeam ca daca nu sunt de partea binelui, sunt de fapt de partea raului. La un moment dat am inteles profunditatea fiecarui gest si fiecarui gand si fiecarei decizii - lupta spirituala se duce in fiecare moment, asta inseamna de fapt ceea ce inseamna sa tii flacara aprinsa tot timpul (din textele crestine ). Revin

Bună, draga mea! Foarte bine ai făcut că nu l-ai lăsat pe individ să creadă că te temi! Asta e iar o dovadă că ești o femeie puternică!

Că oamenilor nu le vine să creadă că o femeie se poate susține singură, că poate crește copiii śi poateprospera din munca ei e ceva specific zonelor rurale, unde bărbatul încă se crede “cap al femeii�, iar tu … tocmai dărâmi acest mit. Mai sunt și femeile invidioase care nu pot crede că “ aia� a reuśit singură…

Despre amenințarea cu carnețelul ocult, e… sperietoarea lor, dacă altceva nu-s capabili…

Știi ceva, gura satului nu o astupă nimeni, iar reputația ta este în regulă. Copiii tăi văd, simt śi nu se vor lua după vorbe lipsite de fundament!

Știu că ești mai ok fără stresul acelei meditații, mai bine că s-a terminat!

Sus capul, fii mândră de tine, de copiii tăi și de ceea ce faci! În tine stă puterea, afișează atitudinea corectă: seninătate, bunătate, zâmbet, eleganța!

Mâine-poimâine parcă vedem că te vizitează Ben Fogle și face un episod din serialul lui.

http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=775838

Te imbratisez, Dasca!


Sa vezi cate s-au mai intamplat intre timp!

Ar avea material!




Shapeshifter, te exprimi mult prea elevat pentru puterea mea de intelegere

In primul rand: ce faci cu compotul de acum doi ani? Simplu: chemi colegii copiilor in vizita si ii intrebi ce compot le doreste sufletul


*

Cred ca am reusit sa ma intarc. Nevoia aia obsesiva de a vb cu mama in fiecare zi s-a diminuat considerabil si brusc, intr-o zi, cand nu mi-a raspuns la niste mesaje. De atunci comunicam in limitele normalului, zic eu. Mi-am permis de vreun an de zile sa ma las in voia acestei nevoi ca sa vad unde duce si cat o sa tina. S-a terminat, asa ca ma felicit pentru alegerea facuta atunci.

*

Individul care m-a amenintat cu vrajile acum face in asa fel incat sa strice prietenia dintre copiii nostri. Nu am avut nici o reactie, dar l-am pus in garda pe junior, care a inteles.

E adevarat ca mi-am dorit farte mult aceasta prietenie intre copiii nostri si in anii ce au trecut am cultivat-o si am intretinut-o cum m-am priceput mai bine. Dar e ceva mai mult de atat. In mintea mea am crezut ca si ei, parintii acestia, isi doresc acelasi lucru pentru copilul lor, sa aiba prieteni. Si, cel putin mama lui, a intretinut acesta prietenie. Dar desigur e ceva mai mult de atat.

Acest barbat mi-a facut avansuri mult timp, la un moment dat chiar agresiv. Am crezut ca a priceput ca nu se poate asa ceva. Se pare ca sunt barbati care nu accept, nu concep sa fie refuzati. Desi viata noastra aici, in aceasta comunitate mica, ar putea fi profund afectata de un asemenea gen de aventura. M-am gandit in mintea mea ca e evident ca nu orice femeie e dispusa sa aiba aventuri cu barbati insurati. Dar uneori orgoliul e peste masura de mare si nu mai tine cont nici macar de bunastarea copiilor proprii.

Am crezut ca voi putea evita o ruptura de genul asta cu felul meu bland si cu firea mea impaciuitoare si cu echilibrul meu obisnuit. Acum trebuie sa accept ca am facut tot ce mi-a stat in putinta si ca uneori nu conteaza, pentru ca nu pot decide si nu pot alege pentru altii. (revin)

Am miscat laptopul si mi s-a deconectat imprimanta


*

Mai unpic si am sedinta cu parintii

*

Am renuntat la una din pregatirile la engleza, pur si simplu nu fac fata, e prea mult de munca. Am renuntat la bani, asta nu mi s-a mai intamplat - sa renunt la munca pe bani. Dar poate ca a venit vremea sa inteleg ca eu sunt singura care poate decide cat de mult "e prea mult" pentru mine. Sunt ani si ani in care m-am intrebat cat de mult trebuie sa trag de mine din momentul in care simt ca nu mai pot? Raspunsul era evident pentru oricine are iubire de sine echilibrata. Revin

M-am incapatanat din februarie sa ma tin de predat si nu altceva. Nu se poate. Copiii, majoritatea, au nevoie de educatie din cea "de cei 7 ani de acasa". Initial mi-am spus ca e vorba doar de o lipsa de respect si disciplina. Dar e lipsa de educatie de acasa. Si am ajuns in punctul in care nu mai pot da inapoi - am inceput sa fac la clasa educatie de baza. E acel tip de educatie care lipseste la modul general din societate. Pe care parintii nu mai stiu sau nu mai au chef sa o faca, pentru ca necesita mult efort, conectare la nivel personal, atentie si dedicare.

Sunt inca confuza in legatura cu ce trebuie sa fac in continuare - invatamant, uber, programare sau altceva.

Inca doua persoane m-au lamurit: o domnisoara de la pregatire careia nu ii iau bani. Una din persoanele careia i-am oferit mult si careia e musai sa ii retrag din "beneficii" din cateva motive: isi lasa lenea sa o domine, se rasfata simtindu-se speciala, se simte indreptatita pe timpul si efortul meu, imi deranjeaza orele si c9ntinua sa faca niste gafe pentru care i-am tras atentia de mai.multe ori. Desigu ca e un copil-adolescent. Dar e exemplu clar de "Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in plasa". E cazul ma retrag cu acest caz de caritate la minimul 0e care il pot oferi.


A doua persoana este N. Merg cu el pe la programari, pe la spitale si unde mai e nevoie. Acum doua zile, inainte sa intram in spital, mi-a spus grijuliu "sa imi aranjez documentele bine, ca sa nu trebuiasca sa ma intorc la masina". Sa IMI aranjez documentele. Documentele lui. Wtf?!

Sunt confuza. Ma intreb oare de ce am ajuns in situatia asta? Cu un om care nu se deranjeaza sa miste pentru el. De ce ma.misc eu pt el? Sunt totusi singura cu tot pe cap si cei din jur nu par sa aiba nici un fel de ... instinct din asta de a ma proteja. Nope, mi se cere. Sa fac. Mm.

Si cand am parcat la magazin m-a rugat sa ii iau tigari, ca are niste bani. L-am intrebat de care, cica cele mai ieftine. L-am intrebat cam cat face cel mai ieftin. Cica 20 de lei. Zic bine, da-mi banii. Ceea ce l-a luat prin surprindere. S-a cautat de portofel si a scos banii. Prea l-am.obisnuit prost. Ma uimeste totusi usurinta cu care mi se cer anumite chestii - eu mi-as fi dorit sa fiu protejata, sa mi se spuna de catre toti din jur: nu, stai linistita, ai grija de copii, de sanatatea ta si de munca ta, deja faci prea mult. Nu mi se spune asta. Si trebuie singura sa imi setez limitele. Doar eu pot decide cat si cui dau din timpul, atentia si resursele mele materiale.

In legatura cu el nu am luat inca o decizie radicala, desi sunt foarte tentata sa o fac. M-am gandit la cateva scenarii.

Mai am despre M. Revin

M.c. isi permite sa imi vorbeasca despre "ce isi doreste el de la copiii mei". Gandul e bun, de bine. Dar cum, totusi? Niste copii in viata carora nu te-ai implicat cu nimic, exceptand ca ai pasat o suma de bani pentru dulciuri odata la doi ani, daca.

Acest topic a fost editat de Felina: 6 Apr 2023, 03:27 PM

*Până nu pierd ideea*
Să scriu, deci


1. Vorbind cu ea, ma surprind spunând ca sunt extenuata dupa perioada de pregatiri intense la mate[...].

După ce s-a terminat acea discuÈ›ie, am rămas cu un sentiment neplăcut, cu toate că discuÈ›ia ”n sine a fost plăcută.

Un gând care mi-a apărut de atât de multe ori ”n ultima vreme, dar pe care l-am pierdut repede. E un gol care ramâne când iÈ›i exprimi un of È™i eÈ™ti ascultat, dar nu primeÈ™ti nimic ”napoi. Un gol rămas in aÈ™teptarea unei vorbe bune, blânde; sau poate o dojană pornită din grijă, sau poate un sfat asemenea. E golul lăsat acolo unde e prrsupusă ca fiind de la sine iubirea, dar ea nu e.

2. Imi e evident că am intrat ”ntr-o perioada ”n care imi analizez emoÈ›iile fine, cele mai intime, ceea ce nu am facut o viață. E o zonă care, se pare, deÈ›ine cheile multor uÈ™i pe carr ”ncă nu pot să intru.

Am observat undeva prin ianuarie un mecanism prin care, atunci când ma copleșesc niÈ™te emoÈ›ii cu care nu sunt confortabila, o parte din mine ma cuprinde ca ”ntr-o ”mbrățiÈ™are È™i apoi se pune ”n faÈ›a acelui miez copleÈ™it de o emoÈ›ie necunoscută, ca un scut - e partea mea brava, cea care stie să se descurce ”n orice situaÈ›ie de criza, care pastreaza controlul si ascunde, acoperă orice urma de emoÈ›ie care, ”n mod normal, m-ar arăta - fie È™i pentru câteva clipe - vulnerabila, atacabilă.

Am mult de analizat. Mi-am descoperit acest miez plin de emoții pe care nu le-am acceptat și nu le-am dat voie să se manifeste niciodată.

Acest topic a fost editat de Felina: 7 Apr 2023, 07:59 AM

Am gasit hamzii pe internet pe un sait romanesc. Dar nu accepte decat plata in avans. Oare sa risc 30 de lei?😃

Interesant cat de usoara ma simt acum, cand suport consecintele unei decizii pe care am luat-o la craciun - consecintele sunt doar pozitive

Oficial masina de rufe nu mai merge. Anul trecut pe vremea asta am dus-o la reparat si, dupa ce a reparat-o si i-am platit cei 400 ceruti, mi-a spus ca o sa ma mai tina cateva luni, 2-3-4. Aiaiai! Tare m-am necajit atunci. Dar uite ca m-a mai tinut un an. Nu am in buget o masina de rufe noua, dar trebuie sa o cumpar. Si fac un gen de gimnastica mentala cu care sunt obisnuita... stresul mi se vede pe fata, copiii intreaba de ce sunt suparata... Pai nu sunt chiar de loc suparat. Doar ca lupta e incrancenata acum