Vezi titluri cretine prin presă:
“Podul Inalt 1475 – Cea mai mare infrangere din istoria Islamului”De unde și până unde? Ca să spui “
cea mai mare înfrângere”, trebuie să-i vezi și urmările.
A fost o victorie a lui Ștefan, da, dar o bună parte din oastea turcă era compusă din valahi din Muntenia și recruți din Balcani. Urmarea a fost importantă doar pentru Moldova: un răgaz de un an până la o nouă invazie turcă condusă chiar de sultanul Mahomed al II-lea, apoi o înfrângere totală a moldovenilor (Valea Albă) și perderea ieșirii la mare. Nimic de-a face cu o învingere a Islamului. Absolut nimic comparabil, ca urmări pentru Islam, cum fusese căderea Ierusalimului în fața cruciaților, sau victoria navală apuseană de la Lepanto, care a pus capăt hegemoniei turcești în Mediterana.
In realitate, cea mai mare înfrângere din istoria Islamului avusese loc de multă vreme. E vorba de asediul și distrugerea Bagdadului, în 1258, de către mongolii budiști și animiști și creștini nestorieni ai lui Hulagu.
Acel eveniment catastrofal a destabiliziat și distrus definitiv unitatea Islamului, punând capăt dinastiei califilor Abasizi, descendenți din Mahomed, ai cărei supraviețuitori au fugit în Egipt.
Asta a permis ca trei secole mai târziu alți nomazi din Asia, turcii, nație străină arabilor, dar convertită la Islam, să confiște titlul de Calif, după cucerirea Egiptului.
In 1517, sultanul turc Selim, fără nici o legătură cu arabii sau cu linia de sânge a lui Mahomed, s-a autoproclamat Calif, iar de atunci sultanii turci au fost automat Califi.
Patru secole mai târziu, un alt turc, Mustafa Kemal (Atatürk), militar ateu, avea să anuleze definitiv funcția de Calif al Islamului, exilându-l pe nevolnicul ultim deținător al titlului, uzurpat de multe secole, Abdülmecid II.
Incepând de atunci, nici o unitate nu mai este posibilă în Islamul sunnit (în război permanent, de altfel, cu Islamul șiit, care e practic o altă religie) și nici o autoritate centrală nu va mai putea fi restabilită, făcând ca Islamul sunnit să rămână pe vecie spart în structuri naționale, sau regionale, sau locale, exact precum protestantismul.
Această fărâmițare de nereparat a Islamului de astăzi nu ar fi fost posibilă dacă mongolii, în 1258, nu măcelăreau întreaga familie a Califilor Abasizi, distrugând și sediul puterii Islamului care fusese Bagdadul lui Harun al-Rașid.
Comparată cu așa catastrofă, cu efecte majore încă și azi, o mică înfrângere prin Moldova, în vremea gloriosului sultan Mahomed al II-lea, apare ca un accident de campanie și nici pe departe “
cea mai mare infrangere din istoria Islamului”.
Mahomed al II-lea, de altfel, putea să-și permită o pauză. La urma urmei, el era cuceritorul Constantinopolelui,
cea mai mare înfrângere a creștinismului.