Thanks for passing by

mi-era chiar dor de discutiile noastre... abstracte

Nu stiu cum sa fac asta: sa acord inca o sansa cuiva care m-a mintit. Sa iert, da. Sa las acel om sa fie langa mine, da. Sa mai am incredere? Niciodata. Da, exact asta imi vine sa zic: niciodata. Nu cred ca cineva care obisnuieste sa minta va face o exceptie in cazul meu. Nu cred si nu uit. Daca cineva m-a mintit, nu mai dau doi bani pe ce spune. Privesc cu sucpiciune tot ce aud, pentru ca un mincinos va minti oriunde, oricand, pe oricine.
"Can I trust you, mortal boy?" Heh...

hei
eu nu am incredere in nimeni, si nu glumesc. habar nu am daca e bine asa, dar e realitatea.

Realitatea e ca nici eu nu cred ce aud, asa doar pentru ca aud. Las deschise posibilitatile. Mai meditez pe tema asta.Merci de interventie, simte-te libera sa scrii ce vrei pe tema asta, vreau sa aud si alte puncte de vedere.

Daca tot vrei si alte puncte de vedere, indraznesc sa ti-l dau pe-al meu:

Nu stiu cu ce te-a mintit omul, dar pentru ca a mintit inseamna ca n-a putut fi el insusi in prezenta ta si te va ai minti si de-acum inainte. Oricat as vrea eu sa spun ca lumea se schimba si uneori greseste, pana acum viata mi-a demonstrat o chestie: daca n-am putut fi sincera si-am inceput sa mint, am continuat cu minciuni si dupa ce am fost prinsa cu prima. De asemenea, cand altii m-au mintit si i-am prins, tot au continuat cu minciuni si dupa aceea. O data inceputa faza cu mintitul, va fi continuata.
Si tot viata mi-a demonstrat ca am avut dreptate sa las pe altii in urma, care m-au mintit. Pentru ca si dupa 12 ani, tot ma mint - desi abia ne-am regasit si vezi doamne, era bucurie mare.

Si cum am zis: o data ce incep sa mint, continui cu minciuni, fie ele cat de mici.

Dar tu faci cum crezi. Daca tu consideri ca mai bine ii dai sanse, da-i-le. Poate ca eu o sa ma insel de data asta si nu tu, cine stie?

Cam asa...cine minte, va mai minti. Si o face pentru ca nu stie cum sa fie el insusi...destul de grav, in opinia mea. Sanse mai dau, ca deh...prieteni...dar increderea s-a dus. De atunci sunt mult mai atenta ce spune, cum spune, de ce spune. Sunt atenta in general, ca deh, cine se arde cu ciorba, sufla si-n iaurt. Mi-a prins bine lectia.
Merci de sharing.

Mdam...sexul pentru mine inseamna altceva decat ce inseamna pentru multi. Zic eu de libertate, dar asta se refera la o stare interioara. E ceva amoral, dar asta cu atat mai mult duce la un comportament rafinat. Nu din vreo restrictie, ci dintr-o pornire naturala. Inteleg natura poligama a omului, insa asta nu e o scuza pentru inconstienta. Cand simt ceva pentru cineva, tind sa fiu loiala. Nu ca asa-i moral, ci pentru ca nu imi trebuie altceva. Plus, ca sa interactionez fizic cu cineva tre sa simt...nush, lucruri. Sa fie prieten apropiat sau sa fie un fel de "iubit". Dar trebuie ceva apropiere sufleteasca, altfel nu imi iese. Am incercat.
Iesit cu O. in oras. Tipul dragut, amuzant, dotat, spiritual, ne stim de ceva vreme, suntem amici, deci numa' de bine. Ne-am sarutat in joaca de fo cateva ori. M-a chemat la el acasa. Nu m-am dus. Inca de cand ne-a sarutat am simtit ca nu pot mai mult...nu suntem suficient de apropiati, nici nu suntem pe aceeasi lungime de unda. Nu mi-ar fi placut...
Totusi, inteleg ca oamenii se joaca. M-am jucat si eu cu o prietena, dar, la fel, pentru ca nu a existat acea apropiere, nu am simtit cine stie ce. A fost doar o joaca, nu am avut reactii fizice notabile pentru ca lipseau in alt plan. Am inteles insa ceva din modul de functionare al celor care pot avea multi parteneri fara sa faca treaba aia cu "a pune suflet". E doar o joaca, un fel de sport.
Alta chestie: persoanele care tind sa aiba multi parteneri si totusi sa nu simta mare lucru, sau care isi reprima sexualitatea, o fac din cauza unei traume care blocheaza emotiile. Persoana ori nu isi mai da voie sa fie deschisa, ori blocheaza inconstient anumite mecanisme ce ar putea face legatura cu evenimentul traumatic. Poate fi un soc emotional din trecut, nu-i musai sa fie fizic. Pot fi multe, dar problemele sexuale sunt in mare parte psihologice. Una e sa inveti la 4 ani ca 1+1=2, alta e sa te prinzi singur ca "1+1 trebuie ca = cu 2 pentru ca..."
Acu', vad doua variante:
- fizicul lor e reactiv asa, instant, si poate simti placere fara ca mintea si emotiile sa intervina. Adica f***i, te simti bine, dar nu e diferenta prea mare intre asta si masturbare. Am eu obiectiile mele si aici, ca masturbarea poate fi mai mult decat un act erotic, poate fi un mijloc de meditatie, de conectare cu diverse energii etc. Asta deja e alta poveste.
- nu au o reactie anume, este mai mult o descarcare sau un act facut ca sa fie facut. Nu se simte cine stie ce placere sau satisfactie, e vorba foarte mult de compromisuri aici, multe din ele inconstiente.

Boon. Deci pe mine colcaiala asta sexuala nu ma intereseaza. Am vazut despre ce e vorba, am simtit energiile specifice diverselor practici. Viata sexuala adevarata este strans legata de viata spirituala. De fapt, parte din ea. Sexul este o meditatie, un mijloc de comunicare cu propria persoana si cu partenerul. Nu este doar un act fizic, nu se rezuma nici macar la impartasirea de emotii. Implica mai mult de atat, trece dincolo de minte si emotii. E un act ce necesita atentie, respect, anumite conditii in care sa se desfasoare. Nu se face cu oricine si oricand si, contrar opiniei publice, nu este o nevoie, ci o optiune. Am avut ocazia s vad practic cum e cu teoriile mele, daca eu intr-adevar as face cum credeam. Am nevoie de energii care sa fie compatibile cu ale mele, altfel treaba e cam..."uscata". Am constatat ca trebuie sa simt reciprocitate de la partener, altfel nu pot fuziona energetic asa cum mi-ar placea. Deci, la mine e imporanta rezonanta energetica, fara de care aia fizica nu merge. Am crezut ca e ceva in neregula cu mine, cu stilul meu, cu apetitul, dar nu. Stilul, apetitul si perceptiile sunt foarte bune, insa pentru ca astea sa se manifeste e necesar un partener potrivit.
La concluziile astea am ajuns eu in urma experientei de pana acum. Si ma simt ca si cum as fi lasat in urma un mod de a trai, ca si cum am intrat in alta lume. Asta e un efect, faptul ca inteleg mai multe despre sexualitatea mea. Un efect al altor lucruri pe care le-am descoperit in mine.
Pana acum, aveam un fel de latura intunecata in ce priveste sexul. Nu am manifestat-o pentru ca nu mi-au permis energiile, dar latura era acolo. Inca mai e ceva din ea de inteles si voi intelege la momentul potrivit. Secretul e deschiderea si sinceritatea mea fata de mine. Partea intunecata mi se trage din alte vieti, aveam amintiri inca de cand eram copil. Scene pe care nu aveam unde sa le vad, senzatii pe care nu aveam cum sa mi le amintesc la 3-4 ani. Cat timp nu av vrut sa accept, "intunericul" a fost acolo. Cand am devenit constienta de problema, a inceput sa dispara. Mai e un pic, semn ca ceva inca nu imi convine. O sa-mi convina cand voi accepta.

Locu' asta e ca un fel de terapie pentru mine. Aci vin eu si scriu tot, deschis. O perioada lunga de timp nu am scris, ca nu eram deschisa...ascundeam ce simteam pentru X...de fraiera. Apoi, ascundeam ca sa-l protejez. Ce-i prostia asta cu persoanele care astepata ca celalalt sa faca primul pas?! Ok, il fac eu prima, o data. Da' dupáia ce satan mai astepti sa te misti si tu, reincarnarea viitoare?! Asa, m-am descarcat pentru faptu' ca eu a trebuit mereu sa fac primul pas cu el de cateva ori. Imi venea sa zic: "La naiba, be a man! Asuma-ti riscurile!" Si asta trebuia sa-mi spuna multe. Si mi-a spus, da' cine sa asculte...Batman.
Daca mai simt ceva pentru el? Simt. Suntem "frati de cruce". Mai mult nu e cazul. Poate conta pe mine, dar nu ca "iubita". Nu stie sa fie sincer pentru ca nu e destul de responsabil, nu are destula incredere in el si nu imi pot da seama ce o fi patit de e asa. Alegerea lui. Il sustin ca pe un frate. In rest, imi vad de drum. I've spoken. La el am vazut blocajele...nu stiu ce o fi fost reciproc in ce simte, pentru ca blocheaza. Probabil se crede incapabil sa simta niste lucruri...le simte, dar le blocheaza, de aia nu le vede. Treaba lui. Eu, treaba mea.
Si am o vaga banuiala ca ea stie. Si ca are obiceiuri similare, numa' ca nu le pune in practica. Au o aura ciudata aman...3, in ce priveste situatia. Si cum am vederea buna... Dar, vorba aia, "Vezi bine? No, atunci vezi de p***a ta!"

Am comis-o. Am dat dovada de lipsa de respect. Nu stiu in ce masura au fost altii constienti de asta, dar mie imi e evident. Am observat anumite comportamente la X si i-am dat de inteles in mod indirect cum vad eu lucrurile si de ce. Am dat un exemplu general. Omul s-a simtit atacat, deci s-a prins la ce fac trimitere. El nu mi-a cerut parerea vis-a-vis de subiect, dar eu m-am grabit sa ii arat cum vad eu.
Atitudinea mea a fost bazata pe faptul ca ii vreau binele si ca mi-ar placea sa vada niste chestii de care nu e constient si pe care le tot repeta. Nu am respectat faptul ca el a ales sa faca lucrurile intr-un fel si ca aia e parerea lui. Eu incercam cumva sa schimb felul lui de a fi conform cu viziunea mea. Ca nu-s eu de acord si ca as proceda altfel, e treaba mea. Treaba lui e sa faca lucrurile asa cum stie, chiar daca greseste. Eu trebuie sa respect deciziile si felul in care cineva procedeaza, fara a mai avea pretentia ca eu stiu mai bine si ca musai e nevoie sa-i arat acelui om varianta mea cu scopul de a il ajuta.

Inca ma gandesc la X... Cred ca mi-e dor de el si iau in calul daca ar fi indicat sa trec cu vederea. Intuitia zice ca nu. Logica zice ca nu. Atunci cine ma tot freaca la cap?! ) Are si partile lui bune...ca prieten ii accept multe. Nu stiu daca vede asta si nici nu stiu cine ar lasa de la el cu atatea toane. Ca "iubit" ar fi mai complicat. Am mai fost eu cu unul cu toane si-mi strica ziua. Chestia e ca astia sunt nemultumiti de fel, mereu vor altceva, vor senzatii tari si daca nu le obtin dau vina pe tine ca nu le oferi. Well, nu-s io responsabila ca nu vor ei sa se bucure de ceea ce e. Eu ma simt bine de fel, nu am nevoie sa ma stimuleze careva sa ma simt bine. Si nici sa vad pe cineva tot timpul recalcitrant...m-ar enerva pentru ca eu sunt afectuoasa. Ating, vorbesc, ma exprim adica.
As putea sa ii gasesc scuze, dar...nush, nu se fac unele chestii. Imi plac oamenii care se simt bine cu ei insisi, ca potentiali "iubiti". Nu am chef de drame si nici nu ma incanta cand cineva face pe suparatu'. Nu suntem la gradinita. Nici atunci nu ma incanta asta, io bateam copiii daca ma enervau, iar daca ii vedeam prea blegi nu ma jucam cu ei.
As putea previziona cum ar fi...ar fi ca eu m-as comporta ca o zuperbitate, iar el ca un jerk. Pentru ca el cauta senzatii tari si pentru ca asa o fi crezand ca pastreaza pe cineva langa el, stresandu-l. Eu m-as oftica pentru ca nu exprima ce simte si pentru ca m-ar minti, el s-ar oftica pentru ca nu as face cum zice el. Eu as fi suspicioasa in ce priveste ce mi-ar spune legat de interactiunile lui cu oamenii, el s-ar oftica ca de ce nu-l cred. Si ar minti, o da. In asa fel incat ar crede si el, apoi tot io as fi de vina ca de ce nu am incredere. M-ar intrista sa-l vad nemultumit, m-ar enerva sa vad cum isi face rau singur. There's nothing I can do...
Deci, adunand 1 si cu 1, ar cam iesi 3.
Inca o chestie...ma critica in fata ei. Nush cate o fi adevarate din ce zice. Acu' il suspectez ca toarna aiureli si lui Z, din gelozie. Ar fi in stare. Ce garantie am io ca nu ar face asta mereu, doar ca sa ma tina departe de altii? Bine, asta nu o garanteaza nimeni, dar el are antecedente si tendinte.
Simt "ceva", dar trebuie sa am grija de mine. Si, pan' la urma, lucram mai bine asa. Vreau sa fie liber si il pot sustine in treaba asta daca e cat mai sincer. Ca iubit nu ar fi sincer, so...q.e.d.
Momentan ma are pe "permanent offline", asta dupa ce mi-a dat iar add, ca ma stersese. Tot el. Ma minunez si io ce fata de treaba sunt. ) Face si el cum crede, deh...se va maturiza candva. Avea dreptate F., el e "eu" asa cum eram mai demult. De aia tot incerc sa-l ajut, ca stiu cum merge treaba. Dar se pare ca tre sa descopre singur, asa cum am facut si eu candva. Good luck, brother.

Inca e acolo nevoia(!) de a fi aproape de cineva. Scap io si de asta. Sa inteleg intai de unde vine...Credeam ca mi-a trecut, dar e un reflex mai adanc decat credeam. Chiar vreau sa descopar detasarea in ce priveste aspectul asta. Sa fiu 100% ok cu faptul ca nu as fi aproape de cineva. Acum sunt doar 90% ok. Totu' sau nimic.

Ah, si sa-mi notez, ca sa nu uit: cica avea treaba la scoala. Fix in ziua aia? Riight. Zicea initial ca tre sa se duca, apoi ca nu mai merge, ca nu se simte prea bine. Deci putea oricum sa nu mearga. Apoi, inainte de week-end, nu avea chef sa iasa cu mine si cu oamenii aia, da' sa o invite pe A. a avut chef. Dupa ce am plecat, 2 zile a fost tacere.
Am notat astea ca sa-mi amintesc, in caz ca uit, faptul ca a avut un comportament atipic pentru cineva care zice ca ar simti niste lucruri. Ar putea fi doar felul lui de a fi, e posibil. Insa faptele sunt fapte iar eu cu asa fapte repetate sistematic am motive in + ca cred ca am luat decizia buna.
Acum incerc sa ma conving? Posibil. Vreau doar sa evaluez corect situatia. L-am visat azi-noapte. Ne-am tinut in brate, ne-am sarutat... Asta imi indica faptul ca si in realitate as putea face la fel daca ar fi pe langa mine. As putea, dar mai bine nu.
La faza cu permanent offline-ul...ii arat io ce inseamna aia. Ca sa ignore pe cineva, are nevoie ca persoana aia sa fie prin zona, ca sa aiba satisfactia ca nu o baga in seama. Drept urmare, nu-s pe mess, iar asta o sa-l enerveze, pentru ca, nu-i asa, EL ma ignora pe mine, nu invers. Comportament copilaresc din partea mea, dar asta e. Inca nu mi-e indiferent ce face, de unde si reactiile. Am vazut ce inseamna cand nu ai chef de cineva, iar sa dai de el peste tot, sa-l vezi online etc. devine sufocant. Poate nu e un comportament aiurea din ambitie la el, poate nu are chef de mine pur si simplu, caz in care solutia tot aia e: sa dispar o perioada.

Comportamentul lui X., caruia i-am dat mesaj si care nici pana acu nu a raspuns(ca deh, am decis sa nu ma comport copilareste, la fel ca el), m-a facut sa fiu mai inchisa, sa fiu un pic prea atenta la ce zic, sa fiu mai neincrezatoare in oameni decat e cazul. Ah, si sa suport mici drame. Toti zic ca sa trec peste si sa-l trrimit in... Numai ca mie chiar imi pasa de el, eu tin la el asa cum e. Ca vreau sa fim doar prieteni, amici, e altceva, insa nu schimba cu nimic faptul ca il consider ca pe un frate, asa cu toane cum o fi. Si ma doare ca se comporta asa. Nici nu stiu ce i-am facut, ca nu vrea sa zica. De 2 zile e cu fazele astea. Nu ma apuc sa stresez omu', stie unde ma gaseste cand va vrea sa vorbim. Pana atunci, eu nu-i mai zic nimic.
Fiecare om face si el cum crede mai bine. Nu sunt eu in masura sa judec, nici nu am dreptul sa schimb pe cineva. Dar asta am facut, am judecat si-mi pare rau. Nu stiu inca sa fiu detasata la faza asta. Chiar si acum, cand scriu, sunt constienta ca nu imi place vibe-ul pe care il au ei acolo. Daca ar fi doar ei 2, ar fi cum ar fi, dar e si A. in poveste. How cool is that? Judec. Nu stiu de ce o fac, dar o fac. Inca am pretentia ca asa cum fac eu e cel mai bine si ca eu pot ajuta pe careva. Damn. Mdam...ma si doare un pic, dar constat ca, la fel ca intotdeauna, pacea de pe fundal se face simtita. Nu am ce sa repsosez, Existenta chiar e mai desteapta decat mine. Stie ea.

Nu stiu ce mi-o fi venit azi-noapte pe la 0, i-am scris pe mess "Esti?". Era, dar nu a raspuns. Probabil ca m-a trecut pe ignore. Parea impacat cu ideea de a ramane prieteni, apoi nu stiu ce l-a apucat de se poarta asa. Da, doare. Mereu am pus pret pe prietenie, pe legatura aia de "frate de cruce", pe care am simtit-o cu el. Iar acum el refuza sa vorbim. Cine stie, poate vrea sa-mi arate ceva, poate o fi incercand sa stea departe de mine, sa (isi...imi?) demonstreze ca nu e atasat.
Ma simt de parca fratele meu m-ar fi tradat si ar fi disparut fara nicio explicatie. Doua persoane pana acum mi-au zis sa-l las liber, ca inca suntem legati psihic.
Da, doare si recunosc asta. Am si plans mai devreme. Ca lupii. Dar sunt si recunoscatoare...durerea m-a facut sa-mi amintesc puterea, sa invat. Lucrurile sunt asa cum sunt, iar daca trebuia sa fie altfel, erau altfel. O sa ma doara pana cand inteleg. E o cauza mai adanca. la general, de ce oi fi avand reactiile? Vreau sa descopar atasamentul interior, care nu e legat de cineva, e acolo...X doar a fost mijlocul prin care acel atasament se manifesta.
As putea spune ca-l iubesc, dar cum sa fim impreuna daca el se poarta in felul ala? Hm..deci inca nu sunt convinsa de asta, ca am luat decizia buna? Asa pare, altfel n-as fi scris despre asta... Deci ma doare o data ca "fratele" meu e departe de mine, apoi ma doare ca nu stiu de ce, dupáia ma doare ca nu suntem iubiti? Nu neaparat in ordinea asta, dar cam astea ar fi. Boon, astea-s efectele, dar cauza e alta. Cauza e ca eu inca imi doresc sa fiu aproape de cineva cu care sa pot comunica si pune in comun mai multe...
Ete, mah, am si io stari dástea cu dureri, alea-alea. le traiesc in felu' meu, big style. Heh, I kind of enjoy it. "Pleaca, maine o sa-mi treaca/ Ce daca durerea a venit..." Deci, ce am io de facut acum? Am incercat sa-l contactez, n-a mers - check. Am plans sa ma descarc - check. Vorbit ca sa nu tin in mine - check. Acum n-am decat sa ma observ si sa caut sa inteleg cat mai multe despre... Nu reprim nimic. Nu am de gand sa fug de ce simt, nici sa ascund, dar nici nu alimentez. Bine, poate o sa pun un pic de sare pe rana cu scopul de a pricepe mai bine care e radacina.
Io cum ma simt? Cumva impacata, desi in piept se simt niste treburi mai apasatoare. Nu stiu ce si de ce face, nu stiu daca ii pasa sau nu de mine. I wish him the best. I love my brothers no matter what...
It's time to let go.

Mordred's Lullaby

oricine poate sa iti fie 'frate' atata timp cat amandoi vreti

nu am inteles ceva... cine cui i-a dat papucii/ cine pe cine a refuzat initial? (nu-i musai sa inteleg eu... da nu doare sa intreb. ignora daca e cazul)

Eu am fost cu ideea sa incetam alte apropieri in afara celor de prietenie, din motivele oarecum explicate mai sus. Omu' a fost de acord, dar la scurta vreme a disparut fara nicio explicatie. Deduc ca momentan nu-l intereseaza "fraternitatile". Zisesi tu bine, tre sa vrem amandoi...

Pai si-atunci de ce te miri?
barbatul simte ca te joci cu nervii lui. barbatii au altfel de hormoni decat femeile
ia propune-i sa fiti prieteni cu beneficii (f**k buddies), sa vezi atunci, te mai ignora?

Pentru mine prietenia e o chestie importanta...nu ma joc cu faze d-astea du-te, vino. In conditiile in care intai am fost prieteni apropiati si s-a stabilit ca ramanem asa, ma asteptam macar la o explicatie. Well...se pare ca pot si fara.
Prieteni cu beneficii...daca am avea aceeasi notiune in ce priveste respectul, da. Altfel nu-mi trebe.

Trebuia sa o vad si pe-asta: cum sa simt "ceva" pentru cine nu trebuie. Singura greseala, daca s-ar pune problema asa, ar fi ca am incercat sa-i arat niste lucruri, sa-i fie bine. In unele momente nu i-am respectat calea si am crezut ca eu stiu mai bine. Stiu sau nu, e calea lui, nu a mea, iar daca el face lucruri aiurea, el e responsabil si singurul in masaura sa schimbe. Cel putin, am vorbit adevarul si am facut-o cu bune intentii.
Nu mi-a trecut inca...credeam ca imi dispare senzatia, dar e acolo. Acum inteleg cum naiba poti tine la cineva care e un... . Uite ca se poate. Acum inteleg pe cei pe care mai demult ii judecam. Mi se parea o prostie ca cineva sa suporte niste porcarii din partea altcuiva. Well...se pare ca fiecare are motivele lui.
Daca simt ce simt, sa insemne asta ca ar fi trebuit sa nu zic nimic si sa ma complac in situatia aia? Nu. Simt, doare, dar nu. Daca e sa fiu cu cineva, vreau sa vad respect; nu accept mai putin. Mai bine singura. Totusi, ii accept multe ca "frate", acolo permit multe.
Si vreau sa scap o data de cautarea prezenta cam de cand ma stiu. Sa dispara. Vreau sa o inteleg, sa vad de unde se trage, ca sa trec peste ea. Mi-a ajuns. E timpul sa merg mai departe. Nu ma intereseaza ce risc sau cat doare, nu renunt la drumul meu pentru nimeni si nimic. Sa fac altfel ar insemna sa ma tradez. Ar insemna sa duc o viata in confort si ignoranta, o viata de om las care nu a avut tupeul sa fie el insusi pana la capat. Eu nu accept sa duc o viata de minciuna, o viata in care fug de mine insami. Prefer 5 minute de viata autentica decat 50 de ani de minciuna.
Invat ce am de invatat si merg mai departe.

Azi-noapte am visat ca eram la un fel de cursuri de dirijor, vedeam portative cu note si oameni care cantau la diverse instrumente. Nu prea stiam ce caut acolo, ca nu stiam sa cand la niciun instrument, nici nu intelegeam portativele. Stiam ca nu e locul meu acolo, dar tot mai vroiam sa stau, ca-mi placea melodia. Acu' incep sa vad sensul visului...Corul ala nu insemna doar melodia aia, iar faptul ca-mi placea acea muzica nu insemna ca e locul meu acolo. Similar si in cazul lui X. L-am visat si pe el, ii spuneam ca simt "ceva", apoi ne-am sarutat... Da, nici in vis nu e el cel care se manifesta, ci eu. Eu vorbesc, eu actionez. Ar trebui sa-mi fie clar din asta cum stau treburile. Visele nu ma mint. Pana acum s-au adeverit in ce-l priveste, inca inainte sa-l vad. Chiar si vocea era la fel, desi nu o auzisem. Vocea, caracterul, anumite trasaturi fizice...

Sunt satula de energia aia, nu mi se potriveste sa stau sa critic si sa vanez oamenii care cica imi sunt de folos, sa caut doar lucrurile practice uitand sa ma bucur de viata, sa pretind lucruri si sa imi ascund propriile nemultumiri de frica propriei judecati sau a altora. Si energia aia e impregnata in astea doua randuri, ca eu vreau asa, sa o vad. Mie imi plac ordinea si disciplina fizica si psihica, onestitatea si respectul, rasul si joaca. E ok ce fac ei, dar nu e pentru mine. Tin la ei, dar o pot face si mai de la distanta.

Prevad ca o sa revin si o sa repet ideile si o sa tot vorbesc despre el, ca de obicei, pana le inteleg. Si o sa inteleg. Acolo unde trebuie sa ajung, o sa ajung si nimic nu se opune. I've spoken.

Am elucidat misteru', se pare. Cica nu e disponibil pentru mine pentru ca eu nu sunt cine credea el ca sunt. I-a zis unui prieten comun. Adica nu-s chiar asa idioata incat sa cred tot ce zice, presupun ca la aia se referea. Eu nu sunt cum credea el, da' io ce sa mai zic?! Ce am vazut difera mult de cum il credeam, si totusi l-am acceptat si l-am inteles, asa cum e el. Treaba lui. Chiar nu merita uneori sa-mi bat capul cu astfel de oameni, oricat as tine la ei.
Am ramas cu o mica sensibilitate: imi vine prea des in minte "toata lumea minte". Nu mai reusesc sa am incredere in cineva momentan. Las' ca deocamdata imi prinde bine starea, invat sa fiu mai atenta. O sa reapara ea si increderea, dar de data asta nu va fi o incredere naiva si inconstienta, ci o incredere rezultata din intelepciune.

Probabil ca asa faceam, incercam sa-mi ascund slabiciunile. Sunt chestii inconstiente care abia acum ies la suprafata. Influenta pe care a avut-o asupra mea are si parti pozitive, dar si negative. Ambele in folosul meu. De fapt, daca ma gandesc mai bine, nu as imparti in pozitiv si negativ. As fi zis ca un aspect negativ e ca in ultima perioada sunt foarte atenta la ce sa cred si ce sa nu cred. Suspiciunea asta nu e neaparat negativa...ea poate fi sublimata in atentie, intr-o mai mare capacitate de a observa oamenii si de a ii intelege. Increderea naiva e la fel de dubioasa precum neincrederea. Trebuia sa trec prin amandoua fazele ca sa le depasesc.
Apoi, am permis sa ma puna in posturi in care sa ma indoiesc de mine. Din nou, am vrut sa zonsider asta ca pe ceva negativ, dar e foarte bine ca s-a intamplat asa. Daca poate aparea indoiala, inseamna ca nu sunt chiar asa de sigura pe unele lucruri, drept urmare trebuie sa ma uit sa vad ce e acolo. Daca ma indoiesc de unele aspecte ale mele, nu le vad clar, altfel nu ar exsista drept de replica. Practic, faptul ca m-am indoit de mine m-a facut sa ma cunosc mai bine renuntand la credinte false.

M-am saturat de doua chestii:
1. Cunoasterea. Abordarea mea in ce priveste acest subiect nu e eficienta. Ori cunoasterea in sine nu e ce cred eu, ori procedez aiurea.
2. Cautarea de interactiuni. Credeam ca-s detasata de astea, se pare ca nu.
Ambele aspecte au fost importante, dar e timpul sa merg mai departe. Efectiv m-am saturat de tot felul de sisteme proprii sau nu, si de cautarea aia continua a persoanelor cu care sa rezonez. Asta fac, dar...gata. "One does not simply say..."

Am fost aseara la ziua lu' niste prieteni. Douaj' de suflete adunate, din care 6 puradei pana-n 10 ani. Norocu' meu ca au stat toti la groapa cu nisip si nu ne-au stresat. Nu ma prea atrag astia mici in mod deosebit...desi pe unul din ei l-am intrebat telepatic ceva, ca eram curioasa, si mi-a rapsuns cu voce tare. That was nice. Nu destul de nice incat sa ma si joc cu el, numa' m-am plimbat un pic cu trotineta lui.
Oamenii de acolo sunt tipuri diferite, fiecare cu problemele lui. Nu genul cu care sa petrec foarte mult timp, dar totusi m-am simtit bine cu ei. Era o stare de bine, de simpatie reciproca. Poate si pentru ca in ultima vreme am avut niste stari care mi-au aratat multe si m-au facut sa privesc oamenii cu alti ochi.
Mult timp am avut tendinta sa indepartez persoanele cu stari negative. Nu ma apropii prea mult de cei cu comportament pesimist. Era sa scriu "si fara simtul umorului", dar asta cred ca e ceva ce are fiecare in felul lui si se dezvolta functie gradul de relaxare. Am si eu preferintele mele in ce priveste oamenii, insa eu efectiv respingeam atitudinile negative si persoanele care le aveau. Nu eram detasata de treaba asta. Respingerea era cauzata de faptul ca nu toleram la mine nicio forma de tristete sau alte stari similare.
Totusi, starile astea mai dark, cand te apuca, te apuca, n-ai ce le face. Am avut si eu perioada mea, in parte din cauza stresului cu scoala, in parte din cauza lui X. S-au adunat si au avut ca rezultat pe mine cu momente in care ma simteam confuza, singura, ma indoiam de unele lucruri. Ceea ce a fost foarte bine. Asa am avut ocazia sa aplic ce stiu, sa vad ca intr-adevar ma descurc in orice situatie. Au fost momente in care am inteles ce inseamna sa cedezi, sa nu stii cum sa treci peste niste chestii, am vazut cum pot aparea niste tipare comportamentale de la un simplu gand. Oamenii tristi de fel...am avut o imagine despre ce se intampla cu ei si de ce.
Ideea e ca a fi pozitiv pentru ca respingi negativul nu e o solutie, ci o metoda de a reprima. Cat timp un om fuge de starile negative, cum faceam eu, nu le intelege si nici nu e detasat. Acu' ma abtin sa afirm ca as fi complet detasata de pozitiv si negativ, dar am vazut unde aveam tendinta sa ascund. Am trecut printr-un fel de "complicatie emotionala" ce a completat cunoasterea in ce priveste propria persoana si pe altii. Zone neexplorate, deh...

Ma simt ca si cum as fi avut un fel de boala si acum abia ce m-am vindecat. Ca si cum ceva ar fi iesit la suprafata si am scapat astfel de un lucru ce ma deranja, da' nu stiam ce e si de unde vine.
Inca ma minunez cand ma gandesc la experienta cu X. O sa tot repet scriind una-alta probabil pana ma satur de subiect sau pana pricep toate aspectele.

Da fuq was that... In primu' rand, ori sunt prea desteapta, ori sunt usor paranoica. Pot anticipa comportamentele mincinoase, dar asta nu e neaparat ok. E indiciu ca eu cauta minciuna poate si acolo unde nu e. Si asta pentru ca o persoana la care tin mi-a inselat increderea. Daca el a facut asa, care imi era apropiat, altii o pot face si ei. Cam asta e logica. Vreau sa merg mai departe. Vreau sa am incredere in oameni, insa o incredere lucida, nu orbeasca. Inca nu stiu diferenta intre asta si o usoara suspiciune pe care o am cand aud pe careva ca spune anumite lucruri.
In al doilea rand, eu nu percep sexu' ca toata lumea si gata. Pentru mine e aiurea sa fac sex cu cineva cu care nu sunt compatibila energetic. Nu zic de iubire si alte treburi profunde, dar trebuie sa simt o oarecare apropiere, o asemanare, senzatia aia placuta pe care o emana cineva echilibrat. Sexul e o joaca, dar e si sacru in acelasi timp. De aia libertatea nu e sinoima cu libertinajul. De aia in ultima vreme am refuzat potentialii parteneri. De aia prefer sa stau mai bine singura, ca nici macar f**k buddies nu-mi iese cu careva cu care nu rezonez. Nu vad sensul.
Alaturi de X&co. ce am vazut? Bine zicea F.: mucegai. Ce inseamna aia?! Ii iubesc pe oamenii aia, dar prefer sa-i iubesc de la distanta. Nu e locul meu intre ei. Da, inca imi pasa de ei, vreau sa le fie bine, dar...asa-mi vine sa-i sterg de pe mess, de pe fb si de peste tot. Minciuni, imaturitate...minciuni. Imi pare rau pentru ca l-am facut pe G. sa treaca prin multe. Nici macar o secunda nu am avut intentia sa-l ranesc. But I did.
De fapt, venisem sa scriu despre cum mi se pare mie aiurea incalceala asta in care se gaseste X., aia pe care a facut-o Ga. cu M. si B. si alta de care tocmai am auzit. Ce am eu de invatat din asta? Mi-e usor greata cand imi amintesc situatia. Nu, nu a fost deloc ok ce s-a intamplat si devreme ce continui sa vorbesc despre asta inca nu am trecut peste. A trecut 1 luna juma' de la incident, iar eu inca ma gandesc la el.
Mdam...prostia o comit eu, ca aman sa aplic un mic exercitiu de vointa: sa nu mai alimentez ganduri in ce-l priveste pe X. Ce a fost a fost. Nu imi face bine sa ma tot intreb lucruri. Tot ce pot face e sa las lucrurile asa cum sunt. Ii doresc sa fie fericit unde o fi si cam atat. Nu are sens sa mai astept sa se repare ceva. Poate cand mai creste vom putea avea o discutie normala. Pana atunci, sa ramana cu bine.
Am comis o prostie neglijand anumite aspecte. Acum e timpul satermin ceva ce am inceput si sa fiu mai atenta la disciplina mentala. O minte disciplinata va tacea mai usor decat una agitata.

Azi-noapte am visa ca se vedea Jupiter si ii luasera inelele foc, apoi se vedeau si 1-2 sateliti de-ai lui. Mai era ceva cu luna si cu niste comete. Nu mai stiu detalii, dar cam asa ceva.

Da' Jupiter n-are inele.

Am chef sa scriu numa' asa. Am scris un pic offline, dar nu e aceeasi senzatie. Corpul emotional e usor de modelat. Repeta-i sistematic unui om ca el e prost si va deveni neincrezator in fortele proprii. ...Mi-a cam trecut pofta, m-a luat somnu'. Acum realizez ca stilul meu de a scrie din trecut e cam obositor uneori. Sigur, funny si sweet, dar obositor. Ce atatea apostrof, englezisme, prepozitii si conjunctii in +?! M-am schimbat eu, de-aia mi se pare asa acum. Cand te simti singur si nu ai motive de incurajare, atunci e momentul sa crezi cel mai mult in tine, sa descoperi forta launtrica ce e acolo indiferent de circumstante.
Am avut o perioada, recent, in care imi scazuse increderea in mine din cauza situatiei in care am fost pusa. Atunci a fost momentul sa caut in mine puterea se a merge inainte cu orice pret. Pana nu demult, ce ziceam erau teorii. Am si aplicat si mi-a iesit.
Azi stateam si ma intrebam daca intr-adevar l-am iertat si am constatat ca inconstient ii purtam pica, desi ii doresc tot binele din lume. Ego-ul meu a fost deranjat ca nu a prevazut tot, ca nu a interpretat corect, ca nu a reactionat mai devreme...
Nu-mi prea mai iese sa scriu...Iau o pauza, poate revin maine sa continui ideile, daca nu rezolv intre timp analiza. Ma simt...ok. In touch with myself.

N-am mai scris demult aici si aveam o retinere. Vreau sa vad de unde mi se trage, iar asta o vad scriind. N-am mai scris din frica de a nu fi interpretata gresit, nu stiu de cine. Asta e o aiureala. Nu e treaba mea cine si ce intelege. De unde mi se trage? Din incercarea de a face pe plac oamenilor care au alt stil ca mine..."oamenilor" a se citi X. Lui am incercat pana nu demult sa-i fac pe plac intr-un fel, inconstient, iar asta nu se potriveste cu a fi eu insami.
Alt motiv pentru care nu am ascir a fost ca-mi intrase in obicei sa ascund ce simt si cum sunt, sa mint adica, initial pentru a proteja pe cineva, apoi pentru ca asa era mai usor. Nu asta e calea mea. Eu am curajul de a fi eu insami si nu tolerez asemenea compotrament la mine, fie el ocazional si in ce priveste lucruri marunte.
Sa fac un update: cu X am reinceput sa vorbesc, dar suntem doar prieteni, nu "prieteni foarte buni" pentru ca eu nu mai am incredere in el. Nu-l mai vreau langa mine la modul mai intim pentru ca eu am alta cale. L-am scos de pe facebook de la "close frriends", deeeci... Nu mai e treaba mea ce face el.
Ce-am mai facut eu aiurea? Pai...am mai barfit oamenii din cand in cand, inclusiv pe X. L-am barfit si pe F., cu o chestie minora, dar am comis-o. Nu conteaza ca nu stie nimeni, ca nu s-a suparat nimeni si ca n-am zis cine stie ce. Conteaza ca am facut-o si ca stiu eu, deci trebuie sa iau masuri.
Da. De-aia nu am mai scris aici, de frica. Frica de a nu fi judecata de vreun cunoscut care descopera ce zic aici, frica de a nu fi acceptata, frica de a ma expune. Astea mi se trag de la faptul ca am avut incredere intr-un om pentru care as fi bagat si mana-n foc, dar in privinta caruia m-am inselat.

Am mai rarit-o cu netul in ultima vreme. Fost cu bicicleta, iesit in oras cu prietenii, inceput sa practic qigong. E fain qigongul, mi se potriveste. Am fost mai agitata, mai putin constienta, m-am adaptat prea mult dupa altii uitand un pic de mine. Gata. Observ ca mi s-a schimbat si stilul in care scriu. Imi place stilul asta nou. E mai coerent.
Am descoperit un serial, Touch, foarte fain. "If two points are destined to touch, the Universe will always find a way to make the connection."
Ce-mi doresc? Sa pictez si sa calatoresc. De ce? Apai...numa' asa. Acum inteleg mai bine ce inseamna bogatia interioara, ce inseamna sa fii constient de tine si sa radiezi indiferent in ce situatie de viata ai fi. Nu e lumina data de gandirea pozitiva, ci o lumina dincolo de minte, care aduce luciditate. Ea nu e nici pro, nici contra. Iar eu am fost destul de mult timp pro ceva sau contra altceva, fara sa-mi dau seama.
Am scapat de o povara grea acceptand ca fiecare om are calea lui si ca face cum stie el mai bine, ca nu trebuie sa tin cu dintii de o prietenie si ca nu trebuie sa fiu langa toata lumea tot timpul. In ultima perioada am cam uitat de calea mea, desi tot pe ea am mers. M-am preocupat prea mult de altii si am stat sa analizez ce-o fi in capul lor, desi nu e treaba mea.
Vreau sa accept fiecare om asa cum e el, ramanand in acelasi timp constienta de mine. De fapt, cre ca e singura cale de a accepta cu adevarat: constienta de sine. Mdam...si ajungem la prioritatea numarul unu: Eu.
Nu citesc prin alte jurnale momentan, ca nu simt...Vreau sa-mi vad de ale mele. Scriind aici ma simt mai libera. Inconstient imi pusesem bariere, iar acum le-am dat la o parte. Era cazu'.

Aa, am uitat sa zic de o realizare importanta: abia acum incep sa ma apropii cu adevarat de oameni, in special de neamu' masculin. Pana acum eu inconstient vroiam sa fiu cu cineva. Acum sunt intr-o pauza de relatii, cautari si atractii. Nu ma intereseaza subiectul, dar stiu ca inca nu mi-au trecut de tot ideile. Ma simt usurata, libera. Nu vreau sa traiesc viata cautand sau visand la o relatie, fie ea una spirituala. Vreau sa fiu detasata si de aspectul asta. Nu ma intereseaza unde va duce. Asta vreau.
Chiar daca as avea o relatie asa cum as vrea, si am avut, tot nu m-as simti implinita. Nimic din exterior nu ma poate implini, pentru ca e ceva ce tine doar de mine. Vreau...cum ii zice... "Adevarul Ultim" si las in urma orice pentru acest lucru. Orice si pe oricine. MDam...dupa cum scriu, constat ca inca sunt in ceata. Las' ca se risipeste ea. Cu sau fara nori, soarele e tot acolo.

Huston, we have a problem, ma! Am realizat ca dintr-un motiv dubios ii indepartez pe unii oameni(gasca de la C). Sa vedem...ii resping din frica si pentru ca nu stiu sa accept felul lor de a fi la modul detasat. Inca ma mai afecteaza unele lucruri, cu care nu mai am chef sa intru in contact. Vreau sa inteleg cu adevarat si sa accept, sa iert si sa merg mai departe. Eu inca nu am iertat, asa mi se pare, pentru ca simt o oarecare tensiune cand ma gandesc la niste chestii.
Desi constient imi doresc sa iert, inconstient imi e frica sa iert pentru ca am senzatia ca daca iert voi fi ranita din nou. Deci asta era... Stiam eu ca-mi face bine sa scriu aici.
Dovada de neacceptare: imi vine sa-i sterg pe toti 3 din facebook si de pe mess, sa nu mai aud. Sa ii mai vizitez nici nu se pune problema. Asta nu e detasare, asta e respingere. Ii las acolo pana ma prind de cauza. Si vreau. Chiar vreau sa inteleg. Hm...e perfect. Am primit exact ce aveam nevoie ca sa stiu cum sa vad ce am de vazut. Nu am motiv sa comentez in fata lu' Existenta. Stie Ea.

E o chestie care ma deranjeaza. Eu de obicei nu las lucrurile nespuse. Cand am ceva de zis, zic. Ma deranjeaza ca nu ii pot zice lui X in fata cum il vad si ma deranjeaza ca ma deranjeaza asta. Nu, nu am trecut complet peste treaba cu el si voi vorbi despre asta pana realizez ca am inteles si am iertat. Nu am de ce sa vorbesc cu alti oameni despre subiect, am vorbit destul. Am povestit, am zis vorbe fara rost...Eu cu mine trebuie sa rezolv. Am nevoie sa scriu undeva cum il vad eu...si tocmai mi-a trecut. Ce sa scriu? Ca din cauza problemelor avute cu parintii crede ca minciuna e ceva necesar? Ca din cauza lipsei de incredere in el are multe frici si de-aia se poarta cum se poarta? Ca pentru el agresiunea si minciunile sunt metode de aparare? Pentru astea nu trebuie si nici nu am de ce sa tin tensiuni. Trebuie doar sa inteleg si sa merg mai departe, fara a ramane cu resentimente.
Totusi, inca am asa o mica dorinta de a ii arunca in fata tot ce cred eu despre el. Din orgoliu, deh. N-ar ajuta la nimic.
Fac prea mult caz din asta. M-am saturat sa vorbesc despre alti oameni, da' acum am nevoie, ca sa pricep. Si ce treaba am eu sa corectez sau sa afle cineva ce parere am despre alte pareri? De ce ma preocupa subiectul?
New quest selected: mind my own business.

ba da. te-ar ajuta pe tine sa umpli un gol. iar pe el sa stii ce simti. sinceritate maxima. cine nu poate sa poarte pe umeri adevarul inseamna ca inca nu e true to him/herself. iar un dush din asta l-ar putea trezi la realitate. deci te ajuta pe tine cu siguranta, iar mai departe are potential major sa-l ajute si pe el. un punct de vedere.

Merci de sharing.

Pe de o parte, nu vorbesc din motivul asta: "cine nu poate sa poarte pe umeri adevarul inseamna ca inca nu e true to him/herself". Am vazut ca parereile necerute, dar sincere, deranjaza. Pe de alta parte, daca vrea sa se trezeasca la realitate, sa o faca si fara ajutorul meu. Vreau doar sa inteleg si sa merg mai departe si sa nu mai caut rezolvare in exterior.

Nu sunt chiar de aceeasi parere. Uneori ne putem insela amarnic sau putem fi suficient de arogante incat sa credem ca intelegem totul si ca parerea noastra = adevarul. Si putem rani sau afecta un om pe viata prin a-i spune ce credem noi. Adevarul e ca nu detinem noi adevarul. Noi avem o parere care poate fi intr-o masura obiectiva iar in alta subiectiva. Un om intelept stie si cand sa deschida gura, dar si cand sa taca. Concluzia fiind: fa diferenta intre momentele cand e nevoie sa iti spui parerea sau ce ai pe suflet cand ajuta sa faci lucrul asta, si cand e mai bine sa taci. Asta la modul general, nu ma refer la niciuna din voi, ca nu am dovezi cum ca nu ati fi intelepte

Noi suntem cam psiholoage toate si avem tendinta sa vedem probleme si sa le scoatem in evidenta. Ori, omul numai atunci cand e pregatit se va schimba. Daca insisti sa-i scoti in evidenta problemele, va fugi mancand pamantul de tine si nu vei rezolva nimic. Schimbarea o aduce... hmmm, nici nu stiu cum sa-i spun... contextul? Soarta? Am vazut asta intamplandu-se de nenumarate ori si in nenumarate cazul. Vine clipa aia cand se aliniaza planetele, cand ii da viata un sut in c****e si se trezeste la realitate. Asta cu "vreau sa-l ajut" e problema noastra, nu a lui/ei. Daca nu ti se cere ajutorul, stai in banca ta, altfel tu vei avea de suferit. Si asta am invatat-o tot pe propria piele

Si tu ai dreptate. "Adevarul" pe care il vad eu s-ar putea la fel de bine sa fie inselator. Iar eu chiar am tendinta uneori sa fiu aroganta, desi subtil...

Azi-noapte in vis mi s-a repetat un cuvand despre care nu stiam ce inseamna pana nu m-am uitat azi in dictionar. Cuvantul e raspunsul la o intrebare pe care mi-o tot pun de ceva vreme.
CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv.. s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) conform cu principiile sale, credincios ideilor sale.

Mai avea sensul si de perseverenta, in vis...

"Nu e nimic de inteles."

Holy mother of awesomeness! Am vazut niste carti superbe, handmade. Cele mai frumoase coperti... Incepe sa ma pasioneze legatoria de carte. O sa-mi fac un jurnal de vise, manual...coperti de piele...god help us all! Le pictez eu. As vrea niste unelte din alea de incrustat cartile, ca imi plac modelele. Saaau, le pot desena eu, si fara unelte, ca doara stiu injinerie.
Damn, vreau sa-mi fac cartea aia. Imi trebuie niste piele...albastra, verde si maro. Decupez modelele din piele. Vreau si insertii metalice. Facem cu un dála de pus capse. Okok, m-a prins febra si acum scriu ce gandesc. Back to work now, oi face eu si cartea.

Legatoria de carte e faina...superba...mirifica...daaamn!

Am gasit ce carte o sa leg cu coperti de piele. Am gasit si cum. Da' ce culori, exact? A colora sau a nu colora...asta-i intrebare?!

"Be kind, for everyone you meet is fighting a hard battle." - Plato

"This card is all about being brave enough to communicate your truth."

Mdam...acum inteleg eu multe. Am comis o greseala: am procrastinat la extrem, fuq yeah. Mult timp, un pic prea mult, ceea ce inseamna ca se poate numi greseala, dar am invatat si am remediat. Viata e despre a merge inainte, nu despre a retrai trecutul analizand cum ar fi trebuit sa fie sau sa nu fie.
Exista totusi asa ceva ca "intelepciunea varstei", desi e optionala. Stau si ma intreb, ce rost au experientele gen "yey, am sarit cu parasutaaa!"? Faci o chestie, te simti bine pe moment si apoi s-a dus ca si cum nici n-ar fi fost. Raman amintiri, da, dar ce sa faci cu ele mai mult decat ai face cu o carte din biblioteca? Cu aia macar poti face focul, cu amintirile nici macar atat. Raman simple ganduri din trecut, ori viata, asa cum spuneam, nu se traieste in trecut. Nu zic sa nu se faca diverse, ci doar ma intreb ce scop au, dincolo de perceptia umana.
Exista asa ceva ca "a iti irosi viata"? In fond, a o irosi in raport cu ce si in ai cui ochi? Un om considera ca are o viata implinita, desi nu are mari averi, dar are o familie iubitoare. Altul se considera implinit datorita cunostintelor acumulate si prestigiului, scopul lui fiind atins, neinteresandu-l ca sta singur si ca nu prea are prieteni. Altul are si prieteni, si familie, si averi, dar se considera profund nefericit pentru ca nu se cunoaste si nu stie cum sa scape de atasamentele de orice fel, pentru a atinge libertatea ultima. Nah, fiecare cu ale lui. E o dorinta mai buna ca alta, o viata mai buna ca o alta? Eu zic ca nu. Si atunci, pentru ce atata agitatie, nu-mi dau seama...

Auzi ce scrie, cica ascunderea adevarului e inducere in eroare, nu minciuna. Nuu, ca el vara nu DEX. In fine, nu e problema mea. Problema mea e ca inca nu am acceptat complet modul ala de manifestare. Posibil sa nu fi iertat total, desi nu simt acum vreun reziduu. O sa ma caut. ... Mnu, nu mai sunt reziduuri, a ramas doar neincrederea si ma bucur ca am fost suficient de desteapta incat sa nu generalizez. Sa nu uit ca fiecare om face cum se pricepe mai bine, pe masura experientelor si a felului propriu de a fi. Nu e nimic de condamnat la nimeni.

Constat cat de flxibili sunt oamenii, cat de sensibili, chiar si aia mai nesimtiti de fel.O singura idee plantata pe sol fertil poate aduce pe cineva in pragul nebuniei, prin simpla insusire a unei credinte.
Oare eu sunt perfectionista? Se pare ca da. Cica as fi si incapatanata, dar eu numesc aia perseverenta data de faptul ca stiu ce vreau, cand vreau.

Mie imi ia mult pana sa declar despre un om ca ar avea comportament aiurea pentru ca inteleg multe, deci accept multe. X nu se simtea chiar ok ieri, asa ca mi s-a parut potrivit sa-i transmit ca sunt prin zona daca trebuie si daca mi se permite. Vroiam sa stie ca se poate baza pe mine ca prietena, indiferent ce-a fost sau ce se intampla. Raspunsul lui a fost: "nu ma intereseaza". Ce as putea sa mai zic eu la asta? L-am lasat in pace. Asta ar fi una. Nu mai amintesc de excursiile la munte in care nu m-a invitat. Oricum nu m-as fi dus. Alta ar fi ca nu ma are in lista de prieteni pe facebook, in contul pe care il are activ acum. Ah, si nu m-a sunat de ziua mea. Daca s-a intamplat pentru ca a uitat sau nu a avut cum, e ok. Daca n-a sunat pentru ca nu a vrut, oh well...nu mai zic ce e.
Imi pare rau ca nu stie sa aprecieze o prietenie sincera. Mi-e drag ca om si inteleg de ce are structura emotionala pe care o are, dar e mai bine sa il las in pace. Nu am de ce sa insist a ramane in viata cuiva care nu imi apreciaza prezenta. El trece prin lupte create de el insusi, care se vor termina cand va decide el. Se va maturiza candva... In viata asta, in alta, cine stie...
Cum nu-i pot multumi direct, din cauza atitudinii pe care o are, ii multumesc aici pentru tot ce am invatat datorita lui. Imi cer iertare pentru ca am mai zis chestii negative despre el. Nu sunt eu in masura sa-l judec. E un om la fel ca mine, care face si el in lumea asta cum se pricepe. Va ramane "fratele" meu si stiu ca o sa ajunga acolo unde vrea. Am vazut potentialul, am vazut ca poate. Poate candva ne vom reintalni...poate va fi o vreme cand vom putea avea o conversatie constienta. Nu-mi tin respiratia pana atunci. Merg mai departe pe drumul meu si-l las pe el sa-si vada de al lui.
Inca ma doare un pic ca se comporta asa, da' trece. May the force be with you...brother.

In alta ordine de idei, ce-i tot dau in sus si-n jos cu "fratele meu"? Am eu fixul asta, se pare, pe care daca nu l-as avea poate ca m-ar afecta mai putin. Nu vreau sa imi scot ideea asta din cap doar ca sa fiu mai putin afectata, ar insemna sa ma mint. Vreau sa vad de unde mi se trage si de ce e importanta pentru mine treaba asta. "Fratele meu din alta mama" Ia gata! Pe considerentele astea, fiecare fiinta e neam cu mine. So what.

Am o problema. De obicei nu am sentimente negative fata de oameni, chiar daca gresesc fata de mine. In ce-l priveste pe X, faza de acum cateva zile a pus capac. Pur si simplu nu stiu cum sa trec cu vederea si sa iert. De fapt, simt nevoia sa-l pedepsesc: il sterg din mess, ii dau ignore...d-astea. I-as putea face si altele, dar nu vreau sa-i fac rau. Vreau doar sa ia la cunostinta ca are un comportament cel putin nesimtit si ca nu se face asa ceva: sa te porti in asemenea fel cu cineva caruia chiar ii pasa de tine. Putea pur si simplu sa-mi zica: "fata, io as prefera ca noi doi sa nu mai vorbim". Asta ar fi fost ok, as fi inteles. Am trecut cu vederea multe, insa deja sunt parca un pic cam multe.
Stiu, stiu, sa iert si sa merg mai departe, da' ete ca in cazul asta vreau si nu stiu cum. Vreau sa se faca dreptate! Heh...deci asta era. Ma mai deranjeaza ceva: eu am fost prea diplomata si prea de treaba cu el, adica nu l-am bagat in p***a ma-sii cand a fost cazul, sa simta si el ca nu e ok ce face. Poate de-aia vreau sa-l pedepsesc, sa vada ca atitudinea lui e dubioasa, ca daca eu nu ma port urat cu el nu inseamna ca toate-s bune si frumoase.
Si da, candva sa afle si prietena lui ce face el. Asa ar fi corect, sa se afle. Sa stie toata lumea ca minte si ca manipuleaza. Poate asa deschide si el ochii.
Damn, chiar vreau sa iert, mai ales ca nu ma ajuta cu nimic resentimentele si nici nu sunt genul care sa se razbune. Poate am resentimente pentru ca nu inteleg de ce face asa? Poate si din orgoliu? Sigur ca si din orgoliu... Pierdere de timp.

Mdam...m-as simti mai bine daca i-as spune in fata ca atitudinea lui mi se pare lipsa de intelepciune, respect si toleranta. O sa-i scriu o linie de text cand va mai aparea online, scurt si concis. Sa stie. Mai departe, vorba lui, nu ma intereseaza.

De ce ar depinde starea mea interioara de ce stie sau nu stie cineva? Nu zic nimic pana nu ma prind de asta. Pacea interioara n-are treaba cu prostiile astea cu care imi bat eu capul aici. I just have to let go.

haha! aici cazi intr-o capcanica, zic eu. uiti ca suntem fiinte sociale. tu vrei ca sufletelul tau sa se comporte ca si cand nu ai fi om.

Ii cer sa priceapa, nu sa se lase antrenat in stupizenii de genul celor intamplate.
Tu cum ai proceda? Sunt curioasa de alte variante...

P.S. Speram sa vii si sa iti dai cu parerea. Thanks.

aaaaaah m-am abtinut sa nu-ti sciu mai multe, deja am sters un mesaj inainte de cel scurt. pentru ca ma gandeam ca nu esti pregatita, tu vrei sa-ti lupti lupta ta . dar daca ceri... musai!

Daca il iubesti (ca om, ca fiinta) va trebui sa ii spui adevarul. adevarul nu e energie pozitiva si nici negativa, oricare ar fi el. el e the energy, if u no what i mean.

Nu il faci sa sufere daca ii spui. Adevarul l-ar putea face sa sufere, iar asta face parte din calatoria fiecaruia pe pamant ca fiinta umana. Tu ai datoria sa i-l spui. Dar si mai mult, ai datoria fara de tine sa ii spui. practic sunt doua fete ale aceeasi monezi. Tu ai datoria fata de tine sa ii spui, iar suferinta ta, nelinistea ta, e de fapt chiar aceasta datoria de a pune lucrurile la loc. Asa cum te deranjeaza la ochi ca hainele nu-s puse in raftul lor, si dupa ce le pui totul e mai bine, tot asa si sentimentele si adevarurile trebuie puse la locul lor. Nespunandu-i ii iei sansa de a pricepe si de a mai creste un milimetru. Nu ca ii iei sansa, dar ii intarzai cel mai probabil evolutia. Oamenii trebuie sa inteleaga ce gresesc pentru a putea deveni mai buni. 2 cents

Poti sa-ti dai cu parerea cand vrei. Apreciez si merci.

Ai si tu dreptate...Intre timp, am facut in asa fel incat sa afle ca m-a deranjat comportamentul lui.

Inca n-am inteles cum depinde linistea mea de ce spun si cui, da' aflu. Pe de alta parte: "pacea care poate fi tulburata nu e pace".