Si, ajungand la partea care ne (ma) intereseaza, aceasta este POARTA. Poarta DISTILERIEI. Cum care distilerie? Jack Daniel's.

Serviciul de pompieri... Ma intreb daca baietii nu pun whisky in cisterne, totusi...

The One and Only.

Ghidul.

Intrarea in cladirea unde se distileaza. "Va reamintesc, doamnelor si domnilor, ca in aceasta cladire folosirea blitului este strict interzisa. Asta daca nu vreti sa sarim cu totii in aer... "

Cum vor ei sa credem ca se face whiskey-ul... (observati cadranele...)

...si cum se face de fapt (oPservati ecranele)

E miscata (deh, blitul interzis), dar e cu poveste.
Astea sunt cazanele in care fermenteaza berea din care se distileaza whiskey-ul. Chestia aia e la vreo 80 de grade. Ni s-a spus sa mirosim, dar cu grija. Cine sa asculte? Am bagat fata acolo si am inspirat adanc... Sau... ma rog... am incercat... M-am oprit la sfert de inspiratie, si m-am indepartat repede, cu lacrimile curgand, eu tusind, si cu senzatia ca un milion de ace ma inteapa pe caile aeriene si in sus pe nas pana in creier... Dup-aia nu eram sigur ca voi mai mirosi vreodata ceva

Poveste de-a ghidului:un coleg de-al lor a murit, cazut intr-o tulumba din asta. La inmormantare, vaduva plangea. El o intreaba de ce plange, ca sotul ei a murit asa cum a vrut... Si ea zice "cum adica cum a vrut? In chinuri groaznice, jumatate fiert jumatate sufocat?". La care el "da, draga, dar de trei ori l-am scos de acolo si de trei ori a sarit singur inapoi"

Nu pot sa zic, aerul era... imbatator

Toate "butoiasele" astea au cam doua etaje inaltime si sunt pline cu carbune. Carbune obtinut prin ardere, dintr-un copac anume (iar focul, cand este ars lemnul, este aprins cu whiskey, sa nu strice gustul ). Si in ele picura whiskey, si este colectat in partea de jos. Dureaza cam 10 zile ca io picatura sa ajunga de sus pana jos. "Gentleman Jack" este obtinut prin filtrarea in felul asta inca o data dupa imbatranirea in butoaie.

P.S. Iarasi, aer imbatator, blit interzis...

Eu, langa rezultatul unui butoi intreg de Jack Daniel's Single Barrel. (Din pacate, sticlele erau lipite pe raft si era si camera de luat vederi care le supraveghea... )

Sute de kile de Jack Daniel's, stau la imbatranit. Asta este cea mai mica si mai veche cladire, si n-are decat trei etaje... Ce e interesant este faptul ca peretii cladirii sunt din tabla si nu exista nici un fel de izolatie termica: se doreste ca licoarea sa suporte din plin capriciile vremii. O parte din butoaiele de jos, cele mai protejate - care "incaseaza" variatii mai mici de temperatura, ajung sa fie Jack Daniel's Green Label (ala mai ieftin )

Si gata si cu Jack...

Aici, mai pe seara, la Ruby Falls.
Ruby falls e o pestera, cu o cascada. A fost descoperita din intamplare, in urma sapaturilor pentru a deschide o alta pestera, Lookout Mountain cave. LMC a fost inchisa cand s-a construit linia ferata, si un localnic pasionat a strans bani si a inceput sa sape un put ca sa redeschida pestera. Pe la jumatatea drumului in jos, au dat de Ruby falls. Care, intre timp, a devenit mult mai faiomoasa decat cealalta pestera. Pestera originala nici nu se mai viziteaza astazi. Sincer, in afara de cascada din interior, nu pot sa zic ca m-a impresionat pestera (e pur si simplu o gaura in stanca, cu foarte putine formatiuni). Pozele n-au iesit foarte bine, dar nici nu m-am straduit...

Broadway, in Nashville.

Time's up!
Restul de poze, saptamana viitoare.

Ieri - Disneyland.
Azi - luni.
Maine - plimbari de dimineata dupa acte.
Poimaine - Dumnezeu cu mila...

Ma uitam - bine ca n-am zis "restul de poze - luni", ca nu ma puteam tine de cuvant.

Uitasem - o chestie de vazut: "Cum sa traversezi Parisul in 10 minute".
Cerintele sunt simple: un ferrari, o ora cu trafic slab (nu prea mai exista asa ceva, dar sa zicem ca avem noroc...) si nici un politist pe traseu...

As degusta...
Nu stiu, niciodata nu mi s-a parut ca beau "prea" mult. Adica ok, mi s-a intamplat sa exagerez, dar n-am facut din asta un obicei. Pe langa colegul meu de camera din momentul asta ma simt un betiv si un depravat Adica... cum sa zic eu asa... O zi fara nici o zeama, bine, doua, no problem... In a treia aveam un salam uscat care asa ar fi mers cu o berica... l-am "spalat" cu apa minerala. Apoi da-i cu apa minerala o zi, doua, trei... o saptamana... Ieri, venit seara, obosit, de la distractie. As fi baut un pahar de vin inainte de culcare. Am baut suc (nu-mi place sa beau cand altii se uita ).

Azi, o fi fost harti. Luasem o branza si a inceput sa miroasa in frigider de la ea. Concluzia: trebuie sa o mancam, ca nu mai merge. Eu: "auzi, dar branza merge cu un pahar de vin rosu, nu?" S-a incruntat: "Pai si ne mai intoarcem la lucru?" Am zis, in gand "ok, deci nici azi... " Ne asezam la masa si aud "Ziceai ceva de un vin?" Asa ca am avut "dreptul" la jumatate de pahar, ca mergea cu branza. (acum, sincer, ar fi fost si pacat sa mancam branza aia pe uscat)


Intr-o nota mai... optimista, sa zicem, AMR 3. In a patra zi ma mut! Deja am inceput sa ma uit de mobile, desi cred ca mai intai trebuie sa-mi revin din socul mutarii. Mutat in apartament nou = scos din buzunar de 4 ori chiria (una la prefectura, doua la scoala de fete...) 1 chirie=onorariul agentiei, 2 chirii=depozitul de garantie, 1 chirie=chiria pe prima luna.
Si ca mobila as avea de luat, in prima instanta, un pat/canapea si niste scaune si sa zicem ca am unde trai. Apoi niste rafturi ca sa nu traiesc in salbaticie, apoi o masuta, apoi...

"Well, I'll be damned
Here comes your ghost again..."

Imi spune multe melodia asta, dar daca incerc sa ma gandesc la ce imi spune... pai... nu-mi spune mare lucru. Doar un nor aramiu si pe alocuri oxidat - gri cu verde - de sentimente amintite (si nu de amintiri sentimentale).

---------------------

Azi, m-am intalnit cu un instructor de la escalada, in metrou.
Salut, salut. Ce mai faci? Bine... tu? La fel. Nu te-am mai vazut la iesiri... Da, pai am fost cam ocupat -vacanta, alea alea. L-am vazut si pe Thiery duminica. Da? Vroiam si eu sa ajung, dar... poate saptamana viitoare.

Discutii neinteresante, dar care imi amintesc de faptul ca nu am mai iesit de muuuulta vreme la escalada. Ma intreb cum o sa mi se para la urmatoarea iesire. Greu? Usor? Uneori o pauza mai lunga imi da incredere in mine. Increderea este esentiala. Pe de alta parte, senzatiile si memoria corpului tind sa se estompeze si asta e rau. Poate o sa fie un salt in cateva sedinte. Daca e cadere inseamna ca trebuie sa reincep scoala, ca am revenit la zero

Si pe mine...

Aberez, nu ma luati in seama.

Cei de la EDF spun ca dureaza 3 zile sa dea drumul la electricitate. Noroc ca se ocupa agentia de asta, inainte sa ma mut. Azi m-au sunat sa ma intrebe deca le dau voie sa transmita coordonatele mele bancare la EDF. Pai am de ales? Ca daca nu le dau ei trebuie sa le dau eu, da' stau 3 zile pe intuneric.

N-aaaaaam cheeeeeeeeeeef!
N-aaaaaam spooooooooooor!
N-aaaaaam!

Ar trebui sa cauti un panaceu. Daca il ai si habar n-ai?

Uitasem: e de bine, daca pistruii sunt mai multi de doi, chiar daca numai soarele ii scoate la lumina. Imi plac oamenii care ii au, Mara si Data'q au puncte bonus din pricina lor.
Ai si tu .

Pai sigur il am. Trebuie sa zic "acum lucrez" si chiar sa fac asta. Dar e atat de greeeeeeu. Mda, cred ca trebuia sa scriu asta la subiectul "lene"

Edit:

Edit 2: da, si stiu si de ce n-am chef si spor, da' n-am ce-i face chefului. Sporul vine daca ignor cheful.

Imi amintesc, de cand eram in liceu, erau unii, asa... un fel de mutanti, care traiau la subsol si se ocupau de reteua liceului. Si aveau niste ecrane negre pe care scriau cu o viteza incredibila niste comenzi indescifrabile cu o gramada de parametri. Nu ca as fi stiut eu pe vremea aia ce-s aia "parametri". Si ei erau atotputernici. Noi (astia "micii") faceam prostii, iar singurele comenzi pe care le cunosteam erau "dir" si "nc" in MS-DOS si "pine" in unix/linux. Daaa, si trebuia sa bootam computerele de pe o discheta anume daca vroiam net. Care discheta era la prof...
Apoi a venit vremea lui Windows 95 si a jocurilor in retea si s-a dus totul de rapa.
------
Tocmai am verificat... am "pine" si pe serverul departamental, dar nu este configurat si habar nu am cum sa fac asta.
------

Am o noua sonerie la telefon.

Azi dimineata am impachetat. E clar, nu o sa incapa toate lucrurile intr-un singur drum. Poate doua.... sper ca nu trei. Cate prostii am putut sa strang si eu...

Dupa o zi de sambata care a fost stricata complet, a venit si ziua de duminica... De dimineata, cu noaptea in cap, aud o voce: "Follow the sound of my voice and kill whoever is holding the phone!" Mda, semnalul de trezire. Si, din pacate, telefonul era pe podea, deci n-aveam pe cine sa omor.
O cafea facuta in graba, o disperare ca nu gasesc aia, nu gasesc aia, un ghiozdan umplut aproape cu varf, din care nu lipseau 2 litri de apa, doua perechi de "incaltari" si o haina de ploaie, bagaje imprastiate, deschise si lasate asa (evident, briceagul era in ultimul in care am cautat), o jumatate de salam si o jumatate de paine aruncate peste tricoul de schimb din ghiozdan (puah!) si am pornit (cafeaua se racise de tot intre timp si am dat-o pe gat). Mi-am luat bilet in gara exact cand afisajele aratau ca trenul se apropie si am coborat pe peron exact cand trenul deschidea usile. Trei sferturi de ora mai tarziu, Porte d'Orleans. Ajung, descopar grupul (se recunosc usor dupa marime si tinuta sportiva), zic buna ziua in stanga si in dreapta, vad vreo doi cunoscuti (observati ordinea actiunilor ) si gata, aud semnalul de plecare (cineva zicand un pic mai tare: pai... hai sa mergem... nu? ). Adica am ajuns exact la fix. Gasesc si eu loc intr-o masina si am pornit!
La fata locului (parcareaa "la Canche aux Merciers") agitatie mare. Era ziua "Que la montagne est belle" si clubul facea o iesire "vitrina" (de prezentare) si o actiune de curatare a zonei... Asa ca vedeai oameni circuland cu manusi de cauciuc si saci de gunoi, iar la intrarea in padure era o masuta cu pliante de prezentare si exemplare din revistele Paris-Chamonix, Neiges si... si inca una, editate de club (hmm... ma intreb ce se intampla, ca de la o vreme nu mai primesc Paris-Chamonix... ). Asa, deci era plin de lume si toate grupurile clubului erau reprezentate (nu cred ca i-am vazut pe cei de la ciclism, totusi...). Noi, ce sa ne bagam sa le stam celorlalti in cale? Ne-am repezit direct la stanci
Reluarea escaladei n-a fost chiar asa dezastruoasa cum ma asteptam. Inceputul a fost un pic mai nesigur, cu trasee facute "stilul smuls" Apoi mi-am revenit un pic, am incetinit, am inceput sa calculez cat de cat miscarile, pasi pusi incet si sigur, calcaiele n-au mai tremurat... Am reusit deci sa fac aproape toate traseele portocalii pe care le-am incercat si aproape ca am facut si un albastru. Adica nu l-am facut pentru ca era cam inalt si incadrantul s-a temut ca nu poate sa ma asigure in cazul in care cad. Mai aveam insa un pas ca sa prind priza de sus si ma simteam destul de sigur pe mine. Pusesem piciorul pe priza (ma rog, de fapt cautam o pozitie cu aderenta mai buna) cand imi zice incadrantul "intinde mana stanga in sus!" Eu - " ok..." El - "Ai priza de sus?" Eu - "Nu..." El - "Intinde-te mai mult!" Eu - "Tot nu..." El - "Atunci da-te jos." Eu - "ok..." E adevarat ca imi spusese la inceput sa nu incerc decat inceputul, care era mai ciudat, dar inceputul mersese atat de bine si continuarea era atat de frumoasa ca n-am putut rezista sa nu incerc...
Asaaa... si era sa uit ceva. Pe la pranz, diferitele grupuri organizasera diverse ateliere, poate mai atrag "clienti" (trebuie sa mentionez ca grupul de escalada era printre cele mai mari, aproape la fel de mare ca cel de drumetii). Printre ele, grupul de speologie pusese niste corzi in copaci si facusera un traseu scurt: o urcare pe coarda, apoi o traversare intre doi copaci pe doua corzi paralele (tiroliana?) apoi o coborare in rapel. Si am zis sa incerc, de ce nu? Asa ca am ajuns sa pun pentru prima data pe mine un ham de speologie (uah, complicate mai sunt ), sa folosesc un blocator, sa traversez un spatiu deschis pe o coarda (e destul de obositor! pana in partea cealalta cam gafaiam...) si, in final, sa folosesc un coborator din acela cu rotite* (la care am fost surprins sa aflu ca se franeaza tragand de coarda in sus, nu in jos). Mi-a placut (bine, mie imi place tot ce este legat de manipularea corzilor ).

Evident, exista si reversul medaliei (pai se putea sa nu ma plang eu? ) Adica azi am un pic de febra musculara la spate si la piept (am simtit-o cand a trebuit sa umblu in buzunarul de la spate ). In plus (si mai grav) ma cam supara glezna de la o cadere pe un teren nu foarte plat... Dar... what to hell? I love this game!


* poza:

(spre deosebire de cel din poza, cel cu care am coborat eu mai avea si o carabiniera "de siguranta" si cred ca din cauza ei trageam in sus...

Si deci te-ai mutat? sa deduc dupa telefonul ce zace pe podea?
(pozeeeee )

Da, m-am mutat.
Dar poze nu am facut decat cu telefonul (am uitat sa incarc acumulatorii de la aparat ) si trebuie sa gasesc momentul si modalitatea sa le descarc (cum calculatorul meu de acasa nu mai este legat la net...)
Ah, da, si deocamdata nu am mobila deloc.

Edit: am uitat sa zic: azi mi-am schimbat permisul de conducere. Acum seamana cu cele de pe vremea comunismului in Romania

Am schimbat un pic directia de lucru si acum parca ma trezesc mai usor dimineata. Oricum, monstrii aia urati care ma faceau sa urasc soneria ceasului inca sunt ascunsi pe acolo pe undeva si trebuie infruntati. Dar, pana atunci, un pic de soare nu strica.

De tinut minte: http://www.opsound.org

Sa fie intr-un ceas bun!
Au trecut destule zile sa fi incarcat acumulatorii. Si vrei sa zici ca n-o sa ai internet acasa deloc?
Mobila - Ikea.

Merci.

Cat despre internet... deocamdata n-am nici telefon Daca ma hotarasc sa-mi pun linie telefonica, o sa-mi pun si internet (nu stiu de ce, mi se pare mai atragator pachetul internet+tv+telefon cu convorbiri nationale nelimitate, decat doar telefon fara minute incluse la jumatate de pret...)

Pentru mobila, mai astept sa-mi revin din socul mutarii. In plus, ori trebuie sa ma rog de cineva sa ma duca si pe mine cu masina, ori inchiriez una ca sa ajung la Ikea (si, eventual, sa ma si intorc cu pachetele). Deocamdata nu pot sa zic ca ma atrage vreuna din variante.

It´s a wonderful life, isn´t it ?

Mi-amintesc si eu de noaptea in care am dormit pe un pat improvizat din hainele ce incapeau in 2 valize si de cafeaua amestecata cu furculitza, ca lingura inca nu sosise din RO.

Si de orele petrecute la IKEA.

Dar mai ales de puzzle. Adica, de asamblarea mobilei.

A durat doua saptamani ca sa asamblam mobila din 3 camere. A fost super funny, acum, din cand in cand, imi mai cumpar cate un raft de papuci, ceva, acolo, ca sa am ce asambla.)

Lingura a venit "prin posta"?

Pai da. Nu numai ea, of course.

Am trimis "grosul" lucrurilor printr-o firma de relocare. Dar, dat fiind faptul ca "grosul" ajungea in 2-3 saptamani, am venit cu masina plina de valize si lucruri absolut necesare si de prim ajutor.

Am ajuns seara in noua noastra casa. Si cum, in Germania, magazinele se inchid la 8 fix, nu am mai gasit nici saltelatarie, nici lingurarie deschise la ora 9 p.m.

Uitasem sa iau lingura pentru cafea, am luat numai furculita, un ibric, cateva plicuri de zahar si cafea.

Asa ca ne-am distrat foc band cafeaua in pahare de plastic, amestecand zaharul cu furculita, dormind pe haine.

A fost.. interesant.

A doua zi ne-am cumparat lingura. Evident.

Cea (cele) care au venit prin posta erau deja in plus cand au venit

Pe la ora asta imi trece cheful de lucru. Uneori si mai devreme

Am in cap miros de iarba uscata. Si un vag iz de esapament. Si tabla incinsa. Si aer sufocant, de masina stata in soare. Si constructii din lemn pe jumatate putrezit apoi uscat si ars de soare... Si caldura...

Hehe, jurnalul meu ajunsese primul de pe a doua pagina.

Sa povestesc... da' pe scurt acum...
Un weekend prelungit. Trei zile in masina cu cel mai prost sofer cu care am mers vreodata. In prima zi am rezistat sa stau in fata, dar apoi am cerut sa fac schimb cu cineva care statea in spate si care nu parea atat de stresat de felul in care conduce tipu'. Evident, motivul a fost ceva de genul "am stat destul eu, de ce sa fiu privilegiat, stati si dumneavoastra, bla, bla..."
In afara de cateva alte enervari pe care nu le mai enumar aici ca sa nu ma enervez iar, weekendul a fost superb...
In prima zi am facut valea Loarei, unde am vizitat cateva (3) castele: Chambord, Blois si Chenonceau. O sa bag poze, mai tarziu. Nu stiu de ce, dar eu, cand ma plimb prin astfel de locuri, nu ma pot abtine sa nu ma intreb "Oare cum ar fi fost sa fii ATUNCI aici?" Oricum, niste constructii superbe, vechi fortarete transformate de-a lungul timpului in opere de arta.
Apoi a fost orasul-fortareata Saint-Malo, care te face sa visezi la corabii si marinari in haine cu dungi (buticurile de suveniruri chiar vindeau tricouri dungate si berete cu ciucuras rosu ) si la garnizoane care se straduiesc sa reziste atacului unei flote.
A cincea oprire a fost Mont Saint-Michel, care este... care este scos din povesti. Acolo am vizitat abatia construita ca o cetate, pe varful unui munte, si orasul inghesuit in jurul ei, in interiorul unor ziduri. Am mancat sauté de miel din regiune, pascut pe campiile cu iarba sarata, udata de mare in timpul fluxului, apoi am iesit afara si am vazut insula luminata pe fondul unei noti negre ca smoala. Si ca veni vorba de flux, am vazut ce inseamna fluxul acolo, cum apa se apropie cu repeziciune, acoperind totul, apoi incepe efectiv sa curga "la deal", inversand cursul unui rau. Si tot atunci a fost frustrarea extrema, ca mi s-au descarcat acumulatorii de la aparat
In final, a fost Etretat, unde mai fusesem. A fost cam pe fuga si cu nervi, dar, cu toate astea, a fost frumos.

Partea enervanta a fost ca persoanele cu care eram facusera un program foarte strans si aproape ca fugeam prin castele si muzee. URASC chestia asta.

Poze, poze!

Ok, pun o poza numai asa, ca sa iti (va) fac pofta, facuta de pe terasa de sus a castelului de la Chambord...

Restul trebuie redimensionate, intoarse, alese, etc...

Olaf, ABIA ASTEPT pozele.

Stiai ca Chenonceau a fost construit pentru Diane de Poitiers (amanta lui Henri II)? A existat mereu o rivalitate intre Diane si Catherine de Medicis, sotia lui Henri. De aceea, castelul se mai numeste si "Castelul Damelor".

Cu barca te-ai plimbat in jurul castelului ?

Sper sa nu gresesc, spun astea din amintiri, am fost acum vreo 5 ani acolo, deci s-au estompat datele

Ce nu s-a estompat deloc este senzatia ramasa dupa vizitarea bucatariilor castelelor Chambord si Chenonceau. Cel putin la Chambord, castel de vanatoare, va imaginati.... cam ce meniuri erau.

Of, ma ia nostalgia. Nu mai vorbiti de casteleeeeeeeeeee !

Pai cred si eu ca era o mare rivalitate, daca sarmana Catherine a stat pe banca de rezerve vreo 20 de ani... Din cate am inteles, cele doua doamne au trimis si armatele sa se infrunte pentru castelul acela... (deh, doar nu erau sa se paruiasca ele... ). Aaaah, si tot din cauza Dianei, Catherine nu prea avea la inima monograma regala (un H cu doua C-uri opuse in interior, dar care putea foarte bine sa fie si un H cu doua D-uri opuse )



N-am vazut bucataria de la Chambord

Hehe... Cautand prin site-ul clubului, am dat peste o retrospectiva a zilei "Que la montagne est belle", si apaream si eu intr-o poza...

Si am gasit imagini si cu o chestie "in care m-am dat si eu":

Am vazut alaltaieri filmul Amélie... acum stiu de ce a avut un asa succes.
Ce mi se pare interesant este Parisul acela intim, personal. Odata, i-am ghicit atmosfera asta. Si culmea, era chiar in Montmartre. Dar mai sunt locuri unde Parisul inseamna aprozarul din colt si vecini pe care-i vezi in fiecare zi. Doar ca mie mi se pare greu de patruns in atmosfera respectiva. Nu stiu de ce, dar parca ar fi dincolo de un geam prin care poti doar privi. Cu toate astea, cunosc oameni care o traiesc.

Parisul, asa cum imi place mie:



I love Montmartre !

Frumos colajul. Multumesc.
Nu-mi dau seama unde-i facuta poza, insa...

S-a schimbat aerul. Acum are un vag parfum de zapada, desi ramane relativ cald.
Si soarele bate piezis.

Ma incapatanez sa fac lucrurile "cum trebuie". Am facut coada la prefectura, in loc sa cer sa vorbesc cu madam x. Am mers cu masina si nu am incercat sa iau scurtaturi, sa schimb benzile in disperare, incercand sa castig doi metri pe minut. Si mai sunt si altele care nu imi vin acum. Si imi merge, dom'le. Pana acum, cel putin. Nu stiu cum se face ca toata lumea are probleme cu prefectura, numa' eu nu. Aia alearga ca turbatii cu masinile si ajung aproape in acelasi timp ca si mine. De ce oare? Ma intreb daca nu cumva chestia cu iepurele si testoasa e adevarata.

Duminica am fost la curse. "Prix de l'arc de triomphe Lucien Barrière".
Prima data cand am intrat pe un hipodrom. Prima data cand merg la curse. N-am pariat, dar nu-mi pare rau. Poate data viitoare, (deh, sa gust intreaga experienta... ) Oricum, am vazut cum este sa ai un favorit si sa racnesti in speranta ca el sa castige. Si am vazut cum e sa-ti castige favoritul si cum e sa-ti piarda.
In afara de pariuri, am mai vazut si ce inseamna o cursa importanta, cand la intrare te strecori printre limuzine, cand vezi in stanga si in dreapta toalete care mai de care, cu palarii salbatic de fanteziste (din cate am inteles, palariile sunt traditionale la curse), blonde de peste 1,80 la brat cu domni bine, doamne in varsta cu palarii la brat cu domni ce poarta joben, reporteri cu teleobiective mai mari decat ei agatate in spate, comentatori nesarati care incearca sa ia interviuri proprietarilor de cai, jochei tineri care zambesc fericit dupa ce au castigat o cursa sau stau ingandurati daca au pierdut, jochei mai in varsta care au, cand sunt calare, o figura impietrita si un usor zambet ironico-superior.
Ah, si sa nu uit: tineri in uniforma hipodromului, ducand cosuri cu stegulete pentru cine pofteste, gauffre, snacks, restaurant, salon de ceai, bar, bar cu sampanie, irlandezi, nemti, francezi, italieni pe scaune band bere, irlandezi, nemti, francezi, italieni band sampanie, irlandezi, nemti, francezi, italieni si japonezi racnind din tot sufletul, limbile pamantului amestecate, personalul de serviciu strambandu-silimba in incercarea aproape reusita de a vorbi engleza.

la intrare: "Bonjour, veuillez ouvrir vos sacs, s'il vous plait. Pliz öpën ior bags.... inglis, français?"
"On peut parler français..."
"Pfui, j'en ai marre de parler anglais"

Stiu, am ramas restant cu o gramada de poze


OPsesia ultimei saptamani:

YES SIR, I CAN BOOGIE
(Rolf Soja / Frank Dostal)
Baccara - 1977


Mister, your eyes are full of hesitation
Sure makes me wonder, if you know what you're looking for
Baby, I want to keep my reputation
I'm a sensation, you tried me once, you're back for more
Ohh
Yes sir I can boogie
But I need a certain song
I can boogie, boogie boogie
All night long
Yes sir I can boogie
If you stay you can't go wrong
I can boogie, boogie boogie
All night long

No sir, I don't feel very much like talking
No neither walking, you wanna know if I can dance
Yes sir, already told you in the first word
And in the cold
But I will give you one more chance

Ohh
Yes sir I can boogie
But I need a certain song
I can boogie, boogie boogie
All night long
Yes sir I can boogie
If you stay you can't go wrong
I can boogie, boogie boogie
All night long
Yes sir I can boogie
If you stay you can't go wrong
I can boogie, boogie boogie
All night long