QUOTE(IoanV @ 29 Jan 2009, 04:40 PM)
Cunosteam acesta teorie, cred ca sunt vreo 5-6 ani de cand am aflat de ea si am studiat-o indeaproape. Partial sunt de acord cu Gardner, in special in ceea ce priveste reproiectarea sistemului de invatamant. Totusi trebuie sa remarcam faptul ca aceasta teorie se afla la stadiul de predictie. Nu prea e sustinuta de observatii, de studiu elaborat. Scrie asta chiar in link-ul indicat:
"The most common criticisms argue that Gardner's theory is based on his own intuition rather than empirical data and that the intelligences are just other names for talents or personality types."Ceea ce mi se pare interesant este faptul ca acele critici spun ca de fapt Gardner a redescoperit apa calda si i-a dat alta denumire si a ambalat-o frumos. Bravo lui! A reusit sa faca o lucrare comertiala si sa castige bani din asta. De aici si pana a o folosi drept argument in dezbateri, este totusi cale lunga.
Ma rog, nu vreau sa divagam prea mult pe taramul psihologiei. Ideea este ca acolo se vorbeste de "inteligente multiple", denumite astfel chiar de catre Gardner pentru a-si asigura un brandname puternic si a vinde un produs vechi intr-un ambalaj nou si frumos colorat. Practic teorisa se refera la talente, aptitudini, etc. Lucuri care se gasesc in fiecare din noi si nu contest asta. Unii sunt mai talnetati intr-un domeniu, iar altii in alt domeniu, este normal suntem fiinte diferite si am fost formati diferit.
Problema apare la definirea termenilor. Daca spunem ca sunt mai multe ratiuni cu sensul de "inteligente" sau mai exact cu sensul de talente-aptitudini, iar mai tarziu folosim tot cuvantul ratiune, pentru a defini "abilitatea de a face calcule" sau ceea ce ar defini Gardner drept "inteligenta logico-matematica" facem o multime de confuzii si nu ne mai intelegem om cu persoana.
Pe de alta parte, cred ca inainte de a folosi niste notiuni ar trebui sa vedem care ar fi limitele acelor notiuni. Spre exemplu Gardner a definit acele "inteligente" ca instrumente de lucru, a facut o clasificar. Asta nu inseamna ca oamenii se impart strict potrivit acelor inteligente sau ca un individ ar folosi la un moment dat doar o singura inteligenta si altele le-ar ignora pur si simplu, asa cum afirmai chiar tu Ioane ceva mai in urma. Ratiunea umana este una, unica, cuprinde toate acele aspecte, potrivit acelor inteligente putem descrie un om ca ar fi mai inclinat catre ceva si mai putin inclinat catre altceva, dar nu prea avem cum sa operam cu marimi exacte si sa dam verdicte ferme. Fiecare are si putin din aia si putin din aialalta si ceva mai mult din altceva, dar toate impreuna, amestecate si structurate dau o minte unica si formeaza personalitatea si unicitatea individului.
Prin urmare, revenind la afirmatia facuta de rehael
pe 19 Jan 2009, 02:59 PM si anume...
QUOTE
Depinde ce ratiune folosesti... pentru ca nu ai una singura. Nu folosesti aceeasi ratiune atunci cand mergi la piata si atunci cand mergi la un concert spre exemplu.
Consider ca nu i-a raspuns lui Blakut pentru ca el se referea la ratiune in general, la fel cum ma refer si eu, adica la abilitatea de a intelege lucrurile si nu la inteligentele lui Garner adica abilitatile de a intelege sau folosi
anumite lucruri
Cat despre schimbarea ratiunii cand mergi la piata sau la concert, asta e cea mai mare aberatie. Ratiunea ramane aceeasi.
Ar fi intr-adevar frumos ca Baba Mita sa imbrace ratiunea economica atunci cand merge la piata si pe cea muzicala atunci cand merge la concert. De fapt Baba Mita merge mai mult "dezbracata" de ratiune atat la piata cat si la concert, pentru ca din cauza varstei a cam uitat pe unde si-a pus-o si mai ales cu cine...
Revenind. Faptul ca teoretic putem identifica mai multe "inteligente" sau aptitudini la oameni, iar fiecare om este mai degraba inclinat spre anumite aptitudini si mai putin inclinat catre altele, nu implica schimbarea acestor aptitudini in functie de situatie. Ele sunt strans legate si interconectate in psihicul si personalitatea omului si acelasi om va folosi aceeasi ratiune integrata si intr-un caz si in celalalt.
QUOTE(IoanV)
Insa cum acelea nu sunt considerate valide ce sens are sa aduc unele asemanatoare?
Eram curios care este punctul tau de vedere. Daca tu ai inteles in ce consta "infierea" sau ce inseamna "Duh Sfant", ma asteptam sa fi bucuros sa ne spui si noua ce ai inteles tu.
QUOTE
Ok. Sa vedem ce o face pe una mai profunda decit cealalta si am lamurit problema...
pai cum adica "ce o face mai profunda"? Nici macar nu se pune problema ca una sa fie "mai profunda de cat alta". Este doar o problema lingvistica. Ratiunea este "abilitatea de a analiza si intelege lucrurile, fenomenele, de a intelege si opera cu notiuni, etc.". Intelepciunea nu e decat o nuantare lingvistica a acestei abilitati, abilitatea de analiza lucrurile mai in profunzime". Evident mai este folosita si in contextul de rabdare, chibzuinta, experienta. Eu vad lucrurile in felul urmator. De fapt vad doua feluri de intelepciune
1. O intelepciune care presupune sa petreci mai mult timp analizand fiecare detaliu si mergend cu rationamentele mai, departe, mai profund, sa le intorci pe toate fetele si sa despici firul in 4 in 16 etc... in general cum fac filosofi
2. O intelepciune bazata pe experienta si viziune de ansamblu, care iti permite sa cantaresti lucrurile foarte rapid, mai mult intuitiv si empiric, dar de cele mai multe ori cu rezultate pozitive. Este in general intelepciunea batranilor sau a oamenilor foarte cititi si experimentati.
Daca cunosti si alta forma de intelepciune te rog sa o expui.
QUOTE
Iubirea dezinteresata este acea participare la relatie care nu urmareste binele, interesul personal.
Vrei tu neaparat sa bagi relatia in definitie ca sa iti iasa argumentatia
Nu sunt de acord cu aceasta definitie. Iubirea nu inseamna neaparat implicarea intr-o relatie. Sau ma rog, nu inseamna relatie de reciprocitate. De exemplu: tu poti iubi muntele de exemplu, dar nu te poti astepta ca muntele sa te iubeasca pe tine. Prin urmare daca pleci la drum pe munte, echipeaza-te bine, e posibil sa te prinda ploaie, avalansa, etc. Dar hai sa luam exemplu de iubire interumana. Iubirea mamei fata de fiu (fiica). Iubire dezinteresata. Mama se topeste de dorul fiului, dar lui nu ii pasa. Asta inseamna ca mama ar trebui sa inceteze sa il iubeasca? Nu mama va continua sa il iubeasca, iar el va continua sa o ignore. Este o relatie? Ar putea fi, dar e una foarte disproportionata, in care doar unul se implica. Acuma daca mama ar incepe si ea sa isi ignore fiul sau sa il urasca se cheama ca nu a fost iubire dezinteresata.
QUOTE
De ex. nu iubesti cind il faci pe celalat sa sufere... Dar nici cind il deposedezi de responsabilitate... Il iubesti cind ii oferi un cistig prin relatia pe care o ai cu el.
Nu inteleg, ce legatura are suferinta, responsabilitatea sau castigul cu iubirea. Iubesti cand iubesti. Faptul ca faci o persoana sa sufere nu este semn ca nu o iubesti. E absurd. Probabil de-aia nu merg relatiile in general. Pentru ca lumea pleaca de la astfel de premise idioate. Probabil ca le e prea teama sa nu iasa in pierdere dintr-o relatie si cum sufera vreo dezamagirea din partea partenerului, hop vin cu premisa "nu ma mai iubeste". Poate a fost doar o greseala, o neintelegere. Oricum formularea "nu iubesti cand il faci pe celalalt sa sufere" pare incompleta.
Poate nu am inteles eu prea bine ce vrei sa spui. Suna cam aiurea toata formularea. Sper ca vorbim tot despre "iubire dezinteresata" si nu despre altceva.