Bine ai venit la Han, Liv!

Nu mai stiu exact cine, dar stiu sigur ca cineva zicea: "Tinteste catre nimic si nimic vei lovi". De aici rezulta, cred , ca orice ti-ai propune poti avea.
Fericirea mi se pare mult prea vaga sau abstracta pentru a putea fi numita scop al vietii. Mai bine ca mine - sa ai ca scop in viata sa ajungi multi-milionar (in dolari )

Happiness is not a state to arrive at, but a manner of traveling. Margaret Lee Runbeck

si cred ca Jules Renard a spus:
Daca s-ar construi Casa Fericirii, cea mai mare incapere ar fi sala de asteptare...

...si preferatul meu e citatul asta din Declaratia de Independenta a SUA:
We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.

YoyoMan, nu confunda fericirea cu micile placeri ale vietii. Starea de fericire este mult mai profunda decat o melodie. Desi vine in momente la fel de scurte ca un cantec, e bine sa faci diferenta intre cele doua.

Geni

Se prea poate ca exemplele pe care le-am dat sa para banale. Dar eu continui sa cred ca si clipele scurte de fericire tot fericire sunt. Adica trebuie musai sa ma indragostesc in fiecare zi ca sa fiu fericit? Numai momentele cruciale cand lucrurile merg bine ma pot face cericit? Eu spun ca poti fi foarte fericit si cand asculti muzica. Acum ar trebui sa facem o dezbatere nesfarsita pe tema "Ce intelegi tu prin fericire?" - adicatelea sa ajungem ca de obicei la redefinirea temenilor. Cred ca poti fi fericit in reprize scurte si nu trebuie sa astepti sa nasca sotia ta ca sa fii fericit. Adica nu trebuie sa fii prolific pentru a fi fericit
Lasand gluma la o parte - normal ca un priect pe care il duci la indeplinire in ani de zile sau o carte la care te gandesti toata viata si pe care o scrii la batranete si e un succes te face foarte fericit - dar asta nu inseamna ca astepti toata viata sa iti duci la indeplinire planul fiind nefericit. Nu?
Luminati-ma! Ca sunt intunericit

Am impresia ca e un subiect despre fericire pe undeva...
Si da, e important sa stii ce inseamna fericirea pentru tine. Eu sunt mai puturoasa din cand in cand, asa ca pot sa-ti spun ca stiu multumirea care ti-o da inactivitatea, dar lasand si eu gluma deoparte, pot sa spun ca cele mai mari satisfactii, eu una, le am cand am realizat ceva.

In fond, totul e atat de relativ...

Cred ca daca iti propui ceva anume in viata si mergi numai pe acel drum, iti restrictionezi foarte mult cunoasterea. Daca vrei de la viata TOTUL, posibil sa nu obti nimic, dar cel putin ai ce povesti nepotilor!

Nu cred ca se poate vorbi despre o regula in a urma cursul vietii. Oricum, eu nu sint printre cei care isi inchipuie ca oamenii isi pot schimba destinul. Orice faci cred ca are un rost stabilit dinainte, desi uneori avem impresia ca am schimbat noi ceva, prin ceea ce am facut.

[Off-Topic]

Destin? Da, cred ca avem unul, dar trasat in linii mari... De noi depinde sa-l schimbam "pe ici, pe colo, prin partile esentiale". Putem sa-l acceptam sau sa ne rasculam si sa incercam sa-l schimbam. De altfel, cred ca de asta suntem aici: "sa ne-o facem cu mana noastra", adica sa aratam sa putem sau sa aratam ca putem. Sa aratam ca meritam sa mergem mai departe... Unde mai departe? Ei, aici nu sunt prea sigura. Cartile ma pot ajuta sa-mi formez o teorie, dar cred ca va mai dura mult pana ma voi convinge daca este cea valabila sau nu

..zilele trecute m-am contrazis cu Vivi pe aceasta tema...el zicea ca scopu vietii e sexul...sau in termeni mai academici,perpetuarea speciei....
...eu zic altceva...scopul vietii,la nivel global,la nivel de specie, este evolutia... Dar sa nu ma intrebati pana unde si pana cand,ca nushtu...

Dar la urma urmei, daca ar fi sa privim din perspectiva evolutionista, evolutia tocmai in acest fapt consta(in linii mari): perpetuarea speciei!

Bine, si atunci care e rostul perpetuarii speciei? Hai sa nu ne mai gandim la care e rostul nostru ca indivizi pe lume, ci rostul nostru global, al tuturor. De ce sa se perpetueze specia? Cine ce interes are la specia asta?
Eu totusi inclin sa cred ca lumea asta in care ne aflam (adica viata pe pamant) este gandita (daca pot sa spun asa) in asa fel incat aici sa aratam toti ce putem, pentru a avansa ori pentru a ne intoarce intr-o alta viata si a lua totul de la capat... Pana cand? Probabil pana cand ne vom desavarsi si vom castiga dreptul de a sta langa niste fiinte superioare.

Intrebarea "care este rostul speciei?" face trimitere directa la metafizica. De asemenea, aici pot fi incluse o sumedenie de interpretari religioase, fara insa a ajunge la un consens.
Iar daca incercam sa vorbim din perspectiva naturalista, un raspuns posibil ar suna cam asa:"nu exista suficiente informatii pentru a discerne teleologic perpetuarea speciei!" sau poate "legile arbitrariului nu permit o interpretare rigida si definitiva"!

Dom'le - eu cre ca creste ecstraterestri organe pe noi dom'le... Pai sa poate dom'le? Las ca am vazut eu acolo la zerialul ala Dosarele ICS. Las ca am vazut eu.....
Acuma lasand gluma la o parte cred ca in clipa in care incepi sa te gandesti la o chestie profunda legata de rostul speciei - nu poate sa nu iti vina in cap o idee cum ca noi trebuie ca suntem parte a unui plan mult mai complex si mult mai cuprinzator decat ne putem da seama. De cate ori ma loveste o revelatie peste cerebel ma minunez cat de complexa este existenta noastra pe Terra si cat de multe chestii scapa observatiei noastre. Pai cand iesi din casa dimineata si vezi ce se intampla in jurul tau - masini, forfota, oameni pe strada samd - iti dai seama ca tot ceea ce este in jurul tau e un miracol. Eu asa spun...

am descoperit, intr-o perioada de timp in care imi puneam problema scopului meu pe pamant, ca nu voi intelege nimic pana nu voi termina cu viata.

Motivul ? cand suntem copii, nu stim cine suntem, devenim adolescenti, si realizam cine am fost, dar din nou nu stim ce suntem, evoluam, dar niciodata nu stim ce suntem, in schimb vedem cu claritate cine am fost si ce am facut .

...o sa intelegem care este scopul atunci cand nu vom mai fi implicati pana peste cap in viata

... e destul sa traim... (fara sa ne mai implicam pana peste cap)...

De fapt conteaza drumul si nu destinatia finala... daca te complaci prea mult in gasirea/atingerea unui scop, ajungi sa nu mai observi toate frumusetile de pe drum...

victor, scopul vietii e sa devii om in toate in sensul deplin al cuvantului.sau mai pe intelesul tau..."sa cresti mare"

Da, dar fiecarwe da un alt inteles expresiei "sa fii un om intreg", si cu asta ne intoarcem cumva la punctul de plecare.

Btw, bine ai venit la Han, willie!

mi-am amintit de o reclama la swatch care se potriveste de minune aici. Mesaju transmis era de genul: Time is what you make of it. Asa zic si eu: Viata are scopul pe care il atribuim noi. Mie imi place sa cred ca scopul meu in viata e sa-i fac pe cei pe care ii iubesc sa se simta fericiti. Punct.

...Momentul cel mai important este prezentul, pentru ca nu poti actiona decat in clipa de fata si numai asupra ei. Iar daca nu te preocupi de prezent, iti ratezi dopotriva si viitorul. Lucrul cel mai important este sa infrunti ceea ce exista aici, in fata ta.
... Cat despre secretul bunastarii, il descoperise dupa ce lupta se incheiase: el consta in a fi in viata si a umbla pe intinderea Pamantului. Pur si simplu asta era tot.

un pasaj din Ziua Furnicilor de Bernard Werber

Bun citatul; desi viata e privita prin ochii unei furnicutze, se potriveste destul de bine ... sa exishti pur si simplu.

Bine ai venit la Han, experimental!

Bun venit la Han, experimental, si sedere cat mai indelungata !

Bun citatul pentru a ilustra "scopul vietii".

Cata imaginatie pot avea oamenii ... "secretul bunastarii" !

in primul rand scopurile sunt de mai multe feluri:materiale,spirituale,egoiste,altruiste,religioase etc.
toti avem scopuri,daca nu de lunga durata macar pentru clipa urmatoare ,chiar si "a nu face nimic"
e tot un scop.
dar cred ca intrebarea se referea la cele spirituale.al meu e SA MA CONSTRUIESC PE MINE CA OM.
pentru a ma reintegra in univers.deci scopul in general e evolutia.ne dorim sa depasim anumite limite.

indienii cred ca sufletul se reancarneaza treptat in piatra,planta,animal si om si pote sa ramana intr-un
anumit stadiu mai mult timp ,iar ciclul se repeta pana ce sufletul e destul de evoluat ca sa ramana in
univers fara sa fie incatusat de materie.asta cred si eu.

scopurile gen ''a procrea'' sau ''a ma imbogati'' mi se par absurde.totusi pentru ce sa dai nastere unor
fiinte care sa fie la fel de lipsite de sens ca si tine.

interesant subiect... consider ca scopul vietii este altceva decat scopul individual al fiecaruia dintre noi...si cred ca un scop al vietii ar putea exista doar in doua cazuri:

1. scop religios conferit de existenta unui creator care a gandit acel scop: nu sunt de acord cu acesta idee, pentru ca sunt ateu...deci o elimin din prima din lipsa de argumente pro

2. cred ca scopul vietii in general este apropierea de nemurire, aceasta reprezentand stadiul final al oricarei evolutii...si omul aici reuseste sa faca un pas mare devansad celelalte animale: omul doreste si cauta sa gaseasca o metoda pentru a nu muri pe cand animalele, chiar daca constientizeaza moartea si nu o doresc, din cauza conditiei lor nu pot gasi o solutie la acesta problema...omul a luat in mainile sale acest scop al evolutiei pentru a-l accelera, pe cand restul vietuitoarelor probabil ca asteapta sa treaca destul timp pana cand...

oricum, daca ne referim la fiecare individ in parte e posibil sa ratam in gandirea noastra, pentru moment ideea de perpetuare a speciei reprezinta deja o tindere catre nemurire, o succesiune a vietii...

acesta consider eu sa fie scopul vietii, in mare, supravietuirea...

Blaga spunea intr-unul din eseurile sale :

"Oameni care traim necontenit cu moartea-n fata, ar trebui sa avem atata mandrie sa spunem: suntem mari fiindca nu suntem singuri; ceva din taina vesniciei a coborat in sufletele noastre si ne da taria unor zei; de pretutindeni auzim zvonul necunoscutului si cineva ne spune ca atunci suntem mai valorosi cand prin entuziasmul si iubirea noastra, printr-un gand sau o fapta mare adancim si mai mult taina acelei lumi despre care suntem obisnuiti sa spunem ca nu simte si nu judeca."

CubeEon, daca scopul vietii este nemurirea, il vom atinge atunci cand ne vom invinge dorinta de a-l domina pe cel de langa noi. Cand, raspunzi tu ? Stii ca raspunsul e "niciodata". Mathusalem a trait 900 de ani. Noi de ce abia atingem 70 ani?
Scopul nu e nici acela ales de Divinitate, si aceasta nu pt ca unii suntem atei, ci pentru ca avem libertatea de a alege, bine sau rau, libertate valabila dintotdeauna. Daca noi vrem sa ne autodistrugem, fie. Tu vrei asta? Eu vreau? Vrea cineva sa distruga planeta? Pentru ce? Inutil...
Adevaratul scop pe care eu il consider valid e acela sa ne indeplinim datoriile karmice din vietile anterioare. E scopul de a trai pe Terra. De altfel, scopul existentei sufletului uman nu il stiu, dar adevarul e in noi, totul e sa deschidem ochii.

Scopul vietii? As vrea sa fiu fericita si multumita de ceea ce fac. Nu sunt pe deplin, din pacate...Si nu-mi vine sa cred cat e de usor sa fii fericit, e chiar la un pas...dar suntem lasi si fricosi. Ne incalcim in legi si prejudecati, in lectii si lucruri despre care avem impresia ca sunt importante...Mi-e teama ca trece timpul prea repede, nu tin pasul si asta e o drama. Mi-e teama ca voi regreta peste vreo 20 de ani toate lucrurile pe care nu le-am facut. Sunt constienta de toate astea si totusi nu fac nimic. N-am curaj? Mi-e teama? Oare sa-mi fie teama sa fiu fericita?

Catre STORM: eu nu sunt un adept al ideii de suflet separat de corp, consider ca fiinta umana este un tot unitar....si ca atunci cand corpul moare dispare intreaga fiinta... nu cred nici in reincarnari si nici in viata de apoi...

Imi cer scuze,nu am citit discutiile.Voi raspunde la intrebarea initiala:

Ce scop are viata?Ce scop are existenta?in fond de ce exista toate aceste lucruri?Este vreun scop pentru care exista?

Este o dezbatere atat de lunga incat trece prin toata filosofia genezei universului,a nimicului absolut si a infinitului mare/mic,precum si a incapacitatii omului de a le concepe.Este o dezbatere pe care am purtat-o cu niste impatimiti mai bine de un an,dar nu in ultimul rand o dezbatere veche de 2 milenii ce nu incape pe acest forum

O concluzie ar fi ca nu exista un scop al vietii....exista pentru ca asa s-a 'nimerit'.Putea foarte bine sa nu existe nimic la acest moment,daca anti-materia primordiala ar fi fost in cantitate egala cu materia primordiala(sau invers,pentru ca nu ar fi contat pentru noi)

CubeEon, cauta la topicul "Reincarnare" si gasesti acolo parerile mele despre reincarnare...poate iti vei schimba parerea. Poate ca viata in sine nu are un scop, ci e o rasplata data de Divinitate sufletelor. Rasplata e placerea de a trai...

scopul....nu este prestabilit, se ajusteaza pe parcurs, iar eu ma tem de un singur lucru...sa nu simt peste ani ca viata a trecut pe langa mine, ca ma voi uita in urma si ca nu voi vedea nimic, un mare gol....in fond acesta este scopul: sa poti privi si sa te simti implinit, iar aceasta depinde de fiecare.....este o greseala sa raportam totul la un alt moment decat cel actual?

Scopul vietii...
Exista, dupa parerea mea, doua alternative la intrebarea: "Pt ce traim?"

Prima alternativa: cea individuala. Ma pot pronunta cel mai bine in cazul meu. Scopul vietii mele este, desigur, in mare parte, definit: vreau sa imi intemeiez o familie, sa am multi copii (3 sau 4), sa am un camin fericit, o casa mare, o situatie financiara conforbtabila si un serviciu bun, pe care sa il practic cu placere. Pentru asta traiesc eu.

A doua alternativa: cea universala. La nivel global, scopul vietii umane este greu de prestabilit. In primul rand, pot spune ca suntem pe calea cea buna, pentru ca stim incotro ne indreptam. Este cert ca mai devreme sau mai tarziu vom coloniza planetele la fel cum am facut acum jumatate de mileniu, colonizand continentele. Viitorul este vizibil intr-o lumina destul de clara, poate termenul potrivit ar fi translucid. Pentru ca desigur pot exista situatii neprevazute... Scopul global al vietii, de fapt al existentei omenirii, este dupa parerea mea, relativ, chiar incert...

Exista factori care contribuie la incertitudinea scopului vietii umane, cum ar fi religiile. Cum sa intuim care este scopul vietii, in timp ce populatia planetei se divide prin credinta in mai multe religii? Este improbabil, pt ca avand mai multi zei, avem mai multe scopuri ale vietii. De exemplu, privind in ansamblu, putem observa ca mayasii credeau ca viata lor se datoreaza zeilor iar in consecinta, sacrificau zilnic trupuri umane, spre satisfacerea lor. Unde au ajuns prin sacrificiile lor fanatice? Se stie ca au fost nimiciti de conchistadori, iar scopul lor s-a dus de rapa. La fel si cu alte civilizatii. Astazi este intr-adevar improbabila disparitia unei civilizatii, dar scopul vietii se poate situa alaturi de cel al mayasilor din alte puncte de vedere.

Istoria ne invata ca intotdeauna exista sansa de a pierde tot, in raport cu epoca la care facem referinta. Asa este si astazi, inca putem pierde: viata, sufletul, constiinta...SCOPUL. Da, scopul poate fi si el pierdut. Aceasta este parerea mea.


In concluzie, scopul vietii umanoide ca ansamblu este variabil si schimbator...si nu aduce decat confuzie.
Scopul individual, insa, desi schimbator si el, aduce siguranta.

Da, Yoyoman, scopul despre care vorbesti, acela de a fi fericit, este, asa cum am mai spus un ultimul mesaj, scopul individual al nostru. Dar nu esti de parere ca exista un scop al vietii umane in ansamblu? Sau, asa cum a spus si Petru, scopul exista pt ca omul vrea sa existe?

Veti traduce negresiti in termeni religiosi.Observ ca unora le place sa faca asta.Ar putea sa traduca si cartea de telefoane cu putin efort.Ce pasiune...No comment.


Am un deja format un sistem de gandire si imi este destul de greu sa imi fac intelese ideile fara sa imi prezint baza: perechea antagonica:absolut/relativ(Obiectiv/subiectiv)(General/particular).Absolut=ceea ce a fost( lucru discutabil) si poate fi (indiscutabil).Relativ=ceea ce este.
In momentul in care analizez un element am doua variante:dpdv absolut si relativ.Analizele vo fi contare.Ceea ce vreau sa explic ,si mijloacele lingvistice ma impiedica de multe ori,este ca absolutul il poti privi numai relativ, adica privesti subiectiv obiectivul.
Imi pare rau ca nu pot explica mai simplu.

In lumea perceputa de om nu poti intalni absolutul ,ci doar relativul.Cei doi termeni nu pot fi despartiti (e ca si cu asemanarea si chipul omului=traducere pentru impatimitii religiei).

Astfel Viata in sine(absolutamente vorbind) isi are scopul in sine(expresia infailibila ,singura demna de a fi citata:absolut=existenta in sine si pentru sine).
Ei,dar omul, ca un incapabil de a intelege absolutul,considera Viata ca fiind absurda.(Dar viata la mod general.Atentie!).De ce ?Pentru ca vede doar o farama din ea (vede prin particular) si anume perioada nastere-moarte.
Cineva care a scris asupra acestui subiect a afirmat ca scopul vietii este moartea.Sa imi permita a-l contrazice oferindu-i argumentele de rigoare.Scopul NASRERII este moartea.(de fapt si termenul " scop " este folosit impropriu in aceasta propozitie.Moartea e de fapt destinatia nasterii.Iar destinatia nu e totdeauna scop,e de multe ori mijloc.[indiciu religios.:Karma).Iar destinatia aceasta este data de istorie,de legile ei.).
Din punct de vedere relativ,omul isi da la fiecare pas sens.LUi si lumii.E fabricant de logica.Fiecare om are scopul lui,daca toti am avea acelasi scop,am fi ori masini (indreptandu-ne ordonati spre un punct)ori animale(sfasiindu-ne spre a ajunge la acelasi punct).Asta se intampla in conditiile in care telul este in exterior.
Daca telul este interior se schimba lucrurile.Si ca un tel interior sa fie comun ar trebui sa avem aceiasi matrice.Un scop general ,comun,intr-o viata subiectiva pare utopie.
De aceea nu sunt de acord cu yronick :
"...fiinta morala a carei existenta isi are scopul suprem chiar in sine "
A avea scopul suprem in sine aceasta e scopul.(Asa trebuie inteles destinul si asa si numai asa destinul nu exclude liberatea.)
Deocamdata ne facem teluri exterioare.
Cee ce e scop in sine e absolutul,cel care aici,si acum pare a fi absurdul.
A avea scopul suprem in sine inseamna a-ti spori individualitatea.
Voaloarea colectivului creste direct proportional cu valoarea individului.Valoarea generalului,al absolutului creste odata cu cea a relativului ,a particularului.
Mi-ati putea replica pe buna credinta:cum poate creste valoarea absolutului(trad:dumnezeu),cand el este deplinul,ceea ce nu mai are nevoie de a-si adauga ceva , pentru ca nimic nu mai este in afara lui?Simplu.Nu totdeauna suma unghiurilor intr-un triunghi este 180 de grade.Adica,e vorba de acea perceptie a absolutului prin relativ.Crestinii ma pot intelege mai bine:suma tuturor chipurilor nu va fi egal cu dumnezeu,chiar daca uneori este(ideatic=hinduism...si panteism dar in panteism nu e vorba numai de chipuri)
Nu stiu cine are rabdare sa citeasca ceea ce scriu. Dar nu vorbesc fara scop.Asta o stiu .

Bine ai venit Lumashel

Imi place cum ai zis, mi se pare foarte ingenios argumentat.

Fiecare a inteles in felul lui ideea topicului: scopul vietii sau scopul omului in viata.
Eu inteleg ca se face referire la scopul vietii, adica la intrebarea : “De ce a aparut viata?” , intrebare total diferita de : “Ce scop mi-am ales in viata?”…


Problema vietii ridica neincetat un tulburator semn de intrebare in fata ratiunii umane. Noi suntem un produs al Universului, al evenimentului BigBang si entitati asemanatoare noua nu ar fi putut aparea daca Universul nu ar fi asa cum este. Viata pe Terra se situeaza undeva intre intamplare si necesitate…
Nu stiu voi, dar eu cand “arunc o privire” in Univers sunt profund fascinat de splendoarea lui, de aura de fantastic care il inconjoara: stele multicolore si galaxii in formare, nebuloase, quasari, pulsari, supernove, sunt fenomene care ma coplesesc prin frumusetea paradisiaca la o scara pe care mintea umana cu greu o poate cuprinde. Or toate aceste minuni ale Universului sunt pur intamplatoare, sau se intampla si ele cu un scop? Nu numai minuni, le-as numi “miracole”. Iar un miracol are un scop. Iata de ce cred eu ca scopul vietii este acela de a ne bucura de aceste frumuseti, pt ca, dupa parerea mea, tot Universul este pt “noi”. De aceea ni s-a creat (creat cu semn de intrebare) o casa: Pamantul, un paradis verde… Gustand din frumusetile lui, gustam o particica din Univers…

Pt asta cred eu ca a aparut viata, ca sa dea un sens Universului…
Cei care dau sens vietii insa suntem noi.

Intotdeauna obiectul transcede imaginea, obiectul pare sa spuna mai mult decat semnul sau. Asa a aparut problema transcendentului, a ceea ce e dincolo de imagine, de semnul de orice natura al obiectului. De aici obsesia intelesului, a noimei care se ascunde in spatele tuturor lucrurilor. De aici tentatia cautarii. Care e sensul vietii, al fiintei noastre, si de ce ne scapa mereu? Si de ce il cautam mereu? Pana cand cautarea si viata devin una si aceeasi aventura. Iar atunci, aceasta cautare e altceva decat laborioasa cercetare a cauzelor si fenomenelor. Nicaieri ca in mitul Graalului nu e mai adanc cuprinsa ideea acestei cautari spirituale… Putini au curajul sa se angajeze pe un astfel de drum. Cei mai multi raman la castelul regelui Arthur, preferand un confort lipsit de intrebari. Altii patrund in stufoasa, simbolica padure, luandu-si toate precauiile pt a nu pierde drumul inapoi. Si-l pierd pe cel dinainte! Putini au curajul aventurii totale, adica al vietii cheltuite intr-o permanenta cautare, la capatul careia, chiar daca exista un raspuns, acesta nu mai e transmisibil. Fiecare se salveaza singur. Si moare singur. (D. Tepeneag)

"scopul vietii e viata" ..
nu stiu unde am citit asta dar stiu ca m-a revoltat ..

Imi place,scopul vietii e un subiect abandonat,la care mai"subscrie"cineva din cand in cand,astfel incat sa nu fie abandonat de tot.

Daca imi aduc bine aminte,asta era scopul!

corect! si postarea asta poate fi un scop ... si n-oi fi eu mai cu mot sa spun ca asta nu e viata