Cine se referea la postare,dear saldora?

Acum multi ani am crezut ca doar filosofia ma poate ajuta sa descopar adevarul ascuns al tuturor lucrurilor,al fiintei,al lui Dumnezeu,etc...Dupa un periplu prin istoria meditativa si intuitiva a omului,am descoperit ca insasi filosofia creaza limite.Eu am numit acest fenomen 'deprindere intuitiva',am sa explic termenul.Psihologia considera ca o deprindere este dobandita in procesul invatarii,al experimentului.Ce se invata in acest proces,nimic altceva decat care ne sunt limitele(fizice,psihice,etc).Reactia filosofului este mai intai de toate intrebarea;ce,de ce,care,unde?Toate acestea sunt deprinderi dobandite in procesul de invatare.Voi tasta un exemplu banal pentru a ma face inteles.Un copil loveste cu capul un corp solid,urmatorul impuls (dupa momentul de uluiala dureroasa) este un 'ce',urmat de un 'de ce'.Filosoful nu face altceva decat sa inlocuiasca limitele supravieturii cu alte limite de natura spirituala,din nefericire pornind de la o formula deja dobandita in procesul supravietuirii.Daca punctul initial este o limita intrinseca,poate devenirea spirituala sa depaseasca acest moment asa incat sa transceanda experienta supravietuirii?Dificil raspuns si cei 3000 de ani de filosofie sunt mai degraba un exemplu in favoarea unei concluzii negative.Pare ca randurile mele nu au legatura cu subiectul desbatut dar aceste randuri nu sunt altceva decat preambulul concluziei mele la acest subiect.Intrebarea aceasta nu este prin natura sa o interogare filosofica,pentru ca aceasta ar minimaliza insasi frumusetea raspunsului(scopului vietii).Intrebarea aceasta este insasi viata,modul prin care omul dobandeste dreptul 'creatiei'.Pentru ateisti,modul in care omul copiaza in plan spiritual natura creativa a universului;pentru mistici,modul in care omul se identifica cu actul divin al creatiei(nu cu divinitatea ci cu multiplicarea creatoare).Scopul vietii este multiplicarea creatiei.Rezultatele sunt diverse de la matematica pana la filosofie,de la medicina pana la arhitectura,de la fizica cuantica pana la pictura,etc...

Personal consider ca scopul ACESTEI vieti este refacerea "chipului" lui D-zeu in om. Omul trebuie sa se supuna procesului de reconstructie initiat de Creatorul sau. Omul are nevoie de cunoasterea Creatorului sau pt. a avea modelul la care aspira. Atentie ! Aspira in sensul caracterului si nu al calitatilor divine. Nu ma refeream la identificarea omului cu D-zeu ci doar la insusirea trasaturilor Sale de caracter.

Scopul vietii nu este cel de a muri Blaga a spus-o mai frumos decat mine
Cred ca suntem pentru ca avem un scop; traim pentru ca fiecare face ceva in lumea asta..alcatuita de altfel din oameni care au iarasi un scop la fel ca si mine si toti ceilalti
Important este de a ne gasi scopul; putini au puterea asta de a se descoperi sau mai bine spus de a-si dori aceasta cautare inlauntrul fiecaruia spre o destinatie scrisa si bine formata pentru fiecare; nu multi fac ceea ce-si doresc in viata; lupta este mare, dar intr-un final asta si consta viata..si bucuria ei ;lupta cu tine insuti..cu persoana care o formezi in oglinda timpului

Caracterul este destinul omului-Heraclit

Sunt din nou in dilema. Cum sa incep? Scopul vietii...As incerca intai sa creez o distinctie intre relativ ( scopurile mele-ceea ce vreau, ceea ce imi doresc ) si absolut ( scopurile in sine- ceea ce trebuie ). Apoi as observa ca intru pe nisipurile miscatoare ale dialecticii sau ale sofisticii. Daca relativul e contrapus absolutului atunci absolutul nu mai e absolut pentru ca ii lipseste ceva ( anume relativul ) pentru ca se relativizeaza fata cu o limita, fata cu ceva ce nu e continut in el. Daca socotesc ca relativul apartine intr-un fel absolutului cad in aceeasi problema, avand in sine relativul, absolutul se relativizeaza. Observ ca aceasta strategie a distinctiilor fixe, intre ideile in sine, nu merge. Apoi apelez la dialectica hegeliana si vorbesc de Ideea Absoluta in sine si pentru sine, care porneste de la forma identitatii fiintei cu nefiintei, treapta cea mai abstracta si parcurge un drum lung la capatul caruia se regaseste pe sine deplin ( desi intr-un sens ca in sine a ramas prezenta chiar pe latura alteritatii din dualitatea antitetica ) imbogatita cu toate determinatiile etapelor parcurse. In acest sistem fortand putin lucrurile, as putea impaca absolutul cu relativul, as depasi rigiditatea fiintei facand din devenire motorul principal si as putea lega scopurile mele relative de cel absolut. Lucrand pentru Ideea Absoluta as participa la necesitate m-as identifica cu scopul de a aduce pe aceasta la desavarsire....Dar ce fac cu libertatea mea? Ce fac cu deconstructivismul care va reprosa acestei filosofii in care nu e loc pentru creatie si libertate in care totul e destin ca a supus diferenta identitatii, ca a incorsetat totul intr-un spatiu si mai stramt a unei evolutii perfect legiferabile. Atunci incerc sa vad daca nu cumva filosofia insasi, modul ei de interogatie pune anumite limite. Dar cum sa judec chiar si kantian limita? Daca ceva e in neregula cu instrumentul pe care il folosesc de unde stiu acest lucru? Caci risc sa pic in autosubminare. Spunand ca instrumentul meu nu e bun, risc sa infirm ceea ce am spus prin consecintele care apar. Daca instrumentul poate fgresi eroarea poate apare chiar in momentul in care spun ca el poate gresi prin urmare nimic nu e sigur, nici macar ca el poate gresi. Sunt in eroare dar paradoxal nu ma pot desprinde de ea orice incercare de iesire ma afunda mai mult decat ma scoate la suprafata. Totusi incerc sa pun o eticheta cu orice risc si spun ca filosofia limiteaza prin natura ei, ca ea creeaza o deprindere care nu-i in regula. Atunci definesc sensul vietii ca lipsa a oricarei constrangeri, ca diversitate absoluta, ca permanenta innoire creatoare...desi si aceasta e tot o definitie filosofica si respecta intrutotul toate limitarile pe care nu doar filosiofia le-ar crea ci intregul nostru mod de gandire daca acceptam principial limita. Dar ceva ma nemultumeste si acum. Am deopotriva nevoia de creatie de libertate, de permanenta innoire, de expozie de lumina si culoare nu pot intalni acelasi lucru de prea multe ori fara sa ma plictisesc si nu pot accepta sa traiesc intr-o lume in care totul e prestabilit. Dar in acelasi timp pastrez nostalgia unitatii, macar pentru ca doresc conservarea fiintei mele daca nu si pentru altceva. Vreau acel adevar care nu limiteaza si nu ma limiteaza dar care el insusi e un reper stabil nesupus devenirii sau creatiei dar care e temeiul lor. Cum sa impac una cu alta?
....Pierdut printre atatea ganduri imi dau seama ca nu stiu...ca tot ceea ce pot spune este ce vreau acum, care sunt scopurile mele pe termen scurt. Vreau sa ascult cantul unui greiere care imi bucura auzul in aceasta noapte de primavara. Dar pastrez inca acea sete pentru absolut care ma roade, acea dorinta de a-mi afla sensul de care n-am uitat si adorm nelinistit....daca nu e nici un sens?

, alfa! Sedere placuta.

Parerea mea cel putin neavizata este ca scopul meu in viata este acela de a gasi intrebarile potrivite la raspunsurile ce le detin deja (scrie si-n semnatura) ... De ce aceasta idee?asta simt eu.. n-am citit-o undeva .. ca sa scriu "quote: tra la la ".. pur si simplu asa inteleg eu ca muritor de rand scopul meu p-aci printre ceilalti muritori.. mai mult sau mai putin de rand....Scopul vietii e acela de a-mi oferi un mediu prielnic pentru aceasta odisee... As putea sa va zic scopul vietii uitandu-ma la playlist-ul meu ... sa ma puna in situatii in care sa am de ales daca sa mint sau nu (Manu Chao - Mentira).. sa fiu nebun de cate ori se iveste ocazia (Matchbox 20 - Mad season).. sa fiu special.. sa fiu un ciudat.. ( Radiohead - Creep )... sa iubesc azi mai mult ca ieri iari maine mai mult decat azi ( The Cure - the Love song ) .. sa fiu acelasi copil nebun mereu ( Duran Duran - Come undone ) sa ascult muzica punand suflet in ea .. si in tot ceea ce fac ( Suie Paparude - Pentru Inimi ) ... sa plang... sa sufar... si sa-mi revin ( Cake - I will survive) .. sa-mi fie dor de ea .. si chiar imi e la ora asta ( Rolling Stones - Miss You ) ... sa fiu azi ratat ( Beck - Looser ).. un pasager .. ( Iggy Pop - Passenger ) .. un simplu pasager.. si sa ma las condus prin viata.. uneori sa fac blatu' iar alte ori sa-mi platesc beletu' pe jumatate ( deh am pile )... Scopu' vietii nu e s-o discutam ci s-o traim... eu de fel prefer s-ating decat sa discut despre... Insiruirea de melodii de mai sus nu e doar o prezentare a playlist-ului meu (ce-i drept e gigea nu? ) pentru a rupe gura targului ca "ete vere ce muzica ascult io" .. ci pentru a sublinia ca raspunsurile sunt in fata noastra... tre doar sa stim ce si cand sa intrebam... Sincer.. nu prea acord io mult credit unui filosof care-mi vorbeste despre ideea de viata in termeni abstracti.. ca viata este pe ici si pe dincolo.. Sincer.. nu stiu cati filosofi m-au analizat pe mine sa-mi spuna " uite scopul vietii in cazul tau este asa si pe dincolo " ... si asta le-as rade in nas.. de unde pana unde atata siguranta?.. cand eu nu stiu daca 135-ul vine la timp maine cand ma duc sa-mi iau filmele de la developat?.. "Scopul vietii" ...un pic cam general nu?... io am o vorba.. (poate o au si altii) .. ca de cele mai multe ori ne dam seama de natura unor lucruri abia la bun timp dupa ce acestea si-au terminat existenta... PArerea mea e totusi ca scopul vietii e sa nu ne gandim prea mult la viata si s-o traim... Nu vreau s-o dau acum in radiestezie,reincarnare,Dumnezeu,karma.. etc... mi-e somn... probabil scopu' vietii unora era sa gaseasca un "cure" pentru oboseala ... oricum .. dupa ce voi muri va voi spune care-a fost scopul vietii mele ... doar doar m-o invoca vreunu )...v-am pupat si toate cele bune



P.S.: sper ca in situatia in care sunt si la aceasta ora tarzie sa am o oarece luciditate in cele scrise mai sus.. daca n-o gaseste nimeni.. sa ma scuze.. sunt si eu un simplu om obosit...

Fiind mai nou pe aici ma bag si eu in vorba cam cu cine se nimereste, pe la topicurile unde am postat. Sper sa nu mi se ia in nume de rau si sa nu fiu considerat asemena unui personaj din filmul finlandez Etpaln Iac Sumac.
Ma refer la postarea imediat de mai sus. Inteleg ironia care traverseaza randurile tale dar sa nu exageram. Filosofia nu a dat ce-i drept multe raspunsuri dar din dezbaterile ei s-au nascut multe stiinte. Sigur nimeni nu isi imagineaza ca va gasi raspunsul la scopul vietii prin cine stie ce tratat filosofic, dar dupa parerea mea nici nu e chiar de prisos investigatia filosofica. Si ea face parte din viata, impreuna cu nevoia noastra de a gasi raspunsuri. Deocamdata avem doar intrebari si nu exista vreo norma filosofica restrictiva care sa te impiedice sa-ti stabilesti ce scopuri vrei. Apoi impresia pe care o dai la un moment dat e tot o gluma banuiesc. Aceea ca tu actionezi doar la nivelul unor impulsuri de genul am chef sa, la adapostul faptului ca nu s-a dat raspunsul ultim. Adevarul este ca avem cu totii scopuri precis definite, cum ar fi acela de a ma duce la scoala sau a manca orez la pranz. Traim viata dar o mai si gandim din cand in cand ca doar nu suntem moluste. Uneori o gandim in genere alteori ne gandim la o chestie particulara, ne stabilim obiective pe termen scurt etc. Eu am vrut sa spun ca nu stiu care e scopul vietii, nu stiu nici macar daca exista, tot ce pot spune este care e scopul meu acum, concret pe o problema precis delimitata. Insa nu voi putea spune niciodata ca nu trebuie pusa intrebarea sau ca nu trebuie sa ne gandim la el si sincer nu vad cum ar putea lucru asta sa ma impiedice sa traiesc. Pentru ca ce reiese la un moment dat e ca pui in opozitie a gandi viata si a o trai. Cele doua se completeaza nu cred ca se exclud. Si eu ascult muzica si mie imi place sa fac tot felul de ghidusii asta nu inseamna ca nu ma pot gandi din cand in cand cu nostalgie, de exemplu acum in noaptea asta calma de vara spre toamna la o unitate finala care sa ma cuprinda si pe mine cu intreaga mea viata intr-un sens mai general. Si cum as putea spune ca nu ar trebui sa ma gandesc de vreme ce nici macar nu stiu daca exista sau nu.
Spui ca tu cauti intrebari la raspunsuri deja avute. Evident e gluma. Ce nevoie mai ai de intrebari de vreme ce ai gasit deja raspunsul?

@alfa

semnatura mea se refera exclusiv la faptul ca nu suntem pregatiti pentru a accepta unele raspunsuri.. adica pentru a pune intrebarile potrivite .. da ai dreptate ..investigatia filosofica ne pregateste oarecum pentru aplicatii...intrrepatrunzandu-se una cu alata...dar eu ma refeream ca de multe ori se pierde prea mult timp cu teoria ... that's all ... toate cele bune

Si mama imi spune la fel, desi nu mai sunt chiar asa de mic....`iar stai cu cartile alea scrise de nebuni in brate`... Sincer sa fiu mai pierd ceva vreme asta nu inseamna ca nu fac si altceva. Oricum iti multumesc pentru sfatul tau parintesc.

Acum multi ani am crezut ca am gasit sensul vietii. Am spus ca el trebuie sa fie Dumnezeu. Mi-am dat insa curand seama ca de fapt nu-l inteleg, nu stiu cine e si in consecinta nu mai poate fi un sens. Am mai spus ca s-ar putea sa fie armonia si cred ca nu eram departe de adevar, dar am aflat altceva despre mine - imi doresc sa traiesc pentru o alta fiinta. Nu stiu daca e cu adevarat un scop, poate ca multi nu vad in asta mare lucru, dar pentru mine e tot ce conteaza, e ceea ce vreau si ce simt ca am nevoie eu. Fara o alta fiinta viata mi s-ar pare absurda. Sa traiesc langa el a devenit un scop, o conditie esentiala pentru ca viata mea sa insemne ceva si trebuie sa ma creada...

Probabil ca fiecare traieste pentru altceva si isi descopera singur propriul sens.

Ne nastem pentru a muri.

Cum ai ajuns la concluzia asta originala ? Ne poti dezvalui rationamentul ?

Nico

M-a intrebat odata unchi-miu care este scopul vietii. Eram mult mai mic pe atunci...
Si i-am spus asa: Unii spun ca scopul vietii este de a muri. Altii spun ca scopul vietii este de a te inmulti (everybody does it, right?).
Dar acum spun ca scopul vietii este de a fi constient. De a admira, in fiecare zi cate putin, ceea ce exista. Nu multi o fac, si din cei care o fac, putini o fac constient. Omul, cat traieste, invata, s-ar spune... Descoperim, in fiecare secunda, lucruri noi, si trecem prin filtrul nostru mental murdar creatia existentei...sau existenta creatiei. Si in mod uimitor, ies lucruri pe care uneori le observam, alteori nu... Daca as fi filosof, as spune ca trebuie ca toti sa ajungem la o cunoastere filosofica suprema...sa il descoperim pe Dumnezeu in fiecare lucru... Dar nu sunt filosof, si totusi o spun . Bine, cu alte cuvinte. Daca deschizi un pic ochii, ai sa vezi ca sunt mai multe lucruri pe care ai putea sa le iubesti, decat lucruri pe care ai putea sa le urasti... E o lume atat de frumoasa... cu tot ce are in ea.

Iar scopul vietii este viata insasi.

Multamim frumos, domnu' Barrie...

Mi s-a parut ca e propozitia care sintetizeaza perfect scopul vietii.
Abia acum imi dau seama ca postarea mea putea fi privita drept una ironica, insa, de data asta, chiar am fost serios. Sper ca nu ai interpretat-o altfel decat am gandit-o.

Care este scopul vietii ?

Intrebarea este mult prea generala pentru a suporta un raspuns corect. Daca ar exista un scop al vietii, acesta ar fi probabil diferit de la o viata la alta. Parerea mea este ca nu ar trebui sa ne punem problema scopului. Eu cred ca habar nu avem daca scopul nu este altceva decat o notiune inventata de om, ca multe altele, din nevoia de a se "agata" de ceva, de a avea ceva sigur, pe care sa se poata baza. Din pacate nu cred ca exista astfel de "lucruri".

Desigur, asta e doar parerea mea si parerea mea de acum. S-ar putea ca maine sa nu mai gandesc asa.

Intr-o lume absurda nascuta la intalnirea dintre tine si tacerea a ceea ce ti se refuza nu poti alerga decat dupa ceea ce nu mai poti avea. Sensul vietii nu poate fi decat permanenta depasire pe care sfidandu-te scopul o poarta cu sine lasandu-te in urma. El inainteaza inchiar momentul intalnirii, in vreme ce macinat usor-usor, ridicol si obosit recazi in melancolie.

Alfa ....scuza-ma ca te trag de maneca...da' te pierzi in redundanta ideilor , recunosc esti citit....jos palaria da' nu-mi place ca prea abstractizezi ... totusi dincolo de teorii si prelegeri viata trebuie traita ... cu trup , minte si suflet... dar tu dai o "definitie" cam pesimista .. si probabil asta te rapeste din prezentul respectiv.Imi aduci aminte de o mandra de-a mea care mi-o zis asa "nu ma pot bucura de gustul prajiturii pentru ca stiu ca dupa ce va trece acel gust dulce va veni unul amar " ... si cam asta era adevarul despre ea ... nu putea trai prezentul pentru ca-si facea griji pentru viitor din prisma trecutului...No ieri ma plimbam cu mandra ... si cat am asteptat-o'n fata blocului am inceput sa privesc imprejurimile... blocuri.. masini.. oameni... si la un moment dat ma blochez asupra frunzelor unui copac .. si-mi zic " ba de cand n-am mai facut asa... de cand n-am mai stat sa respir viata...natura... imaginile... sentimentele..." .. si de ce n-am mai facut asa ceva?.. pentru ca a fo o vara ce mi-ai umplut-o cu griji ... si regret.... regret c-am pseudotrait aceasta vara undeva in mintea si in firea mea emotiva...si tot ieri mi-am zis "hai frate... pana aici... pierd prea mult timp cu drobul de sare... " ... intr-un fel am renascut.. da' nimeni nu stie asta ....bine... impropriu spus "renasct"...de fapt m-am intors la mine... am redevenit copilul de odinioara avid de viata ...Eu m-am gandit ca pentru a intelege viata tre sa ramanem cu sufletul acela de copil... si sa evoluam doar in gandire (bineinteles si in fizic )... si ca nu avem nevoie de o odisee legendara .. de o abstractizare si incalcire a situatiei...nu suntem eroi de filme sa benzi desenate... nu tre sa trecem prin jdemii de incercari pentru a dovedi ceva cuiva (altcuiva) ... tre sa ne demonstram noua ca nu traim degeaba... ca nu ne inecam in lacrimi , suferinta , autocompatimire ... sau chiar in alcool... si alte chestii de genu' acesta....Sa fim seriosi primordialitatea vietii tine in suflet si nu in gandire...acolo tre sa cautam .M-o intrebat cineva odata "vrei sa-ti aflii viitorul?" si-am raspuns " nu ser'na ... prefer sa aflu' trecutul si sa-l inteleg decat sa aflu viitorul si sa ma sparii de el sau sa ma gandesc mereu <<stai ca mi-a zis ca sortita mea-i blonda...ce caut cu bruneta...oare s-o vopsi...oare a gresit cand a zis asta...oare a spus-o sa ma agite oleaca>> si chestii de acest gen" ... sa fim seriosi... e prea frumoasa viata ca s-o pierdem si... cu toate ca de multe ori avem senzatia (si uneori chiar asa e) ca avem parte de mai multa suferinta decat fericire... profitati enorm de acele clipe de fericire... si incercati sa le inmultiti ...Eu am o vorba " dac-as sta sa-mi plang de mila pentru lucrurile ce mi s-au intamplat si as despica firu'n patru de fiecare data m-as ineca in lacrimile mele " ...asa ca prefer sa las suferintele pentru altii ... nu imi ignor suferinta ci doar o analizez... si eu ..ca tot omu' am momentele de lins ranile ... unde ma cert cu mine insumi... si trag linie... dar aceste momente tre sa fie cat mai scurte si cat mai succesive suferintei.. acel epsilon bine ales... (nu stiu daca m-am exprimat corect sau m-am facut inteles...vreau sa zic de aceste momente de dezbatere interioara ca tre sa fie cat mai aproape de momentul declansarii suferintei... pentru a nu pierde prea mult timp...)... So.... nu alergati dupa raspunsuri cand le aveti deja... dar ..dupa cum am mai spus... pentru unele raspunsuri nu suntem pregatiti... toate cele bune

sa mori ca un fraier sau sa mori ca cineva ... ce alt ceva mai conteaza ?

prima aprox: scopul vietii e ce avem toti in comun ca devenire.
ce avem in comun? ce cautare, aspiratie, asteptare?
alfa spune de absolut, de drumul fiintei ca idee absoluta in sine, regasindu-se pe sine la final de drum, dar imbogatindu-se si pe parcurs. oare nu seamana povestea asta abstracta cu banalul din viata fiecaruia? nu asta facem toti? ne cautam pe noi insine, imbogatindu-ne cautind, ajungind... unde?
aprox a doua: scopul vietii este definitia.
pentru? vedem.
d.

Se spune ca scopul vietii e sa devii Om...si pentru asta cica, trebuie sa plantezi cel putin un pom, sa dai viata unui copil, sa construiesti o casa si sa scrii o carte!

Pentru a avea o viata implinita, trebuie de tanar sa experimentezi cat mai multe si cat mai diverse si sa fii absolut sincer cu tine insuti, tinand sub control orice influenta straina (a societatii, de ex). Dupa ce ai inteles ce iti place cu adevarat, trebuie sa faci acel ceva cat mai des si mai intens posibil, dupa principiul „daca nu e in exces, nu merita”.
Sa traiesti in asa fel incat atunci cand e sa mori, sa vrei sa mori si sa nu mai ai nevoie de nici un moment de viata, caci esti satul de tot ce iti putea oferi ea.

O ANALIZA LOGICA A POSIBILITATII EXISTENTEI UNUI SCOP AL VIETII

Pentru a vedea daca viata in sine are un scop trebuie sa ne uitam mai intai in jur, la exemplele vietii, sa observam atent
si sa chibzuim. Sa privim mai intai cum actioaneaza omul ca creator, inainte de a filozofa despre lucruri nepalbabile.

Atunci cand apare o anume necesitate, se naste in om dorinta de a creea ceva care sa-i acopere acea necesitate. De exemplu el vrea sa vaneze un animal de la distanata si pentru asta ii trebuie o sulita care inca nu exista.

Pentru asta el trebuie sa gandeasca, dupa multe zile gandurile iau o forma din ce in ce mai concreta in imaginatia lui
si el cauta materiale pentru a transpune acea forma din gand in materie.
Insa la baza oricarei creatii a omului sta mai intai o necesitate si dupa acea un scop. Omul nu creaza nimic fara un scop anume. Si trebuie sa nu uitam ca omul este o fiinta ganditoare si cu constiinta de sine.

Daca privim universul, pamantul si oamenii ca o intamplare, o coincidenta atunci pamantul si omul nu pot avea un scop decat viata in sine. Caci asta ar insemna ca o forta aleatoare - si nu ganditoare si cu constiinta - sa fii creat totul si de acea nu poate exista nici necesitate si nici scop in aceasta. Se poate considera creatie ce ramane dupa ce trece un uragan, sau o furtuna de nisip, sau un fulger prin aer, sau eruptia unui vulcan, sau un cutremur sau orice alta forta a naturii.

Insa pana acum nu exista nici o dovada ca o forta poate crea ceva inteligent. Ci daca privim cu atentie natura vom observa o inteligenta extrema in toata creatia materiala, chiar batatoare la ochi pentru cel ce are spirit de observatie.

Numai daca privim faptul ca luna este de 400 de ori mai aproape de pamant decat soarele si in acelasi timp
de 400 de ori mai mica decat soarele pentru a creea o eclipsa perfecta de soare trebuie sa ne puna pe ganduri.
Sa nu mai privim faptul ca viteza de revolutie in jurul pamantului este perfect egala cu cea de rotatie
astfel ca luna arata tot timpul aceeasi fata pamantului...

Asemenea coincidenta nu poate crea o explozie, un big bang. Exemplele din lumea plantelor si animalelor sunt nenumarate.

Daca privim acum insa pamantul sau omul ca o creatie a unei fiinte finite sau infinite, insa ganditoare si cu inteligenta si constiinta de sine, - caci inteligenta presupune cunostinta de sine, caci altfel am vorbii din nou de o forta -
trebuie ca pentru acest Creator, pamantul si omul sa aiba un scop si acest scop a fost urmarea unei necesitati.

Asa cum gandim si facem noi ca creatori atunci cand cream ceva asa trebuie si Creatorul omului sa gandeasca si sa faca.
Daca un arc si o sulita are pentru noi un scop, oare cum se poate ca ceva complex ca pamantul sau omul
sa nu aiba un scop anume din punctul de vedere al creatorului ?
Iar daca pamantul are un scop trebuie ca si omul un scop in existenta lui aici si deci si viata lui.

Omul insa nu este un obiect fara viata, ci la randul lui un creator si o fiinta dotata cu inteligenta si constiinta de sine. Diferenta este ca omul, in comparatie cu Creatorul nu poate crea ceva cu viata si constiinta de sine prin puterea lui.

Deci viata omului trebuie sa aiba un scop anume, ca urmare a unei necesitati de a crea.

Daca ne uitam acum in mediul social care ne inconjoara vom observa cu usurinta ca cei mai multi care au un anume tel in viata si LUPTA CU ADEVARAT pentru a-l realiza, acestia de cele mai multe ori il realizeaza.
Cei care nu au nici un tel si traiesc cum le vine, acestia nu vor ajunge niciodata sa realizeze ceva, in comparatie
cu cei care au un tel si lupta pentru acesta cu toata forta.
Clar ca exista si exceptii, insa de cele mai multe ori lipseste vointa, ori telul sau e "soarta" de vina.

Insa nu e vorba de aceste detalii ci de principiu: cine se straduieste, lupta si face sacrificii pentru a atinge un tel acela
poate sa il atinga ! Depinde de vointa deci, pe care omul poseda.

De ce oare sa fie altfel in atingerea telului vietii, daca ar exista unul ???

Dupa ce am privit exemple din viata, pe care o cunoastem si deci si le putem intelege, acum sa vedem daca omul poate gasii telul vietii.
Daca Creatorul l-a pus pe om pe pamant, el l-a pus cu un scop. Asa cum face si un om cand creaza ceva.

Atata vreme insa cat Creatorul nu ii spune omului de ce el se afla pe pamant si cu ce scop este aici, ce tel are el in viata, atata vreme omul nu poate avea un scop in viata decat viata in sine.

Intrebarea evidenta care se naste acum este:
S-A INTAMPLAT OARE MACAR ODATA IN ISTORIA OMENIRII CA CINEVA SA VINA, SA SPUNA DE EL INSUSI CA ESTE CREATORUL INSUSI SI SA ARATE OMENIRII SI SCOPUL VIETII ?

Si aici trebuie sa admitem ca: DA, asta s-a intamplat o singura data si TOATA LUMEA STIE de asta !

In toata istoria omenirii s-a intamplat numai o singura data ca un om sa vina si sa zica ca el este Creatorul in trup de om, Fiul trimis de Dumnezeul vesnic, insa in acelasi timp si Tatal si ca el a venit sa arate lumii nu numai scopul vietii ci si calea.
pentru a-l ajunge ("Eu si cu Tatal una suntem").

El nu a venit asa ca orice om, ci s-a nascut in conditii imposibile omului (din fecioara si prin zamislire "magica"), a facut fapte imposibile unei fiinte create de el; sa nu mai vorbim de intelepciunea cuvintelor lui.

El nu a venit asa pe nepusa masa, ci a avut grija ca venirea lui sa fie anuntata de toti profetii dea lungul a 2 mii de ani inainte
Aceste profetii (Vechiul Testament) erau in mana oficialilor (preotii) la venirea lui si ei il si asteptau sa vina fiindca pana atunci toate celelalte profetii s-au indeplinit exact.

Acesta este adevarul istoric pentru care nu exista alte dovezi mai bune decat scrierile respective si care
s-au pastrat in ziua de azi. Celealte dovezi au fost distruse si ascunse de cei care l-au omorat si au continuat sa pastreze preluat puterea, de preoti.

Problema este ca cei ce il asteptau nu a venit conform asteptarilor lor, ci cu totul altfel. Ei il asteptau ca ceva imens, plin de putere, o lumina stralucitoare si plin de pedepese fata de cei care nu aveau aceasi credinta intr-un Dumnezeu unic asa cum era poporul evreu atunci.

Numai ca asteptariler lor nu s-au indeplinit caci Creatorul a venit ca om simplu, intr-o familie saraca, desi exact conform anunturilor facute dinainte: nascut in Betleem, din fecioara, dupa nasterea lui se vor omorii mii de prunci, etc. De cei mai multi nu numai ca nu a fost recunoscut si a fost si urmarit pentru a-l face sa dispara, caci ceea ce El invata oamenii, dragostea, distrugea venitul preotilor si ii facea pe acestia inutili. Creatorul insa a stiut de ce a venit in forma aceasta simpla si nu altfel. Caci venind altfel ar fi trebuit sa "reseteze" omenirea si sa-si distruga creatia proprie, ceea ce un creator
intelept, care poate crea fiinte ganditoare si nu numai obiecte moarte nu va face niciodata.

Acum a cui este vina, a creatorului sau a omului ca nu l-a recunoscut si inca nu il recunoaste inca pe acesta ?
Evident ca a omului !

Ce vina are creatorul ca nu a fost recunoscut de ei, desi a fost anuntat asa de bine pentru ca creada cat mai multi ?
Motivele nerecunoasterii au fost: aroganta, dogme si imagini complet gresite, lacomia, lipsa de dragoste.

Toti cei umili, deschisi la orizont, generosi si buni la suflet l-au recunoscut imediat !

Si asa cum a fost atunci asa este si azi:
Cine nu crede in existenta lui nu crede din pricina acelorasi insusiri negative ca si pe vremea venirii lui.

Mesajul creatorului insa a ramas prezent pana in ziua de azi intr-o forma scrisa, accesibila tuturor in care este scris si scopul vietii !

Scopul vietii nu este viata in sine, ci viata este numai drumul pentru a atinge telul.

Din cele scrise reiese ca dupa moartea fizica urmeaza o viata vesnica insa cu multe trepte si pentru ca omul sa ajunga
pe cea mai inalta treapta cat mai repede si fara suferinta lunga in viata de "dincolo", el trebuie sa respecte
2 porunci atat vreme cat traieste pe pamant:

1. Iubeste-l pe Dumnezeu mai presus de orice. Dumnezeu arata acum ca si Isus, cu venirea lui pe pamant, El si-a luta trupul lui Isus cu El, s-a contopit cu El, pentru a putea fi vizibil pentru creatiile lui , deci pentru copiii lui.
2. Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti. Deci comportate cu toti ca si cum astepti de la altii

Asta e tot ce a invatat Creatotul venit pe pamant ca om, in Isus.
Cine pune asta in aplicare va ajunge repede la tel, cine nu, pentru acela va fii un drum greu si lung "dincolo".

Biblia din pacate a fost numai in latina pana in 1500, cand a tradus-o Luther, ascunsa omenirii de catre biserica.
Bisericele de piatra le-au construit preotii contrar invataturii Creatorului pentru a putea face bani cu credinta noua,
la care ei au adaugat o gramada de obiceiuri inutule ca impartasania, spovedania, rugatul la icoane
precum si o gramada de dogme gresite : iadul vesnic, etc.
Fara biserica si altar nu poate nimeni sa aduca jertfe si bani bisericii, pentru toate serviciile preotii cereau si cer bani. Dumnezeu creatorul a fost incuiat intr-o icoana si altar facute de cel creat si oamenii au fost speriati cu imaginea unui Creator rau si pedepsitor cand de fapt acesta invatase numai iubirea si fratia.

Pamantul este o scoala in care omul vine numai odata pentru a da un examen greu. Venirea de mai multe ori, reincarnarea este o teorie creata de Oponentul lui Dumnezeu, Lucifer, care nu este decat un oponent slab fata de Dumnezu, el insusi fiind numai o fiinta creata, si influenta acestei fiinte extrem de arogante si de "rele" care lupta impotriva fiintelor create este
tolerata; pentru ca aceasta sa creeaze omului posibilitatea de a lupta, sa creeze si conditiile in care omul sa poate sa exercite fapte de iubire catre semeni pentru a-si atinge telul.

Un alt motiv pentru care nu poate sa existe reincarnare, asa cum ea este inteleasa din literatura esoterica, care nu este scrisa de creator, ci de oameni influentati de fortele luciferice este comoditatea pe care o implica aceasta teorie. "Daca nu fac in viata asta, cu singuranta ca in alta".

Alt motiv pentru care nu are cum sa existe: acest pamant mic este o universitate deosebita, Harvard-ul intregii creatii materiale. Toate planetele sunt locuite insa pamantul are un rol deosebit si de aceea a fost ales de Creator pentru a se intrupa. Este singura planeta pe care are loc acest examen greu insa care aduce si o recompensa mare pentru cei ce lupta pentru a o primii. Si cum am vazut din viata omului, fara lupta nu se realizeaza multe in viata. De aceea cine nu are dragoste, cine este arogant si crede ca stie totul mai bine, cui ii pasa numai de bani de placeri si de alte lucruri, acela nu va gasii niciodata scopul vietii care pentru altii este evident ca soarele pe cer.

Gabrilion,
Te plictisesti singur acasa, nu-i asa?

Cineva spunea anterior:"[COLOR=blue]acum multi ani am crezut ca numai filosofia imi poate explica scopul vietii [...]dar am inteles limitele ei." Si eu "am trecut pe acolo". Filosofia a ramas si acum una dintre iubirile mele, dar "o iubire de tinerete."O privesc cu duiosie si ingaduinta, ca pe o haina ce mi-a ramas cam stramta, fiindca am crescut. Eliphas Levy exprima foarte bine aceasta transformare :"Religia reprezinta o casa de ajutor pentru dezmostenitii filosofiei". Sau, nu mai tin minte ce ganditor spunea :"Si filosofia, si religia [oficiala] duc inevitabil la mistica."
Ca sa revenim la scopul vietii, dupa mine (si nu numai, dar aici nu vorbim de marii initiati ai trecutului), scopul vietii trebuie sa fie intoarcerea la sursa, adica unirea inceputului cu sfarsitul. Mai pe scurt:am iesit din Dumnezeu, si trebuie sa ne intoarcem la El. Cum se poate face asta? Prin participare ( ca sa folosesc o expresie platoniciana), adica - prin sfintire. (Conform afirmatiei: un sfant participa la ideea de Dumnezeu).
Dar, sfintirea cum se obtine? Aici...ar trebui o viata pentru a explica, si...ar fi inutil, intrucat fiecare drum e personal. Ar fi doar vreo cateva repere comune:"iubeste-L pe Dumnezeu", "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti", "pazeste poruncile"; restul e improvizatie personala .
Apropo de scopul vietii, si de sfintire, iata ce spune un parinte luminat:"Sfintenia este unire dupa har cu Dumnezeu[...]O astfel de sfintenie harismatica este sufletul culturii.Fiindca, daca cultura nu ne descopera sensul cel vesnic al vietii, mai este, oare, nevoie de ea? " ; "Mantuirea omului de pacat, rau si moarte prin Hristos constituie adevarata cultura si luminare a omului."

Nu mai cred in vreun scop al vietii. Cand arunci un zar, el nu are nici un scop. Se invarte si se opreste pe o fata.

Nu voi face multa filosofie, am explicat mai sus de ce. Am iesit, intr-devar, din Dumnezeu, demult, "cand in nimic ni se-odihnea nimicul"(Eminescu). Nu ma refer la povestea cu Adam si Eva, care e doar una simbolica, ci la faptul ca am pornit de la o Scanteie Divina, care coborand prin diferite planuri, pana la cel material, s-a "invelit" in materii din ce in ce mai dense.Aceasta cred ca poate fi numita "caderea". Nu stiu daca ai auzit de planurile pe care le strabate ideea pana la a deveni materie. In Zohar, parca, erau denumite:lumea emanatiei,lumea formarii, lumea crearii, lumea manifestarii. In alte filosofii au alte denumiri, dar intelesul este acelasi. Deci, noi am pornit de la "Sursa", din Dumnezeu, si trebuie sa ne intoarcem acolo.De ce? Pentru ca altfel ramanem "straini si goi". Izolarea inseamna moarte(moarte spirituala-chiar daca n-o constientizam) "Unde vrei sa afli tu libertatea? El s-a legat de noi pentru totdeauna"(Tagore-Gitanjali)
Iar, drumul de intoarcere e mai greu decat cel de plecare, pentru ca, intre timp, "ne-am ingreunat", ne-am "umplut de materie". "Mantuirea" ar insemna tocmai "curatarea impuritatilor", spre usurarea ascensiunii.
Am vorbit de Iisus, pentru ca El este cel care a venit pentru noi, cei de aici si acum. Nu intamplator ne-am nascut in aceasta tara, si in aceasta religie.La Dumnezeu, nimic nu e intamplator.
Dar, poti la fel de bine sa te mantuiesti si prin Buda, sau Mahomed, sau cine vrei tu. Cu conditia sa stii foarte bine de ce faci aceasta alegere, sa nu fie dictata de snobism, orgoliu sau gust al exoticului. Nici de o incantare superficiala nascuta din prea putina cunoastere a profunzimilor religiei stramosesti. Altfel, mai bine" ramai in starea in care ai fost chemat" (Epistole)
Sper sa fi pus intrebarea din dorinta sincera de a afla despre ce e vorba, si nu doar ca sa ma "bruiezi".(Nu cam-as intimida, dar ar fi pacat!)

PREMISA:

"Logica e graba noastra de a sintetiza ceea ce nu intelegem."(Teodor Mazilu)
E clar ca nu "inotam in aceleasi ape". Ca sa avem un punct de tangenta, te rog (nu indraznesc sa spun"iti recomand", pentru ca pari sa le stii pe toate...sau aproape) sa citesti ceva filosofie esoterica. Doar suntem la un forum de filosofie! Zohar, Kabbala, Budism esoteric, chiar si crestinism esoteric ( Rudolf Steiner-Evanghelia dupa Ioan).
Asa, ai putea macar sa intelegi premisele de la care am pornit. Poate ca nu sunt eu cea mai in masura sa te luminez, dar marii filosofi initiati ai umanitatii ar avea vreo speranta.

Nu am pretentia asta.Lasand gluma deoparte, trebuie sa incerci sa cunosti si dincolo de orizontul tau, daca vrei cu adevarat sa afli raspunsuri. Chiar daca acele carti "ard cu flacara verde-albastra", sunt bune intr-o prima etapa. Pana cand sufletul se trezeste, si iti mai spune si singur cate ceva.
La ideea de a fi "luminata" am ajuns singura, nu datorita influentei cine stie carui Maestru diabolic. Iar, ca sa ajung acolo, am urmat o cale foarte intortocheata, care a trecut chiar si prin ateism. Acum, nu mai citesc acele carti, pentru ca mi-au spus deajuns, la vremea respectiva. Acum, singurul meu invatator este Biblia. Dar, ca sa o pretuiesc cu adevarat, a trebuit sa trec prin toate acele filosofii, de aceea ti le-am recomandat.
Si...un sfat prietenesc: ironia (chiar autoironia) nu rezolva nimic. Nu rezolvi nimic daramand fara sa pui altceva in loc. Cu atat mai putin, nu obtii raspunsuri.

De unde stii tu daca sarpele se tara si inainte? (Sau, cum arata inainte?) In general, de ce te contrazici singur?(Spui ca nu afirmi nimic, dar nu faci decat sa afirmi: sa-ti afirmi propriile pareri.) De fapt, nici nu mai cred ca tu cauti raspunsuri, ci iti place doar sa te lauzi cu "intelegerile" sau "neintelegerile" tale.
Ca sa revenim la topic: nu am inteles nici acum ce vezi tu a fi scopul vietii. Nu ai facut decat sa incerci sa darami ceea ce nu intelegi, si nici nu vrei sa incerci sa intelegi. Pentru ca, daca ai vrea cu adevarat, nu ai mai sta la palavre cu mine(care, recunosc, poate ca sunt o pacatoasa, si nici n-am stofa de invatator - oricum, nu pentru toate categoriile), ci ai incerca sa afli raspunsurile de la sursa:marii invatatori ai umanitatii.Sau, ai putea vorbi cu un duhovnic luminat (parca vad ca ti se increteste pielea, dar ce sa-ti fac!). Unii, au chiar si darul clarvederii(ce-o mai fi si aia? si cu ce se mananca? ), si iti pot spune mai multe decat crezi tu.
Pana atunci, noapte-buna! M-a deconectat discutia cu tine, dar m-a si intristat. ( Nu din motivele pe care ti le poti imagina tu.)

Welcome back man...

Si mai trist e cand ai o parere falsa despre capacitatile tale. Adica, te imbeti cu apa rece. Socrate a afirmat:"Stiu ca nu stiu nimic", iar oracolul de la Delphi l-a declarat cel mai intelept om al timpului sau. In rest, numai bine! Mi-au placut mult citatele tale personale, Blakut (de la topicul respectiv). Dar, pacat...

Scopul cel mai nobil al vietii este cunoasterea prin iubire si invatatura ( mai ales cea " de minte" este de folos ). Ateu sau credincios, cat timp iti mentii curiozitatea vie si mintea deschisa, urmezi un drum sigur. Important este s-o faci cu pasiune, cu iubire si intelegere pentru ce este in jurul tau.

Un P.S. oarecum offtopic, pentru ca am observat o tendinta in han in privinta asta: a fi credincios nu este sinonim cu a fi ignorant si obtuz, asa cum ateu nu inseamna automat a fi onest, cinstit si spirit scrutator. Afirmatie valabila si pentru reciproca.

Cunoasterea implica si contemplatie pana la un anumit nivel si da, se concretizeaza! Rezultatul este evolutia continua a omenirii.
Extrapolarea este fortata. Nu vorbim de ce-si propune o piatra, desi si ea este supusa unui proces evolutiv. Traim intr-un univers relational, in care schimbarea este constanta. Cred c-ai inteles acum ca "drum sigur" inseamna evolutie, progres, de aici si necesitatea unei minti deschise.
Cat despre arbitrarul celor trei valori?! N-am absolutizat. Mai sunt si altele. Te las pe tine sa enumeri pe acelea care-ti definesc scopul in viata.
Iar diferentierea am facut-o raportand binele la rau, setea de cunoastere la ignoranta, evolutia la regres si ca sa avem raportul mai mare ca 1, e musai sa fie numaratorul mai mare ca numitorul. Scopul reprezinta valorizarea, sa obtii ceva mai mult decat nimic.

Scopul vietii, tocmai acesta este SA O TRAIM! Pina la ultima picatura...toate celelalte sint umplutura.

Imi place sa cred ca nu-mi stabilesc valorile doar pentru supravietuire sau perpetuarea speciei, iar polemica poate continua asa la nesfarsit! Asupra unui punct suntem de acord: ca nimic nu se pierde, totul se transforma. Depinde in ce se transforma! Asa cum viata trebuie intr-adevar traita, dar oricum?! Uite, am gasit in lada cu texte a unui necunoscut niste reguli, zic eu, destul de elocvente pentru topic.

Reguli ca sa devii... om

Vei primi un trup.
Poate sa-ti placa sau poti sa-l detesti,
Dar iti va apartine
Pe toata aceasta perioada.

Vei invata lectii.
Esti inscris la o scoala
Continua, numita viata.
Nu exista greseli, doar lectii.

Progresul este un proces
de incercari, greseli si experimentare.
Experimentele "esuate" fac parte din proces
la fel ca si experimentele
care reusesc in cele din urma.

Lectiile se repeta pana ce sunt invatate.
O lectie ti se va prezenta in forme diverse
Pana cand o inveti.
Cand ai invatat-o,
poti sa treci la alta lectie.

Sirul lectiilor nu se sfarseste,
Orice moment al vietii contine
lectiile sale.
Daca esti viu,
inca mai sunt lectii de invatat.

Ce faci din viata ta depinde de tine.
Ai toate instrumentele si resursele necesare.
Ce faci cu ele depinde de tine.
Alegerea iti apartine.

Bafta la examenele...vietii!
F.

Frisky, esti de-a mea! Mi-ar placea sa te pot imbratisa.