Toamnă târzie - (previziune...)


Sunt gol şi trist
spune copacul.
Inutil se sumeţeşte-aracul -
mai exist.
Îngân şi eu ascunsă printre gânduri
cu epiderma scorojită de trăiri,
foşnete de vorbe
năluci şi fumuri
paşi uitaţi pe drumuri
mai exist.
Ce trist
alămurile toamnei în noapte
sau diurnă arama
din covorul frunzelor
cu brumă
sună din chimval
că mai exist...

De ce ?

Pasesc cu putina teama sa nu deranjez.

Contraste, mie mi se taie rasuflarea cand te citesc.

Niciodata nu voi putea exprima ceva asa cum faci tu.

Asa ca... vreau doar sa iti spun ca te admir. Altceva, altfel, nu pot sa exprim.

Kristin, mesajul tău m-a găsit on-line, aşa că îţi răspund imediat.
Nu mă deranjezi! Şi nu folosesc formula"îmi face plăcere". Realmente mă bucur ca şi în viaţa cea de toate zilele când cineva îmi trece pragul.
Mă bucură că scrierile mele te impresionează. De aceea şi scriu, ca să trezesc în cei ce mă citesc stări speciale.
Sunt convinsă că nu vei putea exprima trăirile tale în maniera mea, dar, pe calea ta le vei putea exprima şi tu.
Important este să ne găsim cărarea.
Să vii la mine ori de câte ori doreşti să mă vizitezi, uşa este deschisă.
Cu drag !

Multumesc, Contraste. Mie imi cam place sa fac vizite, asa ca....

De ieri tot vreau sa exprim ceva si cred ca aici e cel mai potrivit loc, dat fiind specificul trairilor tale, mai "altfel".

Mi se pare mie sau in general oamenii tind sa ii accepte mai greu/ignore/ridiculizeze pe cei din jurul lor care nu au "spirit de turma" ?

Concret: daca eu am exprimat ceva, intr-o maniera proprie, departe de perfectiune, dar in care am investit SUFLET, daca eu am exprimat o stare negativa pe care am simtit-o la un moment dat, sau mai bine spus, o stare de tristete profunda, daca NU pot sa exprim mereu numai trairi pozitive, pentru ca sunt OM si am parte si de momente de cadere... asta inseamna ca sunt un ratat, un om care nu tine pasul cu postmodernitatea prost inteleasa ? Sau inseamna ca sunt efectiv sincera si asta e un "defect" al lumii reale ?

Imi pare sincer bine ca aici, la Han, pot sa imi dau drumul la trairi, asa cum le simt. Cu siguranta imi "asum" si aici niste riscuri, dar din ce am vazut / citit pana acum, sunt si oameni "de-ai mei", care indraznesc sa viseze, sa mai lase cotidianul si sa fie EI insisi..

Tu esti unul din acei oameni, de aceea am scris aici.

Kristin,, oare de ce crezi că trăirile mele sunt mai "altfel"? Eu consider că toţi avem aceleaşi trăiri, numai că nu toţi şi le exprimă. Nu crezi?

Contraste, am o problema: sincer, mi se intampla des ca gandul sa o ia inaintea tastelor si sa nu exprim asa cum trebuie ce doresc. De cele mai multe ori, ma exprim confuz. Adica, eu stiu ce am vrut sa spun, pentru mine e clar, dar pentru altii...

Referitor la trairile tale, am vrut sa spun, de fapt, "exprimarea" trairilor tale". Adica, tu te exprimi intr-un mod cu totul deosebit decat majoritatea oamenilor pe care ii cunosc. Recunosc si ca, uneori, esti mult prea profunda pentru mine. Asa ca imi iau 2 cafele si incerc sa descifrez "puzzle-ul" din exprimarile tale. E chiar interesant.

"Aici te-ai referit în general, sau anume la cineva în particular? Detaliază te rog."

M-am referit la general, luand ca exemplu cazuri particulare. Posibil sa gresesc.

Hm.. m-ai intuit foarte bine. INCA nu pot sa raman indiferenta la gesturi, cuvinte, priviri aruncate mie intr-un mod putin iresponsabil, as spune. Poate ca sunt prea sensibila... si lucrez la asta. Crede-ma.
Cat despre trairi negative, e posibil ca uneori ele sa vina din interior, cred, totusi. Din egoism.

"Ei bine, acum te injur"

Hihi, nu te cred. Nu ai fost suficient de convingatoare

"Mai ai multe de depasit".

Ai dreptate. Desi cred ca am mai crescut putin, fata de cei de varsta mea Insa e clar, mai am multe de invatat. Mai ales, cum sa relationez eficient.

Multumesc pentru gandurile tale si ma retrag, pentru ca deja am stricat farmecul acestui jurnal.

Pupici si o zi superba !

Draga mea Kristin, pentru mine exprimarea ta nu este deloc confuză. Este plină de sensuri, de aceea nu ştiu ce sens să aleg din frazele tale. De aceea cer precizările.
Iar referitor la mine tu numeşti profuzime, eu îmi numesc altfel modul în care nu dezvălui sensurile. Nu este un joc pentru mine. Este o realitate. De fapt ceea ce doresc eu să spun este foarte la suprafaţă, bineînţeles asezonat şi cu ceva - ceva mai ascuns. Nu profund, ar însemna să am pretenţii prea mari.
Vezi, ţi-am răspuns abia de dimineaţă, pentru că ieri am venit acasă obosită şi răvăşită. Mă durea spinărica şi sufletul mă durea... Am vrut ca gândurile şi cuvintele mele către tine să fie curate ca zorii dimineţii.
Să nu mai închei niciodată aşa

Felicitari pentru punctajul de la concurs !

Multumesc pentru Clipe.

Da fata! Felicitările le împărţim, că şi tu eşti pe podium, nu numai eu!
Clipe, clipe...
La cât mai multe !
Am revenit aşa pe fugă, şi tot pe fugă scriu câteva rânduri. Poate mai pe seară să am ceva timp, să mă înscăunez în faţa calculatorului să mă pierd în litere...

A venit şi seara, am ajuns şi în faţa calculatorului. Dar am o durere de spinare, mare, mare, mare! Am muncit la greu, ridicat, hâit, sacoşi. Vremea asta frumoasă m-a făcut să mă prefac în furnicuţă hărnicuţă.
Păi ce să scriu? Nu ştiu...

Marcată de sărăcie, foame şi teamă, Catrina îşi târşea paşii înşosetaţi cu noroiul insultelor aruncate asupra ei şi scurse la picioare, într-un strat pe cât de gros, pe atât de infect!
- Idoata dracului! Îi stă mintea la gigele, sărăcia şurii!
Ion al Prodanului venit de o generaţie la oraş, o împroşca pe femeie cu ocări şi insulte, lung în urma ei, asmuţit gata să sară la cel mai mic gest al ei.
Dar Catrina trecea ca o boare de suflet ce era, cu destul praf cât să pară murdărie pe obrazul ei, care oricum, nu avea nici o culoare. Dar avea frunte. O frunte mare, luminoasă, ca o boltă de de cer încăpătoare. Te aşteptai să vezi un soare lucind pe fruntea ei marcată de colţul inteligenţei. Şi pe fruntea aceea, o gâză s-a aşezat să se odihnească. Deranjată de elitrele aspre, Catrina făcu un gest să o alunge. Mâna de aer descrise un arc, gâza zbură, iar braţul ei reluă balansul ritmat care însoţea mersul ei sigur, ferm. Ajunse la bibliotecă, încărcă două sacoşe de cărţi. Porni înapoi pe drumul pe care a venit. Pe jos, o monedă măruntă, o fisă de telefon, sclipea la soare. Şi-a adunat cu o mână ambele sacoşe, s-a aplecat, a luat moneda, a pus-o în buzunăraşul rochiţei sărăcăcioase, apoi a despăţit din nou sacoşile grele, ca să se cumpănească.
- Sunt grele sacoşele Catrină?
- Sunt grele, doamna Olga, sunt grele. Staţi la poartă pe băncuţă?
- Hai stai aici şi odihneşte-te puţin. Gelu! Adu-i o cafea şi nişte apă Catrinei!
- Gelu!!! Hai că a venit Catrina!
- Bună ziua Catrina ! Ce ai în sacoşă ?
- Păi... ce să fie cărţi.
- Cărţi ??!!??... dar ce faci cu ele?
- Învăţ... şi ochii începură să înoate în lacrimi.
- Dar cu serviciul, mai ai?
- Am...
- De ce nu îţi iei o rochie şi umblii cu decolorata aia?
- ....
- Măi Olguţa, iar începi tu acuma? Ea se întreţine singură...
- Hai în casă, să mănânci o ciorbă bună!
- Nnnu...mulţumesc !
- Hai nu face nazuri, că dacă mor eu nimeni nu îmi va da mie de pomană!
- Am să îţi dau eu!
- Lasă, lasă, ce să-mi dai tu Catrină! Tu când o să ai bani să îţi aduci aminte de mine şi să te îmbraci, aşa frumuseţe de fată ca tine să umble în zdrenţe !
- Mai bine ţi-ai găsi un sponsor să te îmbrace ca lumea ! Păcat de tine că eşti frumoasă! Şi umbli aşa îmbrăcată de doi lei!
- Las-o măi Olguţa, iar o faci să plângă! Dacă aşa îi place ei să fie săracă!

După masă, cei trei au stat la discuţii. Fiecare povestea mărunţişuri insignifiante care nu zgâriau sensibilitatea celuilalt.
Uşor, uşor, ceasul zilei arătă înserarea. Toţi trei s-au scuturat ca prin minune. Fiecare şi-a amintit că are ceva de făcut, ceva de isprăvit, că ziua se termină iar ei nu şi-au făcut treburile. Brusc, discuţia deveni ţepoasă.
- Când mai treci Catrina? Hai, acum cât mai sunt pe pământ!
O fâlfâire scurtă de pleoape, o privire semivinovată, semiobosită:
- Când duc cărţile înapoi la bibliotecă, atunci am drum pe aici...
- Poate voi mai fi...
- Hai, hai, Olguţa, de ce să nu fii?
- Ei da, am trăit destul, sunt obosită!
- Şi eu sunt obosită, doamnă, şi eu...
- Eşti obosită că aşa vrei tu! Ia găseşte-ţi şi tu un bărbat ca lumea şi te mărită!
- Da, dar atunci voi fi obosită de la şmotru şi altele multe ca şi tine, doamna Olga!
- Are dreptate Olguţa, are dreptate! Fiecare oboseşte!
- Păi da, dacă o să găsească un bărbat să mănânce ca un porc, desigur că va fi obosită! Toată ziua la cratiţă! Lasă, că ea nici nu ştie prea multe să gătească!
- Măi Olguţa, iar începi? Mă faci porc? Pe ea o faci ...
- Hai, gata, gata, că are dreptate! Mie nu îmi place să fac gospodărie!
- Da, îţi place să îţi iroseşti anii învăţând! La ce îţi trebuie atâta citit? Ai să chiorăşti!
"Mai bine aş chiorâ şi nu aş mai vedea mizeriile din lumea asta! Of, Doamne, de ce, de ce... "gândea Catrina, cu capul în piept şi mâinile adunând conştiincioase sacoşile din plastic jerpelite supraîncărcate. Se rupse o toartă, cărţile s-au împrăştiat pe jos.
- Gelu!!! Dă-i lui Catrina o sacoşe de aia de pânză, să aibe să care învăţătura! Dă-i una de aia de pe frânghie pe care am spălat-o, să nu fie murdară !
- Îi dau Olguţa, îi dau!
- Nu este nevoie, uite, înod aici, le iau pe amândouă sacoşile într-o mână, iar restul de cărţi uite-aşa, sub braţ. Nu este mult până acasă. Şi nu am timp să mă mai întorc să vă aduc sacoşa înapoi.
- Nu este nevoie. Păstreraz-o tu să ai să cari învăţătura cu ea !
- Măi Olguţa, măi! Iar o faci să plângă!
- Da' de ce să plângă. Ia stai aici puţin că mă duc la baie şi apoi vreau să îţi spun ceva! Luă cu ea sacoşa adusă de Gelu motivând că este murdară, că nu este cea spălată de ea.
Rămasă cu Gelu, au povestit amândoi ce au făcut fiecare în decursul ultimei săptămâni. Mărunţişurile zilnice. Doamna Olga hodorogea pe dincolo, bombănea.
- Ia sacoşa şi du-te şi termină-ţi treaba ! Stai să îţi pun eu cărţile în ea !
- Da, aveţi dreptate, mai am multe, multe, iar mâine iar la servici, iar la şcoală... Sărutmâna pentru masă! Noapte bună ! Să ne vedem sănătoşi!
- Să fii sănătoasă! - îi urară cei doi soţi în cor.
Pe drum sacoşile i se părură Catrinei mai grele decât greul. Mai ales cea de pânză. Când a ajuns acasă, a scos carte cu carte, întâi din sacoşa de platic şi le-a aşezat pe masă, aliniate. Apoi a tras carte cu carte şi din sacoşa de pânză. A scos toate cărţile, dar sacoşa atârna. La fund era un borcănel care s-a dovedit a fi cu gem de casă şi un pacheţel cu nişte feliuţe de pâine cu caş şi ridichi.
Ochii Catrinei şiroiau.
Astăzi nu mai învăţ. Mă ustură ochii. Mă ustură tare. Acum mă duc să mă culc.
Noapte bună doamna Olga, noapte bună domnu' Gelu !

Imi place cum scrii!
Buna dimineata si ...sa te rasplatesc cu un strugure pentru povestea din dimineata asta!

Hmmm! Îmi fac o cană de must ! Şi, poate, cine ştie! Voi mai scrie continuarea...

Am căpătat o sticlă de 2,5 l de must. Aşa că am băut în realitate. Pe săturate.
Dar de scris nu scriu!

Pai da ca nu scrii nu mai capeti nici , struguri nici must!

Chiar aşa, de luni de dimineaţă?

Iar am căpătat must!!!!

muuussstttt, yammmmiiiiiii

dar vrem continuarea povestii... plizz

Erwin postarea ta este combustibilul !
Cât despre must, am băut în exces. Şi acum fac ...purjare !

A venit şi dimineaţa înşiroită de ape . Primăvara târzie aşa considera ea să se scurgă în vară. Pe apă de ploaie. S-a scurs ca şi săptămâna, ca şi luna, ca şi examenele Catrinei. Ca şi zilele ei, ale tuturor, dar mai ales ale doamnei Olga. Într-o zi, a dat un telefon doamna Olga Catrinei, unul dintre cele 2 - 3 telefoane pe care ea i le-a dat în tot timpul prieteniei lor. Ele comunicau cu dorul. Una stătea la geam sau în poartă - după anotimp, iar paşii Catrinei se întâmplau pe acolo.
Dar de data aceasta, Catrina a venit ca niciodată, pe fugă, înainte de serviciu.
- Da, doamna Olga, de ce m-aţi chemat?
- Ţi-am spus că pentru tine sunt întotdeauna Olga. De câte ori să îţi spun !
Mâinile Catrinei căzură în lungul corpului, trăgând umerii în jos. După ele şi ochii. Abia atunci a observat Catrina că doamna Olga nu stătea în scaun obişnuit, ci în unul cu rotile. Fulgerată, se cutremură, ochii fâlfâiră a disperare şi se înălţară muţi a întrebare.
- Am avut o criză de inimă. Dar acum mi-a trecut. Mi-a făcut doctorul injecţii şi sunt sănătoasă.
- Da, se simte bine! - întări şi Gelu.
- Tu ce mai faci, de ce nu ai mai trecut?
- Eu, ..ştiţi?... mă scol de dimineaţă, citesc un curs apoi mă duc la muncă, după aceea fac naveta la facultate, apoi noaptea când mă întorc mă culc. Am avut o serie de examene parţiale, am trecut totul cu bine. Acum abia aştept sâmbăta şi duminica să spăl, să curăţ şi eu puţin prin casă...
- Ce mănânci tu?
- Păi lapte, covrigi, este sănătos şi se fac repede! - ţâşni răspunsul. Adică nu trebuie să gătesc că nu am timp.
- Gelu, să te duci în piaţă să cumperi ce am pus pe listă, vine Catrina duminică să mănânce la noi !
- Of ! Nu pot să vin la ora prânzului. Este ocupat! Sunt chemată la o activitate la serviciu. Nu ştiu când scap. Dar cum scap, cum vin.
Dar n-a venit...Că a stat Catrina până dincolo de ora 10 noaptea. Luni a bătut la poarta închisă, la ferestre. Nu a răspuns nimeni. A mai trecut o săptămână, cu zile, cu nopţi, cu alergătură, cu speranţa unui strop de timp liber. Dar acesta nu a apărut decât mult mai încolo. Şi atunci, s-a repezit tot într-un suflet la doamna Olga. Erau uşile deschise la intrare, Gelu stătea de vorbă cu un bărbat şi o femeie necunoscuţi Catrinei.
- Bună ziua! Am venit abia acum, că nu am putut până acum... se fâstâci ea sub privirile insistente ale necunoscuţilor.
- Păi a murit doamna Olga.
- Cuuum!?!?!?! Când????
- Tocmai a fost ieri pomana de 40 de zile - spuse femeia necunoscută.
- Domnu Gelu, de ce nu m-aţi chemat? De ce ? Voiam să îmi iau rămas bun!
- Ei lasă, că Olguţa ştia că eşti ocupată !
- Nu pot să cred, nu pot să cred! Nu !!! Acum sunt în vacanţă şi am timp, am timp!!!
Ochii ei erau măriţi şi uscaţi. Căutau prin împrejurimi ţigaretul, scrumiera, ziarul, scăunelul pentru picioare, pernuţa, toate acele mărunţişuri care o înconjurau pe doamna Olga.

Dar nu erau. Era doar acea măsuţă din hol şi cele două fotolii cu braţe unde cele două stăteau de poveşti în scurtele răgazuri lăsate de viaţă.
Catrinei i se păru că vede o umbră zâmbitoare într-unul din fotolii. "Olguţa...draga mea", gândi tânăra femeie.
- Hai, mai treci pe-aici, noi acum avem treabă cu împachetatul, eu plec la fratele meu, să stau cu familia.
- Bbbbine domnu Gelu, bine. La...revedere!
- Ce la revedere! Nu mai vine el aici niciodată! - interveni cumnata.
Dar pomana? Sar mormântul ei? Cine îţi va pune flori doamna Olga? - gândurile Catrinei întrebau.
- Da, chiar, ce rost mai are să mai vin! veni răspunsul lui domnu Gelu.
O umbră mare, neagră coborî în mijlocul zilei însorite între Catrina şi lume. Lăsă capul în jos, spuse un "Bună ziua" scurt şi
plecă pe drumul către casă.
După două săptămâni, luă sacoşa cu cărţi şi se îndreptă spre bibliotecă pe drumul cel scurt, că mai avea un an până să termine. Tocmai a gătit că tot era vacanţă! Luă borcanul în care a fost dulceaţă de la doamna Olga şi îl umplu cu mâncare.
Să îl dea, dar cui? Pe stradă, puţină lume, moleşită de soarele care ardea. Pe drumul către bibliotecă femeia se gândea că se va acri mâncarea....Păcat... Dintr-o tufă de la marginea trotuarului ieşeau scâncete. Se aplecă şi văzu un căţel lovit de maşină. Dădu crengile la o parte, deşertă borcanul iar câinele înfometat mâncă dumicând printre scâncete. Ea luă borcanul, se duse la bibliotecă, schimbă cărţile, apoi ceru să meargă la toaletă. Acolo, spălă borcanul, îl umplu cu apă şi la întors îl puse alături de câine. La plecare câinele avea ochii blânzi, iar trupul era mai relaxat, gemetele încetaseră.
Săracul! - gândi ea. Seamănă cu răposatul câine al doamnei Olga.
Şi atunci, umbra dintre ea şi lume se duse, dar i se păru că vede înspre căţel faţa zâmbitoare a doamnei Olga.
Boda proste, Catrină!

Excelent !

Cu atat mai mult cu cat ascult (si vad videoclipul excelent realizat) al lui Katie Melua

"I Cried for You" - Contraste, ti-o dedic

P.S. Clipul asta e un fel de puzzle. I love it !

Kristin, minunat videoclipul. Pentru el însuşi dar şi pentru legătura cu textul.
Mulţumesc !

De multe ori gândurile mele înfloresc cuvinte. Aşa, firesc, de parcă ar fi o apă de izvor, pe care mi-e greu să mă aplec să o adun în pumni şi să o beau. Parcă nu ar mai vrea sufletul să se mai spele odată în aceleaşi amintiri personale, sau în povestirile oamenilor care mi-au stat în preajmă. Şi atunci, izvorul care este într-o continuă curgere, îşi ia apele cu sine, le poartă departe de amintirea mea. Oricât m-aş strădui, nu mai ştiu ce cuvinte simple au fost în prejma mea, de ce nu le-am adunat în căuşul scrisului. Măcar o cană…Mi-e greu să fac gestul de a lua pixul şi caietul de la capul patului, de a trage pixul din poşetă şi a deschide carneţelul, de a porni computerul. Aştept minunea ca apele izvorului să se încleieze de creierii mei. O oboseală pe care nu mi-o pot explica…

Eu sarbatoresc aici, dar tu ??

Tre sa vin eu sa sterg praful ?

Imi dai un pahar de must ?

Kristin, de aceea sunt prietenii, ca să mai treacă din când în când să mai şteargă praful atunci când cel în cauză nu poate.

http://img206.imageshack.us/slideshow/play...0371159lr5.smil

http://img206.imageshack.us/slideshow/play...0371976gtz.smil

probe

"M-ai intrebat si aseara dece?...Si acum poate te-ntrebi dece-tzi spun toate astea? Motivul este ca m-ai cunoscut!...Esti
singura persoana caruia m-am destanuit. Nu vreau compasiune!Vreau sa aflu unde am gresit?...unde gresesc?
Ma tem...nu mai am incredere in nimeni!
adrian"

Este finalul unui mesaj. O lungă confesiune care ar trebui să acopere un ... cincinal!
Răspuns?
Poate îţi voi da răspunsul într-o viitoare scriere. De care tu nu vei şti, pentru că aşa cum nu ai cunoscut persoanele de care mi te plângi nu mă cunoşti nici pe mine. Nu ştii că eu ascult cu atenţie, sunt un bun ascultător, eu citesc cu atenţie, apoi scriu.
Dar când ? NU pot şti...

contraste, ce mai faci?

Bună flori, , ce să fac, mulţumesc bine. Am găsit notificarea unui răspuns la "Crochiuri....şi am intrat să văd cine scrie. Erai tu.
Eu traversez o perioadă încărcată de muncă, destul de multe greutăţi, de care sunt sigură că este plină viaţa fiecăruia.
Dar, tot în această perioadă foarte multe persoane ţin să mi se destăinuie, verbal, telefonic sau pe e-mail. Şi nu sunt tocmai fericite povestirile lor. Le simt adeseori ca pe nişte poveri puse pe umerii mei care, culmea, nu mai pot să se îndrepte.
Momentan nu pot spune decât că trec prin această perioadă grea pentru mine, pe care o consider o etapă de acumulări ale unor experienţe fie chiar şi ale altora. Acumulările mai devreme sau mai târziu vor fi scrieri. Nu ştiu însă când, ziua, anul...
Cu tot dragul de tine !

Contraste, nu esti prieten adevarat daca nu porti in suflet suferinta celor la care tii.

Prietenia adevarata rezista momentelor cand nu esti omul de succes care erai.

Te admir ca inca mai poti acumula.

Dragă Kristin, aici nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată vorba de vreo prietenie.
Relaţiile au fost de cu totul de altă natură, contorsionate, controversate şi contrastante.
Din tot marasmul acela, s-a ales să se confeseze tocmai mie. Mă rog, întortocheate sunt căile Domnului!
Da, acumulez noi şi noi experienţe de viaţă.
Aşa ceva nici dacă mă aureai şi nu credeam !
Nu ai cum avea în faţă tot textul
Dar nu ai cum şti şi ce ştiu eu în plus fără texte...
Ferească Dumnezeu !

Credeam că numai în Bucureşti nu poţi avea timp niciodată.
Dar şi târgul meu - nici prea mare, nici prea mic - a început să dea semne vădite de aşa ceva.
O vorbă la telefon, o alta pe chat, gata, ne-am auzit, ne-am văzut !
Multă vorbă chiar şi fără rost la o cafea tihnită acasă nu se mai poartă.
Ultima cafea asortată cu pizza am consumat-o cu mai multe prietene la Pizza Italia, că acolo era echidistant localul faţă de casele noastre... Discuţia fadă, anostă, asezonată cu "vezi poşeta ăleia", ori "ce bărbat bine este la masa aia". Curent, hârşâială continuă ca zgomot de fond, şi calitate îndoielnică.
Mda....
Astăzi plec mai devreme, mă duc singură să mănânc o pizza mare, să beau o cafea singură, doar cu mine şi cu gândurile mele. Sper să nu se nimerească nimeni cunoscut, nu am chef . Mă duc unde am mai fost odată, la Dark, mi-a plăcut şi muzica, şi ambientul. Nu se vorbeşte tare, nu se trânteşte, nu este curent, muzica este pentru fundal şi bună dispoziţie.

Hai să interpretăm: ziua, noaptea, felul cum se răsuceşte frunza pe ram, modul în care piciorul ei - sau al lui a păşit pe prima treaptă.
Hai să interpretăm cum a parcat el maşina, cum sparge seminţele baba de la scară, cum este gardul şi poarta de la ultimii prieteni - sau rude pe la care am trecut.
Hai să interpretăm fruntea, buzele, poziţia corpului, ochii...
Mai ales ochii. Larg deschişi spre zare, ei înşişi o zare. Abandon, visare, renunţare, hău, n-am chef de nimic, oboseală, amintire. Şi altele.
Ce o fi în ei. Cine ştie? Numai posesorul acelor ochi poate şti cu adevărat. De ce aceştia, terni, uscaţi, stau deschişi spre zare, spre lumină, spre zi, spre soare chiar, ca într-o tortură indiană. Ochi uitaţi în căutări - lumină.
Dar, pentru că tot îi vedeţi, hai să interpretăm!

Miroase asprun-n casa mea. Am venit cu un buchet imens de dumitriţe din piaţă, le-am pus într-un vas pe măsură, iar ele oficiază olfactiv. Toamna este în toate drepturile ei. Un pas până la Sfântul Dumitru.
Apoi toamna va fi tot mai urâtă, tot mai meschină. Într-una dintre astfel de zile uscată, seacă, friguroasă, încrâncenată, înspăimântătoare ca imagine pentru un suflet bogat, m-am născut eu, mulţi, mulţi ani în urmă. Paradoxal. Eu iubesc soarele, vara, căldura, înfloresc, întineresc, răsuflu fără noduri doar la căldură...

nu e nici un paradox...si eu sunt nascuta intr-o zi de noiembrie, brrr, si-mi place la nebunie soarele si caldura...

cum arata dumitritele?

sa mai respiri un veac lumina...

Michelle, ale mele sunt toate albe, cu bănuţul galben, iar tulpinile şi frunzele verde închis.
Dumitriţele arată aşa:

passenger, cât timp am căutat pe internet nişte dumitriţe pentru Michelle, ai postat şi tu un răspuns.
Minunată imaginea. Simt în mine nişte cuvinte care i se potrivesc.
Dar cu urarea ta, nu sunt de acord. Doresc să mai trăiesc, este adevărat, dar nu un secol, nu. Puţin, infim de puţin. Dar astfel încât atunci când mor să spun: am trăit o lună, dar AM TRAIT!

Oare cum o fi realmente în Tenerife ?

Da, acum am înţeles.
Nu este vorba că tu nu şti să te faci înţeleasă. Uneori noi, cei ce receptăm informaţia, cei ce o citim, ne ducem cu gândul acolo unde ne place. Unde ne doare mai tare, sau unde ne este mai uşor.
Acum am înţeles, acum păşesc pe drumul deschis de tine.

Trecatoare, o vrăbiuţă zboară dus-întors prin dreptul ferestrei mele închise, iar din interior, Păpuşica o urmăreşte cu intenţia vădită de a o transforma în friptură. Ba mai se întoarce către mine doar cu căpuşorul, mai cu tot trupul şi frământă nervos pervazul cu lăbuţele, mieunând poruncitor să îi deschid fereastra.
Eu, nu şi nu! Lasă vrăbiuţa să zboare liberă, tu ai biscuiţi şi altele.
Şi de la etaj până la parter, nu ştiu dacă ai să aterizezi întreagă!
Aş, miau şi miau!
Vrăbiuţa a încetat turele, a zburat în drumul ei, dar Păpuşa stă de pază. Doar, doar s-o reîntoarce fripturica zburătoare!
Rea pisică, rea! Şi încăpăţânată...

E bucuria clipei care stă să moară
a contribuit cumva la descreţirea frunţii
la însorire-n suflet bunăoară
ori alungarea ceţii de pe munţii
părtaşi la viaţa noastră.
Într-o doară
gândesc aşa, despre o clipă călătoare
când sute, mii sunt ca şi-aceasta
numai de ea mă leg, pe ea pică năpasta
să o captez în spusele cu rima
şi să o prind în încercarea asta...



Ce să mai scriu!
Dincolo Păpuşa a trântit ceva ! Ce? Nu ştiu! Mă duc să aflu....Zăpăcita !

Umbre călătoare peste zări, fumuri, ceţuri. Căţei înfriguraţi, strânşi pe lângă rigole unul în altul. Oameni grăbiţi cu capul în pământ, merg teleghidaţi spre o ţintă bine înscrisă. Eu, m-am dus în treaba mea cu trei pulovere pe sub scurtă. De bine şi cald ce-mi era mergeam ţeapănă, cu paşi rari. De aia am şi văzut o pălăriuţă leopard într-o vitrină, am intrat subit şi mi-am adjudecat-o!

Bine ai revenit, leopardo !

´Missed you.

Cum face oare leopardul când este mulţumit?
Oare toarce ?

Pare aşa de inocent !

Mi-e dor de tine viaţă, mi-e dor de clocotirea ta!
Mă simt un robot care în ritmul acelor metronomului se scoală, se spală, se pune la masă, iar se scoală, se duce la servici, "serviceşte", se duce la magazin şi cumpără pâinea cea de toate zilele, se întoarce acasă, puţin şmotru, puţin calculator, puţin răspuns la telefon, sau o întrebare, puţin NET, uneori - puţin televizor, şi somn...şi iar.........................