Nu este prea complicat dacă mă gândesc la sentimente ca la acele informații care nu pot fi procesate de o mașină... deocamdată. Nu sunt sigur în privința viitorului însă. Eu cred că în lipsa sentimentelor nu poate exista nici conștiința. Partea emoțională a creierului trebuie să fie în sinergie cu partea rațională pentru ca să apară conștiința. Adică omul (sau ființe asemănătoare din punct de vedere al dezvoltării creierului și relațiilor sociale cum ar fi delfinii) au acea inteligență emoțională care se bazează în special pe logica fuzzy spre deosebire de inteligența rațională care se bazează în special pe algoritmi și pe logica clasică. Inteligență emoțională trebuie să fie un constituent al sufletului.

Dacă în exemplul tău cu jocul de șah, jucătorul uman nu știe că joacă cu o mașină ar fi mai concludent. Softul bazat pe algoritmi genetici, care se adaptează din mers poate simula comportamentul uman foarte bine. Dar el nu are sentimente reale care conduc la manifestarea conștiinței. Lipsește ceva... probabil nu numai liberul arbitru și voința proprie.

Asta am întrebat și eu mai devreme. Dar Erwin nu pare interesat.

a

Nu m-am documentat spre a putea răspunde la întrebare. Tind să cred că au, conform cu percepția comună, dar nu am nicio dovadă clară în acest sens.

Dar cum ar putea arăta „o dovadă clară” vizavi de această problemă? (Și asta era una din întrebările din lista pe care am propus-o mai devreme.) În ce-ar consta ea?

În spirit popperian, ce anume ar trebui să se întâmple/afle/descopere/publice pentru ca tu să spui „Gata, m-am convins: sugarii nu au suflet!”? (Nu, nu sugerez că acele fapte/publicații/descoperiri există deja, vreau doar să aflu ce lucruri consideri tu că ar putea dovedi teoria „Sugarii nu au suflet”.)

a

Nu știu. Mai degrabă aș susține că având în vedere imposibilitatea de a comunica cu sugarii, acest lucru nu poate fi demonstrat pe un termen nedefinit...

Aha. Deci comunicarea ar putea lămuri problema sufletului. Dacă nu putem comunica, concluzia corectă este „nu se știe”, nu „nu are suflet”.

a

Probabil că s-ar putea găsi metode de investigare mai precise în viitor, cum este acum RMN-ul, cu care se vor putea analiza și documenta multe aspecte ale funcționării unui organism în absența comunicării. Însă am mai subliniat aspectul, sufletul este mai subtil și deci mai dificil de detectat decât alte aspecte ale ființei.

... uneori nu pot fi procesate nici de oameni.

Tu chiar te indoiesti de faptul ca sugarii ar avea suflet?

Scuze ca raspund întru locul lui Erwin.
Fiecare are, copil si fiecare animal are suflet.
Erwin, ce naiba e ERM ?
Si cum naiba se analizeaza? Cu masini? Nu gândi doar mecanic.
Eu cred ca cred si cred ca ai noi credem si credem în noi

A fost odata un reportaj. Copii parasiti. Erau niste babe care se ocupau de ei. Copiii au trait, pentru ca le-a mers bine, au avut dragoste.
Uita-te la Kalahari, la copiii leilor, Zebra, Gnu, antilope, crocodili la râul Mara, care-si cara plozii în gura fara sa-i fereasca.
Sau somonii din Pacific, care mor pentru copiii lor. În Atlantic, nu.
Mai este în Marea Sargasso, pe undeva prin Marea Caribica unde mor în fiecare an anghile, dupa ce s-au împerecheat.
Sa nu-mi spui ca fiintele astea n-au suflet. Ele mor pentru copiii lor.

Nu știu. Asta nu presupune o îndoială. Îndoiala ar fi dacă aș zice "hmm, nu cred că sugarii au suflet".



Pentru asta-i destul ca instinctul de supraviețuire al speciei să fie mai presus decât instinctul de conservare al individului. Cred că sufletul este mai mult decât un instinct. Presupun că implică și empatie și inteligență și conștiință și sentimente. Instinctele sunt la un nivel mai primitiv, dar sunt incluse implicit.

Pana la urma, din ce s-a mai discutat pe aici, deduc ca nimeni nu are vreo dovada ca ceea ce denumim suflet chiar exista cu adevarat si ca nu este altceva decat un produs al gandirii magice. Mie-mi pare ca notiunea asta, la omul modern, se leaga mai degraba de un soi de wishful thinking. Doar ne place sa credem ca ceva din noi supravietuieste mortii. Intreb din nou, care-i logica existentei a ceva din mine dupa ce eu incetez din viatat? Care ar fi scopul? Putem sa discutam despre suflet fara a ne lega si de notiuni religioase? In modelele religioase, sufletul exista cu un scop - in ideea de a i se da fiecaruia dupa cum merita, existenta sub aceasta forma, in aceasta dimensiune, nefiind cea cu adevarat importanta (decat sub anumite aspecte); aici fiind doar supusi unui test, moartea reprezenta doar o simpla trecere catre adevarata forma de existenta, catre adevarata "viata". Dar daca nu suntem religiosi si vedem in toata acceptiunea asta doar baliverne, la ce ne mai ajuta notiunea de suflet?

In fond, a existat ceva din mine inainte ca eu sa ma nasc? Am vreo traire care sa tina de cu totul si cu totul alte timpuri? Daca nu, de ce o parte din mine ar exista si dupa? De ce as mai avea simturi din moment ce n-as mai avea sistem nervos, analizatori responsabili cu simturile? Imi vine in minte un citat din Mark Twain: "Nu-mi este teama de moarte. A fost mort timp de milioane si milioane de ani inainte sa ma nasc si nu am suferit nici cea mai mica inconvenienta din partea ei"

Eu cred ca nu putem vorbi despre suflet fara a renunta la toata sandramaua religioasa in jurul careia se invarte acest concept. Daca facem abstractie de religie, sufletul devine ceva atat de vag incat nu ne este absolut deloc de folos. O dam in literatura, in poezie. Mie mi se pare important sa cautam originile conceptului. Este clar ca avem de-a face cu un concept care, ca multe altele, a avut si el un inceput si, desigur, o evolutie de-a lungul timpului, si ca punctul sau de plecare ar trebui sa fie omul arhaic (sau cautat chiar in antropogeneza, atunci cand vorbim de primele hominide cu capacitate cognitiva suficient de dezvoltata). Privesc fenomenul religios (in acceptiunea sa cea mai larga) ca pe ceva natural, ca pe ceva ce apare la un moment dat intr-o populatie anume de fiinte ganditoare, date fiind anumite conditii. Daca luam in calcul o perioada de timp suficient de lunga, existenta constiintei de sine, o oaresce capacitate de gandire abstracta, de a opera cu simboluri, cred ca devine inevitabila inventarea transcendentului, inventarea dualismului. Toate aceste experiente pe care le-a avut Homo Sapiens-ul arhaic, inca din zorii umanitatii, nu cred ca aveau cum sa conduca intr-o alta directie. Cred ca experienta mortii a fost una cruciala, poate chiar cea mai importanta. Faptul ca noi, oamenii, intelegem atata de bine fragilitatea vietii, ideea ca avem cu totii un sfarsit, a condus cu siguranta la o serie de intrebari pentru care trebuiau gasite niste raspunsuri, iar raspunsurile pe care le puteau da oamenii aceia, in timpurile acelea, nu putea fi date decat pe baza intuitiva, pe o gandire analogica.

Citez dintr-o lucrare semnata de acad. Constantin Balaceanu-Solnici, unul din autorii romani cu cele mai interesante lucrari dedicate antropologiei, pentru ca o spune foarte frumos: "Cred ca acest model este cel mai raspandit (cel dualist - corp/suflet) si, probabil, cel mai vechi. La baza 'constructiei' sale se afla, desigur, doua observatii pe care le-a facut omul paleolitic. Prima se refera la dramatica schimbare a unei fiinte (animal sau om) in momentul trecerii de la viata la moarte. Oricine asista la transformarea unui om viu intr-un cadavru isi da seama ca s-a produs ceva grav si cea mai fireasca explicatie este ca a disparut din corp principiul (forta) care-l mentinea in starea vie. A doua experienta este cea onirica. Omul paleolitic, ca si omul primitiv, credea in realitatea evenimentelor visate. Visand insa oameni care murisera, primele hominide ganditoare au crezut ca aceastia au supravietuit mortii. Cum revenirea lor nu aparea in cadrul vietii reale, au ajuns la concluzia supravietuirii lor intr-un alt plan al realitatii. Combinand in mentalul lor aceste doua experiente, oamenii din paleolitic au ajuns la concluzia existentei in omul viu a unui principiu (sufletul de mai tarziu) care paraseste corpul la moartea acestuia, dar ii supravietuieste (este nemuritor)" - pasaj din lucrarea Incursiune in lumea sufletului, o abordare antropologica, care vine in completarea unei mai vechi lucrari, Anatomistii in cautarea sufletului.

Mie asta imi pare a fi framework-ul pe baza caruia sunt construite toate religiile, si mi se pare departe de a reprezenta o dovada a faptului ca ceva din noi chiar supravietuieste mortii. Ba din contra, ne aminteste ca ceea ce numim suflet nu este altceva decat o mostenire ancestrala, un produs aparut in mintile unor oameni care au trait cu cateva zeci de mii de ani in urma, in niste vremuri atat de diferite (ca si mental colectiv) de cea cu care suntem noi familiarizati.

Ce ma enerveaza atât de citit degeaba.
Ma doare sufletul când mi-e spaima ca mor.
Ma doare sufletul când mor de iubire.

Gata.

Apropos = ma cac pe orice framework.

Si pentru desteptii de-aici, care scriu în zadar, zice-mi ce e sufletul.

Ori doar o definitie incompleta...




Ori si una si alta?...

Nu stiu daca s-a mai spus, fiindca nu am avut rabdare sa citesc tot, dar misticii (cel putin unii) afirma (iar eu ii consider ca au dreptate in urma anumitor experiente) ca fiinta, respectiv sufletul, poate avea diferite stari vibratorii... Cu cat vibratia este mai ridicata cu atat sufletul este mai apropiat de Dumnezeu/rezoneaza mai mult cu energiile divine.

Chiar si copiii inca nenascuti au...

Și în ce constau vibrațiile astea, mai precis? Vibrație ridicată înseamnă frecvență mai mare sau amplitudine mai mare? Sufletul este un mediu elastic? Ce experiențe ai avut de ai încredere în ce spun unii mistici? Cum interpretezi ce spun ei?

Iti zic maine ca acum ma bag la somn... In orice caz, dupa o anumita practica incepi sa le simti. Daca ai simtit vreodata pe pielea palmei prezenta campului electrostatic de la ecranul unui televizor cu lampi de pe vremuri, cred ca poti sa intelegi despre ce este vorba. Noapte buna!

Deci de frecvente este vorba. Sufletul poate vibra pe diferite frecvente, energiile iubirii cristice fiind, zice lumea, de frecventa cea mai inalta. Asadar, daca esti curios, poti sa simti energii de foarte buna calitate in biserica, in timpul Sfintei Liturghii sau imediat dupa. Dar trebuie sa fii prezent acolo, nu sa urmaresti la televizor. Daca esti ateu se poate sa nu iti reuseasca din prima. Dar daca mergi mai multe duminici la rand si te pozitionezi mai in fata altarului, zic eu ca nu se poate sa nu ajungi sa le simti. Deci si arhitectura bisericii contribuie la captarea acestor energii si poti sa experimentezi in mai multe biserici ca sa vezi cum se simt. Daca biserica are cupola deasupra locului din fata altarului, acolo se simt foarte puternic. Daca mai exista si sfinte moaste, cu atat mai mult... Dar daca esti mult prea critic in legatura cu talentele muzicale ale unora, alege o biserica in care sa cante niste profesionisti, ca daca te enerveaza vreun afon care tine sa cante cu orice pret, s-ar putea sa se duca naibii tot experimentul

Hanar n-am...
Ce experiente?... Am experimentat ce-au spus ei...

LE Deci sa nu te astepti sa simti senzatia (doar) pe piele. Ai sa o simti in tot corpul, ca si cum acesta s-ar usura. dar ti-am zis, trebuie sa fii prezent acolo, sa nu te gandesti la nimic din afara, si sa incerci sa patrunzi in atmosfera de acolo...

Ce descrii tu este o experiență mistică. Am fost în diferite biserici în condițiile pe care le-ai expus dar nu am simțit așa ceva. Ce am simțit concret și repetat a fost senzația plăcută dată de sunetul orgii. E cu totul altceva decât "vibrația de înaltă frecvență" de care vorbești, ceva mult mai pământesc și nu cred că are vreo relevanță referitor la ce este sufletul.

Ase, ai cumva prejudecati?... E mai intai de toate o experienta empirica.


Deci trebuie sa mergi la ortodocsi nu la catolici....

Am ceva vechime pe lumea asta... Și am fost în biserici ortodoxe, catolice, reformate, (neo)protestante și chiar într-o moschee am băgat capul pe ușă... Lăcașul de cult, indiferent care, e făcut de oameni, slujit de oameni. Din punctul ăsta de vedere relația spirituală cu Dumnezeu este mijlocită și nu directă. O experiență empirică nu cumva este viciată de dogmele incluse, de prejudecățile inoculate încă din copilărie?

Cladirea este slujita de oameni nu relatia spirituala. Poti sa te asezi linistit intr-un coltisor si sa te rogi direct.

...și e același lucru cu a te ruga de acasă, de pe vârful unui munte sau dintr-o peșteră. Biserica sau templul n-au nicio relevanță în acest context.

Are relevanta, nu esti singur acolo, sentimentul de comunitate si impartasire a ceva, sentiment care poate fi un accelerator la ce descrie Rehael.

Noi vorbim despre suflet, nu despre credință. Acesta-i contextul. Și suntem la Filosofie. Sufletul este același și în biserică și în afara ei. Adică nu văd cum o "vibrație" de o frecvență oarecare poate da seamă de ce este sufletul.

Pai despre asta vorbim, mnu? Hai sa iti dau un exemplu: intr-un recipient introduci o particula (suflet). Particula e in repaos total, lenesa. Apoi in acel recipient(cladire) introduci mai multe particule din care cateva sunt deja excitate.

Ce se va intampla?

Depinde, dacă particulele au sarcină electrică sau spin diferit se vor cupla sau respinge. Sau mai rău, dacă bagi vreo antiparticulă, sare coșmelia în aer.

Nu te baza pe vechimea ta... Nu se compara vechimea din "carciuma" cu aceea din biserica, asta doar ca o comparatie...

Deci eu ti-am explicat cumva ca degeaba te vanturi prin toate bisericile; asa n-ai sa percepi nimic. Chiar de te duci la o moschee, trebuie, mai ales ca esti cam ateu, sa te duci de mai multe ori si sa fii prezent la ritual si rugaciuni. Dar cum nu cred ca la Timisoara este vreo moschee mare ca la Istambul, mai bine te duci de mai multe ori la rand la o biserica ortodoxa cu cupola asa cum ti-am spus ca aceea amplifica campul care se creaza, iar dupa ce este invocat Sfantul Duh in altar, dupa cateva duminici, zic eu ca e imposibil sa nu ajungi sa simti...


Fii linistit ca nu o sa te bata nimeni la cap cu dogme si prejudecati de alea de care zici tu; nu asta e rostul Sfintei Liturghii... doar daca te pune pacatul sa intri in vorba cu vreo baba chisata... dar cum zici ca esti baiat mare, ai sa te descurci...

Nu crezi c-ar trebui s-o lași mai moale cu exprimările tendențioase? Cine nu-ți cântă în strună este "cam ateu"?

Să revenim on-topic! Răspunde te rog la întrebările pe care le-am pus mai sus privind sufletul.

de ce nu scrii si la politica !?

N-am crezut ca ai sa o iei atat de personal; faptul ca ma cert cu unii 'catari', nu inseamna ca te-am bagat in aceeasi oala cu ei. Stiu doar ca esti plin de indoieli, dar fara rele intentii, de aceea mi-am permnis sa te caracterizez in acest fel. E chiar atat de gresita caracterizarea mea? Chiar te declari credincios convins?.... Nu neaparat ca m-ar uimi asta ci doar as constata ca am ramas in urma cu evenimentele si nimic altceva mai mult...


Deci ce anume ti-a ramas neclar ca nu imi dau seama.

Cele cu energie mai mare („excitate”) se vor domoli și vor ceda din energia lor celor mai leneșe. „Excitația” totală se va conserva (redistribuindu-se între particule).

Ce vrei să spui cu analogia asta? Că sufletul se conservă? Vrei să spui că cei cu sufletul mai „excitat” se vor domoli în contact cu alții mai pasivi, cedându-le din sufletul lor?

a

Iuhuuu, sa mor io.
Apropos, cum mor io, e energia cea lenesa sau a celor mai lenese?
Într-o excitatie sexuala as vrea si eu sa ma domol.

Pentru mine, sufletul este "persoana". As putea spune mai simplu: sufletul meu este "eu vesnica".

Ca energia se conserva, se transmite sau se transforma. Sufletul este doar particula "excitata" de energie in acel exemplu.

Deci in cele din urma s-a ajuns la concluzia ca sufletul exista si ca el ar reprezenta o forma de energie.
Inseamna ca m-am intors fix la punctul din care am plecat

Cred ca sufletul nu are legatura cu memoria, in conceptia mea ele reprezentand lucruri distincte si ne-interconectate.
Nou nascutii, amnezicii, cei in coma ... au suflet. Au 'un quantum' de energie speciala denumita suflet. Ca sa fiu mai clara : cred ca sufletul reprezinta o cantitate constanta ce nu difera de la un individ la alt individ.

Intr-un ziar din Romania, a aparut o stire, pentru mine extrem de interesanta despre SUFLET. Stirea a fost adusa in atentia noastra de andra_v pe un alt topic. Curios din fire am incercat sa aflu cine este acest om Sir Roger Penrose si bineinteles sursa din care s-a "inspirat" autorul articolului din ziarul romanesc. Nu am referinte prea bune despre "ziarul" britanic invocat de autorul roman dar cred ca am gasit articolul de la care s-a plecat. Teoria este extrem de interesanta, chiar relaxanta pentru unii, am putea spune ca avem, cel putin teoretic, o teorie care rezolva existenta sufletului, a starii acestuia dupa moartea fizica a corpului, anvelopei, carcasei etc. cu care efectuam aceasta calatorie fantastica in lumea materiala. Deci dupa moarte conform acestei teorii „microtubulii” din creierul nostru se intorc in Univers acolo unde s-au nascut ca informatie primordiala, probabil ca exista o zona, dupa unii cercetatori aceasta s-ar gasi in interiorul gaurilor negre, in care acesti "microtubuli" isi au originea, locul in care se relaxeaza dupa "secundele" traite pe o planeta sau alta intr-un corp material, oricare ar fi acesta. Imi imaginez aceasta calatorie "karma" acestor "microtubuli" ca fiind niste sarcini, atributii, pedepse etc. prin care „microtubulii” sunt rugati, detasati, obigati etc. de o forta sa o indeplineasca. Daca pana aici imi este clar ce si cum se intampla cu acesti „microtubulii” n-am inteles ce se intampla cu informatia pe care acestia o poarta, unde se descarca aceasta informatie, cui ii foloseste, suntem doar simple rutine deja programate sa executam un anume patern dupa care odata cu disparitia purtatoarei fizice, informatia preluata de purtatorii „microtubulii” este depozitatata intr-un loc anume spre a fi folosita la ce? Cat de importanta poate fi informatia din capul, „microtubulii” lui Gogu Pintenogu, care toata viata a stat numai beat, a batut pe cine a apucat, a violat babe, a furat etc.? Ce selecteaza entitatea la care ajung aceste informatii din noianul de experiente traite de fiecare SUFLET de pe acest pamant sau de pe aiurea? Ce-o intereseaza atat de mult pe entitatea depozitara a informatiei din experienta fiecarui individ? Informatia? ca si continut? sau ca stare energetica?

Multumesc pentru articol!

Da? Zi ce e Sufletul Sfânt, sa ma dumiresc si eu.

Moncher, se pare ca sufletul nu mai este sfant, EL ESTE,pur si simplu.

Na misto, mi-ai explicat-o ca un preot, ia si înghite, ca cica-i asa. DAR CE E???
Pun pariu ca si "Preafericitii" n-au habar, si o sa-mi zica ca "este"
Adica este ce ??
Zi-mi ceva ce ESTE, nu prostii.
Si nu ca este un NIMIC, pur si simplu.
Ia explica daca stii, chiar ca-s curios, o sa stii pe naiba, Marduk.
Nimeni nu mi-a putut zice ce e Duhul Sfânt, na sa va vad pe voi.
Cred ca daca ma duc în sfera lui "Nimic", acolo-l gasesc.
Si nu te pune sa-mi spui ca as fi necredincios, s-ar putea sa ai dreptate.

Nu stiu ce este Duhul Sfant, nu stiu sa-ti spun nici ce este un duh, un spirit etc. Nu stiu sa-ti spun daca SUFLETUL exista cu adevarat, dar sincer mi-ar parea tare rau sa nu existe. Nu-mi pot imagina ca dupa trecerea noastra prin aceasta viata materiala, nu mai ramane nimic din ceea ce ne-a definit spiritual, acel eu, io, ego etc. al fiecarui individ. Nu mi-e frica de moarte, accept ca moarte nu este decat o trecere de la o stare la alta a materiei din care suntem formati, mai stiu ca aceasta materie, atomi, electroni, protoni, neutroni, molecule, este acelasi "lut"din care au fost "ziditi" dinozaurii si toate fiintele vii de pe planeta aceasta. Probabil dupa multe secole, milenii, aceasta materie se va constituii intr-o alta forma de viata materiala. Nu stiu sa-ti spun ce se va intampla cu "acel cineva," Cla sau Marduk dupa ce nu vor mai fi in viata materiala sau virtuala, mai ales cand "acel ceva", SUFLETUL, care le defineste unicitatea va disparea din aceasta lume. Un mare astrofizician spunea ca Raiul a fost inventat pentru cei fricosi, de catre cei fricosi, eu cred ca Raiul a fost inventat de catre cei optimisti, de catre cei care nu vor sa renunte la speranta nici dupa moarte.

Nou nascutii, dar nu numai. Copilul conceput are, la randul sau, suflet.

Marduk, lasa prostiile de genul ca aceasta materie, antimaterie, gauri negre,, atomi, electroni, protoni, neutroni, molecule, pizde, etc.
Si zi-mi ce e Duhul Sfânt.Pun pariu ca nimeni n-o sa mi-o zica, ca nimeni n-are habar.
Cum ai spus tu... e un fel de spirit.
Fain, zi-mi sie mie ce e un spirit, un Spiridus si Duhul Sfânt.

Cred ca ar trebui sa vorbesti cu un preot despre Duhul Sfant, ei sunt experti in chestii din astea. Eu am recunoscut ca nu stiu ce este si oricum discutia este despre SUFLET nu despre Duhul Sfant. Dar daca tu consideri ca cele doua au ceva in comun te rog sa ne spui parerea ta.

Sunt pe dracu experti, îti vând ceva prostii sa faca bani.
Si diferenta dintre suflet si Duhul sfânt e enorma.
Orice om are un suflet, dar ce e aia Duhul Sfânt, habar n-are nimeni, nici macar Vaticanul sau "Preafericitii"

Din afirmatia ta nu pot sa trag decat o singura concluzie, tu sti ceva despre Duhul Sfant, ceva ce noi nu stim. Te rog dezvolta ideea sa putem dialoga pe aceasta tema.

Marduk, eu stiu despre suflet, ca fiecare om îl are.
Dar ce e Duhul Sfânt înca n-am înteles...
Nu stiu daca sa cred sau altele... ar fi ca si cum ti-ar baga sufletul în tine când te nasti, desi nu sunt sigur.
Poate stii tu mai multe... m-as bucura

Ok. Chiar crezi ca fiecare om, individ are un suflet? Poate ca ar trebui sa definim inainte cum recunoastem un om care are suflet sau nu are! exista aceste semne? exista oameni fara suflet? ce este sufletul? cum il definim? cine ne atribuie acest suflet? daca cineva ni-l da, cand il obtinem? din prima zi a zamislirii? sau prin luna a- 4-a or luna a-6-a? la nastere? la botez? constientizam ca avem suflet sau nu? doar oameni au suflet sau si animalele? ...............................

Unde este spiritul omului?

In mod sigur spiritul nu sta in trupul uman decat un tentacul al sau, ceea ce da sens acestei existente.

Spiritul este asemenea unei caracatite cu o infinitate de tentacule lipite de o infinitate de egouri /trupuri ale persoanei intr-o infinitate de lumi.

Egoul meu de aici si acum are acces doar la tentaculul propriu al propriului spirit, s-ar putea ca intregul spirit sa fie cenzurat de proprile tentacule, de aceea constientizam existenta fractal.

Dar oare cum putem explica fizic acest spirit tentacular?!

Poi noi fiind tributari trupului percepem ceea ce percepe trupul. Contrar stiintei de suprafata, constiinta se releva prin creier, dar informatia cerebrala nu este doar electroni, chiar fotoni si pana in adancurile materiei si energiei, mai exact constiinta trancende limitele realitatii curente.

Ne putem imagina gandurile din creier ca producandu-se dincolo de realitate si in toate lumile materiale posibile si aceasta la propriu prin materialitatea ce coboara la infinit in microcosmos.

Nu doar spiritul uman transcende realitatea, ci orice existenta materiala vie sau nevie.

Totusi ce se intampla cu constiinta noastra dupa moarte?!

Probabil este mai usor sa ne intrebam ce se intampla cu un bolovan dupa vaporizarea sa cu un LASER?!

Probabil informatia bolovanului dispare din realitatea curenta si se taie legaturile transcendentale, dar bolovanul a lasat deja urme, asa ca umbra sa informationala s-a duplicat deja la infinit, astfel ca ea exista in intervalul de timp de la A la Z si chiar mai mult este posibi sa se fi duplicat material la infinit in alte realitati chiar in afara acestui interval.

Similar se petrec lucrurile si cu omul.


Intorcandu-ma la problema spiritului-caracatita, trebuie remarcat faptul ca omul odata intrupat devine tributar trupului, adica limitat si isi va forma o constiinta de tranzit bazata pe aceste experiente.


In momentul mortii se inchid canalele neuronale-materiale, iar spiritul se reacomodeaza transcendentei.
Constiinta functioneaza in creier si prin creier, insa cand creierul se distruge, aceasta la nivel cuantic sau sub-cuantic tinde sa piarda contactul dur cu aceasta realitate deoarece nu mai are obligatia de a fi legata prin trup de aceasta lume.
La nivel subcuantic constiinta nu mai are un suport material consistent, dar probabil nici nu are nevoie de asa ceva deoarece aici ea exista in alte limite fizice spatio-temporale.
Daca in lumea noastra avem o curgere a timpului dinspre trecut spre viitor si o consistenta doar a prezentului, in sub-cuantic lucrurile sunt mult complicate si nu mai au vreun sens in modelul lumii noastre.

Asadar dupa moarte putem traii din nou si din nou viata care tocmai s-a sfarsit, in acelasi timp putem fi duplicati / teleportati cuantic intr-o infinitate de realitati, putem exista intr-un Rai transcendent la baza lumii subcuantice holistice, s.a.m.d

Dacă vaporizezi un bolovan mai ai cum să-l reconstitui prin condensarea vaporilor? Să fie exact la fel cum a fost înainte? Dar dacă nu-l vaporizezi ci doar îl mărunțești în bucăți? Îl poți face la loc? Fără să adaugi lipici?

Entropia nu te lasă. Ceva odată distrus rămâne distrus. Informația structurală se pierde. N-o poți folosi ca să reconstitui obiectul distrus exact la fel cum a fost înainte. Este o lege a fizicii căreia i se supun toate lucrurile, inclusiv creierul sau corpul uman. Unde dispare informația structurală când se dezagregă un corp? Pleacă undeva sau pur și simplu dispare în neant? Încă nu am răspuns la asta.