Totul a inceput in iarna, cand am ajuns la serviciu intr-o seara si am vazut pe scari, la intrarea in cladire un catel mic, pricajit si zgribulit. Abia putea sa mearga (ulterior am aflat ca daduse o masina peste el si ii paralizasera partial labutele din spate). Mai mult se tara.
A doua seara, catelul tot acolo. A treia seara la fel.
Lumea i-a pus sub trepte apa, se ingrijea cineva sa aiba in permamenta mancare si avea si un mic cuibusor.
Deja incepuse sa ne cunoasca pe toti care lucram acolo si nu latra decat la straini. Cand ne vede pe noi dadea din coada. Mai nou a primit zgarduta, acte de la veterinar si se afla sub tratament.

Azi, s-au gasit hingherii sa vina. Eu am fost la serviciu asta-noapte si cand eram pe punctul de a stinge tigara si de a pleca, vad un rapanos imbracat intr-o salopeta albastra, ca se baga sub scara si ia catelul pe sus si il arunca in spatele unei Dacii Papuc. In fata, la volan statea altul si mai rapanos. Sting tigara repede, il intreb unde se duce cu cainele la care el imi spune sec: "Am primit reclamatie de la Politia Comunitara si am venit sa-l luam!". Intre timp, aud o femeie urland: "Ce faceti cu cainele meu?!?!? Unde il duceti?"

De aici a inceput tot scandalul. Femeia urla sa-i dea cainele inapoi, hingherii urlau si ei zicand ca nu, iar eu le ceream sa vad plangerea daca tot a fost facuta. Mi s-a spus ca e telefonica si ca ei trebuia sa ia cainele de acolo. Intre timp a inceput sa se adune lume si nu orice fel de lume... reporteri intepati, paznici solizi, personal IT, fotografi etc. Am inconjurat masina si nu-i lasam sa plece. Cand au vrut sa elibereze strada fiindca nu poate trece decat o singura masina pe acolo, femeia care urla ca e cainele ei, s-a urcat in dreapta si m-a tras si pe mine dupa ea. Astfel, noi doua, pe scaunul din dreapta tipam la sofer ca nu pleaca nicaieri pana nu ne da cainele inapoi.

Ca sa nu mai zic ca s-a ajuns pana la faze in care li se spunea hingherilor ca asta e proprietate privata unde nu au voie sa calce fara acordul directorului si cu atat mai mult, nu au voie sa ia nimic. In plus, exista martori care l-au vazut ca au luat cainele de sub scara, eu fiind unul dintre ei. Scandalul se amplifica fiindca masina nu se misca din drum iar altii vroiau sa treaca. Mai veneau si aia cu gura mare. Dupa ce am coborat din masina, am pus mana pe geamul soferului care era deschis si i-am spus sa traga masina in parcarea agentiei dar cu mine agatata de geam, ca sa fiu sigura ca n-o sa plece. Rapanosul, da sa inchida geamul. Eu nu-mi miscam mana de acolo. I-am si zis ca daca-mi prinde mana il dau in judecata fara alte discutii si sa vedem daca ii convine.

Am incercat sa-l mituim. Nimic. Soferul rapanos a inceput sa dea telefoane ca are probleme ca mai stiu eu ce. La un moment dat, vad unul din reporteri pasand telefonul altuia si spunandu-i: "Vorbeste tu. E Vanghelie." Eu ca eu ce eram nervoasa si imi venea sa ii dau cu capul de masina dar asta mi s-a parut super tare! Suni primarul de sector pentru un catel.

A primit soferul rapanos un telefon si brusc il vad ca scoate cheia din buzunar si ne da cainele care ulterior a fost dus in cladire.

Jumatate de agentie se stransese acolo si inconjurase masina. Mi-a placut. Am fost o echipa. Iar catelul este din nou cu noi, nu se stie pentru cat timp ca va fi dus la cineva la curte. Dar pana termina tratamentul va fi paznicul de baza al agentiei si jucaria noastra dragalasa.

Acum as putea dormi linistita daca mi-ar fi somn.


Nu ar fi trecut nici un hingher pe acolo, probabil nici in plimbare daca nu ar fi fost nenorocirea asta de summit. Trebuia sa-l fi facut prin Africa, prin desert pe undeva ca acolo n-ar fi fost deranjati de cainii vagabonzi, am fi putut circula si noi normal si nu s-ar mai fi chinuit astia atat de mult cu organizarea si paza. Paza ca paza ca deja parca imi stau in gat toti politistii dar organizarea... Nu am cuvinte sa descriu cat de "dezorganizata" e. Groaznic! Care o fi venit cu ideea sa-l organizeze la Bucuresti?!?!? Sa dea cu piciorul drept de masa de cinci ori pe zi, o luna de acum inainte. Asa poate il vom recunoaste si ulterior, casapi!!!

De ce se ridica lumea si aplauda la finalul unei piese de teatru?
La fiecare piesa la care am fost, asa s-a intamplat. A devenit un fel de moda sau piesa chiar a fost pe placul spectatorilor? De cele mai multe ori ma ridicam de pe scaun si aplaudam stand in picioare din placere. Pentru ca piesa chiar mi-a placut.
Cum toate capata un sens mai devreme sau mai tarziu, aseara m-am lamurit. Am vazut o piesa la Odeon care mi s-a parut ingrozitoare. N-avea nici un pic de sens sau actiune. Stupida rau! Am vrut sa plec de cateva ori dar am ramas cu J. pana la final. Si nu, nu m-am ridicat in picioare sa aplaud. Multi, daca nu chiar toti, au ramas asezati. Nici nu am aplaudat prea mult. Asadar aplaudatul din picioare nu este o moda. Parca ma simt ceva mai bine acum.

Dupa asta, am fost la concert Blazzaj. Interesant mai ales tipul care batea intr-o stropitoare, o bucata de tabla si o casca de razboi.

Acum ar merge o plimbare...

Concediuuuuu!!!!
Trei saptamani fara munca! Oh, dar ce bine suna!

J. s-a sucit iar si mi-a dat din nou papucii pe motiv ca s-a plictisit si relatia noastra aduce prea mult a casnicie. Macar nu ma mai simt ca data trecuta... E ceva mai bine acum. Ne intelegem foarte bine in continuare dar parca tot mi se urca sangele in cap cand ma gandesc ca ar putea fi cu alta. Eh... o sa treaca si asta.

Saptamana asta in ceea ce priveste activitatile profesionale a fost groaznica. Am ramas la o sedinta pana la 14.30 in conditiile in care nu mai dormisem din seara precedenta de pe la 21. Am urlat, m-am certat dar se pare ca tot pe langa urechi le-a trecut. Eu inca mai sper ca lucurile se vor schimba in mai bine si toata lumea rade de mine din cauza asta. Ei spun ca sunt o naiva. Ce-i drept, au trecut doi ani si nu s-a schimbat nimic. Eu inca sper....

Am vrut sa dau o penalizare dar sefa mea s-a trezit binedispusa si a trecut peste decizia mele, utilizandu-si dreptul de veto si iertandu-l pe idiot. Idiot pe care eu nu-l mai suport si imi creeaza repulsie cand il vad. Este cel mai parsiv om pe care l-am vazut in viata mea. I-am spus sefei ca are la dispozitie o luna. Daca nu pleaca el, plec eu. Am fost acuzata ca e ceva personal. Ooo daaa! Recunosc ca a devenit personal atat din partea mea cat si din partea lui. Ca sa nu mai spun ca am vorbit aseara cu o alta tipa de pe tura mea care mi-a zis ca mai avea putin si o intorcea cu totul impotriva mea si ca ieseau la tigara iar el o intreba "Oare cum ar fi sa fiu eu sef de tura?". Tipa a zis ca si-a dat seama ce fel de om este si nici ea nu-l mai suporta. Chiar imi era teama sa nu-i intoarca pe toti impotriva mea. Am vazut ca ieseau des in pauza dar am lasat-o in pace. Nu i-am zis nimic. Cu atat mai putin lui.
N-am mai intalnit asa ceva. Ma termina psihic omul asta. Ma scoate din minti si imi zdruncina toata fiinta. Nu cred ca exista alta persoana pe care sa o urasc atat de mult in momentul asta. Tot ce vreau este sa-si dea demisia sau sa il pot da afara. Mai ales a doua varianta. Am incercat sa vorbesc cu el, sa fiu dura cu el... nimic. El tot comenteaza, la fiecare final de saptamana imi tot spune ca eu nu am facut nimic toata saptamana si ca el a muncit cel mai mult dintre toti si cel mai bine. Al naibii!! Daca munceste atat de mult si bine, ma intreb de ce face numai tampenii, are scapari, scrie prost si cand are timp sa stea pe varii site-uri sau sa-si faca CV-ul...
Se pare ca nu stie ca mai apreciat este omul care tace si face decat cel care scoate ochii sefului cu cat munceste...
Vreau sa-l dau afara. Nu vreau sa-i dau satisfactia de a ajunge in agentie ca reporter, cel putin nu inaintea mea. Daca eu nu sunt capabila sa-l pun la punct, imi doresc sa existe cineva pe lumea asta care s-o faca. Si s-o faca bine!

Se pare ca in "lupta cu hingherii" am fost observata de cineva cu o pozitie destul de inalta in Clubul Roman de Presa. Persoana s-a interesat de mine si a fost la seful meu sa-i spuna sa-mi dea o marire de salariu sau macar o prima ca i-a placut atitudinea mea. Am rugat pe cineva s-o intrebe daca ma poate lua pe langa ea, ca reporter si mi-a zis ca o sa vorbeasca mai departe ca nu sunt locuri decat la departamentul economic. Vreeeeeaaaau acolooooo!!!! Nu vreau sa fiu pe social, politic sau mai stiu eu ce. Cica e seful destul de naspa acolo.
Vom trai si vom vedea. Oricum am ramas masca atunci cand mi s-a spus de ea.

Acum ma duc sa beau pana o sa ma fac praf. N-o sa-mi fie foarte greu avand in vedere ca am mancat o pizza de dimineata si am dormit doar 4 ore azi. He he! E ziua lui Adi maine si la petrecere ma va insoti si J. Minunat!!!

S-a intors A. din Anglia. Urmeaza sa iesim la bere. Pe cat de nervoasa am fost si p-asta, pe atat de dor mi-a fost de el. Si-mi venea sa-l omor iniante sa plece...

Chiar ca m-am facut praf sambata seara...
Duminica, am stat la discutii cu J. I-am spus ca nu va avea pic de intelegere din partea mea. De luni dimineata nu l-am mai vazut. M-am mutat la sor'mea pentru doua saptamani. Am inceput din nou dieta daneza si imi este incredibil de usor. Nu ca as avea eu pofta de mancare momentan...
Ieri am umblat de nebuna prin ploaie si am mers pe jos cum nu s-a mai intamplat de mult timp. M-am simtit bine.
Sunt mai ok decat ma asteptam. Ma mai apuca dorul dar il alung chiar daca nu sunt intr-atat de hotarata sa-l uit. Ieri m-a intrebat cat mai am de gand sa-l evit. Doua saptamani. Asta ai vrut, asta primesti!
M-am transformat intr-o persoana lenesa! Am o revista de joi, pe care trebuie sa o fac si nici acum nu m-am apucat de ea. Ups! Mi-ar trebui vreo doua palme peste ochi ca sa ma trezeasca si apoi sa-mi dau seama ca sunt doar in concediu si ca la un moment dat tot ma voi intoarce la munca. Acolo. Acolo unde ieri sefa mea a inceput sa rada cand m-a vazut si a zis ca sunt palida. Nici n-am mai salutat-o. Ce-o fi fost asa de amuzant la faptul ca eram palida, nu stiu. Ce fac hormonii din om... Este insarcinata si se pare ca sunt doar cateva persoane pe acolo care stiu. Ma numar si eu printre ei. Un moment de sinceritate din partea ei... Nu mai vreau sa mai lucrez acoloooo!!!
Ma simt tare aiurea aici, la sor'mea. J. mi-a spus sa ma intorc acasa dar nu vreau sa-l vad. Ieri am fost in vizita cu scop medical la bunicii lui/gazda mea. Am stat vreo doua ore la povesti. Imi sunt tare dragi si se pare ca si ei au prins drag de mine. J. zicea ca daca ar fi dupa bunica-sa, eu as fi ultima data afara din casa aia, chiar si dupa el. Bunicul lui e medic dermatolog... mi-a dat o veste foarte buna. Sper sa-mi treaca dupa tratament!
Ar trebui sa ajung si pe la scoala azi... Fac si eu ce pot sa-mi tin mintea ocupata cu chestii mai putin importante pentru mine.
Toate trec... mai greu, mai usor dar tot se duc.

Oare pe cine vreau sa pacalesc?
Azi m-am mutat inapoi. Cica e cu o tipa mai nou sau mai vechi... A mai fost cu ea cand am mai fost despartiti. Si ce minunat va fi!!! Inca nu l-am vazut ca n-a venit de acasa. Nici nu cred ca-l voi vedea ca trebuie sa ies in oras. In casa nu stau sub nici o forma!
E frig aici.
Sper ca ma voi tine in continuare de dieta... Pana acum am rezistat eroic la orice tentatie. M-am cam abatut nemancand anumite chestii dar nah... Nu-mi place carnea de vita si telina!!! Asa ca aseara nu am mai mancat carne de vita ci doar salata. Si in noapte ma chirceam de durere de stomac. Cred ca era de la otet ca-mi era pofta de ceva acru si am pus otet in salata in loc de zeama de lamaie.
Chiar nu sufar foarte tare... din cauza dietei. Ca din alte cauze... of, of, mai, mai!
Iaca ma duc sa ma machiez ca deh, n-am mai facut-o de mult, sa ma imbrac frumos si sa ma duc la un concert drum and base (nici nu stiu cum se scrie) cu unul din noii mei angajati.
Aaaa... si voi bea apa plata. Eee joy!

Din seria "Cum sa traiesti in aceeasi casa cu fostul prieten...", episodul 1:

Am aflat lucruri noi. Nu vrea sa fie el personajul negativ dar in ultima perioada, de cand ne-am impacat ultima oara m-a cam mintit. Se cam gandea la ea si ea este unul din motivele pentru care ne-am despartit... M-a daramat. Se vor duce de 1 Mai in Vama. Nu e minunat? M-a invitat si pe mine. Nu-mi vine sa cred cat de repede mi-a luat altcineva locul.
Ma simt frustrata, furioasa, deprimata si mai ales foarte singura. E ingrozitor amestecul asta de sentimente. Daca a exista ceva sa beau/mananc/fac sa treaca intr-o secunda as face. Nici nu as sta pe ganduri.

To be continued...

Episodul 2

Am incept sa ne intelegem fooooaaaarte bine. Duminica seara am iesit in oras cu el si var-su si chiar m-am simtit bine. Din pacate, tipa nu este numai prietena lui J. ci si a unei colege de apartament. Iar aceasta colega mi-a inchis gura zicand ca e prietena ei si ca daca ea vrea ca domnisoara sa vina in vizita, va veni. Nimic de obiectat la faza asta; are si ea dreptate. Asadar, in seara asta, colegii mei de apartament (J. si A-a) - ca deh, numa asta imi sunt in prezent - vor iesi in oras si apoi vor veni aici sa continue bautul. Deci s-ar putea sa trec printr-o mica criza diseara daca nu ma duc in alta parte sa dorm sau nu ma voi intoarce din oras destul de bine dispusa. Ma bucur ca macar J. a inteles ca nu vreau sa o vad si cu atat mai putin in casa asta si mi-a zis ca el n-o va chema.
Ba mai mult... a facut J. o greseala pe care o cam regreta acum. Mi-a zis ca-mi da biletul lui la concertul Metallica fiindca eu nu am apucat sa-mi iau si ma bazasem pe faptul ca-mi va lua el. Ihi! Momentan sunt pe ganduri daca sa i-l iau sau nu ca lui ii place mai mult. Uneori mi se face mila de el si-mi vine sa-i spun sa se duca el la concert dar imi revin repede si nu-i mai spun nimic.
In plus, foarte dragut din partea lui e faptul ca mi-a spus ca daca tin dieta pana la capat, la finalul acesteia ma va scoate la restaurant sa mancam. Iar duminica seara, "s-a scapat" si zicea ca sigur va veni vremea in care el va dori sa se intoarca la mine iar eu il voi respinge. Am ramas destul de uimita de chestia asta... In sensul ca normal ca m-am gandit si eu la asta, dar nu ma asteptam s-o spuna el.


Mai am 4 zile de dieta, fara ziua de azi. Se vede ca am slabit dar deja nu mai stiu cat fiindca n-am cantar. Vineri sau sambata vor veni ai mei in Bucuresti. Am trait s-o vad si p-asta. Ma bucur ca sunt atat de entuziasmati cu mutatul si ca sunt plini de sperante ca totul se va schimba in bine.
Si inca o decizie destul de importanta pe care am luat-o... In cazul in care nu-mi va fi marit salariul si acel om de pe tura mea pe care nu-l suport nu va fi dat afara, imi voi da demisia. Si desigur ca doleantele mele nu vor putea fi indeplinite in totalitate, asa ca sigur imi dau demisia. Am inceput sa fiu frustrata de faptul ca eu NU-mi pot da demisia fiindca am nevoie de o suma de bani pe luna. Bani care oricum nu sunt suficienti. M-am saturat sa fac totul ca la carte si sa ma straduiesc sa ma mentin pe drumul cel bun al vietii in conditiile in care nici nu stiu daca e cel bun si unde ma va duce. M-am plictisit ca lucrurile din viata mea ori sa fie constante ori sa mearga prost. Nu mai vreau sa spun ce e gresit, pentru ca treaba sa mearga mai bine, iar sefilor mei sa le treaca vorbele mele pe langa ureche sau mai rau, sa-mi rada in nas ca-s naiva si inca mai cred ca se va schimba ceva. Una din angajatele mele, cea care m-a adus pe mine in agentie, mi-a zis ca sunt singura persoana de acolo care a fost promovata datorita muncii depuse si nu vechimii sau altor criterii pe care numai cei de sus le stiu. Am fost destul de impresionata.
Asadar, acum imi caut un loc de munca.

E inuman si insuportabil ce simt acum. Nici sa ma sinucid nu am curaj. As face-o dar nu pot.
Nu mai am nici o speranta. Nimic. Si cand ii aud ca rad din camera cealalta... Al naibii, e chiar langa camera mea. Nici macar mila nu au, daramite respect. Catusi de putin... Am stat un an si ceva impreuna si acum e cu ea.
Cate rele am facut de merit asta?
Nimic nu-mi iese si nu e cum imi doresc. Am vrut sa fug in noaptea asta de aici de vreo 50 de ori. Dar unde? In parc, pe banca?!?!? Am incercat sa dorm. Ii auzeam razand iar eu nu ma puteam opri din plans. Cum se poate trece peste asa ceva?
Cum poate cineva sa suporte asa ceva?
Si desigur, J. si A-a au facut echipa acum iar ce fac ei e bine, iar ce-mi doresc eu e... babesc. Bine ca-s buna sa le pun hainele la spalat, apoi sa le intind la uscat, sa fac curat cand ei n-au chef...
Vreau sa mor!!!

Nu stiu daca te ajuta cu ceva, dar o sa-mi dau cu parerea. Eu spun ca ai evoluat enorm in ultimul an si jumatate atit ca si maturitate in gindire cit si ca experienta. Ai devenit total independenta, ai un job unde te-ai impus prin munca, ai avut o relatie stabila de lunga durata.
Poate a venit momentul sa mergi mai departe. Priveste lucrurile ca facind parte dintr-o "saga" a ta . Pur si simplu raporteaza doar la persoana intii. Nu stiu daca iti va fi mai usor, sau daca te ajuta, dar sa stii ca in afara de tine ...nu prea ii pasa nimanui de ceea ce faci. Poate e momentul ca sa aplici o teza mai egoista. Ok nu mai am prieten da sunt libera sa imi fac altul . Si poate sa rizi o noapte intreaga cu el ...sau sa scoti alte sunete. Razbunarea nu te ajuta foarte mult...dar macar iti tine mintea ocupata si nu te gindesti la ce face el . Imi pare rau ca ai intrat in impasul asta si sper sa gasesti o cale de iesire cit de repede.

Sa merg mai departe... Asta voi face cu siguranta fiindca nu am la ce sa ma intorc. Dar mai sunt chestii care ma tin pe loc. O sa trec de ele, asa cum am trecut (mai mult sau mai putin) peste toate pana acum. Stiu ca nu e sfarsitul lumii dar pentru mine aduce putin...

Episodul 3:

Se pare ca s-au suplimentat locurile la Metallica si a mai comandat un bilet. Mai bine! Ma duc si eu cu constiinta impacata. Aseara am ajuns din nou sa ne certam ca i-am spus ca nu vreau sa-l trezesc de dimineata. Eheeee... De la chestia asta marunta a inceput scandalul. Cine-si poate imagina asa ceva? I-am spus sa-i spuna prietenei lui sa-l trezeasca fiindca deja nu e treaba mea si cu atat mai putin in interesul meu. Am adaugat ca nu vreau sa fim prieteni. El: "Trebuie!". Ba uite ca nu. Nu am nevoie sa ma scoti la restaurant, nu vreau sa ma scoti la bere/suc/apa plata cat timp ea nu e in Bucuresti iar tu nu ai cu cine sa iesi, ia-o pe ea la cumparat haine... Chiar ma simt ca un catelus pe langa el. Oriunde mi-ar spune sa merg cu el, m-as duce. Dar nu mai vreau!!!
Eu petrec mult timp cu el de dor... Or, pana aseara, am avut impresia ca el ma vede ca pe o prietena/amica si din cauza asta sta si el cu mine. Mi-a zis ca nu e asa, ca nici el nu se poate desparti de mine brusc fiindca inca mai simte chestii.
Eu nu mai inteleg nimic. Am ajuns la concluzia ca daca un om se afla in situatia de a alege intre doua persoane, omul ala ar trebui sa fie beat manga atunci cand face selectia. Cand esti beat se duce naibii ratiunea si ramane inima, impulsurile care aleg. Eu nu inteleg oamenii astia care isi aleg jumatatea cu capul. Capul ar putea fi prost dar inima nu greseste.
Sincera sa fiu.... chiar nu stiu ce pozitie sa adopt fata de el. De urat nu-l pot uri, de iubit nu vreau sa-l mai iubesc, prieteni nu vreau sa fim ca astfel voi continua sa-l iubesc mai mult decat in cazul in care as spune stop unei astfel de prietenii... care oricum e falsa si mascheaza sentimente care devin din ce in ce mai greu de priceput de capul meu sec.

Maine e ultima zi de dieta. Azi am avut morcov la micul dejun si am baut o cafea fara zahar. Niiice! Se duce la naiba in jos glicemia mea daca o tin tot asa... Chiar am slabit, ma simt mai usoara si ceva mai bine cu mine. Ma rog... Tot o persoana complexata si frustrata voi ramane.
Pana la urma ai mei vor veni duminica iar eu nu am vorbit cu bunica daca e ok sa doarma aici. Eu zic ca n-ar fi o problema dar cine intelege mintea intortocheata a unei babe...

Abia am terminat de facut curat in bucatarie... Sunt praf!
Maine imi ramane de facut curat in baie, pe holuri si cel mai grav... la mine in camera. Iar asta se numeste "curatenie de Paste" si nu "curatenie pentru ca vin ai mei". Dar curatenia de Paste a ramas pe capul meu ca s-au carat cu totii acasa la ei. Minunat! Ar trebui sa le cer bani ca fac curat in toata casa.

Pic de somn si ma bucur. In sfarsit voi pune capul pe perna si voi adormi repede fara sa visez cu ochii deschisi cai verzi pe pereti.
J. s-a oferit sa ramana sa m-ajute la curatenie dar a fost suficient sa-i spun o singura data sa plece iar el n-a mai insistat. Probabil asta astepta. Dar la cum face el curat... mai mult ma enervez.
Si al naibii, s-a bulit si masina de spalat iar tolomacul nu s-a dus sa-si ia garantia acum 5 luni cand a cumparat-o. Noroc pe mine ca am perdele de spalat de mana. Eee joy!

Episodul 4:

A plecat in seara asta si nu stiu cand se intoarce. (interesant episod, n-am ce zice) M-am purtat ca un cur cu el mai ales dupa ce am aflat ca nu vrea sa manance. Destul de bizar pana aici. Dar... am fost in Carrefour azi si m-am zbatut sa-i cumpar de mancare, am dat o caruta de bani pe tot ce i-am luat (chestii pe eu nu as avea voie sa mananc) iar el nu vrea sa manance. Super tare! Nah, daca nu-i este omului foame... De parca nu l-as fi anuntat ca i-am luat de mancare. Si i-am mai luat un iepuras de ciocolata. Nu l-a mancat nici p-ala. Nici macar nu l-a luat cu el. Nu-s eu proasta? (cine zice ca nu, sa mai citeasca o data ce am scris mai sus)

M-am ofticat si dupa ce a plecat am mancat eu putin din ce ii luasem. Dap. M-am inecat ca tiganul la mal. Sunt minunata!
M-au apucat regretele apoi si am inceput sa ard calorii la modul cel mai oribil: am frecat pe jos in bucatarie cu mopul intr-un hal... incat acum ma doare spatele. Destul de tare. Oricum as da-o, nu e bine.

Mai bine ma bag la somn si incetez cu scrisul ca iar ma apuca toate alea de cate un neuron si ma deprim. Groaznic!

Incredibil de frumos a fost Pastele petrecut cu ai mei in Bucuresti.

Meanwhile... numar zilele care au mai ramas pana se intoarce J. de la mare. Pe de o parte imi doresc sa treaca timpul mai repede pe de alta parte nu, ca duminica seara intru in tura.
M-am vopsit, mi-am pus masti si m-am dat cu tot felul de creme pe fata... Am dormit azi pana la 15...
A ramas vacuta care ma alinta mult.
I-am zis miercuri inainte sa plece ca nu va mai trece mult timp si nu-mi va mai pasa de el. S-a bosumflat. Zau ca nu mai inteleg nimic!
Am programate doua interviuri saptamana viitoare. N-am cu ce sa ma imbrac si din acest motiv am refuzat cele doua invitatii de a merge la mare saptamana asta. N-am bani de amandoua asa ca am ales... Stau acasa si o sa ma dau cu capul de pereti pe viitor ca o sa regret ca n-am mers la mare. Nu gasesc calea de mijloc...
Chiar sunt batuta in cap!!!

M-am plictisit si ma cam doare capul...

Imi place foarte mult jurnalul tau, fluturasule. Foarte bine scris. De mult nu am mai citit atat de prinsa un jurnal.

Ai face bine sa te muti cat mai repede din casa aia. Sa stai in aceeasi casa cu J e tortura, nu stiu cum ai reusit sa rezisti.

Eu am zis asta de cind am venit la han.Practic e cel mai autentic jurnal. Si singurul!
Recunosc ca n-am mereu timp sa citesc aici,dar cind o fac imi face mare placere.

Ma bucur ca va place... viata mea. Nu vreti sa facem schimb?!? Glumeam...

N-as da-o nimanui.
N-am mai iesit din casa de alaltaieri. Ma enerveaza rau de tot ploaia asta. Imi astept colega de camera sa o ardem si noi in club A ca "fetele" - mai precis sa mergem naibii la agatat ca avem nevoie. (Destul de patetic!) Si eu care vroiam sa ma imbrac "sumar"... O sa deger!

In rest... mor de dor!!!

Eh,desigur ca ti-ai dat seama ca nu neaparat ce se petrece in viata ta e super captivant sau supercalifragilistic, ci felul in care o povestesti.
Serios vorbind,ai exact acel stil curat,nepervertit ,nemanipulator pe care multi ce se cred scriitori ce se apuca de jurnale si l-ar dori sau ar trebui sa si-l doreasca.
Spui exact ce trebuie si cit trebuie.Nu o iei pe aratura,nu dai cu oistea-n gard.E suficient. Nu-mi plac metaforele aiurea,nici propozitiile criptate, nici judecatile de apoi ale unora in jurnale.Si se vede ca nu te fortezi sa placi cuiva,poate nici nu-ti pasa daca te citeste careva,scrii pentru ca iti place sa povestesti lucruri si aceasta placere a scrisului iti e suficienta.
In rest viata pe care o ai seamana in multe locuri cu viata multora la 20 ani.Cu bune,cu rele.

Azi am facut-o. MI-AM DAT DEMISIA!!!!!!! Si tot azi, am aflat ca imi vrea CV-ul presedintele interimar al Clubului Roman de Presa. Mare onoare pe capul meu dar momentan sunt cam satula de presa asa ca... Neah! Momentan... Gagicile de la departamentul de HR ma intrebau de ce plec, daca nu vreau un post in alt departament din cadrul agentiei, ce mi-ar placea sa fac... Le-am inchis gura spunandu-le ca trebuie sa iau o pauza de... agentia asta.

De luni imi voi incepe munca in alta parte intr-un domeniu total obscur mie... marketing. Va tebui sa ma ocup singura de imaginea unei firme micute.... Ma incanta! Voi avea atat de multe de invatat!

Am fost ieri la interviu. Le-am spus ca nu stiu nimic dar ca pot invatat. Si chiar nu stiu. Nici macar notiuni teoretice despre marketing dar cred ca ma voi descurca. Mi-au pus in fata un pliant si m-au intebat cum l-as face. L-am pus inapoi pe masa dupa ce m-am uitat la el, am zis ca habar nu am dar daca imi dau doua zile le voi putea spune. Am stat vreo ora si jumatate la interviu (primul interviu serios/adevarat din viata mea!!!) si a trecut mai putin de o ora de cand am plecat de acolo si m-au sunat sa ma intrebe de cand pot incepe. Am fost grozava! Eram nedormita si nu-mi puteam controla ranjetul... Sa nu mai fie! Eram totusi la un interviu serios, nu la vreo sedinta foto.... Avand in vedere ca am permis de aproape 4 ani m-au intrebat daca m-as descurca in cazul in care mi-ar da masina... Aaaaa! Ups! N-am mai condus de atunci si le-am spus ca "Va trebui sa sacrific pe unul dintre voi si sa mearga cu mine in dreapta!" Nu-s sanatoasa... Si stateam de vorba cu directorul general si directorul executiv al firmei... Eram sedata din cauza nesomnului.

Sunt incantata si ma simt extrem de usurata. Am reusit sa uimesc pe toata lumea. Nimeni nu se astepta sa-mi dau demisia (nici macar sor'mea!!!). In seara asta voi face anuntul oficial la mine pe tura.

In rest... nimic nou. Oricum, pentru moment, emotiile si noutatile din viata mea sunt arhisuficiente.

O sa revin... Ma duc sa vad ce mi-a cumparat J. cu ocazia faptului ca ma angajez in alta parte...

Felicitari pentru curajul de a iti lua viata in propriile maini si a merge mai departe cu mandrie!

Multumesc, multumesc!
Ar fi fost chiar frumos daca si asta s-ar fi numarat printre parerile oamenilor mei despre demisia mea...

O tipa deja pleaca. Alta, a zis ca mai sta vreo doua saptamani si apoi pleaca si ea. Altul, mai sta sa treaca sesiunea si apoi se cara... Nu au fost extrem de incantati dar nici extrem de dezamagiti. "Surprinsi" este cuvantul cel mai potrivit.
Iar azi... A fost spuma spumelor. La ora 8.15 au fost gata toate rapoartele iar eu eram in drum spre casa.

Episodul 5

Aseara am aflat cu stupoare de la colega mea de camera ca J., impreuna cu prietena lui, vor sa-mi duca pisica s-o sterilizeze. Tanam, tanam! De parca nu l-are pe J. Acum mai vrea si sa fie alaturi de pisica mea pe parcursul sterilizarii. Am facut o criza de zile mari! I-am zis lui J. ca domnisoara nu se va atinge nici cu un deget de pisica asta si ori mergem noi doi (sau eu singura... ma rog), ori deloc! El a zis ca o fac numai sa ii pun intr-o situatie proasta ca a umblat fata dupa doctori si sa faca programare... N-am pus-o eu. Eu am cerut un numar de telefon ca tot e studenta la Veterinara. Chiar nu e asta motivul. Aaaaa... uitasem... Ca daca e sa fi ea acolo, sterilizarea se face gratuit. Asa si? N-am nevoie de gratuitati pe spinarea ei. N-am nevoie de nimic din ce tine de ea. Sa n-o vad! Mi-a luat destule si o urasc suficient de mult asa ca...
Si cum spuneam... Am venit acasa sa ma asigur ca nu se va duce cu pisica. J. nu mai vorbeste cu mine acum si a zis ca de acum inainte este doar pisica mea si numai eu sa am grija de ea. De parca s-a purtat el foarte responsabil cu ea prin faptul ca i-a cumparat macare de trei ori intr-un an. Am facut-o si p-asta. Era sa uit... a zis ca ii cer prea multe. Yeah... right!
Dupa ce l-am evitat si nu ne-am vazut de 3 zile... Sa stea linistit ca nu-i mai cer nimic. N-are decat s-o aduca p-aia aici... Sa faca ce vrea... Dar... aia sa nu se atinga de pisica! O sa fac urat daca va face chestia asta.

Si oricum trebuia sa mananc sa-mi iau pastilele, sa ma dau cu crema... Este minunata boala de care sufar... Nici nu stiu ce e. Partea proasta e ca am inceput tratamentul sambata trecuta si azi am constatat ca imi mai apare o pata, din cele pe care incerc sa le tratez, pe mana. La vedere.

Mda... urmatorul plan maret, dupa demisie, este sa ma mut SINGURA undeva - nu chiar singura... cu pisica. M-am saturat sa fie dezastru in casa si sa nu faca nimeni nimic si vreau si eu clipele mele.... de siguratate, companie... whatever. Problema e ca nu prea imi pot permite. eh... Vad eu ce fac.

Mi-e cam somn dar trebuie sa ma duc la facultate sa iau o adeverinta si apoi sa ma duc la viitorul loc de munca sa le duc actele ca sa-mi faca contractul. Parca nu ma mai simt atat de entuziasmata... si mai e si faza cu J., cu mutatul... Nope. Nu sunt deloc bine. O sa-mi revin eu... It's just a matter of time!

De maine incepe distractia... Si nu genul de distractie de care am avut parte in week-end-ul care e pe duca... M-am imbatat de doua ori in mai putin de 24 de ore. Cu pauza de somn. Am fost praf si pulbere... Minunat!

Mi-am tinut speech-ul de ramas bun vineri seara. M-au apucat emotii si mai mari decat in timpul speech-ului de primire in carca a functiei. M-am induiosat si ma apucase o melancolie... S-au apucat de aplaudat la final. Ma simteam tare aiurea. Imi va fi tare dor de ei. Stiu ca nu plec din Bucuresti si ne mai putem vedea dar sunt convinsa ca exista unii pe care n-o sa-i mai vad niciodata.


J. in continuare nu vorbeste cu mine. Despre asta n-am nici o parere in momentul de fata. (eu zic ca asta e de bine)

Ma duc la somn ca maine ma voi trezi la 6. Ma apuc de alergat... la propriu.
Doamne ajuta sa-mi fie usor maine si sa nu-mi dea nimic de facut in Photoshop ca nu am reusit sa-l instalez si nici sa ma uit pe tutoriale sa vad si eu ce altceva, in afara de ce stiu eu, se mai poate face cu el. Am vazut ca-s multe... Sunt praf.

Sa ma invete si pe mine cinevaaaaaa

M-am plictisit crunt in prima zi de munca. N-am facut nimic. In a doua zi, am facut cunostinta cu Corel (cu co ). Am lucrat putin in el saptamana asta dar imi place ceea ce e de bine. Cu Photoshop nu am avut treaba momentan.
Am fost ingrozitor de dezamagita. Chiar nu aveam ce sa fac si trebuia sa stau acolo pana la 17.30 altfel se supara Maharul (asa e poreclit directorul general). Cel executiv seamana leit cu B.C. Il aud vorbind si mai ridic uneori ochii din monitor sa ma asigur ca nu sunt la vechiul loc de munca iar cel care vorbeste e B.C.

Dar... azi am avut o mini-sedinta si cu directorul de vanzari cu care va trebui sa colaborez. Asta inseamna mai multa munca. Eeee joy! Am uitat sa mentionez ca nu avem voie cu YM. Deja am inceput sa fac presiuni asupra lui H. (directorul executiv) ca sa imi dea voie oficial sa am YM pe calculator. Nu este vital asa ceva dar mi se pare "un rau necesar" si nici nu sunt genul care sa ignore ce are de facut ca sa stea de vorba pe mess. Asa ca eu vreau YM!!!! Am zis!

Episodul 6 (ca tot imi place mie cifra asta...)

Nu am mai vorbit cu J. de vreo saptamana. A inceput deja sa nu mai doarma acasa. Iar eu.... desi inca mai suspin dupa el, ma voi muta SAMBATA!!!!! Sambata noapte va fi ultima petrecuta aici, in casa asta - ma rog... e noaptea muzeelor si de data asta chiar nu mai vreau sa o ratez. I-am spus ca nu vreau sa-l mai vad niciodata (limba noastra romaneasca ce contine sacaitoarele astea de duble negatiii - d-asta imi place mie engleza...), sa nu ma caute ca eu sigur nu-l voi cauta pe el. Ma intreb de ce s-a bosumflat... El mi-a dat papucii, nu eu lui....
Am avut grija ca in putinele momente de luciditate, in care imi dadeam seama ca e cel mai bun lucru pe care-l pot face momentan, sa imi inchid orice portita si sa distrug orice chestie care m-ar fi putut determina sa raman aici. Apoi trecea luciditatea si regretam....
Pai e ceva de genul...


Prezent ------------------------------------------------------------> Viitor

Cotroceni -----------------------------------------------------> Piata Sudului
75 EUR chirie -------------------------------------------------> 85 EUR chirie
5 camere (ditamai spatiul) ----------------------------------> 2 camere
1 colega de camera de aproape 1 an ----------------------> o fosta colega de generala (cls. I-IV) cu care nu prea am mai avut tangente (abia ne cunoastem) si care tot colega de camera imi va fi
J. --------------------------------------------------------------> NO J.
Mers pe jos pana la serviciu: 15 min ----------------------> mers pe jos pana la serviciu: Dumnezeu cu mila ca nu mai ajung intreaga!
RATB ----------------------------------------------------------> Metrorex (cah!!!!)
Stau aici de un an si ceva -----------------------------------> Nici nu am vazut apartamentul....
Colegi de apartament oarecum decenti --------------------> Coleg de apartament: fratele tipei, oarecum alcoolic si care oricum a fost dat afara de acolo dar el sta in continuare

Macar imi pot lua pisica.
Si cum era sloganul Connex pe timpuri... "Viitorul suna bine!". Yeah, right! Am vorbit si cu bunicii... nu mai dau inapoi.

De scoala sa mai zic ceva...? Daca o sa intru la 3 examene din 6 tot e bine. Si nu, nu am vorbit cu nici un profesor sa-mi fie coordonator de licenta la anul.
I am in such a big shit right now!
Nu-mi vine sa cred cat de tare ma obosesc 8 ore de stat degeaba.... Sunt praf!

L-am intrebat azi pe mess daca ii va fi dor de mine. Mi-a raspuns: "Rau de tot "

Vrea sa iesim in seara asta si peste vreo luna. Nu e de acord sa nu ne mai vedem niciodata. Nu vrea sa ne impacam dar nu va trece vreodata complet peste ceea ce a simtit pentru mine, a continuat el.

Ma jur ca nu mai inteleg nimic.

Am iesit aseara... ne-am certat ca chiorii mai ales ca am baut doua beri si nu ma puteam opri din a fi antipatica.
Apoi am ajuns acasa si l-am intrebat daca pot dormi cu el. Ma asteptam la un "NU" categoric si raspicat dar a fost un "da". Ne-am bagat la somn, am stat intinsi unul langa altul fara sa ne atingem, la un moment dat l-am prins de mana si asa am stat pentru cateva secunde. Apoi... am inceput sa ne luam in brate si sa ne strangem ca nebunii si a inceput sa-mi spuna ca ma iubeste. Eu eram incredibil de neincrezatoare si ii tot spuneam sa ma ciupeasca fiindca am impresia ca visez. Si acum am impresia asta si nu-mi vine sa cred. Oare chiar am visat sau pot, fara cea mai mica problema, sa ma duc acum sa-l sarut, fara sa-mi fie teama ca ma va respinge?
Inca nu-mi vine sa cred. Inainte sa dormim cu adevarat, mi-a zis ca sunt... "fenomenala"... Eh...
Si doar am zis ca nu ma impac cu el!!!! Nu i-am putut rezista..... Si in fond, daca asta vreau (sa fiu cu el), de ce sa zic nu?
Decizia de a ma muta ramane valabila. Suntem amandoi de acord sa stam separat. Minunat!!!!

Acum mai am chestii de impachetat dar sunt chiauna.... de somn si de fericire!

In sfarsit o clipa de liniste si inner peace in noua mea casa, pe balcon, cu tigara in mana si ness-ul pe masuta din fata.
Imi place aici. M-am simtit foarte bine de cum am intrat pe usa. Si am balcon unde am un fotoliu si e minunata senzatia de a sta aici.
Sunt extrem de obosita dar oarecum incantat ca a mai trecut o zi de munca si urmeaza sa ma duc sa dorm la J. Ce aiurea suna... Suntem minunati si ne intelegem foarte bine. Am stat de vorba cu el despre ce credeam eu, respectiv el in luna in care am stat despartiti. Tare ciudat! El vedea lucrurile intr-un fel, eu in altul.... si toate astea erau de fapt diferite.
Mi-a zis ca se gandea sa ma sarute vineri seara de cand eram la bere dar daca eu ii tot spuneam sa nu ma atinga... iar daca nu il intrebam eu daca pot dormi cu el nu ne-am mai fi impacat. Am ramas uimita cand mi-a spus ca am momente in care stralucesc atat de tare incat eclipsez pe toata lumea. Ma simteam atat de bine in bratele lui... Din pacate fericirea din punctul asta de vedere e cam acoperita de alte griji mai putin de ordin sentimental... Of!
Am vorbit de mai multe... S-a despartit aseara de "domnisoara" si urmeaza sa-mi povesteasca in seara asta cum a fost.
La munca... totul mi se pare naspa acum. Am zile in care fac ceva pentru trei ore iar restul de cinci, stau degeaba. Nici nu am cum sa-mi invat sau sa fac proiecte. Staaau acolo ca prostul pana la 17.30. Si imi dau chestii de facut iar pentru un minut de explicatii trebuie sa astept zece ca sa termine ala sau celalalt de vorbit la telefon. Urasc sa depind de altii!!!! Dar... sunt mandra de mine ca am facut cam intr-o ora, in Corel, o macheta pentru o expozitie pe care urmeaza sa o avem la mijlocul lunii iunie. Chiar incep sa ma descurc mai bine la capitolul asta.
Urmeaza o baita, sa-mi pun o masca doua, sa-mi fac unghiile verzi... si apoi sa ma duc la J. unde voi fi si mai rasfatata.

N-am mai dat pe aici de ceva timp... Sincera sa fiu nu prea am avut cand... Acum ca am inceput si sesiunea - eu ar trebui sa invat la ora asta ca la 10 am examen. Oricum nu-l iau. Am dat 3 examene pana acum iar eu zic ca le iau pe toate. Am vorbit si cu un profesor sa-mi fie coordonator de licenta, a fost de acord dar a zis ca tema aleasa de mine nu e prea buna. Grozav!
La munca e ceva mai ok... Am inceput sa imi cunosc mai bine colegii, am treaba de nu-mi vad capul...Am doua expozitii de organizat luna asta. Din pacate in timpul celei de-a doua, care dureaza 3 zile, voi avea un examen de anul asta si restanta de anul trecut de dat. Eu am vrut sa ma eschivez si sa nu fiu prezenta la nici una dar nu am reusit asta decat pe jumatate.
Mi-e frig rau.
Sunt obosita rau ca nu apuc sa dorm si eu ca omul normal 8 ore pe noapte... Ba ma trezesc sa invat, ba ma vad cu J. si stau treaza pana tarziu iar apoi ma trezesc devreme ca acum lucrez si eu "normal" (a se citi "from nine to five").
Mai mult ma oboseste faptul ca m-am mutat avand in vedere ca tot ne vedem in fiecare zi si ba ramane el la mine, ba eu la el. Ma gandesc sa ma duc inapoi cand va pleca retarda de colega de apartament si sa stau in camera ei singura. Al., colega de camera, se cam suparase pe mine ca m-a intrebat daca unul din motivele pentru care am plecat de acolo a fost si ea si i-am zis ca da. What?!?!? Am fost sincera...
J. si cu mine ne intelegem minunat! Mai avem momentele noastre de nebunie dar parca nu ne mai certam cum o faceam inainte. In seara asta vom merge sa vedem "Dragostea dureaza 3 ani"... Si eu care visez sa ma marit cu el... la ce piesa am hotarat sa mergem...
Deci... examenul valoreaza 5 puncte si mai exista un punct din oficiu... Eheee... punctele la materia asta sunt multe dar sunt puse pe prezenta la cursuri si seminarii, activitate la seminar... ceea ce eu nu am cum sa le mai fac acum. Asa ca: inapoi la somn, prezentare la examen la fel de praf ca la restul de pana acum si iesit din sala zicand "Dumnezeu cu mila!". Uraaaaasc scoala!!!!!
Sper sa revin aici mai repede decat am facut-o ultima oara si cu vesti bune!

Se pare ca nu m-am tinut de cuvant in ceea ce priveste "revenitul aici cat mai repede".

Ce am mai facut?
Ca m-am impacat cu J., se stie. Nu se stie ca m-am mutat inapoi la mai putin de o luna de cand plecasem si totul e super OK. Ma rog... cu mici exceptii gen colega de apartament aia minunata si pe care ne-o imaginam cu totii plecata de aici.
Ultima veste e ca imi voi da demisia. Mai mult sau mai putin. Pe 12 august imi expira contractul si nici gand sa semnez unul pe perioada nedeterminata apoi. Pe 18 august voi incepe munca la o bine-cunoscuta firma de PR ca analist media. Sunt extrem de incantata! Ma rog. Am mai fost eu asa si acum nush cum sa scap...
Am fost vineri la interviu. De fapt la doua: unul la firma asta de PR si altul la un cotidian si mai bine-cunoscut. Primul: supriza placuta; al doilea: groaznic!!!!
Sa spun si ce s-a intamplat: am fost frumos la interviu, am completat o fisa cu tot felul de informatii mai mult sau mai putin personale (de genul: la ce alte firme ati mai aplicat? pe ce posturi?), am asteptat aproape juma de ora persoana cu care urma sa dau interviul si apoi a inceput discutia propriu-zisa in care am mentionat si faptul ca mai am un interviu mai tarziu. Azi, am aflat de la seful meu ca cineva necunoscut l-a sunat, i-a spus ca eu am fost la 2 interviuri in ziua respectiva si ca eu plec din firma la care lucrez acum din cauza unei persoane. Imi venea sa ma bag sub masa de rusine cand am auzit. Acest telefon "anonim" nu putea veni decat din partea unei persoane de la cotidianul respectiv. Iar persoana "din cauza careia eu as pleca" nu a mai vorbit cu mine azi desi nu am avut niciodata nimic cu el. N-am nimic cu nimeni din firma aia. Mai frumos ca acolo nu m-am mai purtat niciodata.
Avand in vedere ca-mi expira contractul eu nu sunt obligata sa anunt pe nimeni de nimic dar cu toate astea am considerat ca este de bun simt sa-mi anunt seful cu 2 saptamani inainte dar pana sa se faca cele 2 saptamani mai e.
Si este minunat mai ales ca se stie in firma ca cine este in preaviz va fi frecat pana ii sar capacele in cele doua saptamani. Dar io-s mai norocoasa si voi avea parte de un astfel de tratament timp de o luna.
Am ajung acasa extrem de nervoasa si am trimis un mail la toate adresele gasite pe site-ul cotidianului respectiv in care le ceream sa-mi spuna cine si de ce a facut asa ceva. In fond, mi-au fost incalcate niste drepturi si vreau sa stiu de ce fiindca mintea mea nu gaseste un motiv plauzibil. Cred ca daca ma straduiesc putin ii pot da in judecata.
Mai am 28 de zile de munca pe postul de referent marketing. Am zis ca daca ceea ce fac eu in momentul de fata se numeste "marketing" atunci nu-mi doresc sa lucrez in domeniul asta.
Saptamana trecuta am trecut printr-o criza destul de urata. Nu aveam bani absolut deloc, nu aveam mancare - deci nu prea am mancat saptamana trecuta pana sa-mi ia salariul - eram ingrozitor de frustrata din cauza job-ului si aveam din nou impresia ca mi s-au scufundat toate corabiile.
Cand am inceput sa gandesc pozitiv au venit si vestile bune. Am fost la mare in week-end, in Costinesti. Am fost cu J., un coleg de serviciu de-ai lui si prietena razgaiata a astuia. Toate bune pana la mofturile tipei. Ne-am dat cu banana, m-am parlit putin, m-am balacit si mai putin dar cel mai tare am racit. E minunat sa-ti sufli nasul si sa behai la treizeci si ceva de grade....
Scoala s-a terminat... am trecut anul la limita. M-am ales cu doua restante din sesiunea asta, plus cea de anul trecut. Pe asta din urma am avut tentativa s-o dau dar dupa ce am vazut subiectele, am iesit din sala. Sper s-o iau in toamna ca deja m-am saturat s-o tot mentionez.
Doamna "Managing Director" de la viitorul job mi-a zis ca e musai sa am note de 10 la scoala la anul. Mi-a placut extraordinar de mult de ea. Partea si mai interesanta este ca munca mea se bazeaza pe chestiile facute de fostii mei angajati de la agentia de presa unde am lucrat. In mare voi face analize asa cum am mai facut dar dupa descriere par a fi ceva mai complexe.
Numa sa trec cu bine de perioada asta, pana imi expira contractul si sa-mi pot controla frustrarile si repulsia fata de job-ul in sine.

Voi reveni...

Petarda - acea colega de apartament - nu pleaca. Am facut scandal atat eu cat si J. Nu ne-a iesit. Nu pleaca si gata!!! ***************** Nu ma mai satur s-o injur. Acum e in vacanta si ma bucur cat pot de perioada asta fara ea in casa. Desigur ca a spus bunicilor de mine si de J. Acum stiu si ei. Din pacate s-a mai amplificat putin scandalul si din cauza asta dar pana la urma s-a rezolvat dragut.
Eu nu inteleg ce trebuie sa-i faci unui om sa NU se simta in largul lui. Am ignorat-o o perioada, i-am spus in fata ca eu cred ca ea este extrem de ipocrita, am lucrat-o pe la spate de ne-am dus si am parat-o bunicilor... de ce naiba nu se cara?!?!? Se multumeste prin a spune ca nu vom fi mai mult decat colegi de apartament - eu ma intreb: nu asta eram pana acum?!?!?. Daca ea se astepta ca noi sa fim prietene sau ceva... Dumnezeule!!! NO WAY!!!

Deja ii acord prea mult spatiu in jurnalul meu.
1. Nu merita.
2. Este pur si simplu un factor de stres, nicidecum ceva important in viata mea.

Pana la urma nu am aflat de unde stie seful meu de cele 2 interviuri. M-a sunat tipa de la dep. de HR de la cotidianul respectiv si m-a tinut la telefon o groaza incercand sa ma convinga ca ea nu a zis nimic si ca interviurile chiar sunt confidentiale. In fine... sa zicem ca am crezut-o. M-am facut ca-mi cer scuze pentru ce am scris in mail si m-am amuzat copios pe motivele pentru care oricum nu m-ar fi angajat: am prea multa experienta si pretentiile salariale sunt cam mari. Am trait sa aud si asta! In aceeasi dimineata, inainte sa primesc telefon de la tipa asta, m-am dus la seful meu in birou si i-am spus ca stiu cine l-a informat in legatura cu interviurile mele - o persoana de la cotidianul X. La care el: "Nu. Nu de acolo stiu. Stiu de la 2 prieteni de-ai tai. Stateau la o coada si vorbeau despre tine." Deci am comis-o cu mailul... Cred...
Povestea asta este oricum cusuta cu ata alba pe toate partile iar eu nu stiu ce sa mai cred. In legatura cu ce a zis seful meu - slabe sanse sa se fi intamplat asa ceva.
Cert e ca mai am exact 4 zile de munca in firma asta. Vreau doar sa treaca mai repede si sa scaaaaap!!!!

In rest... iar n-am bani dar J. este minunat! Incredibil de minunat!

Eheee...
Poposesc din nou pe aici... cu tot cu durere de cap. Si ca tot veni vorba de cap, m-am tuns scurt, scurt... e asa de bine!!!
Au trecut si trei saptamani de cand sunt angajata la firma de PR. La inceput nu prea imi placea ca nu vorbea nimeni cu mine dar acum e mai ok. Acum nu-mi mai place ca am mult de munca. Glumesc... asta am vrut, peste asta am dat!
Probleme... eh! E una care nu-mi da pace si sper s-o rezolv curand.
J. mi-a facut cadou de ziua mea, care urmeaza sa vina, o saptamana in Dortmund la iarna. Doar noi doi! Abia astept!!!!!
Vom face revelionul in Amsterdam.
Nu ma simt prea bine. Cred ca mai bine dorm.

Am mai taiat din par. Acum e de trei ori scurt. Am considerat ca aia de la coafor nu a taiat suficient de mult din el. Acum are J. parul mai lung decat al meu. Dar... mai nou am si niste suvite albastru/turcoaz/verzi. M-am gandit eu ca daca nu mi le fac acum, n-o sa mi le mai fac niciodata. A fost un scurt moment de nebunie.
Ce plictisita sunt... in consecinta si plictisitoare.
Sufar de PMS momentan - imi dau seama de asta - si sunt ingrozitor de deprimata si nemultumita. Imi vine sa plang din orice. Urasc la culme perioada asta. Nu ca as avea neaparat motive sa ranjesc cu gura pana la urechi si sa fiu in al noulea cer dar nici asa nu ar trebui sa ma simt.
Iar am ramas fara bani, datorii am cat sa dau si la altii (dar nu e nimeni amator sa primeasca asa ceva de la mine), J. o sa ma ingroape si mai mult in datorii ca imi va achita taxa pe primul semestru si va trebui sa-i dau inapoi, blugii mei preferati s-au rupt - sunt trista de vreo saptamana din cauza asta -, iar mananc ca sparta si m-am ingrasat muuuult... lista poate continua.
Tre sa inchei. A venit J.

Cantitatea maxima de alcool suportata: 500 ml bere.
Activitate sociala: o iesire in oras la doua saptamani cu maxim 3-4 persoane cunoscute.
Numar ore de munca pe saptamana: vreo 30.
Ore de scoala pe saptamana: vreo 10 - chiulind la greu.
Activitate in week-end: stat in pat, uitat la TV, motait, certat cu prietenul ca ma uit prea mult la TV.
Persoane - foarte agreabile la munca: 0
- agreabile: 2, maxim 3
- pe care le urasc: 1 (si p-asta bine de tot) - cand am crize: toate.
Chestii noi si interesante pe care le-am aflat in ultima luna: aaaa.... aaaa.... nu-mi amintesc.
Bancuri si glume proaste spuse in ultima luna: cu nemiluita.
Numar de persoane pe care le-am plictisit in ultima luna: Dumnezeule!!!!
Tema de licenta: Imaginea politicienilor in presa. Bleah!!!! - nu, nu am ales-o eu.
Plan de licenta: Nada!
Parere despre sine: de la foarte prost in jos.

Planuri de viitor:


Vai de capul meu!
Am reusit sa ma plictisesc si pe mine. Nu mai stiu sa mai vorbesc, sa ma mai port cu oamenii din jur...
Nu ma mai recunosc.

Adica te-ai maturizat!

So... 2009.
M-am intors din mult-prea-scurta calatorie/vacanta. Traseul a fost ceva de genul: cu avionul la Dortmund (unde am stat 3 zile si jumatate) - cu trenul la Duisburg (cateva ore) - cu trenul la Amsterdam (aproape 3 zile) - inapoi la Dortmund cu trenul (via Duisburg) (aproape 2 zile) - inapoi la Bucuresti dupa multe ore de asteptat in aeroport.
Revelionul l-am petrecut la Amsterdam - in Dam Square - inconjurata de oameni de toate natiile si in fum de marijuana. De fumat, am fumat si eu cam jumatate de joint... dupa, mi-a fost rau o zi jumate si ma jur ca nu-mi mai trebuie in veci marijuana sau orice fel de iarba de fumat in afara de tutun. Some of my issues cu Amsterdam au ramas neincheiate asadar sper sa ma duc din nou la vara si sa stau ceva mai mult. Oricum, cel mai mult visez sa ma plimb cu bicicleta prin Amsterdam si sa-mi fie cald.
Mda... frigul a fost cea mai mare problema. Cu 5 pulovere pe sub geaca, blugi, strampi ( ca atunci cand eram mici si purtam "strampi". cat de antipatici imi mai erau... ) si inca o pereche de dresuri, 2 perechi de sosete, bocanci, (fular, manusi, caciula included) tot simteam ca gerul imi face oasele casante. Din punctul asta de vedere a fost cam groaznic.
Nu mai am chef sa scriu... Laptopul meu e tot stricat si mi-e cam aiurea sa scriu aici stiind ca e sor'mea in spatele meu si J. ar putea veni aici oricand sa intrebe "Tigara?".

O poza cu mine in statia de metrou Kampstrasse din Dortmund. Nu prea am poze cu mine ca eu am fost "fotograful"...

Iata ca au trecut mai bine de 2 luni de la ultima postare...
Inca studenta, angajata si deprimata. Nu s-a schimbat mare lucru in viata mea... A, ba da! M-am mutat din Cotroceni... de fapt ne-am mutat toti 3 (sor'mea, J. si cu mine) si am lasat-o pe Petarda acolo. Devenise insuportabila si nu dadea nici un semn ca ar pleca. Asa ca ne-am mutat noi. Am revenit in bloc cu Tits, la Lujerului. Sper sa nu dau nas in nas cu el...

In ceea ce o priveste pe Petarda... sa ramana cu casa si cu toate relele de pe lumea asta. Ne-am convins cu totii ca este nebuna - cu exceptia bunicilor lui J. care au preferat sa o tina pe ea in casa si sa-l lase pe nepotul lor sa plece, ba chiar sa-l alunge. Grea lovitura pentru J. Simte o oarecare usurare ca a plecat de acolo si nu ii mai are pe bunici pe post de umbra dar cu toate astea dezamagirea este mare... Mie mi s-a facut oarecum teama sa nu inceapa sa calce stramb, sa nu se mai tina de scoala si alte asemenea... A inceput deja sa dea semne si nu e bine. In plus, influenta mea asupra lui se dimineaza pe zi ce trece si nu va mai trece mult timp pana cand vorbele mele vor fi precum vantul la urechile lui. Noi cica suntem in continuare impreuna. Dumnezeu cu mila ca mie mi se pare ca mai mult suntem prieteni decat iubiti.

La munca am inceput iar sa ma simt ca dracu. Sunt complet ignorata, nu am invatat mare lucru iar ceea ce am de facut sunt doar "resturi" care mananca din timpul pretios al celorlalti colegi. Iar imi vine sa fug urland din birou...

Scoala... am fost pe punctul de a fi exmatriculata din cauza retardatelor alora de secretare care mi-au pierdut dovada platii taxei de scolarizare pe semestrul I. Problem solved. Din 7 examene m-am ales cu 3 restante, which is good. Din pacate am restanta si Sociologia publicitatii, materie pe care o fac cu profa cu care fac si licenta. S-a cam suparat dar pana acum cred ca a uitat de mine. Complet. Pentru licenta nu am facut absolut nimic. Ma cam bate gandul sa o dau in februarie dar daca o aman n-o mai dau. La ce sictir m-a cuprins... as lasa balta scoala chiar acum. Sefa mea mi-a zis ca ma da afara daca nu-mi termin facultatea so... vad eu ce fac...
Imi place in noua casa... ma simt linistita - cand suntem doar eu si pisica acasa. Din nou, nu am camera mea si ma impart intre camera sora'mii si a lui J. Chestia asta a cam inceput sa ma calce pe nervi.

Viata sociala... Ce e aia? Ce sunt alea cluburi? iesiri la bere cu prietenii? care prieteni?
E atat de apasator sentimentul asta de singuratate. Si doare si mai tare atunci cand imi spune J. ca e alturi de mine fiindca nu e. Nu-l simt aproape. Cu zi ce trece imi lasa impresia ca nu ma pot baza pe el. Daca acum nush cat timp ma visam alaturi de el si copiii nostri acum singura "imaginatie" pe care o mai am in legatura cu noi e ca voi fi singura. Cu sau fara el langa mine. Tot singuratate se va numi.
Din pacate, nu pot trai cu el dar nici fara el. Si i-am spus-o de atatea ori...

Iar am cazut in prapastie si nu mai stiu de ce/cine sa ma agat sa ies de aici. Ma tot agat de mine dar reusesc sa ma arunc repede inapoi.
S-a adunat si oboseala... mi-as lua concediu cateva zile dar nu pot acum din "n" motive.
Ce mult mi-ar mai placea sa fiu proasta si nesimtita!!!

Latest news: aseara am fost sa achit bunicilor lui J. ultima chirie. Cu ce m-am ales? Cu o serie de blesteme si injuraturi din partea bunicului lui. Citez: "Sa dea Dumnezeu sa se aleaga praful de relatia voastra iar daca e sa faceti copii vreodata, sa fie handicapati!" A repetat asta de cateva ori in timp ce-si facea cruce.
Ma considera unica vinovata pentru plecarea lui J. din casa.
Marele Doctor se coboara intr-atat incat isi blesteama posibilii viitori stranepoti.
Aseara am fost terminata. A durut mult ce a zis si mai ales ura fata de mine pe care o emana prin toti porii. Nu i-am spus nimic dar imi venea sa urlu la el ca nu eu l-am dat afara din casa si in plus, J. poate sa gandeasca singur si sa-si asume responsabilitati.
Dupa ce am plecat de acolo, plangand in hohote, mi-am macinat neuronii o perioada incercand sa-mi raspund la intrebarea: sa-i spun lui J. sau nu? Existau, desigur, 2 variante:
1. daca nu-i spun, calea spre impacarea bunicului cu nepotul ar fi ceva mai scurta; ar fi durat ceva timp dar pana la urma, poate ar fi ajuns macar la relatia pe care o aveau anterior;
2. daca ii spun, prapastia dintre cei doi se adanceste si mai mult; sunt convinsa ca J. nu o sa mai vrea sa mai stie de bunicul lui daca afla ce a zis;

Am luat decizia sa-i spun. Bunicul nu merita un nepot ca J. si cu siguranta nu merita sa ma macin eu in continuare si sa-l mint pe J.

Consecintele:
J. si-a sunat parintii si le-a povestit. Mama lui a cerut sa vorbeasca cu mine. Am crezut ca discursul ei va fi runda a doua de lovituri la adresa mea. M-am inselat amarnic. A zis sa nu ma mai supar pe ce spune bunicul, ca e prost si nebun si ca ea ar fi extrem de fericita daca J. si cu mine ne vedem de ale noastre, suntem fericiti si vom avea grija unul de altul. Partea de inceput a conversatiei a fost: "uite, eu vorbesc acum cu tine cum vorbesc si cu baiatul meu".
Parintii lui sunt alaturi de noi si ne sustin. Speechless.
J. l-a sunat apoi pe bunicul lui. L-a intrebat cu ce drept mi-a spus mie toate alea si dupa ce nebunul i-a spus aceleasi lucruri, J. i-a raspuns: "Sa dea Dumnezeu sa se aleaga praful de viata ta!" Parerea mea: prea tarziu... deja e praf!
Ulterior, bunicul tot incerca sa dea de J. sau de parintii lui dar toata lumea ii respingea apelurile. N-a apucat sa se descarce... Saracul...!

Urat! Groaznic! Ma simt ca intr-o telenovela de proasta calitate. (pleonasm?)
Imi pare sincer rau ca s-a terminat totul atat de urat. N-am ce sa fac. Nu stiu ce sa fac. Nici nu cred ca ar mai trebui sa fac ceva.
M-a facut sa ma simt atat de vinovata desi stiu sigur ca nu sunt eu cea care se face vinovata de acuzele primite.
Omul asta nu mai exista pentru mine. Nici macar mila mea nu o merita!
Marele Doctor si Profesor la Facultatea de Medicina... vei putrezi in iad fiindca asta meriti cu adevarat si pentru ca esti groaznic de prost si nu ai stiut cum sa-ti tii aproape nici fiul si nici nepotul!!!
Sper ca asta este ultima postare in care il mentionez si desigur, ultimele amintiri in legatura cu el. Poate ma voi duce la inmormantare... sau poate ii voi da un telefon in ziua in care se va naste primul lui stranepot ca sa-i spun ca e frumos, sanatos dar el nu-l va vedea vreodata.




Iarta-ma si multumesc!
Acum... ne ridicam, ne scuturam si mergem inainte. Tot inainte! Cu ceva mai multa grija cand intalnim astfel de oameni...

Draga mea, astfel de oameni nu ar trebui luati in seama...Parerea mea : ori e atins de scleroza batranetii , ori a avut mereu o problema cu apropiatii lui. Nu cred ca tu ai fost cauza blestemelor, poate asa e el , asta e fire lui...Nu fi trista pentru asta, nu merita!
...si, hai, fruntea sus! A venit primavara cu dor de plimbare, nu numai cu astenii !
Numai bine iti doresc!

Eh... povestea e ca si uitata!

M-am tuns. Periuţă - 12 mm. Imi place la nebunie!!!! Iar am parul mai scurt ca J. Nu mai am suvite verzi si in sfarsit, dupa multi ani, am revenit la culoarea naturala. Sefa cea mare nu mai contenea cu laudele la adresa noului meu look iar sefa directa a inceput sa-mi spuna "Cheliuţă".
Chiar imi sta bine si chiar ma simt extraordinar!

Singura sursa de agitatie interioara, in afara de conferinta de presa de saptamana viitoare, ar fi licenta. Nu am citit nimic si cand ma duc la facultate si imi vad colegii stresati parca mai mult ma apuca sila...
O dau eu si p-asta. Abia astept sa scap!

Imelda May - Johny Got a Boom Boom - E traznita rau melodia asta!

anyway... momentan ma mai confrunt si cu alti "demoni", surse ale gandurilor mele cretine in legatura cu relatia mea cu J. Pe de o parte tare mi se mai face mila de el ca m-a suportat si continua sa faca asta dar pe de alta parte, imi vine sa-l iau la pumni ca nu intelege sub nici o forma ca EU trebuie sa fiu in centrul atentiei lui si ca EU sunt mai presus de munca, scoala, bani etc.
Exagerez, stiu.
Ii tot puneam reviste glossy in brate si il faceam sa citeasca tot felul de chestii cu gandul ca poate, poate il fac sa inteleaga nevoile mele. Nimic!
I-am zis in fata: un sms pe saptamana cu niste dulcegarii acolo, orice, m-ar face sa ma simt mai bine. Rezultat: 0.
Ieri n-am vrut sa vorbesc cu el. I-am spus ca e nesimtit si sa ma lase in pace. Dumnezeule, dar ce iubit ascultator am - nu mi-a mai adresat un cuvant toata ziua. Nu vroiam sa ma lase in pace. Logic! Acum ma pufneste rasul! Il zapacesc, nu gluma!
Eram ofticata ca imi era dor de el si marti nu l-am vazut deloc - desi stam in aceeasi casa.
Aseara o faceam eu pe dura si eram serioasa... abia ma abtineam sa nu ma prind de gatul lui si sa incep sa-l pupacesc.
Nu vreau sa-l schimb ci vreau sa-l fac sa fie ceva mai atent cu mine. Dar nu mai stiu cum sa fac. Am nevoie de atentie dar nu stau la cersit. Nu pot. Intelegi, bine; nu intelegi, du-te! El nu intelege dar il iubesc atat de mult!
E dragut si eu il iubesc asa cum e.

- Bah... poate il rogi si tu pe baiatul ala sa vina uichendul urmator sa se uite putin la laptopul meu... You know! Tre sa ma apuc de scris la licenta si nu prea imi vine sa il dau pe mana oricui.
- Da, mah! Nici o problema!
- Da' stii... nu se mai deschide... nu l-am mai deschis de anul trecut. Nush ce naiba l-a apucat! Hai sa-ti arat!
- Nu, mah. Nu e nevoie. Te cred.
- Dar hai sa vezi!
Caut prelungitor, il bag in priza, apas pe buton.
- Moamaaaa! S-a deschis!
-
- Bah... dar nu mai stiu parola! Ba da! E... Fifi.. nope! Fifilica... nope!
Hint: Pis
- Hmm!!! Stiu!!!!!!!


Acum ma pot apuca de scris lucrarea de licenta. Lasati inspiratia sa vina la mine!
(vai de capul meu... )

J.: de ce ma urasti?
Eu: pentrut ca, in ultimul timp, nu mi-ai mai dat motive sa te iubesc


No comment.

- De ce te porti asa? Nimic nu-ti convine. Esti o rasfatata!
- Pentru ca meriti! Te urasc atat de mult in clipa asta... Vreau sa fie totul extraordinar intre noi dar nu e. Pentru ca tu depui efortul minim necesar pentru a o intretine iar eu am obosit sa dau totul din mine. M-am saturat sa ma gandesc la tine toata ziua iar tu sa vii cu replica "atunci cand sunt la munca nu ma gadesc la tine! nu am dispozitia necesara!" Dar iti trebuie o dispozitie anume sa te gandesti la mine? Ti-am spus de miercuri sa pregatesti ceva frumos pentru noi sambata. Ce ai facut? M-ai dus in Herastrau cand eu ti-am zis ca as vrea sa ne plimbam prin Bucuresti - pe stradute, printre blocuri... oriunde. Argumentul tau: eu n-am fost niciodata! Ce am facut in Herastrau? Am mers, unul langa altul - deci nici macar de mana nu ne tineam - nici unul din noi nu a spus nimic si trebuia sa mai facem si slalom prin multime. Eu ti-am zis ca nu vreau sa merg acolo caci va fi aglomerat. Am ajuns acasa, amandoi plini de ura si nervi si apoi am fost sa vedem meciul. Hmm... parca am fost mai ok in timpul meciului. Am ajuns acasa, am zis ca ma duc sa fac un dus. Cand am iesit din baie... surpriza!!! tu deja dormi. Minunat! Chiar te urasc! Nu puteai sa te gandesti si tu la ceva mai special si sa-mi faci o nenorcita de surpriza? Si o lalea ofilita daca imi luai tot era ceva. Si daca ma duceai sa jucam un tenis de picior in spatele blocului ar fi iesit mai frumos decat o plimbare in Herastrau. Chiar atat de limitat esti??????
Nu-s rasfatata si mai lasa-ma in pace!

Ce naiba sa fac? Acum eu sunt cea care il sufoca si-s indragostita pana peste cap. Vreau sa intorc roata dar nu pot. Vreau sa-i acord mai putina atentie dar nici asta nu pot face. Eu sunt cea care tanjeste dupa atentie. Chiar nu stiu ce am patit in ultimul timp. Cred ca din acest motiv m-am si tuns. Ma simt mica, complexata si insignifianta. Si ce fac eu ca sa mai atrag putin atentia? Ma tund. Patetic! Simt ca innebunesc ca nu primesc atentie. Mama/tata nu ma suna caci nu vor sa ma "deranjeze". J. nici atat nu face. El nu face nimic oricum. Sor'mea cum ma prinde, cum ma ia cu povestea ei de dragoste, cat e de frumos, plin de surprize... bla, bla, bla parca mai mult vrand sa-mi evidentieze ca se poate ca o relatie sa fie minunata. Prietenii? Hmm... care prieteni? Mda.. sunt vreo 2,3 care ma mai baga in seama din cand in cand si asta ca sa fie... in caz de nevoie...
Nu mai fac nimic. Ma duc sa-mi bag capul in perna sa bocesc o ora, doua si maine voi fi ca noua. Putin deprimata dar nu-i problema. O noua saptamana de munca/stres/rutina va incepe de luni.
Tare dezamagita mai sunt. De J., de mine... Am ajuns sa-mi doresc sa il insel, sa nu-l mai iubesc. Dar nu am curaj.

... Timpul le rezolva pe toate...

A trecut si Pastele de ceva timp.. Au fost parintii la Bucuresti. Trebuia sa-i tinem separat caci indata ce ajungeau unul langa altul, incepeau sa se certe. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce e acasa. D-aia n-am mai dat pe acolo de aproape 8 luni..
S-ar putea sa ma duc dupa ce termin cu restantele. Mai am 3. Licenta o voi da in februarie. Nu m-am apucat de ea iar profa a fost foarte ferma cand imi spunea ca nu am timp s-o termin la timp. Asa ca o dau februarie. Sefa mare mi-a zis ca sta cu ochii pe mine sa-mi dau licenta si daca am nevoie de ajutor o vom face cu totii, impreuna aici la firma. Yeah right!
Ieri mi s-a facut foarte dor primul job. L-am sunat pe B.C. macar sa-i aud vocea. Mi-e dor de crizele lui de nervi. Si de ale mele. Mai ales de momentele in care mi le manifestam public. Aici nimeni nu tipa. E frustrant. Daca vreau sa ma descarc, tip in gand. Nu am unde. Nu am la cine.

Cu J. cred ca o voi rupe cat de curand. Nu vreau sa mai iubesc. Cel putin nu asa. Face orice numai sa nu stea cu mine iar daca incerc macar sa spun ceva referitor la asta iar urla la mine ca nu inteleg prin ce perioada dificila trece el... facultate, mai exact Politehnica..., munca, oboseala...
Dar el nu intelege ca eu nu inteleg cum poti sa-i spui unui om ca-l iubesti si sa nu dai nici un semn toata ziua; iar seara, sa nu vorbesti deloc despre cum ti-a fost in ziua respectiva, sa nu-ti pese de cum mi-a fost mie; sa taci tot timpul; sa ai o seara libera si sa stai cu ochii pe ceas ca trebuie sa iesi la bere cu nu stiu cine, cu un dobitoc mai exact; cu unul care nu da doi bani pe tine dar tu esti prea naiv sa vezi asta; nu, eu nu vreau sa merg cu tine sa vad cum ti-o trage dobitocul iar tu nu intelegi nimic din glumele proaste pe care le face pe seama ta. Aici iar te-ai supara si m-ai certa, spunandu-mi ca e prietenul tau. O fi! Chiar imi doresc din toata inima sa-ti fie prieten!
Asta nu e iubirea pe care o vreau. Citisem zilele trecute un "articol" in care spunea ca dupa cativa ani de relatie, camasa cu care el se imbraca si ti se parea ca-l face extrem de sexy este acum doar camasa pe care o bagi in masina de spalat. Cat de simplu si de adevarat!
M-am transformat intr-o fiinta groaznic de romantica. Sau poate ca asa am fost dintotdeauna si am ascuns-o mereu. Tu ai ramas la fel. Poate ceva mai serios si extrem de plictisit. Nu prea mai vad pentru ce sa lupt. Nu-mi mai dai motive sa te iubesc.
I-am spus acum vreo 2 saptamani ca de cand m-am tuns nu-i mai place de mine. A incercat lamentabil sa nege. Mai si mintea. A zis ca o sa-i treaca. Se pare ca ii trecuse pentru cateva zile. Acum a luat-o de la capat. Oare de ce o mai lungim aiurea? Chiar nu inteleg... Am vorbit cu tine atunci si ti-am spus ca eu voi arata bine atunci cand ma voi simti bine; nu a inteles si ma face in continuare sa ma simt cea mai urata persoana din lume. Tot ce am spus atunci a ramas undeva in aer. Imi pierd rabdarea si tineretea cu el.
Imi vine sa fug in lume. Sa scap de el, de sor'mea si de restul lumii pe care o cunosc in prezent. Vreau o lume noua, in care sa o pot lua de la capat. De mustrarile de constiinta din prezent nu voi scapa dar macar ma voi stradui mai mult sa nu dau nastere la altele. Oooh cat de lasa sunt!
O tigara si inapoi la munca!

Io am descoperit o chestie: "Fii alaturi de persoanele langa care poti fi tu insati 24/24".
Daca langa cineva nu am cum sa fiu eu insami de frica sa nu-i mai placa de mine sau sa nu deranjez, nu are rost sa continuam relatia mai mult decat ca simple cunostinte. Daca cineva nu ma place exact asa cum sunt, inseamna ca are nevoie de altceva, caz in care, e liber sa mearga acolo unde e cu adevarat fericit. A face pe placul altora in loc sa fii tu insati e echivalent cu a minti si oamenii aia, si pe tine...
Esti frumoasa si minunata exact asa cum esti. Nu ai nevoie de nimeni ca sa fii tu insati, nici de atentia cuiva ca sa fii importanta. Tu esti perfecta si importanta oricum. "Importanta" asta nu e aia la care poate te gandesti tu, imprtanta ierarhica. E importantza in sensul ca orice exista e la fel de important ca orice altceva.

Am incercat sa ma despart de J. Am purtat o discutie extrem de serioasa cu el pana la un anumit punct cand am inceput sa radem...
Concluzia la care am ajuns amandoi: am prea mult timp liber sa ma gandesc la tampenii si mi-ar trebui un hobby.
Concluziile la care am ajuns doar eu: 1. J. s-a maturizat mai mult decat ma asteptam si a ajuns aici singur (nu stiu cata influenta am avut eu asupra lui...). Am ramas placut impresionata de maniera in care a decurs "cearta". A fost una cu multe argumente de ambele parti... Foarte frumos!
2. M-a sucit si invartit pana nu ne-am despartit.
Concluzia la care a ajuns el: hmmm... Nu stiu exact care e concluzia dar acum este destul de gelos pe oricine/orice si are tendinta de a ma verifica mai des ca inainte.
I-am spus ca mi-ar placea sa ma inscriu la niste cursuri de dans... As vrea salsa, mai ales ca stiu pe cineva care este instructor. M-am gandit si la tango dar nu pot/vreau sa ma duc neinsotita iar J. n-are timp de d-astea. Replica lui: "Vin si eu la dans. Nu vreau sa te duci singura ca poate se da vreunul la tine." Da, da, da!

Am terminat scoala. Mai am de aflat o nota si gata! Pana acum mi-am luat toate examenele... cred ca-l iau si p-asta. Sper. Nu stiu.
Sunt mult mai linistita acum. Am inceput chiar sa citesc. Pana acum nu citeam fiindca trebuia sa citesc pentru scoala si nu aveam chef; or daca ma apucam de o carte care nu era pentru scoala o abandonam repede pentru ca ma mustra constiinta ca ar trebui sa citesc pentru scoala... bla, bla,bla.

Uichendul asta ma duc acasa. Mda... o fac si p-asta.

Am inceput iar o dieta cretina si am slabit vreo 2 kg dar ma simt mult mai light de atat. J. este incantat si este o "galerie" pe cinste.

Vreau sa ma las de fumat. Cat de curand. Am completat aseara un formular pentru asistenta in sensul asta si mi se cerea sa completez numarul de ani de cand fumez. M-a cuprins panica cand am scris 9. Am sters si am pus 8. Mi-e greu sa ma decid cand si as prefera sa fie brusc... Ma gandesc sa bag la un moment dat tigara dupa tigara pana mi se face rau. Habar nu am. Pastile nu vreau sa iau. Am citit cu mare atentie un prospect la nush ce pastile... Dumnezeule!!!! Mai bine nu te lasi de fumat decat sa ai parte de efectele secundare ale pastilelor...
Numarul de telefon 0800 .... .... pentru asistenta este discriminator. Daca n-am Romtelecom ce fac? Oare merge sa sun de la un telefon public? O sa incerc...

La munca... M-a anuntat sefa ieri ca voi ramane fara ea vreo 3 saptamani in august. Auch! Va pleca din tara. Dureros! O sa am o gramada de chestii de facut in lipsa ei... sper sa nu ma pierd. Overall, e mai bine dar pe mine tot nu ma incanta. Mi s-a reprosat din nou, ca scriu prea mult in rapoarte/analize si ce mai am eu de facut.

Well... back to work!

@leirn: Multumesc.

Ma intreb ce gaseam eu si ce gasesc altii asa fascinant la industria PR...
Cand ii aud p-aia de varsta mea sau poate mai mici/mari ca vor sa ajunga sa lucreze in PR sau publicitate (nush de ce dar astea sunt intotdeauna asociate) imi vine sa mor.
E un job. Ca oricare altul.

Sincera sa fiu acum imi doresc sa fiu chelnerita. As avea mult mai putina bataie de cap.
Mi-am dorit si eu sa ajung - buhuhu sa lucrez in PR sau publicitate. And here I am. Intr-o agentie mare, cu oameni inteligenti - mare parte din ei -, conturi mari... Si ce?!?!!
Ma simt groaznic de singura, constat ca lipsa comunicarii este o problema majora cu atat mai mult cu cat este extrem de incurajata dar nimeni nu reactioneaza pozitiv.

N-am invatat mare lucru de cand sunt aici. Daca ma intreaba cineva cu ce se mananca PR-ul voi raspunde balbait niste aiureli. Habar nu am. La un moment dat chiar m-am simtit prost ca am luat painea de la gura uneia care a terminat o facultate de profil si poate ca stie mai multe ca mine. Cel putin teoretic. Mi-am revenit repede... am observat ca tinerii care au totusi sansa sa lucreze in PR sau publicitate capata un soi de infumurare. "Uite ce tare sunt eu, ca-s tanar, nonconformist si lucrez in agentia X!!!" Oooo daaa! Esti foarte tare! Ce sa mai?!?!? So stupid. Mi-a trecut. A avut grija sa se poarte intr-un asa fel incat sa stearga orice urma de regret din sufletul meu.

Zac ca prostul aici si n-am curaj sa plec, sa spun ca nu-mi convin 1000 de lucruri. Lucrez numai cu gandul la zilele libere din week-end. Ma trezesc dimineata automat, ca un robotel si apoi purced la drum... acelasi drum, aceeasi senzatie de dezgust in fiecare dimineata.

Mai grav e ca mi-am dorit extreeeem de mult sa ajung aici acum un an, doi. Mai ales in agentia asta. Era asa un inner-wish pe care nu aveam curajul s-o exprim de teama ca mi se va rade in nas. Am ajuns. Now what? Acum sunt ferm convinsa ca daca vrei ceva trebuie sa-ti doresti dar nu stiu exact ce sa-mi doresc.

Stiu ca vreau sa plec la Hanovra la anul. Mi-ar placea sa ma stabilesc acolo dar ce sa fac eu, cu mine, nu stiu.

Urata incertitudine!

Am rabufnit. M-a vazut sefa mai bosumflata saptamana trecuta, m-a intrebat ce am patit si n-am mai rezistat. I-am spus tot ce ma deranjeaza aici. Am inceput discutia la birou si am continuat-o la un suc in mall-ul din apropiere.
A fost o discutie pe sufletul meu... Mi-a zis ca m-a ignorat cam mult, ca si-a dat seama ca nu ma simt bine dar nu si-a putut imagina ca-s chiar atat de dezamagita si frustrata.

La un moment dat i-am zis: Iti spun ceva, dar promiti ca nu ma bati?
Ea imi raspunde: Te bat numai daca imi spui ca pleci din agentie maine.
Eu trantesc bomba: Nu stiu ce e PR-ul. Habar nu am. Te mai intreb o data: vrei sa citesc zeci de carti despre PR? Eu le cistesc dar voi fi si mai ametita apoi.
Ea, dupa ce rasufla usurata ca nu-mi dau demisia si va avea cine sa-i tina locul cat timp va fi in concediu, da ochii peste cap si imi raspunde: OK. Nu, nu vreau sa citesti carti. O vom lua de la inceput. Cu tot.
Si astfel ma pricopsescu cu un fel de cursuri de PR facute ad-hoc de ea, pe care eu trebuie sa le citesc si la sfarsit de saptamana, stam impreuna si discutam pe baza lor.
Ca bonus, mi-a trimis si un mail al carui ppt din atasament era extrem de siropos... a fost tare dubios mail-ul ala...
Mai nou ma mai si bate la cap sa iau decizii; bune, rele, oricum numai sa fiu mai
M-am mai relaxat si eu, frustrarile au incept sa mai dispara, si am din nou visuri in legatura cu viitorul meu frumos.

Cu J. iar s-a racit totul, pana aproape de inghet. Eu incerc sa fiu cat mai joviala cu el, cu gandul ca poate, poate se mai schimba. Intre timp, incerc sa revin la viata mea sociala a.J. si sa fac ceva cu viata mea, asa in general. Trece timpul pe langa mine tot asteptand sa ma bage J. in seama. O sa incerc sa ies in oras mai des, sa ma vad cu oamenii pe care nu i-am mai vazut de mult si sa redevin persoana aia care facea tot felul de prostii. Mi-e prea dor de persoana mea de atunci ca sa n-o "reinvii". Am constatat ca imi pasa mai putin.. de ce spune J., de parerile altora si de lume in general...

Am un nou pisoi, bebelus, pe care l-am botezat Pix. L-a gasit sor'mea sub o masina si avea doar 2 zile. Azi face o saptamana.
Intre timp am invatat sa bem laptic din sticluta de Visine (nu am avut biberon atat de mic), am invatat sa scartaim cand vrem mancare, pisu, caca - scartaiam si inainte dar era de disperare sau de foame - dormim aproape toata noaptea, am invatat chiar sa ne spalam labutele din fata sau macar sa incercam si mai ales... am invatat sa toarcem si sa ne alintam.
E mai mic decat palma mea, urechiusele abia i s-au dezlipit de cap, restul de cordon ombilical a cazut abia ieri, stie sa scoata si sa retracteze gherutele subtiri ca un fir de par... Surprinzator este faptul ca isi suge un "degetel"; cum stam noi oamenii cand suntem mici cu degetul mare in gura, asa sta si el/ea (e prea mic/a sa ne dam seama daca e motanel sau pisicoasa).
Above all, vrea sa traiasca si vom avea grija sa traiasca! Momentan, mamicile lui sunt sor'mea - eu sunt dadaca - si sticlele cu apa fierbinte de sub prosop, care-l incalzesc.
Vacuta mea este o lasa si nu se apropie de Pix. Este curioasa dar nu indeajuns incat sa se apropie la mai mult de un metru de el. Mai nou, vacuta este si foarte geloasa si ma cam uraste. Azi dimineata m-a muscat de picior atat de tare incat mi-a lasat vanataie. Si asta dupa ce ne-am alintat vreo jumatate de ora.
J. nu vrea sa-l vada si o tine pe a lui ca "eu cu sor'mea facem gradina zoologica in casa". Este groaznic de obtuz. Daca inainte pur si simplu n-o suporta pe sor'mea, acum o uraste. Imi vine sa-l dau cu capul de pereti. La capitolul idei fixe, seamana la perfectie cu bunica-su si cu taica-su. Nu exista gri in viata lui.

Back to work now!

Chiar nu mai stiu ce sa fac cu baiatul asta... Maxim 15 cuvinte schimbam pe zi si asta numai cand il intreb ceva ca de altfel ar tacea chitic toata ziua. Cand incerc sa vorbesc cu el despre orice, asteapta sa termin propozitia si apoi iese din camera sau mi-o taie scurt si nu mai am ce spune. Nici de certat nu am chef ca mie nu-mi place sa ma cert cu mutii. Ori ne certam impreuna ori nimic!
L-am tot lasat dar acus se face saptamana de cand nu a mai existat nici un gest de tandrete din partea lui si nu stiu ce sa mai cred... De obicei, dupa o perioada de genul asta, el arunca o "bomba": nu-mi mai place de tine, nu ma mai atragi, m-am indragostit de altcineva, vreau sa ne despartim.. n-ar fi prima oara cand as suporta eroic asemenea "explozii".
Acum, nu mai vad rostul in a fi "eroina" care asculta toate porcariile astea si trece mai departe, bineinteles, alaturi de el dupa ce ii trec toanele si isi mai imblanzeste cuvintele la adresa mea.
Cand ajunge acasa nu invata, nu munceste, nu face nimic; ba nu, ma insel... se tranteste in pat si se uita la televizor. Daca acum patru zile m-a intrebat din politete cum mi-a fost la munca in ziua aia, acum nici macar nu mai saluta cand intra in casa.
Ma gandesc sa-l las in pace ca totusi asa e el... devine mai introvertit decat de obicei cand e stresat dar parca acum e ca niciodata. Mi-e dor de cum era inainte cand nu puteam sa spal vasele fiindca ma gadila, cand ne fugaream prin casa sa ne "batem cu papucii", cand se juca cu pisica si radea... Nici nu mai stiu cum arata cand rade.
Chiar nu stiu care este abordarea cea mai potrivita in cazul asta si ma pune pe ganduri faptul ca dupa 2 ani jumate n-am nici cea mai vaga idee de cum sa il fac sa vorbeasca.
A devenit de-a dreptul insuportabil!
Astept "bomba", oricare ar fi ea!

Bomba: nu-i mai place de mine ca-s grasa. Am inceput sa rad cand am auzit.
Am facut un pact: eu incerc sa slabesc, el incearca sa comunice mai mult cu mine, prin vorbe.
Cu mici exceptii eu imi respect partea de pact. Si el si-o respecta... (zic eu cu juma' de gura).
Important e ca la 2 zile dupa ce mi-a spus cam ce avea pe suflet, parca a devenit alt om. E din nou J.-ul de care ma indragostisem intial. Asta face din toata faza urata descrisa mai sus un mare ajutor in ale slabitului pentru vointa mea umila.

Am inceput dieta Montignac si sa fac sport intensiv (aerobic/tae-bo/pilates la serviciu 3 sedinte/saptamana si jogging in parc la Moghioros 1 sau 2 ori pe saptamana). Se pare ca astea doua combinate dau rezultate. Pe cantar mai putin, fizic mai mult iar la nivel psihic extrem de mult.

Persoanele care aud "povestea" se declara oripilate si nu inteleg cum de nu l-am luat la bataie si ulterior sa-i dau papucii; apoi par sa isi spuna: "Ia uite-o si pe proasta asta care face tot ce-i spune ala!" Mie nu mi s-a parut atat de grav. Momentan nu inteleg de ce.

Uichendul trecut am fost la Sighisoara. A fost incredibil de relaxant: am dormit in cort sub niste meri, am jucat rummy/remi vreo 10 ore (cumulat), am ras mult si cu tot sufletul...

Diseara plecam (J. and I) acasa la ai mei. Abia astept! A vorbit mama cu sor'mea la un moment dat si mama avea o voce foarte vesela. Cand a intrebat-o sor'mea daca s-a intamplat ceva nou in viata ei, ea a spus ca de cand am fost eu acasa ultima oara tata s-a schimbat destul de mult si se inteleg mult mai bine ca inainte. In cazul in care ai mei se vor intelege mai bine daca ma duc eu mai des pe acasa, voi face asta. Asta o pot face pentru ei. (nu-mi dau seama exact ce s-a intamplat cu tata atunci ca in afara de un scandal monstru pe care l-am avut - da, din nou am aruncat cu "vorbe-bolovan" in el - am mai schimbat cateva vorbe mai mult sau mai putin neinsemnate).

Cu munca stau binisor... mai sunt 18 zile pana sa se faca anul de cand lucrez aici. Mai sunt anumite faze care ma deranjeaza dar trec mai usor si cu mai multa nesimtire peste ele. Concediul meu (8 zile lucratoare) va incepe abia pe 2 septembrie.

Sunt bine. Ma simt si mai bine caci imi dau seama ca n-am mai spus de mult timp ca sunt bine.

Mai nou, evadarea mea din cotidian are loc in tramvaiul 25 in drum spre serviciu sau spre casa, prin intermediul "Jurnalului" Oanei Pellea. Este incredibila cartea asta! Femeia asta!

Voi reveni cat de curand!

Nu-mi plac despartirile de parintii mei.
Scena este mereu aceeasi: in gara, pe peron, o imbratisare puternica cu mama, o imbratisare putin mai superficiala cu tata, aceleasi urari de bine/sanatate, urcat in tren, facut cu mana si apoi, o ultima privire furisata catre ei, in timp ce se indeparteaza.
In momentul in care ma asez la locul meu in compartiment, inima mi se face mica, mica din cauza sentimentului amar ca ar putea fi ultima oara cand ii vad. Atunci imi vine sa plang, sa urlu si sa fug din tren, inapoi la ei. Dar nu am facut asta niciodata.
Nu-mi pot opri mintea sa nu se duca in acel coltisor intunecat plin de "viitoare amintiri" in care ai mei nu mai sunt pe lumea asta. Cred ca ma gandesc la moartea lor mai des decat ar trebui.
Duminica, coltisorul aproape disparut si sufletul meu s-a umplut de bucurie. Mai exista sperante. Am fost vizitati de o baba. Din vorba in vorba, mama a intrebat-o cati ani are fata ei si baba a raspuns 51. Atunci m-am bucurat ca exista sanse ca ai mei sa traiasca pana ajung si eu la o varsta inaintata la care sa accept mai usor moartea lor. Sau macar sa mi se para fireasca nu ca acum cand trebuie sa ma fortez sa cred ca vom muri cu totii, mai devreme sau mai tarziu. De fapt... eu nu cred acum in moartea celor dragi caci in genere, o consider ceva firesc.

Cand eram pe drum spre Bucuresti, m-a intrebat J. daca mai vreau sa mergem la Hanovra la anul. I-am spus ca da si mi-a spus ca vom merge. Trebuie sa invat germana; intr-atat de bine incat sa-l invat si pe el.

Azi mi-a fost rau si nu am avut chef de munca. Asadar, nu am facut nimic.
Ma duc acasa sa dorm.

Important de retinut.
Daca simti ca nu sunteti pe aceeasi lungime de unda, ca vorbesti singura cand ai un of pe suflet sunteti singuri in doi.

Sunt foarte putine lucruri in viata pentru care merita sa traiesti.