Sa mai spuna cineva ca muzica nu tine de foame...

Unde le gasesti? super

Craciun fericit Sa ai sarbatori minunate, pline de bucurii si cadouri

Multumesc frumos, Afrodita sarbatori pline de lumina si tie



Sarbatori magice sa aveti si sa ne intalnim mai buni in noul an

Merry Christmas & Happy new year !

Sunt gata de drum in orice moment. Dintotdeuana am avut o valiza pregatita pentru o plecare. O valiza...cu cele necesare.
Cand (sau daca) ma intorc am intotdeuana doua valize. Cea de-a doua are un continut diferit. Dar cel putin un element din ea va avea o valoare aparte... si va fi transferat in prima valiza. Astfel bagajul initial sufera mereu modificari. Unele dintre "cele necesare" la un moment dat vor deveni mai putin importante... sau inutile.
In felul acesta am ajuns sa am o colectie (mai mult sau mai putin impresionanta) de valize. Insa in calatoriile mele iau mereu doar una. Cea necesara si suficienta.


Calatoriti mult?
Mereu.
Nu e obositor?
Din exterior poate parea asa... am observat insa ca "statiile" ma obosesc mai mult.
...

Sa va ajut cu bagajul? E mare si pare greu..
Nu e greu...dar nu cred sa il puteti muta.
Imposibil! Pentru mine nu e chiar asa mare!
Atunci...incercati
?!? Abia l-am miscat putin... ce transportati? plumb?!


Am ridicat bagajul pe umarul stang, am zambit si am plecat. Ca intotdeuna sunt gata de drum.

Decat sa penalizez existenta unei eventuale greseli prefer sa apreciez lipsa ipocriziei.

Ziua buna se cunoaste de dimineata. O recunosti inainte sa deschizi ochii. Se piteste intr-o raza de soare si iti gadila genele pana reuseste sa te trezeasca. De cum deschizi geamul navaleste chicotind in camera, laolalta cu soarele, gata sa-ti intinda pe fata cel mai senin zambet. Pentru ca o zi buna zambeste mult. Si zambetul e molipsitor.
O zi buna stie cum sa estompeze cearcanele ultimelor nopti albe, cum sa substituie oboselii aroma irezistibila de cafea, cum sa transmita mesaje subliminale (de natura pozitiva) oamenilor morocanosi si cum sa iti imprime o senzatie confortabila de primavara in suflet.

O zi buna are ghiocei in par si (in)canta cu fiecare respiratie.

Cateodata cineva ghiceste cuvintele pe care ai nevoie sa le auzi....

credeam ca nu este decat o iluzie

(probabil) ultima iarna din seria "old style"...

... si sunete... in spirale si arcuri de cerc... inca nu pot sa ma gandesc la unghiuri.

precieux

________________



"Una din prejudecatile lumii noastre este nevoia de a pune etichete, de a clasifica totul; oamenilor li se pare ca au si inteles ceea ce au clasat."

Attendre...

....
....
....

cel mai simplu obiect pe care l-am gasit in jurul meu - cel mai important acum...




- Acesta e cel mai important?!? De ce?


Pentru asta:

Un experiment

Savurand azi o bucata de palcinta cu visine, mi-am adus aminte (cu zambet), cum o alta bucata de placinta mi-a schimbat radical perceptia asupra povestilor ... pe vremea cand aveam vreo 5 anisori. O intamplare din acea perioada m-a determinat sa desenez la gradinita, in cadrul temei "personajul preferat", nu o zana, ci... o Baba-Cloanta
E drept ca nu m-am dat in vant niciodata dupa personajul Ileana Cosanzeana, spre exemplu. Era frumoasa, e adevarat, dar destul de plicticoasa. Totusi abia pe la 6-7 ani am realizat ca persoanjele negative din povesti dau sarea si piperul actiunii (am facut o compunere la scoala pe tema asta prin clasa a doua... a ramas celebra ). Insa alianta cu personajul (mai mult sau mai putin) negativ are alta sursa.
Spun si de ce: eram intr-o vizita de cateva zile la niste prieteni ai parintilor mei. Gazdele aveau doi copii, un baiat si o fata, amandoi cu cativa (nu multi, dar nu mai tin minte cati) ani mai mari decat mine. Ne-am imprietenit repede si am intrat repede in "gasca" lor. In vremurile acelea copiii mai stiau sa se joace. Si noi nu faceam exceptie. Cat era ziua de lunga (si era, pentru ca ieseam afara dimineata si ne adunau cu chiu cu vai parintii abia dupa ce se innopta) ne jucam tot felul de jocuri, cu mingea, cu coarda, cu elasticul, in echipe, la gramada - fara obiecte ajutatoare, in sfarsit, o gramada de jocuri. Intre preferate - "de-a v-ati ascunselea".
Intr-una din seri, necunoscand prea bine zona, mergeam cu noii mei prieteni in cautarea ascunzatorii perfecte. Pe cand cautam un loc printre tufisurile unei case vecine, in usa casei (avea geamuri mate de sticla) a aparut o umbra sinistra si aproape imediat s-a auzit un scartait sinistru (va amintiti "povestile din cripta"? cam asa ). Prietenii mei au urlat ingroziti si au luat-o la fuga strigand la mine : "fugi cat poti de repede, altfel te prinde cotoroanta!". Am luat-o la fuga, desi imi cam tremurau picioarele. In treacat am vazut
in penumbra o silueta hidoasa. Cand i-am ajuns din urma mi-au spus cat se poate de serios :" bine ca ai scapat.. in casa aia sta Baba-Cloanta."
Sigur ca i-am intrebat pe parinti in seara aceea daca e posibil sa mai existe Baba-Cloanta. Sigur ca au ras si m-au asigurat ca nu exista. M-am linistit partial. Nu de tot...vazusem totusi o silueta infricosatoare. In plus, noii mei prieteni de joaca erau in stare sa jure ca intr-adevar era Baba- Cloanta acolo. Erau mai mari si pareau siguri, o vazusera de cateva ori in compania unei pisici negre, precis diabolica si aceea dupa felul cum ii sclipeau ochii in intuneric.
La cateva zile dupa intamplare, cand am jucat din nou de-a v-ati ascunselea, in lipsa de alt loc mai bun si profitand si de faptul ca era lumina afara, m-am hotarat sa ma ascund in tufisurile babei. Locul era ideal... niste tufe dese si inmiresmate (nu mai stiu ce flori erau, dar miroseau nemaipomenit) in care puteam sa ma ascund fara grija... dinspre casa nu se vedea nici o miscare (oricum eram hotarata sa fug ca gandul si ca vantul la primul zgomot suspect) si stiam ca celorlalti le era prea frica sa ma caute acolo. Am stat o vreme pitita... si la un moment dat, pentru ca tufele erau racoroase si aromate, ori pentru ca eram probabil destul de obosita dupa jumatate de zi de joaca prin caldura, am atipit. Nu mai tin minte cat am dormit (probabil suficient cat sa-i alarmez pe ceilalti cu disparitia mea, pentru ca incepusera sa ma caute si parintii) dar stiu ca atunci cand m-am trezit (nu stiu cum s-o spun mai plastic ) era sa fac pe mine de frica. Baba-Cloanta + pisica diabolica erau langa mine. Adusa de spate, ridata ca o smochina, cu un nas coroiat si imbracata in negru ... n-aveam nici o indoiala, ea era. Totusi avea o privire teribil de blanda... si mai ales avea in mana o farfurie cu placinta. Aburinda. Cu visine. Nu stiu de ce nu mi-a trecut nici o secunda prin gand imaginea vrajitoarei din "Alba ca zapada", in scena in care ii intinde acesteia marul otravit. Poate pentru ca nu ma identificam cu Alba-ca-zapada ... sau poate ca privirea batranei era intr-adevar demna de incredere...sau poate ca-mi era prea pofta ... Nu mai stiu. Cert e ca am mancat cea mai buna placinta cu visine din viata mea de pana atunci (si daca ma gandesc bine si de atunci incolo). Si am constatat ca Baba-Cloanta nu era deloc asa fioroasa cum parea. Din contra. Avea o voce calda si mainile uscate miroseau a vanilie si scortisoara. Dupa ce am terminat placinta, m-a luat de mana si m-a dus acasa la prietenii mei. Acolo am aflat de la parinti ca pe Baba-Cloanta o chema de fapt "tanti Ina" si ca era o batranica singura si inofensiva.

De atunci am privit cu alti ochi personajele "negative" din povesti. Si daca as incerca o analiza stricta pe marginea oricarei povesti cu zane, feti-frunosi, zmei si cotoroante, tind sa cred ca am avut dreptate s-o fac... chiar daca scot din discutie motivul subiectiv cu aroma de visine





Fara (prea mare) legatura cu (ne)povestea: isi aduce aminte cineva cum se facea saptele la jocul cu elasticul? M-am blocat la sase...nu mai stiu cum era mai departe
Intrebarea e doar pentru cunoscatori

Superba povestea!


Nu-mi amintesc nici un numar de la elastic, adica imi amintesc niste figuri, dar nu le mai asociez numere... ce pacat, era un joc superb, era greu, dar cu atat mai provocator, nu oricine putea sa-l joace. Cred ca de pe timpurile alea am o conditie fizica buna.

He he, chiar ca super povestea!

Din pacate, Babele Cloante din viata mea, chiar aia erau: Babe Cloante, nici una buna si blanda

Ufff si offf, ca nici io nu-mi mai amintesc elasticul si l-am jucat ani de zile!

Auzi? Tu n-ai neste fetite micute pe la tine pe la bloc care sa joace elasticul si sa le intrebi pe ele?

N-am Si nu pentru ca nu mai stau la bloc, ci pentru nu mai vad copii jucandu-se. Parca au disparut intr-o gaura neagra toate jocurile copilariei mele... Ma intreb nedumerita: oare nu mai stie nimeni sa se joace? Jocurile au ramas la stadiul de amintire in cotloanele unor minti de adulti, prea ocupati cu urgentele vietii "responsabile" ?
Nu mai vad copiii pe strada, chiuind si razand cat e ziua de mare, impiedicand trecatorii, julindu-si genunchii si coatele, batand mingea ca nebunii, sarind coarda, jucand elasticul, desenand sotronul, facand echipe pentru vreun joc de asalt ori de dexteritate, facand gramezi incalcite si rosii de atata efort la "matele-ncurcate" sau "tara, tara, vrem ostasi", nu-i mai vad construind cetati din crengi, pietre, nisip ori alte obiecte ajutatoare (cum ar fi cartoanele tip ambalaj de la mobila pe care si-a luat-o vreun vecin din bloc), nu-i mai aud jucand "telefonul fara fir", "flori, fete, filme...", "fazan", nu-i mai vad echipati pentru "expeditii misterioase" prin subsolurile blocurilor dupa ce si-au impartit rolurile din "Ciresarii"... nu-i mai vad deloc
Si nu ma bucur.

cand lipseste... bicicleta

Acum spune cinstit: mai poti avea incredere in umbra ta?

poate incredere nu,dar intimitatea ei o colorezi cum vrei tu.


jay jay johanson uneori suna frumos.

cu picatura ta
nu poti trai.decat
o singura ploaie...
tu.razi
si lumea ti se pare inalta.
arunci toti asii.in viitor
iti joci absenta.
cu mainile goale

noaptea danseaza ploaia.
puls amplu.imperturbabila.
necontaminata de vorbe
am nevoie sa.vad.
inchid ochii.

absenta nu e.decat
o prelungire sezoniera
a memoriei







* daca nu mai crezi in detalii sterge picaturile.
sau aduna alta ploaie.

Daca imaginea femeii se misca in sensul acelor de ceasornic, inseamna ca iti folosesti preponderent partea dreapta a creierului. Daca imaginea femeii se misca in sens invers acelor de ceasornic, inseamna ca iti folosesti preponderent partea stanga a creierului.


Aici e o interpretare a testului.

Eu o vad miscandu-se in ambele directii...

Rezultatul unui alt test pe aceeasi tema imi indica 52% in favoarea emisferei drepte. 48% pentru cea stanga...

Booon.

Emisfera stanga este sediul limbajului, cuvantului, implica aspectele lingvistice ale scrierii, este sediul calculului logic, cifrelor, rationamentelor, capacitatii de analiza si abstractizare. Prin ea, orice perceptie se traduce in reprezentare logica, semantica si fonetica. Emisfera stanga este logica, rationala, matematica, aristotelica, stiintifica, calculata.

Emisfera dreapta este sediul gandirii fara limbaj, al intelegerii nonverbale, al recunoasterii formelor, perceptiilor spatiale. Ea este responsabila pentru tonul si intonatiile vocii, pentru ritm, muzica, imaginatie, simtul culorilor, visarii. Emisfera dreapta este intuitiva, ilogica, irationala, poetica, platonica, imaginativa, romantica, mitica, religioasa.

Avand in vedere aceste caracteristici s-au pus in evidenta profesiile in care sunt implicate una sau alta dintre emisfere in mod preponderent:
- profesii care implica folosirea emisferei stangi: inginer, tehnician, economist, administrator, medic, jurist, informatician, chimist, matematician;
- profesii care implica folosirea emisferei drepte: muzician, dansator, scriitor, artist, poet, psiholog, sculptor, expert in relatii umane, filozof (fondator de sistem), manager, actor.


Mixtura. Desi inclin sa trag spre dreapta mai des







Am un coleg care se chinuie de 20 de minute sa o vada miscandu-se invers

si eu am vazut-o in ambele sensuri, dar sigur nu e programata sa se schimbe? Iar la mine procentajele au fost inversate 52% pentru stanga si 48% pentru dreapta.

eu ma oftic. o vad ca se misca doar in sens invers.si ma holbez la ea de vreo 5 minute si degeaba

nus' daca e "programata"...

incearca sa nu te uiti incontinuu la ea...muta-ti privirea cateva clipe in alta parte si apoi revino la imagine...

dacă te uiţi doar la o parte a ei se schimbă, când clockwise, când anticlockwise!
dar şi eu o văd mai mult pe clockwise!

rotindu-se in ambele sensuri o vad si eu, chiar am banuit ca este programata sa isi schimbe directia din timp in timp.

apoi am verificat, rugand pe cineva sa o priveasca in acelasi timp cu mine si de cateva ori rotatia a fost inversa, dar numai pentru mine.

Si eu tot in ambele sensuri o vad, cand asa, cand invers, dar mai des in sensul acelor de ceas.
Foarte interesant!

Mai ai un coleg (la han) care n-o poate vedea nicium rotindu-se invers desi a revenit la ea citeva zile la rind si a incercat diferite metode ca sa...

Cred ca are (cel putin) un fix colegu' ala!

E amuzant cand se uita mai multe persoane in acelasi timp la imagine si fiecare isi apara cu inversunare "viziunea" :"clar spre dreapta!" ; "cum spre dreapta? e spre stanga, nu vezi?!"; "opaaaa ...stai asa ca a schimbat directia... "


Daaar, daca vreti sa experimentati cum e cu blocatu/deblocatul ambelor emisfere (pe rand ori simultan) urmariti fragmentul acesta (si inca doua, trei aflate in lista din partea dreapta, daca aveti rabdare).
Scena este in-cre-di-bi-la. Spectacolul iti taie respiratia in cateva randuri. Ori poate ca nu... Poate ca sunt eu subiectiva Am spus mai sus ca am tendinta de a cocheta mai des cu "dreapta" .

Azi am iesit din casa de 4 ori. Per pedes apostolorum. Traseele au fost diferite de fiecare data. Indiferent de drumul ales am nimerit de fiecare data pe cate cineva "ratacit". Si desigur, din toata multimea de trecatori, nu m-au gasit decat pe mine sa-i indrum spre cate o strada misterioasa. (zic misterioasa pentru ca in 3 din 4 cazuri n-am stiut pe unde e strada respectiva).
Mai dragut a fost ca in primul moment toti semanau cu niste pesti disperati (asta pentru ca nu au observat castile care imi protejau urechile... sansele sa ii aud din prima erau minime )
Care va sa zica azi am avut alura de ghid





Noul Orbit curata si in locurile greu accesibile
Aha... o sa plasez unul dupa frigider sa vedem daca asa e

Soledad


"... singuratatea este o ingrata careia ajungi sa ii prinzi treptat gustul, riscand sa te indragostesti in final complet de ea...

Singuratatea este un hotel al nimanui, un pat care nu este al meu, singuratatea inseamna sa te trezesti la 3 dimineata si sa nu stii unde este baia.. singuratatea sunt eu...

Singuratatea este picatura de apa in cada, pe care ai lasat-o sa picure si pe care nu vrei sa o inchizi ca sa nu te mai simti atat de singur...

Singuratatea este ca un supliciu ingenios al firii care face sa trebuiasca sa ne intalnim cu noi insine pentru a-i putea pretui pe ceilalti...

Singuratatea este o oglinda care nu minte...

Singuratatea este multitudinea de sunete pe care nimeni nu le asculta, dar care fac prea mult zgomot...

Singuratatea sunt eu in prezenta trecutului...

Singuratatea este un sarut care se risipeste pe perna, este vederea umbrei si a siluetei cuiva care deja nu mai este aici...

Singuratatea este o nesuferita si o insuportabila si o minunata care imi place fara sa stiu prea bine de ce...

Singuratatea inseamna sa intelegi in sfarsit ca nu exista companie mai buna decat cea a singuratatii...
Este priveghiul unei zile care s-a dus... este sa incetezi sa mai faci nimic, sa te pregatesti, sa te imbraci si sa iesi pentru a continua sa faci nimic...

Singuratatea este tovarasa fricii, a viitorului incert, a drumului, a cautarii... Singuratatea..."

Aproape in joaca...

Samy Davis Jr. Jr.





O sa caut si cartea lui Foer... desi am o presimtire ca traducerea va lasa mult de dorit.

"De ani de zile mi-am dat seama si nu-mi pasa, dar niciodata nu mi s-a nazarit sa scriu pentru ca prostia mi se pare o tema foarte nesuferita, mai ales daca prostul e cel care o expune.
Se prea poate ca termenul „prost" sa fie cam tare, insa prefer sa-l folosesc de la bun inceput, chiar daca prietenii il socotesc exagerat, si sa nu pun in loc oricare altul, cum ar fi tont, sarac cu duhul sau debil mintal, iar apoi prietenii sa spuna ca n-am nimerit-o. In realitate nu-i grav, dar faptul de a fi prost te face sa ocupi un loc cu totul aparte si, chiar daca are partile lui bune, e limpede ca la rastimpuri te copleseste un fel de nostalgie, un dor de a trece pe trotuarul de vizavi, unde prieteni si rude sunt infratiti prin aceeasi inteligenta si intelegere, si de a te freca putin de ei ca sa simti ca nu-i nici o diferenta apreciabila si ca totul merge cum nu se poate mai bine. Partea trista e ca totul merge cum nu se poate mai rau cand esti prost, bunaoara la teatru, ma duc la teatru cu nevasta si cu vreun prieten; e un spectacol de pantomima cu artisti cehi sau unul de balet thailandez, si precis ca abia incepe reprezentatia si eu o sa gasesc ca totul e minunat.
Ma amuz sau ma induiosez ingrozitor, dialogurile sau gesturile sau dansurile imi par viziuni supranaturale, aplaud de mi se inrosesc palmele si uneori am lacrimi in ochi sau rad pana aproape ma scap pe mine, si in tot cazul ma bucur ca traiesc si c-am avut norocul sa ma duc in seara asta la teatru sau la cinema sau la o expozitie de pictura, oriunde sunt oameni extraordinari ce fac ori arata niste lucruri pe care inainte nu si le-ar fi imaginat niciodata, inventand un loc de revelatie si de intalnire, ceva care te spala de momentele cand nu se intampla nimic in plus fata de ceea ce se intampla de obicei. Si stau asa, uimit si atat de fericit ca, atunci cand se face pauza, ma ridic entuziasmat si-i aplaud mai departe pe actori, si-i spun nevestei ca mimii cehi sunt o minunatie si ca secventa in care pescarul arunca undita si se vede un peste fosforescent cam pe la mijlocul scenei este absolut nemaipomenita. Nevasta-mea s-a distrat si a aplaudat si ea, dar deodata imi dau seama (clipa asta are ceva de rana, de gaura aspra si umeda) ca amuzamentul si aplauzele ei n-au fost ca ale mele, si unde mai pui ca aproape intotdeauna mai e cu noi vreun prieten care si el s-a distrat si a aplaudat, dar niciodata ca mine, si-l aud cum spune cu mult bun-simt si inteligenta ca spectacolul e frumos si actorii nu-s rai, dar ca, bineinteles, ideile nu sunt prea originale, fara sa mai vorbim de culorile costumelor care sunt mediocre si punerea in scena destul de neinspirata si altele de genul asta.
Cand nevasta-mea sau prietenul spun asa ceva - o spun pe un ton amabil, deloc agresiv -, eu inteleg ca sunt un prost, dar ce-i mai rau e c-am si uitat cat de tare m-am minunat inainte, asa incât recaderea brusca in starea de prostie ma face sa ma simt ca dopul care si-a petrecut luni de zile in pivnita insotind vinul din sticla si pe nepusa masa poc! il scoate cineva si iata ca acum sunt ca dopul ramas singur. Mi-ar placea sa sar in apararea mimilor cehi sau a dansatorilor thailandezi, fiindca mi s-au parut admirabili si m-au facut atat de fericit, incât toate cuvintele inteligente si pline de bun-simt ale prietenilor sau ale nevestei ma dor de parca mi-ar rupe unghiile si pe deasupra inteleg perfect cata dreptate au si ca spectacolul n-a fost asa de bun cum mi s-a parut mie (dar in realitate mie nu mi s-a parut nici bun, nici rau, nici altcumva, pur si simplu eram transportat de ceea ce vedeam, ca un prost ce sunt, si n-aveam nevoie decat sa ies putin ca sa dau o raita pe unde am chef ori de cate ori pot, si pot atat de rar). Si niciodata nu-mi trece prin cap sa ma cert cu nevasta-mea sau cu prietenii, fiindca stiu ca au dreptate si ca de fapt au facut foarte bine ca nu s-au lasat prada entuziasmului, caci desfatarile inteligentei si sensibilitatii trebuie sa izvorasca dintr-o judecata chibzuita si mai cu seama dintr-o atitudine comparativa, sa se intemeieze, dupa cum zice Epictet, pe ceea ce e cunoscut in prealabil pentru a judeca ceea ce tocmai vei cunoaste, caci asta si nimic altceva inseamna cultura si intelepciunea. In nici un caz n-am de gand sa ma cert cu ei, cel mult ma rezum la a ma indeparta cativa metri ca sa nu mai ascult comparatiile si judecatile ce urmeaza, pe cand ma straduiesc sa mai retin inca ultimele imagini ale pestelui fosforescent care plutea in mijlocul scenei, chiar daca acum amintirea mea e inevitabil schimbata de criticile extrem de pertinente pe care de-abia le-am ascultat si nu-mi ramâne altceva de facut decat sa admit mediocritatea celor vazute si ca m-am entuziasmat numai fiindca imi place tot ce are culori si forme putin mai deosebite. Imi dau din nou seama ca sunt prost, ca orice fleac e de-ajuns sa ma faca sa ma bucur de viata asta impartita in patratele, si atunci amintirea a ceea ce mi-a placut si m-a bucurat asta-seara se tulbura si devine complice, opera a altor prosti care au pescuit sau au dansat ca niste nepriceputi, cu costume si coregrafii mediocre, si aproape ca e o consolare, dar o consolare sinistra, faptul ca suntem atatia prosti care in seara asta ne-am adunat in sala sa dansam si sa pescuim si sa aplaudam. Ce-i mai rau e ca dupa doua zile deschid ziarul si citesc critica spectacolului, si critica mai intotdeauna coincide, ba chiar cu aceleasi cuvinte, cu ceea ce atit de chibzuit si inteligent au vazut si spus nevasta sau prietenii mei.

Acum sunt sigur ca a nu fi prost e unul dintre lucrurile cele mai importante din viata unui om, pana cand incet-incet mi se sterge din memorie, caci partea cea mai rea e ca pana la urma uit, de pilda tocmai am vazut o rata care inota intr-unul dintre lacurile din Bois de Boulogne, si era de o frumusete atat de desavarsita ca nu m-am putut abtine sa nu ma asez pe vine pe malul lacului si sa raman nu stiu cat timp privindu-i splendoarea, bucuria-i semeata din ochi, linia aceea dubla plina de gingasie cu care pieptul ei taie apa lacului si care se tot deschide pana se pierde in departare. Entuziasmul meu nu se trage numai de la rata, e ceva ce rata face dintr-o data sa prinda forma, caci uneori poate fi o frunza uscata care se leagana la marginea unei banci, sau o macara portocalie, uriasa si delicata pe cerul albastru al dupa-amiezei, ori mirosul unui vagon de tren cand intri in el si ai un bilet pentru o calatorie de cateva ceasuri si totul o sa apara si-o sa dispara ca prin farmec: garile, sandvisul cu sunca, butoanele de aprins si stins lumina (unul alb si celalalt violet), aerul conditionat reglabil, toate astea mi se par atat de frumoase si aproape imposibile, incat faptul de a le avea la indemana ma umple de ceva asa ca o salcie launtrica, de o desfatatoare ploaie verde care n-ar trebui sa mai inceteze in veci. Insa multi imi spun ca entuziasmul meu e o dovada de lipsa de maturitate (vor sa spuna ca sunt prost, dar isi aleg cuvintele) si ca nu-i cu putinta sa te entuziasmezi astfel pentru o panza de paianjen stropita de roua, ce-ai sa te faci in seara cand o sa joace King Lear ? Pe mine treaba asta ma cam surprinde, fiindca in realitate entuziasmul nu-i ceva care sa se epuizeze cand esti cu adevarat prost, se epuizeaza cand esti destept si ai simtul valorilor si al caracterului istoric al lucrurilor, si de aceea chiar daca eu alerg dintr-o parte intr-alta a lacului din Bois de Boulogne ca sa vad mai bine rata, asta n-o sa ma impiedice ca diseara sa sar in sus de entuziasm daca-mi place cum canta Fischer Dieskau. Daca stau si ma gandesc bine, prostia trebuie sa fie asta: sa te poti entuziasma neincetat pentru orice-ti place, fara ca un mic desen de pe un perete sa fie dispretuit de amintirea frescelor lui Giotto de la Padova. Prostia trebuie sa fie un fel de prezenta si de reincepere constanta: acum imi place pietricica asta galbena, acum imi place L'annee derniere a Marienbad, acum imi placi tu, soricel, acum imi place locomotiva aceea uluitoare pufaind in Gare de Lyon, acum imi place afisul de colo, rupt si murdar. Acum imi place, imi place nespus, acum sunt eu, iara si iara eu, prostul desavarsit in prostia lui, care nu stie ca-i prost si se bucura adancit in desfatare, pana cand prima fraza inteligenta il face sa-si recapete constiinta prostiei sale si sa-si caute de zor o tigara, cu maini stangace, privind in pamant, intelegand si uneori acceptand, pentru ca si un prost trebuie sa traiasca, desigur pana cand alta rata sau alt afis, si tot asa in veci. "


( Julio Cortazar )

# nefericirea poate fi pana la urma doar o farsa a memoriei...

joaca



click pe nasucul rosiei

Asta mi-a amintit de posturile tale...

______________


Sun poem



video aici

inca o toamna...

lenesi ca un somn de-amiaza
sau imbratisati de-o raza
jucausi ca un pisoi
si nervosi ca un razboi
plumburii ca toamna sura
sau burtosi peste masura
cu zulufi de caramel
pufosi ca un bobocel
peticiti cu stropi de-azur
poznasi ca un calambur
ganditori ca un poet
si frivoli ca un pamflet
mirosind a pescarusi
ai furtunii carausi
infoiati ca un curcan
stravezii ca un borcan
cu vanilie tapetati
si de vant imprastiati
mustaciosi ca un bunic
si pestriti ca un batic
de aripi incatusati
de apus inflacarati
efemeri si calatori
sunt pana la urma... nori

(click pe ei... azi nu e rost de ploaie )

smiling addiction

Imi place foarte mult jurnalul tau, imi place sa ma aflu printre picaturile tale ...

Smiling addiction today and everyday...super videoclipul!

Poate mai treci pe-aici, draga passenger...



Sarbatori fericite sa ai si un an nou asa cum ti doresti!