Pe amicul T. il stiu de pe vremea copilariei mici. Pana in momentul admiterii la liceu eram aproape de nedespartit (vecini de cartier, colegi de banca toata scoala generala, lideri de necontestat in organizarea ori inventarea tuturor jocurilor posibile si imposibile ce umpleau vacantele de vara...si nu numai). Chiar daca drumurile noastre s-au despartit in perioada liceului, chiar daca ne-am mutat in cartiere diferite, chiar daca T. a plecat pentru vreo doi ani in Germania, am pastrat mereu legatura. Si, cu toate ca in ultimii ani ne-am vazut mai rar, de fiecare data cand ne intalnim ne descoperim vorbind de parca suntem in continuare colegi de banca... si ne bucuram (ori ne intristam, dupa caz) pentru fiecare eveniment pe care-l trecem in revista in orele petrecute in fata unui pahar de vorba... asa cum faceam si acum 10-15 ani (ufff...cum trece vremea).
Baiat istet si intreprinzator, amicul meu s-a descurcat (de la foarte bine in sus) mereu in mai toate planurile. Mai putin intr-unul: nu se pricepe la femei. Si daca pana acum cativa ani asta nu era neaparat o problema (ale tineretii valuri, mai invata omul si din experiente... cu final neasteptat
), in ultimul timp a inceput sa se ingrijoreze. Ar vrea sa-si intemeieze o familie, da' are parte (in opinia lui) numai de femei ciudate. Eu le spun altfel
... ofteaza resemnat si nu ma contrazice. Oricata munca de lamurire am incercat sa duc, indiferent de numarul exemplelor/exemplarelor de femei normale pe care i l-am prezentat, n-am reusit sa-l ajut. E tot in incurcatura: are o fixatie pentru femeile tip "Barbie" (n-am reusit sa aflu de unde i se trage). Partea proasta e ca majoritatea duduilor de genul asta au tot atata minte cata au si papusile cu numele mai sus mentionat. Ori asta nu e satisfacator pentru el, are nevoie de o femeie "extrem de frumoasa" dar "dotata la mansarda". Combinatia mai putin intalnita, din pacate. De aici si durata (de la scurta - doua luni, la foarte scurta - doua ore) relatiilor cu care se poate "lauda" amicul meu. I-am recomandat (mai in gluma, mai in serios) vizita la un psiholog. Poate se trezeste.
Pentru ultima "achizitie", despre care imi vorbeste fericit de vreo cateva zile (si pe care "trebuie s-o vezi neaparat, de data asta e altfel"), mi-am facut ieri timp si am iesit sa mancam in oras. Am tarat un coleg dupa mine (sa nu merg singura) si ne-am intalnit toti 4 in fata unui restaurant. Ma straduiesc sa nu cataloghez o persoana in primele 30 de secunde in care dau cu ochii de ea (chiar daca intuitia ma inseala destul de rar) si nu ma influenteaza major aspectele care graviteaza in jurul vestimentatiei, lungimii/culorii parului sau parfumului cuiva. Dar cand am in fata ochilor un exemplar de tipul don'soarei ce da rapid din genele bine rimelate si imi intinde cu un gest teatral mana (cu inele pe fiecare deget), lansand din varful buzelor un "buna, tu! sunt X, imi pare bine!" mi-e aproape imposibil sa cred ca ma insel. De dragul amicului meu am zambit amabil. Dar n-am reusit sa ma abtin de la un "sper ca si mie o sa-mi para bine".
Am intrat sa mancam. Dupa ce am i-am adus la cunostinta ospatarului ce am bifat pe meniu am incercat un soi de conversatie cu fatuca. Sigur ca nu am implicat in discutie nivelul cotelor la bursa, politica externa sau configurarea firewall-ului. Totusi privirea... mmmnedumerita a fetei m-a convins destul de repede ca ar fi mai simplu daca as directiona discutia spre chestiuni cat mai prozaice. In disperare de cauza m-am uitat (pseudo)admirativ spre poseta ei. Brusc s-a insufletit si a inceput sa turuie: "Iti place? e Viuton!(cred ca a vrut sa spuna Vuitton da' n-a iesit din prima). E original. L-am cumparat asta vara din Grecia, cu 25 de euro. Am avut noroc ca am gasit-o la unu intr-o pravalie, mi-a zis ca e doar atat pentru ca are manerele putin oxidate si e la reducere. Da' nus' ce o sa ma fac, ca deja a aparut alta colectie si asta nu mai e in tendinte". M-am uitat cu mila la ea. Pentru o clipa am vrut sa-i povestesc ceva despre cea mai copiata marca de posete din lume si faptul ca e putin probabil sa fie un Vuitton original la banii aia... dar era atat de mandra de achizitia ei incat am renuntat. In plus ma lasa cam rece actuala, trecuta ori viitoarea colectie de posete, indiferent de firma care o lanseaza. Am aflat apoi (daca a intrat pe terenul favorit - moda si toate anexele- a fost de neoprit) de la care firma si-a cumparat cizmele, la ce asorteaza nus' ce bluza, la ce salon se duce sa se coafeze, ce se poarta in materie de haine primavara asta si alte asemenea informatii pretioase (fara de care in mod cert as fi putut sa ma consider total anacronica
).
Ciripeala vesela s-a diminuat imbucurator in momentul in care au aparut ospatarii. A existat chiar un moment de liniste subita la aparitia bolului cu apa si lamaie (comandasem pui). Dar se pare ca acel moment a fost... linistea de dinaintea furtunii
Pentru ca imediat a urmat "perla zilei" : "Aaaa... uite ca au adus lamaie pentru pui, ca e carne grea... Dar puteti sa aduceti si niste zahar pentru limonada asta?". M-am uitat o fractiune de secunda spre amicul meu - trecea instant prin toate culorile curcubeului
... ospatarului ii tremurau vizibil farfuriile in mana si i se bulbucasera ochii in cap
... colegul meu incepuse sa mestece efectiv din tigara
... Mi-a fost imposibil sa rezist (adio eticheta, adio autocontrol, adio mila pentru suferinta lui T.).
Am ras pana am avut senzatia ca mi s-a dizlocat maxilarul...
Pe seara am primit un mesaj de la amicul meu "Saptamana viitoare am programare la un psiholog."