În lumea întreagă – în văzduh, pe întinsul apelor, în văgăunile munţilor – nu există un loc unde să te poţi elibera de răul pe care l-ai făcut. Nu există pârjol care să poată fi comparat cu pasiunea, dezordine egală cu ura, nenorocire mai mare decât viaţa celui egoist şi nici fericire superioară liniştii sufleteşti. Laudele şi defăimările nu-i ating pe învăţaţi.
Dhammapada

Cei ce topesc multe lumânări în citirea cărţilor, tocesc şi vederea ochilor trupului; dar cei ce n-au căutat niciodată pe slove, măcar că şi-au păzit mai ascuţită vederea ochilor, însă neştiinţa i-a vârât în întuneric şi în tartarul necunoştinţei. (Cantemir)

If you want something done, do it yourself, except for sex. (Titus Herbert)

"Pauzele lungi si dese... cheia marilor succese, dar si pauzele scurte ~ au format succese multe"... o vorba din popor

"If the doors of perception were cleansed, everything will apear to man as it is, infinite". Willam Blake

"Don't walk in front of me - I may not follow.
Don't walk behind me - I may not lead.
Walk beside me - and just be my friend."

Nu stiu cine este autorul....

Albert Camus este autorul.

a

PS: , Fidela Castro!

Creierul e un muschi care trebuie antrenat. - o Gura

Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci cu momente in care iti taie rasuflarea.

Opreste-te din respirat si vei trai o vesnicie.

"Iubirea este o prietenie care a luat foc."

Nu stiu cine a spus asta, dar este perfect adevarat.

Pain is temporary, glory is forever! (discurs de "locul 1" auzit la un concurs de downhill, cand castigatorul a continuat cursa cu o mana rupta)..wasn't me

Before we work on artificial intelligence why don't we do something about natural stupidity? Steve Polyak

Because the natural stupidity can't be changed.

somebody should tell him too

Who ?

Prostia din fire nu are lecuire.
( Proverb romanesc )

Steve Polyak <--him the author

You can swim all day in the Sea of Knowledge and still come out completely dry. Most people do. . Norman Juster

Unui copil: Cu cât eşti mai înalt, cu atât pare mai scurtă viaţa - replică-n desene animate.

Human beings have an inalienable right to invent themselves.
Germaine Greer

<<Filozofia greaca s-a nascut în momentul cand a izbutit sa se desprinda prin secolul al VI-lea înaintea erei noastre din mrejele religiei si a murit în secolul al VI-lea era noastra, când a cazut din nou în bratele unui misticism religios anemic si subtil, urmarind scopul himeric de a se transforma într-o religie politeista universala. Crestinismul, în contrast cu neoplatonismul complicat, aducea o unda de misticism simplu si de religiozitate plina de viata, care raspundea mai bine nevoilor morale ale unei lumi istovite. De aceea crestinismul trebuia sa învinga politeismul neoplatonic. Daca grecii ar fi fost în stare sa infaptuiasca o stiinta pozitiva asa cum au dat modernii, stiinta elena ofilita n-ar fi sucombat în fata crestinismului impetuos si sanatos, iar aurora pe care o visa neoplatonismul nu ar fi devenit un tragic apus de soare.
Dar descompunera gandirii grecesti se lamureste daca punem în fata caracterele celor doua mari perioade ale antichitatii europene: perioada greceasca propriu-zisa, pâna la moartea lui Alexandru în 323 înaintea erei noastre, si perioada elenisto-romana, cu bogate înrîuriri orientale. In cea dintâi perioada dezvoltarea omului ca un tot psihofizic, unitate dintre suflet si corp, lume si Dumnezeu. In a doua perioada, fascinata de misticismul asiatic, sufletul antic armonios se frânge în doua, unitatea face loc dualismului si contrastelor: de o parte lumea divina necunostibila, de alta lumea corporala înselatoare. Intre om si Dumnezeu se casca o prapastie, omul pierde încrederea în puterile ratiunii sale si se arunca deznadajduit în bratele misterului si ale revelatiei suprarationale. In aceasta vreme se dezvolta sentimentul pacatului, al nimicniciei omenesti, credinta în minuni, dorul de origine asiatica dupa izbavirea sufletului. Dependenta în loc de libertate, revelatie în loc ratiune, autoritate în loc personalitate, pesimism în locul optimismului de odinioara.
In aceasta atmosfera de sciziuni sufletesti, saturata de misticism oriental, rasuna o ”buna-vestire” orientala, cuvântul arzator al lui Iisus, care împlinea fagaduiala mesianica a izbavirii pe temeiul aceluiasi dualism brutal între lumea cereasca a tatalui divin si lumea de aici, cazuta prada satanei. Dar crestinismul reuseste nu fiindca se adreseaza la inteligenta, idolul grecilor chiar si în perioada din urma, ci fiindca încalzeste inimile tuturor, chiar si ale celor ”saraci cu duhul”.
Trebuie sa mai adaugam înrîurirea religiilor mistice orientale (egipteana, persana, babiloniana, indiana si iudaica), care întretin credinta în minuni, în supranatural, în superstitii si revelatii, precum si influenta spiritului despotic, cu origine tot în Orient si care trezeste în spirite nevoia unei autoritati intelectuale, a unei credinte primita orbeste si impusa din afara printr-un extaz mistic de catre o divinitate deasupra lumii sensibile, transcendenta, ca un despot oriental.
Vreme de mai bine de o mie de ani (sec. IV - sec. XV), civilizatia europeana care mosteneste cultura greco-romana, se dezvolta cu încetineala somnambulica, fascinata de credinta crestina. Tocmai aceasta încetineala ne dovedeste cât de relativ este factorul timp în pretuirea unei perioade filozofice.>>
Filozofie, Mircea Florian, 1922.

"oamenii de o tristete profunda se dau de gol cand sunt fericiti : ei au un fel de a se crampona de fericire de parca ar vrea sa o zdrobeasca si s-o inabuse, din gelozie, - ah , ei stiu prea bine ca ea le va scapa printre degete" - esti citatul meu preferat

Cine doreste, isi leaga destinul. - C.G.Jung

"Toata lumea a plecat, doar eu am ramas." S.K.

Michelangelo ii explica intr-o zi unui prieten ce anume lucrase la o statuie de la ultima vizita a acestuia.
"Partea aceasta am transformat-o putin. Trasatura aceasta am mai indulcit-o. Dincolo am scos in evidenta muschii. Buzelor le-am dat mai multa expresie..."
"Dar toate acestea nu sunt decat lucruri mici" observa prietenul sau.
"Poate", raspunse artistul, "dar nu uita ca din lucruri mici sunt alcatuite operele perfecte si ca perfectiunea nu este un lucru mic." "Incearca sa dai astazi sens tuturor lucrurilor care ti se par mici. Vei descoperi ca perfectiunea nu este asa de greu de atins".

"Ca sa ajungi cineva trebuie sa incepi prin a fi nimic." - Balzac

Cel care se satură de a fi sărac şi care dă ascultare dorinţei de îmbogăţire, începe de asemenea să se sature de a fi un om de treabă. (Oxenstierna)

Bogăţiile se dobândesc prin muncă, osteneală, înşelăciune, camătă şi prin mii de alte căi asemănătoare; şi posesiunea lor e inseparabilă de avariţie, teamă, nelinişte, robie, curse ale aproapelui şi, în fine, de o despărţire crudă în ceasul morţii. (Oxenstierna)

Cine nu rosteşte vorbe de ocară, nici nu pune pe altul să spună, cine, atunci când e lovit nu loveşte la rândul său, nici nu pune să lovească, cine nu vrea să ucidă chiar şi pe un ticălos, pe acela îl doresc zeii să vină la ei. (Bohtlingk)

"Dans le veritable amour c'est l'ame qui enveloppe le corps" - Nietzsche

Eugene Peterson a scris: "In fiecare zi imi pun iubirea in pericol. Nu exista nimic la care sa nu ma pricep. Sunt mult mai bun in competitii decat in dragoste; mult mai priceput in a raspunde instinctelor, decat in a incerca sa descopar cum sa-mi iubesc aproapele. Sunt invatat si pregatit sa merg pe calea mea. Cu toate acestea, decid sa las la o parte lucrurile care le fac cel mai bine si incerc sa fac ceea ce stiu mai putin - sa accept frustrarile si esecurile iubirii, indraznind sa cred ca a esua in dragoste este mult mai bine decat a castiga in mandrie."

William Penn a spus: "Nu dispretui niciodata ceea ce nu intelegi". Cu toate acestea cei mai multi dintre noi facem acest lucru. Ori ne deschidem mintea fata de o noua idee si ne maturizam, ori ne inchidem si ramanem la fel de mici. Comparam ceea ce nu intelegem cu cu ceea ce credem ca pricepem, la fel ca acei "intelepti" care i-au spus lui Columb ca pamantul este plat si va cadea in abis cand va ajunge la marginea lui. Harry Truman a spus: "Cand intelegem punctul de vedere al celuilalt si ceea ce incearca sa faca, intelegem ca in noua cazuri din zece se straduieste sa realizeze binele".

"fear leads to anger...anger leads to hate....hate leads to suffering..."

"Cel ce munceste ca un sclav mananca ca un rege"

"Sa iti traiesti viata este ceva foarte rar. Majoritatea oamenilor doar exista."

Oscar Wilde

"Doua lucruri sunt infinite: universul si prostia omeneasca, si inca nu sunt sigur de primul."

" nu ma gandesc la viitor.va veni el oricum "

" Valoarea unui om rezida in ceea ce da el si nu in ceea ce este el capabil sa primeasca. "

Albert Einstein

“Acolo unde nu exista umor, nu exista omenie; unde nu exista umor (aceasta libertate luata, aceasta desprindere de sine) exista lagarul de concentrare.” ~ Eugen Ionescu~

Amice, esti idiot! (I.L. Caragiale)

Filozofia traditionala este doar o colectie de pseudoprobleme! - Rudolf Carnap

Cine sufera inainte de a fi necesar sufera mai mult decat este necesar (Descartes)

"Sa nu razi, sa nu plangi, sa nu judeci, ci intotdeauna sa intelegi" Spinoza

"Greseala pe care o face fiecare dintre noi este ca se gandeste prea mult la micile lui infrangeri, la dorintele lui personale si prea putin la acest miracol care este viata, la obligatia pe care o avem fata de ea, obligatia de a o face mai frumoasa, mai buna..."
Cella Serghi - Mirona

"Cel mai greu lucru - dar unul esential- este sa iubesti viata, sa o iubesti chiar cand suferi pt ca viata e totul, viata e Dumnezeu si a iubi viata inseamna a-l iubi pe Dumnezeu."
Tolstoy - Razboi si pace

"Cel care nu-si accepta neantul sufera de o boala a gandirii. Si, dintre toti, credinciosul este cel mai putin dispus sa-l accepte. Vointa de a dainui, dusa atat de departe, ma inspaimanta. Refuz seductia nesanatoasa a unui Eu nesfarsit. Vreau sa ma tavalesc in conditia mea muritoare. Vreau sa raman normal." - Emil Cioran

Cine moare inainte sa moara nu va muri cand va muri...

"Seriozitatea este singurul refugiu al celui superficial" - Oscar Wilde

Orice creatie e un plagiat, deghizat mai bine sau mai rau. - Platon

Cunostinta stiintifica a facut de-a lungul timpului progrese; cunostinta poetica a existat dintotdeauna si a fost de la inceput totala. - Mircea Florian

"Cred ca multi, daca nu chiar toti cei ce cultiva filozofia, vor fi înclinati a recunoaste ca fapt dat, ca doua notiuni sunt învechite si au devenit straine spiritului modern; doua cuvinte au pierdut autoritatea lor si au devenit chiar obiecte de suspiciune si de ironie: metafizica si filozofia sistematica (definitiva). Metafizica înseamna cercetarea unei realitati care sta mai presus sau dincolo de experienta; filozofia sistematica este o constructie ce consta dintr-un sistem închis afirmând ca a cuprins în cutiile sale, o data pentru totdeauna, realitatea. Desigur, sunt si astazi oameni care nu vor sa conceada acest ramas bun al spiritului modern de la metafizica, însa în ce ma priveste, îl consider ca bine întemeiat si as putea întari convingerea personala prin aceea ca invoc acordul meu cu cele mai înalte inteligente ale timpului nostru." - Benedetto Croce, filozof idealist italian.

Orice poveste este modernă - Benedetto Croce

"Impodobirea lui este cu un epitet, adaugarea lui cu o privire, oricat de simpla ar fi ea, mi-a parut dintotdeauna ca un rasfat peste masura al vietii. Probabil ca ma trag dintr-un neam la originile sale profund sarac si neposesiv, daca imi provoaca o atat de mare bucurie inavutirea lucrurilor cu un simt. Oameni sarmani si distrusi prin nastere trebuie ca au fost acei inaintasi ai mei de mi-au micsorat instinctul posesiunii, labartand in mine bucuria de a fi pur si simplu, schimband pe a avea in a fi, si, dandu-i nuanta acestuia, de lucru, de avere." - Nichita Stanescu

"Timpul e o fiara care are nesfarsita rabdare de a inghiti totul" ~ O. Paler

"Problema cu cei mai multi dintre oameni, este ca acestia gandesc cu sperantele, fricile sau dorintele lor mai degraba decat cu mintea lor" - Will Duran

"Primul om care, imprejmuind un teren, s-a incumetat sa spuna acesta este al meu si care a gasit oameni destul de prosti care sa-l creada, a fost adevaratul intemeietor al societatii civile. De cate crime, razboaie, omoruri, de cate mizerii si orori ar fi scutit omenirea cel care, scotand tarusii sau astupand santul, ar fi strigat semenilor sai: - Feriti-va sa-l ascultati pe acest impostor, sunteti pierduti daca uitati ca roadele sunt ale tuturor si ca pamantul nu este al nimanui!" - J.J. Rousseau

Because I could not stop for Death,
He kindly stopped for me.
The Carriage held but just ourselves
And Immortality
Emily Dickinson

<<Marx descrie cu furie, dar analizeaza cu o logica rece. El a inventat literalmente un nou obiectiv pentru investigatia sociala - critica economiei politice însesi. Marx a aratat primul ca societatea capitalistă creaza un tip aparte de muncă, munca abstracta, ce poate fi cumparată şi vândută aidoma grâului sau carbunelui. Pertinenta reala a unei teorii a valorii-munca, nu constă aşadar, cum au crezut Smith sau Ricardo, în determinarea preturilor, ci în identificarea unui sistem social în care forta de munca devine o marfa.
În felul acesta, Marx a inventat un fel de "socio-analiză" care aşează însăşi ştiinta economică într-o lumină nouă. Iar dincolo de această contributie remarcabilă, modelul marxist al capitalismului, în ciuda caracterului său greoi, părea să prindă viată, să se desfăşoare de o manieră extraordinară. Date fiind presupozitiile sale de bază - mizanscena personajelor sale, mobilurile şi mediul lor ambiant - situatia înfatişată se schimba şi anume într-o directie ce era previzibilă.
Am văzut care erau aceste schimbări: cum scădeau profiturile, cum capitaliştii căutau noi maşini, cum fiecare expansiune sfârşea într-o cădere, cum întreprinderile mici erau înghitite la fiecare prăbuşire de firmele mai mari. Marx numea aceste tendinte legile mişcării sistemului capitalist - calea pe care capitalismul urma s-o parcurgă în viitor.
Faptul uimitor este cât de multe din aceste predictii s-au adeverit: Într-o econonie capitalistă profiturile tind, într-adevăr, să scadă. Nu Marx a fost primul care a sesizat această tendintă, şi apoi profiturile nu scad doar din motivul indicat de el. Aşa cum au arătat Adam Smith, Ricardo sau Mill - si cum va confirma orice om de afaceri - presiunea concurentei şi creşterea salariilor reduc într-adevăr profiturile. Dacă lăsăm de-o parte monopolurile inexpugnabile (iar acestea sînt putine), profiturile reprezintă atât semnul distinctiv al capitalisniului, cât şi călcâiul ahilean al acestuia, pentru că nici o întreprindere nu poate mentine permanent preturile cu mult deasupra costurilor sale. Nu există decât o cale pentru perpetuarea profiturilor: întreprinderea - sau o economie întreagă - trebuie să crească.
Nevoia de creştere, implică însă cea de-a doua predictie din modelul lui Marx: căutarea neîncetată de noi tehnici. Nu întâmplător capitalismul industrial datează de la Revolutia industrială, pentru că aşa cum a explicat Marx, progresul tehnologic nu este numai un însotitor al capitalismului, ci şi un ingredient vital al acestuia. Întreprinderea, pentru a supravietui, trebuie să inoveze, să inventeze şi să experimenteze; întreprinderea care se multumeşte cu realizările din trecut, nu e viabilă în această lume cutezătoare. Un exemplu tipic ne oferă o mare corporatie chimică ce anunta recent că şaizeci la sută din beneficiile ei s-au obtinut din produse necunoscute cu zece ani în urmă; şi, cu toate că aceasta este o industrie exceptional de inventivă, corelatia dintre inventivitatea industrială şi profitabilitate are o valabilitate generală.
Modelul a scos în evidentă încă trei tendinte ale capitalismului care s-au adeverit şi ele. Ar fi de prisos să invocăm date privind existenta crizelor economice pe parcursul ultimei sute de ani sau aparitia de întreprinderi economice gigantice.
Putem remarca însă cutezanta predictiilor lui Marx: Propensiunea spre criză - ceea ce am numi azi ciclurile economice - n-a fost recunoscută drept o trăsătură inerentă a capitalismului de nici un alt economist din epoca lui Marx, deşi în mod neîndoielnic eveninmentele ce au urmat au adeverit predictia sa privind boom-ul şi depresiunea ciclice.
Iar pe vremea cînd apărea Capitalul, în lumea economică întreprinderile mari nu constituiau regula, ci exceptia, precumpănitoare fiind încă cele mici. Teza că firmele-gigant vor ajunge să domine scena economică, a fost în 1867 o predictie la fel de uluitoare cum ar fi astăzi afirmatia că peste cincizeci de ani, America va fi un spatiu în care proprietălile mici vor fi luat locul corporatiilor gigantice.
In fine, Marx era convins că micul meşteşugar independent sau lucrătorul pe cont propriu, nu vor putea să reziste la presiunile productiei de masă şi că o parte tot mai însemnată a fortei de muncă va fi silită să se vândă pe piată, adică să devină "proletară". S-a adeverit şi asta. În primul sfert al secolului al XIX-lea, circa trei pătrimi dintre americani lucrau pe cont propriu, în ferme sau în nici magazine. In prezent, doar circa zece la sută din forta de muncă lucrează pe cont propriu. Pe un functionar de birou, pe un şofer de autobuz.sau pe un casier de bancă, putem să nu-i considerăm proletari, dar în terminologia lui Marx, toti aceştia sunt lucrători nevoiti să-şi vânda forta lor de muncă unor capitalişti, spre deosebire de fermier sau de cizmar, care posedă mijloace de productie proprii.
Una peste alta, modelul a vădit o extraordinară capacitate predictivă. Şi să retinem: toate aceste schimbări, oricât erau de ample şi de fatidice, n-ar fi putut să fie descifrate examinând doar lumea aşa cum se înfătişa ea ochilor lui Marx, pentru că sunt schimbări istorice cu o desfăşurare lentă şi întinsă pe o lungă perioadă de timp, la fel de reale, dar la fel de insesizabile ca şi creşterea unui copac. Această evolutie nu putea fi desluşită decât reducând sistemul economic la un microcosm şi observând apoi acel microcosm în intervalul său de viaţă comprimat.
Modelul, fireşte, n-a fost exact. Marx a crezut că scăderea profiturilor va avea loc nu numai înauntrul ciclului economic, cum se întîmplă de fapt, ci că ea se va manifesta şi ca o tendintă descrescătoare pe termen lung. Lucrul acesta nu pare să se fi petrecut. Dar cu toate neajunsurile lui - şi, după cum vom vedea, el este departe de a fi infailibil - modetul marxist al functionării capitalismalui a fost extraordinar de profetic.
Predictiile lui Marx la care ne-am referit până acum, erau, la urma urmei, destul de anodine. Rămânea însă predictia finală din model: căci, după cum îşi va aminti cititorul, finalmente, capitalismul pur al lui Marx urma sa se prabuşesca.
Să spunem din capul locului că nici această predictie nu poate fi cu uşurintă înlăturată: În Rusia şi în Europa de Est, capitalismul a dispărut; în Germania şi Italia el a derapat în fascism. Şi cu toate că războaiele, puterea politică brută, exigenţele destinului şi eforturile hotărâte ale unor revolulionari au avut contributia lor, adevărul crud este că aceste schimbări s-au produs în bună parte tocmai din motivul prevăzut de Marx: prăbuşirea capitalismului.
De ce s-a prăbuşit capitalismul? În parte pentru că a generat şi întretinut acea instabilitate pe care o anticipa Marx. Un şir de crize economice din ce în ce mai severe, agravate de flagelul războaielor, au nimicit încrederea în sistem a claselor inferioare şi mijlocii. Dar aceasta nu e decît o parte din răspuns. Capitalismul european a eşuat nu atât din motive economice, cât din motive sociale - iar Marx a prevăzut şi asta!
Pentru că Marx recunoştea că dificultăţile economice ale sistemului nu sunt insurmontabile. Cu toate că legislatia antimonopolistă sau politicile anti-criză erau necunoscute pe vremea lui Marx, asemenea activităti nu erau de neconceput: viziunea lui Marx nu continea nimic inevitabil în sens fizic. Predictia marxistă a prăbuşirii se baza pe o conceptie despre capitalism în care era politiceşte imposibil ca un guvem să redreseze sistemul; imposibil din punct de vedere ideologic, ba chiar şi afectiv. Pentru a proceda la o redresare a sistemului, ar fi trebuit ca guvemul să se poată ridica deasupra intereselor unei singure clase - ceea ce ar presupune ca oamenii să se poată debarasa de cătuşele intereselor lor economice imediate. Analiza lui Marx făcea îndoielnică o atare posibilitate.
Tocmai această lipsă de flexibilitate socială, această aservire fată de interesul imediat a şubrezit capitalismul european - cel putin până la al doilea război mondial. Pentru cine a citit lucrările lui Marx, este înfricoşător când privind în urmă, observă cu câtă sumbră tenacitate şi constantă au mers atâtea natiuni exact pe făgaşul despre care el spunea că avea să le ducă la pierzanie. Lucrurile s-au petrecut ca şi cum guvernantii lor ar fi sustinut în mod inconştient profetia lui Marx, făcând cu obstinatie tocmai ceea ce el spusese că vor face. Atunci cînd în Rusia tzarilor orice sindicalism democratic era înăbuşit fără crutare, când în Anglia şi Germania monopolurile şi cartelurile erau oficial încurajate, dialectica marxistă apărea dureros de perspicace în privinta viitorului. În cursul ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului nostru, cine analiza adânca prăpastie dintre bogati şi săraci şi vedea mărturiile totalei indiferente a celor dintâi fată de cei din urmă, avea sentimentul neliniştitor că stereotipurile psihologice transpuse de Marx în drama sa istorică, erau cum nu se poate mai fidel luate din viata însăşi.
În acest răstimp, în America lucrurile au evoluat altfel. America a avut şi ea doza sa de reactionari şi de revolutionari. Istoria economică a Statelor Unite cuprinde destulă exploatare şi hidoşenie; destulă şi prea multă. Aici însă capitalismul s-a dezvoltat pe un pămînt neatins de balastul descendentelor aristocratice şi al pozitiilor de clasă ancestrale. Până la un punct, aceasta a avut drept urmare un climat social mai aspru decât cel din Europa, căci americanii au îmbrătişat crezul individualismului neînduplecat, mult după ce individul
fusese ireversibil copleşit de ambianta industrialismului masiv, pe când în Europa traditionalul noblesse oblige a continuat să existe alături de diferentierile de clasă nedisimulate. Însă mediul american a dat naştere unui anumit pragmatism în raporturile cu puterea, cu cea privată şi cu cea publică deopotrivă; şi unei adeziuni generale la idealurile democratiei, care au călăuzit statul, ferindu-l de stâncile pe care el a eşuat la multe alte natiuni.
În aceste disponibilităti pentru schimbare se află răspunsul ce trebuie dat analizei marxiste. Într-adevăr, cu cât examinăm mai aprofundat istoria capitalismului, mai ales în deceniile din urmă, cu atât învătăm mai mult, pe de-o parte să dăm respectul cuvenit perspicacitătii gândirii lui Marx, iar pe de alta, să-i sesizăm limitele. Pentru că problemele identificate de el înăuntrul capitalismului, le regăsim în foarte mare măsură şi astăzi, inclusiv şi mai ales o tendintă spre instabilitate economică şi spre concentrarea bogătiei şi a puterii. Dar în diferite tări, aceste problerne similare au fost abordate în moduri extrem de diferite. Norvegia, de exemplu, care potrivit criteriilor lui Marx este cu sigurantă o tară capitalistă (mijloacele ei de productie se află în mare parte în mâini private iar mecanismul pietei creează, pesemne, plusvaloare), a contracarat legile mişcării capitalismului, printr-un extraordinar program de redistribuire a veniturilor care face din Norvegia una din cele mai egalitare natiuni din lume. Japonia, neîndoielnic capitalistă ca structură şi înfătişare, garantează în marile ei corporatii angajarea pe viată a muncitorilor, după o perioadă de probă. Franta are un elaborat sistem de planificare natională. Anglia, care pentru Marx si Engels fusese prototipul capitalismului brutal şi exploatator, a fost în perioada postbelică prima din lume care a elaborat planuri nationale în domeniul ocrotirii sănătătii, al securitătii sociale de la naştere până la moarte, al asigurării de locuinte ieftine, ş.a. Suedia, care pe vremea când scria Marx înfătişa un tablou cel putin la fel de crud şi de opresiv ca şi Anglia, este astăzi, probabil, cea mai democratică tară din lume atât în ceea ce priveşte viata politică, cât şi politica economică.
A devenit astfel clar că în cazul capitalismului, avem de-a face cu o structură economică susceptibilă de o considerabilă adaptare. Nu vrem să spunem cu asta că el şi-a rezolvat toate problemele. Dar, având în vedere exemplele de mai sus (la care s-ar putea adăuga Noua Zeelandă şi Austria), nu mai este posibil ca scenariul marxist clasic să fie considerat drept linia de evolutie inevitabilă a societăţilor capitaliste. Aceasta nu înseamnă, bineînţeles, că fiecare ţară capitalistă se va adapta şi va evolua în felul ţărilor scandinave. În cazul Statelor Unite, de exemplu, flexibilitatea şi pragmatismul care au asigurat capitalismului de aici, în partea finală a secolului trecut şi în primele decenii ale secolului nostru, un succes superior celui din alte părţi, par să fi cedat locul în anii din urmă, unui grad mai mic de sensibilitate la problematica socială decât constatăm în alte părţi. Dar tocmai faptul că odinioară Statele Unite s-au aflat în avangardă şi că naţiunile care acum se situează în frunte se găseau altădată în ariergardă, dovedeşte îndeajuns că viitorul nu este predeterminat. Pentru multi oameni din lumea comunistă, capitalismul înseamnă încă o societate întocmită după tiparele capitalismului englez de pe la 1850, cu patronii săi obtuzi şi cu guvernele sale reactionare, dar reuşitele (şi eşecurile) secolului al XX-lea, ne arată că acolo unde astăzi se prezintă cel mai bine, capitalismul este la fel de capabil să producă o societate decentă ca şi oricare dintre socialismele apărute vreodată.
Totuşi, analiza marxistă, dacă dăm la o parte prevestirile sale privind pieirea inevitabilă a capitalismului, nu poate fi ignorată. Ea rămâne cea mai gravă, cea mai pătrunzătoare examinare a sistemului capitalist făcută vreodată. Nu este o examinare întreprinsă dintr-o perspectivă morală, pornită să dezaprobe şi să veştejească mobilul josnic al profitului - asta este treaba revolutionarului marxist, dar nu a economistului marxist. În pofida pasiunii investite în ea, este o evaluare făcută la rece şi tocmai de aceea constatările ei sumbre rămân pertinente.
În sfârşit, trebuie să ne amintim că Marx nu a fost numai un mare economist. În discursul său funebru, Engels spunea că aşa cum Darwin a descoperit legea evoluţiei în natura organică, Marx a descoperit legea evoluţiei în istoria omenirii. Pretenţia este cu siguranţă excesivă, dar Engels nu greşea subliniind extraordinara importanţă a viziunii lui Marx asupra procesului istoric ca arenă în care clasele sociale se înfruntă pentru supremaţie. Marx ne-a învătat nu doar să privim istoria ci să şi vedem prin ea, întocmai cum Freud ne-a învătat să pătrundem cu privirea dincolo de faţada personalităţii, pentru a descoperi procesele psihice din noi, sau cum Platon ne-a învătat să privim prin paravanul ideilor neexaminate, pentru a pătrunde până la problemele ascunse ale filozofiei. Iată de ce numele lui Marx rămâne actual, aidoma celor ale lui Freud şi Platon. Cu siguranţă Marx nu este infailibil, în pofida idolatriei ţesute în jurul său. E mai potrivit să-l gândim ca pe un mare explorator ale cărui tălpi au lăsat urme de neşters pe continentul descoperit de el, al gândirii sociale. Toti cei dornici să continue explorarea acestui continent, fie că sunt sau nu de acord cu concluziile lui Marx, datorează respect celui care l-a revendicat primul pentru omenire.>> - Robert Heilbroner, economist american, Filozofii lucrurilor pământeşti, pag. 166 - 182.

********************************************************************************

As vrea sa-l invoc ca predecesor pe Omar Khayyam , mihnirile lui peremptorii...
El insa mai credea inca in ceva , in vin.

EMIL CIORAN - SILOGISMELE AMARACIUNII