...

La prinz i-am propus lui Mihaita sa vina la noi acasa. Ne-a privit pe sub gene dupa care a dat din cap ca este de acord. Din doi timpi si trei miscari si-a tras pe el tricoul in dungi si pantalonii scurti. Imbracat arata si mai slab decit fara haine.
In timp ce el isi inchidea sandalele noi am strins patura. Cind si-a ridicat capul din pamint i-am facut semn ca plecam.
Pe drum am schimbat putine cuvinte, pentru ca trebuia mereu sa ne oprim, sa stam fata in fata, sa ne poata citi de pe buze.

Lucrurile de plaja le-am lasat intr-un colt, pe hol, si l-am dus pe Mihaita in camera mea. S-a asezat in fotoliu si a ramas acolo fara sa spuna nici un cuvint. I-am zis sa astepte pentru ca noi vrem sa incalzim mincarea la bucatarie. Dar dupa nici doua minute l-am vazut ca sta tacut in pragul usii, neindraznind sa intre.
Mirosul de marar din mincarea de ciuperci l-a facut sa-si intoarca capul spre aragaz. Nu trebuia sa-l intreb ... privindu-i fata am inteles ca-i va placea masa de prinz.

Ne-am asezat la masa toti trei. Mihaita minca foarte putin, si oricit am incercat sa-l fac sa manince mai mult ... nu am reusit. Nu era vorba de rusine. Pur si simplu nu avea pofta de mincare. Mai aveam si niste tarte cu visine. Le-am pus pe o farfurie si i-am zis sa le ia cu el in biblioteca. Putina lumina se filtra cu zgircenie printre copacii din fata ferestrei si prin draperiile groase.
Am vrut sa intind fotoliul pat insa Mihaita m-a tras cu putere de mina si mi-a zis ca el vrea sa doarma pe jos. Nu l-am oprit. I-am dat o perna mica de catifea si un cearsaf ... dupa care am iesit din camera.
La citeva minute cind am trecut prin fata usii l-am vazut intins pe covor citind o carte. Dupa inca citeva minute am vrut sa intru sa trag draperiile ca sa fac mai multa lumina in camera, dar m-am oprit. Prin usa intredeschisa l-am vazut intins pe o parte, cu cartea sub brat, in timp ce-si trecea cealalta mina prin covor. Din cind in cind degetele lui se afundau in covorul persan urmarind unele linii din model. Nu puteam sa inteleg cum de nu se plictiseste si ce anume cauta in traiectoria arabescurilor de culoarea alunelor.
Am plecat lasindu-l asa, cufundat in modelul din covor. Trecuse ceva timp si mi-am zis ca poate l-a luat somnul, dar cind am ajuns in fata usii am vazut ca el nu doarme si ca mingiie pierdut covorul, cu ochii pe jumatate intredeschisi ... concentrat la ceva ce niciodata nu aveam de unde sa stiu ce.
Am intrat in camera si chiar in acel moment el si-a ridicat ochii. Nu facusem nici un zgomot dar probabil ca neauzitorii au un alt mod de a simti prezenta cuiva.
Nu si-a intrerupt calatoria degetelor prin covor si cu o voce inceata mi-a zis: "Imi place aici in camera, seamana cu o scorbura de copac."
Am ramas perplexa. Cindva avusesem si eu exact aceiasi viziune, cu deosebirea ca eu statusem zile si ani intregi in camera asta, in timp ce Mihaita numai dupa citeva minute ajunsese sa perceapa un spatiu in mod identic cu ceea ce eu percepusem dupa un lung sir de zile.
I-am zis ca are voie sa caute in biblioteca si daca ii place ceva, poate sa ia cu el sa citeasca.
Un zimbet fugar i-a alunecat pentru o secunda pe coltul buzelor, dupa care, cu o figura serioasa a inceput explorarea rafturilor de jos din biblioteca.

Vroiam sa mergem inca o tura la apa, asa ca am intrat sa-i spun sa se pregateasca. Statea pe jos inconjurat de mai multe carti pe care incerca sa le puna una peste alta. L-am intrebat in gluma :"Vrei sa le citesti pe toate"?
"Da. Si-am sa caut si altele ."

In mod cert copilul asta stia ce vrea. A luat cu el o singura carte, tinind-o lipita de piept.

Soarele ardea iar copacii de pe margine erau vestejiti de caldura. Imi placeau la nebunie aceste zile de vara, arsita care-i facea pe oameni sa se refugieze in casa, orasul cu strazile aproape pustii, malul apei cu nisipul si prundisul pe care uneori nici nu te puteai intinde de incins ce era.
Lespedea mare de pe malul apei se transformase intr-o tava fiebinte. Nici gind sa mergem pe lespede.
Am cautat un loc pe iarba. Erau putini copii si toti erau in apa. Pe mal, vreo sase-sapte persoane, inafara de noi.
Niste pusti l-au zarit pe Mihaita si i-au facut semn sa vina la ei. Din lipsa de altceva mai bun de facut am mers si eu.

Nu inceta sa ma uimeasca modul in care interactiona el cu copii normali. Este incredibil de interesant sa urmaresti pe cei care se deosebesc in mod radical de tine. In acele momente iti poti da seama ca natura umana nu cunoaste limite, ca insasi fenomenul de cunoastere are la baza seturi inepuizabile de date ... ca lipsa unui simt le ascute pe celelalte, ca definitia data de noi pentru inteligenta este ceva atit de relativ.

Mi-era clar ca Mihaita are niste atu-uri fata de copii auzitori. In primul rind, fiind nevoit sa citeasca de pe buze, se uita tot timpul in ochii lor ... iar asta ii intimida pe unii .

In al doilea rind, avea trasaturi placute, slefuite parca de tacerea in care traia.

Mimica fetei era foarte expresiva, se putea citi usor pe fata lui sinceritatea si bucuria de a stabili un dialog ... iar cei de o virsta cu el intelegeau foarte bine asta.

Plus ca se mai punea in discutie si handicapul lui Mihaita. Faptul ca nu auzea, dar ca totusi le vorbea in sunete ii facea pe copii sa perceapa ceva superior la el. Mai simplu spus .., stiau ca nu sunt fata in fata cu un prost. Ca in fata lor se afla cineva la fel ca si ei, cineva care judeca tot ce vede.

Nu ma indoiam de faptul ca a existat si un revers al medaliei ... ca Mihaita a suportat la rindul lui ironii, injuraturi si poate chiar violente fizice din partea unora. Ma gindeam ca intr-o zi va trebui sa-l intreb si despre asta.

I-am lasat pe ei in apa si am traversat pe celalalt mal, in directia unde stiam ca se gasesc tufele de mure negre. Aproape toate erau scuturate de caldura.
Timpul trecuse repede ... cerul isi tragea incet-incet pe el valul purpuriu al asfintitului.

Cind m-am intors l-am vazut pe Mihaita intins pe patura scufundat cu totul in lectura. Nu m-am dus linga el. Vroiam sa nu-l trezesc din lumea in care intrase.
Dar el m-a vazut si m-a strigat cu o voce usor metalica.
In momentul cind m-am asezat am observat ce carte citea. Filele erau deschise si pe una din ele am vazut o fotografie cu Igor Sikorsky. O fotografie de proasta calitate, in care un om imbracat intr-un palton lung sta sprijinit de un obiect care semana mai mult cu o colivie uriasa decit cu un elicopter.
Mihaita se uita fascinat la ea. In mod sigur copii au puterea de a vedea in piatra seaca ceea ce noi nu mai putem vedea nici intr-o oglinda venetiana, recunoscuta pentru buna ei claritate.

Mi-a zis ca nu a fost niciodata cu avionul si ca i-ar placea tare mult sa zboare ... ca i-ar placea sa piloteze avionul.
In sinea mea ma gindeam ca aproape nu exista baiat care sa nu-si fi dorit sa devina aviator. Ca ideea de zbor este inscrisa undeva in genele omului. E o chemare inexplicabila prin care omul poate percepe sublimul in cea mai inexplicabila stare de agregare a sa : cea a viselor visate cu ochii larg deschisi.

"Stii ? Eu n-am sa pot sa fiu aviator niciodata. Niciodata." a zis el cu vocea celui care si-a acceptat neputinta. Nu simteam durere in vorbele lui. Era ceva mult mai mult. Era luciditatea copilului care intelege ca lui nu i-a ramas nici macar dreptul de a visa. Si mai era acceptarea matura si dura a acestei realitati. Pentru ca Mihaita stia foarte bine ca un neauzitor nu poate sa obtina brevetul de pilot.
Cum poti sa-i explici unui copil ca a fost deprivat de vise si speranta? Ca i s-a luat darul ultim, dar ce fusese dat chiar si celor mai pacatosi dintre pacatosi.
I-am zis :"... insa poti sa le desenezi, poti sa le construiesti ... iar asta este mult mai important. Sa poti sa scoti din capul tau o idee pe care nu a avut-o nimeni inainte de tine." Il priveam piezis sa vad cum reactioneaza. M-a intrebat scurt: "Crezi?"

"Da", am raspuns eu la fel de scurt, dupa care m-am ridicat aproape in fuga am mers pe lespede si din trei pasi, urmati de o bataie scurta, m-am aruncat in apa.
Ma lasasem pe fundul nisipos in speranta ca presiunea apei imi va opri intr-un fel lacrimile care mi se plimbau pe sub pleoapele inchise. Dar le simteam parca si mai fierbinti sub apa care se racorise.

Acest topic a fost editat de exergy33: 13 Aug 2007, 05:48 AM

intermezzo

De unde si de ce atita non-sens care ne impresoara viata?

Reciteam cele scrise in ultimele saptamini cu ciudatata senzatie ca dincolo de display-ul lap top-ului cineva se uita insistent la mine, sa se convinga ca inca imi aduc aminte.
Incet, incet am pasit din realitatea camerei mele in irealitatea amintirilor... din irealitatea camerei in realitatea amintirilor ... o calatorie dubla, duplicitara si deficitara. Ciudat! In acea irealitate simt ca sunt mai vie ca nicaieri in alta parte.

Poate ca amintirile sunt realitati paralele cu irealitatea prezentului? Amintirile mele ? ... de fapt niste uriase oglinzi cu fete duble care nu inceteaza sa se reflecte permanent unele pe altele.
Au fost zile cind peste sufletul meu a plouat neincetat cu oameni. Cind cea mai banala intilnire s-a transformat in destin. Atunci cind ploaia a trecut totul a ramas uscat in urma.
Dintr-o data, fara sa vreau, am realizat ca oamenii traiesc in microuniversuri. Fiecare cu microuniversul sau, guvernat de legi specifice, dincolo de care se intinde un vid de neintelegere.

Ma gindeam la viata mea ca la intervalul de timp dintre o logare si o delogare.
Are importanta oare cind se va intimpla acel log-out ? Poate ca nu intratit de mult. Un utilizator anonim ... mai putin.
Atita timp cit esti logat conteaza numai momentul si abilitatea de a hotari pe ce anume sa dai click. ... Take this waltz ... take this waltz ... si uite ca iarasi am luat-o razna prin cuvinte.

... nu-mi ies din minte frazele acestea infiorator de simple spuse cindva de Horia Bernea:
"Toate mortile neasteptate au ceva din aparenta unei scamatorii. Cel care, pana adineauri, organizase, prin prezenta lui, o lume, dispare pur si simplu. Misterul mortii tocmai in asta consta: in disproportia dintre promptitudinea cu care cineva inceteaza sa fie si golul formidabil pe care il genereaza in consecinta absenta lui. Cu cat golul acesta este mai mare, cu atat scamatoria mortii mai reusita. Ridici capacul cutiei care era viata celuilalt si inauntru nu mai e nimeni. Decorul nu s-a schimbat. Totul a ramas pe loc: casa lui, lucrurile lui in ea - hainele atarnate in dulap, pipa cu cutia de tutun golita pe jumatate, cartea pe care tocmai o citea, o pagina ramasa pe birou cu cateva randuri scrise in graba, un tablou pe care trebuia sa-l termine, asezat pe sevalet, CD-ul pe care-l ascultase ultima oara, dintre cele alese de-a lungul anilor si din care se alcatuia conturul muzical al fiintei sale. Numai ca la capatul acestor lucruri nu mai e nimeni."

Ziua buna .
Am citit povestea cu Mihaita si ma intrebam daca acolo se termina sau ceva te-a determinat sa te opresti. Poate lipsa timpului. Mi se pare foarte interesant sa poti intra in contact cu persoane care iti permit sa intelegi lucrurui ce ti se par atat de firesti pentru ca tu le-ai avut dintotdeauna.

Ai scris ca era surd din nastere si atunci mi se par f justificate intrebarile de mai sus. Eu ma intreb, cum de pronunta atat de bine cuvintele? Copiii copiaza sunetele pe care le aud, chiar daca le pronunta pocit la inceput, cu timpul le corecteaza pt ca isi dau seama ca nu suna bine sau ca trebuie sa sune altfel. Cand nu te poti auzi vorbind cum ajustezi anumite greseli? Ma gandesc ca poate urmarind atata vreme cu atentie vorbele pe buzele altora a invatat cum sa rosteasca anumite litere insa tot mi se pare dificil. Si de apreciat. Poate ca e adevarat ca atunci cand vrei sa inveti ceva, cand iti doresti ceva foarte mult nu conteaza cate piedici ai in cale. Ati vorbit vreodata despre muzica?

Mihaita ...

Desi numai cu vreo doi-trei ani mai mare decit Mihaita, sora mea se purta cu el ca o matusa iubitoare, si desi eu i-am interzis, ea il alinta peste masura, probabil dintr-un sentiment de mila amestecat cu dorinta de a-l face sa se bucure. Mereu o auzeam spunind : " Mihaita vrei sa mergem acolo?... ce vrei sa maninci? ... daca vrei ceva sa-mi spui ... Mihaita-n sus ... Mihaita-n jos. "

Aproape in fiecare zi la prinz il luam pe Mihaita la noi acasa unde raminea pina spre seara, in cazul in care nu plecam si dupa amiaza pe malul apei.
De obicei se retragea sub un copac rasfoind tot felul de reviste sau ne asista la bucatarie in timp ce noi faceam dulceata de cirese amare sau gem de prune.
Am observat ca are o buna memorie vizuala si ca tine minte cam tot ce se gaseste prin sertare. Fara nici o greseala ne aducea sarea de lamaie, scortisoara, aparatul de scos simburi, foliile de celofan, ata ceruita sau lingurile de lemn ...

Il puneam sa sara coarda in curte, aratindu-i citeva moduri diferite de a face sport cu o simpla bucata de sfoara. Speram ca astfel sa-si recapete pofta de mincare, pentru ca din punctul nostru de vedere el minca foarte putin.
Dupa masa mergea in biblioteca si in mod invariabil se intindea pe covor, privind fara sa se plictiseasca modelele covorului, pe care le urmarea cu degetele, ... pina il fura somnul.

Pe vremea aceea sora mea asculta zi lumina Chris de Burgh. Avea toate casetele lui si cred ca-i stia pe de rost textele melodiilor. Dar eu nu o lasam sa dea drumul la muzica pe timpul cit Mihaita dormea. Ea se revolta, si pe buna dreptate, caci el nu avea cum sa auda. Chiar daca cineva ar fi trintit usa sau ar fi aruncat cu o piatra in geam, Mihaita nu s-ar fi trezit pentru ca sunetele nu ajungeau pina in lumea tacerii lui. Si totusi nu o lasam sa dea drumul la combina.

Stateam si ma gindeam ce poate intelege cineva in situatia lui Mihaita despre sunete si zgomote, despre muzica, despre fosnete si despre tonalitati?

Cit de usor ne poate cuceri o voce placuta ... si cit de repede, o alta, ne poate induce o stare de teama sau de repulsie!

Evaluam oamenii si dupa vocile pe care le au sau dupa tonul discutiei la care iau parte. Aceasta abilitate le lipseste total celor fara auz. Ce altceva o poate suplini? O poate suplini oare ceva?

O persoana normala, sau una care si-a pierdut auzul la un moment dat, nu este egala cu o persoana care nu a auzit niciodata. Capacitatile lor de a intelege lumea vor fi diferite. Puterea lor de abstractizare va fi total diferita.
Cred ca tocmai asta ma atragea la Mihaita. Diferentele. Nu vroiam sa-l transform intr-un cobai. Vroiam sa-l observ de la distanta si sa interactionez cu el intr-un mod care sa-l faca sa gindeasca altfel.
Mereu ma intrebam ce intelege el cind citeste sau cind ii aude pe altii ca pronunta cuvinte ca : zgomot, claxoneaza, sunete, muzica, striga, sopteste, tipa, telefonul suna, afara tuna, frunzele fosnesc, usa scirtiie, vreascurile trosnesc ...

Intr-o zi, stind pe lespedea mica si privind la cei care erau in apa, l-am intrebat cum intelege el cuvintul zgomot.
S-a uitat la mine pentru o fractiune de secunda, apoi a batut din palme.
"Altceva?", am continuat eu cu intrebarile.
S-a gindit putin, dupa care si-a tuguiat buzele si a scos un fluierat ascutit. Toata lumea a intors capul spre noi. Mihaita a inceput sa rida. Iar risul lui avea ceva nefiresc, nu pot explica exact ce anume, dar se deosebea mult de felul in care rideau copii normali.
Simteam nevoia sa-i spun mai multe despre sunete si capacitatea de a auzi. Dar cum? Cum sa-i explic asta? Daca ar veni cineva si ar incerca sa-mi explice cum functioneaza un simt necunoscut, cu numele de garabara, spre exemplu, ce as putea sa inteleg eu din moment ce nu posed si nu am posedat niciodata acel simt fictiv garabara?
Ma gindeam ca e inutil sa-i vorbesc unui copil de noua ani, lipsit de auz, despre unde si despre felul in care se propaga ele in spatiu. In mod cert ca nu ar intelege mare lucru. Dar in acelasi timp o ambitie inexplicabila ma punea sa incerc sa o fac chiar daca imi dadeam seama ca nu ma pricep deloc in astfel de probleme.
Greseala oamenilor normali este ca-i trateaza pe cei cu un handicap fizic ca si cum acestia ar avea un handicap psihic, o inteligenta redusa , ... ori lucrurile nu stau deloc asa.

Natura ofera intotdeauna raspunsuri, chiar si la cele mai absurde intrebari si situatii.

Am luat o piatra si am aruncat-o in apa.
"Vezi cercurile din jurul ei?", l-am intrebat pe Mihaita.
"Da", a raspuns el , neintelegind unde bat eu ... dar presimtind ca discutia va avea o continuare.
"Arunca si tu una", l-am indemnat eu. A aruncat o piatra privind la valurile pe care le facea.
"Cercurile acelea de deasupra se cheama unde. Fiecare cerc e o unda "
"Unda ?", a repetat el cu o voce nesigura .
Am scris pe nisip cuvintul. L-a privit lung. Aveam impresia ca il silabiseste in gind. L-a mai repetat de citeva ori vrind sa se asigure ca il pronunta asa cum trebuie.
"Arunca cu o piatra mai mare", i-am zis eu si am ridicat o piatra din prundisul de pe mal.
A aruncat-o, desi nu intelegea ce vreau sa-i demonstrez cu asta.
"Acum arunca pietricica asta mica si alba", si in timp ce-i vorbeam il impingeam mai aproape de apa. S-a conformat fara cuvinte. Eu am facut acelasi lucru. Aruncam pe rind, cind o piatra mare, cind una mica. Speram ca el sa-si dea seama de ce. Aveam incredere in inteligenta lui Mihaita.
La un moment dat s-a intors spre mine cu fata surprinsa ... suprinsa de descoperirea ce tocmai o facuse.
"Pietrele mari fac cercuri mai mari decit pietrele mici, nu-i asa?"
"Da", i-am replicat eu. "Pietrele mari fac unde mai mari. Cind le arunci in apa ele cad la fund, insa cu cit sunt mai mari, cu atit mai mari vor fi cercurile pe care le fac pentru ca pietrele mari si grele pot face sa se miste mai multa apa. Apa din jurul lor se misca incet-incet si la un moment dat cercurile dispar de pe apa. Acelasi lucru se intimpla atunci cind vorbim si cind strigam. Vorbele noastre lovesc aerul, aerul se misca in unde in jurul nostru si undele astea care poarta sunetele pleaca de la mine si ajung pina la urechea ta. Acolo, inauntru, exista ceva care seamana cu o perdea subtire care tremura atunci cind sunetele intra in ureche. Tremurul asta este trimis mai departe pina la creier", i-am zis eu oprindu-ma din gesticulatie si ducindu-mi ambele palme spre timple. "Totul lucreaza exact ca o masina. La tine ori ceva lipseste, ori ceva este defect, pentru ca zgomotele nu ajung la creierul tau."
"Stiu asta, ne-au spus la scoala. Uite, daca inchid ochii nu vad nimic. La fel ca orbii. Dar totul depinde de mine. Pot sa inchid si sa deschid ochii de cite ori vreau ... dar tu nu poti sa opresti vorbele sa-ti intre in cap, ... numai daca iti pui degetele in urechi. Nu depinde de tine ca sa le lasi sa intre sau sa le opresti. Nu poti sa-ti inchizi urechile asa cum iti inchizi ochii.
Stii ceva? ... Nu inteleg cum zgomotele pot face aerul sa se miste. Nu se vede nimic. Tu de unde stii? De ce crezi ca e la fel ca apa?"
"Mihaita, as vrea sa te fac sa intelegi, insa nu stiu cum. Eu nu ma pricep sa-ti explic asa cum iti explica doamna Mihaela", am adaugat eu, aducind in discutie numele uneia din invatatoarele pe care el a pomenit-o de mai multe ori si al carei baiat l-a invatat cum sa fluiere. Nu stiu daca doamna Mihaela era logoped, dar Mihaita ne-a povestit ca atunci cind ei nu pot pronunta cum trebuie cuvintele, ea le apasa limba cu degetele sau le tine maxilarul in pozitia corecta, in asa fel ca sa iasa sunetele cum trebuie. Pentru mine a fost uimitor sa descoper faptul ca Mihaita-i foarte atasat de scoala si de invatatoarele si invatatorii de acolo. Mereu incerca sa ne spuna ce anume a invatat de la ei. Ne descria figurile lor, felul in care se imbraca , in care merg ... iar uneori imita si mimica fetei lor.
I-am zis ca cei care predau la scoala lor nu sunt invatatori obisnuiti si ca acesti invatatori au invatat inainte in ce fel trebuie sa explice toate lucrurile pentru ca ei, copiii lipsiti de auz, sa priceapa. I-am zis ca eu nu pot sa ma compar cu invatatoarele lui.

" Ba da. Daca vrei, poti. Gindeste-te si fa-ma sa inteleg de unde stii ca zgomotele lovesc aerul si aerul se misca in cercuri. Nu se vede nimic... De ce trebuie sa te cred pe tine?"

Ce puteam oare sa-i spun? Ma simteam total neajutorata, si pe de alta parte vroiam atit de mult sa-l fac sa inteleaga conceptul de unde sonore.
Expresia 'aerul se misca in cercuri' mi s-a parut tulburator de frumoasa.
In propozitia aceasta simpla, arta poetica se intrepatrundea cu legile fizicii, iar cel care a spus-o a intuit fenomenul, prin analogie cu undele de pe suprafata apei.
Mie nu-mi raminea decit sa-i demonstrez ca intradevar asa este.
Dar oare eram in stare?



imagine de Vincent van Gogh - Muzeul de arta, Teheran

@Titus Herbert
Povestea lui Mihaita nu s-a terminat.
... el nu pronunta corect toate cuvintele, sau mai bine spus pronunta bine cuvintele din vocabularul de baza, insa avea probleme cu cele recent invatate ... uneori parea ca aluneca pe sunete, si trebuia sa stau cu urechile in patru ca sa inteleg ce spune. Dar cu toate astea vorbea foarte inteligibil. Cred ca norocul lui a fost ca a mers de la o virsta mica la scoala de surdo-muti ... si mai cred ca era un copil inteligent, foarte atent la toate din jurul lui.

Acest topic a fost editat de exergy33: 27 Aug 2007, 05:30 AM

Sugestiv. Desi auzul nu e un simt fictiv, pentru cineva care nu il poseda ar putea fi considerat.

Cind eram mica ma chinuia o intrebare : oare de la inceputuri omul (ca specie) a posedat numai cele cinci simturi pe care le cunoastem astazi? ... sau a avut si altele ... pe care le-a pierdut in timp?
Dindu-mi seama ca ar putea fi considerata o intrebare absurda nu am intrebat pe nimeni, nimic. Dar undeva in adincuri, mai traiesc si azi cu ideea ca simturile noastre au fost, cindva, mai multe la numar.

Acest topic a fost editat de exergy33: 30 Aug 2007, 05:57 PM

Mihăiţă ... ultima parte

Fiecare om are ceva unic in felul lui de a fi ... iar daca te uiti atent, adesea, iti poti da seama si ce anume. In ce a constat unicitatea lui Mihaita? ... n-am aflat niciodata. Nu am sa aflu vreodata.

"Ce citesti ?", l-am intrerupt eu din lectura, batindu-l pe umar si facindu-l atent sa intoarca fata spre mine.
"O poveste cu extraterestri. Tu ce crezi ? Crezi ca ei exista ? ... sau astea sunt inchipuiri?", ma privea iscoditor, sa-mi ghiceasca raspunsul nu din cuvinte, ci de altundeva ... din expresia fetei, poate.
"Tu ? ", i-am intors intrebarea comprimind-o intr-un singur cuvint.
"Nu stiu, dar imi place sa citesc despre ei."
"Povesteste-mi ce-ai citit", l-am rugat eu , luindu-i din mina cartea si rasfoind-o sa vad despre ce e vorba.
"Bine. Uite cum incepe. Pilip si Jane fac pregatiri sa plece pe o planeta ... undeva foarte departe.."
"Stai. Stai putin. Sa stii ca trebuie sa spui Filip si Gein, Gein intr-o singura silaba, nu cum pronunti tu : Pilip si Ja-ne. Nu-i corect sa spui Pilip si Ja-ne."
Mihaita se uita la mine lung, total zapacit. A luat cartea si cautind febril printre pagini mi-a aratat cu degetul numele lor.
M-am uitat la el, si el s-a uitat la mine. Nu stiu de unde am mostenit talentul asta de a complica lucrurile. Acum va trebui sa-i explic.
"Mihaita, fii atent. Povestea asta nu se petrece in Romania, se intimpla in America. In America oamenii vorbesc alta limba. Engleza. In limba lor cuvintele nu se pronunta la fel ca in limba noastra. Noi scriem c h i , si spunem chi, ... urechi. Scriem trei litere , g h e , dar spunem ghe , ... gheata. Ei scriu p h si spun f , Philip/Filip, scriu Jane , dar spun Gein. Totul e ca un joc. Poti sa intelegi asta?"
"Da", mi-a raspuns Mihaita. "Avem in clasa un baiat ungur pe care il cheama Ianoş, dar numele lui se scrie asa ... ". S-a ridicat aproape in fuga alergind in pasi marunti spre malul apei ... si-a bagat amindoua miinile in prundis in cautatarea unei pietre cu virful mai ascutit. A gasit una, si tot in fuga s-a intors la mine. A stat putin si s-a gindit, dupa care a scris pe nisip cinci litere de tipar : JANOS.
Nu stiu exact de ce am zimbit. Cel mai probabil din cauza propriei mele limite.

"Nu vii in apa?", m-a intrebat el.
"Ba da", i-am raspuns eu. "Destul cu cititul, hai sa sarim la trambulina!"
Vorba vine "trambulina", caci ceea ce numeam noi trambulina erau de fapt doua lespezi de piatra infipte in malul riului. Lespedea Mare era cam la o inaltime de om fata de luciul apei. Lespedea Mica era mult mai joasa. Daca stateam pe ea ca pe banca, picioarele ne ajungeau la apa.
Mihaita avea un fel curios de a sari de pe lespezi. Nu-si lua avint ca restul copiilor. Venea pina aproape de marginea lespezii, facea o bataie scurta, ridicindu-si ghenunchiul drept pina aproape de piept ... dupa care se arunca in apa, cu corpul oblic, usor aplecat spre stinga ...
Inota bine, cu ritm ... si rezista foarte mult sub apa. Cred ca cel mai mult dintre noi toti.

Trecuse ora prinzului, dar nu ma induram sa ma dezlipesc de acolo. Nu stiu cit de mult as fi rezistat sa stau, dar in gluma, ai mei mi-au zis sa nu ma mir daca intr-o zi ma voi trezi din somn si voi vedea ca degetele imi vor fi prinse intre ele cu o pielita, la fel ca la giste si rate.

"Surpriza neplacuta. De vreo doua ore nu avem curent ", m-a informat sora mea cu o voce nervoasa. "S-a dus naibii si inghetata care-am facut-o pentru Mihaita."
Mincam povestind cind de unele, cind de altele.
Ca de obicei Mihaita s-a retras in micul lui paradis, covorul din biblioteca.
Eu am luat ziarele pe care postasul tocmai le adusese si cautam sa vad ce film se va da diseara la Telecinemateca.
La un moment dat am auzit zgomot de motor. M-am uitat pe geam si am vazut ca o masina de la IRE si citiva muncitori s-au oprit in fata stilpului de linga casa noastra. Venisera in sfirsit sa-l repare.
Nu le-am acordat atentie, dar dupa citeva minute zgomotele s-au intetit. Un muncitor cu picamer spargea fundatia stilpului. Ferice de Mihaita care doarme dus si nu aude nimic, mi-am zis in gind. Sora mea se trezise in culmea nervilor. "Sa vezi ca astia nu termina nici pina miine..."
Nu puteam nici sa citesc si nici sa fac altceva. Zgomotul era foarte enervant. Incepuse sa ma doara undeva, intr-un punct aproape de timple.
Dar la un moment dat, la fel ca Arhimede, in pragul unei descoperiri, am inceput sa strig. Nu, nu strigam Evrika, ci-l strigam pe Mihaita.
Ii strigam agitata numele... faza la care sora mea, m-a intrebat cu un ton de misto: "Ce-i cu tine? Am impresia ca nu ti-e bine... sau ai uitat ca Mihaita nu aude? "
"Du-te si trezeste-l imediat. Mi-a picat fisa!", i-am zis eu.
Desi dupa figura ei mi-am dat seama ca nu intelege nimic, totusi a mers si l-a adus pe Mihaita ... cu ochii inca lipiti de somn. Mihaita se uita jur imprejur crezind ca s-a intimplat ceva.

"Mihaita, fii te rog foarte atent la mine si la ce-ti spun. Tii minte ziua cind am vorbit despre zgomote? Cind am aruncat pietrele in apa? Cind ai spus ca aerul se misca in cercuri? ... tii minte?"
"Da", a raspuns el si a asteptat sa vada ce urmeaza.
"Uite, cred ca pot sa-ti explic si sa intelegi cum fac zgomotele ca aerul sa se miste.
Fii atent! Vezi masina si pe oamenii de afara? Omul acela cu ochelari care sparge betonul ... il vezi?"
"Da", mi-a raspuns el ... si a asteptat.
"Obiectul acela cu care sparge betonul se cheama picamer. Acuma lucreaza cu picamerul. Picamerul face zgomot. Mult zgomot. Ne doare capul de la zgomot."
M-am oprit din explicatii si din gesticulat si am privit la el si la sora mea care statea in spatele lui, si care se uita la mine cu o privire, cu care, de obicei, te uiti la un exaltat religios.


"Picamerul face zgomot, iar zgomotul face ca aerul sa se miste in cercuri. Aerul se misca, se misca ... se misca si loveste tot ce intilneste in cale ... peretii, copacii, ferestrele..."
I-am luat palmele si i le-am lipit de sticla ferestrei. Vibratiile erau puternice, iar Mihaita a tresarit surprins. A stat incordat citeva secunde dupa care si-a lipit si obrazul. A stat asa lipit de fereastra, privind afara ... fara sa ne spuna nici un cuvint. Electricianul s-a oprit pentru citeva secunde din lucru. Vibratiile au incetat, iar Mihaita, cu o uimire nedisimulata, a sesizat lucrul acesta.
Peste citeva minute muncitorul si-a continuat nestingherit lucrul facind sa zgrangane toata casa. Mihaita se lipise cu totul de fereastra ... sticla oglindea figura lui, amplificindu-i zimbetul care-i inundase fata.
Atunci eu, intr-o stare vecina cu exaltarea i-am zis ca mai demult a fost un om pe care il chema Şaliapin, care a fost cintaret de opera ... si care a reusit sa sparga niste pahare de cristal cu vocea lui. Si i-am mai zis ca daca zgomotele sunt puternice se poate intimpla ca sa se sparga geamurile. Ca asa se intimpla deseori cind explodeaza o bomba. I-am vorbit de rezonanta si de unde sonore, de intensitatea si energia lor mecanica ... ii vorbeam nu ca unui neauzitor, nu ca unui copil de clasa a treia ...

Mihaita asculta ca fermecat, cu fata strins lipita de sticla, clipind usor din gene atunci cind tremurul se intetea ... incercind parca sa absoarba prin piele fiecare vibratie. Cind ele deveneau puternice Mihaita isi ridica mina sus spunind cu vocea gituita de emotie :"zgomot puternic", iar cind acestea incetau continua ca pentru sine cu explicatii ... "acum nu-i zgomot".

M-a luat prin surprindere gestul lui. Imi prinsese miinile de incheietura si mi le tragea inspre pieptul lui.
"Inima mea face zgomot. Auzi?"

Ce adevaruri fundamentale ies uneori din gura copiilor.
Da, Mihaita! Si inima mea face zgomot. Mult zgomot ... uneori insa pentru nimic.

Acest topic a fost editat de exergy33: 2 Sep 2007, 05:44 AM

La mine a venit Toamna, si odata cu ea prima zi de activitate dupa o vacanta care mi-a picat la ♥.

Ilustrate de vacanta - fire invizibile catre Romania


Vacanta mea fusese pregatita pentru estul Iranului, la Yazd ... in desertul de care mi se facuse dor ... de locurile in care si astazi se mai aprind focurile in vetrele sacre ale templelor lui Zoroastru.
Dar in afara de ceea ce am avut in plan, ca intotdeauna in vacantele mele , intervine necunoscutul, iar ceea ce vine pe nepregatite imi place cel mai mult, pentru ca multiplica emotia dindu-i dimensiuni pe care prevazutul nu le poate da.
Asa ca, in mod neasteptat, calatoria mea s-a incheiat in vestul Iranului, in fosta capitala a mezilor, Ecbatana.

In ziua in care trebuia sa ne cumparam bilete sa ne intoarcem acasa, la hotel, am vazut pe masa citeva reviste de turism care contineau o sumedenie de pliante atasate.
Privirea mi-a cazut pe unul din ele, pe imaginea cu inscriptia de la Ganjnameh, inscriptie scrisa in litere cuneiforme pe un munte din apropierea orasului Hamadan/Ecbatana.
Mai vizitasem orasul ... cu mormintele celebrului om de stiinta si filozof, Avicenna/Ibn Sina, al poetului Baba Taher Oryan, domul aleviţilor care a fost construit de secta şiita Alevi, si nu mai putin celebrele morminte ale lui Esther si Mordekhai.
Dar nu fusesem nici la Ganjinameh, nici la santierul arheologic Hekmataneh - situat in afara orasului, si nici la pestera AliSadr.

Asa ca in momentul in care mi-am ridicat ochii de pe pliant ... hotarirea mea era iremediabil luata.
Dar cind vrei sa faci un lucru iti mai trebuie si putin noroc. In plin sezon cu greu se mai gasesc locuri pentru tururi turistice, iar pe cont propriu este aproape imposibil sa mergi fara o rezervare prealabila.
Norocul nu mi-a lipsit .. ba chiar mi-a suris, ... la una din agentii am gasit locuri pentru a doua zi. Programul lor continea exact ce-mi doream eu, dar mai avea si alte puncte inedite.

Ilustratele mele de vacanta vor fi postate in ordine inversa.
Cronologia va fi data peste cap ... pentru ca voi incepe cu sfirsitul calatoriei.

Ar trebui sa zic citeva cuvinte despre provincia Hamadan. Nu vreau sa plictisesc pe nimeni cu date istorice pe care oricine le poate gasi stind comod pe scaun si dind click pe Google. Deci voi incerca sa comprim citeva date in doua propozitii.

Se crede ca orasul Ecbatana, Hamadanul de astazi, a fost capitala primului rege din dinastia mezilor, si anume Deioces. Acesta e numele grecizat din textele lui Herodot, pentru ca in inscriptiile cuneiforme numele lui apare sub forma de Daiukku sau Diaocu. Poetul persan Ferdowsi afirma ca miticul rege Jamshid ar fi intemeiat acest oras.
Ecbatana a fost cucerita de Cyrus cel Mare care o transforma intr-un important punct strategic si comercial, si totodata in capitala de vara a imperiului.
Vara , regii persani lasau caldura Persepolisului si se retrageau cu ministrii si capetenii de osti in acest oras racoros de munte situat la peste 1800m deasupra nivelului marii.

Am stat aproximativ doua ore pe santierul arheologic de la Hekmataneh, vizitind tot ce se putea vizita ... muzeul, fortificatiile si cetatea din caramida si lut, groapa francezilor ... acolo unde arheologul francez Grishman a lucrat ani de zile, scotind la lumina o civilizatie.

Pentru azi am ales patru ilustrate.

Copii, cei mai curiosi vizitatori , nu se dadeau dusi de linga sarcofagul din piatra ... fiecare din ei vroia sa pozeze linga schelet.



Un alt schelet descoperit inauntrul fortificatiilor a fost adus in muzeu. In incinta muzeului s-a reconstituit mormintul si s-a asezat scheletul in pozitia originala, alaturi de vasul cu apa si alte doua vase. Interesant e ca muzeografii au amplasat scheletul si obiectele sub padoseala , protejind totul cu un perete de sticla antiglont.



In fotografia asta am incercat sa captez craniul si locul in care s-a facut trepanatia. Scheletul este datat de pe la sfirsitul mileniului doi-inceputul mileniului intii, iHr.
Deci cu peste trei mii de ani in urma oamenii de pe aceste meleaguri faceau trepanatii.
Dantura este aproape intacta, intr-o foarte buna stare ... adica fara carii.



Vasul din vitrina reprezinta sase femei, si nu pot sa nu fac legatura cu Hora de la Frumusica , acel vas atit de sugestiv modelat de oamenii din cultura Cucuteni (vasul descoperit in satul Frumusica din jud Neamt). Si acolo tot sase femei. Acest motiv al celor sase femei care se tin de mina este ceva obisnuit in ceramica neolitica descoperita in partea de vest a Iranului.
Nu cred sa fie o simpla intimplare ... nici cifra de sase, nici faptul ca sunt femei , ... si nici faptul ca danseaza. Cine stie ? ... poate e vorba de un dans sacru dintr-o societate matriarhala.



La Hamadan mai traiesc si la ora actuala triburi de oieri care practica transhumanta. In limba persana li se spune ashayeri.
Indiferent cu ce ochi te-ai uita la acest covor tesut de ashayeri ... e imposibil sa nu vezi ceva din Romania ... si acolo, intilnindu-te cu oameni care nu-ti stiu limba, sa ai sentimentul ca imparti cu ei o patrie spirituala ancestrala comuna.


... m-am luat cu povestile, si am gresit cu aritmetica . Am postat cinci imagini, in loc de patru.

Acest topic a fost editat de exergy33: 4 Sep 2007, 10:33 PM

Cel ce a creat Fericirea pentru Muritori ...

Incepusem sa povestesc despre imprejurimile istorice ale orasului Hamadan, asa ca voi continua pe aceeasi nota ... incercind sa va duc intr-o calatorie virtuala pe valea Abbas Abad, iar daca vom merge vreo cinci kilometri pe fundul vaii acoperite de frasinii ce tes pe alocuri o umbra de poveste, vom ajunge intr-o deschidere luminoasa, in fata unei stinci in dreapta careia o cascada isi varsa de milenii apa cristalina izvorita din inima ferecata a muntilor Alvand.



Acolo, pe stinca, se gaseste inscriptionat ceva ... doua inscriptii trilingve: in persana veche, neo-babyloniana si elamita.
Mai trebuie sa mergem cam o jumatate de kilometru pe niste trepte de piatra ca sa ajungem in fata stincii.
In apropiere de stinca am descoperit floarea aceasta ciudata. Parea ca niste motocei de lina, proaspat vopsiti, au fost legati si pusi la uscat pe o sfoara cu lungimea de o jumatate de metru.




Sensul cuneiformelor se pierduse in negura timpurilor. Localnicii presupuneau ca inscriptia da indicii despre o comoara regala ... si de aceea au numit locul Ganj-Nameh sau Ganjnameh, care s-ar putea traduce prin Epistola Comorii, in limba persana cuvintul monosilabic ganj (se pronunta gangi) inseamna comoara. Altii, mai sceptici, s-au gindit ca inscriptia vrea sa indice locul unei batalii sau sa comemoreze o victorie de razboi, asa ca au numit locul Jang-Nameh sau Jangnameh, adica Epistola de Razboi, pentru ca in persana cuvintul monosilabic jang inseamna razboi. (se pronunta giang)
Ambele denumiri au circulat in paralel de-a lungul timpului.



Prin 1840 orientalistul (si pictorul) francez Eugene Flandin incepe studierea inscriptiilor, insa cel care reuseste sa le descifreze va fi ofiterul englez Sir George Rawlinson, cel care a descifrat si inscriptia trilingva a lui Darius de pe muntele Bisetun/Behistun din provincia Kermanshah (prima inscriptie pe stinca vazuta de mine in Iran )

Misterul este dat la o parte. Literele in piatra nu vorbesc nici despre o comoara regala, si nici despre batalii ...

Iata ce spune inscriptia lui Xerxes (varianta in limba persana veche ) :

baga \ vazraka \ Auramazdâ \
hya \ mathišta \ bagânâm \
hya \ imâm \ bumim \ ad
â \ hya \ avam \ asmânam \
adâ \ hya \ martiyam \ ad
â \ hya \ šiyâtim \ adâ
\ martiyahyâ \ hya \ Xša
yâršâm \ xšâyathiyam \
akunauš \ aivam \ parun

âm \ xšâyathiyam \ aivam
\ parunâm \ framâtâram
\ adam \ Xšayâršâ \ xšâ
yathiya \ vazraka \ xšâyathi
ya \ xšâyathiyânâm \ xš
âyathiya \ dahyunâm \ par
uzanânâm \ xšâyathiya \
ahiyâyâ \ bumiyâ \ va
zrakâyâ \ duraiy \ apiy
\ Dârayavahauš \ xšâyathiya
hyâ \ puça \ Haxâmanišiya

Zeu mare este Ahuramazda, cel mai mare dintre zei, cel ce a creat Pamintul, cel ce a creat Cerul indepartat, ce l-a creat pe Muritor, cel ce a creat Fericirea pentru Muritor, cel care l-a facut pe Xerxes (Khashayar) rege, unul dintre multii regi, unul dintre multii stapinitori; eu sunt Xerxes, marele rege, rege al regilor, rege peste tinurile in care traiesc toate felurile de oameni, rege peste aceste tinuturi indepartate si necuprinse , fiu al lui Darius (Daryush), un achemenid. (traducere proprie dupa textul persan ... am incercat sa respect sintaxa originala )

versiunea engleza:
A great god is Ahuramazda, who is the greatest god, who created this earth, who created yonder heaven, who created men, who created happiness for man, who made Xerxes king, one king of many, one lord of many (in unele variante a fost tradus 'One king for many, one lord for all. ')
I am Xerxes, the great king, king of kings, king of countries containing all kinds of men, king in this great earth far and wide, son of king Darius, an Achaemenian.

Ghidul ne-a spus in gluma ca mai usor a fost sa se descifreze textul decit sa se gaseasca o explicatie gaurilor de dimensiuni destul de mari aflate in jurul celor doua inscriptii. Dupa cum am spus una din inscriptii apartine lui regelui Xerxes, iar cea cealalta regelui Darius, tatal lui Xerxes.



In apropierea orasului Hamadan/Ectabana s-au descoperit multe piese lucrate in aur, argint, bronz aurit si arama. Dar cele mai frumoase sunt acesti doi rhytoni (cupe pentru ceremonii), unul cu cap de gazela si celalalt sub forma unui leu inaripat. (ambele datate sec V-IV,IHr)
...

Din cauza valorii lor inestimabile ele au fost transferate la Muzeul de Arheologie din Teheran.

Le-am vazut stind tacute si stinghere in spatele sticlei groase a unor vitrine supravegheate din patru colturi de patru camere de luat vederi. Probabil ca flashul aparatelor foto, infometate de senzational, le provoca iritare ... si cred ca tinjeau dupa mina regelui si veselia sarbatorilor de odinioara.

Am coborit treptele de piatra de la Ganjnameh odata cu asfintitul soarelui. Daca nu s-ar fi facut noapte, as mai fi stat. Daca as fi fost singura ... as fi stat toata noaptea acolo ...
Parcarea era impinzita cu tot felul de magazine pline de obiecte de ceramica, lemn, tesaturi si covoare, dulciuri specifice zonei, plante medicinale, fructe de tot felul, CD-uri cu muzica traditionala, bijuterii de argint si pietre semipretioase, ...
Curiozitatea m-a impins sa cumpar o cupa plina cu fructe de padure confiate. Printre ele am reusit sa identific citiva fragi, niste cirese salbatice si citeva boabe mari de coarne. Mai erau acolo niste boabe de culoare grena, cu simburi, ... dar nu am reusit sa aflu cum se cheama.
Ma asteptam sa fie dulci ... dar cind am pus prima lingurita in gura , aproape ca mi-au dat lacrimile. Mestecam ceva cu un gust dulce, sarat si acru
M-am informat ... si am aflat ca amestecul de fructe in cauza este foarte bun pentru detoxificarea organismului si ca supliment pentru anemici.

Iata si reteta, pentru amatori :
Fructele se confiaza in mod obisnuit, dupa care de dau prin sare gema , macinata marunt. Ramin 'glazurate' cu sare cam timp de o zi si o noapte. Dupa aceea se scot, se pun in apa , unde ramin cam o ora ... dupa care se arunca intr-un vas de lut sau de lemn, si se toarna peste ele suc natural de lamii verzi, atit cit sa le acopere. (acele lamii mici si placut mirositoare ... lime, in engleza).
Se pun la loc racoros mai multe zile, rastimp in care sunt amestecate cu o lingura de lemn. Cind toata zeama de lamii a fost absorbita de fructe, ele sunt scoase si puse la pastrare la loc rece si intunecos.

Mi-am distrus papilele gustative cu desertul de la Ganjnameh... pina si excelenta cafea de la restaurantul hotelului nu mai avea nici un gust pentru mine. Aveam senzatia ca beau un sampon diluat cu apa.

Dar, in fond, acesta constituia un amanunt nesemnificativ.
Fusesem la numai citiva metri de inscriptiile dictate de regi care in afara de tinuturile vaste pe care le stapineau, in afara de comorile in aur pe care le posedau si de ostirile de temut pe care le conduceau, mai aveau ceva ... mult mai de pret: credinta ca cineva, in mod special, a creat Fericirea pentru Muritori.

Acest topic a fost editat de exergy33: 7 Sep 2007, 05:41 AM

Baba Taher ... taietorul de cuvinte

Cind se vorbeste despre literatura persana, de obicei, se aduc in discutie nume ca Hafez/Hafiz, Khayyam, Rumi, Sa'adi, Ferdowsi/Firdowsi, Attar si Rudaki ... toti oameni invatati ai timpului lor si care au dus limba persana spre perfectiune. Dar se mai vorbeste si despre Baba Taher.
Baba Taher, poreclit Oryan, face o figura aparte printre ei. Motivele sunt nenumarate.
In primul rind nu se stie mare lucru despre el, iar cele ce se stiu au fost puse mereu sub semnul incertitudinii.
Nu se stie cind s-a nascut, data mortiifiind si ea aproximativa ...1015, dHr. Se crede ca a trait intre saptezeci si cinci si optezeci si cinci de ani.
Aceste date indica faptul ca el ar fi fost contemporan cu Avicenna/Ibn Sina (al carui mormint se afla tot la Hamadan, la o distanta de citeva sute de metri de cel al lui Baba Taher ), dar si cu Ferdowsi, poet de renume care a trait in estul Iranului, in provincia Khorasan.


(mormintul poetului - imagine luata de pe un CD publicitar )





Se crede ca Baba Taher ar fi provenit dintr-o familie saraca, si de aici si porecla de Oryan, care inseamna dezbracat, nud, fara haine.
Altii zic ca porecla i s-ar trage de la faptul ca el a fost membru al unui ordin de dervisi desprins din ramura shiita, si anume un grup sufist intitulat Ahl-e-Haqq (cautatorii adevarului, pe drumul adevarului ...). Acest grup era compus din oameni care, printre altele, trebuiau "sa se dezbrace" de cele lumesti, de functii, de bogatie ...

Totusi legendele care au circulat pe cale orala in zona Hamadanului spun ca Baba Taher a fost un copil dintr-o familie saraca, fascinat de oamenii care stiau sa povesteasca despre istorie, despre tinuturi indepartate, care stiau sa spuna versuri ... asa ca mereu mergea in locurile in care se intilneau negustorii - spre a le afla peripetiile, in moschei - spre a-i asculta pe cei ce dezbateau probleme de religie si filozofie, sau in ceainariile unde se recitau versuri acompaniate de muzica ...

Intr-o zi, intr-o adunare de oameni invatati, el marturiseste ca ar vrea sa aiba toata stiinta lumii, ca i-ar place sa poata compuna poezii pe care oamenii sa i le recite ... Unul dintre cei prezenti isi bate joc de copilul de doisprezece - treisprezece ani si-i zice ca daca va merge la iazul din apropiere si va sparge gheata ca sa intre in apa rece, va obtine tot ce-si doreste.
Baba Taher se conformeaza, in timp ce adunarea de oameni mari, mari numai ca varsta, se tavaleste de ris pe seama credulitatii unui copil.
In momentul in care intra in apa, Baba Taher are o revelatie, ... nu una mistica, ci revelatia propriei sale nestiinte si stupiditati ... in acel moment el isi da seama ca singurele cai veritabile de cunoastere le reprezinta introspectia, descifrarea tainelor Naturii si contactul cu oamenii.
De aceea eu cred ca cel mai bine i s-ar potrivi definitia de poet gnostic.
Spre surprinderea tuturor, atunci cind iese la mal, gol, adica Oryan, cu dintii clantanind de frig, limba i se dezleaga ... si din gura isi iau zborul niste versuri de o profunzime care-i face sa crape de rusine pe cei prezenti. (am reprodus cele povestite de ghidul local )
Incepind cu acea zi el spune mereu versuri, nu in persana literara ... ci in limba materna, o forma a dialectului Luri care se vorbea, si se mai vorbeste inca, in provinciile Hamadan , Lurestan si o parte din Kermanshah si Ilam.
Este singurul poet persan de renume a carui opera e compusa intr-un dialect local.

Nu exista nici un manuscris care sa fie atribuit lui Baba Taher Oryan.
Aici intervine un alt paradox. Poeziile lui aveau o asemenea priza la oameni incit acestia puneau pe hirtie versurile recitate de poet, iar mai apoi aceste versuri se cintau sau se recitau acompaniate de setar in orasele si satele Iranului. Se recitau in familii de tarani sau de oieri (acompaniate de fluier) dar si de oameni invatati sau de aristocrati.
Asa a supravietuit opera lui Baba Taher. Din generatie in generatie. Din gura in gura ... iar de multe ori oamenii nici nu stiau numele poetului, crezind ca ar fi vorba de versuri populare.

Am incercat sa mi-l inchipui pe Baba Taher ca pe un menestrel, ca pe un trubadur romantic, avind insa ceva din umorul lui Ion Creanga si din intelepciunea lui Anton Pann.
Se mai stie ca a fost taietor de lemne, ca pleca cu lunile in padure ... oamenii asteptind cu nerabdare ca el sa revina cu tolba plina de poezii.
Asa cum stau marturie propriile versuri, poetul nu a avut familie. Cindva in viata lui a existat o femeie, care pentru el a insemnat totul ... nu se stie exact ce s-a intimplat, insa dervisul taietor de lemne si taietor de cuvinte i-a dedicat mereu poeziile.
Se mai zice ca nimeni nu putea sta in aproapierea lui din cauza fierbintelii pe care o degaja corpul sau ...

Cit de mult l-au iubit oamenii din zona? ... atit de mult incit i-au ridicat un mausoleu ca pentru un rege.
Pe o baza octogonala, opt pereti, usor inclinati, se reintilnesc intr-o cupola care aminteste de palatele celor 1001 de nopti.



Pe marmura peretilor sunt scrise zeci de rinduri. Mormintul se afla in mijlocul octogonului, exact sub cupola.
(promit sa revin cu exemplificari din poeziile sale)


Oamenii intra inauntru si nu ies pina nu citesc tot ce e scris pe pereti. Cine incepe sa citeasca ... nu se mai poate opri. Cred ca e singurul mormint din Iran in care vizitatorii nu sunt cuprinsi de tristete, ... citind do-beyth-urile inscriptionate in piatra, in loc de lacrimi, ochii tes zimbete.

Acest topic a fost editat de exergy33: 9 Sep 2007, 02:53 PM

Baba Taher ... continuare ,

Dupa cum spuneam, vizitatorii intra in incinta mausoleului pe ai carui pereti de marmura sunt inscriptionate versuri ... si citindu-le, ei incep sa zimbeasca.
Cum poti sa nu zimbesti cind citesti asta ?
• شب تاریک و راه باریک
و من مست قدح از دست ما افتاد و نشکست
• نگه دارنده اش نیکو نگه داشت
و گرنه صد قدح نفتاده بشکست

Shab tarik va rah barik,
Va man mast ... qadeh az daste ma oftad va na-shekast,
Negar-dayandeyash nikoo negah dasht
Va gheraneye sad qadeh na-yoftadeh beshekast.

Noaptea intuneric, si drumul ingust,
Si eu ametit de bautura ... ulciorul din mina a cazut si nu s-a spart.
Daca cel ce se ingrijeste de toate ( Creatorul) nu ar fi avut bine grija de el
N-ar fi salvat continutul ce pretuia cit o suta de ulcioare nesparte.


Sau te lasi cuprins de o melancolie filozofica dind ochii cu aceste rinduri:
• بسازم خنجری نیشش ز پولاد زنم بر دیده تا دل گردد آزاد
Besazum khanjari nishesh ze poulad
Zanam bar did-e ta del gardad azad.

Sa-mi fac un hangear cu taisul de otel
Sa-mi retez privirea si sa-mi eliberez inima cu el.
(... vezi zicatoare "ochii vad, inima cere")


Alte rinduri te provoaca insa la o meditatie adinca ...
Sunt acea mare care acum se stringe intr-o lacrima,
Sunt acel Univers care acum se centreaza in mine insami,
Sunt acea carte a destinului
Redusa la un singur punct, alcatuit din speranta si frica.


Iar aici am intilnit una din cele mai interesante viziuni pe tema puterii de seductie a unui barbat ... reamintesc ca Baba Taher a trait cu un mileniu in urma ...
Tu, care nu stii sa descifrezi mersul astrelor in spatiu,
Tu, care nu stii drumul spre taverna,
Tu, care nu stii ce-ai cistigat si ce-ai pierdut in viata,
Cum crezi ca vei putea zavori inima iubitei tale?


In viziunea lui Baba Taher orice barbat poate cuceri pe scurt timp inima unei femei, insa numai cei atinsi de geniu, sau de viciu, o pot inlantui pentru totdeauna.
Aceasta idee se repeta si in alte versuri, imbracind diferite forme si stiluri diferite de exprimare.
Mi se pare foarte interesant ca poetul isi da seama ca oamenii banali, comuni, obisnuiti ... nu pot cuceri o femeie pentru totdeauna ... iar pe de alta parte a sesizat foarte bine faptul ca femeile, la rindul lor, sunt atrase de barbatii aflati la extreme , extrema geniului ... sau extrema viciului.

Asemenea tuturor poetilor dervisi, Baba Taher vorbeste cu Divinitatea ... ii pune intrebari, pentru ca el insusi este nedumerit de impartialitatea Creatorului.
• اگر دستم رسد بر چرخ گردون از او پرسم که این چونست و آن چون
• یکی را داده ای صد گونه نعمت یکی را قرص جو آلوده در خون

Daca as putea ajunge pe bolta ce-si roteste stelele
L-as intreba cum e una, si cum e cealalta ?
Cum de l-a blagoslovit pe unul cu o suta de feluri de bunatati
Iar altuia i-a dat doar o lipie amestecata cu singe?


Poeziile lui, fie cele mistice, fie cele de dragoste, au nevoie de un fundal muzical si de o voce pe masura.
De obicei sunt interpretate de dervisi, sau cintareti care duc o viata de dervis, in ciuda faptului ca au terminat o facultate ... sau ca sunt profesori la o universitate.



Imbracat in haine albe de o simplitate eleganta, tinind in mina un setar/sitar, acest dervis poate cinta ore in sir versuri mistice.
Decorul trebuie sa se armonizeze cu muzica si versurile, intregind astfel atmosfera ... si sa aiba puterea de a teleporta auditoriul cu o mie de ani in urma.
Covorul din fundal, reprezentativ pentru zona Hamadanului, are elemente comune cu tesaturile romanesti. Mie mi se par evidente. Inlocuiti culoarea mov cu negru, si vedeti ce se obtine!

Setar, sau seh-tar, este un vechi instrument traditional persan confectionat din lemn de dud. Numele seh-tar inseamna "trei coarde" sau "trei corzi ", ... dar culmea ca are patru corzi.
Tarul obisnuit sau cel clasic iranian are cinci corzi. Se pare ca el sta la originea ghitarei ... a se vedea si asemanarea fonetica cu guitar.



In perioada de inflorire a artei persane islamice acest instrument a ajuns in India, iar indienii l-au adus la perfectiune ... cu timpul el a devenit unul din instrumentele de baza ale muzicii indiene, iar denumirea a fost usor modificata, din seh-tar a devenit sitar.

Mi se intimpla citeodata sa fac unele lucruri, care prin prisma unui om normal sunt considerate a fi anormale.

Am inchis ochii si m-am rotit citiva pasi in incinta mormintului, apoi, fara sa-i deschid, am fixat obiectivul pe peretele din fata mea.



Nu imaginea este importanta, ci sensul vorbelor lui Baba Taher .
Cu aceste vorbe m-am despartit de el. A fost ultima imagine pe care am surprins-o in complexul memorial.
Poate ca e o simpla coincidenta, dar in acele versuri am (re)gasit un mesaj care rezona cu starea mea de atunci ... o rezonanta fara sitar, o rezonanta pe o singura coarda ... nicidecum tardiva

Acest topic a fost editat de exergy33: 12 Sep 2007, 05:32 AM

Lalejin ... oale, ulcioare si lalele

Dupa ce v-am purtat (virtual) prin locuri istorice, aratindu-va schelete si inscriptii pe piatra , si dupa ce v-am facut sa cititi versuri cu vechime de un mileniu, m-am gindit sa va invit la o gura de aer proaspat ... sa inspirati putina culoare.

Programul turului nostru turistic a avut si citeva surprize placute. Una din ele a fost satul Lalejin, centrul ceramicii si olaritului din nord-vestul Iranului, si totodata unul din cele mai vechi centre de olarit din Orientul Mijlociu.
De milenii oamenii de aici au dat lutului frumusete iar obiectele create de strabunii lor pe timpul mezilor, partilor, sasanizilor, si mai apoi in perioada islamica, au devenit nu numai sursa unui venit de invidiat, ci si o emblema a talentului si maiestriei lor.
Ceramica de Hamadan, a se subintelege Lalejin, e ceramica care reprezinta Iranul la toate tirgurile internationale.

Am vizitat numai unul din cele peste trei sute de ateliere de olarit, un atelier dotat cu un cuptor traditional, nu unul pe gaz sau pe curent, ... cu roti veritabile, cu pedala ... nu actionate electric, un atelier in care totul se picteaza si se prelucreaza manual, fara adaosuri de substante chimice sau de smalturi industriale. Urmarindu-i in lucru pe acei artizani, care nu se sinchiseau de prezenta noastra, fiind foarte obisnuiti cu vizitatorii, gindul mi-a zburat la ceramica de Horezu si la cea de Marginea.

Asteptindu-si rindul sa intre in cuptor ...


Imagini din expozitia cu vinzare aflata peste drum de atelierul pe care l-am vizitat.






Satul mai este cunoscut si pentru cimpiile de lalele care pur si simplu isi explodeaza culorile in luna aprilie. Numele satului este legat de numele acestei flori : laleaua.
Lalejin, adica locul de unde se culeg lalelele, cimpul cu lalele. Iar daca mergi acolo la inceputul primaverii, ai ce vedea si ce culege.

O specie foarte rara de lalea ce se gaseste pe inaltimile din partea de vest a Iranului, mai exact in provinciile Hamadan/Hamedan, Lurestan/Luristan, Kermanshah ...



Tot pe inaltimi, printre pietre, ai surpriza sa intilnesti niste lalele cu frunzele asemanatoare frunzelor de cactus. Acele frunze pastreaza apa luptind cu fenomenul accentuat de deshidratare de la inaltimile ce depasesc 2500m. Unele plante au chiar marginile zimtate.




Orasul Hamadan se afla la o altitudine de 1800m fata de nivelul marii, insa crestele muntilor Alvand au inaltimi in jur de 3500 m. Satele si catunele sunt rasfirate in cele mai neasteptate locuri ... uneori la aproape 3000m altitudine.

O alta specie de lalea care creste intr-o provincie cu peisaje rupte parca din Eden, provincia Chaharmahale Bakhtiari. Nu am putut sa o las deoparte. Este vorba despre lale-e padishahi. Pe romaneste s-ar putea chema laleaua padisahului sau laleaua imperiala.




Micul sat, acum pe cale sa devina orasel, a mai trait o poveste care i-a adus celebritatea. Aventura incepe in ziua in care un student iranian din Olanda publica intr-o revista citeva fotografii cu cimpurile de lalele din apropiere de Lalejin.
Olandezii sunt loviti in inima dar si in mindrie.
Cum se poate? ... oare asemenea lalele cu forme incredibile cresc asa in dorul lelii ... sa incinte numai ochii ciobanilor si taranilor?
La inceput au venit citiva curiosi si citiva pasionati de horticultura ... mai apoi s-au alaturat citiva studenti, ca in cele din urma grupurile de olandezi sa produca adevarate invazii primavara.
Satenii, oameni intreprinzatori, au construit un hotel care sa le satisfaca toate capriciile. E un hotel de trei stele dotat cu tot confortul si care straluceste de curatenie. Personalul nu numai ca se descurca bine in engleza, unii au inceput sa o rupa binisor si in olandeza. .

Totul a progresat surprinzator, iar de citiva ani la Lalejin se desfasoara Festivalul Lalelelor.

Ar mai trebui sa explic diferenta intre un lalejin si un lalezar ... ramine insa pentru data viitoare.
(fotografiile cu lalele nu imi apartin)

Acest topic a fost editat de exergy33: 13 Sep 2007, 06:25 AM

Lalezar si Lalejin ...

Inainte sa incep explicatiile propriuzise, voi face o paranteza si va voi introduce in simbolistica lalelei la vechii persani dar si la iranienii din ziua de astazi.

Laleh, cu h surd, asa se pronunta cuvintul in persana moderna, si tot asa se pronunta in timpurile stravechi.
Povestea acestei flori se leaga de legenda lui Farhad si a printesei Shirin, cuplu de indragostiti persani care ii precede pe Romeo si Julieta.

Laleaua e floarea care se aseaza pe masa de ☼ NO RUZ , Anul Nou in stil iranian, an nou ce se sarbatoreste in ziua echinoxului de primavara, 21 Martie.
Ea are semnificatii multiple ... venirea primaverii, frumusetea femeii, simbol al sanatatii trupesti, dragostea pura, iar in timpul razboiului dintre Iran si Irak laleaua a devenit, alaturi de floarea de mac, simbolul martirilor.

In poeziile lor, poetii persani asemanau o fata tinara si frumoasa cu o lalea.
Omar Khayyam facea paralela intre culoarea rosie a vinului din ulcior si singeriul lalelelor de pe cimpuri, iar pe ambele le compara cu roseata unui obraz de fata.

Motivul lalelei apare pe ceramica, pe tesaturi, pe covoare sau pe obiectele de argintarie si orfevrarie, ... bijutierii au incrustat-o in aur si pietre pretioase, poetii in cuvinte, artizanii au modelat-o in metale si lut sau au tesut-o in fire de lina si de matase.

Lalele stilizate ... vas din argint aurit din perioada sasanida (224-651dHr) , ... a se observa ca acest ulcior de vin are un capac actionat foarte ingenios de un sistem mecanic.



Multi iranieni au pus, si mai pun fetelor lor numele Laleh, aducind acest nume din timpurile mitice pina in timpurile guvernate de Microsoft.

Lalejin este un spatiu in aer liber, la poalele muntilor, pe cimpii, pe dealuri sau chiar pe crestele de piatra , unde lalelele cresc in mod spontan. E vorba de lalele salbatice, care mai de care mai ciudate si mai misterioase.

Am ales o imagine cu un lalejin si o fata de ashayeri (oieri care practica transhumanta) din familia de triburi Bakhtiari. Ei au fost recunoscuti si ca unii dintre cei mai buni crescatori de cai si luptatori in vreme de razboi, si se presupune ca ar descinde din legendarul erou Fereydun despre care a scris si Ferdowsi in Cronica Regilor/Shah-Nameh.

Aceste lalejinuri se intind pe suprafete de kilometri patrati la poalele muntilor din provincia cu numele de "Cele patru tinuturi ale bakhtiarilor", in persana Chahar Mahal-e Bakhtiari / Chahārmahāl o Bakhtiyārī .



Lalezar este un loc in aer liber, sau un loc amenajat de om, in care se cultiva lalele. Eu i-as zice 'lalelărie' ...
Intr-un lalezar lalelele isi pierd libertatea, culorile si specia fiind alese in functie de cerintele pietii si de gusturile oamenilor.
Pentru exemplificare am ales o imagine cu un lalezar din provincia sudica Khuzistan ... in spatele acestor lant de munti se intinde desertul.



E adevarat ca laleaua a devenit simbolul Olandei, insa ea a ajuns in Tarile de Jos de abia in 1592. Se stie ca ambasadorul Austro-Ungariei la Inalta Poarta Otomana, Ogier Ghiselin de Busbecq, ii da in dar prietenului sau, botanistul olandez Carolus Clusius, citiva bulbi de lalele. Acesta lucra in acea perioada, 1558-1562, la Gradina Imperiala din Viena.
Clusius munceste timp de treizeci de ani pentru a perfectiona culorile, forma petalelor si textura lalelelor.
Se mai stie ca turcii au adus aceste flori din Persia si le-au cultivat in gradinile sultanului, atrasi in special de forma lor care se asemana foarte bine cu turbanul, in limba turca tulbend, de unde a si derivat numele tulip.

Olandezii au depus multa pasiune in cresterea si imbunatatirea speciilor de lalele, ... caldura coloristica a petalelor s-a contopit cu raceala si stropii de ploaie ai nordului.

Atasez in final imaginea unor flori, in care, dupa parerea mea, se combina trei lucruri: puritatea zapezilor ce acopera chiar si pe timp de vara crestele muntilor, gingasia printeselor persane si atentia la detaliu a pictorilor flamanzi.

Tulipa Clusiana ( denumita asa in memoria lui Carolus Clusius) ... sau Tulipa Persiana



(nici una din imagini nu imi apartine )

Voi incheia cu niste rinduri scrise de Khayyam.

Da-mi cimpia de lalele sub un cer de primavara,
Da-mi o cupa de vin rosu, ca laleaua cea de para,
Da-mi o fata cu obrazul ca laleaua singerie,
Astea trei in palma mie, celelalte toate ... tie.

(traducerea nu se ridica la valoarea originalului, desi am facut tot posibilul)

Acest topic a fost editat de exergy33: 15 Sep 2007, 05:39 AM

جشن مهرگان - Jashn-e Mehrgān - Festivalul Mehrgan

Trebuia sa fi continuat povestirile de vacanta, si din Lalejin sa va fi dus inapoi la Hamadan, la mormintul lui Avicenna.
Dar pentru ca 21 septembrie reprezinta ziua echinoxului de toamna, si pentru ca in aceasta zi iranienii de religie zoroastriana tin un mare festival, voi face un scurt intermezzo si voi vorbi despre sarbatoarea Mehrgan/Mehregan/Mihrgan.

Vechii iranieni respectau un calendar solar in care anul era impartit in patru anotimpuri, delimitarea facindu-se de cele doua echinoxuri, de primavara si de toamna, si de cele doua solstitii, de vara si de iarna.
Cele patru zile delimitatoare s-au transformat in mari sarbatori, festivaluri care celebrau in primul rind Natura si Fortele Binelui.
Ziua echinoxului de primavara, 21 Martie, este numita No Ruz sau Anul Nou in stil iranian.
Noaptea de 21 Decembrie se cheama Shab-e Yalda, noaptea de Yalda, sau mai simplu Yalda , ... cea mai lunga noapte a anului.
Chiar si dupa islamizare aceste doua sarbatori au reusit sa supravietuiasca, ele celebrindu-se si in ziua de azi.
Insa din pacate alte doua sarbatori s-au pierdut de-a lungul timpului, fiind tinute numai de iranienii care urmeaza invataturile lui Zoroastru/Zarathustra.
Este vorba de ziua echinoxului de toamna, 21 Septembrie, in care se serbeaza sarbatoarea Mehrgan si de ziua solstitiului de vara, 21 Iunie, cea mai lunga zi a anului, in care se tine festivalul Tirgan.

Ziua echinoxului de toamna se mai numeste si punctul Librei, acest nume vrind sa arate ca din 21 septembrie incepe zodia Balantei, cea mai imposibila dintre zodii.
In calendarul solar iranian luna care incepe pe 22 septembrie se cheama luna Mehr ... iar in limba persana cuvintul Mehr a capatat sensuri multiple ... altruism, bunatate, mila, duiosie.
Adjectivul mehraban, derivat din cuvintul mehr, este adjectivul atribuit cu predilectie femeilor, el semnificind acea sensibilitate si duiosie, acea bunatate si gentilete, acea capacitate de feedback sentimental specific feminin.


Legenda spune ca in timpurile stravechi, undeva in spatiul iranian traia un monstru cu chip de om, din umerii caruia cresteau niste serpi uriasi.
Zohak, in unele texte avestane Azudahak, isi hranea serpii cu creier de om, pentru aceasta fiind sacrificati zilnic oameni nevinovati.
Se zice ca un fierar din Isfahan, pe nume Kaveh, s-a razvratit impotriva lui Zohak. El cauta pe cineva curajos, un tinar fara frica, care sa ucida monstrul.
Fereydun/Feridoon este eroul de care are nevoie batrinul fierar. Acesta il invata ce trebuie sa faca pentru a-l prinde pe Zohak.
Fereydun urmeaza intocmai sfaturile fierarului Kaveh si prin tertipuri il aduce pe Zohak pe muntele Damavand, munte la poalele caruia se intinde Teheranul de azi, il inlantuie de munte si il lasa sa moara acolo.
Dupa moartea lui Zohak , Fereydoon este ales imparat ... iar primul lucru pe care il face cind ajunge pe tron este sa decreteze sarbatoarea Mehrgan .

Dar asta e numai o legenda ... foarte frumoasa, intr-adevar
In realitate sarbatoarea se tinea si inainte de Zarathustra/Zoroastru. Chiar numele ii indica originea.

... sa explic mai amanuntit.
Atunci cind a fost transcris in limba avestana, numele Mithra/Mitra din textele sanscrite a suferit modificari. Asa se face ca el a patruns in limba Zend Avesta sub forma de Mehr.

Sarbatoarea Mehrgan e o sarbatoare a taranilor si pastorilor din timpurile mitraice. Ea semnifica inceputul iernatului, ziua in care toti pastorii trebuiau sa-si coboare turmele de pe inaltimile muntilor.
Totodata semnifica si Ziua Recoltei, ziua in care toata recolta trebuia sa fie bine pusa la adapost in hambare.

Cine vrea sa serbeze poate alege sa-si faca cumparaturile dintr-o piata traditionala in aer liber sau dintr-un supermarket ...
.....


Strabon mentioneaza in textele sale numele sarbatorii si precizeaza ca in acea zi satrapul Armeniei a adus in dar unui rege ahemenid 20.000 de cai de calarie.
Numele festivalului apare si in Talmud, in unele texte grecesti dar si in texte scrise in limba latina. Mithrakana reprezinta forma latinizata a numelui Mehrgan.

In realitate sarbatoarea dura o saptamina incheiata. Ea incepea pe 16 septembrie, la morminte, si se incheia in seara zilei de 21 septembrie, in templul in care ardea focul sacru.



(simbol de la intrarea in templele zoroastriene, temple care in limba persana se numesc Atash-gah, in traducere exacta 'locul in care arde focul', ... mie imi suna mai bine 'vatra focului' )

In acele vremuri stravechi oamenii se bucurau de munca lor cu o simplitate aproape copilareasca ... se bucurau de boabele pe care le-a dat pamintul, de fructele din livezi, de legumele pe care le puneau la uscat , de mieii si de vitele pe care le bagau in adaposturile de iarna
Munceau in comun si se bucurau in comun. Vedrele de vin si focurile pe care se frigeau animale intregi, cosurile cu fructe colorate si urnele din lut pline cu boabe de griu, mei, secara, linte, fasole, mazariche ... toate acestea reprezentau simboluri ale abundentei, rasplata muncii lor, priceperea si harnicia.
Muzica si dansurile se tineau lant din zori si pina in noapte.
Nuntile se tineau si ele una dupa alta ... caci nimanui nu-i placea sa strabata de unul singur lungul anotimp al iernii.

Cu doua - trei mii de ani in urma, in fiecare casa, pe o masa de lemn, se asezau mai multe blide de lut pline cu boabe de tot felul, cu nuci, alune ... se mai asezau sapte feluri de fructe ... mere, pere, rodii sau poame de granata (anar in limba persana), struguri, gutui, lamii si prune.



(anar ... rodie )



( magazin din care se pot cumpara fructe uscate, nuci, alune, fistic, migdale, seminte de lotus ...)

Pe masa se mai punea o oglinda - simbol al curateniei spirituale, al inocentei, un bol cu apa de trandafiri - simbol al curateniei trupesti, seminte de lotus - simbol al dragostei, o luminare - simbol al viitorului luminos, o balanta - simbolul egalitatii dintre zi si noapte, Avesta - cartea sacra a religiei zoroastriene, un vas cu flori- simbol al primaverii pe care toti o asteaptau sa vina, un vas cu tamiie fumeginda - pentru alungarea spiritelor rele.
Religia lui Zoroastru este religia in care Ahura Mazda (forta binelui) il invinge intotdeauna pe Ahriman (forta raului).

In timpul sasanizilor, oamenii bogati dadeau in dar tuturor servitorilor din casa monezi de aur; baietilor aflati la virsta adolescentei - cai de calarie; fetelor aflate la virsta maritisului - bijuterii cu perle, peruzele si pietre pretioase; oamenilor saraci - pluguri si animale de munca ...
Oamenii fara dare de mina dadeau in dar un mar, de obicei rosu, iar bogatii care primeau din mina saracilor mere rosii, nu le mincau, ci le asezau pe un platou si le pastrau tot timpul iernii, inspirind numai aroma . Ceea ce avea importanta era ideea de 'a darui', de a te gindi la celalalt ... marul rosu are simboluri multiple in mistica persana.



(miniatura moderna inspirata din vechile miniaturi persane)

Incepe zodia Balantei, zodia in care se spune ca se nasc oamenii altruisti, cautatori ai binelui si dreptatii, oamenii impartiali, iubitorii de frumos, cei pe care ursitoarele i-au harazit cu daruri nebanuite, ...
Iranienii au o slabiciune pentru fetele nascute in zodia Balantei, si chiar daca nu e (intotdeauna) asa, ei le considera a fi inzestrate cu toate amanuntele care ar putea face fericit un barbat. Daca indraznesti sa le spui ca exagereaza, nu te vor crede, si in mod invariabil iti vor raspunde ca cele spuse din batrini, nu sunt spuse chiar degeaba.
Asa se face ca la usa fetelor nascute sub semnul Librei petitorii bat cu duiumul ...


Alarmati de faptul ca tinerii sunt atrasi pe zi ce trece de Halloween si Valentine's Day, regimul de la Teheran s-a trezit intr-un tirziu din somnul in care intrase. Acesta e al treilea an consecutiv in care posturile de radio si TV acorda minute bune festivalului Mehrgan.
In paginile revistelor poti gasi explicatii insotite de imagini.
Probabil ca si ei si-au dat seama ca vechile sarbatori autohtone sunt singurele arme eficiente cu care se poate lupta impotriva americanizarii.

Acest topic a fost editat de exergy33: 19 Sep 2007, 01:05 PM

Pleaca ...

A venit toamna
pe aripa ascuţită a unui cocor ...

De ce mai eşti încă aici ?
Îţi şoptesc ... pleacă ...
Pleacă odată cu el ,
pleacă odată cu toamnele de chihlimbar,
pleacă odată cu cei douazeci de ani ai mei,
pleacă odată cu verdele frunzelor
ce mor,
pleacă odată cu ploile reci.
Pleaca !
Să nu te-ascunzi în pulsul meu -
pentru că vreau să-nvăţ
să nu-mi mai fie dor;


pentru că vreau să-nveţi
să nu-ţi mai fie dor.


http://silentsea.pe.kr/tt/49?TSSESSION=116...50930b97c7c4492

Avicenna ... dragostea e o forma foarte periculoasa de nebunie

Cred ca a venit timpul sa ne intoarcem inapoi la Hamadan.

Poate parea ciudat ca unul din cei mai mari oameni de stiinta ai Evului Mediu, medic si farmacist care a influentat in mod fundamental stiintele medicale din Europa, filozof care a pus in pericol temelile islamului, cel care avea convingerea ca muzica este o forma speciala a matematicii, deci cum am spus, poate parea ciudat ca tocmai el sa fi facut afirmatia de mai sus.

Unii vor crede poate ca Avicenna, pe numele lui adevarat Ibn Sina, a fost unul din acei invatati care-si petreceau zilele impiedicindu-se de retortele si vasele alambicate cu care lucrau alchimistii vremii, iar noaptea statea la lumina luminarii cu ochii intepeniti pe paginile unor carti ingalbenite de timp. Ca in viata lui n-a iubit pe nimeni, nici macar platonic.
Nimic mai fals. Avicenna contrazice in totalitate portretul robot al omului de stiinta, acel portret pe care il stim din filme si din carti. Avicenna a stiu sa se bucure de viata, si a cautat sa faca intotdeauna ceea ce i-a placut. Nu l-au atras nici functiile si nici banii, si cred ca tocmai de aceea a avut atita succes.

Pe 23 august in Iran se sarbatoreste Ziua Medicului. In fiecare an medici de renume, oameni de stiinta , dar si admiratori de peste hotare, se string la Hamadan, la mormintul lui Ibn Sina/Aviccena.
Noi am fost acolo la doua zile dupa ce s-au incheiat manifestarile comemorative.



mormintul acoperit de florile admiratorilor.

Pentru inceput voi spune numai atit : Avicenna s-a nascut in anul 980 in oraselul Afshana, de linga Bukhara, parte a Persiei din acea vreme, astazi in Uzbekistan.
Ambii parinti au fost persani ... tatal - guvernator local, iar mama, pe nume Setareh, - femeie cu educatie aleasa din Afshana.
Dupa o viata in care a dat din el tot ce a avut mai bun, dar in acelasi timp plina de tot felul de peripetii, el moare in anul 1037 la Hamadan.

Televiziunea din Uzbekistan a facut un film serial despre viata lui Avicenna. Filmul a fost difuzat anul trecut in Iran, iar eu am reusit sa-l vad ... cu exceptia primului episod. Pentru realizarea filmului s-au folosit date si informatii din cele mai diverse surse ... chiar si din vechi manuscrise chinezesti, care exceleaza in acuratetea amanuntelor.

Un episod al vietii lui, mai putin cunoscut europenilor, se refera la o poveste de dragoste.
Vreau sa spun ca deja la virsta de 21 de ani Avicenna ajunsese celebru. Primise titlul de medic al curtii regale, cunostea pe de rost Qoranul si era respectat de fostii lui profesori.

Regizorul filmului a dat dovada de talent in filmarea scenelor.
Inchipuiti-va orasul Bukhara in culmea gloriei, cu bazarele pline de marfuri scumpe, cu scoli bine puse la punct, cu un observator astronomic dotat cu tot felul de obiecte ciudate, cu parcuri in care tisneste apa rece a fintinilor arteziene, cu havuzuri in care inoata pesti, cu femei imbracate in matasuri cu modele colorate, cu aerul imbibat de aroma piersicilor, a vaniliei si apei de trandafir.

Pe una din acele strazi trece o fata de 14-15 ani , calare pe o camila. La un moment dat salul alb de pe umeri ii aluneca. Un tinar se apleaca, il ridica si il da fetei. Fata ii multumeste. Baiatul ii zimbeste. Deoarece fata nu continua conversatia, eticheta vremei impune ca baiatul sa se retraga.
Dupa alte citeva zile, in mod intimplator , tinarul o zareste din nou fata aceea. Si de data aceasta e calare pe camila. Se apropie de ea ... insa fata nu reactioneaza in nici un fel. El indrazneste sa o salute.
Foarte surprinsa, ea ii raspunde cu o voce plina de bucurie. Tinarul e oarecum surprins. El are in mina un cos cu fructe. Ii intinde fetei cosul ca sa aleaga un fruct. Fata bijbiiie cu miinile prin aerul ce-i desparte. Atunci tinarul realizeaza ca fata nu vede.
Cred ca in acel moment Avicenna stie ca are in fata sufletul lui pereche.
O intreaba cine e ea si o roaga sa-i vorbeasca despre boala ei.
Asa aflam ca frumoasa fata e fiica unui negustor bogat. Ca din copilarie a ramas fara mama, iar tatal ei o ia mereu cu caravana, neindurindu-se sa o lase singura.
Camila batrina e un prieten de neinlocuit ... pentru ca stie drumul de la bazar la caravanserai, acolo unde sta ea si tatal ei.
Fata ii spune ca nu poate sa vada, insa atunci cind cineva apropie de ochii ei o lampa puternica ea zareste totusi niste forme.

Avicenna este cuprins de febra. Febra dragostei ... febra omului de stiinta.
El se intilneste zilnic cu fata si ii marturiseste cine este ... ii promite ca va studia toate cartile si va face orice ca ea sa poata sa vada.

Caravana lor trebuie sa plece din oras, iar daca socotelile merg asa cum trebuie, ei se vor intoarce peste unsprezece-douasprezece luni.

Avicenna citeste si sa rasciteste tot ce gaseste scris despre ochi si despre orbire.
Incepe sa faca disectii pe animale ... iepuri, ciini, ... pe pasari, porumbei, vrabii, pasari de curte.
In acea perioada intelege un lucru extraordinar : "it is not the ray that leaves the eye and meets the object that give rise to vision, but rather the form of perceived object passes into the eye and is transmuted by the transparent body, that is, the lens. "
( traducerea in engleza a textului scris in araba - limba stiintifica si 'internationala' din acele vremuri, utilizata in Asia Centrala, Orientul Mijlociu si Africa de Nord )


suport pe care Avicenna citea cartile

Anul a trecut cu greu ... insa caravana mult asteptata nu mai venea. El cauta disperat informatii ... si afla ca ei si-au schimbat planurile si au plecat spre China. Nimeni nu stie cind se vor reintoarce.
In acest timp Avicenna face studii practice aprofundate asupra irisului, a bolilor oculare , perfectioneaza bisturie si alte instrumente necesare in operatie, ... cauta formule noi pentru a efectua anestezii locale ... seara de seara viziteaza caravanseraiul, vinind ultimele stiri.
El insusi nu poate accepta faptul ca a ajuns in starea in care a ajuns .... ca poate fi atit de indragostit. Se invirte ca un leu in cusca ... si nu are altceva la indemina decit asteptarea.


instrument cu care Avicenna creea un vacuum partial si extragea seva din plante

Minunile se intimpla brusc, fara sa le anunte cineva.

Intr-o zi, la fel de neasteptat, el o vede pe fata in bazar. Ea cauta pe cineva care sa-l anunte ca ei au sosit in oras.
Trec peste scenele lacrimogene ale filmului si ma opresc la cadrul in care un medic tinar, insa de renume, ii cere permisiunea tatalui fetei ca sa o opereze. Bineinteles ca ii prezinta si riscurile ... paralizie, moarte.
Negustorul e un om in virsta, care a vazut multe la viata lui ... stie foarte bine cu cine are de a face, si mai stie ca baiatul asta tinar e mort de indragostit de fata lui ... dar totusi se teme. Nu stie ce hotarire sa ia.
In acea discutie el ii spune lui Avicenna ca anul trecut si-a schimbat traseul si a mers in China pentru ca auzise ca intr-un oras de acolo traieste un medic care a vindecat multi orbi. Acel medic chinez a consultat-o pe fata si a zis ca in cazul ei nu exista leacuri, doar taisul unui cutit.
Dar in acele vremuri nimeni nu se incumeta sa faca operatii pe ochi, desi oamenii stiau ca in vechime au existat medici care se pricepeau sa le faca.
In aceasta situatie extrema bogatul negustor cere parerea fiicei lui.
Aceasta,'cu ochii inchisi', accepta sa fie operata ... avind o 'incredere oarba' in tinarul medic din Bukhara.
Telenovela este completa, pentru ca operatia reuseste ... fata isi recapata lumina ochilor, ... Avicenna se casatoreste cu ea, ... ea ii devina nu numai sotie ci si ucenica in laborator.

Diferenta dintre povestea lui Ibn Sina/Avicenna si o telenovela este faptul ca in urma acestei povesti de dragoste a ramas un studiu medical asupra aparatului vizual.

Si ca sa va faceti o ideea cit mai completa despre acest OM formidabil am sa mai spun ca el avea relatii prietenesti cu toti studentii sai si-i invita serile la el acasa. Acolo se discuta despre medicina si filozofie, astronomie si muzica, farmacie si religie ... dar se si minca si se bea bine, se asculta muzica interpretata de instrumentisti special invitati. Se spuneau vorbe de duh sau se recitau poezii melancolice. Discutiile aveau un ton amical, Avicenna netinind deloc la eticheta ... el fiind pe principiul ca studentii trebuie sa-si respecte maestrul pentru stiinta pe care o are, daca o are, nu pentru barba lui alba.

In muzeul de la mormintul lui Avicenna sunt expuse obiecte dar si instrumente de laborator din perioada in care a trait el. Nu se stie cu exactitate daca i-au apartinut lui sau daca au apartinut ucenicilor care au continuat sa lucreze acolo dupa moartea sa.


copie dupa manuscrisul cartii Al-Qanun sau Canonul

Acest topic a fost editat de exergy33: 24 Sep 2007, 04:38 AM

Balanta e guvernata de planeta Venus, ca si Taurul... si despre fetele din zodia Taurului ai putea spune acelasi lucru.

nu ma pricep la zodii ... si nici nu prea cred in ele ; am repetat doar unele lucruri auzite in mediul in care traiesc.

Ibn Sina/Avicenna ... si zodia lui norocoasa



Da, inclin sa cred ca el s-a nascut sub o stea norocoasa.
In primul rind e vorba de memoria exceptionala pe care a capatat-o in dar la nastere si care l-a ajutat ulterior in toate lucrurile pe care le-a facut in viata.
La virsta de zece ani memorizase deja Qoranul. Citea cu nesat carti de filozofie si logica, de stiintele naturii si de poezie, de religie si de istorie.
Retinea cu usurinta orice, de parca mintea lui era un urias depozit cu mii de rafturi si sertarase in care-si aseza in ordine toate informatiile.
Asa se face ca atunci cind a stat patru luni la inchisoare ... nu a stat degeaba. In acele patru luni a scris trei carti : al-Hidayah- un ghid in teoria sistemelor filozofice, al-Qulanj - un scurt tratat despre colici ... dar si o carte alegorica intitulata Tratat despre arta de a trai



A mai avut norocul sa se nasca intr-o familie care punea pret pe educatie si cultura. Casa lor era un loc in care se adunau frecvent oameni invatati din zona.
Discutiile prietenilor tatalui sau se axau pe metafizica, filozofie si legile islamice.
Copilul Avicenna sorbea cuvint cu cuvint tot ce se spunea si cauta sa inteleaga de unul singur sensul ideilor expuse intr-o atmosfera destinsa ... impregnata de aroma ceaiului si a fructelor parfumate.
In momentul in care-si da seama de capacitatea si de aviditatea de cunoastere a copilului, tatal nu ezita sa plateasca sume mari de bani pentru un profesor particular de renume : al-Natali. Acesta il invata logica, stiintele naturii, astronomia, geometria si aritmetica.
Urmeaza perioada in care se simte tot mai atras de medicina, fiziologie si farmacie. La saisprezece ani Avicenna incepe sa studieze stiintele medicale, de care se simte atras intr-un mod implacabil, si pe care le considera a fi mai complexe decit toate celelalte stiinte la un loc.



Mai apoi tatal sau ia hotarirea sa se mute de la Afshana la Bukhara pentru ca fiul sa poata sa mearga la scolile inalte din capitala dinastiei samanide.
Samanizii au fost printi de origine persana care au pus bazele primei dinastii locale de la invazia Persiei de catre arabi.

Dupa parerea mea un noroc orb, care avea sa-i schimbe radical viata si sa-i deschida o perspectiva incredibila, isi pune amprenta pe ziua in care un vinzator din Bukhara ii face cadou o carte scrisa de Aristotel. Vinzatorul nu mai stia exact cum de a ajuns cartea la el, stia doar ca e scrisa de un filozof grec ... insa facind cunostinta cu Avicenna si impresionat de cele ce se spuneau despre tinarul invatacel, isi aminteste de carte, si crede ca destinul a gasit persoana potrivita pentru cartea aceea.
Oricum, el a fost primul om care-i prezice lui Ibn Sina ca va ajunge un savant la fel de mare ca Aristotel, Arastoo - in persana.
Avicenna ia cartea si o citeste ... din manuscrisele sale aflam ca in acea perioada citise cartea de vreo patruzeci de ori ... insa dupa fiecare lectura raminea cu impresia ca nu a inteles-o asa cum trebuie.



( de la dreapta la stinga : Avicenna/Ibn Sina, Abu Rayhan Biruni, Farabi )

Si iarasi e vorba de sansa. . Intr-o zi, in una din librarii, descopera o care scrisa de al-Farabi, un alt invatat persan. Farabi explica pe larg si cu lux de amanunte toate conceptele filozofiei aristoteliene.
De abia dupa lecturarea cartii lui Farabi, Avicenna se declara multumit.
Din propriile marturisiri asternute pe hirtie aflam ca Avicenna il venera pe Aristotel ... ca mai intii isi facea o igiena desavirsita, se imbraca cu haine corespunzatoare ... si de abia dupa aceea atingea cu mina cartile scrise de filozoful grec ... de mai multe ori l-a numit pe Aristotel "Rege al oamenilor de stiinta" .



Urmeaza un alt episod care sta deasemeni sub semnul norocului. Reuseste sa-l vindece de o boala incurabila pe printul Mansur din dinastia samanida. Printul suferea de mai multi ani de o boala necunoscuta care parea sa fie fara de leac.
In momentul in care printul il intreaba pe Avicenna cu ce-l poate rasplati pentru ca i-a redat sanatatea, Avicenna nu cere nici monezi de aur, nici postul de medic al palatului si nici alte onoruri.
El vrea sa i se permita accesul la biblioteca regala, biblioteca care numara citeva zeci de mii de carti si de manuscrise in limbile araba, persana, greaca, latina, armeana, chineza, sanscrita, ...
Asa se face ca la virsta de douazeci si unu de ani Ibn Sina/Avicenna ajunge sa fie cel mai cunoscut medic din tot Khorasanul, acolo unde domneau printii samanizi. Pe atunci zona in cauza cuprindea partea de nord-est a actualului Iran, care si in ziua de azi se numeste tot Khorasan, dar si o parte din Afganistan.

Biblioteca ia foc, ceea ce face ca dusmanii tinarului medic sa sustina ideea ca incendiul a fost provocat in mod intentionat de Avicenna, pentru ca nimeni dupa el sa nu mai poata citi informatiile valoroase din manuscrisele regale.
La scurt timp se stabileste faptul ca focul a izbucnit de la o festila cu seu de oaie care fusese uitata aprinsa pe unul din coridoarele bibliotecii...

As mai vrea sa spun ca la cei douazeci si unu de ani ai sai Avicenna scrisese deja citeva carti : Kitab al-Majmu sau Compendium - care trateaza despre matematica si alte stiinte ale vremii, Kitab al-Hasil w'al-Mahsul sau Cartea extractiei si a produselor/substantelor, Kitab al-Birr w'al-Ithm - Cartea de etica, ... si 20 de volume de jurisprudenta .

Dar cartile care i-au adus celebritatea avea sa le scrie mult mai tirziu.

Acest topic a fost editat de exergy33: 28 Sep 2007, 08:39 AM

Avicenna ... imagini si imagini


Nu stiu altii cum sunt, insa pe mine unele imagini au darul sa ma scoata cu totul din papuci.
Imaginea reprezinta o informatie concentrata care poate avea un impact extraordinar, si cu ajutorul careia se poate manipula mintea privitorului.
Va veti intreba ce legatura exista intre Avicenna si manipularea informatiei ...
Exista, sunt convinsa de acest fapt. Legatura am descoperit-o intimplator atunci cind am gasit pe net o serie de timbre postale dedicate lui.
In postul anterior am folosit o serie de imagini care mie personal mi s-au parut credibile.
Astazi insa nu ma pot abtine sa nu comentez pe marginea altor imagini care ,cica, l-ar reprezenta pe omul de stiinta persan.



Privind acest timbru emis de posta maghiara ti se face frica ... nu de alta dar profilul barbatului din imagine te duce cu gindul nu la un om de stiinta, ci la un luptator calare pe cal din stepele Asiei.
Fioros, cu o caciula asemanatoare cumva cu cele purtate de cazaci, cu privirea insetata de razboi ... asa percep eu personajul zugravit de posta maghiara.
Fizionomia lui nu stiu carei rase ii apartine, dar in nici un caz iranienilor. Acelasi lucru se poate spune si despre costumatie, care nu are nimic in comun cu vesmintele purtate in Orientul Mijlociu, in speta Persia, in urma cu o mie de ani.

Daca posta maghiara i-a dat lui Avicenna o aura fioaroasa, polonezii o iau pe invers si-i pun pe cap savantului o cipilica comica ... am zimbit cind am vazut imaginea.



Or fi vrut sa-l faca cit mai asemanator cu Copernic. Trasaturile din imagine ma duc cu gindul la invatacelul unei scoli medievale conduse de papistasi.



Rusii nu se lasa mai prejos. Extraordinar in ce hal au reusit sa-l leninizeze pe Avicenna. I-au dat alura unui apartchik care tine discursuri pentru tinara garda.
Alti purtatori de barba, Marx si Engels spre exemplu, s-ar simti flatati privind la barba lui Avicenna pictata pe acest timbru emis de fosta Uniune Sovietica.

Tunisienii cad si ei in acelasi pacat al deformarii imaginii. Uite asa se face ca regasim pinza cu care-si acopereau berberii capul, unde altundeva, decit pe crestetul lui Avicenna!



Turcii, la rindul lor, nu se lasa mai prejos. Ei imprumuta trasaturi mongoloide unui indo-european. Nu ar fi singura miniatura de acest gen.



Aici insa vreau sa fac o precizare.
Secole de-a rindul Persia a fost sub dominatia dinastiilor de origine turcica ... turco - mongole, tatare si otomane. In acea perioada maestrii caligrafi de la curte aveau ordin sa reprezinte oamenii intr-un mod anume. Asa se face ca printesele si printii persani sunt desenati intr-un mod care sfideaza crunt realitatea. Ei apar desenati cu ochii oblici, buzele subtiri, pometii ridicati, pielea cu tenta galbuie si barbi scurte , ... uneori rare.
In acele miniaturi si caligrafii pina si soldatii si servitorii sunt reprezentati asa.
Poetii, oamenii de stiinta sau personajele importante care au trait in acele timpuri apar reprezentati in acelasi stil.
Ai impresia ca toti sufera de obezitate, sau au macar citeva kilograme overweight.
Foarte putine miniaturi care respecta realitatea fizionomiilor, in cea mai mare parte executate pe ascuns de caligrafi particulari, au supravietuit timpului ... cea mai mare parte a lor gasindu-se in muzeele din vest sau in colectii particulare, in Iran dar si in afara Iranului.

In aceasta fila de manuscris in limba latina, cele trei personaje au parul blond.
Mi-e greu sa-mi inchipui un Avicenna cu par balai ... ... si in plus de asta imbracat in haine de un rosu cardinal .



Ucenicul, dar si femeia cu diadema din partea de jos a imaginii, au parul blond.
Se crede ca personajul feminin ar fi fata careia Avicenna i-a redat vederea, si care ulterior i-a devenit tovarasa de viata.

Cum arata in realitate Ibn Sina/Avicenna?
Craniul lui a constituit obiect de studiu ... a fost masurat antropometric si fotografiat din mai multe unghiuri. Apoi cu ajutorul unor programe speciale, un software cu care lucreaza specialistii in antropologie, a fost posibila reconstituirea figurii lui.
Cum arata imaginea obtinuta ?

Imi place sa va las asa in suspens pina data viitoare.

Acest topic a fost editat de exergy33: 30 Sep 2007, 04:18 AM

Avicenna

din păcate, nu se vede culoarea în reconstrucţie...

iedera, ti-ai imaginat corect in proportie de 50%.
erwin, multumesc pentru ajutor. In linkul dat de tine cred ca e vorba de reconstituirea facuta de profesorul Gherasimov... nu sunt sigura, trebuie sa intreb pe altii ca sa ma conving.

Cum arata Avicenna/Ibn Sina atunci cind a murit, adica la virsta de 58 de ani?
Cel mai probabil arata ca in aceasta statuie amplasata in Parcul National din Teheran (Parc Melli).



Dar de ce oare vrem sa cunoastem fizionomia unei personalitati din trecut, insa suntem mai putin atrasi de opera lui ... de ceea ce a lasat in urma dupa zeci de ani de munca?!

Cum arata Avicenna in tinerete?
Din descrierile epocii se stie ca a fost un tinar inalt, placut la privire, cu oasele bine legate ... o alura atletica ce se potrivea mai bine unui om de arme decit unui om al literelor si al laboratoarelor.
Daca nu ar fi avut o constitutie fizica extrem de robusta, nu ar fi rezistat atita timp modului de viata pe care il ducea.

Avicenna avea o energie fenomenala ... dormea numai sase ore pe noapte, statea pina la miezul noptii la discutii cu prietenii si invataceii, iar la prima ora a diminetii, perfect odihnit isi incepea munca. Munca lui cuprindea lectura, scrierea de carti si de tratate, tratamentul bolnavilor, extragerea esentelor si pregatirea medicamentelor in laborator ... iar uneori chiar recoltarea plantelor, pentru ca el avea placerea sa caute prin paduri si prin prapastii plantele sau ciupercile de care avea nevoie pentru a prepara elixirurile miraculoase cu care facea minuni.
Deasemeni mai avea placerea sa inventeze tot felul de ustensile necesare operatiei bolnavilor, obiecte pentru laborator sau instrumente geometrice utile in calcularea distantelor ... asa cum sta dovada si schita de mai jos.



Avicenna era un om extraordinar de ordonat.
Ordonat in ce priveste cartile si manuscrisele pe care le folosea ca referinte, ordonat in laborator si in camarile unde-si depozita plantele uscate, pomezile, siropurile si medicamentele , ... ordonat in scriere, in tinerea evidentelor de tot felul, in ierbarele care cuprindeau peste 800 de plante presate insotite de descrieri amanuntite.


(imagine din interiorul cladirii memorialului ... pe pereti se vad expuse plantele folosite de Avicenna; in vitrine sunt aranjate obiectele de laborator, ustensile medicale, carti, ..etc)


Nota chiar si ziua in care incepea munca la un manuscris ... iar apoi, noaptea, adauga o alta notita. Dupa aceste notite s-a aflat ca in perioada in care a lucrat la celebrul Canon de Medicina, a ajuns la recordul de a scrie 50 de pagini intr-o singura zi. Lucra cu pasiune in toate domeniile care il interesau, si de aici si rezultatele lui exceptionale ... pentru ca Avicenna nu astepta o remuneratie, nici lauda compatriotilor sau pe cea a oamenilor de stiinta ... Avicenna lucra pentru propria lui placere, si dupa cum au povestit prietenii sai, el era posedat de demonul Stiintei.

Daca va uitati cu atentie la schita cu acel instrument geometric, chiar daca nu puteti citi literele arabe, e imposibil sa nu remarcati caligrafia impecabila cu care au fost scrise explicatiile. Acesta e scrisul lui Avicenna ... o caligrafie aparte .

Se mai stie ca avea ochii de culoarea mierii de albine, asali in limba persana, ceea ce inseamna o culoare caprui deschis.
Parul era usor ondulat si castaniu inchis.
Se imbraca in haine croite din tesaturi de calitate, stiind sa asorteze culorile ... avea preferinte pentru nuantele de maron, crem, caramiziu si verde oliv. Mirosea placut, probabil ca hainele ii erau imbibate de aroma plantelor medicinale uscate, a florilor de padure si de cimp ..

Se stiu multe despre el, chiar daca tarile islamice au instituit un fel de cenzura asupra unor informatii care nu le convin absolut deloc. Pur si simplu le-au scos din manuscrisele originale atunci cind i-au reeditat lucrarile. Pentru ca de acolo am fi putut afla ca-i placeau mincarurile bune si vinurile de calitate, ca-i placeau femeile si muzica ... , ca folosea narcotice (dealtfel a scris un tratat in care face o clasificare interesanta a stupefiantelor completata de explicatii riguroase ).
Marturiseste ca-i placeau iesirile la iarba verde, insotite de carne fripta pe jar, vin negru, acorduri muzicale ( tratatul lui despre muzica, de fapt o fuziune intre matematica si muzica, e o lucrare extem de interesanta, dar din pacate foarte putin cunoscuta in raport cu alte carti scrise de el).
Mai stim ca stia sa pretuiasca frumusetea femeilor si ca avea prieteni cititi cu care-i placea sa stea la discutii sub clar de luna ...

La fel ca si Omar Khayyam, Avicenna punea pret pe toate aspectele vietii lumesti, iar placerea spirituala trebuia sa fie intregita de placerile carnale. El nu a fost nici pe departe figura religioasa pe care a incercat, si inca mai incearca sa i-o creioneze lumea islamica.
Avicenna era un om al exceselor de tot felul ... iar toate astea nu le spun nici dusmanii si nici prietenii lui, le marturiseste el insusi in rinduri aruncate la voia intimplarii prin caietele de notite si de laborator. Pentru ca Avicenna avea ciudatul obicei sa noteze in mijlocul unor texte stiintifice sau filozofice ginduri razlete si de moment, amintiri din copilarie, fragmente dintr-o discutie interesanta avuta in acea zi, sau cugetari ironice referitoare la propria lui viata.
Iata citeva exemple :

"Prefer o viata scurta si plina de excese decit una lunga dar ingustata de restrictii.
Un medic nepriceput este mina dreapta a Mortii.
Lumea este divizata in oameni care au istetime dar nu au religie, si in oameni care au religie, dar nu au istetime.
Nu exista boala incurabila, ci doar nevrerea de a o vindeca."

... a scris si versuri, ... dar nimeni nu stie pe unde s-au pierdut

Acest topic a fost editat de exergy33: 3 Oct 2007, 08:58 AM

Opium si vin ...

In cea mai mare parte a enciclopediilor se spune ca Avicenna ar fi murit de colici si de oboseala in timp ce-l insotea ca medic de campanie pe printul Ala-ad Dawlah. Era vorba de o campanie militara.

Dar alte referinte, multe la numar, spun cu totul altceva.
Avicenna ar fi gresit doza de opium pe care a pus-o in cupa cu vin.

"The Persian physician, Avicenna (Abu-Ali Al-Husain Ibn Abdullah Ibn Sina Avicenna) practiced in the 11th century. He wrote a book called The Canon of Medicine, in which he positioned the main receptors for pain in the anterior ventricle. He described 15 varieties of pain and inflammation. The Arabs had spread the use of opium after the fall of Rome, to Persia, India and Malaysia. Avicenna used it for his patients, but unfortunately also used it for himself and died in 1037 from opium intoxication."

http://www.thepainweb.com/doclib/topics/000009.htm

"Pliny the Elder warned of the dangers of opium; however, its use as a medicine created addicts, such as the Roman Emperor Marcus Aurelius, and the great Arabic physician Avicenna died of an unintentional overdose of opium in wine"

http://www.botgard.ucla.edu/html/botanytex...aver/index.html

Ma gindeam ca e posibil ca atunci cind si-a dat seama ca e bolnav de colici, sa fi incercat sa se trateze cu o supradoza, fara sa mai tina cont de starea de oboseala in care se afla ... si de virsta pe care o avea. La urma urmei, toti oamenii sunt supusi greselii.

Bineinteles ca lumea islamica nu ar accepta nici in ruptul capului aceasta posibila si foarte plauzibila varianta a mortii lui.

In Canonul Medical Avicenna da indicatii foarte clare cum poate fi folosit vinul in tratamentul mai multor boli. Din fericire aceste pagini exista, iar cei carora nu le convine ce scrie acolo, nu mai pot face nimic ca sa le distruga.

Cit timp a fost in viata scrierile lui filozofice nu s-au predat la scolile islamice, si nici nu cred ca ar fi fost posibil asa ceva, pentru ca Avicenna a spus raspicat ca se indoieste de faptul ca cineva a creat Lumea, Universul.
El a afirmat ca Universul este fara de inceput, iar Divinitatea este o emanatie a Universului.

He was the major target in the Muslim theologian al-Ghazali's book Incoherence of the Philosophers. Al-Ghazali (d. 1111) saw that the Muslim Neoplatonists were in many questions in conflict with the fundamentals of religion. Al-Ghazali opposed their arguments of the eternity of the world, stating that God's powers are infinite and He can bring the world into being or cause it to cease to exists as He pleases. Avicenna also did not accept creation by God ex nihilo. After Al-Ghazali's attack on the philosophers, Avicenna's writings were viewed with suspicion which limited the spread of his ideas. At the European universities his books became a part of the curriculum, but not at the madrasahs of the Islamic world. However, in the Farsi-speaking area Avicenna influenced the Illuminationist school of Sufism.

http://www.kirjasto.sci.fi/avicenna.htm

Daca cineva ar sta sa numere pacatele lui Avicenna ... i-ar gasi cu duiumul.
Intr-un text al timpului sau era descris ca "un savant arogant care nu suporta proştii si care prefera sa-si petreaca timpul liber in compania roabelor tinere si a vinului".
Mi se pare chiar firesc ca el sa fi preferat sa-si treaca degetele prin zulufii cirliontati ai unei fete tinere, decit prin margelele mataniilor.
Insa aceste comportamente omenesti palesc in fata geniului, a ceea ce a dat el contemporanilor sai, dar si posteritatii.

Pe mine ma deranjeaza asiduitatea cu care cei din tarile islamice incearca sa-i contrafaca biografia ... sa-l transforme intr-un savant religios, ca apoi cu acest musulman artificial sa se poata lauda altora.
Aproape toti savantii, filozofii si poetii lumii islamice au fost oameni liberi in gindire ce au refuzat sistematic canoanele absurde ale religiei, iar unii poeti de talia lui Khayyam, Sa'adi sau Hafez au ironizat in versurile lor pe clerici si viciile lor.

Cineva care stia ca-mi place sa citesc despre oamenii de stiinta persani din perioada secolelor X-XV mi-a facut cadou textul complet si necenzurat care cuprinde corespondenta dintre Ibn Sina/Avicenna si matematicianul, astronomul si geografului persan Biruni, corespondenta purtata pe marginea unor idei din cartile lui Aristotel.

... dupa ce am terminat de citit , citeva zile la rind am avut impresia ca tot ce citisem inainte ... mi s-a sters din memorie.

Acest topic a fost editat de exergy33: 5 Oct 2007, 05:16 AM

Wine is the best friend of wise people/Vinul e cel mai bun prieten al oamenilor intelepti/Sharab beytarin dust-e adam-e fahmide mibashad.

Avicenna/Ibn Sina

Acest topic a fost editat de exergy33: 5 Oct 2007, 10:39 PM

♥



In anumite zile de toamna, cum este si cea de azi, am sentimentul precis ca ceea ce e cu adevarat important in viata mea ... nu s-a intimplat inca

Cind soarele cade piezis, facind un unghi bine determinat cu evenimentele trecute, cind aerul poarta in el mireasma a ceva ce nu pot sa-mi amintesc, cind cerul impudic de albastru isi dezbraca culoarea, aruncind-o provocator peste frunzele arse de vilvataia povestilor spuse la cumpana dintre noapte si zi, ... cu inima scrijelita de emotii de neinteles, privesc peste rama aurie a ochelarilor, si de abia acum imi dau seama ... cit de aproape poti fi ... si esti
(30 septembrie 2007)

Am vazut ca-ti plac rodiile!!

Am cules ieri.....



Sorin.

@SORIN


... multumesc pentru rodiile virtuale ... m-ai facut sa merg sa cumpar vreo doua kilograme.
Incearca sa comanzi la un restaurant iranian o mincare traditionala care se cheama fesenjun/fesenjan ... e cu sos de rodii, nuci macinate si carne de raţă, iar la ocazii speciale carne de fazan.
Daca ai inclinatii gastronomice o poti prepara cu succes acasa. Reteta nu e chiar asa de complicata.

... oamenii din zonele in care cresc rodii au obiceiul sa-si curete gingiile si dantura folosind partea interioara a cojii de anar/rodie ... medicii iranieni spun ca operatiunea aceasta de masaj duce la intarirea gingiile

Acest topic a fost editat de exergy33: 10 Oct 2007, 04:23 PM

Vineri, toamna ...



Existenţa ni se desfăşoară pe coordonate controlate de hazard, de simultaneităţi şi de coincidenţe imposibil de descris.
Un motor al Inevitabilului ne poartă pe traiectorii guvernate de ambiguităţi.

Nu ştiu dacă te-ai gîndit la asta, dar trebuie ca într-o parte a lumii să nu se întîmple ceva pentru ca în altă parte a ei, altceva, să se poată întîmpla.

Superb Lacas

Ma retrag acum, dar am sa urmaresc cu cea mai mare placere

Sorin.

Wake me up when October ends





La început a fost tăcerea,
cu aromă de gutui,
mîngîiată de vînt.

La început a fost negrul nopţii,
rătăcind printr-un vis
nestrăpuns de cuvînt.

La început te-a înlănţuit surpriza
că ai fost descifrat şi-ncifrat
rînd cu rînd.

La începutul începutului vor fi toate,
chiar daca tu nu le vei vedea
nicicînd.

Improvizaţii pe foşnet de toamnă



... farda chizi-ra az tu khoham hast,
chizi-ra ke ba qalb khoham ghereft, na ba dast.
emruz nemifahmi, farda niz na hahid fahmid
an chizi ke be man dadi, bi payan ast.

... miine voi vrea ceva de la tine,
ceva ce voi lua cu inima, nu cu miinile.
Astazi nu intelegi, si nici miine nu vei intelege
ca ceea ce mi-ai daruit, e nesfirsit.


Farda ruzi digar ast ... farda baz mi'a'yam.

Ero(t)isme de duzina



Daca cineva ar avea puterea sa discearna fara greseala intre un sentiment nealterat de cotidian si o stare de moment, si daca ar putea fi obiectiv cu propria-i ne-obiectivitate, ar ajunge la linia de frontiera a demitizarii.
Iar acolo ar fi silit sa aleaga intre doua variante, sau ar fi tentat sa alerge la nesfirsit pe linia ce le desparte.

Varianta 1 : iubirea e un sentiment prafuit, generator de patimi ridicole printre adolescentii din mileniul trei. E starea in care erotismul se suprapune eroismului, starea in care personajele sunt capabile de orice pentru a ajunge unul la celalalt.
Generatoare de fericire fiind, ea e supusa legilor biochimiei. Nimic altceva decit un amestec de hormoni, feromoni, dopamina, serotonina, endorfine, enchefaline ... si alte 'morfine'.
Sau cel putin asa ne spun cercetatorii in ne(uro)stiinte.

Varianta 2 : iubirea e un tipar impus de sensibilitate, devenind plauzibila nu la contactul cu cineva din afara, ci la contactul cu ceva dinauntru, ceva care declanseaza o detectare nanometrica a tot ce ne inconjoara. Acel tipar original, cu un design ce ne apartine in exclusivitate, genereaza sentimentul pe masura ce, de undeva din exterior, se va gasi o forta care sa-l contrabalanseze. Caci in fond ea, nu e nimic altceva, decit un echilibru instabil ... supus legilor Intimplarii.

Deci, cel mai intelept lucru e sa inchizi ochii ... si sa alegi, cu inima.

Acest topic a fost editat de exergy33: 20 Oct 2007, 01:09 PM

Astazi fericirea a trecut prea aproape de mine. Periculos de aproape. Periculos de repede. Periculos de tentant.
Dar mie imi plac pericolele. Nu-mi place albastrul si nici oamenii care se razgindesc inainte sa hotarasca. Sau n-au puterea sa se razgindeasca dupa ce au luat o hotarire catastrofala.

Pacat ca nu exista a treia varianta.

Dulcea limba moldovenească ...

Cautam ceva pe net si asa am ajuns sa accesez un site din Republica Moldova.
Citind un paragraf incirligat de un cuvint şugubăţ, imaginatia mea a inceput sa o ia razna.


Cam asa ceva mi-am inchipuit eu ... iepurarea e de vina .



... si mi-am amintit de primul an de facultate.

De citeva zile incepusera cursurile. Era o toamna cu soare auriu si frunze aramii. Copoul si Gradina Botanica isi schimbau tonurile de culoare de la o zi la alta. Aerul avea un miros ambiguu de frunze arse in livezi, de miez de nuci, de ardei grasi si de must proaspat.

Intr-una din acele zile de inceput de toamna am batut la usa sefei de camin. Vroiam sa-i cer niste lamuriri. Cred ca era ora trei dupa masa. Din camera se auzeau mai multe voci amestecate.
Am mai batut inca o data. Cred ca batusem suficient de tare ca sa ma fac auzita. Usa s-a deschis si m-am trezit fata in fata cu ea. Nu am apucat sa spun ce vreau pentru ca m-a chemat sa intru in camera.
Am intrat si primul lucru pe care l-am remarcat a fost un televizor sport, alb-negru, si doi tipi cu ochii atintiti pe el.
Din primele secunde mi-am dat seama ca ei urmaresc un meci de fotbal care se transmitea in direct la televiziunea din Chişinău.
Desi aveam vechime in vizionarea programelor televiziunilor din Moscova sau Kiev, trebuie sa spun ca la Iasi a avut loc primul meu contact adevarat cu limba romaneasca vorbita dincolo de Prut.
Multe din frazele si cuvintele folosite de ei ma faceau sa zimbesc. Mi se pareau arhaice si iesite din uz.
Dar de multe ori mi s-a intimplat sa ma uimeasca alaturarea de cuvinte vechi si de neologisme. Mi s-a intimplat sa ascult reportaje facute prin satele uitate ale Moldovei si sa ascult oameni care vorbeau ca in cronici, mi s-a intimplat sa descifrez expresii inedite pe care limba romana vorbita in Romania nu le mai avea.
O sensibilitate ascunsa, uneori prea copilareasca, alteori desueta parca, se facea simtita in programele lor. Mi-a luat citiva ani sa-i inteleg asa cum trebuie pe moldovenii de dincolo de Prut.
Dar ei foloseau si cuvinte imprumutate din rusa sau din găgăuză, ori asta ma scoteau din sarite.

Dar sa revin la subiect.
Comentatorul sportiv dadea amanunte intr-un ritm agitat ... dupa spusele lui scorul era nuli-nuli, adica zero la zero.
Am zimbit si am ascultat mai departe. Ecranul TV-ului fiind prea mic, nu-mi puteam da seama ce se intimpla pe teren.
La un moment dat vocea comentatorului a luat-o in crescendo ... echipa moldovenilor initiase un atac, dar dupa citeva pase unul din fotbalisti a fost grav faultat.
Arbitrul si-a dat verdictul. Comentatorul anunta cu o voce emotionata : pălitură de osîndă.

Cred ca mi-au trebuit doua-trei secunde sa realizez ca urma sa se execute o lovitura de pedeapsa.