O mireasma puternica si apasatoare pluteste in jurul meu, ma invaluie si-mi amorteste simturile. Zgomote neinistitoare evoca alergari pe varful picioarelor - repede, repede - pierdute in tacere. O tacere care tulbura multiplele rumori ale noptii: caderea unui pom, ruperea unei ramurele uscate, usorul fosnet al copacilor si al frunzelor moarte.
Orasul a imbracat haina de noapte.
Liliecii se avanta in intuneric, zburand in zigzag.
Clopotul cel mare al bisericii porneste sa sune plangator in aerul rece si umed de Toamna.
Bate ora - 11:00
Ceasul ei sunase, ceasul lui trecuse...
Dura-va un veac, o zi, un ceas, o clipa? - nu se stie...
Ceas greu, de viitor... uneori toate nadejdile stau in el.
Urmatoarea zi pe care el o anunta, poate fi momentul unei cuceriri ce nu se poate savarsi, a unei dezamagiri, a unei idei subtile pe care sa nu o poata infaptui munca in sculptura sau pictura, ceasul unei emotii pretioase, care sa nu poata (sau sa poata) izbucni in suferinta...
Un ceas, o clipa poate contine, de asemenea, atata FERICIRE, dar - - - - - - - si toate deznadejdile lumii: atatea lucruri frumoase pot fi calcate in picioare, atatea visuri ucise, atatea suflete simtitoare azvarlite in UITARE.
Eu si ceasul meu, fata in fata, stateam asa, si ne priveam cu neincredere: prinsa in capcana lui, inabusita de simtamantul de a fi 'jucaria' unei puteri neinduplecate si atotputernice...
Timpul - - - - - - -
Noaptea, intr-adevar, coborase deasupra mea, muta, nepasatoare, dar sigura de trecerea Timpului.
*Undeva, in departare, o stea sclipeste printre case. Dar stralucirea ei n-are nimic nelinistitor. Seamana mai mult cu un ochi fix, decat cu o lacrima.
Cand si celelalte stele furnicara - ca soldatii unei armate, cand suna desteptarea - ele se aratara, de asemeni, departate si reci, ca si cum si-ar urma, acolo sus, drumul lor, cu dispret ironic, prea grozav pentru a fi jignitor.

... o Lacrima pe cer isi arunca chemarea intr-un decor in aparenta pustiu.

Ah, ce ridicoli suntem noi oamenii, care vrem mereu cuvinte, numai cuvinte!
Suntem ridicoli, asa e, daca incepem sa credem in oameni lipsiti de sentimente, oameni care din inima fac o jucarie, din sentiment o distractie, din dragoste un experiment cu care isi ocupa timpul liber, ca sa nu se plictiseasca...
Ce mizerabila ar fi bucuria noastra, daca n-am avea parte si de tristete...
~ mai raman putin pe ganduri asupra acestei probleme ~
Asadar, viata nu consta numai in satisfacere, in placere, in indeplinirea tuturor dorintelor?
Nu-i de ajuns deci cand inima ti-e usoara si fara dureri?
Exista si altceva in viata? Altceva, care nu consta numai in bucurie? Ce poate fi?
~ Tristetea ~
Asta e.
Ne "trebuie" o picatura de amaraciune in toata bucuria... poate ca altfel, Fericirea NU poate fi desavarsita, cand posezi tot ce-ti doresti...
Cand persoanele dragi te uita, dispar cu adevarat. Ii pierzi. Fara sa le mai poti auzi vocea, fara sa le simti mangaierea, imaginea lor se estompeaza, indiferent cat de mult te straduiesti sa o pastrezi. Ei se tot departeaza de tine, disparand ca un curcubeu, palind pana cand raman doar cateva urme de culoare pe CER.

Imi sta bine in Negru... uneori in Albastru, alteori - adesea - in Negru...

Traiesc un moment impregnat de magie, rupt de timp, locuit de Mister.
Timp de o secunda, cateva imagini confuze din trecutul, atat de apropiat si totusi atat de indepartat, imi revin in minte.
Mi-e atat de Dor de... Prea mult.
De atata vreme... prea multa vreme.
Si astazi, in sfarsit... toate astea au trecut.
Gata.
NU mai scriu...
... am scris mult despre prea mult despre mult.
Am si eu dreptul la spatiul meu secret, Nu?
Nu mai am cuvinte...
E timpul sa ma opresc.
Nu mai am timp de joaca...
Nu mai am timp pentru nepasare...

Undeva, departe, la etajul superior al Lumii, se destrama o iluzie...

Chiar astazi...
Pamantul continua sa se invarteasca in acelasi sens...
Nu-i nimic...
Exista un inceput la toate.

... astazi nu avem nici un motiv sa ne imbratisam.

Si daca, cumva, vom fi...
Daca vom fi...?
_______
Printre obloane, lumina noptii intra in camera. Luna, tulbure ca un obraz de fetiscana dupa o noapte de dragoste, isi da mica ei reprezentatie obisnuita: cand pe un acoperis, cand printre crengi, cand strecurandu-se intr-un nor ca un iepure in adapostul lui. Vantul se napusteste asupra lumii si arborii desfrunziti se leagana ciocnindu-se ca niste oameni beti.
Aprind lumina... frigul imi apare si mai patrunzator; imi trag cearsaful peste obraz, asa cum faceam pe vremea cand te iubeam, cand voiam sa ma gandesc la tine cu mai multa intensitate.
Sting lumina... vreau sa simt intr-o oarecare masura efectul intunericului.
Afara se deapana noaptea fara istorie. Padurea intreaga se zbarceste si plesneste sub vant si frig. In fundalul cerului luminos, pe deasupra incremenirilor pitite, pasarile salbatice continuau sa treaca, cu labutele lipite de burta, sustinute de vant printre miriadele de insecte ale inaltimilor, de-a lungul marelui drum al migrarii... cardurile zboara in V, fiecare dintre calatoare atingand aproape pe cealalta, in afara de doua dintre ele, care zburau razlete, fara sa stie de ce...
Uneori V-ul se imbucatatea si cioturile continuau in aceeasi directie; pe urma se impreunau iar, atrase unele spre celelalte de un fel de atractie magnetica; dar cele doua pasari disidente continuau sa zboare deoparte, insingurate si razvratite, asemeni unor gandiri profunde...
_______
Hei, tu!... Opreste-te!
Pai, m-am oprit. Ce doresti?
Sa vin cu tine.

EDIT.

Azi-noapte ai tipat in somn. Te-ai ridicat in capul oaselor, ti-ai acoperit fata cu mainile si ai tipat...
La inceput n-am stiut ce sa fac.
Pe urma te-am luat in brate si-ai adormit din nou.

E Noapte - Pentru Ei - o noapte ce ascunde un secret de nepatruns.

... erau acolo, departe, foarte departe unul de celalalt, intr-o incapere imensa. Ea asezata pe canapea, intr-o pozitie de fetita prost crescuta, care-o prindea: cu picioarele stranse sub ea, cu fundul pe calcaie.
O matase neagra si intinsa lucea pe genunchii descoperiti. Isi despletise parul si sorbea lenes dintr-o ceasca.
El fuma, rezemat pe coate, cu ochii inspre fereastra; cu miscari lente isi mangaia, din cand in cand, cu caldura fruntea, ca pentru a sterge un trecut.
Parca ceva confuz si puternic murea in el; se simtea singur intr-o existenta limitata de eforturi efemere.
Aveau amandoi niste mutre, de parca s-ar fi jucat de-a Romeo si Julieta - In Tacere - fara sa-si rosteasca un cuvant.
Luna era culcata deasupra lumii.
Dincolo de ei, pe o strada pustie, o biserica inaltata intru multumirea Domnului, isi intindea cele doua turnuri catre cer, spre zorii aspri, ca doua brate imploratoare. Din departare, urcau Arii de Vals si din cand in cand izbucniri de voci.
O pasare mare si neagra se decupa pe cer, intr-un zbor greoi. Era atata nevinovatie in zborul ei...
Si totul ca predestinat.

Astazi, intre ei duhneste a singuratate, dar... azi-noapte, si-au vorbit pe soptite, infundat, ca doi prizonieri intr-o ascunzatoare.

Ma asez la capatul patului si incep sa-mi pansez ranile. Ma straduiesc, curatind constiincios fiecare plaga, potrivind pansamentele... Probabil ti se pare o idiotenie, dar trebuie sa fac ceva ca sa nu adorm.
Pentru o clipa inchid ochii.
Noaptea, aici, mirosind aerul, are o aroma speciala. O forma de anestezie generala.
Deschid ochii.
Privesc cerul spuzit de stele, care sclipesc usor...
Inchid ochii, pentru ca mi s-a facut frica sa mai privesc aceasta Imensitate Necunoscuta.
Intre-timp... mi-am pansat si ultima rana, acum nu mai sangereaza. Sau... sa fie doar o forma de amagire ca oricare alta?
Imi privesc ceasul, e trecut de miezul noptii cu o jumatate de ora. Ma ridic, merg fara tinta prin camera. Pe birou o carte deschisa...
"Exploateaza-ti propriile posibilitati de Singuratate pana la limita!"
Imediat _______ inchid ochii. Somnul este un fel de inot subacvatic, fara masca sau tub de oxigen, dar cu aceeasi liniste si, la sfarsit, cu aceleasi imagini. Si apoi nimic, in afara de minunata alunecare in inconstient.

- Ce faci aici?
- Privesc, imi place sa privesc...
Lasa-ma sa dorm, nu ma trezi!

Ascult iarasi si iarasi Clayderman.
In muzica lui nu exista noapte, nu exista tristete... doar particule incandescente, scantei si straluciri de lumina, spuzeala stelelor si, uneori, soarele puternic al amiezii. Peste tot o lumina intensa aidoma unor candelabre de diamante plutind pe cer.
Ma copleseste, e atat de uman, atat de plin de varietate si de blandete, de melodii minunate, de lucruri simple, dar in acelasi timp profunde, pe care le asult iarasi si iarasi, asa cum altadata tanjeam sa ma joc pictand, pictam cerul, campiile, casele si ocrul zidurilor stralucind albe in lumina orbitoare a soarelui. De fapt, nu 'locuri' incercam sa pictez, ci 'lumina acestor locuri'.
Ma urmareste iarasi si iarasi muzica lui - ca o lumina ciudata roz-trandafirie, invaluita intr-o liniste misterioasa, inceputul inceputurilor, cantecul ciocarliei fara ciocarlie.

Ascult "L" For Love... si incerc sa invat pe de rost alfabetul absentelor.

Serile la oras.
Mi-a placut intotdeauna X, pentru ca-i nebun, dar se crede intelept. Ceea ce te atrage la el sunt contrastele. Cu el, de peste cinci ani, mereu acelasi lucru. Sa faci prostii, sa nu conteze ce spui. Sa pulverizezi realitatea, sa fii patimas de neserios. E minunat sa spui nimicuri o seara intreaga. Sa te gandesti ca nu trebuie sa te gandesti, si asta in viteza. In asa fel incat nimic, NICIODATA, sa nu lase urme.
Aseara era acolo. Nici macar nu-l privisem. Eram obosita. El tacea. La un moment dat i-am privit ochii. Erau parca acoperiti de un voal negru. Era o lipsa a ochilor. Si, dintr-o data, dorinta ca ochii lui sa ma priveasca mai de-aproape. Visam. El nu zicea nimic. Trebuia sa uit ochii aceia.
O oglinda cu mii de fete, in fata noastra, a celor doi straini.
Am ramas singuri. El continua sa taca. Eu am inceput sa vorbesc. Vorbeam, spunand lucruri fara importanta. Mereu mi-am petrecut serile spunand lucruri fara importanta. Nefericirea face ca asta sa aiba efect in noua cazuri din zece. In mijlocul noptii, am hotarat impreuna sa mergem sa dansam. Hotararea asta se ia oricand, in momentul in care obosesti vorbind, ori trebuie sa faci provizii pentru alta portie de vorbarie. M-am trezit imbratisata. Am dansat, un dans, apoi si pe cel de-al doilea. Ma gandeam la altele. Sau nu gandeam deloc. Si el continua sa taca. Dar existau ochii. Era ceva abstract. Mi-a suras pe jumatate. Ceilalti erau de mult plecati, le era somn. Noi am ramas singuri. I-am spus ca vreau sa petrecem noaptea impreuna. Fara sa scoata un cuvant, a aprobat din cap. Nimic deosebit. Am dansat din nou. Apoi inca o data, si inca o data, tot asa, toata noaptea...
Tineam capul aplecat. Ne sfasiam, dansand, fara a fi fericiti ca o facem. Dragostea o visam. Nu o traiam. Luciditate in dragoste, luciditate in DANS. Frumoasa fraza, frumos Tango...
Doua singuratati, admise si impartasite.
Il admiram si il invidiam.
El se zbate impotriva lui si a sirului de fantome. Si eu, la randul meu, ma detasez din ce in ce mai mult de realitatea scenei. Vorbe, argumente, zambete si lacrimi, totul se petrece in alt plan. Totul devine abstract, timpul nu mai exista.
Dansam... fara sa traim muzica in timp.
Este imposibil. Incerc sa ma apar. Trebuie sa existe O Sfidare a Timpului.
Incerc sa-mi explic, in gand - IMPOSIBILITATEA - sa pastrez in minte cuvantul, sa-l analizez...
O voce pierduta, ca de pe alta planeta, m-a trezit din visare...
- Nu ne vom mai vedea, Niciodata?
Plangea. Avea lacrimi in ochi. Si...
... vocea ii semana ochilor.
I-am spus ca ne vom vedea mereu.
Vorbe.
http://www.youtube.com/watch?v=VcYaCT6bsrI&mode

Mai tarziu am incercat sa-l privesc ca si cand as fi facut-o pentru ultima oara...

... pe strada, in spate, zdrangane amestecul de note al unui pian, ca un leac impotriva Singuratatii.
Ea... sprijinita de un zid, cu ochii inchisi, se legana usor. Pe obraji poarta un zambet firav.
Un trecator, in fata ei, se opreste o clipa. NU si-o poate imagina cu slabiciunile, cu panica si nelinistile ei. Probabil ca poarta o armura, pe care nu o scoate Niciodata. Si totusi, o fractiune de secunda, surprinde o scanteie de neliniste in ochii ei, nu mult, doar o fractiune. Se decide sa treaca strada si sa o abordeze. Ea il asculta, cu ochii in permanenta inchisi.
Ii spune doua cuvinte.
Ea se dezlipeste de zid si-l urmeaza, agatata de bratul lui...
Umbrele lor se deplaseaza si plutesc pe sub arcade. Peste ei, in jurul lor, in ei, o liniste de matase inconjora totul... o liniste de pustiu, insinuanta si tandra.
Lumea isi opreste respiratia - intr-o Asteptare.
Cateva clipe de liniste perfecta.
Intr-un tarziu, undeva, foarte departe, se aude un zgomot regulat, ca o bataie de inima, undeva, in cealalta parte a lumii...

Azi noapte Timpul a murit. Astazi nu mai exista, "A Fost". Totul: E Trecut, iar viitorul se contopeste in clipa asteptarii prezente.

... de fapt,NU Intelegi.

...
Zâmbete care dor...

Clipe, clipe, clipe...

Mă uit la ceas şi-mi cronometrez zâmbetul...
Aş vrea să treacă mai repede, să se termine...

Cand te-ai obisnuit cu singuratatea, cand o astepti inistit, nu te inspaimanta gandul ca inchizand ochii si intinzand mana in intunericul din jur, nu vei intalni in cale nicio alta mana.
Nu ma plang. M-am obisnuit asa, totdeauna singura. Sper totusi, "cu fizionomia resemnata a celor condamnati sa spere totdeauna"...

Astazi, ieri, acum o saptamana, un an - doi si acum doua minute sunt la fel de departe - sau la fel de aproape! Totul trece atat de repede, pentru ca astept mereu. Absorbita de marea mea asteptare, privind mereu un 'punct', un singur punct, lunec pe nesimtite, lunec nespus de repede, fara sa am timp si fara sa incerc sa ma prind, sa ma agat de Fericire.
Lunec si uit. Uit sa iau Fericirea cu mine. Imprastiu 'totul' pe drum.
Ufff!... viteza asta m-a ametit pana la a nu mai simti ca Lunec...






















... spre TINE.
Epuizare fizica totala.

EU si TU.
NOI.
Adica Imposibilul.
Adica materializarea celui mai cumplit "prea tarziu".

Am uitat sa astept?
Cum asteptam odata...
Da.
Acum am alte ganduri...
Alte asteptari. Mai grele, mai incarcate si nemarturisite poate. Din cand in cand, arar, mai simt reflexele mereu mai slabe ale trecutului. Ma ating si unele ma tulbura putin, dar... ma limpezesc atat de repede.
Da... !
Da, acum nu mai astept.
Poate...
Intr-o ZI...































... voi invata din nou...
Sa (te) Astept.

Atmosfera grea de plecare.
Tu incepator, masina incepatoare... inaintezi, ca o unda supla, spre tivul de lumina al departarii.
`\_______
./.___|___\___
\(O)______(O)/

Punctu` 1.
Nu zic ca ----- e o masina proasta, dar... bagati-va mintile in cap si luati-va o masina serioasa!
Punctu` 2.
E recomandabil ca incepatorii sa faca primele drumuri lungi cu cineva in dreapta, dar cu cineva care sa fie atent si cand doarme!

In departare muntii fumeaza lumina de luna.
Eu simt ca ma destram, ca impregnez tacerea din jur cu prezenta mea eterata, dizolvata pana la ultima-mi forma - miscarea.
Irealitatea peisajului noaptea imi paralizeaza simturile, stelele ma consuma, ma indeamna sa traiesc intens, nu aerian, nu visat. Razele de luna ma provoaca sa fur - o bucata de cer, un bob de lumina, o picatura de fericire, de senin, ceva, orice ___ din toata betia de culori.
Nelinistea sosirii.
Ma smulg mirajului... ma despart.
Rad si plang - fericita - UITand ca las in urma o viata de cateva zile.

Sunt putin obosita si mi-e...

Soptesc incet, murmur melodic, intr-un tarziu, in mine:
"Noapte Buna!"

Cand eram mica, practicam un joc prostesc, imi bagam un cub de gheata in gura. Il tineam pana se topea, timp in care terminatiile nervoase din zona se prefaceau intr-o tufa de spini. Dintii imi inghetau, le simteam radacinile pulsand - parca devenisera clape dintr-o orga a durerii. Strangeam pleoapele iar 'larma' din jurul meu se descompunea in auz si asa reuseam sa izolez, de pe-atunci, vocea ta, desprinsa din vacarmul general. Nervii din cerul gurii o luau razna o clipa, timbrul sonor al glasului tau imi parvenea prin intermediul dintilor inghetati, deveniti sensibili ca niste antene.
Iti ascultam vocea cu dintii.
Tu purtai vara un pantalon necalcat si o camasa descheiata, doar inodata in dreptul taliei, si umblai descult. Toata eleganta iti statea in mersul imposibil de imitat.
Te urmaream atenta...
Astazi am ajuns sa stam unul langa altul, privind in directii opuse.
Am crescut.
Uneori - inventez in gand ca sa nu tac, raspunsuri dupa intrebarile tale, vreau sa-ti demonstrez ca te aud, ca am sa aud intotdeauna.
Alteori - incerc sa vad lumea rasturanta. Ma uit la un rau cu pomi pe margine; il rastorn si vad pomii tinand raul, podurile ca niste hamacuri in care tu te intinzi la umbra curentului.
... si apa straluceste atat de tare dincolo de tine, ca trebuie sa strang pleoapele.
Acum - vad cerul ca pe o podea... si pe tine...
... cum semeni cateodata la gesturi cu cineva care ma urmareste atent.

(Astazi - Nu ma baga nimeni in seama... )

Kristin...
Iti multumesc.
Doamne, ce amestecata ma simt, si parca 'putin' Fericita.
Si totusi, de realizat, realizez un singur lucru: "Vreau asa de mult, asa de nesfarsit de mult... "

Trebuie trait TOT; tocmai pentru ca trece.
TIMPUL - trebuie sa vorbesc din nou despre el, e o necesitate. Timpul, este o intreaga mecanica mentala. Mereu ma urmareste... si mi-e greu sa gasesc un mijloc de-a uita de el, de a-l nega...
Ufff...!
Ce-ar fi sa incerc sa falsific, sa ma joc, sa mint, sa folosesc viclesuguri in lupta cu timpul, pentru a-l anihila, pentru a trai ca si cum el n-ar exista. Numai ca, nu pot, Timpul - Timpul Prezent - este Realitatea - singura...
Deci, cu toata aceasta inselatorie, pana la urma, n-as face altceva decat sa intorc spatele Realitatii.
Durata... .
Durata - nu stiu prea bine unde incepe asta.
Ma privesc in oglinda, imi misc buzele, ochii; analizez miscarea buzelor si a ochilor, si totul incepe. Momentul in care incepi sa deschizi gura pana in momentul in care ea e complet deschisa - sa fie doar o simpla problema de durata?
- S-a intamplat ceva?
Da.
Cred... si simt ca am imbatranit deja cu cateva secunde... "in tot acest timp"
Ufff...

Timpul ne-a nascut indepartati din aceeasi uitare...

Mi-e somn...
Jos, in strada, se desfasoara forfota pestrita a unei zile obisnuite. E o zi senina, cu o vreme blanda, doar cativa norisori se fugaresc pe albastrul cerului. E pe sfarsite Luna Noiembrie si in copacii golasi nu mai atarna decat putine frunze, galbene sau rosii. Cele mai multe zac pe alei, doborate de vant, iar acolo unde locul e uscat, greblate si adunate. Zilele trec... dar se aseamana intre ele intocmai ca si calugaritele aceleiasi manastiri, care poarta aceeasi imbracaminte, rostesc aceleasi cuvinte si fac aceleasi gesturi, cu sufletele lor deosebite care raman totusi necunoscute...
- Iti inchipui oare ca ma gandesc la ceva?
Nu cred... Nu... Privesc numai... Tot ce vad e atat de frumos... Admir... Si...
Mi-e teama sa te ating.
Uneori, cand privesti cu luare-aminte, nu gasesti cuvintele care ar putea sa lamureasca ce simti... esti induiosat, ti-e inima plina de lumina si ti-o simti atat de mare incat, ca s-o umpli, ti-ar trebui ceva nemarginit... Infinitul Intreg. Si-atunci ai vrea parca sa ai langa tine, numai pentru tine, pe cineva drag...
- Ti-e somn?

Inseparables...
http://www.youtube.com/watch?v=CGXkDKF6Xvs

- Ce faci?
...

Nu pot sa-ti vorbesc despre toate... nici nu-ti pot scrie... pentru ca am apucat un narav idiot: "imi ingrop cuvintele adanc, ca temelie, in cine stie ce gand".
Oare de ce le-oi fi travestind asa pe toate?
Nu stiu. Sau... cine stie, poate ma tem sa nu le pierd altfel...
Sunt oameni care nu pot trai decat in metalimbaj.
('meta' = haina decenta, impersonala, sub care se ascunde omul)

Stau nemiscata si privesc peretele din fata mea pana cand acesta devine, in mod aproape vizibil, o reflectare a propriilor mele ganduri...
Ce-mi lipseste azi (imi lipseste cumplit): un Tei sub geam, Bach si cateva Turturele...
________ cu vocea lor care cheama, dar care cheama in fraze simetrice, fara punct, fara sfarsit. Ca-n Bach.

- Cat a trecut din ziua aceea indepartata... ?
Aproape un veac.

Dragă Colindătorule, de nu ai să mă vezi şezând în dreapta Moşului, să ştii că sub Braduţul Meu am aşezat şi pentru tine un gând curat , o urare şi o rugăminte...

http://www.youtube.com/watch?v=hB7gLjcp-ck
Sărbători Fericite!

* 26-December-06 *

* La Multi Ani !!! *

Miscari sufletesti...

Desi se daduse jos din pat si se imbracase, parca mai visa inca - era atat de placut sa privesti in departare muntii zacand in lumina zorilor ca niste animale fantastice. Acolo vor urca EI, pe varfurile acelea indepartate - acolo vor fi impreuna in Muntii altei Lumi. Sa fie cu El in muntii Lui, sa-i arate toate acele minunate colturi de stanci, pline de lumini si umbre, sa urce impreuna spre varfuri si sa vada imparatia Lumii desfasurandu-se la picioarele lor; sa hoinareasca impreuna prin padurile de pin, prin padurile si poienile pline cu flori alpine, unde soarele e atat de dogoritor... Sa urmareasca cu privirea pierduta cum tinerele taranci, cu fuste albastre, incep sa stranga in capite fanul cosit de barbati. Sa admire casele de munte, cu balcoanele lungi, largi, din lemn ars si stresinile joase, mult iesite in afara, sa simta, sa traiasca cu el ceva nou, chiar in aer sa simta o caldura proaspata plutind calma, sprijinindu-se parca pe o liniste inghetata precum si mireasma obisnuita tuturor tinuturilor de la poalele muntelui; sa traiasca cu miros de rasina, de lemn ars de pin, cu toate ierburile si florile poienilor. Acolo, sus, trupurile lor ar arata splendid, profilat pe cer, pe muchia muntelui... acolo, sus, ar putea sa uite de tumultul framantarilor sufletesti, incercand sa se piarda in mijlocul naturii, grabindu-se sa alerge prin paduri, peste campuri pustii, straduindu-se sa se elibereze de idee ca totul se iroseste...

... gandurile ei se topeau in vise, visurile in ganduri - toate de nepretuit si fantastice.
Putin speriata, sta in fasia de Soare ce patrundea prin fereastra deschisa, pierduta pentru o clipa cu gandul la ziua trecuta si apasandu-si cu mainile obrajii imbujorati. Apoi inchise fereastra si isi sprijini fruntea de geam, fara sa vada nimic. Recapitula intruna scena care tocmai se petrecuse, in timp ce inima ii batea foarte repede. Intamplarea avea o insemnatate mult mai mare pentru ea decat s-a fi parut...
Aber eilen ist nichts!
Oare viata e o stranie lupta intre scrupulozitate si actele de nechibzuinta - o afacere ciudata, vie, dureroasa?... fara sa-si raspunda, ramase tacuta, privind in strada - in strada aceea ingusta si veche, la care se uita zi si noapte. O umbra trecu pe acolo, ajunse sub fereastra ei, si in treacat ºopteºººººººººººººººººººte:
NEVER!!!!!!!!!


Ce culoare are Lumea Ta in dimineta asta?

In departare... doar ferestre multe, discret luminate.
Semanau cu niste chipuri acoperite, care fara sa arate vreo emotie, pareau ca-i urmaresc nehotararea.
Si se gandi: Ei, bine! Cred ca pe lume se afla multi oameni ca mine. Multi ce sunt atat de aproape si totusi atat de departe! Multi sunt sortiti sa... ... ...
Ce n-ar fi dat ca perdelele de la ultimul etaj al Lumii sa se traga la o parte. Dar... speriata de o silueta ce se apropia, se intoarse si pleca.
Inima ii zvacnea deznadajduita cand se apropie de strada ei, una din micile strazi, vechi si atat de frumoase ale orasului ei de alta data. Soarele stralucea bland printre frunze, iar salcamii se unduiau sub o adiere usoara care le apleca crengile leganand incet ciorchinele de boboci. Un nor firav se profila pe cerul albastru. Dincolo de gard zari veranda intunecata a unei case scunde, acoperita cu Glicina abia inflorita. O adiere incarcata de mireasma Liliacului intarziat si a Ierbii proaspat cosite ajunse pana la ea, o data cu zgomotul unei masini de cosit si cu zumzetul Albinelor. Era atat de frumos "acolo" si, cu toate ca era linistit, acest loc si-l imagina... ... ...
Ramase mult timp neclintita langa gard, avand grija sa nu atraga atentia Batranului gradinar, care plimba cu regularitate, in sus si in jos, prin iarba pajistei masina de cosit. Ce placut si-ar fi petrecut viata intr-un asemenea Paradis, inconjurata de aceasta salbaticie linistita ce-i umplea, aproape dureros, inima de bucurie. Dar aceeasi viata ii opunea reguli inflexibile si bariere de netrecut - Racle ale Fericirii! Mereu usile se ferecau in fata Dragostei si a Bucuriei, sentimente atat de rare pe pamant.
Vantul conteni, iar caldura adormitoare si freamatul Primaverii se stranse deasupra trupului ei incremenit. Sfarsind cositul, Batranul gradinar se indrepta, cu un cos de graunte in mana, sa hraneasca Porumbeii. Ea privea cum il inconjoara porumbeii rotati, foarte gratiosi si mofturosi, dar prudenti. Si-l inchipui pe EL, hranind cu mainile lui - in locul batranului - toti Porumbei Lumii.
El printre porumbei zburand in juru-i! ~ El si Ea ~
Daca ti-ar apartine, cate n-ai putea realiza - ai imortaliza-o, asa cum au facut vechii greci si italienii, care au izbutit in felul acesta sa smulga din ghearele timpului fiintele indragite!...
Cascadele de flori de glicina, undeva in departare, produc o imagine de neuitat, dar... din pacate dureaza doar cateva (3) saptamani.

Astazi... privesc Trandafirii cum mor inca de cand indraznesc sa infloreasca.

~ 18 Aprilie 2007 ~
h 13:34

Have You Ever Really Loved A Woman?

To really love a woman
To understand her - you gotta know her deep inside
Hear every thought - see every dream
N` give her wings when she wants to fly
Then when you find yourself lyin` helpless in her arms
Ya know ya really love a woman

When you love a woman you tell her that she`s really wanted
When you love a woman you tell her that she`s the one
Cuz she needs somebody to tell her that it`s gonna last forever
So tell me have you ever really - really really ever loved a woman?

To really love a woman
Let her hold you - til ya know how she needs to be touched
You`ve gotta breathe her - really taste her
Til you can feel her in your blood
N` when you can see your unborn children in her eyes
Ya know ya really love a woman

Chorus
You got to give her some faith - hold her tight
A little tenderness - gotta treat her right
She will be there for you, takin` good care of you
Ya really gotta love your woman...

http://www.youtube.com/watch?v=vLSJCDK_fGw

.

Astazi mi-am decorat Cerul cu Zambetul Tau...

Sunt obosita, repet in gand, si nu stiu de ce...
Altadata...
Intr-adevar, altadata ma simteam mereu in forma. Trei-patru ore de somn pe noapte imi erau de ajuns, dimineata ma trezeam proaspata, odihnita, faceam zeci de miscari inutile, ca pentru a-mi cheltui un surplus de energie ce clocotea in mine, imi venea sa chiui, sa alerg, iar mintea mi se parea mai agera (odata chiar mi-a trecut prin cap un gand sugubat: "Devin pe zi ce trece mai inteligenta!"), nu mi se lasa pe creier pacla unui fel de lehamite descurajanta, niciodata nu m-am surprins apasandu-mi causul palmelor pe ochi si nici n-aveam nevoie sa-mi masez fruntea si tamplele, incercand sa alung mahmureala inexplicabila, nemotivata de nimic. Altadata nu inseamna o varsta indepartata, ramasa undeva in urma la o distanta dilatata subiectiv pana la ruperea definitiva a oricarei posibilitati de contact, de revenire, de intoarcere, ci un timp exact, masurat riguros, in luni si zile, situat intr-un ornic aflat la vedere, accesibil in orice moment, doar sa intinzi mana si sa-l opresti sau sa-ti deplasezi minutarele inapoi, pentru a reincepe de atunci, intr-un fel, VIATA. Pentru ca, oricat as incerca sa ma autoconving ca "NU mai e nimic de facut", ca "Am sters cu buretele TOT", tot ce tine de TINE, pastrandu-ma neincovoiata, mandra si "indiferenta", dincolo de SPERANTELE pe care nu le mai am si mi se pare ca nu le-am avut NICIODATA, de fapt EU ASTEPT...
O asteptare epuizanta, secreta, rusinoasa...

Mi-e rusine de NEPUTINTA MEA...

... un instinct prea adanc pentru a putea fi analizat, ceva din strafundul inimii o facea sa se
retraga, de-a dreptul inspaimantata, ii era temea sa se dezlantuie, sa iubeasca - cel mai nelamurit instinct de autoaparare impotriva fatalitatii, de a nu te lasa tarat intr-un fel de prabusire ciudata, aceeasi senzatie pe care o are cineva la vederea unei prapastii, groaza de a te apropia, de teama sa nu fii atras in ea de o forta irezistibila.
Nelinistea ei avea radacini foarte adanci ~ exista intre ei o bariera de netrecut ~ si mereu acea retinere a lui instinctiva de a nu se dezvalui.
Nu dorea sa se lase cunoscut si nu putea ajunge sa o cunoasca...
Ochii lui o fixau adesea cu o privire care parea ca nu o vede...
Ea il urmarise foarte atenta, foarte des, stia prea exact cum producea acele "cuvinte"; stia ca acea caldura, farmecul si nobletea izvorau numai din degete si din creier - nu si din SUFLETUL LUI.
Nu mai era cu putinta sa se lase purtata de cuvinte spre alte lumi, sa priveasca Stelele si Luna tarziu in noapte, si Picaturile de Roua cum cad seara, sa auda clopotele in zori, si sa simta racoarea Vantului si caldura Soarelui...
Cei care stiu cum se intampla atunci cand esti abatut, cand ti se pare ca panzele unei corabii
coboara nepasatoare si speranta unei salvari piere pe zi ce trece, vor putea intelege ceva
din SUFLETUL EI, din... Viata pe care EA incepe sa o traiasca.

O clipa, o adiere de vant infiora frunzele, noaptea ii paru plina de soapte; apoi, brusc,
se auzi un chicotit strident si...
"Ultimul Cantec"...


In jur ~ era atata SINGURATATE.

Început şi Sfârşit de Poveste

Complet pierduta in ganduri se aseza in fata monitorului si incepu sa scrie:

Unele femei sunt de la natura reci si lipsite de senzulitate. Dar ea nu facea parte dintre ele, chiar daca aparentele dadeau aceasta impresie. Ea te facea sa te gandesti mai curand la un animal ranit care se apleaca asupra lui insusi pentru a-si obloji ranile. Surprinsa in momentele de.......................

....................... relaxare, trasaturile ei tradau o dezamagire, o durere. Si ce tristete era uneori in acesti ochi atat de expresivi.
De ce? Pentru ca TRECUTUL era atat de viu in ea...
Cu nervii incordati la extrem, ea cauta sa-si abata gandurile de la EL, sa respinga imaginile, reminscentele, intrebarile neincetate care reveneau la acest subiect. In zadar. Cuvintele LUI, reactualizau mereu amintirile. Si oricum, chiar si fara asta, EL.......................

....................... ar fi ramas prezent in mintea ei.
Coplesita de fericire timp de cateva luni, ea nu avea decat o singura dorinta: "Sa vorbeasca despre EL lumii intregi." In tot acest timp, traise intr-un vartej senzual si magic... iar cand EL plecase, durerea ei fusese prea mare pentru a trece neobservata. Toata perioada care a urmat dupa... a fost vazuta ratacind ca un suflet chinuit ~ O Tanara inalta prea palida, prea subtire, a carei atentie nimeni si nimic nu izbutea sa o retina. Daca ea ar fi fost.......................

....................... mai realista, poate, surpriza ar fi fost mai putin puternica, dezamagirea mai putin totala. Daca ea ar fi avut mai mult discernamant la acea vreme, ar fi inteles imediat. Un Barbat care stia atat de bine sa se descurce cu femeile nu era facut sa lancezeasca prea mult intr-un loc sau sa se multumeasca cu o viata pasnica de familie. Nebuneste indragostita de EL, ea oferise tot, asa cum nu oferi decat odata in viata. Cu convingerea profunda ca a impartasi existenta fiintei iubite, inseamna fericire prelungita la infinit... Visuri de adolescenta erau toate astea! Fusese de ajuns sa-.......................

....................... -si observe prietenele de-a lungul anilor de liceu pentru a constata ca viziunile poetice despre "iubire" nu au nicio legatura cu realitatea. Cea mai mare parte a fetelor de nouasprezece ani au o deceptie in dragoste. Uneori... ea se vedea singura adolescenta care putea crede ca iubeste odata pentru totdeauna. Dar ele, celelalte, uitau repede! Parca toate trageau o linie peste cele petrecute si continuau fara o privire in urma. De ce trecutul lasase in ea o urma de nesters? Uneori se intampla sa-si spuna ca s-a terminat, ca a intors in sfarsit pagina... O dorinta.......................

....................... pioasa, o hotarare. Niciodata o constatare sincera! Cu barbatii, ea se va supune celor mai stricte reguli de prudenta. Prietenii, da. Dar niciodata mai mult! Sa iubesti era o 'aventura' prea riscanta pe care ea o compara cu o traversare in plina mare pe o ambarcatiune improvizata. Genul de expeditii din care rareori te intorci nepagubit. Da, fusese intr-adevar prea tanara. Prea tanara pentru a deosebi intre "Aventura si Iubire"... pentru ca le-a confundat, ea a platit Pretul Maxim. Nu, nu isi putea permite sa se insele a doua oara. Sunt experiente pe care e mai bine sa nu le reinoiesti. Cu L., ea.......................

....................... visase la o comunicare totala. Increderea ei era totala. Si tot atat de totala era credinta ei in Dragoste. Dar aceasta dragoste absoluta nu exista decat in imaginatia ei. Dragostea Lor... Totul incepuse intamplator. Ea nu se indoia, in infinita ei naivitate, ca devenise la fel de indispensabila in ochii lui, pe cat era EL in ochii ei. Era oare greseala lui ca ea fusese atat de oarba? Daca EL ar fi apreciat-o, ar fi avut grija sa o tina la distanta in loc sa lase lucrurile sa ajunga atat de departe intre ei. Si n-ar fi rostit toti acei "Te iubesc", nu i-ar fi creat iluzia ca raspunde dragostei pe care ea i-o purta. Sa nu fi simtit.......................

....................... cat a ranit-o? A reusit sa ucida in ea orice urma de spontaneitate, i-a distrus pana si capacitatea de-a iubi. Sa nu-si dea EL seama ca ea a trait o perioada, dupa despartirea lor, intr-o stare de furie, de rusine, de dezgust fata de ea insasi?. Persoana care fusese ea la nouasprezece ani, A. o detesta. Pana-ntr-acolo incat isi refuza sa o recunoasca. Pentru ea - era doar o straina care cersise, implorase - se prabusise in lacrimi in fata lui rugandu-l sa nu plece. Si acest gand era de neinlaturat pentru fata care devenise A. Acel L., cel pe care ea credea ca-l iubeste, nu existase de fapt niciodata. Si poate.......................

....................... ca acest lucru o intrista cel mai tare in acel moment... Amintirea rupturii lor o urmarea ca o scena de cosmar. Totul. Revedea totul: atitudinea ironica a lui, privirea lui surprinsa - un nimic dispretuitor - cand ea il implorase sa nu o lase, sa nu plece! "~ 23 ~ 12.06. ~" Era mult prea tanara!... Prea tanara...? Ce argument facil! O scuza pe cat de banala, pe atat de comoda! Tanara ei varsta... n-a pus niciodata vreo problema. Dar Te Iubesc! ii murmurase ea... Nu intelegi? EL o privise indelung. Si in aceasta privire, ea isi citise propria condamnare, inainte chiar sentinta sa fie pronuntata. Stiu, A.,.......................

....................... dar am alte trebuinte in viata. Alte ambitii... Nu ai decat nouasprezece ani, A. Si toata viata inainte.
ADIO.
....................... O Tacere Grea se lasa brusc peste aceasta Declaratie Sinistra.......................

....................... Cat de crude fusesera aceste cuvinte in implacabila lor concizie. Cat sange rece! In sfarsit... Inutil sa se mai lamenteze, raul era facut. EL nu o iubea, nu o iubise niciodata. Ajunsese sa accepte acest crud adevar. Cele mai frumoase luni din viata nu-i mai apareau dintr-o data decat ca O Nesfarsita Decadere. Totul nu fusese decat amagire, iluzie, inselaciune. Merita ea aceasta suferinta? Da!!! Era vinovata ca a crezut in cuvintele lui de dragoste... I-ar fi trebuit mai multa retinere, mai multa luciditate, mai multa experienta! O alta in locul ei ar fi inteles de prima data ca nu este decat o.......................

....................... distractie, un joc. Era atat de naucita, incat ramase tintuita locului cateva ore... Ce inteles sa dea atitudinii lui? Ce intentie secreta putea motiva cuvintele lui? Doamne!... Ce incerca sa obtina prin aceasta manevra ciudata? Trebuie sa fie vorba de o gluma. De o gluma urata. Sau poate... Nu. Nimic. Nu mai era nimic de inteles. Nu!!! Nu se poate! Barbatul pe care ea il cunoscuse sau pe care a crezut ca il cunoste - nu era in asa masura lipsit de delicatete. Biata fata! A trait intotdeauna cu capul in nori. Nu-i de mirare ca era incapabila sa vada raul chiar daca el se facea sub nasul ei. Luptand salbatic cu.......................

....................... lacrimile, intr-un tarziu, se strecura in asternut cu ferma intentie de a uita TOT ce se petrecuse. Ramase multa vreme treaza, cu ochii larg deschisi in intuneric. Abia spre dimineata, inchise ochii ca se se elibereze de imaginea LUI, dar deodata aceasta deveni de zece ori mai clara, iar sentimentele ei si mai intense. Intamplarile acelor luni se perindau neincetat prin mintea ei... amintiri, aidoma unor flori, cu aceeasi mireasma, caldura si culoare, dar nici una dintre ele nu i se imprimase atat de staruitor in minte ca amintirea clipei cand, el ii soptise atat de incet incat numai ea il auzise:.......................

....................... "Psihi Mu" Cele Doua Cuvinte scapate parca fara voie si-au facut drum si-au patruns in sufletul ei, au ramas acolo, captive, ca si cum ar fi capatat o viata proprie - ca o pasare bizara care, plutind, venise sa se cuibareasca in Gradina Inimii ei cu cantecul ei proaspat si falfaitul aripilor, cu zboru-i neobisnuit si chemarea ei arzatoare, din ce in ce mai deslusita. Era Fericita! Simtea ca toate lucrurile ce puteau fi dorite in lume i se ofereau, ca n-avea decat sa intinda mana ca sa le ia. Stand intinsa in intuneric, se gandea la prima lor intalnire, cu amintirea limpede, clara si precisa, se refugia.......................