Neînceput De Poveste, [Jurnalul lui One_Last_Dance] Optiuni

[Mihai]

Ganduri, scrieri, amintiri din viata lui One_Last_Dance veti putea citi in cadrul acestui jurnal.

Lectura placuta!

[One_Last_Dance]

Totul este OK.
Multumesc frumos, Mihai...

[Yvonne]

Sa cante muzica....primul pas, prima emotie sta in atentia cu (,) care celalalt te conduce.

[Promo Contextual]

[One_Last_Dance]

Ufff, Doamne, cata departare s-a lasat pe marginea asta de lume unde locuiesc eu...

[contraste]

Am venit sa iti aduc departarea aproape !

[One_Last_Dance]

Deodata... o rabufnire fulgeratoare imi darama inchipuirile...


contraste ... simt nevoia sa-ti imbratisez departarea cu sufletul.

[One_Last_Dance]

Si totusi... asa se intampla cateodata...

[One_Last_Dance]

Sarbatoarea de Craciun - inutil de frumoasa de cand am ajuns amandoi straini...

[contraste]

Cati straini nu stau alaturi?
Cati din noi nu suntem proprii nostri straini?
Du-te in jurnalul meu "Crochiuri, Fulguratii, Fantezii". Ai acolo un colind frumos. Melodia este cunoscuta "Zvon de clopotei"
si versurile din "Colinda mea".

Cu drag, SARBATORI FERICITE !!!

Acest topic a fost editat de contraste: 27 Dec 2005, 02:29 AM

[exergy33]

One_Last_Dance

[One_Last_Dance]

contraste
Ma bucur mult ca m-ai simtit! Si eu te citesc.
Daca acum ti-as scrie: "ca majoritatea prietenilor ne raman necunoscuti, pana intr-atat incat uitam chiar de existenta lor, ii uitam inainte de a face cel mai mic efort pentru a-i cunoaste - "uitam dinainte", "ca distanta sociala dintre doi vecinii separati de o strada poate fi atat de mare, incat sa-i transforme in doi straini", ca o jumatate din calea pe care merg mi-e straina" - n-as spune nimic nou, vreau doar sa-mi amintesc aici de spusele lui Saint Exupery:
"Intr-o lume in care viata iese atat de frumos in intampinarea vietii, in care florile se intalnesc cu flori in insusi leaganul vantului, in care lebada cunoaste toate lebedele, singuri oamenii isi zidesc solitudinea"

La Multi Ani! atat de multi si plini de splendoare la fel ca sufletul tau.

exergy33
Departarile astea sunt pietrele mele si mi-s tare dragi - apreciez mai mult o traire simpla, poate muta uneori in departare.
Germenele optimismului se gaseste in fiecare, ca si cel al pesimismului... mi se pare logic sa fim optimisti si pesimisti pentru ca altfel viata ar deveni monotona. Pesimismul e o traire diferita ca si intensitate sau durata, dar o traire pe care fiecare si-o asuma si si-o consuma in mod unic.
In singuratate - nici nu stii ce dor ti se poate face de soapta ultimei taceri, acolo intre taceri, preferi sa fii singura, pentru a intelege mai bine, ce s-a intamplat atunci, demult...

Sarbatori pline de caldura, dragoste si liniste sufleteasca!

[exergy33]

One_Last_Dance

Fiecare dintre noi a avut macar o data in viata sentimentul (trecator ) al singuratatii in mijlocul unei multimi de prieteni , colegi...
Departarea nu se refera atit la spatiu cit la capacitatea de a percepe acest spatiu .
Pesimismul si optimismul ...si o poanta

Care este diferenta dintre un optimist , un pesimist si un inginer ?

Optimistul vede jumatatea plina a paharului , optimistul pe cea goala iar inginerul constata numai ca nu a fost ales un recipient optim pentru a depozita cantitatea de lichid in cauza !

Acest topic a fost editat de exergy33: 26 Dec 2005, 05:00 PM

[black ice]

Mă întreb cîteodată dacă fiecare percepe cuvîntul tăcere şi distanţă în acelaşi fel... Unele tăceri sunt nespus de frumoase, iar a tăcea la momentul potrivit, e calea spre un ideal împărtăşit.
E ciudat cum printre atâtea tăceri, distanţe şi străini, cuvintele cuiva pot părea atât de aproape, atât de vii şi familiare.

M-am oprit pentru o clipă pentru a spune că îmi pare rău că nu am "ajuns" la timp pentru a-ţi zice "Crăciun Fericit!". Sper că a fost unul frumos, în care spiritul sărbătorilor te-a cuprins.

[One_Last_Dance]

O clipa de tacere intre doi oameni - pornita de la o raza de soare, razleata, jucandu-se pe chipul lor, in asfintit...

Cu totii suntem singuri, sau cel putin o parte din noi e singura. Astazi am tresarit vazand ca nu sunt atat de singura in "desertul zilnic"... e atat de minunat sa simti ca cineva merge alaturi de tine chiar daca pasii lui nu lasa urme...
Privind cerul de la fereastra mea, m-am intrebat: oare fiecare apus vine pentru a lasa locul unui nou rasarit?
Ma las usor in voia gandurilor ca sa nu deranjez farmecul lor... dar nu plec fara sa-ti spun : Noapte buna!
TU - lasa-ma pe intuneric sa-mi plang si eu de departari.

Gandul meu acopera departarea, spre mai tarziu, spre alt tarziu...

[black ice]

O clipă de tăcere între doi oameni - pornită de la un zâmbet, răzleţ, neaşteptat...

Doar atât, îţi las acum visul să învăluie şi acest loc.

[One_Last_Dance]

Noaptea trecuta aveam o privire foarte fixa, concentrata, ma straduiam sa vad ceva, dar n-am reusit, priveam doar in intuneric cum noaptea imi umple absenta unui zambet cu umbre de albastru... invaluita de prea mult albastru, am adormit - zambind -

[One_Last_Dance]

A, de la Albastru - Nu-i usor sa fii "Indragostita Albastru"... Dar sunt!
A, scriu albastru fiindca uneori metabolismul meu imi cere sa scriu, nu scriu intotdeauna bine, si dincolo de drog simt culoarea albastra ca pe un viciu... imi place asa cum imi place dansul, poezia si culoarea albastra, toate nuantele de albastru luminos pana la transparenta...
Poate intr-o zi voi merge la un psihiatru sa vad ce se intampla cu boala asta nabadaioasa a mea...
Pentru droguri se face puscarie?!
Da pentru prea mult ALBASTRU???

Hai, sa coloram departarea cu albastru...

Acest topic a fost editat de One_Last_Dance: 29 Dec 2005, 09:31 PM

[One_Last_Dance]

Astazi - impreuna suportam aceeasi tacere albastra...

[One_Last_Dance]

Liniste si tacere.
Noaptea noastra instelata are ceva suav in ea, parca ar canta in departare o privighetoare indragostita...

[One_Last_Dance]

Dora - Nichita Stanescu

Atat de mult o iubeam eu pe ea
ca insusi cerul se curba
albastru.

... ajunsa in odaia mea de culoare albastra, amortita, imbracata (paradoxal) in albastru, te chem, vreau sa-ti soptesc o inlantuire de cuvinte...
__ Cerul s-a curbat peste NOI, albastru __

Acest topic a fost editat de One_Last_Dance: 5 Jan 2006, 01:53 PM

[One_Last_Dance]

Desi Mos Ene ma desmiarda, ma bucur ca am puterea sa-i rezist - eu nu vreau sa dorm, dar... intre noi, obosita doarme tacerea.
Priveste!

Pleoapa cerului s-a fardat cu albastru...

Acest topic a fost editat de One_Last_Dance: 6 Jan 2006, 10:55 PM

[One_Last_Dance]

Neînceputul este asa cum a fost... ca un Neînceput.
Atunci era - tacere -
Acum sunt doar cuvinte...
Prin atatea si atatea cuvinte - doar un prezent intrerupt de trecut...

[One_Last_Dance]

Ieri imbratisam nestiutoare soarele, nestiind ca norii migreaza deasupra mea, fara sa aiba habar de dorurile mele din fiecare clipa.
Astazi am incercat sa-i vorbesc, dar am realizat ca mi-am pierdut soapta... asa ca, i-am propus Destinului un targ, in care i-am oferit toate gandurile mele, pe un strop de speranta...

[One_Last_Dance]

Nici ieri nu este ieri, nici maine nu este maine... acum, pentru noi - noaptea inainteaza pentru a ne desparti de lumina.
Aerul rece si uscat al noptii nu ne mai face sa dorim racoarea ci poate caldura de mult pierduta a unei imbratisari...
Din departare... ne privim pentru cateva clipe, pentru prima data - si - incercam sa asezam o baricada impotriva uitarii, fara sa ne intrebam...

- oare cum ti-e inlauntrul tau?

Acest topic a fost editat de One_Last_Dance: 23 Jan 2006, 07:09 PM

[One_Last_Dance]

Simt... ca si cum, odata intrand, "in launtrul tau", nu am cale de intoarcere. Poate gresesc, dar asta simt.

Si-as vrea sa simt ca...
... in seara asta ne impreunam mainile in intuneric asteptand tacerea...

[One_Last_Dance]

Albastru si Lacrimi...
... intr-o singura lacrima pot exista o infinitate de nuante de albastru, si atunci ea devine picatura de ploaie, pentru ca aduna in ea atata albastru cate sentimente si emotii sunt amestecate la un loc.

P.S. ... astazi am incercat sa scriu fara a detalia marturisiri depline si a marturisii fara detalii... mi se pare un exercitiu interesant - nu stiu cat am reusit, tavalindu-ma din nou in Albastru...

[One_Last_Dance]

Ceasul meu... a incetat fara motiv sa indice ora, ca si cum secundele lui ar fi inghetate.
Afara in noapte, ninge... ninsoarea asta imi ingheata gandurile si ma face sa privesc fascinata la jocul fulgilor de nea.
In departare... perdeaua fumurie a norilor lasa sa se intrevada obrazul sidefat, de lapte al Lunii... o tacerea usoara paseste pe buzele mele intredeschise, culegand suspine...

Stii ce ma intreb?
- Daca va ingheta ziua de maine... ce ma fac?

[One_Last_Dance]

Din atatea stele ale acestui Univers, din eterna lor culoare, am ales lumina lor albastra - si ti-am desenat conturul... Noptea si-a insusit culoarea ochilor tai.

Nu doar stelele... si Ochii Tai ar trebui sa obtina dreptul de "Proprietate Legitima" asupra noptii...

[One_Last_Dance]

Undeva, la o margine de lume, peste-un camp de trandafiri un nor isi apleaca pleoapa, in noapte, lacrimand albastru... o jumatate de luna, radiaza galben, aproape cu nostalgie. Secundele trec irecuperabil... cu faţa alba, incremenita intr-o unica si ireversibila expresie - de indiferenta, neutra - ea nu rade, nu plange, nu sufera, nu surade, nu se stramba, nici o reactie... Incearca sa se acomodeze. Cu tihna si odihna. Cu linistea si tacerea. Cu rasaritul. Cu apusul. Cu luna, cu norii, cu fulgii, cu vantul, cu apa, cu oamenii, cu lacrimile ei interioare picurand in tacere, fara ca obrajii sa vadeasca vreo crispare. Prin lumina noptii, cadranul ceasului de perete, pe care secundele sunt marcate cu liniute echidistantate centimetric, masoara nu numai timpul, ci si spatiul care o indeparteaza de tine.

Cu tine, fara tine... trandafirii lacrimeaza albastru.

[One_Last_Dance]

Cu cateva clipe mai inainte as fi spus ca de nimic nu mai e nevoie ca ziua asta sa-mi para desavarsita. Acum stiu ca ceea ce se intampla e ceea ce-i lipseste ca sa devina sublima...
Si totusi...

Simt lumina ei ca pe o catifea moale si calda coborandu-mi pe umeri. Aerul pare sa fie greu si cu toate acestea respir atat de usor... il las sa-mi curga cald peste bratele mele goale, ii simt atingerea mangaietoare. E atata farmec, atata mister in jurul meu, incat as vrea sa opreasc timpul in loc. Nu imi e teama, dimpotriva, ma simt ocrotita.
Nu stiu de unde vine pacea asta adanca ce-mi cobora in inima, dar sunt atat de fascinata de linistea ei, incat nu ma indur sa plec.
Stau, uite asa, pironita-n loc in Tacerea Ta.
...
E atata liniste.
Fiecare rasuflare si fiecare miscare pe care o fac cand ma deplasez prin incapere rasuna, parca, prea tare...

[One_Last_Dance]

Tacerea se prelungeste, linistea devine tot mai intensa. Una cate una lumanarile au inceput sa se stinga lasand sa se auda agonia ultimelor palpaieli. Din cand in cand peretii transmit tot felul de sunete enigmatice, lasand un murmur confuz sa vina din departare ca si cand ar fi vrut sa-mi distraga atentia. Am incercat sa ma misc, dar n-am reusit... am incercat sa-mi ridic mana intr-un gest de aparare si am constatat ca ea nu ma asculta. Mi s-a parut un efort prea greu... o moleseala calda si invaluitoare a pus stapanire pe mine de parca as fi inceput sa-mi pierd cunostinta. Imi simteam capul greu, gandeam ca prin ceata... gandirea nu mergea in profunzime, plutea la suprafata. Reflectiile erau ca niste umbre ce veneau din strada, sa se plimbe pe albul peretelui. O senzatie de tristete incerca sa ma domine. Ceasul arata ora douazeci si cateva minute... urmatorul lucru pe care-l vad este telefonul, ridic receptorul si... formez numarul...
"- Alo. Vreau sa vorbesc cu tine... pot?
- Bineinteles ca poti.
- Vreau sa te intreab care a fost ultima situatie in care ai facut un gest necugetat, dezlegat de orice motiv anume, fata de cineva... cineva drag, cineva special, cineva necunoscut...
- ... doar tacere.
- Reformulez intrebarea: stii care e prima femeie pe care ai ranit-o?
- La ce mi-ar folosi sa ranesc pe cineva?... si vocea lui era, de-acum, doar o soapta...
- ... pot sa te ajut eu?
- ... D a.
- Prima femeie pe care ai ranit-o este mama ta. Rana pe care i-ai provocat-o la nastere ar fi putut sa-i aduca moartea.
Mai tarziu orice femeie intalnita in drumul tau, conteaza atat de putin. Chiar si atunci cand nu actionam ci doar contemplam un suflet, il ranim.
... din departare - raspunsul intarzia undeva, ratacit..."

Ca sa fii fericit trebuie sa pastrezi un fin echilibru intre aspectele dinamice si statice a tot ce caracterizeaza trairea, sa poţi descoperi noi senzatii, sa controlezi sau sa antrenezi miscarea emotiilor cu delicatetea cu care o boare de vant mangaie crengile unei salcii. Sa te poti opri uneori cateva minute in contemplarea a ceea ce simti, chiar daca mediul in care te gasesti nu este ideal pentru astfel de trairi.

Fericirea nu ne viziteaza zgomotos, pasii ei sunt tacuti si subtili...

Acest topic a fost editat de One_Last_Dance: 9 Feb 2006, 08:45 PM

[One_Last_Dance]

Cartea din mainile mele paru sa se deschida din propria ei vointa, la intamplare... versurile sunau demodat in timp ce le citeam cu voce tare, de parca autorul s-ar fi nutrit dintr-un trecut literar si ar fi respins curentele actuale din poezie. Citeam o poezie de dragoste, si inca una trista, cuvintele fiind pline de ploaie, de lacrimi si de parfumul magnoliilor. Hotarul dintre sentiment si sentimental putea fi imprecis, dar nu aveam nici o indoiala ca versurile veneau din inima celui care le scrisese si ca poetul vorbea de o dragoste interzisa.
Am ramas cu gandul pierdut cateva momente rasfoind paginile, citind versuri ici si colo...
Cuvintele scrise erau tot ce mai ramasese dintr-un om care fusese iubit de o femeie care nu-l uitase niciodata.
Tare mi-as fi dorit sa-l fi cunoscut in realitate, nu ca pe o stafie...

Am incercat sa ma detasez, sa-mi pastrez independenta... prea ma saruta poezia cu privirea ei. O privire a dorintei... pentru ca de iubire nu putea fi vorba, dar... exista in privirea ei o dorinta incarcata de sentimente.
O adiere usoara dinspre fereastra a facut ca flacara lumanarii sa palpaie, iar in jurul meu s-au miscat umbrele, cu o aparenta viata proprie... am lasat totul sa curga, sa pluteasca departe de mine, eliberandu-mi mintea. In globul de cristal rasturnat, care fusese asezat in mijlocul mesei, se miscau imaginile de orhidee...
- Un vas pentru flori in viata?
Fatetele de sticla au descompus lumina palpaitoare in curcubee...
Am incercat din nou sa ma agat de vreun ultim rest de realitate, nu vroiam sa ma pierd in vrajile poeziei incat sa nu mai pot judeca obiectiv. Trebuie sa raman linistita... incercam sa articulez cuvinte putine, aproape neauzite, ca un fel de rugaciune... apoi mi-am intins mainile pe masa, cu palmele in jos si am inceput sa privesc fix luminile care pulsau in globul meu de cristal.

[One_Last_Dance]

Dacă.......




Mi-am pierdut ideea.
Imi ramane un singur lucru de facut: "slalom printre ganduri"

[One_Last_Dance]

Dacă....... as mangaia peretii cu degetele... cu siguranta, degetele mele ar aduna colbul vechilor mele iluzii, al zburdalniciei mele inutile si al copilariei.
Mi s-a taiat rasuflarea... ce se intampla cu mine?
Ma simteam din nou mica, mai apoi, brusc, parca ma ridicam din strafundul fiintei mele, incepeam sa urc incet, incet, la suprafata, cresteam... ei! nu cred ca se poate sa renasc din propria-mi fantoma, care era, stiu atat de bine, banuitoare, morocanoasa, solitara si, oarecum, in felul meu, sentimentala.
Si apoi, alt mister... o melodie mi-a izbit auzul, m-a facut sa ies din toropeala si din copilariile mele...
Nu ma pot abtine sa nu surad... Sunt Fericita!
Ma bat tot soiul de ganduri, cum se intampla dupa o intalnire care a redeschis portile amintirii si a tulburat miresmele unui climat uitat. Toate gandurile, cam sumare, imi faceau placere... buzele, fara stire, erau brazdate de un suras nou. Prin fata ochilor mi se perindau diverse imagini... perspectiva unor saptamani si luni lipsite de orice piedici... mi se parea, in sfarsit, ca fericirea mea era prezidata de cineva ori de ceva, o persoana verbala si insufletita, dar greu de definit.
Fericirea imi aparea ca un teren nou, si nu ma simteam inca plina de cutezanta, incercam sa ma aventurez in ea cu pas timid. Treceam dintr-o lume intr-alta...
Ramasita mea de zi umplea toata intinderea din apropierea mea cu o pulbere albastra... se facuse un fel de ceata, si densitatea ei devenise, la orizont, opaca.

Trecerea de la zi la noapte pare a se fi incetinit, suspendat, oprit pentru o clipa pe murmurul melodiei...

Moody Blues ~ Nights in White Satin

[One_Last_Dance]

Imposibilul se produsese, brusc si inexplicabil, soarta ii daruise o intalnire... o intalnire cu un tanar pe care nu-l cunostea, pe care nu-l mai vazuse niciodata. Destinul o chemase si ea se simtea incapabila de-a impiedica implinirea lui...

Peisajul era superb. In spatele lor se zarea un satuc pitit ca o pasare in imensitatea alba a vaii, iar in fata si pretutindeni in jur peisajul era dominat de maretia fastuasa a muntilor. Piscuri inalte acoperite de stanci si de brazi se inaltau pana la nori, vrand parca sa strapunga si bolta cereasca.
Peste tot - zapada. Nesfarsita si de o mare frumusete, acoperea pantele, impodobea brazii si impovara varful muntilor. In mijlocul nesfarsitelor zapezi, inconjurati de o grava tacere a naturii, el si ea pareau niste furnici tarandu-se pe suprafata unui univers incremenit. Cerul parea translucid si soarele inaltandu-se, invaluia intr-o lumina roz muntii inzapeziti...
Vreme de cateva ceasuri isi croira drum oblic, spre inaltimi. Urcau tot mai sus, pe un drum sapat in zapada din ce in ce mai abrupt si mai ingust, iar vantul urla peste povarnisurile dezolante, aruncandu-le in fata o zapada care-i orbea.
Deodata, tocmai cand ajunsera in portiunea cea mai abrupta, soarele disparu brusc. Ca si cum cineva ar fi suflat intr-o lumanare... ramasera un timp, nemiscati, in intunericul greu, care ii acoperi, in timp ce, fulgi de nea le umezea obrajii. Incepuse ninsoarea.
... tocmai cand teama ca noaptea ii va prinde pe drum li se cuibarise in suflet, descoperira in fata lor o cabana lunga, dar scunda, construita in intregime din lemn cu acoperisul abrupt si inclinat... desi parea demult abandonata, fumul subtire care iesea prin cosul vechi, arata ca acum era locuita. De la una din ferestre se zarea o lumina, parca tocmai spre a le arata drumul... iar din interior razbateau acorduri muzicale amestecate cu zgomote.

- Acum... pot sa ma laud, draga mea, ca am o mare putere de-a invinge muntele. Facu o pauza, dupa care continua pe un ton grav...
- Trebuie sa plec... nu-mi pot permite sa raman aici... cu fiecare clipa care trece, creste riscul de a fi prins de avalansa...
Inainte ca ea sa-i poata spune ceva, sa protesteze, privirea lui semnificativa ii intrerupse fraza... cu schiurile in picioare, inarmat cu doua bete din lemn de bambus, isi indesa pe frunte caciula groasa si dupa ce se asigura dintr-o privire ca ea il urmareste, porni cu toata viteza spre partie...
Cateva clipe, ea ii urmari cursa, apoi deodata, nu mai vazu in fata ei decat o nesfarsita mare de zapada, in mijlocul careia se distingea un punct negru... continua sa priveasca, cu mana streasina la ochi, pana el disparu in scobitura unei vai, pierzandu-se in ninsoare...

O bataie usoara in usa puse capat acestui vis... o voce blanda, rosti rar, cuvinte care-i tradau afectiunea:
"Buna Dimineata!"