Scrieri, ganduri, amintiri din viata lui Jude veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

Cum aici am de gand sa vorbesc despre orice imi trece mie prin cap, despre ce probleme am, dar mai ales despre ce nedumeriri am, o sa incep prin a ma intreba: unde s-a dus inspiratia? Acum cateva ore era, si acum n-o mai gasesc! Off! Oricum, ma bucur tare mult ca am un loc numai al meu, in care pot sa vorbesc despre orice si oricat. De multe ori nu iau parte la discutiile de pe forum pentru ca nu imi pot gasi cuvintele, in momentul in care incerc sa scriu, ori pentru ca ajung total off-topic. Am conceput jurnalul asta ca pe un loc in care sa scriu tot ce ramane nespus, fie pentru ca nu sunt urechi sa auda, fie pentru ca nu exista gura care sa le spuna. Si unde sa vorbesc despre multele "nedumeriri" pe care le am. Asa ca e deschis tuturor celor care vor sa ma lamureasca, ori pur si simplu sa isi spuna parerea.

Hmmm, nu m-am gandit niciodata ca e atat de greu sa te faci inteles. E greu sa surprinzi esentialul si sa-i faci pe ceilalti sa inteleaga ce vrei sa spui. Mai ales cand scrii, cand stii ca un cuvant poate fi interpretat in o multime de moduri, pentru ca nu e ajutat nici de mimica, nici de gesturi, nici de ton. Imi ia destul de mult timp pana gasesc formularea potrivita, pana ajung sa fiu multumita de felul in care suna o fraza, pana ma conving ca pot sa ma fac inteleasa. Niciodata nu sunt pe deplin multumita, pe deplin convinsa, mereu e loc pentru mai bine. Dar nu pot astepta la nesfarsit, pana gasesc forma perfecta. Ce e mai rau e ca de multe ori ma satur sa tot caut si atunci renunt. Dar cel mai rau e cand scriu seara, pentru ca de fiecare data reusesc sa devin patetica Si nu prea imi dau seama de gradul de patetism (uneori telenovelistic, depinde de stare) pe care il ating, abia a doua zi pot gandi la rece. Hmmm, ma intreb ce-o sa zic maine despre randurile pe care le scriu acum. Sper sa zic de bine!


Nu m-am gandit niciodata ca oameni necunoscuti citesc ce scriu aici si ca intra in intimitatea mea. Nu m-am gandit ca fac publica o parte din mine. Nu ma deranjeaza lucrul asta, in definitiv, nu fac decat sa scriu ce gandesc, ce nu imi convine si ce imi doresc, lucruri pe care e normal sa le impartasesc altora. Singura conditie pe care mi-o impun e sa nu devin prea melodramatica ori sa depasesc anumite limite, sa intru in detalii ce nu mai tin de "interesul public". In rest, am mana libera.


Tocmai m-am intors din...cum sa-i zic, concediu? vacanta? Ma rog, am fost in V, intr-o statiune de "odihna si tratament", adica unde se duc de obicei pensionarii. Si asta pentru ca m-a tarat sor'mea dupa ea, spunand ca ei ii trebuie odihna, nu agitatie (agitatia fiind la mare ). Si eu, de dragul psihicului ei, am acceptat. Acum, nu regret decat ca din 10 zile, in 7 a plouat! Si eu tot nebronzata am ramas! Eh, macar am facut masaj si gimnastica si am mancat "piept de pui Hawaii" Dar tot mai bine era la mare, chiar si in casute, cu hamburger si cartofi prajiti in meniu! La anul, o rog pe sor'mea sa se trateze singura de stress, asta e clar!

Uff, am scris destul! Deja ma gandesc la factura frumoasa care va veni si nu pot decat sa sper ca o sa renunt cat de curand la dial-up pentru cablu! Pana atunci, sunt forumist cu juma' de norma.

Draga Jude,

Te faci destul de inteleasa si cred ca daca n-ai mai da atata importanta cuvintelor rostite ai putea spune mai multe. Chiar tu ai spus ca vrei sa spui ce-ti trece prin cap. Ar trebui sa spui/scrii cuvintele direct cum iti pica, fara sa forumulezi si reformulezi ca nu-ti taie nimeni capul si fii sigura ca te vom intelege. Fa un exercitiu, chiar aici in jurnal, scrie ORICE cu primele cuvinte care-ti vin in cap. Promit sa citesc tot oricat de lung ar fi textul. Spune-ne ceva ce tzine de tine, ce cunosti foarte bine...fuziunea nucleara de exemplu

Cunosc destule persoane care se incurca la povestit, si asta pentru ca au prea multe idei si vor sa le spuna pe toate o data. Nu vor sa omita ceva, ce poate fi esential, dar cu toate astea se apuyca de povestit si de multe ori se departeaza de subiect pentru ca ajung intr-un loc care le aminteste de altceva si tot deschid paranteze in timpul vorbirii. Asa o sa ajungi si tu, sa uiti sirul evenimentelor pentru ca taci prea mult

Hai curaj! Nu e greu, iar odata eliberate toate gandurile iti va fi mult mai usor!

Cu mult drag,
un Pisoi

P.S: Scuza-mi interventia si bagarea in seama. Nu sunt sfaturi ci pareri cu care esti de acord sau nu!

Kitty draga, cu fuziunea nucleara nu stau prea bine, dar gasesc eu alt subiect Cat despre interventie, imi face multa placere. La mai multe!
Si eu, cand povestesc ceva, incerc sa dau cat mai multe detalii, sa nu se "piarda" ceva. Si mi se-ntampla sa deschid si a doua paranteza si ma-ncurc si eu in ce spun. Asa ca inchid cuminte parantezele si ma-ntorc la drumul principal, spre marea usurare a audientei.
Oricum, treaba cu reformulatul de milioane de ori ma exaspereaza si cand scriu ceva pentru scoala. Pot sa stau si o ora pentru o introducere la un eseu. Pana nu sunt cat de cat multumita de cum suna, nu trec mai departe. De cele mai multe ori nu ma deranjeaza, mai ales cand e vorba de eseuri pentru literatura, dar cand sunt in crize de timp sau de inspiratie, incep sa ma calc singura pe nervi! Dar mesajul tau a avut un efect cat se poate de pozitiv : o singura data am sters ce am scris. Merci!

..................................................................................................................................................................................


Pierdut in gara Oradea tanar inalt, 23 de ani, par saten. Ofer recompensa.

Si culmea!!! eu te-am inteles perfect! Vezi ca se poate? Vezi ca nu trebuie gandita o chestie prea mult ca sa fie scoasa? La scoala e normal sa stai sa gandesti un eseu, dar tre' sa te inveti sa fii mai repede multumita de ce scrii. Avand in vedere ca vor fi si lucrari nu cred ca timpul va fi in favoarea ta. Scrie pe o ciorna CUVINTELE esentiale pe care vrei sa le introduci in eseu si apoi compune fraze pentru fiecare! Asa nu "pierzi" pe drum nimic, iar esesul tau va cuprinde tot ce e interesant!


P.S: Io am pierdut la Severin un tanar inalt, brunet, ochi caprui, raspunde la numele de Calin sau genicon, are 21 de ani si canta hip-hop

Din intamplare am dat peste niste albume Pasarea Colibri, primite de sora mea de la love of her life Si una din "melodii", ma rog, e o secventa recitata, suna cam asa:

"Nedumerire
Asa e soarta boului, vitel adult,
Sa stea la poarta noului nitel mai mult!"

De aici m-am inspirat pentru titlul jurnalului. Si am uitat sa-i multumesc lui Contraste pentru catren, mi-a placut tare mult!


Ma duc linistita dimineata la consultatie, sa vad daca-mi da si alt tratament sau ramane tot asta. La care doamna doctor ma anunta ca "ar fi bine sa te duci la chirurgie, sa-ti faca o incizie, ca sa scapi, sa nu-ti mai apara iar!" Eu raman masca, dar reusesc in mod artistic sa-mi ascund perplexitatea sub o masca zambitoare si calma. Situatia continua si la spital, unde doctorul (tanar si foarte simpatic ) ma anunta ca " o sa doara putin, ca nu se face anestezie". Cu zambetul usor "tocit" ma indrept spre sala de mici interventii, unde astept vreo jumate de ora. Inaintea mea intrase o fetita mica, de vreo 2 ani, care tipase de ti se facea pielea gaina. Normal ca m-am speriat toata! Deja ma gandeam ca o sa plang de mama focului. Si asa a si fost. Cred ca o buna parte din lacrimile alea erau de frica, nu numai de durere. Eh, am scapat in final cu viata, la fel si doctorul
Dedicatie speciala pentru mine: "Die another day"

Bre, daca nu ti-a extirpat umorul, e bine !
Si ma bucur ca ti-a placut dedicatia !
Cu drag, si plina de... contraste.

Se termina vacanta...Mereu trece mai repede decat ar trebui, mereu ma trezesc abia la sfarsit ca nu am facut absolut nimic pentru mine, ca mi-am castigat pe drept diploma de vegetala exemplara. Nu am reusit nici acum sa duc la bun sfarsit ceva din ce-mi propusesem eu inainte de inceperea vacantei. De manualul de mate nici nu m-am atins, cu franceza am avut o intalnire rapida, care m-a epuizat (nimic nou... ), cu engleza m-am intalnit de vreo doua ori, dar nu la momentul potrivit, asa ca am fost nevoita sa intrerup legatura. Cat despre citit, cu greu ma concentrez si reusesc sa termin o carte. Am citit mai mult in timpul anului decat acum. Adica nici nu-i greu sa citesti mai mult de 2 carti
Anyway, ma intreb cum o sa reusesc eu sa ma adaptez la programul de scoala. Daca o sa fac la fel ca anul trecut, cand intrasem deja in perioada tezelor si eu inca mai aveam senzatia ca scoala abia a inceput si ca nu trebuie sa ma agit prea mult... Bine, apoi a venit vacanta si in semestrul 2 am dus-o tot asa, ca abia s-a terminat vacanta, deci ar trebui sa o iau mai moale. Poate anul asta imi dau singura un branci si poate reusesc sa invat ceva la mate si la fizica. Si putin la chimie, asa, din ambitie. Hmmm, cred ca ma mut in prima banca, altfel n-am nici o sansa sa invat ceva, cu asa colege de banca

Nu inteleg de ce e toamna atat de devreme. Mi-a fost dor de vara toata vacanta, dar n-am simtit-o nicaieri. Ca niciodata, aproape toate zilele erau la fel, ajunsesem sa nu mai stiu ce zi a saptamanii era, ce sa mai vorbesc de data, fara calendar pe perete... Nu mi-a placut vara asta, nu asa o vroiam. Si doar a debutat bine... Si acum, cand mi-am recapatat si eu increderea, dorinta, acum nu pot iesi din casa. Damn it! Si daca mai pun la asta si inceputul scolii, deja am un tablou de vis! Eh, ma mai consoleaza Nichita din cand in cand...

"Bate intotdeauna alt clopot;
genunchii mei stau in alta biserica
si-n alta vreme.
Peste mine doarme alt inger.
Eu ma ridic de sub aripa lui si spun:
-Du-te, du-te, nu vezi ca esti altul?
El imi raspunde:
-Lasa-ma, mai lasa-ma putin,
mi-e foarte somn,
mai lasa-ma putin...
De ce uiti tu, ca esti si tu altul!"
("Bate intotdeauna alt clopot")


Cred ca as scrie la nesfarsit aici, dar mai pastrez din nimicuri si pentru zilele urmatoare Noapte buna!

Si totusi sunt multe de spus. Stau la rand la usa si eu nu ma hotarasc sa le deschid. Si chiar daca deschid, nu fac decat sa arunce o privire inauntru, daca e gol. Daca se asteapta o confruntare directa, fac toate cale-ntoarsa si fug care incotro, in colturile libere (e cam aiurea sa ai capu'-n colturi, dar ma rog, fiecare cu ce poate... ). Da, am o problema cu timiditatea si cu increderea in mine. Prima e omniprezenta, a doua e mai nestatornica: am momente in care ma simt fff down si mi-e sila sa ma duc pana la magazinul din colt, dar am si momente in care (citez) "i'm za king of za ___ world, bah!". Si totusi, in momentele astea primesc cele mai multe bobarnace, ca ma si tem sa mai fiu plina de self esteem. Si atunci, " eu cu cine votez"?
Nu, cu siguranta nu votez cu prima varianta. Am avut o perioada de vreo cateva luni in care nu ma suportam, nu puteam gandi ceva frumos despre mine, nici macar un rezultat foarte bun la olimpiada nu m-a facut sa ma simt mai bine (in privinta asta, inca mai cred ca a fost norocul). In perioada de apogeu a "crizei", aproape ca nu ieseam din casa, daca n-ar fi trebuit sa fac aprovizionarea zilnic pentru parinti, cred ca m-as fi limitat la drumul spre scoala. Si cand in sfarsit am reusit sa ma mai ridic, mi-am zis ca pentru nimic in lume nu imi mai permit sa ajung intr-o asemenea stare. Optimista, nu?
Dar nici cu a doua optiune nu ma-ncumet sa votez. Nu sunt suficient de tare incat sa nu ma afecteze bobarnacele astea. De cele mai multe ori sunt simple avertismente, care imi arata ca sunt pe cale sa depasesc limita dintre incredere si infatuare, la brat cu un narcisism infloritor. Si cu toate astea, aproape de fiecare data simt ca toata increderea aia era nefondata, ca nimic nu imi dadea motive sa ma simt "mare si tare". Si ma trag exagerat de urechi, indeajuns incat sa ma opresc mai jos de linia de echilibru. Si uite-asa, cu o precizie demna de invidiat, ratez de fiecare data centrul, dar ma apropii incredibil de mult de extremitati. Eh, nu cred ca va dura o vesnicie, inca mai am timp sa ma educ, doar sunt viitorul patriei Saraca patrie, daca mai sunt si altii ca mine, e clar!



Am recitit mai devreme pagini din jurnalele altor forumisti ( sa nu ma dau de gol, nu spun ca mi-au placut enorm:P ) si am stat eu si m-am gandit (am cujetat, cu alte cuvinte ):chiar are sens sa scriu de dragul...vorbariei? Simt ca nimic din ce am scris pana acum nu inseamna altceva decat banalitati debitate zilnic in sesiunile de messenger sau telefonie. Cu toate astea, nu cred ca o sa ma opresc, pentru ca imi place sa vorbesc ( oare suna ciudat? ). Ma rog, sa scriu, in cazul asta. Nu incerc sa scriu frumos, pentru ca am de fiecare data senzatia de fals. Macar aici sa fiu eu in totalitate. Chiar citeam zilele trecute un articol in Jurnalul National in care autoarea isi povestea periplul prin cateva din forumurile autohtone. Si spunea pe undeva ceva de genul "pot sa imi razbun frustrarile si propria incompetenta, pot sa le arat de ce sunt in stare, desi zilnic oamenii trec pe langa mine complet nepasatori, pot sa ma dau jiji becali cand eu sunt de fapt coleg cu nelu de la sonda, si toate astea sub acoperirea unui nick" (asa am interpretat eu, nu astea erau cuvintele ei). Si nu imi dau seama daca sunt incredibil de naiva cand cred ca e inutil sa minti in fata monitorului. Despre defulare si compensare nu zic nimic, dar minciuna? La ce bun? Cu ce te ajuta sa ai o vila cu trei gradini si 5 masini, sau sa fii omul din dreapta lui bush in ultima aparitie televizata, dar toate doar din tastatura? Mai greu e cand incerci sa te dai erudit, aici e ceva mai greu de disimulat, dar nimic nu e imposibil! Iti aduce vreo satisfactie de durata? Cred ca mai bine m-am simtit eu cand, din toate locurile din lume, am gasit tricou cu Guns tocmai intr-o statiune de pensionari! That made my day! Ce zic eu, my entire vacation!

Si totusi, "Stop" e un cuvant cu sens. Asa ca noapte buna!

Stiu, sunt maniaca! Dar am vrut sa postez versurile astea, ascult melodia in continuu de cateva zile.

Iubito, cata lume intre noi,
Numaratori de ploi din doi in doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
Cate zapezi pe buze ne-au crescut...

Asculta-ma si lasa-ma sa strig,
Mi-e frica de-ntamplare si mie frig
Si nu mai vreau sa stiu pan-la sfarsit
Cine-a iubit frumos, cine-a gresit,

Cine-a facut spre noapte primul pas,
Cine-a plecat din joc, cine-a ramas,
Cine si-a smuls peretii rand pe rand,
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gand,
Cine a pierdut si cine a castigat
De toate inlantuit sau dezlegat,
Cine a crezut mai mult in celalalt,
Sub cerul prea strain si prea inalt.


Cand am sa uit cum suna glasul tau,
Decat tacerea, ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele innopta
Cand nu mai simt ce-nseamna umbra ta?

Numaratori de ploi din doi in doi
Iubito, cata lume intre noi.

Buna dimineata !

Buna seara, Contraste!

"If love is what you want
Baby here I am
If tenderness is what you need
I’ve got that to give
If you need some affection
Baby these are open arms
(...)
If time is what you need
Baby I’ll stop the clocks
If you’re looking for something
Maybe I’ve got what you want
If there’s one thing to remember
Don’t forget that these are open arms"
Tracy Chapman - "Open arms"

Azi am fost rea. Am judecat, desi nu am nici un drept sa fac asta. Am spus stop inainte sa exagerez, dar si cele cateva cuvinte au fost de ajuns. Nu e prima oara cand fac asta, nici prima oara cand imi dau palme...la figurat. Dar nu e nici ultima, mai mult ca sigur.
...........................................................................................................................................................................................

"I looked through the paper
Makes you wanna cry.
Nobody cares if the people
Live or die.
(...)
But I’m always alone.
And my heart is like ice.
And it’s crowded and cold
In My Secret Life."

Salvador Dali - Meditative Rose

Uite asa am mai gasit pe cineva perfectionist ca si mine! De fapt, eu nu mai sunt chiar atat de perfectionist pentru a scrie un text de 10 ori pana obtin forma finala, dar vad ca si tu progresezi!

Imi place jurnalul tau dar marturisesc ca titlul m-a atras la inceput... de ce "nedumerire"? Raspunsul l-am aflat citindu-ti randurile si ceea ce ma bucura acum cel mai mult este ca a poposit la han o musteritza ( ) atat de frageda!

Chiar daca am inversat un pic cliseele compozitionale, acum nu mai pot sa-ti urez decat si sper sa te simti bine printre noi

Multumesc, Marcus! Si bine ai venit in bucata mea de forum! Sa stii ca ma simt din ce in ce mai bine la Han, chiar daca sunt, vorba ta, "atat de frageda" (ca sa vezi cine a fost muza poetului!... )

Nu stiu ce se-ntampla, dar merge foarte prost netu' si-mi fac niste nervi groaznici! Hmmm, de parca nu era de ajuns ca-mi merg prost toate, acum imi mai trebuie si-asta!

Sunt groaznic de nehotarata si in curand o sa fie nevoie sa ma decid in ce parte o apuc, daca merg pe ceva uman sau mai degraba real. Nu-mi plac matematica, fizica si tot neamul lor cel plictisit, in liceu m-am reorientat spre umana - romana si engleza, mai ales. Ma gandeam sa dau la o facultate de limbi straine, dar nu stiu daca am prea multe optiuni dupa ce termin. Mi-ar placea sa fiu psiholog, dar nu sunt sigura ca meseria asta e asa cum mi-o inchipui, nu sunt sigura ca e ce-mi trebuie. Offf, mi-ar placea sa studiez istoria artei sau arheologia sau ceva in domeniul publicitatii sau marketing sau.....sunt multe, prea multe. Si principalul motiv al nehotararii mele e neincrederea in propriile mele forte. De multe ori imi spun ca "e prea greu domeniul asta, n-o sa fac fata" sau "nu am ce-mi trebuie, nu cred ca reusesc". Si ma sperie ideea ca dupa ce termin facultatea aia o sa fiu doar un "salariat" mediocru. Nu vreau sa fac ceva ce ma depaseste, dar nici sa ajung economist (nu de alta, da' nu-mi place ce face sor'mea, ea fiind economist ). Cred ca pana dau bacu' o sa ma tot "decid" de vreo 20 de ori, pentru ca in ultimul moment....sa nu iau bacul? Nu, nu, nici asa pesimista nu sunt. In afara de perspectiva invatatului, care ma cam oboseste, nu ma deranjeaza mai nimic. A, si subiectele de la mate si fizica. Adica jumate din examen!


De fiecare data cand ma gandesc la momentele trecute, la ce a fost mai important in viata mea pana acum, imi dau seama ca de fiecare data am fost ingrozitor de...copil, desi la momentul respectiv ma felicitam ca sunt capabila sa fiu rationala. Si asa in fiecare zi ma vad mai matura decat ieri, dar probabil (de sperat) mai copil decat maine.
Si, cu toata copilaria, acum cateva luni eram altfel. Eram mai calma, acceptam mai mult, nu din obligatie, ci pentru ca prea putine ma afectau cu adevarat. Prea putine mi se pareau atat de importante incat sa le las sa-mi invadeze lumea. In rest, zambeam, ironizam si treceam mai departe. Acum, zambesc prea putin, ironiile devin prea..."vulgare", nervii sunt mereu incordati si zilnic am momente in care nu ma suport si m-as da afara din mine cu prima ocazie.
Mi-e sila sa analizez motivele, de fapt le cunosc, dar nu mai vreau sa ma gandesc la ele. Mi-e mai usor sa "gandesc in gol", de mult nu ma mai intereseaza aproape nimic la modul foarte serios. De mult nu mai sunt capabila sa am o parere argumentata despre un anumit subiect, ma pierd cand trebuie sa formulez clar motivele, pentru ca nu imi gasesc mereu cuvintele. Rezolvarea "telenovelei" mi-e la indemana, nu am nevoie decat de multa convingere si de dorinta de a-mi ridica singura moralul. In definitiv, cum mi-ar putea fi bine, daca toate zilele sunt la fel? Prin urmare, nu-mi trebuie decat sa pun teoria in practica...Floare la ureche!

Ascultand Faithless in timp ce scriam ultimul rand, domnul care canta a zis asa : "If you place a thing in the center of your life that lacks the power to nourish, it will eventualy poison everything that you are and destroy you. A simple thing: an idea or the perspective on yourself or the world. No one can be the source of your content. It lies within, in the center."

"In fiecare seara mi-e mintea ca o foaie alba...Da, puisorule, fac anume, iau purgative pentru tine....Ma innoiesc pentru tine, puisorule, seara de seara". Am citit azi "Scaunele" de Eugen Ionescu si mi-a ramas scena asta in cap, nu stiu de ce. Poate pentru ca nu stiu daca sa rad sau sa plang si poate pentru ca nu vreau sa ajung sa ma innoiesc seara de seara, cred ca m-as pierde, intr-un final. Si doar nu-s fata de lepadat!
Si totusi, "poate ca florile cresc sub zapada!"

Da, a fost bine azi, a fost excelent, nesperat de bine. Uite cum te pot binedispune 2 ore de stat cu capul in soare, langa o prietena pe care o vezi in fiecare zi si, cu toate astea, tot gasiti ce sa vorbiti pana va doare gura. Nici macar durerea groaznica de cap pe care o am, asortata cu ameteala si foame, nu ma pot demoraliza. Daaa, eu pot!


Nu-mi vine sa cred ca de cand m-am intors acasa, am prins mai multe zile insorite decat in pseudo-concediul meu (nu stiu cum sa-i zic altfel) pe care, cum am mai spus, l-am petrecut intr-o statiune "de tratament". Am avut astfel ocazia sa ma tratez si eu de calm si buna-dispozitie, intorcandu-ma acasa miraculos vindecata: ma enervam in 2 secunde din cea mai mica prostie, n-aveam chef sa ies din casa, sau, cand aveam, nu puteam, m-am pricopsit si cu o boala. Eh, ce face medicina moderna...Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar "infama" statiune, pe numele ei Felix, era destinata mai mult celor in varsta...eu nici reumatism n-am, nici nu ma dor salele, asa ca ce sa caut acolo? Am fost un mic martir in numele iubirii fratesti, asa ca am o bila alba! Din 10 zile, in 3 am facut plaja, in rest am vegetat, ceea ce a devenit o rutina...Eh, macar pe tren, si la dus si la intors, m-am simtit cat se poate de bine! Totusi, nimic nu se compara cu marea, pe care sper sa o revad cat de curand...chiar si toamna, nu m-ar deranja!

Aici pun punct azi, pentru ca nu prea mai nimeresc tastele si mi-e ca daca mai scriu ceva, o sa fie evidenta (daca nu e deja) ameteala mea. Desi e noapte, Bob Marley - Sun is shining V-am pupat!

Mi se pare aberant ca, intr-o tara in care multe merg prost si prea putini incearca sa le faca bune, cea mai importanta stire sa o constituie distractia presedintelui la nu stiu ce festival de muzica. Dar la fel de aberant mi se pare sa stai cu ochii (ma rog, obiectivul) fixati pe el, analizand si comentand absolut orice miscare, de parca ar fi comentariu literar, nu o simpla vacanta a unui om normal. Da, e presedintele, urmariti-l, fotografiati-l, dar nu-mi impuiati apoi mie capul timp de 15 minute cu ce-a facut si ce n-a facut el, cu ce picior dansa si cate degete avea la o mana. Nu mi se pare normal sa stai si sa comentezi fiecare gest, fiecare grimasa, dupa care sa intervina un "trimis special" care sa comenteze aceleasi gesturi, aceleasi grimase. Si toate cu un aer de "ce dashtepti suntem noi c-am inteles ce planuri de viitor are presedintele dupa cum dansa".

In alta ordine de idei, se termina vara, vacanta mea. Incep iar problemele, stressul, nesiguranta, intrebarile gen "pai bine, dar eu ce fac apoi?" etc. Totusi, intr-o oarecare masura, imi pare bine. Probabil ca o sa regret curand tot ce n-am facut in vara asta si ar fi trebuit sa fac. Dar asta e, imi asum propria lene si dezinteresul evident, precum si efectele lor pe termen...destul de lung, as zice eu.

Mda, nu stiu sigur ce vreau sa spun, asa ca renunt si sper intr-o apropiata recuperare a coerentei (asta ar putea fi un efect pozitiv al scolii - de cele mai multe ori ma obliga sa gandesc, ceea ce e extraordinar... ). Sper sa am parte de o zi frumoasa, in care sa fiu linistita si senina si sa nu permit nimanui sa-mi strice dispozitia! Am nevoie de asa ceva...

Sunt momente in care cuvintele sunt prea putine, momente in care te surprinde bucuria fara motiv, sentimentul de multumire sau seninatatea - nici tu nu stii cum sa-i spui. Nu cred ca exista ceva pe lumea asta care sa merite ura, doar dispret, doar indiferenta. Nu cred ca merita sa te consumi pentru o decizie pe care a luat-o altcineva, o hotarare care ii schimba viata, dar care este, in definitiv, a lui. Incerci sa-i deschizi ochii, iar daca nu reusesti (desi nu esti singurul), inseamna ca el vrea sa fie orb. Probabil fiecare ramane cat de orb si cat de surd vrea. De prea putine ori reusesc eu, un simplu om, sa-l determin pe celalalt sa-si schimbe atitudinea, sentimentele. Nu-mi pot asuma meritul pentru un om care "se trezeste", care incepe sa priveasca lumea cu alti ochi, caruia incepe sa-i pese si de ceea ce depaseste limitele propriei persoane. Daca da rod, inseamna ca terenul a fost intotdeauna fertil. Nu e meritul meu ca terenul acela a fost dintotdeauna astfel si acum ajunge la constiinta propriei puteri. Fiecare incepe sa inteleaga atunci cand isi doreste sa o faca, nu cand este impins de la spate. Nu imi pasa de automatisme, vreau oameni care cred cu adevarat, care simt ceea ce spun. Probabil o sa incep candva sa inteleg si eu, pana atunci, raman sa visez la cei care o fac deja, la cei care au ajuns constienti de inutilitatea vorbelor cand lipseste actiunea, de inutilitatea urii si rautatii gratuite. Probabil sunt prea naiva pentru secolul asta, dar pana la proba contrarie o sa cred in continuare ca nu e o solutie sa judeci si sa condamni fara drept de apel, dar sa ii sprijini pe altii care vin sa faca aceleasi lucruri, dar intr-o alta forma, ajungand in cele din urma sa fie la fel de huliti. E o prostie sa pozezi virtuos cand in sinea ta visezi sa ai o natie intreaga la picioarele tale, sau macar o mana de oameni.

Asta imi trece acum prin cap, sunt idei fara coerenta si fara logica, dar in momentul asta sunt ale mele. Maine nu sunt sigura ca am sa le consider la fel de corecte. Nu sunt decat incercari, nici vorba sa fi spus tot ce era de spus. Singura realitate e ca dreptatea e mereu impartita si ca rareori majoritatea spune adevarul, ca oricand ma pot trezi cu siguranta ca tot ceea ce am considerat a fi adevarat pana in acel moment nu era decat o maaare minciuna, care suna logic. De fapt, nici eu nu stiu ce m-a apucat acum...as vrea sa sterg tot ce am scris, dar nu cred ca o sa o fac. In definitiv, toti spunem prostii la un moment dat, asa ca e tolerabil In plus, e destul de tarziu, la ora asta... anything can happen

M-am intors din ultima "suflare" de vacanta. Daca as fi stat acasa, probabil ca mi-ar fi stat gandul doar la inevitabilul sfarsit al vacantei. Asa, in Brasov n-am prea avut timp sa imi dau seama ca trec zilele. Nu stiu cum se face, dar cand sunt acolo simt ca nu am timp sa fac tot ce as vrea, parca zilele sunt mai scurte. Mai ales in timpul saptamanii, cand raman singura de dimineata si pana pe la 3, cand vine sor'mea de la servici. In timpul ala, daca nu ies sa bat magazinele (desi acum, de cand s-au mutat, trebuie mereu sa iau bus-ul si mi-e lene ), imi omor timpul cum pot, dar parca am mai putin timp de omorat decat acasa Zilele astea m-a pus sor'mea la munca - intelectuala, ofcourse - la cererea expresa a mamei, care se teme ca nu iau bacul la mate. Eu nu ma tem, eu cred doar. Asa ca pana ma convingeam sa ma apuc de munca silnica trecea destul timp, destul cat sa mi se faca somn si foame si sa cred ca a trecut jumate de zi Normal ca nu m-am eschivat, adica nu prea mult, ceva rezolvari chinuite exista, dar am ocolit subiectul atat cat imi trebuia ca sa ma simt confortabil.
Luni am ajuns prin Craiova, unde am batut centrul mai bine de juma' de ora ca sa gasim un loc unde sa mancam (nu ca nu erau, dar nestiind locul, nu ne hotaram unde sa intram). Orasul - cat am vazut eu din el - e foarte frumos, cladirile vechi de pe langa Universitate sunt superbe, iar trecatorii - mai mult decat fascinanti. Bine, era si perioada restantelor, prin urmare se explica fascinatia, dar nu m-ar deranja sa fac acolo facultatea. Sau macar sa trec lunar prin oras
Acum sunt acasa si inca nu realizez ca maine e ultima zi de stat veritabil. Ca de luni o sa fie nevoie sa suport fete arogante si acre, "nervi de toamna" - permanenta, frustrarile unor oameni care nu au reusit sa impuna respect, ipocrizia si coruptia altor oameni care nu vor reusi in veci sa fie respectati. Oricum, anul asta ii studiez pe Nichita si Sorescu, imi mai linistesc nervii! Care nervi nu-s chiar nervi, ci mai degraba un fel de dispret pentru unele din lipsurile sistemului.
Presimt ca dupa somnul de 4 ore prestat mai devreme n-o sa mai adorm curand. Dar pana una-alta, zic "noapte buna" si ma las cu A-HA, Summer moved on

I need a hug....si nu-i nimeni aici sa ma stranga in brate. E rau asa

E mai bine acum?

acuma e si mai bine , asa-i ?

Multumesc, Flower si Oiski! E infinit mai bine! Si daca pun la socoteala si caldura cu care mi s-a oferit berea in seara asta, deja ma simt bine!

Nu mai pot...Nu credeam ca o sa ajung asa, dar chiar nu mai pot sa rezist. Macar daca nu m-as gandi la nimic si, mai ales, la nimeni. Dar mereu imi imaginez ce-ar fi putut sa fie, visez la multe, desi sunt doar lucruri imposibile. Visez si un timp imi e mai bine, zambesc. Si totusi, cand deschid ochii, imi amintesc. De ce nu pot sa accept ce am facut, de ce nu pot sa nu mai regret? Uneori, ma satur si de mine. Azi m-am saturat pana peste cap de mine si de visat la ce nu voi fi niciodata. Nu mai pot...

Ziua de azi a fost absolut fantastica multumita sentimentului acut de nemiscare pe care l-am experimentat in banca la primele ore. Adica, pe scurt, mi-am pierdut timpul la scoala azi. Prima ora a fost aia de economie, unde profu' s-a dat putin destept (e un prof universal - si pt psihologie, filozofie si logica, adica tot una e pentru el, cat timp e cu manualul in fata), ne-a pus in tema in legatura cu ce urmeaza sa invatam anul asta si cam atat. Ora urmatoare nu am facut nimic, pentru ca era profa plecata, asa ca i-am propus unei prietene sa bem o cafea pe undeva. De doua ori am incercat sa iesim si am dat peste directori, iar a treia oara am fost nevoite sa iesim printr-o spartura din gardul din spatele liceului, altfel iar dadeam nas in nas cu directoarea. Si a fost si pe degeaba, fiindca intr-un loc nu era liber nici un scaun (deh, cin' sa nu chiuleasca martea?), iar in cealalta parte nu putea face cafea. Deci, prietena mea a reusit sa faca rost de o cafea la filtru care avea gust de ceai, pe care pana la urma nici n-a platit-o, dupa care ne-am intors zgribulite si ude leoarca in liceul induiosator de plin. Dar cel mai frumos a fost abia in partea a doua a zilei, cand - surpriza - o echipa de la TVR Iasi s-a gandit sa faca un reportaj despre oraselul nostru plin de oameni docti. Asa ca eu si alte 3 fete am fost rugate sa participam ca reprezentante ale clasei "olimpicilor de exceptie" . Ma rog, important e ca a fost un fiasco total, aveam senzatia ca-si bat joc de noi (erau mai multe "personalitati" care aveau un oarecare interes, in afara de net si manele) cand ne-au pus sa aplaudam in ritmul muzicii sau sa miscam din brate, ceva gen " Iubireee, bibelooou de portelaaan" In final, participarea noastra s-a rezumat la cateva cuvinte; cei doi directori care mai erau pe acolo au adoptat cunoscuta atitudine "suntem saraci, uitati de lume, dar suntem geniali" (desi nu si-au pierdut demnitatea si nu s-au plans de vitregia sortii, cum se-ntampla de obicei); aia din echipa de filmare aratau de parca ne faceau o favoare noua, niste copii semi-retardati si handicapati de orasul fara nici o perspectiva; eu muream de foame si de somn si cascam intr-una. Acum am inteles de ce par atat de prafuite emisiunile tvr-iste. Pentru ca unii oameni chiar nu au imaginatie si respecta modelul "traditional" lacrimogen al emisiunilor discret umanitare. Dar un lucru e important: sunt vedeta de televiziune, maaa! Take a bow, people!

Ce ma amuza cand ma pierd in povestit si uit de principiul de bun simt "fiecare idee noua cu alineat"

"Si eu, cu panzele sufletului/ umflate de dor,/ te caut pretutindeni, si lucrurile vin/ tot mai aproape,/ si pieptul mi-l strang si ma dor."

Another beautiful day!
Ieri m-am strofocat sa invat un manual intreg (ma rog, principiul era sa repet, dar cum intr-a zecea am cam chiulit motivat la bio...). Motivul : lucrare la bio azi, din materia de a noua si a zecea. Aia de-a noua am lasat-o sa se repauzeze, m-am luat de cealalta. Pe la 1 am terminat si eu de inv, dupa care m-am apucat de citit la rom. Ma rog, nu asta conteaza, important e ca n-am dat nici o lucrare azi. Mai am un weekend si ceva zile la dispozitie pt a invata. Dar eu m-am dus azi cu tema la rom pauza fiindca nu mi-a ajuns timpul. Acuma nu prea ma deranjeaza pe mine, dar vad ca profa de romana se uita cam urat, stie ea ce stie...si anume ca n-am prea servit orele ei dupa olimpiada anul trecut si nici acum. Eh, ma repar eu!
Nu m-am simtit prea bine azi. E chiar greu sa iti innabusi sentimentele ca sa faci loc ratiunii. Chiar daca sunt constienta ca unii oameni e prosti, faptul ca in inconstienta lor se cred mult superiori si, culmea, mai sunt si admirati, ma lasa cumva perplexa. Chiar e mai ridicola increderea pe care o au in propria valoare decat actiunile lor prea putin semnificative. Dar la inceput te cam socheaza cand un nene din asta isi bate joc de tine. Mai ales intr-un context putin jenant.

Pana una alta, incerc sa-mi alung din minte ganduri prea putin constructive si mult mai putin fondate. Dar parca pot? Chiar nu ma inteleg...Cand se putea, mi-era totuna, cand nu mai pot, nu stiu cum sa mi-l alung din minte. E ciudat, incerc sa trec peste ce-a fost, dar mi-e mai greu acum sa accept decat mi-a fost atunci. Si mi-e din ce in ce mai greu sa suport momentele in care sunt complet singura, cand nu e nimeni sa-mi dea un hug, sa-mi zica o vorba buna, sa se topeasca dupa mine... Cand am pus punct acum 8 luni, nu mai stiam cum e. Si nu cred ca-mi imaginam ca o sa-mi fie prea greu. Nu vreau sa ma plang, e doar cea mai normala forma in care pot sa spun ca nu mi-e bine asa...si ca inca mai visez la better days.

Si ma mai enerveaza ca dragii mei preteni nu servesc iesiri vineri seara. Astfel, una din ele vroia sa se uite la Cerb , cealalta zicea ca e prea obosita, pana la urma a iesit cu un prieten. Alti doi n-aveau chef, ca e prea frig si nu ies din casa. Asa ca din nou am iesit cu sor'mea si prietenul ei - copii tare simpatici, avand in vedere ca ma suporta.
O prietena mai veche m-a chemat la ea la Piatra Neamt. Chiar as vrea tare mult sa merg, numa' ca nu stiu cand o sa am timp. Sper sa ajung, ca-s curioasa sa vad cum e.
Uhh, gata. Noapte buna!

..e frumos la Piatra Neamt...are un munte ce intregeste peisajul, se cheama Pietricica ...mai greu e sa ajungi acolo cu inundatiile-astea

Jude, daca ajungi prin Chiatra poate facem o mica intalnire forumistica!

Cum sa nu, Vexx! Sper sa nu duc prea multa munca de lamurire (si finantare ) cu parintii mei. Nu stiu cum o sa li se para ideea, mai ales ca trebuie sa-mi iau liber de la scoala. Eh, da' ma descurc. Din cate stiam eu, drumul de la bacau la piatra nu a fost afectat de inundatii, asa ca singura problema raman ai mei.

Maine pleaca sor'mea Si n-o mai vad pana la Craciun, e cam mult. Anul trecut m-am dus la ea prin noiembrie, poate anul asta ajung mai des. Maai, numai de drumuri imi arde mie, da' la scoala nu ma gandesc deloc. Vorbesc de parca as face liceul la ID (n-ar fi o idee rea... ).

Mi-e dor de o plimbare prin parc, sa vad frunzele maturate de vant, sa stau pe o banca si sa visez cu cineva, cu ochii la norii tot mai grei, mirosind ploaia care sta sa vina .

"And how do I choose and where do I draw the line
Between truth and necessary pain?
And how do I know and where do I get my belief
That things will be all right again?

What words do I use to try and explain
To those who've witnessed all my tears?
And what does it mean to know all these things
When love's been wasted all these years (...)"

Still, i can see the sun, it's shining!

Prea multe regrete. Fara rost. E un punct mare si lat. Dau "enter" si-astept, intre doua randuri, sa se umple spatiul. Parca ma cam omoara asteptarea...Mai beau o cafea, mai atipesc putin, apoi iar.

Mda, clar ca nu mi-am mai scris nimic si mi-am citit doar o data pt lucrare. Si-am mai si baut cafea, ca sa ma trezesc dimineata cu ochii rosii si capul ca o buturuga si sa casc toata ziua, atragand priviri pline de simpatie de la diriga si profa de romana (nu stiu cum se face, da' la ora lor casc mereu ).
Iar am o mica problema si risc acelasi tratament de tortura ca acum o luna. Sper numai sa-mi treaca mai repede, ca doua zile fara ai mei, in weekend, departe de civilizatie, inseamna ceva.


Ce face plictiseala din om! Nu mai am nimic de spus, asa ca incerc o simulare de somn. Sper sa mearga...

Rad si eu cu intarziere, fiindca abia acum mi-am dat seama ca intelesesem bine. Si nu stiu daca sa ma bucur sau nu. Adica nu stiu daca era ironica remarca sau pur si simplu rostita din instinct. Dar de ce sa-mi bat capul cu ce nu ma doare? Astept cu mare interes momentul in care n-o sa-mi mai bat capul cu oameni care nu-nteleg si pe care nu-i inteleg. Avem interese si pareri diferite. Punctele comune, rare, nu sunt de ajuns ca sa-mi motiveze dorinta. E o prostie, un teribilism de copil imatur. "The band"...poate cand mai cresc, o sa-si dea seama. Pana atunci...adio si n-am cuvinte!

Ma ustura ochii de somn, pierd sirul cu usurinta, n-am facut nici jumatate din ce vroiam...Mereu perfecta! Cred ca ma duc la somn! Sa vad daca visez din nou ca sunt la mare .

Azi mi-am facut curaj si impreuna cu doua prietene am mers sa-l vizitam pe Bodo, fratele ex-ului, care a avut un accident de masina si acum are de suferit ingrozitor. La intrare, ne-am intalnit cu mama lui. Saraca femeie, e distrusa, plangea cand ne spunea cum se descurca si ce are de indurat Bodo. Deja curajul ala incepea sa se estompeze si cand am ajuns la usa rezervei pur si simplu am inceput sa plang. Nu e irecuperabil, dar e crunt sa-l vezi chinuindu-se sa manance, fara sa-si miste corpul aproape deloc. De fata cu noi a fost foarte linistit, radea, glumea, ziceai ca n-are nimic. Dar de la fratele lui stiu ca plange de durere, de dor, vrea sa termine cu toate astea si sa se-ntoarca la scoala, sa poata sa mearga. O sa o faca peste vreo luna si jumatate. Abia astept sa-l vad pe picioarele lui. Din pacate, pana acum a inteles unde gresea abia cand s-a confruntat cu situatii grave, cand a primit lovituri. Asta e cea mai grea din toate.

.....................................

Za farst seshion of prega la engleza. Am avut o revelatie: daca am stiut vreodata engleza, inseamna ca eram drogata sau geniala, altfel nu-mi explic de ce fac greseli elementare. Nu cred ca e de vina lipsa de exercitiu din ultimele...5 luni. Si eu cica dau engleza la admitere. Ha! Sper sa pot.
Si acum, adica in curand, voi trece la partea amuzanta a zilei : temele! Ce e amuzant? Faptul ca peste vreo 3 ore intru iar, fara sa-mi fi scris nimic, logic. Sau o fi tragic...?

Iar am nevoie de un hug mare de tot, pe care nimeni n-a avut timp sa mi-l dea azi. Asa ca va imbratisez eu pe voi, ca asa mi-e obiceiul. So

Nu inteleg ce-i cu mine. Nu ma pot concentra, mi-e somn tot timpul, beau cafea ca pe apa si tot nu-mi trece oboseala, nici macar temporar. De 2 ore stau cu manualul de mate pe birou si nu ma pot apuca de scris. Adica, ma rog, am facut 2 probleme banale, dar am mult mai mult de scris si chiar nu vreau sa ma trezesc iar la sfarsitul anului ca nu stiu nimic. Off...N-as vrea sa beau si-a treia cana de cafea, ca incep sa-mi tremure mainile si chiar ca n-o sa mai pot fi atenta la nimic.

La noi in oras e sarbatoare generala - "zilele municipiului *******" - si, cum era normal, primaria a invitat niste trupe obosite sa presteze pe scena, acompaniati de fum si miros de mici, pahare goale de bere, oameni mai mult sau mai putin beti, mai mult sau mai putin plictisiti, mai mult sau mai putin civilizati. Ei, si aseara am avut privilegiul de a asista la un concert suta la suta live (prestatia cd-ului era live, nu a fetelor) al formatiei de top Elegance. Daca n-ati auzit de ele, nici o problema, nu ati ratat nimic. Deci, fetele alea au fost tare interesante! Adica fustele lor (care mai ca nu erau ) si picioarele, desigur. In rest, batea vantul. Prestatia scenica absolut fabuloasa, lumini incendiare, public entuziast. In traducere : fetele-no comment, lasere ieftine si relativ obositoare si spectatori incalziti. Restul, aia care nu erau asa incinsi, erau fie ironici ( ), fie indiferenti ( ). Azi e ultima zi si zau daca-mi pasa! Cred ca singura editie care a meritat a fost acum doi ani, cand in ultima seara au cantat cei de la Iris. Ala da concert, live de la inceput pana la sfarsit.

Mi-am dat seama ca e posibil ca eu sa fi parut dezinteresata si lui sa-i fi fost teama de esec. Oricum, e prea tarziu sa ma gandesc sau sa mai fac ceva. Maine pleaca la fac si in orasul ala gaseste ce si cum vrea, n-are nevoie de obligatii la 200 de km departare. Na, ce-a fost a fost.

" Nu te-ndeparta, nu ma mai lasa singura s-astept, nu te razgandi, nu ma ocoli, nu mai fugi... "

Cel mai greu lucru e sa-mi conving constiinta sa taca. Nu vrea, mai, de parca nu stiu ce-am facut demn de vesnica ponegrire. Nu-i convine ca-s fata cuminte, timida, in banca mea, fara talente multe. Nuuu, ma vrea de-a dreptul calugarita! Na, pe asta n-am s-o fac!

Mda...e tarziu, maine am scoala, sunt racita cobza si-nnebunesc de frig. Asa se explica de ce pierd vremea pe net in loc sa ma culc. Noapte buna!

Cand am deschis jurnalul asta, eram sigura ca o sa devina un fel de refugiu pentru acele lucruri pe care nu le pot spune nimanui, nu de teama, ci pentru ca am senzatia ca nu ar intelege. Pe-atunci eram convinsa ca am multe de spus, pentru ca de fiecare data ramaneam cu frazele neterminate, asteptand locul potrivit si timpul pentru a fi spuse. Acum nu mai sunt atat de sigura.
Il vroiam a fi un loc in care sa aduc mai mult decat reactii cotidiene absolut banale, un loc unde sa pastrez o parte din mine. Nu cea de la suprafata, accesibila aproape oricui. Ci acea parte pe care doar doi oameni o cunosc si doar unul o intelege. Credeam ca o sa-mi fie mai usor sa fiu sincera cu mine pana la capat in fata unui monitor, aparata de un nume virtual. Eram sigura ca o sa trec peste "teama" (ca altfel nu stiu cum sa-i zic) de cuvantul "intimitate", de ceea ce presupune el. Nu cred ca o sa-mi fie vreodata usor sa vorbesc deschis despre mine, despre ce simt. Si nu cred ca o sa trec peste senzatia ca e inutila orice "confesiune", mai mult, ca e lipsita de sens si de interes. Imi doresc prea mult ca ceea ce fac sa prezinte interes pentru cineva. Intr-o anumita masura, e normal...
O singura obiectie am : m-am saturat sa pastrez atatea pentru mine, m-am saturat sa vorbesc singura. Si m-am saturat de ideile mele absolut utopice legate de prietenie si altruism si alte alea. Cand o sa invat ca nimic din ce visez eu nu e posibil? Cat de curand, sper.



P.S.: se poate sa fii dependent de afectiune?


Beethoven - Mondschein...

Nu e adevarat ca nimic din ce visezi nu e posibil!Viata iti poate demonstra ca daca lupti pentru visele tale se pot indeplini si cele mai indraznete visuri!Important e sa crezi ca poti si mai ales sa te cunosti pe tine si sa sa te mobilizezi mai mult.Sunt firesti framantarile tale de acum...Prietenii pe care-i cauti exista,nu i-ai intalnit inca!

Da, ideile pe care le am acum despre "prietenie, altruism si alte alea" sunt utopice, pentru ca se-ndreapta mai degraba spre naivitate decat realitate, iar in mediul in care ma-nvart...in mod clar nu pot fi aplicate. Nu am intalnit pe cineva care sa creada aceleasi lucruri (sau sa incerce sa le aplice, cum am incercat eu).

Dascalita, stiu ca pot sa lupt pentru ceea ce-mi doresc si incerc sa o fac. Dar sunt lucruri pe care le-am ratat, fara sa-mi dau seama ca aveam acces la ele, si acum visez la realizarea lor, sau care nu sunt posibile in viitorul imediat, nu pe termen nelimitat - isi pierd valoarea. Oricata incredere as avea in mine si in sansa mea, unele vise imi par de-a dreptul imposibil de atins, mai mult decat indraznete.Si da, sunt sigura ca exista acei oameni pe care ii caut, si probabil sunt pe-aproape. Ramane sa vad cum fac sa-i descopar.


P.S.:mi-am descoperit jumatatea perfecta, cel putin la exterior! Din pacate, este intangibila pentru moment. Eh, timpul le rezolva pe toate!

Peste 5 ore am lucrare la engleza, sunt sigura ca o sa ma trezesc dimineata cu ochii rosii si ametita toata, dar n-am ce face.
Si ma-ntreb daca sa prefer forma care mascheaza ipocrizia sau sinceritatea pusa in cuvinte prea putin flatante.

Putin Mozart merge de minune cu starea mea. Ciudat, pentru ca e prima data cand ascult mai mult de cateva minute. Cred ca l-am ignorat pe nedrept.

Am avut o noapte tare proasta. Am dormit doar vreo doua ore, in care am avut un cosmar asa de scary, ca ma trezeam din juma' in juma' de ora, ba sa aprind veioza, ba sa deschid usa, ori sa-mi pun muzica, ori sa le inchid pe toate, ori sa le dau drumul in acelasi timp... Asa am dus-o toata noaptea. Si dimineata aveam bolovani in cap. De fapt, si-acum e tot asa, dar cred ca e de la bere...

....n-are sens sa mai scriu, n-as spune nimic diferit....

Din nou, Beethoven - Sonata lunii...

Trebuie sa recunosc ca am ajuns sa-ti citesc jurnalul dintr-o greseala,greseala pe care ma bucur ca am facut-o,altfel cine stie cand mai dadeam de tine Comic a fost ca initial am crezut ca esti baiat,asta si pentru ca sunt nou pe aici si nu stiam ca e trecut si sexul undeva pe langa nick.Nu vreau sa mi-o iei in nume de rau,si nici sa ma consideri misogin....dar felul in care iti exprimi ideile,usurinta cu care manevrezi cuvintele,dar mai ales umorul care e omniprezent in "nedumeririle" tale,sunt calitati pe care eu unul nu le-am prea intalnit la sexul frumos.Recunosc ca dupa aceasta "descoperire" am devenit mai atent si mai curios,asta poate ca sunt baiat...si as fi dat dovada de "impotenta intelectuala" daca nu as fi parcurs jurnalul cu mai mult interes decat pana atunci.
Mi-ar placea sa-ti scriu mai mult,dar exprimarea mea in scris lasa de dorit....nu e calitatea mea forte,sa fiu sincer imi este mult mai usor sa ma exprim pe cale orala,asta poate si datorita faptului ca vorbesc foarte mult...in schimb vreau sa abordez putin subiectul despre "increderea in tine".Nu iti dau nici sfaturi si nici alte citate ale unor oameni mari,ci iti adresez o simpla intrebare la care sa-ti raspunzi atunci cand vei avea timp si bineinteles dispozitie.

"La ce iti raportezi tu increderea in tine?"

Am plecat la culcare....epuizat fiind de etalarea in scris a unor biete idei,care am vrut eu a fi cat mai profunde.




"Iubirea adoarme Cunoasterea,trezita Cunoasterea ucide Iubirea" spunea un filozof pesimist din punctul de vedere a unora....eu nu zic decat "iubeste-te pe tine si daca crezi ca nu-i destul,convinge si pe altcineva sa te iubeasca"

Promit sa mai revin prin Jurnalul tau!!

Semnat ---- Un curios Incurabil!

Keanu...iti voi raspunde, dar nu acum, nu cred ca sunt in stare...


Grea saptamana, nu am timp de mine si de nimic. Maine am o zi fff incarcata, numai pentru ca mi-a trebuit mie sa ma implic in ce nu trebuia. Maine plec. Am reusit sa-i conving sa ma lase la Piatra. Numai la asta m-am gandit pana acum. Aproape ca nu-mi mai pasa de lucrari si restul.


Sade - No ordinary love

Groaznica zi, ieri. M-am trezit pe la 5 sa-nvat la fizica si la engleza. Am reusit la engle sa-ncropesc una-doua idei si sa le sustin. Pt fizica mi-a mai ramas juma' de ora, in care clar ca n-am apucat decat sa citesc ceva. Cum era si normal, la lucrare n-am facut ultima problema. La engleza m-am incurcat rau de tot (da' nu ma las ).
Da' frumos a fost ca am ajuns in Piatra pe la 4 fara 10, si prietena mea avea pana la 5.30 un curs. Asa ca am asteptat cu rucsacul in spate o ora jumate, dardaing de frig pe-o banca si analizand arhitectura blocurilor - din lipsa de altceva.
Bine ca apoi am baut o cafea fierbinte si-am mancat si eu ceva, asa ca am scapat doar cu o accentuare a racelii. Mai rau e ca e un friiiiiig!!! Mai rece decat ma asteptam, si eu - na, copil model - mi-am luat niste haine d'alea de parca nu-s, sa fac impresie buna...
Gata, s-a trezit, ma duc sa mananc!

"Now blue ain't the word for the way that i feel That old storm brewing in this heart of mine Someday crazy arms will hold somebody new but now I'm so lonely all the time

Crazy arms that needs to hold somebody new while Your heart keeps sayin' your not mine not mine not Mine not mine my troubled minds grows blue to Another you'll be wed but now i'm so lonely all the time

Now take all those precious dreams i had for you Dear and take all those love i thought was mine Some day your crazy arms will hold somebody new But now i 'm so lonely all the time

Crazy arms that reach to hold somebody new while My yearning heart keeps saying your not mine not Mine not mine not mine my troubled mind goes blue To another you'll be wed but now i'm so lonely all the time"

-Jerry Lee Lewis,Crazy arms -



Oh yes, a great day!

Mi-e somn si frig. Ma doare capul si mi-e sila...si mi-e frica. Si nu pot vorbi...
Probabil am un talent extraordinar in a-mi ascunde starea. Altfel nu-mi explic de ce par bine dispusa.
Ma uitam pe geam la casele din fata si la fumul care iesea din cos. Dimineata nu observasem ca a nins putin noaptea trecuta. O fi iarna?
Am o senzatie puternica de fals....Ma duc sa dorm.