Daca nu vorbesti franceza, te cam incurci prin orasul asta. Dar nu e singura regula, te incurci si daca vorbesti engleza si chiar si romana. Altfel n-as fi ratacit ieri 6 ore, in ciuda indicatiilor sora'mii, ale unei englezoaice si ale catorva localnici (cat timp vorbesc rar, ma descurc si in franceza).
Am plecat de acasa cu gandul sa ajung in Grote Markt. N-am vrut sa iau metroul, pentru ca primisem indicatii si mi se parea chiar usor sa ajung in centru pe jos. Plimbarea de duminica ar fi trebuit sa ma invete ca e nevoie de un efort serios ca sa descurci strazile si stradutele si intersectiile si pietele si restul. Lucru care nu s-a intamplat, asa ca am luat-o la pas. Am ajuns la
Parlament, m-am ales si cu niste dureri -de gat si de picioare, impiedicata fiind de la natura
- privind cladirea, dupa care, in ideea ca respect indicatiile, am coborat niste scari care m-au dus pe o strada laterala. Evident ca n-am ajuns in piata, ci prin
alte locuri, care m-au dus inapoi pe bulevardul vazut ieri. Ok, era clar ca am luat-o gresit, pentru ca ajunsesem foarte aproape de locul din care plecasem. Inspirata cum sunt, am luat-o drept inainte - ce-i drept, imi placea
zona, asa ca nu m-a deranjat. Partea buna e ca, intr-un final, am ajuns si in Parc du Cinquantenaire (
1,
2,
3 ). Duminica ma tinusem departe de parcuri, pentru ca, in principiu, acolo sunt caini fara lesa, si unde sunt caini fara lesa, e si panica mea. Acolo n-am vazut nicio urma de caine, asa ca am pierdut vremea un timp, imaginandu-mi ce bine ar fi fost sa dorm si eu la soare, intinsa pe iarba, cum faceau multi pe-acolo.
Lucrul asta era imposibil, asa ca am pornit-o iar la drum, dupa ce m-am enervat uitandu-ma 10 minute la harta fara sa gasesc nici strada pe care eram, nici strada pe care trebuia sa ajung. Am luat-o la intamplare la stanga si am intalnit, din fericire, o englezoaica, care m-a indrumat spre Grote Markt. Si mai aveam de facut doar jumatate de ora pe jos (desi ea mi-a recomandat metroul), trebuia sa merg aproape numai drept inainte. Asa am si facut, am mers pe
niste stradute, pana am ajuns din nou la Berleymont, adica locul din care plecasem.
Nu mai povestesc in ce fel m-am invartit 4 ore in aceeasi zona, de am ajuns sa cred ca toate drumurile duc la Comisia Europeana.
Am trecut si pe langa Palatul Regal, dar nu m-am oprit sa-l studiez serios, acolo trebuie sa ma intorc. Desi
parcul aducea a toamna, lucru care nu mi-a convenit deloc.
In orice caz, ador parcurile lor si statuile
albastre . Nu ador si metroul, poate pentru ca, hotarandu-ma sa ma intorc acasa din moment ce nu dadeam in niciun fel de centrul ala, am luat metroul, dar am citit prost harta. Stiam ca trebuie schimbat la Arts - Loi, dar am avut senzatia ca merge si fara - evident, n-a fost asa, incat m-am oprit intr-o statie cumva simetica, dar in directie opusa, cu cea din care plecasem.
Exact pe cand ma injuram in gand, convinsa ca pana si ultimii neuroni plecasera din capul meu si ca nu ii voi mai vedea vreodata, trecand pe langa un alt
monument, am vazut inca un indicator pentru catedrala, insotit de unul pentru Grote Markt. Asa ca nimerisem, total la intamplare, pe drumul cel bun.
Am ajuns la
Catedrala, am
pozat-o si filmat-o destul (erau niste turisti interesanti pe-acolo
), am pozat si piata plina de oameni, in care niste romani
intretineau atmosfera.
Cum am mai spus, imi plac strazile pline de magazine si pub-uri si cafenele (
1,
2,
3,
4) si chiar si un templu inchinat cui trebuie (
cum altfel?). Si in centru sunt o multime de astfel de locuri, dar si o multime de 'destepti' ca-n Bucuresti, pentru care e interesant sa te fluiere si sa te analizeze cu voce tare - lucru care ma cam nelinistea, pentru ca incepusem sa obosesc, voiam sa ajung acasa si nici nu mai voiam sa fac poze. Evident ca iar am luat-o in directia opusa, am intrebat doi oameni - unul mi-a raspuns in franceza, din fericire, celalalt in vreo limba araba, nu intelegeam nimic - si am mers pana aproape de capatul bulevardului respectiv, pana la gura de metrou gresita. De unde a trebuit sa ma intorc spre capatul opus, am intrat pe peronul gresit, am ajuns intr-un final in locul corect si, de aici, acasa.
N-am fost prea inspirata azi, o sa mai pomenesc altadata de cartierul (sau poate doar o strada) plin de negri si arabi, de strazile cu magazine de lux, de metrourile cu pereti pe care sunt pictate figuri ingrozitoare, de chinezariile pe care le gasesc si in meropola mea natala si altele.
Si azi iau metroul.