Mda... Intoxicarea cu windoze e gigantica. Si colea, la indemina, sta "pinguinul", OS nu chiar simplu (dar nici cine stie ce savantlic) insa deschis si foarte prietenos. Iar dupa ce ai prins radacini adinci in "Imperiul lui B. Gates" a trece pe Linux e ca si cum...ti-ai reface viata, ca si cum ai lua-o de la inceput. Cred ca asta e si motivul principal pt care lumea ezita...

Mie nu mi-e frica (si nici rusine) s-o iau de la inceput!

As dori sa cunosc o statistica in domeniul violentei domestice. Am banuiala ca procentul de casnicii fracturate este ingrozitor. Si nu. Nu cred ca numai alcoolul e de vina...

Ingrozitor.

2 insi isi propun un scop, realizarea lui. Scopul poate fi mai mic sau mai mare, n-are importanta. In momentul in care le apar in fata obstacole multe si de marimi diferite cei 2 adopta pozitii diferite:

- unul merge cu incapatinare inainte ("nu precupeteste nici un efort" - imi vine in minte o butada celebra in alte vremuri) urmarindu-si cu obstinatie tinta.

- celalalt, dupa ce incearca mai multe manevre de reusita, renunta, zicindusi ca "uite, n-a fost sa fie" si-si propune altceva, alt scop.

Care dintre cei 2 au o metoda mai buna?...

Cred ca depine si de tinta. Zic si eu...

Da, foarte posibil. Cei mai multi dintre noi facem o combinatie, alegind cind o varianta, cind cealalta.

Eu (ma) intrebam intrebarea intrebatoare pentru ca deseori m-am "decis" sa fiu incapatinat atunci cind ar fi trebuit sa renunt. Si viceversa, cind trebuia sa fiu tenace cu orice pret eu cautam paleative...

Mda. Probabil ca raspunsul corect implica atitea variabile incit... nime' nu-l poate sti...

Care va sa zica tot prost o sa mor...

Cred ca depinde de ce-ti cere sufletul... In cazul asta nu ar fi decat doua variabile de care depinde alegerea: inima si ratiunea(ratiunea da senzatia ca ar exista mai multe variabile, zic eu). Daca le impacam, regretele si indoielile vor fi tinute la distanta.

...Esti asa batran?... De ce renunti asa usor la speranta?

Cu simpatie...

@Erwin

Sa fie intr-un ceas bun! Ubuntu e distro-ul "la moda" in prezent. In primul rind atentie la care varianta o pui, e in functie de "potenta" calculatorului (xubuntu e pt cele mai slabute si laptopuri, ubuntu e ceva normal, cumva echivalent cu windowsul ca resurse iar kubuntu pune in plus kde la ubuntu, ceea ce inseamna ca va "trage" de pc; cum eu am de putin timp o "racheta" p4 dual-core, cu 1024Ram samd mi-am permis sa-mi pun cea mai "inzorzonata" varianta...). Instalarea nu ridica nici o problema decit in cazul repartitionarii hard-disk-ului, unde trebuie nitica concentrare. Si, nu stiu daca stii, ubuntu se instaleaza din prima cu boot manager ("grub" ii zice) astfel incit la pornire vei avea dual-boot, posibilitatea alegerii sistemului de operare (windows sau linux) in care doresti sa te "desfasori"... Oof, scuze, am avut o surpriza atit de interesanta cu dracovenia asta incit as fi in stare sa vorbesc la nesfirsit despre...

@Merlina

Poate sint batrin (ia, sa ma alint un pic! ). Poate-s batrin, ca prea imi merge mintea spre tot felul de "directii"... interzise minorilor

Nu, nu era vorba de speranta. Era vorba de 2 cai. Vine momentul cind esti la cite o rascruce si trebuie sa alegi: o tii una si buna sau te adaptezi evolutiei lucrurilor. Era mai simplu daca una din cele 2 metode era infailibila. Asa... iar trebuie sa-mi pun mereu capul si...flerul la contributie. Mamele lor de fler si de cap!

Merlina,

@nefertiti ( )

Destul de naspa ca nu exista o varianta ideala... caz in care impachetam frumos idealismul si-i dam foc!

O zi buna urez la toata lumea... ca "la mine-n batatura" deja era canicula de pe la 7 juma'te, dis de dimineata...

Merci, caa!
E o secþiune în han care lâncezeºte, poate te desfãºori acolo! Linux nu e ceva nou pentru mine, mã descurc, doar cã nu mai sunt la curent, l-am cam neglijat în ultimii 2-3 ani. Am descãrcat versiunea Ubuntu 7.04 desktop, o sã-l instalez pe un comp mai slãbuþ, pentru teste.

Un pic de vânt rece pentru canicula de la tine:

@Merlina

Cred ca e bun de sef acel cineva de care vorbesti. Nu stiu daca si de amic e chiar asa de bun. Oricum cred ca e incomod pt toti cei din jurul lui. Si iarasi cred ca nu libertatea de a alege il stapineste in primul rind ci trufia, orgoliul personal. Daca l-ar stapini libertatea de a alege... cu siguranta ca... ar alege macar din cind in cind sa si asculte de (pe) altul... Da' gata cu birfa!...

@Erwin

E jale mare la sectiunea Linux a hanului. Lumea de acolo s-a retras demult spre alte locuri, mai animate. Nu vreau sa vb de unul singur pe acolo (cum am cam facut-o o vreme si pe la "softul saptaminii"...) De altfel e jale mare si... da' mai bine-mi vad de treaba...

Mersi pt vintul rece; acu' mai nou cind apare cite un iz racoros in toiul arsitei aproape toata lumea, in loc sa se bucure de venirea ploii, ridica ingrozita ochii spre cer..."oare va fi sau nu va fi crincena vijelia?". Hm, ciudate vremuri...

Aici e acum temperatura ideala. Nu stiu exact cate grade, dar nici cald, nici frig... as putea trai la temperatura asta mereu. Si sufla un pic de vant...

Si am trecut printr-o piata unde erau multe-multe-multe flori si mi-a ramas sufletul agatat de niste margarete. Tu stii ce frumoase sunt?!
Da' habar n-am de ce scriu asta aici, nu te supara.
Eh, am trecut si eu sa dau ziua buna.

Buna sa-ti fie ziua si tie. Observ ca mai intotdeauna mai intii se schimba vremea in vestul Romaniei si de abia apoi, mai incet sau mai repede "aluneca" si spre est. Zic asta pentru ca uite chiar acum, dupa o ploaie sanatoasa, de vreo citeva ore, cerul s-a inseninat si la Iasi, e o lumina formidabila si o temperatura ideala. Alta viata. De ce totul vine de la vest? Se conformeaza vremea... politicii?

Oof, era sa uit: iarna nu mai vine vremea din vest. Gerul napraznic vine din stepele cazace, "saruta" un pic cele 7 coline ale orasului si se retrage brusc, lasind lumea complet naucita...

margarete! mi-e dor sa le vad. ciudat cum vezi asa rar multe lucruri care aparent sunt usor de intalnit. Margaretele, ma refer.
Si de ger mi-e dor. Si de primul meu telefon, un alcatel ot 512, cu carcasa metalica- cand era ger mereu imi ingheta mana pe el. Uh, ce sentiment.. se intampla pe malul Barladului, unde crivatul venea des- probabil sa se odihneasca dupa ce venea epuizat de pe colinele lui Caa

Mda...

Sint unele dimineti (cum a fost cea de azi) atit de impresionante (aerul, lumina, aromele, vietatile, vintul, soarele, norii... chiar si oamenii! ) incit simplul contact cu "privelistea" ma bulverseaza.

De ce ma bulverseaza? Pentru ca (nu stiu de unde si de ce) imi vine ideea: "oare chiar merit eu asta...?"

Mie mi se intampla altceva, uneori, in momente din alea de care zici tu si nu numai: pentru cateva secunde pierd contactul cu realitatea, ma simt... nu stiu care e cuvantul potrivit... deconectata, rupta total de ce e in jur, nu stiu cum sa zic, si la fel de brusc ma intreb "ce naiba caut eu aici, cine sint, ce e asta?"

Nu stiu daca am explicat prea bine, dar... nu ti s-a intamplat niciodata? E o senzatie foarte stranie.

Cred ca stiu despre ce vorbesti. Da, mi s-a implintat...

...cind eram mai tinar

Da' n-are legatura cu varsta...
Eu am tot incercat sa gasesc o explicatie, dar n-am reusit. O explicatie logica, vreau sa spun.

Daca vrei neaparat logica cred ca trebuie sa intri undeva in psihanaliza (drum bun, ca io nu vin cu tine!)...

In cazul amintit mie imi placea sa traiesc senzatia pura, Pur si simplu. De multe ori eram destul de masochist incit sa accept straniul exact asa cum il primeam...

Da, imi dau seama, era nesanatos obicei. Ca toate cele care dau farmec vietii, de altfel...

Te rog sa ma scuzi aplauze ca ma bag si io in discutia ta cu nefertitit Desi n-ar trebui s-o fac pt ca nu prea am inteles ce-ai vrut sa zici mai la inceput...

Da' io pot sa ma bag in discutia voastra?
Parerea mea e ca alpinismul ala nu e bun, mai bine astepti "teleportarea".

Eee, chiar asa, cu miinile in sin (in sinul propriu vreau sa zic )? Adica nu trebuie macar sa ridic un pic bratele, ca sa pot fi luat mai usor... pe sus?

Un grup de marinari a primit o invoire de pe un vas ce stationa in largul coastei si urcand intr-o barca au venit la tarm.
Au intrat intr-o carciuma unde au ramas chefuind pana dupa miezul noptii.
In cele din urma s-au intors la tarm, au urcat in barca si au inceput sa vasleasca spre corabie.
Era intuneric, erau beti, asa ca au vaslit din greu toata noaptea fara sa reuseasca sa nimereasca corabia.
In zori, istoviti, dar ceva mai treji, au observat ca nu dezlegasera barca de la mal.

Si dupa ce au injurat ei cu foc, asa, marinareste, furiosi de toata istoria asta, au aflat intr-un final ca vasul lor fusese scufundat de o caracatita uriasa, care vizitase golful in acea noapte...

Oare chiar uitasera ei sa dezlege barca?

Sinistra situatia descrisa Merlina, ... kafkiana ...

De fapt "aventura" acelor marinari are un tilc originar mai adinc, filozofic (ba chiar teozofic) as putea spune. Trebuie inlocuite niste cuvinte cu altele si apoi reanalizata "intimplarea". In fine, nu as dori sa intru in detalii...

... ... ...

Observ in jurul meu o goana nebuna dupa a avea. Mai mult, mai de calitate. Si dupa ce un obiectiv este atins, se continua neobosit mai departe, dupa altceva. De fapt se opereaza in paralel, pe mai multe fronturi, situatia fiind asadar si mai complicata. Si fara absolut nici o sansa de finalizare... totala. Perpetuum mobile. Oare?...

In acelasi timp a te abtine de la ceva devine din ce in ce mai discreditant, semn de slabiciune, de neputinta, de lasitate, de non-combat. Pai, mama masii de treaba, de ce traiesti, ca sa te abtii de la aia, de la ailalta... si tot asa?

Se trece deliberat dincolo de echilibrul necesar intre cele 2 "ocupatii". De ce oare?

Vai de mine! Nici prin minte nu mi-a dat sa infatisez o situatie sinistra si sa te sperii... Nu am vrut decat sa spun ca anumite esecuri pot fi de fapt actiuni ale Providentei.

Da. Ai dreptate...

De multe ori m-am intrebat oare cam cit din viata mea o pot realmente controla eu insumi? Cam cit este Providenta, soarta, destin, intimplare, haos samd...

De cite ori m-am intrebat tot de atitea ori am abandonat cu buna stiinta gasirea unui raspuns final. Am senzatia ca e mai bine asa, sa nu cunosc cu exactitate procentele...

Dar, periodic, intrebarea revine cu indaratnicie...

Buna seara.

Am trecut doar sa iti las ceva aromat, de sezon:



E prea cald pentru intrebari "grele"...

poate ca ai citit-o deja

http://www.gutenberg.org/etext/2500

E cald zici? Ehe, e de abia inceputul! Tine-te bine, ca saptamina asta dam in clocot...

@tikky

Nu numai ca n-am citit-o, dar nu am citit nimic de Hermann Hesse! So...

Merlina, povestirea aia este o varianta a parabolei Fiului Risipitor. Numai ca finalul nu mai coincide cu cel original. De ce am scris-o? Pt ca mie mi se pare ca in cel putin jumatate din cazuri (ca sa dau, asa, o cifra la intimplare...) finalul e acesta: "beti", uitam sa dezlegam "barca" de la "malul" in care ne-am facut de cap; de fapt nici nu realizam ca sintem impotmoliti de-a binelea...

Am (tran)scris-o pentru ca mie mi-a placut...

Da, am avut. Da' la asta nu m-am gindit. O sa murim ca niste soareci intr-o zi! Iaca, bine ca e canicula crincena, ca nu bate vintul incoace, norul toxic stind astfel pe loc...

Hm, ce tampiti. Iar ai nostri s-au adunat azi ca sa vorbeasca discutii. Ma rog, nu stiu in ce masura ne-ar putea afecta...

Nu m-am saturat. Mindria, orgoliul, egocentrismul colcaie in superba mea persoana. De aceea prefer sa ma autoinvinuiesc. Asta ca sa-mi pot permite sa le-o tai scurt celorlalti atunci cind au tupeul sa se lege de augusta mea tinuta!...

Doi prieteni mergeau pe strada cand au gasit o punga plina cu bani.
Primul dintre ei spuse:
“Propun sa-i impartim frateste.”
Al doilea a replicat:
“Prefer sa-i facem jumatate, jumatate.”

Era o gluma, Merlina, chestia cu autoinvinovatirea. Ma rog, asa cred...

Eu tot timpul am avut o problema cu citatul dat de tine, in sensul ca nu mi-a fost nicicind foarte clar ce inseamna "a te iubi pe tine insuti"... De aceea (cred ca si Isus a banuit ca va exista cel putin un neispravit care nu va intelege, de aceea cred ca a si adaugat ce am sa citez eu imediat...) prefer formularea asta sau pe asta. Mi se par mai clare...

... ... ...

In cautarea linistii si a racorii am plecat ieri dupa-amiaza afara din oras. Mai intii am fost pe la Manastirea Cetatuia, situata pe un deal in afara orasului, dar aici era pustiu si, aflat in virf de deal, locul era lovit violent de razele nemiloase ale soarelui. Totusi, intre batrinele ziduri era racoare si liniste. Era bine!

De acolo am plecat spre Manastirea Bucium , unde cu adevarat mi-am gasit relaxarea pe care o cautam. Aici era lume putina, umbra multa, apa de izvor la discretie si niste calugari batrini care impodobeau in mod fericit peisajul. Putin mirat am ramas de faptul ca la slujba de la ora 7 seara nu au participat decit.... 2 calugari si 2 baieti care formau corul. Hm, unde era lumea? Mi-am adus aminte, ca o vazusem pe drum: cam pe aici o vazusem... pe lume...

In fine, in ciuda caniculei, am reusit pina la urma sa ma racoresc si eu nitel. Nu stiu cit o sa-mi ajunga, cit o sa ma tina racorirea asta, dar deocamdata "stocul" s-a reimprospatat!

Pai da, am inteles ca glumesti... Mda, n-am folosit prea multi zambareti, nu am gasit unul care sa zambeasca pe placul meu si care sa nu te supere pe tine .

Chiar nu am vrut sa te supar... M-ai facut numai sa ma gandesc la cele ce le-am scris si, ca sa nu ma doara capul numai pe mine, m-am gandit sa-ti spun si sa-ti cer parerea.

Bun. Daca iau intrebarea ta la modul serios, as putea zice asa: raspunsul (zic eu, nu altcineva! ) poate fi dat luind in consideratie 2 perspective:

1. Perspectiva laica: da, poti fi demn si fara sa te autoinvinovatesti; de exemplu poti sa ai suficiente fapte bune "in spate" pentru a trece cu usurinta peste momentul (sau momentele) cind ai "facut-o de oaie". In stilul asta (care este cel practicat de cei mai multi) se poate trai bine-mersi pina la adinci batrineti fara sa te "doara capu'"...
2. Perspectiva ne-laica ( ): in fata lui Dumnezeu nu ai nici un pic de demnitate, intrucit pacatuiesti la fiecare minut, macar cu gindul daca nu altfel. Drept pt care te autoinvinovatesti (de preferinta in fata Lui...) foarte des. Demnitatea este inlocuita (chiar devine un cuvint "arhaic", ne-practic... ) cu smerenia...

Si demnitatea si smerenia sint subiecte de topicuri distincte, unde e mult de discutat (nu stiu daca si de aflat...). E mult de discutat pentru ca, imi imaginez, "cite capete atitea pareri"...

ps; nu-ti fa probleme ca m-ai suparat; in general nu-s "suparabil", cu atit mai mult aici, pe forum, unde si eu si voi ceilalti nu sintem decit niste nick-uri,.. la urma urmei...

Nu?

A fost odata un rege care conducea o tara bogata. Intr-o zi a pornit sa viziteze un tinut indepartat al regatului sau. Cand s-a intors la palatul sau el a inceput sa se planga cat de tare il dureau picioarele, deoarece drumul era lung, cu pietre tari si aspre. Dupa ce s-a gandit o vreme, a poruncit supusilor sai sa acopere fiecare drum, in toata tara, cu piele. Bineinteles ca a fost nevoie de pielea a mii de vaci si ca s-au cheltuit foarte multi bani. Din nefericire pielea se deteriora foarte repede iar supusii nu faceau fata reparatiilor care ii saraceau. Unul dintre supusii sai care era vestit pentru intelepciunea sa a venit la rege si l-a intrebat : « De ce ai cheltuit atat de multi bani fara folos ? In loc sa acoperi fiecare drum al tarii cu piele nu era mai simplu sa tai o mica bucata de piele cu care sa-ti acoperi picioarele? »

Observ in jur cit de mult se agita oamenii pentru a nu ramine singuri. Adica sa nu ramina omul singur, cu el insusi...

Se ocupa cu tot felul de activitati, alearga neobosit pina cade din picioare, se angajeaza in tot soiul de combinatii (permutari si aranjamente... ), face planuri peste planuri samd

Unii chiar reusesc in acest demers. Nu unii ci multi. Reusesc e un fel de a spune, de fapt "trag mita de coada" o vreme mai indelungata decit altii. Numai ca pentru fiecare in parte vine si ceasul socotelii la un moment dat.

In trecut ma intrebam des de ce fug oamenii de discutiile cu sinele propriu (in fond pt fiecare cea mai importanta persoana din lumea asta e propriul ego, nu?) si nu gaseam un raspuns care sa ma satisfaca.

In cele din urma am abandonat preocuparea si m-am multumit doar cu simpla constatare a faptei...

Ooff... si e atit de frumos seara pe marginea lacului...

...pt ca omul este o fiinta sociala, se defineste prin grupul/grupurile din care face parte. Probabil ca fiecare isi are momentele sale de singuratate mai mult sau mai putin evidente.