Gata, până aici. Eu nu mă mai las de cafea. Şi cu cafea şi fără cafea tot acolo sunt (adică sunt mai frustrată fără cafea, pentru că nu am toleranţă la frustrare în ce priveşte pofta de cafea). Astăzi nu am băut decât 3 cafele... de fapt două şi ... o chestie acolo. Prima am băut-o când m-am trezit, a doua când am ajuns la bibliotecă, şi apoi... pe la 12:30 am mai băut o
cafea de la aparat.... adică am băut apă chioară cu gust de cafea. Şi ar mai fi intrat cel puţin încă două cafele, doar aşa ca să mă menţină la un nivel optim.
În consecinţă, am poftit juma' de zi (de la ora 2 încoace) degeaba, pentru că tot nu pot dormi. Dacă tot am zis de pofte, tocmai am constatat că mi-e poftă să ies cu rolele şi să bat oraşul pe
traseul meu lung : adică de la mine de acasă, până în Mărăşti, din Mărăşti pe Bucureşti până la Gară (înjurând trotuarul.... e cel mai prost trotuar din Cluj), de la Gară pe Horea până-n centru, apoi pe Bariţiu, Pavlov, Coşbuc, şi apoi, cuminte, pe trotuar, pe Moţilor în sus către casă. La ora asta cred că aş termina în cel mult o oră jumate pentru că e destul de pustiu oraşul.
Evident, nu ies nicăieri la ora asta, oricum e o ceaţă din aia densă şi lăptoasă afară. Stau în casă şi încerc să mă adorm aerisind camera, citind, sorbind încă un pahar de vin. Da' de muncit refuz, oricum asta mă aşteaptă când reuşesc să mă trezesc (mda.... incredibil, dar adevărat: procesul de dezmeticire este şi mai lung decât cel de adormire).
Ţin minte că în anul II de facultate îmi rumegam frustrările înotând. Oricum mă tot bătea gândul să încep să merg din nou pe la bazin. Abonament nu-mi fac, cel puţin până la primăvară. Sunt unele zile reci şi umede în care pur şi simplu mi-e silă când mă gândesc ce senzaţie de rece am de la duş până la bazin, apoi, cum încet încet frigul îmi cuprinde tot corpul: mai întâi până la glezna dreptă, apoi până la jumătatea pulpei stângi, urmează să-mi fie acoperit de frig genunchiul drept, şoldurile, ajung la ultima treaptă: apă rece până la buric, încetez să mai respir şi mă arunc fără prea multă convingere cu totul în apă şi mă chinui să nu încep să icnesc. Eh, acuma să nu exagerăm, după primii 300 de metri am şi uitat de frig, după alţi 300 de metri începe chiar să-mi fie cald
alergând următorii 400 ca să ies din apă şuierând
Smoooooooking Şi chiar că smoking, aşa bună era ţigara servită pe malul Someşului după. Dar după o zi de alergat de colo-colo, refuz să vreau să merg la înot, pentru că deşi nu-mi amintesc expres, e o amorsă care-mi anunţă discomforul ritualului de intrare în bazin de cum se lasă întunericul.
Eram pe cale să încep să scriu de munte, dar nu... astăzi nu mai vreau să aud de munte.
Cu scrisul nu merge. Încerc să citesc ceva că poate poate adorm.