Versiune completa:Invaluit In Mister
Nu mai simti nevoia sa scrii? Vreau sa citesc ce scrii...
Peste Ani...
... sprancenele LUI erau groase si de culoare inchisa, dar... perfect arcuite; nasucul drept, barbia in perfect echilibru intre rotund si ascutit.
Statu uitandu-se tinta la el pana cand EL zambi... atunci gravitatea obrazului disparu, buzele se intredeschisera, ochii parura ca se aprind.
Si INIMA EI tresari - era tocmai chipul celui pe care-L pierduse.
- Buna ziua, A.!
- Buna ziua, L.! (... multumesc pentru ____; le recitesc mereu,de-atunci)
Ii intinse mana, si ea, la randu-i ii intinse o mana micuta. Un sentiment de alinare, ca si cum cineva i-ar fi atins cu un deget inima, o coplesi...
Usor, ca sa nu o sperie, ii ridica mana, se apleca si i-o saruta!
Fie din cauza ca isi dadu seama imediat ca in fata lui se afla una dintre cele mai sensibile femei, fie datorita unei porniri adanci, de atractie reciproca... DIN TRECUT.
Obrazul ei se aprinse foarte tare... simtea o admiratie nemarginita pentru el, una dintre acele afectiuni navalnice pe care copii le nutresc uneori, fata de oamenii la care se gandesc foarte mult.
Ochii lui se ingustasera, privind-o tinta... o privea cu un fel de ameteala; felul in care isi intorcea capul, felul in care i "se aprindeau" ochii aceia negri si limpezi, tinuta gatului drept si rotund, chiar forma picioarelor, a bratelor - toate ii aminteau dureros de cea pe care O IUBISE.
Si totusi, cu toata aceasta asemanare, exista o deosebire atat in infatisare cat si in caracter.
Nu... EA nu a trecut printr-o perioada de uratenie, doar a crescut ca o floare, egal, constant.
Primise peste timp, fara indoiala, un retus in cizelarea formelor, un suflet mai puternic, ceva mai multa siguranta, ceva mai multa gratie; o stare de spirit mai statornica, mintea mai clara, si, pe langa dragalasenie, avea o nota distincta de scepticism care fiind copila ii lipsise.
- Cat a trecut de-atunci?... intreba ea, incercand sa isi stapaneasca tremurul glasului...
- Aproape douazeci de ani...
Ea murmura, cu un zambet: In sfarsit!...
CLIPA pe care am asteptat-o ani de zile, A SOSIT.
... ... ...
... sprancenele LUI erau groase si de culoare inchisa, dar... perfect arcuite; nasucul drept, barbia in perfect echilibru intre rotund si ascutit.
Statu uitandu-se tinta la el pana cand EL zambi... atunci gravitatea obrazului disparu, buzele se intredeschisera, ochii parura ca se aprind.
Si INIMA EI tresari - era tocmai chipul celui pe care-L pierduse.
- Buna ziua, A.!
- Buna ziua, L.! (... multumesc pentru ____; le recitesc mereu,de-atunci)
Ii intinse mana, si ea, la randu-i ii intinse o mana micuta. Un sentiment de alinare, ca si cum cineva i-ar fi atins cu un deget inima, o coplesi...
Usor, ca sa nu o sperie, ii ridica mana, se apleca si i-o saruta!
Fie din cauza ca isi dadu seama imediat ca in fata lui se afla una dintre cele mai sensibile femei, fie datorita unei porniri adanci, de atractie reciproca... DIN TRECUT.
Obrazul ei se aprinse foarte tare... simtea o admiratie nemarginita pentru el, una dintre acele afectiuni navalnice pe care copii le nutresc uneori, fata de oamenii la care se gandesc foarte mult.
Ochii lui se ingustasera, privind-o tinta... o privea cu un fel de ameteala; felul in care isi intorcea capul, felul in care i "se aprindeau" ochii aceia negri si limpezi, tinuta gatului drept si rotund, chiar forma picioarelor, a bratelor - toate ii aminteau dureros de cea pe care O IUBISE.
Si totusi, cu toata aceasta asemanare, exista o deosebire atat in infatisare cat si in caracter.
Nu... EA nu a trecut printr-o perioada de uratenie, doar a crescut ca o floare, egal, constant.
Primise peste timp, fara indoiala, un retus in cizelarea formelor, un suflet mai puternic, ceva mai multa siguranta, ceva mai multa gratie; o stare de spirit mai statornica, mintea mai clara, si, pe langa dragalasenie, avea o nota distincta de scepticism care fiind copila ii lipsise.
- Cat a trecut de-atunci?... intreba ea, incercand sa isi stapaneasca tremurul glasului...
- Aproape douazeci de ani...
Ea murmura, cu un zambet: In sfarsit!...
CLIPA pe care am asteptat-o ani de zile, A SOSIT.
... ... ...
Frumos...
Buchet de Trandafiri
... se opri inmarmurita.
In mijlocul mesei rotunde, acoperita cu o fata de masa de culoarea fildesului, ardea, intr-un vas subtire de cristal slefuit, un Buchet de Trandafiri Rosii, alesi cu o grija neobisnuita. Masa se afla intr-o nisa mare, orientata spre rasarit, iar Soarele de Noiembrie isi odihnea Razele pe puzderia picaturilor de roua de pe florile intredeschise, imprastiind sclipiri de curcubeu din taieturile prismatice ale vasului si scanteind in portelanul straveziu al serviciului de ceai. In valul de parfum puternic se inalta in fata ei aceasta imbinare de lumini si culori stralucitoare, iar revelatia era atat de neasteptata, incat inima incepu sa-i bata dureros.
Cu pas sovaitor, se apropie de masa si isi afunda obrajii in vapaia purpurie, inchizand ochii ca si cand parfumul florilor s-ar fi transformat pe neasteptate intr-o lumina orbitoare.
E visul sau betia care proiecteaza pe curcubeul multicolor al nefirescului?
Petalele racoroase ale Trandafirilor i se lipira de fata, cuprinzandu-i-o ca intr-o bizara infatisare patimasa; nu mai sunt flori, ci niste maini fierbinti care-i strang obrajii, tamplele, fruntea, sunt niste buze vii, frematand cu ardoare, care-i mangaie pleoapele, buzele, ceafa.
Se dezmetici si batu in retragere speriata, dar Trandafirii erau asa cum fusesera inainte: "Un manunchi de flacari purpurii presarate cu argintul stropilor de roua."
Din departare, Soarele poleieste cu o stralucire fragila si florile, si masa, si toate obiectele de pe ea.
Cat e de simpla realitatea!
Si totusi, ce taina fermecata se ascunde in aceste Flori?!? Ce magie?!?
... parasi incaperea.
In dreapta e dormitorul ei, il stie. Iar in spatele lui, dressing-ul si camera de baie. De indata ce trecu pragul dormitorului, se opri inmarmurita...
Pe masuta se afla Un Buchet Proaspat de Trandafiri, la fel de frumos ca cel din living, cu singura deosebire ca in mijlocul Manunchiului de Trandafiri Purpurii era infipta acum o Orhidee Alba, superb rasfirata, a carei Singuratate sugera parca un strigat sau o intrebare...
Imi las incet obrajii spre Petalele Florilor, acum le-am atins si ma pregatesc sa inchid ochii pentru a absorbi cu smerenie parfumul lor ametitor...
... se opri inmarmurita.
In mijlocul mesei rotunde, acoperita cu o fata de masa de culoarea fildesului, ardea, intr-un vas subtire de cristal slefuit, un Buchet de Trandafiri Rosii, alesi cu o grija neobisnuita. Masa se afla intr-o nisa mare, orientata spre rasarit, iar Soarele de Noiembrie isi odihnea Razele pe puzderia picaturilor de roua de pe florile intredeschise, imprastiind sclipiri de curcubeu din taieturile prismatice ale vasului si scanteind in portelanul straveziu al serviciului de ceai. In valul de parfum puternic se inalta in fata ei aceasta imbinare de lumini si culori stralucitoare, iar revelatia era atat de neasteptata, incat inima incepu sa-i bata dureros.
Cu pas sovaitor, se apropie de masa si isi afunda obrajii in vapaia purpurie, inchizand ochii ca si cand parfumul florilor s-ar fi transformat pe neasteptate intr-o lumina orbitoare.
E visul sau betia care proiecteaza pe curcubeul multicolor al nefirescului?
Petalele racoroase ale Trandafirilor i se lipira de fata, cuprinzandu-i-o ca intr-o bizara infatisare patimasa; nu mai sunt flori, ci niste maini fierbinti care-i strang obrajii, tamplele, fruntea, sunt niste buze vii, frematand cu ardoare, care-i mangaie pleoapele, buzele, ceafa.
Se dezmetici si batu in retragere speriata, dar Trandafirii erau asa cum fusesera inainte: "Un manunchi de flacari purpurii presarate cu argintul stropilor de roua."
Din departare, Soarele poleieste cu o stralucire fragila si florile, si masa, si toate obiectele de pe ea.
Cat e de simpla realitatea!
Si totusi, ce taina fermecata se ascunde in aceste Flori?!? Ce magie?!?
... parasi incaperea.
In dreapta e dormitorul ei, il stie. Iar in spatele lui, dressing-ul si camera de baie. De indata ce trecu pragul dormitorului, se opri inmarmurita...
Pe masuta se afla Un Buchet Proaspat de Trandafiri, la fel de frumos ca cel din living, cu singura deosebire ca in mijlocul Manunchiului de Trandafiri Purpurii era infipta acum o Orhidee Alba, superb rasfirata, a carei Singuratate sugera parca un strigat sau o intrebare...
Imi las incet obrajii spre Petalele Florilor, acum le-am atins si ma pregatesc sa inchid ochii pentru a absorbi cu smerenie parfumul lor ametitor...
Mâinile Tale
Inchisa in sine, inainteaza nauca prin Orasul Necunoscut, fara sa-i pese unde si incotro se duce; strazile o intampina deschizandu-si fara rost aleile de lumini palpaitoare si tot fara rost se risipesc in urma ei, ca si cand n-ar exista; a ajuns la un colt de strada, il ocoleste, stropi mari de ploaie i se lasa pe obraji, pe buze... trece peste linia tramvaiului si, ca prin VIS, aude un sunet, uruit de roti, taie intersectii de strazi, un parc, cand la dreapta, cand la stanga, poate merge in cerc, habar nu are, de nimic nu-i pasa si nimic nu sesizeaza, Realitatea e un Vis (?), lucrurile, casele si oamenii nu sunt decat nalucile unor umbre ce se mistuie in gol...
Merge, merge mereu si neobosit, si nici macar nu-si da seama ca intunericul din jurul ei se ingroasa tot mai mult, luminile sunt din ce in ce mai rare. Contururile deformate ale caselor aluneca inapoi, vantul se inteteste, ploaia rapaie pe aleile lungi si amortite, tumultul orasului se indeparteaza si se stinge undeva, intr-un colt al orizontului indepartat. Tacerea e sparta pe neasteptate de ecoul pasilor ei, si ecoul creste, e din ce in ce mai puternic, de parca ar vrea sa implineasca spatiul dintre Pamant si Norii ce gonesc pe Cer.
Deodata se opreste. Acorduri de pian. O melodie in surdina pluteste spre ea de undeva de Sus, ca un clipocit de Izvor, o Ploicica de tonuri vibrand usor, atat de dominante in aceasta clipa, incat ea realizeaza pe loc adancimea abrupta a Tacerii si Singuratatii din jur.
Ochii ei se inalta si pasesc pe Raza Argintie a Muzicii, in Sus, tot mai Sus; deasupra Norilor...
Si in clipa aceea se intampla minunea. O spada de lumina orbitoare spinteca parca Bolta Cerului Nocturn, facand sa straluceasca in fata ei o casuta neterminata. Se apropie de portita de scandura. O lumina de chihlimbar razbate prin perdelele si draperiile trase, in spatele carora Mainile Cuiva Drag ating claviatura, cu dragoste si pasiune inflacarata. Se da cativa pasi inapoi, da, acum are impresia ca intrezareste conturul ferestrelor ce dau spre Dormitorul Lui, acolo unde, candva asupra ei s-au napustit Doua Brate nerabdatoare, Insetate de Dragoste...
Bezna se apropie tot mai mult de ea, i se lipeste de trup, un Val de Caldura se rostogoleste peste ea si o ineaca...
Un Trecator. O depaseste, se uita inapoi plin de curiozitate, apoi isi vede mai departe de drumul lui...
Nici nu o mira faptul ca a ajuns aici prin toata ramificatia unor strazi atat de intortocheate.
NU, acum are sentimentul ca spre acest loc s-a indreptat dintotdeauna.
Speriata, izbeste de cateva ori cu pumnii in portita, dar nicaieri nu se misca nimic. Izvorul de muzica a secat...
Cerceteaza descumpanita soseaua presarata destul de rar cu luminite aprinse...
Nicaieri nici Umbra de OM.
E oare cu putinta sa intalnesti in viata, mai mult decat o data, UN OM care sa-ti fie mai drag si mai indispensabil decat toti ceilalti?
Inchisa in sine, inainteaza nauca prin Orasul Necunoscut, fara sa-i pese unde si incotro se duce; strazile o intampina deschizandu-si fara rost aleile de lumini palpaitoare si tot fara rost se risipesc in urma ei, ca si cand n-ar exista; a ajuns la un colt de strada, il ocoleste, stropi mari de ploaie i se lasa pe obraji, pe buze... trece peste linia tramvaiului si, ca prin VIS, aude un sunet, uruit de roti, taie intersectii de strazi, un parc, cand la dreapta, cand la stanga, poate merge in cerc, habar nu are, de nimic nu-i pasa si nimic nu sesizeaza, Realitatea e un Vis (?), lucrurile, casele si oamenii nu sunt decat nalucile unor umbre ce se mistuie in gol...
Merge, merge mereu si neobosit, si nici macar nu-si da seama ca intunericul din jurul ei se ingroasa tot mai mult, luminile sunt din ce in ce mai rare. Contururile deformate ale caselor aluneca inapoi, vantul se inteteste, ploaia rapaie pe aleile lungi si amortite, tumultul orasului se indeparteaza si se stinge undeva, intr-un colt al orizontului indepartat. Tacerea e sparta pe neasteptate de ecoul pasilor ei, si ecoul creste, e din ce in ce mai puternic, de parca ar vrea sa implineasca spatiul dintre Pamant si Norii ce gonesc pe Cer.
Deodata se opreste. Acorduri de pian. O melodie in surdina pluteste spre ea de undeva de Sus, ca un clipocit de Izvor, o Ploicica de tonuri vibrand usor, atat de dominante in aceasta clipa, incat ea realizeaza pe loc adancimea abrupta a Tacerii si Singuratatii din jur.
Ochii ei se inalta si pasesc pe Raza Argintie a Muzicii, in Sus, tot mai Sus; deasupra Norilor...
Si in clipa aceea se intampla minunea. O spada de lumina orbitoare spinteca parca Bolta Cerului Nocturn, facand sa straluceasca in fata ei o casuta neterminata. Se apropie de portita de scandura. O lumina de chihlimbar razbate prin perdelele si draperiile trase, in spatele carora Mainile Cuiva Drag ating claviatura, cu dragoste si pasiune inflacarata. Se da cativa pasi inapoi, da, acum are impresia ca intrezareste conturul ferestrelor ce dau spre Dormitorul Lui, acolo unde, candva asupra ei s-au napustit Doua Brate nerabdatoare, Insetate de Dragoste...
Bezna se apropie tot mai mult de ea, i se lipeste de trup, un Val de Caldura se rostogoleste peste ea si o ineaca...
Un Trecator. O depaseste, se uita inapoi plin de curiozitate, apoi isi vede mai departe de drumul lui...
Nici nu o mira faptul ca a ajuns aici prin toata ramificatia unor strazi atat de intortocheate.
NU, acum are sentimentul ca spre acest loc s-a indreptat dintotdeauna.
Speriata, izbeste de cateva ori cu pumnii in portita, dar nicaieri nu se misca nimic. Izvorul de muzica a secat...
Cerceteaza descumpanita soseaua presarata destul de rar cu luminite aprinse...
Nicaieri nici Umbra de OM.
E oare cu putinta sa intalnesti in viata, mai mult decat o data, UN OM care sa-ti fie mai drag si mai indispensabil decat toti ceilalti?
Vis...
... in fata Buchetului de Trandafiri, fericita parca, se surprinde aplecandu-se spre ei, dornica sa reinvie voluptatea betiei din zori si a Visului de Noaptea trecuta. Cu mainile infrigurate de nerabdare, indrazneste sa atinga florile; o forta exploziva matura toate zavoarele din adancul sufletului ei si amintirea ingropata a Visului tasneste la suprafata, improspatandu-i memoria. Vede inaintea ei o alee de arbori fantastici, incarcati de atata Floare Alba, de parca erau acoperiti de zapada. Aleea urca in panta lina spre orizont, in lumina orbitoare a unei bolti albastrui. Iar de acolo, coborand parca din Cer, se apropie de ea o silueta ~ nu desluseste nimic, decat ca e vorba de un barbat si isi spune in sinea ei: EL!
Dar, deodata, se vede ea insasi prefacandu-se intr-un arbore cu Flori Albe ~ Flori Albastre, picioarele incep sa i se infiga in pamant cu o voluptate dureroasa, in timp ce bratele i se lungesc si, impreuna cu Parul Despletit, se rasfira intr-o coroana stufoasa cu invelis de zapada - barbatul continua sa vina spre ea, acum il vede din imediata apropiere si, totusi, nu e in stare sa-i surprinda chipul; se opreste in dreptul ei, pentru ca e singura iesita din rand, ca sa creasca aici, chiar in mijlocul drumului - EL isi desface bratele, isi rasfira degetele si aduna in ele cat mai multe crengi inflorite, le pipaie cu gingasie si ea are senzatia ca-i piaptana parul ravasit, si inchide ochii, cuprinsa toata de fiorul unei nespuse fericiri si de nerabdarea asteptarii.
Visul si Realitatea se contopesc in ea, inima ei cedeaza betiei simturilor, iar in aceasta betie se amesteca si noua voluptate a Copacului in Floare si a Parfumului Fermecat al Trandafirilor - are senzatia ca e inghitita, isi pierde cunostinta si iar isi revine, e treaza si viseaza in acelasi timp...
As putea, oare, sa spun cu cugetul curat ca Viata Mea, intre Vis si Realitate, se numeste Fericire?
... in fata Buchetului de Trandafiri, fericita parca, se surprinde aplecandu-se spre ei, dornica sa reinvie voluptatea betiei din zori si a Visului de Noaptea trecuta. Cu mainile infrigurate de nerabdare, indrazneste sa atinga florile; o forta exploziva matura toate zavoarele din adancul sufletului ei si amintirea ingropata a Visului tasneste la suprafata, improspatandu-i memoria. Vede inaintea ei o alee de arbori fantastici, incarcati de atata Floare Alba, de parca erau acoperiti de zapada. Aleea urca in panta lina spre orizont, in lumina orbitoare a unei bolti albastrui. Iar de acolo, coborand parca din Cer, se apropie de ea o silueta ~ nu desluseste nimic, decat ca e vorba de un barbat si isi spune in sinea ei: EL!
Dar, deodata, se vede ea insasi prefacandu-se intr-un arbore cu Flori Albe ~ Flori Albastre, picioarele incep sa i se infiga in pamant cu o voluptate dureroasa, in timp ce bratele i se lungesc si, impreuna cu Parul Despletit, se rasfira intr-o coroana stufoasa cu invelis de zapada - barbatul continua sa vina spre ea, acum il vede din imediata apropiere si, totusi, nu e in stare sa-i surprinda chipul; se opreste in dreptul ei, pentru ca e singura iesita din rand, ca sa creasca aici, chiar in mijlocul drumului - EL isi desface bratele, isi rasfira degetele si aduna in ele cat mai multe crengi inflorite, le pipaie cu gingasie si ea are senzatia ca-i piaptana parul ravasit, si inchide ochii, cuprinsa toata de fiorul unei nespuse fericiri si de nerabdarea asteptarii.
Visul si Realitatea se contopesc in ea, inima ei cedeaza betiei simturilor, iar in aceasta betie se amesteca si noua voluptate a Copacului in Floare si a Parfumului Fermecat al Trandafirilor - are senzatia ca e inghitita, isi pierde cunostinta si iar isi revine, e treaza si viseaza in acelasi timp...
As putea, oare, sa spun cu cugetul curat ca Viata Mea, intre Vis si Realitate, se numeste Fericire?
Buna Seara!
Era cat pe ce sa uit...
Stii, Noaptea trecuta am avut un vis care mi-a ramas viu in memorie. Despre NOI DOI. Era un vis atat de clar, incat si acum mi se perinda totul pe dinaintea ochilor ca pe un ecran.
Totul era atat de deosebit, atat de clar si totusi incalcit, atat de real si totusi fantastic. Ne aflam impreuna undeva pe malul marii, se pare ca in Grecia, caci tot timpul nu vorbeam decat greceste. Era o statiune superba cu o plaja minunata, dar ceva mai incolo se inaltau niste stanci intunecate, de o varietate bizara. Era O ZI splendida, insorita, asa ca am inchiriat o barca sa iesim in larg.
Nu se simtea nici cea mai mica adiere, panzele atarnau pleostite si barca abia se urnea din loc. Eu... imi bateam joc de tine, scotand din poseta una dupa alta niste "corabioare miniaturale"... incercam sa-ti demonstrez cu ele cat de bine ma pricep la sportul cu velele. Deodata, te-ai infuriat si, in culmea maniei, mi-ai spus:
- Inceteaza!... altfel o sa te las sa-ti continui drumul singura, caci, oricum, departe tot n-o sa ajungi, pe vremea asta fara vant...
Nici n-ai finalizat bine fraza si s-a starnit, ca din senin vantul.
Ciudat, nu ti se pare?
(Mie NU. In definitiv, in vis se intampla si minuni)
... n-ai venit!
- Unde esti?
Nu pleca! Stai, ai rabdare, citeste... partea cea mai ciudata abia acum urmeaza.
Ai indreptat barca spre stancile acelea inalte si dezolante si curand statiunea si oamenii au disparut din campul nostru vizual. Ne-am trezit singuri de tot, in largul marii. Pe urma ne-am strecurat printr-o poarta de piatra gigantica si am strabatut niste pesteri uriase, in care talazurile vuiau asurzitor, cu batai prelungi si intunecate. De spaima, ne-am lipit unul de celalalt, apoi, pe neasteptate, ne-am trezit din nou in largul marii. Deodata insa, Soarele s-a stins ca un bec cand se intrerupe curentul electric. Si in clipa urmatoare s-a dezlantuit furtuna. O furtuna cumplita, de nu se mai vedea nimic decat, in rastimpuri, la luminita fulgerelor, stancile de pe tarm, care, de la distanta, semanau cu o cetate medievala in miniatura, strajuita de turnuri crenelate si punti suspendate, si totul era atat de incalcit, asa cum se intampla de obicei IN VIS. Barca sarea de pe un val pe altul, fiecare clipa insemna pentru noi o primejdie de moarte, dar eu nu faceam altceva decat sa repet intruna "S'ayapo, S'ayapo!" si nu-mi pasa nici de panze, nici de carma. Apoi, deodata, totul s-a facut nevazut. Si barca, si marea si stancile, si NOI DOI, si, ce sa-ti spun... (N-ai venit!), parca si eu insumi disparusem, iar asta mi s-a parut lucrul cel mai uimitor. Pe urma soarele s-a aprins din nou, marea era linistita si neteda ca oglinda unui elesteu, nici urma de furtuna sau valuri, iar eu... eu, cum sa-ti spun... (am verificat din nou - n-ai venit!), nici nu stiu unde ma aflam, ma incerca un simtamant nespus de straniu, eram si nu eram, si parca pluteam intre cer si mare, ca o simpla naluca. Deodata am zarit la o distanta mare barca noastra plutind mereu inainte, spre mal, indepartandu-se de mine si apropiindu-se de plaja splendidei statiuni. In barca se afla acum altcineva alaturi de tine, iar eu nu eram in stare sa deslusesc cine anume, si zadarnic ma straduiam sa ajung barca din urma, sa dezleg misterul...
Inlemnita, incercam sa te strig... dar buzele, in zadarnica stradanie de a modela cuvintele uimirii, tremurau doar, intr-o mutenie desavarsita. Aveam senzatia ca inlauntrul meu se pravaleste o cascada cu cioburi de gheata. Prin perdeaua de lacrimi, ma uitam deznadajduita spre barca... Disperarea imi sfasia inima... Viitorul mi se arata deodata fara perspectiva, dezolant si sumbru. Drumul spre tine se termina undeva, in gol. In partea cealalta, dincolo de prapastia ce se deschidea in fata mea si peste care nu se putea trece cu nici un chip, vedeam doua fiinte ce inaintau tinandu-se de mana: TU si EA. Fara sa priveasca inapoi.
Si... de langa voi, drumul se intindea mereu spre orizont, unde apoi se mistuia fara urma in Zarea Nesfarsita.
Brusc, in clipa acea, Dorul de Mare a izbucnit in inima mea.
Voi ramane pe Mare!...
Aici voi fi mai Aproape de Tine! Zarea aceea intinsa, de culoare albastra-cenusie, cotropita de vesnica si agitata unduire a valurilor, va face sa ma simt Legata de Tine si prin Negura Departarii...
Si tocmai in toiul acestui gand, visul s-a stins...
Marea si Singuratatea ar fi prea mult... ?
Era cat pe ce sa uit...
Stii, Noaptea trecuta am avut un vis care mi-a ramas viu in memorie. Despre NOI DOI. Era un vis atat de clar, incat si acum mi se perinda totul pe dinaintea ochilor ca pe un ecran.
Totul era atat de deosebit, atat de clar si totusi incalcit, atat de real si totusi fantastic. Ne aflam impreuna undeva pe malul marii, se pare ca in Grecia, caci tot timpul nu vorbeam decat greceste. Era o statiune superba cu o plaja minunata, dar ceva mai incolo se inaltau niste stanci intunecate, de o varietate bizara. Era O ZI splendida, insorita, asa ca am inchiriat o barca sa iesim in larg.
Nu se simtea nici cea mai mica adiere, panzele atarnau pleostite si barca abia se urnea din loc. Eu... imi bateam joc de tine, scotand din poseta una dupa alta niste "corabioare miniaturale"... incercam sa-ti demonstrez cu ele cat de bine ma pricep la sportul cu velele. Deodata, te-ai infuriat si, in culmea maniei, mi-ai spus:
- Inceteaza!... altfel o sa te las sa-ti continui drumul singura, caci, oricum, departe tot n-o sa ajungi, pe vremea asta fara vant...
Nici n-ai finalizat bine fraza si s-a starnit, ca din senin vantul.
Ciudat, nu ti se pare?
(Mie NU. In definitiv, in vis se intampla si minuni)
... n-ai venit!
- Unde esti?
Nu pleca! Stai, ai rabdare, citeste... partea cea mai ciudata abia acum urmeaza.
Ai indreptat barca spre stancile acelea inalte si dezolante si curand statiunea si oamenii au disparut din campul nostru vizual. Ne-am trezit singuri de tot, in largul marii. Pe urma ne-am strecurat printr-o poarta de piatra gigantica si am strabatut niste pesteri uriase, in care talazurile vuiau asurzitor, cu batai prelungi si intunecate. De spaima, ne-am lipit unul de celalalt, apoi, pe neasteptate, ne-am trezit din nou in largul marii. Deodata insa, Soarele s-a stins ca un bec cand se intrerupe curentul electric. Si in clipa urmatoare s-a dezlantuit furtuna. O furtuna cumplita, de nu se mai vedea nimic decat, in rastimpuri, la luminita fulgerelor, stancile de pe tarm, care, de la distanta, semanau cu o cetate medievala in miniatura, strajuita de turnuri crenelate si punti suspendate, si totul era atat de incalcit, asa cum se intampla de obicei IN VIS. Barca sarea de pe un val pe altul, fiecare clipa insemna pentru noi o primejdie de moarte, dar eu nu faceam altceva decat sa repet intruna "S'ayapo, S'ayapo!" si nu-mi pasa nici de panze, nici de carma. Apoi, deodata, totul s-a facut nevazut. Si barca, si marea si stancile, si NOI DOI, si, ce sa-ti spun... (N-ai venit!), parca si eu insumi disparusem, iar asta mi s-a parut lucrul cel mai uimitor. Pe urma soarele s-a aprins din nou, marea era linistita si neteda ca oglinda unui elesteu, nici urma de furtuna sau valuri, iar eu... eu, cum sa-ti spun... (am verificat din nou - n-ai venit!), nici nu stiu unde ma aflam, ma incerca un simtamant nespus de straniu, eram si nu eram, si parca pluteam intre cer si mare, ca o simpla naluca. Deodata am zarit la o distanta mare barca noastra plutind mereu inainte, spre mal, indepartandu-se de mine si apropiindu-se de plaja splendidei statiuni. In barca se afla acum altcineva alaturi de tine, iar eu nu eram in stare sa deslusesc cine anume, si zadarnic ma straduiam sa ajung barca din urma, sa dezleg misterul...
Inlemnita, incercam sa te strig... dar buzele, in zadarnica stradanie de a modela cuvintele uimirii, tremurau doar, intr-o mutenie desavarsita. Aveam senzatia ca inlauntrul meu se pravaleste o cascada cu cioburi de gheata. Prin perdeaua de lacrimi, ma uitam deznadajduita spre barca... Disperarea imi sfasia inima... Viitorul mi se arata deodata fara perspectiva, dezolant si sumbru. Drumul spre tine se termina undeva, in gol. In partea cealalta, dincolo de prapastia ce se deschidea in fata mea si peste care nu se putea trece cu nici un chip, vedeam doua fiinte ce inaintau tinandu-se de mana: TU si EA. Fara sa priveasca inapoi.
Si... de langa voi, drumul se intindea mereu spre orizont, unde apoi se mistuia fara urma in Zarea Nesfarsita.
Brusc, in clipa acea, Dorul de Mare a izbucnit in inima mea.
Voi ramane pe Mare!...
Aici voi fi mai Aproape de Tine! Zarea aceea intinsa, de culoare albastra-cenusie, cotropita de vesnica si agitata unduire a valurilor, va face sa ma simt Legata de Tine si prin Negura Departarii...
Si tocmai in toiul acestui gand, visul s-a stins...
Marea si Singuratatea ar fi prea mult... ?
Cu noptile astea atat de lungi, chiar nu-ti mai dai seama cand esti treaz si cand visezi...
Parea ca am vazut urmele pasilor tai in zapada. Si tot atunci parea ca cerul era plin de stele,... sau erau fulgii imensi stralucind in lumina felinarului?
Si mai parea ca ti-am auzit glasul: "La multi ani!!!...", cui ii spuneai?
Poate mi-au fost ochelarii aburiti si nu te-am zarit? Poate asa cum aveam capul infasurat in fular nu mai intelegea nimic din zgomotul strazii?... Sau am visat?
Oricum, am alergat inapoi pe strada pustie pana la colt. Urmele de pe trotuar erau amestecate si vagi, ningea prea abundent. Si totusi in aer plutea, parca, parfum de flori de liliac; nu aveai si tu unul la fel? Si fiindca "ziua de maine" ma indemna sa ma indrept urgent in bratele plapumoiului de lana, am soptit si eu, asa, abia auzit, ca sa nu sperii pe cei doi batrani ce tocmai treceau pe langa mine, dar pe acordurile unei melodii ce-mi placea sa cred ca tocmai o canta un inger la harpa:
La multi ani, One_Last_Dance!!! ... La multi ani!!!
Parea ca am vazut urmele pasilor tai in zapada. Si tot atunci parea ca cerul era plin de stele,... sau erau fulgii imensi stralucind in lumina felinarului?
Si mai parea ca ti-am auzit glasul: "La multi ani!!!...", cui ii spuneai?
Poate mi-au fost ochelarii aburiti si nu te-am zarit? Poate asa cum aveam capul infasurat in fular nu mai intelegea nimic din zgomotul strazii?... Sau am visat?
Oricum, am alergat inapoi pe strada pustie pana la colt. Urmele de pe trotuar erau amestecate si vagi, ningea prea abundent. Si totusi in aer plutea, parca, parfum de flori de liliac; nu aveai si tu unul la fel? Si fiindca "ziua de maine" ma indemna sa ma indrept urgent in bratele plapumoiului de lana, am soptit si eu, asa, abia auzit, ca sa nu sperii pe cei doi batrani ce tocmai treceau pe langa mine, dar pe acordurile unei melodii ce-mi placea sa cred ca tocmai o canta un inger la harpa:
La multi ani, One_Last_Dance!!! ... La multi ani!!!
Zilele se scurg absolut identice. A venit si Iarna, mai sumbra si mai rece decat am stiut-o vreodata. Totul in jur imbraca o haina insuportabil de mohorata. Zilele sunt tot mai reci si cenusii, iar norii atarna atat de jos, incat aproape ca-i pot atinge. Muzica mi se pare la fel de inutila ca si alte lucruri. Uneori... incerc sa citesc, dar cu greu ma pot hotara ce carte sa aleg, o simpla vedere a unei pagini tiparite imi face sila. Filmele imi relateaza actiuni ale unor personaje care nu ma intereseaza deloc, televizorul imi spune lucruri despre care nu vreau sa aflu. Calculatorul este un obiect inutil...
Traiesc departe de prezent, intr-un paradis artificial - AICI - ma simt fericita. Gasesc ca indiferenta fata de lumea intreaga constituie o armura pe care te poti bizui. Viata mi se pare usoara fara dragoste si ura, fara speranta si disperare, ambitie, dorinta de schimbare sau patima tumultuoasa.
Iti amintesti cum se deschide Liliacul? - inconstient si nepasator - bobocei se desfac din frunza care-i inveleste si se deschid catre Soare, raspandindu-si parfumul in adierea Vantului, fara ca cineva sa le vada frumusetea, dupa care pier...
Merlina... nu ti-am raspuns aseara.
La Multi Ani!!!... La multi ani, Merlina!!!
... te-am urmarit pana in pragul usii, insotindu-te cu privirea un timp, urmarindu-te cum cobori grabit/A treptele, cum pornesti alene, dupa care m-am retras si am inchis fereastra.
Apoi... mi-am facut de lucru incuind, blocand usa cu tot felul de chei si lanturi, si sigurante simandicoase, instalate de tati special pentru mine, pentru a ma 'apara'. Zambesc cu tristete la gandul ca toate aceste chei, si lanturi, si sigurante simandicoase ma apara numai de infractori virtuali, dovedindu-se inoperante, ineficace in fata singurului infractor real care m-a atacat fara scrupule: SINGURATATEA... !!!
Singuratatea nu cunoaste oprelisti, nu se teme de articole de lege, nu tine cont de usi incuiate, blocate, zidite. Se respira odata cu aerul si traieste in tine, ca un morb. Surpandu-te incetul cu incetul. Mergand la sigur. Neiertandu-te cu nimic...
Intr-un tarziu...
... abatuta, porni spre dormitor, zvarlindu-si pe drum, care incotro, papucii de casa... Simti sub talpi covorul moale, rece si tresari...
"Imi trebuie atat de putin sa fiu fericita!"... isi zise, trantindu-se in pat, peste cuvertura de catifea albastra, caci nu avea niciun chef sa o stranga si sa-si pregateasca asternutul pentru noapte. Cum nu avea chef nici sa-si dezbrace pantalonii si tricoul bleumarin cu picouri albe, in care o prinsesera zorii...
*In fiecare zi te vad!... cu alta femeie, ca si cum ai dori sa o intalnesti pe aceea pe care ai pierdut-o...
Traiesc departe de prezent, intr-un paradis artificial - AICI - ma simt fericita. Gasesc ca indiferenta fata de lumea intreaga constituie o armura pe care te poti bizui. Viata mi se pare usoara fara dragoste si ura, fara speranta si disperare, ambitie, dorinta de schimbare sau patima tumultuoasa.
Iti amintesti cum se deschide Liliacul? - inconstient si nepasator - bobocei se desfac din frunza care-i inveleste si se deschid catre Soare, raspandindu-si parfumul in adierea Vantului, fara ca cineva sa le vada frumusetea, dupa care pier...
Merlina... nu ti-am raspuns aseara.
La Multi Ani!!!... La multi ani, Merlina!!!
... te-am urmarit pana in pragul usii, insotindu-te cu privirea un timp, urmarindu-te cum cobori grabit/A treptele, cum pornesti alene, dupa care m-am retras si am inchis fereastra.
Apoi... mi-am facut de lucru incuind, blocand usa cu tot felul de chei si lanturi, si sigurante simandicoase, instalate de tati special pentru mine, pentru a ma 'apara'. Zambesc cu tristete la gandul ca toate aceste chei, si lanturi, si sigurante simandicoase ma apara numai de infractori virtuali, dovedindu-se inoperante, ineficace in fata singurului infractor real care m-a atacat fara scrupule: SINGURATATEA... !!!
Singuratatea nu cunoaste oprelisti, nu se teme de articole de lege, nu tine cont de usi incuiate, blocate, zidite. Se respira odata cu aerul si traieste in tine, ca un morb. Surpandu-te incetul cu incetul. Mergand la sigur. Neiertandu-te cu nimic...
Intr-un tarziu...
... abatuta, porni spre dormitor, zvarlindu-si pe drum, care incotro, papucii de casa... Simti sub talpi covorul moale, rece si tresari...
"Imi trebuie atat de putin sa fiu fericita!"... isi zise, trantindu-se in pat, peste cuvertura de catifea albastra, caci nu avea niciun chef sa o stranga si sa-si pregateasca asternutul pentru noapte. Cum nu avea chef nici sa-si dezbrace pantalonii si tricoul bleumarin cu picouri albe, in care o prinsesera zorii...
*In fiecare zi te vad!... cu alta femeie, ca si cum ai dori sa o intalnesti pe aceea pe care ai pierdut-o...
QUOTE(One_Last_Dance @ 8 Jan 2008, 09:42 PM) 
Merlina... nu ti-am raspuns aseara.
La Multi Ani!!!... La multi ani, Merlina!!!
La Multi Ani!!!... La multi ani, Merlina!!!
Merlina...
~ * ~ * ~ * ~ * ~
E Noapte.
Stelele incearca sa despice Departarea.
Luna, suparata, ma priveste dispretuitor (a coalizat cu tine?)... apoi, brusc se acopera cu un Cearşeaf de Nori.
Un Vant Rece sufla peste Lumea parca Nesfarsita. Intunericul inghite tot.
Pe Cerul de Catran daca mai razbesc ici-colo, anemic, cateva Stele...
E bezna.
Cad intr-un somn profund, asa cum mai devreme, pe cand ma uitam la Cer, credeam ca pot pica in El.
Nu masor clipele petrecute impreuna ~ AZI ~ le pretuiesc!
~ * ~ * ~ * ~ * ~
E Noapte.
Stelele incearca sa despice Departarea.
Luna, suparata, ma priveste dispretuitor (a coalizat cu tine?)... apoi, brusc se acopera cu un Cearşeaf de Nori.
Un Vant Rece sufla peste Lumea parca Nesfarsita. Intunericul inghite tot.
Pe Cerul de Catran daca mai razbesc ici-colo, anemic, cateva Stele...
E bezna.
Cad intr-un somn profund, asa cum mai devreme, pe cand ma uitam la Cer, credeam ca pot pica in El.
Nu masor clipele petrecute impreuna ~ AZI ~ le pretuiesc!
Stau pe loc, ma reculeg si-mi atrag atentia: "A trecut si 26 Februarie, iti vine sa crezi?!"
Nu.
Privesc infiorata la ceas, la scurgerea timpului, numar in gand secundele ramase.......................... si astept CLIPA, asemeni unui condamnat la moarte pus in fata plutonului de executie...
Draga Jurnalule,
Astazi nu-ti spun "La Multi Ani!!!"
Astazi te parasesc!
Fericita, fara nicio speranta, fara niciun maine sau poimaine, fara niciun ieri. Fara nimic.
Doar eu cu mine si cu mirarile mele indreptatite, de altfel...
Secundele de Speranta s-au scurs in clepsidra timpului...
A fost...
~26 Februarie 2008 ~
Nu.
Privesc infiorata la ceas, la scurgerea timpului, numar in gand secundele ramase.......................... si astept CLIPA, asemeni unui condamnat la moarte pus in fata plutonului de executie...
Draga Jurnalule,
Astazi nu-ti spun "La Multi Ani!!!"
Astazi te parasesc!
Fericita, fara nicio speranta, fara niciun maine sau poimaine, fara niciun ieri. Fara nimic.
Doar eu cu mine si cu mirarile mele indreptatite, de altfel...
Secundele de Speranta s-au scurs in clepsidra timpului...
A fost...
~26 Februarie 2008 ~
...
Din neatentie, ti-au "scapat" 3 punctulete in jurnalul asta... Of, neatenta mai esti! 
Acum, ce-i facut, e facut, si nu mai poti da inapoi... asa ca, cititorii te roaga sa le oferi anul asta mai mult decat 3 punctulete, ei vor sa le oferi cuvinte, o noua poveste... La multi ani! 
Acum, ce-i facut, e facut, si nu mai poti da inapoi... asa ca, cititorii te roaga sa le oferi anul asta mai mult decat 3 punctulete, ei vor sa le oferi cuvinte, o noua poveste... La multi ani!
La multi ani....
Eu... cel mai bine ma pricep la stricat surprize...
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.