Doamne,
Îti multumesc pur si simplu
pentru ca existi,
pentru ca esti mai mare decât capul nostru – prea logic,
pentru ca esti mai subtil decât inima noastra – prea nervoasa,
pentru ca esti atât de aproape si atât de departe si în toate – altul,
pentru ca ai fost zamislit si esti înca necunoscut,
pentru ca fugind departe de Tine – noi fugim înspre Tine,
pentru ca nu facem nimic pentru Tine, ci facem totul prin Tine,
pentru ca lucrul pe care nu-l putem apuca nu este iluzie.

Îti multumesc, Doamne, ca esti tacut.

Numai noi – eruditii analfabeti –
fara încetare palavragim.

(text alcatuit de Jan Jakub Twardowski)

Efortul si consecventa ta sunt de admirat. Precum si obiceiul de a urma "calea cea stramta", nu pe cea mai usoara.

[font="Verdana"]IUBESTE SI FA CE VREI, ROAGA-TE SI FA CE VREI


Rugaciunea este forma fundamentala de raportare la Dumnezeu, de stabilire a unei relatii personale cu El. Crestinul aflat in
rugaciune devine "impreuna cetaten cu sfintii,cu oamenii din casa lui Dumnezeu" (Efeseni 2,19) , parte a lacasului Lui. Ruga
ciunea placuta Domnului este cea de multumire, rostita de un suflet neprihanit care asculta vocea tainica a Duhului Sfant: "caci nu stim cum trebuie sa ne rugam, dar insusi Duhul
mijloceste pentru noi cu suspinuri negraite." (Romani 8, 26). Multumirile aduse Domnului sunt parte importanta a unei
rugaciuni, pentru ca preocuparile lumii sunt deja cunoscute in fata lui Dumnezeu: " Arunca grija ta Domnuluiu si El
insusi te va hrani." (Psalm LIV, 25). Se stie ca un suflet umil, neprihanit aduce mai multa lumina in rugaciune decat unul necredincios prins in patimile lumii, iar pilda vamesului si a fariseului din Evanghelia dupa Luca este graitoare in acest sens.
Prin rugaciune este pusa in fata noastra neputinta si pacatele care devoreaza incetul cu incetul sufletul. Smerenia si pocainta sunt fundamentele rugaciunii. Importanta neprihanirii o aflam in Filipeni, unde Sfantul Apostol Pavel indeamna la inlaturarea intunericului din suflete si la continua cautarea a Luminii: "Fiti fata prihana si curati, copii ai lui Dumnezeu, fara vina, in mijlocul unui neam ticalos si stricat, in care straluciti ca niste lumini in lume"(Filipeni 2, 15). Prin smerenie, omul se departeaza de faptele firii pamantesti si astfel aduce in sufletul sau Harul primit de la Dumnezeu, caci Iisus insusi a cunoscut smerenia si a indemnat lumea sa aleaga o asemenea fapta duhovniceasca care hraneste sufletul pustiit cu iubirea lui Duimnezeu: "Invatati de la mine ca sunt smerit si bland cu inima". (Mt. 11, 29). Smerenia vine dupa o cadere in Infernul deznadejdii, a patimilor care intuneca frumusetea sufletului, inlaturand astfel haina de lumina primita de om de la nastere: "Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti". ( Galateni 5. 17). Despre intelegerea omului care pierde harul pentru a regasi "amintirea de Dumnezeu", cuviosul Siluan Anthonitul ne invata ca lupta cu patimile lumesti si biruirea lor cere o permanenta smerenie insotita de rugaciune, dar pastrarea
mintii in lupta impotriva puterii demonilor: "Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui" ( Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, cuviosul Siluan Athonitul, ed. Deisis, Sibiu, 2001) trebuie sa fie continua.
Ioan Scararul identifica smerenia cu "zdrobirea inimii" si o prezinta ca un rezultat al credintei si al pazirii inimii de intristarile lumesti, de o viata iubitoare de averi, care supune totul patimei banilor: "Tu n-ai nici parte, nici sort in toata treaba aceasta, caci inima ta nu este curata inaintea Domnului" (Fap. 8, 21). Credinta insoseste smerenia "cel neprihanit prin credinta va trai"( Galateni 3.11) si aduce salasluirea lui Dumnezeu in sufletele care implinesc prin neprihanire, credinta, indelunga rabdare, bunatate si blandete voia Domnului.
Fara credinta nu poate fi gasita calea spre Domnul, omul nu este destoinic de a-l urma pe Iisus si de a se desavarsi in Duh.
Rugaciunea cere liniste interioara: "Daca n-ai nimic de zis asculta-ma! Taci si te voi invata intelepciunea" (Iov 33,33), il sfatuieste Elihu pe Iov pregatindu-si cuvintele de preamarire a puterii divine, dar si inlaturarea gandurilor desarte din inima : "Acesti oameni ma cinstesc cu buzele, dar cu inima sunt departe de mine" si "Nu oricine imi zice Doamne, Doamne va intra in imparatia Cerurilor". Simpla rugaciune facuta cu gura nu este de folos, ci se cere repetarea deasa a acesteia si folosirea a putine cuvinte si a virtutilor crestinesti: "Nu te grabi sa deschizi gura si sa nu iti rosteasca inima cuvinte pripite inantea lui Dumnezeu" (Eccl. 5, 2) pentru ca "Dumnezeu este duh si cine se inchina lui trebuie sa se inchine in duh si adevar" (Ioan IV, 24). Staruinta in rugaciune este redata de Sfantul evanghelist Luca: "se cuvine sa se roage pururea si sa nu se leneveasca" (Luca 18, 1). Alte virtuti duhovniceasca sunt infranarea gandurile ticaloase, instrainarea fata de lumea vazuta si nevazuta, caci "cel care s-a atins de frumusetea rugaciunii, va fugi de multimi ca un asin salbatic"(Pateric, avva Arsenie 16).
In fiecare moment al vietii noastre suntem fie mantuiti, fie osanditi. Fiecare clipa ar trebui inteleasa ca o anticipare a mortii cerandu-se indemn la veghere in asteptarea Fiului omului care va veni "in ceasul in care nu va ganditi" (Luca 12, 40) ,
pentru a chema la El pe cei milostivi: "Staruiti in rugaciune, vegheati in ea cu multamiri" ( Coloseni 4, 2).
Rugaciunea poate primi un raspuns direct: "Atunci tu vei chema si Domnul va raspunde, vei stiga, si El va zice: Iata-ma!" (Is. 58, ) sau indirect caci orice lucru isi are timpul sau: "Toate isi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui". (Eccl. 3, 1). Rugaciunea este un act comun , care se arata in experienta adunarii alaturi de altii, pentru ca cel care se roaga nu se roaga doar pentru sine, ci pentru toti: "Va indemn dar, inainte de toate sa faceti rugaciuni, cereri, multumiri pentru toti oamenii...Lucrul acesta este bun si bineprimit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru" (Timotei 2, 1).
Dumnezeu se arata simplitatii si smereniei, ci nu intelepciunii ajunsa fara de folos, nici o rugaciune nefiind pierduta in fata Lui indiferent daca este buna sau rea, lunga sau mai scurta. Prin citirea cartilor sfinte, a primirii Invataturii evanghelice: " Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea. Invatat-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, cantand lui Dumnezeu cu multamire in inima voastra." (Coloseni 3. 16) sufletele urmeaza calea imparateasca "care vine prin credinta in Hristos, pentru toti si pentru toate cei ce cred in El" (Romani 3, 22).

Bine ai poposit la Han, maitreya82!
Abia acum inteleg si eu de ce Fericirile din predica Domnului de pe munte incep cu versetul: "Fericiti cei saraci, cu duhul, caci acelora este Imparatia Cerurilor".

Relativ de curind am inceput sa caut mai mult rugaciunea... repetitiva, daca pot sa-i spun asa. La mine este "Bucura-te Marie..." (adica Rozariul, mai exact), la ortodocsi ar putea fi... fie Rugaciunea Inimii, fie acel Doamne miluieste, repetat de citeva zeci de ori...

Ma "asez" pe cuvinte, ele se "subtiaza", devin fundal. Nu-mi mai atrag atentia in mod deosebit, lasind zagazurile deschise gindului si simtamintului. Iar daca acestea sufera vreun "accident"... revin ca un trapezist dezechilibrat la plasa de siguranta de dedesubt, de unde pot incerca din nou suisul...

Iar in momentele deosebite cuvintele ramin in urma, ca si coada unei comete, estompata de coama avintata spre.. Infinit...

Repetitia ma ajuta si la autocontrol (mi-e jena - desi poate n-ar trebui - sa spun smerenie; cam asta ar trebui sa fie...). Parca nu stiu pe lumea asta decit acele cuvinte, putine si uzuale. De aceea trebuie sa compensez acest "deficit"... cu sufletul...

Imi pare rau daca suna cumva a lauda de sine (ca parca asa imi pare cind recitesc..). De fapt doresc sa impartasesc si altora bucuria ultimelor mele saptamini. Si sa sugerez, sa fac o invitatie destul de ne-subtila la re-re-reintilnirea neincetata cu noi insine si cu Izvorul nostru Etern si Profund...

Si multa pace sa aveti in inima, nu asa cum o dau oamenii, ci cum o da doar Dumnezeu!...

Intr-adevar, rugaciunea mintii este cea mai la indemana cand esti foarte ocupat, obosit, cand nu ai dispozitie pentru rugaciuni lungi, care presupun o anumita solemnitate. Spre deosebire de un acatist, poate fi rostita in autobuz, in timpul mersului, in pat inainte de a adormi.

Cat despre lauda de sine, se inseala acela care crede ca este ocolit de ea.

Da andra... Cuvintul te poate ajuta iar uneori te poate incurca. Si daca spun o rugaciune lunga si daca spun o rugaciune fara cuvinte important este "zborul"... Zborul dincolo de cuvinte... Spre intilnirea cea mai importanta...

Ai dreptate si cu lauda de sine. M-ai prins, nu mai am ce spune!

Cateva cuvinte despre semnul Crucii.

Semnul Crucii inital se facea numai pe frunte, probabil ca abia dupa recunoasterea crestinismului s-a inceput face acest semn la vedere, se estimeaza ca in jurul anului 400.

Initial, ca sa-l parafrazez pe TriRegnum, Sfanta Cruce se facea de la dreapta la stanga cu cele trei degete impreunate. Explicatia lui este corecta dar se aplica... credinciosilor catolici care au schimbat traditia! De fapt este explicatia Papei Inocentiu al III-lea care scria prin secolul al XII-lea:


citat pomenit si in lucrarea Ieromonahului Nicolas Moulinier, "Scurt istoric al semnului Sfintei Cruci".

Staretul Aelfric prin sec. XI confirma si el semnul Crucii facut cu cele trei degete, Enciclopedia Catolica:


Episcopul Lucas de Túy confirma cele doua feluri de a face semnul Crucii in sec XIII in Vest.

Tot din Enciclopedia Catolica:


Scuze, mi-era greu sa traduc atat.

Catehismul Ortodox si Sfintii Parinti invata ca semnul Crucii se face de la frunte la piept, sub stern, plexul solar, apoi la umarul drept si cel stang.

Sfantul Ioan Gura de Aur, vezi sfarsitul Hristoitiei:


Sfântul Ambrozie (339-397), episcop al Milanului, vorbind despre semnul Sfintei Cruci, spune:


Sfantul Ioan din Kronstadt:


Viata Sfintei Maicii noastre Maria Egipteanca:


Sfantul DImitrie:


Parintele ILIE CLEOPA - Despre credinta ortodoxa:
In Legea darului, a Noului Testament, semnul Crucii se face astfel: se impreuna trei degete de la mana dreapta (degetul mare, aratatorul si cel mijlociu) si se duc la frunte, apoi la piept, la umarul drept si la umarul stang, rostind cuvintele: "in numele Tatalui (la frunte) si al Fiului (la piept) si al Sfantului Duh (la ambii umeri), dupa care apoi, lasand mana in jos, zicem: Amin !

Parintele Adrian Fageteanu spune asa:
Cand spui in numele Tatalui, la frunte, al Fiului unde se termina sternul, unde a fost coasta lui Adam, pentru ca Fiul lui Dumnezeu s-a nascut din Eva cea Noua, al Sfantului Duh, ambii umeri dreptul si stangul, Sfantul Duh si cand lasi mana in jos, Amin!

Tot Parintele Cleopa pomeneste intr-adevar intr-o inregistrare audio "pana la buric" dar in cartile sale este tot pana la piept. Doar Sfantul Antim Ivireanul mai pomeneste acest lucru:


Doamne ajuta si Hristos a Inviat fratilor catolici!

Bun venit, casioan! Abia acum ti-am observat postarea. Multam pentru explicatia gesturilor ritualice, nu este lipsit de importanta sa stim de ce trebuie sa ne facem intr-un anumit fel semnul Sf. Cruci si nu altfel.

Multumesc! Cand voi avea timp voi continua cu Taina Sfantului Botez.

Doamne ajuta

Primeste rugaciunea gurii mele celei intinate si necurate, Stapane al tuturor, iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase; si sa nu te ingretosezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic si nepriceput. Nici sufletul meu, care de iad se apropie, nu-l judeca nevrednic de mangaierea Ta. Cauta-ma pe mine ca pe oaia cea pierduta, caci m-am facut pustiu de a ma indrepta catre toata osardia si tot gandul cel bun. Caci, dupa ce m-am orbit cu dulcetile si cu dezmierdarile, am intunecat sufletul meu si de betia patimilor este innegrita inima mea.
Marturisesc Tie Doamne, Mantuitorul lumii, toata amaraciunea, rautatea si dobitocia mea. Voi spune, iarasi, din inima, toata bunatatea si veselia Ta pe care Tu, Doamne, din nemarginita iubire le-ai revarsat peste mine. Din pricina mea Te-am intaratat, Doamne; m-am aratat fara osardie catre facerea de bine, m-am gandit des la rau si lesne am savarsit tot pacatul. Iar Tu, Stapane, ai trecut cu vederea toata rautatea mea din pricina nemarginitei intinderi a indurarii Tale, Fiule al lui Dumnezeu. Capul meu se inalta prin darul Tau, Stapane, dar se smereste iarasi pentru pacatele mele. Ma trage pe mine, iarasi, darul Tau catre viata, iar eu, mai vartos, catre moarte cu staruinta ma duc.
O, cat de cumplita e obisnuinta patimilor ! Cum leaga mintea cu legaturi de nedezlegat! Si eu, pacatosul, ma leg cu ele de buna mea voie. Si inca ma si bucur cand ma vad legat. Cufundat sunt in adanc: si-n fiecare zi ma bucur de lanturile vrajmasului si ma indulcesc intr-insele. Ne leaga cu legaturi pe care nu vrem sa le vedem, si de-a pururi ne intinde curse, in care ma prind. Pentru ca el insusi cunoaste cugetul si pornirea. Si fiindca este mai tare, intr-o clipita ma leaga.
Acesta este plansul, aceasta este tanguirea, pentru ca ma ferec eu singur, ca si cu niste obezi, cu voile mele. Caci putand sa zdrobesc legaturile intr-o clipita de ochi si sa ma fac slobod de toate cursele, nu vreau s-o fac. Ma las biruit de trandavie si de obisnuinta patimilor. Cu voia ma supun lor. Acest lucru, de rusine plin,este mai greu de plans. Pentru ca merg cu voile mele la vrajmasul meu si el imi leaga sufletul si ma omoara in patimi, bucurandu-se. Si putand sa sfarm legaturile, iata ca nu poftesc! Este oare alta rusine mai cumplita decat aceasta a mea? O, nu !
Nimic nu este mai de rusine decat ca cineva sa faca voile vrajmasului sufletului sau ! Si asa, aflandu-ma eu, ticalosul, si cunoscand legaturile mele, le ascund din falsa evlavie.
Iar cugetul meu ma mustra si ma omoara in adancul sufletului: "pentru ce nu te trezesti ticalosule?".
Oare nu stii ca langa usa este infricosata zi a judecatii?
Scoala-te ca un puternic! Rupe-ti legaturile! In tine este puterea dezlegarii ca si puterea legarii. Asa ma mustra pururea, in adancul sufletului, sfanta stiinta. Si eu nu vreau sa ma izbavesc din legaturile curselor. Ma tanguiesc si suspin in fiecare zi, si iarasi in chip zilnic ma descopar legat. Vrednic de jale si ticalos sunt eu, nesporit in lucrul cel bun al vietii mele, fiindca nu ma tem de cursele mortii.
Trupul imi este imbracat cu chip de cucernicie, de ochii privitorilor mei, dar sufletul imi este ferecat, ca in niste obezi, de ganduri necuvioase. Pe dinafara ma fac cucernic cu multa sarguinta dar inauntru sunt uraciune in fata lui Dumnezeu. Imi indulcesc graiul cu oamenii, cautand sa par bun, in timp ce sunt amar si rau cu voirea.
Si ce oare voi face in ziua cunostintei? Atunci cand judecatorul Dumnezeu va da pe fata totul inaintea judecatii? O! Ce mare frica ticaloseste inima mea, fiindca ma strang eu insumi in lantul nemarginitelor faraldelegi!
Eu insumi stiu ca acolo ma voi munci daca nu voi imblanzi aici, cu lacrimi, pe Judecatorul. Pentru aceasta, ma rog sa nu Iti incui indurarile, Stapane, intru urgie; ca Tu Insuti astepti intoarcerea mea, pentru ca nu voiesti sa vezi pe cineva arzand, ci voiesti ca toti oamenii sa se mantuiasca in viata cea vesnica. Indraznesc deci, la indurarile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad inaintea Ta, rugandu-ma. Cauta spre mine si ma miluieste! Scoate din temnita faradelegilor sufletul meu!
Straluceste-mi in minte raza de lumina, mai inainte de a ne duce la judecata ce va sa-mi fie infricosata. Frica mare ma apuca pe mine, ticalosul si inversunatul. Cum ma duc eu acolo, cu totul gol de fapte bune! Frica si cutremur ma cuprinde, Doamne, cand ma vad pe mine fara de osardie spre bunatate. Si cu ganduri potrivnice ma svarcolesc intr-una, plecandu-mi dracilor, care, cu dezmerdarile patimilor, spre pierzare pururea ma amagesc. Ma aseman prea bine negustorului trandav si lenes, care, in fiecare zi, isi pagubeste capitalul cu castigul. La fel si eu ticalosul, ma pagubesc zilnic de bunatatile mele cele ceresti intru multe invaluiri, care mi trag spre rau, caci simt in mine cum, in fiecare ceas, eu ma fur singur. Si vrand, ma aflu intru acelea pe care le urasc. Ma inspaimant eu insumi de voirea mea, care, in multe chipuri, se arunca intru necazuri in pricina ca pacatuiesc. Si ma inspaimant iarasi de pocainta mea, care nu are temelie tare pe stanca cea izbavitoare care ma poate mantui. O, cum nu ma lasa in pace vrajmasul sufletului!
Cum pune in fiecare zi temelia zidirii pe care, cu mainile mele, iarasi o risipesc!
N-am pus inceput bun pocaintei sufletului. Sunt un rob al trandaviei. Cu insasi voia mea si cu multa osardie slujesc vrajmasului. O, cine va da capului meu apa cea fara de nume care sa-l spele? Si cine ochilor mei izvoare de lacrimi cu care sa plang totdeauna catre induratul Dumnezeu? Sa cer dar de la el sa trimita har mie, pacatosului, Si sa ma scape de marea cea innebunita, care, cu valurile pacatului, inviforeaza necontenit inima mea.
Caci voile mele au biruit ca niste rani care nicidecum nu primesc doctorii de vindecare.
Femeia cea pacatoasa, inteleapta s-a aratat fiindca s-a temut si s-a sarguit si-a urat lucrurile pacatului, aducandu-si aminte de rusinea cea vesnica ce va sa fie si de chinuirea cea nesuferita a muncii iadului.
lar eu, pentru patimile pacatului,in fiecare zi rugandu-ma, nu ma indepartez de dansele, ci raman de-a pururea nebun,intru obiceiul cel rau. Spre nadejdea de pocainta imi este asteptarea, furandu-ma cu desarta-i fagaduinta si zicand: ma pocaiesc, in vreme ce eu niciodata nu ma pocaiesc cu adevarat. Ma pocaiesc numai cu graiul in timp ce cu lucrurile, mult stau in urma de adevarata pocainta. Deci imi uit firea, facand cunostinta cu raul si, intaratand pe Domnul, neintrerupt pacatuiesc. Izvor de pocainta nu am aflat caci cu intarire am facut pacatul, si nu fara de voie am pacatuit. Si Iuda, vanzatorul, loc de pocainta nu a aflat, caci cu Domnul fiind, a pacatuit si stia ceea ce facea, fiindca avea cunostinta Domnului. Deci pentru pacatele noastre,intru cunostinta facute, ce voi astepta eu, ticalosul?
Si daca cel ce numai gandeste raul intocmai e cu cel ce-a lucrat, apoi eu ce raspuns voi da pentru nenumaratele multimi, ale faradelegilor mele? Ham, gandind rasul tatalui sau, lepadat a fost. Cei ce s-au unit, in car de foc s-au inghitit nimic zicand sau facand. Si cei din vremea lui Ilie, asemenea au patimit. Si Saul cu gandurile slujirii de idoli numai invoindu-se, s-a lepadat de Dumnezeu. Si Aristotel, numai sfatuind pentru pacat, a murit. Si fiii lui Aron, gresind, s-au sfarsit. Si Anania si Safira, cu nebagare de seama petrecand, vreme de pocainta n-au aflat.
Dar eu cel ce fac intru cunostinta fapta mea, privesc la invoirea mea si zic ca astept cu credinta hotararea dreptatii ce mi se cuvine.
Pentru ce ma las amagit de chipul smereniei mele cand eu sunt eu totul strain de faptele cele bune si cele potrivnice fac inaintea lui Dumnezeu? Fariseii au suferit mustrare atunci cand Mantuitorul Hristos le arata pe fata minciuna portului si-a chipului lor !
Iar eu adesea ma plictisesc de mustrarile cugetului si caut sa mi-l adorm spre a scapa de ele. Atunci amar este adevarul celor ce cauta sa-l ascunda. Ci eu vin acum, Doamne, sa-mi descopar chipul si se vor arata viermii, si voi dezveli fata si ochii, si vor vedea cei de fata fatarnicia mormantului si minciuna faptei mele se va descoperi si vor privi toti fata mea de fariseu. Caci chiar aici, in lume, ea se face vazuta, nu numai dincolo in vesnicie, unde o va arde focul.
Tinde-i mana de ajutor celui ce se tavaleste Doamne! Caci voind a ma scula nu pot, pentru ca sarcina pacatelor mele s-a ingreunat peste masura si obiceiul cel rau ma opreste, legandu-ma. Vad si ca intr-o negura umblu, si intru mult intuneric misc mana mea, si ca un slabanog sunt. Mi se pare ca sunt sarguitor si iata ca ma plictisesc curand.
Ma rog sa ma izbavesc, si cu toate ca postesc, vad ca sunt impiedicat de duh vrajmas. Vreau sa ma blagoslovesc mult, dar cu inima nu-L iubesc pe Dumnezeu.
Cum voi indrazni sa cer iertare pentru pacatele, mele, cand petrecerea de mai inainte eu nu o uit; sau cum ma voi dezbraca de omul cel vechi, care se strica, cand poftele amagirii celei vechi nu ma leapada ?
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa indurarile Tale sterge faradelegile mele.
Gura mea netrebnica striga catre Tine, Stapane, si inima mea necurata si sufletul meu intru pacate intinat. Auzi-ma pentru bunatatea Ta, si rugaciunea mea nu o lepada. Caci nu lepezi rugaciunea mea, ci a celor ce nu se pocaiesc intru adevar. Dar pocainta mea, Doamne, nu este curata! Un ceas ma pocaiesc si doua Te intarat. Intareste sufletul meu pe piatra pocaintei. Lumineaza, cu darul Tau, intunericul din mine.
Pleaca-Te, bunule Dumnezeu, catre plansul inimii mele, dar nu pentru dreptatile mele, caci nu au nici o bunatate, ci pentru multa si negraita Ta bunatate si pentru indurarile Tale!
Ridica din nou, Doamne madularele mele pe care le-a frant pacatul! Si lumineaza inima mea pe care a intunecat-o pofta cea rea!
Izbaveste-ma, Doamne, de tot lucrul cel rau cu care se straduieste sa ma surpe pe mine potrivnicul. Nu-Ti intoarce fata de la mine.
Sa nu-mi zici mie: " Adevar zic tie, nu te cunosc pe tine ".
Mantuieste, Doamne, din moarte, sufletul necajit! Tu, cel ce ai stapanire peste viata si peste moarte! Caci Tu ai zis, Stapane: " Cere si ti se va da! "
Curata-ma, Doamne, de tot pacatul, mai inainte de sfarsit. Si daruieste-mi, iubitorule de oameni, in toata viata aceasta care mi-a mai ramas, sa izvorasc lacrimi din inima spre curatirea intinaciunii mele celei sufletesti, ca sa pot sterge de aici din datoriile mele cele multe, macar putine greseli, si sa ma mantui acolo prin acoperamantul mainii Tale celei atotputernice, atunci cand va tremura tot sufletul de Slava Ta cea Infricosata.
Asa, Stapane, Fiule al lui Dumnezeu, auzi-Ma si primeste rugaciunea pacatosului robul Tau !
In dar mantuieste-Ma pe mine cu Darul Tau !
Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeule esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor - Amin. -
(PLANSUL DE LUNI SEARA - Sfantul Efrem Sirul)

Rugaciunea nu neaparat cea mai draga sufletului meu dar una care o repet destul de des este "Doamne da-mi intelepciune sa-'nteleg cuvantul tau, fa-ma mai buna mai dreapta mai inteleapta"

Ma puteti indruma va rog in rugaciunile mele cum anume prin ce cuvinte trebuie sa aduc slava , multumire si sa-i cer iertare Domnului si cat de des trebuie sa ma rog pentru fratii, parintii prietenii dusmanii mei? Vi se pare in regula / trebuie sa o faci de fiecare data? sau cel mai important sunt eu , in primul rand ma rog pentru mine.

Rugaciunea cea recomandata este cea recomandata de Scriptura, singura autoritate in ceea ce priveste relatia cu Dumnezeu:

Matei 6


9Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: ,,Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

10vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt.

11Pînea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mîne.) dă-ne -o nouă astăzi;

12şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.);

13şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Dialogul cu Dumnezeu este extrem de simplu: El iti face cunoscuta voia Sa in Scriptura, iar tu poti sa-i spui problemele tale si dorintele tale.

Ritualurile sunt numai inventii menite sa dea importanta oamenilor si sunt idolatrie.

Draga Clementia,

Mi se pare ca este o rugaciune de care toti avem nevoie...

Da, sunt foarte multe rugaciuni de acest fel, insa nu cred ca asta iti doresti tu acum, sa ti se dea o reteta. Cea mai practica rugaciune este sa te rogi la Dumnezeu sa-ti trimita Duhul Sau cel Sfant si sa te invete cum sa te rogi. Rugaciunea adevarata este atunci cand Duhul se roaga in tine, si este atat de minunata incat plangi de bucurie.

Tot timpul daca poti. Domnul a poruncit sa ne rugam neincetat, deci sa incercam sa facem asta cat mai des.

Cu siguranta!

Tu esti un madular al Bisericii lui Hristos. Desigur ca esti foarte important. Dar importante sunt toate madularele caci fiecare este unic si cu rostul sau.
Te rog sa remarci felul cum ne rugam noi crestinii:
Tatal nostru carele esti in Ceruri, ...... Painea nostra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean.
Observi dar ca ne rugam la persoana intaio plural, caci noi toti sunt un singur trup.
Cand esti singura in camera ta si te rogi, nu te rogi singura, ci odata cu tine se roaga multi alti frati intru Hristos, si chiar si ingerii... Toti impreuna formam Biserica lui Hristos.
Daca te gandesti ca nu stii ce sa ceri de la Domnul, eu iti voi spune parerea mea (desigur ca nu este numai a mea, dar ... ca sa nu generalizez)
- pentru tine sa ceri numai trei lucruri: 1. credinta mare in Domnul, 2. sa faci numai voia Domnului 3. sa ti se ierte pacatele ca sa primesti raspuns buna la Judecata
Eu atat cer pentru mine... Nu bani, nu sanatate, nu alte chestii trupesti
- pentru ceilalti oameni sa ceri ca sa le dea si lor credinta, sa faca voia Domnului, sa li se ierte lor pacatele. Eu ma rog si pentru sanatatea lor si pentru fericirea lor in credinta.
- pentru cei care te vrajmasesc si care iti fac rau, roga-te sa-i ierte Dumnezeu, si sa-i indrepte, si roaga-te sa te ajute si pe tine sa-i ierti...
Poate mai ascultam si alte sfaturi...
Doamne ajuta!

Multumesc mult pentru raspuns, pentru toare raspunsurile tale de fapt. Am o mica bucurie in suflet ca am intrat pe forumul acesta. Cred ca nimic nu e intamplator. Eu l-am cautat pe Domnul... si poate asa a vrut sa-mi vorbeasca prin tine.
Nu cer niciodata in rugaciunile mele bani sau alte bunuri materiale,niciodata ! m-a feri Dumnezeu de asa ceva, insa sanatate am cerut

Iacob 4


2Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi, şi vă luptaţi; şi nu aveţi, pentrucă nu cereţi.

3Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentrucă cereţi rău, cu gînd să risipiţi în plăcerile voastre.

4Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.

Rugăciunea Sfântului Grigorie Palama către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (din Apantisma)

Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog.

Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă.

Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare.

Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit.

Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună.

Miluieşte-mă pe mine cel smerit; milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi.

Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune.

Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu.

Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului.

Aprinderea trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele adevărate.

Picioarele mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine.

Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu trup.

Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor, izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă.

Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor.

Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

De vorba cu Dumnezeu

- “Tatăl nostru care eşti în ceruri …”

- Da.

- De ce mă întrerupi? Nu vezi că mă rog?

- Bine, dar M-ai chemat.

- Cum adică, Te-am chemat?

- M-ai chemat. Ai spus: “Tatăl nostru care eşti în ceruri”. Iată-Mă! Sunt aici. La ce te gândeşti acum?

- La nimic. Am vrut doar să spun o rugăciune. Îmi place să spun “Tatăl nostru”. Întotdeauna mă simt bine după aceea, ca şi cum mi-aş fi îndeplinit o datorie.

- Bine, atunci continuă.

- “Sfinţească-se Numele Tău …”

- Stai! Ce vrei să spui prin asta?

- Prin ce?

- Prin “sfinţească-se Numele Tău”.

- Oh... Pai de unde să ştiu? Face parte din rugăciune. Chiar aşa, ce înseamnă de fapt?

- Înseamnă, “fie binecuvantat, cinstit, făcut sfânt”.

- Da, niciodată nu m-am gândit la asta. Deci: ... “Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ …”

- Tu chiar crezi ce spui acolo?

- Pai normal, nu?

- Bine, şi-atunci ce faci cu privire la aceasta?

- Cum ce fac? Nu fac nimic… Mă gândesc doar că ar fi minunat dacă Tu ai deţine controlul peste toate lucrurile, mari şi mici, de aici de pe pământ, aşa cum fără-ndoială că deţii controlul acolo sus !...

- Deţin Eu controlul peste viaţa ta?

- Peste viaţa mea? Pai… eu merg la biserică…

- Nu, nu asta Te-am întrebat. Ce poţi să spui despre poftele firii pământeşti cu care te lupţi? Ce faci cu temperamentul tău, mai ales când – cum spui tu, te “calcă” cineva pe “bătătură”? Ştii prea bine că asta este una dintre problemele tale… Şi-apoi ia gandeste-te ce cărţi citeşti, ce programe Tv urmăreşti…

- De ce ma critici? Nu sunt cu nimic mai rău decât ceilalţi din biserică!

- Oh, iartă-Mă, te rog. Credeam că te rogi ca voia Mea să se facă pe pământ precum în cer. Iar aceasta nu se poate realiza decât dacă începe cu cei care se roagă pentru aceasta. Deci… cu tine.

- Bine, recunosc că am unele cusururi, şi pentru că Tu ai menţionat câteva dintre ele, mă gândesc că aş mai putea adăuga şi altele.

- Oho, daca-ai sti cate altele...

- Ştii, adevărul e că nu m-am prea gândit la ele până acum, dar mi-ar plăcea să mă las de unele obiceiuri rele. Şi aşa, in timp, aş fi într-adevăr liber.

- Bine. Acum eşti pe drumul cel bun. Vom lucra împreună: Tu şi cu Mine. Nici nu bănuieşti câte biruinţe vom avea!

- Ascultă, Doamne, acum trebuie să închei. Rugăciunea asta mi-a luat mai mult timp ca de obicei. “Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astazi…”.

- Rugăciunea este un lucru periculos. Poţi sfârşi prin a fi complet schimbat – ştiai asta, nu-i aşa? Eu vreau să alegi tu pentru viaţa ta.

- Mi-e frică!

- Frică? De ce ţi-e frică?

- Pentru că ştiu deja ce vei mai spune.

- Haide, pune-Mă la încercare şi-ai să vezi.

- “Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri…”

- Ce se întâmplă între tine şi Oana?

- Vezi? Am ştiut! Am ştiut c-o să-mi aminteşti de ea! Doamne, Oana asta debiteaza numai baliverne despre mine şi nici până în ziua de azi nu mi-a restituit datoria. Mi-am promis s-o pun la punct, si-am s-o fac orice-ar fi!

- Pai asa ne-a fost vorba? Cum te-ai rugat?

- Nu asta am vrut să spun!

- Bine, cel puţin eşti sincer. Dar cred că nu este deloc uşor să porţi povara amărăciunii în inima ta …

- Nu-mi pasă! Cel puţin mă voi simţi mai bine după ce mă voi răzbuna pe ea. O să-i pară rău de absolut tot ceea ce mi-a făcut!!!

- Te înşeli! Nu te vei simţi deloc mai bine, ci va fi mai rău. Răzbunarea doar pare dulce. Gândeşte-te numai cât de nefericit eşti deja. Dar, ştii ceva? Eu pot schimba totul, daca vrei.

- Cum adica?

- Iart-o pe Oana şi atunci Eu te iert pe tine. Ura şi păcatul vor rămânea problema Oanei după aceea, nu a ta. S-ar putea să pierzi banii aceia cu care ai spuns că-ţi este datoare, dar cel puţin vei avea pace în inima ta.

- Dar, Doamne, NU POT S-O IERT!

- Cum doresti. Tu alegi sa ieriti si sa fii iertat!

- … Bine, ai dreptate. Mai bine pace in suflet decat razbunare!.... Bine, o iert! Ajut-o si pe ea să-si găsească linistea. Stiu că se simte mizerabil, poate si datorita sicanelor pe care i le-am facut eu. Iarta-ne pe-amandoi, Doamne, te rog!

- Foarte bine! Minunat! Cum te simţi acum?

- Hmmm, bine, chiar foarte bine. Ştii, cred că in noaptea asta nu voi mai dormi încordat, ca de obicei… Parcă nici nu mai sunt atât de obosit…

- Ma bucur pentru tine. Mai ai ceva de zis?

- Da, ai dreptate! “Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău…”

- Bine, am să fac şi asta, numai nu te pune singur în locul unde poţi fi ispitit.

- Ce vrei să spui cu asta?

- Schimbă-ţi prieteniile, renunţă să mai mergi în locurile în care ai mers până acum, nu te mai uita la filme murdare, nu mai asculta discuţii păcătoase, nu te mai pune în situaţii îndoielnice. Unii dintre prietenii tăi au deja o influenţă mult prea mare asupra ta. Vor să te implice în lucruri incorecte, nu te lăsa păcălit de ei! Te mint ca să se distreze pe seama ta, dar în cele din urmă prietenia cu ei, te va ruina. Şi, încă ceva: nu face din Mine ţapul tău ispăşitor.

- Eu? Dar ce-am mai facut?

- Stii prea bine! Aşa procedezi mereu – te bagi în probleme şi apoi incepi sa strigi: Doamne, ajută-mă să ies din încurcătura asta şi îţi promit că nu mai fac alte prostii! …Ţi-aduci aminte de câte ori te-ai târguit cu Mine?

- Asa e, Doamne… Mi-e si ruşine… Îmi pare rău. Iarta-ma, te rog.

- Bine. Mai ai ?

- “Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin”

- Ştii tu ce Mi-ar aduce slavă? Ce M-ar face, cu adevărat, bucuros?

- Nu ştiu, Doamne, dar cred ca ar fi tare bine daca ma faci demn sa-ti aduc bucurie.

- Iată şi răspunsul la întrebarea Mea!

- Da?

- Da. Asta Îmi aduce mie slavă: să am oameni ca tine pe pământ, care Mă iubesc şi caută voia Mea în viaţa lor.

- Doamne, abia aştept să văd ce poţi face Tu din mine! Facă-se voia Ta în viaţa mea de-acum înainte.

- Amin?

- Amin, Doamne.

- Aşa să fie!

Rugăciunea de dimineaţă a Arhimandritului Sofronie Saharov (ucenicul Sfantului Siluan Atonitul):

Împărate Sfinte, Cela ce eşti mai înainte de toţi vecii Fiul Tatălui şi Cuvântul Lui Cel împreună fără de început şi împreună veşnic, Iisuse Hristoase, Făcătorul cerului şi al pământului, Ziditorul meu, Carele prin atotziditoare porunca Ta ai scos toate dintru nefiinţă şi pre mine întru această viaţă m-ai adus, Cela Ce bine ai voit a-mi dărui în scăldătoarea Botezului harul naşterii celei de Sus în Sfântul Duh şi a pune pecetea Darului Acestuia pre mădularele trupului meu în Sfânta Taină a Mirungerii, Cela Ce ai pus în inima mea dorul de a Te căuta pre Tine, Unul Dumnezeu Cel Adevărat, auzi rugăciunea mea! Că nici lumină am, nici bucurie, nici înţelepciune, nici viaţă, nici putere afară de Tine; dar nici vrednic nu sunt, pentru mulţimea păcatelor mele, să caut către Tine, Dumnezeul meu; ci pentru Cuvântul Tău, că "tot ceea ce veţi cere în rugăciune, crezând, veţi primi" şi "tot ce veţi cere întru numele Meu voi face vouă", îndrăznind chem către Tine: binecuvântează, Doamne, ziua aceasta pe care mi-ai dat, pentru cea negrăită bunătatea Ta; şi mă învredniceşte, în puterea binecuvântării Tale, ca toată fapta şi cuvântul din ziua ce încep acum, să le săvârsesc, Însuţi pentru Tine, spre slava Ta, în frica Ta, după voia Ta, în duhul întregii cugetări şi al curăţiei, al smeritei cugetări, al răbdării, al dragostei, al blândeţii, al păcii, al bărbăţiei, al înţelepciunii, cu rugăciune şi în tot ceasul amintindu-mi că pretundinea eşti.

Aşa, Doamne, pentru nemărginită bunătatea Ta, cu Duhul Tău Cel Sfânt mă povăţuieşte întru tot lucrul şi cuvântul cel bun şi-mi dăruieşte fără poticnire să trec toată calea vieţii înaintea feţei Tale, ca nicio fărădelege să mai adaug dreptăţii pre care o ai descoperit nouă.

Doamne, Cel mare şi mult milostiv, îndură-Te spre mine, cela ce rău mă pierd; să nu ascunzi de la mine faţa Ta, nici căile mântuirii Tale; iar de mă va duce voia mea cea stricăcioasã pre alte căi, atunci nu mă cruţa, Mântuitorul meu, ci cu sila mă întoarce la calea Ta cea sfântă. Căci Tu, cunoscătorule de inimi Cel bun, cunoşti toată nimicnicia mea şi nebunia, toată orbeala mea si toată nepriceperea; dar şi durerea inimii mele, şi suspinurile sufletului meu înaintea Ta sunt. Pentru aceasta mă rog Ţie: auzi-mă în scârba mea, întăreşte-mă de Sus cu puterea Ta; ridică-mă pre mine, cel doborât de păcat, slobozeşte-mă pre mine, cel robit de patimi, tămăduieşte-mi toată rana cea ascunsă, curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului; păzeşte-mă de tot lucrul şi cuvântul stricător de suflet, de toată mişcarea cea lăuntrică şi cea dinafară, Ţie neplăcută şi aproapelui meu nefolositoare. Arată mie, Doamne, calea în care voi merge, Însuţi mă învaţă ce mi se cade să grăiesc; iar de este voia Ta să tac, învaţă-mă cum în duhul păcii să tac, nu scârbind, nici smintind pe fratele.

Rogu-mă Ţie, lege pune mie în căile poruncilor Tale şi nu mă lăsa până la suflarea mea cea mai de pre urmă să mă înstrăinez de lumina aşezămintelor Tale, până ce va fi porunca Ta singura lege a întregii mele firi: şi cea vremelnică, şi cea veşnică.

Dăruieşte-mi mie, Doamne, să ajung la cunoştinţa adevărului Tãu. Prelungeşte-mi viaţa până voi aduce Ţie roada de pocăinţă adevărată; să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici în ceasul întunecării mele, ci, înainte de a mă întoarce în pământul din carele am fost luat, binevoieşte să mă întorc la Tine, Dumnezeul meu, şi mai înainte de a părăsi această viaţă să vază sufletul meu slava fiilor învierii. Iar când, întru adâncul înţelepciunii Tale, ai rânduit a pune capăt vieţii mele pe pământ, atunci mai înainte fã mie cunoscută moartea mea, ca să se gătească sufletul meu spre a Te întâmpina. În ziua aceea, cea mare si sfântă mie, fii cu mine, Doamne, şi dăruieşte mie bucuria cea negrăită a mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toată greşeala cea văzută şi cea ascunsă şi de toată fărădelegea ce se tăinuieşte întru cele dinlăuntru ale mele, şi mă învredniceşte să aduc răspuns bun înaintea scaunului cel înfricoşat al judecăţii Tale.

Dumnezeule, Dumnezeul meu, multe lucruri şi mari cer eu de la Tine, Împăratul Cel Preaînalt, dar nu am uitat nevrednicia mea, nici spurcăciunea mea, nici urâciunea; ci, rogu-mă Ţie, miluieşte-mă şi nu mă trece cu vederea, nici mă lepăda pre mine de la faţa Ta, pentru prea multă îndrăzneala mea; ba mai vârtos înmulţeşte în mine această sfântă şi dreaptă îndrăzneală, şi întru puterea dragostei Tale mă călăuzeşte pre urmele paşilor Tăi. Dăruieşte mie, celui mai de pe urmă şi mai lepădat dintre toţi oamenii, să Te iubesc pre Tine, precum Însuţi ai poruncit nouă: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu, din toată vârtutea mea; cu întreaga mea făptură îmi dăruieşte să Te iubesc pre Tine, Doamne.

Că Singur eşti Acoperitorul Cel Sfânt si Atotputernic şi Apărătorul vieţii mele, şi Ţie rugăciunile mele aduc şi Cuvântările de slavă acum şi în vecii vecilor. Amin!

http://siluan.trei.ro/?cat=3

Foarte interesanta acea imagine, Data'q, interesanta din mai multe puncte de vedere. Multumim frumos!

Mi-e dor de Clopotel, trece vara si face un an de cand nu a mai dat nici un semn de viata.

s-a dus la manastire, marduk...i s-a facut de ajuns de lumea asta ce sa mai vada aici si cum?...

Campanie de rugăciuni pentru oamenii politici: "Dacă ne vom uni, vom putea schimba lucrurile"

Mai mulţi creştini slovaci au decis să se roage zilnic pentru oamenii politici din ţara lor, alăturându-se unei iniţiative lansate pe Internet pentru îmbunătăţirea vieţii publice, pătată de corupţie.

http://www.mediafax.ro/externe/campanie-de...rurile-10426230

Mi se pare o idee excelenta care poate fi pusa in aplicare si de catre romani.