o rugaciune-poezie :

'Bolnav sunt, Doamne, de nefericire
Si fiindca Tu esti tuturor si medic,
Si frate, si parinte, si iubire,
Pentru-al meu suflet da-mi un anestezic,

Mi-ntinde ca pe-un pat pe azi si inca
Comprese de iubire peste tampla
Si-mi toarna-n vene ca pe o morfina
Lumina nesfarsita din lumina.

Sunt chiar bolnav, imi arde fericirea
Si pulsul luat la suflet nu se simte
Singuratatea mi-a patruns in minte
Si-n carne-n chip de virus amagirea.

Bolnav sunt, Doamne, de nefericire
In ochi, in suflet, minte si-n cuvinte
Tu pune-mi palma dulce peste frunte
Si ma vegheaza Bunule, si da-mi
Pentru-al meu suflet, da-mi un anestezic...'

De infricosatoarea zi a venirii Tale si de dreapta judecata temandu-ma, Doamne, ma spaimantez si tremur, ca unul ce am multime de pacate. Ci, ca un Dumnezeu milostiv, mai inainte de sfarsit intoarce-ma si ma mantuieste, Mantuitorul meu, mult-Indurate ! Cand se vor pune scaunele la judecata, Doamne, si oamenii vor sta inaintea divanului Tau, atunci nu va fi mai de cinste imparatul decat ostasul, nici stapanul nu va fi mai presus de robul sau, ca fiecare din faptele lor, sau se va slavi, sau se va rusina !

Preacurata Fecioara, Maica lui Hristos, numai tu singura te-ai invrednicit de mari daruri, caci ai nascut cu trup pe unul din Treime, pe Hristos, Datatorul de viata, pentru mantuirea sufletelor noastre.

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat intru mila si necuprins intru indurare, Care singur esti din fire fara de pacat, si fara de pacat Te-ai facut om pentru noi, asculta in ceasul de acum, aceasta rugaciune umilita a mea. Sarac si lipsit sunt de fapte bune si inima mea mi s-a tulburat intru mine, Iar Tu, Doamne, Preainalte Imparate al cerului si al pamantului, stii ca toate tineretile mele le-am cheltuit in pacate si umbland dupa poftele trupului meu, m-am facut bucurie demonilor si am urmat in totul diavolului, tavalindu-ma totdeauna in noroiul poftelor. Stii ca intunecandu-mi-se gandul, din copilarie si pana acum, niciodata nu am voit sa fac voia Ta cea sfanta, ci robit fiind cu totul de poftele ce ma cuprind, m-am facut de ras si batjocura demonilor, nesocotind nicidecum cu mintea mea, ca-l nesuferita urgia maniei Tale asupra pacatosilor. Acum, gatita flind gheena focului si din aceasta pricina cazand in deznadajduire, inca n-am venit la simtul pocainlei, ci sunt putin si gol de dragostea Ta. Ca ce fel de pacat n-am facut cu ? Ce lucru dracesc n-am lucrat ? Ce fapta grozava si inversunata nu am savarsit cu sarguinta si peste masura ? Mintea mi-am intinat-o cu totul prin cugete trupesti; trupul mi l-am spurcat prin impreunari de tot felul; duhul cu totul mi l-am pangarit cu invoirea la pacat; toate membrele ticalosului meu trup le-am pus sa lucreze si sa slujeasca pacatului. Cine dar, nu ma va plange pe mine, ticalosul ? Cine nu ma va jeli pe mine, osanditul ? Pentru ca singur eu, Stapane, am intaritat mania Ta, cu singur am facut rautate inaintea Ta, intrecand pe toti pacatosii ce au fost in decursul veacurilor, pacatuind fara asemanare si de neiertat. Dar de vreme ce esti milostiv si mult-indurat, Iubitorule de oameni, si astepti intoarcerea pacatosilor, iata si eu ma arunc inaintea infricosatorului si groaznicului Tau divan si, ca si cand m-as atinge de preacuratele Tale picioare, strig din adancul sufletului catre Tine : milostiveste-Te, Doamne, iarta-ma, Imparate, ajuta neputintei mele, fa pogoramant fata de nedumerirea mea, ia aminte la rugaciunea mea si lacrimile mele nu le trece cu vederea ! Primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc si ratacit fiind, intoarce-ma ; imbratiseaza-ma cand ma intorc si ma iarta, caci Tie ma rog. Pentru ca nu ai pus pocainta pentru cei drepti, nici iertarea pentru cei ce nu au gresit, ci ai pus pocainta asupra mea, pacatosul, pentru cele ce am lucrat spre intaratarea maniei Tale. Gol si descoperit stau inaintea Ta, cunoscatorule de inimi, Doamne, marturisindu-mi pacatele mele, pentru ca nu pot sa caut si sa privesc inaltimea cerului, fiind coplesit de povara pacatelor mele. Ci, lumineaza-mi ochii inimii mele si da-mi umilinta spre pocainta si zdrobire de inima spre indreptare, ca astfel cu buna nadejde si cu adevarata si deplina adeverire sa pasesc spre lumea cea de acolo, laudand si binecuvantand totdeauna preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
(Din rugaciunile dupa Catisma a 10-a)

---fragmente din lucrarea "Carte de intelegere a rugaciunilorde toate zilele si a slujbelor bisericesti" de IPS Gurie Grosu
Lămurirea rugăciunilor
Domnului Dumnezeu I se cuvine deplină slăvire, pentru că El este Fiinţa cea Prea înaltă şi cu totul desăvârşită. Puterea lui Dumnezeu, bunătatea, înţelepciunea şi sfinţenia Lui n-au margini. Slăvit este Dumnezeu în toate cele pe care le-a făcut şi ni le face nouă: El ne-a dat viata, El ne dă şi mijloacele de a o trăi după cuviinţă. Slavă lui Dumnezeu pentru toate pe care ni le trimite El, pentru bucurii, ca şi pentru încercări, căci El, Atotştiutorul, ştie ce ne trebuie tuturor şi fiecăruia spre mântuire. Iar dacă Domnului Dumnezeu I se cuvine slavă, apoi noi trebuie să-L proslăvim nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele, adică trebuie să le facem toate întru slava lui Dumnezeu, care este înţelepciunea, dreptatea şi bunătatea Lui. Ceea ce înseamnă că slava lui Dumnezeu cere şi de la noi fapte înţelepte, drepte, bune. Prin urmare, apropiindu-ne de rugăciune, adică de vorbirea cu Dumnezeu, trebuie mai întâi de toate să ne arătăm râvnitori în dorinţa noastră de a face toate întru slava lui Dumnezeu, iar numai după aceea să aducem Domnului cuvântul nostru de slavă, ca nu cumva să rămână faptele noastre în urma vorbelor noastre, ca în cazul fariseilor. Căci omul se cunoaşte după fapte, aşa cum pomul se cunoaşte după roade, drept care „nu oricine îmi zice: «Doamne, Doamne» va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri" (Matei 7,21).
Dorinţa de a face toate întru slava lui Dumnezeu o arătăm prin cuvintele:
în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Cu aceste cuvinte începem fiecare lucru şi tot cu ele îl încheiem. Rostindu-le, arătăm că dorim să facem totul şi până la capăt în numele lui Dumnezeu, adică întru slava şi cu ajutorul Lui. Pe Dumnezeu fi numim Tată, Fiu şi Duh Sfânt, pentru că El, după fiinţă, Unul este, dar în Trei Feţe, care toate au numele de Dumnezeu, pentru că deopotrivă sunt în putere şi în cinstire, şi laolaltă alcătuiesc Fiinţa cea nedespărţită şi mai presus de toate existenţele.
După aceasta zicem:
Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi-luieşte-ne pe noi.
Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.în aceste rugăciuni, îl numim pe Fiul lui Dumnezeu lisus, nume care înseamnă „Mântuitor". Acest nume I-a fost dat Fiului lui Dumnezeu [la Buna Vestire] când S-a întrupat pentru mântuirea noastră. Pe lisus, Fiul lui Dumnezeu, îl numim totdeodată Hristos, ceea ce înseamnă „Uns". Aşa îl numeau proorocii Vechiului Testament, care au prezis arătarea Sa pe pământ cu putere deplină, pentru împlinirea lucrării Sale. Pe lisus Hristos, Domnul, îl rugăm să ne miluiască pe noi, păcătoşii, pentru rugăciunile Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor, adică să ne facă nouă milă, necăutând la păcatele noastre.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.în aceste rugăciuni, arătăm:
1) că lui Dumnezeu I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea;
2) că egală slavă sau mărire se cuvine Celor Trei Feţe dumnezeieşti: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dum-nezeu-Duhul Sfânt;
3) că slava sau mărirea I se cuvine lui Dumnezeu şi în această vreme (acum), şi totdeauna (pururea), şi a Lui va fi veşnic (în vecii vecilor).
Rugăciunea vameşului
Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!
Această rugăciune ne-a dat-o Domnul lisus Hristos într-una dintre pildele Sale, cea a fariseului şi a vameşului. Tâlcul pildei este că păcătosul pocăit are mai mare trecere înaintea lui Dumnezeu, deci va fi mai îndreptat şi mai aproape de mântuire, decât fariseul mulţumit de sine. Ca vameşul păcătos, îl rog şi eu pe Domnul să fie milostiv cu mine, păcătosul, şi să nu mă judece aspru pentru păcatele mele.
Rugăciunea aceasta a vameşului este una dintre lecţiile de rugăciune pe care ni le dă Mântuitorul. Ea se regăseşte în Rugăciunea lui Iisus (vestita rugăciune isihastă, numită uneori „a inimii", alteori „a mintii", după una sau alta dintre particularităţile ei): Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa), pe care călugării trebuie să o rostească neîncetat. Dar şi mirenii o pot rosti în şoaptă sau în gând, oriunde şi oricând, pentru a nu-L uita pe Hristos nici o clipă, a-L preaslăvi pe El şi a se smeri pe sine.
Rugăciunea constă, la început, în repetarea cât mai frecventă a cuvintelor ei, rostite cu buzele, în şoaptă, apoi mental, cu atenţia îndreptată asupra sensului fiecărui cuvânt. Motivaţia repetiţiei nu este atât înduplecarea lui Dumnezeu prin insistenţa cererii, cât prezenţa lui Hristos în Numele Său. Năzuinţa celui ce se roagă astfel este să se pătrundă cât mai mult de această prezenţă, până a atinge acea stare de care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel: „... şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăieşte în mine" (Galateni 2,20). Se ascunde în râvna rugătorului isihast dorinţa de a-L cunoaşte pe Cel prin Care lumea s-a făcut, dar pe Care lumea nu L-a cunoscut, dorinţa de a-L primi pe Cel ce întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit (loan l, 11-12). Rugăciunea repetată dovedeşte că cel ce o face a auzit în duhul lui şi crede că s-a apropiat împărăţia Cerurilor - Vestea cea Bună a Noului Testament , o doreşte şi răspunde poruncii Mântuitorului „Privegheaţi şi vă rugaţi..." (Matei 24, 42 şi 25, 13) şi îndemnului apostolic „Rugaţi-vă neîncetat!" (II Tesa-loniceni 5, 17). Neîncetata chemare a Numelui e una cu chemarea „Amin! Vino, Doamne lisuse!" ca răspuns la făgăduinţa Mântuitorului „Da, vin curând" din finalul Apocalipsei Sfântului loan (22,21 )6.
c*răţirea minţii de mulţimea haotică a gândurilor deşarte şi înlocuirea lor cu rugăciunea continuă nu se face prin inhibarea vreunor mecanisme sau funcţii cerebrale şi stimularea expresă a altora, ci pe cale spirituală, prin alungarea duhurilor rele (care favorizează haosul mental) cu puterea sfinţitoare a dumnezeiescului Nume. După o vreme, osteneala rostirii dispare şi rugătorul se trezeşte cu rugăciunea venindu-i de la sine în minte, rostindu-se singură.
Aceasta se cheamă că „a dobândit rugăciunea minţii". Mintea lui e chemată cu blândă insistenţă să coboare spre inimă. S-a spus că drumul cel mai lung pe care îl are de parcurs omul este cel de la mintea până la inima sa - adâncul de sfinţenie al fiinţei noastre, în care însuşi Duhul Sfânt îşi află sălaş. Pe drumul ei spre inimă, mintea se deşartă de limbile lumii acesteia. Actul rostirii este înlocuit, în afară, cu lacrimile care izvorăsc involuntar, cu iubire şi recunoştinţă. Tămâiat şi străluminat, omul descoperă, pentru întâia oară în existenţa lui conştientă, înariparea propriului său suflet, în „cămara cea ascunsă", locul tainic menit rugăciunii (vezi Matei 6, 6), omul nu poate intra decât îmbrăţişat de Cel ce „vine slăbiciunii noastre în ajutor", de Duhul Care „mijloceşte pentru noi cu suspine de negrăit" (Romani 8, 26). în cele mai dinlăuntru e rugăciunea cea adevărată, cea dincolo de rugăciune, marea amuţire la vederea slavei lui Hristos. Părinţii isihaşti numesc această tainică trăire „odihna săltătoare".
Desigur, calea rugăciunii isihaste nu este tocmai atât de „netedă" cum am prezentat-o pe scurt aici, iar practicarea ei adâncită şi permanentă are nevoie de binecuvântare şi de pricepută îndrumare duhovnicească.

Rugăciunea adresată Sfântului Duh
împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne c*răţeşte pe noi de toată întinăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.Această rugăciune o aducem Sfântului Duh, a Treia Persoană a Preasfintei Treimi. Pe Duhul Sfânt îl numim:
1) „împărat ceresc", pentru că El este Domnul a toată lumea şi are Scaunul slavei Sale în cer, unde vieţuiesc Sfinţii îngeri, care totdeauna împlinesc voia Lui; spre cer întoarcem şi noi privirile în vremea rugăciunii, lăsând toate cele pământeşti;
2"Mângâietor", pentru că El mângâie oamenii în nevoi şi în mâhniri, aducându-le bucurie alinătoare;
3)„Duhul adevărului", pentru că El, Care şi prin prooroci a grăit, descoperă oamenilor adevărul şi-i învaţă binele şi dreptatea;
4) „Care pretutindenea eşti", pentru că El „suflă unde vrea" şi nu este loc unde n-ar fi El;
5) „[Care] toate le împlineşti", pentru că El, aflându-se în tot locul, umple cu energiile Sale, cu mulţimea infinită a harurilor, lumea întreagă, plinind tot ceea ce lipseşte;
6) „Vistier al bunătăţilor", adică păzitor al comorilor binelui şi izvor atot ce-i bun;
7) „Dătător de viaţă", pentru că El a zidit lumea şi păzeşte viaţa tuturor făpturilor, şi le dăruieşte oamenilor har de sfinţenie; 8) „Bun", pentru că el este Bunătatea supremă, şi ne arată nouă mila Sa, necăutând la aceea că noi nu suntem vrednici de ea.
Lăudând cu asemenea numiri pe Sfântul Duh, îl rugăm să fie în sufletele noastre, să se sălăşluiască într-însele ca într-un lăcaş al Său, să le cureţe de toată spurcăciunea păcatului şi, prin aceasta, să ne mântuiască de veşnica pedeapsă.
Rugăciune către Preasfânta Treime
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, cu-răţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluieşte (de 3 ori).
în aceste rugăciuni, îl numim pe Dumnezeu: „Sfânt", pentru că în El nu este păcat; „tare", pentru că e atotputernic; „fără de moarte", pentru că e veşnic, totdeauna a fost, este şi va fi; „Preasfântă Treime", pentru că El este Unul după Fiinţă, însă în Trei Feţe [Persoane sau Ipostasuri]; „Domn şi Stăpân", pentru că El domneşte peste tot şi pe toate le stăpâneşte.
îl rugăm pe Dumnezeu să ne arate mila Sa nouă, păcătoşilor, astfel:
1) El, Domnul, să cureţe păcatele noastre, adică să cureţe sufletele noastre înnegrite de faptele, cuvintele, dorinţele şi cugetările cele potrivnice voii lui Dumnezeu;
2) El, Stăpânul, „să ne ierte fărădelegile noastre", adică să ne scape de pedeapsă pentru toate câte le-am făcut împotriva legii lui Dumnezeu;
3) El, Sfântul, să ne cerceteze, adică, nebăgând în seamă negreaţă păcătosului nostru suflet, să intre într-însul şi să-l vindece de toată neputinţa (slăbiciunea), dându-i puterea facerii de bine.
La sfârşitul rugăciunii, ne arătăm nădejdea că Domnul ne va milui nu după vrednicia noastră, care nu-i niciodată destulă, ci pentru slava numelui Său; ne va milui pentru că El, Atotbunul, voieşte să ne ajute nouă; El, Atotştiutorul, ştie cum să ne ajute; El, Atotputernicul, are putere de a ne ajuta.


Rugăciunea Domnului [Domnească]
Domnul lisus Hristos ne-a dat nouă, creştinilor, rugăciunea Sa şi, prin această rugăciune, ne-a învăţat cum trebuie să cinstim pe Dumnezeu şi ce putem să cerem de la Dânsul. Hristos ne spune că Dumnezeu este Tată milostiv, Care ne iubeşte ca un părinte pe fiii săi, mâhnindu-Se când facem rău şi bucurându-Se când ne întoarcem de la rău spre bine. Hristos L-a numit pe Dumnezeu „Tatăl ceresc", nu pentru că Dumnezeu vieţuieşte numai în cer (Dumnezeu este pretutindenea, mai presus de spaţiu şi timp), ci pentru că acolo se află Sfinţii îngeri, care fac toate spre slava lui Dumnezeu şi întru toate se supun voii Lui, iar după pilda acelora s-ar cuveni să vieţuim şi noi. Hristos ne-a poruncit să-I cerem lui Dumnezeu ajutor pentru ca
1) să trăim cu sfinţenie, cinstind prin aceasta numele lui Dumnezeu,
2) să fim părtaşi împărăţiei lui Dumnezeu încă de aici, de pe pământ, şi
3) întru toate să ne supunem voii Lui.
Noi, oamenii, avem nevoi pe care Sfinţii îngeri nu le cunosc, nu le simt: avem trupul, care suferă de frig, de foame, de boală; avem sufletul, plin de păcate şi muncit de conştiinţa vinovăţiei. Hristos ne-a dat voie să-I cerem lui Dumnezeu, ca Părintelui celui plin de milostenie, toate cele trebuincioase şi pentru sufletul şi pentru trupul nostru - iertarea păcatelor şi ajutor pentru a nu cădea iarăşi în ele. El ne-a încredinţat că putem avea nădejde că vom primi cele cerute, deoarece Dumnezeu ştie ce ne trebuie nouă, poate să ne dea toate cele trebuincioase şi voieşte să ne ajute, ca un bun şi iubitor de oameni.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ; pâinea noastră cea spre fiinţă [variante: cea de-a pururea, cea de toate zilele] dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean [variantă: de cel rău]. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea aceasta se numeşte „Rugăciunea Domnului" sau „Domnească", pentru că ne-a fost dată de Domnul lisus Hristos (vezi Matei 6, 9-13; Luca 11, 2-4). Ea începe cu o chemare, e alcătuită din şapte cereri şi se sfârşeşte cu o slavoslovie [slăvire, doxologie].

Chemându-L, îl numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru", pentru că, prin lisus Hristos, Dumnezeu, după mila Sa, ne-a numit pe noi, creştinii, fii ai Săi, ne iubeşte ca un părinte şi ne ajută în tot lucrul bun; pentru aceasta noi suntem datori să ne îndreptăm către Dânsul cu dragoste şi nădejde, ca nişte copii către Părintele lor. îl numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri", pentru că Dumnezeu, pretutinde-nea fiitorul, are scaunul slavei Sale în cer, unde vieţuiesc Sfinţii îngeri; prin această numire ne aducem aminte că, începând rugăciunea, trebuie să ne înălţăm cu gândul la cele cereşti, iar nu să stăruim în cele pământeşti, supuse stricăciunii.
Către Dumnezeu, Părintele nostru ceresc, îndreptăm, înainte de toate, cererea aceasta: „Sfinţească-se numele Tău". Cu aceste cuvinte îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute nouă, copiilor Săi, a vieţui cu sfinţenie, întru faceri de bine, şi a răspândi cu faptele noastre cele bune slava sfântului Său nume între oameni, astfel încât şi ei, văzând bunătatea faptelor noastre creştineşti, să-L slăvească pe Tatăl nostru Cel din ceruri.
A doua cerere către Dumnezeu: „Vie împărăţia Ta". Cu aceste cuvinte cerem ca Domnul, Care a întemeiat împărăţia harului Său, Biserica lui Dumnezeu, şi ne-a primit pe noi, creştinii, în această împărăţie a Sa, să ne ajute să fim adevăraţi fii ai împărăţiei Sale pe pământ, adică să fim creştini nu numai cu numele, ci şi cu viaţa.
A treia cerere: „Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ". Prin aceste cuvinte Il rugăm pe Dumnezeu să ne ajute nouă, copiilor Săi şi membrilor împărăţiei Sale, a îndeplini aici, pe pământ, voia Lui, aşa cum nesmintit o îndeplinesc Sfinţii îngeri în ceruri, iar o dată cu aceasta arătam şi disponibilitatea noastră de a primi de la Dânsul tot ce va binevoi să ne dăruiască, după mila, puterea şi înţelepciunea Sa.
A patra cerere: „Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi". Cu aceste cuvinte, îi cerem lui Dumnezeu să ne dea El pentru ziua de azi toate cele de trebuinţă traiului nostru trupesc şi sufletesc: hrană, sănătate, îmbrăcăminte, adăpost, dar mai ales învăţătură în cuvântul lui Dumnezeu, care este pâinea cea duhovnicească. Implicit e vorba, desigur, şi de hrana euharistică, de cuminecarea cât mai deasă cu trupul Domnului, după rânduiala celor din vechime.
A cincea cerere: „şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri". Prin greşeli se înţeleg păcatele de tot felul. Noi cerem astfel Domnului să ne ierte păcatele noastre, recu-noscându-ne noi nedesăvîrşirea şi căindu-ne din pricina ei. „Greşiţii noştri" sunt cei ce n-au împlinit vreo voie de-a noastră, sau ne-au scârbit cu ceva, sau ne-au lezat în vreo privinţă oarecare. Noi îi cerem lui Dumnezeu să ne ierte greşelile noastre faţă de El, precum şi noi ne angajăm să iertăm greşelile fraţilor noştri faţă de noi. Suntem datori în faţa lui Dumnezeu să-i iertăm pe cei ce ne-au greşit, căci dacă nu-l vom ierta pe aproapele nostru, atunci nici Dumnezeu nu ne va ierta lesne pe noi: trebuie să ştim nu numai a cere iertare, d şi a da iertare, căci „dăruind, vom dobândi".
A şasea cerere: „Şi nu ne duce pe noi în ispită". Ispitele sunt acele împrejurări ale vieţii când putem să cădem uşor în păcat, din pricina uneia sau alteia dintre slăbiciunile noastre omeneşti. Ispitele vin de la neputinţa trupului nostru, de la pilda cea rea a oamenilor rătăciţi, de la înduplecările cele viclene ale diavolului, îl rugăm pe Dumnezeu să îndepărteze de la noi aceste ispite sau să nu ne lase a cădea în ele. Iar dacă Dumnezeu binevoieşte ca prin felurite încercări să ne întărească pe noi în viaţa cea bună, îi cerem să ne ajute a le birui până la capăt, a ne învăţa minte din toate şi a ne păzi de păcat.
A şaptea cerere: „ci ne izbăveşte de cel viclean". Prin aceste cuvinte cerem de la Domnul să ne scoată din toate relele, nevoile şi necazurile, să ne apere de insuflările amăgitoare ale diavolului, să nu lase sufletele noastre pradă beznelor iadului.
După aceste şapte cereri, care cuprind tot ce este mai de folos vieţii şi mântuirii noastre, încheiem cu o cuvântare .de slavă (slavoslovie), prin care noi îl preamărim pe Dumnezeu-Unul în Trei Feţe şi ne arătăm nădejdea că vom primi cele cerute cu inimă curată: „Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava", adică: „Doamne, noi cerem de la Tine toate bunătăţile, pentru că Tu împărăteşti peste toate, şi deci întru a Ta putere împărătească se află cele cerute de noi, şi în a Ta veşnică slavă stă a fi bun şi milostiv făpturii Tale".

Urmatoarele rugaciuni sunt scrise dupa preacuviosul Thicara, care odinioara a stralucit in viata inalta a nevointei. Rugaciunile Thicara se numara de sapte veacuri intre comorile Bisericii Rasaritului, si cuprind preafrumoase slavoslovii si rugaciuni de pocainta catre Preasfanta si Incepatoarea de viata Treime...

Mărturisindu-mă Ţie, Doamne, întru toată inima mea; plec genunchii trupului şi ai sufletului, mărturisesc Ţie, Dumnezeului meu, toate fărădelegile mele; primeşte rugăciunile mele şi dăruieşte mie, păcătosului, plângere spre a mă plânge pe mine, ca să nu mă plâng în veci fără de folos, că tot păcatul l-am făcut eu, ticălosul, că mi-am întinat trupul şi sufletul şi, adeseori făgăduind să mă pocăiesc, de atâtea ori iarăşi în aceleaşi păcate am căzut; mai lesne picăturile ploilor se vor număra decât mulţimea păcatelor mele, căci toată simţirea mea, nenorocitul, şi toate mădularele le-am întinat, le-am stricat, le-am netrebnicit şi numai una şi singură scăpare am, Doamne, la iubirea Ta de oameni; pentru aceasta rog bunătatea Ta cea negrăită, iartă toate greşelile mele, care şi câte în toată viaţa mea am făcut, pe care ochiul Tău cel ce nu se înşală pe fiecare în parte le ştie. Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

(Apoi Psalmul 50 si rugaciunea aceasta in loc de Fericiti...,, care se zice numai lunea.)
Stăpâne, Doamne, Cela ce eşti nevăzut atotţiitor şi necuprins cu mintea, Dumnezeule al tuturor, Cela ce singur eşti bun şi iubitor de oameni, bogat în milă şi neînţeles în îndurări, ascultă-mă pe mine, păcătosul care în ceasul acesta pomenesc în această rugăciune a mea fărădelegile şi faptele mele cele spurcate ce întotdeauna mi s-au întâmplat, şi dăruieşte-mi inimă sârguitoare, Unule îndurate şi întru tot Bunule; dezleagă, Doamne, împietrirea inimii mele celei alunecăcioase, dăruieşte-mi lacrimi de umilinţă ca întru ele să Te rog. Ascultă, Stăpâne, fii milostiv mie, Doamne, şi în rugăciunea mea aceasta vrednică de jale şi plină de durere, ca ieşită din inimă stricată şi neruşinată, din limbă vinovată şi necurată, din buze murdare şi molipsite, nu închide urechile îndurării Tale.
Păcătuit-am, Doamne, păcătuit-am şi cunosc fărădelegile mele; nu sunt vrednic să caut la înălţimea cerului, fiind gârbovit de mulţimea fărădelegilor mele; că Tu cunoşti, Preaînalte împărate, că nemăsurat este numărul faptelor mele celor nelegiuite şi ca dobitocul şi nu omeneşte m-am purtat şi dincolo de iertare sunt greşelile mele; că nu sunt vrednic eu, murdarul şi spurcatul, nici lumina soarelui acestuia a o privi, nici a mă împărtăşi cu cinstitele Tale Taine, pentru că toată fărădelegea, curvia, preacurvia, amestecarea de sânge, sodomia, malahia, uciderea, nedreptatea, lăcomia, pizma, beţia, neorânduiala şi desfrânarea, şi orice altă pierdere de mântuire şi necuviinţă am săvârşit eu, nemintosul. Iar după ce am luat sfânta schimă eu, neruşinatul, cu lăcomia pântecelui, iubirea de plăceri, vorbirea deşartă, grăirea de rău, osândirea, lăudarea, minciuna, înalta cugetare, mândria, mâncarea pe ascuns, mânia, stăpânirea peste multe averi, grăirea împotrivă, dorinţa de a plăcea oamenilor, făţărnicia si cu toată altă viclenie satanică mi-am pierdut vremea eu, ticălosul, mai mult decât oricare om cu neasemănare căzând şi fără iertare şi nu este fel de păcat pe care nu l-am făcut înaintea Ta eu, mişelul.
Deci pe care să le spun început al mărturisirii mele, de copil şi până acum în desfrânare cheltuindu-mi viaţa mea ? Si pe care lăsare de păcat să îndrăznesc a o cere întâi, după ce pentru păcate în cunoştinţă cu neiertare am lucrat ? Din copilărie m-am făcut vas netrebnic si necinstit, în fărădelegi întreg făcându-mă vrednic de blestemat, şi în tot păcatul spurcându-mă. Şi Tu, pentru nemărginitele Tale îndurări, trecând cu vederea fărădelegile mele, adesea m-ai adus la pocăinţă spre a mă c*răţa şi de atâtea ori s-a umplut ticălosul meu suflet de dulceaţa dragostei şi a harului Tău. Dar eu, nefericitul, iarăşi m-am făcut întărâtor, rău preţuind darurile harului Tău, mai rele decât cele dintâi păcătuind eu, nemintosul. De care iertare deci sunt vrednic eu, nefericitul ?
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale. Miluieşte-mă în dar, pe mine cel vrednic de a fi urât şi blestemat. Miluieşte-mă pe mine, cel ce în cunoştinţă păcătuiesc şi de voie m-am afundat în plăceri şi în patimi. Miluieşte-mă pe mine, cel ce m-am făcut pricină de batjocură dracilor şi următor voii acestora. Miluieşte-mă pe mine, cel plin de muşcaturi care au intrat în putrejune şi necunoscător de răutatea lor. Miluieşte-mă pe mine, carele mă arăt că mă deosebesc şi totuşi cuget la cele lumeşti. Miluieşte-mă pe mine, cel ce adeseori m-am bucurat de harul Tău şi peste măsură fără frică rău preţuindu-l şi în desfrânare toată vremea vieţii mele cheltuindu-o.
Iată, Doamne, înaintea ochilor am negrăita Ta îndelungă răbdare şi greşelile mele cele nenumărate. Dă-mi, Stăpâne, umilinţă şi lacrimi ochilor mei, ca să mă plâng pe mine ziua şi noaptea în toată viaţa mea, ca să aflu milă cel ce sunt fără apărare, când va tremura tot sufletul la şederea Ta de faţă cea înfricoşătoare, când se vor face descoperirea şi arătarea celor în ascuns lucrate, când, vădirea gândurilor şi cercetarea aducerilor-aminte şi mustrările conştiinţelor şi pedepsele nemuritoare ale dispreţuitorilor care ca mine au lepădat sfintele şi mântuitoarele Tale porunci, cum oare mă voi afla eu, păcătosul, în ceasul acela înfricoşător, când te vei pogorî Tu, Judecătorul, cu mânia şi cu urgia nesuferită ? Când va tremura tot pământul ca apa mării şi munţii vor fi văzuţi că se topesc ca ceara de la faţa focului, iar marea se va zbârli şi se va micşora foarte de frica slavei Tale ? Cum oare mă voi afla eu, păcătosul, când ne vom înfăţişa fiecare ruşinos, insuflând privitorilor milă, plecat cu genunchii şi cu mâinile şi dureros la cercetarea cu de-amănuntul a celor petrecute întru noi până şi a mişcărilor minţii ? Vai mie, cine oare nu se va învinui pe sine în înfricoşătorul ceasul acela ? Că nu se va îndrepta înaintea ta nimeni dintre cei vii. Nici îngerii nu sunt fără prihană înaintea măreţiei Tale, căci şi cei puternici puternic vor fi cercetaţi; şi căruia s-a dat mult, mult i se va cere. Si, pe cât cineva împărtăşit fiind de binefaceri a păcătuit, pe atâta cu dreptate va suferi pedepse de la tine, Dreptul Judecător.
Vai mie, Doamne, că adesea m-am bucurat de harul Tău, mi-ai dăruit luminarea cunoştinţei, m-ai călăuzit în căile vieţii şi alte foarte multe binefaceri mi-ai dăruit. Dar eu, ticălosul, pe toate acestea uitându-le, m-am arătat nedrept faţă de Binefăcătorul, păcătuind mai rău ca înainte. Vai mie, Doamne, că în judeţul conştiinţei mele, fără vreun călău, pururea mă învinuiesc pe mine, atât când aleg eu, nebunul, plăceri şi patimi în locul fricii şi dragostei Tale, cât si când ocărăsc îndrăznirea inimii mele şi cerşesc harul tău şi mă văd jalnică privelişte sfinţilor Tăi îngeri.
Ci Tu, Doamne, ca un milostiv şi răbdător al răului, îndură-Te spre mine, cel ce sunt pomenitor de rău şi nemilostiv, şi mă miluieşte pe mine, cel nesimţitor şi iubitor de sine-mi, Preaîndurate, pe mine, cel ce m-am orbit cu plăcerile şi cu patimile. Miluieşte-mă pe mine, cel ce pe din afară - smerit cugetător, iar cu sufletul - înalt cugetător. Miluieşte-mă pe mine, cel din nepăsare rămas înapoi cu înfrânarea şi departe fiind de patrie. Miluieşte-mă pe mine, cel dispreţuitor şi făţarnic, cel limbut şi răspândit, mincinos, fur şi lacom. Miluieşte-mă pe mine, cel nemilostiv şi neîndurat, că nevrednic sunt de orice milă eu, nefericitul. Miluieşte-mă pe mine, curvarul, preacurvarul, malahistul şi desfrânatul şi cel preaplin de orice altă ruşine. Miluieşte-mă pe mine, cel ce în păcate toată viaţa mea am cheltuit-o şi mai presus decât tot omul am întărâtat bunătatea Ta. Căci dacă şi până la cuvânt nefolositor şi cugete murdare, şi până la viclene aduceri-aminte stă înainte înfricoşătoare cercetare, ce apărare voi avea eu, mişelul, pentru asemenea şi atât de mari spurcări ale mele? De ce iertare să mă învrednicesc, greutate de nenumărate fărădelegi zăcând împrejurul meu şi netânguindu-mă cu amar spre a mă pocăi cum trebuie ? Îndură-Te, dar, spre mine, cel nemintos, şi dăruieşte-mi, Dătătorule de viaţă, pocăinţă întreagă, inimă umilită şi lacrimi neîncetate, ca de aici să mă plâng pe mine şi să capăt îndurare, în ceasul acela înfricoşător fiind fără apărare.
nţeleg faptele mele eu, nefericitul, şi tremură sufletul meu. Văd nepăsarea mea şi tremură oasele mele. Văd lenea mea şi inima mea se chinuieşte. Vai mie, nefericitului, mă tem să nu aud glasul acela înfricoşător: „nu vă cunosc pe voi". Să nu aud hotărârea aceea înfricoşătoare: „duceţi-vă de la Mine". Să nu fiu trecut în partea cea de-a stânga şi în rândul caprelor să fiu aşezat. Să nu mă alunge cu sabia în gheena îngerul crud şi nemilostiv. Să nu fiu trimis în focul cel nestins cu cei ce si-au primit de aici bunătăţile, iubitor de plăceri fiind. Să nu fiu osândit cu cei mândri, mândru fiind, în întunericul cel mai dinafară, unde sunt plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Nu în locul celor ce aşteaptă a căpăta, peste nădejde, să dau de munci nemuritoare, unde cu desăvârşire nu este picătură de apă sau altă oarecare slăbire, ci întuneric şi strâmtorare, glasuri de tânguire şi plângere nemângâiată, foc întunecos si nesfârşit şi cu adevărat moarte fără de moarte.
Vai, suflete ticăloase, acestea înţelegându-le, pentru ce eşti fără de grijă ? Pentru ce uiţi ca un nesimţitor şi încă mai păcătuieşti ? Pentru ce cu amar nu te tânguieşti, sub judecată fiind, până este vreme ca să ţi se primească lacrimile ? Vai, suflete ticăloase, cât vei plânge acolo zilele şi ceasurile pe care în deşert le-ai cheltuit? Căci, iată, ne-a pus Domnul aceste puţine zile de luptă şi în fiecare zi ne biruim şi ne facem netrebnici. Vai, suflete ticăloase, cât vei plânge cu amar urlând de durere, când vei vedea că se încununează cei ce până la sfârşit au suferit înfrânarea şi strălucesc ca soarele şi sunt aduşi în împărăţia ce rămâne de-a pururi, iar tu, pentru lene, vei fi dus la durere şi ruşine.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, căci, lipsit fiind de orice apărare, numai această rugăciune, cu îndrăznire, în zdrobirea inimii, strig către Tine. Miluieşte-mă pe mine, cel afundat în păcate, cel întunecat cu mintea, cel sărac din nepurtare de grijă, şi gol, şi robit. Miluieşte-mă pe mine, cel întinat cu lăcomia pântecelui şi înnegrit cu plăcerile şi osândit cu patimile. Miluieşte-mă pe mine, cel ce în toată viata mea Te-am întărâtat în toată ziua şi în tot ceasul cu faptele, cu cuvintele şi cu cugetele. Miluieşte-mă pe mine, cel înstrăinat de ascultarea Evangheliei şi dispreţuitor al înfricoşătoarelor şi sfintelor Tale porunci. Miluieşte-mă pe mine, călcătorul învoielilor ce am făcut înaintea şederii Tale de faţă şi a sfinţilor Tăi îngeri.
Cu adevărat nevrednic sunt de cercetarea Ta, Doamne, şi de chemarea sfântului Tău Nume. Cu nevrednicie văd eu, ticălosul, înalţimea cerului Tău. Cu nevrednicie caut la lumina soarelui Tău. Cu nevrednicie calc pe faţa pământului Tău. Cu nevrednicie răsuflu văzduhul Tău. în dar mântuieşte-mă pe mine, ticălosul, pentru îndurările Tale, fiindcă toată felurimea muncilor după faptele mele, fără îndurare mi se potriveşte mie. Nici un bine n-am făcut înaintea Ta. Dar numai aceasta cunosc, că Tu eşti Dumnezeul meu, afară de Tine, pe alt Dumnezeu nu ştiu. Căci nu este altul, fără numai Tu singur făcătorul a toată făptura.

Doamne, nu uita îndurările Tale, să nu biruiască mulţimea fărădelegilor mele îndurarea Ta cea nemărginită, ci ca Dumnezeul milei şi al îndurărilor, ca Dumnezeul pocăintei şi al mângâierilor, fiindcă primeşti cu bunăvoinţă pe toţi cei care din veac se pocăiesc înaintea Ta, primeşte şi întoarcerea şi pocăinţa mea, a păcătosului, şi şterge toate păcatele mele şi iartă mulţimile nemărginite ale fărădelegilor mele şi nu-mi răsplăti după lucrările mele cele urâcioase. Nu lăsa în priveliştea a toată lumea să se arate biruitoare mişeliile mele. Nu vreau să mă înfăţişez la Judecată osândind cu necinste nesimţirea mea, căci eu sunt marea fărădelegilor de trei ori ticălosul.
Ascultă, Stăpâne, graiurile gurii mlmele şi primeşte pocăinţa şi mărturisirea păcătosului şi netrebnicului robului Tău şi nu mă da iarăşi, pentru negrija mea, poftelor satanei, ci izbăveşte-mă de toată pofta dobitocească şi de patimile necinstite, înţelepţeşte-mă în toate zilele întru tăria de a mă pocăi cu sârguinţă pentru păcatele mele, ca să nu se înnoiască iarăşi întru mine nepăsarea şi, fără nici o durere fiind, să rămână neiertate, şi, degrabă viindu-mi moartea, să se afle cu mine şi să fiu aruncat cu cei fără de lege în adâncul întunecat şi foarte amar al iadului, unde sunt nenumărate şi felurite deosebiri ale muncilor nesuferite şi nebiruite. învredniceşte-mă să stărui în toată râvna de a-Ti plăcea Ţie, să trec prin înfrânare lupta ce-mi este pusă înainte şi să fac fapte vrednice de pocăinţă, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare si ale tuturor sfinţilor Tăi, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

Nu stiu daca s-a mai discutat lucrul asta pe acest thread... am incercat sa il citesc pe tot, dar e prea lung pentru timpul meu scurt .
Doresc sa aduc in discutie o intrebare: De ce trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu ?
Eu voi raspunde cu 2 motive dupa care las firul deschis la aceasta intrebare
1. Insusi Dumnezeu ne incurajeaza sa facem lucrul acesta (Filipeni 4:6, 7 - Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri./ Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus. ). Si de asemenea avem asigurarea ca El chiar ne asculta rugaciunile (Ps. 65:2 - Tu asculţi rugăciunea,de aceea toţi oamenii vor veni la Tine). Atunci, de ce am neglija aceasta masura iubitoare pusa la dispozitie de insusi Creatorul si Suveranul Universului ?!
2. Daca ne rugam lui Dumnezeu, lucrul acesta ne va intari relatiile cu El. Daca ar fi sa ilustram: sa ne gindim la 2 prieteni apropiati. Cind comunica ei ? doar cind au nevoie de ceva ?. Nu ! ci dimpotriva, ei se intereseaza unul de altul, isi impartasesc deschis gindurile, temerile si sentimentele. Acelasi lucru se poate spune si despre ralatia noastra cu Dumnezeu. Ajungind sa Il cunoastem pe Tatal nostru ceresc (personalitatea, scopul), ne vom apropia mai mult de El, iar prin rugaciunile noastre ne vom putea exprima mai deschis chiar si cele mai intime ginduri si sentimente. (Iacov 4:8 - Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. )

Sfintii Parinti atrag atentia asupra importantei rugacunii, nu atat din prisma cererilor noastre, cat a faptului ca insusi procesul rugaciunii (fie ca este de cerere, de slava, de multumire etc.) reprezinta consolidarea si stabilizarea relatiei personale cu Dumnezeu, dupa cum bine spunea Noa. O relatie vie cu Divinitatea inseamna automat echilibru psihic, dezvoltarea calitatilor pozitive, sanatate.

De altfel, s-a demonstrat stiintific faptul ca, in timpul rugaciunii, ritmul electric al creierului intra pe frecventa numita delta, care este un ritm electric foarte lent al creierului, corespunzator unei stari de stabilitate si claritate totala a mintii. El este superior si ritmului alfa al creierului (8-12 cicli pe secunda) corespunzator relaxarii, aparute imediat inaintea somnului.

Iata ca versetul din Filipeni 4:7 (Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile) se poate dovedi si stiintific.
Multumim de informatie Thelma.

Nu mai ştiu pe unde am citit formularea asta: ceea ce este aerul pentru plămîn aceea este rugăciunea pentru suflet

Trebuie să respirăm dacă vrem să trăim, nu-i aşa?...

M-am mai gindit la o intrebare: Pentru ce ne-am putea ruga lui Dumnezeu ?.
Un text biblic spune: „Indiferent ce am cere potrivit vointei sale, el ne asculta” (1 Ioan 5:14). Astfel, ne putem ruga pentru orice lucru care este in armonie cu vointa lui Dumnezeu.
De exemplu ne putem ruga:
– pentru chestiuni personale ( putem vorbi deschis despre ceea ce ne framinta, ne putem ruga pentru indrumare, sa luam decizii intelepte, sa ne dea putere de a depasi problemele cu care ne confruntam, pentru pacatele noastre etc.)
– pentru altii.
Insa, cele mai importante lucruri pentru care trebuie sa ne rugam sint cele in legatura cu Dumnezeu. Si avem motive sa facem lucrul asta, El merita sa-I aducem laude sincere si sa-I multumim pentru toata bunatatea sa. Care ar fi acele lucruri pentru care ar trebui sa ne rugam in legatura cu Dumnezeu ? Raspunul se afla in rugaciunea ‘Tatal nostru’ (Matei 6:9,10).

Sase rugaciuni (ale parintelui Arsenie Boca):

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.


Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.


Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.


Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.


Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.


Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie.
Amin.

Doamne ajuta!

Postez aici rugaciunea 'Tatal nostru' ca sa putem vizualiza cele 7 cereri
Tatăl nostru care eşti în ceruri!Sfinţească-se Numele Tău;
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt.
Pînea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;
Si ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
Si nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Să ai grijă a te cerceta cu frică, cu cutremur şi cu adevărată smerenie, cu înjosire de sine şi cu zdrobire de inimă, cu suspinuri şi lacrimi, cu dragoste osârdnică, cu credinţă şi nădejde neîndoită, cu cinstire şi cu bucurie şi cu mare mulţumită din toată inima şi sufletul, şi aşa să te apropii de dumnezeiasca împărtăşire. Apropie-te negreşit, ţinând această povaţă: apropiindu-te de sfântul altar, închipuieşte-ţi că, într-adevăr, te-ai făcut vrednic a te afla la Cina cea de Taină împreună cu Hristos şi Sfinţii Apostoli.
Când se deschid uşile împărăteşti şi auzi: „Cu frică de Dumnezeu...", cazi cu înfricoşare înaintea Atotputernicului Dumnezeu şi Judecător; şi, pe cât poţi, te sileşte ca să nu-ţi iasă din minte cele spuse mai sus, ci închipuieşte-ţi-le împreunate în cruce şi strânse la piept, pleacă puţin capul, priveşte cu cinstire, cu ochii pliniţi de lacrimi şi spune rugăciunile: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu...; Cinei Tale celei de Taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte...".
Rosteşte-le din tot sufletul cu suspinuri, cu frică şi cu cutremur şi cu zdrobire de inimă. Roagă pe Preamilostivul Dumnezeu ca măcar în această clipă să te cerceteze cu harul Său, ca să ai zdrobire a inimii şi fierbinte simţire şi să verşi lacrimi din belşug. Şi cugetând astfel, priveşte neclintit şi cu simţire Sfantul Potir şi roagă-te ca Dumnezeiescul Foc să nu te ardă, ci să tămăduiască sufletul şi trupul tău prin primirea Lui. Nădăjduieşte şi crede că, de vei face şi vei simţi cum s-a arătat aici, vor arde toţi spinii păcatelor ce cresc întru tine. Apoi, de îndată ce vezi mâna preotului întinzându-se cu Sfintele Taine şi atingându-se de buzele tale, nu cugeta să primeşti dumnezeiescul dar din mâna preotului, ci închipuieşte-ţi şi crede cu tot sufletul că le primeşti din mâna lui Hristos însuşi, Carele stă nevăzut, punându-le în gura ta. Inchipuieşte-ţi şi crede fără şovăire că mănânci acum însuşi Trupul Domnului, care s-a luat din via şi de viaţă dătătoarea alcătuire a trupului Său, şi că acum bei sângele şi apa ce curge din însăşi coasta lui Hristos; că-L vezi pe Hristos răstignit pe Cruce şi că acum din rănile Sale curge sânge şi lumină şi viaţă. Aşa să primeşti împărtăşania şi aşa să crezi fără şovăire; aşa să-ţi închipuieşti neîncetat în cugetul tău.

Te sfătuiesc a învăţa pe de rost rugăciunea Sfântului Dimitrie al Rostovului, care e de mult folos la vremea împărtăşirii şi ale cărei cuvinte urmează. Apropiindu-te cu astfel de gânduri şi simţiri, spune în cugetul tău:
„Deschideţi-vă uşi şi zăvoare ale inimii mele, să intre Hristos, Impăratul Slavei! Intră, Lumina mea, şi întunericul meu luminează; intră, Tămăduitorul meu, şi ale mele răni tămăduieşte; intră, Dumnezeiesc Foc, şi spinii păcatelor mele arde; aprinde cele din lăuntrul meu şi inima mea cu flacăra dragostei; intră, Impăratul meu, şi nimiceşte în mine împărăţia păcatului; şezi pe tronul inimii mele, Impărate şi Doamne al meu, şi singur Tu întru mine împărăteşte".
Cu asemenea bune cugetări te împărtăşeşte cu Dumnezeieştile Taine.
Nu uita încă şi suspinarea deasă şi zdrobirea; plângi necontenit, tânguieşte-te, osândeşte-te pe sine că eşti cu totul nevrednic, că încă nu te-ai dezbrăcat de trup şi de lume, că nu ţi-ai omorât trupeştile patimi, ci eşti plin de toată pofta cea necurată şi necuvenitele porniri ale sufletului, că eşti leneş spre nevoinţa duhovnicească, că eşti căzut şi negrijuliu şi rece faţă de săvârşirea cuvântului lui Dumnezeu; că eşti cel mai neînsemnat şi ticălos şi necurat şi nevrednic vas al primirii Izvorului Vieţii, pe Care cerurile cerurilor nu îl pot cuprinde.
Cugetă că nu înger primeşti cu Sfintele Taine, ci pe Domnul Ingerilor şi Judecătorul tuturor. Cugetă încă şi la aceasta: cu câtă bucurie a săltat înaintemergătorul în pântecele maicii Sale şi s-a închinat Stăpânului Său; şi în ce chip au slăvit păstorii şi magii cu daruri, şi Simeon şi Ana pe Stăpânul lor şi s-au închinat Lui cu minunare, cu frică şi cu bucurie; în ce chip şi ceilalţi sfinţi şi toţi cuvioşii, cu bună-cinstire, cu bucurie şi cu mulţumire au strălucit ca soarele, unindu-se cu Trupul şi Sângele lui Hristos, şi trăiesc cu El pururea, cu acelaşi dor şi mare osârdie grăbeşte şi tu către Izvorul cel preadulce al bunătăţilor şi mulţumeşte Domnului pentru negrăita Lui milostivire, ca El, înfricoşatul Dumnezeu, să nu Se scârbească de ticăloşia noastră, ci să Se unească cu noi pentru nemăsurata Sa dragoste către noi.
Să mulţumeşti cu toată puterea ta Domnului, nu numai cu cuvântul şi cu gândul, ci şi cu fapta. Sileşte-te pe cât îţi este cu putinţă să te fereşti de multă vorbărie. Dumnezeu să-ţi fie curata şi sfânta îndeletnicire; şi rămâi întru cinstire nu numai înainte de împărtăşire, ci păzeşte-te de orice lucru rău şi după ce ai primit Sfintele Taine. Sileşte-te totdeauna a rămâne cu Hristos, împăratul şi Dumnezeul tău, şi nu-L despărţi de tine.
La sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii intră în chilia ta întru tăcerea limbii, cugetului şi a tuturor simţurilor; rămâi în rugăciune şi mulţumire şi săvârşeşte atunci şi toate cele ce ţi s-au dat mai sus să le săvârşeşti după slujba de dimineaţă.

Din Patericul Sarovului

O invitaţie la lectură despre rugăciune: http://www.profamilia.ro/rugaciunea.asp?carrel

Spicuiesc la întîmplare ( ) din Introducere:

Insa la un singur lucru trebuie sa ne gindim ;Ca rugaciunile noastre sa fie ascultate si sa ni se dea raspuns , cum trebuie sa fim ?

Pai e simplu de raspuns Vio .
Conteaza mult ca noi sa fim umili. Rugaciunile noastre trebuie sa fie sincere si sa porneasca din inima.
Asta ne aminteste si de parabola lui Isus cu vamesul si fariseul (Luca 18:10-14).

Cred si eu ca e adevarat ce spui Noa...
Dumnezeu, Iubitorul de oameni, care ne ingaduie multe, face multe pentru noi, chiar si fara sa-L rugam...
Dar cu atat mai mult, e grabnic ajutator cand rugamintile sunt fierbinti din inima...
Problema cu raspunsul este ca nu intdeauna primim ceea ce ne-am dori noi... Adevarul e ca noi nici nu stim cu adevarat ce ne trebuie, de aceea cerem vrute si nevrute, iar Dumnezeu ne da dupa socoteala Lui cea dreapta si cea buna...
Parerea mea este ca trebuie doar sa ne straduim sa ne rugam din inima fierbinte, si sa nu asteptam raspuns, caci acasta poate insemna sa-L ispitim pe Dumnezeu...
Apoi, cele mai auzite rugaciuni, sunt pentru aproapele, caci acelea sunt din iubirea adevarata si dezinteresata...
5 Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L,
6 Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit.
7 Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca.
8 Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea.
10 Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă.
13 Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.
(Matei 8)

Draga GeriA3e

Thx GeriA3 ... ma bucur sa vad ca, desi sintem persoane cu apartenente religioase diferite, avem totusi puncte comune

Desigur draga Noa, ne rugam si pentru necesitatile noastre de zi cu zi, numai ca noi de fapt dorim mai mult decat "necesitati"... Nu intamplator am omis sa spus asta, caci am avut in minte cuvintele:
Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneşte. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele? (Matei 6,26)
Si ca sa nu credem cumva ca acestea ar fi doar vorbe, daca urmarim viata minunata a unor monahi, vedem ca ei nu manaca nici 7 zile la rand, decat atunci cand Dumnezeu le da mancare, fie printr-un fruct gasit, fie prin niste pomeni venite la timp...Ei pur si simplu nu se ingrijesc deloc de mancare, si atunci cand gasesc mai multa, manaca putin, si nu pastreaza nimic pentru mai tarziu sau pentru ziua de maine...Si sunt sanatosi si veseli traind cu Dumnezeu... Dupa mine aceasta este credinta adevarata...

Acum o sa scriu o rugaciune de-a Sfantului Ierarh Nifon:
„Sfant, Sfant, Sfant Domnul lisus Hristos, Fiul Tatalui, Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii. Binecuvantat esti, Cel preaslavit si preainaltat intru toti vecii, dumnezeiasca stralucire si pecete a lui Dumnezeu Tatal. Unul esti Tatal, Cel fara de inceput si Fiul Care S-a nascut mai-inainte de veci negrait din Tine, Cel ce se imbraca cu lumina ca si cu o haina, prea vesela frumusete. Slava tie, Dumnezeule cel mare si infricosat, pe Care Te cinsteste toata faptura, de care tremura toate, de care se bucura toate. Tu esti iubirea cea vesnica a Tatalui, vlastarul cel plin de seva purtatoare a tot binele. Tu cu un semn misti zavoarele pamantului. Tu veselesti fetele ingerilor, cu mila dragostei Tale. Tu esti odihna Duhului, Tu esti ochiul urias neadormit, Dumnezeul meu si Om, Unul, dar si indoit, infricosat Fiu, frumusetea frumusetilor, Sfantul sfintilor, nemarginit si negrait. Slava tie!...
Tu stapanesti de la rasarit pana la apus si peste toate cele ce se afla pe pamant si in cer; Tatal, Fiul si Duhul, Dumnezeu Care tii toata faptura vazuta si nevazuta, care conduci si chivernisesti, care hranesti si adapi toata nenumarata faptura cu atotputernicia Ta.
Deschide-voi gura mea si-Ti voi vorbi, Dumnezeule intelepte si vesnice, nefacut, negrait, neajuns, nepipaita minte, cuvant, pace, dulceata mireasma, har, margaritar, stea, rasarit, stralucire, temelie, neinteles, lumina, adancul adancurilor, bogat care saracesti, putere, tarie, stapanire, neinceput, datator de viata, creator, artist, creator neobosit, care reinnoiesti si strici, care inteleptesti si faci nebuni, atottiitor si stapanitor, Mire.
Bucura-Te, Tu, Care mi-ai daruit cer si pamant nou! Cum sa Te numesc? Facator si creator al veacurilor? Cum sa Te chem? Nemasurata dragoste a Tatalui? Cum sa-ti zic tie, Celui ce tii in palma Ta saraca mea pulbere? Sfinte, intreit Sfinte, Te slavesc!... Amin!"

Un bun exemplu, consider a fi si cel al lui Isus. El a pus mai presus infaptuirea vointei Tatalui decit de a se ingriji de sine. Asa cum se poate remarca si din Matei 6:33, faptul de a pune 'Imparatia lui Dumnezeu' pe primul plan (asta insemnind a ne pastra un ochi simplu), de celelalte lucruri are cin' se ocupa.
Totusi, asta nu inseamna ca nu mai trebuie sa muncim sau sa nu ne ingrijim de noi, ci asa cum am mentionat, secretul este pastrarea unui ochi simplu si de a nu face din scopul nostru o goana dupa materialism.

Referitor la raspunsul rugaciunilor noastre...
Dumnezeu raspunde la ele in momentul si modul in care considera el de cuviinta. El stie mai bine decit noi, ce necesitati avem si cum trebuie sa ni le satisfaca (cred ca am repetat ideea... lol). Insa, vroiam sa scot in evidenta ceea ce ar trebuie sa facem noi daca observam acest lucru.
Isus spune la un moment dat ca trebuie 'sa continuam sa cerem...'. Aceasta demonstreaza perseverenta noastra si ca intr-adevar dorim acel lucru pentru care ne-am rugat. Si de asemenea demonstram credinta, prin faptul ca nu ne descurajam cind vedem ca nu primim raspuns imediat, ci continuam sa ne incredem in Dumnezeu, ca 'rasplatitor al nostru'.

Dragii mei,
As avea doua intrebari in legatura cu Psalmul 50, si aici il voi cita pe Clopotel, ca sa avem in fata textul clar:

Draga Felina,
O sa incerc sa-ti raspund, pe scurt, cu ce-mi aduc acum aminte si ce am inteles din ce am cunoscut de la altii, dar poate, daca timpul imi va permite, o sa-si spun mai multe si mai exact...

Draga Felina,
Am gasit un comentariu interesant la acest Psalm (50)
http://unbound.biola.edu/index.cfm?method=...=19O&chapter=50

Aici vei gasi toate elementele explicate cu privire la care ti-ai pus intrebari

Clopotel, Noa, multumesc pentru raspunsuri.

Clopotel, din ceea ce imi explici tu, sa zicem cea cu zidurile Ierusalimului, cu ce ne ajuta pe noi daca rostim aceasta rugaciune. Si in legatura cu Duhul Sfant la fel. Caci pare ca rugaciunea e chiar foarte personala a lui David.

Noa, greu sa inteleg ce scrie acolo in engleza, desi stiu putina engleza...

Isuse, te iubesc.
Isuse, te doresc.
In inima sa-mi stai
Lipit ca un scai, Amin.

Am auzit-o, mi-a placut si am retinut-o.
O rugaciune simpla, pe care o rostesc de cele mai multe ori cand trec pe langa o biserica, cand intru in biserica pentru cateva minute, sau - chiar daca suna ciudat - cand nu am timp sa raman in intimitate cu Dumnezeu.

Draga Felina,
Am scris aici intreaga talcuire a Psalmului 50, in talcuirea Fericitului Teodorit, episcop al Chirului...

Daca tot mai ai nelamurii, intreaba...

Da Clopotel, mai am.
Multumesc pentru raspuns.

Se pare ca psalmul 50 este o rugaciune foarte personala a lui David. Cu ce ne ajuta pe noi sa o rostim, avand in vedere ca se refera in unele portiuni la fapte si oameni din trecut?

Draga Felina,
Dupa umila mea parere, aceste rugaciuni ale lui David ne ajuta foarte mult, si iata de ce si cum:
- Sa nu uitam ca Psalmii lui David sunt parte a Sfintei Scripturi, iar Sfanta Scriptura este de la Dumnezeu prin Duhul Sfant, asa ca e de cea mai mare importanta si necesitate implicit..
- Toate pricinile de umilinta si toate faptele, toate pacatele si toate faradeligile, savarsite de oamenii din trecut sunt foarte actuale si astazi, ba as zice ca s-au mai adaugat multe altele....
- Firea oamenilor din trecut este la fel cu cea a celor de astazi, ba mai mult, cei de astzi sunt mult mai rai si invartosati cu inima...
- Aceste rugaciuni, de fapt cantari, de pocainta, sunt deosebit de puternice atat in intelesul lor cat si in patrunderea inimii, fiind insuflate de Duhul Sfant
- In Biserica noastra Ortodoxa, din aceste motive si din altele, acest Psalm 50, este de referinta, el aflandu-se la inceputul lantului de rugaciuni si aducandu-ne direct si rapid starea de umilinta si de lacrimi, ca sa ne plangem pacatele in fata lui Dumnezeu....
Analizeaza cu atentie fiecare vers, si o sa vezi ca ti se potriveste..., mie pacatosului cel putin- cu prisosinta
Prin urmare, nu considera ca ce este acolo este pentru cei din trecut, caci este foarte actual.... Infiorator de actual pentru noi pacatosii...

Clopotel, geriA3e, multumesc pentru raspunsuri!

Clopotel, tot nu inteleg ce rost are ca eu sa ma rog pentru construirea zidurilor Ierusalimului... Restul am inteles.

geriA3e, multumesc pentru explicatie, m-am mai lamurit putin. O sa ma gandesc mult la ce mi-ai spus sa-mi intre bine in cap.

geriA3e, multumesc!

Imi place mult Psalmul 50 si ma simt bine citindu-l. Probabil ca ar fi mai bine cum zici tu, poate sa ma concentrez doar pe partile care-mi spun ceva. O sa ma mai gandesc. Multumesc.

" Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului." - ce sa inteleg din aceasta rugaminte?

Eu unul cînd spun cuvintele astea mă gîndesc aşa: Sion=persoana mea, în întregul ei; Ierusalim=sufletul/inima mea; zidurile=posibilităţile de apărare contra relelor de tot felul...

Cînd spun "Duhul Tău cel Sfînt nu-l lua de la mine" nu mă gîndesc că eu deja Îl am, pt că sînt prea păcătos să-L pot găzdui permanent... dar ştiu că Dumnezeu, în marea Lui milostivire intră în comuniune cu mine în diverse moduri, de multe ori prin clipele deosebite de har pe care mi le dăruieşte... prin cine?... prin Sfîntul Său Duh. De aceea mă rog ca acea legătură, comuniune să nu înceteze, iar Duhul Său cel sfînt să rămînă cît mai mult în legătură cu mine, în mine...

Cele "ascunse" ale Înţelepciunii Sale sînt reprezentate de suma revelaţiilor cu care am fost miluit pînă acum. Inima mea a aflat lucruri multe, noi şi impresionante. Nu le-am învăţat la şcoală, nu le-am citit în ziare, nu le-am vizionat la TV. Au picat efectiv din Cer!... Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot şi îndrăznesc să sper că nu voi cădea pînă la sfîrşit, că multe obstacole sînt pe "drum"...

Ceea ce vă doresc şi vouă, la toţi!

abureala, multumesc pentru explicatie.

caa, raspunsul tau mi-a mers la inima. multumesc si tie.

... nu am avut rezistenta de-a citi postarile de dinaintea mea, dar pt mine rugaciunea e o forma, o modalitate de exprimare cam neinteleasa, cam ambigua. Una, da, e o rugaciune de meditare, de interiorizare, de a sta in fata lui 'Dumnezeu', etc si bla bla, asta forma de rugaciune o mai pot intelege, dar rugaciunile de cerere, si alte de acest soi, nu le pot intelege menirea, pt ca sunt bazate pe niste postulate, precum ca Dumnezeu te asculta, discerene si iti poate da, samd.

Stiu, da, ca in disperare si cel ce nu crede ajunge sa 'ceara', sa implore ... dar la rece, cred ca rugaciunea de cerere se bazeaza pe o fragilitate a omului ( si aici il pot intelege pe Feuerbach si alti de teapa lui, cand declara ca Dumnezeu este proiectia de nevoie a omului ) si de aici tendinta de-a balbai crezand ca cineva superior ne va putea ajuta. Nu-mi trebuie Dumnezei magi care pot face totul hocupocus, dar nu-mi trebuie nici oameni mincionsi care invata pe alti ca Dumnezeu ii asculta, etc. Viata cotidina este o continua contrazicere a unui Dumnezeu care iubeste, a unui 'tata' care isi iubeste, cika, copiii!

Sunt multi copii ( in sensul biologic al cuvantului si totusi ... nu numai ) care se roaga si nu obtin nimic, ci doar experienta in bolborosire!

Riverdance,
A nega puterea rugaciunii, pentru mine inseamna a nega existenta lui Dumnezeu, pe care de altfel tu asta faci...

Isus ne-a invatat ca daca un tata (care este imperfect) stie sa faca daruri frumoase copiilor lui, cu atit mai mult Dumnezeu din ceruri. El are si puterea si iubirea necesare pt a raspunde la cererile noastre.
Nu trebuie sa ii aducem numai cereri, nu trebuie sa apelam la Dumnezeu numai in nevoi. Cererile noastre trebuie sa fie instotite tot timpul de multumiri. Gindeste-te de exemplu ca rugaciunea este un mod de comunicare cu Dumnezeu.

Pentru tine, da Noa, poate sa insemne ca vrei, pentur mine, a nega o forma de rugaciune, nu inseamna a-l nega pe Dumnezeu. In ceea ce am scris, vezi disticntia dintre cele doua forme de rugaciuni ce-le aminteam.

Isus ne-a invatat multe, si exemplul dat de mine si reluat de tine, este o problema, da. Analogia cu tatal pamantesc nu prea merge, pentru ca eu zic ca daca as sti ca fiul meu sau fica mea e aproape sa cada in prapastie, eu as face totul ca sa-o salvez. Daca as sti ca fica sau fiul meu e bolnav, as face tot ca sa-l salvez. De aceea zic aceasta analogie nu merge, asta nu inseamna ca neg iubirea lui dumnezeu. Ceea ce n-ai inteles nici tu nici abureala ( bun nick ti-ai ales, semnificativ ) este ca viata extrem de dificila uneori pune in criza modurile nostre pioase si limitate de-a vedea prezenta enigmatica a lui Dumnezeu.

Eu neg o anumita spiritualitate, o anumita inabusire a lui dumnezeu cu moduri de-a da raspunsuri precum cei trei prieteni a lui Iov, care s-au gasit sa fie avocati ai lui Dumnezeu, si care de fapt boscorodeau chesti ce nu aveau de-a face cu marele mister al lui Dumnezeu. Dimpotriva Iov a inteles si s-a comporatat mai bine decat cei trei, care vezi doamne, ii dadeau lecti despre culpa, rugaciune, Dumnezeu, etc.


Abureala, ca avocat nu esti prea bun, nici ca ghicitor, incearca sa menti, din nou, un mod de-a comunica, care sa respecte si opinile cleor care nu gandesc ca tine. Daca tot afirmi implicit sau explicit ca crezi in Dumnezeu, incearca sa ai putina iubire, umlinta, inteligenta de-a lui, caci altfel nu ma impresioneaza credinta ta. Nu trebuie sa tragi cocnluzi pripite, doar pentur ca nu intelegi tot ce zice un forumist, nu trebuie sa te consumi doar pentru ca nu toti il vad pe Dumnezeu precum il vezi doar tu. Traieste-ti calm credinta, senin, caci altfel insemana ca ai interiorizat putin cuvantul lui Dumnezeu. Nu te speria daca unii nu cred ca tine, spre Dumnezeu sunt multe cai de-a iubi, de-a crede. Universul tau nu coincide cu universul infinit a lui Dumnezeu. Continua sa aprofundezi virtutea dialogului, sa asculti, sa incerci s aintelegi ceea ce altul vrea sa zica, sa nu te grabesti cu etichetele, intr-un cuvant incearca sa nu cazi in ispita de-a fi superficial.