peste toate aceste stari emotionale s-a suprapus o intamplare care mi-a adus o tulburare mai aparte - e posibil ca am intalnit o persoana interesanta care se arata interesata de mine la un nivel la care au inceput sa observe cei din jur. avand in vedere ca sunt la inceput de drum, ca am renuntat la toata intelegerea mea despre oameni in ianuarie, de faptul ca ma aflu in stadiul de adolescenta in raport cu relatiile romantice, pot afirma cu certitudine ca e prima mea experienta cu tenta romantica. ma descopar zi de zi in aceasta calatorie in care cantaresc cu cata atentie pot (ameteala ma mai incurca) ce anume reactii sunt autentice mie si care anume sunt deprinderi din viata mea de supravietuitor al nenumaratelor abuzuri inca de cand m-am nascut. analizez mult, mai ales cand ajung acasa. citesc mult pe internet si fac fel si fel de liste ad-hoc in telefon, atunci cand SIMT ceva, si simt zilnic. Nu am avut energia sa deschid laptopul de acasa pana ieri, iar pe han de pe telefon nu pot sa scriu pentru ca mi se pare scrisul mult prea mic si efortul necesar mult prea mare.

acest interes romantic pe care il am pentru aceasta persoana a inceput la un nivel circumstantial, dar a evoluat in ceva mai profund pentru ca imi da multe oportunutati de autoanaliza - ma descopar zi de zi. nu vreau sa ma grabesc, incerc sa imi ajustez mereu atitudinea pentru ca mecanismele de supravietuire apar instant si instinctiv ori de cate ori simt o emotie. si simt emotii greu de pus in cuvinte ori de cate ori reactionez cu aceasta persoana. mi-am observat emotiile cu mare atentie si am decis sa nu mai fug de ele. un exercitiu foarte greu pentru mine. in momentul in care ma inrosesc si imi infrang impulsul de a ocoli emotia respectiva realizez cat de ne-autentica sunt in defavoarea mea. viata asta m-a invatat ca nu am voie sa imi arat emotiile pentru ca e semn de slabiciune sau pentru ca ofera celor din jur o oportunitate sa ma atace sau pentru ca pot fi judecata foarte aspru, asa cum am fost mereu in copilarie, adoescenta si prima tinerete de catre cei mai apropiati oameni din viata mea - familia de origine, prietenii, sotul, familia sotului. sunt timpuri apuse si am o imensa nevoie de regasire. am momente in care nu inteleg cine sunt cand descopar cat de multe mecanisme de supravietuire folosesc. inteleg ca o multime din atitudinile mele mai masculine sunt doar mecanisme de supravietuire. recunosc, la fel, ca am intrat intr-o perioada din viata mea in care nu mai sunt necesare aceste mecanisme de supravietuire, ca universul m-a ghidat in aceasta directie si in aceasta zona din viata mea in care nu mai e nevoie nici de mecanismele de supravietuire, nici de lupta. inteleg ca lupta s-a sfarsit si ca pot inflori regasindu-ma. intotdeauna am avut oroare de aspectele masculine ale personalitatii mele iar acum descopar ca de fapt acele aspecte nu au facut niciodataq parte din mine, au fost doar niste mecanisme construite sa ma ajute sa supravietuiesc intr-o lume fara iubire fata de mine, plian de misoginism, dispret si ura fata de tot ce reprezint eu. simt ca mi s-a luat o mare greutate de pe umeri in momentul in care am inteles ca nu mai e nevoie sa fiu PUTERNICA, CURAJOASA si plina de INITIATIVA. caci nu mai e nevoie. stiu si simt ca pot trai si altfel, dar inca nu stiu cum va arata viata mea. simt bucurie si anxietatate in acelasi timp, la acest inceput de drum in care imi descopar o parte feminina despre care nu am stiut ca exista in mine.

(caci am invatat sa mi-o reprim inca de prin clasa a 6 cand niste colegi mi-au explicat ca, oricat de agresiva ar deveni o fata in fata unui viol, poate fi linistita foarte simplu, printr-o lovitura care sa o lase inconstienta. poate atunci am inceput sa devin mai masculina si oarecum agresiva in atitudine, afisand un curaj extraordinar si intimidant - un mecanism care m-a tinut in siguranta cateva zeci de ani, in lipsa protectiei firesti a unei familii sanatoase)

incerc sa deslusesc care e atitudinea corecta fata de aceasta atractie romantica a mea si, la sfarsitul fiecarei analize raspunsul e acelasi: sa fiu eu insami, sa imi asum emotile, starile si sentimentele, sa nu mai incerc sa ma ascund punand in fata masca unei persoane niciodata intimidate, niciodata nestiutoare, niciodata nesigura.
e ceva atat de nou pentru mine. sa simt si sa imi asum ceea ce simt, sa nu mai incerc sa controlez rezultatul unei interactiuni, sa las ceea ce vine natural sa fie.

nu pot spune ca m-am indragostit. nu pot spune ca sunt extrem de atrasa dpdv sexual. dar pot spune ca exista o atractie reciproca intre noi, de natura docamdata necunoscuta, care ne da amandorura emotii pe care nu stim sa le gestionam. observ si la el cate o impietrire ocazionala, cate o mutenie ne explicabila, cate o reactie total ne la locul ei, fara sens si de necontrolat. ma las in voia acestor emotii, fara sa astept nimic, fara sa pretind nimic. ma descopar si savurez niste stari pentru prima oara in viata mea. cu trecerea fiecarei zile mai aflu cate ceva despre personalitatea lui. am inceput sa avem momente de dezinvoltura in prezenta celuilalt, asa ca am descoperit surprinsa ca are un discurs frumos, elegant si rafinat. e o etapa pe care sunt determinata sa o savurez la maxim. sunt constienta ca e posibil sa descopar la aceasta persoana aspecte care sa nu imi placa sau sa nu imi convina de loc. nu astept nimic, nu proiectez nimic intentionat, dar imi mai pleaca mintea cateodata. un barbat caruia sa ii permit sa intre in viata mea particulara va trebui sa ma convinga ca e serios si merita. sunt absolut ingrozita de gandul ca poate din partea lui atractia e doar la nivel fizic. stiu ca nu e asa, stiu ca am destule calitati in afara de cele fizice, dar probabilitatea exista.

pentru ca m-am indepartat de toata lumea, intelegand ca relatiile mele cu cei din apropiere sunt toxice, dupa ce am invatat cam la ce distanta sa tin pe fiecare, am inceput sa simt cat de singura sunt. simt o apropiere placuta doar fata de anumite persoane de pe han, persoane cu care nu tin legatura zilnic din multe motive, dar principalul e distanta. si lipsa mea din viata oamenilor in ultimii ani, absenta justificata, dar absenta fara doar si poate.

daca acum o luna credeam cu fiecare fibra a fiintei mele ca imi lipseste un partener de sex, in ziua de azi stiu, am certitudinea ca de fapt imi lipseste apropierea unor adulti, imi lipseste prietenia mai mult ca orice. si imi dau lacrimile scriind asta. sunt teribil de insingurata. mai mult decat sex, mai mult decat un partener de viata, imi lipseste prietenia. constientizarea acestei lipse si acceptarea ei erau necesare pentru pasii urmatori. imi reconstruiesc aceasta viata caramida cu caramida. se spune ca de fapt cea mai mare nevoie a omului pe lumea asta este sa aiba macar un martor la aceasta mare si lunga calatorie pe care o denumim viata.

acum ca ma aflu intr-un colectiv de multi adulti, rasare intrebarea - cum ma simt? pai se ridica la suprafata o problema, si anume ca vreau sa fiu inconjurata de oameni macar o parte din zi, dar nu oricare oameni. practic fug de interactiunea cu ei, imi e groaza de povestitori la infinit, de vorbitori care nu asculta sau de ascultatori care nu inteleg. cum ar fi ca sunt pretentioasa. nu, nu e vorba de pretentii. caut caldura si comunicare in ambele directii. ceea ce e ironic e ca o persoana ar fi suficienta. una singura. poate aceasta constientizare a fost primul pas necesar. apoi trebuie sa fac tot posibilul sa imi reglez starile si comportamentul in asa fel incat sa nu fiu nici prea apropiata, nici prea independenta, nici prea calda, nici prea rece, nici prea prea - nici foarte foarte. ca sa pot citi si intelege fiecare om in parte, trebuie sa las timpul sa lucreze, caldura si prietenia nu se ofera, la fel cum nu se ofera nici increderea, ele trebuie castigate in timp.

analizand si observand, am inteles cateva persoane din acest colectiv ca fiind in pozitia sa aiba nevoie de mine, ca atare se poarta oarecum echilibrat cu mine. relatiile de lucru nu trebuie sa fie bazate pe prietenenie... de fapt prietenia la birou e o intamplare rara si astfel cu atat mai pretioasa. relatiile de munca trebuie sa ramana respectuoase, cu accent pe munca in echipa acolo unde se cere. caldura dupa care ravnesc eu trebuie sa vina din viata personala. singura caldura pe care o simt ca fiind neinteresata de la adulti este caldura persoanelor de pe han cu care mai interactionez aici sau pe fb, plus cateva persoane cu care interactionez rar pentru ca ne despart mii de km.

mai e caldura acestui barbat despre care vorbeam, care m-a primit in colectiv cu o prietenie si cu un sprijin pe care nu le-am inteles si inca nu le inteleg. in continuare imi sare in ajutor inainte ca eu sa ii cer. faptul ca m-a primit si m-a tratat ca pe o prietena buna m-a lasat fara cuvinte, chiar nu stiu ce sa inteleg din aceasta stare de fapt. de aceea am ramas foarte precauta si cumva stangace in raport cu el. m-am tot gandit. e posibil sa se poarte asa pentru ca deja stie foarte multe detalii despre viata mea. si din nou nu inteleg de ce s-ar purta prietenos cu mine fara sa aiba si un interes clar, curat sau ne curat. ramane de vazut.

din toata aceasta ameteala eu trebuie - macar cateva momente - sa ma scutur si sa imi amintesc ce imi doaream de la viata in ianuarie, cand am realizat cat de fucked-up sunt si ca trebuie sa sterg tot tot tot si sa o iau de la zero cu oamenii.

cum a fost? am decis sa merg unde sunt copii, pentru ca eu cu copiii ma inteleg bine si ii pot invata diverse cu placere. am fost la inspectorat si am fost indumata catre aceasta scoala unde nu mai aveau profesor de info. si asa am luat orele, indoita fiind daca o sa pot face fata, daca o sa imi placa sau daca o sa gasesc ideea extrem de proasta. eram perfect constienta ca trebuie sa schimb directia, sa incetez sa lucrez de acasa si sa caut sa ies in lume. cateva luni mai tarziu sunt informatician la aceasta scoala. in ianuarie nu speram la asa ceva. la un job stabil intr-un loc placut, cu oameni educati in care voi fi respectata pentru simplul fapt ca am cunostinte intr-un domeniu in care majoritatea nu se pricep. nici nu visam ca e posibil.

ieri m-am lasat coplesita de o nemultumire nedefinita, de senzatia de gol interior si de faptul ca as fi intr-o eroare totala pentru ca, desi sunt intr-un colectiv placut, nu rezonez cu oamenii. ca si cand acest colectiv ar trebui sa imi acopere mie toate nevoile personale. de fapt a fost vorba de o constientizare a faptului ca nu am caldura unei prietenii, asa cum nu am nici caldura unei relatii romantice. mi-a facut extrem de bine aceasta introspectie, iar faptul ca am gasit starea necesara sa scriu e un alt semn bun. trebuie sa imi amintesc din nou ca sunt la un inceput de drum si ca, daca ma voi devota eului meu autentic, tot restul va veni de la sine.

acest job imi asigura un trai decent, linistit, respectul multor persoane, sentimentul de utilitate si oportunitatea de a fi in preajma copiilor - toate acestea mi-au alungat o multime de anxietati si au facut loc nevoilor neimplinite pe care le-am reprimat atat de mult timp.

a trebuit sa permit suferintei de ieri sa se desfasoare, sa o simt in toata splendoarea ei, ca sa pot face apoi loc de ceea ce urmeaza.

sa imi amintesc prieteneste ca mi-am dorit sa deschid un club de informatica, iar postul meu in aceasta scoala imi permite sa tin cursuri - doar de mine depinde sa pun problema directiunii cat mai elegant si mai profitabil pentru toata lumea.

ieri am simtit ca nu pot face fata fara acea caldura a unei prietenii, ca nimic nu are sens si ca nu o sa mai gasesc energia sa continui fara acel sprijin emotional. acum nu mai simt asa. simt ca e doar un inceput de drum, ca e normal sa am zile in care nu am nici un fel de energie, ca am extrem de multe de invatat si ca voi putea trai frumos si voi putea extrage satisfactii din munca mea chiar si fara

Chiar si fara o prietenie ideala sau un partener de viata

Am avut azi, ca un fel de observatie fina din partea universului, patru interactiuni placute cu patru persoane care mi-au aratat caldura. Una din aceste persoane e o invatatatoare din noul colectiv. Alta a fost un curier, iar celelalte doua niste prietene din trecut. Parca mi s-au mai muiat supararile si cred ca am iertat ceea ce mi s-a gresit, asa ca a venit timpul sa reiau aceste prietenii, dar cu mare precautie. Obisnuiam sa accept mult prea multe, se pare ca mi s-a dus lipsa cat timp am stat retrasa, asa ca acum vom continua in termenii mei. O sa fiu mult mai atenta la modul general

Acest topic a fost editat de Felina: 2 Jun 2023, 01:08 PM

Hai, că-mi era dor de tine! Bine ai revenit!
Știu că programul informaticianului dintr-o școală e…dificil.
Pe lângă problemele standard, Cati a noastră avea mult de lucru cu colegele mai atehnice, care mereu aveau o problemă cu “utilajele”.Vin examenele și vei fi solicitată maxim, chiar și la isj. Relațiile interumane pot fi ok, acum depinde și de tine. Noi la info ne mai strângeam la o cafea vorbită, doar când Cati a noastră era disponibilă. Vezi, zic “a noastră” pentru că o plăceam toți, era mereu dispusă să ajute/ explice…
Despre programul tău de acasă, răbdare! O să-ți faci o rutină și te vei adapta. Cred că poți cere și copiilor implicare, nu le poți face tu pe toate…
Odihnește-te în zilele astea libere și gătește pentru copii. Eu foloseam metoda caserolelor la congelator, găteam mereu câteva porții în plus, le congelam și când nu era timp, umblam la rezerve. Ciorbe, sosuri pentru paste, carne gătită, sarmale, etc. Multe feluri pot fi congelate.
Succes în noul job, ai încredere în tine și nu te lăsa! Ești o deșteaptă și poți. Nu uita că pe primul loc esți tu și copiii, restul lasă-le să curgă în voie.

Mă oprisem la pag.17, acum văd că ai scris mai mult.
Bătrâna dăscăliță îți s pune să le iei pe toate așa cum vin, pas cu pas. Relațiile interumane pot fi frumoase atâta timp cât nu ai așteptări prea mari. Este posibil să-ți faci prieteni, așa cum se poate să rămâi la stadiul de colegi. Relația sentimentală las-o să se infiripe în ritmul ei. Poate fi ceva frumos, așa că de ce nu?
Bucură-te de schimbare, reușita profesională și ai încredere în tine, ești o femeie pe cinste!

Felina dragă, cei mai buni prieteni pe care îi putem avea sunt cei pe care nu îi cunoaștem.

Îți las câteva idei în speranța că ți-ar putea semnala ceva relevant:

* interesul romantic față de un coleg de serviciu este unul dintre primele semne de burnout;
* politețea este atât de rară în viața noastră cu uneori o etichetăm greșit ca flirt;
* etica este cea mai bună politică.

Povesteai mai sus că sufletul tău este adolescentin și că îți dorești socializare.
Relațiile tale personale ar fi cu oameni care îți par la fel ca tine fiindcă te-ai putea simți în siguranță în preajma lor. Ați fi doi adolescenți care socializează.
Sună frumos și curat, dacă asta îți dorești doar tu știi. Dacă vrei un parteneriat cu un adult, sufletul tău are de recuperat distanța dintre fondul său adolescentin și realitatea vieții de adult pe care o trăiești.
Abordarea etică te va scuti de nevoia de a apela la sfătuitori. E avantajant pentru tine să le ceri oamenilor părerea de plăcere, nu de nevoie.

Omul cel politicos poate fi doar atât. Dacă vă împrieteniți, dă-i ani să se apropie. Ca femeie ai mai mult timp decât ar avea el în toate sensurile.
Lumea ta se va umple de oameni politicoși să tot alegi.

Dăscă, draga mea🤗🤗🤗

Ai avut dreptate, am fost atât de solicitată din toate direcțiile încât nu am mai avut energie să scriu aici. Cred totuși că ce a fost mai greu a trecut.

Pe scurt...
Rolul nu mi s-a explicat, au fost mereu urgențe de la isj, evaluările naționale, greva cu provocările ei, domnișoara cu examenele ei, pregătirile de dinainte de examene, flăcăul cu alergia sezonului, adaptarea din zbor la cerințele jobului, o jumătate de echipă care sabotează, conectarea cu informaticienii din zonă

Cu mâncarea m-a ajutat mama, să îi dea cerul sănătate!

Tu ai mereu cuvinte frumoase și calde pt mine 🤗❤

Mesajele ți le-am citit atunci, dar nu am avut energie să-ți răspund.

Am încredere în mine, știu că pot, o să rrvin pt că s-au întâmplat atât de multeeee

Fantasee, te îmbrățișez 🤗
Mulțumesc pentru că ți-ai făcut timp să îmi scrii - răspunsul meu vine târziu doar pt că nu am avut energie să scriu, a fost o perioadă de învățat întens, în regim de urgență, dar m-am gândit la ce mi-ai scris și apreciez foarte mult intervenția ta - chiar mi-ai dat niște idei la care să reflectez



Fără să pot înțelege pe ce se bazează raționamentul tău, cumva ai avut dreptate... totul e foarte complex și complicat. Am avut o cădere acum două săptămâni... am fost totuși destul de conștientă că se apropie o cădere majoră, așa că am luat măsuri și am revenit pe linia de plutire. Am observat cu disperare că jonglez cu imposibil de multe responsabilități și că sunt pe cale să mă prăbușesc... am tăiat în carne vie, nu am avut de ales... am fost nevoită să ridic niște boundaries cu niște colege, dar și să spun NU unor persoane apropiate. Nivelul de disrespect față de munca, timpul și eforturile mele era încă la nivel dezgustător. Încă mi se spune "dar de ce ești așa obosită, de ce ești ocupată și duminica?" - de la persoane care îmi dau de lucru duminica. Daaa, știu... sunt departe de un echilibru



Tu ești înțeleaptă - ai dreptate! Am studiat acest personaj atât cât mi-au permis circumstanțele - este de o politețe rară, plăcută, pornită dintr-o inteligență socială și emoțională aparte. Este policos cu absolut toată lumea. Cu toate astea flirtează cu mine atunci când conjunctura permite. Nu am cum să nu admir o asemenea prezență. Mi-a dat mult de gândit... în interacțiunile legate strict de muncă este extrem de reținut în cuvinte. Adică vorbește puțin spre deloc, cuvintele alese sunt întotdeauna puține și neutre. Am înțeles din atitudinea lui că ne desfășurăm activitatea pe un teren asemănător cu nisipul.mișcător. am înțeles că toată activitatea noastră dpdv social este plină de pericole. Mi-a luat două luni să pun în cuvinte: orice rostești poate și va fi folosit împotriva ta! Până am reușit eu să formulez acest principiu, am făcut deja câteva greșeli. O să revin asupra subiectului



Știi, e unul din cele mai valoroase sfaturi pe care le-am primit vreodată, spus atât clar și succint. Am nevoie majoră să integrez acest principiu în viața mea. Am reflectat mult la acest sfat și sper să îl fi integrat în setul meu de valori de bază.




Ai atins câteva puncte sensibile! Ai citit cu atenție ce am scris în urmă și chiar ai reflectat... mă simt văzută și înțeleasă... sper să înțelegi cât de mult cântărește!
Situația a evoluat, încă nu m-am dezmeticit, au fost schimbări peste schimbări intr-o succesiune dramatică. Revin



Am înțeles (de la tine) că e foarte important să nu mă grăbesc nici măcar în intenție. Interesant e că și la nivel instinctiv am simțit același lucru. E total diferit de abordarea pe care o aveam INAINTE. Am înțeles că m-am întors la mine însămi și mă pot baza pe instinctele mele de acum.

Poți să îmi explici "Ca femeie ai mai mult timp decât ar avea el"?
Am reflectat și nu înțeleg



În lumea mea s-au ivit tot felul de oameni plăcuți și politicoși, plus câțiva nepoliticoși și puși pe a-mi pune bețe în roate. Viața mea a fost atât de afectată de cei din a doua categorie încât nu am avut timp să îi studiez pe cei din prima categorie. Sunt dezechibrată. Lucrez zi și noapte la găsirea de soluții pentru a mă putea îndrepta spre un echilibru. Revin cu detalii pt că nu știu cât se înțelege așa la modul general, o să încerc să privesc de sus și să descriu ce se întâmplă. Am nevoie în continuare de ģhidare

Acest topic a fost editat de Felina: 24 Jul 2023, 08:37 AM

Domnul cel politicos flirtează sau chiar e în relație cu o doamnă mai tânără din colectiv. Și este căsătorit! Deci... caz închis.

A fost și este în continuare cel mai atent dpdv profesional și personal, m-a ghidat cu și fără cuvinte cu cea mai mare atenție și delicatețe, fapt pentru care îi voi rămâne recunoscătoare toată viața.

*

Totul ar fi decurs lin dacă nu aș fi stârnit ura secretarei. Am știu cu siguranță că ar vrea să nu exist la puțin timp după ce mi-am intrat în rolul de informatician. E persoana care trebuia să îmi dea indrumarea la modul general, dar a făcut tot posibilul să amâne sau să evite să îmi dea informațiile pe care le ceream. Când sunt de fața directorii e toată un zâmbet și amabilă și oferă informația prompt și eficient. Când nu e nimeni în preajmă evită cu abilitate să colaboreze, iar câteodată devine agresivă în atitudine. Vineri i-am sugerat să ne uităm pe camerel de luat vederi pt că acolo se vede... s-a muiat toată.
Mi-a luat ceva timp să înțeleg această stare de fapt - femeia nu vrea să colaboreze cu mine. Au fost multe nopti în care nu am dormit și m-am frământat... când ne întâlnim prima oară în zi pe coridor mă măsoară cu o privire disprețuitoare de sus până jos și abia dacă îmi răspunde la salut. M-am obișnuit să nu salut decât daca își ridică privirea către chipul meu, asta atunci când sun eu cea care vine, respectând normele salutului acceptate social.
Am înțeles că uneori îmi dă informații eronate ca să nu îmi pot duce munca la bun sfârșit. De câteva săptămâni am decis să îmi câștig independența și am studiat și întrebat informaticienii până când am reușit să înțeleg că am acces la orice informație și cam care sunt sursele pe care trebuie să le consult.
Sunt cam 10 zile de când fostul informatician mi-a explicat următoarele:
- D nu mă suportă încă de când am luat orele de info (well... I could have used that info when I got the job...!)
- m-a recomandat pentr poziția de informatician sperând/crezând că nu voi face față și ca directorii actuali vor fi puși într-o maaaare dificultate - este modul în care el s-a gândit să se răzbune pe ei
- a făcut unpic spume (revin, tr să fug)

Spusesem că tu ca femeie ai mai mult timp decât ar avea el în contextul frazei anterioare, adică Dacă vă împrieteniți, dă-i ani să se apropie.

Prietenia este o relație autentică între două persoane egale. În prietenie nu contează cine ești, ci ce ești.
Dacă răspunsul la întrebarea ce ești? este de încredere în cazul ambelor persoane, încrederea reciprocă generează prietenii de durată.
Presupun că ai ales să fie caz închis pentru că nu îl consideri de încredere.

O femeie este obișnuită să demonstreze că este o persoană de încredere, mai ales prin statutul său de mamă, soție și lucrător.
Un bărbat este de obicei bănuit a nu fi de încredere până la proba contrarie. Este discriminatorie această percepție, în ambele cazuri, dar este realitatea grupului social din care facem parte majoritatea.
El te poate percepe de încredere, dar te testeză oricum cu un flirt. Cum reacționezi la faptul că el ar flirta cu altă femeie este, de asemenea, o parte a testului.
Abordarea etică: nu răspunzi la flirt, nu ești geloasă că flirtează cu altcineva. Tu ești un adult responsabil și de încredere fiindcă nu i-ai strica omului casa nici dacă el ar fi dispus să o facă.

Da, unii oameni stau prea mult timp în căsnicii nefericite și vor altceva cu altcineva.
Abordarea lașă e înșelat, sărit rapid în altă relație chiar dacă doar emoțională, adesea cu un om la fel de imatur emoțional.
Abordarea matură e încheiat relația nefericită, vindecare personală și replanificarea vieții personale.
Poate omul politicos chiar își caută altceva și nu ți s-a părut că ar flirta cu tine. Dar asta îl privește exclusiv, este dator să își clarifice relația curentă înainte de începe una cu o altă femeie.
Și, de obicei, clarificarea și vindecarea durează câțiva ani buni.

Și eu am nevoie de ghidare și mi-a plăcut mult ceea ce ai spus despre intenție.


Închei epopeea pe care ți-o scriu astăzi cu un comentariu despre ura secretarei.
Meseria ei este despre statut. Exprimă-ți public aprecierea față de ea, cu exemplu concret și sincer, și atât.
Chiar dacă alege să nu își revizuiască atitudinea, tu vei fi liberă de povara cu care încearcă să te tragă în jos. Poți alege să prioritizezi ce crezi tu despre alții.


Abia aștept să te citesc în continuare.

Song building with Archetype: @gojira - @NeuralDSP Plugin (Oh Yeah!)

[Continuare, am revenit pt câteva minute...]
Ziceam că tipul în locul căruia am venit a făcut niște spume cam la 2,5 luni după angajarea mea - a încercat să mă insulte fin... că să nu fiu leneșă, că să îmi iau odată jobul în serios, că să studiez cablurile, că de fapt nimeni nu ar fi vrut să mă angajeze de fapt, că x nu mă suportă, că y nu mă vrea acolo etc. L-am citit și, pe lăngă faptul că i-am spus că o să-i fiu forever recunoscătoare pt gidarea pe care mi-a dat-o, nefiind sub obligație, am adăugat că încrederea în mine nu arr cum să mi-o zdruncine, că de-a lungul anilor au încercat mulți, dar e liber să incerce.

Mi-a spus că sunt naivă... a doua zi și-a cerut scuze. M-a întrebat dacă m-a scâfit suficient încât să nu mai vb cu el. Am râs. I-am spus că nu am grețuri și că încercările lui de a mă insulta m-au lăsat rece. Și că deaigur că mai vb cu el.

A fost supărat că i-am stricat planul de răzbunare pe actualii directori. Adică a fost sigur că nu voi face față și dirrctorii vor fi puși în dificultate. Didnt happen. Well...

*

În altă ordine de idei... i-am arătat domnișoarei mele conversația pasiv-agresivă și mi-a spus că e incredibil de agresivă toată atitudinea lui și că fiecare afirmație e o încercare de insultă sau de intimidare sau de distrugere a încrederii în mine. Am rămas uimită, desigur... eu am văzut doar ici colo niște atacuri subtile. Sunt atât de obisnuită să mi se vorbească așa încât nu știu ce e normalitatea. Asta e normalitatea mea. Mi-a devenit clar că am f mult de muncă la mine... nu am un mecanism de apărare, am învățat doar să încaswz și să nu mă doară, mereu găsitnd o posibilă explicație pentru agresivitate, care să mă asigure că de fapt nu e cu intenție. Și e și a fost cu intenție...

Revin, am f multe pe suflet

Am recitit 😆
Aveam telefonul cu ecranul pe jumătate întunecat și vedeam destul de prost pe el. Am rezolvat cu telefonul, nu l-am putut repara, așa că am cumpărat altul, în rate, că banii jos de unde? Cea mai ieftină variantă de samsung, pt că iubesc samsung


*


Să recapitulăm: în ian am decis să șterg tot ce știu și cred despre oameni și să pornesc de la 0, ca o adolescentă ce abia a ieșit din copilărie, dintre povești și jucării, și a început să se uite în jur la oameni.

Știam că o iau de la zero cu oamenii, dar nu știam ce înseamnă și cum o să arate procesul (s-a dovedit dureros🙃).

Două direcții clare mi-am propus, cu toată neștiința:
1. Să mă îngijesc așa cum întotdeauna mi-am dorit, să îmi exprim și să îmi ocrotesc feminitatea, care s-a trezit la viață cu adevarat după ce am hotărât că nu mai vreau să fiu "puternică".
2. Și să nu mă mai feresc să îmi arăt emoțiile.

Nr. 1 m-a ajutat să înfloresc și să realizez cât de plăcut e să fiu eu în pielea mea, delicată, elegantă, frumos mirositoare. Am scos din pod haine demult uitate și am descoperit o mică garderobă de vară, cu rochii practice, dar elegante în același timp. Această redescoperire a feminității mele mi-a adus un anume tip de pace interioară, printre altele. Mi-a mai adus o mulțime de priviri și complimente, ceea ce e, desigur, plăcut. Mi-a mai adus și necazuri, dar despre asta nj voi vorbi acum.

Nr.2 m-a aruncat în procesul de evoluție și dezvoltare pentru care m-am rugat cerului în ianuarie. M-am dedicat feminității mele și descoperirii emoțiilor cu determinare maximă. Am descoperit cât de mult mai bune sunt zilele când mă prezint lumii în energia mea feminină... m-am îndrăgostit de starea aceasta și mi-am promis solemn să nu o mai părăsesc niciodată. Descoperirea emoțiilor e un drum anevoios, dar din nou mi-am promis să nu mă întorc la ce a fost: am descoperit un mecanism prin care îmi ignoram emoțiile de o groază de nedescris și răspundeam instant cu glume sau idei potrivite situației, cu o dexteritate de invidiat. Am fost o viață îngrozită să îmi trăiesc emoțiile în public, în fața oricui de fapt. E vorba de vulnerabilitate. Nu mi-am permis niciodată să mă arăt vulnerabilă, iar explicația e simplă, o știu acum, dar nu o să intru în detalii în acest moment. Deci am pornit printre oameni determinată să nu îmi mai suprim emoțiile, în schimb să le trăiesc, să le simt și să văd ce se întâmplă mai departe. Revin

Succes pe noul drum!
Trăiește-ți emoțiile, fii așa cum simți că ești și nu te teme de răutăți, invidie, etc. Ai grijă să nu le iei prea în serios…Ce vrei?! S-au trezit oamenii ăștia cu ceva ce nu au…comandat.😏Au cerut o informaticiană timorată, urâțică și prostuță și au primit o femeie dșteaptă, profsionistă și…fumușică!🧐, Acum se tem, na! Dacă li se descoperă ignoranța? Dacă se prind directorii că-i mai deșteaptă decât trebuie?,🤓🤪 De Don Juani, ce să zic?! Ei face ce știu mai bine…
Eu zic să iei fiecare zi cum e, să trăiești frumos pentru tine și ai tăi și lasă-i pe invidioși să se tulbure, tu fii senină și zâmbitoare.
Eu îți doresc vacanță frumoaasă, dacă ai, și vară liniștită!🤗

Am rămas în urmă cu răspunsurile...! Trebuie sa revin la zi

E caz închis tocmai pentru că se află într-o relație - nu mă privește de ce e în acea relație, motivele pot fi multe, simple sau complexe. Irelevant. Știu cât e de greu să te smulgi dintr-o relație de lungă durată și mai știu că la vârsta asta e aproape imposibil. Pragul de ~50 de ani, în cazul celor care au copii de vârsta căsatoriei și a studiilor superioare e o vârstă în care ești blocat din multe direcții, timpul, resursele materiale, energia fizică și mentală și răbdarea îți sunt epuizate zi de zi. E o vârstă care nu îți lasă loc de manevră într-un mecanism bine uns din miscarea căruia nu poți să nu mai faci parte, căci s-ar dărâma totul în jurul tău. în schimb îți lasă loc de visare.



În ce direcție ai nevoie de ghidare?

Cu secretara am făcut intuitiv exact ce descrii tu aici, dar chiar de la începuturi. Sunt aspecte pentru care chiar o admir și am exprimat public admirația mea în câteva rânduri.

Revin cu o continuare

Dăscă 🤗🤗😘

Te rog... lămurește-mă, ce ar putea să însemne mai deșteaptă decât trebuie?

Mulțumesc mult pt cuvinte și urări! Vacanța nu am deocamdată, sunt prea proaspătă😅 dar fac tot posibilul să le ofer copiilor o vacanța plină

Revin la poveste

Mai deșteaptă decât trebuie!🤣
Hai, măi, fată dragă!
Oamenilor ăstora le e teamă, ca în Hainele cele noi ale împâratului, că se va descoperi că ei sunt …goi, nu sunt de neînlocuit, cei mai pricepuți, deținătorii tuturor soluțiilor, etc. Iaca, ai apărut tu și deja știi ce și cum pe acolo, chiar dacă ei nu au vrut să!
Eu cred că va fi bine până la urmă! Fii cu zâmbetul la tine mereu, încearcă să fii bine tu cu tine.
Ce-ți fac copiii? Vacanța lor cum e? Acuș-acuș bate septembrie la ușă…

Felina și eu mă străduiesc să acord mai multă atenție celor care mă apreciază și mai puțină spre deloc celor care mă desconsideră. Mă sâcâie caracterul recurent al unor situații din viața mea.
Îmi regăsesc optimismul când îmi repet faptul că istoria este doar informație, nu șablon.



Dăscălița ai dreptate că neprietenoșii descriși de Felina par intimidați de inteligența ei.
Îmi pare că nici autonomia ei nu le pică bine, ea se descurcă fără să facă parte din vreo clică de-a lor.

O perspectivă pe care creierul meu nu o poate genera... nu înțeleg - încă un motiv să îmi întăresc convingerea că nu sunt încă suficient de echipată pt a trăi armonios printre oameni.


Copiii sunt bine! Am făcut tot posibilul să mergem unde și-au dorit, să avem musafirii pe care și i-au dorit, să gătim ce au dorit, să ieșim la restaurantele pe carr și le-au dorit etc. Printre altele am ajuns și la bucurești la o doamnă pneumolog pediatru și, la îndrumarea ei, vom începe un tratament nou.

Am o ambiție de nestăvilit și, propunându-mi să profit de orice oportunitate pentru ei, am făcut-o indiferent de starea mea de oboseală, înțelegând că sunt anumite oportunități cu care ne întâlnim rar în viață și nu puteam să nu le ofer acele experiențe.


După ultimii musafiri am picat. Era de așteptat. De oboseală nu mă mai pot concentra suficient și fac greșeli alimentare - uit să mă mai feresc de anumiți alergeni, așa că am tras ultimele zile. Durerea continuă și răspândită în tot corpul câteva zile la rând mă obligă să ma odihnesc, iar după ce creierul s-a odihnit nițel dar durerea nu a plecat, abia atunci îmi dau seama că mă alimentez greșit și trebuie să fiu din nou atentă la ce accept în dietă. În câteva zile de hrănit atent plus ceva medicamente și suplimente alimentarr îmi revin cât de cât.

Caracterul recurent al unor situații din viața noastră: mă bântuie și pe mine. Se spune că viața îți repetă aceeași lecție până când o înveți. Din acest punct de vedere mă simt repetentă și nu înțeleg ce anume trebuie să înțeleg... așa îmi mai petrec eu nopțile câteodată, reflectând și încercând să ajung la o concluzie.


Cât despre cele două colege - eu tot nu pot să înțeleg ce spuneți voi două, tu și Dăscă. Nu e mai bine pt toată lumea dacă mă descurc?

*

În altă ordine de idei
Am văzut ura din ochii acestor două persoane și am decis să mă retrag din viața lor. Cum adică? Păi am adoptat o altă viziune: dacă le privesc strict ca pe niște obiecte, nu o să mai aibă cum să mă tulbure. M-am regăsit folosind metoda grey rock fără intenție. Toți anii aceștia de studiu iată că îmi folosesc. Nu am așteptări de nici un fel - pozitive. Am așteptări să fiu sabotată și astfel îmi oeganizez activitatea luînd în considerare posibilitatea ca anumite documente să dispară, de ex. Cam fac foto la documentele pe care nu le pot înmâna personal directorilor. În general încerc să am un bk la tot. Nu o fac cu teamă, nu o fac cu un soi de paranoia - pur și simplu mi-am integrat in disciplina de lucru și aceste bk-puri.

Desigur că am observat la un moment dat forța de inerție - au început să vină spre mine cu dulcegării, zâmbete, glume și aparentă grijă. In acest caz învățându-mi lecția, am rămas neutră și fără nici o reacție interesantă sau cu urme de emoție de orice fel (grey rock). Peivesc și mă distrez oarecum văzând încercările lor. Sunt în stare pt prima oară în viața mea să aplic principiul "when people show you who they are, believe them the first time".

E un prag pe care l-am trecut, poate un examen pe care l-am ptomovat? Cert e că am început să primesc răspunsuri la următoarele straturi de angoasă. De expemplu am primit mesajul - scris în cuvine simple și clare - să nu mai caut validare în afara mea. Să fie o săptămână de când l-am primit? Și m-au trecut inițial fiorii, cumva. Pt că am fost f ocupată, nu am avut spațiu mental să analizez acest mesaj decât rareori în zile ce au urmat. Dar mesajul a lucrat. De la fiorii inițiali, azi privesc această afirmație ca fiind total logică, naturală și sănătoasă. Probabil un alt strat de brain wash a fost distrus. E de bine.

Cu toată suferința fizică pe care încă o resimt, cu toată ceața care învăluie capacitatea mea de concentrare, mă simt bine, liniștită, bucuroasă. Paradoxal cum această cumplită suferință fizică și ceață mentală poate să însoțească o stare de liniște și armonie interioară.

Am mai primit și alte ghidări, printre care și "first find the soul mate within you". Această afirmație e chintesența trendului "love yourself". Găsesc încă alte și alte nivele la care se poate coborâ și lucra interior.

*

Nu vreau să uit să menționez faptul că descoperirea unor tipare de reacție m-au făcut să mă simt umilită, înțelegând că am multe greșeli - neintenționate , dar greșeli făra tăgadă. Mă credeam fără greșeală în raport cu oamenii și mi s-a arătat că nu e chiar așa. De unde și umilința. Care umilință face mult bine sufletului. Am avut mult de reflectat și încă mai am. Din ianuarie de când am început această nouă etapă a vieții mele am avoluat, am învățăt mult și mă declar mulțumită de tot ce s-a înâmplat, inclusiv de umilințe și de neajunsurile venite de la colege. Ceața în legătură cu oamenii se rărește încetișor.


Am mai învățat și că, fată de oamenii care îmi arată lipsă de respect trebuie să păstrez diatanța. Adică să țin asemenea persoane la distanță. Funcționam atât de greșit: când întâlneam o asemenea persoană, rezistam eroic atacurilor în ideea că cu timpul voi demonstra că sunt o persoană care merită respect. Sunt atitudini și mecanisme învățate în fragedă copilărie, absolut necesare supraviețuirii mele. Interesant e că citesc de ani de zile psihologie pe tema asta, dar până de curând nu am putut să identific similarități cu situația mea. [...]

Felina așa se spune. Dovada învățării lecției nu poate fi falsificată, însă. Când o învățăm, într-un final, nu mai pare o lecție.
Învățarea înseamnă că în prezența aceluiași stimul reacționăm diferit. Că am absolvit aritmetica situației respective. Dar asta nu înseamnă că în programa următorului an școlar nu regăsim aritmetica, nivelul următor.
După ani de astfel de distracții sunt nevoită să concluzionez că viața este cel mai probabil doar bâlbâită și nici nu se pricepe prea bine la pedagogie. Sau doar insistă să bată teatrul.

Este logică estimarea ta că e mai bine pentru toată lumea dacă te descurci.
Dar oamenii sunt predispuși la comportament emoțional, nu logic... probabil și cele două colege sunt doar oameni care tot mai au vreun nivel de depășit.
Poate că ele au de învățat lecții de școală primară și observă faptul că tu, precoce, te pregătești de bac deja.
Compasiunea pentru cei care ne desconsideră este o aritmetică greu de deslușit, dar știm sigur că fiecărui om îi este foarte greu să își învețe lecțiile complet și la timp.

Te rog spune-mi niște titluri din cele citite. Îmi caut mereu materiale pentru programa din următorul an de autoeducație.

Bâlbâită? Oooof!
Eu mă feresc să trag o concluzie - pentru sănătatea mea mentală😄

Urmărind diverși gânditori contemporani am regăsit ideea ta, dar cumva privită și descrisă din alt unĝhi: cumva procesul de învățare, descoperire, redescoperire și autodescoperire nu are final.



Poate că e ce spui tu, poate că e răutate pură, sau potete e vorba de un război la nivel spiritual și aici e mult de discutat.
Compasiune pentru oamenii care au o problemă cu faptul că exist și respir nu îmi permit să mai am - și aș putea să îți explic de ce, dar nu am energia necesară azi [...]



Titluri? O să îți spun nume de persoane pe care le-am urmărit, le urmăresc în general sau le caut special pentru un anumit subiect care mă preocupă

Kerwin Rae
Melania Tonia Evans
Judge Lynn Toler
Joe.Drummer.Boy
Jordan Peterson
Matt Walsh
Doctor Ramani
Gabor Mate
Kanika Batra
Lee Hammock
Teal Swan

Omg, atât de multe s-au întâmplat, atât de multe de povestit, dar nu o să am timp, energie sau suficientă atenție - ca de obicei. Totuși, să încep măcar.

There is a shift in my perspective, decision-making process, understanding, internal harmony AND external results.

Independent de puterea mea de concentrare pe moment, oricare ar fi el, capacitatea mea de a observa natura greșită a unei interacțiuni umane a crescut. Nu disting oricând ce anume e greșit, dar simt și pun stop. Interesant e că întotdeauna am avut această capacitate de a observa că ceva e în neregulă, dar aveam un mecanism de evitare a unui răspuns pe măsură justificat de: orice om greșește, sigur nu a intenționat să, e doar o neînțelegere la mijloc și voi fi drăguță și voi trece cu vederea, plus ce anume aș putea face dacă aș decide că e ceva de făcut. Nu aveam un mecanism de a pune stop și de a cere o clarificare a situației. Nu era complicat de loc. Dar nu îmi propusesem niciodată să o fac, în ideea că a fi un bun cetățean în societate înseamnă să tolerezi și să ierți greșelile celor din jur, pentru că toți greșim. Și nu consideram posibilitatea existenței intenției. Ha!
Delicatețea mea exagerată. Am crezut că nu pot rezolva o situație conflictuală fără să îmi pierd delicatețea, care e parte din mine.

Am evoluat. Se poate!
Am subliniat faptul ca nu ii permit să mă trateze cu lipsă de respect.
Mi-a răspuns sec - cum că nu vede unde a făcut ceva nerespectuos. Ceea ce e ok.
Mai departe trebuia să apară un îmi cer scuze dacă te-am ofensat cu ceva, hai să discutăm pentru că nu îmi dau seama ce am făcut greșit. Așa se continuă o situație de genul între oamenii care se respectă reciproc. Nu a fost cazul.
I-am explicat totuși, chiar dacă nu mi-a cerut. I-am explicat punctual. Și adevărul a ieșit la suprafața. Adevărul e că e un individ care mă disprețuiește profund, dar care cumva s-a gândit că putem fi prieteni, el fiind dispus să facă toate eforturile pentru a mă ajuta să îmi schimb stilul, care nu îi e pe plac. Pam-pam!

Stiiiiu, nu are sens. De ce ai dori să continui o prietenie cu o persoană pe care o disprețuiești și care nu ți-a cerut niciodată nimic? Eu mă țin departe de oamenii al căror stil nu îmi e pe plac. Viața e simplă - ține-te la distanță de oamenii care nu îți plac, în special dacă nu ești constrâns la o comunicare ca în cazul membrilor familiei sau al colegilor de muncă.

Am identificat greșeala mea în legătură cu această persoană undeva în urmă cu mulți ani. Sunt semne de lipsă de respect chiar aici, în paginile acestui forum. Îmi aduc aminte cu exactitate ceea ce am simțit - ce am greșit a fost că nu am spus atunci nimic, neavând înțelegerea pe care o am acum.

E simplu, era simplu: nu permit nimănui să mă trateze așa. E o frază magică, o frază care are rol de sită de oameni - cei care dau doi lei pe tine vor spune răspicat că nu au intenționat și că vor să clarifice situația, cu grijă și considerație față de felul în care te simți. E ATÂT de simplu.

Ceilalți îți vor explica că nu ai dreptul să ceri respect pentru că èști plin dd defecte și demn de dispreț. Dar te vor vrea în continuare parte din viața lor.

Cam atât de simplu e. În sfârșit am înțeles!
Viața e frumoasă! Facem loc oamenilor care nu mă desconsideră.

*

Tot legat de acest progres în înțelegerea mea.

Mi-am creat din nou cont pe un sait de dating. Celelalte dăți l-am șters după 24 de h pt că m-am simțit copleșită de atenția pe care o primeam.

Am făcut acest cont din mai multe motive, dar e cert că e o mare diferență între atitudinea mea acum un an și atitudinea mea acum. În primul rând am făcut un efort să mă descriu puțin, suficient încât să se observe o parte din personalitatea mea, dar nu suficient încât să mă expun in vreun fel. Și a doua mare schimbare e că am exprimat două coordonate clare pentru bărbatul pe care îl caut. Și ce să vezi? Nu am mai primit 1000 de mesaje, ci doar trei. Și am răspuns doar unuia. Ca să aflu că nu corespunde la una din cele două coordonate. Dar ne-am împrietenit pe baza unor discuții plăcute. Nu există în mintea mea nici un dubiu - nu îi acord nici o șansă la mai mult de amiciție. Case closed.

Viața e frumoasă și totul se întâmplă cu rost.

Toate speciile de animale sunt proiecţii şi materializări ale formelor de conştiinţă umană.

Te rog, dezvoltă puțin, e interesantă teoria ta

Cât de multe s-au întâmplat și cât dd puțin timp a trecut!

Am renunțat la ideea de dating - am înțeles că și dacă găsesc persoane oarecum compatibile și interesante (am găsit 2), eu de fapt nu am timp nici măcar de convorbiri la tel, darămite de întâlniri. Deci rămâne pe mai târziu.

La școală am supraviețuit începutului de an școlar, cu încercări din toate părțile. Cu doi copii care au început școala în școli noi, probleme de adaptare, probleme de sănătate, muncă peste măsură la școală și frământări care mi-au tulburat capacitatea de a mă odihni corect (mă trezesc în toiul nopții, sunt prea încordată de tot ce se întâmplă).

Despre a fi mamă singură în condițiile date nu o să mai vorbesc decât atunci când voi avea puterea să adaug o nuanță de umor.

Dar pot vorbi de muncă.

Am lucrat toată vara -printre altele- la situația grădinarilor, iar acum la începutul anului școlar am finalizat situația complexă și complicată de lipsa instrucțiunilor și de lipsa corectitudinii introducerii cererilor înainte de a-mi fi pasate mie. Nu am răbdare să intru in detalii, cert e că eu nu aveam nici în clin, nici în mânecă cu acea activitate. Nu intră în nici un fel în responsabilitățile de informatician. Eu am lucrat în credință ceea ce mi s-a dat sau cerut. Și am făcut tot ce se putea cu ce am avut. Din nemulțumirea afișată de dir am fost nevoită să mă documentez și așa am aflat că nu era în fișa poatului meu, deci nici pe departe responsabilitatea mea. Cu grădi și încă câteva activități.

Oamenii ăștia nu înțeleg rolurile personalului didactic-auxiliar.

Le-am pus în față fișa postului informaticianului așa cum e publicată de ministerul învățământului - căci eu nu am primit o fișă a postului la angajare (mi-au spus candid că nu e necesară iar eu i-am crezut). Le-am cerut să mă lase să lucrez la ale mele - unități, rețele, laboratoare (am aproape 100 de unități în grijă, de ex, 5 clădiri și multe rețele - încă nu am avut timpul necesar să le inventariez în 4 luni, ceea ce e absurd).

Nu știu ce va fi, dar ceea ce s-a întâmplat e kafkian și mi-a dat material pentru o piesă de teatru.

Practic am făcut munca secretarei toată vara în proporție de 80-90% din timpul meu.

Există acea persoană care a manipulat pe toată lumea în privința acestei situații. Nici unul din ei nu văzuseră vreodată fișa postului informaticianului în școală. Ceea ce mie imi pare ilar. O persoană are puțină experiență de director. O altă persoană a avut ani la rând post directoral. Iar cealaltă persoană a mai lucrat în școală pe post de secretar. Toți au crezut că angajează informatician pe poziția omului bun la toate. Ce răsturnare de situație!

Sunt mai liniștită pentru că pot să mă ocup de ale mele acum, dar tot tensionată pentru că oamenii ăștia nu sunt cu picioarele pe pământ.

Când vezi un dir cu mătura în mână în școală trebuie să înțelegi că școala se administrează slab.

Vom vedea ce urmează! Eu sunt bucuroasă că am reușit să îmi creez un loc al meu, cu ceva rafturi să pot să îmi organizez stocul rămas moștenire, cu o masă mare de lucru pe care pot desface confortabil două unități odată și că în sfârșit sunt lăsată să îmi văd de atribuțiile pentru care mă plătește statul.

Acest topic a fost editat de Felina: 24 Sep 2023, 01:06 PM

Tocmai am observat că mi-a dispărut zâmbetu și veselia specifică, semn că atacul a fost din categoria celor puternice. Mă rog să mă echilibrez și recentrez, ca să revin la my joyful self

Viața are surprize, mă testează teribil zilele astea. Gen am sau n-am încredere în mine? În valorile mele, în visele mele, chiar și atunci când pare că merg contra mulțimii